mi
MI, mi, s. m. A treia notă muzicală din gama do major; semn care reprezintă această notă. – Din it., fr. mi.

DOOM

mi¹ (notă muzicală) s. m., pl. mi

mia
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

mia
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

mialgia
MIALGÍE, mialgii, s. f. Nume generic dat durerilor musculare care apar după eforturi fizice mari sau în diferite boli. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. myalgie.

DOOM

mialgíe (mi-al-) s. f., art. mialgía, g.-d. art. mialgíei; pl. mialgíi, art. mialgíile

mialgie
MIALGÍE, mialgii, s. f. Nume generic dat durerilor musculare care apar după eforturi fizice mari sau în diferite boli. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. myalgie.

DOOM

mialgíe (mi-al-) s. f., art. mialgía, g.-d. art. mialgíei; pl. mialgíi, art. mialgíile

mialgiei
MIALGÍE, mialgii, s. f. Nume generic dat durerilor musculare care apar după eforturi fizice mari sau în diferite boli. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. myalgie.

DOOM

mialgíe (mi-al-) s. f., art. mialgía, g.-d. art. mialgíei; pl. mialgíi, art. mialgíile

mialgii
MIALGÍE, mialgii, s. f. Nume generic dat durerilor musculare care apar după eforturi fizice mari sau în diferite boli. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. myalgie.

DOOM

mialgíe (mi-al-) s. f., art. mialgía, g.-d. art. mialgíei; pl. mialgíi, art. mialgíile

mialgiile
MIALGÍE, mialgii, s. f. Nume generic dat durerilor musculare care apar după eforturi fizice mari sau în diferite boli. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. myalgie.

DOOM

mialgíe (mi-al-) s. f., art. mialgía, g.-d. art. mialgíei; pl. mialgíi, art. mialgíile

mialgiilor
MIALGÍE, mialgii, s. f. Nume generic dat durerilor musculare care apar după eforturi fizice mari sau în diferite boli. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. myalgie.

DOOM

mialgíe (mi-al-) s. f., art. mialgía, g.-d. art. mialgíei; pl. mialgíi, art. mialgíile

mială
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

miambal
MIÁMBAL s. n. (Înv.) Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, folosit în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

DOOM

miámbal (înv.) (mi-am-) s. n.

miambalul
MIÁMBAL s. n. (Înv.) Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, folosit în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

DOOM

miámbal (înv.) (mi-am-) s. n.

miambalului
MIÁMBAL s. n. (Înv.) Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, folosit în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

DOOM

miámbal (înv.) (mi-am-) s. n.

miar
MIÁR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

DOOM

miár (fam.) s. n., pl. miáre

miare
MIÁR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

DOOM

miár (fam.) s. n., pl. miáre

miarele
MIÁR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

DOOM

miár (fam.) s. n., pl. miáre

miarelor
MIÁR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

DOOM

miár (fam.) s. n., pl. miáre

miarlă
MIÁRLĂ s. f. v. mierlă.

miarul
MIÁR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

DOOM

miár (fam.) s. n., pl. miáre

miarului
MIÁR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

DOOM

miár (fam.) s. n., pl. miáre

miarță
MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.

DOOM

miárță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miárței/miérței; pl. miárțe/miérțe

miasma
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

DOOM

miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme

miasmatic
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmatica
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmatice
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticei
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticele
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticelor
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmatici
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticii
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticilor
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticul
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasmaticului
MIASMÁTIC, -Ă, miasmatici, -ce, adj. Care conține sau produce miasme; puturos, pestilențial. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasmatique.

DOOM

miasmátic (mi-as-) adj. m., pl. miasmátici; f. miasmátică, pl. miasmátice

miasme
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

DOOM

miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme

miasmei
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

DOOM

miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme

miasmele
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

DOOM

miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme

miasmelor
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

DOOM

miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme

miastenia
MIASTENÍE, miastenii, s. f. Boală a mușchilor scheletului, caracterizată prin oboseală anormală și rapidă, până la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.

DOOM

miasteníe (mi-as-) s. f., art. miastenía, g.-d. art. miasteníei; pl. miasteníi, art. miasteníile

miastenie
MIASTENÍE, miastenii, s. f. Boală a mușchilor scheletului, caracterizată prin oboseală anormală și rapidă, până la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.

DOOM

miasteníe (mi-as-) s. f., art. miastenía, g.-d. art. miasteníei; pl. miasteníi, art. miasteníile

miasteniei
MIASTENÍE, miastenii, s. f. Boală a mușchilor scheletului, caracterizată prin oboseală anormală și rapidă, până la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.

DOOM

miasteníe (mi-as-) s. f., art. miastenía, g.-d. art. miasteníei; pl. miasteníi, art. miasteníile

miastenii
MIASTENÍE, miastenii, s. f. Boală a mușchilor scheletului, caracterizată prin oboseală anormală și rapidă, până la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.

DOOM

miasteníe (mi-as-) s. f., art. miastenía, g.-d. art. miasteníei; pl. miasteníi, art. miasteníile

miasteniile
MIASTENÍE, miastenii, s. f. Boală a mușchilor scheletului, caracterizată prin oboseală anormală și rapidă, până la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.

DOOM

miasteníe (mi-as-) s. f., art. miastenía, g.-d. art. miasteníei; pl. miasteníi, art. miasteníile

miasteniilor
MIASTENÍE, miastenii, s. f. Boală a mușchilor scheletului, caracterizată prin oboseală anormală și rapidă, până la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.

DOOM

miasteníe (mi-as-) s. f., art. miastenía, g.-d. art. miasteníei; pl. miasteníi, art. miasteníile

miatonia
MIATONÍE, miatonii, s. f. (Med.) Absență a tonusului muscular. [Pr.: mi-a-] – Din fr. myatonie.

DOOM

!miatoníe (mi-a-) s. f., art. miatonía, g.-d. art. miatoníei; pl. miatoníi, art. miatoníile

miatonie
MIATONÍE, miatonii, s. f. (Med.) Absență a tonusului muscular. [Pr.: mi-a-] – Din fr. myatonie.

DOOM

!miatoníe (mi-a-) s. f., art. miatonía, g.-d. art. miatoníei; pl. miatoníi, art. miatoníile

miatoniei
MIATONÍE, miatonii, s. f. (Med.) Absență a tonusului muscular. [Pr.: mi-a-] – Din fr. myatonie.

DOOM

!miatoníe (mi-a-) s. f., art. miatonía, g.-d. art. miatoníei; pl. miatoníi, art. miatoníile

miatonii
MIATONÍE, miatonii, s. f. (Med.) Absență a tonusului muscular. [Pr.: mi-a-] – Din fr. myatonie.

DOOM

!miatoníe (mi-a-) s. f., art. miatonía, g.-d. art. miatoníei; pl. miatoníi, art. miatoníile

miatoniile
MIATONÍE, miatonii, s. f. (Med.) Absență a tonusului muscular. [Pr.: mi-a-] – Din fr. myatonie.

DOOM

!miatoníe (mi-a-) s. f., art. miatonía, g.-d. art. miatoníei; pl. miatoníi, art. miatoníile

miatoniilor
MIATONÍE, miatonii, s. f. (Med.) Absență a tonusului muscular. [Pr.: mi-a-] – Din fr. myatonie.

DOOM

!miatoníe (mi-a-) s. f., art. miatonía, g.-d. art. miatoníei; pl. miatoníi, art. miatoníile

miatrofia
MIATROFÍE s.f. Atrofie musculară; amiotrofie. [Gen. -iei. / < fr. myatrophie].

miatrofie
MIATROFÍE s.f. Atrofie musculară; amiotrofie. [Gen. -iei. / < fr. myatrophie].

miatrofiei
MIATROFÍE s.f. Atrofie musculară; amiotrofie. [Gen. -iei. / < fr. myatrophie].

miatrofii
MIATROFÍE s.f. Atrofie musculară; amiotrofie. [Gen. -iei. / < fr. myatrophie].

miau
MIAU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul pisicii; miorlau. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) A-i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. – Onomatopee.

DOOM

miau interj.

miaua
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

miaul
MIAU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul pisicii; miorlau. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) A-i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. – Onomatopee.

DOOM

miau interj.

miaun
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv).

DOOM

miáun (rar) s. n., pl. miáune

miaun
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

miaune
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv).

DOOM

miáun (rar) s. n., pl. miáune

miaune
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

miaunele
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv).

DOOM

miáun (rar) s. n., pl. miáune

miaunelor
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv).

DOOM

miáun (rar) s. n., pl. miáune

miauni
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

miaunul
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv).

DOOM

miáun (rar) s. n., pl. miáune

miaunului
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv).

DOOM

miáun (rar) s. n., pl. miáune

miaună
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

miaut
MIÁUT, miaute, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-ut] – Din miau.

DOOM

miáut (rar) s. n., pl. miáute

miaute
MIÁUT, miaute, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-ut] – Din miau.

DOOM

miáut (rar) s. n., pl. miáute

miautele
MIÁUT, miaute, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-ut] – Din miau.

DOOM

miáut (rar) s. n., pl. miáute

miautelor
MIÁUT, miaute, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-ut] – Din miau.

DOOM

miáut (rar) s. n., pl. miáute

miautul
MIÁUT, miaute, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-ut] – Din miau.

DOOM

miáut (rar) s. n., pl. miáute

miautului
MIÁUT, miaute, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-ut] – Din miau.

DOOM

miáut (rar) s. n., pl. miáute

miaza
MIÁZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

DOOM

miáză² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f.

miaze
MIÁZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

DOOM

miáză² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f.

miazei
MIÁZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

DOOM

miáză² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f.

miazele
MIÁZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

DOOM

miáză² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f.

miazelor
MIÁZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

DOOM

miáză² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f.

miază
MIÁZĂ² s. f. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. [Ih.: mi-a-] – Lat. media.

miazăcale
MIAZĂCÁLE s. f. (Reg.) Jumătatea drumului pe care îl are cineva de parcurs. – Din miez + cale.

miazănoapte
MIAZĂNOÁPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

DOOM

miazănoápte (mia-) s. f.

miazăzi
MIAZĂZÍ s. f. Punct cardinal opus nordului; sud; amiază; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) sud. – Lat. mediam diem.

DOOM

miazăzí (mia-) s. f.

miață
miáță s. f. – Febră, fierbințeală. – Mr. ńiață. Probabil de la un lat. *ignitia, der. din ignis „foc”. Apropierea de sp. miedo (Giuglea, LL, I, 171) nu-i de luat în seamă. Cuvînt înv. (sec. XVI), supraviețuiește în Banat și Maram.; cf. REW 4257a, care menționează doar mr. – Din rom. provine sb. mìcina „abces”.

mic
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

mic
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

mica
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micacee
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceea
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceei
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceele
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceelor
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micacei
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceii
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceilor
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceu
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceul
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micaceului
MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé.

DOOM

micacéu adj. m., pl. micacéi; f. sg. și pl. micacée

micafolii
MICAFÓLIU, micafolii, s. n. Material electroizolant obținut din foi de mică¹ așezate prin lipire pe o bandă de hârtie, folosit în construcția mașinilor electrice. – Cf. fr. mica en feuille.

DOOM

micafóliu [liu pron. liu] s. n., art. micafóliul; pl. micafólii, art. micafóliile (-li-i-)

micafoliile
MICAFÓLIU, micafolii, s. n. Material electroizolant obținut din foi de mică¹ așezate prin lipire pe o bandă de hârtie, folosit în construcția mașinilor electrice. – Cf. fr. mica en feuille.

DOOM

micafóliu [liu pron. liu] s. n., art. micafóliul; pl. micafólii, art. micafóliile (-li-i-)

micafoliilor
MICAFÓLIU, micafolii, s. n. Material electroizolant obținut din foi de mică¹ așezate prin lipire pe o bandă de hârtie, folosit în construcția mașinilor electrice. – Cf. fr. mica en feuille.

DOOM

micafóliu [liu pron. liu] s. n., art. micafóliul; pl. micafólii, art. micafóliile (-li-i-)

micafoliu
MICAFÓLIU, micafolii, s. n. Material electroizolant obținut din foi de mică¹ așezate prin lipire pe o bandă de hârtie, folosit în construcția mașinilor electrice. – Cf. fr. mica en feuille.

DOOM

micafóliu [liu pron. liu] s. n., art. micafóliul; pl. micafólii, art. micafóliile (-li-i-)

micafoliul
MICAFÓLIU, micafolii, s. n. Material electroizolant obținut din foi de mică¹ așezate prin lipire pe o bandă de hârtie, folosit în construcția mașinilor electrice. – Cf. fr. mica en feuille.

DOOM

micafóliu [liu pron. liu] s. n., art. micafóliul; pl. micafólii, art. micafóliile (-li-i-)

micafoliului
MICAFÓLIU, micafolii, s. n. Material electroizolant obținut din foi de mică¹ așezate prin lipire pe o bandă de hârtie, folosit în construcția mașinilor electrice. – Cf. fr. mica en feuille.

DOOM

micafóliu [liu pron. liu] s. n., art. micafóliul; pl. micafólii, art. micafóliile (-li-i-)

micanita
MICANÍTĂ, micanite, s. f. Material electroizolant obținut din foițe de mică¹ lipite în straturi cu lianți organici și folosit mult în construcția mașinilor și a aparatelor electrice. – Din fr. micanite.

DOOM

micanítă s. f., g.-d. art. micanítei; pl. micaníte

micanite
MICANÍTĂ, micanite, s. f. Material electroizolant obținut din foițe de mică¹ lipite în straturi cu lianți organici și folosit mult în construcția mașinilor și a aparatelor electrice. – Din fr. micanite.

DOOM

micanítă s. f., g.-d. art. micanítei; pl. micaníte

micanitei
MICANÍTĂ, micanite, s. f. Material electroizolant obținut din foițe de mică¹ lipite în straturi cu lianți organici și folosit mult în construcția mașinilor și a aparatelor electrice. – Din fr. micanite.

DOOM

micanítă s. f., g.-d. art. micanítei; pl. micaníte

micanitele
MICANÍTĂ, micanite, s. f. Material electroizolant obținut din foițe de mică¹ lipite în straturi cu lianți organici și folosit mult în construcția mașinilor și a aparatelor electrice. – Din fr. micanite.

DOOM

micanítă s. f., g.-d. art. micanítei; pl. micaníte

micanitelor
MICANÍTĂ, micanite, s. f. Material electroizolant obținut din foițe de mică¹ lipite în straturi cu lianți organici și folosit mult în construcția mașinilor și a aparatelor electrice. – Din fr. micanite.

DOOM

micanítă s. f., g.-d. art. micanítei; pl. micaníte

micașist
MICAȘÍST, micașisturi, s. n. Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică¹ și de cuarț. – Din fr. micaschiste.

DOOM

micașíst s. n., pl. micașísturi

micașistul
MICAȘÍST, micașisturi, s. n. Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică¹ și de cuarț. – Din fr. micaschiste.

DOOM

micașíst s. n., pl. micașísturi

micașistului
MICAȘÍST, micașisturi, s. n. Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică¹ și de cuarț. – Din fr. micaschiste.

DOOM

micașíst s. n., pl. micașísturi

micașisturi
MICAȘÍST, micașisturi, s. n. Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică¹ și de cuarț. – Din fr. micaschiste.

DOOM

micașíst s. n., pl. micașísturi

micașisturile
MICAȘÍST, micașisturi, s. n. Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică¹ și de cuarț. – Din fr. micaschiste.

DOOM

micașíst s. n., pl. micașísturi

micașisturilor
MICAȘÍST, micașisturi, s. n. Rocă șistoasă alcătuită în cea mai mare parte din straturi paralele de mică¹ și de cuarț. – Din fr. micaschiste.

DOOM

micașíst s. n., pl. micașísturi

micea
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miceai
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miceam
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micească
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miceau
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miceați
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micel
MICÉL s. n. v. micelă.

micela
MICÉLĂ, micele, s. f. Grup sau agregat de molecule care se formează în substanțele coloidale și în soluțiile lor. – Din fr. micelle, germ. Micelle.

DOOM

micélă s. f., g.-d. art. micélei; pl. micéle

micele
MICÉLĂ, micele, s. f. Grup sau agregat de molecule care se formează în substanțele coloidale și în soluțiile lor. – Din fr. micelle, germ. Micelle.

DOOM

micélă s. f., g.-d. art. micélei; pl. micéle

micelei
MICÉLĂ, micele, s. f. Grup sau agregat de molecule care se formează în substanțele coloidale și în soluțiile lor. – Din fr. micelle, germ. Micelle.

DOOM

micélă s. f., g.-d. art. micélei; pl. micéle

micelele
MICÉLĂ, micele, s. f. Grup sau agregat de molecule care se formează în substanțele coloidale și în soluțiile lor. – Din fr. micelle, germ. Micelle.

DOOM

micélă s. f., g.-d. art. micélei; pl. micéle

micelelor
MICÉLĂ, micele, s. f. Grup sau agregat de molecule care se formează în substanțele coloidale și în soluțiile lor. – Din fr. micelle, germ. Micelle.

DOOM

micélă s. f., g.-d. art. micélei; pl. micéle

micelian
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

miceliana
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelianul
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelianului
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

miceliene
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelienei
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelienele
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelienelor
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelieni
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelienii
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelienilor
MICELIÁN, -Ă, micelieni, -e, adj. (Bot.) Referitor la miceliu, al miceliului. [Pr.: -li-an] – Din fr. mycélien.

micelii
MICÉLIU, micelii, s. n. Sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor. – Din fr. mycélium.

DOOM

micéliu [liu pron. liu] s. n., art. micéliul; pl. micélii, art. micéliile (-li-i-)

miceliile
MICÉLIU, micelii, s. n. Sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor. – Din fr. mycélium.

DOOM

micéliu [liu pron. liu] s. n., art. micéliul; pl. micélii, art. micéliile (-li-i-)

miceliilor
MICÉLIU, micelii, s. n. Sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor. – Din fr. mycélium.

DOOM

micéliu [liu pron. liu] s. n., art. micéliul; pl. micélii, art. micéliile (-li-i-)

miceliu
MICÉLIU, micelii, s. n. Sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor. – Din fr. mycélium.

DOOM

micéliu [liu pron. liu] s. n., art. micéliul; pl. micélii, art. micéliile (-li-i-)

miceliul
MICÉLIU, micelii, s. n. Sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor. – Din fr. mycélium.

DOOM

micéliu [liu pron. liu] s. n., art. micéliul; pl. micélii, art. micéliile (-li-i-)

miceliului
MICÉLIU, micelii, s. n. Sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor. – Din fr. mycélium.

DOOM

micéliu [liu pron. liu] s. n., art. micéliul; pl. micélii, art. micéliile (-li-i-)

micenian
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

miceniana
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

miceniana
Miceniana = Mycenis.

micenianul
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenianului
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

miceniene
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenienei
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenienele
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenienelor
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenieni
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenienii
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micenienilor
MICENIÁN, -Ă, micenieni, -e, adj. Care aparține orașului grec Micene și civilizației lui, privitor la Micene și la civilizația lui. [Pr.: -ni-an] – Din fr. mycénien.

DOOM

micenián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. miceniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miceniánă, pl. miceniéne

micesc
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micetism
MICETÍSM s.n. Intoxicație cu ciuperci. [< fr. mycétisme, cf. gr. mykes – ciupercă].

micetismul
MICETÍSM s.n. Intoxicație cu ciuperci. [< fr. mycétisme, cf. gr. mykes – ciupercă].

micetismului
MICETÍSM s.n. Intoxicație cu ciuperci. [< fr. mycétisme, cf. gr. mykes – ciupercă].

micetoame
MICETÓM s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie provocată prin dezvoltarea în organism a unei ciuperci parazite. [Pl. -oame. / < fr. mycétome].

micetoamele
MICETÓM s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie provocată prin dezvoltarea în organism a unei ciuperci parazite. [Pl. -oame. / < fr. mycétome].

micetoamelor
MICETÓM s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie provocată prin dezvoltarea în organism a unei ciuperci parazite. [Pl. -oame. / < fr. mycétome].

micetofag
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofaga
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofage
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagei
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagele
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagelor
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagi
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagii
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagilor
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagul
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetofagului
MICETOFÁG, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu ciuperci. [< fr. mycétophage, cf. gr. mykes – ciupercă, phagein – a mânca].

micetom
MICETÓM s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie provocată prin dezvoltarea în organism a unei ciuperci parazite. [Pl. -oame. / < fr. mycétome].

micetomul
MICETÓM s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie provocată prin dezvoltarea în organism a unei ciuperci parazite. [Pl. -oame. / < fr. mycétome].

micetomului
MICETÓM s.n. (Med.) Tumoare inflamatorie provocată prin dezvoltarea în organism a unei ciuperci parazite. [Pl. -oame. / < fr. mycétome].

micește
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micești
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

michelangiolesc
MICHELANGIOLÉSC, -Ă adj. (Liv.) Caracteristic operei lui Michelangelo. [< it. michelangiolesco].

michiduță
MICHIDÚȚĂ s. m. (Fam. și glumeț) Drac; drăcușor. – Et. nec.

DOOM

Michidúță (Dracul) (pop., fam.) s. propriu m.

michilie
MICHILÍE, michilii, s. f. (Regional) Debarcader pentru acostarea bărcilor și vapoarelor care predau și încarcă peștele. În afară de rolul de debarcader... pe michilie se face toată manipulația peștelui adus din baltă. ANTIPA, P. 695.

mici
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

mici
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

mici
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micii
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micii
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micii
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micile
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micilor
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micilor
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micim
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciman
MICIMÁN, micimani, s. m. (Înv.) Grad de subofițer în marină; persoană care avea acest grad. – Din rus. miciman.

DOOM

micimán (înv.) (mici-) s. m., pl. micimáni

micimani
MICIMÁN, micimani, s. m. (Înv.) Grad de subofițer în marină; persoană care avea acest grad. – Din rus. miciman.

DOOM

micimán (înv.) (mici-) s. m., pl. micimáni

micimanii
MICIMÁN, micimani, s. m. (Înv.) Grad de subofițer în marină; persoană care avea acest grad. – Din rus. miciman.

DOOM

micimán (înv.) (mici-) s. m., pl. micimáni

micimanilor
MICIMÁN, micimani, s. m. (Înv.) Grad de subofițer în marină; persoană care avea acest grad. – Din rus. miciman.

DOOM

micimán (înv.) (mici-) s. m., pl. micimáni

micimanul
MICIMÁN, micimani, s. m. (Înv.) Grad de subofițer în marină; persoană care avea acest grad. – Din rus. miciman.

DOOM

micimán (înv.) (mici-) s. m., pl. micimáni

micimanului
MICIMÁN, micimani, s. m. (Înv.) Grad de subofițer în marină; persoană care avea acest grad. – Din rus. miciman.

DOOM

micimán (înv.) (mici-) s. m., pl. micimáni

micime
MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

DOOM

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micimea
MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

DOOM

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micimi
MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

DOOM

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micimii
MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

DOOM

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micimile
MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

DOOM

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micimilor
MICÍME, (2) micimi, s. f. 1. Faptul de a fi mic; 2. Fig. Josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.

DOOM

micíme s. f., g.-d. art. micímii; (fapte) pl. micími

micind
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micire
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micire
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) micșora. – Din mic.

miciră
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micirăm
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micirăți
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micise
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micisem
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciseră
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciserăm
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciserăți
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciseși
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciseți
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micit
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

micit
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) micșora. – Din mic.

miciurinian
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinian
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciuriniana
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciuriniana
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinianul
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinianul
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinianului
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinianului
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciuriniene
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciuriniene
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienei
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienei
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienele
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienele
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienelor
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienelor
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinieni
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinieni
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienii
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienii
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienilor
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinienilor
MICIURINIÁN, -Ă, miciurinieni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Miciurinist (1). 2. S. m. și f. Miciurinist (2). [Pr.: -ni-an] – Miciurin (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

miciurinián (-ciu-, -ni-an) adj. m., s. m., pl. miciuriniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. miciuriniánă, pl. miciuriniéne

miciurinism
MICIURINÍSM s. n. Teorie biologică potrivit căreia există o unitate între organism și condițiile sale de existență și care privește transformarea speciilor ca rezultat al îmbinării acțiunii directe a condițiilor de existență și a selecției naturale. – Miciurin (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miciurinísm (-ciu-) s. n.

miciurinismul
MICIURINÍSM s. n. Teorie biologică potrivit căreia există o unitate între organism și condițiile sale de existență și care privește transformarea speciilor ca rezultat al îmbinării acțiunii directe a condițiilor de existență și a selecției naturale. – Miciurin (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miciurinísm (-ciu-) s. n.

miciurinismului
MICIURINÍSM s. n. Teorie biologică potrivit căreia există o unitate între organism și condițiile sale de existență și care privește transformarea speciilor ca rezultat al îmbinării acțiunii directe a condițiilor de existență și a selecției naturale. – Miciurin (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miciurinísm (-ciu-) s. n.

miciurinist
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinist
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinista
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinista
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniste
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniste
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistei
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistei
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistele
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistele
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistelor
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistelor
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistul
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistul
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistului
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciurinistului
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniști
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniști
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniștii
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniștii
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniștilor
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciuriniștilor
MICIURINÍST, -Ă, miciuriniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține miciurinismului, privitor la miciurinism, care se întemeiază pe miciurinism; miciurinian (1). 2. S. m. și f. Adept al miciurinismului; miciurinism (2). – Miciurin[ism] + suf. -ist. Cf. rus. miciurineț.

DOOM

miciuriníst (-ciu-) adj. m., s. m., pl. miciuriníști; adj. f., s. f. miciurinístă, pl. miciuriníste

miciși
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

miciți
MICÍ, micesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) micșora. – Din mic.

DOOM

micí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. micésc, imperf. 3 sg. miceá; conj. prez. 3 să miceáscă

mico
MICO- Element prim de compunere savantă, cu sensul de „ciupercă”, „referitor la ciuperci”. [< fr. myco-, it. mico-, cf. gr. mykes].

micoflora
MICOFLÓRĂ s. f. Totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu. – Din fr. mycoflore.

DOOM

micoflóră (-co-flo-) s. f., g.-d. art. micoflórei

micoflore
MICOFLÓRĂ s. f. Totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu. – Din fr. mycoflore.

DOOM

micoflóră (-co-flo-) s. f., g.-d. art. micoflórei

micoflorei
MICOFLÓRĂ s. f. Totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu. – Din fr. mycoflore.

DOOM

micoflóră (-co-flo-) s. f., g.-d. art. micoflórei

micoflorele
MICOFLÓRĂ s. f. Totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu. – Din fr. mycoflore.

DOOM

micoflóră (-co-flo-) s. f., g.-d. art. micoflórei

micoflorelor
MICOFLÓRĂ s. f. Totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu. – Din fr. mycoflore.

DOOM

micoflóră (-co-flo-) s. f., g.-d. art. micoflórei

micolog
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologa
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologe
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologei
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologele
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologelor
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologi
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologia
MICOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor. – Din fr. mycologie.

DOOM

micologíe s. f., art. micología, g.-d. micologíi, art. micologíei

micologic
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologica
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologice
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicei
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicele
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicelor
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologici
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicii
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicilor
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicul
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologicului
MICOLÓGIC, -Ă, micologici, -ce, adj. Referitor la micologie, de micologie. – Din fr. mycologique.

micologie
MICOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor. – Din fr. mycologie.

DOOM

micologíe s. f., art. micología, g.-d. micologíi, art. micologíei

micologiei
MICOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor. – Din fr. mycologie.

DOOM

micologíe s. f., art. micología, g.-d. micologíi, art. micologíei

micologii
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologii
MICOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor. – Din fr. mycologie.

DOOM

micologíe s. f., art. micología, g.-d. micologíi, art. micologíei

micologilor
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologul
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micologului
MICOLÓG, -Ă, micologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în micologie. – Din fr. mycologue.

DOOM

micológă (rar) s. f., g.-d. art. micológei; pl. micológe

micoriza
MICORÍZĂ, micorize, s. f. Simbioză a rădăcinii plantelor superioare cu miceliul unei ciuperci. – Din fr. mycorhize.

DOOM

micoríză s. f., g.-d. art. micorízei; pl. micoríze

micorize
MICORÍZĂ, micorize, s. f. Simbioză a rădăcinii plantelor superioare cu miceliul unei ciuperci. – Din fr. mycorhize.

DOOM

micoríză s. f., g.-d. art. micorízei; pl. micoríze

micorizei
MICORÍZĂ, micorize, s. f. Simbioză a rădăcinii plantelor superioare cu miceliul unei ciuperci. – Din fr. mycorhize.

DOOM

micoríză s. f., g.-d. art. micorízei; pl. micoríze

micorizele
MICORÍZĂ, micorize, s. f. Simbioză a rădăcinii plantelor superioare cu miceliul unei ciuperci. – Din fr. mycorhize.

DOOM

micoríză s. f., g.-d. art. micorízei; pl. micoríze

micorizelor
MICORÍZĂ, micorize, s. f. Simbioză a rădăcinii plantelor superioare cu miceliul unei ciuperci. – Din fr. mycorhize.

DOOM

micoríză s. f., g.-d. art. micorízei; pl. micoríze

micostatic
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostatica
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostatice
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticei
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticele
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticelor
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostatici
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticii
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticilor
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticul
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micostaticului
MICOSTÁTIC, -Ă adj. Fungistatic. [< fr. mycostatique, cf. gr. mykes – ciupercă, statikos – care oprește].

micosterol
MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

DOOM

!micosteról (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. micosteróli

micosteroli
MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

DOOM

!micosteról (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. micosteróli

micosterolii
MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

DOOM

!micosteról (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. micosteróli

micosterolilor
MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

DOOM

!micosteról (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. micosteróli

micosterolul
MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

DOOM

!micosteról (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. micosteróli

micosterolului
MICOSTERÓL, micosteroli, s. m. Sterol care se găsește în ciuperci și în unele mucegaiuri, având un rol important în procesele celulare esențiale. – Din fr. mycostérol.

DOOM

!micosteról (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. micosteróli

micotic
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micotica
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micotice
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticei
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticele
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticelor
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micotici
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticii
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticilor
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticul
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micoticului
MICÓTIC, -Ă, micotici, -ce, adj. (Med.) Referitor la micoze. – Din engl. mycotic.

DOOM

*micótic adj. m., pl. micótici; f. micótică, pl. micótice

micotoxicoză
MICOTOXICÓZĂ, micotoxicoze, s. f. Intoxicație care apare la animale în urma consumului de furaje infectate cu unele ciuperci microscopice. – Cf. micoză, toxicoză.

DOOM

micotoxicóză s. f., g.-d. art. micotoxicózei; pl. micotoxicóze

micoza
MICÓZĂ, micoze, s. f. 1. Nume generic dat bolilor infecțioase provocate de ciuperci microscopice; microsporie. 2. Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de ciuperci parazite. – Din fr. mycose, germ. Mikose.

DOOM

micóză s. f., g.-d. art. micózei; pl. micóze

micoze
MICÓZĂ, micoze, s. f. 1. Nume generic dat bolilor infecțioase provocate de ciuperci microscopice; microsporie. 2. Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de ciuperci parazite. – Din fr. mycose, germ. Mikose.

DOOM

micóză s. f., g.-d. art. micózei; pl. micóze

micozei
MICÓZĂ, micoze, s. f. 1. Nume generic dat bolilor infecțioase provocate de ciuperci microscopice; microsporie. 2. Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de ciuperci parazite. – Din fr. mycose, germ. Mikose.

DOOM

micóză s. f., g.-d. art. micózei; pl. micóze

micozele
MICÓZĂ, micoze, s. f. 1. Nume generic dat bolilor infecțioase provocate de ciuperci microscopice; microsporie. 2. Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de ciuperci parazite. – Din fr. mycose, germ. Mikose.

DOOM

micóză s. f., g.-d. art. micózei; pl. micóze

micozelor
MICÓZĂ, micoze, s. f. 1. Nume generic dat bolilor infecțioase provocate de ciuperci microscopice; microsporie. 2. Boală infecțioasă și contagioasă a plantelor, provocată de ciuperci parazite. – Din fr. mycose, germ. Mikose.

DOOM

micóză s. f., g.-d. art. micózei; pl. micóze

micrat
MICRÁT s.n. Copie fotografică a unui text care nu depășește 3,5 mm. [< germ. Mikrat].

micratul
MICRÁT s.n. Copie fotografică a unui text care nu depășește 3,5 mm. [< germ. Mikrat].

micratului
MICRÁT s.n. Copie fotografică a unui text care nu depășește 3,5 mm. [< germ. Mikrat].

micro
MICRO¹- Element de compunere însemnând „mic”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr. micro-.

micro
MÍCRO², micro, s. n. (Fam.) Microradiografie. – Prescurtare de la microradiografie.

DOOM

mícro (microradiografie) (fam.) (mi-cro) s. n., pl. mícro

microalia
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliai
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliam
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliară
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliarăm
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliarăți
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliase
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliasem
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliaseră
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliaserăm
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliaserăți
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliaseși
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliaseți
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliat
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliat
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliata
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliate
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliatei
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliatele
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliatelor
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliatul
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliatului
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliau
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliază
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliași
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliați
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliați
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliații
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliaților
MICROALIÁT, -Ă, microaliați, -te, adj. (Despre metale și metaloizi) Care a fost aliat cu altul, în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microalie
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliem
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliere
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliere
MICROALIÉRE, microalieri, s. f. Acțiunea de a microalia. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microalierea
MICROALIÉRE, microalieri, s. f. Acțiunea de a microalia. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microalieri
MICROALIÉRE, microalieri, s. f. Acțiunea de a microalia. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microalierii
MICROALIÉRE, microalieri, s. f. Acțiunea de a microalia. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microalierile
MICROALIÉRE, microalieri, s. f. Acțiunea de a microalia. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microalierilor
MICROALIÉRE, microalieri, s. f. Acțiunea de a microalia. [Pr.: -cro-a-li-] – V. microalia.

microaliez
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microalieze
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliezi
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microaliind
MICROALIÁ microaliez, vb. I. Tranz. A alia metale (și metaloizi) în cantități extrem de reduse. [Pr.: -cro-a-li-a] – Micro¹- + alia.

microamper
MICROAMPÉR, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

DOOM

microampér (mi-cro-am-) s. m., pl. microampéri; simb. mA

microamperi
MICROAMPÉR, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

DOOM

microampér (mi-cro-am-) s. m., pl. microampéri; simb. mA

microamperii
MICROAMPÉR, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

DOOM

microampér (mi-cro-am-) s. m., pl. microampéri; simb. mA

microamperilor
MICROAMPÉR, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

DOOM

microampér (mi-cro-am-) s. m., pl. microampéri; simb. mA

microampermetru
MICROAMPERMÉTRU, microampermetre, s. n. Instrument pentru măsurarea curenților electrici foarte slabi. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampèremètre.

DOOM

microampermétru (mi-cro-am-, -me-tru) s. n., art. microampermétrul; pl. microampermétre

microamperul
MICROAMPÉR, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

DOOM

microampér (mi-cro-am-) s. m., pl. microampéri; simb. mA

microamperului
MICROAMPÉR, microamperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric, egală cu o milionime de amper. [Pr.: -cro-am-] – Din fr. microampère.

DOOM

microampér (mi-cro-am-) s. m., pl. microampéri; simb. mA

microanaliza
MICROANALÍZĂ, microanalize, s. f. Analiză chimică în care se lucrează cu cantități foarte mici de substanță, de ordinul miligramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din fr. microanalyse.

DOOM

microanalíză (mi-cro-a-) s. f., g.-d. art. microanalízei; pl. microanalíze

microanalize
MICROANALÍZĂ, microanalize, s. f. Analiză chimică în care se lucrează cu cantități foarte mici de substanță, de ordinul miligramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din fr. microanalyse.

DOOM

microanalíză (mi-cro-a-) s. f., g.-d. art. microanalízei; pl. microanalíze

microanalizei
MICROANALÍZĂ, microanalize, s. f. Analiză chimică în care se lucrează cu cantități foarte mici de substanță, de ordinul miligramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din fr. microanalyse.

DOOM

microanalíză (mi-cro-a-) s. f., g.-d. art. microanalízei; pl. microanalíze

microanalizele
MICROANALÍZĂ, microanalize, s. f. Analiză chimică în care se lucrează cu cantități foarte mici de substanță, de ordinul miligramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din fr. microanalyse.

DOOM

microanalíză (mi-cro-a-) s. f., g.-d. art. microanalízei; pl. microanalíze

microanalizelor
MICROANALÍZĂ, microanalize, s. f. Analiză chimică în care se lucrează cu cantități foarte mici de substanță, de ordinul miligramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din fr. microanalyse.

DOOM

microanalíză (mi-cro-a-) s. f., g.-d. art. microanalízei; pl. microanalíze

microancheta
MICROANCHÉTĂ, microanchete, s. f. Anchetă cu chestionar scurt, limitată la un număr mic de subiecți. [Pr.: -cro-an-] – Micro¹- + anchetă.

DOOM

*microanchétă (mi-cro-an-) s. f., g.-d. art. microanchétei; pl. microanchéte

microanchete
MICROANCHÉTĂ, microanchete, s. f. Anchetă cu chestionar scurt, limitată la un număr mic de subiecți. [Pr.: -cro-an-] – Micro¹- + anchetă.

DOOM

*microanchétă (mi-cro-an-) s. f., g.-d. art. microanchétei; pl. microanchéte

microanchetei
MICROANCHÉTĂ, microanchete, s. f. Anchetă cu chestionar scurt, limitată la un număr mic de subiecți. [Pr.: -cro-an-] – Micro¹- + anchetă.

DOOM

*microanchétă (mi-cro-an-) s. f., g.-d. art. microanchétei; pl. microanchéte

microanchetele
MICROANCHÉTĂ, microanchete, s. f. Anchetă cu chestionar scurt, limitată la un număr mic de subiecți. [Pr.: -cro-an-] – Micro¹- + anchetă.

DOOM

*microanchétă (mi-cro-an-) s. f., g.-d. art. microanchétei; pl. microanchéte

microanchetelor
MICROANCHÉTĂ, microanchete, s. f. Anchetă cu chestionar scurt, limitată la un număr mic de subiecți. [Pr.: -cro-an-] – Micro¹- + anchetă.

DOOM

*microanchétă (mi-cro-an-) s. f., g.-d. art. microanchétei; pl. microanchéte

microantologia
MICROANTOLOGÍE, microantologii, s. f. Antologie de proporții reduse. [Pr.: -cro-an-] – Micro-¹ + antologie.

DOOM

*microantologíe (mi-cro-an-) s. f., art. microantología, g.-d. art. microantologíei; pl. microantologíi, art. microantologíile

microantologie
MICROANTOLOGÍE, microantologii, s. f. Antologie de proporții reduse. [Pr.: -cro-an-] – Micro-¹ + antologie.

DOOM

*microantologíe (mi-cro-an-) s. f., art. microantología, g.-d. art. microantologíei; pl. microantologíi, art. microantologíile

microantologiei
MICROANTOLOGÍE, microantologii, s. f. Antologie de proporții reduse. [Pr.: -cro-an-] – Micro-¹ + antologie.

DOOM

*microantologíe (mi-cro-an-) s. f., art. microantología, g.-d. art. microantologíei; pl. microantologíi, art. microantologíile

microantologii
MICROANTOLOGÍE, microantologii, s. f. Antologie de proporții reduse. [Pr.: -cro-an-] – Micro-¹ + antologie.

DOOM

*microantologíe (mi-cro-an-) s. f., art. microantología, g.-d. art. microantologíei; pl. microantologíi, art. microantologíile

microantologiile
MICROANTOLOGÍE, microantologii, s. f. Antologie de proporții reduse. [Pr.: -cro-an-] – Micro-¹ + antologie.

DOOM

*microantologíe (mi-cro-an-) s. f., art. microantología, g.-d. art. microantologíei; pl. microantologíi, art. microantologíile

microantologiilor
MICROANTOLOGÍE, microantologii, s. f. Antologie de proporții reduse. [Pr.: -cro-an-] – Micro-¹ + antologie.

DOOM

*microantologíe (mi-cro-an-) s. f., art. microantología, g.-d. art. microantologíei; pl. microantologíi, art. microantologíile

microaparat
MICROAPARÁT s.n. Aparat de dimensiuni mici, specific microchimiei. [Et. incertă].

microaparate
MICROAPARÁT s.n. Aparat de dimensiuni mici, specific microchimiei. [Et. incertă].

microaparatele
MICROAPARÁT s.n. Aparat de dimensiuni mici, specific microchimiei. [Et. incertă].

microaparatelor
MICROAPARÁT s.n. Aparat de dimensiuni mici, specific microchimiei. [Et. incertă].

microaparatul
MICROAPARÁT s.n. Aparat de dimensiuni mici, specific microchimiei. [Et. incertă].

microaparatului
MICROAPARÁT s.n. Aparat de dimensiuni mici, specific microchimiei. [Et. incertă].

microaparatura
MICROAPARATÚRĂ s.f. Aparatură specifică microchimiei. [Et. incertă].

microaparaturi
MICROAPARATÚRĂ s.f. Aparatură specifică microchimiei. [Et. incertă].

microaparaturii
MICROAPARATÚRĂ s.f. Aparatură specifică microchimiei. [Et. incertă].

microaparaturile
MICROAPARATÚRĂ s.f. Aparatură specifică microchimiei. [Et. incertă].

microaparaturilor
MICROAPARATÚRĂ s.f. Aparatură specifică microchimiei. [Et. incertă].

microb
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, putrefacțiilor etc. – Din fr. microbe.

DOOM

micrób (mi-crob) s. m., pl. micróbi

microbacteria
MICROBACTÉRIE, microbacterii, s. f. Bacterie de dimensiuni extrem de mici. – Micro¹- + bacterie.

DOOM

*microbactérie (mi-cro-, -ri-e) s. f., art. microbactéria (-ri-a), g.-d. art. microbactériei; pl. microbactérii, art. microbactériile (-ri-i-)

microbacterie
MICROBACTÉRIE, microbacterii, s. f. Bacterie de dimensiuni extrem de mici. – Micro¹- + bacterie.

DOOM

*microbactérie (mi-cro-, -ri-e) s. f., art. microbactéria (-ri-a), g.-d. art. microbactériei; pl. microbactérii, art. microbactériile (-ri-i-)

microbacteriei
MICROBACTÉRIE, microbacterii, s. f. Bacterie de dimensiuni extrem de mici. – Micro¹- + bacterie.

DOOM

*microbactérie (mi-cro-, -ri-e) s. f., art. microbactéria (-ri-a), g.-d. art. microbactériei; pl. microbactérii, art. microbactériile (-ri-i-)

microbacterii
MICROBACTÉRIE, microbacterii, s. f. Bacterie de dimensiuni extrem de mici. – Micro¹- + bacterie.

DOOM

*microbactérie (mi-cro-, -ri-e) s. f., art. microbactéria (-ri-a), g.-d. art. microbactériei; pl. microbactérii, art. microbactériile (-ri-i-)

microbacteriile
MICROBACTÉRIE, microbacterii, s. f. Bacterie de dimensiuni extrem de mici. – Micro¹- + bacterie.

DOOM

*microbactérie (mi-cro-, -ri-e) s. f., art. microbactéria (-ri-a), g.-d. art. microbactériei; pl. microbactérii, art. microbactériile (-ri-i-)

microbacteriilor
MICROBACTÉRIE, microbacterii, s. f. Bacterie de dimensiuni extrem de mici. – Micro¹- + bacterie.

DOOM

*microbactérie (mi-cro-, -ri-e) s. f., art. microbactéria (-ri-a), g.-d. art. microbactériei; pl. microbactérii, art. microbactériile (-ri-i-)

microbalanța
MICROBALÁNȚĂ, microbalanțe, s. f. Balanță de laborator foarte sensibilă, destinată cântăririi cantităților mici de substanță. – Din fr. microbalance.

DOOM

microbalánță (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbalánței; pl. microbalánțe

microbalanțe
MICROBALÁNȚĂ, microbalanțe, s. f. Balanță de laborator foarte sensibilă, destinată cântăririi cantităților mici de substanță. – Din fr. microbalance.

DOOM

microbalánță (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbalánței; pl. microbalánțe

microbalanței
MICROBALÁNȚĂ, microbalanțe, s. f. Balanță de laborator foarte sensibilă, destinată cântăririi cantităților mici de substanță. – Din fr. microbalance.

DOOM

microbalánță (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbalánței; pl. microbalánțe

microbalanțele
MICROBALÁNȚĂ, microbalanțe, s. f. Balanță de laborator foarte sensibilă, destinată cântăririi cantităților mici de substanță. – Din fr. microbalance.

DOOM

microbalánță (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbalánței; pl. microbalánțe

microbalanțelor
MICROBALÁNȚĂ, microbalanțe, s. f. Balanță de laborator foarte sensibilă, destinată cântăririi cantităților mici de substanță. – Din fr. microbalance.

DOOM

microbalánță (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbalánței; pl. microbalánțe

microbar
MICROBÁR, microbari, s. m. (Fiz.) Barie. – Din engl. microbar.

microbari
MICROBÁR, microbari, s. m. (Fiz.) Barie. – Din engl. microbar.

microbarii
MICROBÁR, microbari, s. m. (Fiz.) Barie. – Din engl. microbar.

microbarilor
MICROBÁR, microbari, s. m. (Fiz.) Barie. – Din engl. microbar.

microbarograf
MICROBAROGRÁF, microbarografe, s. n. (Fiz.) Barograf foarte sensibil care înregistrează variațiile foarte mici și rapide ale presiunii. – Din fr. microbarographe.

microbarografe
MICROBAROGRÁF, microbarografe, s. n. (Fiz.) Barograf foarte sensibil care înregistrează variațiile foarte mici și rapide ale presiunii. – Din fr. microbarographe.

microbarografele
MICROBAROGRÁF, microbarografe, s. n. (Fiz.) Barograf foarte sensibil care înregistrează variațiile foarte mici și rapide ale presiunii. – Din fr. microbarographe.

microbarografelor
MICROBAROGRÁF, microbarografe, s. n. (Fiz.) Barograf foarte sensibil care înregistrează variațiile foarte mici și rapide ale presiunii. – Din fr. microbarographe.

microbarograful
MICROBAROGRÁF, microbarografe, s. n. (Fiz.) Barograf foarte sensibil care înregistrează variațiile foarte mici și rapide ale presiunii. – Din fr. microbarographe.

microbarografului
MICROBAROGRÁF, microbarografe, s. n. (Fiz.) Barograf foarte sensibil care înregistrează variațiile foarte mici și rapide ale presiunii. – Din fr. microbarographe.

microbarul
MICROBÁR, microbari, s. m. (Fiz.) Barie. – Din engl. microbar.

microbarului
MICROBÁR, microbari, s. m. (Fiz.) Barie. – Din engl. microbar.

microbetoniera
MICROBETONIÉRĂ s.f. Betonieră pentru cantități mici de beton. [Cf. fr. microbétonnière].

microbetoniere
MICROBETONIÉRĂ s.f. Betonieră pentru cantități mici de beton. [Cf. fr. microbétonnière].

microbetonierei
MICROBETONIÉRĂ s.f. Betonieră pentru cantități mici de beton. [Cf. fr. microbétonnière].

microbetonierele
MICROBETONIÉRĂ s.f. Betonieră pentru cantități mici de beton. [Cf. fr. microbétonnière].

microbetonierelor
MICROBETONIÉRĂ s.f. Betonieră pentru cantități mici de beton. [Cf. fr. microbétonnière].

microbi
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, putrefacțiilor etc. – Din fr. microbe.

DOOM

micrób (mi-crob) s. m., pl. micróbi

microbian
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbiana
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbianul
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbianului
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbibliografia
MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă].

microbibliografie
MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă].

microbibliografiei
MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă].

microbibliografii
MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă].

microbibliografiile
MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă].

microbibliografiilor
MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă].

microbicid
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicida
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicide
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicidei
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicidele
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicidelor
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicidul
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicidului
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicizi
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicizii
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbicizilor
MICROBICÍD, -Ă, microbicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care distruge microbii. – Din fr. microbicide.

microbiene
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbienei
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbienele
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbienelor
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbieni
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbienii
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbienilor
MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se referă la microbi, care este cauzat de microbi; care răspândește microbi. [Pr.: -bi-an] – Din fr. microbien.

DOOM

microbián (mi-cro-bi-an) adj. m., pl. microbiéni (-bi-eni); f. microbiánă, pl. microbiéne

microbii
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, putrefacțiilor etc. – Din fr. microbe.

DOOM

micrób (mi-crob) s. m., pl. micróbi

microbilor
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, putrefacțiilor etc. – Din fr. microbe.

DOOM

micrób (mi-crob) s. m., pl. micróbi

microbiolog
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologa
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologe
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologei
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologele
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologelor
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologi
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologia
MICROBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul morfologiei și fiziologiei microorganismelor, precum și cu metodele de combatere a microorganismelor patologice pentru animale și plante și de folosire a celor utile. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologie.

DOOM

microbiologíe (mi-cro-bi-o-) s. f., art. microbiología, g.-d. microbiologíi, art. microbiologíei

microbiologic
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologica
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologice
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicei
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicele
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicelor
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologici
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicii
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicilor
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicul
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologicului
MICROBIOLÓGIC, -Ă, microbiologici, -ce, adj. Care aparține microbiologiei, privitor la microbiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologique.

DOOM

microbiológic (mi-cro-bi-o-) adj. m., pl. microbiológici; f. microbiológică, pl. microbiológice

microbiologie
MICROBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul morfologiei și fiziologiei microorganismelor, precum și cu metodele de combatere a microorganismelor patologice pentru animale și plante și de folosire a celor utile. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologie.

DOOM

microbiologíe (mi-cro-bi-o-) s. f., art. microbiología, g.-d. microbiologíi, art. microbiologíei

microbiologiei
MICROBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul morfologiei și fiziologiei microorganismelor, precum și cu metodele de combatere a microorganismelor patologice pentru animale și plante și de folosire a celor utile. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologie.

DOOM

microbiologíe (mi-cro-bi-o-) s. f., art. microbiología, g.-d. microbiologíi, art. microbiologíei

microbiologii
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologii
MICROBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul morfologiei și fiziologiei microorganismelor, precum și cu metodele de combatere a microorganismelor patologice pentru animale și plante și de folosire a celor utile. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologie.

DOOM

microbiologíe (mi-cro-bi-o-) s. f., art. microbiología, g.-d. microbiologíi, art. microbiologíei

microbiologilor
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologist
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologista
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologiste
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologistei
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologistele
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologistelor
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologistul
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologistului
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologiști
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologiștii
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologiștilor
MICROBIOLOGÍST, -Ă, microbiologiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Microbiolog. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologiste.

DOOM

microbiologístă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiologístei; pl. microbiologíste

microbiologul
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbiologului
MICROBIOLÓG, -Ă, microbiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în microbiologie; microbiologist. [Pr.: -bi-o-] – Din microbiologie (derivat regresiv).

DOOM

microbiológă (rar) (mi-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. microbiológei; pl. microbiológe

microbism
MICROBÍSM s. n. Prezența în organism a unor germeni patogeni, uneori în stare latentă, ca urmare a rezistenței naturale sau dobândite a organismului respectiv. – Din fr. microbisme.

DOOM

microbísm (mi-cro-) s. n.

microbismul
MICROBÍSM s. n. Prezența în organism a unor germeni patogeni, uneori în stare latentă, ca urmare a rezistenței naturale sau dobândite a organismului respectiv. – Din fr. microbisme.

DOOM

microbísm (mi-cro-) s. n.

microbismului
MICROBÍSM s. n. Prezența în organism a unor germeni patogeni, uneori în stare latentă, ca urmare a rezistenței naturale sau dobândite a organismului respectiv. – Din fr. microbisme.

DOOM

microbísm (mi-cro-) s. n.

microbist
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbista
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbiste
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbistei
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbistele
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbistelor
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbistul
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbistului
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbiureta
MICROBIURÉTĂ s.f. Biuretă de capacitate redusă. [Pron. -biu-. / < fr. microburette].

microbiurete
MICROBIURÉTĂ s.f. Biuretă de capacitate redusă. [Pron. -biu-. / < fr. microburette].

microbiuretei
MICROBIURÉTĂ s.f. Biuretă de capacitate redusă. [Pron. -biu-. / < fr. microburette].

microbiuretele
MICROBIURÉTĂ s.f. Biuretă de capacitate redusă. [Pron. -biu-. / < fr. microburette].

microbiuretelor
MICROBIURÉTĂ s.f. Biuretă de capacitate redusă. [Pron. -biu-. / < fr. microburette].

microbiști
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbiștii
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microbiștilor
MICROBÍST, -Ă, microbiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal). – Microb + suf. -ist.

DOOM

microbístă (fam.) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microbístei; pl. microbíste

microblast
MICROBLÁST s.n. 1. Eritroblast de dimensiuni mici. 2. (Bot.) Ramură scurtă cu creștere anuală foarte redusă și cu noduri dese. [< fr. microblaste, cf. gr. mikros – mic, blastos – vlăstar].

microblastul
MICROBLÁST s.n. 1. Eritroblast de dimensiuni mici. 2. (Bot.) Ramură scurtă cu creștere anuală foarte redusă și cu noduri dese. [< fr. microblaste, cf. gr. mikros – mic, blastos – vlăstar].

microblastului
MICROBLÁST s.n. 1. Eritroblast de dimensiuni mici. 2. (Bot.) Ramură scurtă cu creștere anuală foarte redusă și cu noduri dese. [< fr. microblaste, cf. gr. mikros – mic, blastos – vlăstar].

microbofobia
MICROBOFOBÍE, microbofobii, s. f. Teamă patologică față de microbi. – Microb + fobie.

microbofobie
MICROBOFOBÍE, microbofobii, s. f. Teamă patologică față de microbi. – Microb + fobie.

microbofobiei
MICROBOFOBÍE, microbofobii, s. f. Teamă patologică față de microbi. – Microb + fobie.

microbofobii
MICROBOFOBÍE, microbofobii, s. f. Teamă patologică față de microbi. – Microb + fobie.

microbofobiile
MICROBOFOBÍE, microbofobii, s. f. Teamă patologică față de microbi. – Microb + fobie.

microbofobiilor
MICROBOFOBÍE, microbofobii, s. f. Teamă patologică față de microbi. – Microb + fobie.

microbul
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, putrefacțiilor etc. – Din fr. microbe.

DOOM

micrób (mi-crob) s. m., pl. micróbi

microbului
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, putrefacțiilor etc. – Din fr. microbe.

DOOM

micrób (mi-crob) s. m., pl. micróbi

microbuz
MICROBÚZ, microbuze, s. n. Autobuz pentru un număr mic de pasageri. – Din fr. microbus.

DOOM

microbúz (mi-cro-) s. n., pl. microbúze

microbuze
MICROBÚZ, microbuze, s. n. Autobuz pentru un număr mic de pasageri. – Din fr. microbus.

DOOM

microbúz (mi-cro-) s. n., pl. microbúze

microbuzele
MICROBÚZ, microbuze, s. n. Autobuz pentru un număr mic de pasageri. – Din fr. microbus.

DOOM

microbúz (mi-cro-) s. n., pl. microbúze

microbuzelor
MICROBÚZ, microbuze, s. n. Autobuz pentru un număr mic de pasageri. – Din fr. microbus.

DOOM

microbúz (mi-cro-) s. n., pl. microbúze

microbuzul
MICROBÚZ, microbuze, s. n. Autobuz pentru un număr mic de pasageri. – Din fr. microbus.

DOOM

microbúz (mi-cro-) s. n., pl. microbúze

microbuzului
MICROBÚZ, microbuze, s. n. Autobuz pentru un număr mic de pasageri. – Din fr. microbus.

DOOM

microbúz (mi-cro-) s. n., pl. microbúze

microcalculatoare
MICROCALCULATÓR, microcalculatoare, s. n. Calculator sau minicalculator simplu, ieftin, de mici dimensiuni, care folosește un singur limbaj și are lungimea cuvântului de 8-12 biți; microordinator, microcomputer. – Micro¹- + calculator.

microcalculatoarele
MICROCALCULATÓR, microcalculatoare, s. n. Calculator sau minicalculator simplu, ieftin, de mici dimensiuni, care folosește un singur limbaj și are lungimea cuvântului de 8-12 biți; microordinator, microcomputer. – Micro¹- + calculator.

microcalculatoarelor
MICROCALCULATÓR, microcalculatoare, s. n. Calculator sau minicalculator simplu, ieftin, de mici dimensiuni, care folosește un singur limbaj și are lungimea cuvântului de 8-12 biți; microordinator, microcomputer. – Micro¹- + calculator.

microcalculator
MICROCALCULATÓR, microcalculatoare, s. n. Calculator sau minicalculator simplu, ieftin, de mici dimensiuni, care folosește un singur limbaj și are lungimea cuvântului de 8-12 biți; microordinator, microcomputer. – Micro¹- + calculator.

microcalculatorul
MICROCALCULATÓR, microcalculatoare, s. n. Calculator sau minicalculator simplu, ieftin, de mici dimensiuni, care folosește un singur limbaj și are lungimea cuvântului de 8-12 biți; microordinator, microcomputer. – Micro¹- + calculator.

microcalculatorului
MICROCALCULATÓR, microcalculatoare, s. n. Calculator sau minicalculator simplu, ieftin, de mici dimensiuni, care folosește un singur limbaj și are lungimea cuvântului de 8-12 biți; microordinator, microcomputer. – Micro¹- + calculator.

microcantina
MICROCANTÍNĂ, microcantine, s. f. Cantină pentru un număr restrâns de oameni. – Micro¹- + cantină.

microcantine
MICROCANTÍNĂ, microcantine, s. f. Cantină pentru un număr restrâns de oameni. – Micro¹- + cantină.

microcantinei
MICROCANTÍNĂ, microcantine, s. f. Cantină pentru un număr restrâns de oameni. – Micro¹- + cantină.

microcantinele
MICROCANTÍNĂ, microcantine, s. f. Cantină pentru un număr restrâns de oameni. – Micro¹- + cantină.

microcantinelor
MICROCANTÍNĂ, microcantine, s. f. Cantină pentru un număr restrâns de oameni. – Micro¹- + cantină.

microcardie
MICROCARDÍE s.f. (Med.) Inimă foarte mică congenital. [Gen. -iei. / < fr. microcardie, cf. gr. mikros – mic, kardia – inimă].

microcariera
MICROCARIÉRĂ, microcariere, s. f. Carieră¹ de mici proporții. [Pr.: -ri-e-] – Micro¹- + carieră¹.

microcariere
MICROCARIÉRĂ, microcariere, s. f. Carieră¹ de mici proporții. [Pr.: -ri-e-] – Micro¹- + carieră¹.

microcarierei
MICROCARIÉRĂ, microcariere, s. f. Carieră¹ de mici proporții. [Pr.: -ri-e-] – Micro¹- + carieră¹.

microcarierele
MICROCARIÉRĂ, microcariere, s. f. Carieră¹ de mici proporții. [Pr.: -ri-e-] – Micro¹- + carieră¹.

microcarierelor
MICROCARIÉRĂ, microcariere, s. f. Carieră¹ de mici proporții. [Pr.: -ri-e-] – Micro¹- + carieră¹.

microcefal
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefal
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefala
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefala
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefale
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefale
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalei
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalei
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalele
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalele
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalelor
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalelor
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefali
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefali
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalia
MICROCEFALÍE s. f. Malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului și a creierului. – Din fr. microcéphalie.

DOOM

microcefalíe (mi-cro-) s. f., art. microcefalía, g.-d. microcefalíi, art. microcefalíei

microcefalie
MICROCEFALÍE s. f. Malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului și a creierului. – Din fr. microcéphalie.

DOOM

microcefalíe (mi-cro-) s. f., art. microcefalía, g.-d. microcefalíi, art. microcefalíei

microcefaliei
MICROCEFALÍE s. f. Malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului și a creierului. – Din fr. microcéphalie.

DOOM

microcefalíe (mi-cro-) s. f., art. microcefalía, g.-d. microcefalíi, art. microcefalíei

microcefalii
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalii
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalii
MICROCEFALÍE s. f. Malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului și a creierului. – Din fr. microcéphalie.

DOOM

microcefalíe (mi-cro-) s. f., art. microcefalía, g.-d. microcefalíi, art. microcefalíei

microcefaliile
MICROCEFALÍE s. f. Malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului și a creierului. – Din fr. microcéphalie.

DOOM

microcefalíe (mi-cro-) s. f., art. microcefalía, g.-d. microcefalíi, art. microcefalíei

microcefaliilor
MICROCEFALÍE s. f. Malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului și a creierului. – Din fr. microcéphalie.

DOOM

microcefalíe (mi-cro-) s. f., art. microcefalía, g.-d. microcefalíi, art. microcefalíei

microcefalilor
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalilor
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalul
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalul
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalului
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcefalului
MICROCEFÁL, -Ă, microcefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de microcefalie. – Din fr. microcéphale.

DOOM

microcefál (mi-cro-) adj. m., s. m., pl. microcefáli; adj. f., s. f. microcefálă, pl. microcefále

microcentrala
MICROCENTRÁLĂ, microcentrale, s. f. Centrală electrică sau centrală de termoficare de mică putere, folosită mai ales la țară. – Din fr. microcentrale.

DOOM

microcentrálă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microcentrálei; pl. microcentrále

microcentrale
MICROCENTRÁLĂ, microcentrale, s. f. Centrală electrică sau centrală de termoficare de mică putere, folosită mai ales la țară. – Din fr. microcentrale.

DOOM

microcentrálă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microcentrálei; pl. microcentrále

microcentralei
MICROCENTRÁLĂ, microcentrale, s. f. Centrală electrică sau centrală de termoficare de mică putere, folosită mai ales la țară. – Din fr. microcentrale.

DOOM

microcentrálă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microcentrálei; pl. microcentrále

microcentralele
MICROCENTRÁLĂ, microcentrale, s. f. Centrală electrică sau centrală de termoficare de mică putere, folosită mai ales la țară. – Din fr. microcentrale.

DOOM

microcentrálă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microcentrálei; pl. microcentrále

microcentralelor
MICROCENTRÁLĂ, microcentrale, s. f. Centrală electrică sau centrală de termoficare de mică putere, folosită mai ales la țară. – Din fr. microcentrale.

DOOM

microcentrálă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microcentrálei; pl. microcentrále

microchimia
MICROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul reacțiilor chimice dintre cantități foarte mici de substanță. – Din fr. microchimie.

DOOM

microchimíe (mi-cro-) s. f., art. microchimía, g.-d. microchimíi, art. microchimíei

microchimic
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimica
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimice
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicei
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicele
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicelor
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimici
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicii
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicilor
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicul
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimicului
MICROCHÍMIC, -Ă, microchimici, -ce, adj. Referitor la microchimie, la microanaliză. – Din fr. microchimique.

microchimie
MICROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul reacțiilor chimice dintre cantități foarte mici de substanță. – Din fr. microchimie.

DOOM

microchimíe (mi-cro-) s. f., art. microchimía, g.-d. microchimíi, art. microchimíei

microchimiei
MICROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul reacțiilor chimice dintre cantități foarte mici de substanță. – Din fr. microchimie.

DOOM

microchimíe (mi-cro-) s. f., art. microchimía, g.-d. microchimíi, art. microchimíei

microchimii
MICROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care se ocupă cu studiul reacțiilor chimice dintre cantități foarte mici de substanță. – Din fr. microchimie.

DOOM

microchimíe (mi-cro-) s. f., art. microchimía, g.-d. microchimíi, art. microchimíei

microchirurgia
MICROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie practicată la microscop. – Din fr. microchirurgie.

DOOM

*microchirurgíe (mi-cro-) s. f., art. microchirurgía, g.-d. microchirurgíi, art. microchirurgíei

microchirurgical
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicala
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicale
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalei
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalele
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalelor
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicali
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalii
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalilor
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalul
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgicalului
MICROCHIRURGICÁL, -Ă, microchirurgicali, -e, adj. Referitor la microchirurgie, care ține de microchirurgie. – De la microchirurgie.

microchirurgie
MICROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie practicată la microscop. – Din fr. microchirurgie.

DOOM

*microchirurgíe (mi-cro-) s. f., art. microchirurgía, g.-d. microchirurgíi, art. microchirurgíei

microchirurgiei
MICROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie practicată la microscop. – Din fr. microchirurgie.

DOOM

*microchirurgíe (mi-cro-) s. f., art. microchirurgía, g.-d. microchirurgíi, art. microchirurgíei

microchirurgii
MICROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie practicată la microscop. – Din fr. microchirurgie.

DOOM

*microchirurgíe (mi-cro-) s. f., art. microchirurgía, g.-d. microchirurgíi, art. microchirurgíei

microcinematografia
MICROCINEMATOGRAFÍE s. f. Filmare a unor fenomene observate la microscop. – Din fr. microcinématographie.

microcinematografie
MICROCINEMATOGRAFÍE s. f. Filmare a unor fenomene observate la microscop. – Din fr. microcinématographie.

microcinematografiei
MICROCINEMATOGRAFÍE s. f. Filmare a unor fenomene observate la microscop. – Din fr. microcinématographie.

microcinematografii
MICROCINEMATOGRAFÍE s. f. Filmare a unor fenomene observate la microscop. – Din fr. microcinématographie.

microcinematografiile
MICROCINEMATOGRAFÍE s. f. Filmare a unor fenomene observate la microscop. – Din fr. microcinématographie.

microcinematografiilor
MICROCINEMATOGRAFÍE s. f. Filmare a unor fenomene observate la microscop. – Din fr. microcinématographie.

microcip
MICROCÍP, microcipuri, s. n. Semiconductor de mici dimensiuni în care este sau urmează a fi inserat un circuit integrat. – Din engl. microchip.

DOOM

*microcíp (mi-cro-) s. n., pl. microcípuri

microcircuit
MICROCIRCUÍT, microcircuite, s. n. Dispozitiv microelectronic cu o densitate mare de elemente de circuit echivalente care constituie o singură unitate. – Micro¹- + circuit.

DOOM

*microcircuít (mi-cro-) s. n., pl. microcircuíte

microcircuite
MICROCIRCUÍT, microcircuite, s. n. Dispozitiv microelectronic cu o densitate mare de elemente de circuit echivalente care constituie o singură unitate. – Micro¹- + circuit.

DOOM

*microcircuít (mi-cro-) s. n., pl. microcircuíte

microcircuitele
MICROCIRCUÍT, microcircuite, s. n. Dispozitiv microelectronic cu o densitate mare de elemente de circuit echivalente care constituie o singură unitate. – Micro¹- + circuit.

DOOM

*microcircuít (mi-cro-) s. n., pl. microcircuíte

microcircuitelor
MICROCIRCUÍT, microcircuite, s. n. Dispozitiv microelectronic cu o densitate mare de elemente de circuit echivalente care constituie o singură unitate. – Micro¹- + circuit.

DOOM

*microcircuít (mi-cro-) s. n., pl. microcircuíte

microcircuitul
MICROCIRCUÍT, microcircuite, s. n. Dispozitiv microelectronic cu o densitate mare de elemente de circuit echivalente care constituie o singură unitate. – Micro¹- + circuit.

DOOM

*microcircuít (mi-cro-) s. n., pl. microcircuíte

microcircuitului
MICROCIRCUÍT, microcircuite, s. n. Dispozitiv microelectronic cu o densitate mare de elemente de circuit echivalente care constituie o singură unitate. – Micro¹- + circuit.

DOOM

*microcircuít (mi-cro-) s. n., pl. microcircuíte

microcit
MICROCÍT, microcite, s. n. (Biol.) Globulă roșie de dimensiuni foarte mici. – Din fr., engl. microcyte.

microcite
MICROCÍT, microcite, s. n. (Biol.) Globulă roșie de dimensiuni foarte mici. – Din fr., engl. microcyte.

microcitele
MICROCÍT, microcite, s. n. (Biol.) Globulă roșie de dimensiuni foarte mici. – Din fr., engl. microcyte.

microcitelor
MICROCÍT, microcite, s. n. (Biol.) Globulă roșie de dimensiuni foarte mici. – Din fr., engl. microcyte.

microcitemia
MICROCITEMÍE s.f. (Med.) Prezența crescută a microcitelor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. microcytémie].

microcitemie
MICROCITEMÍE s.f. (Med.) Prezența crescută a microcitelor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. microcytémie].

microcitemiei
MICROCITEMÍE s.f. (Med.) Prezența crescută a microcitelor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. microcytémie].

microcitemii
MICROCITEMÍE s.f. (Med.) Prezența crescută a microcitelor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. microcytémie].

microcitoza
MICROCITÓZĂ, microcitoze, s. f. (Med.) Boală a sângelui manifestată prin prezența crescută de microcite. – Din fr. microcytose.

microcitoze
MICROCITÓZĂ, microcitoze, s. f. (Med.) Boală a sângelui manifestată prin prezența crescută de microcite. – Din fr. microcytose.

microcitozei
MICROCITÓZĂ, microcitoze, s. f. (Med.) Boală a sângelui manifestată prin prezența crescută de microcite. – Din fr. microcytose.

microcitozele
MICROCITÓZĂ, microcitoze, s. f. (Med.) Boală a sângelui manifestată prin prezența crescută de microcite. – Din fr. microcytose.

microcitozelor
MICROCITÓZĂ, microcitoze, s. f. (Med.) Boală a sângelui manifestată prin prezența crescută de microcite. – Din fr. microcytose.

microcitul
MICROCÍT, microcite, s. n. (Biol.) Globulă roșie de dimensiuni foarte mici. – Din fr., engl. microcyte.

microcitului
MICROCÍT, microcite, s. n. (Biol.) Globulă roșie de dimensiuni foarte mici. – Din fr., engl. microcyte.

microclima
MICROCLÍMĂ, microclime, s. f. Microclimat. – Din germ. Mikroklima.

DOOM

microclímă (mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclímei; pl. microclíme

microclimat
MICROCLIMÁT, microclimate, s. n. Totalitatea condițiilor de climă (temperatură, umiditate, vânt) particulare unor spații mici; clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimă. – Din fr. microclimat.

DOOM

microclimát (mi-cro-cli-) s. n., pl. microclimáte

microclimate
MICROCLIMÁT, microclimate, s. n. Totalitatea condițiilor de climă (temperatură, umiditate, vânt) particulare unor spații mici; clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimă. – Din fr. microclimat.

DOOM

microclimát (mi-cro-cli-) s. n., pl. microclimáte

microclimatele
MICROCLIMÁT, microclimate, s. n. Totalitatea condițiilor de climă (temperatură, umiditate, vânt) particulare unor spații mici; clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimă. – Din fr. microclimat.

DOOM

microclimát (mi-cro-cli-) s. n., pl. microclimáte

microclimatelor
MICROCLIMÁT, microclimate, s. n. Totalitatea condițiilor de climă (temperatură, umiditate, vânt) particulare unor spații mici; clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimă. – Din fr. microclimat.

DOOM

microclimát (mi-cro-cli-) s. n., pl. microclimáte

microclimatic
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimatica
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimatice
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticei
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticele
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticelor
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimatici
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticii
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticilor
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticul
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimaticului
MICROCLIMÁTIC, -Ă, microclimatici, -ce, adj. Care aparține microclimatului, privitor la microclimat. – Din fr. microclimatique.

DOOM

microclimátic (mi-cro-cli-) adj. m., pl. microclimátici; f. microclimátică, pl. microclimátice

microclimatologia
MICROCLIMATOLOGÍE s.f. Ramură a climatologiei care studiază microclimatele. [Gen. -iei. / < fr. microclimatologie].

microclimatologie
MICROCLIMATOLOGÍE s.f. Ramură a climatologiei care studiază microclimatele. [Gen. -iei. / < fr. microclimatologie].

microclimatologiei
MICROCLIMATOLOGÍE s.f. Ramură a climatologiei care studiază microclimatele. [Gen. -iei. / < fr. microclimatologie].

microclimatologii
MICROCLIMATOLOGÍE s.f. Ramură a climatologiei care studiază microclimatele. [Gen. -iei. / < fr. microclimatologie].

microclimatul
MICROCLIMÁT, microclimate, s. n. Totalitatea condițiilor de climă (temperatură, umiditate, vânt) particulare unor spații mici; clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimă. – Din fr. microclimat.

DOOM

microclimát (mi-cro-cli-) s. n., pl. microclimáte

microclimatului
MICROCLIMÁT, microclimate, s. n. Totalitatea condițiilor de climă (temperatură, umiditate, vânt) particulare unor spații mici; clima spațiului din imediata apropiere a solului; microclimă. – Din fr. microclimat.

DOOM

microclimát (mi-cro-cli-) s. n., pl. microclimáte

microclime
MICROCLÍMĂ, microclime, s. f. Microclimat. – Din germ. Mikroklima.

DOOM

microclímă (mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclímei; pl. microclíme

microclimei
MICROCLÍMĂ, microclime, s. f. Microclimat. – Din germ. Mikroklima.

DOOM

microclímă (mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclímei; pl. microclíme

microclimele
MICROCLÍMĂ, microclime, s. f. Microclimat. – Din germ. Mikroklima.

DOOM

microclímă (mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclímei; pl. microclíme

microclimelor
MICROCLÍMĂ, microclime, s. f. Microclimat. – Din germ. Mikroklima.

DOOM

microclímă (mi-cro-cli-) s. f., g.-d. art. microclímei; pl. microclíme

microclin
MICROCLÍN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

DOOM

microclín (mi-cro-clin) s. n., pl. microclíne

microcline
MICROCLÍN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

DOOM

microclín (mi-cro-clin) s. n., pl. microclíne

microclinele
MICROCLÍN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

DOOM

microclín (mi-cro-clin) s. n., pl. microclíne

microclinelor
MICROCLÍN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

DOOM

microclín (mi-cro-clin) s. n., pl. microclíne

microclinul
MICROCLÍN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

DOOM

microclín (mi-cro-clin) s. n., pl. microclíne

microclinului
MICROCLÍN, microcline, s. n. Mineral din grupa feldspaților potasici, de culoare roz, galbenă, roșiatică sau verde, care constituie un element de bază al unor roci eruptive sau metamorfice și care este folosit în industria ceramicii și ca piatră semiprețioasă. – Din fr. microcline.

DOOM

microclín (mi-cro-clin) s. n., pl. microclíne

micrococ
MICROCÓC, micrococi, s. m. Bacterie în formă de sferă, care se prezintă izolat sau în grup, de dimensiuni mai mici decât cocii. – Din fr. microcoque.

DOOM

microcóc (mi-cro-) s. m., pl. microcóci

micrococi
MICROCÓC, micrococi, s. m. Bacterie în formă de sferă, care se prezintă izolat sau în grup, de dimensiuni mai mici decât cocii. – Din fr. microcoque.

DOOM

microcóc (mi-cro-) s. m., pl. microcóci

micrococii
MICROCÓC, micrococi, s. m. Bacterie în formă de sferă, care se prezintă izolat sau în grup, de dimensiuni mai mici decât cocii. – Din fr. microcoque.

DOOM

microcóc (mi-cro-) s. m., pl. microcóci

micrococilor
MICROCÓC, micrococi, s. m. Bacterie în formă de sferă, care se prezintă izolat sau în grup, de dimensiuni mai mici decât cocii. – Din fr. microcoque.

DOOM

microcóc (mi-cro-) s. m., pl. microcóci

micrococul
MICROCÓC, micrococi, s. m. Bacterie în formă de sferă, care se prezintă izolat sau în grup, de dimensiuni mai mici decât cocii. – Din fr. microcoque.

DOOM

microcóc (mi-cro-) s. m., pl. microcóci

micrococului
MICROCÓC, micrococi, s. m. Bacterie în formă de sferă, care se prezintă izolat sau în grup, de dimensiuni mai mici decât cocii. – Din fr. microcoque.

DOOM

microcóc (mi-cro-) s. m., pl. microcóci

microcomentarii
MICROCOMENTÁRIU s.n. Comentariu de dimensiuni reduse. [Pron. -riu. / et. incertă].

microcomentariile
MICROCOMENTÁRIU s.n. Comentariu de dimensiuni reduse. [Pron. -riu. / et. incertă].

microcomentariilor
MICROCOMENTÁRIU s.n. Comentariu de dimensiuni reduse. [Pron. -riu. / et. incertă].

microcomentariu
MICROCOMENTÁRIU s.n. Comentariu de dimensiuni reduse. [Pron. -riu. / et. incertă].

microcomentariul
MICROCOMENTÁRIU s.n. Comentariu de dimensiuni reduse. [Pron. -riu. / et. incertă].

microcomentariului
MICROCOMENTÁRIU s.n. Comentariu de dimensiuni reduse. [Pron. -riu. / et. incertă].

microcomputer
MICROCOMPÚTER, microcomputere, s. n. Microcalculator. [Pr.: -piú-] – Din engl. microcomputer.

microcomputere
MICROCOMPÚTER, microcomputere, s. n. Microcalculator. [Pr.: -piú-] – Din engl. microcomputer.

microcomputerele
MICROCOMPÚTER, microcomputere, s. n. Microcalculator. [Pr.: -piú-] – Din engl. microcomputer.

microcomputerelor
MICROCOMPÚTER, microcomputere, s. n. Microcalculator. [Pr.: -piú-] – Din engl. microcomputer.

microcomputerul
MICROCOMPÚTER, microcomputere, s. n. Microcalculator. [Pr.: -piú-] – Din engl. microcomputer.

microcomputerului
MICROCOMPÚTER, microcomputere, s. n. Microcalculator. [Pr.: -piú-] – Din engl. microcomputer.

microcopia
MICROCÓPIE s.f. Reproducere a unui material prin micșorare pe cale fotografică. [Gen. -iei. / cf. fr. microcopie].

microcopie
MICROCÓPIE s.f. Reproducere a unui material prin micșorare pe cale fotografică. [Gen. -iei. / cf. fr. microcopie].

microcopiei
MICROCÓPIE s.f. Reproducere a unui material prin micșorare pe cale fotografică. [Gen. -iei. / cf. fr. microcopie].

microcopii
MICROCÓPIE s.f. Reproducere a unui material prin micșorare pe cale fotografică. [Gen. -iei. / cf. fr. microcopie].

microcopiile
MICROCÓPIE s.f. Reproducere a unui material prin micșorare pe cale fotografică. [Gen. -iei. / cf. fr. microcopie].

microcopiilor
MICROCÓPIE s.f. Reproducere a unui material prin micșorare pe cale fotografică. [Gen. -iei. / cf. fr. microcopie].

microcosm
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcosmic
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmica
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmice
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicei
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicele
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicelor
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmici
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicii
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicilor
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicul
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmicului
MICROCÓSMIC, -Ă, microcosmici, -ce, adj. Care aparține microcosmosului, privitor la microcosmos. – Din fr. microcosmique.

DOOM

microcósmic (mi-cro-) adj. m., pl. microcósmici; f. microcósmică, pl. microcósmice

microcosmos
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcosmul
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcosmului
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcosmuri
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcosmurile
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcosmurilor
MICROCÓSMOS, microcosmosuri, s. n. 1. (Fiz.) Lumea obiectelor microscopice, a moleculelor și a atomilor, a particulelor elementare etc. 2. (În filosofia medievală și a Renașterii) Omul sau organismul omenesc, considerat ca o reprezentare redusă a Universului; lumea interioară a omului. [Var.: microcósm s. n.] – Din fr. microcosme, lat. microcosmus.

DOOM

!microcósmos (mi-cro-) s. n., pl. microcósmosuri

microcoulomb
MICROCOULÓMB, microcoulombi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb. [Pr.: -cu-] – Din fr. microcoulombe.

DOOM

microcoulómb [ou pron. u] (mi-cro-) s. m., pl. microcoulómbi; simb. mC

microcoulombi
MICROCOULÓMB, microcoulombi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb. [Pr.: -cu-] – Din fr. microcoulombe.

DOOM

microcoulómb [ou pron. u] (mi-cro-) s. m., pl. microcoulómbi; simb. mC

microcoulombii
MICROCOULÓMB, microcoulombi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb. [Pr.: -cu-] – Din fr. microcoulombe.

DOOM

microcoulómb [ou pron. u] (mi-cro-) s. m., pl. microcoulómbi; simb. mC

microcoulombilor
MICROCOULÓMB, microcoulombi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb. [Pr.: -cu-] – Din fr. microcoulombe.

DOOM

microcoulómb [ou pron. u] (mi-cro-) s. m., pl. microcoulómbi; simb. mC

microcoulombul
MICROCOULÓMB, microcoulombi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb. [Pr.: -cu-] – Din fr. microcoulombe.

DOOM

microcoulómb [ou pron. u] (mi-cro-) s. m., pl. microcoulómbi; simb. mC

microcoulombului
MICROCOULÓMB, microcoulombi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb. [Pr.: -cu-] – Din fr. microcoulombe.

DOOM

microcoulómb [ou pron. u] (mi-cro-) s. m., pl. microcoulómbi; simb. mC

microcristalin
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalina
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristaline
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinei
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinele
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinelor
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalini
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinii
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinilor
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinul
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcristalinului
MICROCRISTALÍN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

DOOM

microcristalín (mi-cro-cris-) adj. m., pl. microcristalíni; f. microcristalínă, pl. microcristalíne

microcronica
MICROCRÓNICĂ s.f. Minicronică. [Gen. -cii. / < micro- + cronică].

microcronici
MICROCRÓNICĂ s.f. Minicronică. [Gen. -cii. / < micro- + cronică].

microcronicii
MICROCRÓNICĂ s.f. Minicronică. [Gen. -cii. / < micro- + cronică].

microcronicile
MICROCRÓNICĂ s.f. Minicronică. [Gen. -cii. / < micro- + cronică].

microcronicilor
MICROCRÓNICĂ s.f. Minicronică. [Gen. -cii. / < micro- + cronică].

microcronologia
MICROCRONOLOGÍE s.f. Cronologie scurtă, sumară. [Gen. -iei. / et. incertă].

microcronologie
MICROCRONOLOGÍE s.f. Cronologie scurtă, sumară. [Gen. -iei. / et. incertă].

microcronologiei
MICROCRONOLOGÍE s.f. Cronologie scurtă, sumară. [Gen. -iei. / et. incertă].

microcronologii
MICROCRONOLOGÍE s.f. Cronologie scurtă, sumară. [Gen. -iei. / et. incertă].

microcronologiile
MICROCRONOLOGÍE s.f. Cronologie scurtă, sumară. [Gen. -iei. / et. incertă].

microcronologiilor
MICROCRONOLOGÍE s.f. Cronologie scurtă, sumară. [Gen. -iei. / et. incertă].

microcurent
MICROCURÉNT, microcurenți, s. m. (Med.) Curent (3) de mică intensitate. – Micro¹- + curent.

microcurentul
MICROCURÉNT, microcurenți, s. m. (Med.) Curent (3) de mică intensitate. – Micro¹- + curent.

microcurentului
MICROCURÉNT, microcurenți, s. m. (Med.) Curent (3) de mică intensitate. – Micro¹- + curent.

microcurenți
MICROCURÉNT, microcurenți, s. m. (Med.) Curent (3) de mică intensitate. – Micro¹- + curent.

microcurenții
MICROCURÉNT, microcurenți, s. m. (Med.) Curent (3) de mică intensitate. – Micro¹- + curent.

microcurenților
MICROCURÉNT, microcurenți, s. m. (Med.) Curent (3) de mică intensitate. – Micro¹- + curent.

microcurie
MICROCURÍE s.f. Unitate de măsură a radioactivității, egală cu a milioana parte dintr-un curie. [Gen. -iei. / cf. fr. microcurie].

microdactil
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactila
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactile
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilei
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilele
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilelor
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactili
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilia
MICRODACTILÍE, microdactilii, s. f. (Med.) Malformație a degetelor caracterizată prin dezvoltare insuficientă. – Din fr. microdactylie.

microdactilie
MICRODACTILÍE, microdactilii, s. f. (Med.) Malformație a degetelor caracterizată prin dezvoltare insuficientă. – Din fr. microdactylie.

microdactiliei
MICRODACTILÍE, microdactilii, s. f. (Med.) Malformație a degetelor caracterizată prin dezvoltare insuficientă. – Din fr. microdactylie.

microdactilii
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilii
MICRODACTILÍE, microdactilii, s. f. (Med.) Malformație a degetelor caracterizată prin dezvoltare insuficientă. – Din fr. microdactylie.

microdactiliile
MICRODACTILÍE, microdactilii, s. f. (Med.) Malformație a degetelor caracterizată prin dezvoltare insuficientă. – Din fr. microdactylie.

microdactiliilor
MICRODACTILÍE, microdactilii, s. f. (Med.) Malformație a degetelor caracterizată prin dezvoltare insuficientă. – Din fr. microdactylie.

microdactililor
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilul
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdactilului
MICRODACTÍL, -Ă, microdactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă microdactilie. – Din fr. microdactyle.

microdelta
MICRODÉLTĂ, microdelte, s. f. 1. Deltă de mică întindere. 2. Machetă a unei delte. – Micro¹- + deltă.

microdelte
MICRODÉLTĂ, microdelte, s. f. 1. Deltă de mică întindere. 2. Machetă a unei delte. – Micro¹- + deltă.

microdeltei
MICRODÉLTĂ, microdelte, s. f. 1. Deltă de mică întindere. 2. Machetă a unei delte. – Micro¹- + deltă.

microdeltele
MICRODÉLTĂ, microdelte, s. f. 1. Deltă de mică întindere. 2. Machetă a unei delte. – Micro¹- + deltă.

microdeltelor
MICRODÉLTĂ, microdelte, s. f. 1. Deltă de mică întindere. 2. Machetă a unei delte. – Micro¹- + deltă.

microdioramă
MICRODIORÁMĂ s.f. Dioramă de dimensiuni mici. [Pron. -di-o-. / et. incertă].

microdisecția
MICRODISÉCȚIE, microdisecții, s. f. Disecție fină făcută la microscop. [Pr.: -ți-e] – Din fr. microdissection.

microdisecție
MICRODISÉCȚIE, microdisecții, s. f. Disecție fină făcută la microscop. [Pr.: -ți-e] – Din fr. microdissection.

microdisecției
MICRODISÉCȚIE, microdisecții, s. f. Disecție fină făcută la microscop. [Pr.: -ți-e] – Din fr. microdissection.

microdisecții
MICRODISÉCȚIE, microdisecții, s. f. Disecție fină făcută la microscop. [Pr.: -ți-e] – Din fr. microdissection.

microdisecțiile
MICRODISÉCȚIE, microdisecții, s. f. Disecție fină făcută la microscop. [Pr.: -ți-e] – Din fr. microdissection.

microdisecțiilor
MICRODISÉCȚIE, microdisecții, s. f. Disecție fină făcută la microscop. [Pr.: -ți-e] – Din fr. microdissection.

microdontia
MICRODONTÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a dinților. [Gen. -iei. / < fr. microdontie, cf. gr. mikros – mic, odous – dinte].

microdontie
MICRODONTÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a dinților. [Gen. -iei. / < fr. microdontie, cf. gr. mikros – mic, odous – dinte].

microdontiei
MICRODONTÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a dinților. [Gen. -iei. / < fr. microdontie, cf. gr. mikros – mic, odous – dinte].

microdontii
MICRODONTÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a dinților. [Gen. -iei. / < fr. microdontie, cf. gr. mikros – mic, odous – dinte].

microdoza
MICRODÓZĂ, microdoze, s. f. (Farm., Med.) Doză de medicament cu concentrație foarte mică, folosită în homeopatie. – Micro¹- + doză.

microdoze
MICRODÓZĂ, microdoze, s. f. (Farm., Med.) Doză de medicament cu concentrație foarte mică, folosită în homeopatie. – Micro¹- + doză.

microdozei
MICRODÓZĂ, microdoze, s. f. (Farm., Med.) Doză de medicament cu concentrație foarte mică, folosită în homeopatie. – Micro¹- + doză.

microdozele
MICRODÓZĂ, microdoze, s. f. (Farm., Med.) Doză de medicament cu concentrație foarte mică, folosită în homeopatie. – Micro¹- + doză.

microdozelor
MICRODÓZĂ, microdoze, s. f. (Farm., Med.) Doză de medicament cu concentrație foarte mică, folosită în homeopatie. – Micro¹- + doză.

microdur
MICRODÚR s. n. Material sintetic înlocuitor pentru talpă și tocuri la încălțăminte. – Micro[poros] + dur[abil].

microdurul
MICRODÚR s. n. Material sintetic înlocuitor pentru talpă și tocuri la încălțăminte. – Micro[poros] + dur[abil].

microdurului
MICRODÚR s. n. Material sintetic înlocuitor pentru talpă și tocuri la încălțăminte. – Micro[poros] + dur[abil].

microeconomia
MICROECONOMÍE s. f. Economia sau relațiile economice la nivelul fiecărei întreprinderi în parte. – Din fr. microéconomie.

DOOM

microeconomíe (mi-cro-) s. f., art. microeconomía, g.-d. microeconomíi, art. microeconomíei

microeconomic
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomica
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomice
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicei
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicele
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicelor
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomici
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicii
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicilor
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicul
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomicului
MICROECONÓMIC, -Ă, microeconomici, -ce, adj. Referitor la microeconomic. – Din fr. microéconomique.

microeconomie
MICROECONOMÍE s. f. Economia sau relațiile economice la nivelul fiecărei întreprinderi în parte. – Din fr. microéconomie.

DOOM

microeconomíe (mi-cro-) s. f., art. microeconomía, g.-d. microeconomíi, art. microeconomíei

microeconomiei
MICROECONOMÍE s. f. Economia sau relațiile economice la nivelul fiecărei întreprinderi în parte. – Din fr. microéconomie.

DOOM

microeconomíe (mi-cro-) s. f., art. microeconomía, g.-d. microeconomíi, art. microeconomíei

microeconomii
MICROECONOMÍE s. f. Economia sau relațiile economice la nivelul fiecărei întreprinderi în parte. – Din fr. microéconomie.

DOOM

microeconomíe (mi-cro-) s. f., art. microeconomía, g.-d. microeconomíi, art. microeconomíei

microelectronic
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronica
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronice
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicei
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicele
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicelor
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronici
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicii
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicilor
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicul
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronicului
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronică
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

DOOM

*microelectrónică (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microelectrónicii

microelectronografia
MICROELECTRONOGRAFÍE, microelectronografii, s. f. Fotografie făcută la microscop care permite studierea fenomenelor biologice celulare sub aspect electric. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + electronografie.

microelectronografic
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronografica
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronografice
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficei
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficele
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficelor
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronografici
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficii
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficilor
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficul
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronograficului
MICROELECTRONOGRÁFIC, -Ă, microelectronografici, -ce, adj. Referitor la microelectronografie. [Pr.: -cro-e-] – De la microelectronografie.

microelectronografie
MICROELECTRONOGRAFÍE, microelectronografii, s. f. Fotografie făcută la microscop care permite studierea fenomenelor biologice celulare sub aspect electric. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + electronografie.

microelectronografiei
MICROELECTRONOGRAFÍE, microelectronografii, s. f. Fotografie făcută la microscop care permite studierea fenomenelor biologice celulare sub aspect electric. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + electronografie.

microelectronografii
MICROELECTRONOGRAFÍE, microelectronografii, s. f. Fotografie făcută la microscop care permite studierea fenomenelor biologice celulare sub aspect electric. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + electronografie.

microelectronografiile
MICROELECTRONOGRAFÍE, microelectronografii, s. f. Fotografie făcută la microscop care permite studierea fenomenelor biologice celulare sub aspect electric. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + electronografie.

microelectronografiilor
MICROELECTRONOGRAFÍE, microelectronografii, s. f. Fotografie făcută la microscop care permite studierea fenomenelor biologice celulare sub aspect electric. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + electronografie.

microelement
MICROELEMÉNT, microelemente, s. n. Element chimic care intră în compoziția hormonilor, a enzimelor, a fermenților etc. și care se găsește în cantități foarte mici în sol și în organism. [Pr.: -cro-e-] – Din fr. micro-élément.

DOOM

microelemént (mi-cro-) s. n., pl. microeleménte

microelemente
MICROELEMÉNT, microelemente, s. n. Element chimic care intră în compoziția hormonilor, a enzimelor, a fermenților etc. și care se găsește în cantități foarte mici în sol și în organism. [Pr.: -cro-e-] – Din fr. micro-élément.

DOOM

microelemént (mi-cro-) s. n., pl. microeleménte

microelementele
MICROELEMÉNT, microelemente, s. n. Element chimic care intră în compoziția hormonilor, a enzimelor, a fermenților etc. și care se găsește în cantități foarte mici în sol și în organism. [Pr.: -cro-e-] – Din fr. micro-élément.

DOOM

microelemént (mi-cro-) s. n., pl. microeleménte

microelementelor
MICROELEMÉNT, microelemente, s. n. Element chimic care intră în compoziția hormonilor, a enzimelor, a fermenților etc. și care se găsește în cantități foarte mici în sol și în organism. [Pr.: -cro-e-] – Din fr. micro-élément.

DOOM

microelemént (mi-cro-) s. n., pl. microeleménte

microelementul
MICROELEMÉNT, microelemente, s. n. Element chimic care intră în compoziția hormonilor, a enzimelor, a fermenților etc. și care se găsește în cantități foarte mici în sol și în organism. [Pr.: -cro-e-] – Din fr. micro-élément.

DOOM

microelemént (mi-cro-) s. n., pl. microeleménte

microelementului
MICROELEMÉNT, microelemente, s. n. Element chimic care intră în compoziția hormonilor, a enzimelor, a fermenților etc. și care se găsește în cantități foarte mici în sol și în organism. [Pr.: -cro-e-] – Din fr. micro-élément.

DOOM

microelemént (mi-cro-) s. n., pl. microeleménte

microencefalia
MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier].

microencefalie
MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier].

microencefaliei
MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier].

microencefalii
MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier].

microencefaliile
MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier].

microencefaliilor
MICROENCEFALÍE s.f. (Med.) Malformație constând în existența unui creier foarte mic. [Gen. -iei. / cf. gr. mikros – mic, enkephalos – creier].

microenciclopedia
MICROENCICLOPEDÍE, microenciclopedii, s. f. Enciclopedie cu volum restrâns de informații; (rar) minienciclopedie. [Pr.: -cro-en-] – Micro¹- + enciclopedie.

microenciclopedie
MICROENCICLOPEDÍE, microenciclopedii, s. f. Enciclopedie cu volum restrâns de informații; (rar) minienciclopedie. [Pr.: -cro-en-] – Micro¹- + enciclopedie.

microenciclopediei
MICROENCICLOPEDÍE, microenciclopedii, s. f. Enciclopedie cu volum restrâns de informații; (rar) minienciclopedie. [Pr.: -cro-en-] – Micro¹- + enciclopedie.

microenciclopedii
MICROENCICLOPEDÍE, microenciclopedii, s. f. Enciclopedie cu volum restrâns de informații; (rar) minienciclopedie. [Pr.: -cro-en-] – Micro¹- + enciclopedie.

microenciclopediile
MICROENCICLOPEDÍE, microenciclopedii, s. f. Enciclopedie cu volum restrâns de informații; (rar) minienciclopedie. [Pr.: -cro-en-] – Micro¹- + enciclopedie.

microenciclopediilor
MICROENCICLOPEDÍE, microenciclopedii, s. f. Enciclopedie cu volum restrâns de informații; (rar) minienciclopedie. [Pr.: -cro-en-] – Micro¹- + enciclopedie.

microeseu
MICROESÉU, microeseuri, s. n. Eseu (1) scurt. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + eseu.

microeseul
MICROESÉU, microeseuri, s. n. Eseu (1) scurt. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + eseu.

microeseului
MICROESÉU, microeseuri, s. n. Eseu (1) scurt. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + eseu.

microeseuri
MICROESÉU, microeseuri, s. n. Eseu (1) scurt. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + eseu.

microeseurile
MICROESÉU, microeseuri, s. n. Eseu (1) scurt. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + eseu.

microeseurilor
MICROESÉU, microeseuri, s. n. Eseu (1) scurt. [Pr.: -cro-e-] – Micro¹- + eseu.

microfag
MICROFÁG s.n. Fagocit de dimensiuni mici. [< fr. microphage, cf. gr. mikros – mic, phagein – a mânca].

microfagocitoza
MICROFAGOCITÓZĂ s.f. Fagocitoză a microbilor. [< fr. microphagocytose].

microfagocitoze
MICROFAGOCITÓZĂ s.f. Fagocitoză a microbilor. [< fr. microphagocytose].

microfagocitozei
MICROFAGOCITÓZĂ s.f. Fagocitoză a microbilor. [< fr. microphagocytose].

microfakie
MICROFAKÍE s.f. (Anat.) Cristalin anormal de mic. [Gen. -iei. / < fr. microphakie].

microfarad
MICROFARÁD, microfarazi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de farad. – Din fr. microfarad.

DOOM

microfarád (mi-cro-) s. m., pl. microfarázi; simb. mF

microfaradul
MICROFARÁD, microfarazi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de farad. – Din fr. microfarad.

DOOM

microfarád (mi-cro-) s. m., pl. microfarázi; simb. mF

microfaradului
MICROFARÁD, microfarazi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de farad. – Din fr. microfarad.

DOOM

microfarád (mi-cro-) s. m., pl. microfarázi; simb. mF

microfarazi
MICROFARÁD, microfarazi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de farad. – Din fr. microfarad.

DOOM

microfarád (mi-cro-) s. m., pl. microfarázi; simb. mF

microfarazii
MICROFARÁD, microfarazi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de farad. – Din fr. microfarad.

DOOM

microfarád (mi-cro-) s. m., pl. microfarázi; simb. mF

microfarazilor
MICROFARÁD, microfarazi, s. m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de farad. – Din fr. microfarad.

DOOM

microfarád (mi-cro-) s. m., pl. microfarázi; simb. mF

microfauna
MICROFÁUNĂ s. f. Totalitatea animalelor microscopice de pe glob, dintr-o regiune sau dintr-un spațiu restrâns. [Pr.: -fa-u-] – Micro¹- + faună.

DOOM

microfáună (mi-cro-fa-u-) s. f., g.-d. art. microfáunei

microfaune
MICROFÁUNĂ s. f. Totalitatea animalelor microscopice de pe glob, dintr-o regiune sau dintr-un spațiu restrâns. [Pr.: -fa-u-] – Micro¹- + faună.

DOOM

microfáună (mi-cro-fa-u-) s. f., g.-d. art. microfáunei

microfaunei
MICROFÁUNĂ s. f. Totalitatea animalelor microscopice de pe glob, dintr-o regiune sau dintr-un spațiu restrâns. [Pr.: -fa-u-] – Micro¹- + faună.

DOOM

microfáună (mi-cro-fa-u-) s. f., g.-d. art. microfáunei

microfaunele
MICROFÁUNĂ s. f. Totalitatea animalelor microscopice de pe glob, dintr-o regiune sau dintr-un spațiu restrâns. [Pr.: -fa-u-] – Micro¹- + faună.

DOOM

microfáună (mi-cro-fa-u-) s. f., g.-d. art. microfáunei

microfaunelor
MICROFÁUNĂ s. f. Totalitatea animalelor microscopice de pe glob, dintr-o regiune sau dintr-un spațiu restrâns. [Pr.: -fa-u-] – Micro¹- + faună.

DOOM

microfáună (mi-cro-fa-u-) s. f., g.-d. art. microfáunei

microfil
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfila
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfile
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfilei
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfilele
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfilelor
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfili
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfilii
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfililor
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfilm
MICROFÍLM, microfilme, s. n. Film fotografic pe care sunt copiate documente sau cărți la o scară foarte mică, obținându-se o mare economie de spațiu. – Din fr. microfilm, germ. Mikrofilm.

DOOM

microfílm (mi-cro-) s. n., pl. microfílme

microfilma
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmai
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmam
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmare
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmare
MICROFILMÁRE, microfilmări, s. f. Acțiunea de a microfilma și rezultatul ei. – V. microfilma.

DOOM

microfilmáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfilmắrii; pl. microfilmắri

microfilmarea
MICROFILMÁRE, microfilmări, s. f. Acțiunea de a microfilma și rezultatul ei. – V. microfilma.

DOOM

microfilmáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfilmắrii; pl. microfilmắri

microfilmară
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmarăm
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmarăți
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmase
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmasem
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmaseră
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmaserăm
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmaserăți
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmaseși
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmaseți
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmat
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmat
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

microfilmau
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmași
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmați
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilme
MICROFÍLM, microfilme, s. n. Film fotografic pe care sunt copiate documente sau cărți la o scară foarte mică, obținându-se o mare economie de spațiu. – Din fr. microfilm, germ. Mikrofilm.

DOOM

microfílm (mi-cro-) s. n., pl. microfílme

microfilmează
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmele
MICROFÍLM, microfilme, s. n. Film fotografic pe care sunt copiate documente sau cărți la o scară foarte mică, obținându-se o mare economie de spațiu. – Din fr. microfilm, germ. Mikrofilm.

DOOM

microfílm (mi-cro-) s. n., pl. microfílme

microfilmelor
MICROFÍLM, microfilme, s. n. Film fotografic pe care sunt copiate documente sau cărți la o scară foarte mică, obținându-se o mare economie de spațiu. – Din fr. microfilm, germ. Mikrofilm.

DOOM

microfílm (mi-cro-) s. n., pl. microfílme

microfilmez
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmeze
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmezi
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmoteca
MICROFILMOTÉCĂ, microfilmoteci, s. f. Colecție de microfilme; p. ext. încăpere specială în care se păstrează astfel de colecții. – Micro¹- + filmotecă.

microfilmoteci
MICROFILMOTÉCĂ, microfilmoteci, s. f. Colecție de microfilme; p. ext. încăpere specială în care se păstrează astfel de colecții. – Micro¹- + filmotecă.

microfilmotecii
MICROFILMOTÉCĂ, microfilmoteci, s. f. Colecție de microfilme; p. ext. încăpere specială în care se păstrează astfel de colecții. – Micro¹- + filmotecă.

microfilmotecile
MICROFILMOTÉCĂ, microfilmoteci, s. f. Colecție de microfilme; p. ext. încăpere specială în care se păstrează astfel de colecții. – Micro¹- + filmotecă.

microfilmotecilor
MICROFILMOTÉCĂ, microfilmoteci, s. f. Colecție de microfilme; p. ext. încăpere specială în care se păstrează astfel de colecții. – Micro¹- + filmotecă.

microfilmul
MICROFÍLM, microfilme, s. n. Film fotografic pe care sunt copiate documente sau cărți la o scară foarte mică, obținându-se o mare economie de spațiu. – Din fr. microfilm, germ. Mikrofilm.

DOOM

microfílm (mi-cro-) s. n., pl. microfílme

microfilmului
MICROFÍLM, microfilme, s. n. Film fotografic pe care sunt copiate documente sau cărți la o scară foarte mică, obținându-se o mare economie de spațiu. – Din fr. microfilm, germ. Mikrofilm.

DOOM

microfílm (mi-cro-) s. n., pl. microfílme

microfilmând
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmînd
MICROFILMÁ, microfilmez, vb. I. Tranz. A reproduce documente sub formă de microfilme. – Din fr. microfilmer.

DOOM

microfilmá (a ~) (mi-cro-) vb., ind. prez. 3 microfilmeáză

microfilmări
MICROFILMÁRE, microfilmări, s. f. Acțiunea de a microfilma și rezultatul ei. – V. microfilma.

DOOM

microfilmáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfilmắrii; pl. microfilmắri

microfilmării
MICROFILMÁRE, microfilmări, s. f. Acțiunea de a microfilma și rezultatul ei. – V. microfilma.

DOOM

microfilmáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfilmắrii; pl. microfilmắri

microfilmările
MICROFILMÁRE, microfilmări, s. f. Acțiunea de a microfilma și rezultatul ei. – V. microfilma.

DOOM

microfilmáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfilmắrii; pl. microfilmắri

microfilmărilor
MICROFILMÁRE, microfilmări, s. f. Acțiunea de a microfilma și rezultatul ei. – V. microfilma.

DOOM

microfilmáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfilmắrii; pl. microfilmắri

microfilul
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfilului
MICROFÍL, -Ă, microfili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu frunze (foarte) mici. – Din fr. microfil.

microfita
MICROFÍTĂ, microfite, s. f. (Bot.) Plantă de dimensiuni mici și cu înmulțire rapidă. ◊ (Adjectival) Plantă microfită. – Din engl. microphyte.

microfite
MICROFÍTĂ, microfite, s. f. (Bot.) Plantă de dimensiuni mici și cu înmulțire rapidă. ◊ (Adjectival) Plantă microfită. – Din engl. microphyte.

microfitei
MICROFÍTĂ, microfite, s. f. (Bot.) Plantă de dimensiuni mici și cu înmulțire rapidă. ◊ (Adjectival) Plantă microfită. – Din engl. microphyte.

microfitele
MICROFÍTĂ, microfite, s. f. (Bot.) Plantă de dimensiuni mici și cu înmulțire rapidă. ◊ (Adjectival) Plantă microfită. – Din engl. microphyte.

microfitelor
MICROFÍTĂ, microfite, s. f. (Bot.) Plantă de dimensiuni mici și cu înmulțire rapidă. ◊ (Adjectival) Plantă microfită. – Din engl. microphyte.

microfizica
MICROFÍZICĂ s. f. Ramură a fizicii care studiază particulele elementare; fizică atomică. – Din fr. microphysique.

microfizici
MICROFÍZICĂ s. f. Ramură a fizicii care studiază particulele elementare; fizică atomică. – Din fr. microphysique.

microfizicii
MICROFÍZICĂ s. f. Ramură a fizicii care studiază particulele elementare; fizică atomică. – Din fr. microphysique.

microfișa
MICROFÍȘĂ s.f. Fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte sau alte materiale. [< fr. microfiche].

microfișe
MICROFÍȘĂ s.f. Fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte sau alte materiale. [< fr. microfiche].

microfișei
MICROFÍȘĂ s.f. Fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte sau alte materiale. [< fr. microfiche].

microfișele
MICROFÍȘĂ s.f. Fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte sau alte materiale. [< fr. microfiche].

microfișelor
MICROFÍȘĂ s.f. Fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte sau alte materiale. [< fr. microfiche].

microfișier
MICROFIȘIÉR s.n. Scurtă bibliografie. [Pron. -și-er. / cf. fr. microfichier].

microfișiere
MICROFIȘIÉR s.n. Scurtă bibliografie. [Pron. -și-er. / cf. fr. microfichier].

microfișierele
MICROFIȘIÉR s.n. Scurtă bibliografie. [Pron. -și-er. / cf. fr. microfichier].

microfișierelor
MICROFIȘIÉR s.n. Scurtă bibliografie. [Pron. -și-er. / cf. fr. microfichier].

microfișierul
MICROFIȘIÉR s.n. Scurtă bibliografie. [Pron. -și-er. / cf. fr. microfichier].

microfișierului
MICROFIȘIÉR s.n. Scurtă bibliografie. [Pron. -și-er. / cf. fr. microfichier].

microflora
MICROFLÓRĂ s. f. Floră microscopică. – Micro¹- + floră.

DOOM

microflóră (mi-cro-flo-) s. f., g.-d. art. microflórei

microflore
MICROFLÓRĂ s. f. Floră microscopică. – Micro¹- + floră.

DOOM

microflóră (mi-cro-flo-) s. f., g.-d. art. microflórei

microflorei
MICROFLÓRĂ s. f. Floră microscopică. – Micro¹- + floră.

DOOM

microflóră (mi-cro-flo-) s. f., g.-d. art. microflórei

microfloristic
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristica
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristice
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicei
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicele
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicelor
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristici
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicii
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicilor
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicul
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfloristicului
MICROFLORÍSTIC, -Ă, microfloristici, -ce, adj. Referitor la microfloră, de microfloră. – Micro¹- + floristic.

microfoane
MICROFÓN, microfoane, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în radioteleviziune și în telecomunicații. – Din fr. microphone, germ. Mikrophon.

DOOM

microfón (mi-cro-) s. n., pl. microfoáne

microfoanele
MICROFÓN, microfoane, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în radioteleviziune și în telecomunicații. – Din fr. microphone, germ. Mikrophon.

DOOM

microfón (mi-cro-) s. n., pl. microfoáne

microfoanelor
MICROFÓN, microfoane, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în radioteleviziune și în telecomunicații. – Din fr. microphone, germ. Mikrophon.

DOOM

microfón (mi-cro-) s. n., pl. microfoáne

microfoiletoane
MICROFOILETÓN s.n. Foileton de proporții reduse; minifoileton. [Pron. -fo-i-. / < micro- + foileton].

microfoiletoanele
MICROFOILETÓN s.n. Foileton de proporții reduse; minifoileton. [Pron. -fo-i-. / < micro- + foileton].

microfoiletoanelor
MICROFOILETÓN s.n. Foileton de proporții reduse; minifoileton. [Pron. -fo-i-. / < micro- + foileton].

microfoileton
MICROFOILETÓN s.n. Foileton de proporții reduse; minifoileton. [Pron. -fo-i-. / < micro- + foileton].

microfoiletonul
MICROFOILETÓN s.n. Foileton de proporții reduse; minifoileton. [Pron. -fo-i-. / < micro- + foileton].

microfoiletonului
MICROFOILETÓN s.n. Foileton de proporții reduse; minifoileton. [Pron. -fo-i-. / < micro- + foileton].

microfon
MICROFÓN, microfoane, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în radioteleviziune și în telecomunicații. – Din fr. microphone, germ. Mikrophon.

DOOM

microfón (mi-cro-) s. n., pl. microfoáne

microfonia
MICROFONÍE s. f. 1. Reacție acustică nedorită care apare între microfonul și difuzorul unui sistem electroacustic în condițiile unei amplificări mari sau ale amplasării acestora în încăperi necorespunzătoare din punct de vedere acustic. 2. Perturbație într-un sistem electroacustic datorată vibrației mecanice nedorite a unor componente ale acestuia; efect microfonic. – Din fr. microphonie.

DOOM

microfoníe (mi-cro-) s. f., art. microfonía, g.-d. microfoníi, art. microfoníei

microfonic
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonica
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonice
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicei
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicele
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicelor
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonici
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicii
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicilor
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicul
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonicului
MICROFÓNIC, -Ă, microfonici, -ce, adj. Care ține de microfon sau de microfonie (2). ◊ Efect microfonic = microfonie (2). – Din fr. microphonique.

microfonie
MICROFONÍE s. f. 1. Reacție acustică nedorită care apare între microfonul și difuzorul unui sistem electroacustic în condițiile unei amplificări mari sau ale amplasării acestora în încăperi necorespunzătoare din punct de vedere acustic. 2. Perturbație într-un sistem electroacustic datorată vibrației mecanice nedorite a unor componente ale acestuia; efect microfonic. – Din fr. microphonie.

DOOM

microfoníe (mi-cro-) s. f., art. microfonía, g.-d. microfoníi, art. microfoníei

microfoniei
MICROFONÍE s. f. 1. Reacție acustică nedorită care apare între microfonul și difuzorul unui sistem electroacustic în condițiile unei amplificări mari sau ale amplasării acestora în încăperi necorespunzătoare din punct de vedere acustic. 2. Perturbație într-un sistem electroacustic datorată vibrației mecanice nedorite a unor componente ale acestuia; efect microfonic. – Din fr. microphonie.

DOOM

microfoníe (mi-cro-) s. f., art. microfonía, g.-d. microfoníi, art. microfoníei

microfonii
MICROFONÍE s. f. 1. Reacție acustică nedorită care apare între microfonul și difuzorul unui sistem electroacustic în condițiile unei amplificări mari sau ale amplasării acestora în încăperi necorespunzătoare din punct de vedere acustic. 2. Perturbație într-un sistem electroacustic datorată vibrației mecanice nedorite a unor componente ale acestuia; efect microfonic. – Din fr. microphonie.

DOOM

microfoníe (mi-cro-) s. f., art. microfonía, g.-d. microfoníi, art. microfoníei

microfoniile
MICROFONÍE s. f. 1. Reacție acustică nedorită care apare între microfonul și difuzorul unui sistem electroacustic în condițiile unei amplificări mari sau ale amplasării acestora în încăperi necorespunzătoare din punct de vedere acustic. 2. Perturbație într-un sistem electroacustic datorată vibrației mecanice nedorite a unor componente ale acestuia; efect microfonic. – Din fr. microphonie.

DOOM

microfoníe (mi-cro-) s. f., art. microfonía, g.-d. microfoníi, art. microfoníei

microfoniilor
MICROFONÍE s. f. 1. Reacție acustică nedorită care apare între microfonul și difuzorul unui sistem electroacustic în condițiile unei amplificări mari sau ale amplasării acestora în încăperi necorespunzătoare din punct de vedere acustic. 2. Perturbație într-un sistem electroacustic datorată vibrației mecanice nedorite a unor componente ale acestuia; efect microfonic. – Din fr. microphonie.

DOOM

microfoníe (mi-cro-) s. f., art. microfonía, g.-d. microfoníi, art. microfoníei

microfonist
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonista
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfoniste
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonistei
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonistele
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonistelor
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonistul
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonistului
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfoniști
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfoniștii
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfoniștilor
MICROFONÍST, -Ă, microfoniști, -ste, s. m. și f. Tehnician specializat în amplasarea și deplasarea microfoanelor. – Din fr. microfoniste.

DOOM

*microfonístă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microfonístei; pl. microfoníste

microfonul
MICROFÓN, microfoane, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în radioteleviziune și în telecomunicații. – Din fr. microphone, germ. Mikrophon.

DOOM

microfón (mi-cro-) s. n., pl. microfoáne

microfonului
MICROFÓN, microfoane, s. n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în radioteleviziune și în telecomunicații. – Din fr. microphone, germ. Mikrophon.

DOOM

microfón (mi-cro-) s. n., pl. microfoáne

microfosila
MICROFOSÍLĂ, microfosile, s. f. Fosilă microscopică (3). – Din fr. microfossile.

microfosile
MICROFOSÍLĂ, microfosile, s. f. Fosilă microscopică (3). – Din fr. microfossile.

microfosilei
MICROFOSÍLĂ, microfosile, s. f. Fosilă microscopică (3). – Din fr. microfossile.

microfosilele
MICROFOSÍLĂ, microfosile, s. f. Fosilă microscopică (3). – Din fr. microfossile.

microfosilelor
MICROFOSÍLĂ, microfosile, s. f. Fosilă microscopică (3). – Din fr. microfossile.

microfot
MICROFÓT s.n. Imagine obținută prin microfotografiere. [< germ. Mikrophot].

microfotocopia
MICROFOTOCÓPIE, microfotocopii, s. f. Copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obținută prin microfotografie. – Din fr. microphotocopie.

DOOM

microfotocópie (mi-cro-, -pi-e) s. f., art. microfotocópia (-pi-a), g.-d. art. microfotocópiei; pl. microfotocópii, art. microfotocópiile (-pi-i-)

microfotocopie
MICROFOTOCÓPIE, microfotocopii, s. f. Copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obținută prin microfotografie. – Din fr. microphotocopie.

DOOM

microfotocópie (mi-cro-, -pi-e) s. f., art. microfotocópia (-pi-a), g.-d. art. microfotocópiei; pl. microfotocópii, art. microfotocópiile (-pi-i-)

microfotocopiei
MICROFOTOCÓPIE, microfotocopii, s. f. Copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obținută prin microfotografie. – Din fr. microphotocopie.

DOOM

microfotocópie (mi-cro-, -pi-e) s. f., art. microfotocópia (-pi-a), g.-d. art. microfotocópiei; pl. microfotocópii, art. microfotocópiile (-pi-i-)

microfotocopii
MICROFOTOCÓPIE, microfotocopii, s. f. Copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obținută prin microfotografie. – Din fr. microphotocopie.

DOOM

microfotocópie (mi-cro-, -pi-e) s. f., art. microfotocópia (-pi-a), g.-d. art. microfotocópiei; pl. microfotocópii, art. microfotocópiile (-pi-i-)

microfotocopiile
MICROFOTOCÓPIE, microfotocopii, s. f. Copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obținută prin microfotografie. – Din fr. microphotocopie.

DOOM

microfotocópie (mi-cro-, -pi-e) s. f., art. microfotocópia (-pi-a), g.-d. art. microfotocópiei; pl. microfotocópii, art. microfotocópiile (-pi-i-)

microfotocopiilor
MICROFOTOCÓPIE, microfotocopii, s. f. Copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obținută prin microfotografie. – Din fr. microphotocopie.

DOOM

microfotocópie (mi-cro-, -pi-e) s. f., art. microfotocópia (-pi-a), g.-d. art. microfotocópiei; pl. microfotocópii, art. microfotocópiile (-pi-i-)

microfotografia
MICROFOTOGRAFÍE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentând imaginea mărită a unor ființe sau obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care, pentru a permite să i se distingă amănuntele, trebuie mărită. 2. Tehnica obținerii microfotografiilor (1). – Din fr. microphotographie.

DOOM

microfotografíe (mi-cro-, -to-gra-) s. f., art. microfotografía, g.-d. art. microfotografíei; pl. microfotografíi, art. microfotografíile

microfotografic
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotografica
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotografice
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficei
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficele
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficelor
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotografici
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficii
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficilor
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficul
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotograficului
MICROFOTOGRÁFIC, -Ă, microfotografici, -ce, adj. Care se folosește în microfotografie, care se obține prin microfotografie. – Din fr. microphotographique.

DOOM

microfotográfic (mi-cro-, -to-gra-) adj. m., pl. microfotográfici; f. microfotográfică, pl. microfotográfice

microfotografie
MICROFOTOGRAFÍE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentând imaginea mărită a unor ființe sau obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care, pentru a permite să i se distingă amănuntele, trebuie mărită. 2. Tehnica obținerii microfotografiilor (1). – Din fr. microphotographie.

DOOM

microfotografíe (mi-cro-, -to-gra-) s. f., art. microfotografía, g.-d. art. microfotografíei; pl. microfotografíi, art. microfotografíile

microfotografiei
MICROFOTOGRAFÍE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentând imaginea mărită a unor ființe sau obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care, pentru a permite să i se distingă amănuntele, trebuie mărită. 2. Tehnica obținerii microfotografiilor (1). – Din fr. microphotographie.

DOOM

microfotografíe (mi-cro-, -to-gra-) s. f., art. microfotografía, g.-d. art. microfotografíei; pl. microfotografíi, art. microfotografíile

microfotografii
MICROFOTOGRAFÍE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentând imaginea mărită a unor ființe sau obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care, pentru a permite să i se distingă amănuntele, trebuie mărită. 2. Tehnica obținerii microfotografiilor (1). – Din fr. microphotographie.

DOOM

microfotografíe (mi-cro-, -to-gra-) s. f., art. microfotografía, g.-d. art. microfotografíei; pl. microfotografíi, art. microfotografíile

microfotografiile
MICROFOTOGRAFÍE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentând imaginea mărită a unor ființe sau obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care, pentru a permite să i se distingă amănuntele, trebuie mărită. 2. Tehnica obținerii microfotografiilor (1). – Din fr. microphotographie.

DOOM

microfotografíe (mi-cro-, -to-gra-) s. f., art. microfotografía, g.-d. art. microfotografíei; pl. microfotografíi, art. microfotografíile

microfotografiilor
MICROFOTOGRAFÍE, microfotografii, s. f. 1. Fotografie reprezentând imaginea mărită a unor ființe sau obiecte microscopice, obținută cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. ♦ Fotografie de dimensiuni foarte mici, care, pentru a permite să i se distingă amănuntele, trebuie mărită. 2. Tehnica obținerii microfotografiilor (1). – Din fr. microphotographie.

DOOM

microfotografíe (mi-cro-, -to-gra-) s. f., art. microfotografía, g.-d. art. microfotografíei; pl. microfotografíi, art. microfotografíile

microfotogrammetrie
MICROFOTOGRAMMETRÍE s.f. Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu măsurarea și cu reprezentarea corpurilor de dimensiuni mici. [Gen. -iei. / < fr. microphotogrammétrie].

microfotometre
MICROFOTOMÉTRU, microfotometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea, pe zone foarte mici, a opacității plăcilor fotografice. – Din fr. microphotomètre.

DOOM

microfotométru (mi-cro-, -me-tru) s. n., art. microfotométrul; pl. microfotométre

microfotometrele
MICROFOTOMÉTRU, microfotometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea, pe zone foarte mici, a opacității plăcilor fotografice. – Din fr. microphotomètre.

DOOM

microfotométru (mi-cro-, -me-tru) s. n., art. microfotométrul; pl. microfotométre

microfotometrelor
MICROFOTOMÉTRU, microfotometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea, pe zone foarte mici, a opacității plăcilor fotografice. – Din fr. microphotomètre.

DOOM

microfotométru (mi-cro-, -me-tru) s. n., art. microfotométrul; pl. microfotométre

microfotometru
MICROFOTOMÉTRU, microfotometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea, pe zone foarte mici, a opacității plăcilor fotografice. – Din fr. microphotomètre.

DOOM

microfotométru (mi-cro-, -me-tru) s. n., art. microfotométrul; pl. microfotométre

microfotometrul
MICROFOTOMÉTRU, microfotometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea, pe zone foarte mici, a opacității plăcilor fotografice. – Din fr. microphotomètre.

DOOM

microfotométru (mi-cro-, -me-tru) s. n., art. microfotométrul; pl. microfotométre

microfotometrului
MICROFOTOMÉTRU, microfotometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea, pe zone foarte mici, a opacității plăcilor fotografice. – Din fr. microphotomètre.

DOOM

microfotométru (mi-cro-, -me-tru) s. n., art. microfotométrul; pl. microfotométre

microfotoradiografia
MICROFOTORADIOGRAFÍE, microfotoradiografii, s. f. Tehnică radiologică prin care se pot realiza radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; radiografie obținută prin această tehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microphotoradiographie.

DOOM

microfotoradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microfotoradiografía, g.-d. art. microfotoradiografíei; pl. microfotoradiografíi, art. microfotoradiografíile

microfotoradiografie
MICROFOTORADIOGRAFÍE, microfotoradiografii, s. f. Tehnică radiologică prin care se pot realiza radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; radiografie obținută prin această tehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microphotoradiographie.

DOOM

microfotoradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microfotoradiografía, g.-d. art. microfotoradiografíei; pl. microfotoradiografíi, art. microfotoradiografíile

microfotoradiografiei
MICROFOTORADIOGRAFÍE, microfotoradiografii, s. f. Tehnică radiologică prin care se pot realiza radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; radiografie obținută prin această tehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microphotoradiographie.

DOOM

microfotoradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microfotoradiografía, g.-d. art. microfotoradiografíei; pl. microfotoradiografíi, art. microfotoradiografíile

microfotoradiografii
MICROFOTORADIOGRAFÍE, microfotoradiografii, s. f. Tehnică radiologică prin care se pot realiza radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; radiografie obținută prin această tehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microphotoradiographie.

DOOM

microfotoradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microfotoradiografía, g.-d. art. microfotoradiografíei; pl. microfotoradiografíi, art. microfotoradiografíile

microfotoradiografiile
MICROFOTORADIOGRAFÍE, microfotoradiografii, s. f. Tehnică radiologică prin care se pot realiza radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; radiografie obținută prin această tehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microphotoradiographie.

DOOM

microfotoradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microfotoradiografía, g.-d. art. microfotoradiografíei; pl. microfotoradiografíi, art. microfotoradiografíile

microfotoradiografiilor
MICROFOTORADIOGRAFÍE, microfotoradiografii, s. f. Tehnică radiologică prin care se pot realiza radiografii pulmonare de dimensiuni reduse; radiografie obținută prin această tehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microphotoradiographie.

DOOM

microfotoradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microfotoradiografía, g.-d. art. microfotoradiografíei; pl. microfotoradiografíi, art. microfotoradiografíile

microfotul
MICROFÓT s.n. Imagine obținută prin microfotografiere. [< germ. Mikrophot].

microfotului
MICROFÓT s.n. Imagine obținută prin microfotografiere. [< germ. Mikrophot].

microfoturi
MICROFÓT s.n. Imagine obținută prin microfotografiere. [< germ. Mikrophot].

microfoturile
MICROFÓT s.n. Imagine obținută prin microfotografiere. [< germ. Mikrophot].

microfoturilor
MICROFÓT s.n. Imagine obținută prin microfotografiere. [< germ. Mikrophot].

microftalmia
MICROFTALMÍE s.f. Anomalie congenitală constând din micșorarea unuia sau ambilor ochi. [< fr. microphtalmie, cf. gr. mikros – mic, ophthalmos – ochi].

microftalmie
MICROFTALMÍE s.f. Anomalie congenitală constând din micșorarea unuia sau ambilor ochi. [< fr. microphtalmie, cf. gr. mikros – mic, ophthalmos – ochi].

microftalmiei
MICROFTALMÍE s.f. Anomalie congenitală constând din micșorarea unuia sau ambilor ochi. [< fr. microphtalmie, cf. gr. mikros – mic, ophthalmos – ochi].

microftalmii
MICROFTALMÍE s.f. Anomalie congenitală constând din micșorarea unuia sau ambilor ochi. [< fr. microphtalmie, cf. gr. mikros – mic, ophthalmos – ochi].

microfulger
MICROFÚLGER, microfulgere, s. n. (Met.) Fulger (1) scurt, de mică intensitate. – Micro¹- + fulger.

microfulgere
MICROFÚLGER, microfulgere, s. n. (Met.) Fulger (1) scurt, de mică intensitate. – Micro¹- + fulger.

microfulgerele
MICROFÚLGER, microfulgere, s. n. (Met.) Fulger (1) scurt, de mică intensitate. – Micro¹- + fulger.

microfulgerelor
MICROFÚLGER, microfulgere, s. n. (Met.) Fulger (1) scurt, de mică intensitate. – Micro¹- + fulger.

microfulgerul
MICROFÚLGER, microfulgere, s. n. (Met.) Fulger (1) scurt, de mică intensitate. – Micro¹- + fulger.

microfulgerului
MICROFÚLGER, microfulgere, s. n. (Met.) Fulger (1) scurt, de mică intensitate. – Micro¹- + fulger.

microfurnir
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnire
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnirele
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnirelor
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnirul
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnirului
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurniruri
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnirurile
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microfurnirurilor
MICROFURNÍR s.n. Furnir foarte subțire, lipit pe hârtie specială. [Et. incertă].

microgamet
MICROGAMÉT, microgameți, s. m. (Biol.) Gamet mascul. – Din engl. microgamete.

microgametul
MICROGAMÉT, microgameți, s. m. (Biol.) Gamet mascul. – Din engl. microgamete.

microgametului
MICROGAMÉT, microgameți, s. m. (Biol.) Gamet mascul. – Din engl. microgamete.

microgameți
MICROGAMÉT, microgameți, s. m. (Biol.) Gamet mascul. – Din engl. microgamete.

microgameții
MICROGAMÉT, microgameți, s. m. (Biol.) Gamet mascul. – Din engl. microgamete.

microgameților
MICROGAMÉT, microgameți, s. m. (Biol.) Gamet mascul. – Din engl. microgamete.

microgastrie
MICROGASTRÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare insuficientă a stomacului. [Gen. -iei. / < fr. microgastrie, cf. gr. mikros – mic, gaster – stomac].

microgeneratoare
MICROGENERATÓR, microgeneratoare, s. n. (Tehn.) Generator (III 1) de mică putere. – Din fr. microgénérateur.

microgeneratoarele
MICROGENERATÓR, microgeneratoare, s. n. (Tehn.) Generator (III 1) de mică putere. – Din fr. microgénérateur.

microgeneratoarelor
MICROGENERATÓR, microgeneratoare, s. n. (Tehn.) Generator (III 1) de mică putere. – Din fr. microgénérateur.

microgenerator
MICROGENERATÓR, microgeneratoare, s. n. (Tehn.) Generator (III 1) de mică putere. – Din fr. microgénérateur.

microgeneratorul
MICROGENERATÓR, microgeneratoare, s. n. (Tehn.) Generator (III 1) de mică putere. – Din fr. microgénérateur.

microgeneratorului
MICROGENERATÓR, microgeneratoare, s. n. (Tehn.) Generator (III 1) de mică putere. – Din fr. microgénérateur.

microghid
MICROGHÍD s.n. Ghid foarte sumar. [< micro- + ghid].

microghidul
MICROGHÍD s.n. Ghid foarte sumar. [< micro- + ghid].

microghidului
MICROGHÍD s.n. Ghid foarte sumar. [< micro- + ghid].

microghiduri
MICROGHÍD s.n. Ghid foarte sumar. [< micro- + ghid].

microghidurile
MICROGHÍD s.n. Ghid foarte sumar. [< micro- + ghid].

microghidurilor
MICROGHÍD s.n. Ghid foarte sumar. [< micro- + ghid].

microglosar
MICROGLOSÁR, microglosare, s. n. Glosar cu număr mic de cuvinte și explicații sumare. ♦ Glosar care înregistrează vocabularul specific unui domeniu foarte restrâns. – Din fr. microglossaire.

microglosare
MICROGLOSÁR, microglosare, s. n. Glosar cu număr mic de cuvinte și explicații sumare. ♦ Glosar care înregistrează vocabularul specific unui domeniu foarte restrâns. – Din fr. microglossaire.

microglosarele
MICROGLOSÁR, microglosare, s. n. Glosar cu număr mic de cuvinte și explicații sumare. ♦ Glosar care înregistrează vocabularul specific unui domeniu foarte restrâns. – Din fr. microglossaire.

microglosarelor
MICROGLOSÁR, microglosare, s. n. Glosar cu număr mic de cuvinte și explicații sumare. ♦ Glosar care înregistrează vocabularul specific unui domeniu foarte restrâns. – Din fr. microglossaire.

microglosarul
MICROGLOSÁR, microglosare, s. n. Glosar cu număr mic de cuvinte și explicații sumare. ♦ Glosar care înregistrează vocabularul specific unui domeniu foarte restrâns. – Din fr. microglossaire.

microglosarului
MICROGLOSÁR, microglosare, s. n. Glosar cu număr mic de cuvinte și explicații sumare. ♦ Glosar care înregistrează vocabularul specific unui domeniu foarte restrâns. – Din fr. microglossaire.

microglosia
MICROGLOSÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a limbii. [Gen. -iei. / < fr. microglossie, cf. gr. mikros – mic, glossa – limbă].

microglosie
MICROGLOSÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a limbii. [Gen. -iei. / < fr. microglossie, cf. gr. mikros – mic, glossa – limbă].

microglosiei
MICROGLOSÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a limbii. [Gen. -iei. / < fr. microglossie, cf. gr. mikros – mic, glossa – limbă].

microglosii
MICROGLOSÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a limbii. [Gen. -iei. / < fr. microglossie, cf. gr. mikros – mic, glossa – limbă].

micrograf
MICROGRÁF s.n. Pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de reduse. [< fr. micrographe].

micrografe
MICROGRÁF s.n. Pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de reduse. [< fr. micrographe].

micrografele
MICROGRÁF s.n. Pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de reduse. [< fr. micrographe].

micrografelor
MICROGRÁF s.n. Pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de reduse. [< fr. micrographe].

micrografia
MICROGRAFÍE s.f. Studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

DOOM

micrografíe (mi-cro-gra-) s. f., art. micrografía, g.-d. micrografíi, art. micrografíei

micrografic
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrografica
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrografice
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficei
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficele
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficelor
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrografici
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficii
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficilor
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficul
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrograficului
MICROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la micrografie. [< fr. micrographique].

micrografie
MICROGRAFÍE s.f. Studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

DOOM

micrografíe (mi-cro-gra-) s. f., art. micrografía, g.-d. micrografíi, art. micrografíei

micrografiei
MICROGRAFÍE s.f. Studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

DOOM

micrografíe (mi-cro-gra-) s. f., art. micrografía, g.-d. micrografíi, art. micrografíei

micrografii
MICROGRAFÍE s.f. Studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

DOOM

micrografíe (mi-cro-gra-) s. f., art. micrografía, g.-d. micrografíi, art. micrografíei

micrografiile
MICROGRAFÍE s.f. Studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

DOOM

micrografíe (mi-cro-gra-) s. f., art. micrografía, g.-d. micrografíi, art. micrografíei

micrografiilor
MICROGRAFÍE s.f. Studiul microscopic al unui obiect. [Gen. -iei. / < fr. micrographie, cf. gr. mikros – mic, graphein – a descrie].

DOOM

micrografíe (mi-cro-gra-) s. f., art. micrografía, g.-d. micrografíi, art. micrografíei

micrograful
MICROGRÁF s.n. Pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de reduse. [< fr. micrographe].

micrografului
MICROGRÁF s.n. Pantograf care permite desenarea unor figuri extrem de reduse. [< fr. micrographe].

microgram
MICROGRÁM, micrograme, s. n. Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram; gama (3). – Din fr. microgramme.

DOOM

micrográm (mi-cro-gram) s. n., pl. micrográme; simb. µg

micrograme
MICROGRÁM, micrograme, s. n. Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram; gama (3). – Din fr. microgramme.

DOOM

micrográm (mi-cro-gram) s. n., pl. micrográme; simb. µg

microgramele
MICROGRÁM, micrograme, s. n. Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram; gama (3). – Din fr. microgramme.

DOOM

micrográm (mi-cro-gram) s. n., pl. micrográme; simb. µg

microgramelor
MICROGRÁM, micrograme, s. n. Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram; gama (3). – Din fr. microgramme.

DOOM

micrográm (mi-cro-gram) s. n., pl. micrográme; simb. µg

microgramul
MICROGRÁM, micrograme, s. n. Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram; gama (3). – Din fr. microgramme.

DOOM

micrográm (mi-cro-gram) s. n., pl. micrográme; simb. µg

microgramului
MICROGRÁM, micrograme, s. n. Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram; gama (3). – Din fr. microgramme.

DOOM

micrográm (mi-cro-gram) s. n., pl. micrográme; simb. µg

microgrup
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro¹- + grup.

microgrupul
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro¹- + grup.

microgrupului
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro¹- + grup.

microgrupuri
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro¹- + grup.

microgrupurile
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro¹- + grup.

microgrupurilor
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro¹- + grup.

microhala
MICROHÁLĂ, microhale, s. f. Hală (experimentală) de proporții mici. – Micro¹- + hală.

microhale
MICROHÁLĂ, microhale, s. f. Hală (experimentală) de proporții mici. – Micro¹- + hală.

microhalei
MICROHÁLĂ, microhale, s. f. Hală (experimentală) de proporții mici. – Micro¹- + hală.

microhalele
MICROHÁLĂ, microhale, s. f. Hală (experimentală) de proporții mici. – Micro¹- + hală.

microhalelor
MICROHÁLĂ, microhale, s. f. Hală (experimentală) de proporții mici. – Micro¹- + hală.

microhenri
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Din fr., engl. microhenry.

microhenry
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Din fr., engl. microhenry.

microhenry
MICROHÉNRY s.m. (Fiz.) Unitate de inductanță electrică, egală cu a milioana parte dintr-un henry. [Pl. invar.; var. (după alte surse): microhenri. / < fr. microhenry].

microhenryi
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Din fr., engl. microhenry.

microhenrylor
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Din fr., engl. microhenry.

microhenryul
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Din fr., engl. microhenry.

microhenryului
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Din fr., engl. microhenry.

microhidrocentrala
MICROHIDROCENTRÁLĂ, microhidrocentrale, s. f. Hidrocentrală de putere mică. – Micro¹- + hidrocentrală.

microhidrocentrale
MICROHIDROCENTRÁLĂ, microhidrocentrale, s. f. Hidrocentrală de putere mică. – Micro¹- + hidrocentrală.

microhidrocentralei
MICROHIDROCENTRÁLĂ, microhidrocentrale, s. f. Hidrocentrală de putere mică. – Micro¹- + hidrocentrală.

microhidrocentralele
MICROHIDROCENTRÁLĂ, microhidrocentrale, s. f. Hidrocentrală de putere mică. – Micro¹- + hidrocentrală.

microhidrocentralelor
MICROHIDROCENTRÁLĂ, microhidrocentrale, s. f. Hidrocentrală de putere mică. – Micro¹- + hidrocentrală.

microimprimare
MICROIMPRIMÁRE, microimprimări, s. f. Înregistrare a undelor acustice pe plăci microsion. [Pr.: -cro-im-] – Micro¹- + imprimare.

DOOM

microimprimáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microimprimắrii; pl. microimprimắri

microimprimarea
MICROIMPRIMÁRE, microimprimări, s. f. Înregistrare a undelor acustice pe plăci microsion. [Pr.: -cro-im-] – Micro¹- + imprimare.

DOOM

microimprimáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microimprimắrii; pl. microimprimắri

microimprimări
MICROIMPRIMÁRE, microimprimări, s. f. Înregistrare a undelor acustice pe plăci microsion. [Pr.: -cro-im-] – Micro¹- + imprimare.

DOOM

microimprimáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microimprimắrii; pl. microimprimắri

microimprimării
MICROIMPRIMÁRE, microimprimări, s. f. Înregistrare a undelor acustice pe plăci microsion. [Pr.: -cro-im-] – Micro¹- + imprimare.

DOOM

microimprimáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microimprimắrii; pl. microimprimắri

microimprimările
MICROIMPRIMÁRE, microimprimări, s. f. Înregistrare a undelor acustice pe plăci microsion. [Pr.: -cro-im-] – Micro¹- + imprimare.

DOOM

microimprimáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microimprimắrii; pl. microimprimắri

microimprimărilor
MICROIMPRIMÁRE, microimprimări, s. f. Înregistrare a undelor acustice pe plăci microsion. [Pr.: -cro-im-] – Micro¹- + imprimare.

DOOM

microimprimáre (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microimprimắrii; pl. microimprimắri

microinterval
MICROINTERVÁL, microintervale, s. n. (Muz.) Interval mai mic decât un semiton [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interval.

microintervale
MICROINTERVÁL, microintervale, s. n. (Muz.) Interval mai mic decât un semiton [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interval.

microintervalele
MICROINTERVÁL, microintervale, s. n. (Muz.) Interval mai mic decât un semiton [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interval.

microintervalelor
MICROINTERVÁL, microintervale, s. n. (Muz.) Interval mai mic decât un semiton [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interval.

microintervalul
MICROINTERVÁL, microintervale, s. n. (Muz.) Interval mai mic decât un semiton [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interval.

microintervalului
MICROINTERVÁL, microintervale, s. n. (Muz.) Interval mai mic decât un semiton [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interval.

microinterviu
MICROINTERVÍU, microinterviuri, s. n. Interviu scurt și concis; miniinterviu. [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interviu.

microinterviul
MICROINTERVÍU, microinterviuri, s. n. Interviu scurt și concis; miniinterviu. [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interviu.

microinterviului
MICROINTERVÍU, microinterviuri, s. n. Interviu scurt și concis; miniinterviu. [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interviu.

microinterviuri
MICROINTERVÍU, microinterviuri, s. n. Interviu scurt și concis; miniinterviu. [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interviu.

microinterviurile
MICROINTERVÍU, microinterviuri, s. n. Interviu scurt și concis; miniinterviu. [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interviu.

microinterviurilor
MICROINTERVÍU, microinterviuri, s. n. Interviu scurt și concis; miniinterviu. [Pr.: -cro-in-] – Micro¹- + interviu.

microistorie
MICROISTÓRIE s.f. Istorie de dimensiuni reduse; miniistorie. [Gen. -iei. / et. incertă].

microjurnal
MICROJURNÁL s.n. Jurnal de dimensiuni reduse. [Cf. fr. microjournal].

microjurnale
MICROJURNÁL s.n. Jurnal de dimensiuni reduse. [Cf. fr. microjournal].

microjurnalele
MICROJURNÁL s.n. Jurnal de dimensiuni reduse. [Cf. fr. microjournal].

microjurnalelor
MICROJURNÁL s.n. Jurnal de dimensiuni reduse. [Cf. fr. microjournal].

microjurnalul
MICROJURNÁL s.n. Jurnal de dimensiuni reduse. [Cf. fr. microjournal].

microjurnalului
MICROJURNÁL s.n. Jurnal de dimensiuni reduse. [Cf. fr. microjournal].

microlector
MICROLECTÓR s.n. Aparat special pentru proiectarea microfilmelor pe un ecran orizontal. [< fr. microlecteur].

microlectorul
MICROLECTÓR s.n. Aparat special pentru proiectarea microfilmelor pe un ecran orizontal. [< fr. microlecteur].

microlectorului
MICROLECTÓR s.n. Aparat special pentru proiectarea microfilmelor pe un ecran orizontal. [< fr. microlecteur].

microlit
MICROLÍT, microlite, s. n. 1. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, format prin cristalizarea topiturilor magmatice, care se găsește în unele roci vulcanice. 2. (La pl.) Unelte și arme mici din piatră, folosite în comuna primitivă. – Din fr. microlite, germ. Mikrolith.

DOOM

microlít (mi-cro-) s. n., pl. microlíte

microlit
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

microlit
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

microlite
MICROLÍT, microlite, s. n. 1. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, format prin cristalizarea topiturilor magmatice, care se găsește în unele roci vulcanice. 2. (La pl.) Unelte și arme mici din piatră, folosite în comuna primitivă. – Din fr. microlite, germ. Mikrolith.

DOOM

microlít (mi-cro-) s. n., pl. microlíte

microlitele
MICROLÍT, microlite, s. n. 1. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, format prin cristalizarea topiturilor magmatice, care se găsește în unele roci vulcanice. 2. (La pl.) Unelte și arme mici din piatră, folosite în comuna primitivă. – Din fr. microlite, germ. Mikrolith.

DOOM

microlít (mi-cro-) s. n., pl. microlíte

microlitelor
MICROLÍT, microlite, s. n. 1. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, format prin cristalizarea topiturilor magmatice, care se găsește în unele roci vulcanice. 2. (La pl.) Unelte și arme mici din piatră, folosite în comuna primitivă. – Din fr. microlite, germ. Mikrolith.

DOOM

microlít (mi-cro-) s. n., pl. microlíte

microlitic
MICROLÍTIC, -Ă adj. (Despre roci) Format din microlite (2) [în DN]. [< fr. microlithique].

DOOM

!microlític (mi-cro-) adj. m., pl. microlítici; f. microlítică, pl. microlítice

microlitri
MICROLÍTRU s.m. Unitate de măsură, egală cu a milioana parte dintr-un litru. [Cf. fr. micro-litre].

microlitrii
MICROLÍTRU s.m. Unitate de măsură, egală cu a milioana parte dintr-un litru. [Cf. fr. micro-litre].

microlitrilor
MICROLÍTRU s.m. Unitate de măsură, egală cu a milioana parte dintr-un litru. [Cf. fr. micro-litre].

microlitru
MICROLÍTRU s.m. Unitate de măsură, egală cu a milioana parte dintr-un litru. [Cf. fr. micro-litre].

microlitrul
MICROLÍTRU s.m. Unitate de măsură, egală cu a milioana parte dintr-un litru. [Cf. fr. micro-litre].

microlitrului
MICROLÍTRU s.m. Unitate de măsură, egală cu a milioana parte dintr-un litru. [Cf. fr. micro-litre].

microlitul
MICROLÍT, microlite, s. n. 1. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, format prin cristalizarea topiturilor magmatice, care se găsește în unele roci vulcanice. 2. (La pl.) Unelte și arme mici din piatră, folosite în comuna primitivă. – Din fr. microlite, germ. Mikrolith.

DOOM

microlít (mi-cro-) s. n., pl. microlíte

microlitul
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

microlitului
MICROLÍT, microlite, s. n. 1. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, format prin cristalizarea topiturilor magmatice, care se găsește în unele roci vulcanice. 2. (La pl.) Unelte și arme mici din piatră, folosite în comuna primitivă. – Din fr. microlite, germ. Mikrolith.

DOOM

microlít (mi-cro-) s. n., pl. microlíte

microlitului
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

microlituri
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

microliturile
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

microliturilor
MICROLÍT s.n. 1. Unealtă de piatră cioplită, de mici dimensiuni, folosită în comuna primitivă. 2. Element cristalin microscopic, de formă prismatică sau tubulară, care se află în unele roci. [Pl. -ite, -ituri, (s.m.) -iți. / < fr. microlithe, germ. Mikrolith, cf. gr. mikros – mic, lithos – piatră].

micrologia
MICROLOGÍE s.f. Termen folosit pentru a desemna acea parte a anatomiei care studiază celulele. V. citologie. ♦ Tratat despre microorganisme. [Gen. -iei. / < fr. micrologie, cf. gr. mikros – mic, logos – știință].

DOOM

micrologíe (mi-cro-) s. f., art. micrología, g.-d. micrologíi, art. micrologíei

micrologie
MICROLOGÍE s.f. Termen folosit pentru a desemna acea parte a anatomiei care studiază celulele. V. citologie. ♦ Tratat despre microorganisme. [Gen. -iei. / < fr. micrologie, cf. gr. mikros – mic, logos – știință].

DOOM

micrologíe (mi-cro-) s. f., art. micrología, g.-d. micrologíi, art. micrologíei

micrologiei
MICROLOGÍE s.f. Termen folosit pentru a desemna acea parte a anatomiei care studiază celulele. V. citologie. ♦ Tratat despre microorganisme. [Gen. -iei. / < fr. micrologie, cf. gr. mikros – mic, logos – știință].

DOOM

micrologíe (mi-cro-) s. f., art. micrología, g.-d. micrologíi, art. micrologíei

micrologii
MICROLOGÍE s.f. Termen folosit pentru a desemna acea parte a anatomiei care studiază celulele. V. citologie. ♦ Tratat despre microorganisme. [Gen. -iei. / < fr. micrologie, cf. gr. mikros – mic, logos – știință].

DOOM

micrologíe (mi-cro-) s. f., art. micrología, g.-d. micrologíi, art. micrologíei

micromania
MICROMANÍE s.f. (Rar; op. megalomanie) Complex de inferioritate exagerat. [Gen. -iei. / cf. germ. Mikromanie, fr. micromanie].

micromanie
MICROMANÍE s.f. (Rar; op. megalomanie) Complex de inferioritate exagerat. [Gen. -iei. / cf. germ. Mikromanie, fr. micromanie].

micromaniei
MICROMANÍE s.f. (Rar; op. megalomanie) Complex de inferioritate exagerat. [Gen. -iei. / cf. germ. Mikromanie, fr. micromanie].

micromanii
MICROMANÍE s.f. (Rar; op. megalomanie) Complex de inferioritate exagerat. [Gen. -iei. / cf. germ. Mikromanie, fr. micromanie].

micromaniile
MICROMANÍE s.f. (Rar; op. megalomanie) Complex de inferioritate exagerat. [Gen. -iei. / cf. germ. Mikromanie, fr. micromanie].

micromaniilor
MICROMANÍE s.f. (Rar; op. megalomanie) Complex de inferioritate exagerat. [Gen. -iei. / cf. germ. Mikromanie, fr. micromanie].

micromanipulator
MICROMANIPULATÓR s.n. Aparat pentru manipularea și disecția celulelor sau a obiectelor foarte mici. [< fr. micromanipulateur].

micromanometre
MICROMANOMÉTRU, micromanometre, s. n. (Fiz.) Manometru special pentru variațiile foarte mici de presiune. – Din fr. micromanomètre.

micromanometrele
MICROMANOMÉTRU, micromanometre, s. n. (Fiz.) Manometru special pentru variațiile foarte mici de presiune. – Din fr. micromanomètre.

micromanometrelor
MICROMANOMÉTRU, micromanometre, s. n. (Fiz.) Manometru special pentru variațiile foarte mici de presiune. – Din fr. micromanomètre.

micromanometru
MICROMANOMÉTRU, micromanometre, s. n. (Fiz.) Manometru special pentru variațiile foarte mici de presiune. – Din fr. micromanomètre.

micromanometrul
MICROMANOMÉTRU, micromanometre, s. n. (Fiz.) Manometru special pentru variațiile foarte mici de presiune. – Din fr. micromanomètre.

micromanometrului
MICROMANOMÉTRU, micromanometre, s. n. (Fiz.) Manometru special pentru variațiile foarte mici de presiune. – Din fr. micromanomètre.

micromastia
MICROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a sânilor. [Gen. -iei. / < fr. micromastie, cf. gr. mikros – mic, mastos – mamelă].

micromastie
MICROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a sânilor. [Gen. -iei. / < fr. micromastie, cf. gr. mikros – mic, mastos – mamelă].

micromastiei
MICROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a sânilor. [Gen. -iei. / < fr. micromastie, cf. gr. mikros – mic, mastos – mamelă].

micromastii
MICROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a sânilor. [Gen. -iei. / < fr. micromastie, cf. gr. mikros – mic, mastos – mamelă].

micromelia
MICROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a extremităților. [Gen. -iei. / < fr. micromélie, cf. gr. mikros – mic, melos – extremitate].

micromelie
MICROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a extremităților. [Gen. -iei. / < fr. micromélie, cf. gr. mikros – mic, melos – extremitate].

micromeliei
MICROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a extremităților. [Gen. -iei. / < fr. micromélie, cf. gr. mikros – mic, melos – extremitate].

micromelii
MICROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare insuficientă a extremităților. [Gen. -iei. / < fr. micromélie, cf. gr. mikros – mic, melos – extremitate].

micrometeorit
MICROMETEORÍT, micrometeoriți, s. m. Meteorit de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -te-o-] – Micro¹- + meteorit.

DOOM

micrometeorít (mi-cro-, -te-o-) s. m., pl. micrometeoríți

micrometeoritul
MICROMETEORÍT, micrometeoriți, s. m. Meteorit de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -te-o-] – Micro¹- + meteorit.

DOOM

micrometeorít (mi-cro-, -te-o-) s. m., pl. micrometeoríți

micrometeoritului
MICROMETEORÍT, micrometeoriți, s. m. Meteorit de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -te-o-] – Micro¹- + meteorit.

DOOM

micrometeorít (mi-cro-, -te-o-) s. m., pl. micrometeoríți

micrometeoriți
MICROMETEORÍT, micrometeoriți, s. m. Meteorit de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -te-o-] – Micro¹- + meteorit.

DOOM

micrometeorít (mi-cro-, -te-o-) s. m., pl. micrometeoríți

micrometeoriții
MICROMETEORÍT, micrometeoriți, s. m. Meteorit de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -te-o-] – Micro¹- + meteorit.

DOOM

micrometeorít (mi-cro-, -te-o-) s. m., pl. micrometeoríți

micrometeoriților
MICROMETEORÍT, micrometeoriți, s. m. Meteorit de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -te-o-] – Micro¹- + meteorit.

DOOM

micrometeorít (mi-cro-, -te-o-) s. m., pl. micrometeoríți

micrometre
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometrele
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometrelor
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometri
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometria
MICROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor foarte mici. – Din fr. micrométrie.

DOOM

micrometríe (mi-cro-me-tri-) s. f., art. micrometría, g.-d. micrometríi, art. micrometríei

micrometric
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometrica
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometrice
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricei
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricele
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricelor
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometrici
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricii
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricilor
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricul
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometricului
MICROMÉTRIC, -Ă, micrometrici, -ce, adj. 1. Care aparține micrometrului sau micrometriei, privitor la micrometru sau la micrometrie; care servește la măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. (Despre șuruburi) Al cărui filet este foarte fin și precis prelucrat, putând fi utilizat la construcția instrumentelor de măsură. – Din fr. micrométrique.

DOOM

micrométric (mi-cro-me-tric) adj. m., pl. micrométrici; f. micrométrică, pl. micrométrice

micrometrie
MICROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor foarte mici. – Din fr. micrométrie.

DOOM

micrometríe (mi-cro-me-tri-) s. f., art. micrometría, g.-d. micrometríi, art. micrometríei

micrometriei
MICROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor foarte mici. – Din fr. micrométrie.

DOOM

micrometríe (mi-cro-me-tri-) s. f., art. micrometría, g.-d. micrometríi, art. micrometríei

micrometrii
MICROMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor foarte mici. – Din fr. micrométrie.

DOOM

micrometríe (mi-cro-me-tri-) s. f., art. micrometría, g.-d. micrometríi, art. micrometríei

micrometrii
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometrilor
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometru
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometrul
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micrometrului
MICROMÉTRU, (1) micrometre, s. n., (2) micrometri, s. m. 1. S. n. Instrument mecanic de precizie, pentru măsurarea dimensiunilor mici și foarte mici. 2. S. m. (Rar) Micron. – Din fr. micromètre.

DOOM

micrométru² (instrument) (mi-cro-me-tru), art. micrométrul; pl. micrométre

micromiceta
MICROMICÉTĂ, micromicete, s. f. (La pl.) Ciuperci mici, parazite sau saprofite, care nu pot fi văzute decât cu ajutorul aparatelor de mărit. – Din fr. micromycètes.

DOOM

micromicétă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromicétei; pl. micromicéte

micromicete
MICROMICÉTĂ, micromicete, s. f. (La pl.) Ciuperci mici, parazite sau saprofite, care nu pot fi văzute decât cu ajutorul aparatelor de mărit. – Din fr. micromycètes.

DOOM

micromicétă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromicétei; pl. micromicéte

micromicetei
MICROMICÉTĂ, micromicete, s. f. (La pl.) Ciuperci mici, parazite sau saprofite, care nu pot fi văzute decât cu ajutorul aparatelor de mărit. – Din fr. micromycètes.

DOOM

micromicétă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromicétei; pl. micromicéte

micromicetele
MICROMICÉTĂ, micromicete, s. f. (La pl.) Ciuperci mici, parazite sau saprofite, care nu pot fi văzute decât cu ajutorul aparatelor de mărit. – Din fr. micromycètes.

DOOM

micromicétă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromicétei; pl. micromicéte

micromicetelor
MICROMICÉTĂ, micromicete, s. f. (La pl.) Ciuperci mici, parazite sau saprofite, care nu pot fi văzute decât cu ajutorul aparatelor de mărit. – Din fr. micromycètes.

DOOM

micromicétă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromicétei; pl. micromicéte

micromicrofarad
MICROMICROFARÁD s.m. Picofarad. [< fr. micromicrofarad].

micromicrofaradul
MICROMICROFARÁD s.m. Picofarad. [< fr. micromicrofarad].

micromicrofaradului
MICROMICROFARÁD s.m. Picofarad. [< fr. micromicrofarad].

micromicrofarazi
MICROMICROFARÁD s.m. Picofarad. [< fr. micromicrofarad].

micromicrofarazii
MICROMICROFARÁD s.m. Picofarad. [< fr. micromicrofarad].

micromicrofarazilor
MICROMICROFARÁD s.m. Picofarad. [< fr. micromicrofarad].

micromicron
MICROMICRÓN, micromicroni, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un micron. – Din fr. micromicron.

micromicroni
MICROMICRÓN, micromicroni, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un micron. – Din fr. micromicron.

micromicronii
MICROMICRÓN, micromicroni, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un micron. – Din fr. micromicron.

micromicronilor
MICROMICRÓN, micromicroni, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un micron. – Din fr. micromicron.

micromicronul
MICROMICRÓN, micromicroni, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un micron. – Din fr. micromicron.

micromicronului
MICROMICRÓN, micromicroni, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un micron. – Din fr. micromicron.

micromilimetri
MICROMILIMÉTRU, micromilimetri, s. m. Micron. – Din fr. micromillimètre.

DOOM

micromilimétru (mi-cro-, -me-tru) s. m., art. micromilimétrul; pl. micromilimétri, art. micromilimétrii; simb. μmm

micromilimetrii
MICROMILIMÉTRU, micromilimetri, s. m. Micron. – Din fr. micromillimètre.

DOOM

micromilimétru (mi-cro-, -me-tru) s. m., art. micromilimétrul; pl. micromilimétri, art. micromilimétrii; simb. μmm

micromilimetrilor
MICROMILIMÉTRU, micromilimetri, s. m. Micron. – Din fr. micromillimètre.

DOOM

micromilimétru (mi-cro-, -me-tru) s. m., art. micromilimétrul; pl. micromilimétri, art. micromilimétrii; simb. μmm

micromilimetru
MICROMILIMÉTRU, micromilimetri, s. m. Micron. – Din fr. micromillimètre.

DOOM

micromilimétru (mi-cro-, -me-tru) s. m., art. micromilimétrul; pl. micromilimétri, art. micromilimétrii; simb. μmm

micromilimetrul
MICROMILIMÉTRU, micromilimetri, s. m. Micron. – Din fr. micromillimètre.

DOOM

micromilimétru (mi-cro-, -me-tru) s. m., art. micromilimétrul; pl. micromilimétri, art. micromilimétrii; simb. μmm

micromilimetrului
MICROMILIMÉTRU, micromilimetri, s. m. Micron. – Din fr. micromillimètre.

DOOM

micromilimétru (mi-cro-, -me-tru) s. m., art. micromilimétrul; pl. micromilimétri, art. micromilimétrii; simb. μmm

microminiaturiza
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizai
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizam
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizare
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizare
MICROMINIATURIZÁRE, microminiaturizări, s. f. Acțiunea de a microminiaturiza. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

microminiaturizarea
MICROMINIATURIZÁRE, microminiaturizări, s. f. Acțiunea de a microminiaturiza. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

microminiaturizară
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizarăm
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizarăți
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizase
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizasem
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizaseră
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizaserăm
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizaserăți
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizaseși
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizaseți
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizat
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizat
MICROMINIATURIZÁT, -Ă, microminiaturizați, -te, adj. Care a fost miniaturizat în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

microminiaturizau
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizași
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizați
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizează
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizez
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizeze
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizezi
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizând
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizînd
MICROMINIATURIZÁ, microminiaturizez, vb. I. Tranz. A miniaturiza în limite microscopice. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. microminiaturiser.

microminiaturizări
MICROMINIATURIZÁRE, microminiaturizări, s. f. Acțiunea de a microminiaturiza. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

microminiaturizării
MICROMINIATURIZÁRE, microminiaturizări, s. f. Acțiunea de a microminiaturiza. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

microminiaturizările
MICROMINIATURIZÁRE, microminiaturizări, s. f. Acțiunea de a microminiaturiza. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

microminiaturizărilor
MICROMINIATURIZÁRE, microminiaturizări, s. f. Acțiunea de a microminiaturiza. [Pr.: -ni-a-] – V. microminiaturiza.

micromodul
MICROMODÚL, micromodule, s. n. (Electron.) Circuit realizat prin asamblarea ordonată și de mare densitate a unor componente electronice distincte care pot fi testate înainte de asamblare. – Din fr. micromodule.

micromodule
MICROMODÚL, micromodule, s. n. (Electron.) Circuit realizat prin asamblarea ordonată și de mare densitate a unor componente electronice distincte care pot fi testate înainte de asamblare. – Din fr. micromodule.

micromodulele
MICROMODÚL, micromodule, s. n. (Electron.) Circuit realizat prin asamblarea ordonată și de mare densitate a unor componente electronice distincte care pot fi testate înainte de asamblare. – Din fr. micromodule.

micromodulelor
MICROMODÚL, micromodule, s. n. (Electron.) Circuit realizat prin asamblarea ordonată și de mare densitate a unor componente electronice distincte care pot fi testate înainte de asamblare. – Din fr. micromodule.

micromodulul
MICROMODÚL, micromodule, s. n. (Electron.) Circuit realizat prin asamblarea ordonată și de mare densitate a unor componente electronice distincte care pot fi testate înainte de asamblare. – Din fr. micromodule.

micromodulului
MICROMODÚL, micromodule, s. n. (Electron.) Circuit realizat prin asamblarea ordonată și de mare densitate a unor componente electronice distincte care pot fi testate înainte de asamblare. – Din fr. micromodule.

micromolecula
MICROMOLECÚLĂ, micromolecule, s. f. (Fiz.) Moleculă cu un număr mic de atomi. – Din fr. micromolécule.

DOOM

*micromolecúlă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromolecúlei; pl. micromolecúle

micromolecular
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromoleculara
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromoleculare
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularei
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularele
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularelor
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromoleculari
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularii
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularilor
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularul
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecularului
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire.

DOOM

*micromoleculár (mi-cro-) adj. m., pl. micromoleculári; f. micromoleculáră, pl. micromoleculáre

micromolecule
MICROMOLECÚLĂ, micromolecule, s. f. (Fiz.) Moleculă cu un număr mic de atomi. – Din fr. micromolécule.

DOOM

*micromolecúlă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromolecúlei; pl. micromolecúle

micromoleculei
MICROMOLECÚLĂ, micromolecule, s. f. (Fiz.) Moleculă cu un număr mic de atomi. – Din fr. micromolécule.

DOOM

*micromolecúlă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromolecúlei; pl. micromolecúle

micromoleculele
MICROMOLECÚLĂ, micromolecule, s. f. (Fiz.) Moleculă cu un număr mic de atomi. – Din fr. micromolécule.

DOOM

*micromolecúlă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromolecúlei; pl. micromolecúle

micromoleculelor
MICROMOLECÚLĂ, micromolecule, s. f. (Fiz.) Moleculă cu un număr mic de atomi. – Din fr. micromolécule.

DOOM

*micromolecúlă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micromolecúlei; pl. micromolecúle

micromonografia
MICROMONOGRAFÍE, micromonografii, s. f. Monografie de dimensiuni reduse. – Micro¹- + monografie.

DOOM

micromonografíe (mi-cro-, -no-gra-) s. f., art. micromonografía, g.-d. art. micromonografíei; pl. micromonografíi, art. micromonografíile

micromonografie
MICROMONOGRAFÍE, micromonografii, s. f. Monografie de dimensiuni reduse. – Micro¹- + monografie.

DOOM

micromonografíe (mi-cro-, -no-gra-) s. f., art. micromonografía, g.-d. art. micromonografíei; pl. micromonografíi, art. micromonografíile

micromonografiei
MICROMONOGRAFÍE, micromonografii, s. f. Monografie de dimensiuni reduse. – Micro¹- + monografie.

DOOM

micromonografíe (mi-cro-, -no-gra-) s. f., art. micromonografía, g.-d. art. micromonografíei; pl. micromonografíi, art. micromonografíile

micromonografii
MICROMONOGRAFÍE, micromonografii, s. f. Monografie de dimensiuni reduse. – Micro¹- + monografie.

DOOM

micromonografíe (mi-cro-, -no-gra-) s. f., art. micromonografía, g.-d. art. micromonografíei; pl. micromonografíi, art. micromonografíile

micromonografiile
MICROMONOGRAFÍE, micromonografii, s. f. Monografie de dimensiuni reduse. – Micro¹- + monografie.

DOOM

micromonografíe (mi-cro-, -no-gra-) s. f., art. micromonografía, g.-d. art. micromonografíei; pl. micromonografíi, art. micromonografíile

micromonografiilor
MICROMONOGRAFÍE, micromonografii, s. f. Monografie de dimensiuni reduse. – Micro¹- + monografie.

DOOM

micromonografíe (mi-cro-, -no-gra-) s. f., art. micromonografía, g.-d. art. micromonografíei; pl. micromonografíi, art. micromonografíile

micromotoare
MICROMOTÓR, micromotoare, s. n. Motor electric de putere (foarte) mică. – Din fr. micromoteur.

DOOM

micromotór (mi-cro-) s. n., pl. micromotoáre

micromotoarele
MICROMOTÓR, micromotoare, s. n. Motor electric de putere (foarte) mică. – Din fr. micromoteur.

DOOM

micromotór (mi-cro-) s. n., pl. micromotoáre

micromotoarelor
MICROMOTÓR, micromotoare, s. n. Motor electric de putere (foarte) mică. – Din fr. micromoteur.

DOOM

micromotór (mi-cro-) s. n., pl. micromotoáre

micromotor
MICROMOTÓR, micromotoare, s. n. Motor electric de putere (foarte) mică. – Din fr. micromoteur.

DOOM

micromotór (mi-cro-) s. n., pl. micromotoáre

micromotorul
MICROMOTÓR, micromotoare, s. n. Motor electric de putere (foarte) mică. – Din fr. micromoteur.

DOOM

micromotór (mi-cro-) s. n., pl. micromotoáre

micromotorului
MICROMOTÓR, micromotoare, s. n. Motor electric de putere (foarte) mică. – Din fr. micromoteur.

DOOM

micromotór (mi-cro-) s. n., pl. micromotoáre

micron
MICRÓN, microni, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a mia parte dintr-un milimetru; micrometru (2), micromilimetru. – Din fr. micron, germ. Mikron.

DOOM

micrón (mi-cron) s. m., pl. micróni; simb. μ

micronezian
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezian
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziana
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziana
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziano
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziano
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezianul
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezianul
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezianule
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezianule
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezianului
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezianului
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziene
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziene
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microneziene
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienei
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienei
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienele
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienele
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienelor
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienelor
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezieni
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezieni
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienii
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienii
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienilor
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

micronezienilor
MICRONEZIÁN, -Ă, micronezieni, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Micronezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. micronésien.

DOOM

micronezián (mi-cro-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. microneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. microneziánă, pl. microneziéne

microni
MICRÓN, microni, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a mia parte dintr-un milimetru; micrometru (2), micromilimetru. – Din fr. micron, germ. Mikron.

DOOM

micrón (mi-cron) s. m., pl. micróni; simb. μ

micronii
MICRÓN, microni, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a mia parte dintr-un milimetru; micrometru (2), micromilimetru. – Din fr. micron, germ. Mikron.

DOOM

micrón (mi-cron) s. m., pl. micróni; simb. μ

micronilor
MICRÓN, microni, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a mia parte dintr-un milimetru; micrometru (2), micromilimetru. – Din fr. micron, germ. Mikron.

DOOM

micrón (mi-cron) s. m., pl. micróni; simb. μ

micronuclee
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

DOOM

micronucléu (mi-cro-nu-cleu) s. n., art. micronucléul; pl. micronuclée

micronucleele
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

DOOM

micronucléu (mi-cro-nu-cleu) s. n., art. micronucléul; pl. micronuclée

micronucleelor
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

DOOM

micronucléu (mi-cro-nu-cleu) s. n., art. micronucléul; pl. micronuclée

micronucleu
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

DOOM

micronucléu (mi-cro-nu-cleu) s. n., art. micronucléul; pl. micronuclée

micronucleu
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

micronucleul
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

DOOM

micronucléu (mi-cro-nu-cleu) s. n., art. micronucléul; pl. micronuclée

micronucleului
MICRONUCLÉU, micronuclee, s. n. Nucleul mic al celulei care alcătuiește corpul unui infuzor. – Din fr. micronucleus.

DOOM

micronucléu (mi-cro-nu-cleu) s. n., art. micronucléul; pl. micronuclée

micronul
MICRÓN, microni, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a mia parte dintr-un milimetru; micrometru (2), micromilimetru. – Din fr. micron, germ. Mikron.

DOOM

micrón (mi-cron) s. m., pl. micróni; simb. μ

micronului
MICRÓN, microni, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a mia parte dintr-un milimetru; micrometru (2), micromilimetru. – Din fr. micron, germ. Mikron.

DOOM

micrón (mi-cron) s. m., pl. micróni; simb. μ

microobiect
MICROOBIÉCT, microobiecte, s. n. Obiect sau sistem de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -cro-o-] – Micro¹- + obiect.

DOOM

!microobiéct (mi-cro-o-biect) s. n., pl. microobiécte

microobiecte
MICROOBIÉCT, microobiecte, s. n. Obiect sau sistem de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -cro-o-] – Micro¹- + obiect.

DOOM

!microobiéct (mi-cro-o-biect) s. n., pl. microobiécte

microobiectele
MICROOBIÉCT, microobiecte, s. n. Obiect sau sistem de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -cro-o-] – Micro¹- + obiect.

DOOM

!microobiéct (mi-cro-o-biect) s. n., pl. microobiécte

microobiectelor
MICROOBIÉCT, microobiecte, s. n. Obiect sau sistem de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -cro-o-] – Micro¹- + obiect.

DOOM

!microobiéct (mi-cro-o-biect) s. n., pl. microobiécte

microobiectul
MICROOBIÉCT, microobiecte, s. n. Obiect sau sistem de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -cro-o-] – Micro¹- + obiect.

DOOM

!microobiéct (mi-cro-o-biect) s. n., pl. microobiécte

microobiectului
MICROOBIÉCT, microobiecte, s. n. Obiect sau sistem de dimensiuni foarte mici. [Pr.: -cro-o-] – Micro¹- + obiect.

DOOM

!microobiéct (mi-cro-o-biect) s. n., pl. microobiécte

microohm
MICROÓHM, microohmi, s. m. Unitate electrică de rezistență, egală cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹- + ohm.

DOOM

microóhm [ohm pron. om] (mi-cro-) s. m., pl. microóhmi; simb. μΩ

microohmi
MICROÓHM, microohmi, s. m. Unitate electrică de rezistență, egală cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹- + ohm.

DOOM

microóhm [ohm pron. om] (mi-cro-) s. m., pl. microóhmi; simb. μΩ

microohmii
MICROÓHM, microohmi, s. m. Unitate electrică de rezistență, egală cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹- + ohm.

DOOM

microóhm [ohm pron. om] (mi-cro-) s. m., pl. microóhmi; simb. μΩ

microohmilor
MICROÓHM, microohmi, s. m. Unitate electrică de rezistență, egală cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹- + ohm.

DOOM

microóhm [ohm pron. om] (mi-cro-) s. m., pl. microóhmi; simb. μΩ

microohmul
MICROÓHM, microohmi, s. m. Unitate electrică de rezistență, egală cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹- + ohm.

DOOM

microóhm [ohm pron. om] (mi-cro-) s. m., pl. microóhmi; simb. μΩ

microohmului
MICROÓHM, microohmi, s. m. Unitate electrică de rezistență, egală cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹- + ohm.

DOOM

microóhm [ohm pron. om] (mi-cro-) s. m., pl. microóhmi; simb. μΩ

microordinatoare
MICROORDINATÓR, microordinatoare, s. n. Microcalculator. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-ordinateur.

microordinatoarele
MICROORDINATÓR, microordinatoare, s. n. Microcalculator. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-ordinateur.

microordinatoarelor
MICROORDINATÓR, microordinatoare, s. n. Microcalculator. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-ordinateur.

microordinator
MICROORDINATÓR, microordinatoare, s. n. Microcalculator. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-ordinateur.

microordinatorul
MICROORDINATÓR, microordinatoare, s. n. Microcalculator. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-ordinateur.

microordinatorului
MICROORDINATÓR, microordinatoare, s. n. Microcalculator. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-ordinateur.

microorganism
MICROORGANÍSM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

DOOM

microorganísm (mi-cro-) s. n., pl. microorganísme

microorganisme
MICROORGANÍSM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

DOOM

microorganísm (mi-cro-) s. n., pl. microorganísme

microorganismele
MICROORGANÍSM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

DOOM

microorganísm (mi-cro-) s. n., pl. microorganísme

microorganismelor
MICROORGANÍSM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

DOOM

microorganísm (mi-cro-) s. n., pl. microorganísme

microorganismul
MICROORGANÍSM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

DOOM

microorganísm (mi-cro-) s. n., pl. microorganísme

microorganismului
MICROORGANÍSM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale. [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

DOOM

microorganísm (mi-cro-) s. n., pl. microorganísme

micropaleontologia
MICROPALEONTOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază microfosilele. [Pr.: -le-on-] – Din fr. micropaléontologie.

micropaleontologie
MICROPALEONTOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază microfosilele. [Pr.: -le-on-] – Din fr. micropaléontologie.

micropaleontologiei
MICROPALEONTOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază microfosilele. [Pr.: -le-on-] – Din fr. micropaléontologie.

micropaleontologii
MICROPALEONTOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază microfosilele. [Pr.: -le-on-] – Din fr. micropaléontologie.

microparticula
MICROPARTÍCULĂ, microparticule, s. f. Particulă materială foarte mică. – Din fr. microparticule, engl. microparticle.

DOOM

*micropartículă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micropartículei; pl. micropartícule

microparticule
MICROPARTÍCULĂ, microparticule, s. f. Particulă materială foarte mică. – Din fr. microparticule, engl. microparticle.

DOOM

*micropartículă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micropartículei; pl. micropartícule

microparticulei
MICROPARTÍCULĂ, microparticule, s. f. Particulă materială foarte mică. – Din fr. microparticule, engl. microparticle.

DOOM

*micropartículă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micropartículei; pl. micropartícule

microparticulele
MICROPARTÍCULĂ, microparticule, s. f. Particulă materială foarte mică. – Din fr. microparticule, engl. microparticle.

DOOM

*micropartículă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micropartículei; pl. micropartícule

microparticulelor
MICROPARTÍCULĂ, microparticule, s. f. Particulă materială foarte mică. – Din fr. microparticule, engl. microparticle.

DOOM

*micropartículă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. micropartículei; pl. micropartícule

microphthalmus
ORBÉTE s. m. v. orbeț.

micropil
MICROPÍL, micropile, s. n. Canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă. – Din fr. micropyle.

DOOM

micropíl (mi-cro-) s. n., pl. micropíle

micropile
MICROPÍL, micropile, s. n. Canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă. – Din fr. micropyle.

DOOM

micropíl (mi-cro-) s. n., pl. micropíle

micropilele
MICROPÍL, micropile, s. n. Canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă. – Din fr. micropyle.

DOOM

micropíl (mi-cro-) s. n., pl. micropíle

micropilelor
MICROPÍL, micropile, s. n. Canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă. – Din fr. micropyle.

DOOM

micropíl (mi-cro-) s. n., pl. micropíle

micropilul
MICROPÍL, micropile, s. n. Canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă. – Din fr. micropyle.

DOOM

micropíl (mi-cro-) s. n., pl. micropíle

micropilului
MICROPÍL, micropile, s. n. Canal microscopic situat în partea apicală a ovulului plantelor superioare, prin care tubul polinic pătrunde la oosferă. – Din fr. micropyle.

DOOM

micropíl (mi-cro-) s. n., pl. micropíle

micropor
MICROPÓR s.m. Por care nu poate fi văzut cu ochiul liber. [Cf. fr. micropore].

micropori
MICROPÓR s.m. Por care nu poate fi văzut cu ochiul liber. [Cf. fr. micropore].

microporii
MICROPÓR s.m. Por care nu poate fi văzut cu ochiul liber. [Cf. fr. micropore].

microporilor
MICROPÓR s.m. Por care nu poate fi văzut cu ochiul liber. [Cf. fr. micropore].

microporoasa
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoase
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoasei
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoasele
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoaselor
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporos
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporosul
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporosului
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoși
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoșii
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporoșilor
MICROPORÓS, -OÁSĂ, microporoși, -oase, adj., s. n., s. m. pl. 1. Adj. (Despre cauciucul sintetic sau despre materiale fabricate din cauciuc sintetic) Care are o structură asemănătoare cu a buretelui artificial. 2. S. n. Cauciuc sintetic poros din care se confecționează talpă pentru încălțăminte. 3. S. m. pl. Încălțăminte confecționată din astfel de material sintetic. – Din fr. microporeux.

DOOM

microporós² (mi-cro-) s. n.

microporul
MICROPÓR s.m. Por care nu poate fi văzut cu ochiul liber. [Cf. fr. micropore].

microporului
MICROPÓR s.m. Por care nu poate fi văzut cu ochiul liber. [Cf. fr. micropore].

microprocesoare
MICROPROCESÓR, microprocesoare, s. n. Circuit integrat de mare densitate și complexitate, specializat pentru operații de calcul, comandă și control într-un computer sau alt sistem electronic. – Din engl. microprocessor.

DOOM

*microprocesór (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprocesoáre

microprocesoarele
MICROPROCESÓR, microprocesoare, s. n. Circuit integrat de mare densitate și complexitate, specializat pentru operații de calcul, comandă și control într-un computer sau alt sistem electronic. – Din engl. microprocessor.

DOOM

*microprocesór (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprocesoáre

microprocesoarelor
MICROPROCESÓR, microprocesoare, s. n. Circuit integrat de mare densitate și complexitate, specializat pentru operații de calcul, comandă și control într-un computer sau alt sistem electronic. – Din engl. microprocessor.

DOOM

*microprocesór (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprocesoáre

microprocesor
MICROPROCESÓR, microprocesoare, s. n. Circuit integrat de mare densitate și complexitate, specializat pentru operații de calcul, comandă și control într-un computer sau alt sistem electronic. – Din engl. microprocessor.

DOOM

*microprocesór (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprocesoáre

microprocesorul
MICROPROCESÓR, microprocesoare, s. n. Circuit integrat de mare densitate și complexitate, specializat pentru operații de calcul, comandă și control într-un computer sau alt sistem electronic. – Din engl. microprocessor.

DOOM

*microprocesór (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprocesoáre

microprocesorului
MICROPROCESÓR, microprocesoare, s. n. Circuit integrat de mare densitate și complexitate, specializat pentru operații de calcul, comandă și control într-un computer sau alt sistem electronic. – Din engl. microprocessor.

DOOM

*microprocesór (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprocesoáre

microproducția
MICROPRODÚCȚIE, microproducții, s. f. Producție de serie mică, uneori experiementală. – Micro¹- + producție.

DOOM

*microprodúcție (mi-cro-pro-, -ți-e) s. f., art. microprodúcția (-ți-a), g.-d. art. microprodúcției; pl. microprodúcții, art. microprodúcțiile (-ți-i-)

microproducție
MICROPRODÚCȚIE, microproducții, s. f. Producție de serie mică, uneori experiementală. – Micro¹- + producție.

DOOM

*microprodúcție (mi-cro-pro-, -ți-e) s. f., art. microprodúcția (-ți-a), g.-d. art. microprodúcției; pl. microprodúcții, art. microprodúcțiile (-ți-i-)

microproducției
MICROPRODÚCȚIE, microproducții, s. f. Producție de serie mică, uneori experiementală. – Micro¹- + producție.

DOOM

*microprodúcție (mi-cro-pro-, -ți-e) s. f., art. microprodúcția (-ți-a), g.-d. art. microprodúcției; pl. microprodúcții, art. microprodúcțiile (-ți-i-)

microproducții
MICROPRODÚCȚIE, microproducții, s. f. Producție de serie mică, uneori experiementală. – Micro¹- + producție.

DOOM

*microprodúcție (mi-cro-pro-, -ți-e) s. f., art. microprodúcția (-ți-a), g.-d. art. microprodúcției; pl. microprodúcții, art. microprodúcțiile (-ți-i-)

microproducțiile
MICROPRODÚCȚIE, microproducții, s. f. Producție de serie mică, uneori experiementală. – Micro¹- + producție.

DOOM

*microprodúcție (mi-cro-pro-, -ți-e) s. f., art. microprodúcția (-ți-a), g.-d. art. microprodúcției; pl. microprodúcții, art. microprodúcțiile (-ți-i-)

microproducțiilor
MICROPRODÚCȚIE, microproducții, s. f. Producție de serie mică, uneori experiementală. – Micro¹- + producție.

DOOM

*microprodúcție (mi-cro-pro-, -ți-e) s. f., art. microprodúcția (-ți-a), g.-d. art. microprodúcției; pl. microprodúcții, art. microprodúcțiile (-ți-i-)

microproiectoare
MICROPROIECTÓR s.n. Aparat folosit pentru microproiecții. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. microprojecteur].

microproiectoarele
MICROPROIECTÓR s.n. Aparat folosit pentru microproiecții. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. microprojecteur].

microproiectoarelor
MICROPROIECTÓR s.n. Aparat folosit pentru microproiecții. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. microprojecteur].

microproiector
MICROPROIECTÓR s.n. Aparat folosit pentru microproiecții. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. microprojecteur].

microproiectorul
MICROPROIECTÓR s.n. Aparat folosit pentru microproiecții. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. microprojecteur].

microproiectorului
MICROPROIECTÓR s.n. Aparat folosit pentru microproiecții. [Pron. -pro-iec-. / cf. fr. microprojecteur].

microproiecția
MICROPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care permite obținerea pe ecran a imaginii unor obiecte invizibile pentru ochiul liber, în special a unor preparate microscopice. [Pron. -pro-iec-, gen. -iei. / cf. fr. microprojection].

microproiecție
MICROPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care permite obținerea pe ecran a imaginii unor obiecte invizibile pentru ochiul liber, în special a unor preparate microscopice. [Pron. -pro-iec-, gen. -iei. / cf. fr. microprojection].

microproiecției
MICROPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care permite obținerea pe ecran a imaginii unor obiecte invizibile pentru ochiul liber, în special a unor preparate microscopice. [Pron. -pro-iec-, gen. -iei. / cf. fr. microprojection].

microproiecții
MICROPROIÉCȚIE s.f. Proiecție care permite obținerea pe ecran a imaginii unor obiecte invizibile pentru ochiul liber, în special a unor preparate microscopice. [Pron. -pro-iec-, gen. -iei. / cf. fr. microprojection].

microprotal
MICROPROTÁL, microprotale, s. n. Protal bărbătesc. – Din fr. microprothalle.

DOOM

microprotál (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprotále

microprotale
MICROPROTÁL, microprotale, s. n. Protal bărbătesc. – Din fr. microprothalle.

DOOM

microprotál (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprotále

microprotalele
MICROPROTÁL, microprotale, s. n. Protal bărbătesc. – Din fr. microprothalle.

DOOM

microprotál (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprotále

microprotalelor
MICROPROTÁL, microprotale, s. n. Protal bărbătesc. – Din fr. microprothalle.

DOOM

microprotál (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprotále

microprotalul
MICROPROTÁL, microprotale, s. n. Protal bărbătesc. – Din fr. microprothalle.

DOOM

microprotál (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprotále

microprotalului
MICROPROTÁL, microprotale, s. n. Protal bărbătesc. – Din fr. microprothalle.

DOOM

microprotál (mi-cro-pro-) s. n., pl. microprotále

micropsia
MICROPSÍE, micropsii, s. f. Tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate. – Din fr. micropsie.

DOOM

!micropsíe (mi-crop-) s. f., art. micropsía, g.-d. art. micropsíei; pl. micropsíi, art. micropsíile

micropsie
MICROPSÍE, micropsii, s. f. Tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate. – Din fr. micropsie.

DOOM

!micropsíe (mi-crop-) s. f., art. micropsía, g.-d. art. micropsíei; pl. micropsíi, art. micropsíile

micropsiei
MICROPSÍE, micropsii, s. f. Tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate. – Din fr. micropsie.

DOOM

!micropsíe (mi-crop-) s. f., art. micropsía, g.-d. art. micropsíei; pl. micropsíi, art. micropsíile

micropsii
MICROPSÍE, micropsii, s. f. Tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate. – Din fr. micropsie.

DOOM

!micropsíe (mi-crop-) s. f., art. micropsía, g.-d. art. micropsíei; pl. micropsíi, art. micropsíile

micropsiile
MICROPSÍE, micropsii, s. f. Tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate. – Din fr. micropsie.

DOOM

!micropsíe (mi-crop-) s. f., art. micropsía, g.-d. art. micropsíei; pl. micropsíi, art. micropsíile

micropsiilor
MICROPSÍE, micropsii, s. f. Tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate. – Din fr. micropsie.

DOOM

!micropsíe (mi-crop-) s. f., art. micropsía, g.-d. art. micropsíei; pl. micropsíi, art. micropsíile

microradiografia
MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s. f. Radiografie efectuată pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite condiții care să permită examinarea ulterioară sau mărirea acesteia până la dimensiunile necesare; micro². [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.

DOOM

microradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microradiografía, g.-d. art. microradiografíei; pl. microradiografíi, art. microradiografíile

microradiografie
MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s. f. Radiografie efectuată pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite condiții care să permită examinarea ulterioară sau mărirea acesteia până la dimensiunile necesare; micro². [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.

DOOM

microradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microradiografía, g.-d. art. microradiografíei; pl. microradiografíi, art. microradiografíile

microradiografiei
MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s. f. Radiografie efectuată pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite condiții care să permită examinarea ulterioară sau mărirea acesteia până la dimensiunile necesare; micro². [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.

DOOM

microradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microradiografía, g.-d. art. microradiografíei; pl. microradiografíi, art. microradiografíile

microradiografii
MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s. f. Radiografie efectuată pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite condiții care să permită examinarea ulterioară sau mărirea acesteia până la dimensiunile necesare; micro². [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.

DOOM

microradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microradiografía, g.-d. art. microradiografíei; pl. microradiografíi, art. microradiografíile

microradiografiile
MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s. f. Radiografie efectuată pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite condiții care să permită examinarea ulterioară sau mărirea acesteia până la dimensiunile necesare; micro². [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.

DOOM

microradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microradiografía, g.-d. art. microradiografíei; pl. microradiografíi, art. microradiografíile

microradiografiilor
MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s. f. Radiografie efectuată pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite condiții care să permită examinarea ulterioară sau mărirea acesteia până la dimensiunile necesare; micro². [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.

DOOM

microradiografíe (mi-cro-, -di-o-gra-) s. f., art. microradiografía, g.-d. art. microradiografíei; pl. microradiografíi, art. microradiografíile

microradiometre
MICRORADIOMÉTRU s.n. Radiomicrometru. [< fr. microradiomètre].

microradiometrele
MICRORADIOMÉTRU s.n. Radiomicrometru. [< fr. microradiomètre].

microradiometrelor
MICRORADIOMÉTRU s.n. Radiomicrometru. [< fr. microradiomètre].

microradiometru
MICRORADIOMÉTRU s.n. Radiomicrometru. [< fr. microradiomètre].

microradiometrul
MICRORADIOMÉTRU s.n. Radiomicrometru. [< fr. microradiomètre].

microradiometrului
MICRORADIOMÉTRU s.n. Radiomicrometru. [< fr. microradiomètre].

microraioane
MICRORAIÓN, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

DOOM

microraión (mi-cro-) s. n., pl. microraioáne

microraioanele
MICRORAIÓN, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

DOOM

microraión (mi-cro-) s. n., pl. microraioáne

microraioanelor
MICRORAIÓN, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

DOOM

microraión (mi-cro-) s. n., pl. microraioáne

microraion
MICRORAIÓN, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

DOOM

microraión (mi-cro-) s. n., pl. microraioáne

microraionul
MICRORAIÓN, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

DOOM

microraión (mi-cro-) s. n., pl. microraioáne

microraionului
MICRORAIÓN, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

DOOM

microraión (mi-cro-) s. n., pl. microraioáne

microraliu
MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye].

microraliul
MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye].

microraliului
MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye].

microraliuri
MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye].

microraliurile
MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye].

microraliurilor
MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye].

microreacția
MICROREÁCȚIE, microreacții, s. f. Reacție chimică între cantități foarte mici de substanță. [Pr.: -re-ac-ți-e] – Din fr. microréaction.

microreacție
MICROREÁCȚIE, microreacții, s. f. Reacție chimică între cantități foarte mici de substanță. [Pr.: -re-ac-ți-e] – Din fr. microréaction.

microreacției
MICROREÁCȚIE, microreacții, s. f. Reacție chimică între cantități foarte mici de substanță. [Pr.: -re-ac-ți-e] – Din fr. microréaction.

microreacții
MICROREÁCȚIE, microreacții, s. f. Reacție chimică între cantități foarte mici de substanță. [Pr.: -re-ac-ți-e] – Din fr. microréaction.

microreacțiile
MICROREÁCȚIE, microreacții, s. f. Reacție chimică între cantități foarte mici de substanță. [Pr.: -re-ac-ți-e] – Din fr. microréaction.

microreacțiilor
MICROREÁCȚIE, microreacții, s. f. Reacție chimică între cantități foarte mici de substanță. [Pr.: -re-ac-ți-e] – Din fr. microréaction.

microrecensământ
MICRORECENSĂMẤNT s.n. Recensământ limitat la un teritoriu sau la o categorie de populație. [< micro- + recensământ].

microreceptoare
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro¹- + receptor.

DOOM

microreceptór (mi-cro-) s. n., pl. microreceptoáre

microreceptoarele
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro¹- + receptor.

DOOM

microreceptór (mi-cro-) s. n., pl. microreceptoáre

microreceptoarelor
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro¹- + receptor.

DOOM

microreceptór (mi-cro-) s. n., pl. microreceptoáre

microreceptor
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro¹- + receptor.

DOOM

microreceptór (mi-cro-) s. n., pl. microreceptoáre

microreceptorul
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro¹- + receptor.

DOOM

microreceptór (mi-cro-) s. n., pl. microreceptoáre

microreceptorului
MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s. n. Ansamblu format de microfonul și receptorul telefonic cu legăturile aferente, reunite printr-un mâner și legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro¹- + receptor.

DOOM

microreceptór (mi-cro-) s. n., pl. microreceptoáre

microrecital
MICRORECITÁL, microrecitaluri, s. n. Recital cu un program scurt; minirecital. – Micro¹- + recital.

microrecitalul
MICRORECITÁL, microrecitaluri, s. n. Recital cu un program scurt; minirecital. – Micro¹- + recital.

microrecitalului
MICRORECITÁL, microrecitaluri, s. n. Recital cu un program scurt; minirecital. – Micro¹- + recital.

microrecitaluri
MICRORECITÁL, microrecitaluri, s. n. Recital cu un program scurt; minirecital. – Micro¹- + recital.

microrecitalurile
MICRORECITÁL, microrecitaluri, s. n. Recital cu un program scurt; minirecital. – Micro¹- + recital.

microrecitalurilor
MICRORECITÁL, microrecitaluri, s. n. Recital cu un program scurt; minirecital. – Micro¹- + recital.

microregiune
MICROREGIÚNE s.f. Teritoriu restrâns în cadrul unei regiuni urbanistice. [Et. incertă].

microregiunea
MICROREGIÚNE s.f. Teritoriu restrâns în cadrul unei regiuni urbanistice. [Et. incertă].

microregiuni
MICROREGIÚNE s.f. Teritoriu restrâns în cadrul unei regiuni urbanistice. [Et. incertă].

microregiunii
MICROREGIÚNE s.f. Teritoriu restrâns în cadrul unei regiuni urbanistice. [Et. incertă].

microregiunile
MICROREGIÚNE s.f. Teritoriu restrâns în cadrul unei regiuni urbanistice. [Et. incertă].

microregiunilor
MICROREGIÚNE s.f. Teritoriu restrâns în cadrul unei regiuni urbanistice. [Et. incertă].

microrelief
MICRORELIÉF s.n. Forme de relief de dimensiuni mici (movile, crovuri etc.). [Cf. fr. microrelief, rus. mikrorelief].

microrelief
MICRORELIÉF, microreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief de mică altitudine (movile, crovuri etc.). [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

DOOM

microreliéf (mi-cro-, -li-ef) s. n., pl. microreliéfuri

microrelieful
MICRORELIÉF, microreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief de mică altitudine (movile, crovuri etc.). [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

DOOM

microreliéf (mi-cro-, -li-ef) s. n., pl. microreliéfuri

microreliefului
MICRORELIÉF, microreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief de mică altitudine (movile, crovuri etc.). [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

DOOM

microreliéf (mi-cro-, -li-ef) s. n., pl. microreliéfuri

microreliefuri
MICRORELIÉF, microreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief de mică altitudine (movile, crovuri etc.). [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

DOOM

microreliéf (mi-cro-, -li-ef) s. n., pl. microreliéfuri

microreliefurile
MICRORELIÉF, microreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief de mică altitudine (movile, crovuri etc.). [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

DOOM

microreliéf (mi-cro-, -li-ef) s. n., pl. microreliéfuri

microreliefurilor
MICRORELIÉF, microreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief de mică altitudine (movile, crovuri etc.). [Pr.: -li-ef] – Din fr. microrelief, rus. mikrorelief.

DOOM

microreliéf (mi-cro-, -li-ef) s. n., pl. microreliéfuri

microrhidia
MICRORHIDÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a testiculelor, însoțită de sterilitate. [Gen. -iei. / < fr. microrchidie].

microrhidie
MICRORHIDÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a testiculelor, însoțită de sterilitate. [Gen. -iei. / < fr. microrchidie].

microrhidiei
MICRORHIDÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a testiculelor, însoțită de sterilitate. [Gen. -iei. / < fr. microrchidie].

microrhidii
MICRORHIDÍE s.f. Dezvoltare insuficientă a testiculelor, însoțită de sterilitate. [Gen. -iei. / < fr. microrchidie].

microrila
MICRORÍLĂ s.f. Bandă magnetică pe care se imprimă muzică și texte pentru a fi reproduse de magnetofon. [< germ. Mikrorille].

DOOM

microrílă (bandă de magnetofon) (rar) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microrílei; pl. microríle

microrile
MICRORÍLĂ s.f. Bandă magnetică pe care se imprimă muzică și texte pentru a fi reproduse de magnetofon. [< germ. Mikrorille].

DOOM

microrílă (bandă de magnetofon) (rar) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microrílei; pl. microríle

microrilei
MICRORÍLĂ s.f. Bandă magnetică pe care se imprimă muzică și texte pentru a fi reproduse de magnetofon. [< germ. Mikrorille].

DOOM

microrílă (bandă de magnetofon) (rar) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microrílei; pl. microríle

microrilele
MICRORÍLĂ s.f. Bandă magnetică pe care se imprimă muzică și texte pentru a fi reproduse de magnetofon. [< germ. Mikrorille].

DOOM

microrílă (bandă de magnetofon) (rar) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microrílei; pl. microríle

microrilelor
MICRORÍLĂ s.f. Bandă magnetică pe care se imprimă muzică și texte pentru a fi reproduse de magnetofon. [< germ. Mikrorille].

DOOM

microrílă (bandă de magnetofon) (rar) (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microrílei; pl. microríle

microscoape
MICROSCÓP, microscoape, s. n. Aparat optic construit pe baza unui sistem de lentile, care mărește foarte mult imaginea obiectelor foarte mici. – Din fr. microscope, germ. Mikroskop.

DOOM

!microscóp (mi-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. microscoápe

microscoapele
MICROSCÓP, microscoape, s. n. Aparat optic construit pe baza unui sistem de lentile, care mărește foarte mult imaginea obiectelor foarte mici. – Din fr. microscope, germ. Mikroskop.

DOOM

!microscóp (mi-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. microscoápe

microscoapelor
MICROSCÓP, microscoape, s. n. Aparat optic construit pe baza unui sistem de lentile, care mărește foarte mult imaginea obiectelor foarte mici. – Din fr. microscope, germ. Mikroskop.

DOOM

!microscóp (mi-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. microscoápe

microscop
MICROSCÓP, microscoape, s. n. Aparat optic construit pe baza unui sistem de lentile, care mărește foarte mult imaginea obiectelor foarte mici. – Din fr. microscope, germ. Mikroskop.

DOOM

!microscóp (mi-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. microscoápe

microscopia
MICROSCOPÍE, microscopii, s. f. Examinare, analiză făcută cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.

DOOM

!microscopíe (mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. microscopía, g.-d. art. microscopíei; pl. microscopíi, art. microscopíile

microscopic
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopica
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopice
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicei
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicele
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicelor
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopici
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicii
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicilor
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicul
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopicului
MICROSCÓPIC, -Ă, microscopici, -ce, adj. 1. Care nu se poate vedea sau cerceta decât cu microscopul. 2. Care aparține microscopului, privitor la microscop. 3. Fig. Foarte mic, minuscul; p. ext. fără valoare, neînsemnat. – Din fr. microscopique.

DOOM

!microscópic (mi-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. microscópici; f. microscópică, pl. microscópice

microscopie
MICROSCOPÍE, microscopii, s. f. Examinare, analiză făcută cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.

DOOM

!microscopíe (mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. microscopía, g.-d. art. microscopíei; pl. microscopíi, art. microscopíile

microscopiei
MICROSCOPÍE, microscopii, s. f. Examinare, analiză făcută cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.

DOOM

!microscopíe (mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. microscopía, g.-d. art. microscopíei; pl. microscopíi, art. microscopíile

microscopii
MICROSCOPÍE, microscopii, s. f. Examinare, analiză făcută cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.

DOOM

!microscopíe (mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. microscopía, g.-d. art. microscopíei; pl. microscopíi, art. microscopíile

microscopiile
MICROSCOPÍE, microscopii, s. f. Examinare, analiză făcută cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.

DOOM

!microscopíe (mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. microscopía, g.-d. art. microscopíei; pl. microscopíi, art. microscopíile

microscopiilor
MICROSCOPÍE, microscopii, s. f. Examinare, analiză făcută cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.

DOOM

!microscopíe (mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. microscopía, g.-d. art. microscopíei; pl. microscopíi, art. microscopíile

microscopul
MICROSCÓP, microscoape, s. n. Aparat optic construit pe baza unui sistem de lentile, care mărește foarte mult imaginea obiectelor foarte mici. – Din fr. microscope, germ. Mikroskop.

DOOM

!microscóp (mi-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. microscoápe

microscopului
MICROSCÓP, microscoape, s. n. Aparat optic construit pe baza unui sistem de lentile, care mărește foarte mult imaginea obiectelor foarte mici. – Din fr. microscope, germ. Mikroskop.

DOOM

!microscóp (mi-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. microscoápe

microsecunda
MICROSECÚNDĂ, microsecunde, s. f. (Fiz.) Unitate de timp egală cu a milioana parte dintr-o secundă. – Din germ. Mikrosekunde, fr. microseconde.

microsecunde
MICROSECÚNDĂ, microsecunde, s. f. (Fiz.) Unitate de timp egală cu a milioana parte dintr-o secundă. – Din germ. Mikrosekunde, fr. microseconde.

microsecundei
MICROSECÚNDĂ, microsecunde, s. f. (Fiz.) Unitate de timp egală cu a milioana parte dintr-o secundă. – Din germ. Mikrosekunde, fr. microseconde.

microsecundele
MICROSECÚNDĂ, microsecunde, s. f. (Fiz.) Unitate de timp egală cu a milioana parte dintr-o secundă. – Din germ. Mikrosekunde, fr. microseconde.

microsecundelor
MICROSECÚNDĂ, microsecunde, s. f. (Fiz.) Unitate de timp egală cu a milioana parte dintr-o secundă. – Din germ. Mikrosekunde, fr. microseconde.

microseism
MICROSEÍSM, microseisme, s. n. Cutremur de pământ de intensitate mică, înregistrat numai de aparate foarte sensibile. – Din fr. microséisme.

DOOM

microseísm (mi-cro-) s. n., pl. microseísme

microseisme
MICROSEÍSM, microseisme, s. n. Cutremur de pământ de intensitate mică, înregistrat numai de aparate foarte sensibile. – Din fr. microséisme.

DOOM

microseísm (mi-cro-) s. n., pl. microseísme

microseismele
MICROSEÍSM, microseisme, s. n. Cutremur de pământ de intensitate mică, înregistrat numai de aparate foarte sensibile. – Din fr. microséisme.

DOOM

microseísm (mi-cro-) s. n., pl. microseísme

microseismelor
MICROSEÍSM, microseisme, s. n. Cutremur de pământ de intensitate mică, înregistrat numai de aparate foarte sensibile. – Din fr. microséisme.

DOOM

microseísm (mi-cro-) s. n., pl. microseísme

microseismic
MICROSEÍSMIC, -Ă adj. Referitor la microseism. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismique].

microseismograf
MICROSEISMOGRÁF s.n. Seismograf pentru înregistrarea microseismelor. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismographe].

microseismografe
MICROSEISMOGRÁF s.n. Seismograf pentru înregistrarea microseismelor. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismographe].

microseismografele
MICROSEISMOGRÁF s.n. Seismograf pentru înregistrarea microseismelor. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismographe].

microseismografelor
MICROSEISMOGRÁF s.n. Seismograf pentru înregistrarea microseismelor. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismographe].

microseismograful
MICROSEISMOGRÁF s.n. Seismograf pentru înregistrarea microseismelor. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismographe].

microseismografului
MICROSEISMOGRÁF s.n. Seismograf pentru înregistrarea microseismelor. [Pron. -se-is-. / < fr. microséismographe].

microseismul
MICROSEÍSM, microseisme, s. n. Cutremur de pământ de intensitate mică, înregistrat numai de aparate foarte sensibile. – Din fr. microséisme.

DOOM

microseísm (mi-cro-) s. n., pl. microseísme

microseismului
MICROSEÍSM, microseisme, s. n. Cutremur de pământ de intensitate mică, înregistrat numai de aparate foarte sensibile. – Din fr. microséisme.

DOOM

microseísm (mi-cro-) s. n., pl. microseísme

microsioane
MICROSIÓN, microsioane, s. n. Disc muzical de calitate superioară care are șanțul de înregistrare extrem de fin și turație redusă. [Pr.: -si-on] – Din fr. microsillon.

DOOM

!microsión (mi-cro-si-on) s. n., pl. microsioáne

microsioanele
MICROSIÓN, microsioane, s. n. Disc muzical de calitate superioară care are șanțul de înregistrare extrem de fin și turație redusă. [Pr.: -si-on] – Din fr. microsillon.

DOOM

!microsión (mi-cro-si-on) s. n., pl. microsioáne

microsioanelor
MICROSIÓN, microsioane, s. n. Disc muzical de calitate superioară care are șanțul de înregistrare extrem de fin și turație redusă. [Pr.: -si-on] – Din fr. microsillon.

DOOM

!microsión (mi-cro-si-on) s. n., pl. microsioáne

microsion
MICROSIÓN, microsioane, s. n. Disc muzical de calitate superioară care are șanțul de înregistrare extrem de fin și turație redusă. [Pr.: -si-on] – Din fr. microsillon.

DOOM

!microsión (mi-cro-si-on) s. n., pl. microsioáne

microsionul
MICROSIÓN, microsioane, s. n. Disc muzical de calitate superioară care are șanțul de înregistrare extrem de fin și turație redusă. [Pr.: -si-on] – Din fr. microsillon.

DOOM

!microsión (mi-cro-si-on) s. n., pl. microsioáne

microsionului
MICROSIÓN, microsioane, s. n. Disc muzical de calitate superioară care are șanțul de înregistrare extrem de fin și turație redusă. [Pr.: -si-on] – Din fr. microsillon.

DOOM

!microsión (mi-cro-si-on) s. n., pl. microsioáne

microsistem
MICROSISTÉM, microsisteme, s. n. (Și în sintagma microsistem social) Sistem de integrare socială a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹- + sistem.

DOOM

*microsistém (mi-cro-) s. n., pl. microsistéme

microsisteme
MICROSISTÉM, microsisteme, s. n. (Și în sintagma microsistem social) Sistem de integrare socială a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹- + sistem.

DOOM

*microsistém (mi-cro-) s. n., pl. microsistéme

microsistemele
MICROSISTÉM, microsisteme, s. n. (Și în sintagma microsistem social) Sistem de integrare socială a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹- + sistem.

DOOM

*microsistém (mi-cro-) s. n., pl. microsistéme

microsistemelor
MICROSISTÉM, microsisteme, s. n. (Și în sintagma microsistem social) Sistem de integrare socială a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹- + sistem.

DOOM

*microsistém (mi-cro-) s. n., pl. microsistéme

microsistemul
MICROSISTÉM, microsisteme, s. n. (Și în sintagma microsistem social) Sistem de integrare socială a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹- + sistem.

DOOM

*microsistém (mi-cro-) s. n., pl. microsistéme

microsistemului
MICROSISTÉM, microsisteme, s. n. (Și în sintagma microsistem social) Sistem de integrare socială a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹- + sistem.

DOOM

*microsistém (mi-cro-) s. n., pl. microsistéme

microsociolog
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologa
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologe
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologei
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologele
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologelor
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologi
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologia
MICROSOCIOLOGÍE s. f. Studiul formei de sociabilitate în cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipă, elevii dintr-o clasă etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

DOOM

microsociologíe (mi-cro-, -ci-o-) s. f., art. microsociología, g.-d. microsociologíi, art. microsociologíei

microsociologic
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologica
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologice
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicei
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicele
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicelor
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologici
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicii
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicilor
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicul
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologicului
MICROSOCIOLÓGIC, -Ă, microsociologici, -ce, adj. Care aparține microsociologiei, referitor la microsociologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologique.

DOOM

microsociológic (mi-cro-, -ci-o-) adj. m., pl. microsociológici; f. microsociológică, pl. microsociológice

microsociologie
MICROSOCIOLOGÍE s. f. Studiul formei de sociabilitate în cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipă, elevii dintr-o clasă etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

DOOM

microsociologíe (mi-cro-, -ci-o-) s. f., art. microsociología, g.-d. microsociologíi, art. microsociologíei

microsociologiei
MICROSOCIOLOGÍE s. f. Studiul formei de sociabilitate în cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipă, elevii dintr-o clasă etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

DOOM

microsociologíe (mi-cro-, -ci-o-) s. f., art. microsociología, g.-d. microsociologíi, art. microsociologíei

microsociologii
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologii
MICROSOCIOLOGÍE s. f. Studiul formei de sociabilitate în cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipă, elevii dintr-o clasă etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

DOOM

microsociologíe (mi-cro-, -ci-o-) s. f., art. microsociología, g.-d. microsociologíi, art. microsociologíei

microsociologilor
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologul
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsociologului
MICROSOCIOLÓG, microsociologi, s. m. Reprezentant, adept al microsociologiei. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologue.

DOOM

microsociológ (rar) (mi-cro-, -ci-o-) s. m., pl. microsociológi

microsomie
MICROSOMÍE s. f. (Biol.) Reducere a dimensiunilor corporale. – Din fr. microsomie.

DOOM

*microsomíe (mi-cro-) s. f., art. microsomía, g.-d. microsomíi, art. microsomíei

microspor
MICROSPÓR, microspori, s. m. Spor al unor plante criptogame care dă naștere unui protal mascul. – Din fr. microspore.

DOOM

!microspór (mi-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. microspóri

microsporange
MICROSPORÁNGE, microsporange, s. n. Sporange în care se dezvoltă microsporii. – Din fr. microsporange.

DOOM

!microsporánge (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. n., pl. microsporánge

microsporangele
MICROSPORÁNGE, microsporange, s. n. Sporange în care se dezvoltă microsporii. – Din fr. microsporange.

DOOM

!microsporánge (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. n., pl. microsporánge

microsporangelor
MICROSPORÁNGE, microsporange, s. n. Sporange în care se dezvoltă microsporii. – Din fr. microsporange.

DOOM

!microsporánge (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. n., pl. microsporánge

microsporangelui
MICROSPORÁNGE, microsporange, s. n. Sporange în care se dezvoltă microsporii. – Din fr. microsporange.

DOOM

!microsporánge (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. n., pl. microsporánge

microspori
MICROSPÓR, microspori, s. m. Spor al unor plante criptogame care dă naștere unui protal mascul. – Din fr. microspore.

DOOM

!microspór (mi-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. microspóri

microsporia
MICROSPORÍE, microsporii, s. f. (Med.) Micoză cauzată de un microspor. – Din fr. microsporie.

DOOM

!microsporíe (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., art. microsporía, g.-d. art. microsporíei; pl. microsporíi, art. microsporíile

microsporie
MICROSPORÍE, microsporii, s. f. (Med.) Micoză cauzată de un microspor. – Din fr. microsporie.

DOOM

!microsporíe (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., art. microsporía, g.-d. art. microsporíei; pl. microsporíi, art. microsporíile

microsporiei
MICROSPORÍE, microsporii, s. f. (Med.) Micoză cauzată de un microspor. – Din fr. microsporie.

DOOM

!microsporíe (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., art. microsporía, g.-d. art. microsporíei; pl. microsporíi, art. microsporíile

microsporii
MICROSPÓR, microspori, s. m. Spor al unor plante criptogame care dă naștere unui protal mascul. – Din fr. microspore.

DOOM

!microspór (mi-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. microspóri

microsporii
MICROSPORÍE, microsporii, s. f. (Med.) Micoză cauzată de un microspor. – Din fr. microsporie.

DOOM

!microsporíe (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., art. microsporía, g.-d. art. microsporíei; pl. microsporíi, art. microsporíile

microsporiile
MICROSPORÍE, microsporii, s. f. (Med.) Micoză cauzată de un microspor. – Din fr. microsporie.

DOOM

!microsporíe (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., art. microsporía, g.-d. art. microsporíei; pl. microsporíi, art. microsporíile

microsporiilor
MICROSPORÍE, microsporii, s. f. (Med.) Micoză cauzată de un microspor. – Din fr. microsporie.

DOOM

!microsporíe (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., art. microsporía, g.-d. art. microsporíei; pl. microsporíi, art. microsporíile

microsporilor
MICROSPÓR, microspori, s. m. Spor al unor plante criptogame care dă naștere unui protal mascul. – Din fr. microspore.

DOOM

!microspór (mi-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. microspóri

microsporocit
MICROSPOROCÍT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mamă a polenului, care are în nucleu două rânduri de cromozomi, aduși de gametul femel și de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

microsporocite
MICROSPOROCÍT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mamă a polenului, care are în nucleu două rânduri de cromozomi, aduși de gametul femel și de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

microsporocitele
MICROSPOROCÍT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mamă a polenului, care are în nucleu două rânduri de cromozomi, aduși de gametul femel și de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

microsporocitelor
MICROSPOROCÍT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mamă a polenului, care are în nucleu două rânduri de cromozomi, aduși de gametul femel și de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

microsporocitul
MICROSPOROCÍT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mamă a polenului, care are în nucleu două rânduri de cromozomi, aduși de gametul femel și de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

microsporocitului
MICROSPOROCÍT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mamă a polenului, care are în nucleu două rânduri de cromozomi, aduși de gametul femel și de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

microsporofila
MICROSPOROFÍLĂ, microsporofile, s. f. Frunză pe care se dezvoltă microsporangele. – Micro¹- + sporofilă.

DOOM

!microsporofílă (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., g.-d. art. microsporofílei; pl. microsporofíle

microsporofile
MICROSPOROFÍLĂ, microsporofile, s. f. Frunză pe care se dezvoltă microsporangele. – Micro¹- + sporofilă.

DOOM

!microsporofílă (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., g.-d. art. microsporofílei; pl. microsporofíle

microsporofilei
MICROSPOROFÍLĂ, microsporofile, s. f. Frunză pe care se dezvoltă microsporangele. – Micro¹- + sporofilă.

DOOM

!microsporofílă (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., g.-d. art. microsporofílei; pl. microsporofíle

microsporofilele
MICROSPOROFÍLĂ, microsporofile, s. f. Frunză pe care se dezvoltă microsporangele. – Micro¹- + sporofilă.

DOOM

!microsporofílă (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., g.-d. art. microsporofílei; pl. microsporofíle

microsporofilelor
MICROSPOROFÍLĂ, microsporofile, s. f. Frunză pe care se dezvoltă microsporangele. – Micro¹- + sporofilă.

DOOM

!microsporofílă (mi-cros-po-/-cro-spo-) s. f., g.-d. art. microsporofílei; pl. microsporofíle

microsporogeneza
MICROSPOROGENÉZĂ, microsporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. – Din engl. microsporogenesis.

microsporogeneze
MICROSPOROGENÉZĂ, microsporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. – Din engl. microsporogenesis.

microsporogenezei
MICROSPOROGENÉZĂ, microsporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. – Din engl. microsporogenesis.

microsporogenezele
MICROSPOROGENÉZĂ, microsporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. – Din engl. microsporogenesis.

microsporogenezelor
MICROSPOROGENÉZĂ, microsporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare a microsporilor la plantele cu flori. – Din engl. microsporogenesis.

microsporul
MICROSPÓR, microspori, s. m. Spor al unor plante criptogame care dă naștere unui protal mascul. – Din fr. microspore.

DOOM

!microspór (mi-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. microspóri

microsporului
MICROSPÓR, microspori, s. m. Spor al unor plante criptogame care dă naștere unui protal mascul. – Din fr. microspore.

DOOM

!microspór (mi-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. microspóri

microsporum
MICROSPÓRUM s.n. Gen de ciuperci ascomicete parazite care trăiesc în pielea omului. [< fr. microsporum].

microstagiune
MICROSTAGIÚNE, microstagiuni, s. f. Stagiune teatrală de scurtă durată, de obicei în cadrul unei deplasări. [Pr.: -gi-u-] – Micro¹- + stagiune.

microstagiunea
MICROSTAGIÚNE, microstagiuni, s. f. Stagiune teatrală de scurtă durată, de obicei în cadrul unei deplasări. [Pr.: -gi-u-] – Micro¹- + stagiune.

microstagiuni
MICROSTAGIÚNE, microstagiuni, s. f. Stagiune teatrală de scurtă durată, de obicei în cadrul unei deplasări. [Pr.: -gi-u-] – Micro¹- + stagiune.

microstagiunii
MICROSTAGIÚNE, microstagiuni, s. f. Stagiune teatrală de scurtă durată, de obicei în cadrul unei deplasări. [Pr.: -gi-u-] – Micro¹- + stagiune.

microstagiunile
MICROSTAGIÚNE, microstagiuni, s. f. Stagiune teatrală de scurtă durată, de obicei în cadrul unei deplasări. [Pr.: -gi-u-] – Micro¹- + stagiune.

microstagiunilor
MICROSTAGIÚNE, microstagiuni, s. f. Stagiune teatrală de scurtă durată, de obicei în cadrul unei deplasări. [Pr.: -gi-u-] – Micro¹- + stagiune.

microstructura
MICROSTRUCTÚRĂ, microstructuri, s. f. Structură de amănunt a materialelor, observată cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (În sintagma) Microstructură socială = totalitatea relațiilor personale și interpersonale și a rețelelor de integrare care definesc existența socială a unui individ. – Din fr. microstructure.

DOOM

!microstructúră (mi-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. microstructúrii; pl. microstructúri

microstructuri
MICROSTRUCTÚRĂ, microstructuri, s. f. Structură de amănunt a materialelor, observată cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (În sintagma) Microstructură socială = totalitatea relațiilor personale și interpersonale și a rețelelor de integrare care definesc existența socială a unui individ. – Din fr. microstructure.

DOOM

!microstructúră (mi-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. microstructúrii; pl. microstructúri

microstructurii
MICROSTRUCTÚRĂ, microstructuri, s. f. Structură de amănunt a materialelor, observată cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (În sintagma) Microstructură socială = totalitatea relațiilor personale și interpersonale și a rețelelor de integrare care definesc existența socială a unui individ. – Din fr. microstructure.

DOOM

!microstructúră (mi-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. microstructúrii; pl. microstructúri

microstructurile
MICROSTRUCTÚRĂ, microstructuri, s. f. Structură de amănunt a materialelor, observată cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (În sintagma) Microstructură socială = totalitatea relațiilor personale și interpersonale și a rețelelor de integrare care definesc existența socială a unui individ. – Din fr. microstructure.

DOOM

!microstructúră (mi-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. microstructúrii; pl. microstructúri

microstructurilor
MICROSTRUCTÚRĂ, microstructuri, s. f. Structură de amănunt a materialelor, observată cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (În sintagma) Microstructură socială = totalitatea relațiilor personale și interpersonale și a rețelelor de integrare care definesc existența socială a unui individ. – Din fr. microstructure.

DOOM

!microstructúră (mi-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. microstructúrii; pl. microstructúri

microtelefoane
MICROTELEFÓN, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el. – Din fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon.

DOOM

microtelefón (mi-cro-) s. n., pl. microtelefoáne

microtelefoanele
MICROTELEFÓN, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el. – Din fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon.

DOOM

microtelefón (mi-cro-) s. n., pl. microtelefoáne

microtelefoanelor
MICROTELEFÓN, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el. – Din fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon.

DOOM

microtelefón (mi-cro-) s. n., pl. microtelefoáne

microtelefon
MICROTELEFÓN, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el. – Din fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon.

DOOM

microtelefón (mi-cro-) s. n., pl. microtelefoáne

microtelefonul
MICROTELEFÓN, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el. – Din fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon.

DOOM

microtelefón (mi-cro-) s. n., pl. microtelefoáne

microtelefonului
MICROTELEFÓN, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el. – Din fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon.

DOOM

microtelefón (mi-cro-) s. n., pl. microtelefoáne

microterm
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microterma
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microterme
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermei
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermele
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermelor
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermi
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermii
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermilor
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermul
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtermului
MICROTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile reci. [< fr. microtherme, cf. gr. mikros – mic, therme – căldură].

microtida
MICROTÍDĂ, microtide, s. f. (La pl.) Familie de rozătoare din care face parte șoarecele de câmp; (și la sg.) animal din această familie. – Din engl. microtidae.

microtide
MICROTÍDĂ, microtide, s. f. (La pl.) Familie de rozătoare din care face parte șoarecele de câmp; (și la sg.) animal din această familie. – Din engl. microtidae.

microtidei
MICROTÍDĂ, microtide, s. f. (La pl.) Familie de rozătoare din care face parte șoarecele de câmp; (și la sg.) animal din această familie. – Din engl. microtidae.

microtidele
MICROTÍDĂ, microtide, s. f. (La pl.) Familie de rozătoare din care face parte șoarecele de câmp; (și la sg.) animal din această familie. – Din engl. microtidae.

microtidelor
MICROTÍDĂ, microtide, s. f. (La pl.) Familie de rozătoare din care face parte șoarecele de câmp; (și la sg.) animal din această familie. – Din engl. microtidae.

microtipar
MICROTIPÁR s.n. Tipar cu litere foarte mici, microscopice. [< micro- + tipar].

microtiparul
MICROTIPÁR s.n. Tipar cu litere foarte mici, microscopice. [< micro- + tipar].

microtiparului
MICROTIPÁR s.n. Tipar cu litere foarte mici, microscopice. [< micro- + tipar].

microtoame
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtoamele
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtoamelor
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtom
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtomul
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtomului
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtomuri
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtomurile
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtomurilor
MICROTÓM, microtoame, s. n. Aparat special de secționat preparatele anatomice în felii subțiri, pentru a fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

DOOM

microtóm (mi-cro-) s. n., pl. microtoáme

microtransmițătoare
MICROTRANSMIȚĂTÓR, microtransmițătoare, s. n. Transmițător (2) de dimensiuni (extrem de) reduse. – Micro¹- + transmițător.

microtransmițătoarele
MICROTRANSMIȚĂTÓR, microtransmițătoare, s. n. Transmițător (2) de dimensiuni (extrem de) reduse. – Micro¹- + transmițător.

microtransmițătoarelor
MICROTRANSMIȚĂTÓR, microtransmițătoare, s. n. Transmițător (2) de dimensiuni (extrem de) reduse. – Micro¹- + transmițător.

microtransmițător
MICROTRANSMIȚĂTÓR, microtransmițătoare, s. n. Transmițător (2) de dimensiuni (extrem de) reduse. – Micro¹- + transmițător.

microtransmițătorul
MICROTRANSMIȚĂTÓR, microtransmițătoare, s. n. Transmițător (2) de dimensiuni (extrem de) reduse. – Micro¹- + transmițător.

microtransmițătorului
MICROTRANSMIȚĂTÓR, microtransmițătoare, s. n. Transmițător (2) de dimensiuni (extrem de) reduse. – Micro¹- + transmițător.

microtraumatism
MICROTRAUMATÍSM, microtraumatisme, s. n. (Med.) Traumatism de mică intensitate care prin repetare frecventă poate deveni cauza unei boli profesionale. – Din fr. microtraumatisme.

microtraumatisme
MICROTRAUMATÍSM, microtraumatisme, s. n. (Med.) Traumatism de mică intensitate care prin repetare frecventă poate deveni cauza unei boli profesionale. – Din fr. microtraumatisme.

microtraumatismele
MICROTRAUMATÍSM, microtraumatisme, s. n. (Med.) Traumatism de mică intensitate care prin repetare frecventă poate deveni cauza unei boli profesionale. – Din fr. microtraumatisme.

microtraumatismelor
MICROTRAUMATÍSM, microtraumatisme, s. n. (Med.) Traumatism de mică intensitate care prin repetare frecventă poate deveni cauza unei boli profesionale. – Din fr. microtraumatisme.

microtraumatismul
MICROTRAUMATÍSM, microtraumatisme, s. n. (Med.) Traumatism de mică intensitate care prin repetare frecventă poate deveni cauza unei boli profesionale. – Din fr. microtraumatisme.

microtraumatismului
MICROTRAUMATÍSM, microtraumatisme, s. n. (Med.) Traumatism de mică intensitate care prin repetare frecventă poate deveni cauza unei boli profesionale. – Din fr. microtraumatisme.

microtroane
MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.

DOOM

microtrón (mi-cro-tron) s. n., pl. microtroáne

microtroanele
MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.

DOOM

microtrón (mi-cro-tron) s. n., pl. microtroáne

microtroanelor
MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.

DOOM

microtrón (mi-cro-tron) s. n., pl. microtroáne

microtron
MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.

DOOM

microtrón (mi-cro-tron) s. n., pl. microtroáne

microtronul
MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.

DOOM

microtrón (mi-cro-tron) s. n., pl. microtroáne

microtronului
MICROTRÓN, microtroane, s. n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.

DOOM

microtrón (mi-cro-tron) s. n., pl. microtroáne

microturbina
MICROTURBÍNĂ, microturbine, s. f. Turbină de dimensiuni reduse folosită în microhidrocentrale. – Micro¹- + turbină.

microturbine
MICROTURBÍNĂ, microturbine, s. f. Turbină de dimensiuni reduse folosită în microhidrocentrale. – Micro¹- + turbină.

microturbinei
MICROTURBÍNĂ, microturbine, s. f. Turbină de dimensiuni reduse folosită în microhidrocentrale. – Micro¹- + turbină.

microturbinele
MICROTURBÍNĂ, microturbine, s. f. Turbină de dimensiuni reduse folosită în microhidrocentrale. – Micro¹- + turbină.

microturbinelor
MICROTURBÍNĂ, microturbine, s. f. Turbină de dimensiuni reduse folosită în microhidrocentrale. – Micro¹- + turbină.

microturism
MICROTURÍSM s.n. Autoturism de dimensiuni reduse; miniautomobil. [Et. incertă].

microturisme
MICROTURÍSM s.n. Autoturism de dimensiuni reduse; miniautomobil. [Et. incertă].

microturismele
MICROTURÍSM s.n. Autoturism de dimensiuni reduse; miniautomobil. [Et. incertă].

microturismelor
MICROTURÍSM s.n. Autoturism de dimensiuni reduse; miniautomobil. [Et. incertă].

microturismul
MICROTURÍSM s.n. Autoturism de dimensiuni reduse; miniautomobil. [Et. incertă].

microturismului
MICROTURÍSM s.n. Autoturism de dimensiuni reduse; miniautomobil. [Et. incertă].

microtus
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

microul
MÍCRO², micro, s. n. (Fam.) Microradiografie. – Prescurtare de la microradiografie.

DOOM

mícro (microradiografie) (fam.) (mi-cro) s. n., pl. mícro

microului
MÍCRO², micro, s. n. (Fam.) Microradiografie. – Prescurtare de la microradiografie.

DOOM

mícro (microradiografie) (fam.) (mi-cro) s. n., pl. mícro

microunda
MICROÚNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

DOOM

*microúndă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microúndei; pl. microúnde

microunde
MICROÚNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

DOOM

*microúndă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microúndei; pl. microúnde

microundei
MICROÚNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

DOOM

*microúndă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microúndei; pl. microúnde

microundele
MICROÚNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

DOOM

*microúndă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microúndei; pl. microúnde

microundelor
MICROÚNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

DOOM

*microúndă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microúndei; pl. microúnde

microunivers
MICROUNIVÉRS, microuniversuri, s. n. Microcosmos. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + univers.

microuniversul
MICROUNIVÉRS, microuniversuri, s. n. Microcosmos. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + univers.

microuniversului
MICROUNIVÉRS, microuniversuri, s. n. Microcosmos. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + univers.

microuniversuri
MICROUNIVÉRS, microuniversuri, s. n. Microcosmos. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + univers.

microuniversurile
MICROUNIVÉRS, microuniversuri, s. n. Microcosmos. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + univers.

microuniversurilor
MICROUNIVÉRS, microuniversuri, s. n. Microcosmos. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + univers.

microuzina
MICROUZÍNĂ, microuzine, s. f. Uzină de proporții reduse. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + uzină.

microuzine
MICROUZÍNĂ, microuzine, s. f. Uzină de proporții reduse. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + uzină.

microuzinei
MICROUZÍNĂ, microuzine, s. f. Uzină de proporții reduse. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + uzină.

microuzinele
MICROUZÍNĂ, microuzine, s. f. Uzină de proporții reduse. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + uzină.

microuzinelor
MICROUZÍNĂ, microuzine, s. f. Uzină de proporții reduse. [Pr.: -cro-u-] – Micro¹- + uzină.

microvolt
MICROVÓLT, microvolți, s. m. Unitate de forță electromotoare sau de diferență de potențial, egală cu a milioana parte dintr-un volt. – Din fr. microvolt.

DOOM

microvólt (mi-cro-) s. m., pl. microvólți; simb. mV

microvoltmetre
MICROVOLTMÉTRU, microvoltmetre, s. n. Instrument de măsură a tensiunilor joase de ordinul milionimilor de volt. – Din fr. microvoltmètre.

DOOM

microvoltmétru (mi-cro-volt-me-tru) s. n., art. microvoltmétrul; pl. microvoltmétre

microvoltmetrele
MICROVOLTMÉTRU, microvoltmetre, s. n. Instrument de măsură a tensiunilor joase de ordinul milionimilor de volt. – Din fr. microvoltmètre.

DOOM

microvoltmétru (mi-cro-volt-me-tru) s. n., art. microvoltmétrul; pl. microvoltmétre

microvoltmetrelor
MICROVOLTMÉTRU, microvoltmetre, s. n. Instrument de măsură a tensiunilor joase de ordinul milionimilor de volt. – Din fr. microvoltmètre.

DOOM

microvoltmétru (mi-cro-volt-me-tru) s. n., art. microvoltmétrul; pl. microvoltmétre

microvoltmetru
MICROVOLTMÉTRU, microvoltmetre, s. n. Instrument de măsură a tensiunilor joase de ordinul milionimilor de volt. – Din fr. microvoltmètre.

DOOM

microvoltmétru (mi-cro-volt-me-tru) s. n., art. microvoltmétrul; pl. microvoltmétre

microvoltmetrul
MICROVOLTMÉTRU, microvoltmetre, s. n. Instrument de măsură a tensiunilor joase de ordinul milionimilor de volt. – Din fr. microvoltmètre.

DOOM

microvoltmétru (mi-cro-volt-me-tru) s. n., art. microvoltmétrul; pl. microvoltmétre

microvoltmetrului
MICROVOLTMÉTRU, microvoltmetre, s. n. Instrument de măsură a tensiunilor joase de ordinul milionimilor de volt. – Din fr. microvoltmètre.

DOOM

microvoltmétru (mi-cro-volt-me-tru) s. n., art. microvoltmétrul; pl. microvoltmétre

microvoltul
MICROVÓLT, microvolți, s. m. Unitate de forță electromotoare sau de diferență de potențial, egală cu a milioana parte dintr-un volt. – Din fr. microvolt.

DOOM

microvólt (mi-cro-) s. m., pl. microvólți; simb. mV

microvoltului
MICROVÓLT, microvolți, s. m. Unitate de forță electromotoare sau de diferență de potențial, egală cu a milioana parte dintr-un volt. – Din fr. microvolt.

DOOM

microvólt (mi-cro-) s. m., pl. microvólți; simb. mV

microvolți
MICROVÓLT, microvolți, s. m. Unitate de forță electromotoare sau de diferență de potențial, egală cu a milioana parte dintr-un volt. – Din fr. microvolt.

DOOM

microvólt (mi-cro-) s. m., pl. microvólți; simb. mV

microvolții
MICROVÓLT, microvolți, s. m. Unitate de forță electromotoare sau de diferență de potențial, egală cu a milioana parte dintr-un volt. – Din fr. microvolt.

DOOM

microvólt (mi-cro-) s. m., pl. microvólți; simb. mV

microvolților
MICROVÓLT, microvolți, s. m. Unitate de forță electromotoare sau de diferență de potențial, egală cu a milioana parte dintr-un volt. – Din fr. microvolt.

DOOM

microvólt (mi-cro-) s. m., pl. microvólți; simb. mV

microwatt
MICROWÁTT, microwați, s. m. (Fiz.) Unitate de putere egală cu a milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.

DOOM

*microwátt (mi-cro-) s. m., art. microwáttul; pl. microwáți; simb. μW

microwattul
MICROWÁTT, microwați, s. m. (Fiz.) Unitate de putere egală cu a milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.

DOOM

*microwátt (mi-cro-) s. m., art. microwáttul; pl. microwáți; simb. μW

microwattului
MICROWÁTT, microwați, s. m. (Fiz.) Unitate de putere egală cu a milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.

DOOM

*microwátt (mi-cro-) s. m., art. microwáttul; pl. microwáți; simb. μW

microwați
MICROWÁTT, microwați, s. m. (Fiz.) Unitate de putere egală cu a milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.

DOOM

*microwátt (mi-cro-) s. m., art. microwáttul; pl. microwáți; simb. μW

microwații
MICROWÁTT, microwați, s. m. (Fiz.) Unitate de putere egală cu a milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.

DOOM

*microwátt (mi-cro-) s. m., art. microwáttul; pl. microwáți; simb. μW

microwaților
MICROWÁTT, microwați, s. m. (Fiz.) Unitate de putere egală cu a milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.

DOOM

*microwátt (mi-cro-) s. m., art. microwáttul; pl. microwáți; simb. μW

microzoar
MICROZOÁR, microzoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale de apă foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.

DOOM

microzoár (mi-cro-zo-ar) s. n., pl. microzoáre

microzoare
MICROZOÁR, microzoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale de apă foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.

DOOM

microzoár (mi-cro-zo-ar) s. n., pl. microzoáre

microzoarele
MICROZOÁR, microzoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale de apă foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.

DOOM

microzoár (mi-cro-zo-ar) s. n., pl. microzoáre

microzoarelor
MICROZOÁR, microzoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale de apă foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.

DOOM

microzoár (mi-cro-zo-ar) s. n., pl. microzoáre

microzoarul
MICROZOÁR, microzoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale de apă foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.

DOOM

microzoár (mi-cro-zo-ar) s. n., pl. microzoáre

microzoarului
MICROZOÁR, microzoare, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale de apă foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.

DOOM

microzoár (mi-cro-zo-ar) s. n., pl. microzoáre

microzom
MICROZÓM s.n. (Biol.) Organit din citoplasmă de dimensiuni ultramicroscopice. [< fr. microsome].

microzomul
MICROZÓM s.n. (Biol.) Organit din citoplasmă de dimensiuni ultramicroscopice. [< fr. microsome].

microzomului
MICROZÓM s.n. (Biol.) Organit din citoplasmă de dimensiuni ultramicroscopice. [< fr. microsome].

microzona
MICROZÓNĂ, microzone, s. f. 1. Regiune din masa solului arabil în care sunt grupate particule cu funcțiuni biochimice identice. 2. (În sociologie) Zonă de mică întindere. – Din fr. microzone.

DOOM

microzónă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microzónei; pl. microzóne

microzone
MICROZÓNĂ, microzone, s. f. 1. Regiune din masa solului arabil în care sunt grupate particule cu funcțiuni biochimice identice. 2. (În sociologie) Zonă de mică întindere. – Din fr. microzone.

DOOM

microzónă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microzónei; pl. microzóne

microzonei
MICROZÓNĂ, microzone, s. f. 1. Regiune din masa solului arabil în care sunt grupate particule cu funcțiuni biochimice identice. 2. (În sociologie) Zonă de mică întindere. – Din fr. microzone.

DOOM

microzónă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microzónei; pl. microzóne

microzonele
MICROZÓNĂ, microzone, s. f. 1. Regiune din masa solului arabil în care sunt grupate particule cu funcțiuni biochimice identice. 2. (În sociologie) Zonă de mică întindere. – Din fr. microzone.

DOOM

microzónă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microzónei; pl. microzóne

microzonelor
MICROZÓNĂ, microzone, s. f. 1. Regiune din masa solului arabil în care sunt grupate particule cu funcțiuni biochimice identice. 2. (În sociologie) Zonă de mică întindere. – Din fr. microzone.

DOOM

microzónă (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microzónei; pl. microzóne

micsandra
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

DOOM

micsándră-sălbátică (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

micsandre
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

DOOM

micsándră-sălbátică (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

micsandrei
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

DOOM

micsándră-sălbátică (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

micsandrele
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

DOOM

micsándră-sălbátică (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

micsandrelor
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

DOOM

micsándră-sălbátică (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

micterism
MICTERÍSM s.n. (Rar) Atitudine sarcastică, sfidătoare; sarcasm. [Cf. fr. mycterisme, gr. mykterismos < mykter – nas].

micterismul
MICTERÍSM s.n. (Rar) Atitudine sarcastică, sfidătoare; sarcasm. [Cf. fr. mycterisme, gr. mykterismos < mykter – nas].

micterismului
MICTERÍSM s.n. (Rar) Atitudine sarcastică, sfidătoare; sarcasm. [Cf. fr. mycterisme, gr. mykterismos < mykter – nas].

micturiție
MICTURÍȚIE s. f. Nevoie permanentă de a urina. – Din fr. micturition.

DOOM

micturíție (-ți-e) s. f., art. micturíția (-ți-a), g.-d. micturíții, art. micturíției

micul
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micul
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micului
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micului
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros; redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins², scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau „cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.

DOOM

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

micușor
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micuț
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuța
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuțe
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuțea
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțeaua
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuței
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuței
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțeii
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțeilor
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțel
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțele
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuțele
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțelei
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțelele
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțelelor
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțelor
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuțelul
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuțelului
MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el.

DOOM

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle

micuți
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuții
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuților
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuțul
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

micuțului
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.

DOOM

micúț adj. m., pl. micúți; f. micúță, pl. micúțe

mică
MÍCĂ¹ s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), folosite în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.

DOOM

mícă² (mineral) s. f., g.-d. art. mícii

micșoara
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșoare
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșoarei
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșoarele
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșoarelor
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșor
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșora
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorai
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoram
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorare
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorare
MICȘORÁRE, micșorări, s. f. Acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare. – V. micșora.

DOOM

micșoráre s. f., g.-d. art. micșorắrii; pl. micșorắri

micșorarea
MICȘORÁRE, micșorări, s. f. Acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare. – V. micșora.

DOOM

micșoráre s. f., g.-d. art. micșorắrii; pl. micșorắri

micșorară
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorarăm
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorarăți
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorase
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorasem
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoraseră
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoraserăm
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoraserăți
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoraseși
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoraseți
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorat
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorat
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșorata
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșorate
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșoratei
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșoratele
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșoratelor
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșoratul
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșoratului
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșorau
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorași
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorați
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorați
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșorații
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșoraților
MICȘORÁT, -Ă, micșorați, -te, adj. Făcut mai mic; redus, scăzut. – V. micșora.

micșorea
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșoreaua
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorează
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorei
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșoreii
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșoreilor
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorel
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorele
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorelei
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorelele
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorelelor
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorelul
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorelului
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorez
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșoreze
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorezi
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșori
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșorica
MICȘORÉL, -EÁ, -ÍCĂ, micșorei, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micșor. – Micșor + suf. -el.

DOOM

micșorél (pop.) adj. m., pl. micșoréi; f. micșorícă, pl. micșoréle

micșorii
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșorilor
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșorime
MICȘORÍME, s. f. (Înv.) Micime. – Micșor + suf. -ime.

DOOM

micșoríme (rar) s. f., g.-d. art. micșorímii

micșorimea
MICȘORÍME, s. f. (Înv.) Micime. – Micșor + suf. -ime.

DOOM

micșoríme (rar) s. f., g.-d. art. micșorímii

micșorimi
MICȘORÍME, s. f. (Înv.) Micime. – Micșor + suf. -ime.

DOOM

micșoríme (rar) s. f., g.-d. art. micșorímii

micșorimii
MICȘORÍME, s. f. (Înv.) Micime. – Micșor + suf. -ime.

DOOM

micșoríme (rar) s. f., g.-d. art. micșorímii

micșorimile
MICȘORÍME, s. f. (Înv.) Micime. – Micșor + suf. -ime.

DOOM

micșoríme (rar) s. f., g.-d. art. micșorímii

micșorimilor
MICȘORÍME, s. f. (Înv.) Micime. – Micșor + suf. -ime.

DOOM

micșoríme (rar) s. f., g.-d. art. micșorímii

micșorul
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșorului
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.

DOOM

micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre

micșorând
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorînd
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșorări
MICȘORÁRE, micșorări, s. f. Acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare. – V. micșora.

DOOM

micșoráre s. f., g.-d. art. micșorắrii; pl. micșorắri

micșorării
MICȘORÁRE, micșorări, s. f. Acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare. – V. micșora.

DOOM

micșoráre s. f., g.-d. art. micșorắrii; pl. micșorắri

micșorările
MICȘORÁRE, micșorări, s. f. Acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare. – V. micșora.

DOOM

micșoráre s. f., g.-d. art. micșorắrii; pl. micșorắri

micșorărilor
MICȘORÁRE, micșorări, s. f. Acțiunea de a (se) micșora și rezultatul ei; diminuare, descreștere; scădere, reducere, împuținare. – V. micșora.

DOOM

micșoráre s. f., g.-d. art. micșorắrii; pl. micșorắri

micști
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

micștii
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

micștilor
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

micșunea
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșuneaua
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșunele
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșunelei
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșunelele
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșunelelor
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșunica
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.

DOOM

micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle, art. micșunélele

micșura
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

DOOM

micșorá (a ~) vb., ind. prez. 3 micșoreáză

micșurare
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

micșurat
MICȘURÁ vb. I v. micșora.

micțiune
MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Emisie spontană de urină. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

DOOM

micțiúne (urinare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. micțiúnii; pl. micțiúni

micțiunea
MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Emisie spontană de urină. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

DOOM

micțiúne (urinare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. micțiúnii; pl. micțiúni

micțiuni
MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Emisie spontană de urină. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

DOOM

micțiúne (urinare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. micțiúnii; pl. micțiúni

micțiunii
MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Emisie spontană de urină. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

DOOM

micțiúne (urinare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. micțiúnii; pl. micțiúni

micțiunile
MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Emisie spontană de urină. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

DOOM

micțiúne (urinare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. micțiúnii; pl. micțiúni

micțiunilor
MICȚIÚNE, micțiuni, s. f. Emisie spontană de urină. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. miction.

DOOM

micțiúne (urinare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. micțiúnii; pl. micțiúni

mida
Midas (sau Mida), rege frigian și fiul lui Gordius. Fiindcă s-a purtat bine cu Silenus, care se rătăcise din cortegiul lui Dionysus, zeul i-a făgăduit drept răsplată să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de bogății, Midas a cerut ca tot ceea ce va atinge să se transforme în aur. Voia i s-a împlinit. Cînd a vrut însă să se ospăteze n-a putut pune nimic în gură căci, de îndată ce le atingea băutura și bucatele se transformau în aur. Însetat și înfometat, bogatul rege i-a cerut atunci lui Dionysus să-l scape de darul său împovărător. Zeul l-a îndemnat să se scalde în apele Pactolului. Midas s-a supus și a redevenit muritor de rînd. În schimb, apele în care s-a scăldat au rămas de atunci aurite. O altă întîmplare atribuită regelui frigian este judecata la care a fost chemat de către Apollo și Pan, ca să-și spună părerea. Cei doi se întreceau odată în măiestrie cîntînd. Întrebat care cîntă mai frumos, Midas i-a dat întîietate lui Pan. Mînios, Apollo a făcut atunci să-i crească, de o parte și de alta a capului, o pereche de urechi de măgar. Cuprins de rușine, Midas și le-a ascuns sub o scufie. Nimeni nu știa de existența lor, în afară de un sclav care venea să-l tundă. Acesta, martor al unui lucru atît de neobișnuit, nu s-a putut abține și, fiindcă fusese oprit să vorbească sub amenințarea pedepsei cu moartea, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo că „regele Midas are urechi de măgar”. Din pămînt a răsărit însă o trestie, ale cărei crengi, la adierea vîntului, spuneau tuturor secretul aflat. În felul acesta, în scurt timp toată lumea a aflat de pățania regelui.

midas
Midas (sau Mida), rege frigian și fiul lui Gordius. Fiindcă s-a purtat bine cu Silenus, care se rătăcise din cortegiul lui Dionysus, zeul i-a făgăduit drept răsplată să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de bogății, Midas a cerut ca tot ceea ce va atinge să se transforme în aur. Voia i s-a împlinit. Cînd a vrut însă să se ospăteze n-a putut pune nimic în gură căci, de îndată ce le atingea băutura și bucatele se transformau în aur. Însetat și înfometat, bogatul rege i-a cerut atunci lui Dionysus să-l scape de darul său împovărător. Zeul l-a îndemnat să se scalde în apele Pactolului. Midas s-a supus și a redevenit muritor de rînd. În schimb, apele în care s-a scăldat au rămas de atunci aurite. O altă întîmplare atribuită regelui frigian este judecata la care a fost chemat de către Apollo și Pan, ca să-și spună părerea. Cei doi se întreceau odată în măiestrie cîntînd. Întrebat care cîntă mai frumos, Midas i-a dat întîietate lui Pan. Mînios, Apollo a făcut atunci să-i crească, de o parte și de alta a capului, o pereche de urechi de măgar. Cuprins de rușine, Midas și le-a ascuns sub o scufie. Nimeni nu știa de existența lor, în afară de un sclav care venea să-l tundă. Acesta, martor al unui lucru atît de neobișnuit, nu s-a putut abține și, fiindcă fusese oprit să vorbească sub amenințarea pedepsei cu moartea, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo că „regele Midas are urechi de măgar”. Din pămînt a răsărit însă o trestie, ale cărei crengi, la adierea vîntului, spuneau tuturor secretul aflat. În felul acesta, în scurt timp toată lumea a aflat de pățania regelui.

midi
MÍDI adj. invar. (Despre lungimea fustei, a rochiei etc.) Care ajunge până la jumătatea gambei. ◊ (Substantivat) Fustă, rochie, palton etc. midi. – Din fr., engl. midi.

DOOM

*mídi adj. invar.

midia
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

DOOM

mídie (-di-e) s. f., art. mídia (-di-a), g.-d. art. mídiei; pl. mídii, art. mídiile (-di-i-)

midie
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

DOOM

mídie (-di-e) s. f., art. mídia (-di-a), g.-d. art. mídiei; pl. mídii, art. mídiile (-di-i-)

midie
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă comestibilă de mare, cu corpul închis între două valve aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

midiei
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

DOOM

mídie (-di-e) s. f., art. mídia (-di-a), g.-d. art. mídiei; pl. mídii, art. mídiile (-di-i-)

midii
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

DOOM

mídie (-di-e) s. f., art. mídia (-di-a), g.-d. art. mídiei; pl. mídii, art. mídiile (-di-i-)

midiile
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

DOOM

mídie (-di-e) s. f., art. mídia (-di-a), g.-d. art. mídiei; pl. mídii, art. mídiile (-di-i-)

midiilor
MÍDIE, midii, s. f. Moluscă marină comestibilă, cu cochiliile aproape triunghiulare, de culoare brună-violacee (Mytilus edulis). [Acc. și: midíe] – Din ngr. mídi.

DOOM

mídie (-di-e) s. f., art. mídia (-di-a), g.-d. art. mídiei; pl. mídii, art. mídiile (-di-i-)

midineta
MIDINÉTĂ, midinete, s. f. Tânără lucrătoare sau vânzătoare în magazinele sau în atelierele de croitorie și de modă din Paris. – Din fr. midinette.

DOOM

midinétă s. f., g.-d. art. midinétei; pl. midinéte

midinete
MIDINÉTĂ, midinete, s. f. Tânără lucrătoare sau vânzătoare în magazinele sau în atelierele de croitorie și de modă din Paris. – Din fr. midinette.

DOOM

midinétă s. f., g.-d. art. midinétei; pl. midinéte

midinetei
MIDINÉTĂ, midinete, s. f. Tânără lucrătoare sau vânzătoare în magazinele sau în atelierele de croitorie și de modă din Paris. – Din fr. midinette.

DOOM

midinétă s. f., g.-d. art. midinétei; pl. midinéte

midinetele
MIDINÉTĂ, midinete, s. f. Tânără lucrătoare sau vânzătoare în magazinele sau în atelierele de croitorie și de modă din Paris. – Din fr. midinette.

DOOM

midinétă s. f., g.-d. art. midinétei; pl. midinéte

midinetelor
MIDINÉTĂ, midinete, s. f. Tânără lucrătoare sau vânzătoare în magazinele sau în atelierele de croitorie și de modă din Paris. – Din fr. midinette.

DOOM

midinétă s. f., g.-d. art. midinétei; pl. midinéte

midriatic
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriatica
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriatice
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticei
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticele
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticelor
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriatici
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticii
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticilor
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticul
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaticului
MIDRIÁTIC, -Ă, midriatici, -ce, adj. Care provoacă midriaza. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriatique.

DOOM

midriátic (mi-dri-a-) adj. m., pl. midriátici; f. midriátică, pl. midriátice

midriaza
MIDRIÁZĂ, midriaze, s. f. Mărire a diametrului pupilei, care poate surveni fiziologic (la întuneric), patologic (în paralizia fibrelor circulare ale irisului) sau ca efect al administrării unor medicamente. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriase.

DOOM

midriáză (mi-dri-a-) s. f., g.-d. art. midriázei; pl. midriáze

midriaze
MIDRIÁZĂ, midriaze, s. f. Mărire a diametrului pupilei, care poate surveni fiziologic (la întuneric), patologic (în paralizia fibrelor circulare ale irisului) sau ca efect al administrării unor medicamente. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriase.

DOOM

midriáză (mi-dri-a-) s. f., g.-d. art. midriázei; pl. midriáze

midriazei
MIDRIÁZĂ, midriaze, s. f. Mărire a diametrului pupilei, care poate surveni fiziologic (la întuneric), patologic (în paralizia fibrelor circulare ale irisului) sau ca efect al administrării unor medicamente. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriase.

DOOM

midriáză (mi-dri-a-) s. f., g.-d. art. midriázei; pl. midriáze

midriazele
MIDRIÁZĂ, midriaze, s. f. Mărire a diametrului pupilei, care poate surveni fiziologic (la întuneric), patologic (în paralizia fibrelor circulare ale irisului) sau ca efect al administrării unor medicamente. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriase.

DOOM

midriáză (mi-dri-a-) s. f., g.-d. art. midriázei; pl. midriáze

midriazelor
MIDRIÁZĂ, midriaze, s. f. Mărire a diametrului pupilei, care poate surveni fiziologic (la întuneric), patologic (în paralizia fibrelor circulare ale irisului) sau ca efect al administrării unor medicamente. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. mydriase.

DOOM

midriáză (mi-dri-a-) s. f., g.-d. art. midriázei; pl. midriáze

mie
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

mied
MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

DOOM

mied s. n., pl. miéduri

miedul
MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

DOOM

mied s. n., pl. miéduri

miedului
MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

DOOM

mied s. n., pl. miéduri

mieduri
MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

DOOM

mied s. n., pl. miéduri

miedurile
MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

DOOM

mied s. n., pl. miéduri

miedurilor
MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

DOOM

mied s. n., pl. miéduri

miei
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

miei
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.

DOOM

miel s. m., pl. miei, art. miéii

mieii
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.

DOOM

miel s. m., pl. miei, art. miéii

mieilor
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.

DOOM

miel s. m., pl. miei, art. miéii

miejloc
MIÉJLOC s. n. v. mijloc.

miel
MIEL- v. mielo-.

miel
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.

DOOM

miel s. m., pl. miei, art. miéii

miele
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

mielei
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

mielele
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

mielelor
MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) miálă s. f.] – Lat. agnella.

DOOM

mía³ (a + num. + ~) v. míilea (al + num. + ~)

mielemia
MIELEMÍE s.f. (Med.) Prezență de celule medulare în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélémie, cf. gr. myelos – măduvă, haima – sânge].

mielemie
MIELEMÍE s.f. (Med.) Prezență de celule medulare în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélémie, cf. gr. myelos – măduvă, haima – sânge].

mielemiei
MIELEMÍE s.f. (Med.) Prezență de celule medulare în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélémie, cf. gr. myelos – măduvă, haima – sânge].

mielemii
MIELEMÍE s.f. (Med.) Prezență de celule medulare în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélémie, cf. gr. myelos – măduvă, haima – sânge].

mielencefal
MIELENCEFÁL, mielencefale, s. n. (Anat.) Bulb rahidian. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélencéphale.

mielencefale
MIELENCEFÁL, mielencefale, s. n. (Anat.) Bulb rahidian. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélencéphale.

mielencefalele
MIELENCEFÁL, mielencefale, s. n. (Anat.) Bulb rahidian. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélencéphale.

mielencefalelor
MIELENCEFÁL, mielencefale, s. n. (Anat.) Bulb rahidian. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélencéphale.

mielencefalul
MIELENCEFÁL, mielencefale, s. n. (Anat.) Bulb rahidian. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélencéphale.

mielencefalului
MIELENCEFÁL, mielencefale, s. n. (Anat.) Bulb rahidian. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélencéphale.

mielina
MIELÍNĂ, mieline, s. f. Teacă ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași etc. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéline.

DOOM

!mielínă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielínei; pl. mielíne

mieline
MIELÍNĂ, mieline, s. f. Teacă ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași etc. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéline.

DOOM

!mielínă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielínei; pl. mielíne

mielinei
MIELÍNĂ, mieline, s. f. Teacă ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași etc. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéline.

DOOM

!mielínă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielínei; pl. mielíne

mielinele
MIELÍNĂ, mieline, s. f. Teacă ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași etc. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéline.

DOOM

!mielínă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielínei; pl. mielíne

mielinelor
MIELÍNĂ, mieline, s. f. Teacă ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași etc. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéline.

DOOM

!mielínă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielínei; pl. mielíne

mielinic
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinica
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinice
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicei
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicele
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicelor
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinici
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicii
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicilor
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicul
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinicului
MIELÍNIC, mielinici, adj. (În sintagma) Nerv mielinic = nerv învelit într-o teacă de mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinique.

DOOM

mielínic (mi-e-) adj. m., pl. mielínici

mielinizare
MIELINIZÁRE, mielinizări, s. f. (Biol.) Proces de formare și acoperire a fibrelor nervoase cu mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinisation.

mielinizarea
MIELINIZÁRE, mielinizări, s. f. (Biol.) Proces de formare și acoperire a fibrelor nervoase cu mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinisation.

mielinizări
MIELINIZÁRE, mielinizări, s. f. (Biol.) Proces de formare și acoperire a fibrelor nervoase cu mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinisation.

mielinizării
MIELINIZÁRE, mielinizări, s. f. (Biol.) Proces de formare și acoperire a fibrelor nervoase cu mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinisation.

mielinizările
MIELINIZÁRE, mielinizări, s. f. (Biol.) Proces de formare și acoperire a fibrelor nervoase cu mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinisation.

mielinizărilor
MIELINIZÁRE, mielinizări, s. f. (Biol.) Proces de formare și acoperire a fibrelor nervoase cu mielină. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélinisation.

mielita
MIELÍTĂ, mielite, s. f. Boală care constă în inflamarea nervilor mielinici. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélite.

DOOM

mielítă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielítei; pl. mielíte

mielite
MIELÍTĂ, mielite, s. f. Boală care constă în inflamarea nervilor mielinici. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélite.

DOOM

mielítă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielítei; pl. mielíte

mielitei
MIELÍTĂ, mielite, s. f. Boală care constă în inflamarea nervilor mielinici. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélite.

DOOM

mielítă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielítei; pl. mielíte

mielitele
MIELÍTĂ, mielite, s. f. Boală care constă în inflamarea nervilor mielinici. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélite.

DOOM

mielítă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielítei; pl. mielíte

mielitelor
MIELÍTĂ, mielite, s. f. Boală care constă în inflamarea nervilor mielinici. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélite.

DOOM

mielítă (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielítei; pl. mielíte

mielo
MIELO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) măduva spinării”, „medular”, „măduvă”. [Pron. mi-e-, var. miel-. / < fr. myélo-, it. mielo-, cf. gr. myelos].

mieloblast
MIELOBLÁST s. n. (Biol.) Celulă tânără nediferențiată din măduva osoasă care produce leucocitele polinucleate din sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéloblaste, engl. myeloblast.

DOOM

mieloblást (mi-e-lo-blast) s. n.

mieloblaste
MIELOBLÁST s. n. (Biol.) Celulă tânără nediferențiată din măduva osoasă care produce leucocitele polinucleate din sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéloblaste, engl. myeloblast.

DOOM

mieloblást (mi-e-lo-blast) s. n.

mieloblastele
MIELOBLÁST s. n. (Biol.) Celulă tânără nediferențiată din măduva osoasă care produce leucocitele polinucleate din sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéloblaste, engl. myeloblast.

DOOM

mieloblást (mi-e-lo-blast) s. n.

mieloblastelor
MIELOBLÁST s. n. (Biol.) Celulă tânără nediferențiată din măduva osoasă care produce leucocitele polinucleate din sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéloblaste, engl. myeloblast.

DOOM

mieloblást (mi-e-lo-blast) s. n.

mieloblastul
MIELOBLÁST s. n. (Biol.) Celulă tânără nediferențiată din măduva osoasă care produce leucocitele polinucleate din sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéloblaste, engl. myeloblast.

DOOM

mieloblást (mi-e-lo-blast) s. n.

mieloblastului
MIELOBLÁST s. n. (Biol.) Celulă tânără nediferențiată din măduva osoasă care produce leucocitele polinucleate din sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myéloblaste, engl. myeloblast.

DOOM

mieloblást (mi-e-lo-blast) s. n.

mielocit
MIELOCÍT, mielocite, s. n. (Biol.) Celulă precursoare a leucocitelor care se găsește normal în măduva osoasă roșie și care apare în sânge în cazuri de leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélocyte, engl. myelocyte.

mielocite
MIELOCÍT, mielocite, s. n. (Biol.) Celulă precursoare a leucocitelor care se găsește normal în măduva osoasă roșie și care apare în sânge în cazuri de leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélocyte, engl. myelocyte.

mielocitele
MIELOCÍT, mielocite, s. n. (Biol.) Celulă precursoare a leucocitelor care se găsește normal în măduva osoasă roșie și care apare în sânge în cazuri de leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélocyte, engl. myelocyte.

mielocitelor
MIELOCÍT, mielocite, s. n. (Biol.) Celulă precursoare a leucocitelor care se găsește normal în măduva osoasă roșie și care apare în sânge în cazuri de leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélocyte, engl. myelocyte.

mielocitemia
MIELOCITEMÍE s.f. (Med.) Prezență crescută a mielocitelor în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélocytémie].

mielocitemie
MIELOCITEMÍE s.f. (Med.) Prezență crescută a mielocitelor în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélocytémie].

mielocitemiei
MIELOCITEMÍE s.f. (Med.) Prezență crescută a mielocitelor în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélocytémie].

mielocitemii
MIELOCITEMÍE s.f. (Med.) Prezență crescută a mielocitelor în sânge. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélocytémie].

mielocitoza
MIELOCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezență anormală a mielocitelor într-un țesut sau într-o umoare a organismului. [Pron. mi-e-. / < fr. myélocytose].

mielocitoze
MIELOCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezență anormală a mielocitelor într-un țesut sau într-o umoare a organismului. [Pron. mi-e-. / < fr. myélocytose].

mielocitozei
MIELOCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezență anormală a mielocitelor într-un țesut sau într-o umoare a organismului. [Pron. mi-e-. / < fr. myélocytose].

mielocitul
MIELOCÍT, mielocite, s. n. (Biol.) Celulă precursoare a leucocitelor care se găsește normal în măduva osoasă roșie și care apare în sânge în cazuri de leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélocyte, engl. myelocyte.

mielocitului
MIELOCÍT, mielocite, s. n. (Biol.) Celulă precursoare a leucocitelor care se găsește normal în măduva osoasă roșie și care apare în sânge în cazuri de leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélocyte, engl. myelocyte.

mielofibroza
MIELOFIBRÓZĂ s.f. (Med.) Afecțiune caracterizată printr-o transformare fibroasă a măduvei spinării. [Pron. mi-e-. / < fr. myélofibrose].

mielofibroze
MIELOFIBRÓZĂ s.f. (Med.) Afecțiune caracterizată printr-o transformare fibroasă a măduvei spinării. [Pron. mi-e-. / < fr. myélofibrose].

mielofibrozei
MIELOFIBRÓZĂ s.f. (Med.) Afecțiune caracterizată printr-o transformare fibroasă a măduvei spinării. [Pron. mi-e-. / < fr. myélofibrose].

mielografia
MIELOGRAFÍE, mielografii, s. f. (Med.) Examen radiologic al canalului rahidian și al măduvei spinării. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélographie.

DOOM

!mielografíe (mi-e-lo-gra-) s. f., art. mielografía, g.-d. art. mielografíei; pl. mielografíi, art. mielografíile

mielografie
MIELOGRAFÍE, mielografii, s. f. (Med.) Examen radiologic al canalului rahidian și al măduvei spinării. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélographie.

DOOM

!mielografíe (mi-e-lo-gra-) s. f., art. mielografía, g.-d. art. mielografíei; pl. mielografíi, art. mielografíile

mielografiei
MIELOGRAFÍE, mielografii, s. f. (Med.) Examen radiologic al canalului rahidian și al măduvei spinării. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélographie.

DOOM

!mielografíe (mi-e-lo-gra-) s. f., art. mielografía, g.-d. art. mielografíei; pl. mielografíi, art. mielografíile

mielografii
MIELOGRAFÍE, mielografii, s. f. (Med.) Examen radiologic al canalului rahidian și al măduvei spinării. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélographie.

DOOM

!mielografíe (mi-e-lo-gra-) s. f., art. mielografía, g.-d. art. mielografíei; pl. mielografíi, art. mielografíile

mielografiile
MIELOGRAFÍE, mielografii, s. f. (Med.) Examen radiologic al canalului rahidian și al măduvei spinării. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélographie.

DOOM

!mielografíe (mi-e-lo-gra-) s. f., art. mielografía, g.-d. art. mielografíei; pl. mielografíi, art. mielografíile

mielografiilor
MIELOGRAFÍE, mielografii, s. f. (Med.) Examen radiologic al canalului rahidian și al măduvei spinării. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélographie.

DOOM

!mielografíe (mi-e-lo-gra-) s. f., art. mielografía, g.-d. art. mielografíei; pl. mielografíi, art. mielografíile

mielograma
MIELOGRÁMĂ, mielograme, s. f. Determinare cantitativă și calitativă a elementelor celulare din măduvă, utilizată pentru stabilirea diagnosticului în numeroase boli de sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélogramme.

DOOM

mielográmă (mi-e-lo-gra-) s. f., g.-d. art. mielográmei; pl. mielográme

mielograme
MIELOGRÁMĂ, mielograme, s. f. Determinare cantitativă și calitativă a elementelor celulare din măduvă, utilizată pentru stabilirea diagnosticului în numeroase boli de sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélogramme.

DOOM

mielográmă (mi-e-lo-gra-) s. f., g.-d. art. mielográmei; pl. mielográme

mielogramei
MIELOGRÁMĂ, mielograme, s. f. Determinare cantitativă și calitativă a elementelor celulare din măduvă, utilizată pentru stabilirea diagnosticului în numeroase boli de sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélogramme.

DOOM

mielográmă (mi-e-lo-gra-) s. f., g.-d. art. mielográmei; pl. mielográme

mielogramele
MIELOGRÁMĂ, mielograme, s. f. Determinare cantitativă și calitativă a elementelor celulare din măduvă, utilizată pentru stabilirea diagnosticului în numeroase boli de sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélogramme.

DOOM

mielográmă (mi-e-lo-gra-) s. f., g.-d. art. mielográmei; pl. mielográme

mielogramelor
MIELOGRÁMĂ, mielograme, s. f. Determinare cantitativă și calitativă a elementelor celulare din măduvă, utilizată pentru stabilirea diagnosticului în numeroase boli de sânge. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélogramme.

DOOM

mielográmă (mi-e-lo-gra-) s. f., g.-d. art. mielográmei; pl. mielográme

mielom
MIELÓM, mieloame, s. n. Boală malignă având originea în măduva osoasă, caracterizată prin apariția unor tumori pe oasele late. [Pr.: mi-e-.] – Pl. și: mielomuri] – Din fr. myélome.

DOOM

mielóm (mi-e-) s. n., pl. mieloáme/mielómuri

mielom
MIELÓM, mieloame, s. n. Boală malignă având originea în măduva osoasă, caracterizată prin apariția unor tumori pe oasele late. [Pr.: mi-e-.] – Pl. și: mielomuri] – Din fr. myélome.

mielomalacia
MIELOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al măduvei spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélomalacie].

mielomalacie
MIELOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al măduvei spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélomalacie].

mielomalaciei
MIELOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al măduvei spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélomalacie].

mielomalacii
MIELOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al măduvei spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélomalacie].

mielopatia
MIELOPATÍE, mielopatii, s. f. Denumire generică pentru bolile măduvei spinării sau măduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélopathie.

DOOM

mielopatíe (mi-e-) s. f., art. mielopatía, g.-d. art. mielopatíei; pl. mielopatíi, art. mielopatíile

mielopatie
MIELOPATÍE, mielopatii, s. f. Denumire generică pentru bolile măduvei spinării sau măduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélopathie.

DOOM

mielopatíe (mi-e-) s. f., art. mielopatía, g.-d. art. mielopatíei; pl. mielopatíi, art. mielopatíile

mielopatiei
MIELOPATÍE, mielopatii, s. f. Denumire generică pentru bolile măduvei spinării sau măduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélopathie.

DOOM

mielopatíe (mi-e-) s. f., art. mielopatía, g.-d. art. mielopatíei; pl. mielopatíi, art. mielopatíile

mielopatii
MIELOPATÍE, mielopatii, s. f. Denumire generică pentru bolile măduvei spinării sau măduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélopathie.

DOOM

mielopatíe (mi-e-) s. f., art. mielopatía, g.-d. art. mielopatíei; pl. mielopatíi, art. mielopatíile

mielopatiile
MIELOPATÍE, mielopatii, s. f. Denumire generică pentru bolile măduvei spinării sau măduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélopathie.

DOOM

mielopatíe (mi-e-) s. f., art. mielopatía, g.-d. art. mielopatíei; pl. mielopatíi, art. mielopatíile

mielopatiilor
MIELOPATÍE, mielopatii, s. f. Denumire generică pentru bolile măduvei spinării sau măduvei osoase. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélopathie.

DOOM

mielopatíe (mi-e-) s. f., art. mielopatía, g.-d. art. mielopatíei; pl. mielopatíi, art. mielopatíile

mielosarcoame
MIELOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a măduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myélosarcome, cf. gr. myelos – măduvă, sarx – carne].

mielosarcoamele
MIELOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a măduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myélosarcome, cf. gr. myelos – măduvă, sarx – carne].

mielosarcoamelor
MIELOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a măduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myélosarcome, cf. gr. myelos – măduvă, sarx – carne].

mielosarcom
MIELOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a măduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myélosarcome, cf. gr. myelos – măduvă, sarx – carne].

mielosarcomul
MIELOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a măduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myélosarcome, cf. gr. myelos – măduvă, sarx – carne].

mielosarcomului
MIELOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a măduvei osoase. [Pron. mi-e-, pl. -oame. / < fr. myélosarcome, cf. gr. myelos – măduvă, sarx – carne].

mielotomia
MIELOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei părți din măduva spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélotomie, cf. gr. myelos – măduvă, tome – tăiere].

mielotomie
MIELOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei părți din măduva spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélotomie, cf. gr. myelos – măduvă, tome – tăiere].

mielotomiei
MIELOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei părți din măduva spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélotomie, cf. gr. myelos – măduvă, tome – tăiere].

mielotomii
MIELOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei părți din măduva spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélotomie, cf. gr. myelos – măduvă, tome – tăiere].

mielotomiile
MIELOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei părți din măduva spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélotomie, cf. gr. myelos – măduvă, tome – tăiere].

mielotomiilor
MIELOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei părți din măduva spinării. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myélotomie, cf. gr. myelos – măduvă, tome – tăiere].

mielotrop
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropa
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotrope
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropei
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropele
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropelor
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropi
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropii
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropilor
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropul
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mielotropului
MIELOTRÓP, -Ă adj. Care are afinitate pentru măduvă. [Pron. mi-e-. / < fr. myélotrope].

mieloza
MIELÓZĂ, mieloze, s. f. (Med.) Leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélose.

DOOM

mielóză (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielózei; pl. mielóze

mieloze
MIELÓZĂ, mieloze, s. f. (Med.) Leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélose.

DOOM

mielóză (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielózei; pl. mielóze

mielozei
MIELÓZĂ, mieloze, s. f. (Med.) Leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélose.

DOOM

mielóză (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielózei; pl. mielóze

mielozele
MIELÓZĂ, mieloze, s. f. (Med.) Leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélose.

DOOM

mielóză (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielózei; pl. mielóze

mielozelor
MIELÓZĂ, mieloze, s. f. (Med.) Leucemie. [Pr.: mi-e-] – Din fr. myélose.

DOOM

mielóză (mi-e-) s. f., g.-d. art. mielózei; pl. mielóze

mielul
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.

DOOM

miel s. m., pl. miei, art. miéii

mielului
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.

DOOM

miel s. m., pl. miei, art. miéii

mieluș
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușa
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușe
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușea
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușeaua
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușei
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușei
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușeii
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușeilor
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușel
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușele
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușele
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușelei
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușelele
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușelelor
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușelor
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușelul
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușelului
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mieluși
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușica
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. (Pop.) Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.

DOOM

mielușícă v. mielușeá

mielușii
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușilor
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușor
MIELUȘÓR, mielușori, s. m. (Rar) Mielușel (1). – Miel + suf. -ușor.

DOOM

mielușór (rar) s. m., pl. mielușóri

mielușori
MIELUȘÓR, mielușori, s. m. (Rar) Mielușel (1). – Miel + suf. -ușor.

DOOM

mielușór (rar) s. m., pl. mielușóri

mielușorii
MIELUȘÓR, mielușori, s. m. (Rar) Mielușel (1). – Miel + suf. -ușor.

DOOM

mielușór (rar) s. m., pl. mielușóri

mielușorilor
MIELUȘÓR, mielușori, s. m. (Rar) Mielușel (1). – Miel + suf. -ușor.

DOOM

mielușór (rar) s. m., pl. mielușóri

mielușorul
MIELUȘÓR, mielușori, s. m. (Rar) Mielușel (1). – Miel + suf. -ușor.

DOOM

mielușór (rar) s. m., pl. mielușóri

mielușorului
MIELUȘÓR, mielușori, s. m. (Rar) Mielușel (1). – Miel + suf. -ușor.

DOOM

mielușór (rar) s. m., pl. mielușóri

mielușul
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mielușului
MIELÚȘ, -Ă, mieluși, -e, s. m. și f. (Rar) Mielușel. – Miel + suf. -uș.

DOOM

mielúșă (rar) s. f., art. mielúșa, g.-d. art. mielúșei; pl. mielúșe

mieluț
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluța
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluțe
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluței
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluțele
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluțelor
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluți
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluții
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluților
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluțul
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mieluțului
MIELÚȚ, -Ă, mieluți, -e, s. m. și f. Mielușel (1). – Miel + suf. -uț.

DOOM

mielúță s. f., g.-d. art. mielúței; pl. mielúțe

mielărea
MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -ărea.

DOOM

mielăreá (plantă) s. f., art. mielăreáua, g.-d. art. mielărélei; pl. mielăréle, art. mielărélele

mielăreaua
MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -ărea.

DOOM

mielăreá (plantă) s. f., art. mielăreáua, g.-d. art. mielărélei; pl. mielăréle, art. mielărélele

mielărele
MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -ărea.

DOOM

mielăreá (plantă) s. f., art. mielăreáua, g.-d. art. mielărélei; pl. mielăréle, art. mielărélele

mielărelei
MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -ărea.

DOOM

mielăreá (plantă) s. f., art. mielăreáua, g.-d. art. mielărélei; pl. mielăréle, art. mielărélele

mielărelele
MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -ărea.

DOOM

mielăreá (plantă) s. f., art. mielăreáua, g.-d. art. mielărélei; pl. mielăréle, art. mielărélele

mielărelelor
MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -ărea.

DOOM

mielăreá (plantă) s. f., art. mielăreáua, g.-d. art. mielărélei; pl. mielăréle, art. mielărélele

miera
MIERÁ vb. I v. mira.

mierare
MIERÁRE s. f. v. mirare.

miercurea
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) Într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].

DOOM

miércuri s. f., art. miércurea; pl. miércuri, art. miércurile

miercuri
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) Într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].

DOOM

miércuri s. f., art. miércurea; pl. miércuri, art. miércurile

miercurii
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) Într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].

DOOM

miércuri s. f., art. miércurea; pl. miércuri, art. miércurile

miercurile
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) Într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].

DOOM

miércuri s. f., art. miércurea; pl. miércuri, art. miércurile

miercurilor
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) Într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].

DOOM

miércuri s. f., art. miércurea; pl. miércuri, art. miércurile

miercăit
MIERCĂÍT, miercăituri, s. n. Geamăt, scîncet. Auzi miercăitul unui iepure, ca și cînd îl apucase ogarul. ISPIRESCU, E. 369.

miere
MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

DOOM

*miérea-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. miérii-cúcului

mierea
MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

DOOM

*miérea-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. miérii-cúcului

mieri
MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

DOOM

*miérea-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. miérii-cúcului

mieria
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mierie
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mieriei
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mierii
MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

DOOM

*miérea-cúcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. miérii-cúcului

mierii
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mieriii
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mieriile
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mieriilor
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mierior
MIERIÓR, -OÁRĂ, mieriori, -oare, adj. (Transilv., Mold.) Diminutiv al lui mieriu. Ochii lelei care-mi plac, Dulcișori și mieriori, Mă cheamă sub prunișori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 36.

mieriu
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mieriul
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mieriului
MIERÍU¹, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

DOOM

mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi

mierla
MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

DOOM

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle

mierle
MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

DOOM

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle

mierlea
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierleai
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierleală
mierleală s. f. sg. moarte

mierleam
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlească
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierleau
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierleați
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlei
MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

DOOM

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle

mierlele
MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

DOOM

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle

mierlelor
MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

DOOM

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle

mierlesc
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlește
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlești
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierli
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlica
MIERLÍCĂ, mierlici, s. f. (Rar) Mierliță. – Mierlă + suf. -ică.

DOOM

mierlícă (rar) s. f., g.-d. art. mierlícii; pl. mierlíci

mierlici
MIERLÍCĂ, mierlici, s. f. (Rar) Mierliță. – Mierlă + suf. -ică.

DOOM

mierlícă (rar) s. f., g.-d. art. mierlícii; pl. mierlíci

mierlicii
MIERLÍCĂ, mierlici, s. f. (Rar) Mierliță. – Mierlă + suf. -ică.

DOOM

mierlícă (rar) s. f., g.-d. art. mierlícii; pl. mierlíci

mierlicile
MIERLÍCĂ, mierlici, s. f. (Rar) Mierliță. – Mierlă + suf. -ică.

DOOM

mierlícă (rar) s. f., g.-d. art. mierlícii; pl. mierlíci

mierlicilor
MIERLÍCĂ, mierlici, s. f. (Rar) Mierliță. – Mierlă + suf. -ică.

DOOM

mierlícă (rar) s. f., g.-d. art. mierlícii; pl. mierlíci

mierlii
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlim
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlind
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlire
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliră
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlirăm
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlirăți
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlise
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlisem
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliseră
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliserăm
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliserăți
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliseși
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliseți
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlit
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierliu
MIERLÍU, -ÍE, mierlii, adj. (Regional) Care nu este nici tulbure, nici limpede. ◊ (Adverbial, în expr.) A se uita mierliu = a se uita galeș.

mierliși
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierlița
MIERLÍȚĂ, mierlițe, s. f. Diminutiv al lui mierlă; mierlică, mierlușcă, mierluță¹. – Mierlă + suf. -iță.

DOOM

mierlíță s. f., g.-d. art. mierlíței; pl. mierlíțe

mierlițe
MIERLÍȚĂ, mierlițe, s. f. Diminutiv al lui mierlă; mierlică, mierlușcă, mierluță¹. – Mierlă + suf. -iță.

DOOM

mierlíță s. f., g.-d. art. mierlíței; pl. mierlíțe

mierliței
MIERLÍȚĂ, mierlițe, s. f. Diminutiv al lui mierlă; mierlică, mierlușcă, mierluță¹. – Mierlă + suf. -iță.

DOOM

mierlíță s. f., g.-d. art. mierlíței; pl. mierlíțe

mierlițele
MIERLÍȚĂ, mierlițe, s. f. Diminutiv al lui mierlă; mierlică, mierlușcă, mierluță¹. – Mierlă + suf. -iță.

DOOM

mierlíță s. f., g.-d. art. mierlíței; pl. mierlíțe

mierlițelor
MIERLÍȚĂ, mierlițe, s. f. Diminutiv al lui mierlă; mierlică, mierlușcă, mierluță¹. – Mierlă + suf. -iță.

DOOM

mierlíță s. f., g.-d. art. mierlíței; pl. mierlíțe

mierliți
MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. țig. merau.

DOOM

!mierlí (a o ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mierlésc, imperf. 3 sg. o mierleá, perf. c. a mierlít-o; conj. prez. 3 să o mierleáscă; ger. mierlínd-o

mierloi
MIERLÓI, mierloi, s. m. Bărbătușul mierlei. – Mierlă + suf. -oi.

DOOM

mierlói s. m., pl. mierlói, art. mierlóii

mierloii
MIERLÓI, mierloi, s. m. Bărbătușul mierlei. – Mierlă + suf. -oi.

DOOM

mierlói s. m., pl. mierlói, art. mierlóii

mierloilor
MIERLÓI, mierloi, s. m. Bărbătușul mierlei. – Mierlă + suf. -oi.

DOOM

mierlói s. m., pl. mierlói, art. mierlóii

mierloitor
MIERLOITÓR, -OÁRE adj. v. miorlăitor.

mierloiul
MIERLÓI, mierloi, s. m. Bărbătușul mierlei. – Mierlă + suf. -oi.

DOOM

mierlói s. m., pl. mierlói, art. mierlóii

mierloiului
MIERLÓI, mierloi, s. m. Bărbătușul mierlei. – Mierlă + suf. -oi.

DOOM

mierlói s. m., pl. mierlói, art. mierlóii

mierlușca
MIERLÚȘCĂ, mierluște, s. f. (Reg.) Mierliță. – Mierlă + suf. -ușcă.

DOOM

mierlúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. mierlúștei; pl. mierlúște

mierluște
MIERLÚȘCĂ, mierluște, s. f. (Reg.) Mierliță. – Mierlă + suf. -ușcă.

DOOM

mierlúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. mierlúștei; pl. mierlúște

mierluștei
MIERLÚȘCĂ, mierluște, s. f. (Reg.) Mierliță. – Mierlă + suf. -ușcă.

DOOM

mierlúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. mierlúștei; pl. mierlúște

mierluștele
MIERLÚȘCĂ, mierluște, s. f. (Reg.) Mierliță. – Mierlă + suf. -ușcă.

DOOM

mierlúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. mierlúștei; pl. mierlúște

mierluștelor
MIERLÚȘCĂ, mierluște, s. f. (Reg.) Mierliță. – Mierlă + suf. -ușcă.

DOOM

mierlúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. mierlúștei; pl. mierlúște

mierluța
MIERLÚȚĂ², mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.

DOOM

mierlúță s. f., g.-d. art. mierlúței; pl. mierlúțe

mierluțe
MIERLÚȚĂ², mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.

DOOM

mierlúță s. f., g.-d. art. mierlúței; pl. mierlúțe

mierluței
MIERLÚȚĂ², mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.

DOOM

mierlúță s. f., g.-d. art. mierlúței; pl. mierlúțe

mierluțele
MIERLÚȚĂ², mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.

DOOM

mierlúță s. f., g.-d. art. mierlúței; pl. mierlúțe

mierluțelor
MIERLÚȚĂ², mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.

DOOM

mierlúță s. f., g.-d. art. mierlúței; pl. mierlúțe

mierlăi
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

mierlăire
MIERLĂÍ vb. IV v. miorlăi.

mierlăitor
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

mieroasa
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroase
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroasei
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroasele
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroaselor
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieros
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mierosul
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mierosului
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroși
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroșii
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mieroșilor
MIERÓS, -OÁSĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

DOOM

mierós adj. m., pl. mieróși; f. mieroásă, pl. mieroáse

mierui
MIERUÍ, mieruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A unge, a îndulci cu miere.

mieruit
MIERUÍT, -Ă, mieruiți, -te, adj. (Rar) Uns, îndulcit cu miere. Eu cu miere îs mieruită Și cu zahar îs îndulcită. PĂSCULESCU, E. P. 145.

mieruț
MIERÚȚ, -Ă, mieruți, -e, adj. (Regional) Mierior.

mierța
MIÉRȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

DOOM

miérță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. miérței; pl. miérțe

mierțe
MIÉRȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

DOOM

miérță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. miérței; pl. miérțe

mierței
MIÉRȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

DOOM

miérță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. miérței; pl. miérțe

mierțele
MIÉRȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

DOOM

miérță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. miérței; pl. miérțe

mierțelor
MIÉRȚĂ, mierțe, s. f. (Reg.) Unitate de capacitate pentru cereale folosită în trecut în Moldova și în Transilvania, care a variat în timp și după regiuni. – Din magh. mérce.

DOOM

miérță (unitate de capacitate) (reg.) s. f., g.-d. art. miérței; pl. miérțe

mieuna
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunai
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunam
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunare
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunară
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunarăm
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunarăți
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunase
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunasem
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunaseră
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunaserăm
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunaserăți
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunaseși
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunaseți
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunat
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunat
MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.: mie-u-] – V. mieuna.

DOOM

mieunát (mie-u-) s. n., pl. mieunáturi

mieunatul
MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.: mie-u-] – V. mieuna.

DOOM

mieunát (mie-u-) s. n., pl. mieunáturi

mieunatului
MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.: mie-u-] – V. mieuna.

DOOM

mieunát (mie-u-) s. n., pl. mieunáturi

mieunaturi
MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.: mie-u-] – V. mieuna.

DOOM

mieunát (mie-u-) s. n., pl. mieunáturi

mieunaturile
MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.: mie-u-] – V. mieuna.

DOOM

mieunát (mie-u-) s. n., pl. mieunáturi

mieunaturilor
MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.: mie-u-] – V. mieuna.

DOOM

mieunát (mie-u-) s. n., pl. mieunáturi

mieunau
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunași
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunați
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunând
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunînd
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieunătură
MIEUNĂTÚRĂ, mieunături, s. f. Mieunat.

miez
MIEZ, (2) miezi, s. m., (3) miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc.; inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc.; interior. 2. S. m. Spec. Partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ◊ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. 3. S. n. (Tehn.) Corp detașabil folosit în turnătoria de piese pentru obținerea golurilor de turnare. 4. Fig. Partea esențială, fondul unei probleme; esență, fond. ♦ Valoare, sens; semnificație (adâncă), tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 5. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). [Pl. și: (2) mieji] – Lat. medius.

DOOM

miez³ s. n. (miezul zilei)

miezoasa
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoase
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoasei
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoasele
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoaselor
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezos
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezosul
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezosului
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoși
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoșii
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezoșilor
MIEZÓS, -OÁSĂ, miezoși, -oase, adj. Cu (mult) miez. ♦ Fig. Plin de conținut; substanțial, valoros, important. – Miez + suf. -os.

DOOM

miezós adj. m., pl. miezóși; f. miezoásă, pl. miezoáse

miezuină
MIEZUÍNĂ, miezuini, s. f. (Pop.) 1. Hat, răzor (între ogoare). 2. Gard care desparte două case, două proprietăți. [Pl. și: miezuine] – Cf. miez, mejdină.

DOOM

miezuínă (pop.) s. f., g.-d. art. miezuínii; pl. miezuíni

miezuină
MIEZUÍNĂ, miezuini, s. f. (Pop.) 1. Hat, răzor (între ogoare). 2. Gard care desparte două case, două proprietăți. [Pl. și: miezuine] – Cf. miez, mejdină.

miezuitoare
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitoarea
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitoarei
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitoarele
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitoarelor
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitor
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitori
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitorii
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitorilor
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitorul
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezuitorului
MIEZUITÓR, -OÁRE, miezuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor într-o turnătorie care pregătește miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. [Pr.: -zu-i-] – Miez + suf. -uitor.

DOOM

miezuitór (-zu-i-) s. m., pl. miezuitóri

miezură
MIEZÚRĂ, miezuri, s. f. Calitate mijlocie de lînă. Caierele... de miezură se fac.. învălătucindu-le cu mîna. PAMFILE, I. C. 9.

migala
MIGÁLA s.f. Păianjen veninos din regiunile tropicale ale Americii. [< fr., gr. mygale].

migala
MIGÁLĂ s. f. Minuțiozitate și scrupulozitate în efectuarea unei munci; muncă făcută cu multă răbdare și meticulozitate; migăleală. – Din migăli (derivat regresiv).

DOOM

migálă s. f., g.-d. art. migálei

migale
MIGÁLĂ s. f. Minuțiozitate și scrupulozitate în efectuarea unei munci; muncă făcută cu multă răbdare și meticulozitate; migăleală. – Din migăli (derivat regresiv).

DOOM

migálă s. f., g.-d. art. migálei

migalei
MIGÁLĂ s. f. Minuțiozitate și scrupulozitate în efectuarea unei munci; muncă făcută cu multă răbdare și meticulozitate; migăleală. – Din migăli (derivat regresiv).

DOOM

migálă s. f., g.-d. art. migálei

migdal
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe drupe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.

DOOM

migdál s. m., pl. migdáli

migdala
MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Din migdal.

DOOM

migdálă s. f., g.-d. art. migdálei; pl. migdále

migdalat
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalata
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalate
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalatei
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalatele
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalatelor
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalatul
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalatului
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalați
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalații
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdalaților
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.

DOOM

migdalát adj. m., pl. migdaláți; f. migdalátă, pl. migdaláte

migdale
MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Din migdal.

DOOM

migdálă s. f., g.-d. art. migdálei; pl. migdále

migdalei
MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Din migdal.

DOOM

migdálă s. f., g.-d. art. migdálei; pl. migdále

migdalele
MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Din migdal.

DOOM

migdálă s. f., g.-d. art. migdálei; pl. migdále

migdalelor
MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Din migdal.

DOOM

migdálă s. f., g.-d. art. migdálei; pl. migdále

migdali
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe drupe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.

DOOM

migdál s. m., pl. migdáli

migdalii
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe drupe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.

DOOM

migdál s. m., pl. migdáli

migdalilor
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe drupe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.

DOOM

migdál s. m., pl. migdáli

migdalul
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe drupe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.

DOOM

migdál s. m., pl. migdáli

migdalului
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe drupe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.

DOOM

migdál s. m., pl. migdáli

migdon
Migdon = Mygdon.

migma
MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

DOOM

mígmă (înv.) s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

migmatit
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migmatite
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migmatitele
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migmatitelor
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migmatitul
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migmatitului
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migmatită
MIGMATÍT, migmatite, s. n. Rocă metamorfică formată prin pătrunderea magmei granitice în rocile sedimentare. [Var.: migmatítă s. f.] – Din fr. migmatite.

DOOM

migmatít s. n., pl. migmatíte

migme
MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

DOOM

mígmă (înv.) s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

migmei
MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

DOOM

mígmă (înv.) s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

migmele
MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

DOOM

mígmă (înv.) s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

migmelor
MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

DOOM

mígmă (înv.) s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

mignon
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignona
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignone
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonei
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonele
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonelor
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignoni
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonii
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonilor
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonul
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignonului
MIGNÓN, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

migra
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrai
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migram
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrant
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrant
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranta
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranta
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrante
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrante
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantei
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantei
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantele
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantele
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantelor
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantelor
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantul
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantul
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantului
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrantului
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranți
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranți
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranții
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranții
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranților
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migranților
MIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care migrează. [< fr. migrant].

migrare
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrare
MIGRÁRE, migrări, s. f. Acțiunea de a migra și rezultatul ei; migrațiune. – V. migra.

DOOM

migráre (mi-gra-) s. f., g.-d. art. migrắrii; pl. migrắri

migrarea
MIGRÁRE, migrări, s. f. Acțiunea de a migra și rezultatul ei; migrațiune. – V. migra.

DOOM

migráre (mi-gra-) s. f., g.-d. art. migrắrii; pl. migrắri

migrară
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrarăm
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrarăți
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrase
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrasem
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migraseră
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migraserăm
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migraserăți
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migraseși
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migraseți
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrat
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migratoare
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoare
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarea
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarea
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarei
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarei
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarele
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarele
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarelor
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoarelor
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migrator
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migrator
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratori
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratori
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoria
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratorie
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratoriei
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratorii
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratorii
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratorii
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratoriii
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratoriile
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratoriilor
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratorilor
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratorilor
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratoriu
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratoriul
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratoriului
MIGRATÓRIU, -IE adj. Migrator. [Pron. -riu. / < fr. migratoire].

DOOM

migratóriu (rar) [riu pron. riu] (mi-gra-) adj. m., f. migratórie (-ri-e); pl. m. și f. migratórii

migratorul
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratorul
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratorului
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migratorului
MIGRATÓR, -OÁRE, migratori, -oare, adj. Care migrează; călător. – Din fr. migrateur.

DOOM

migratór (mi-gra-) adj. m., pl. migratóri; f. sg. și pl. migratoáre

migrau
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrași
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrați
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrația
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrație
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrației
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrații
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiile
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiilor
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiune
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiunea
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiuni
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiunii
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiunile
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrațiunilor
MIGRAȚIÚNE s. f. v. migrație.

DOOM

migrațiúne (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiúnii; pl. migrațiúni

migrează
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrena
MIGRÉNĂ, migrene, s. f. Durere de cap intensă, de obicei pe o singură parte, însoțită de greață, de vărsături etc. – Din fr. migraine.

DOOM

migrénă (mi-gre-) s. f., g.-d. art. migrénei; pl. migréne

migrene
MIGRÉNĂ, migrene, s. f. Durere de cap intensă, de obicei pe o singură parte, însoțită de greață, de vărsături etc. – Din fr. migraine.

DOOM

migrénă (mi-gre-) s. f., g.-d. art. migrénei; pl. migréne

migrenei
MIGRÉNĂ, migrene, s. f. Durere de cap intensă, de obicei pe o singură parte, însoțită de greață, de vărsături etc. – Din fr. migraine.

DOOM

migrénă (mi-gre-) s. f., g.-d. art. migrénei; pl. migréne

migrenele
MIGRÉNĂ, migrene, s. f. Durere de cap intensă, de obicei pe o singură parte, însoțită de greață, de vărsături etc. – Din fr. migraine.

DOOM

migrénă (mi-gre-) s. f., g.-d. art. migrénei; pl. migréne

migrenelor
MIGRÉNĂ, migrene, s. f. Durere de cap intensă, de obicei pe o singură parte, însoțită de greață, de vărsături etc. – Din fr. migraine.

DOOM

migrénă (mi-gre-) s. f., g.-d. art. migrénei; pl. migréne

migrenoasa
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoase
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoasei
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoasele
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoaselor
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenos
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenosul
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenosului
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoși
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoșii
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrenoșilor
MIGRENÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de migrenă. [< fr. migraineux].

migrez
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migreze
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrezi
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrând
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrînd
MIGRÁ, migrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre populații) A se deplasa în masă dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în alta. ♦ (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) A se muta în masă din unele ținuturi în altele, în anumite epoci ale anului, în vederea reproducerii, în căutarea unor condiții mai bune de trai etc. 2. P. anal. (Despre particule) A se deplasa într-o anumită direcție, sub acțiunea unei diferențe de concentrație sau a altor factori. – Din migrație (derivat regresiv).

DOOM

migrá (a ~) (mi-gra) vb., ind. prez. 3 migreáză

migrări
MIGRÁRE, migrări, s. f. Acțiunea de a migra și rezultatul ei; migrațiune. – V. migra.

DOOM

migráre (mi-gra-) s. f., g.-d. art. migrắrii; pl. migrắri

migrării
MIGRÁRE, migrări, s. f. Acțiunea de a migra și rezultatul ei; migrațiune. – V. migra.

DOOM

migráre (mi-gra-) s. f., g.-d. art. migrắrii; pl. migrắri

migrările
MIGRÁRE, migrări, s. f. Acțiunea de a migra și rezultatul ei; migrațiune. – V. migra.

DOOM

migráre (mi-gra-) s. f., g.-d. art. migrắrii; pl. migrắri

migrărilor
MIGRÁRE, migrări, s. f. Acțiunea de a migra și rezultatul ei; migrațiune. – V. migra.

DOOM

migráre (mi-gra-) s. f., g.-d. art. migrắrii; pl. migrắri

migrător
MIGRĂTÓR, -OÁRE adj. v. migrator.

migăi
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăietic
MIGĂIÉTIC adv. (Regional) Cu migală, cu minuțiozitate. Lucrează migăietic orișice lucru. ȘEZ. II 149.

migăire
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

migăit
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

migălea
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăleai
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăleala
MIGĂLEÁLĂ, migăleli, s. f. Migală. – Migăli + suf. -eală.

DOOM

migăleálă s. f., g.-d. art. migălélii; pl. migăléli

migăleam
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălească
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăleau
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăleați
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăleli
MIGĂLEÁLĂ, migăleli, s. f. Migală. – Migăli + suf. -eală.

DOOM

migăleálă s. f., g.-d. art. migălélii; pl. migăléli

migălelii
MIGĂLEÁLĂ, migăleli, s. f. Migală. – Migăli + suf. -eală.

DOOM

migăleálă s. f., g.-d. art. migălélii; pl. migăléli

migălelile
MIGĂLEÁLĂ, migăleli, s. f. Migală. – Migăli + suf. -eală.

DOOM

migăleálă s. f., g.-d. art. migălélii; pl. migăléli

migălelilor
MIGĂLEÁLĂ, migăleli, s. f. Migală. – Migăli + suf. -eală.

DOOM

migăleálă s. f., g.-d. art. migălélii; pl. migăléli

migălesc
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălește
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălești
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăli
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălii
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălim
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălind
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălire
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălire
MIGĂLÍRE, migăliri, s. f. Acțiunea de a migăli. – V. migăli.

DOOM

migălíre s. f., g.-d. art. migălírii; pl. migălíri

migălirea
MIGĂLÍRE, migăliri, s. f. Acțiunea de a migăli. – V. migăli.

DOOM

migălíre s. f., g.-d. art. migălírii; pl. migălíri

migăliri
MIGĂLÍRE, migăliri, s. f. Acțiunea de a migăli. – V. migăli.

DOOM

migălíre s. f., g.-d. art. migălírii; pl. migălíri

migălirii
MIGĂLÍRE, migăliri, s. f. Acțiunea de a migăli. – V. migăli.

DOOM

migălíre s. f., g.-d. art. migălírii; pl. migălíri

migălirile
MIGĂLÍRE, migăliri, s. f. Acțiunea de a migăli. – V. migăli.

DOOM

migălíre s. f., g.-d. art. migălírii; pl. migălíri

migălirilor
MIGĂLÍRE, migăliri, s. f. Acțiunea de a migăli. – V. migăli.

DOOM

migălíre s. f., g.-d. art. migălírii; pl. migălíri

migăliră
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălirăm
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălirăți
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălise
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălisem
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliseră
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliserăm
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliserăți
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliseși
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliseți
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălit
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migălit
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălita
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălite
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălitei
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălitele
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălitelor
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălitul
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălitului
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migălitura
MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s. f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf. -tură.

DOOM

migălitúră s. f., g.-d. art. migălitúrii; pl. migălitúri

migălituri
MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s. f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf. -tură.

DOOM

migălitúră s. f., g.-d. art. migălitúrii; pl. migălitúri

migăliturii
MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s. f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf. -tură.

DOOM

migălitúră s. f., g.-d. art. migălitúrii; pl. migălitúri

migăliturile
MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s. f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf. -tură.

DOOM

migălitúră s. f., g.-d. art. migălitúrii; pl. migălitúri

migăliturilor
MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s. f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf. -tură.

DOOM

migălitúră s. f., g.-d. art. migălitúrii; pl. migălitúri

migăliși
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliți
MIGĂÍ vb. IV v. migăli.

DOOM

migălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălésc, imperf. 3 sg. migăleá; conj. prez. 3 să migăleáscă

migăliți
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migăliții
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migăliților
MIGĂLÍT, -Ă, migăliți, -te, adj. Lucrat cu migală. – V. migăli.

migăloasa
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloase
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloasei
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloasele
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloaselor
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migălos
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migălosul
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migălosului
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloși
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloșii
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

migăloșilor
MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migăloși, -oase, adj. 1. Care lucrează cu migală. 2. Care cere migală, făcut cu migală. – Migală + suf. -os.

DOOM

migălós adj. m., pl. migălóși; f. migăloásă, pl. migăloáse

mihalț
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

DOOM

mihálț s. m., pl. mihálți

mihalți
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

DOOM

mihálț s. m., pl. mihálți

mihalții
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

DOOM

mihálț s. m., pl. mihálți

mihalților
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

DOOM

mihálț s. m., pl. mihálți

mihalțul
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

DOOM

mihálț s. m., pl. mihálți

mihalțului
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

DOOM

mihálț s. m., pl. mihálți

mihamea
MIHAMEÁ, mihamele, s. f. (Turcism învechit) Ospătărie, cafenea. Era, mări, la mihamea, Bea cu turcii la cafea. PĂSCULESCU, E. P. 262.

mihoho
MIHOHÓ interj. Cuvânt care imită nechezatul calului. – Onomatopee.

DOOM

mihohó interj.

mihona
MIHONÍ vb. IV v. mihona.

DOOM

mihoná/mihoní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. míhonă/mihonéște

mihonare
MIHONÁ, pers. 3 mihonă, vb. I. Intranz. (Reg.) A necheza. [Var.: mihoní, pers. 3 mihonește, vb. IV] – Din mihoho.

mihoni
MIHONÍ vb. IV v. mihona.

DOOM

mihoná/mihoní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. míhonă/mihonéște

mihonire
MIHONÍ vb. IV v. mihona.

mihotea
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotească
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihoteau
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotesc
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotește
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihoti
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotind
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotire
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotire
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

mihotiră
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotise
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotiseră
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihotit
MIHOTÍ, pers. 3 mihotește, vb. IV. Intranz. A necheza. – Din mihoho.

DOOM

mihotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mihotéște, imperf. 3 sg. mihoteá; conj. prez. 3 să mihoteáscă

mihrab
MIHRÁB s. n. Altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.

DOOM

mihráb (mi-hrab) s. n.

mihrabul
MIHRÁB s. n. Altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.

DOOM

mihráb (mi-hrab) s. n.

mihrabului
MIHRÁB s. n. Altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.

DOOM

mihráb (mi-hrab) s. n.

mihraburi
MIHRÁB s. n. Altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.

DOOM

mihráb (mi-hrab) s. n.

mihraburile
MIHRÁB s. n. Altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.

DOOM

mihráb (mi-hrab) s. n.

mihraburilor
MIHRÁB s. n. Altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.

DOOM

mihráb (mi-hrab) s. n.

mii
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

miia
EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. – Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.

DOOM

míne v. eu

miile
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

miilea
MÍILEA, MÍA, num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală; precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al nouă sute nouăzeci și nouălea și al o mie unulea. [Pr.: mi-i-. – Var.: míelea num. ord.] – Mie + le + a.

DOOM

míilea (al + num. + ~) (referitor la mii) (mi-i-) num. m. (al două miilea etc.), f. a … mía (a două mia etc.)

miilor
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

miime
MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

DOOM

miíme s. f., g.-d. art. miímii; pl. miími

miimea
MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

DOOM

miíme s. f., g.-d. art. miímii; pl. miími

miimi
MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

DOOM

miíme s. f., g.-d. art. miímii; pl. miími

miimii
MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

DOOM

miíme s. f., g.-d. art. miímii; pl. miími

miimile
MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

DOOM

miíme s. f., g.-d. art. miímii; pl. miími

miimilor
MIÍME, miimi, s. f. Număr egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.

DOOM

miíme s. f., g.-d. art. miímii; pl. miími

miișoara
MIIȘOÁRĂ, miișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mie. [Pr.: mi-i-] – Mie + suf. -ișoară.

DOOM

miișoáră (fam.) (mi-i-) s. f., g.-d. art. miișoárei; pl. miișoáre

miișoare
MIIȘOÁRĂ, miișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mie. [Pr.: mi-i-] – Mie + suf. -ișoară.

DOOM

miișoáră (fam.) (mi-i-) s. f., g.-d. art. miișoárei; pl. miișoáre

miișoarei
MIIȘOÁRĂ, miișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mie. [Pr.: mi-i-] – Mie + suf. -ișoară.

DOOM

miișoáră (fam.) (mi-i-) s. f., g.-d. art. miișoárei; pl. miișoáre

miișoarele
MIIȘOÁRĂ, miișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mie. [Pr.: mi-i-] – Mie + suf. -ișoară.

DOOM

miișoáră (fam.) (mi-i-) s. f., g.-d. art. miișoárei; pl. miișoáre

miișoarelor
MIIȘOÁRĂ, miișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mie. [Pr.: mi-i-] – Mie + suf. -ișoară.

DOOM

miișoáră (fam.) (mi-i-) s. f., g.-d. art. miișoárei; pl. miișoáre

mija
MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

DOOM

!míjă (reg.) s. f., art. míja, g.-d. art. míjii; pl. miji

mijatere
mijatere s. (țig.) jumătate.

mijea
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijeai
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijeala
MIJEÁLĂ, mijeli, s. f. (Rar) Mijire. – Miji + suf. -eală.

DOOM

!mijeálă (rar) s. f., g.-d. art. mijélii; pl. mijéli

mijeam
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijească
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijeau
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijeați
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijeli
MIJEÁLĂ, mijeli, s. f. (Rar) Mijire. – Miji + suf. -eală.

DOOM

!mijeálă (rar) s. f., g.-d. art. mijélii; pl. mijéli

mijelii
MIJEÁLĂ, mijeli, s. f. (Rar) Mijire. – Miji + suf. -eală.

DOOM

!mijeálă (rar) s. f., g.-d. art. mijélii; pl. mijéli

mijelile
MIJEÁLĂ, mijeli, s. f. (Rar) Mijire. – Miji + suf. -eală.

DOOM

!mijeálă (rar) s. f., g.-d. art. mijélii; pl. mijéli

mijelilor
MIJEÁLĂ, mijeli, s. f. (Rar) Mijire. – Miji + suf. -eală.

DOOM

!mijeálă (rar) s. f., g.-d. art. mijélii; pl. mijéli

mijesc
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijește
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijești
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

miji
MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

DOOM

!míjă (reg.) s. f., art. míja, g.-d. art. míjii; pl. miji

miji
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijii
MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

DOOM

!míjă (reg.) s. f., art. míja, g.-d. art. míjii; pl. miji

mijii
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijile
MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

DOOM

!míjă (reg.) s. f., art. míja, g.-d. art. míjii; pl. miji

mijilor
MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

DOOM

!míjă (reg.) s. f., art. míja, g.-d. art. míjii; pl. miji

mijim
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijind
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijire
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijire
MIJÍRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji și rezultatul ei; apariție, ivire, mijeală; licărire. – V. miji.

DOOM

mijíre s. f., g.-d. art. mijírii; pl. mijíri

mijirea
MIJÍRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji și rezultatul ei; apariție, ivire, mijeală; licărire. – V. miji.

DOOM

mijíre s. f., g.-d. art. mijírii; pl. mijíri

mijiri
MIJÍRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji și rezultatul ei; apariție, ivire, mijeală; licărire. – V. miji.

DOOM

mijíre s. f., g.-d. art. mijírii; pl. mijíri

mijirii
MIJÍRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji și rezultatul ei; apariție, ivire, mijeală; licărire. – V. miji.

DOOM

mijíre s. f., g.-d. art. mijírii; pl. mijíri

mijirile
MIJÍRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji și rezultatul ei; apariție, ivire, mijeală; licărire. – V. miji.

DOOM

mijíre s. f., g.-d. art. mijírii; pl. mijíri

mijirilor
MIJÍRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji și rezultatul ei; apariție, ivire, mijeală; licărire. – V. miji.

DOOM

mijíre s. f., g.-d. art. mijírii; pl. mijíri

mijiră
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijirăm
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijirăți
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijise
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijisem
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiseră
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiserăm
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiserăți
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiseși
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiseți
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijit
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijit
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijita
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijite
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijitei
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijitele
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijitelor
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijitoare
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitoarea
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitoarei
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitoarele
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitoarelor
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitor
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitori
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitorii
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitorilor
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitorul
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitorului
MIJITÓR, -OÁRE, mijitori, -oare, adj. (Rar) Care mijește. – Miji + suf. -tor.

DOOM

mijitór (rar) adj. m., pl. mijitóri; f. sg. și pl. mijitoáre

mijitul
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijitului
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijiși
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiți
MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

DOOM

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijiți
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijiții
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijiților
MIJÍT, -Ă, mijiți, -te, adj. (Reg.; despre ochi) Întredeschis. – V. miji.

mijloace
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

mijloacele
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

mijloacelor
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

mijloc
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

mijloc
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

DOOM

!míjloc²/mijlóc² (punct/moment central, talie) s. n.

mijlocar
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocara
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocare
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarei
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarele
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarelor
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocari
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarii
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarilor
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarul
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocarului
MIJLOCÁR, -Ă, mijlocari, -e, adj. (Reg.) Mijlocaș (II 1). – Mijloc + suf. -ar.

DOOM

mijlocár (reg.) adj. m., pl. mijlocári; f. mijlocáră, pl. mijlocáre

mijlocaș
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocaș
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașa
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașa
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașe
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașe
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașei
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașei
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașele
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașele
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașelor
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașelor
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocași
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocași
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașii
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașii
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașilor
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașilor
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașul
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașul
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașului
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocașului
MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., s. m., s. f. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

DOOM

mijlocáș adj. m., s. m., pl. mijlocáși; adj. f., s. f. mijlocáșă, art. mijlocáșa, pl. mijlocáșe

mijlocea
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijloceai
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijloceam
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocească
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijloceau
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijloceați
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocel
MIJLOCÉL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc. – Mijloc + suf. el.

DOOM

mijlocél s. n., pl. mijlocéle

mijlocele
MIJLOCÉL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc. – Mijloc + suf. el.

DOOM

mijlocél s. n., pl. mijlocéle

mijlocelele
MIJLOCÉL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc. – Mijloc + suf. el.

DOOM

mijlocél s. n., pl. mijlocéle

mijlocelelor
MIJLOCÉL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc. – Mijloc + suf. el.

DOOM

mijlocél s. n., pl. mijlocéle

mijlocelul
MIJLOCÉL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc. – Mijloc + suf. el.

DOOM

mijlocél s. n., pl. mijlocéle

mijlocelului
MIJLOCÉL, mijlocele, s. n. Diminutiv al lui mijloc. – Mijloc + suf. el.

DOOM

mijlocél s. n., pl. mijlocéle

mijlocesc
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocește
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocești
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijloci
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocia
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlocie
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

mijlocie
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociei
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlocii
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocii
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociii
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociile
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociilor
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlocim
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocind
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocire
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocire
MIJLOCÍRE, mijlociri, s. f. Acțiunea de a mijloci și rezultatul ei; intervenție, mediere, mediație. ◊ Loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

DOOM

mijlocíre s. f., g.-d. art. mijlocírii; pl. mijlocíri

mijlocirea
MIJLOCÍRE, mijlociri, s. f. Acțiunea de a mijloci și rezultatul ei; intervenție, mediere, mediație. ◊ Loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

DOOM

mijlocíre s. f., g.-d. art. mijlocírii; pl. mijlocíri

mijlociri
MIJLOCÍRE, mijlociri, s. f. Acțiunea de a mijloci și rezultatul ei; intervenție, mediere, mediație. ◊ Loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

DOOM

mijlocíre s. f., g.-d. art. mijlocírii; pl. mijlocíri

mijlocirii
MIJLOCÍRE, mijlociri, s. f. Acțiunea de a mijloci și rezultatul ei; intervenție, mediere, mediație. ◊ Loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

DOOM

mijlocíre s. f., g.-d. art. mijlocírii; pl. mijlocíri

mijlocirile
MIJLOCÍRE, mijlociri, s. f. Acțiunea de a mijloci și rezultatul ei; intervenție, mediere, mediație. ◊ Loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

DOOM

mijlocíre s. f., g.-d. art. mijlocírii; pl. mijlocíri

mijlocirilor
MIJLOCÍRE, mijlociri, s. f. Acțiunea de a mijloci și rezultatul ei; intervenție, mediere, mediație. ◊ Loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

DOOM

mijlocíre s. f., g.-d. art. mijlocírii; pl. mijlocíri

mijlociră
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocirăm
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocirăți
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocise
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocisem
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlociseră
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlociserăm
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlociserăți
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlociseși
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlociseți
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocit
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocitoare
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitoarea
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitoarei
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitoarele
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitoarelor
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitor
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitori
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitorii
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitorilor
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitorul
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlocitorului
MIJLOCITÓR, -OÁRE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar, misit, samsar. – Mijloci + suf. -tor.

DOOM

mijlocitór s. m., pl. mijlocitóri

mijlociu
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociul
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociului
MIJLOCÍU, -ÍE, mijlocii, adj. 1. Care se găsește la mijloc în spațiu etc. ◊ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între arătător și inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea născut între trei frați, considerat în raport cu aceștia. 3. Care se situează între extrema superioară și cea inferioară în ceea ce privește dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; în sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (și substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte și haltere, situată între semimijlocie și semigrea. Categorie mijlocie mică (și substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii între 67 și 71 kg la box și 68 și 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

DOOM

mijlocíu adj. m., f. mijlocíe; pl. m. și f. mijlocíi

mijlociși
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlociți
MIJLOCÍ, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a înlesni. ♦ (Fil.) A realiza relația dintre alți doi termeni; a media. – V. mijloc.

DOOM

mijlocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijlocésc, imperf. 3 sg. mijloceá; conj. prez. 3 să mijloceáscă

mijlocul
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

mijlocului
MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijlóc] – Lat. medius locus.

mijoarcă
MIJOÁRCA s. f. art. (Reg.) Mija. – Din mija.

DOOM

mijoárca (joc) (reg.) s. f. art., neart. mijoárcă

mikado
MIKADÓ s. m. Nume dat de europeni împăratului Japoniei. – Cuv. jap.

DOOM

mikadó s. m., art. mikadóul

mikadoul
MIKADÓ s. m. Nume dat de europeni împăratului Japoniei. – Cuv. jap.

DOOM

mikadó s. m., art. mikadóul

mikadoului
MIKADÓ s. m. Nume dat de europeni împăratului Japoniei. – Cuv. jap.

DOOM

mikadó s. m., art. mikadóul

mil
MIL, miluri, s. n. (învechit) Blană de oaie. Călugări cu cîte două blane de miluri și de samururi îmbrăcați. GOLESCU, Î. 37.

mila
MÍLĂ², mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

DOOM

mílă² (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi

milacop
MILACÓP, milacopi, s. m. Pește de mare cu corpul lung până la 65 cm, de culoare argintie dungată cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.

DOOM

milacóp s. m., pl. milacópi

milacopi
MILACÓP, milacopi, s. m. Pește de mare cu corpul lung până la 65 cm, de culoare argintie dungată cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.

DOOM

milacóp s. m., pl. milacópi

milacopii
MILACÓP, milacopi, s. m. Pește de mare cu corpul lung până la 65 cm, de culoare argintie dungată cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.

DOOM

milacóp s. m., pl. milacópi

milacopilor
MILACÓP, milacopi, s. m. Pește de mare cu corpul lung până la 65 cm, de culoare argintie dungată cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.

DOOM

milacóp s. m., pl. milacópi

milacopul
MILACÓP, milacopi, s. m. Pește de mare cu corpul lung până la 65 cm, de culoare argintie dungată cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.

DOOM

milacóp s. m., pl. milacópi

milacopului
MILACÓP, milacopi, s. m. Pește de mare cu corpul lung până la 65 cm, de culoare argintie dungată cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.

DOOM

milacóp s. m., pl. milacópi

milady
MILADY s.f. Titlu care se dă în Anglia femeilor din familiile nobile. [Pron. mi-lé-di. / < engl. milady].

DOOM

milady (angl.) [pron. milédi] s. f., g.-d. lui milady

milanez
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanez
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milaneza
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milaneza
MILANÉZĂ s.f. Tricot (de mătase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oraș în Italia].

milaneza
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milaneze
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milaneze
MILANÉZĂ s.f. Tricot (de mătase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oraș în Italia].

milaneze
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezei
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezei
MILANÉZĂ s.f. Tricot (de mătase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oraș în Italia].

milanezei
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezele
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezele
MILANÉZĂ s.f. Tricot (de mătase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oraș în Italia].

milanezele
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezelor
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezelor
MILANÉZĂ s.f. Tricot (de mătase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oraș în Italia].

milanezelor
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezi
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezi
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezi
milanezi s. m. pl. (înv.) chiloți de damă din milaneză, de culoare albă sau crem.

milanezii
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezii
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezilor
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezilor
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezul
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezul
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezului
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanezului
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Milano. 2. Adj. Care aparține orașului Milano sau milanezilor (1), privitor la Milano ori la milanezi. 3. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

milanéz² (țesătură) s. n.

milanion
Milanion, tînăr care s-a căsătorit cu Atalanta (v. Atalanta).

milaret
MILARÉT s. n. (Regional) Cantitate sau număr mire. Aveau milaret de vite. ȘEZ. XVIII 54.

milcoșea
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșeai
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșeam
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșească
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșeau
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșeați
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșesc
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșește
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșești
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoși
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșii
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșim
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșind
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșire
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșire
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiră
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșirăm
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșirăți
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșise
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșisem
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiseră
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiserăm
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiserăți
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiseși
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiseți
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșit
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiși
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcoșiți
MILCOȘÍ, milcoșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milcui. – Din milc[ui] + suf. -oși.

milcui
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuia
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiai
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiam
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiască
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiau
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiați
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiesc
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiește
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiești
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuii
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuim
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuind
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuire
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuire
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A implora milă; a se milogi. – Comp. bg. milkam se.

milcuiră
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuirăm
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuirăți
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuise
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuisem
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiseră
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiserăm
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiserăți
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiseși
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiseți
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuit
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiși
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

milcuiți
MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

mildiograf
MILDIOGRÁF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița-de-vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

mildiografe
MILDIOGRÁF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița-de-vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

mildiografele
MILDIOGRÁF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița-de-vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

mildiografelor
MILDIOGRÁF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița-de-vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

mildiograful
MILDIOGRÁF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița-de-vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

mildiografului
MILDIOGRÁF, mildiografe, s. n. Aparat care detectează condițiile producerii manei la vița-de-vie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mildiographe.

mildui
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduia
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiai
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiam
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiască
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiau
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiați
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiesc
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiește
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiești
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduii
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduim
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduind
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduire
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduire
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva.

milduiră
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduirăm
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduirăți
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduise
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduisem
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiseră
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiserăm
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiserăți
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiseși
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiseți
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduit
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduit
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva.

milduiși
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

milduiți
MILDUÍ, milduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate ușor (în glumă), a atinge pe cineva cu ceva. [Mirele] de-i blajin și molcom numai o milduiește [pe mireasă] cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202.

mile
MÍLĂ², mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

DOOM

mílă² (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi

milei
MÍLĂ², mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

DOOM

mílă² (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi

milele
MÍLĂ², mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

DOOM

mílă² (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi

milelor
MÍLĂ², mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

DOOM

mílă² (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi

milenar
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenara
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenare
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarei
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarele
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarelor
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenari
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarii
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarilor
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarism
MILENARÍSM s.n. Credință mistică într-o „împărăție de o mie de ani a lui Dumnezeu” pe pământ, asociată uneori cu idei egalitarist-utopice; chiliasm. [< fr. millénarisme].

milenarismul
MILENARÍSM s.n. Credință mistică într-o „împărăție de o mie de ani a lui Dumnezeu” pe pământ, asociată uneori cu idei egalitarist-utopice; chiliasm. [< fr. millénarisme].

milenarismului
MILENARÍSM s.n. Credință mistică într-o „împărăție de o mie de ani a lui Dumnezeu” pe pământ, asociată uneori cu idei egalitarist-utopice; chiliasm. [< fr. millénarisme].

milenarist
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenarista
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenariste
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenaristei
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenaristele
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenaristelor
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenaristul
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenaristului
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenariști
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenariștii
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenariștilor
MILENARÍST, -Ă adj. Referitor la milenarism. // s.m. și f. Adept al milenarismului. [< fr. millénariste].

milenarul
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenarului
MILENÁR, -Ă, milenari, -e, adj. Care există, care datează de o mie de ani, care durează de un mileniu; p. ext. care există de mii de ani. – Din fr. millénaire, lat. millenarius.

DOOM

milenár adj. m., pl. milenári; f. milenáră, pl. milenáre

milenii
MILÉNIU, milenii, s. n. Perioadă de timp de o mie de ani; p. ext. (la pl.) perioadă extrem de lungă, de mii de ani. – Din lat. millenium.

DOOM

miléniu [niu pron. niu] s. n., art. miléniul; pl. milénii, art. miléniile (-ni-i-); abr. mil.

mileniile
MILÉNIU, milenii, s. n. Perioadă de timp de o mie de ani; p. ext. (la pl.) perioadă extrem de lungă, de mii de ani. – Din lat. millenium.

DOOM

miléniu [niu pron. niu] s. n., art. miléniul; pl. milénii, art. miléniile (-ni-i-); abr. mil.

mileniilor
MILÉNIU, milenii, s. n. Perioadă de timp de o mie de ani; p. ext. (la pl.) perioadă extrem de lungă, de mii de ani. – Din lat. millenium.

DOOM

miléniu [niu pron. niu] s. n., art. miléniul; pl. milénii, art. miléniile (-ni-i-); abr. mil.

mileniu
MILÉNIU, milenii, s. n. Perioadă de timp de o mie de ani; p. ext. (la pl.) perioadă extrem de lungă, de mii de ani. – Din lat. millenium.

DOOM

miléniu [niu pron. niu] s. n., art. miléniul; pl. milénii, art. miléniile (-ni-i-); abr. mil.

mileniul
MILÉNIU, milenii, s. n. Perioadă de timp de o mie de ani; p. ext. (la pl.) perioadă extrem de lungă, de mii de ani. – Din lat. millenium.

DOOM

miléniu [niu pron. niu] s. n., art. miléniul; pl. milénii, art. miléniile (-ni-i-); abr. mil.

mileniului
MILÉNIU, milenii, s. n. Perioadă de timp de o mie de ani; p. ext. (la pl.) perioadă extrem de lungă, de mii de ani. – Din lat. millenium.

DOOM

miléniu [niu pron. niu] s. n., art. miléniul; pl. milénii, art. miléniile (-ni-i-); abr. mil.

milepor
MILEPÓRI s.m.pl. Gen de polipi care trăiesc în colonii, formând un schelet calcaros masiv; (la sg.) polip care aparține acestui gen. [Sg. milepor. / < fr. millépores].

DOOM

milepór s. m., pl. milepóri

milepori
MILEPÓRI s.m.pl. Gen de polipi care trăiesc în colonii, formând un schelet calcaros masiv; (la sg.) polip care aparține acestui gen. [Sg. milepor. / < fr. millépores].

DOOM

milepór s. m., pl. milepóri

mileporii
MILEPÓRI s.m.pl. Gen de polipi care trăiesc în colonii, formând un schelet calcaros masiv; (la sg.) polip care aparține acestui gen. [Sg. milepor. / < fr. millépores].

DOOM

milepór s. m., pl. milepóri

mileporilor
MILEPÓRI s.m.pl. Gen de polipi care trăiesc în colonii, formând un schelet calcaros masiv; (la sg.) polip care aparține acestui gen. [Sg. milepor. / < fr. millépores].

DOOM

milepór s. m., pl. milepóri

mileporul
MILEPÓRI s.m.pl. Gen de polipi care trăiesc în colonii, formând un schelet calcaros masiv; (la sg.) polip care aparține acestui gen. [Sg. milepor. / < fr. millépores].

DOOM

milepór s. m., pl. milepóri

mileporului
MILEPÓRI s.m.pl. Gen de polipi care trăiesc în colonii, formând un schelet calcaros masiv; (la sg.) polip care aparține acestui gen. [Sg. milepor. / < fr. millépores].

DOOM

milepór s. m., pl. milepóri

miler
MILER s.m. (Sport) Alergător specializat în proba de o milă (1609,4 m). [Pron. mailer. / < engl. miler].

milesim
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

milesime
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

milesimele
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

milesimelor
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

milesimul
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

milesimului
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

milesimă
MILÉSIMĂ s.f. v. milezim.

milet
Milet = Miletus.

miletus
Miletus, fiul Deionei (sau al Ariei) și al zeului Apollo. A avut, la rîndul lui, doi copii: pe Caunus și pe Byblis (v. și Byblis). De teama regelui Minos, care voia să-l prindă, Miletus s-a refugiat în Asia Mică, unde a întemeiat cetatea cu același nume.

milezim
MILEZÍM s.n. Dată jubiliară, comemorativă, care figurează pe monede, medalii, mărci poștale etc. ♦ An, dată indicată în cifre. [Pl. -me, var. milesimă s.f. / < fr. millésime, cf. lat. millesimus].

milezimă
MILÉSIM s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézimă s. f.] – Din fr. millésime.

DOOM

milésim (livr.) s. n.

mili
MILI- Element prim de compunere savantă având semnificația „a mia parte”. [< fr. milli-, cf. lat. mille – o mie].

miliaceum
MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

miliamper
MILIAMPÉR, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu o miime dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

DOOM

miliampér (-li-am-) s. m., pl. miliampéri; simb. mA

miliamperi
MILIAMPÉR, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu o miime dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

DOOM

miliampér (-li-am-) s. m., pl. miliampéri; simb. mA

miliamperii
MILIAMPÉR, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu o miime dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

DOOM

miliampér (-li-am-) s. m., pl. miliampéri; simb. mA

miliamperilor
MILIAMPÉR, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu o miime dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

DOOM

miliampér (-li-am-) s. m., pl. miliampéri; simb. mA

miliampermetre
MILIAMPERMÉTRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

DOOM

miliampermétru (-li-am-, -me-tru) s. n., art. miliampermétrul; pl. miliampermétre

miliampermetrele
MILIAMPERMÉTRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

DOOM

miliampermétru (-li-am-, -me-tru) s. n., art. miliampermétrul; pl. miliampermétre

miliampermetrelor
MILIAMPERMÉTRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

DOOM

miliampermétru (-li-am-, -me-tru) s. n., art. miliampermétrul; pl. miliampermétre

miliampermetru
MILIAMPERMÉTRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

DOOM

miliampermétru (-li-am-, -me-tru) s. n., art. miliampermétrul; pl. miliampermétre

miliampermetrul
MILIAMPERMÉTRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

DOOM

miliampermétru (-li-am-, -me-tru) s. n., art. miliampermétrul; pl. miliampermétre

miliampermetrului
MILIAMPERMÉTRU, miliampermetre, s. n. Ampermetru pentru măsurarea intensităților reduse ale curentului electric. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampèremètre.

DOOM

miliampermétru (-li-am-, -me-tru) s. n., art. miliampermétrul; pl. miliampermétre

miliamperul
MILIAMPÉR, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu o miime dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

DOOM

miliampér (-li-am-) s. m., pl. miliampéri; simb. mA

miliamperului
MILIAMPÉR, miliamperi, s. m. Unitate de măsură a intensității curentului electric, egală cu o miime dintr-un amper. [Pr.: -li-am-] – Din fr. milliampère.

DOOM

miliampér (-li-am-) s. m., pl. miliampéri; simb. mA

milian
MILIÁN, miliani, s. m. (Regional) Om înalt și corpolent. V. namilă. Peste vro doi ani, el era cogemite milian. ȘEZ. II 201.

miliar
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliara
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliard
MILIÁRD, miliarde, num. card. Număr egal cu o mie de milioane; bilion; p. ext. (la pl.) număr considerabil. [Pr.: -li-ard] – Din fr. milliard.

DOOM

miliárde (dóuă ~ etc.) (-li-ar-) num.

miliardar
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardara
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardare
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarei
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarele
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarelor
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardari
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarii
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarilor
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarul
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliardarului
MILIARDÁR, -Ă, miliardari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în miliarde (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-ar-] – Din fr. milliardaire.

DOOM

miliardáră (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardárei; pl. miliardáre

miliarde
MILIÁRD, miliarde, num. card. Număr egal cu o mie de milioane; bilion; p. ext. (la pl.) număr considerabil. [Pr.: -li-ard] – Din fr. milliard.

DOOM

miliárde (dóuă ~ etc.) (-li-ar-) num.

miliardele
MILIÁRD, miliarde, num. card. Număr egal cu o mie de milioane; bilion; p. ext. (la pl.) număr considerabil. [Pr.: -li-ard] – Din fr. milliard.

DOOM

miliárde (dóuă ~ etc.) (-li-ar-) num.

miliardelor
MILIÁRD, miliarde, num. card. Număr egal cu o mie de milioane; bilion; p. ext. (la pl.) număr considerabil. [Pr.: -li-ard] – Din fr. milliard.

DOOM

miliárde (dóuă ~ etc.) (-li-ar-) num.

miliardime
MILIARDÍME, miliardimi, s. f. Număr egal cu a miliarda parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardième.

DOOM

miliardíme (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardímii; pl. miliardími

miliardimea
MILIARDÍME, miliardimi, s. f. Număr egal cu a miliarda parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardième.

DOOM

miliardíme (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardímii; pl. miliardími

miliardimi
MILIARDÍME, miliardimi, s. f. Număr egal cu a miliarda parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardième.

DOOM

miliardíme (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardímii; pl. miliardími

miliardimii
MILIARDÍME, miliardimi, s. f. Număr egal cu a miliarda parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardième.

DOOM

miliardíme (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardímii; pl. miliardími

miliardimile
MILIARDÍME, miliardimi, s. f. Număr egal cu a miliarda parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardième.

DOOM

miliardíme (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardímii; pl. miliardími

miliardimilor
MILIARDÍME, miliardimi, s. f. Număr egal cu a miliarda parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-ar-] – Miliard + suf. -ime. Cf. fr. milliardième.

DOOM

miliardíme (-li-ar-) s. f., g.-d. art. miliardímii; pl. miliardími

miliardul
MILIÁRD, miliarde, num. card. Număr egal cu o mie de milioane; bilion; p. ext. (la pl.) număr considerabil. [Pr.: -li-ard] – Din fr. milliard.

DOOM

miliárde (dóuă ~ etc.) (-li-ar-) num.

miliardului
MILIÁRD, miliarde, num. card. Număr egal cu o mie de milioane; bilion; p. ext. (la pl.) număr considerabil. [Pr.: -li-ard] – Din fr. milliard.

DOOM

miliárde (dóuă ~ etc.) (-li-ar-) num.

miliare
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliarei
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliarele
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliarelor
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliari
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliaria
MILIÁRIA s.f. Erupție de pete roșii pe piept, spate și brațe la cei care transpiră mult. [Pron. -li-a-ri-a. / < fr. miliaire, cf. germ. Miliaria].

miliariei
MILIÁRIA s.f. Erupție de pete roșii pe piept, spate și brațe la cei care transpiră mult. [Pron. -li-a-ri-a. / < fr. miliaire, cf. germ. Miliaria].

miliarii
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliarii
MILIÁRIA s.f. Erupție de pete roșii pe piept, spate și brațe la cei care transpiră mult. [Pron. -li-a-ri-a. / < fr. miliaire, cf. germ. Miliaria].

miliarilor
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliariu
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliarul
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

miliarului
MILIÁR², -Ă, miliari, -e, adj. (Med.; despre unele formațiuni) De forma unui bob de mei. ◊ Tuberculoză miliară = granulie. [Pr.: -li-ar] – Din fr. miliaire.

DOOM

!miliár² (-li-ar) s. n., pl. miliáre

milibar
MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

DOOM

milibár s. m., pl. milibári; simb. mbar

milibari
MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

DOOM

milibár s. m., pl. milibári; simb. mbar

milibarii
MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

DOOM

milibár s. m., pl. milibári; simb. mbar

milibarilor
MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

DOOM

milibár s. m., pl. milibári; simb. mbar

milibarul
MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

DOOM

milibár s. m., pl. milibári; simb. mbar

milibarului
MILIBÁR, milibari, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu o miime de bar. – Din fr. millibar.

DOOM

milibár s. m., pl. milibári; simb. mbar

milieu
MILIÉU, milieuri, s. n. Obiect din pânză (brodată) sau din dantelă, care se așază (ca ornament) pe o mobilă. – Din fr. milieu.

DOOM

!miliéu (-lieu) s. n., art. miliéul; pl. miliéuri

milieul
MILIÉU, milieuri, s. n. Obiect din pânză (brodată) sau din dantelă, care se așază (ca ornament) pe o mobilă. – Din fr. milieu.

DOOM

!miliéu (-lieu) s. n., art. miliéul; pl. miliéuri

milieului
MILIÉU, milieuri, s. n. Obiect din pânză (brodată) sau din dantelă, care se așază (ca ornament) pe o mobilă. – Din fr. milieu.

DOOM

!miliéu (-lieu) s. n., art. miliéul; pl. miliéuri

milieuri
MILIÉU, milieuri, s. n. Obiect din pânză (brodată) sau din dantelă, care se așază (ca ornament) pe o mobilă. – Din fr. milieu.

DOOM

!miliéu (-lieu) s. n., art. miliéul; pl. miliéuri

milieurile
MILIÉU, milieuri, s. n. Obiect din pânză (brodată) sau din dantelă, care se așază (ca ornament) pe o mobilă. – Din fr. milieu.

DOOM

!miliéu (-lieu) s. n., art. miliéul; pl. miliéuri

milieurilor
MILIÉU, milieuri, s. n. Obiect din pânză (brodată) sau din dantelă, care se așază (ca ornament) pe o mobilă. – Din fr. milieu.

DOOM

!miliéu (-lieu) s. n., art. miliéul; pl. miliéuri

miligram
MILIGRÁM, miligrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutate (masă), egală cu o miime de gram. – Din fr. milligramme.

DOOM

miligrám (-li-gram) s. n., pl. miligráme; simb. mg

miligrame
MILIGRÁM, miligrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutate (masă), egală cu o miime de gram. – Din fr. milligramme.

DOOM

miligrám (-li-gram) s. n., pl. miligráme; simb. mg

miligramele
MILIGRÁM, miligrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutate (masă), egală cu o miime de gram. – Din fr. milligramme.

DOOM

miligrám (-li-gram) s. n., pl. miligráme; simb. mg

miligramelor
MILIGRÁM, miligrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutate (masă), egală cu o miime de gram. – Din fr. milligramme.

DOOM

miligrám (-li-gram) s. n., pl. miligráme; simb. mg

miligramul
MILIGRÁM, miligrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutate (masă), egală cu o miime de gram. – Din fr. milligramme.

DOOM

miligrám (-li-gram) s. n., pl. miligráme; simb. mg

miligramului
MILIGRÁM, miligrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutate (masă), egală cu o miime de gram. – Din fr. milligramme.

DOOM

miligrám (-li-gram) s. n., pl. miligráme; simb. mg

milihenri
MILIHÉNRI, milihenri, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un henri. [Abr.: mH] – Din fr., engl. milihenry.

milihenry
MILIHÉNRI, milihenri, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un henri. [Abr.; mH, scris și milihenry.] – Din fr., engl. milihenry.

milihenry
MILIHÉNRY s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru inductanță, egală cu a mia parte dintr-un henry. [Var. (după alte surse) milihenri. / < germ. Millihenry].

milihenryi
MILIHÉNRI, milihenri, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un henri. [Abr.; mH, scris și milihenry.] – Din fr., engl. milihenry.

milihenrylor
MILIHÉNRI, milihenri, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un henri. [Abr.; mH, scris și milihenry.] – Din fr., engl. milihenry.

milihenryul
MILIHÉNRI, milihenri, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un henri. [Abr.; mH, scris și milihenry.] – Din fr., engl. milihenry.

milihenryului
MILIHÉNRI, milihenri, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un henri. [Abr.; mH, scris și milihenry.] – Din fr., engl. milihenry.

mililambert
MILILAMBÉRT, mililamberți, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un lambert. [Abr.: mL] – Din fr. millilambert.

mililambertul
MILILAMBÉRT, mililamberți, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un lambert. [Abr.: mL] – Din fr. millilambert.

mililambertului
MILILAMBÉRT, mililamberți, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un lambert. [Abr.: mL] – Din fr. millilambert.

mililamberți
MILILAMBÉRT, mililamberți, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un lambert. [Abr.: mL] – Din fr. millilambert.

mililamberții
MILILAMBÉRT, mililamberți, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un lambert. [Abr.: mL] – Din fr. millilambert.

mililamberților
MILILAMBÉRT, mililamberți, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un lambert. [Abr.: mL] – Din fr. millilambert.

mililitri
MILILÍTRU, mililitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum, egală cu o miime de litru. – Din fr. millilitre.

DOOM

mililítru (-li-tru) s. m., art. mililítrul; pl. mililítri, art. mililítrii; simb. ml

mililitrii
MILILÍTRU, mililitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum, egală cu o miime de litru. – Din fr. millilitre.

DOOM

mililítru (-li-tru) s. m., art. mililítrul; pl. mililítri, art. mililítrii; simb. ml

mililitrilor
MILILÍTRU, mililitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum, egală cu o miime de litru. – Din fr. millilitre.

DOOM

mililítru (-li-tru) s. m., art. mililítrul; pl. mililítri, art. mililítrii; simb. ml

mililitru
MILILÍTRU, mililitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum, egală cu o miime de litru. – Din fr. millilitre.

DOOM

mililítru (-li-tru) s. m., art. mililítrul; pl. mililítri, art. mililítrii; simb. ml

mililitrul
MILILÍTRU, mililitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum, egală cu o miime de litru. – Din fr. millilitre.

DOOM

mililítru (-li-tru) s. m., art. mililítrul; pl. mililítri, art. mililítrii; simb. ml

mililitrului
MILILÍTRU, mililitri, s. m. Unitate de măsură pentru volum, egală cu o miime de litru. – Din fr. millilitre.

DOOM

mililítru (-li-tru) s. m., art. mililítrul; pl. mililítri, art. mililítrii; simb. ml

milimetre
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetrele
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetrelor
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetri
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetric
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetrica
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetrice
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricei
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricele
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricelor
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetrici
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricii
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricilor
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricul
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetricului
MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De mărimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scări ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ◊ Hârtie milimetrică = hârtie liniată orizontal și vertical din milimetru în milimetru, întrebuințată în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor și a diagramelor. – Din fr. millimétrique.

DOOM

milimétric (-me-tric) adj. m., pl. milimétrici; f. milimétrică, pl. milimétrice

milimetrii
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetrilor
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetru
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetrul
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimetrului
MILIMÉTRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

DOOM

milimétru (-me-tru) s. m., art. milimétrul; pl. milimétri, art. milimétrii; simb. mm

milimicron
MILIMICRÓN, milimicroni, s. m. A mia parte dintr-un micron. [Abr.: mµ] – Din fr. millimicron.

milimicroni
MILIMICRÓN, milimicroni, s. m. A mia parte dintr-un micron. [Abr.: mµ] – Din fr. millimicron.

milimicronii
MILIMICRÓN, milimicroni, s. m. A mia parte dintr-un micron. [Abr.: mµ] – Din fr. millimicron.

milimicronilor
MILIMICRÓN, milimicroni, s. m. A mia parte dintr-un micron. [Abr.: mµ] – Din fr. millimicron.

milimicronul
MILIMICRÓN, milimicroni, s. m. A mia parte dintr-un micron. [Abr.: mµ] – Din fr. millimicron.

milimicronului
MILIMICRÓN, milimicroni, s. m. A mia parte dintr-un micron. [Abr.: mµ] – Din fr. millimicron.

milino
MILINÓ s.n. Pânză de in foarte subțire. [< fr. milinon].

DOOM

milinó (rar) s. n., art. milinóul

milinoul
MILINÓ s.n. Pânză de in foarte subțire. [< fr. milinon].

DOOM

milinó (rar) s. n., art. milinóul

milinoului
MILINÓ s.n. Pânză de in foarte subțire. [< fr. milinon].

DOOM

milinó (rar) s. n., art. milinóul

milioane
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

milioanele
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

milioanelea
MILIÓNULEA, MILIOÁNA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al 999999-lea și al 1000001-lea. [Pr.: -li-o-] – Milion + (u)le + a.

DOOM

!miliónulea (al ~/al un ~) (referitor la un milion) (-li-o-) num. m., f. a milioána/a o milioána

milioanelor
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

milioersted
MILIOERSTED, milioerstezi, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un oersted. [Pr.: -li-'ör-sted. – Abr.: mOe] – Din fr. millioersted.

milion
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

milionar
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionara
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionare
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarei
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarele
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarelor
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionari
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarii
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarilor
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarul
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionarului
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e, s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.

DOOM

milionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionárei; pl. milionáre

milionime
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

DOOM

milioníme (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionímii; pl. milioními

milionimea
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

DOOM

milioníme (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionímii; pl. milioními

milionimi
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

DOOM

milioníme (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionímii; pl. milioními

milionimii
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

DOOM

milioníme (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionímii; pl. milioními

milionimile
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

DOOM

milioníme (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionímii; pl. milioními

milionimilor
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.

DOOM

milioníme (-li-o-) s. f., g.-d. art. milionímii; pl. milioními

milionist
MILIONÍST, -Ă, milioniști, -ste, s. m. și f. (învechit și arhaizant) Milionar. Milionistul poate să ajungă ca mine, iar eu nu pot să ajung ca el. PAS, E. I 137. Sînt milioniști ca și mine. GORJAN, H. IV 12.

milionistă
MILIONÍST, -Ă, milioniști, -ste, s. m. și f. (învechit și arhaizant) Milionar. Milionistul poate să ajungă ca mine, iar eu nu pot să ajung ca el. PAS, E. I 137. Sînt milioniști ca și mine. GORJAN, H. IV 12.

milionul
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

milionulea
MILIÓNULEA, MILIOÁNA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al 999999-lea și al 1000001-lea. [Pr.: -li-o-] – Milion + (u)le + a.

DOOM

!miliónulea (al ~/al un ~) (referitor la un milion) (-li-o-) num. m., f. a milioána/a o milioána

milionului
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

miliroentgen
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.: -röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen.

miliroentgeni
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.: -röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen.

miliroentgenii
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.: -röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen.

miliroentgenilor
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.: -röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen.

miliroentgenul
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.: -röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen.

miliroentgenului
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.: -röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen.

milisecunda
MILISECÚNDĂ, milisecunde, s. f. A mia parte dintr-o secundă. – Din fr. milliseconde, engl. millisecond.

milisecunde
MILISECÚNDĂ, milisecunde, s. f. A mia parte dintr-o secundă. – Din fr. milliseconde, engl. millisecond.

milisecundei
MILISECÚNDĂ, milisecunde, s. f. A mia parte dintr-o secundă. – Din fr. milliseconde, engl. millisecond.

milisecundele
MILISECÚNDĂ, milisecunde, s. f. A mia parte dintr-o secundă. – Din fr. milliseconde, engl. millisecond.

milisecundelor
MILISECÚNDĂ, milisecunde, s. f. A mia parte dintr-o secundă. – Din fr. milliseconde, engl. millisecond.

milita
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militai
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militam
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militant
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militant
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanta
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanta
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militante
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militante
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantei
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantei
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantele
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantele
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantelor
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantelor
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantism
MILITANTÍSM s. n. (Rar) Concepție, atitudine, activitate de militant. – Din fr. militantisme.

DOOM

militantísm s. n.

militantismul
MILITANTÍSM s. n. (Rar) Concepție, atitudine, activitate de militant. – Din fr. militantisme.

DOOM

militantísm s. n.

militantismului
MILITANTÍSM s. n. (Rar) Concepție, atitudine, activitate de militant. – Din fr. militantisme.

DOOM

militantísm s. n.

militantul
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantul
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantului
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militantului
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanți
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanți
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanții
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanții
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanților
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militanților
MILITÁNT, -Ă, militanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care militează, care luptă intens pentru un principiu, pentru o cauză, care desfășoară o activitate susținută într-un domeniu social, politic, cultural; luptător, combatant. – Din fr. militant.

DOOM

militánt adj. m., s. m., pl. militánți; adj. f., s. f. militántă, pl. militánte

militar
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militar
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militar
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militara
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militara
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militara
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militare
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militare
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militare
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militare
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militare
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarei
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarei
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarei
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarele
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarele
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarele
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarelor
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarelor
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarelor
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militari
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militari
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militari
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarii
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarii
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarii
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarilor
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarilor
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarilor
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militaris
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec.

militarism
MILITARÍSM s. n. Politică de subordonare a activității de stat, și prin aceasta, a întregii vieți sociale intereselor de mărire a potențialului militar și de pregătire pentru război. – Din fr. militarisme.

DOOM

militarísm s. n.

militarismul
MILITARÍSM s. n. Politică de subordonare a activității de stat, și prin aceasta, a întregii vieți sociale intereselor de mărire a potențialului militar și de pregătire pentru război. – Din fr. militarisme.

DOOM

militarísm s. n.

militarismului
MILITARÍSM s. n. Politică de subordonare a activității de stat, și prin aceasta, a întregii vieți sociale intereselor de mărire a potențialului militar și de pregătire pentru război. – Din fr. militarisme.

DOOM

militarísm s. n.

militarist
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militarist
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militarista
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militarista
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariste
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariste
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristei
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristei
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristele
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristele
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristelor
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristelor
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristul
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristul
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristului
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militaristului
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariza
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizai
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizam
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizare
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizare
MILITARIZÁRE, militarizări, s. f. Acțiunea de a militariza. – V. militariza.

DOOM

militarizáre s. f., g.-d. art. militarizắrii; pl. militarizắri

militarizarea
MILITARIZÁRE, militarizări, s. f. Acțiunea de a militariza. – V. militariza.

DOOM

militarizáre s. f., g.-d. art. militarizắrii; pl. militarizắri

militarizară
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizarăm
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizarăți
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizase
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizasem
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizaseră
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizaserăm
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizaserăți
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizaseși
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizaseți
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizat
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizat
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizata
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizate
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizatei
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizatele
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizatelor
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizatul
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizatului
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizau
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizași
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizați
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizați
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizații
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizaților
MILITARIZÁT, -Ă, militarizați, -te, adj. Care este organizat militărește, condus de militari. – V. militariza.

militarizează
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizez
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizeze
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizezi
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizând
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizînd
MILITARIZÁ, militarizez, vb. I. Tranz. A subordona întreprinderi, teritorii etc. unui regim militar sau unor scopuri militare; a organiza militărește. – Din fr. militariser.

DOOM

militarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 militarizeáză

militarizări
MILITARIZÁRE, militarizări, s. f. Acțiunea de a militariza. – V. militariza.

DOOM

militarizáre s. f., g.-d. art. militarizắrii; pl. militarizắri

militarizării
MILITARIZÁRE, militarizări, s. f. Acțiunea de a militariza. – V. militariza.

DOOM

militarizáre s. f., g.-d. art. militarizắrii; pl. militarizắri

militarizările
MILITARIZÁRE, militarizări, s. f. Acțiunea de a militariza. – V. militariza.

DOOM

militarizáre s. f., g.-d. art. militarizắrii; pl. militarizắri

militarizărilor
MILITARIZÁRE, militarizări, s. f. Acțiunea de a militariza. – V. militariza.

DOOM

militarizáre s. f., g.-d. art. militarizắrii; pl. militarizắri

militariști
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariști
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariștii
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariștii
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariștilor
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militariștilor
MILITARÍST, -Ă, militariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține militarismului, privitor la militarism; propriu militarismului; războinic, agresiv. 2. S. m. și f. Adept al militarismului. – Din fr. militariste.

DOOM

militaríst adj. m., s. m., pl. militaríști; adj. f., s. f. militarístă, pl. militaríste

militarul
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarul
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarul
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarule
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarului
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

DOOM

médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre

militarului
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militarului
MILITÁR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

DOOM

militár adj. m., s. m., pl. militári; adj. f. militáră, pl. militáre

militară
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militarăm
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militarăți
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militase
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militasem
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militaseră
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militaserăm
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militaserăți
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militaseși
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militaseți
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militat
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militau
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militași
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militați
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militează
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militez
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militeze
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militezi
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militând
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

militînd
MILITÁ, militez, vb. I. Intranz. A desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. – Din fr. militer.

DOOM

militá (a ~) vb., ind. prez. 3 militeáză

milităreasca
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

milităresc
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

militărescul
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

militărescului
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

militărește
MILITĂRÉȘTE adv. Din punct de vedere militar; ca militarii, în felul militarilor; ostășește, soldățește. – Militar + suf. -ește.

DOOM

milităréște adv.

militărești
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

milităreștii
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

milităreștile
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

milităreștilor
MILITĂRÉSC, -EÁSCĂ, militărești, adj. Militar (2). – Militar + suf. -esc.

DOOM

militărésc adj. m., f. milităreáscă; pl. m. și f. milităréști

militărie
MILITĂRÍE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesie de militar; disciplină militară; armată, ostășie, cătănie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-și face milităria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militărie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. – Militar + suf. -ie.

DOOM

milităríe s. f., art. milităría, g.-d. milităríi, art. milităríei

milităroasa
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroase
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroasei
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroasele
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroaselor
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroi
MILITĂRÓI, milităroi, s. m. Augmentativ depreciativ al lui militar; persoană cu purtări de militar. – Militar + suf. -oi.

DOOM

militărói (rar) s. m., pl. militărói, art. milităróii

milităroii
MILITĂRÓI, milităroi, s. m. Augmentativ depreciativ al lui militar; persoană cu purtări de militar. – Militar + suf. -oi.

DOOM

militărói (rar) s. m., pl. militărói, art. milităróii

milităroilor
MILITĂRÓI, milităroi, s. m. Augmentativ depreciativ al lui militar; persoană cu purtări de militar. – Militar + suf. -oi.

DOOM

militărói (rar) s. m., pl. militărói, art. milităróii

milităroiul
MILITĂRÓI, milităroi, s. m. Augmentativ depreciativ al lui militar; persoană cu purtări de militar. – Militar + suf. -oi.

DOOM

militărói (rar) s. m., pl. militărói, art. milităróii

milităroiului
MILITĂRÓI, milităroi, s. m. Augmentativ depreciativ al lui militar; persoană cu purtări de militar. – Militar + suf. -oi.

DOOM

militărói (rar) s. m., pl. militărói, art. milităróii

milităros
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

militărosul
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

militărosului
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroși
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroșii
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milităroșilor
MILITĂRÓS, -OÁSĂ, milităroși, -oase, adj. Specific militarilor, de militar; p. ext. rigid, aspru. – Militar + suf. -os.

DOOM

militărós adj. m., pl. milităróși; f. milităroásă, pl. milităroáse

milium
MEIȘÓR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor.

miliun
MILIÓN, milioane, num. card. Număr egal cu o mie de mii. ◊ (Fam.; în loc. adj. și adv.) De milioane = extraordinar (de frumos, de bun, de valoros etc.). [Pr.: -li-on] – Din fr. million.

DOOM

milión² (-li-on) s. n. (primul ~ de dolari), pl. milioáne

milivolt
MILIVÓLT, milivolți, s. m. Unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu o miime de volt. – Din fr. millivolt.

DOOM

milivólt s. m., pl. milivólți; simb. mV

milivoltmetre
MILIVOLTMÉTRU, milivoltmetre, s. n. Instrument de măsură pentru tensiuni electrice foarte joase (de tipul milivoltului). – Din fr. millivoltmètre.

DOOM

milivoltmétru (-volt-me-tru) s. n., art. milivoltmétrul; pl. milivoltmétre

milivoltmetrele
MILIVOLTMÉTRU, milivoltmetre, s. n. Instrument de măsură pentru tensiuni electrice foarte joase (de tipul milivoltului). – Din fr. millivoltmètre.

DOOM

milivoltmétru (-volt-me-tru) s. n., art. milivoltmétrul; pl. milivoltmétre

milivoltmetrelor
MILIVOLTMÉTRU, milivoltmetre, s. n. Instrument de măsură pentru tensiuni electrice foarte joase (de tipul milivoltului). – Din fr. millivoltmètre.

DOOM

milivoltmétru (-volt-me-tru) s. n., art. milivoltmétrul; pl. milivoltmétre

milivoltmetru
MILIVOLTMÉTRU, milivoltmetre, s. n. Instrument de măsură pentru tensiuni electrice foarte joase (de tipul milivoltului). – Din fr. millivoltmètre.

DOOM

milivoltmétru (-volt-me-tru) s. n., art. milivoltmétrul; pl. milivoltmétre

milivoltmetrul
MILIVOLTMÉTRU, milivoltmetre, s. n. Instrument de măsură pentru tensiuni electrice foarte joase (de tipul milivoltului). – Din fr. millivoltmètre.

DOOM

milivoltmétru (-volt-me-tru) s. n., art. milivoltmétrul; pl. milivoltmétre

milivoltmetrului
MILIVOLTMÉTRU, milivoltmetre, s. n. Instrument de măsură pentru tensiuni electrice foarte joase (de tipul milivoltului). – Din fr. millivoltmètre.

DOOM

milivoltmétru (-volt-me-tru) s. n., art. milivoltmétrul; pl. milivoltmétre

milivoltul
MILIVÓLT, milivolți, s. m. Unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu o miime de volt. – Din fr. millivolt.

DOOM

milivólt s. m., pl. milivólți; simb. mV

milivoltului
MILIVÓLT, milivolți, s. m. Unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu o miime de volt. – Din fr. millivolt.

DOOM

milivólt s. m., pl. milivólți; simb. mV

milivolți
MILIVÓLT, milivolți, s. m. Unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu o miime de volt. – Din fr. millivolt.

DOOM

milivólt s. m., pl. milivólți; simb. mV

milivolții
MILIVÓLT, milivolți, s. m. Unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu o miime de volt. – Din fr. millivolt.

DOOM

milivólt s. m., pl. milivólți; simb. mV

milivolților
MILIVÓLT, milivolți, s. m. Unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu o miime de volt. – Din fr. millivolt.

DOOM

milivólt s. m., pl. milivólți; simb. mV

miliwatt
MILIWÁTT, miliwați, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.

miliwattul
MILIWÁTT, miliwați, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.

miliwattului
MILIWÁTT, miliwați, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.

miliwați
MILIWÁTT, miliwați, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.

miliwații
MILIWÁTT, miliwați, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.

miliwaților
MILIWÁTT, miliwați, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.

miliția
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOOM

milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)

milițian
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițiana
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițianca
MILIȚIÁNCĂ, milițience, s. f. Femeie aflată în serviciul miliției (1). [Pr.: -ți-an-] – Milițian + suf. -că.

DOOM

milițiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. milițiéncei (-ți-en-); pl. milițiénce

milițianul
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițianului
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

miliție
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOOM

milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)

miliției
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOOM

milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)

milițience
MILIȚIÁNCĂ, milițience, s. f. Femeie aflată în serviciul miliției (1). [Pr.: -ți-an-] – Milițian + suf. -că.

DOOM

milițiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. milițiéncei (-ți-en-); pl. milițiénce

milițiencei
MILIȚIÁNCĂ, milițience, s. f. Femeie aflată în serviciul miliției (1). [Pr.: -ți-an-] – Milițian + suf. -că.

DOOM

milițiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. milițiéncei (-ți-en-); pl. milițiénce

milițiencele
MILIȚIÁNCĂ, milițience, s. f. Femeie aflată în serviciul miliției (1). [Pr.: -ți-an-] – Milițian + suf. -că.

DOOM

milițiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. milițiéncei (-ți-en-); pl. milițiénce

milițiencelor
MILIȚIÁNCĂ, milițience, s. f. Femeie aflată în serviciul miliției (1). [Pr.: -ți-an-] – Milițian + suf. -că.

DOOM

milițiáncă (-ți-an-) s. f., g.-d. art. milițiéncei (-ți-en-); pl. milițiénce

milițiene
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițienei
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițienele
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițienelor
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițieni
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițienii
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

milițienilor
MILIȚIÁN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

DOOM

milițiánă (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițiénei (-ți-e-); pl. milițiéne

miliții
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOOM

milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)

milițiile
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOOM

milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)

milițiilor
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOOM

milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)

miliționer
MILIȚIONÉR, miliționeri, s. m. (Neobișnuit) Milițian (1). A venit și miliționerul (sergentul de stradă). SAHIA, U.R.S.S. 63.

millefiori
MILLEFIÓRI s.f. (Arte) Nume dat obiectelor de sticlă în interiorul cărora se poate vedea un fel de mozaic reprezentând flori. [Pron. mil-le-fio-ri. / < it. millefiori].

DOOM

millefióri (it.) (-fio-) s. f., pl. millefióri

millerandism
MILLERANDÍSM s.n. Colaborare lipsită de principii între socialiștii de dreapta și burghezie, începând cu intrarea lui Millerand într-un guvern francez în 1899. [< Millerand – om politic francez + -ism].

millerit
MILLERÍT, millerite, s. n. Sulfură naturală de nichel, de culoare galbenă și cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.

DOOM

!millerít s. n., pl. milleríte

millerite
MILLERÍT, millerite, s. n. Sulfură naturală de nichel, de culoare galbenă și cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.

DOOM

!millerít s. n., pl. milleríte

milleritele
MILLERÍT, millerite, s. n. Sulfură naturală de nichel, de culoare galbenă și cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.

DOOM

!millerít s. n., pl. milleríte

milleritelor
MILLERÍT, millerite, s. n. Sulfură naturală de nichel, de culoare galbenă și cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.

DOOM

!millerít s. n., pl. milleríte

milleritul
MILLERÍT, millerite, s. n. Sulfură naturală de nichel, de culoare galbenă și cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.

DOOM

!millerít s. n., pl. milleríte

milleritului
MILLERÍT, millerite, s. n. Sulfură naturală de nichel, de culoare galbenă și cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.

DOOM

!millerít s. n., pl. milleríte

miloaga
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

miloage
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

miloagei
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

miloagele
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

miloagelor
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

miloasa
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

miloase
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

miloasei
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

miloasele
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

miloaselor
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

milog
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

milogea
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogeai
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogeala
MILOGEÁLĂ, milogeli, s. f. Faptul de a se milogi. – Milogi + suf. -eală.

DOOM

milogeálă s. f., g.-d. art. milogélii; pl. milogéli

milogeam
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogească
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogeau
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogeați
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogeli
MILOGEÁLĂ, milogeli, s. f. Faptul de a se milogi. – Milogi + suf. -eală.

DOOM

milogeálă s. f., g.-d. art. milogélii; pl. milogéli

milogelii
MILOGEÁLĂ, milogeli, s. f. Faptul de a se milogi. – Milogi + suf. -eală.

DOOM

milogeálă s. f., g.-d. art. milogélii; pl. milogéli

milogelile
MILOGEÁLĂ, milogeli, s. f. Faptul de a se milogi. – Milogi + suf. -eală.

DOOM

milogeálă s. f., g.-d. art. milogélii; pl. milogéli

milogelilor
MILOGEÁLĂ, milogeli, s. f. Faptul de a se milogi. – Milogi + suf. -eală.

DOOM

milogeálă s. f., g.-d. art. milogélii; pl. milogéli

milogesc
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogește
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogești
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogi
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

milogi
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogii
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

milogii
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogilor
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

milogim
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogind
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogire
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogire
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.

DOOM

milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri

milogirea
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.

DOOM

milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri

milogiri
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.

DOOM

milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri

milogirii
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.

DOOM

milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri

milogirile
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.

DOOM

milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri

milogirilor
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.

DOOM

milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri

milogiră
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogirăm
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogirăți
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogise
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogisem
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiseră
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiserăm
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiserăți
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiseși
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiseți
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogit
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogit
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogita
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogite
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogitei
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogitele
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogitelor
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogitul
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogitului
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogiși
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiți
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

DOOM

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogiți
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogiții
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogiților
MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogul
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

milogului
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.

DOOM

milóg s. m., pl. milógi

milonit
MILONÍT s.n. Rocă metamorfică formată din fragmente foarte ascuțite unite printr-un ciment natural. [< fr. mylonite].

milonitizare
MILONITIZÁRE s.f. Procesul de formare a milonitelor. [După fr. mylonitisation].

milonitul
MILONÍT s.n. Rocă metamorfică formată din fragmente foarte ascuțite unite printr-un ciment natural. [< fr. mylonite].

milonitului
MILONÍT s.n. Rocă metamorfică formată din fragmente foarte ascuțite unite printr-un ciment natural. [< fr. mylonite].

milord
MILÓRD s.m. Titlu de adresare față de un lord. [< engl. milord].

DOOM

milórd (înv.) s. m., pl. milórzi

milordul
MILÓRD s.m. Titlu de adresare față de un lord. [< engl. milord].

DOOM

milórd (înv.) s. m., pl. milórzi

milordului
MILÓRD s.m. Titlu de adresare față de un lord. [< engl. milord].

DOOM

milórd (înv.) s. m., pl. milórzi

milorzi
MILÓRD s.m. Titlu de adresare față de un lord. [< engl. milord].

DOOM

milórd (înv.) s. m., pl. milórzi

milorzii
MILÓRD s.m. Titlu de adresare față de un lord. [< engl. milord].

DOOM

milórd (înv.) s. m., pl. milórzi

milorzilor
MILÓRD s.m. Titlu de adresare față de un lord. [< engl. milord].

DOOM

milórd (înv.) s. m., pl. milórzi

milos
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

milostenia
MILOSTÉNIE, milostenii, s. f. 1. Binefacere, pomană. ♦ Spec. Danie făcută unei mănăstiri, unei biserici. 2. (Înv.) Milă¹ (1); altruism. – Din sl. milostinija, prin apropiere de cuvinte formate cu suf. -enie.

DOOM

milosténie (-ni-e) s. f., art. milosténia (-ni-a), g.-d. art. milosténiei; pl. milosténii, art. milosténiile (-ni-i-)

milostenie
MILOSTÉNIE, milostenii, s. f. 1. Binefacere, pomană. ♦ Spec. Danie făcută unei mănăstiri, unei biserici. 2. (Înv.) Milă¹ (1); altruism. – Din sl. milostinija, prin apropiere de cuvinte formate cu suf. -enie.

DOOM

milosténie (-ni-e) s. f., art. milosténia (-ni-a), g.-d. art. milosténiei; pl. milosténii, art. milosténiile (-ni-i-)

milosteniei
MILOSTÉNIE, milostenii, s. f. 1. Binefacere, pomană. ♦ Spec. Danie făcută unei mănăstiri, unei biserici. 2. (Înv.) Milă¹ (1); altruism. – Din sl. milostinija, prin apropiere de cuvinte formate cu suf. -enie.

DOOM

milosténie (-ni-e) s. f., art. milosténia (-ni-a), g.-d. art. milosténiei; pl. milosténii, art. milosténiile (-ni-i-)

milostenii
MILOSTÉNIE, milostenii, s. f. 1. Binefacere, pomană. ♦ Spec. Danie făcută unei mănăstiri, unei biserici. 2. (Înv.) Milă¹ (1); altruism. – Din sl. milostinija, prin apropiere de cuvinte formate cu suf. -enie.

DOOM

milosténie (-ni-e) s. f., art. milosténia (-ni-a), g.-d. art. milosténiei; pl. milosténii, art. milosténiile (-ni-i-)

milosteniile
MILOSTÉNIE, milostenii, s. f. 1. Binefacere, pomană. ♦ Spec. Danie făcută unei mănăstiri, unei biserici. 2. (Înv.) Milă¹ (1); altruism. – Din sl. milostinija, prin apropiere de cuvinte formate cu suf. -enie.

DOOM

milosténie (-ni-e) s. f., art. milosténia (-ni-a), g.-d. art. milosténiei; pl. milosténii, art. milosténiile (-ni-i-)

milosteniilor
MILOSTÉNIE, milostenii, s. f. 1. Binefacere, pomană. ♦ Spec. Danie făcută unei mănăstiri, unei biserici. 2. (Înv.) Milă¹ (1); altruism. – Din sl. milostinija, prin apropiere de cuvinte formate cu suf. -enie.

DOOM

milosténie (-ni-e) s. f., art. milosténia (-ni-a), g.-d. art. milosténiei; pl. milosténii, art. milosténiile (-ni-i-)

milostiv
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostiva
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostiva
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostive
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostive
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivea
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiveai
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiveam
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivească
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiveau
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiveați
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivei
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivei
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivele
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivele
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivelor
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivelor
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivesc
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivește
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivești
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivi
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivi
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivii
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivii
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivilor
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivim
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivind
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivire
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivire
MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă¹, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar². ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

DOOM

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostivirea
MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă¹, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar². ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

DOOM

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostiviri
MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă¹, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar². ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

DOOM

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostivirii
MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă¹, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar². ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

DOOM

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostivirile
MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă¹, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar². ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

DOOM

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostivirilor
MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă¹, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar². ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

DOOM

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostiviră
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivirăm
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivirăți
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivise
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivisem
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviseră
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviserăm
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviserăți
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviseși
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviseți
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivit
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviși
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiviți
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă¹, a i se face milă¹ (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

DOOM

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostivul
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milostivului
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ.

DOOM

milostívă (plantă) s. f., g.-d. art. milostívei

milosul
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

milosului
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

milosârdia
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosârdie
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosârdiei
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosârdii
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosârdiile
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosârdiilor
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosîrdia
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosîrdie
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosîrdiei
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosîrdii
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosîrdiile
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

milosîrdiilor
MILOSẤRDIE, milosârdii, s. f. (Înv.) Milă¹, îndurare. – Din sl. milosrŭdije.

DOOM

milosấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. milosấrdia (-di-a), g.-d. art. milosấrdiei; pl. milosấrdii, art. milosấrdiile (-di-i-)

miloși
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

miloșii
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

miloșilor
MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

DOOM

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

milui
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluia
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiai
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiam
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiască
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiau
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiați
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiesc
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiește
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiești
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluii
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluim
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluind
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluire
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluire
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.

DOOM

miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri

miluirea
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.

DOOM

miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri

miluiri
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.

DOOM

miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri

miluirii
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.

DOOM

miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri

miluirile
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.

DOOM

miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri

miluirilor
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.

DOOM

miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri

miluiră
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluirăm
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluirăți
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluise
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluisem
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiseră
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiserăm
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiserăți
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiseși
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiseți
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluit
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluit
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

miluitoare
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitoarea
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitoarei
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitoarele
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitoarelor
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitor
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitori
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitorii
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitorilor
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitorul
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluitorului
MILUITÓR, -OÁRE, miluitori, -oare, adj. (Înv.) Darnic. [Pr.: -lu-i-] – Milui + suf. -tor.

DOOM

miluitór (-lu-i-) adj. m., pl. miluitóri; f. sg. și pl. miluitoáre

miluiși
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluiți
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.

DOOM

miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă

miluța
MILÚȚĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă¹. – Milă¹ + suf. -uță.

DOOM

milúță (pop.) s. f., g.-d. art. milúței

miluțe
MILÚȚĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă¹. – Milă¹ + suf. -uță.

DOOM

milúță (pop.) s. f., g.-d. art. milúței

miluței
MILÚȚĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă¹. – Milă¹ + suf. -uță.

DOOM

milúță (pop.) s. f., g.-d. art. milúței

miluțele
MILÚȚĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă¹. – Milă¹ + suf. -uță.

DOOM

milúță (pop.) s. f., g.-d. art. milúței

miluțelor
MILÚȚĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui milă¹. – Milă¹ + suf. -uță.

DOOM

milúță (pop.) s. f., g.-d. art. milúței

mim
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

DOOM

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mim
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mima
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimai
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimam
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimansa
MIMÁNSA s. f. Școală filosofică indiană, fondată în sec. III î. H., care susținea că lumea veșnică, necreată și formată din atomi, se întemeiază pe un principiu material alături de unul spiritual. – Din fr. mimansa.

DOOM

mimánsa s. f.

mimanse
MIMÁNSA s. f. Școală filosofică indiană, fondată în sec. III î. H., care susținea că lumea veșnică, necreată și formată din atomi, se întemeiază pe un principiu material alături de unul spiritual. – Din fr. mimansa.

DOOM

mimánsa s. f.

mimansei
MIMÁNSA s. f. Școală filosofică indiană, fondată în sec. III î. H., care susținea că lumea veșnică, necreată și formată din atomi, se întemeiază pe un principiu material alături de unul spiritual. – Din fr. mimansa.

DOOM

mimánsa s. f.

mimant
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimant
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanta
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanta
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimante
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimante
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimante
Mimante = Mimas.

mimantei
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantei
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantele
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantele
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantelor
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantelor
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantul
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantul
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantului
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimantului
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanți
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanți
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanții
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanții
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanților
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimanților
MIMÁNT, -Ă, mimanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care mimează. ♦ Figurant. – Mima + suf. -ant.

mimare
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimare
MIMÁRE, mimări, s. f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei. – V. mima.

DOOM

mimáre s. f., g.-d. art. mimắrii; pl. mimắri

mimarea
MIMÁRE, mimări, s. f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei. – V. mima.

DOOM

mimáre s. f., g.-d. art. mimắrii; pl. mimắri

mimară
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimarăm
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimarăți
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimas
Mimas 1. Unul dintre giganții care au luptat împotriva olimpienilor. A fost ucis de trăsnetul lui Zeus. 2. Prietenul nedespărțit al lui Paris și unul dintre troienii care l-au întovărășit pe Aeneas în Italia.

mimase
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimasem
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimaseră
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimaserăm
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimaserăți
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimaseși
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimaseți
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimat
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimat
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A interpreta un rol, o piesă etc. sau a exprima ceva prin mimică, prin gesturi, ca un mim (2). ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

mimau
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimași
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimați
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimează
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimesis
MÍMESIS s.n. 1. Principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit căruia arta este imitarea realului. 2. (Liv.) Mimare. [Cf. it. mimesi, lat. sav. mimesis, gr. mimeisthai – a imita].

mimesisul
MÍMESIS s.n. 1. Principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit căruia arta este imitarea realului. 2. (Liv.) Mimare. [Cf. it. mimesi, lat. sav. mimesis, gr. mimeisthai – a imita].

mimesisului
MÍMESIS s.n. 1. Principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit căruia arta este imitarea realului. 2. (Liv.) Mimare. [Cf. it. mimesi, lat. sav. mimesis, gr. mimeisthai – a imita].

mimesisuri
MÍMESIS s.n. 1. Principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit căruia arta este imitarea realului. 2. (Liv.) Mimare. [Cf. it. mimesi, lat. sav. mimesis, gr. mimeisthai – a imita].

mimesisurile
MÍMESIS s.n. 1. Principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit căruia arta este imitarea realului. 2. (Liv.) Mimare. [Cf. it. mimesi, lat. sav. mimesis, gr. mimeisthai – a imita].

mimesisurilor
MÍMESIS s.n. 1. Principiu estetic, dezvoltat mai ales în antichitate, potrivit căruia arta este imitarea realului. 2. (Liv.) Mimare. [Cf. it. mimesi, lat. sav. mimesis, gr. mimeisthai – a imita].

mimetic
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimetica
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimetice
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticei
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticele
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticelor
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimetici
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticii
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticilor
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticul
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimeticului
MIMÉTIC, -Ă, mimetici, -ce, adj. Care se referă la mimetism, care are mimetism. – Din fr. mimétique.

DOOM

mimétic adj. m., pl. mimétici; f. mimétică, pl. mimétice

mimetică
MIMÉTICĂ s.f. (Liv.) Arta imitației. [Cf. it. mimetica].

mimetism
MIMETÍSM s. n. Proprietate a unor specii de animale sau plante de a se identifica cu mediul în care trăiesc (forma corpului, colorit) sau cu alte specii care dispun de mijloace de apărare (comportare, colorit). – Din fr. mimétisme.

DOOM

mimetísm s. n.

mimetismul
MIMETÍSM s. n. Proprietate a unor specii de animale sau plante de a se identifica cu mediul în care trăiesc (forma corpului, colorit) sau cu alte specii care dispun de mijloace de apărare (comportare, colorit). – Din fr. mimétisme.

DOOM

mimetísm s. n.

mimetismului
MIMETÍSM s. n. Proprietate a unor specii de animale sau plante de a se identifica cu mediul în care trăiesc (forma corpului, colorit) sau cu alte specii care dispun de mijloace de apărare (comportare, colorit). – Din fr. mimétisme.

DOOM

mimetísm s. n.

mimetiza
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizai
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizam
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizare
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizare
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

mimetizară
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizarăm
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizarăți
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizase
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizasem
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizaseră
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizaserăm
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizaserăți
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizaseși
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizaseți
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizat
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizat
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

mimetizau
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizași
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizați
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizează
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizez
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizeze
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizezi
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizând
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimetizînd
MIMETIZÁ, mimetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A imita. – Mimet[ism] + suf. -iza.

DOOM

mimetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mimetizeáză

mimez
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimeza
MIMÉZĂ s.f. Ironie în care se repetă ceea ce altul a zis sau ar fi putut spune, imitându-i vocea, gesturile. [< fr. mimèse, cf. gr. mimesis].

mimeze
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimeze
MIMÉZĂ s.f. Ironie în care se repetă ceea ce altul a zis sau ar fi putut spune, imitându-i vocea, gesturile. [< fr. mimèse, cf. gr. mimesis].

mimezei
MIMÉZĂ s.f. Ironie în care se repetă ceea ce altul a zis sau ar fi putut spune, imitându-i vocea, gesturile. [< fr. mimèse, cf. gr. mimesis].

mimezele
MIMÉZĂ s.f. Ironie în care se repetă ceea ce altul a zis sau ar fi putut spune, imitându-i vocea, gesturile. [< fr. mimèse, cf. gr. mimesis].

mimezelor
MIMÉZĂ s.f. Ironie în care se repetă ceea ce altul a zis sau ar fi putut spune, imitându-i vocea, gesturile. [< fr. mimèse, cf. gr. mimesis].

mimezi
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimi
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

DOOM

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mimic
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimica
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimica
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímică s. f., g.-d. art. mímicii

mimice
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimicei
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimicele
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimicelor
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimici
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimici
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímică s. f., g.-d. art. mímicii

mimicii
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimicii
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímică s. f., g.-d. art. mímicii

mimicile
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímică s. f., g.-d. art. mímicii

mimicilor
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimicilor
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímică s. f., g.-d. art. mímicii

mimicul
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimicului
MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină². 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

DOOM

mímic adj. m., pl. mímici; f. mímică, pl. mímice

mimii
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

DOOM

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mimilor
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

DOOM

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mimodrama
MIMODRÁMĂ, mimodrame, s. f. Operă dramatică în care actorii interpretează rolurile prin pantomimă. – Din fr. mimodrame.

DOOM

mimodrámă (-mo-dra-) s. f., g.-d. art. mimodrámei; pl. mimodráme

mimodramatic
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramatica
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramatice
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticei
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticele
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticelor
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramatici
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticii
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticilor
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticul
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodramaticului
MIMODRAMÁTIC, -Ă, mimodramatici, -ce, adj. De mimodramă. – Din fr. mimodramatique.

DOOM

mimodramátic (-mo-dra-) adj. m., pl. mimodramátici; f. mimodramátică, pl. mimodramátice

mimodrame
MIMODRÁMĂ, mimodrame, s. f. Operă dramatică în care actorii interpretează rolurile prin pantomimă. – Din fr. mimodrame.

DOOM

mimodrámă (-mo-dra-) s. f., g.-d. art. mimodrámei; pl. mimodráme

mimodramei
MIMODRÁMĂ, mimodrame, s. f. Operă dramatică în care actorii interpretează rolurile prin pantomimă. – Din fr. mimodrame.

DOOM

mimodrámă (-mo-dra-) s. f., g.-d. art. mimodrámei; pl. mimodráme

mimodramele
MIMODRÁMĂ, mimodrame, s. f. Operă dramatică în care actorii interpretează rolurile prin pantomimă. – Din fr. mimodrame.

DOOM

mimodrámă (-mo-dra-) s. f., g.-d. art. mimodrámei; pl. mimodráme

mimodramelor
MIMODRÁMĂ, mimodrame, s. f. Operă dramatică în care actorii interpretează rolurile prin pantomimă. – Din fr. mimodrame.

DOOM

mimodrámă (-mo-dra-) s. f., g.-d. art. mimodrámei; pl. mimodráme

mimograf
MIMOGRÁF s.m. Autor de mimuri, de comedii populare. [Cf. fr. mimographe < gr. mimos – mim, graphein – a scrie].

DOOM

mimográf (rar) (-mo-graf) s. m., pl. mimográfi

mimografi
MIMOGRÁF s.m. Autor de mimuri, de comedii populare. [Cf. fr. mimographe < gr. mimos – mim, graphein – a scrie].

DOOM

mimográf (rar) (-mo-graf) s. m., pl. mimográfi

mimografii
MIMOGRÁF s.m. Autor de mimuri, de comedii populare. [Cf. fr. mimographe < gr. mimos – mim, graphein – a scrie].

DOOM

mimográf (rar) (-mo-graf) s. m., pl. mimográfi

mimografilor
MIMOGRÁF s.m. Autor de mimuri, de comedii populare. [Cf. fr. mimographe < gr. mimos – mim, graphein – a scrie].

DOOM

mimográf (rar) (-mo-graf) s. m., pl. mimográfi

mimograful
MIMOGRÁF s.m. Autor de mimuri, de comedii populare. [Cf. fr. mimographe < gr. mimos – mim, graphein – a scrie].

DOOM

mimográf (rar) (-mo-graf) s. m., pl. mimográfi

mimografului
MIMOGRÁF s.m. Autor de mimuri, de comedii populare. [Cf. fr. mimographe < gr. mimos – mim, graphein – a scrie].

DOOM

mimográf (rar) (-mo-graf) s. m., pl. mimográfi

mimologie
MIMOLOGÍE s.f. Imitare a vocii și a gesturilor cuiva. [Gen. -iei. / < fr. mimologie, cf. gr. mimos – mim, logos – vorbire].

DOOM

mimologíe s. f., art. mimología, g.-d. mimologíi, art. mimologíei

mimosa
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

mimoza
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee sau lemnoase, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, care la cea mai mică atingere se repliază (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

DOOM

mimóză s. f., g.-d. art. mimózei; pl. mimóze

mimoze
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee sau lemnoase, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, care la cea mai mică atingere se repliază (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

DOOM

mimóză s. f., g.-d. art. mimózei; pl. mimóze

mimozei
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee sau lemnoase, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, care la cea mai mică atingere se repliază (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

DOOM

mimóză s. f., g.-d. art. mimózei; pl. mimóze

mimozele
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee sau lemnoase, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, care la cea mai mică atingere se repliază (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

DOOM

mimóză s. f., g.-d. art. mimózei; pl. mimóze

mimozelor
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee sau lemnoase, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, care la cea mai mică atingere se repliază (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

DOOM

mimóză s. f., g.-d. art. mimózei; pl. mimóze

mimul
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

DOOM

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mimul
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mimului
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

DOOM

mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mimului
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mimuri
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mimurile
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mimurilor
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mimând
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimînd
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

DOOM

mimá (a ~) vb., ind. prez. 3 mimeáză

mimări
MIMÁRE, mimări, s. f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei. – V. mima.

DOOM

mimáre s. f., g.-d. art. mimắrii; pl. mimắri

mimării
MIMÁRE, mimări, s. f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei. – V. mima.

DOOM

mimáre s. f., g.-d. art. mimắrii; pl. mimắri

mimările
MIMÁRE, mimări, s. f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei. – V. mima.

DOOM

mimáre s. f., g.-d. art. mimắrii; pl. mimắri

mimărilor
MIMÁRE, mimări, s. f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei. – V. mima.

DOOM

mimáre s. f., g.-d. art. mimắrii; pl. mimắri

mina
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

mina
MÍNĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

DOOM

mínă² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne

minafet
minafet, minafeturi s. n. (intl.) aparat de emisie-recepție.

minai
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minaj
MINÁJ s.n. Drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piață. [< fr. minage].

minaje
MINÁJ s.n. Drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piață. [< fr. minage].

minajele
MINÁJ s.n. Drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piață. [< fr. minage].

minajelor
MINÁJ s.n. Drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piață. [< fr. minage].

minajul
MINÁJ s.n. Drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piață. [< fr. minage].

minajului
MINÁJ s.n. Drept luat de seniorul feudal la vinderea produselor pe piață. [< fr. minage].

minam
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minare
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minare
MINÁRE¹, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minare
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minarea
MINÁRE¹, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minarea
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minareaua
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minarele
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minarelei
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minarelele
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minarelelor
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare.

DOOM

minareá (înv.) s. f., art. minareáua, g.-d. art. minarélei; pl. minaréle, art. minarélele

minaret
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minarete
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minaretele
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minaretelor
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minaretul
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minaretului
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minaretă
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

DOOM

minarét s. n., pl. minaréte

minară
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minarăm
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minarăți
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minase
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minasem
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minaseră
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minaserăm
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minaserăți
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minaseși
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minaseți
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minat
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minat
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minata
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minate
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minatei
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minatele
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minatelor
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minatul
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minatului
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minau
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minavet
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minavete
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minavetele
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minavetelor
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minavetul
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minavetului
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minavetă
MINAVÉT, minavete, s. n. (Înv.) Flașnetă mică. [Pl. și: minaveturi. – Var.: minavétă s. f.] – Et. nec.

DOOM

!minavét (înv.) s. n., pl. minavéte

minași
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minați
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minați
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minații
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

minaților
MINÁT, -Ă, minați, -te, adj. 1. În care sau sub care s-au pus mine¹ (2), cu mine¹. 2. Fig. Ruinat, distrus; nimicit. – V. mina.

mince
MÍNCE s. f. v. minge.

mincinoasa
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoase
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoasei
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoasele
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoaselor
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinos
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinosul
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinosului
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoși
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoșii
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincinoșilor
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

DOOM

mincinós adj. m., pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoáse

mincioc
mincióc (-curi), s. n. – Vîrșă de pescuit. – Var. micioc, mi(n)ciog. Rut. mišok „sac” (Scriban). Der. din sl. mesti „a agita” (Tiktin) pare mai puțin probabilă. În Mold.

minciog
MINCIÓG, mincioguri, s. n. Mică plasă în formă de coșuleț, agățată de un băț, folosită pentru a scoate din apă peștele prins cu năvodul sau cu undița; meredeu, ciorpac. [Pl. și: mincioáge] – Cf. ucr. misok „săculeț”.

DOOM

mincióg s. n., pl. mincióguri/mincioáge

minciog
MINCIÓG, mincioguri, s. n. Mică plasă în formă de coșuleț, agățată de un băț, folosită pentru a scoate din apă peștele prins cu năvodul sau cu undița; meredeu, ciorpac. [Pl. și: mincioáge] – Cf. ucr. misok „săculeț”.

minciuna
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

DOOM

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni

minciunea
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciunea
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuneai
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuneam
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunească
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuneau
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuneaua
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciuneați
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunele
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciunelei
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciunelele
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciunelelor
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciunesc
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunește
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunești
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuni
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

DOOM

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni

minciuni
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunica
MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.

DOOM

minciunícă v. minciuneá

minciunii
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

DOOM

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni

minciunii
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunile
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

DOOM

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni

minciunilor
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunea (2). – Lat. mentio, -onis.

DOOM

minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni

minciunim
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunind
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunire
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunire
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

minciuniră
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunirăm
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunirăți
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunise
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunisem
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuniseră
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuniserăm
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuniserăți
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuniseși
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuniseți
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunit
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunit
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

minciuniși
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciuniți
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.

DOOM

minciuní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 să minciuneáscă

minciunos
MINCIUNÓS, -OÁSĂ adj. v. mincinos.

mindir
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.

DOOM

mindír (reg.) s. n., pl. mindíre

mindire
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.

DOOM

mindír (reg.) s. n., pl. mindíre

mindirele
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.

DOOM

mindír (reg.) s. n., pl. mindíre

mindirelor
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.

DOOM

mindír (reg.) s. n., pl. mindíre

mindirigii
MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (Înv. și reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din tc. minderci.

DOOM

mindirigíu (înv., reg.) s. m., art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)

mindirigiii
MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (Înv. și reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din tc. minderci.

DOOM

mindirigíu (înv., reg.) s. m., art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)

mindirigiilor
MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (Înv. și reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din tc. minderci.

DOOM

mindirigíu (înv., reg.) s. m., art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)

mindirigiu
MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (Înv. și reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din tc. minderci.

DOOM

mindirigíu (înv., reg.) s. m., art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)

mindirigiul
MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (Înv. și reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din tc. minderci.

DOOM

mindirigíu (înv., reg.) s. m., art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)

mindirigiului
MINDIRIGÍU, mindirigii, s. m. (Înv. și reg.) Meseriaș care confecționează saltele și plăpumi. – Din tc. minderci.

DOOM

mindirigíu (înv., reg.) s. m., art. mindirigíul; pl. mindirigíi, art. mindirigíii (-gi-ii)

mindirul
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.

DOOM

mindír (reg.) s. n., pl. mindíre

mindirului
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.

DOOM

mindír (reg.) s. n., pl. mindíre

mine
MÍNĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

DOOM

mínă² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne

minează
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minegoci
minegóci s. n. – Urcior, tumoare a pleoapei. – Var. negoci. Origine necunoscută. Nici der. din neg (Tiktin), nici cea de la un gr. *μυνιϰόϰϰιον, în loc de μονόϰοϰϰος (Diculescu, Elementele, 478), nu par convingătoare. Numai în Banat.

minei
MÍNĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

DOOM

mínă² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne

minei
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.

DOOM

minéi s. n., pl. minéie

mineie
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.

DOOM

minéi s. n., pl. minéie

mineiele
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.

DOOM

minéi s. n., pl. minéie

mineielor
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.

DOOM

minéi s. n., pl. minéie

mineiul
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.

DOOM

minéi s. n., pl. minéie

mineiului
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.

DOOM

minéi s. n., pl. minéie

minele
MÍNĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

DOOM

mínă² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne

minelor
MÍNĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

DOOM

mínă² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne

miner
MINÉR, mineri, s. m. Muncitor calificat care lucrează într-o mină¹ (1). – Din fr. mineur.

DOOM

minér s. m., pl. minéri

mineral
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

minerala
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

minerale
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralei
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralele
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralelor
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

minerali
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralier
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.

DOOM

mineraliér (-li-er) s. n., pl. mineraliére

mineraliere
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.

DOOM

mineraliér (-li-er) s. n., pl. mineraliére

mineralierele
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.

DOOM

mineraliér (-li-er) s. n., pl. mineraliére

mineralierelor
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.

DOOM

mineraliér (-li-er) s. n., pl. mineraliére

mineralierul
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.

DOOM

mineraliér (-li-er) s. n., pl. mineraliére

mineralierului
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.

DOOM

mineraliér (-li-er) s. n., pl. mineraliére

mineralii
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralilor
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineraliza
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizabil
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabila
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabile
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabilei
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabilele
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabilelor
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabili
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabilii
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabililor
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabilul
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizabilului
MINERALIZÁBIL, -Ă, mineralizabili, -e, adj. (Rar) Care se poate mineraliza. – Din fr. minéralisable.

mineralizai
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizam
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizare
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizare
MINERALIZÁRE, mineralizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mineraliza și rezultatul ei. 2. Mineralizație (2). – V. mineraliza.

DOOM

mineralizáre s. f., g.-d. art. mineralizắrii; pl. mineralizắri

mineralizarea
MINERALIZÁRE, mineralizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mineraliza și rezultatul ei. 2. Mineralizație (2). – V. mineraliza.

DOOM

mineralizáre s. f., g.-d. art. mineralizắrii; pl. mineralizắri

mineralizară
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizarăm
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizarăți
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizase
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizasem
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizaseră
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizaserăm
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizaserăți
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizaseși
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizaseți
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizat
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizat
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizata
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizate
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizatei
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizatele
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizatelor
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizatoare
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatoarea
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatoarei
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatoarele
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatoarelor
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizator
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatori
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatorii
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatorilor
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatorul
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatorului
MINERALIZATÓR, -OÁRE, mineralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care favorizează ori determină formarea sau cristalizarea unor minerale. 2. S. n. Substanță volatilă aflată în magmă, care ușurează cristalizarea acesteia prin reducerea viscozității sau printr-o acțiune catalitică. – Din fr. minéralisateur.

DOOM

mineralizatór² s. n., pl. mineralizatoáre

mineralizatul
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizatului
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizau
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizași
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizați
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizați
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizația
MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale din soluții în crăpăturile și porii rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

DOOM

mineralizáție (-ți-e) s. f., art. mineralizáția (-ți-a), g.-d. art. mineralizáției; pl. mineralizáții, art. mineralizáțiile (-ți-i-)

mineralizație
MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale din soluții în crăpăturile și porii rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

DOOM

mineralizáție (-ți-e) s. f., art. mineralizáția (-ți-a), g.-d. art. mineralizáției; pl. mineralizáții, art. mineralizáțiile (-ți-i-)

mineralizației
MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale din soluții în crăpăturile și porii rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

DOOM

mineralizáție (-ți-e) s. f., art. mineralizáția (-ți-a), g.-d. art. mineralizáției; pl. mineralizáții, art. mineralizáțiile (-ți-i-)

mineralizații
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizații
MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale din soluții în crăpăturile și porii rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

DOOM

mineralizáție (-ți-e) s. f., art. mineralizáția (-ți-a), g.-d. art. mineralizáției; pl. mineralizáții, art. mineralizáțiile (-ți-i-)

mineralizațiile
MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale din soluții în crăpăturile și porii rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

DOOM

mineralizáție (-ți-e) s. f., art. mineralizáția (-ți-a), g.-d. art. mineralizáției; pl. mineralizáții, art. mineralizáțiile (-ți-i-)

mineralizațiilor
MINERALIZÁȚIE, mineralizații, s. f. 1. Cantitate de substanțe minerale, de săruri etc. dizolvate într-o apă subterană. 2. Acumulare de substanțe minerale din soluții în crăpăturile și porii rocilor; mineralizare (2). – Din fr. minéralisation.

DOOM

mineralizáție (-ți-e) s. f., art. mineralizáția (-ți-a), g.-d. art. mineralizáției; pl. mineralizáții, art. mineralizáțiile (-ți-i-)

mineralizaților
MINERALIZÁT, -Ă, mineralizați, -te, adj. Care s-a transformat în mineral sau în apă minerală. – V. mineraliza.

mineralizează
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizez
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizeze
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizezi
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizând
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizînd
MINERALIZÁ, mineralizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în mineral sau în apă minerală. – Din fr. minéraliser.

DOOM

mineralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mineralizeáză

mineralizări
MINERALIZÁRE, mineralizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mineraliza și rezultatul ei. 2. Mineralizație (2). – V. mineraliza.

DOOM

mineralizáre s. f., g.-d. art. mineralizắrii; pl. mineralizắri

mineralizării
MINERALIZÁRE, mineralizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mineraliza și rezultatul ei. 2. Mineralizație (2). – V. mineraliza.

DOOM

mineralizáre s. f., g.-d. art. mineralizắrii; pl. mineralizắri

mineralizările
MINERALIZÁRE, mineralizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mineraliza și rezultatul ei. 2. Mineralizație (2). – V. mineraliza.

DOOM

mineralizáre s. f., g.-d. art. mineralizắrii; pl. mineralizắri

mineralizărilor
MINERALIZÁRE, mineralizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mineraliza și rezultatul ei. 2. Mineralizație (2). – V. mineraliza.

DOOM

mineralizáre s. f., g.-d. art. mineralizắrii; pl. mineralizắri

mineralog
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineraloga
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineraloge
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogei
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogele
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogelor
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogi
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogia
MINERALOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul complex al mineralelor. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĭa, fr. minéralogie.

DOOM

mineralogíe s. f., art. mineralogía, g.-d. mineralogíi, art. mineralogíei

mineralogic
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogica
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogice
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicei
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicele
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicelor
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogici
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicii
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicilor
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicul
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogicului
MINERALÓGIC, -Ă, mineralogici, -ce, adj. Care ține de mineralogie, privitor la mineralogie. – Din fr. minéralogique.

DOOM

mineralógic adj. m., pl. mineralógici; f. mineralógică, pl. mineralógice

mineralogie
MINERALOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul complex al mineralelor. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĭa, fr. minéralogie.

DOOM

mineralogíe s. f., art. mineralogía, g.-d. mineralogíi, art. mineralogíei

mineralogiei
MINERALOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul complex al mineralelor. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĭa, fr. minéralogie.

DOOM

mineralogíe s. f., art. mineralogía, g.-d. mineralogíi, art. mineralogíei

mineralogii
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogii
MINERALOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul complex al mineralelor. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĭa, fr. minéralogie.

DOOM

mineralogíe s. f., art. mineralogía, g.-d. mineralogíi, art. mineralogíei

mineralogilor
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogul
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineralogului
MINERALÓG, -Ă, mineralogi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în mineralogie. – Din rus. mineralog, germ. Mineralog.

DOOM

*mineralógă (rar) s. f., g.-d. art. mineralógei; pl. mineralóge

mineraloid
MINERALOÍD, mineraloizi, s. m. (Geol.) Mineral de natură organică. – Din engl. mineraloid.

mineraloidul
MINERALOÍD, mineraloizi, s. m. (Geol.) Mineral de natură organică. – Din engl. mineraloid.

mineraloidului
MINERALOÍD, mineraloizi, s. m. (Geol.) Mineral de natură organică. – Din engl. mineraloid.

mineraloizi
MINERALOÍD, mineraloizi, s. m. (Geol.) Mineral de natură organică. – Din engl. mineraloid.

mineraloizii
MINERALOÍD, mineraloizi, s. m. (Geol.) Mineral de natură organică. – Din engl. mineraloid.

mineraloizilor
MINERALOÍD, mineraloizi, s. m. (Geol.) Mineral de natură organică. – Din engl. mineraloid.

mineralul
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralului
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

DOOM

minerál² s. n., pl. minerále

mineralurgia
MINERALURGÍE s. £ Știință care are ca obiect aplicațiile cunoștințelor de mineralogie, pentru folosirea mineralelor în industrie.

DOOM

mineralurgíe s. f., art. mineralurgía, g.-d. mineralurgíi, art. mineralurgíei

mineralurgie
MINERALURGÍE s. £ Știință care are ca obiect aplicațiile cunoștințelor de mineralogie, pentru folosirea mineralelor în industrie.

DOOM

mineralurgíe s. f., art. mineralurgía, g.-d. mineralurgíi, art. mineralurgíei

mineralurgiei
MINERALURGÍE s. £ Știință care are ca obiect aplicațiile cunoștințelor de mineralogie, pentru folosirea mineralelor în industrie.

DOOM

mineralurgíe s. f., art. mineralurgía, g.-d. mineralurgíi, art. mineralurgíei

mineralurgii
MINERALURGÍE s. £ Știință care are ca obiect aplicațiile cunoștințelor de mineralogie, pentru folosirea mineralelor în industrie.

DOOM

mineralurgíe s. f., art. mineralurgía, g.-d. mineralurgíi, art. mineralurgíei

minerea
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minereai
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineream
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerească
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minereau
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minereați
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineresc
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minereu
MINERÉU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

DOOM

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minereul
MINERÉU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

DOOM

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minereului
MINERÉU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

DOOM

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minereuri
MINERÉU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

DOOM

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minereurile
MINERÉU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

DOOM

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minereurilor
MINERÉU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

DOOM

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minerește
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerești
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineri
MINÉR, mineri, s. m. Muncitor calificat care lucrează într-o mină¹ (1). – Din fr. mineur.

DOOM

minér s. m., pl. minéri

mineri
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineriada
MINERIÁDĂ, mineriade, s. f. (Depr.) Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.).

DOOM

*mineriádă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriádei; pl. mineriáde

mineriade
MINERIÁDĂ, mineriade, s. f. (Depr.) Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.).

DOOM

*mineriádă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriádei; pl. mineriáde

mineriadei
MINERIÁDĂ, mineriade, s. f. (Depr.) Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.).

DOOM

*mineriádă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriádei; pl. mineriáde

mineriadele
MINERIÁDĂ, mineriade, s. f. (Depr.) Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.).

DOOM

*mineriádă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriádei; pl. mineriáde

mineriadelor
MINERIÁDĂ, mineriade, s. f. (Depr.) Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.).

DOOM

*mineriádă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. mineriádei; pl. mineriáde

minerii
MINÉR, mineri, s. m. Muncitor calificat care lucrează într-o mină¹ (1). – Din fr. mineur.

DOOM

minér s. m., pl. minéri

minerii
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerilor
MINÉR, mineri, s. m. Muncitor calificat care lucrează într-o mină¹ (1). – Din fr. mineur.

DOOM

minér s. m., pl. minéri

minerim
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerind
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerire
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerire
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

mineriră
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerirăm
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerirăți
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerise
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerisem
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineriseră
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineriserăm
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineriserăți
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineriseși
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

mineriseți
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerit
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerit
MINERÍT s. n. 1. Ramură a industriei extractive care se ocupă cu exploatarea zăcămintelor de minerale utile și a masivelor de roci, folosite fie în construcții, fie ca materii prime. 2. Îndeletnicire a minerului. – V. mineri.

DOOM

minerít s. n.

mineritul
MINERÍT s. n. 1. Ramură a industriei extractive care se ocupă cu exploatarea zăcămintelor de minerale utile și a masivelor de roci, folosite fie în construcții, fie ca materii prime. 2. Îndeletnicire a minerului. – V. mineri.

DOOM

minerít s. n.

mineritului
MINERÍT s. n. 1. Ramură a industriei extractive care se ocupă cu exploatarea zăcămintelor de minerale utile și a masivelor de roci, folosite fie în construcții, fie ca materii prime. 2. Îndeletnicire a minerului. – V. mineri.

DOOM

minerít s. n.

mineriși
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerița
MINERÍȚĂ, minerițe, s. f. Muncitoare calificată care lucrează într-o mină¹ (1). – Miner + suf. -iță.

DOOM

mineríță s. f., g.-d. art. mineríței; pl. mineríțe

minerițe
MINERÍȚĂ, minerițe, s. f. Muncitoare calificată care lucrează într-o mină¹ (1). – Miner + suf. -iță.

DOOM

mineríță s. f., g.-d. art. mineríței; pl. mineríțe

mineriței
MINERÍȚĂ, minerițe, s. f. Muncitoare calificată care lucrează într-o mină¹ (1). – Miner + suf. -iță.

DOOM

mineríță s. f., g.-d. art. mineríței; pl. mineríțe

minerițele
MINERÍȚĂ, minerițe, s. f. Muncitoare calificată care lucrează într-o mină¹ (1). – Miner + suf. -iță.

DOOM

mineríță s. f., g.-d. art. mineríței; pl. mineríțe

minerițelor
MINERÍȚĂ, minerițe, s. f. Muncitoare calificată care lucrează într-o mină¹ (1). – Miner + suf. -iță.

DOOM

mineríță s. f., g.-d. art. mineríței; pl. mineríțe

mineriți
MINERÍ, mineresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în mină¹ (1). – Din miner.

DOOM

minerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minerésc, imperf. 3 sg. minereá; conj. prez. 3 să minereáscă

minerul
MINÉR, mineri, s. m. Muncitor calificat care lucrează într-o mină¹ (1). – Din fr. mineur.

DOOM

minér s. m., pl. minéri

minerului
MINÉR, mineri, s. m. Muncitor calificat care lucrează într-o mină¹ (1). – Din fr. mineur.

DOOM

minér s. m., pl. minéri

minerva
Minerva, la romani, zeița înțelepciunii, a artelor și a strategiei războinice. La origine ea a fost o veche divinitate etruscă, identificată mai tîrziu cu Athena, din mitologia greacă (v. Athena).

minesang
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

minesenger
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

mineta
MINÉTĂ s.f. Mineral de fier oolitic, bogat în limonit, hematit etc. [< fr. minette].

minete
MINÉTĂ s.f. Mineral de fier oolitic, bogat în limonit, hematit etc. [< fr. minette].

minetei
MINÉTĂ s.f. Mineral de fier oolitic, bogat în limonit, hematit etc. [< fr. minette].

minetele
MINÉTĂ s.f. Mineral de fier oolitic, bogat în limonit, hematit etc. [< fr. minette].

minetelor
MINÉTĂ s.f. Mineral de fier oolitic, bogat în limonit, hematit etc. [< fr. minette].

mineu
MINÉU s. n. v. minei.

minez
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

mineze
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minezi
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minge
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingea
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingeac
mingeác (-curi), s. n. – 1. Vagin. – 2. Damă la jocurile de cărți. Țig. minğ (Graur 170; M. L. Wagner, BF, X, 15; Juilland 168), cf. tc. minca. Cuvînt de argou.

mingeacă
mingeacă, mingeci s. f. (vulg.) vulvă, vagin.

minghine
MINGHÍNE s. f. v. menghină.

minghinea
MINGHINEÁ s. f. v. menghină.

DOOM

ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine

mingi
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingicar
mingicar, mingicari s. m. (peior.) 1. fotbalist cu un stil de joc individualist, care preferă să dribleze adversarii de joc în loc să paseze coechipierilor. 2. jucător tehnic lipsit de randament.

mingie
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingii
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingile
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingilor
MÍNGIE s. f. v. minge.

DOOM

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mingioc
MINGIÓC s. n. v. minciog.

mini
MÍNI² adj. invar. (Despre lungimea fustei) Care este (foarte) scurt (până deasupra genunchiului). ◊ (Substantivat) Fustă, palton etc. mini². – Din fr. mini.

DOOM

*míni adj. invar.

minia
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniai
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniam
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniară
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniarăm
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniarăți
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniase
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniasem
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniaseră
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniaserăm
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniaserăți
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniaseși
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniaseți
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniat
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniatelier
MINIATELIÉR, miniateliere, s. n. Atelier mic. [Pr.: -ni-a-] – Mini¹- + atelier.

miniateliere
MINIATELIÉR, miniateliere, s. n. Atelier mic. [Pr.: -ni-a-] – Mini¹- + atelier.

miniatelierele
MINIATELIÉR, miniateliere, s. n. Atelier mic. [Pr.: -ni-a-] – Mini¹- + atelier.

miniatelierelor
MINIATELIÉR, miniateliere, s. n. Atelier mic. [Pr.: -ni-a-] – Mini¹- + atelier.

miniatelierul
MINIATELIÉR, miniateliere, s. n. Atelier mic. [Pr.: -ni-a-] – Mini¹- + atelier.

miniatelierului
MINIATELIÉR, miniateliere, s. n. Atelier mic. [Pr.: -ni-a-] – Mini¹- + atelier.

miniatura
MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică ori de televiziune cu numere artistice scurte. ♦ Mică piesă muzicală. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

DOOM

miniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

miniatural
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturala
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturale
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalei
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalele
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalelor
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturali
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalii
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalilor
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalul
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturalului
MINIATURÁL, -Ă, miniaturali, -e, adj. Care se referă la miniaturi, privitor la miniaturi, care are dimensiunile unei miniaturi; p. ext. de proporții foarte mici; minuscul. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -al.

DOOM

miniaturál (-ni-a-) adj. m., pl. miniaturáli; f. miniaturálă, pl. miniaturále

miniaturi
MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică ori de televiziune cu numere artistice scurte. ♦ Mică piesă muzicală. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

DOOM

miniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

miniaturii
MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică ori de televiziune cu numere artistice scurte. ♦ Mică piesă muzicală. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

DOOM

miniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

miniaturile
MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică ori de televiziune cu numere artistice scurte. ♦ Mică piesă muzicală. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

DOOM

miniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

miniaturilor
MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică ori de televiziune cu numere artistice scurte. ♦ Mică piesă muzicală. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

DOOM

miniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniatúrii; pl. miniatúri

miniaturism
MINIATURÍSM s. n. (Rar) Arta miniaturistului; p. ext. manieră artistică care constă în preocuparea pentru aspectele miniaturale, delicate ale realității. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -ism.

DOOM

miniaturísm (-ni-a-) s. n.

miniaturismul
MINIATURÍSM s. n. (Rar) Arta miniaturistului; p. ext. manieră artistică care constă în preocuparea pentru aspectele miniaturale, delicate ale realității. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -ism.

DOOM

miniaturísm (-ni-a-) s. n.

miniaturismului
MINIATURÍSM s. n. (Rar) Arta miniaturistului; p. ext. manieră artistică care constă în preocuparea pentru aspectele miniaturale, delicate ale realității. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -ism.

DOOM

miniaturísm (-ni-a-) s. n.

miniaturist
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturista
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturiste
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturistei
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturistele
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturistelor
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturistica
MINIATURÍSTICĂ s. f. Arta de a executa miniaturi. ♦ Studiul miniaturilor din manuscrisele vechi. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -istică.

DOOM

miniaturístică (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturísticii

miniaturistici
MINIATURÍSTICĂ s. f. Arta de a executa miniaturi. ♦ Studiul miniaturilor din manuscrisele vechi. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -istică.

DOOM

miniaturístică (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturísticii

miniaturisticii
MINIATURÍSTICĂ s. f. Arta de a executa miniaturi. ♦ Studiul miniaturilor din manuscrisele vechi. [Pr.: -ni-a-] – Miniatură + suf. -istică.

DOOM

miniaturístică (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturísticii

miniaturistul
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturistului
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturiza
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizai
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizam
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizare
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizare
MINIATURIZÁRE, miniaturizări, s. f. Acțiunea de a miniaturiza și rezultatul ei. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

DOOM

miniaturizáre (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturizắrii; pl. miniaturizắri

miniaturizarea
MINIATURIZÁRE, miniaturizări, s. f. Acțiunea de a miniaturiza și rezultatul ei. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

DOOM

miniaturizáre (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturizắrii; pl. miniaturizắri

miniaturizară
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizarăm
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizarăți
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizase
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizasem
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizaseră
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizaserăm
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizaserăți
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizaseși
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizaseți
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizat
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizat
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizata
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizate
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizatei
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizatele
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizatelor
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizatul
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizatului
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizau
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizași
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizați
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizați
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizații
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizaților
MINIATURIZÁT, -Ă, miniaturizați, -te, adj. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

miniaturizează
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizez
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizeze
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizezi
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizând
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizînd
MINIATURIZÁ, miniaturizez, vb. I. Tranz. A executa în dimensiunile unei miniaturi; p. ext. a reda ceva la scară redusă. ♦ A reduce dimensiunile, greutatea și consumul specific în fabricarea unor mașini și aparate. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiser.

DOOM

miniaturizá (a ~) (-ni-a-) vb., ind. prez. 3 miniaturizeáză

miniaturizări
MINIATURIZÁRE, miniaturizări, s. f. Acțiunea de a miniaturiza și rezultatul ei. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

DOOM

miniaturizáre (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturizắrii; pl. miniaturizắri

miniaturizării
MINIATURIZÁRE, miniaturizări, s. f. Acțiunea de a miniaturiza și rezultatul ei. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

DOOM

miniaturizáre (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturizắrii; pl. miniaturizắri

miniaturizările
MINIATURIZÁRE, miniaturizări, s. f. Acțiunea de a miniaturiza și rezultatul ei. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

DOOM

miniaturizáre (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturizắrii; pl. miniaturizắri

miniaturizărilor
MINIATURIZÁRE, miniaturizări, s. f. Acțiunea de a miniaturiza și rezultatul ei. [Pr.: -ni-a-] – V. miniaturiza.

DOOM

miniaturizáre (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturizắrii; pl. miniaturizắri

miniaturiști
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturiștii
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniaturiștilor
MINIATURÍST, -Ă, miniaturiști, -ste, s. m. și f. Artist care execută miniaturi. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniaturiste.

DOOM

miniaturístă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. miniaturístei; pl. miniaturíste

miniau
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniautomobil
MINIAUTOMOBÍL, miniautomobile, s. n. Automobil de dimensiuni reduse. [Pr.: -ni-a-u-] – Mini¹- + automobil.

miniautomobile
MINIAUTOMOBÍL, miniautomobile, s. n. Automobil de dimensiuni reduse. [Pr.: -ni-a-u-] – Mini¹- + automobil.

miniautomobilele
MINIAUTOMOBÍL, miniautomobile, s. n. Automobil de dimensiuni reduse. [Pr.: -ni-a-u-] – Mini¹- + automobil.

miniautomobilelor
MINIAUTOMOBÍL, miniautomobile, s. n. Automobil de dimensiuni reduse. [Pr.: -ni-a-u-] – Mini¹- + automobil.

miniautomobilul
MINIAUTOMOBÍL, miniautomobile, s. n. Automobil de dimensiuni reduse. [Pr.: -ni-a-u-] – Mini¹- + automobil.

miniautomobilului
MINIAUTOMOBÍL, miniautomobile, s. n. Automobil de dimensiuni reduse. [Pr.: -ni-a-u-] – Mini¹- + automobil.

miniavioane
MINIAVIÓN s.n. Avion de dimensiuni reduse. [< mini- + avion].

miniavioanele
MINIAVIÓN s.n. Avion de dimensiuni reduse. [< mini- + avion].

miniavioanelor
MINIAVIÓN s.n. Avion de dimensiuni reduse. [< mini- + avion].

miniavion
MINIAVIÓN s.n. Avion de dimensiuni reduse. [< mini- + avion].

miniavionul
MINIAVIÓN s.n. Avion de dimensiuni reduse. [< mini- + avion].

miniavionului
MINIAVIÓN s.n. Avion de dimensiuni reduse. [< mini- + avion].

miniază
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniași
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniați
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

minibaschet
MINIBÁSCHET s. n. Joc de baschet cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. – Mini- + baschet.

DOOM

minibáschet s. n.

minibaschetbalist
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbalista
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbaliste
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbalistei
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbalistele
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbalistelor
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbalistul
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbalistului
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbaliști
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbaliștii
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetbaliștilor
MINIBASCHETBALÍST, -Ă, minibaschetbaliști, -ste, s. m. și f. Jucător de minibaschet. – Mini¹- + baschetbalist.

minibaschetul
MINIBÁSCHET s. n. Joc de baschet cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. – Mini- + baschet.

DOOM

minibáschet s. n.

minibaschetului
MINIBÁSCHET s. n. Joc de baschet cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. – Mini- + baschet.

DOOM

minibáschet s. n.

minibutelia
MINIBUTÉLIE s.f. Butelie de dimensiuni reduse. [< mini- + butelie].

minibutelie
MINIBUTÉLIE s.f. Butelie de dimensiuni reduse. [< mini- + butelie].

minibuteliei
MINIBUTÉLIE s.f. Butelie de dimensiuni reduse. [< mini- + butelie].

minibutelii
MINIBUTÉLIE s.f. Butelie de dimensiuni reduse. [< mini- + butelie].

minibuteliile
MINIBUTÉLIE s.f. Butelie de dimensiuni reduse. [< mini- + butelie].

minibuteliilor
MINIBUTÉLIE s.f. Butelie de dimensiuni reduse. [< mini- + butelie].

minibuz
MINIBÚZ s.n. Autobuz de dimensiuni reduse; microbuz. [< fr. minibus].

minibuze
MINIBÚZ s.n. Autobuz de dimensiuni reduse; microbuz. [< fr. minibus].

minibuzele
MINIBÚZ s.n. Autobuz de dimensiuni reduse; microbuz. [< fr. minibus].

minibuzelor
MINIBÚZ s.n. Autobuz de dimensiuni reduse; microbuz. [< fr. minibus].

minibuzul
MINIBÚZ s.n. Autobuz de dimensiuni reduse; microbuz. [< fr. minibus].

minibuzului
MINIBÚZ s.n. Autobuz de dimensiuni reduse; microbuz. [< fr. minibus].

minicalculatoare
MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s. n. 1. Calculator de nivel mediu destinat efectuării de calcule complexe și prelucrării unui mare volum de date primite sau transmise utilizatorilor conectați prin terminale; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.

minicalculatoarele
MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s. n. 1. Calculator de nivel mediu destinat efectuării de calcule complexe și prelucrării unui mare volum de date primite sau transmise utilizatorilor conectați prin terminale; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.

minicalculatoarelor
MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s. n. 1. Calculator de nivel mediu destinat efectuării de calcule complexe și prelucrării unui mare volum de date primite sau transmise utilizatorilor conectați prin terminale; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.

minicalculator
MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s. n. 1. Calculator de nivel mediu destinat efectuării de calcule complexe și prelucrării unui mare volum de date primite sau transmise utilizatorilor conectați prin terminale; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.

minicalculatorul
MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s. n. 1. Calculator de nivel mediu destinat efectuării de calcule complexe și prelucrării unui mare volum de date primite sau transmise utilizatorilor conectați prin terminale; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.

minicalculatorului
MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s. n. 1. Calculator de nivel mediu destinat efectuării de calcule complexe și prelucrării unui mare volum de date primite sau transmise utilizatorilor conectați prin terminale; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.

minicampionat
MINICAMPIONÁT, minicampionate, s. n. Campionat cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. [Pr.: -pi-o-] – Mini¹- + campionat.

DOOM

minicampionát (-pi-o-) s. n., pl. minicampionáte

minicampionate
MINICAMPIONÁT, minicampionate, s. n. Campionat cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. [Pr.: -pi-o-] – Mini¹- + campionat.

DOOM

minicampionát (-pi-o-) s. n., pl. minicampionáte

minicampionatele
MINICAMPIONÁT, minicampionate, s. n. Campionat cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. [Pr.: -pi-o-] – Mini¹- + campionat.

DOOM

minicampionát (-pi-o-) s. n., pl. minicampionáte

minicampionatelor
MINICAMPIONÁT, minicampionate, s. n. Campionat cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. [Pr.: -pi-o-] – Mini¹- + campionat.

DOOM

minicampionát (-pi-o-) s. n., pl. minicampionáte

minicampionatul
MINICAMPIONÁT, minicampionate, s. n. Campionat cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. [Pr.: -pi-o-] – Mini¹- + campionat.

DOOM

minicampionát (-pi-o-) s. n., pl. minicampionáte

minicampionatului
MINICAMPIONÁT, minicampionate, s. n. Campionat cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. [Pr.: -pi-o-] – Mini¹- + campionat.

DOOM

minicampionát (-pi-o-) s. n., pl. minicampionáte

minicar
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

DOOM

*minicár s. n., pl. minicáre

minicar
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

minicare
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

DOOM

*minicár s. n., pl. minicáre

minicarele
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

DOOM

*minicár s. n., pl. minicáre

minicarelor
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

DOOM

*minicár s. n., pl. minicáre

minicarul
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

DOOM

*minicár s. n., pl. minicáre

minicarului
MINICÁR, minicare, s. n. Trenuleț acționat de un vehicul motorizat sau autocar mic, folosit pentru transportul persoanelor pe distanțe scurte. [Pl. și: minicaruri] – Din engl. minicar.

DOOM

*minicár s. n., pl. minicáre

minicaseta
MINICASÉTĂ, minicasete, s. f. Casetă de mici dimensiuni folosită la minicasetofoane speciale. – Din fr. minicassette.

minicasete
MINICASÉTĂ, minicasete, s. f. Casetă de mici dimensiuni folosită la minicasetofoane speciale. – Din fr. minicassette.

minicasetei
MINICASÉTĂ, minicasete, s. f. Casetă de mici dimensiuni folosită la minicasetofoane speciale. – Din fr. minicassette.

minicasetele
MINICASÉTĂ, minicasete, s. f. Casetă de mici dimensiuni folosită la minicasetofoane speciale. – Din fr. minicassette.

minicasetelor
MINICASÉTĂ, minicasete, s. f. Casetă de mici dimensiuni folosită la minicasetofoane speciale. – Din fr. minicassette.

minicasetofoane
MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s. n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în căști; walkman. – Mini¹- + casetofon.

minicasetofoanele
MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s. n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în căști; walkman. – Mini¹- + casetofon.

minicasetofoanelor
MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s. n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în căști; walkman. – Mini¹- + casetofon.

minicasetofon
MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s. n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în căști; walkman. – Mini¹- + casetofon.

minicasetofonul
MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s. n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în căști; walkman. – Mini¹- + casetofon.

minicasetofonului
MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s. n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în căști; walkman. – Mini¹- + casetofon.

minicomputer
MINICOMPÚTER, minicomputere, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -pü-] – Din engl. minicomputer.

minicomputere
MINICOMPÚTER, minicomputere, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -pü-] – Din engl. minicomputer.

minicomputerele
MINICOMPÚTER, minicomputere, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -pü-] – Din engl. minicomputer.

minicomputerelor
MINICOMPÚTER, minicomputere, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -pü-] – Din engl. minicomputer.

minicomputerul
MINICOMPÚTER, minicomputere, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -pü-] – Din engl. minicomputer.

minicomputerului
MINICOMPÚTER, minicomputere, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -pü-] – Din engl. minicomputer.

minicontainer
MINICONTÁINER, minicontainere, s. n. Container de capacitate mică. – Mini¹- + container.

minicontainere
MINICONTÁINER, minicontainere, s. n. Container de capacitate mică. – Mini¹- + container.

minicontainerele
MINICONTÁINER, minicontainere, s. n. Container de capacitate mică. – Mini¹- + container.

minicontainerelor
MINICONTÁINER, minicontainere, s. n. Container de capacitate mică. – Mini¹- + container.

minicontainerul
MINICONTÁINER, minicontainere, s. n. Container de capacitate mică. – Mini¹- + container.

minicontainerului
MINICONTÁINER, minicontainere, s. n. Container de capacitate mică. – Mini¹- + container.

minicronica
MINICRÓNICĂ, minicronici, s. f. Cronică scurtă; (franțuzism) cronichetă. – Mini¹- + cronică.

minicronici
MINICRÓNICĂ, minicronici, s. f. Cronică scurtă; (franțuzism) cronichetă. – Mini¹- + cronică.

minicronicii
MINICRÓNICĂ, minicronici, s. f. Cronică scurtă; (franțuzism) cronichetă. – Mini¹- + cronică.

minicronicile
MINICRÓNICĂ, minicronici, s. f. Cronică scurtă; (franțuzism) cronichetă. – Mini¹- + cronică.

minicronicilor
MINICRÓNICĂ, minicronici, s. f. Cronică scurtă; (franțuzism) cronichetă. – Mini¹- + cronică.

minidialog
MINIDIALÓG s.n. Dialog scurt. [< mini- + dialog].

minidialogul
MINIDIALÓG s.n. Dialog scurt. [< mini- + dialog].

minidialogului
MINIDIALÓG s.n. Dialog scurt. [< mini- + dialog].

minidialoguri
MINIDIALÓG s.n. Dialog scurt. [< mini- + dialog].

minidialogurile
MINIDIALÓG s.n. Dialog scurt. [< mini- + dialog].

minidialogurilor
MINIDIALÓG s.n. Dialog scurt. [< mini- + dialog].

minidicționar
MINIDICȚIONÁR, minidicționare, s. n. Dicționar cu inventar restrâns. [Pr.: -ți-o-] – Mini¹- + dicționar.

minidicționare
MINIDICȚIONÁR, minidicționare, s. n. Dicționar cu inventar restrâns. [Pr.: -ți-o-] – Mini¹- + dicționar.

minidicționarele
MINIDICȚIONÁR, minidicționare, s. n. Dicționar cu inventar restrâns. [Pr.: -ți-o-] – Mini¹- + dicționar.

minidicționarelor
MINIDICȚIONÁR, minidicționare, s. n. Dicționar cu inventar restrâns. [Pr.: -ți-o-] – Mini¹- + dicționar.

minidicționarul
MINIDICȚIONÁR, minidicționare, s. n. Dicționar cu inventar restrâns. [Pr.: -ți-o-] – Mini¹- + dicționar.

minidicționarului
MINIDICȚIONÁR, minidicționare, s. n. Dicționar cu inventar restrâns. [Pr.: -ți-o-] – Mini¹- + dicționar.

minie
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniem
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

minienciclopedia
MINIENCICLOPEDÍE, minienciclopedii, s. f. (Rar) Microenciclopedie. [Pr.: -ni-en-] – Mini¹- + enciclopedie.

minienciclopedie
MINIENCICLOPEDÍE, minienciclopedii, s. f. (Rar) Microenciclopedie. [Pr.: -ni-en-] – Mini¹- + enciclopedie.

minienciclopediei
MINIENCICLOPEDÍE, minienciclopedii, s. f. (Rar) Microenciclopedie. [Pr.: -ni-en-] – Mini¹- + enciclopedie.

minienciclopedii
MINIENCICLOPEDÍE, minienciclopedii, s. f. (Rar) Microenciclopedie. [Pr.: -ni-en-] – Mini¹- + enciclopedie.

minienciclopediile
MINIENCICLOPEDÍE, minienciclopedii, s. f. (Rar) Microenciclopedie. [Pr.: -ni-en-] – Mini¹- + enciclopedie.

minienciclopediilor
MINIENCICLOPEDÍE, minienciclopedii, s. f. (Rar) Microenciclopedie. [Pr.: -ni-en-] – Mini¹- + enciclopedie.

minieni
Minieni = Minyae.

minier
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

miniera
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

miniere
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniere
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierei
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierele
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierelor
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minieri
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierii
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierilor
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierul
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

minierului
MINIÉR, -Ă, minieri, -e, adj. Care ține de mină¹ (1), privitor la mină¹. ♦ În care se găsesc (multe) mine¹, în care se practică mineritul. [Pr.: -ni-er] – Din fr. minier.

DOOM

miniér (-ni-er) adj. m., pl. miniéri; f. miniéră, pl. miniére

miniez
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

minieze
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniezi
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

minifoane
MINIFÓN s.n. Magnetofon de proporții reduse; minimagnetofon. [< mini- + (magneto)fon].

minifoanele
MINIFÓN s.n. Magnetofon de proporții reduse; minimagnetofon. [< mini- + (magneto)fon].

minifoanelor
MINIFÓN s.n. Magnetofon de proporții reduse; minimagnetofon. [< mini- + (magneto)fon].

minifoiletoane
MINIFOILETÓN, minifoiletoane, s. n. Microfoileton. [Pr.: -fo-i-] – Mini¹- + foileton.

minifoiletoanele
MINIFOILETÓN, minifoiletoane, s. n. Microfoileton. [Pr.: -fo-i-] – Mini¹- + foileton.

minifoiletoanelor
MINIFOILETÓN, minifoiletoane, s. n. Microfoileton. [Pr.: -fo-i-] – Mini¹- + foileton.

minifoileton
MINIFOILETÓN, minifoiletoane, s. n. Microfoileton. [Pr.: -fo-i-] – Mini¹- + foileton.

minifoiletonul
MINIFOILETÓN, minifoiletoane, s. n. Microfoileton. [Pr.: -fo-i-] – Mini¹- + foileton.

minifoiletonului
MINIFOILETÓN, minifoiletoane, s. n. Microfoileton. [Pr.: -fo-i-] – Mini¹- + foileton.

minifon
MINIFÓN s.n. Magnetofon de proporții reduse; minimagnetofon. [< mini- + (magneto)fon].

minifonul
MINIFÓN s.n. Magnetofon de proporții reduse; minimagnetofon. [< mini- + (magneto)fon].

minifonului
MINIFÓN s.n. Magnetofon de proporții reduse; minimagnetofon. [< mini- + (magneto)fon].

minifotbal
MINIFÓTBAL s. n. Joc de fotbal cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. – Mini¹- + fotbal.

minifotbalul
MINIFÓTBAL s. n. Joc de fotbal cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. – Mini¹- + fotbal.

minifotbalului
MINIFÓTBAL s. n. Joc de fotbal cu durată redusă, adaptat pentru copii și tineret. – Mini¹- + fotbal.

minifrigider
MINIFRIGIDÉR, minifrigidere, s. n. Frigider de dimensiuni mici (alimentat de la acumulatorul autoturismului). – Mini¹- + frigider.

minifrigidere
MINIFRIGIDÉR, minifrigidere, s. n. Frigider de dimensiuni mici (alimentat de la acumulatorul autoturismului). – Mini¹- + frigider.

minifrigiderele
MINIFRIGIDÉR, minifrigidere, s. n. Frigider de dimensiuni mici (alimentat de la acumulatorul autoturismului). – Mini¹- + frigider.

minifrigiderelor
MINIFRIGIDÉR, minifrigidere, s. n. Frigider de dimensiuni mici (alimentat de la acumulatorul autoturismului). – Mini¹- + frigider.

minifrigiderul
MINIFRIGIDÉR, minifrigidere, s. n. Frigider de dimensiuni mici (alimentat de la acumulatorul autoturismului). – Mini¹- + frigider.

minifrigiderului
MINIFRIGIDÉR, minifrigidere, s. n. Frigider de dimensiuni mici (alimentat de la acumulatorul autoturismului). – Mini¹- + frigider.

minifusta
MINIFÚSTĂ s.f. Minijupă, minigonă. [Et. incertă].

minifuste
MINIFÚSTĂ s.f. Minijupă, minigonă. [Et. incertă].

minifustei
MINIFÚSTĂ s.f. Minijupă, minigonă. [Et. incertă].

minifustele
MINIFÚSTĂ s.f. Minijupă, minigonă. [Et. incertă].

minifustelor
MINIFÚSTĂ s.f. Minijupă, minigonă. [Et. incertă].

minigolf
MINIGÓLF s. n. Joc de golf adaptat pentru un teren mic. – Din engl., fr. minigolf.

DOOM

*minigólf s. n.

minigolful
MINIGÓLF s. n. Joc de golf adaptat pentru un teren mic. – Din engl., fr. minigolf.

DOOM

*minigólf s. n.

minigolfului
MINIGÓLF s. n. Joc de golf adaptat pentru un teren mic. – Din engl., fr. minigolf.

DOOM

*minigólf s. n.

minigonă
MINIGÓNĂ s.f. Minifustă. [< it. minigonna].

miniind
MINIÁ, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

DOOM

miniá (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniáză, 1 pl. miniém (-ni-em); conj. prez. 3 să miniéze; ger. miniínd (-ni-ind)

miniinterviu
MINIINTERVÍU, miniinterviuri, s. n. Microinterviu. [Pr.: -ni-in-] – Mini¹- + interviu.

miniinterviul
MINIINTERVÍU, miniinterviuri, s. n. Microinterviu. [Pr.: -ni-in-] – Mini¹- + interviu.

miniinterviului
MINIINTERVÍU, miniinterviuri, s. n. Microinterviu. [Pr.: -ni-in-] – Mini¹- + interviu.

miniinterviuri
MINIINTERVÍU, miniinterviuri, s. n. Microinterviu. [Pr.: -ni-in-] – Mini¹- + interviu.

miniinterviurile
MINIINTERVÍU, miniinterviuri, s. n. Microinterviu. [Pr.: -ni-in-] – Mini¹- + interviu.

miniinterviurilor
MINIINTERVÍU, miniinterviuri, s. n. Microinterviu. [Pr.: -ni-in-] – Mini¹- + interviu.

miniistorie
MINIISTÓRIE s.f. Microistorie. [< mini- + istorie].

minijup
MINIJÚPĂ, minijupe, s. f. Fustă scurtă mult deasupra genunchilor. – Mini¹- + jupă.

DOOM

minijúpă s. f., g.-d. art. minijúpei; pl. minijúpe

minijupa
MINIJÚPĂ, minijupe, s. f. Fustă scurtă mult deasupra genunchilor. – Mini¹- + jupă.

DOOM

minijúpă s. f., g.-d. art. minijúpei; pl. minijúpe

minijupe
MINIJÚPĂ, minijupe, s. f. Fustă scurtă mult deasupra genunchilor. – Mini¹- + jupă.

DOOM

minijúpă s. f., g.-d. art. minijúpei; pl. minijúpe

minijupei
MINIJÚPĂ, minijupe, s. f. Fustă scurtă mult deasupra genunchilor. – Mini¹- + jupă.

DOOM

minijúpă s. f., g.-d. art. minijúpei; pl. minijúpe

minijupele
MINIJÚPĂ, minijupe, s. f. Fustă scurtă mult deasupra genunchilor. – Mini¹- + jupă.

DOOM

minijúpă s. f., g.-d. art. minijúpei; pl. minijúpe

minijupelor
MINIJÚPĂ, minijupe, s. f. Fustă scurtă mult deasupra genunchilor. – Mini¹- + jupă.

DOOM

minijúpă s. f., g.-d. art. minijúpei; pl. minijúpe

minijupistă
MINIJUPÍSTĂ, minijupiste, s. f. (Fam.) Fată (sau femeie) care poartă minijupă. – Minijupă + suf. -istă.

DOOM

minijupístă (fam.) s. f., g.-d. art. minijupístei; pl. minijupíste

minilaboratoare
MINILABORATÓR, minilaboratoare, s. n. Laborator mic care dă rezultatul unei analize în timp foarte scurt, folosind echipament electronic (portabil). – Mini¹- + laborator.

minilaboratoarele
MINILABORATÓR, minilaboratoare, s. n. Laborator mic care dă rezultatul unei analize în timp foarte scurt, folosind echipament electronic (portabil). – Mini¹- + laborator.

minilaboratoarelor
MINILABORATÓR, minilaboratoare, s. n. Laborator mic care dă rezultatul unei analize în timp foarte scurt, folosind echipament electronic (portabil). – Mini¹- + laborator.

minilaborator
MINILABORATÓR, minilaboratoare, s. n. Laborator mic care dă rezultatul unei analize în timp foarte scurt, folosind echipament electronic (portabil). – Mini¹- + laborator.

minilaboratorul
MINILABORATÓR, minilaboratoare, s. n. Laborator mic care dă rezultatul unei analize în timp foarte scurt, folosind echipament electronic (portabil). – Mini¹- + laborator.

minilaboratorului
MINILABORATÓR, minilaboratoare, s. n. Laborator mic care dă rezultatul unei analize în timp foarte scurt, folosind echipament electronic (portabil). – Mini¹- + laborator.

minim
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minim
MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

DOOM

mínim² s. n., pl. mínimuri

minima
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minima
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimagazin
MINIMAGAZÍN, minimagazine, s. n. Magazin mic; chioșc (alimentar). – Mini¹- + magazin.

minimagazine
MINIMAGAZÍN, minimagazine, s. n. Magazin mic; chioșc (alimentar). – Mini¹- + magazin.

minimagazinele
MINIMAGAZÍN, minimagazine, s. n. Magazin mic; chioșc (alimentar). – Mini¹- + magazin.

minimagazinelor
MINIMAGAZÍN, minimagazine, s. n. Magazin mic; chioșc (alimentar). – Mini¹- + magazin.

minimagazinul
MINIMAGAZÍN, minimagazine, s. n. Magazin mic; chioșc (alimentar). – Mini¹- + magazin.

minimagazinului
MINIMAGAZÍN, minimagazine, s. n. Magazin mic; chioșc (alimentar). – Mini¹- + magazin.

minimagnetofoane
MINIMAGNETOFÓN, minimagnetofoane, s. n. Magnetofon portabil de dimensiuni reduse. – Mini¹- + magnetofon.

minimagnetofoanele
MINIMAGNETOFÓN, minimagnetofoane, s. n. Magnetofon portabil de dimensiuni reduse. – Mini¹- + magnetofon.

minimagnetofoanelor
MINIMAGNETOFÓN, minimagnetofoane, s. n. Magnetofon portabil de dimensiuni reduse. – Mini¹- + magnetofon.

minimagnetofon
MINIMAGNETOFÓN, minimagnetofoane, s. n. Magnetofon portabil de dimensiuni reduse. – Mini¹- + magnetofon.

minimagnetofonul
MINIMAGNETOFÓN, minimagnetofoane, s. n. Magnetofon portabil de dimensiuni reduse. – Mini¹- + magnetofon.

minimagnetofonului
MINIMAGNETOFÓN, minimagnetofoane, s. n. Magnetofon portabil de dimensiuni reduse. – Mini¹- + magnetofon.

minimal
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimala
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimale
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimalei
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimalele
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimalelor
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimali
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimalii
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimalilor
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimaliza
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizai
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizam
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizare
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizare
MINIMALIZÁRE, minimalizări, s. f. Acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei. – V. minimaliza.

DOOM

minimalizáre s. f., g.-d. art. minimalizắrii; pl. minimalizắri

minimalizarea
MINIMALIZÁRE, minimalizări, s. f. Acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei. – V. minimaliza.

DOOM

minimalizáre s. f., g.-d. art. minimalizắrii; pl. minimalizắri

minimalizară
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizarăm
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizarăți
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizase
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizasem
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizaseră
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizaserăm
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizaserăți
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizaseși
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizaseți
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizat
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizat
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizata
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizate
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizatei
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizatele
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizatelor
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizatoare
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatoarea
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatoarei
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatoarele
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatoarelor
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizator
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatori
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatorii
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatorilor
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatorul
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatorului
MINIMALIZATÓR, -OÁRE, minimalizatori, -oare, adj. Care minimalizează. – Minimaliza + suf. -tor.

DOOM

*minimalizatór adj. m., pl. minimalizatóri; f. sg. și pl. minimalizatoáre

minimalizatul
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizatului
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizau
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizași
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizați
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizați
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizații
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizaților
MINIMALIZÁT, -Ă, minimalizați, -te, adj. A cărui valoare sau importanță a fost micșorată pe nedrept (fiind prezentat în mod fals); bagatelizat, diminuat.

minimalizează
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizez
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizeze
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizezi
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizând
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizînd
MINIMALIZÁ, minimalizez, vb. I. Tranz. A diminua, a reduce (la minimum), a micșora nejustificat valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei; a subaprecia, a bagateliza. – Minimal + suf. -iza.

DOOM

minimalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 minimalizeáză

minimalizări
MINIMALIZÁRE, minimalizări, s. f. Acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei. – V. minimaliza.

DOOM

minimalizáre s. f., g.-d. art. minimalizắrii; pl. minimalizắri

minimalizării
MINIMALIZÁRE, minimalizări, s. f. Acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei. – V. minimaliza.

DOOM

minimalizáre s. f., g.-d. art. minimalizắrii; pl. minimalizắri

minimalizările
MINIMALIZÁRE, minimalizări, s. f. Acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei. – V. minimaliza.

DOOM

minimalizáre s. f., g.-d. art. minimalizắrii; pl. minimalizắri

minimalizărilor
MINIMALIZÁRE, minimalizări, s. f. Acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei. – V. minimaliza.

DOOM

minimalizáre s. f., g.-d. art. minimalizắrii; pl. minimalizắri

minimalul
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimalului
MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim² (1). ◊ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime ce trebuie îndeplinite cu precădere. Preț minimal = prețul cel mai mic cu care poate fi pusă în vânzare o marfă. – Din fr. minimal.

DOOM

minimál adj. m., pl. minimáli; f. minimálă, pl. minimále

minimarket
MINIMÁRKET, minimarketuri, s. n. Magazin de dimensiuni mici. – Din engl. mini-market.

DOOM

minimárket (angl.) s. n., pl. minimárketuri

minimaximă
MINIMÁXIMĂ s.f. (Mat.) Minim între valorile maxime ale unei funcții. [Var. minimomaximă s.f. / cf. it. minimassimo].

minime
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minime
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimei
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimei
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimele
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimele
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimelor
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimelor
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimetre
MINIMÉTRU, minimetre, s. n. Instrument mecanic de măsurare a lungimilor prin metoda comparativă, folosit pentru verificarea dimensiunilor unor piese. – Din fr. minimètre.

DOOM

minimétru (-me-tru) s. n., art. minimétrul; pl. minimétre

minimetrele
MINIMÉTRU, minimetre, s. n. Instrument mecanic de măsurare a lungimilor prin metoda comparativă, folosit pentru verificarea dimensiunilor unor piese. – Din fr. minimètre.

DOOM

minimétru (-me-tru) s. n., art. minimétrul; pl. minimétre

minimetrelor
MINIMÉTRU, minimetre, s. n. Instrument mecanic de măsurare a lungimilor prin metoda comparativă, folosit pentru verificarea dimensiunilor unor piese. – Din fr. minimètre.

DOOM

minimétru (-me-tru) s. n., art. minimétrul; pl. minimétre

minimetru
MINIMÉTRU, minimetre, s. n. Instrument mecanic de măsurare a lungimilor prin metoda comparativă, folosit pentru verificarea dimensiunilor unor piese. – Din fr. minimètre.

DOOM

minimétru (-me-tru) s. n., art. minimétrul; pl. minimétre

minimetrul
MINIMÉTRU, minimetre, s. n. Instrument mecanic de măsurare a lungimilor prin metoda comparativă, folosit pentru verificarea dimensiunilor unor piese. – Din fr. minimètre.

DOOM

minimétru (-me-tru) s. n., art. minimétrul; pl. minimétre

minimetrului
MINIMÉTRU, minimetre, s. n. Instrument mecanic de măsurare a lungimilor prin metoda comparativă, folosit pentru verificarea dimensiunilor unor piese. – Din fr. minimètre.

DOOM

minimétru (-me-tru) s. n., art. minimétrul; pl. minimétre

minimi
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimii
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimilor
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimiza
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizai
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizam
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizare
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizare
MINIMIZÁRE, minimizări, s. f. Minimalizare. – V. minimiza.

minimizarea
MINIMIZÁRE, minimizări, s. f. Minimalizare. – V. minimiza.

minimizară
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizarăm
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizarăți
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizase
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizasem
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizaseră
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizaserăm
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizaserăți
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizaseși
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizaseți
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizat
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizat
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizata
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizate
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizatei
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizatele
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizatelor
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizatul
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizatului
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizau
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizași
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizați
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizați
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizații
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizaților
MINIMIZÁT, -Ă, minimizați, -te, adj. Minimalizat. – V. minimiza.

minimizează
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizez
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizeze
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizezi
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizând
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizînd
MINIMIZÁ, minimizez, vb. I. Tranz. A reduce la minimum; a minimaliza. – Din fr. minimiser.

minimizări
MINIMIZÁRE, minimizări, s. f. Minimalizare. – V. minimiza.

minimizării
MINIMIZÁRE, minimizări, s. f. Minimalizare. – V. minimiza.

minimizările
MINIMIZÁRE, minimizări, s. f. Minimalizare. – V. minimiza.

minimizărilor
MINIMIZÁRE, minimizări, s. f. Minimalizare. – V. minimiza.

minimomaximă
MINIMOMÁXIMĂ s.f. v. minimaximă.

minimotoreta
MINIMOTORÉTĂ, minimotorete, s. f. Motoretă de mic litraj. – Mini¹- + motoretă.

minimotorete
MINIMOTORÉTĂ, minimotorete, s. f. Motoretă de mic litraj. – Mini¹- + motoretă.

minimotoretei
MINIMOTORÉTĂ, minimotorete, s. f. Motoretă de mic litraj. – Mini¹- + motoretă.

minimotoretele
MINIMOTORÉTĂ, minimotorete, s. f. Motoretă de mic litraj. – Mini¹- + motoretă.

minimotoretelor
MINIMOTORÉTĂ, minimotorete, s. f. Motoretă de mic litraj. – Mini¹- + motoretă.

minimul
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimul
MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

DOOM

mínim² s. n., pl. mínimuri

minimului
MÍNIM², -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

DOOM

mínimă s. f., g.-d. art. mínimei; pl. mínime

minimului
MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

DOOM

mínim² s. n., pl. mínimuri

minimum
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

DOOM

mínimum³ s. n., art. mínimumul

minimumul
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

DOOM

mínimum³ s. n., art. mínimumul

minimumului
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

DOOM

mínimum³ s. n., art. mínimumul

minimumuri
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

DOOM

mínimum³ s. n., art. mínimumul

minimumurile
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

DOOM

mínimum³ s. n., art. mínimumul

minimumurilor
MÍNIMUM s. n., adv. 1. S. n. Punct, limită, fază reprezentând extrema inferioară. 2. S. n. Cea mai redusă cantitate, valoare, intensitate; minim¹. 3. Adv. În cantitatea, timpul, spațiul minim²; cel puțin..., pe puțin...; măcar. – Din lat., fr. minimum.

DOOM

mínimum³ s. n., art. mínimumul

minimuri
MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

DOOM

mínim² s. n., pl. mínimuri

minimurile
MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

DOOM

mínim² s. n., pl. mínimuri

minimurilor
MÍNIM¹, minimuri, s. n. Minimum (2). ◊ Minim de trai = cantitate de bunuri și de servicii strict necesare întreținerii vieții unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societății. – Din minimum, prin apropiere de minim².

DOOM

mínim² s. n., pl. mínimuri

minimus
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el.

minioina
MINIÓINĂ s. f. Oină cu reguli de joc simplificate. [Pr.: -ni-oi-] – Mini¹- + oină.

minioine
MINIÓINĂ s. f. Oină cu reguli de joc simplificate. [Pr.: -ni-oi-] – Mini¹- + oină.

minioinei
MINIÓINĂ s. f. Oină cu reguli de joc simplificate. [Pr.: -ni-oi-] – Mini¹- + oină.

minion
MINIÓN s.n. (Poligr.) Colonel. [Pron. -nion. / < fr. mignon, germ. Mignon].

DOOM

minión (mi-nion) adj. m., pl. minióni; f. miniónă, pl. minióne

miniordinatoare
MINIORDINATÓR, miniordinatoare, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -ni-or-] – Din fr. miniordinateur.

miniordinatoarele
MINIORDINATÓR, miniordinatoare, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -ni-or-] – Din fr. miniordinateur.

miniordinatoarelor
MINIORDINATÓR, miniordinatoare, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -ni-or-] – Din fr. miniordinateur.

miniordinator
MINIORDINATÓR, miniordinatoare, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -ni-or-] – Din fr. miniordinateur.

miniordinatorul
MINIORDINATÓR, miniordinatoare, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -ni-or-] – Din fr. miniordinateur.

miniordinatorului
MINIORDINATÓR, miniordinatoare, s. n. Minicalculator (1). [Pr.: -ni-or-] – Din fr. miniordinateur.

miniproblema
MINIPROBLÉMĂ s.f. Problemă de mică importanță. [Et. incertă].

miniprobleme
MINIPROBLÉMĂ s.f. Problemă de mică importanță. [Et. incertă].

miniproblemei
MINIPROBLÉMĂ s.f. Problemă de mică importanță. [Et. incertă].

miniproblemele
MINIPROBLÉMĂ s.f. Problemă de mică importanță. [Et. incertă].

miniproblemelor
MINIPROBLÉMĂ s.f. Problemă de mică importanță. [Et. incertă].

miniprogram
MINIPROGRÁM s.n. Program scurt, de dimensiuni reduse. [Cf. fr. miniprogramme].

miniprograme
MINIPROGRÁM s.n. Program scurt, de dimensiuni reduse. [Cf. fr. miniprogramme].

miniprogramele
MINIPROGRÁM s.n. Program scurt, de dimensiuni reduse. [Cf. fr. miniprogramme].

miniprogramelor
MINIPROGRÁM s.n. Program scurt, de dimensiuni reduse. [Cf. fr. miniprogramme].

miniprogramul
MINIPROGRÁM s.n. Program scurt, de dimensiuni reduse. [Cf. fr. miniprogramme].

miniprogramului
MINIPROGRÁM s.n. Program scurt, de dimensiuni reduse. [Cf. fr. miniprogramme].

miniradio
MINIRÁDIO s.n. Aparat de radio de dimensiuni reduse. [Cf. engl. miniradio].

miniradioul
MINIRÁDIO s.n. Aparat de radio de dimensiuni reduse. [Cf. engl. miniradio].

miniradioului
MINIRÁDIO s.n. Aparat de radio de dimensiuni reduse. [Cf. engl. miniradio].

miniradiouri
MINIRÁDIO s.n. Aparat de radio de dimensiuni reduse. [Cf. engl. miniradio].

miniradiourile
MINIRÁDIO s.n. Aparat de radio de dimensiuni reduse. [Cf. engl. miniradio].

miniradiourilor
MINIRÁDIO s.n. Aparat de radio de dimensiuni reduse. [Cf. engl. miniradio].

miniraliu
MINIRALÍU s.n. Raliu pe un itinerar mai scurt; microraliu. [Cf. fr. mini-rallye].

miniraliul
MINIRALÍU s.n. Raliu pe un itinerar mai scurt; microraliu. [Cf. fr. mini-rallye].

miniraliului
MINIRALÍU s.n. Raliu pe un itinerar mai scurt; microraliu. [Cf. fr. mini-rallye].

miniraliuri
MINIRALÍU s.n. Raliu pe un itinerar mai scurt; microraliu. [Cf. fr. mini-rallye].

miniraliurile
MINIRALÍU s.n. Raliu pe un itinerar mai scurt; microraliu. [Cf. fr. mini-rallye].

miniraliurilor
MINIRALÍU s.n. Raliu pe un itinerar mai scurt; microraliu. [Cf. fr. mini-rallye].

minirecital
MINIRECITÁL, minirecitaluri, s. n. Microrecital. – Mini¹- + recital.

minirecitalul
MINIRECITÁL, minirecitaluri, s. n. Microrecital. – Mini¹- + recital.

minirecitalului
MINIRECITÁL, minirecitaluri, s. n. Microrecital. – Mini¹- + recital.

minirecitaluri
MINIRECITÁL, minirecitaluri, s. n. Microrecital. – Mini¹- + recital.

minirecitalurile
MINIRECITÁL, minirecitaluri, s. n. Microrecital. – Mini¹- + recital.

minirecitalurilor
MINIRECITÁL, minirecitaluri, s. n. Microrecital. – Mini¹- + recital.

miniroman
MINIROMÁN s.n. Roman de proporții reduse. [Et. incertă].

miniromane
MINIROMÁN s.n. Roman de proporții reduse. [Et. incertă].

miniromanele
MINIROMÁN s.n. Roman de proporții reduse. [Et. incertă].

miniromanelor
MINIROMÁN s.n. Roman de proporții reduse. [Et. incertă].

miniromanul
MINIROMÁN s.n. Roman de proporții reduse. [Et. incertă].

miniromanului
MINIROMÁN s.n. Roman de proporții reduse. [Et. incertă].

minirugbi
MINIRÚGBI s. n. Rugbi cu reguli de joc modificate și adaptate copiilor. [Pr.: miniruibi] – Mini¹- + rugbi.

minirugbiul
MINIRÚGBI s. n. Rugbi cu reguli de joc modificate și adaptate copiilor. [Pr.: miniruibi] – Mini¹- + rugbi.

minirugbiului
MINIRÚGBI s. n. Rugbi cu reguli de joc modificate și adaptate copiilor. [Pr.: miniruibi] – Mini¹- + rugbi.

miniscaf
MINISCÁF, miniscafuri, s. n. Ambarcațiune mică, de agrement, pentru două persoane, care se poate scufunda la adâncimi mici. – Mini¹- + [bati]scaf.

DOOM

*miniscáf (-nis-caf/-ni-scaf) s. n., pl. miniscáfuri

miniscaful
MINISCÁF, miniscafuri, s. n. Ambarcațiune mică, de agrement, pentru două persoane, care se poate scufunda la adâncimi mici. – Mini¹- + [bati]scaf.

DOOM

*miniscáf (-nis-caf/-ni-scaf) s. n., pl. miniscáfuri

miniscafului
MINISCÁF, miniscafuri, s. n. Ambarcațiune mică, de agrement, pentru două persoane, care se poate scufunda la adâncimi mici. – Mini¹- + [bati]scaf.

DOOM

*miniscáf (-nis-caf/-ni-scaf) s. n., pl. miniscáfuri

miniscafuri
MINISCÁF, miniscafuri, s. n. Ambarcațiune mică, de agrement, pentru două persoane, care se poate scufunda la adâncimi mici. – Mini¹- + [bati]scaf.

DOOM

*miniscáf (-nis-caf/-ni-scaf) s. n., pl. miniscáfuri

miniscafurile
MINISCÁF, miniscafuri, s. n. Ambarcațiune mică, de agrement, pentru două persoane, care se poate scufunda la adâncimi mici. – Mini¹- + [bati]scaf.

DOOM

*miniscáf (-nis-caf/-ni-scaf) s. n., pl. miniscáfuri

miniscafurilor
MINISCÁF, miniscafuri, s. n. Ambarcațiune mică, de agrement, pentru două persoane, care se poate scufunda la adâncimi mici. – Mini¹- + [bati]scaf.

DOOM

*miniscáf (-nis-caf/-ni-scaf) s. n., pl. miniscáfuri

minister
MINISTÉR, ministere, s. n. 1. Organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru; instituția respectivă; p. ext. clădirea în care își are sediul această instituție. 2. (Înv.) Funcție de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.

DOOM

ministér s. n., pl. ministére (dar: Ministerul Educației etc.)

ministere
MINISTÉR, ministere, s. n. 1. Organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru; instituția respectivă; p. ext. clădirea în care își are sediul această instituție. 2. (Înv.) Funcție de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.

DOOM

ministér s. n., pl. ministére (dar: Ministerul Educației etc.)

ministerele
MINISTÉR, ministere, s. n. 1. Organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru; instituția respectivă; p. ext. clădirea în care își are sediul această instituție. 2. (Înv.) Funcție de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.

DOOM

ministér s. n., pl. ministére (dar: Ministerul Educației etc.)

ministerelor
MINISTÉR, ministere, s. n. 1. Organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru; instituția respectivă; p. ext. clădirea în care își are sediul această instituție. 2. (Înv.) Funcție de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.

DOOM

ministér s. n., pl. ministére (dar: Ministerul Educației etc.)

ministeriabil
MINISTERIÁBIL, ministeriabili, s. m. (Rar) Persoană care aspiră la demnitatea de ministru. [Pr.: -ri-a-] – Din it. ministeriabile. Cf. fr. ministrable.

DOOM

ministeriábil (-ri-a-) s. m., pl. ministeriábili

ministeriabili
MINISTERIÁBIL, ministeriabili, s. m. (Rar) Persoană care aspiră la demnitatea de ministru. [Pr.: -ri-a-] – Din it. ministeriabile. Cf. fr. ministrable.

DOOM

ministeriábil (-ri-a-) s. m., pl. ministeriábili

ministeriabilii
MINISTERIÁBIL, ministeriabili, s. m. (Rar) Persoană care aspiră la demnitatea de ministru. [Pr.: -ri-a-] – Din it. ministeriabile. Cf. fr. ministrable.

DOOM

ministeriábil (-ri-a-) s. m., pl. ministeriábili

ministeriabililor
MINISTERIÁBIL, ministeriabili, s. m. (Rar) Persoană care aspiră la demnitatea de ministru. [Pr.: -ri-a-] – Din it. ministeriabile. Cf. fr. ministrable.

DOOM

ministeriábil (-ri-a-) s. m., pl. ministeriábili

ministeriabilul
MINISTERIÁBIL, ministeriabili, s. m. (Rar) Persoană care aspiră la demnitatea de ministru. [Pr.: -ri-a-] – Din it. ministeriabile. Cf. fr. ministrable.

DOOM

ministeriábil (-ri-a-) s. m., pl. ministeriábili

ministeriabilului
MINISTERIÁBIL, ministeriabili, s. m. (Rar) Persoană care aspiră la demnitatea de ministru. [Pr.: -ri-a-] – Din it. ministeriabile. Cf. fr. ministrable.

DOOM

ministeriábil (-ri-a-) s. m., pl. ministeriábili

ministerial
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministeriala
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministeriale
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialei
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialele
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialelor
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministeriali
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialii
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialilor
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialul
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministerialului
MINISTERIÁL, -Ă, ministeriali, -e, adj. Care aparține unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Bancă ministerială = locul pe care îl ocupă reprezentanții guvernului în incinta unui parlament. Coală (sau hârtie) ministerială (sau de format ministerial) = coală de hârtie de format obișnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, în care pot încăpea acte fără să fie îndoite. [Pr.: -ri-al] – Din fr. ministériel.

DOOM

ministeriál (-ri-al) adj. m., pl. ministeriáli; f. ministeriálă, pl. ministeriále

ministeriat
MINISTERIÁT, ministeriate, s. n. (Rar) Perioadă în care un guvern sau un ministru este la putere. [Pr.: -ri-at] – Din fr. ministériat.

DOOM

ministeriát (-ri-at) s. n., pl. ministeriáte

ministeriate
MINISTERIÁT, ministeriate, s. n. (Rar) Perioadă în care un guvern sau un ministru este la putere. [Pr.: -ri-at] – Din fr. ministériat.

DOOM

ministeriát (-ri-at) s. n., pl. ministeriáte

ministeriatele
MINISTERIÁT, ministeriate, s. n. (Rar) Perioadă în care un guvern sau un ministru este la putere. [Pr.: -ri-at] – Din fr. ministériat.

DOOM

ministeriát (-ri-at) s. n., pl. ministeriáte

ministeriatelor
MINISTERIÁT, ministeriate, s. n. (Rar) Perioadă în care un guvern sau un ministru este la putere. [Pr.: -ri-at] – Din fr. ministériat.

DOOM

ministeriát (-ri-at) s. n., pl. ministeriáte

ministeriatul
MINISTERIÁT, ministeriate, s. n. (Rar) Perioadă în care un guvern sau un ministru este la putere. [Pr.: -ri-at] – Din fr. ministériat.

DOOM

ministeriát (-ri-at) s. n., pl. ministeriáte

ministeriatului
MINISTERIÁT, ministeriate, s. n. (Rar) Perioadă în care un guvern sau un ministru este la putere. [Pr.: -ri-at] – Din fr. ministériat.

DOOM

ministeriát (-ri-at) s. n., pl. ministeriáte

ministeriu
MINISTÉRIU s. n. (Învechit) Funcție publică de răspundere, dregătorie înaltă. După urgisita depărtare din slujbă a răpitorului vistieriu Stroe, la 1652... Matei v. v. făcu greșeala de încredința acest ministeriu unui mare tîlhar, un grec anume Ghinea Țucală. BĂLCESCU, O. I 70.

ministerul
MINISTÉR, ministere, s. n. 1. Organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru; instituția respectivă; p. ext. clădirea în care își are sediul această instituție. 2. (Înv.) Funcție de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.

DOOM

ministér s. n., pl. ministére (dar: Ministerul Educației etc.)

ministerului
MINISTÉR, ministere, s. n. 1. Organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității și este reprezentat de un ministru; instituția respectivă; p. ext. clădirea în care își are sediul această instituție. 2. (Înv.) Funcție de ministru. 3. (Înv.) Guvern. – Din fr. ministère.

DOOM

ministér s. n., pl. ministére (dar: Ministerul Educației etc.)

ministrant
MINISTRÁNT, ministranți, s. m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

ministrantul
MINISTRÁNT, ministranți, s. m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

ministrantului
MINISTRÁNT, ministranți, s. m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

ministranți
MINISTRÁNT, ministranți, s. m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

ministranții
MINISTRÁNT, ministranți, s. m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

ministranților
MINISTRÁNT, ministranți, s. m. Ajutor de preot în ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

ministreasa
MINISTREÁSĂ, ministrese, s. f. (Fam. și ir.) Soție de ministru. – Ministru + suf. -easă.

DOOM

ministreásă (fam.) s. f., g.-d. art. ministrései; pl. ministrése

ministres
MINISTRÉS s.n. Stres de proporții reduse. [Cf. engl. ministress].

ministresa
MINISTRÉSĂ s.f. Soție de ministru. [Pl. -se, var. (după alte surse) ministreasă. / < fr. ministresse].

ministrese
MINISTREÁSĂ, ministrese, s. f. (Fam. și ir.) Soție de ministru. – Ministru + suf. -easă.

DOOM

ministreásă (fam.) s. f., g.-d. art. ministrései; pl. ministrése

ministrese
MINISTRÉSĂ s.f. Soție de ministru. [Pl. -se, var. (după alte surse) ministreasă. / < fr. ministresse].

ministresei
MINISTREÁSĂ, ministrese, s. f. (Fam. și ir.) Soție de ministru. – Ministru + suf. -easă.

DOOM

ministreásă (fam.) s. f., g.-d. art. ministrései; pl. ministrése

ministresei
MINISTRÉSĂ s.f. Soție de ministru. [Pl. -se, var. (după alte surse) ministreasă. / < fr. ministresse].

ministresele
MINISTREÁSĂ, ministrese, s. f. (Fam. și ir.) Soție de ministru. – Ministru + suf. -easă.

DOOM

ministreásă (fam.) s. f., g.-d. art. ministrései; pl. ministrése

ministresele
MINISTRÉSĂ s.f. Soție de ministru. [Pl. -se, var. (după alte surse) ministreasă. / < fr. ministresse].

ministreselor
MINISTREÁSĂ, ministrese, s. f. (Fam. și ir.) Soție de ministru. – Ministru + suf. -easă.

DOOM

ministreásă (fam.) s. f., g.-d. art. ministrései; pl. ministrése

ministreselor
MINISTRÉSĂ s.f. Soție de ministru. [Pl. -se, var. (după alte surse) ministreasă. / < fr. ministresse].

ministresul
MINISTRÉS s.n. Stres de proporții reduse. [Cf. engl. ministress].

ministresului
MINISTRÉS s.n. Stres de proporții reduse. [Cf. engl. ministress].

ministresuri
MINISTRÉS s.n. Stres de proporții reduse. [Cf. engl. ministress].

ministresurile
MINISTRÉS s.n. Stres de proporții reduse. [Cf. engl. ministress].

ministresurilor
MINISTRÉS s.n. Stres de proporții reduse. [Cf. engl. ministress].

ministru
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

ministru
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

DOOM

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

ministrul
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

ministrul
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

DOOM

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

ministrului
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

ministrului
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

DOOM

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

miniteatre
MINITEÁTRU s.n. Gen de spectacole mici, agreabile, fără pretenții. [Cf. fr. mini-théâtre].

miniteatrele
MINITEÁTRU s.n. Gen de spectacole mici, agreabile, fără pretenții. [Cf. fr. mini-théâtre].

miniteatrelor
MINITEÁTRU s.n. Gen de spectacole mici, agreabile, fără pretenții. [Cf. fr. mini-théâtre].

miniteatru
MINITEÁTRU s.n. Gen de spectacole mici, agreabile, fără pretenții. [Cf. fr. mini-théâtre].

miniteatrul
MINITEÁTRU s.n. Gen de spectacole mici, agreabile, fără pretenții. [Cf. fr. mini-théâtre].

miniteatrului
MINITEÁTRU s.n. Gen de spectacole mici, agreabile, fără pretenții. [Cf. fr. mini-théâtre].

minitehnician
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehniciana
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicianul
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicianului
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehniciene
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicienei
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicienele
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicienelor
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicieni
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicienii
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitehnicienilor
MINITEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Mic tehnician. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă].

minitelevizoare
MINITELEVIZÓR, minitelevizoare, s. n. Televizor de mici dimensiuni. – Mini¹- + televizor.

minitelevizoarele
MINITELEVIZÓR, minitelevizoare, s. n. Televizor de mici dimensiuni. – Mini¹- + televizor.

minitelevizoarelor
MINITELEVIZÓR, minitelevizoare, s. n. Televizor de mici dimensiuni. – Mini¹- + televizor.

minitelevizor
MINITELEVIZÓR, minitelevizoare, s. n. Televizor de mici dimensiuni. – Mini¹- + televizor.

minitelevizorul
MINITELEVIZÓR, minitelevizoare, s. n. Televizor de mici dimensiuni. – Mini¹- + televizor.

minitelevizorului
MINITELEVIZÓR, minitelevizoare, s. n. Televizor de mici dimensiuni. – Mini¹- + televizor.

minitema
MINITÉMĂ s.f. Temă de mică însemnătate. [Et. incertă].

miniteme
MINITÉMĂ s.f. Temă de mică însemnătate. [Et. incertă].

minitemei
MINITÉMĂ s.f. Temă de mică însemnătate. [Et. incertă].

minitemele
MINITÉMĂ s.f. Temă de mică însemnătate. [Et. incertă].

minitemelor
MINITÉMĂ s.f. Temă de mică însemnătate. [Et. incertă].

minitranzistoare
MINITRANZISTÓR s.n. Tranzistor de dimensiuni foarte mici. [Et. incertă].

minitranzistoarele
MINITRANZISTÓR s.n. Tranzistor de dimensiuni foarte mici. [Et. incertă].

minitranzistoarelor
MINITRANZISTÓR s.n. Tranzistor de dimensiuni foarte mici. [Et. incertă].

minitranzistor
MINITRANZISTÓR s.n. Tranzistor de dimensiuni foarte mici. [Et. incertă].

minitranzistorul
MINITRANZISTÓR s.n. Tranzistor de dimensiuni foarte mici. [Et. incertă].

minitranzistorului
MINITRANZISTÓR s.n. Tranzistor de dimensiuni foarte mici. [Et. incertă].

miniturism
MINITURÍSM s.n. Turism de mică amploare. [Cf. fr. mini-tourisme].

miniturismul
MINITURÍSM s.n. Turism de mică amploare. [Cf. fr. mini-tourisme].

miniturismului
MINITURÍSM s.n. Turism de mică amploare. [Cf. fr. mini-tourisme].

miniu
MÍNIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

DOOM

míniu [niu pron. niu] s. n., art. míniul

miniul
MÍNIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

DOOM

míniu [niu pron. niu] s. n., art. míniul

miniului
MÍNIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

DOOM

míniu [niu pron. niu] s. n., art. míniul

minium
MÍNIUM s.n. v. miniu.

miniuzina
MINIUZÍNĂ s.f. Uzină cu capacitate redusă. [< mini- + uzină].

miniuzine
MINIUZÍNĂ s.f. Uzină cu capacitate redusă. [< mini- + uzină].

miniuzinei
MINIUZÍNĂ s.f. Uzină cu capacitate redusă. [< mini- + uzină].

miniuzinele
MINIUZÍNĂ s.f. Uzină cu capacitate redusă. [< mini- + uzină].

miniuzinelor
MINIUZÍNĂ s.f. Uzină cu capacitate redusă. [< mini- + uzină].

minivacanța
MINIVACÁNȚĂ, minivacanțe, s. f. Vacanță de scurtă durată. – Mini¹- + vacanță.

DOOM

*minivacánță s. f., g.-d. art. minivacánței; pl. minivacánțe

minivacanțe
MINIVACÁNȚĂ, minivacanțe, s. f. Vacanță de scurtă durată. – Mini¹- + vacanță.

DOOM

*minivacánță s. f., g.-d. art. minivacánței; pl. minivacánțe

minivacanței
MINIVACÁNȚĂ, minivacanțe, s. f. Vacanță de scurtă durată. – Mini¹- + vacanță.

DOOM

*minivacánță s. f., g.-d. art. minivacánței; pl. minivacánțe

minivacanțele
MINIVACÁNȚĂ, minivacanțe, s. f. Vacanță de scurtă durată. – Mini¹- + vacanță.

DOOM

*minivacánță s. f., g.-d. art. minivacánței; pl. minivacánțe

minivacanțelor
MINIVACÁNȚĂ, minivacanțe, s. f. Vacanță de scurtă durată. – Mini¹- + vacanță.

DOOM

*minivacánță s. f., g.-d. art. minivacánței; pl. minivacánțe

minivizoare
MINIVIZÓR s.n. Minitelevizor. [< mini- + (tele)vizor].

minivizoarele
MINIVIZÓR s.n. Minitelevizor. [< mini- + (tele)vizor].

minivizoarelor
MINIVIZÓR s.n. Minitelevizor. [< mini- + (tele)vizor].

minivizor
MINIVIZÓR s.n. Minitelevizor. [< mini- + (tele)vizor].

minivizorul
MINIVIZÓR s.n. Minitelevizor. [< mini- + (tele)vizor].

minivizorului
MINIVIZÓR s.n. Minitelevizor. [< mini- + (tele)vizor].

miniștri
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

miniștri
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

DOOM

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

miniștrii
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

miniștrii
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

DOOM

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

miniștrilor
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

miniștrilor
EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

DOOM

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

minnesang
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesáng (germ.) [s pron. z] s. n.

minnesangul
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesáng (germ.) [s pron. z] s. n.

minnesangului
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesáng (germ.) [s pron. z] s. n.

minnesanguri
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesáng (germ.) [s pron. z] s. n.

minnesangurile
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesáng (germ.) [s pron. z] s. n.

minnesangurilor
MINNESANG s. n. Poezie lirică de curte, creată de cavalerii medievali, în sec. XII, după model folcloric și sub influența trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesáng (germ.) [s pron. z] s. n.

minnesinger
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minnesota
MINNESOTA s. f. Rasă de porci originară din America, crescută pentru producția de carne. [Pr.: mi-ni-sắu-ta] – Cuv. engl.

minnesänger
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minnesängeri
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minnesängerii
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minnesängerilor
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minnesängerul
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minnesängerului
MÍNNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.

DOOM

!minnesänger/minnesínger (germ.) [pron. minezéngăr/ minezíngăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesíngeri

minoian
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoiana
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoianul
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoianului
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoic
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoica
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoice
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicei
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicele
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicelor
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoici
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicii
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicilor
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicul
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoicului
MINÓIC, -Ă adj. Referitor la civilizația minoiană. [Pron. -no-ic. / cf. it. minoico].

minoiene
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoienei
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoienele
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoienelor
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoieni
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoienii
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minoienilor
MINOIÁN s. n. Perioadă arhaică a civilizației cretane și grecești. [Pr.: -no-ian] – Din fr. minoen.

DOOM

minoián s. n.

minologhioane
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

DOOM

minológhion (rar) (-ghi-on) s. n., pl. minologhioáne

minologhioanele
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

DOOM

minológhion (rar) (-ghi-on) s. n., pl. minologhioáne

minologhioanelor
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

DOOM

minológhion (rar) (-ghi-on) s. n., pl. minologhioáne

minologhion
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

DOOM

minológhion (rar) (-ghi-on) s. n., pl. minologhioáne

minologhionul
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

DOOM

minológhion (rar) (-ghi-on) s. n., pl. minologhioáne

minologhionului
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.

DOOM

minológhion (rar) (-ghi-on) s. n., pl. minologhioáne

minologhiu
MINOLÓGHIU s. n. Carte bisericească care cuprinde numele și viețile sfinților pe zile și pe luni. – Ngr. menologion.

minolă
MINÓLĂ, minole, s. f. Fruct exotic obținut din încrucișarea unui grepfrut cu o portocală. – Din lat. Tangello Minneola, denumirea științifică a fructului.

DOOM

minólă s. f., g.-d. art. minólei; pl. minóle

minor
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minor
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minora
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minora
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorant
MINORÁNT s.m. (Mat.) Element egal sau mai mic decât oricare dintre elementele unei mulțimi. [< minor + -ant, cf. lat. minor – mai mic].

minorantul
MINORÁNT s.m. (Mat.) Element egal sau mai mic decât oricare dintre elementele unei mulțimi. [< minor + -ant, cf. lat. minor – mai mic].

minorantului
MINORÁNT s.m. (Mat.) Element egal sau mai mic decât oricare dintre elementele unei mulțimi. [< minor + -ant, cf. lat. minor – mai mic].

minoranți
MINORÁNT s.m. (Mat.) Element egal sau mai mic decât oricare dintre elementele unei mulțimi. [< minor + -ant, cf. lat. minor – mai mic].

minoranții
MINORÁNT s.m. (Mat.) Element egal sau mai mic decât oricare dintre elementele unei mulțimi. [< minor + -ant, cf. lat. minor – mai mic].

minoranților
MINORÁNT s.m. (Mat.) Element egal sau mai mic decât oricare dintre elementele unei mulțimi. [< minor + -ant, cf. lat. minor – mai mic].

minorat
MINORÁT s. n. (Rar) Vârstă a unei persoane minore; perioadă cât cineva este minor; starea persoanei minore; minoritate (2). – Minor + suf. -at.

DOOM

minorát s. n.

minoratul
MINORÁT s. n. (Rar) Vârstă a unei persoane minore; perioadă cât cineva este minor; starea persoanei minore; minoritate (2). – Minor + suf. -at.

DOOM

minorát s. n.

minoratului
MINORÁT s. n. (Rar) Vârstă a unei persoane minore; perioadă cât cineva este minor; starea persoanei minore; minoritate (2). – Minor + suf. -at.

DOOM

minorát s. n.

minore
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minore
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorei
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorei
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorele
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorele
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorelor
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorelor
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minori
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minori
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorii
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorii
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorilor
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorilor
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorit
MINORÍT, minoriți, s. m. Călugăr dintr-un ordin franciscan. – Din germ. Minorit, it. minorita, fr. minorite.

DOOM

minorít s. m., pl. minoríți

minoritar
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritar
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritara
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritara
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritare
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritare
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarei
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarei
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarele
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarele
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarelor
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarelor
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritari
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritari
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarii
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarii
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarilor
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarilor
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarul
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarul
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarului
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritarului
MINORITÁR, -Ă, minoritari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face parte dintr-o minoritate (1), care reprezintă cel mai mic număr dintr-o colectivitate. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o minoritate politică sau națională. – Din fr. minoritaire.

DOOM

minoritár adj. m., s. m., pl. minoritári; adj. f., s. f. minoritáră, pl. minoritáre

minoritate
MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

DOOM

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minoritatea
MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

DOOM

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minoritul
MINORÍT, minoriți, s. m. Călugăr dintr-un ordin franciscan. – Din germ. Minorit, it. minorita, fr. minorite.

DOOM

minorít s. m., pl. minoríți

minoritului
MINORÍT, minoriți, s. m. Călugăr dintr-un ordin franciscan. – Din germ. Minorit, it. minorita, fr. minorite.

DOOM

minorít s. m., pl. minoríți

minorități
MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

DOOM

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minorității
MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

DOOM

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minoritățile
MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

DOOM

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minorităților
MINORITÁTE, minorități, s. f. 1. Partea (cea) mai puțin numeroasă a membrilor unei colectivități. ◊ Loc. adv. În minoritate = în inferioritate numerică. 2. (În sintagma) Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorité, lat. minoritas, -atis, germ. Minorität.

DOOM

minoritáte s. f., g.-d. art. minoritắții; pl. minoritắți

minoriți
MINORÍT, minoriți, s. m. Călugăr dintr-un ordin franciscan. – Din germ. Minorit, it. minorita, fr. minorite.

DOOM

minorít s. m., pl. minoríți

minoriții
MINORÍT, minoriți, s. m. Călugăr dintr-un ordin franciscan. – Din germ. Minorit, it. minorita, fr. minorite.

DOOM

minorít s. m., pl. minoríți

minoriților
MINORÍT, minoriți, s. m. Călugăr dintr-un ordin franciscan. – Din germ. Minorit, it. minorita, fr. minorite.

DOOM

minorít s. m., pl. minoríți

minorul
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorul
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorului
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minorului
MINÓR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

DOOM

minór adj. m., s. m., pl. minóri; adj. f., s. f. minóră, pl. minóre

minos
Minos, fiul lui Zeus și al Europei și frate cu Rhadamanthus și cu Sarpedon. Ca să domnească singur asupra Cretei, fără să mai împartă tronul cu frații săi, Minos a implorat ajutorul lui Poseidon. Pentru a-i cîștiga încrederea supușilor, zeul a făcut să iasă din apele mării, la porunca lui Minos, un taur de o frumusețe neobișnuită. Datorită acestei minuni săvîrșite, Minos a devenit rege al Cretei. El făgăduise în schimb să-i sacrifice animalul lui Poseidon, lucru pe care nu l-a mai făcut, atrăgîndu-și în felul acesta mînia zeului. Poseidon îl pedepsește: el face ca taurul să devină furios și să-i pustiască întreaga țară. Totodată, Pasiphaë, soția lui Minos, cu care acesta avea numeroși fii și fiice, e mistuită de o dragoste nefirească față de taur, cu care se împreună, dînd naștere unui copil monstruos, Minotaurul. În ajutorul regelui sosește însă Heracles, care izbutește să prindă animalul (v. și Heracles – prinderea taurului din Creta). De numele lui Minos este legată și o expediție, întreprinsă de el împotriva atenienilor ca să răzbune moartea fiului său, Androgeos (v. Androgeos). Cu ocazia înfrîngerii lor, atenienii sînt siliți să-i plătească lui Minos un tribut anual: acest tribut consta din șapte tineri și șapte tinere, pe care Minos îi ucidea dîndu-i ca hrană Minotaurului. Cu ajutorul Ariadnei, fiica lui Minos, Theseus răpune Monitaurul și-i izbăvește pe atenieni de sîngerosul tribut (v. și Ariadne, Theseus). O altă expediție legată de numele lui Minos este cea întreprinsă împotriva regelui Cocalus. Ca să-l pedepsească pe Daedalus, constructorul faimosului labirint, pentru complicitatea sa cu Pasiphaë, Minos a pornit război împotriva lui Cocalus, care-l adăpostea pe Daedalus la curtea sa. Acolo însă își găsește moartea, fiind ucis, la îndemnul fugarului, de către fetele lui Cocalus. În timpul vieții, regele Minos se deosebise prin destoinicia cu care-i cîrmuise pe cretani și prin calitățile sale de bun organizator și legiuitor. După moarte, se spunea că ar fi fost pus, datorită spiritului său de dreptate, să judece sufletele morților în Hades alături de Aeacus și de Rhadamanthus.

minotaur
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

DOOM

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotauri
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

DOOM

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotaurii
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

DOOM

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotaurilor
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

DOOM

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotaurul
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

DOOM

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotaurului
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

DOOM

minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuri

minotaurus
Minotaurus, ființă monstruoasă – jumătate taur și jumătate om – născută din dragostea nefirească nutrită de Pasiphaë, soția regelui Minos, pentru un taur (v. și Minos). Închis de regele Minos în faimosul labirint (v. și Daedalus), Monitaurul constituia spaima întregului ținut. Îi era adus, drept hrană, tributul pe care Minos îl pretindea atenienilor. Acest tribut consta din șapte tineri și șapte tinere, pe care Minotaurul îi devora în fiecare an. Theseus a fost cel care a pus capăt acestei fărădelegi: el a ucis Minotaurul, izbăvindu-i totodată pe atenieni de sîngerosul tribut (v. Theseus).

mint
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

minta
Minta = Mintha.

mintal
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintala
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintale
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalei
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalele
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalelor
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintali
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalii
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalilor
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalul
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

mintalului
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).

DOOM

mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále

minte
MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

DOOM

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

minte
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mintea
MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

DOOM

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

mintean
MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.

DOOM

minteán (înv., pop.) s. n., pl. minténe

minteanul
MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.

DOOM

minteán (înv., pop.) s. n., pl. minténe

minteanului
MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.

DOOM

minteán (înv., pop.) s. n., pl. minténe

minteie
MINTÉIE s. f. v. mintie.

minten
MÍNTENI adv. v. minten.

DOOM

!mínten (reg.) adv.

mintenaș
MINTENÁȘ adv. (Reg.) Îndată, imediat, numaidecât; în grabă, repede; minten. – Minten + suf. -aș.

DOOM

mintenáș (reg.) adv.

mintene
MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.

DOOM

minteán (înv., pop.) s. n., pl. minténe

mintenele
MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.

DOOM

minteán (înv., pop.) s. n., pl. minténe

mintenelor
MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.

DOOM

minteán (înv., pop.) s. n., pl. minténe

minteni
MÍNTENI adv. v. minten.

DOOM

!mínten (reg.) adv.

minteos
MINTEÓS, -OÁSĂ adj. v. mintos.

minteuță
MINTEÚȚĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui mintie. Lăsați-mă voi pe mine Să-mi bag mîna-n minteuță Să scot dalbă hîrtiuță. BIBICESCU, P. P. 322.

mintha
Mintha, fiica lui Cocytus, iubită de zeul Pluto. Geloasă, Persephone a transformat-o într-o plantă – menta.

mintia
MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

DOOM

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintie
MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

DOOM

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintiei
MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

DOOM

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintii
MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

DOOM

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintiile
MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

DOOM

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintiilor
MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

DOOM

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintoasa
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoase
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoasei
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoasele
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoaselor
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintos
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintosul
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintosului
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoși
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoșii
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintoșilor
MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

DOOM

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintuliță
MINTULÍȚĂ, mintulițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui minte. Dar potcașa-i mintuliță Nici de-un ban n-a mai crescut. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.

mintă
MÍNTĂ s. f. v. mentă.

DOOM

méntă s. f., g.-d. art. méntei

mintă
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

minuna
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunai
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunam
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunare
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunare
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

DOOM

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunarea
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

DOOM

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunară
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunarăm
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunarăți
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunase
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunasem
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunaseră
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunaserăm
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunaserăți
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunaseși
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunaseți
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunat
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunat
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunata
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunate
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunatei
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunatele
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunatelor
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunatul
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunatului
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunau
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunași
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunați
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunați
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunații
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minunaților
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

DOOM

*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte

minune
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

DOOM

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minunea
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

DOOM

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minunea
MINUNEÁ, minunele, s. f. (Regional) Privighetoare. Pe-o creangă de richițea Este-un pui de minunea. MARIAN, O. I 435.

minunează
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunez
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minuneze
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunezi
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minuni
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

DOOM

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minunică
MINUNÍCĂ, minunici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui m i n u n e (3). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare, O minunică răsfățată. VLAHUȚĂ, P. 113.

minunii
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

DOOM

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minunile
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

DOOM

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minunilor
MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

DOOM

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minunând
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunînd
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

DOOM

minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză

minunări
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

DOOM

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunării
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

DOOM

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunările
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

DOOM

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunărilor
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.

DOOM

minunáre (rar) s. f., g.-d. art. minunắrii; pl. minunắri

minunăția
MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

DOOM

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minunăție
MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

DOOM

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minunăției
MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

DOOM

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minunății
MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

DOOM

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minunățiile
MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

DOOM

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minunățiilor
MINUNĂȚÍE, minunății, s. f. 1. Minune (2). 2. Minune (3). – Minunat + suf. -ie.

DOOM

minunățíe s. f., art. minunățía, g.-d. art. minunățíei; pl. minunățíi, art. minunățíile

minus
MÍNUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

DOOM

mínus² s. n., pl. mínusuri

minuscul
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minuscula
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minuscula
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minuscule
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minuscule
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculei
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculei
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculele
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculele
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculelor
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculelor
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculi
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculii
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculilor
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculul
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusculului
MINÚSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (Literă) mică, de rând, folosită în mod obișnuit în interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

DOOM

minúsculă s. f., g.-d. art. minúsculei; pl. minúscule

minusul
MÍNUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

DOOM

mínus² s. n., pl. mínusuri

minusului
MÍNUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

DOOM

mínus² s. n., pl. mínusuri

minusuri
MÍNUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

DOOM

mínus² s. n., pl. mínusuri

minusurile
MÍNUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

DOOM

mínus² s. n., pl. mínusuri

minusurilor
MÍNUS, (1, 2) minusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. (Mat.) Semn de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru indicarea operației de scădere sau pentru caracterizarea numerelor sau mărimilor negative. 2. S. n. Deficit, lipsă. 3. Adv. Mai puțin, fără. – Din lat. minus.

DOOM

mínus² s. n., pl. mínusuri

minut
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

minut
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minút (unitate de timp) s. n., pl. minúte; abr. min., simb. '

minuta
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minút (unitate de timp) s. n., pl. minúte; abr. min., simb. '

minuta
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minútă (document) s. f., g.-d. art. minútei; pl. minúte

minutaj
MINUTÁJ, minutaje, s. n. Timp stabilit (în minute) pentru desfășurarea unei competiții, ceremonii etc. – Din fr. minutage.

minutaje
MINUTÁJ, minutaje, s. n. Timp stabilit (în minute) pentru desfășurarea unei competiții, ceremonii etc. – Din fr. minutage.

minutajele
MINUTÁJ, minutaje, s. n. Timp stabilit (în minute) pentru desfășurarea unei competiții, ceremonii etc. – Din fr. minutage.

minutajelor
MINUTÁJ, minutaje, s. n. Timp stabilit (în minute) pentru desfășurarea unei competiții, ceremonii etc. – Din fr. minutage.

minutajul
MINUTÁJ, minutaje, s. n. Timp stabilit (în minute) pentru desfășurarea unei competiții, ceremonii etc. – Din fr. minutage.

minutajului
MINUTÁJ, minutaje, s. n. Timp stabilit (în minute) pentru desfășurarea unei competiții, ceremonii etc. – Din fr. minutage.

minutar
MINUTÁR, minutare, s. n. Acul care indică minutele (I 1) pe cadranul ceasului. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasului. – Minut + suf. -ar.

DOOM

minutár s. n., pl. minutáre

minutare
MINUTÁR, minutare, s. n. Acul care indică minutele (I 1) pe cadranul ceasului. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasului. – Minut + suf. -ar.

DOOM

minutár s. n., pl. minutáre

minutarele
MINUTÁR, minutare, s. n. Acul care indică minutele (I 1) pe cadranul ceasului. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasului. – Minut + suf. -ar.

DOOM

minutár s. n., pl. minutáre

minutarelor
MINUTÁR, minutare, s. n. Acul care indică minutele (I 1) pe cadranul ceasului. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasului. – Minut + suf. -ar.

DOOM

minutár s. n., pl. minutáre

minutarul
MINUTÁR, minutare, s. n. Acul care indică minutele (I 1) pe cadranul ceasului. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasului. – Minut + suf. -ar.

DOOM

minutár s. n., pl. minutáre

minutarului
MINUTÁR, minutare, s. n. Acul care indică minutele (I 1) pe cadranul ceasului. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele două ace ale ceasului. – Minut + suf. -ar.

DOOM

minutár s. n., pl. minutáre

minute
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minút (unitate de timp) s. n., pl. minúte; abr. min., simb. '

minute
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minútă (document) s. f., g.-d. art. minútei; pl. minúte

minutei
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minút (unitate de timp) s. n., pl. minúte; abr. min., simb. '

minutei
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minútă (document) s. f., g.-d. art. minútei; pl. minúte

minutele
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minút (unitate de timp) s. n., pl. minúte; abr. min., simb. '

minutele
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minútă (document) s. f., g.-d. art. minútei; pl. minúte

minutelor
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minút (unitate de timp) s. n., pl. minúte; abr. min., simb. '

minutelor
MINÚT, -Ă, (1) minute, (2) minuturi, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.

DOOM

minútă (document) s. f., g.-d. art. minútei; pl. minúte

minuteria
MINUTERÍE, minuterii, s. f. Parte a unui ceas care imprimă minutarelor mișcarea de rotație. – Din fr. minuterie.

DOOM

minuteríe s. f., art. minutería, g.-d. art. minuteríei; pl. minuteríi, art. minuteríile

minuterie
MINUTERÍE, minuterii, s. f. Parte a unui ceas care imprimă minutarelor mișcarea de rotație. – Din fr. minuterie.

DOOM

minuteríe s. f., art. minutería, g.-d. art. minuteríei; pl. minuteríi, art. minuteríile

minuteriei
MINUTERÍE, minuterii, s. f. Parte a unui ceas care imprimă minutarelor mișcarea de rotație. – Din fr. minuterie.

DOOM

minuteríe s. f., art. minutería, g.-d. art. minuteríei; pl. minuteríi, art. minuteríile

minuterii
MINUTERÍE, minuterii, s. f. Parte a unui ceas care imprimă minutarelor mișcarea de rotație. – Din fr. minuterie.

DOOM

minuteríe s. f., art. minutería, g.-d. art. minuteríei; pl. minuteríi, art. minuteríile

minuteriile
MINUTERÍE, minuterii, s. f. Parte a unui ceas care imprimă minutarelor mișcarea de rotație. – Din fr. minuterie.

DOOM

minuteríe s. f., art. minutería, g.-d. art. minuteríei; pl. minuteríi, art. minuteríile

minuteriilor
MINUTERÍE, minuterii, s. f. Parte a unui ceas care imprimă minutarelor mișcarea de rotație. – Din fr. minuterie.

DOOM

minuteríe s. f., art. minutería, g.-d. art. minuteríei; pl. minuteríi, art. minuteríile

minuția
MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

DOOM

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minuție
MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

DOOM

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minuție
MINÚȚIE s. f. (Livr.) Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

minuției
MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

DOOM

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minuții
MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

DOOM

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minuțiile
MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

DOOM

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minuțiilor
MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

DOOM

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minuțioasa
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțioase
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțioasei
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțioasele
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțioaselor
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțios
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțiosul
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțiosului
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțiozitate
MINUȚIOZITÁTE, minuțiozități, s. f. Însușirea de a fi minuțios; meticulozitate, minuție. [Pr.: -ți-o-] – Minuțios + suf. -itate.

DOOM

minuțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. minuțiozitắții; pl. minuțiozitắți

minuțiozitatea
MINUȚIOZITÁTE, minuțiozități, s. f. Însușirea de a fi minuțios; meticulozitate, minuție. [Pr.: -ți-o-] – Minuțios + suf. -itate.

DOOM

minuțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. minuțiozitắții; pl. minuțiozitắți

minuțiozități
MINUȚIOZITÁTE, minuțiozități, s. f. Însușirea de a fi minuțios; meticulozitate, minuție. [Pr.: -ți-o-] – Minuțios + suf. -itate.

DOOM

minuțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. minuțiozitắții; pl. minuțiozitắți

minuțiozității
MINUȚIOZITÁTE, minuțiozități, s. f. Însușirea de a fi minuțios; meticulozitate, minuție. [Pr.: -ți-o-] – Minuțios + suf. -itate.

DOOM

minuțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. minuțiozitắții; pl. minuțiozitắți

minuțiozitățile
MINUȚIOZITÁTE, minuțiozități, s. f. Însușirea de a fi minuțios; meticulozitate, minuție. [Pr.: -ți-o-] – Minuțios + suf. -itate.

DOOM

minuțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. minuțiozitắții; pl. minuțiozitắți

minuțiozităților
MINUȚIOZITÁTE, minuțiozități, s. f. Însușirea de a fi minuțios; meticulozitate, minuție. [Pr.: -ți-o-] – Minuțios + suf. -itate.

DOOM

minuțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. minuțiozitắții; pl. minuțiozitắți

minuțioși
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțioșii
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțioșilor
MINUȚIÓS, -OÁSĂ, minuțioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu grijă; meticulos. [Pr.: -ți-os] – Din fr. minutieux.

DOOM

minuțiós (-ți-os) adj. m., pl. minuțióși; f. minuțioásă, pl. minuțioáse

minuțiune
MINUȚIÚNE s.f. v. minuție.

minyae
Minyae, denumire purtată de locuitorii cetății Orchomenus, din Boeotia, după numele lui Minyas, primul lor rege.

minyas
Minyas, erou eponim al minienilor și fiul lui Chryses (sau al lui Poseidon). A avut trei fiice: Alcithoë, Leucippe și Arsippe care au fost transformate de către Dionysus în lilieci, drept pedeapsă pentru faptul că le-au interzis sclavelor lor să participe la serbările date în cinstea zeului.

minând
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minînd
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

DOOM

miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză

minări
MINÁRE¹, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minării
MINÁRE¹, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minările
MINÁRE¹, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minărilor
MINÁRE¹, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina.

minău
minắu s. n. – Miniu. Ngr. μίνιο sau, după Tiktin, din lat. minium. Termen de cultură, sec. XVII, înv.

mințea
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințeai
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințeam
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințeau
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințeați
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

minți
MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

DOOM

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

minți
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

minții
MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

DOOM

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

minții
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințile
MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

DOOM

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

minților
MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

DOOM

mínte s. f., g.-d. art. mínții; pl. minți

mințim
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințind
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințire
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințire
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

mințiră
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințirăm
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințirăți
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințise
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințisem
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiseră
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiserăm
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiserăți
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiseși
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiseți
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințit
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințit
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințita
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințite
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințitei
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințitele
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințitelor
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințitoare
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitoarea
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitoarei
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitoarele
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitoarelor
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitor
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitori
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitorii
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitorilor
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitorul
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitorului
MINȚITÓR, -OÁRE, mințitori, -oare, adj. (Rar) Care minte; înșelător, amăgitor. – Minți + suf. -tor.

DOOM

mințitór (rar) adj. m., pl. mințitóri; f. sg. și pl. mințitoáre

mințitul
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințitului
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințiși
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiți
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

DOOM

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă

mințiți
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințiții
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mințiților
MINȚÍT s. n. Faptul de a minți. – V. minți.

DOOM

mințít s. n.

mio
MI- v. mio-.

mio
MI- v. mio-.

mio
MI- v. mio-.

mioapa
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapa
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioape
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioape
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapei
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapei
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapele
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapele
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapelor
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioapelor
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mioara
MIOÁRĂ, mioare, s. f. Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; p. gener. oaie. ♦ (Adjectival; despre oi) Tânără. [Pr.: mi-oa-] – Mia + suf. -ioară.

DOOM

mioáră (mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioárei; pl. mioáre

mioare
MIOÁRĂ, mioare, s. f. Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; p. gener. oaie. ♦ (Adjectival; despre oi) Tânără. [Pr.: mi-oa-] – Mia + suf. -ioară.

DOOM

mioáră (mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioárei; pl. mioáre

mioarei
MIOÁRĂ, mioare, s. f. Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; p. gener. oaie. ♦ (Adjectival; despre oi) Tânără. [Pr.: mi-oa-] – Mia + suf. -ioară.

DOOM

mioáră (mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioárei; pl. mioáre

mioarele
MIOÁRĂ, mioare, s. f. Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; p. gener. oaie. ♦ (Adjectival; despre oi) Tânără. [Pr.: mi-oa-] – Mia + suf. -ioară.

DOOM

mioáră (mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioárei; pl. mioáre

mioarelor
MIOÁRĂ, mioare, s. f. Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; p. gener. oaie. ♦ (Adjectival; despre oi) Tânără. [Pr.: mi-oa-] – Mia + suf. -ioară.

DOOM

mioáră (mi-oa-) s. f., g.-d. art. mioárei; pl. mioáre

mioblast
MIOBLÁST, mioblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară a mezenchimului care dă naștere fibrelor musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoblaste, engl. myoblast.

mioblaste
MIOBLÁST, mioblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară a mezenchimului care dă naștere fibrelor musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoblaste, engl. myoblast.

mioblastele
MIOBLÁST, mioblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară a mezenchimului care dă naștere fibrelor musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoblaste, engl. myoblast.

mioblastelor
MIOBLÁST, mioblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară a mezenchimului care dă naștere fibrelor musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoblaste, engl. myoblast.

mioblastul
MIOBLÁST, mioblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară a mezenchimului care dă naștere fibrelor musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoblaste, engl. myoblast.

mioblastului
MIOBLÁST, mioblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară a mezenchimului care dă naștere fibrelor musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoblaste, engl. myoblast.

miocard
MIOCÁRD s. n. Mușchiul inimii, constituit din fibre musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocarde.

DOOM

miocárd (mi-o-) s. n.

miocardic
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardica
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardice
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicei
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicele
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicelor
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardici
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicii
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicilor
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicul
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardicului
MIOCÁRDIC, -Ă, miocardici, -ce, adj. Care aparține miocardului, care se referă la miocard. [Pr.: mi-o-] – Miocard + suf. -ic.

DOOM

miocárdic (mi-o-) adj. m., pl. miocárdici; f. miocárdică, pl. miocárdice

miocardita
MIOCARDÍTĂ, miocardite, s. f. Inflamație acută sau cronică a miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardite.

DOOM

miocardítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miocardítei; pl. miocardíte

miocardite
MIOCARDÍTĂ, miocardite, s. f. Inflamație acută sau cronică a miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardite.

DOOM

miocardítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miocardítei; pl. miocardíte

miocarditei
MIOCARDÍTĂ, miocardite, s. f. Inflamație acută sau cronică a miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardite.

DOOM

miocardítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miocardítei; pl. miocardíte

miocarditele
MIOCARDÍTĂ, miocardite, s. f. Inflamație acută sau cronică a miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardite.

DOOM

miocardítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miocardítei; pl. miocardíte

miocarditelor
MIOCARDÍTĂ, miocardite, s. f. Inflamație acută sau cronică a miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardite.

DOOM

miocardítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miocardítei; pl. miocardíte

miocardopatia
MIOCARDOPATÍE, miocardopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardopathie.

miocardopatie
MIOCARDOPATÍE, miocardopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardopathie.

miocardopatiei
MIOCARDOPATÍE, miocardopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardopathie.

miocardopatii
MIOCARDOPATÍE, miocardopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardopathie.

miocardopatiile
MIOCARDOPATÍE, miocardopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardopathie.

miocardopatiilor
MIOCARDOPATÍE, miocardopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile miocardului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocardopathie.

miocardoză
MIOCARDÓZĂ s.f. (Med.) Proces degenerativ al miocardului. [Pron. mi-o-. / cf. it. miocardiosi].

miocardul
MIOCÁRD s. n. Mușchiul inimii, constituit din fibre musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocarde.

DOOM

miocárd (mi-o-) s. n.

miocardului
MIOCÁRD s. n. Mușchiul inimii, constituit din fibre musculare striate. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocarde.

DOOM

miocárd (mi-o-) s. n.

miocel
MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle.

miocele
MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle.

miocelele
MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle.

miocelelor
MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle.

miocelul
MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle.

miocelului
MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle.

miocen
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocena
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocene
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenei
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenele
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenelor
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

mioceni
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenic
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenica
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenice
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicei
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicele
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicelor
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenici
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicii
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicilor
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicul
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenicului
MIOCÉNIC, -Ă, miocenici, -ce, adj. Care ține de miocen, privitor la miocen; miocen (2). [Pr.: mi-o-] – Din it. miocenico.

DOOM

miocénic (mi-o-) adj. m., pl. miocénici; f. miocénică, pl. miocénice

miocenii
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenilor
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenul
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocenului
MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună asemănătoare cu cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miocène.

DOOM

miocén (mi-o-) s. n.

miocit
MIOCÍT, miocite, s. n. (Biol.) Celulă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr., engl. myocyte.

miocite
MIOCÍT, miocite, s. n. (Biol.) Celulă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr., engl. myocyte.

miocitele
MIOCÍT, miocite, s. n. (Biol.) Celulă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr., engl. myocyte.

miocitelor
MIOCÍT, miocite, s. n. (Biol.) Celulă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr., engl. myocyte.

miocitul
MIOCÍT, miocite, s. n. (Biol.) Celulă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr., engl. myocyte.

miocitului
MIOCÍT, miocite, s. n. (Biol.) Celulă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr., engl. myocyte.

mioclonia
MIOCLONÍE s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, întâlnită în unele boli nervoase. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

DOOM

miocloníe (mi-o-clo-) s. f., art. mioclonía, g.-d. miocloníi, art. miocloníei

mioclonie
MIOCLONÍE s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, întâlnită în unele boli nervoase. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

DOOM

miocloníe (mi-o-clo-) s. f., art. mioclonía, g.-d. miocloníi, art. miocloníei

miocloniei
MIOCLONÍE s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, întâlnită în unele boli nervoase. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

DOOM

miocloníe (mi-o-clo-) s. f., art. mioclonía, g.-d. miocloníi, art. miocloníei

mioclonii
MIOCLONÍE s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, întâlnită în unele boli nervoase. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

DOOM

miocloníe (mi-o-clo-) s. f., art. mioclonía, g.-d. miocloníi, art. miocloníei

miocloniile
MIOCLONÍE s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, întâlnită în unele boli nervoase. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

DOOM

miocloníe (mi-o-clo-) s. f., art. mioclonía, g.-d. miocloníi, art. miocloníei

miocloniilor
MIOCLONÍE s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, întâlnită în unele boli nervoase. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

DOOM

miocloníe (mi-o-clo-) s. f., art. mioclonía, g.-d. miocloníi, art. miocloníei

miocolpita
MIOCOLPÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a musculaturii peretelui vaginal. [Pron. mi-o-. / < fr. myocolpite, cf. gr. mys – mușchi, kolpos – vagin].

miocolpite
MIOCOLPÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a musculaturii peretelui vaginal. [Pron. mi-o-. / < fr. myocolpite, cf. gr. mys – mușchi, kolpos – vagin].

miocolpitei
MIOCOLPÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a musculaturii peretelui vaginal. [Pron. mi-o-. / < fr. myocolpite, cf. gr. mys – mușchi, kolpos – vagin].

miocolpitele
MIOCOLPÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a musculaturii peretelui vaginal. [Pron. mi-o-. / < fr. myocolpite, cf. gr. mys – mușchi, kolpos – vagin].

miocolpitelor
MIOCOLPÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a musculaturii peretelui vaginal. [Pron. mi-o-. / < fr. myocolpite, cf. gr. mys – mușchi, kolpos – vagin].

miocrom
MIOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu prezent în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myochrome.

miodinia
MIODINÍE, miodinii, s. f. Durere musculară care apare în anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.

DOOM

miodiníe (mi-o-) s. f., art. miodinía, g.-d. art. miodiníei; pl. miodiníi, art. miodiníile

miodinie
MIODINÍE, miodinii, s. f. Durere musculară care apare în anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.

DOOM

miodiníe (mi-o-) s. f., art. miodinía, g.-d. art. miodiníei; pl. miodiníi, art. miodiníile

miodiniei
MIODINÍE, miodinii, s. f. Durere musculară care apare în anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.

DOOM

miodiníe (mi-o-) s. f., art. miodinía, g.-d. art. miodiníei; pl. miodiníi, art. miodiníile

miodinii
MIODINÍE, miodinii, s. f. Durere musculară care apare în anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.

DOOM

miodiníe (mi-o-) s. f., art. miodinía, g.-d. art. miodiníei; pl. miodiníi, art. miodiníile

miodiniile
MIODINÍE, miodinii, s. f. Durere musculară care apare în anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.

DOOM

miodiníe (mi-o-) s. f., art. miodinía, g.-d. art. miodiníei; pl. miodiníi, art. miodiníile

miodiniilor
MIODINÍE, miodinii, s. f. Durere musculară care apare în anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.

DOOM

miodiníe (mi-o-) s. f., art. miodinía, g.-d. art. miodiníei; pl. miodiníi, art. miodiníile

miofibrila
MIOFIBRÍLĂ, miofibrile, s. f. Filament foarte fin al țesutului muscular, care determină contracția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofibrille.

DOOM

miofibrílă (mi-o-fi-bri-) s. f., g.-d. art. miofibrílei; pl. miofibríle

miofibrile
MIOFIBRÍLĂ, miofibrile, s. f. Filament foarte fin al țesutului muscular, care determină contracția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofibrille.

DOOM

miofibrílă (mi-o-fi-bri-) s. f., g.-d. art. miofibrílei; pl. miofibríle

miofibrilei
MIOFIBRÍLĂ, miofibrile, s. f. Filament foarte fin al țesutului muscular, care determină contracția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofibrille.

DOOM

miofibrílă (mi-o-fi-bri-) s. f., g.-d. art. miofibrílei; pl. miofibríle

miofibrilele
MIOFIBRÍLĂ, miofibrile, s. f. Filament foarte fin al țesutului muscular, care determină contracția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofibrille.

DOOM

miofibrílă (mi-o-fi-bri-) s. f., g.-d. art. miofibrílei; pl. miofibríle

miofibrilelor
MIOFIBRÍLĂ, miofibrile, s. f. Filament foarte fin al țesutului muscular, care determină contracția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofibrille.

DOOM

miofibrílă (mi-o-fi-bri-) s. f., g.-d. art. miofibrílei; pl. miofibríle

miofibroame
MIOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myofibrome].

miofibroamele
MIOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myofibrome].

miofibroamelor
MIOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myofibrome].

miofibrom
MIOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myofibrome].

miofibromul
MIOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myofibrome].

miofibromului
MIOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myofibrome].

miofilament
MIOFILAMÉNT, miofilamente, s. n. (Anat.) Filament al miofibrilelor cu rol important în contracția mușchiului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofilament.

miofilamente
MIOFILAMÉNT, miofilamente, s. n. (Anat.) Filament al miofibrilelor cu rol important în contracția mușchiului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofilament.

miofilamentele
MIOFILAMÉNT, miofilamente, s. n. (Anat.) Filament al miofibrilelor cu rol important în contracția mușchiului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofilament.

miofilamentelor
MIOFILAMÉNT, miofilamente, s. n. (Anat.) Filament al miofibrilelor cu rol important în contracția mușchiului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofilament.

miofilamentul
MIOFILAMÉNT, miofilamente, s. n. (Anat.) Filament al miofibrilelor cu rol important în contracția mușchiului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofilament.

miofilamentului
MIOFILAMÉNT, miofilamente, s. n. (Anat.) Filament al miofibrilelor cu rol important în contracția mușchiului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myofilament.

miogen
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogen
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogena
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogene
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogene
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenei
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenele
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenele
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenelor
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenelor
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogeni
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenii
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenilor
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenul
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenul
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenului
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

miogenului
MIOGÉN s. n. Proteină de tipul albuminelor, care se găsește în țesutul muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogène.

DOOM

miogén (mi-o-) s. n.

mioglobina
MIOGLOBÍNĂ s. f. (Biol.) Proteină globulară care asigură depozitarea oxigenului în țesutul muscular la om și animale. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoglobine, engl. myoglobin.

DOOM

mioglobínă (mi-o-glo-) s. f., g.-d. art. mioglobínei

mioglobine
MIOGLOBÍNĂ s. f. (Biol.) Proteină globulară care asigură depozitarea oxigenului în țesutul muscular la om și animale. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoglobine, engl. myoglobin.

DOOM

mioglobínă (mi-o-glo-) s. f., g.-d. art. mioglobínei

mioglobinei
MIOGLOBÍNĂ s. f. (Biol.) Proteină globulară care asigură depozitarea oxigenului în țesutul muscular la om și animale. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoglobine, engl. myoglobin.

DOOM

mioglobínă (mi-o-glo-) s. f., g.-d. art. mioglobínei

mioglobinele
MIOGLOBÍNĂ s. f. (Biol.) Proteină globulară care asigură depozitarea oxigenului în țesutul muscular la om și animale. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoglobine, engl. myoglobin.

DOOM

mioglobínă (mi-o-glo-) s. f., g.-d. art. mioglobínei

mioglobinelor
MIOGLOBÍNĂ s. f. (Biol.) Proteină globulară care asigură depozitarea oxigenului în țesutul muscular la om și animale. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoglobine, engl. myoglobin.

DOOM

mioglobínă (mi-o-glo-) s. f., g.-d. art. mioglobínei

mioglobinuria
MIOGLOBINURÍE s.f. Prezența mioglobinei în urină. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoglobinurie].

mioglobinurie
MIOGLOBINURÍE s.f. Prezența mioglobinei în urină. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoglobinurie].

mioglobinuriei
MIOGLOBINURÍE s.f. Prezența mioglobinei în urină. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoglobinurie].

mioglobinurii
MIOGLOBINURÍE s.f. Prezența mioglobinei în urină. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoglobinurie].

mioglobinuriile
MIOGLOBINURÍE s.f. Prezența mioglobinei în urină. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoglobinurie].

mioglobinuriilor
MIOGLOBINURÍE s.f. Prezența mioglobinei în urină. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoglobinurie].

miograf
MIOGRÁF, miografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică a contracției musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

DOOM

miográf (mi-o-graf) s. n., pl. miográfe

miografe
MIOGRÁF, miografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică a contracției musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

DOOM

miográf (mi-o-graf) s. n., pl. miográfe

miografele
MIOGRÁF, miografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică a contracției musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

DOOM

miográf (mi-o-graf) s. n., pl. miográfe

miografelor
MIOGRÁF, miografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică a contracției musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

DOOM

miográf (mi-o-graf) s. n., pl. miográfe

miografia
MIOGRAFÍE, miografii, s. f. Înregistrare grafică a contracțiilor musculare cu ajutorul miografului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographie.

DOOM

miografíe (mi-o-gra-) s. f., art. miografía, g.-d. art. miografíei; pl. miografíi, art. miografíile

miografic
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miografica
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miografice
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficei
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficele
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficelor
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miografici
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficii
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficilor
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficul
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miograficului
MIOGRÁFIC, -Ă, miografici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miografie, de miografie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. miographique.

DOOM

miográfic (mi-o-gra-) adj. m., pl. miográfici; f. miográfică, pl. miográfice

miografie
MIOGRAFÍE, miografii, s. f. Înregistrare grafică a contracțiilor musculare cu ajutorul miografului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographie.

DOOM

miografíe (mi-o-gra-) s. f., art. miografía, g.-d. art. miografíei; pl. miografíi, art. miografíile

miografiei
MIOGRAFÍE, miografii, s. f. Înregistrare grafică a contracțiilor musculare cu ajutorul miografului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographie.

DOOM

miografíe (mi-o-gra-) s. f., art. miografía, g.-d. art. miografíei; pl. miografíi, art. miografíile

miografii
MIOGRAFÍE, miografii, s. f. Înregistrare grafică a contracțiilor musculare cu ajutorul miografului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographie.

DOOM

miografíe (mi-o-gra-) s. f., art. miografía, g.-d. art. miografíei; pl. miografíi, art. miografíile

miografiile
MIOGRAFÍE, miografii, s. f. Înregistrare grafică a contracțiilor musculare cu ajutorul miografului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographie.

DOOM

miografíe (mi-o-gra-) s. f., art. miografía, g.-d. art. miografíei; pl. miografíi, art. miografíile

miografiilor
MIOGRAFÍE, miografii, s. f. Înregistrare grafică a contracțiilor musculare cu ajutorul miografului. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographie.

DOOM

miografíe (mi-o-gra-) s. f., art. miografía, g.-d. art. miografíei; pl. miografíi, art. miografíile

miograful
MIOGRÁF, miografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică a contracției musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

DOOM

miográf (mi-o-graf) s. n., pl. miográfe

miografului
MIOGRÁF, miografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică a contracției musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myographe.

DOOM

miográf (mi-o-graf) s. n., pl. miográfe

miograma
MIOGRÁMĂ, miograme, s. f. (Med.) Diagramă a contracției musculare obținută la miograf. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogramme.

miograme
MIOGRÁMĂ, miograme, s. f. (Med.) Diagramă a contracției musculare obținută la miograf. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogramme.

miogramei
MIOGRÁMĂ, miograme, s. f. (Med.) Diagramă a contracției musculare obținută la miograf. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogramme.

miogramele
MIOGRÁMĂ, miograme, s. f. (Med.) Diagramă a contracției musculare obținută la miograf. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogramme.

miogramelor
MIOGRÁMĂ, miograme, s. f. (Med.) Diagramă a contracției musculare obținută la miograf. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myogramme.

miologia
MIOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care studiază natura, structura și funcțiile mușchilor; sarcologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologie.

DOOM

miologíe (mi-o-) s. f., art. miología, g.-d. miologíi, art. miologíei

miologic
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologica
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologice
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicei
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicele
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicelor
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologici
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicii
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicilor
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicul
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologicului
MIOLÓGIC, -Ă, miologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miologie, de miologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologique.

DOOM

miológic (mi-o-) adj. m., pl. miológici; f. miológică, pl. miológice

miologie
MIOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care studiază natura, structura și funcțiile mușchilor; sarcologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologie.

DOOM

miologíe (mi-o-) s. f., art. miología, g.-d. miologíi, art. miologíei

miologiei
MIOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care studiază natura, structura și funcțiile mușchilor; sarcologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologie.

DOOM

miologíe (mi-o-) s. f., art. miología, g.-d. miologíi, art. miologíei

miologii
MIOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care studiază natura, structura și funcțiile mușchilor; sarcologie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myologie.

DOOM

miologíe (mi-o-) s. f., art. miología, g.-d. miologíi, art. miologíei

miom
MIÓM, miomuri, s. n. Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pr.: mi-om. – Pl. și: mioame] – Din fr. myome.

miom
MIÓM, miomuri, s. n. Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pr.: mi-om. – Pl. și: mioame] – Din fr. myome.

DOOM

mióm s. n., pl. miómuri/mioáme (mi-o-/mi-oa-)

miomalacie
MIOMALACÍE s.f. Slăbire, ramolire a mușchilor. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomalacie, cf. gr. mys – mușchi, malakia – înmuiere].

DOOM

miomalacíe (mi-o-) s. f., art. miomalacía, g.-d. miomalacíi, art. miomalacíei

miomectomia
MIOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unui miom. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomectomie].

miomectomie
MIOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unui miom. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomectomie].

miomectomiei
MIOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unui miom. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomectomie].

miomectomii
MIOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unui miom. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomectomie].

miomectomiile
MIOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unui miom. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomectomie].

miomectomiilor
MIOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unui miom. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myomectomie].

miomer
MIOMÉR, miomere, s. n. (Zool.) Segment al benzilor musculare longitudinale la acraniate și la pești, care înlesnește înotul. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myomère.

miomere
MIOMÉR, miomere, s. n. (Zool.) Segment al benzilor musculare longitudinale la acraniate și la pești, care înlesnește înotul. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myomère.

miomerele
MIOMÉR, miomere, s. n. (Zool.) Segment al benzilor musculare longitudinale la acraniate și la pești, care înlesnește înotul. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myomère.

miomerelor
MIOMÉR, miomere, s. n. (Zool.) Segment al benzilor musculare longitudinale la acraniate și la pești, care înlesnește înotul. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myomère.

miomerul
MIOMÉR, miomere, s. n. (Zool.) Segment al benzilor musculare longitudinale la acraniate și la pești, care înlesnește înotul. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myomère.

miomerului
MIOMÉR, miomere, s. n. (Zool.) Segment al benzilor musculare longitudinale la acraniate și la pești, care înlesnește înotul. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myomère.

miometre
MIOMÉTRU s.n. (Anat.) Mușchi al peretelui uterin. [< germ. Myometrium].

miometrele
MIOMÉTRU s.n. (Anat.) Mușchi al peretelui uterin. [< germ. Myometrium].

miometrelor
MIOMÉTRU s.n. (Anat.) Mușchi al peretelui uterin. [< germ. Myometrium].

miometru
MIOMÉTRU s.n. (Anat.) Mușchi al peretelui uterin. [< germ. Myometrium].

miometrul
MIOMÉTRU s.n. (Anat.) Mușchi al peretelui uterin. [< germ. Myometrium].

miometrului
MIOMÉTRU s.n. (Anat.) Mușchi al peretelui uterin. [< germ. Myometrium].

mionevralgia
MIONEVRALGÍE s.f. Nevralgie musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myonévralgie].

mionevralgie
MIONEVRALGÍE s.f. Nevralgie musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myonévralgie].

mionevralgiei
MIONEVRALGÍE s.f. Nevralgie musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myonévralgie].

mionevralgii
MIONEVRALGÍE s.f. Nevralgie musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myonévralgie].

mionevralgiile
MIONEVRALGÍE s.f. Nevralgie musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myonévralgie].

mionevralgiilor
MIONEVRALGÍE s.f. Nevralgie musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myonévralgie].

mioni
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

DOOM

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mionire
MIONÍ vb. IV v. mieuna.

miop
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miop
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopatia
MIOPATÍE, miopatii, s. f. Afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu localizări diverse și caracter mai ales ereditar. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathie.

DOOM

miopatíe (mi-o-) s. f., art. miopatía, g.-d. art. miopatíei; pl. miopatíi, art. miopatíile

miopatic
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopatica
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopatice
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticei
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticele
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticelor
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopatici
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticii
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticilor
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticul
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopaticului
MIOPÁTIC, -Ă, miopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la miopatie, de miopatie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathique.

miopatie
MIOPATÍE, miopatii, s. f. Afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu localizări diverse și caracter mai ales ereditar. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathie.

DOOM

miopatíe (mi-o-) s. f., art. miopatía, g.-d. art. miopatíei; pl. miopatíi, art. miopatíile

miopatiei
MIOPATÍE, miopatii, s. f. Afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu localizări diverse și caracter mai ales ereditar. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathie.

DOOM

miopatíe (mi-o-) s. f., art. miopatía, g.-d. art. miopatíei; pl. miopatíi, art. miopatíile

miopatii
MIOPATÍE, miopatii, s. f. Afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu localizări diverse și caracter mai ales ereditar. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathie.

DOOM

miopatíe (mi-o-) s. f., art. miopatía, g.-d. art. miopatíei; pl. miopatíi, art. miopatíile

miopatiile
MIOPATÍE, miopatii, s. f. Afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu localizări diverse și caracter mai ales ereditar. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathie.

DOOM

miopatíe (mi-o-) s. f., art. miopatía, g.-d. art. miopatíei; pl. miopatíi, art. miopatíile

miopatiilor
MIOPATÍE, miopatii, s. f. Afecțiune a sistemului muscular, în special de natură degenerativă, cu localizări diverse și caracter mai ales ereditar. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopathie.

DOOM

miopatíe (mi-o-) s. f., art. miopatía, g.-d. art. miopatíei; pl. miopatíi, art. miopatíile

miopi
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopi
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopia
MIOPÍE, miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.

DOOM

miopíe (mi-o-) s. f., art. miopía, g.-d. art. miopíei; pl. miopíi, art. miopíile

miopie
MIOPÍE, miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.

DOOM

miopíe (mi-o-) s. f., art. miopía, g.-d. art. miopíei; pl. miopíi, art. miopíile

miopiei
MIOPÍE, miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.

DOOM

miopíe (mi-o-) s. f., art. miopía, g.-d. art. miopíei; pl. miopíi, art. miopíile

miopii
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopii
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopii
MIOPÍE, miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.

DOOM

miopíe (mi-o-) s. f., art. miopía, g.-d. art. miopíei; pl. miopíi, art. miopíile

miopiile
MIOPÍE, miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.

DOOM

miopíe (mi-o-) s. f., art. miopía, g.-d. art. miopíei; pl. miopíi, art. miopíile

miopiilor
MIOPÍE, miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.

DOOM

miopíe (mi-o-) s. f., art. miopía, g.-d. art. miopíei; pl. miopíi, art. miopíile

miopilor
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopilor
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopism
MIOPÍSM s. n. (Rar) Miopie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopisme.

DOOM

miopísm (rar) (mi-o-) s. n.

miopismul
MIOPÍSM s. n. (Rar) Miopie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopisme.

DOOM

miopísm (rar) (mi-o-) s. n.

miopismului
MIOPÍSM s. n. (Rar) Miopie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopisme.

DOOM

miopísm (rar) (mi-o-) s. n.

mioplasma
MIOPLÁSMĂ, mioplasme, s. f. Protoplasmă care înconjoară nucleul celulei musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoplasma.

DOOM

mioplásmă (mi-o-plas-) s. f., g.-d. art. mioplásmei; pl. mioplásme

mioplasme
MIOPLÁSMĂ, mioplasme, s. f. Protoplasmă care înconjoară nucleul celulei musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoplasma.

DOOM

mioplásmă (mi-o-plas-) s. f., g.-d. art. mioplásmei; pl. mioplásme

mioplasmei
MIOPLÁSMĂ, mioplasme, s. f. Protoplasmă care înconjoară nucleul celulei musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoplasma.

DOOM

mioplásmă (mi-o-plas-) s. f., g.-d. art. mioplásmei; pl. mioplásme

mioplasmele
MIOPLÁSMĂ, mioplasme, s. f. Protoplasmă care înconjoară nucleul celulei musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoplasma.

DOOM

mioplásmă (mi-o-plas-) s. f., g.-d. art. mioplásmei; pl. mioplásme

mioplasmelor
MIOPLÁSMĂ, mioplasme, s. f. Protoplasmă care înconjoară nucleul celulei musculare. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoplasma.

DOOM

mioplásmă (mi-o-plas-) s. f., g.-d. art. mioplásmei; pl. mioplásme

mioplastia
MIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoplastie, cf. gr. mys – mușchi, plassein – a forma].

mioplastie
MIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoplastie, cf. gr. mys – mușchi, plassein – a forma].

mioplastiei
MIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoplastie, cf. gr. mys – mușchi, plassein – a forma].

mioplastii
MIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoplastie, cf. gr. mys – mușchi, plassein – a forma].

mioplastiile
MIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoplastie, cf. gr. mys – mușchi, plassein – a forma].

mioplastiilor
MIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare musculară. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myoplastie, cf. gr. mys – mușchi, plassein – a forma].

miopul
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopul
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopului
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

miopului
MIÓP, MIOÁPĂ, miopi, mioape, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de miopie. ♦ Fig. (Persoană) fără perspicacitate, cu vederi înguste. [Pr.: mi-op] – Din fr. myope.

DOOM

mióp adj. m., s. m., pl. miópi; adj. f., s. f. mioápă (mi-oa-), pl. mioápe

mior
MIÓR, miori, s. m. (Reg.) Miel mai mare; noaten. [Pr.: mi-or] – Din mioară (derivat regresiv).

DOOM

miór (reg.) s. m., pl. mióri

miorafia
MIORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a unui mușchi. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myorraphie, cf. gr. mys – mușchi, raphe – sutură].

miorafie
MIORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a unui mușchi. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myorraphie, cf. gr. mys – mușchi, raphe – sutură].

miorafiei
MIORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a unui mușchi. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myorraphie, cf. gr. mys – mușchi, raphe – sutură].

miorafii
MIORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a unui mușchi. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myorraphie, cf. gr. mys – mușchi, raphe – sutură].

miorafiile
MIORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a unui mușchi. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myorraphie, cf. gr. mys – mușchi, raphe – sutură].

miorafiilor
MIORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a unui mușchi. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myorraphie, cf. gr. mys – mușchi, raphe – sutură].

miorar
MIORÁR, miorari, s. m. (Reg.) Cioban care îngrijește mioarele și miorii. [Pr.: mi-o-] – Mior + suf. -ar.

DOOM

miorár (reg.) (mi-o-) s. m., pl. miorári

miorari
MIORÁR, miorari, s. m. (Reg.) Cioban care îngrijește mioarele și miorii. [Pr.: mi-o-] – Mior + suf. -ar.

DOOM

miorár (reg.) (mi-o-) s. m., pl. miorári

miorarii
MIORÁR, miorari, s. m. (Reg.) Cioban care îngrijește mioarele și miorii. [Pr.: mi-o-] – Mior + suf. -ar.

DOOM

miorár (reg.) (mi-o-) s. m., pl. miorári

miorarilor
MIORÁR, miorari, s. m. (Reg.) Cioban care îngrijește mioarele și miorii. [Pr.: mi-o-] – Mior + suf. -ar.

DOOM

miorár (reg.) (mi-o-) s. m., pl. miorári

miorarul
MIORÁR, miorari, s. m. (Reg.) Cioban care îngrijește mioarele și miorii. [Pr.: mi-o-] – Mior + suf. -ar.

DOOM

miorár (reg.) (mi-o-) s. m., pl. miorári

miorarului
MIORÁR, miorari, s. m. (Reg.) Cioban care îngrijește mioarele și miorii. [Pr.: mi-o-] – Mior + suf. -ar.

DOOM

miorár (reg.) (mi-o-) s. m., pl. miorári

miorc
MIORC interj. Cuvânt care imită orăcăitul broaștelor sau zgomotul produs de cel care se sufocă. – Onomatopee.

DOOM

miorc (pop.) interj.

miorcăi
MIORCĂÍ, pers. 3 miórcăie, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miorcăiesc] – Miorc + suf. -ăi.

DOOM

!miorcăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 miórcăie, imperf. 3 sg. miorcăiá; conj. prez. 3 să miórcăie

miorcăire
MIORCĂÍRE, miorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) miorcăi și rezultatul ei. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăíre (pop.) s. f., g.-d. art. miorcăírii; pl. miorcăíri

miorcăirea
MIORCĂÍRE, miorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) miorcăi și rezultatul ei. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăíre (pop.) s. f., g.-d. art. miorcăírii; pl. miorcăíri

miorcăiri
MIORCĂÍRE, miorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) miorcăi și rezultatul ei. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăíre (pop.) s. f., g.-d. art. miorcăírii; pl. miorcăíri

miorcăirii
MIORCĂÍRE, miorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) miorcăi și rezultatul ei. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăíre (pop.) s. f., g.-d. art. miorcăírii; pl. miorcăíri

miorcăirile
MIORCĂÍRE, miorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) miorcăi și rezultatul ei. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăíre (pop.) s. f., g.-d. art. miorcăírii; pl. miorcăíri

miorcăirilor
MIORCĂÍRE, miorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) miorcăi și rezultatul ei. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăíre (pop.) s. f., g.-d. art. miorcăírii; pl. miorcăíri

miorcăit
MIORCĂÍT s. n. Faptul de a (se) miorcăi; orăcăit; fig. smiorcăit. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăít (pop.) s. n.

miorcăitul
MIORCĂÍT s. n. Faptul de a (se) miorcăi; orăcăit; fig. smiorcăit. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăít (pop.) s. n.

miorcăitului
MIORCĂÍT s. n. Faptul de a (se) miorcăi; orăcăit; fig. smiorcăit. – V. miorcăi.

DOOM

miorcăít (pop.) s. n.

miorea
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

mioreaua
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

miorele
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

miorelei
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

miorelele
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

miorelelor
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

miori
MIÓR, miori, s. m. (Reg.) Miel mai mare; noaten. [Pr.: mi-or] – Din mioară (derivat regresiv).

DOOM

miór (reg.) s. m., pl. mióri

miorica
MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.

DOOM

mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. miorélele

miorii
MIÓR, miori, s. m. (Reg.) Miel mai mare; noaten. [Pr.: mi-or] – Din mioară (derivat regresiv).

DOOM

miór (reg.) s. m., pl. mióri

miorilor
MIÓR, miori, s. m. (Reg.) Miel mai mare; noaten. [Pr.: mi-or] – Din mioară (derivat regresiv).

DOOM

miór (reg.) s. m., pl. mióri

mioritic
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioritica
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioritice
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticei
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticele
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticelor
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioritici
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticii
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticilor
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticul
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

mioriticului
MIORÍTIC, -Ă, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populară „Miorița”. ♦ P. anal. Care amintește de „Miorița”. 2. (În sintagma) Spațiu mioritic = spațiu geografic românesc al cărui relief ondulat cu munți și văi este prielnic păstoritului; univers spiritual specific românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc (în concepția lui Lucian Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorița (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*miorític (mi-o-) adj. m., pl. miorítici; f. miorítică, pl. miorítice

miorița
MIORÍȚĂ, miorițe, s. f. Diminutiv al lui mioară; miorea. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -iță.

DOOM

mioríță (mi-o-) s. f., g.-d. art. mioríței; pl. mioríțe

miorițe
MIORÍȚĂ, miorițe, s. f. Diminutiv al lui mioară; miorea. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -iță.

DOOM

mioríță (mi-o-) s. f., g.-d. art. mioríței; pl. mioríțe

mioriței
MIORÍȚĂ, miorițe, s. f. Diminutiv al lui mioară; miorea. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -iță.

DOOM

mioríță (mi-o-) s. f., g.-d. art. mioríței; pl. mioríțe

miorițele
MIORÍȚĂ, miorițe, s. f. Diminutiv al lui mioară; miorea. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -iță.

DOOM

mioríță (mi-o-) s. f., g.-d. art. mioríței; pl. mioríțe

miorițelor
MIORÍȚĂ, miorițe, s. f. Diminutiv al lui mioară; miorea. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -iță.

DOOM

mioríță (mi-o-) s. f., g.-d. art. mioríței; pl. mioríțe

miorlau
MIORLÁU interj. Cuvânt care imită strigătul pisicii; miau. – Onomatopee.

DOOM

miorláu interj.

miorlâire
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

miorlăi
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăia
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiai
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiala
MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

DOOM

miorlăiálă s. f., g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

miorlăiam
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiau
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiați
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăie
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăieli
MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

DOOM

miorlăiálă s. f., g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

miorlăielii
MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

DOOM

miorlăiálă s. f., g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

miorlăielile
MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

DOOM

miorlăiálă s. f., g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

miorlăielilor
MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

DOOM

miorlăiálă s. f., g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

miorlăii
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăim
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăind
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăire
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiră
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăirăm
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăirăți
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăise
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăisem
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiseră
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiserăm
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiserăți
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiseși
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiseți
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăit
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăit
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăit
MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

miorlăita
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăite
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăitei
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăitele
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăitelor
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăitoare
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitoarea
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitoarei
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitoarele
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitoarelor
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitor
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitori
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitorii
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitorilor
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitorul
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitorului
MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit². [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

DOOM

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitul
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăitul
MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

miorlăitului
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăitului
MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

miorlăitura
MIORLĂITÚRĂ, miorlăituri, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată. [Pr.: -lă-i-] – Miorlăi + suf. -tură.

DOOM

miorlăitúră (-lă-i-) s. f., g.-d. art. miorlăitúrii; pl. miorlăitúri

miorlăituri
MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

miorlăituri
MIORLĂITÚRĂ, miorlăituri, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată. [Pr.: -lă-i-] – Miorlăi + suf. -tură.

DOOM

miorlăitúră (-lă-i-) s. f., g.-d. art. miorlăitúrii; pl. miorlăitúri

miorlăiturii
MIORLĂITÚRĂ, miorlăituri, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată. [Pr.: -lă-i-] – Miorlăi + suf. -tură.

DOOM

miorlăitúră (-lă-i-) s. f., g.-d. art. miorlăitúrii; pl. miorlăitúri

miorlăiturile
MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

miorlăiturile
MIORLĂITÚRĂ, miorlăituri, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată. [Pr.: -lă-i-] – Miorlăi + suf. -tură.

DOOM

miorlăitúră (-lă-i-) s. f., g.-d. art. miorlăitúrii; pl. miorlăitúri

miorlăiturilor
MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

miorlăiturilor
MIORLĂITÚRĂ, miorlăituri, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată. [Pr.: -lă-i-] – Miorlăi + suf. -tură.

DOOM

miorlăitúră (-lă-i-) s. f., g.-d. art. miorlăitúrii; pl. miorlăitúri

miorlăiși
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiți
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

DOOM

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăiți
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăiții
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorlăiților
MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

DOOM

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

miorsî
miorsî! interj. (glum.) mulțumesc!

miorul
MIÓR, miori, s. m. (Reg.) Miel mai mare; noaten. [Pr.: mi-or] – Din mioară (derivat regresiv).

DOOM

miór (reg.) s. m., pl. mióri

miorului
MIÓR, miori, s. m. (Reg.) Miel mai mare; noaten. [Pr.: mi-or] – Din mioară (derivat regresiv).

DOOM

miór (reg.) s. m., pl. mióri

miosarcoame
MIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myosarcome, cf. gr. mys – mușchi, sarx – carne].

miosarcoamele
MIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myosarcome, cf. gr. mys – mușchi, sarx – carne].

miosarcoamelor
MIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myosarcome, cf. gr. mys – mușchi, sarx – carne].

miosarcom
MIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myosarcome, cf. gr. mys – mușchi, sarx – carne].

miosarcomul
MIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myosarcome, cf. gr. mys – mușchi, sarx – carne].

miosarcomului
MIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului muscular. [Pron. mi-o-, pl. -oame. / < fr. myosarcome, cf. gr. mys – mușchi, sarx – carne].

mioscleroza
MIOSCLERÓZĂ, mioscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a țesutului muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosclérose.

mioscleroze
MIOSCLERÓZĂ, mioscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a țesutului muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosclérose.

miosclerozei
MIOSCLERÓZĂ, mioscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a țesutului muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosclérose.

miosclerozele
MIOSCLERÓZĂ, mioscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a țesutului muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosclérose.

miosclerozelor
MIOSCLERÓZĂ, mioscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a țesutului muscular. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosclérose.

miosotis
MIOZÓTIS s.m. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii și albe, care crește în pădurile de munte; (pop.) nu-mă-uita. [Pron. mi-o-, var. miosotis, miozot s.m. / < fr. myosotis, cf. lat., gr. myosotis < gr. mys, myos – șoarece, ous, otos – ureche].

miospasm
MIOSPÁSM, miospasme, s. n. (Med.) Contracție musculară spasmodică; crampă musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myospasme.

miotic
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

miotica
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

miotice
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticei
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticele
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticelor
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

miotici
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticii
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticilor
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticul
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

mioticului
MIÓTIC, -Ă adj., s.n. (Medicament) care produce mioză. [< fr. myotique].

miotoame
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotoamele
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotoamelor
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotom
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotomia
MIOTOMÍE, miotomii, s. f. Secționare a mușchilor. ♦ Parte a anatomiei care se ocupă cu disecția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotomie.

DOOM

miotomíe (secționare a unui mușchi) (mi-o-) s. f., art. miotomía, g.-d. art. miotomíei; pl. miotomíi, art. miotomíile

miotomie
MIOTOMÍE, miotomii, s. f. Secționare a mușchilor. ♦ Parte a anatomiei care se ocupă cu disecția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotomie.

DOOM

miotomíe (secționare a unui mușchi) (mi-o-) s. f., art. miotomía, g.-d. art. miotomíei; pl. miotomíi, art. miotomíile

miotomiei
MIOTOMÍE, miotomii, s. f. Secționare a mușchilor. ♦ Parte a anatomiei care se ocupă cu disecția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotomie.

DOOM

miotomíe (secționare a unui mușchi) (mi-o-) s. f., art. miotomía, g.-d. art. miotomíei; pl. miotomíi, art. miotomíile

miotomii
MIOTOMÍE, miotomii, s. f. Secționare a mușchilor. ♦ Parte a anatomiei care se ocupă cu disecția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotomie.

DOOM

miotomíe (secționare a unui mușchi) (mi-o-) s. f., art. miotomía, g.-d. art. miotomíei; pl. miotomíi, art. miotomíile

miotomiile
MIOTOMÍE, miotomii, s. f. Secționare a mușchilor. ♦ Parte a anatomiei care se ocupă cu disecția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotomie.

DOOM

miotomíe (secționare a unui mușchi) (mi-o-) s. f., art. miotomía, g.-d. art. miotomíei; pl. miotomíi, art. miotomíile

miotomiilor
MIOTOMÍE, miotomii, s. f. Secționare a mușchilor. ♦ Parte a anatomiei care se ocupă cu disecția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotomie.

DOOM

miotomíe (secționare a unui mușchi) (mi-o-) s. f., art. miotomía, g.-d. art. miotomíei; pl. miotomíi, art. miotomíile

miotomul
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotomului
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotomuri
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotomurile
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotomurilor
MIOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical folosit în miotomie (1) [în DN]. [Pron. mi-o-. / < fr. myotome].

miotonie
MIOTONÍE s. f. Boală caracterizată prin tulburări în contracția mușchilor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonie.

DOOM

miotoníe (spasm muscular) (mi-o-) s. f., art. miotonía, g.-d. miotoníi, art. miotoníei

miotonometre
MIOTONOMÉTRU, miotonometre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară tonicitatea musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonomètre.

miotonometrele
MIOTONOMÉTRU, miotonometre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară tonicitatea musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonomètre.

miotonometrelor
MIOTONOMÉTRU, miotonometre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară tonicitatea musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonomètre.

miotonometru
MIOTONOMÉTRU, miotonometre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară tonicitatea musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonomètre.

miotonometrul
MIOTONOMÉTRU, miotonometre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară tonicitatea musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonomètre.

miotonometrului
MIOTONOMÉTRU, miotonometre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară tonicitatea musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myotonomètre.

mioza
MIÓZĂ s. f. Contracție pronunțată a pupilei, care apare în timpul expunerii la lumină, la efortul de acomodare etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosis.

DOOM

mióză (mi-o-) s. f., g.-d. art. miózei

mioze
MIÓZĂ s. f. Contracție pronunțată a pupilei, care apare în timpul expunerii la lumină, la efortul de acomodare etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosis.

DOOM

mióză (mi-o-) s. f., g.-d. art. miózei

miozei
MIÓZĂ s. f. Contracție pronunțată a pupilei, care apare în timpul expunerii la lumină, la efortul de acomodare etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosis.

DOOM

mióză (mi-o-) s. f., g.-d. art. miózei

miozina
MIOZÍNĂ, miozine, s. f. Proteină de tipul globulinelor, care se găsește în țesutul muscular, cu rol important în contracția musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosine.

DOOM

miozínă (sil. mi-o-) s. f., g.-d. art. miozínei; pl. miozíne

miozine
MIOZÍNĂ, miozine, s. f. Proteină de tipul globulinelor, care se găsește în țesutul muscular, cu rol important în contracția musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosine.

DOOM

miozínă (sil. mi-o-) s. f., g.-d. art. miozínei; pl. miozíne

miozinei
MIOZÍNĂ, miozine, s. f. Proteină de tipul globulinelor, care se găsește în țesutul muscular, cu rol important în contracția musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosine.

DOOM

miozínă (sil. mi-o-) s. f., g.-d. art. miozínei; pl. miozíne

miozinele
MIOZÍNĂ, miozine, s. f. Proteină de tipul globulinelor, care se găsește în țesutul muscular, cu rol important în contracția musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosine.

DOOM

miozínă (sil. mi-o-) s. f., g.-d. art. miozínei; pl. miozíne

miozinelor
MIOZÍNĂ, miozine, s. f. Proteină de tipul globulinelor, care se găsește în țesutul muscular, cu rol important în contracția musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosine.

DOOM

miozínă (sil. mi-o-) s. f., g.-d. art. miozínei; pl. miozíne

miozita
MIOZÍTĂ, miozite, s. f. Inflamație a unui mușchi striat. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosite.

DOOM

miozítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miozítei; pl. miozíte

miozite
MIOZÍTĂ, miozite, s. f. Inflamație a unui mușchi striat. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosite.

DOOM

miozítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miozítei; pl. miozíte

miozitei
MIOZÍTĂ, miozite, s. f. Inflamație a unui mușchi striat. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosite.

DOOM

miozítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miozítei; pl. miozíte

miozitele
MIOZÍTĂ, miozite, s. f. Inflamație a unui mușchi striat. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosite.

DOOM

miozítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miozítei; pl. miozíte

miozitelor
MIOZÍTĂ, miozite, s. f. Inflamație a unui mușchi striat. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosite.

DOOM

miozítă (mi-o-) s. f., g.-d. art. miozítei; pl. miozíte

miozot
MIOZÓT s. m. v. miozotis.

miozotis
MIOZÓTIS s. m. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.

DOOM

miozótis (livr.) (mi-o-) s. m.

miozotisul
MIOZÓTIS s. m. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.

DOOM

miozótis (livr.) (mi-o-) s. m.

miozotisului
MIOZÓTIS s. m. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.

DOOM

miozótis (livr.) (mi-o-) s. m.

miozotiși
MIOZÓTIS s. m. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.

DOOM

miozótis (livr.) (mi-o-) s. m.

miozotișii
MIOZÓTIS s. m. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.

DOOM

miozótis (livr.) (mi-o-) s. m.

miozotișilor
MIOZÓTIS s. m. (Bot.; livr.) Nu-mă-uita. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myosotis.

DOOM

miozótis (livr.) (mi-o-) s. m.

miquelete
MIQUELÉTE s.m. invar. 1. Bandit spaniol din Pirinei. 2. Soldat din garda guvernatorilor de provincii în Spania. [Pron. michelete. / < sp. miquelete].

mir
MIR¹ s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

DOOM

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

mir
MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

DOOM

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. míruri

mir
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mira
Mira = Myrrha.

mira
MIRÁ², mirez, vb. I. Refl. (Înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.

DOOM

!mirá² (a se ~) (a se oglindi) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se mireáză

mira
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mira
MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

DOOM

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

mirabil
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabila
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabile
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabilei
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabilele
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabilelor
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabili
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabilii
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabililor
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabilis
MIRÁBILIS s.m. (Bot.) Plantă erbacee, originară din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; (pop.) frumoasa-nopții. [< fr., lat. mirabilis].

mirabilisul
MIRÁBILIS s.m. (Bot.) Plantă erbacee, originară din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; (pop.) frumoasa-nopții. [< fr., lat. mirabilis].

mirabilisului
MIRÁBILIS s.m. (Bot.) Plantă erbacee, originară din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; (pop.) frumoasa-nopții. [< fr., lat. mirabilis].

mirabilit
MIRABILÍT s. m. (Min.) Sulfat de sodiu natural folosit în industria chimică, a sticlei, în medicină etc. – Din engl. mirabilite.

mirabiliși
MIRÁBILIS s.m. (Bot.) Plantă erbacee, originară din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; (pop.) frumoasa-nopții. [< fr., lat. mirabilis].

mirabilișii
MIRÁBILIS s.m. (Bot.) Plantă erbacee, originară din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; (pop.) frumoasa-nopții. [< fr., lat. mirabilis].

mirabilișilor
MIRÁBILIS s.m. (Bot.) Plantă erbacee, originară din Africa și America, cultivată pentru florile sale în formă de pâlnie, diferit colorate, care se deschid numai seara; (pop.) frumoasa-nopții. [< fr., lat. mirabilis].

mirabilul
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirabilului
MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile.

DOOM

mirábil (livr.) adj. m., pl. mirábili; f. mirábilă, pl. mirábile

mirac
mirác (-ci), s. m. – Băiat, flăcău. Ngr. μειράϰιον (Tiktin). Sec. XVII, înv.; pare cultism.

miracidium
MIRACÍDIUM s.m. Larvă a distomului, ciliată, având înfățișarea unor infuzori. [Pron. -di-um. / et. incertă].

miracidiumul
MIRACÍDIUM s.m. Larvă a distomului, ciliată, având înfățișarea unor infuzori. [Pron. -di-um. / et. incertă].

miracidiumului
MIRACÍDIUM s.m. Larvă a distomului, ciliată, având înfățișarea unor infuzori. [Pron. -di-um. / et. incertă].

miracol
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miracole
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miracolele
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miracolelor
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miracolul
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miracolului
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miracul
MIRÁCUL s. n. v. miracol.

DOOM

mirácol s. n., pl. mirácole

miraculoasa
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoase
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoasei
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoasele
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoaselor
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculos
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculosul
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculosului
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoși
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoșii
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miraculoșilor
MIRACULÓS, -OÁSĂ, miraculoși, -oase, adj. 1. Care este produs printr-un miracol; supranatural; uimitor, extraordinar. ♦ (Substantivat, n. sg.) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. 2. Care face minuni, care produce efecte excepționale. – Din fr. miraculeux, lat. miraculosus, -a, -um.

DOOM

miraculós adj. m., pl. miraculóși; f. miraculoásă, pl. miraculoáse

miradoare
MIRADÓR, miradoare, s. n. 1. Belvedere pe terasele palatelor. 2. Post de observație sau de pază (situat pe o înălțime). – Din fr. mirador.

DOOM

miradór s. n., pl. miradoáre

miradoarele
MIRADÓR, miradoare, s. n. 1. Belvedere pe terasele palatelor. 2. Post de observație sau de pază (situat pe o înălțime). – Din fr. mirador.

DOOM

miradór s. n., pl. miradoáre

miradoarelor
MIRADÓR, miradoare, s. n. 1. Belvedere pe terasele palatelor. 2. Post de observație sau de pază (situat pe o înălțime). – Din fr. mirador.

DOOM

miradór s. n., pl. miradoáre

mirador
MIRADÓR, miradoare, s. n. 1. Belvedere pe terasele palatelor. 2. Post de observație sau de pază (situat pe o înălțime). – Din fr. mirador.

DOOM

miradór s. n., pl. miradoáre

miradorul
MIRADÓR, miradoare, s. n. 1. Belvedere pe terasele palatelor. 2. Post de observație sau de pază (situat pe o înălțime). – Din fr. mirador.

DOOM

miradór s. n., pl. miradoáre

miradorului
MIRADÓR, miradoare, s. n. 1. Belvedere pe terasele palatelor. 2. Post de observație sau de pază (situat pe o înălțime). – Din fr. mirador.

DOOM

miradór s. n., pl. miradoáre

miragiu
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

mirai
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraj
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

miraje
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

mirajele
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

mirajelor
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

mirajul
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

mirajului
MIRÁJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) mirágiu s. n.] – Din fr. mirage.

DOOM

miráj s. n., pl. miráje

miralai
MIRALÁI, miralai, s. m. Ofițer care comanda un regiment în armata turcă. – Din tc. miralay.

DOOM

miralái (rar) s. m., pl. miralái, art. miraláii

miralaii
MIRALÁI, miralai, s. m. Ofițer care comanda un regiment în armata turcă. – Din tc. miralay.

DOOM

miralái (rar) s. m., pl. miralái, art. miraláii

miralailor
MIRALÁI, miralai, s. m. Ofițer care comanda un regiment în armata turcă. – Din tc. miralay.

DOOM

miralái (rar) s. m., pl. miralái, art. miraláii

miralaiul
MIRALÁI, miralai, s. m. Ofițer care comanda un regiment în armata turcă. – Din tc. miralay.

DOOM

miralái (rar) s. m., pl. miralái, art. miraláii

miralaiului
MIRALÁI, miralai, s. m. Ofițer care comanda un regiment în armata turcă. – Din tc. miralay.

DOOM

miralái (rar) s. m., pl. miralái, art. miraláii

miram
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirandolină
mirandolină, mirandoline s. f. (eufem.) țigancă.

mirare
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirare
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira¹.

DOOM

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

mirarea
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira¹.

DOOM

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

mirară
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirarăm
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirarăți
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miras
MIRÁS s. n. v. miraz.

mirase
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirasem
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraseră
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraserăm
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraserăți
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraseși
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraseți
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirat
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirat
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

mirata
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

mirate
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

miratei
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

miratele
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

miratelor
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

miratul
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

miratului
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

mirau
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miraz
MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

DOOM

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

mirazul
MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

DOOM

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

mirazului
MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

DOOM

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

mirazuri
MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

DOOM

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

mirazurile
MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

DOOM

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

mirazurilor
MIRÁZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

DOOM

miráz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

mirază
MIRÁZĂ, miraze, s. f. (învechit) Oglindă. Bosforul.. din a cărui undă și-a făcut mirază bolta azurată. BOLINTINEANU, P. I 25.

mirași
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirați
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirați
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

mirații
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

miraților
MIRÁT, -Ă, mirați, -te, adj. Nedumerit; surprins; uimit, uluit. – V. mira¹.

mire
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mire
MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

DOOM

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

mire
MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

DOOM

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

mireadă
MIREÁDĂ, mirede, s. f. (Rar) Podoabă de admirat, minunăție. [Bradul zice:] Domnii și-mpărații Mă pun la paradă, Pe uliți mireadă. TEODORESCU, P. P. 353. – Pronunțat: -rea-.

mirean
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirean
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireana
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireana
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireanca
MIREÁNCĂ, mirence, s. f. Femeie laică; mireană. – Mirean + suf. -că.

DOOM

mireáncă s. f., g.-d. art. miréncei; pl. mirénce

mireanul
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireanul
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireanului
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireanului
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireasa
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.

DOOM

mireásă s. f., g.-d. art. mirései; pl. mirése

mireasma
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

DOOM

mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme

mirei
MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

DOOM

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

mirel
MIRÉL, mirei, s. m. (Popular) Mire. Mirel de la masă, Pe sorița noastră N-om da nicidecum Pînă nu ne spui... MARIAN, NU. 605.

mirele
MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

DOOM

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

mirele
MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

DOOM

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

mirelor
MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

DOOM

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

mirelui
MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

DOOM

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

mirence
MIREÁNCĂ, mirence, s. f. Femeie laică; mireană. – Mirean + suf. -că.

DOOM

mireáncă s. f., g.-d. art. miréncei; pl. mirénce

mirencei
MIREÁNCĂ, mirence, s. f. Femeie laică; mireană. – Mirean + suf. -că.

DOOM

mireáncă s. f., g.-d. art. miréncei; pl. mirénce

mirencele
MIREÁNCĂ, mirence, s. f. Femeie laică; mireană. – Mirean + suf. -că.

DOOM

mireáncă s. f., g.-d. art. miréncei; pl. mirénce

mirencelor
MIREÁNCĂ, mirence, s. f. Femeie laică; mireană. – Mirean + suf. -că.

DOOM

mireáncă s. f., g.-d. art. miréncei; pl. mirénce

mirene
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirene
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireneasca
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mirenei
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenei
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenele
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenele
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenelor
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenelor
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenesc
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mirenescul
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mirenescului
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mirenești
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mireneștii
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mireneștile
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mireneștilor
MIRENÉSC, -EÁSCĂ, mirenești, adj. De mirean; laic. – Mirean + suf. -esc.

DOOM

mirenésc (rar) adj. m., f. mireneáscă; pl. m. și f. mirenéști

mireni
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mireni
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenie
MIRENÍE s. f. (în opoziție cu călugărie) Starea sau calitatea de a fi mirean; viață laică. Eu Teodor, monahul de la schitul Frăsinei, care pe mirenie m-am chemat Tudor... adeverez cu această scrisoare. BĂLCESCU, O. I 33.

mirenii
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenii
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenilor
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirenilor
MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ.

DOOM

mireán adj. m., s. m., pl. miréni; adj. f., s. f. mireánă, pl. miréne

mirese
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.

DOOM

mireásă s. f., g.-d. art. mirései; pl. mirése

miresei
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.

DOOM

mireásă s. f., g.-d. art. mirései; pl. mirése

miresele
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.

DOOM

mireásă s. f., g.-d. art. mirései; pl. mirése

mireselor
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.

DOOM

mireásă s. f., g.-d. art. mirései; pl. mirése

miresma
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmai
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmam
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmare
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmare
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.

DOOM

miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri

miresmarea
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.

DOOM

miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri

miresmară
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmarăm
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmarăți
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmase
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmasem
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmaseră
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmaserăm
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmaserăți
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmaseși
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmaseți
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmat
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmat
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmata
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmate
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmatei
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmatele
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmatelor
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmatul
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmatului
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmau
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmași
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmați
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmați
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmații
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresmaților
MIRESMÁT, -Ă, miresmați, -te, adj. (Rar) Înmiresmat. – V. miresma.

miresme
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

DOOM

mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme

miresmează
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmei
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

DOOM

mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme

miresmele
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

DOOM

mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme

miresmelor
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

DOOM

mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme

miresmez
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmeze
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmezi
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmând
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmînd
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.

DOOM

miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză

miresmări
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.

DOOM

miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri

miresmării
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.

DOOM

miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri

miresmările
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.

DOOM

miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri

miresmărilor
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.

DOOM

miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri

miri
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

miri
MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

DOOM

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

miria
MIRIA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „foarte numeros”, „de zece mii de ori”, „10⁴”. [Pron. -ri-a. / < fr. myria-, it. miria-, cf. gr. myrias – zece mii].

miriada
MIRIÁDĂ, miriade, s. f. (Livr.; mai ales la pl.) Număr, cantitate foarte mare. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriade.

DOOM

miriádă (livr.) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. miriádei; pl. miriáde

miriade
MIRIÁDĂ, miriade, s. f. (Livr.; mai ales la pl.) Număr, cantitate foarte mare. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriade.

DOOM

miriádă (livr.) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. miriádei; pl. miriáde

miriadei
MIRIÁDĂ, miriade, s. f. (Livr.; mai ales la pl.) Număr, cantitate foarte mare. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriade.

DOOM

miriádă (livr.) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. miriádei; pl. miriáde

miriadele
MIRIÁDĂ, miriade, s. f. (Livr.; mai ales la pl.) Număr, cantitate foarte mare. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriade.

DOOM

miriádă (livr.) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. miriádei; pl. miriáde

miriadelor
MIRIÁDĂ, miriade, s. f. (Livr.; mai ales la pl.) Număr, cantitate foarte mare. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriade.

DOOM

miriádă (livr.) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. miriádei; pl. miriáde

miriagram
MIRIAGRÁM, miriagrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 10000 de grame. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriagramme.

DOOM

miriagrám (-ri-a-gram) s. n., pl. miriagráme; simb. mag

miriagrame
MIRIAGRÁM, miriagrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 10000 de grame. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriagramme.

DOOM

miriagrám (-ri-a-gram) s. n., pl. miriagráme; simb. mag

miriagramele
MIRIAGRÁM, miriagrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 10000 de grame. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriagramme.

DOOM

miriagrám (-ri-a-gram) s. n., pl. miriagráme; simb. mag

miriagramelor
MIRIAGRÁM, miriagrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 10000 de grame. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriagramme.

DOOM

miriagrám (-ri-a-gram) s. n., pl. miriagráme; simb. mag

miriagramul
MIRIAGRÁM, miriagrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 10000 de grame. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriagramme.

DOOM

miriagrám (-ri-a-gram) s. n., pl. miriagráme; simb. mag

miriagramului
MIRIAGRÁM, miriagrame, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 10000 de grame. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriagramme.

DOOM

miriagrám (-ri-a-gram) s. n., pl. miriagráme; simb. mag

mirialitri
MIRIALÍTRU, mirialitri, s. m. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu 10000 de litri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myrialitre.

DOOM

mirialítru (-ri-a-li-tru) s. m., art. mirialítrul; pl. mirialítri, art. mirialítrii; simb. mal

mirialitrii
MIRIALÍTRU, mirialitri, s. m. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu 10000 de litri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myrialitre.

DOOM

mirialítru (-ri-a-li-tru) s. m., art. mirialítrul; pl. mirialítri, art. mirialítrii; simb. mal

mirialitrilor
MIRIALÍTRU, mirialitri, s. m. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu 10000 de litri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myrialitre.

DOOM

mirialítru (-ri-a-li-tru) s. m., art. mirialítrul; pl. mirialítri, art. mirialítrii; simb. mal

mirialitru
MIRIALÍTRU, mirialitri, s. m. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu 10000 de litri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myrialitre.

DOOM

mirialítru (-ri-a-li-tru) s. m., art. mirialítrul; pl. mirialítri, art. mirialítrii; simb. mal

mirialitrul
MIRIALÍTRU, mirialitri, s. m. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu 10000 de litri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myrialitre.

DOOM

mirialítru (-ri-a-li-tru) s. m., art. mirialítrul; pl. mirialítri, art. mirialítrii; simb. mal

mirialitrului
MIRIALÍTRU, mirialitri, s. m. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu 10000 de litri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myrialitre.

DOOM

mirialítru (-ri-a-li-tru) s. m., art. mirialítrul; pl. mirialítri, art. mirialítrii; simb. mal

miriametri
MIRIAMÉTRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

DOOM

miriamétru (-ri-a-me-tru) s. m., art. miriamétrul; pl. miriamétri, art. miriamétrii; simb. mam

miriametrii
MIRIAMÉTRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

DOOM

miriamétru (-ri-a-me-tru) s. m., art. miriamétrul; pl. miriamétri, art. miriamétrii; simb. mam

miriametrilor
MIRIAMÉTRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

DOOM

miriamétru (-ri-a-me-tru) s. m., art. miriamétrul; pl. miriamétri, art. miriamétrii; simb. mam

miriametru
MIRIAMÉTRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

DOOM

miriamétru (-ri-a-me-tru) s. m., art. miriamétrul; pl. miriamétri, art. miriamétrii; simb. mam

miriametrul
MIRIAMÉTRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

DOOM

miriamétru (-ri-a-me-tru) s. m., art. miriamétrul; pl. miriamétri, art. miriamétrii; simb. mam

miriametrului
MIRIAMÉTRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

DOOM

miriamétru (-ri-a-me-tru) s. m., art. miriamétrul; pl. miriamétri, art. miriamétrii; simb. mam

miriapod
MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul vermiform și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

DOOM

miriapód (-ri-a-) s. n., pl. miriapóde

miriapode
MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul vermiform și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

DOOM

miriapód (-ri-a-) s. n., pl. miriapóde

miriapodele
MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul vermiform și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

DOOM

miriapód (-ri-a-) s. n., pl. miriapóde

miriapodelor
MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul vermiform și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

DOOM

miriapód (-ri-a-) s. n., pl. miriapóde

miriapodul
MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul vermiform și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

DOOM

miriapód (-ri-a-) s. n., pl. miriapóde

miriapodului
MIRIAPÓD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasă de animale inferioare, cu corpul vermiform și cu multe perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.

DOOM

miriapód (-ri-a-) s. n., pl. miriapóde

mirie
MIRÍE, mirii, s. f. (Popular) Bir, dare, impozit. Să vie... Pîrcălabul... s-aducă miria Și toată datoria. PĂSCULESCU, L. P. 208.

mirific
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirifica
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirifice
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificei
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificele
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificelor
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirifici
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificii
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificilor
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificul
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirificului
MIRÍFIC, -Ă, mirifici, -ce, adj. (Livr.) Minunat, măreț. – Din fr. mirifique.

DOOM

mirífic (livr.) adj. m., pl. mirífici; f. mirífică, pl. mirífice

mirii
MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

DOOM

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

mirilor
MÍRE, miri, s. m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Cf. alb. mirë „bun”.

DOOM

míre s. m., art. mírele; pl. miri, art. mírii

miringita
MIRINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a timpanului urechii. [< fr. myringite].

miringite
MIRINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a timpanului urechii. [< fr. myringite].

miringitei
MIRINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a timpanului urechii. [< fr. myringite].

miringotomia
MIRINGOTOMÍE s.f. Incizie a timpanului (1). [Gen. -iei. / < fr. myringotomie].

miringotomie
MIRINGOTOMÍE s.f. Incizie a timpanului (1). [Gen. -iei. / < fr. myringotomie].

miringotomiei
MIRINGOTOMÍE s.f. Incizie a timpanului (1). [Gen. -iei. / < fr. myringotomie].

miringotomii
MIRINGOTOMÍE s.f. Incizie a timpanului (1). [Gen. -iei. / < fr. myringotomie].

miringotomiile
MIRINGOTOMÍE s.f. Incizie a timpanului (1). [Gen. -iei. / < fr. myringotomie].

miringotomiilor
MIRINGOTOMÍE s.f. Incizie a timpanului (1). [Gen. -iei. / < fr. myringotomie].

miriște
MÍRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

DOOM

míriște s. f., g.-d. art. míriștii; pl. míriști

miriștea
MÍRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

DOOM

míriște s. f., g.-d. art. míriștii; pl. míriști

miriști
MÍRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

DOOM

míriște s. f., g.-d. art. míriștii; pl. míriști

miriștii
MÍRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

DOOM

míriște s. f., g.-d. art. míriștii; pl. míriști

miriștile
MÍRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

DOOM

míriște s. f., g.-d. art. míriștii; pl. míriști

miriștilor
MÍRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

DOOM

míriște s. f., g.-d. art. míriștii; pl. míriști

mirlă
MÍRLĂ s. f. v. mierlă.

mirmeco
MIRMECO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) furnici”, „(de) furnică”. [< fr. myrméco-, it. mirmeco-, cf. gr. myrmeks, myrmekos].

mirmecofag
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofaga
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofage
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagei
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagele
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagelor
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagi
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagii
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagilor
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagul
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofagului
MIRMECOFÁG, -Ă, mirmecofagi, -ge, adj. (Zool.; despre animale) Care se hrănește cu furnici. – Din fr. myrmécophage.

mirmecofil
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofila
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofile
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofilei
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofilele
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofilelor
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofili
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofilii
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofililor
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofilul
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofilului
MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. f. (Plantă) în care trăiesc furnici sau care este polenizată de către furnici. 2. Adj., s. m. (Animal) care trăiește în simbioză cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.

mirmecofit
MIRMECOFÍT, -Ă adj., s.f. (Plantă) special căutată de furnici. [< fr. myrmécophite].

mirmecologia
MIRMECOLOGÍE s. f. Studiu al furnicilor. – Din fr. myrmécologie.

mirmecologie
MIRMECOLOGÍE s. f. Studiu al furnicilor. – Din fr. myrmécologie.

mirmecologiei
MIRMECOLOGÍE s. f. Studiu al furnicilor. – Din fr. myrmécologie.

mirmecologii
MIRMECOLOGÍE s. f. Studiu al furnicilor. – Din fr. myrmécologie.

mirmidon
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic². – Din fr. myrmidon.

DOOM

mirmidón (livr.) s. m., pl. mirmidóni

mirmidoni
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic². – Din fr. myrmidon.

DOOM

mirmidón (livr.) s. m., pl. mirmidóni

mirmidoni
Mirmidoni = Myrmidones.

mirmidonii
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic². – Din fr. myrmidon.

DOOM

mirmidón (livr.) s. m., pl. mirmidóni

mirmidonilor
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic². – Din fr. myrmidon.

DOOM

mirmidón (livr.) s. m., pl. mirmidóni

mirmidonul
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic². – Din fr. myrmidon.

DOOM

mirmidón (livr.) s. m., pl. mirmidóni

mirmidonului
MIRMIDÓN, mirmidoni, s. m. (Livr.; în basme) Pitic². – Din fr. myrmidon.

DOOM

mirmidón (livr.) s. m., pl. mirmidóni

mirmilon
MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

mirmiloni
MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

mirmilonii
MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

mirmilonilor
MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

mirmilonul
MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

mirmilonului
MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

miroase
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

miroase
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

miroasele
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

miroaselor
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

miroasă
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

miroaznă
MIROÁZNĂ s. f. v. miroznă.

mirobolant
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolanta
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolante
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolantei
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolantele
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolantelor
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolantul
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolantului
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolanți
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolanții
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirobolanților
MIROBOLÁNT, -Ă, mirobolanți, -te, adj. (Livr.) Extraordinar, incredibil; minunat, magnific. – Din fr. mirobolant.

DOOM

mirobolánt (livr.) adj. m., pl. mirobolánți; f. mirobolántă, pl. mirobolánte

mirodenia
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

DOOM

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodenie
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

DOOM

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodeniei
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

DOOM

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodenii
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

DOOM

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodeniile
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

DOOM

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodeniilor
MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

DOOM

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodia
MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

DOOM

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

mirodie
MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

DOOM

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

mirodiei
MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

DOOM

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

mirodii
MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

DOOM

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

mirodiile
MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

DOOM

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

mirodiilor
MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

DOOM

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

mironosița
MIRONOSÍȚĂ, mironosițe, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care, după Noul Testament, au dus balsamuri la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernică, smerită. ◊ Expr. A face pe mironosița = a-și lua aere de nevinovăție, a simula pietate și modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefăcute, care simulează nevinovăția, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din față albe cu pete cafenii și cu cele din spate cenușii-albăstrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

DOOM

mironosíță s. f., g.-d. art. mironosíței; pl. mironosíțe

mironosițe
MIRONOSÍȚĂ, mironosițe, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care, după Noul Testament, au dus balsamuri la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernică, smerită. ◊ Expr. A face pe mironosița = a-și lua aere de nevinovăție, a simula pietate și modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefăcute, care simulează nevinovăția, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din față albe cu pete cafenii și cu cele din spate cenușii-albăstrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

DOOM

mironosíță s. f., g.-d. art. mironosíței; pl. mironosíțe

mironosiței
MIRONOSÍȚĂ, mironosițe, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care, după Noul Testament, au dus balsamuri la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernică, smerită. ◊ Expr. A face pe mironosița = a-și lua aere de nevinovăție, a simula pietate și modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefăcute, care simulează nevinovăția, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din față albe cu pete cafenii și cu cele din spate cenușii-albăstrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

DOOM

mironosíță s. f., g.-d. art. mironosíței; pl. mironosíțe

mironosițele
MIRONOSÍȚĂ, mironosițe, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care, după Noul Testament, au dus balsamuri la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernică, smerită. ◊ Expr. A face pe mironosița = a-și lua aere de nevinovăție, a simula pietate și modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefăcute, care simulează nevinovăția, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din față albe cu pete cafenii și cu cele din spate cenușii-albăstrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

DOOM

mironosíță s. f., g.-d. art. mironosíței; pl. mironosíțe

mironosițelor
MIRONOSÍȚĂ, mironosițe, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care, după Noul Testament, au dus balsamuri la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernică, smerită. ◊ Expr. A face pe mironosița = a-și lua aere de nevinovăție, a simula pietate și modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefăcute, care simulează nevinovăția, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din față albe cu pete cafenii și cu cele din spate cenușii-albăstrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

DOOM

mironosíță s. f., g.-d. art. mironosíței; pl. mironosíțe

miros
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

miros
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

mirós² (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri

miros
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosea
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

miroseai
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

miroseam
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

miroseau
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

miroseați
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosi
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosii
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosim
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosind
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosire
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosire
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosirea
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosiri
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosirii
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosirile
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosirilor
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosiră
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosirăm
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosirăți
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosise
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosisem
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosiseră
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosiserăm
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosiserăți
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosiseși
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosiseți
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosit
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosit
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirositor
MIROSITÓR, -OÁRE, mirositori, -oare, adj. Care are (și răspândește) un miros (2); odorific. – Mirosi + suf. -tor.

DOOM

bíne mirositór adv. + adj.

mirosiși
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosiți
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

DOOM

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosul
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

mirosul
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

mirós² (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri

mirosului
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

miroáse (condimente) (pop.) s. n. pl.

mirosului
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

mirós² (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri

mirosuri
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

mirós² (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri

mirosurile
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

mirós² (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri

mirosurilor
MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

DOOM

mirós² (emanație olfactivă) s. n., pl. mirósuri

mirozenie
MIROZENÍE, mirozenii, s. f. (Popular) Minunăție, ciudățenie. Haid să ne sculăm... și să vedem ce mirozenie a tnai adus și-acum. RETEGANUL, P. I 76. – Variantă: mirăzăníe (ȚICHINDEAL, F. 352) s. f.

mirozna
MIRÓZNĂ, mirozne, s. f. (Reg.) Miros plăcut, mireasmă. – Contaminare între mireasmă și miros.

DOOM

miróznă (reg.) s. f., g.-d. art. miróznei; pl. mirózne

mirozne
MIRÓZNĂ, mirozne, s. f. (Reg.) Miros plăcut, mireasmă. – Contaminare între mireasmă și miros.

DOOM

miróznă (reg.) s. f., g.-d. art. miróznei; pl. mirózne

miroznei
MIRÓZNĂ, mirozne, s. f. (Reg.) Miros plăcut, mireasmă. – Contaminare între mireasmă și miros.

DOOM

miróznă (reg.) s. f., g.-d. art. miróznei; pl. mirózne

miroznele
MIRÓZNĂ, mirozne, s. f. (Reg.) Miros plăcut, mireasmă. – Contaminare între mireasmă și miros.

DOOM

miróznă (reg.) s. f., g.-d. art. miróznei; pl. mirózne

miroznelor
MIRÓZNĂ, mirozne, s. f. (Reg.) Miros plăcut, mireasmă. – Contaminare între mireasmă și miros.

DOOM

miróznă (reg.) s. f., g.-d. art. miróznei; pl. mirózne

mirt
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

DOOM

mirt s. m., pl. mirți

mirtacee
MIRTACÉE, mirtacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu tulpina arborescentă, al cărei tip este mirtul; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. myrtacée.

DOOM

mirtacée s. f., art. mirtacéea, g.-d. art. mirtacéei; pl. mirtacée

mirtaceea
MIRTACÉE, mirtacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu tulpina arborescentă, al cărei tip este mirtul; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. myrtacée.

DOOM

mirtacée s. f., art. mirtacéea, g.-d. art. mirtacéei; pl. mirtacée

mirtaceei
MIRTACÉE, mirtacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu tulpina arborescentă, al cărei tip este mirtul; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. myrtacée.

DOOM

mirtacée s. f., art. mirtacéea, g.-d. art. mirtacéei; pl. mirtacée

mirtaceele
MIRTACÉE, mirtacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu tulpina arborescentă, al cărei tip este mirtul; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. myrtacée.

DOOM

mirtacée s. f., art. mirtacéea, g.-d. art. mirtacéei; pl. mirtacée

mirtaceelor
MIRTACÉE, mirtacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu tulpina arborescentă, al cărei tip este mirtul; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. myrtacée.

DOOM

mirtacée s. f., art. mirtacéea, g.-d. art. mirtacéei; pl. mirtacée

mirtil
Mirtil = Myrtilus.

mirtul
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

DOOM

mirt s. m., pl. mirți

mirtului
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

DOOM

mirt s. m., pl. mirți

mirui
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruia
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiai
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiala
MIRUIÁLĂ, miruieli, s. f. Miruit¹. [Pr.: -ru-ia-] – Mirui¹ + suf. -eală.

DOOM

miruiálă s. f., g.-d. art. miruiélii; pl. miruiéli

miruiam
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiască
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiau
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiați
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruieli
MIRUIÁLĂ, miruieli, s. f. Miruit¹. [Pr.: -ru-ia-] – Mirui¹ + suf. -eală.

DOOM

miruiálă s. f., g.-d. art. miruiélii; pl. miruiéli

miruielii
MIRUIÁLĂ, miruieli, s. f. Miruit¹. [Pr.: -ru-ia-] – Mirui¹ + suf. -eală.

DOOM

miruiálă s. f., g.-d. art. miruiélii; pl. miruiéli

miruielile
MIRUIÁLĂ, miruieli, s. f. Miruit¹. [Pr.: -ru-ia-] – Mirui¹ + suf. -eală.

DOOM

miruiálă s. f., g.-d. art. miruiélii; pl. miruiéli

miruielilor
MIRUIÁLĂ, miruieli, s. f. Miruit¹. [Pr.: -ru-ia-] – Mirui¹ + suf. -eală.

DOOM

miruiálă s. f., g.-d. art. miruiélii; pl. miruiéli

miruiesc
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiește
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiești
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruii
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruim
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruind
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruire
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruire
MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui¹.

DOOM

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri

miruirea
MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui¹.

DOOM

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri

miruiri
MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui¹.

DOOM

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri

miruirii
MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui¹.

DOOM

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri

miruirile
MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui¹.

DOOM

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri

miruirilor
MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui¹.

DOOM

miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri

miruiră
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruirăm
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruirăți
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruise
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruisem
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiseră
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiserăm
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiserăți
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiseși
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiseți
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruit
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruit
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruit
MIRUÍT¹ s. n. Faptul de a mirui¹; miruială. – V. mirui¹.

DOOM

miruít s. n.

miruita
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruite
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruitei
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruitele
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruitelor
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruitor
MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește¹. [Pr.: -ru-i-] – Mirui¹ + suf. -tor.

DOOM

miruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. miruitóri

miruitori
MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește¹. [Pr.: -ru-i-] – Mirui¹ + suf. -tor.

DOOM

miruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. miruitóri

miruitorii
MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește¹. [Pr.: -ru-i-] – Mirui¹ + suf. -tor.

DOOM

miruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. miruitóri

miruitorilor
MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește¹. [Pr.: -ru-i-] – Mirui¹ + suf. -tor.

DOOM

miruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. miruitóri

miruitorul
MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește¹. [Pr.: -ru-i-] – Mirui¹ + suf. -tor.

DOOM

miruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. miruitóri

miruitorului
MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește¹. [Pr.: -ru-i-] – Mirui¹ + suf. -tor.

DOOM

miruitór (rar) (-ru-i-) s. m., pl. miruitóri

miruitul
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruitului
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruiși
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiți
MIRUÍ¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

DOOM

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruiți
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruiții
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

miruiților
MIRUÍT², -Ă, miruiți, -te, adj. Care a fost uns cu mir². – V. mirui¹.

mirul
MIR¹ s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

DOOM

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

mirul
MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

DOOM

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. míruri

mirului
MIR¹ s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

DOOM

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

mirului
MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

DOOM

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. míruri

miruri
MIR¹ s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

DOOM

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

miruri
MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

DOOM

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. míruri

mirurile
MIR¹ s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

DOOM

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

mirurile
MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

DOOM

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. míruri

mirurilor
MIR¹ s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.

DOOM

mir¹ (lume) (înv.) s. n.

mirurilor
MIR², miruri, s. n. Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.

DOOM

mir² (ulei sfințit) s. n., pl. míruri

miruța
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

DOOM

mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

miruțe
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

DOOM

mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

miruței
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

DOOM

mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

miruțele
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

DOOM

mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

miruțelor
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

DOOM

mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

mirând
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirînd
MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

DOOM

mirá¹ (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 míră

mirări
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira¹.

DOOM

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

mirării
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira¹.

DOOM

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

mirările
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira¹.

DOOM

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

mirărilor
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira¹.

DOOM

miráre s. f., g.-d. art. mirắrii; pl. mirắri

mirăzănie
MIRĂZẮNIE s. f. v. mirozenie.

mirți
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

DOOM

mirt s. m., pl. mirți

mirții
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

DOOM

mirt s. m., pl. mirți

mirților
MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

DOOM

mirt s. m., pl. mirți

mis
MIS- v. miso-.

mis
MISO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „aversiune”, „ură”. [Var. mis-, miz-. / < fr., it. miso-, cf. gr. misos – ură].

misa
MÍSĂ, mise, s. f. Compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, adesea cu acompaniament instrumental, scrisă pe textul tradițional al liturghiei catolice. – Din lat. missa.

DOOM

mísă (compoziție muzicală) s. f., g.-d. art. mísei; pl. míse

misada
MISÁDĂ s. f. v. mesadă.

DOOM

mesádă s. f., g.-d. art. mesádei; pl. mesáde

misade
MISÁDĂ s. f. v. mesadă.

DOOM

mesádă s. f., g.-d. art. mesádei; pl. mesáde

misadei
MISÁDĂ s. f. v. mesadă.

DOOM

mesádă s. f., g.-d. art. mesádei; pl. mesáde

misadele
MISÁDĂ s. f. v. mesadă.

DOOM

mesádă s. f., g.-d. art. mesádei; pl. mesáde

misadelor
MISÁDĂ s. f. v. mesadă.

DOOM

mesádă s. f., g.-d. art. mesádei; pl. mesáde

misandria
MISANDRÍE, s. f. (Med.) Aversiune morbidă față de sexul masculin. – Din fr. misandrie.

DOOM

*misandríe (mi-san-/mis-an-) s. f., art. misandría, g.-d. misandríi, art. misandríei

misandrie
MISANDRÍE, s. f. (Med.) Aversiune morbidă față de sexul masculin. – Din fr. misandrie.

DOOM

*misandríe (mi-san-/mis-an-) s. f., art. misandría, g.-d. misandríi, art. misandríei

misandriei
MISANDRÍE, s. f. (Med.) Aversiune morbidă față de sexul masculin. – Din fr. misandrie.

DOOM

*misandríe (mi-san-/mis-an-) s. f., art. misandría, g.-d. misandríi, art. misandríei

misandrii
MISANDRÍE, s. f. (Med.) Aversiune morbidă față de sexul masculin. – Din fr. misandrie.

DOOM

*misandríe (mi-san-/mis-an-) s. f., art. misandría, g.-d. misandríi, art. misandríei

misandriile
MISANDRÍE, s. f. (Med.) Aversiune morbidă față de sexul masculin. – Din fr. misandrie.

DOOM

*misandríe (mi-san-/mis-an-) s. f., art. misandría, g.-d. misandríi, art. misandríei

misandriilor
MISANDRÍE, s. f. (Med.) Aversiune morbidă față de sexul masculin. – Din fr. misandrie.

DOOM

*misandríe (mi-san-/mis-an-) s. f., art. misandría, g.-d. misandríi, art. misandríei

miscela
MISCÉLĂ s.f. (Liv.) Amestec al unui solid cu un lichid, a două lichide, a unui gaz cu un lichid sau a două gaze, având un aspect omogen. ♦ Amestec de benzină și ulei care folosește la combustie și ungere în motoare. ♦ Amestec dozat. [Cf. it. miscela, germ. Miszella, lat. miscellus].

miscelanea
MISCELANÉA s. f. v. miscelaneu.

miscelanee
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneea
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneei
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneele
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneelor
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelanei
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneii
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneilor
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneu
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneul
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscelaneului
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

DOOM

!miscelanéu (livr.) adj. m.; f. sg. și pl. miscelanée

miscele
MISCÉLĂ s.f. (Liv.) Amestec al unui solid cu un lichid, a două lichide, a unui gaz cu un lichid sau a două gaze, având un aspect omogen. ♦ Amestec de benzină și ulei care folosește la combustie și ungere în motoare. ♦ Amestec dozat. [Cf. it. miscela, germ. Miszella, lat. miscellus].

miscelei
MISCÉLĂ s.f. (Liv.) Amestec al unui solid cu un lichid, a două lichide, a unui gaz cu un lichid sau a două gaze, având un aspect omogen. ♦ Amestec de benzină și ulei care folosește la combustie și ungere în motoare. ♦ Amestec dozat. [Cf. it. miscela, germ. Miszella, lat. miscellus].

miscelele
MISCÉLĂ s.f. (Liv.) Amestec al unui solid cu un lichid, a două lichide, a unui gaz cu un lichid sau a două gaze, având un aspect omogen. ♦ Amestec de benzină și ulei care folosește la combustie și ungere în motoare. ♦ Amestec dozat. [Cf. it. miscela, germ. Miszella, lat. miscellus].

miscelelor
MISCÉLĂ s.f. (Liv.) Amestec al unui solid cu un lichid, a două lichide, a unui gaz cu un lichid sau a două gaze, având un aspect omogen. ♦ Amestec de benzină și ulei care folosește la combustie și ungere în motoare. ♦ Amestec dozat. [Cf. it. miscela, germ. Miszella, lat. miscellus].

miscellanea
MISCELLÁNEA s. n. pl. Culegerea de articole, studii, extrase etc. variate. – Cuv. lat.

DOOM

miscellánea (lat.) (-ne-a) s. n. pl.

mischet
MISCHÉT s. n. Varietate de struguri tămâioși cu sâmburi foarte mici. – Din tc. miske [üzümü].

DOOM

mischét s. n.

mischetul
MISCHÉT s. n. Varietate de struguri tămâioși cu sâmburi foarte mici. – Din tc. miske [üzümü].

DOOM

mischét s. n.

mischetului
MISCHÉT s. n. Varietate de struguri tămâioși cu sâmburi foarte mici. – Din tc. miske [üzümü].

DOOM

mischét s. n.

mischia
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischie
MISCHÍE s. f. v. mischiu.

mischie
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiei
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischii
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiii
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiile
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiilor
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiu
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiul
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

mischiului
MISCHÍU, -ÍE, mischii, s. n., adj. (Înv. și reg.) 1. S. n. Oțel de calitate superioară. 2. Adj. De culoarea oțelului; cenușiu-vânăt. – Din ngr. dimiski „de Damasc”.

DOOM

mischíu² (înv., reg.) s. n., art. mischíul

miscibil
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibila
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibile
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibilei
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibilele
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibilelor
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibili
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibilii
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibililor
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibilitate
MISCIBILITÁTE s. f. Proprietate a mai multor substanțe de a putea forma împreună un amestec omogen. – Din fr. miscibilité.

DOOM

miscibilitáte s. f., g.-d. art. miscibilitắții

miscibilitatea
MISCIBILITÁTE s. f. Proprietate a mai multor substanțe de a putea forma împreună un amestec omogen. – Din fr. miscibilité.

DOOM

miscibilitáte s. f., g.-d. art. miscibilitắții

miscibilități
MISCIBILITÁTE s. f. Proprietate a mai multor substanțe de a putea forma împreună un amestec omogen. – Din fr. miscibilité.

DOOM

miscibilitáte s. f., g.-d. art. miscibilitắții

miscibilității
MISCIBILITÁTE s. f. Proprietate a mai multor substanțe de a putea forma împreună un amestec omogen. – Din fr. miscibilité.

DOOM

miscibilitáte s. f., g.-d. art. miscibilitắții

miscibilul
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

miscibilului
MISCÍBIL, -Ă, miscibili, -e, adj. (Despre substanțe) Care poate forma (împreună cu altă substanță) un amestec omogen. – Din fr. miscible, lat. miscibilis.

DOOM

miscíbil adj. m., pl. miscíbili; f. miscíbilă, pl. miscíbile

misdiviziune
MISDIVIZIÚNE, misdiviziuni, s. f. (Biol.) Diviziune anormală, transversală, a centromerului. [Pr.: -zi-u-] – Din engl. misdivision.

misdiviziunea
MISDIVIZIÚNE, misdiviziuni, s. f. (Biol.) Diviziune anormală, transversală, a centromerului. [Pr.: -zi-u-] – Din engl. misdivision.

misdiviziuni
MISDIVIZIÚNE, misdiviziuni, s. f. (Biol.) Diviziune anormală, transversală, a centromerului. [Pr.: -zi-u-] – Din engl. misdivision.

misdiviziunii
MISDIVIZIÚNE, misdiviziuni, s. f. (Biol.) Diviziune anormală, transversală, a centromerului. [Pr.: -zi-u-] – Din engl. misdivision.

misdiviziunile
MISDIVIZIÚNE, misdiviziuni, s. f. (Biol.) Diviziune anormală, transversală, a centromerului. [Pr.: -zi-u-] – Din engl. misdivision.

misdiviziunilor
MISDIVIZIÚNE, misdiviziuni, s. f. (Biol.) Diviziune anormală, transversală, a centromerului. [Pr.: -zi-u-] – Din engl. misdivision.

mise
MÍSĂ, mise, s. f. Compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, adesea cu acompaniament instrumental, scrisă pe textul tradițional al liturghiei catolice. – Din lat. missa.

DOOM

mísă (compoziție muzicală) s. f., g.-d. art. mísei; pl. míse

misei
MÍSĂ, mise, s. f. Compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, adesea cu acompaniament instrumental, scrisă pe textul tradițional al liturghiei catolice. – Din lat. missa.

DOOM

mísă (compoziție muzicală) s. f., g.-d. art. mísei; pl. míse

misele
MÍSĂ, mise, s. f. Compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, adesea cu acompaniament instrumental, scrisă pe textul tradițional al liturghiei catolice. – Din lat. missa.

DOOM

mísă (compoziție muzicală) s. f., g.-d. art. mísei; pl. míse

miselor
MÍSĂ, mise, s. f. Compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, adesea cu acompaniament instrumental, scrisă pe textul tradițional al liturghiei catolice. – Din lat. missa.

DOOM

mísă (compoziție muzicală) s. f., g.-d. art. mísei; pl. míse

misenus
Misenus, ostaș troian, trîmbițașul lui Hector: După distrugerea Troiei, l-a însoțit pe Aeneas în Italia. De la el își trăgea numele Capul Misenum din Campania, pe ale cărui meleaguri a murit.

miserupism
miserupism, miserupisme s. n. nepăsare, indolență.

miserupist
miserupist, -ă, miserupiști, -ste adj. nepăsător, indolent.

misia
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misie
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiei
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misii
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiile
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiilor
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misil
misil, misiluri s. n. er. glum. – prin analogie cu forma rachetelor balistice) penis.

misile
misil, misiluri s. n. er. glum. – prin analogie cu forma rachetelor balistice) penis.

misilele
misil, misiluri s. n. er. glum. – prin analogie cu forma rachetelor balistice) penis.

misilelor
misil, misiluri s. n. er. glum. – prin analogie cu forma rachetelor balistice) penis.

misilul
misil, misiluri s. n. er. glum. – prin analogie cu forma rachetelor balistice) penis.

misilului
misil, misiluri s. n. er. glum. – prin analogie cu forma rachetelor balistice) penis.

misionar
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionara
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionare
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionarei
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionarele
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionarelor
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionari
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionariat
MISIONARIÁT, misionariate, s. n. Funcția misionarului. [Pr.: -si-o-na-ri-at] – Din fr. missionnariat.

misionariate
MISIONARIÁT, misionariate, s. n. Funcția misionarului. [Pr.: -si-o-na-ri-at] – Din fr. missionnariat.

misionariatele
MISIONARIÁT, misionariate, s. n. Funcția misionarului. [Pr.: -si-o-na-ri-at] – Din fr. missionnariat.

misionariatelor
MISIONARIÁT, misionariate, s. n. Funcția misionarului. [Pr.: -si-o-na-ri-at] – Din fr. missionnariat.

misionariatul
MISIONARIÁT, misionariate, s. n. Funcția misionarului. [Pr.: -si-o-na-ri-at] – Din fr. missionnariat.

misionariatului
MISIONARIÁT, misionariate, s. n. Funcția misionarului. [Pr.: -si-o-na-ri-at] – Din fr. missionnariat.

misionarii
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionarilor
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionarism
MISIONARÍSM s. n. Activitatea desfășurată de misionari. [Pr.: -si-o-] – Misionar + suf. -ism.

DOOM

misionarísm (-si-o-) s. n.

misionarismul
MISIONARÍSM s. n. Activitatea desfășurată de misionari. [Pr.: -si-o-] – Misionar + suf. -ism.

DOOM

misionarísm (-si-o-) s. n.

misionarismului
MISIONARÍSM s. n. Activitatea desfășurată de misionari. [Pr.: -si-o-] – Misionar + suf. -ism.

DOOM

misionarísm (-si-o-) s. n.

misionarul
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misionarului
MISIONÁR, -Ă, misionari, -e, s. m. și f. Persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă să răspândească creștinismul în țări cu altă religie dominantă. [Pr.: -si-o-] – Din it. missionario, fr. missionnaire.

DOOM

misionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. misionárei; pl. misionáre

misir
MISÍR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în Țările Române; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

DOOM

misír s. m., pl. misíri

misiri
MISÍR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în Țările Române; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

DOOM

misír s. m., pl. misíri

misirii
MISÍR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în Țările Române; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

DOOM

misír s. m., pl. misíri

misirilor
MISÍR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în Țările Române; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

DOOM

misír s. m., pl. misíri

misirliu
MISIRLÍU, misirlii, s. m. 1. Misir (2). 2. Varietate de porumbei de rasă, cu ciocul mic. – Din tc. mısırlı.

DOOM

misirlíu s. m., art. misirlíul; pl. misirlíi, art. misirlíii (-li-ii)

misirul
MISÍR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în Țările Române; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

DOOM

misír s. m., pl. misíri

misirului
MISÍR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în Țările Române; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

DOOM

misír s. m., pl. misíri

misit
MISÍT, misiți, s. m. 1. Persoană care mijlocește o tranzacție comercială; intermediar, samsar. 2. (Înv.) Emisar, sol. – Din ngr. mesitis.

DOOM

misít s. m., pl. misíți

misitia
MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie.

DOOM

misitíe (rar) s. f., art. misitía, g.-d. art. misitíei; pl. misitíi, art. misitíile

misitie
MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie.

DOOM

misitíe (rar) s. f., art. misitía, g.-d. art. misitíei; pl. misitíi, art. misitíile

misitiei
MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie.

DOOM

misitíe (rar) s. f., art. misitía, g.-d. art. misitíei; pl. misitíi, art. misitíile

misitii
MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie.

DOOM

misitíe (rar) s. f., art. misitía, g.-d. art. misitíei; pl. misitíi, art. misitíile

misitiile
MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie.

DOOM

misitíe (rar) s. f., art. misitía, g.-d. art. misitíei; pl. misitíi, art. misitíile

misitiilor
MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie.

DOOM

misitíe (rar) s. f., art. misitía, g.-d. art. misitíei; pl. misitíi, art. misitíile

misitul
MISÍT, misiți, s. m. 1. Persoană care mijlocește o tranzacție comercială; intermediar, samsar. 2. (Înv.) Emisar, sol. – Din ngr. mesitis.

DOOM

misít s. m., pl. misíți

misitului
MISÍT, misiți, s. m. 1. Persoană care mijlocește o tranzacție comercială; intermediar, samsar. 2. (Înv.) Emisar, sol. – Din ngr. mesitis.

DOOM

misít s. m., pl. misíți

misiune
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiunea
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiuni
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiunii
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiunile
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiunilor
MISIÚNE, misiuni, s. f. 1. Însărcinare, împuternicire dată cuiva, sarcină de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis într-o țară străină cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegație. ◊ Misiune diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică cu grad de ambasadă sau de legație, condusă de un ambasador sau de un ministru plenipotențiar. 3. Acțiune de propagare a creștinismului în țări cu altă religie dominantă; (cu sens colectiv) preoți trimiși într-o astfel de acțiune; p. ext. numele centrului religios de misiune (3). 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv., 1) mísie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

DOOM

misiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. misiúnii; pl. misiúni

misiva
MISÍVĂ, misive, s. f. (Astăzi glumeț) Scrisoare, bilet. – Din fr. missive.

DOOM

misívă (înv.) s. f., g.-d. art. misívei; pl. misíve

misive
MISÍVĂ, misive, s. f. (Astăzi glumeț) Scrisoare, bilet. – Din fr. missive.

DOOM

misívă (înv.) s. f., g.-d. art. misívei; pl. misíve

misivei
MISÍVĂ, misive, s. f. (Astăzi glumeț) Scrisoare, bilet. – Din fr. missive.

DOOM

misívă (înv.) s. f., g.-d. art. misívei; pl. misíve

misivele
MISÍVĂ, misive, s. f. (Astăzi glumeț) Scrisoare, bilet. – Din fr. missive.

DOOM

misívă (înv.) s. f., g.-d. art. misívei; pl. misíve

misivelor
MISÍVĂ, misive, s. f. (Astăzi glumeț) Scrisoare, bilet. – Din fr. missive.

DOOM

misívă (înv.) s. f., g.-d. art. misívei; pl. misíve

misiți
MISÍT, misiți, s. m. 1. Persoană care mijlocește o tranzacție comercială; intermediar, samsar. 2. (Înv.) Emisar, sol. – Din ngr. mesitis.

DOOM

misít s. m., pl. misíți

misiții
MISÍT, misiți, s. m. 1. Persoană care mijlocește o tranzacție comercială; intermediar, samsar. 2. (Înv.) Emisar, sol. – Din ngr. mesitis.

DOOM

misít s. m., pl. misíți

misiților
MISÍT, misiți, s. m. 1. Persoană care mijlocește o tranzacție comercială; intermediar, samsar. 2. (Înv.) Emisar, sol. – Din ngr. mesitis.

DOOM

misít s. m., pl. misíți

mislete
MISLÉTE s. m. Numele literei m din alfabetul chirilic. – Din sl. myslite.

DOOM

misléte s. m.

miso
MISO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „aversiune”, „ură”. [Var. mis-, miz-. / < fr., it. miso-, cf. gr. misos – ură].

misofobia
MISOFOBÍE, misofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de murdărie sau de contaminare. – Din it. misofobia.

misofobie
MISOFOBÍE, misofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de murdărie sau de contaminare. – Din it. misofobia.

misofobiei
MISOFOBÍE, misofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de murdărie sau de contaminare. – Din it. misofobia.

misofobii
MISOFOBÍE, misofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de murdărie sau de contaminare. – Din it. misofobia.

misofobiile
MISOFOBÍE, misofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de murdărie sau de contaminare. – Din it. misofobia.

misofobiilor
MISOFOBÍE, misofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de murdărie sau de contaminare. – Din it. misofobia.

misogam
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogama
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogame
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamei
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamele
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamelor
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogami
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamia
MISOGAMÍE s. f. Teamă, aversiune față de căsătorie. – Din germ. Misogamie.

DOOM

misogamíe s. f., art. misogamía, g.-d. misogamíi, art. misogamíei

misogamie
MISOGAMÍE s. f. Teamă, aversiune față de căsătorie. – Din germ. Misogamie.

DOOM

misogamíe s. f., art. misogamía, g.-d. misogamíi, art. misogamíei

misogamiei
MISOGAMÍE s. f. Teamă, aversiune față de căsătorie. – Din germ. Misogamie.

DOOM

misogamíe s. f., art. misogamía, g.-d. misogamíi, art. misogamíei

misogamii
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamii
MISOGAMÍE s. f. Teamă, aversiune față de căsătorie. – Din germ. Misogamie.

DOOM

misogamíe s. f., art. misogamía, g.-d. misogamíi, art. misogamíei

misogamilor
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamul
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misogamului
MISOGÁM, -Ă, misogami, -e, s. m. și f. Persoană care se teme de căsătorie. – Din fr. misogame.

DOOM

*misogám (referitor la căsătorie) adj. m., s. m., pl. misogámi; adj. f., s. f. misogámă, pl. misogáme

misoghin
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoghin
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoghină
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogin
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogin
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogina
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogina
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogine
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogine
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginei
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginei
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginele
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginele
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginelor
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginelor
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogini
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misogini
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginia
MISOGINÍE s. f. Atitudine de aversiune sau dispreț față de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.

DOOM

misoginíe s. f., art. misoginía, g.-d. misoginíi, art. misoginíei

misoginie
MISOGINÍE s. f. Atitudine de aversiune sau dispreț față de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.

DOOM

misoginíe s. f., art. misoginía, g.-d. misoginíi, art. misoginíei

misoginiei
MISOGINÍE s. f. Atitudine de aversiune sau dispreț față de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.

DOOM

misoginíe s. f., art. misoginía, g.-d. misoginíi, art. misoginíei

misoginii
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginii
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginii
MISOGINÍE s. f. Atitudine de aversiune sau dispreț față de femei; misoginism. – Din fr. misogynie.

DOOM

misoginíe s. f., art. misoginía, g.-d. misoginíi, art. misoginíei

misoginilor
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginilor
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginism
MISOGINÍSM s. n. Misoginie. – Misogin + suf. -ism.

DOOM

misoginísm s. n.

misoginismul
MISOGINÍSM s. n. Misoginie. – Misogin + suf. -ism.

DOOM

misoginísm s. n.

misoginismului
MISOGINÍSM s. n. Misoginie. – Misogin + suf. -ism.

DOOM

misoginísm s. n.

misoginul
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginul
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginului
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misoginului
MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

DOOM

misogín (referitor la femei) adj. m., s. m., pl. misogíni; adj. f. misogínă, pl. misogíne

misolog
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologa
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologe
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologei
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologele
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologelor
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologi
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologia
MISOLOGÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de rațiune. – Din fr. misologie.

DOOM

misologíe s. f., art. misología, g.-d. misologíi, art. misologíei

misologie
MISOLOGÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de rațiune. – Din fr. misologie.

DOOM

misologíe s. f., art. misología, g.-d. misologíi, art. misologíei

misologiei
MISOLOGÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de rațiune. – Din fr. misologie.

DOOM

misologíe s. f., art. misología, g.-d. misologíi, art. misologíei

misologii
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologii
MISOLOGÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de rațiune. – Din fr. misologie.

DOOM

misologíe s. f., art. misología, g.-d. misologíi, art. misologíei

misologilor
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologul
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misologului
MISOLÓG, -Ă, misologi, -ge, s. m. și f. (Livr.) Persoană care are aversiune față de rațiune sau raționamente. – Din fr. misologue.

misoneism
MISONEÍSM s. n. (Livr.) Sentiment de neîncredere sau aversiune față de orice noutate, schimbare. [Pr.: -ne-ism] – Din fr. misonéisme.

DOOM

misoneísm s. n.

misoneismul
MISONEÍSM s. n. (Livr.) Sentiment de neîncredere sau aversiune față de orice noutate, schimbare. [Pr.: -ne-ism] – Din fr. misonéisme.

DOOM

misoneísm s. n.

misoneismului
MISONEÍSM s. n. (Livr.) Sentiment de neîncredere sau aversiune față de orice noutate, schimbare. [Pr.: -ne-ism] – Din fr. misonéisme.

DOOM

misoneísm s. n.

misopedia
MISOPEDÍE, misopedii, s. f. (Psih.) Repulsie patologică față de copii. – Din fr. misopedie.

misopedie
MISOPEDÍE, misopedii, s. f. (Psih.) Repulsie patologică față de copii. – Din fr. misopedie.

misopediei
MISOPEDÍE, misopedii, s. f. (Psih.) Repulsie patologică față de copii. – Din fr. misopedie.

misopedii
MISOPEDÍE, misopedii, s. f. (Psih.) Repulsie patologică față de copii. – Din fr. misopedie.

misopediile
MISOPEDÍE, misopedii, s. f. (Psih.) Repulsie patologică față de copii. – Din fr. misopedie.

misopediilor
MISOPEDÍE, misopedii, s. f. (Psih.) Repulsie patologică față de copii. – Din fr. misopedie.

mispichel
MISPICHÉL s.n. Sulfoarseniură naturală de fier. [< fr. mispickel].

DOOM

mispichél s. n.

mispichelul
MISPICHÉL s.n. Sulfoarseniură naturală de fier. [< fr. mispickel].

DOOM

mispichél s. n.

mispichelului
MISPICHÉL s.n. Sulfoarseniură naturală de fier. [< fr. mispickel].

DOOM

mispichél s. n.

miss
MISS, miss, s. f. 1. (În țările anglofone) Domnișoară. 2. Titlu acordat de un juriu celei mai frumoase femei care participă la un concurs internațional sau național. [Pr.: mis] – Cuv. engl.

DOOM

miss (angl.) s. f., g.-d. lui miss; pl. miss

missal
MISSÁL s.n. (Poligr.) Corp de literă de 48 de puncte tipografice. [< germ. Missal].

missalul
MISSÁL s.n. (Poligr.) Corp de literă de 48 de puncte tipografice. [< germ. Missal].

missalului
MISSÁL s.n. (Poligr.) Corp de literă de 48 de puncte tipografice. [< germ. Missal].

mistacocet
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocet
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceta
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceta
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocete
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocete
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetei
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetei
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetele
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetele
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetelor
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetelor
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetul
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetul
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetului
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacocetului
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceți
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceți
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceții
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceții
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceților
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistacoceților
MISTACOCÉT, -Ă, mistacoceți, -te, adj., s. m., s. n. 1. Adj., s. m. (Pește) fără dinți. 2. S. n. (La pl.) Specie de cetacee asemănătoare balenei; (și la sg.) animal din această specie. – Din fr. mystacocète.

mistagog
MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

DOOM

mistagóg s. m., pl. mistagógi

mistagogi
MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

DOOM

mistagóg s. m., pl. mistagógi

mistagogia
MISTAGOGÍE s. f. Inițiere în misterele sacre făcută de mistagogi. – Din fr. mystagogie.

mistagogic
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogica
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogice
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicei
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicele
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicelor
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogici
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicii
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicilor
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicul
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogicului
MISTAGÓGIC, -Ă, mistagogici, -ce, adj. De mistagogie; care aparține mistagogilor. – Din fr. mystagogique.

mistagogie
MISTAGOGÍE s. f. Inițiere în misterele sacre făcută de mistagogi. – Din fr. mystagogie.

mistagogiei
MISTAGOGÍE s. f. Inițiere în misterele sacre făcută de mistagogi. – Din fr. mystagogie.

mistagogii
MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

DOOM

mistagóg s. m., pl. mistagógi

mistagogii
MISTAGOGÍE s. f. Inițiere în misterele sacre făcută de mistagogi. – Din fr. mystagogie.

mistagogilor
MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

DOOM

mistagóg s. m., pl. mistagógi

mistagogul
MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

DOOM

mistagóg s. m., pl. mistagógi

mistagogului
MISTAGÓG, mistagogi, s. m. (În Antichitatea greacă) Preot care iniția pe cineva în misterele sacre; p. ext. epitet dat unui om înzestrat cu puterea de a pătrunde în adâncul lucrurilor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. – Din fr. mystagogue.

DOOM

mistagóg s. m., pl. mistagógi

mistela
MISTÉLĂ s. f. Must de struguri la care s-a adăugat alcool (de vin) pentru oprirea fermentației. – Din fr. mistelle.

DOOM

mistélă s. f., g.-d. art. mistélei

mistele
MISTÉLĂ s. f. Must de struguri la care s-a adăugat alcool (de vin) pentru oprirea fermentației. – Din fr. mistelle.

DOOM

mistélă s. f., g.-d. art. mistélei

mistelei
MISTÉLĂ s. f. Must de struguri la care s-a adăugat alcool (de vin) pentru oprirea fermentației. – Din fr. mistelle.

DOOM

mistélă s. f., g.-d. art. mistélei

mister
MÍSTER² s. m. (Mai ales în Anglia) Termen de adresare către un bărbat care nu are titlu nobiliar; domn. – Cuv. engl.

DOOM

míster¹ (angl.) s. m., g.-d. lui míster; abr. Mr.

mister
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

DOOM

mistér² s. n., pl. mistére

mistere
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

DOOM

mistér² s. n., pl. mistére

misterele
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

DOOM

mistér² s. n., pl. mistére

misterelor
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

DOOM

mistér² s. n., pl. mistére

misteric
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

misterica
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

misterice
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericei
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericele
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericelor
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

misterici
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericii
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericilor
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericul
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

mistericului
MISTÉRIC, -Ă adj. 1. Care ține de mister (1) [în DN], referitor la mister (1) [în DN]. 2. Misterios. [< mister].

misterioasa
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioase
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioasei
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioasele
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioaselor
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterios
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioso
MISTERIOSO adv. (Muz.; indică modul de executare) Enigmatic; sumbru. [Pr.: -ri-ó-zo] – Cuv. it.

misteriosul
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misteriosului
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioși
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioșii
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misterioșilor
MISTERIÓS, -OÁSĂ, misterioși, -oase, adj. Care este (încă) necunoscut sau greu de înțeles, tainic; care ascunde un mister¹ (1) sau este înconjurat de mister; enigmatic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. mystérieux, it. misterioso.

DOOM

misteriós (-ri-os) adj. m., pl. misterióși; f. misterioásă, pl. misterioáse

misteriu
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

misterul
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

DOOM

mistér² s. n., pl. mistére

misterului
MISTÉR¹, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.

DOOM

mistér² s. n., pl. mistére

mistic
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistic
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistica
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistica
MISTÍCĂ s. f. (Rar) Totalitatea ideilor care stau la baza unei doctrine mistice.

DOOM

místică (doctrină) s. f., g.-d. art. místicii

mistica
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistice
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistice
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticei
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticei
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticele
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticele
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticelor
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticelor
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistici
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistici
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistici
MISTÍCĂ s. f. (Rar) Totalitatea ideilor care stau la baza unei doctrine mistice.

DOOM

místică (doctrină) s. f., g.-d. art. místicii

misticii
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticii
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticii
MISTÍCĂ s. f. (Rar) Totalitatea ideilor care stau la baza unei doctrine mistice.

DOOM

místică (doctrină) s. f., g.-d. art. místicii

misticilor
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticilor
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticism
MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DOOM

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticisme
MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DOOM

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticismele
MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DOOM

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticismelor
MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DOOM

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticismul
MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DOOM

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticismului
MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DOOM

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticitate
MISTICITÁTE s. f. (Rar) Misticism. – Din fr. mysticité.

DOOM

misticitáte (rar) s. f., g.-d. art. misticitắții

misticul
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticul
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticului
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

misticului
MÍSTIC, -Ă, mistici, -ce, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care aparține misticismului, care se referă la misticism; care vădește misticism. 2. S. m. și f. Adept al misticismului. 3. Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientărilor și practicilor propagate de misticism sau de o doctrină mistică (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

DOOM

místic adj. m., s. m., pl. místici; adj. f., s. f. místică, pl. místice

mistific
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistifica
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificabil
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabila
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabile
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabilei
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabilele
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabilelor
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabili
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabilii
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabililor
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabilul
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificabilului
MISTIFICÁBIL, -Ă, mistificabili, -e, adj. Care poate fi mistificat, care se poate mistifica. – Mistifica + suf. -bil. Cf. fr. mystifiable.

DOOM

mistificábil adj. m., pl. mistificábili; f. mistificábilă, pl. mistificábile

mistificai
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificam
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificare
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificare
MISTIFICÁRE, mistificări, s. f. Acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; înșelare, înșelătorie; p. ext. falsificare a adevărului; mistificație. – V. mistifica.

DOOM

mistificáre s. f., g.-d. art. mistificắrii; pl. mistificắri

mistificarea
MISTIFICÁRE, mistificări, s. f. Acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; înșelare, înșelătorie; p. ext. falsificare a adevărului; mistificație. – V. mistifica.

DOOM

mistificáre s. f., g.-d. art. mistificắrii; pl. mistificắri

mistificară
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificarăm
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificarăți
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificase
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificasem
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificaseră
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificaserăm
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificaserăți
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificaseși
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificaseți
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificat
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificatoare
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoare
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarea
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarea
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarei
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarei
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarele
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarele
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarelor
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatoarelor
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificator
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificator
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatori
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatori
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorii
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorii
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorilor
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorilor
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorul
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorul
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorului
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificatorului
MISTIFICATÓR, -OÁRE, mistificatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mistifică. – Din fr. mystificateur.

DOOM

mistificatór adj. m., s. m., pl. mistificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mistificatoáre

mistificau
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificași
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificați
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificația
MISTIFICÁȚIE, mistificații, s. f. Mistificare. – Din fr. mystification.

DOOM

mistificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mistificáția (-ți-a), g.-d. art. mistificáției; pl. mistificáții, art. mistificáțiile (-ți-i-)

mistificație
MISTIFICÁȚIE, mistificații, s. f. Mistificare. – Din fr. mystification.

DOOM

mistificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mistificáția (-ți-a), g.-d. art. mistificáției; pl. mistificáții, art. mistificáțiile (-ți-i-)

mistificației
MISTIFICÁȚIE, mistificații, s. f. Mistificare. – Din fr. mystification.

DOOM

mistificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mistificáția (-ți-a), g.-d. art. mistificáției; pl. mistificáții, art. mistificáțiile (-ți-i-)

mistificații
MISTIFICÁȚIE, mistificații, s. f. Mistificare. – Din fr. mystification.

DOOM

mistificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mistificáția (-ți-a), g.-d. art. mistificáției; pl. mistificáții, art. mistificáțiile (-ți-i-)

mistificațiile
MISTIFICÁȚIE, mistificații, s. f. Mistificare. – Din fr. mystification.

DOOM

mistificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mistificáția (-ți-a), g.-d. art. mistificáției; pl. mistificáții, art. mistificáțiile (-ți-i-)

mistificațiilor
MISTIFICÁȚIE, mistificații, s. f. Mistificare. – Din fr. mystification.

DOOM

mistificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mistificáția (-ți-a), g.-d. art. mistificáției; pl. mistificáții, art. mistificáțiile (-ți-i-)

mistificațiune
MISTIFICAȚIÚNE s.f. v. mistificație.

mistifice
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistifici
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificând
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificînd
MISTIFICÁ, mistífic, vb. I. Tranz. A induce în eroare; a înșela; p. ext. a denatura, a falsifica adevărul. – Din fr. mystifier, it. mistificare.

DOOM

mistificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mistífică

mistificări
MISTIFICÁRE, mistificări, s. f. Acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; înșelare, înșelătorie; p. ext. falsificare a adevărului; mistificație. – V. mistifica.

DOOM

mistificáre s. f., g.-d. art. mistificắrii; pl. mistificắri

mistificării
MISTIFICÁRE, mistificări, s. f. Acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; înșelare, înșelătorie; p. ext. falsificare a adevărului; mistificație. – V. mistifica.

DOOM

mistificáre s. f., g.-d. art. mistificắrii; pl. mistificắri

mistificările
MISTIFICÁRE, mistificări, s. f. Acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; înșelare, înșelătorie; p. ext. falsificare a adevărului; mistificație. – V. mistifica.

DOOM

mistificáre s. f., g.-d. art. mistificắrii; pl. mistificắri

mistificărilor
MISTIFICÁRE, mistificări, s. f. Acțiunea de a mistifica și rezultatul ei; înșelare, înșelătorie; p. ext. falsificare a adevărului; mistificație. – V. mistifica.

DOOM

mistificáre s. f., g.-d. art. mistificắrii; pl. mistificắri

mistragancă
mistragáncă s. f. – Varietate de oaie. – Var. mistrugancă. Probabil deformație a rus. Astrachanskii „din Astrakan”. După Candrea, ar fi un der. din mistreț.

mistral
MISTRÁL s. n. Vânt puternic, rece și uscat, care suflă iarna în Franța, din valea Ronului spre Marea Mediterană. – Din fr. mistral.

DOOM

mistrál s. n.

mistralul
MISTRÁL s. n. Vânt puternic, rece și uscat, care suflă iarna în Franța, din valea Ronului spre Marea Mediterană. – Din fr. mistral.

DOOM

mistrál s. n.

mistralului
MISTRÁL s. n. Vânt puternic, rece și uscat, care suflă iarna în Franța, din valea Ronului spre Marea Mediterană. – Din fr. mistral.

DOOM

mistrál s. n.

mistreața
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreața
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreață
MISTREÁȚĂ, mistrețe, s. f. (Rar) Scroafă sălbatică. În schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76.

mistrecior
MISTRECIÓR, mistreciori, s. m. Diminutiv al lui mistreț; pui de mistreț.

mistress
MÍSTRESS s.f. (Prescurtat Mrs. înaintea numelui unei femei căsătorite) Doamnă. [Pron. misiz. / < engl. mistress].

DOOM

místress (angl.) [pron. mísiz] s. f., g.-d. lui místress; abr. Mrs.

mistreț
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreț
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețe
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețe
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreței
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreței
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețele
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețele
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețelor
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețelor
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreți
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreți
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreții
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreții
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreților
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistreților
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețul
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețul
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețului
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistrețului
MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DOOM

mistréț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistréți

mistria
MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.

DOOM

mistríe s. f., art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríile

mistrie
MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.

DOOM

mistríe s. f., art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríile

mistriei
MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.

DOOM

mistríe s. f., art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríile

mistrii
MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.

DOOM

mistríe s. f., art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríile

mistrii
MISTRIÍ, mistriesc, vb. IV. Tranz. A întinde tencuiala cu mistria pe zid. ♦ A alcătui, a întocmi. Rîndunica sfirșise de mistriit cuibul. C. PETRESCU, Î. II 174.

mistriile
MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.

DOOM

mistríe s. f., art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríile

mistriilor
MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară sau trapezoidală de oțel, o tijă și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.

DOOM

mistríe s. f., art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríile

mistrui
MISTRÚI, -IE, mistrui, -e, adj. (Popular) Pestriț. Păsărică mistruie. MAT. FOLK. 1579.

mistui
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuia
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiai
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiala
MISTUIÁLĂ, mistuieli, s. f. (Rar) Mistuire. [Pr.: -tu-ia-] – Mistui + suf. -eală.

DOOM

mistuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mistuiélii; pl. mistuiéli

mistuiam
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiau
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiați
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuie
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuieli
MISTUIÁLĂ, mistuieli, s. f. (Rar) Mistuire. [Pr.: -tu-ia-] – Mistui + suf. -eală.

DOOM

mistuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mistuiélii; pl. mistuiéli

mistuielii
MISTUIÁLĂ, mistuieli, s. f. (Rar) Mistuire. [Pr.: -tu-ia-] – Mistui + suf. -eală.

DOOM

mistuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mistuiélii; pl. mistuiéli

mistuielile
MISTUIÁLĂ, mistuieli, s. f. (Rar) Mistuire. [Pr.: -tu-ia-] – Mistui + suf. -eală.

DOOM

mistuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mistuiélii; pl. mistuiéli

mistuielilor
MISTUIÁLĂ, mistuieli, s. f. (Rar) Mistuire. [Pr.: -tu-ia-] – Mistui + suf. -eală.

DOOM

mistuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mistuiélii; pl. mistuiéli

mistuii
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuim
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuind
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuire
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuire
MISTUÍRE, mistuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mistui și rezultatul ei; mistuială; digestie. [Pr.: -tu-i-] – V. mistui.

DOOM

mistuíre s. f., g.-d. art. mistuírii; pl. mistuíri

mistuirea
MISTUÍRE, mistuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mistui și rezultatul ei; mistuială; digestie. [Pr.: -tu-i-] – V. mistui.

DOOM

mistuíre s. f., g.-d. art. mistuírii; pl. mistuíri

mistuiri
MISTUÍRE, mistuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mistui și rezultatul ei; mistuială; digestie. [Pr.: -tu-i-] – V. mistui.

DOOM

mistuíre s. f., g.-d. art. mistuírii; pl. mistuíri

mistuirii
MISTUÍRE, mistuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mistui și rezultatul ei; mistuială; digestie. [Pr.: -tu-i-] – V. mistui.

DOOM

mistuíre s. f., g.-d. art. mistuírii; pl. mistuíri

mistuirile
MISTUÍRE, mistuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mistui și rezultatul ei; mistuială; digestie. [Pr.: -tu-i-] – V. mistui.

DOOM

mistuíre s. f., g.-d. art. mistuírii; pl. mistuíri

mistuirilor
MISTUÍRE, mistuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mistui și rezultatul ei; mistuială; digestie. [Pr.: -tu-i-] – V. mistui.

DOOM

mistuíre s. f., g.-d. art. mistuírii; pl. mistuíri

mistuiră
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuirăm
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuirăți
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuise
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuisem
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiseră
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiserăm
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiserăți
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiseși
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiseți
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuit
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuitoare
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitoarea
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitoarei
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitoarele
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitoarelor
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitor
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitori
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitorii
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitorilor
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitorul
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuitorului
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

DOOM

mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre

mistuiși
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

mistuiți
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

DOOM

mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuie

misurcă
misúrcă (-ci), s. f. – Coif. Pol. misiurka (Tiktin). Sec. XVII, înv.

mit
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

DOOM

mit s. n., pl. míturi

mita
MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

DOOM

mítă s. f., g.-d. art. mítei; pl. míte

mitacism
MITACÍSM s.n. (Lit.) Aliterație constând în repetarea sunetului m. [Cf. fr. mytacisme, lat. mytacismus].

mitacismul
MITACÍSM s.n. (Lit.) Aliterație constând în repetarea sunetului m. [Cf. fr. mytacisme, lat. mytacismus].

mitacismului
MITACÍSM s.n. (Lit.) Aliterație constând în repetarea sunetului m. [Cf. fr. mytacisme, lat. mytacismus].

mitan
mitan, mitane s. n. (în fotbal) repriză

mitarnic
MITÁRNIC, -Ă, mitarnici, -e, adj. (învechit) Care primește mită; necinstit. Pizmașul... de este judecător sau slujbaș, este mitarnic. PISCUPESCU, O. 113.

mite
MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

DOOM

mítă s. f., g.-d. art. mítei; pl. míte

mite
MÍTE adv. (Rar) Chiar..., pînă... Romînii, la sat, pe cel dintre dinșii care știe să fure oul de sub coțofană fără să-i bage de seamă, și carele aude, mite și iarba crescînd, îl numesc năzdrăvan. ODOBESCU, S. I 397. ◊ (Folosit ca întărire pe lîngă unele adverbe) Și tocmai mite! îndată după cea cu cirezile, vine alta la rînd. CREANGĂ, A. 52.

DOOM

míte (înv.) adv.

mitei
MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

DOOM

mítă s. f., g.-d. art. mítei; pl. míte

mitel
MÍTEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

mitele
MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

DOOM

mítă s. f., g.-d. art. mítei; pl. míte

mitele
MÍTEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

mitelele
MÍTEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

mitelelor
MÍTEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

mitelor
MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

DOOM

mítă s. f., g.-d. art. mítei; pl. míte

mitelul
MÍTEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

mitelului
MÍTEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

mitena
MITÉNĂ, mitene, s. f. Mănușă care acoperă numai o parte a mâinii, lăsând descoperite ultimele două falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.

DOOM

miténă s. f., g.-d. art. miténei; pl. miténe

mitene
MITÉNĂ, mitene, s. f. Mănușă care acoperă numai o parte a mâinii, lăsând descoperite ultimele două falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.

DOOM

miténă s. f., g.-d. art. miténei; pl. miténe

mitenei
MITÉNĂ, mitene, s. f. Mănușă care acoperă numai o parte a mâinii, lăsând descoperite ultimele două falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.

DOOM

miténă s. f., g.-d. art. miténei; pl. miténe

mitenele
MITÉNĂ, mitene, s. f. Mănușă care acoperă numai o parte a mâinii, lăsând descoperite ultimele două falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.

DOOM

miténă s. f., g.-d. art. miténei; pl. miténe

mitenelor
MITÉNĂ, mitene, s. f. Mănușă care acoperă numai o parte a mâinii, lăsând descoperite ultimele două falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.

DOOM

miténă s. f., g.-d. art. miténei; pl. miténe

mithraism
MITHRAÍSM s. n. Religie antică bazată pe cultul lui Mithra, zeul persan al luminii și adevărului. – Din engl. Mithraism.

DOOM

mithraísm [th pron. t] (mi-thra-) s. n.

mithraismul
MITHRAÍSM s. n. Religie antică bazată pe cultul lui Mithra, zeul persan al luminii și adevărului. – Din engl. Mithraism.

DOOM

mithraísm [th pron. t] (mi-thra-) s. n.

mithraismului
MITHRAÍSM s. n. Religie antică bazată pe cultul lui Mithra, zeul persan al luminii și adevărului. – Din engl. Mithraism.

DOOM

mithraísm [th pron. t] (mi-thra-) s. n.

mitic
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

mitica
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

mitice
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticeasca
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticei
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticele
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticelor
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticesc
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticescul
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticescului
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticești
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticeștii
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticeștile
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

miticeștilor
MITICÉSC, -EÁSCĂ, miticești, adj. (Rar; despre comportările, faptele, vorbele etc. oamenilor) Care este caracteristic miticismului; superficial, neserios. – Mitică (n. pr.) + suf. -esc.

DOOM

miticésc (rar) adj. m., f. miticeáscă; pl. m. și f. miticéști

mitici
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticii
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticilor
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticism
MITICÍSM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, faptă, vorbă etc. proprie persoanelor care se comportă ca tipul Mitică din opera lui I. L. Caragiale. – Mitică (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miticísm (fam.) s. n., (fapte, vorbe) pl. miticísme

miticisme
MITICÍSM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, faptă, vorbă etc. proprie persoanelor care se comportă ca tipul Mitică din opera lui I. L. Caragiale. – Mitică (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miticísm (fam.) s. n., (fapte, vorbe) pl. miticísme

miticismele
MITICÍSM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, faptă, vorbă etc. proprie persoanelor care se comportă ca tipul Mitică din opera lui I. L. Caragiale. – Mitică (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miticísm (fam.) s. n., (fapte, vorbe) pl. miticísme

miticismelor
MITICÍSM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, faptă, vorbă etc. proprie persoanelor care se comportă ca tipul Mitică din opera lui I. L. Caragiale. – Mitică (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miticísm (fam.) s. n., (fapte, vorbe) pl. miticísme

miticismul
MITICÍSM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, faptă, vorbă etc. proprie persoanelor care se comportă ca tipul Mitică din opera lui I. L. Caragiale. – Mitică (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miticísm (fam.) s. n., (fapte, vorbe) pl. miticísme

miticismului
MITICÍSM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, faptă, vorbă etc. proprie persoanelor care se comportă ca tipul Mitică din opera lui I. L. Caragiale. – Mitică (n. pr.) + suf. -ism.

DOOM

miticísm (fam.) s. n., (fapte, vorbe) pl. miticísme

miticul
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

miticului
MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

DOOM

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

mitică
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.).

DOOM

*Mitícă (nume de persoană) s. propriu m.

mitific
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitifica
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificai
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificam
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificare
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificare
MITIFICÁRE, mitificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitifica; mitizare, mitologizare.

mitificarea
MITIFICÁRE, mitificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitifica; mitizare, mitologizare.

mitificară
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificarăm
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificarăți
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificase
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificasem
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificaseră
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificaserăm
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificaserăți
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificaseși
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificaseți
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificat
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificat
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificata
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificate
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificatei
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificatele
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificatelor
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificatul
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificatului
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificau
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificași
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificați
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificați
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificații
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitificaților
MITIFICÁT, -Ă, mitificați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitologizat. – V. mitifica.

mitifice
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitifici
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificând
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificînd
MITIFICÁ, mitífic, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Din fr. mythifier.

mitificări
MITIFICÁRE, mitificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitifica; mitizare, mitologizare.

mitificării
MITIFICÁRE, mitificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitifica; mitizare, mitologizare.

mitificările
MITIFICÁRE, mitificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitifica; mitizare, mitologizare.

mitificărilor
MITIFICÁRE, mitificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitifica; mitizare, mitologizare.

mitigația
MITIGÁȚIE s.f. (Rar) Moderare, îndulcire, îmblânzire. [Gen. -iei, var. mitigațiune s.f. / cf. fr. mitigation].

DOOM

mitigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mitigáția (-ți-a), g.-d. mitigáții, art. mitigáției

mitigație
MITIGÁȚIE s.f. (Rar) Moderare, îndulcire, îmblânzire. [Gen. -iei, var. mitigațiune s.f. / cf. fr. mitigation].

DOOM

mitigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mitigáția (-ți-a), g.-d. mitigáții, art. mitigáției

mitigației
MITIGÁȚIE s.f. (Rar) Moderare, îndulcire, îmblânzire. [Gen. -iei, var. mitigațiune s.f. / cf. fr. mitigation].

DOOM

mitigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mitigáția (-ți-a), g.-d. mitigáții, art. mitigáției

mitigații
MITIGÁȚIE s.f. (Rar) Moderare, îndulcire, îmblânzire. [Gen. -iei, var. mitigațiune s.f. / cf. fr. mitigation].

DOOM

mitigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mitigáția (-ți-a), g.-d. mitigáții, art. mitigáției

mitigațiune
MITIGAȚIÚNE s.f. v. mitigație.

mitimie
mitimie s. invar. (înv.) stos, joc de cărți în doi.

miting
MÍTING, mitinguri, s. n. Întrunire publică pentru dezbaterea unui subiect politic sau social. ♦ Demonstrație sportivă. – Din engl., fr. meeting.

DOOM

míting s. n., pl. mítinguri

mitingism
mitingism s. n. sg. (pub., peior.) 1. mania organizării unor demonstrații stradale chiar și atunci când acestea sunt nejustificate. 2. mania participării unor persoane la demonstrațiile stradale organizate de diverse organizații.

mitingist
MITINGÍST, -Ă, mitingiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care participă des la mitinguri. – Miting + suf. -ist.

DOOM

mitingístă (fam.) s. f., g.-d. art. mitingístei; pl. mitingíste

mitingistă
MITINGÍST, -Ă, mitingiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care participă des la mitinguri. – Miting + suf. -ist.

DOOM

mitingístă (fam.) s. f., g.-d. art. mitingístei; pl. mitingíste

mitingul
MÍTING, mitinguri, s. n. Întrunire publică pentru dezbaterea unui subiect politic sau social. ♦ Demonstrație sportivă. – Din engl., fr. meeting.

DOOM

míting s. n., pl. mítinguri

mitingului
MÍTING, mitinguri, s. n. Întrunire publică pentru dezbaterea unui subiect politic sau social. ♦ Demonstrație sportivă. – Din engl., fr. meeting.

DOOM

míting s. n., pl. mítinguri

mitinguri
MÍTING, mitinguri, s. n. Întrunire publică pentru dezbaterea unui subiect politic sau social. ♦ Demonstrație sportivă. – Din engl., fr. meeting.

DOOM

míting s. n., pl. mítinguri

mitingurile
MÍTING, mitinguri, s. n. Întrunire publică pentru dezbaterea unui subiect politic sau social. ♦ Demonstrație sportivă. – Din engl., fr. meeting.

DOOM

míting s. n., pl. mítinguri

mitingurilor
MÍTING, mitinguri, s. n. Întrunire publică pentru dezbaterea unui subiect politic sau social. ♦ Demonstrație sportivă. – Din engl., fr. meeting.

DOOM

míting s. n., pl. mítinguri

mititea
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititeaua
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititei
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititei
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititeii
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititeii
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititeilor
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititeilor
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititel
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititel
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititele
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelei
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelele
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelelor
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelul
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelul
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelului
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititelului
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititeluț
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluța
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluțe
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluței
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluțele
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluțelor
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluți
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluții
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluților
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluțul
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititeluțului
MITITELÚȚ, -Ă, mititeluți, -e, adj. Diminutiv al lui mititel. – Mititel + suf. -uț.

DOOM

mititelúț (pop.) adj. m., pl. mititelúți; f. mititelúță, pl. mititelúțe

mititica
MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

DOOM

mititél² s. m., pl. mititéi

mititica
mititica s. f. art. hot. 1. închisoare. 2. (deț.) izolator.

mitiza
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizai
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizam
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizant
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizanta
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizante
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizantei
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizantele
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizantelor
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizantul
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizantului
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizanți
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizanții
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizanților
MITIZÁNT, -Ă adj. Care mitizează. [Cf. it. mitizzante].

mitizare
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizare
MITIZÁRE, mitizări, s. f. Acțiunea de a mitiza; mitificare, mitologizare.

mitizarea
MITIZÁRE, mitizări, s. f. Acțiunea de a mitiza; mitificare, mitologizare.

mitizară
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizarăm
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizarăți
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizase
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizasem
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizaseră
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizaserăm
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizaserăți
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizaseși
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizaseți
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizat
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizat
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizata
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizate
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizatei
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizatele
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizatelor
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizatul
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizatului
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizau
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizași
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizați
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizați
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizații
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizaților
MITIZÁT, -Ă, mitizați, -te, adj. Care a devenit un mit; mitificat, mitologizat. – V. mitiza.

mitizează
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizez
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizeze
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizezi
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizând
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizînd
MITIZÁ, mitizez, vb. I. Tranz. A transforma în mit persoane, obiecte etc.; (rar) a mitifica, a mitologiza. – Din it. mitizzare.

DOOM

*mitizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mitizeáză

mitizări
MITIZÁRE, mitizări, s. f. Acțiunea de a mitiza; mitificare, mitologizare.

mitizării
MITIZÁRE, mitizări, s. f. Acțiunea de a mitiza; mitificare, mitologizare.

mitizările
MITIZÁRE, mitizări, s. f. Acțiunea de a mitiza; mitificare, mitologizare.

mitizărilor
MITIZÁRE, mitizări, s. f. Acțiunea de a mitiza; mitificare, mitologizare.

mito
MITO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „fir”, „filament”. [< fr. mito-, cf. gr. mitos – fir].

mitoc
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ.

DOOM

!metóc s. n., pl. metócuri

mitocan
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

DOOM

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocanca
MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

DOOM

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

mitocance
MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

DOOM

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

mitocancei
MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

DOOM

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

mitocancele
MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

DOOM

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

mitocancelor
MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

DOOM

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

mitocani
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

DOOM

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocanii
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

DOOM

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocanilor
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

DOOM

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocanul
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

DOOM

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocanului
MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

DOOM

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocondria
MITOCÓNDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

DOOM

mitocóndrie (-dri-e) s.f., art. mitocóndria (-dri-a), g.-d. mitocóndrii, art. mitocóndriei

mitocondrial
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondriala
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondriale
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialei
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialele
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialelor
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondriali
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialii
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialilor
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialul
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrialului
MITOCONDRIÁL, -Ă, mitocondriali, -e, adj. (Biol.) Referitor la mitocondrie, de mitocondrie. [Pr.: -dri-al] – Din fr. mitochondrial.

mitocondrie
MITOCÓNDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

DOOM

mitocóndrie (-dri-e) s.f., art. mitocóndria (-dri-a), g.-d. mitocóndrii, art. mitocóndriei

mitocondriei
MITOCÓNDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

DOOM

mitocóndrie (-dri-e) s.f., art. mitocóndria (-dri-a), g.-d. mitocóndrii, art. mitocóndriei

mitocondrii
MITOCÓNDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

DOOM

mitocóndrie (-dri-e) s.f., art. mitocóndria (-dri-a), g.-d. mitocóndrii, art. mitocóndriei

mitocondriile
MITOCÓNDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

DOOM

mitocóndrie (-dri-e) s.f., art. mitocóndria (-dri-a), g.-d. mitocóndrii, art. mitocóndriei

mitocondriilor
MITOCÓNDRIE s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.

DOOM

mitocóndrie (-dri-e) s.f., art. mitocóndria (-dri-a), g.-d. mitocóndrii, art. mitocóndriei

mitocăneasca
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocănesc
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocănescul
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocănescului
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocănește
MITOCĂNÉȘTE adv. (Rar) Ca mitocanii, în felul mitocanilor. – Mitocan + suf. -ește.

DOOM

mitocănéște adv.

mitocănești
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocăneștii
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocăneștile
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocăneștilor
MITOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mitocănești, adj. De mitocan; mojicesc, grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -esc.

DOOM

mitocănésc adj. m., f. mitocăneáscă; pl. m. și f. mitocănéști

mitocănia
MITOCĂNÍE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

DOOM

mitocăníe s. f., art. mitocănía, g.-d. art. mitocăníei; (fapte) pl. mitocăníi, art. mitocăníile

mitocănie
MITOCĂNÍE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

DOOM

mitocăníe s. f., art. mitocănía, g.-d. art. mitocăníei; (fapte) pl. mitocăníi, art. mitocăníile

mitocăniei
MITOCĂNÍE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

DOOM

mitocăníe s. f., art. mitocănía, g.-d. art. mitocăníei; (fapte) pl. mitocăníi, art. mitocăníile

mitocănii
MITOCĂNÍE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

DOOM

mitocăníe s. f., art. mitocănía, g.-d. art. mitocăníei; (fapte) pl. mitocăníi, art. mitocăníile

mitocăniile
MITOCĂNÍE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

DOOM

mitocăníe s. f., art. mitocănía, g.-d. art. mitocăníei; (fapte) pl. mitocăníi, art. mitocăníile

mitocăniilor
MITOCĂNÍE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

DOOM

mitocăníe s. f., art. mitocănía, g.-d. art. mitocăníei; (fapte) pl. mitocăníi, art. mitocăníile

mitocănime
MITOCĂNÍME s. f. Mulțime de mitocani; totalitatea mitocanilor. – Mitocan + suf. -ime.

DOOM

mitocăníme s. f., g.-d. art. mitocănímii

mitocănimea
MITOCĂNÍME s. f. Mulțime de mitocani; totalitatea mitocanilor. – Mitocan + suf. -ime.

DOOM

mitocăníme s. f., g.-d. art. mitocănímii

mitocănimi
MITOCĂNÍME s. f. Mulțime de mitocani; totalitatea mitocanilor. – Mitocan + suf. -ime.

DOOM

mitocăníme s. f., g.-d. art. mitocănímii

mitocănimii
MITOCĂNÍME s. f. Mulțime de mitocani; totalitatea mitocanilor. – Mitocan + suf. -ime.

DOOM

mitocăníme s. f., g.-d. art. mitocănímii

mitocănoasa
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoase
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoasei
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoasele
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoaselor
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănos
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănosul
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănosului
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoși
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoșii
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitocănoșilor
MITOCĂNÓS, -OÁSĂ, mitocănoși, -oase, adj. De mitocan, specific mitocanului; grosolan, vulgar. – Mitocan + suf. -os.

DOOM

mitocănós (rar) adj. m., pl. mitocănóși; f. mitocănoásă, pl. mitocănoáse

mitograf
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografa
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografe
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografei
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografele
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografelor
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografi
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografia
MITOGRAFÍE s. f. Disciplină științifică care cercetează și compară structurile și sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.

mitografic
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitografica
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitografice
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficei
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficele
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficelor
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitografici
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficii
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficilor
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficul
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitograficului
MITOGRÁFIC, -Ă, mitografici, -ce, adj. Referitor la mitografie, de mitografie. – Din fr. mythographique.

mitografie
MITOGRAFÍE s. f. Disciplină științifică care cercetează și compară structurile și sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.

mitografiei
MITOGRAFÍE s. f. Disciplină științifică care cercetează și compară structurile și sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.

mitografii
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografii
MITOGRAFÍE s. f. Disciplină științifică care cercetează și compară structurile și sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.

mitografiile
MITOGRAFÍE s. f. Disciplină științifică care cercetează și compară structurile și sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.

mitografiilor
MITOGRAFÍE s. f. Disciplină științifică care cercetează și compară structurile și sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.

mitografilor
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitograful
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitografului
MITOGRÁF, -Ă, mitografi, -e, s. m. și f. Specialist în mitografie. – Din fr. mythographe.

mitograma
MITOGRÁMĂ s.f. Ansamblu de semne cărora li se acordă o anumită semnificație grafică, ideologică sau simbolică. [Et. incertă].

mitograme
MITOGRÁMĂ s.f. Ansamblu de semne cărora li se acordă o anumită semnificație grafică, ideologică sau simbolică. [Et. incertă].

mitogramei
MITOGRÁMĂ s.f. Ansamblu de semne cărora li se acordă o anumită semnificație grafică, ideologică sau simbolică. [Et. incertă].

mitogramele
MITOGRÁMĂ s.f. Ansamblu de semne cărora li se acordă o anumită semnificație grafică, ideologică sau simbolică. [Et. incertă].

mitogramelor
MITOGRÁMĂ s.f. Ansamblu de semne cărora li se acordă o anumită semnificație grafică, ideologică sau simbolică. [Et. incertă].

mitolog
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologa
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologe
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologei
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologele
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologelor
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologhicesc
MITOLOGHICÉSC, -EÁSCĂ, mitologhicești, adj. (Învechit) Mitologic. Halima sau povestiri mitologhicești arăbești. GORJAN, H. I 1.

mitologhie
MITOLOGHÍE s. f. v. mitologie.

mitologi
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologia
MITOLOGÍE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

DOOM

mitologíe s. f., art. mitología, g.-d. art. mitologíei; pl. mitologíi, art. mitologíile

mitologiada
MITOLOGIÁDĂ s.f. Subiect artistic luat din mitologie. [Pron. -gi-a-. / < fr. mythologiade].

mitologiade
MITOLOGIÁDĂ s.f. Subiect artistic luat din mitologie. [Pron. -gi-a-. / < fr. mythologiade].

mitologiadei
MITOLOGIÁDĂ s.f. Subiect artistic luat din mitologie. [Pron. -gi-a-. / < fr. mythologiade].

mitologiadele
MITOLOGIÁDĂ s.f. Subiect artistic luat din mitologie. [Pron. -gi-a-. / < fr. mythologiade].

mitologiadelor
MITOLOGIÁDĂ s.f. Subiect artistic luat din mitologie. [Pron. -gi-a-. / < fr. mythologiade].

mitologic
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologica
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologice
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicei
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicele
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicelor
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologici
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicii
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicilor
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicul
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologicului
MITOLÓGIC, -Ă, mitologici, -ce, adj. Care aparține mitologiei, care se referă la mitologie. ♦ Care se inspiră din mitologie. – Din fr. mythologique.

DOOM

mitológic adj. m., pl. mitológici; f. mitológică, pl. mitológice

mitologie
MITOLOGÍE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

DOOM

mitologíe s. f., art. mitología, g.-d. art. mitologíei; pl. mitologíi, art. mitologíile

mitologiei
MITOLOGÍE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

DOOM

mitologíe s. f., art. mitología, g.-d. art. mitologíei; pl. mitologíi, art. mitologíile

mitologii
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologii
MITOLOGÍE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

DOOM

mitologíe s. f., art. mitología, g.-d. art. mitologíei; pl. mitologíi, art. mitologíile

mitologiile
MITOLOGÍE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

DOOM

mitologíe s. f., art. mitología, g.-d. art. mitologíei; pl. mitologíi, art. mitologíile

mitologiilor
MITOLOGÍE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

DOOM

mitologíe s. f., art. mitología, g.-d. art. mitologíei; pl. mitologíi, art. mitologíile

mitologilor
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologism
MITOLOGÍSM s. n. (Rar) Explicare (sistematică) a miturilor. ♦ Pasiune pentru mitologie, cultul mitologiei. – Din fr. mythologisme.

DOOM

mitologísm (rar) s. n.

mitologismul
MITOLOGÍSM s. n. (Rar) Explicare (sistematică) a miturilor. ♦ Pasiune pentru mitologie, cultul mitologiei. – Din fr. mythologisme.

DOOM

mitologísm (rar) s. n.

mitologismului
MITOLOGÍSM s. n. (Rar) Explicare (sistematică) a miturilor. ♦ Pasiune pentru mitologie, cultul mitologiei. – Din fr. mythologisme.

DOOM

mitologísm (rar) s. n.

mitologiza
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizai
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizam
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizant
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizanta
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizante
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizantei
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizantele
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizantelor
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizantul
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizantului
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizanți
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizanții
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizanților
MITOLOGIZÁNT, -Ă, mitologizanți, -te, adj. Care mitologizează. – De la mitologiza.

mitologizare
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizare
MITOLOGIZÁRE, mitologizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitologiza. – V. mitologiza.

mitologizarea
MITOLOGIZÁRE, mitologizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitologiza. – V. mitologiza.

mitologizară
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizarăm
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizarăți
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizase
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizasem
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizaseră
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizaserăm
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizaserăți
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizaseși
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizaseți
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizat
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizat
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizata
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizate
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizatei
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizatele
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizatelor
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizatul
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizatului
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizau
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizași
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizați
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizați
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizații
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizaților
MITOLOGIZÁT, -Ă, mitologizați, -te, adj. (Rar) Mitizat, mitificat. – V. mitologiza.

mitologizează
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizez
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizeze
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizezi
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizând
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizînd
MITOLOGIZÁ, mitologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mitiza. – Cf. germ. mithologisieren.

mitologizări
MITOLOGIZÁRE, mitologizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitologiza. – V. mitologiza.

mitologizării
MITOLOGIZÁRE, mitologizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitologiza. – V. mitologiza.

mitologizările
MITOLOGIZÁRE, mitologizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitologiza. – V. mitologiza.

mitologizărilor
MITOLOGIZÁRE, mitologizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mitologiza. – V. mitologiza.

mitologul
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitologului
MITOLÓG, mitologi, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul mitologiei. – Din fr. mythologue.

DOOM

mitológ (rar) s. m., pl. mitológi

mitoman
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomana
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomane
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomanei
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomanele
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomanelor
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomani
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomania
MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

DOOM

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomanie
MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

DOOM

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomaniei
MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

DOOM

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomanii
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomanii
MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

DOOM

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomaniile
MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

DOOM

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomaniilor
MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

DOOM

mitomaníe s. f., art. mitomanía, g.-d. mitomaníi, art. mitomaníei

mitomanilor
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomanul
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitomanului
MITOMÁN, -Ă, mitomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Din fr. mythomane.

DOOM

!mitomán adj. m., s. m., pl. mitománi; adj. f., s. f. mitománă, pl. mitománe

mitotic
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitotica
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitotice
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticei
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticele
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticelor
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitotici
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticii
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticilor
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticul
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoticului
MITÓTIC, -Ă, mitotici, -ce, adj. (Biol.) De mitoză. – Din fr. mitotique.

mitoza
MITÓZĂ, mitoze, s. f. Diviziune celulară caracterizată prin apariția cromozomilor. – Din fr. mitose.

DOOM

!mitóză s. f., g.-d. art. mitózei; pl. mitóze

mitoze
MITÓZĂ, mitoze, s. f. Diviziune celulară caracterizată prin apariția cromozomilor. – Din fr. mitose.

DOOM

!mitóză s. f., g.-d. art. mitózei; pl. mitóze

mitozei
MITÓZĂ, mitoze, s. f. Diviziune celulară caracterizată prin apariția cromozomilor. – Din fr. mitose.

DOOM

!mitóză s. f., g.-d. art. mitózei; pl. mitóze

mitozele
MITÓZĂ, mitoze, s. f. Diviziune celulară caracterizată prin apariția cromozomilor. – Din fr. mitose.

DOOM

!mitóză s. f., g.-d. art. mitózei; pl. mitóze

mitozelor
MITÓZĂ, mitoze, s. f. Diviziune celulară caracterizată prin apariția cromozomilor. – Din fr. mitose.

DOOM

!mitóză s. f., g.-d. art. mitózei; pl. mitóze

mitra
MÍTRĂ², mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

DOOM

mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre

mitraeum
MITRAÉUM s.n. (Ist.) Peșteră sau construcție cu aspect de peșteră, închinată cultului zeului Mithra. [< lat. mithraeum].

mitraia
MITRAIÁ vb. I. v. mitralia.

mitraiat
MITRAIÁ vb. I. v. mitralia.

mitraic
MITRÁIC, -Ă adj. Mitraist. [Pron. -tra-ic. / cf. it. mitraico].

mitraiere
MITRAIÁ vb. I. v. mitralia.

mitraior
MITRAIÓR s.m. v. mitralior.

mitraism
MITRAÍSM s.n. Religie antică bazată pe cultul zeului Mithra; mazdeism. [Pron. -tra-ism. / cf. it. mitraismo, var. (după alte surse) mithraism, cf. Mithra – zeu al luminii la perși].

mitraist
MITRAÍST, -Ă adj. Referitor la mitraism; mitraic. // s.m. și f. Adept al mitraismului. [Pron. -tra-ist. / cf. it. mitraista].

mitral
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitrala
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitrale
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralei
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralele
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralelor
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitrali
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralia
MITRALIÁ, mitraliez, vb. I. Tranz. A supune un obiectiv tirului de mitralieră. ♦ Intranz. (Rar) A trage cu mitraliera. [Pr.: -li-a] – Din fr. mitrailler, it. mitragliare.

DOOM

mitraliá (a ~) (mi-tra-li-a) vb., ind. prez. 3 mitraliáză, 1 pl. mitraliém (-li-em); conj. prez. 3 să mitraliéze; ger. mitraliínd (-li-ind)

mitralia
MITRÁLIE, mitralii, s. f. 1. Proiectil de artilerie cu pereții subțiri, plin cu gloanțe care explodează la foarte scurt timp după ieșirea din țeavă. 2. Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.

DOOM

mitrálie (înv.) (mi-tra-li-e) s. f., art. mitrália (-li-a), g.-d. art. mitráliei; pl. mitrálii, art. mitráliile (-li-i-)

mitraliat
MITRALIÁ, mitraliez, vb. I. Tranz. A supune un obiectiv tirului de mitralieră. ♦ Intranz. (Rar) A trage cu mitraliera. [Pr.: -li-a] – Din fr. mitrailler, it. mitragliare.

mitralie
MITRÁLIE, mitralii, s. f. 1. Proiectil de artilerie cu pereții subțiri, plin cu gloanțe care explodează la foarte scurt timp după ieșirea din țeavă. 2. Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.

DOOM

mitrálie (înv.) (mi-tra-li-e) s. f., art. mitrália (-li-a), g.-d. art. mitráliei; pl. mitrálii, art. mitráliile (-li-i-)

mitraliei
MITRÁLIE, mitralii, s. f. 1. Proiectil de artilerie cu pereții subțiri, plin cu gloanțe care explodează la foarte scurt timp după ieșirea din țeavă. 2. Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.

DOOM

mitrálie (înv.) (mi-tra-li-e) s. f., art. mitrália (-li-a), g.-d. art. mitráliei; pl. mitrálii, art. mitráliile (-li-i-)

mitraliera
MITRALIÉRĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

DOOM

mitraliéră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérei; pl. mitraliére

mitraliere
MITRALIÉRĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

DOOM

mitraliéră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérei; pl. mitraliére

mitraliere
MITRALIÉRE, mitralieri, s. f. Acțiunea de a mitralia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. mitralia.

DOOM

mitraliére (împușcare) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérii; pl. mitraliéri

mitralierea
MITRALIÉRE, mitralieri, s. f. Acțiunea de a mitralia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. mitralia.

DOOM

mitraliére (împușcare) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérii; pl. mitraliéri

mitralierei
MITRALIÉRĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

DOOM

mitraliéră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérei; pl. mitraliére

mitralierele
MITRALIÉRĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

DOOM

mitraliéră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérei; pl. mitraliére

mitralierelor
MITRALIÉRĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

DOOM

mitraliéră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérei; pl. mitraliére

mitralieri
MITRALIÉRE, mitralieri, s. f. Acțiunea de a mitralia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. mitralia.

DOOM

mitraliére (împușcare) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérii; pl. mitraliéri

mitralierii
MITRALIÉRE, mitralieri, s. f. Acțiunea de a mitralia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. mitralia.

DOOM

mitraliére (împușcare) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérii; pl. mitraliéri

mitralierile
MITRALIÉRE, mitralieri, s. f. Acțiunea de a mitralia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. mitralia.

DOOM

mitraliére (împușcare) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérii; pl. mitraliéri

mitralierilor
MITRALIÉRE, mitralieri, s. f. Acțiunea de a mitralia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. mitralia.

DOOM

mitraliére (împușcare) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitraliérii; pl. mitraliéri

mitralii
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralii
MITRÁLIE, mitralii, s. f. 1. Proiectil de artilerie cu pereții subțiri, plin cu gloanțe care explodează la foarte scurt timp după ieșirea din țeavă. 2. Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.

DOOM

mitrálie (înv.) (mi-tra-li-e) s. f., art. mitrália (-li-a), g.-d. art. mitráliei; pl. mitrálii, art. mitráliile (-li-i-)

mitralii
MITRÁLII s. f. pl. (Învechit) Mici bucățele de fier cu care se umpleau ghiulelele de tun.

mitraliile
MITRÁLIE, mitralii, s. f. 1. Proiectil de artilerie cu pereții subțiri, plin cu gloanțe care explodează la foarte scurt timp după ieșirea din țeavă. 2. Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.

DOOM

mitrálie (înv.) (mi-tra-li-e) s. f., art. mitrália (-li-a), g.-d. art. mitráliei; pl. mitrálii, art. mitráliile (-li-i-)

mitraliilor
MITRÁLIE, mitralii, s. f. 1. Proiectil de artilerie cu pereții subțiri, plin cu gloanțe care explodează la foarte scurt timp după ieșirea din țeavă. 2. Fiecare dintre bucățile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.

DOOM

mitrálie (înv.) (mi-tra-li-e) s. f., art. mitrália (-li-a), g.-d. art. mitráliei; pl. mitrálii, art. mitráliile (-li-i-)

mitralilor
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralior
MITRALIÓR, mitraliori, s. m. Soldat specializat în folosirea mitralierei. [Pr.: -li-or] – Din fr. mitrailleur.

DOOM

mitraliór (mi-tra-li-or) s. m., pl. mitralióri

mitraliori
MITRALIÓR, mitraliori, s. m. Soldat specializat în folosirea mitralierei. [Pr.: -li-or] – Din fr. mitrailleur.

DOOM

mitraliór (mi-tra-li-or) s. m., pl. mitralióri

mitraliorii
MITRALIÓR, mitraliori, s. m. Soldat specializat în folosirea mitralierei. [Pr.: -li-or] – Din fr. mitrailleur.

DOOM

mitraliór (mi-tra-li-or) s. m., pl. mitralióri

mitraliorilor
MITRALIÓR, mitraliori, s. m. Soldat specializat în folosirea mitralierei. [Pr.: -li-or] – Din fr. mitrailleur.

DOOM

mitraliór (mi-tra-li-or) s. m., pl. mitralióri

mitraliorul
MITRALIÓR, mitraliori, s. m. Soldat specializat în folosirea mitralierei. [Pr.: -li-or] – Din fr. mitrailleur.

DOOM

mitraliór (mi-tra-li-or) s. m., pl. mitralióri

mitraliorului
MITRALIÓR, mitraliori, s. m. Soldat specializat în folosirea mitralierei. [Pr.: -li-or] – Din fr. mitrailleur.

DOOM

mitraliór (mi-tra-li-or) s. m., pl. mitralióri

mitralita
MITRALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a valvulei mitrale a inimii. [< fr. mitralite].

mitralite
MITRALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a valvulei mitrale a inimii. [< fr. mitralite].

mitralitei
MITRALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a valvulei mitrale a inimii. [< fr. mitralite].

mitralul
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitralului
MITRÁL, -Ă, mitrali, -e, adj. Care se referă la valvula orificiului auriculo-ventricular stâng al inimii, care aparține acestei valvule, care afectează această valvulă. Insuficiență mitrală. Stenoză mitrală. – Din fr. mitral.

DOOM

mitrál (mi-tral) adj. m., pl. mitráli; f. mitrálă, pl. mitrále

mitre
MÍTRĂ², mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

DOOM

mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre

mitrei
MÍTRĂ², mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

DOOM

mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre

mitrele
MÍTRĂ², mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

DOOM

mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre

mitrelor
MÍTRĂ², mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

DOOM

mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre

mitrică
MÍTRICĂ s. f. v. metrică.

DOOM

métrică² (ramură a poeticii / a muzicii) (me-tri-) s. f., g.-d. art. métricii

mitridatism
MITRIDATÍSM s. n. (Med.) Imunitate la otrăvuri obținută prin deprinderea organismului cu doze progresive de otravă. – Din fr. mithridatisme, engl. mithridatism.

mitridatiza
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizai
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizam
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizare
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizare
MITRIDATIZÁRE, mitridatizări, s. f. Imunitate față de o anumită otravă, datorită ingerării ei în cantități progresive. – V. mitridatiza.

DOOM

mitridatizáre (mi-tri-) s. f., g.-d. art. mitridatizắrii; pl. mitridatizắri

mitridatizarea
MITRIDATIZÁRE, mitridatizări, s. f. Imunitate față de o anumită otravă, datorită ingerării ei în cantități progresive. – V. mitridatiza.

DOOM

mitridatizáre (mi-tri-) s. f., g.-d. art. mitridatizắrii; pl. mitridatizắri

mitridatizară
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizarăm
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizarăți
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizase
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizasem
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizaseră
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizaserăm
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizaserăți
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizaseși
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizaseți
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizat
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizat
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

mitridatizau
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizași
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizați
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizează
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizez
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizeze
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizezi
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizând
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizînd
MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui să consume anumite otrăvuri, obținând imunitate față de ele. – Din fr. mithridatiser.

DOOM

mitridatizá (a ~) (mi-tri-) vb., ind. prez. 3 mitridatizeáză

mitridatizări
MITRIDATIZÁRE, mitridatizări, s. f. Imunitate față de o anumită otravă, datorită ingerării ei în cantități progresive. – V. mitridatiza.

DOOM

mitridatizáre (mi-tri-) s. f., g.-d. art. mitridatizắrii; pl. mitridatizắri

mitridatizării
MITRIDATIZÁRE, mitridatizări, s. f. Imunitate față de o anumită otravă, datorită ingerării ei în cantități progresive. – V. mitridatiza.

DOOM

mitridatizáre (mi-tri-) s. f., g.-d. art. mitridatizắrii; pl. mitridatizắri

mitridatizările
MITRIDATIZÁRE, mitridatizări, s. f. Imunitate față de o anumită otravă, datorită ingerării ei în cantități progresive. – V. mitridatiza.

DOOM

mitridatizáre (mi-tri-) s. f., g.-d. art. mitridatizắrii; pl. mitridatizắri

mitridatizărilor
MITRIDATIZÁRE, mitridatizări, s. f. Imunitate față de o anumită otravă, datorită ingerării ei în cantități progresive. – V. mitridatiza.

DOOM

mitridatizáre (mi-tri-) s. f., g.-d. art. mitridatizắrii; pl. mitridatizắri

mitroaca
MITROÁCĂ, mitroace, s. f. Piesă auxiliară a dubei de pescuit pe care se deapănă năvodul (cînd acesta e scos din apă).

DOOM

mitroácă (reg.) (mi-troa-) s. f., g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

mitroace
MITROÁCĂ, mitroace, s. f. Piesă auxiliară a dubei de pescuit pe care se deapănă năvodul (cînd acesta e scos din apă).

DOOM

mitroácă (reg.) (mi-troa-) s. f., g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

mitroacei
MITROÁCĂ, mitroace, s. f. Piesă auxiliară a dubei de pescuit pe care se deapănă năvodul (cînd acesta e scos din apă).

DOOM

mitroácă (reg.) (mi-troa-) s. f., g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

mitroacele
MITROÁCĂ, mitroace, s. f. Piesă auxiliară a dubei de pescuit pe care se deapănă năvodul (cînd acesta e scos din apă).

DOOM

mitroácă (reg.) (mi-troa-) s. f., g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

mitroacelor
MITROÁCĂ, mitroace, s. f. Piesă auxiliară a dubei de pescuit pe care se deapănă năvodul (cînd acesta e scos din apă).

DOOM

mitroácă (reg.) (mi-troa-) s. f., g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

mitrofor
MITROFÓR, mitrofori, adj. (Rar) Care are dreptul să poarte mitră¹ (1). – Din ngr. mitrofóros.

DOOM

mitrofór (rar) (mi-tro-) adj. m., pl. mitrofóri

mitrofori
MITROFÓR, mitrofori, adj. (Rar) Care are dreptul să poarte mitră¹ (1). – Din ngr. mitrofóros.

DOOM

mitrofór (rar) (mi-tro-) adj. m., pl. mitrofóri

mitroforii
MITROFÓR, mitrofori, adj. (Rar) Care are dreptul să poarte mitră¹ (1). – Din ngr. mitrofóros.

DOOM

mitrofór (rar) (mi-tro-) adj. m., pl. mitrofóri

mitroforilor
MITROFÓR, mitrofori, adj. (Rar) Care are dreptul să poarte mitră¹ (1). – Din ngr. mitrofóros.

DOOM

mitrofór (rar) (mi-tro-) adj. m., pl. mitrofóri

mitroforul
MITROFÓR, mitrofori, adj. (Rar) Care are dreptul să poarte mitră¹ (1). – Din ngr. mitrofóros.

DOOM

mitrofór (rar) (mi-tro-) adj. m., pl. mitrofóri

mitroforului
MITROFÓR, mitrofori, adj. (Rar) Care are dreptul să poarte mitră¹ (1). – Din ngr. mitrofóros.

DOOM

mitrofór (rar) (mi-tro-) adj. m., pl. mitrofóri

mitropolia
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.

DOOM

mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile

mitropolie
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.

DOOM

mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile

mitropoliei
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.

DOOM

mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile

mitropolii
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.

DOOM

mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile

mitropoliile
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.

DOOM

mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile

mitropoliilor
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.

DOOM

mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile

mitropolit
MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ.

DOOM

mitropolít (mi-tro-) s. m., pl. mitropolíți

mitropolitan
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitana
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitane
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanei
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanele
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanelor
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitani
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanii
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanilor
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanul
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitanului
MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care aparține mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.

DOOM

mitropolitán (referitor la mitropolie) (mi-tro-) adj. m., pl. mitropolitáni; f. mitropolitánă, pl. mitropolitáne

mitropolitul
MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ.

DOOM

mitropolít (mi-tro-) s. m., pl. mitropolíți

mitropolitului
MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ.

DOOM

mitropolít (mi-tro-) s. m., pl. mitropolíți

mitropoliți
MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ.

DOOM

mitropolít (mi-tro-) s. m., pl. mitropolíți

mitropoliții
MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ.

DOOM

mitropolít (mi-tro-) s. m., pl. mitropolíți

mitropoliților
MITROPOLÍT, mitropoliți, s. m. Rang în ierarhia Bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. – Din sl. mitropolitŭ.

DOOM

mitropolít (mi-tro-) s. m., pl. mitropolíți

mitroșea
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșeai
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșeam
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșească
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșeau
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșeați
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșesc
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșește
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșești
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroși
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșii
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșim
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșind
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșire
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșire
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiră
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșirăm
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșirăți
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșise
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșisem
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiseră
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiserăm
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiserăți
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiseși
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiseți
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșit
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșit
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiși
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitroșiți
MITROȘÍ, mitroșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune ceva în dezordine, a încurca.

mitui
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituia
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiai
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiala
MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

DOOM

mituiálă (rar) s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

mituiam
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiască
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiau
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiați
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituieli
MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

DOOM

mituiálă (rar) s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

mituielii
MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

DOOM

mituiálă (rar) s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

mituielile
MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

DOOM

mituiálă (rar) s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

mituielilor
MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

DOOM

mituiálă (rar) s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

mituiesc
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiește
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiești
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituii
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituim
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituind
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituire
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituire
MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

DOOM

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri

mituirea
MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

DOOM

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri

mituiri
MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

DOOM

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri

mituirii
MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

DOOM

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri

mituirile
MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

DOOM

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri

mituirilor
MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

DOOM

mituíre s. f., g.-d. art. mituírii; pl. mituíri

mituiră
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituirăm
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituirăți
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituise
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituisem
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiseră
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiserăm
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiserăți
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiseși
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiseți
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituit
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituit
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituita
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituite
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituitei
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituitele
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituitelor
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituitoare
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitoarea
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitoarei
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitoarele
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitoarelor
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitor
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitori
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitorii
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitorilor
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitorul
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitorului
MITUITÓR, -OÁRE, mituitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește. [Pr.: -tu-i-] – Mitui + suf. -tor.

DOOM

mituitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. mituitóri

mituitul
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituitului
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituiși
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiți
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

DOOM

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă

mituiți
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituiții
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mituiților
MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mitul
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

DOOM

mit s. n., pl. míturi

mitului
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

DOOM

mit s. n., pl. míturi

mituri
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

DOOM

mit s. n., pl. míturi

miturile
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

DOOM

mit s. n., pl. míturi

miturilor
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.

DOOM

mit s. n., pl. míturi

mitutel
MITUTÉL, -ÍCĂ, -EÁ adj. v. mititel².

miu
MIU, miu, s. m. Numele literei m din alfabetul grecesc. – Din fr. mu.

DOOM

-miu v. -meu

miuță
miuță, miuțe s. f. 1. meci de fotbal disputat pe un teren de dimensiuni reduse, la porți improvizate. 2. (pub., peior.) acțiune improvizată / lipsită de profesionalism.

mix
MIX- v. mixo-.

mixa
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixai
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixaj
MIXÁJ, mixaje, s. n. Suprapunere pe aceeași pistă sonoră a tuturor elementelor auditive ale unui film (dialoguri, muzică, zgomote). – Din fr. mixage.

DOOM

mixáj s. n., pl. mixáje

mixaje
MIXÁJ, mixaje, s. n. Suprapunere pe aceeași pistă sonoră a tuturor elementelor auditive ale unui film (dialoguri, muzică, zgomote). – Din fr. mixage.

DOOM

mixáj s. n., pl. mixáje

mixajele
MIXÁJ, mixaje, s. n. Suprapunere pe aceeași pistă sonoră a tuturor elementelor auditive ale unui film (dialoguri, muzică, zgomote). – Din fr. mixage.

DOOM

mixáj s. n., pl. mixáje

mixajelor
MIXÁJ, mixaje, s. n. Suprapunere pe aceeași pistă sonoră a tuturor elementelor auditive ale unui film (dialoguri, muzică, zgomote). – Din fr. mixage.

DOOM

mixáj s. n., pl. mixáje

mixajul
MIXÁJ, mixaje, s. n. Suprapunere pe aceeași pistă sonoră a tuturor elementelor auditive ale unui film (dialoguri, muzică, zgomote). – Din fr. mixage.

DOOM

mixáj s. n., pl. mixáje

mixajului
MIXÁJ, mixaje, s. n. Suprapunere pe aceeași pistă sonoră a tuturor elementelor auditive ale unui film (dialoguri, muzică, zgomote). – Din fr. mixage.

DOOM

mixáj s. n., pl. mixáje

mixam
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixare
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixare
MIXÁRE, mixări, s. f. Acțiunea de a mixa și rezultatul ei. – V. mixa.

DOOM

mixáre s. f., g.-d. art. mixắrii; pl. mixắri

mixarea
MIXÁRE, mixări, s. f. Acțiunea de a mixa și rezultatul ei. – V. mixa.

DOOM

mixáre s. f., g.-d. art. mixắrii; pl. mixắri

mixară
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixarăm
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixarăți
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixase
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixasem
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixaseră
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixaserăm
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixaserăți
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixaseși
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixaseți
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixat
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixat
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

mixau
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixași
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixați
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixează
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixedem
MIXEDÉM mixedeme, s. n. Boală endocrină datorată unei grave insuficiențe tiroidiene, care duce la scăderea funcțiilor organismului. – Din fr. myxoedème.

DOOM

!mixedém (mi-xe-/mix-e-) s. n., pl. mixedéme

mixedematoasa
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoase
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoasei
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoasele
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoaselor
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematos
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematosul
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematosului
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoși
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoșii
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedematoșilor
MIXEDEMATÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Suferind) de mixedem. [< fr. myxoedémateux].

mixedeme
MIXEDÉM mixedeme, s. n. Boală endocrină datorată unei grave insuficiențe tiroidiene, care duce la scăderea funcțiilor organismului. – Din fr. myxoedème.

DOOM

!mixedém (mi-xe-/mix-e-) s. n., pl. mixedéme

mixedemele
MIXEDÉM mixedeme, s. n. Boală endocrină datorată unei grave insuficiențe tiroidiene, care duce la scăderea funcțiilor organismului. – Din fr. myxoedème.

DOOM

!mixedém (mi-xe-/mix-e-) s. n., pl. mixedéme

mixedemelor
MIXEDÉM mixedeme, s. n. Boală endocrină datorată unei grave insuficiențe tiroidiene, care duce la scăderea funcțiilor organismului. – Din fr. myxoedème.

DOOM

!mixedém (mi-xe-/mix-e-) s. n., pl. mixedéme

mixedemul
MIXEDÉM mixedeme, s. n. Boală endocrină datorată unei grave insuficiențe tiroidiene, care duce la scăderea funcțiilor organismului. – Din fr. myxoedème.

DOOM

!mixedém (mi-xe-/mix-e-) s. n., pl. mixedéme

mixedemului
MIXEDÉM mixedeme, s. n. Boală endocrină datorată unei grave insuficiențe tiroidiene, care duce la scăderea funcțiilor organismului. – Din fr. myxoedème.

DOOM

!mixedém (mi-xe-/mix-e-) s. n., pl. mixedéme

mixer
MÍXER, mixere, s. n. 1. Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment pentru cimentarea sondelor. 2. Aparat electric care servește la amestecarea, baterea etc. alimentelor. – Din fr., engl. mixer.

DOOM

míxer s. n., pl. míxere

mixere
MÍXER, mixere, s. n. 1. Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment pentru cimentarea sondelor. 2. Aparat electric care servește la amestecarea, baterea etc. alimentelor. – Din fr., engl. mixer.

DOOM

míxer s. n., pl. míxere

mixerele
MÍXER, mixere, s. n. 1. Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment pentru cimentarea sondelor. 2. Aparat electric care servește la amestecarea, baterea etc. alimentelor. – Din fr., engl. mixer.

DOOM

míxer s. n., pl. míxere

mixerelor
MÍXER, mixere, s. n. 1. Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment pentru cimentarea sondelor. 2. Aparat electric care servește la amestecarea, baterea etc. alimentelor. – Din fr., engl. mixer.

DOOM

míxer s. n., pl. míxere

mixerul
MÍXER, mixere, s. n. 1. Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment pentru cimentarea sondelor. 2. Aparat electric care servește la amestecarea, baterea etc. alimentelor. – Din fr., engl. mixer.

DOOM

míxer s. n., pl. míxere

mixerului
MÍXER, mixere, s. n. 1. Amestecător hidraulic folosit la prepararea laptelui de ciment pentru cimentarea sondelor. 2. Aparat electric care servește la amestecarea, baterea etc. alimentelor. – Din fr., engl. mixer.

DOOM

míxer s. n., pl. míxere

mixez
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixeze
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixezi
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixo
MIX- v. mixo-.

mixoame
MIXÓM s.n. Tumoare a țesutului conjunctiv mucos. [Pl. -oame. / < fr. myxome, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixóm s. n., pl. mixoáme

mixoamele
MIXÓM s.n. Tumoare a țesutului conjunctiv mucos. [Pl. -oame. / < fr. myxome, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixóm s. n., pl. mixoáme

mixoamelor
MIXÓM s.n. Tumoare a țesutului conjunctiv mucos. [Pl. -oame. / < fr. myxome, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixóm s. n., pl. mixoáme

mixobacteria
MIXOBACTÉRII s.f.pl. Grup de bacterii asemănătoare unor ciuperci cu aspect de mucozități. [< fr. myxobactéries, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixobactérie (-ri-e) s. f., art. mixobactéria (-ri-a), g.-d. art. mixobactériei; pl. mixobactérii, art. mixobactériile (-ri-i-)

mixobacterie
MIXOBACTÉRII s.f.pl. Grup de bacterii asemănătoare unor ciuperci cu aspect de mucozități. [< fr. myxobactéries, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixobactérie (-ri-e) s. f., art. mixobactéria (-ri-a), g.-d. art. mixobactériei; pl. mixobactérii, art. mixobactériile (-ri-i-)

mixobacteriei
MIXOBACTÉRII s.f.pl. Grup de bacterii asemănătoare unor ciuperci cu aspect de mucozități. [< fr. myxobactéries, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixobactérie (-ri-e) s. f., art. mixobactéria (-ri-a), g.-d. art. mixobactériei; pl. mixobactérii, art. mixobactériile (-ri-i-)

mixobacterii
MIXOBACTÉRII s.f.pl. Grup de bacterii asemănătoare unor ciuperci cu aspect de mucozități. [< fr. myxobactéries, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixobactérie (-ri-e) s. f., art. mixobactéria (-ri-a), g.-d. art. mixobactériei; pl. mixobactérii, art. mixobactériile (-ri-i-)

mixobacteriile
MIXOBACTÉRII s.f.pl. Grup de bacterii asemănătoare unor ciuperci cu aspect de mucozități. [< fr. myxobactéries, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixobactérie (-ri-e) s. f., art. mixobactéria (-ri-a), g.-d. art. mixobactériei; pl. mixobactérii, art. mixobactériile (-ri-i-)

mixobacteriilor
MIXOBACTÉRII s.f.pl. Grup de bacterii asemănătoare unor ciuperci cu aspect de mucozități. [< fr. myxobactéries, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixobactérie (-ri-e) s. f., art. mixobactéria (-ri-a), g.-d. art. mixobactériei; pl. mixobactérii, art. mixobactériile (-ri-i-)

mixom
MIXÓM s.n. Tumoare a țesutului conjunctiv mucos. [Pl. -oame. / < fr. myxome, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixóm s. n., pl. mixoáme

mixomatoza
MIXOMATÓZĂ s.f. (Med.) 1. Stare caracterizată prin formarea de mixoame multiple. 2. Boală infecțioasă a iepurilor de casă, provocată de un ultravirus. [< fr. myxomatose].

mixomatoze
MIXOMATÓZĂ s.f. (Med.) 1. Stare caracterizată prin formarea de mixoame multiple. 2. Boală infecțioasă a iepurilor de casă, provocată de un ultravirus. [< fr. myxomatose].

mixomatozei
MIXOMATÓZĂ s.f. (Med.) 1. Stare caracterizată prin formarea de mixoame multiple. 2. Boală infecțioasă a iepurilor de casă, provocată de un ultravirus. [< fr. myxomatose].

mixomiceta
MIXOMICÉTĂ, moxomicete, s. f. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se hrănesc cu substanțe organice vegetale în descompunere; (și la sg.) plantă din această încrengătură. – Din fr. myxomycètes.

DOOM

mixomicétă s. f., g.-d. art. mixomicétei; pl. mixomicéte

mixomicete
MIXOMICÉTĂ, moxomicete, s. f. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se hrănesc cu substanțe organice vegetale în descompunere; (și la sg.) plantă din această încrengătură. – Din fr. myxomycètes.

DOOM

mixomicétă s. f., g.-d. art. mixomicétei; pl. mixomicéte

mixomicetei
MIXOMICÉTĂ, moxomicete, s. f. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se hrănesc cu substanțe organice vegetale în descompunere; (și la sg.) plantă din această încrengătură. – Din fr. myxomycètes.

DOOM

mixomicétă s. f., g.-d. art. mixomicétei; pl. mixomicéte

mixomicetele
MIXOMICÉTĂ, moxomicete, s. f. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se hrănesc cu substanțe organice vegetale în descompunere; (și la sg.) plantă din această încrengătură. – Din fr. myxomycètes.

DOOM

mixomicétă s. f., g.-d. art. mixomicétei; pl. mixomicéte

mixomicetelor
MIXOMICÉTĂ, moxomicete, s. f. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se hrănesc cu substanțe organice vegetale în descompunere; (și la sg.) plantă din această încrengătură. – Din fr. myxomycètes.

DOOM

mixomicétă s. f., g.-d. art. mixomicétei; pl. mixomicéte

mixomul
MIXÓM s.n. Tumoare a țesutului conjunctiv mucos. [Pl. -oame. / < fr. myxome, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixóm s. n., pl. mixoáme

mixomului
MIXÓM s.n. Tumoare a țesutului conjunctiv mucos. [Pl. -oame. / < fr. myxome, cf. gr. myxa – mucozitate].

DOOM

mixóm s. n., pl. mixoáme

mixopoieza
MIXOPOIÉZĂ s.f. Secreție de mucus. [< fr. myxopoïèse].

mixopoieze
MIXOPOIÉZĂ s.f. Secreție de mucus. [< fr. myxopoïèse].

mixopoiezei
MIXOPOIÉZĂ s.f. Secreție de mucus. [< fr. myxopoïèse].

mixosarcoame
MIXOSARCÓM s.n. Mixom malignizat. [Pl. -oame. / < fr. myxosarcome].

mixosarcoamele
MIXOSARCÓM s.n. Mixom malignizat. [Pl. -oame. / < fr. myxosarcome].

mixosarcoamelor
MIXOSARCÓM s.n. Mixom malignizat. [Pl. -oame. / < fr. myxosarcome].

mixosarcom
MIXOSARCÓM s.n. Mixom malignizat. [Pl. -oame. / < fr. myxosarcome].

mixosarcomul
MIXOSARCÓM s.n. Mixom malignizat. [Pl. -oame. / < fr. myxosarcome].

mixosarcomului
MIXOSARCÓM s.n. Mixom malignizat. [Pl. -oame. / < fr. myxosarcome].

mixotrof
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofa
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofe
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofei
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofele
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofelor
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofi
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofii
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofilor
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotroful
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixotrofului
MIXOTRÓF, -Ă, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hrănește cu substanțe organice preparate sau luate din mediul înconjurător. – Din fr. myxotrophe.

mixoviroza
MIXOVIRÓZĂ, mixoviroze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de mixoviruși cum ar fi rujeola, oreionul, gripa și alte boli virale respiratorii. – Din fr. myxovirose.

mixoviroze
MIXOVIRÓZĂ, mixoviroze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de mixoviruși cum ar fi rujeola, oreionul, gripa și alte boli virale respiratorii. – Din fr. myxovirose.

mixovirozei
MIXOVIRÓZĂ, mixoviroze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de mixoviruși cum ar fi rujeola, oreionul, gripa și alte boli virale respiratorii. – Din fr. myxovirose.

mixovirozele
MIXOVIRÓZĂ, mixoviroze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de mixoviruși cum ar fi rujeola, oreionul, gripa și alte boli virale respiratorii. – Din fr. myxovirose.

mixovirozelor
MIXOVIRÓZĂ, mixoviroze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de mixoviruși cum ar fi rujeola, oreionul, gripa și alte boli virale respiratorii. – Din fr. myxovirose.

mixovirus
MIXOVÍRUS, mixovirusuri, s. n. (Med.) Grup de virusuri din care fac parte virusurile gripale, al oreionului etc. [Pl. și: (m.) mixovíruși] – Din fr. myxovirus.

mixovirus
MIXOVÍRUS, mixovirusuri, s. n. (Med.) Grup de virusuri din care fac parte virusurile gripale, al oreionului etc. [Pl. și: (m.) mixovíruși] – Din fr. myxovirus.

mixt
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixta
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixta
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtai
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtam
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtare
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtară
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtarăm
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtarăți
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtase
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtasem
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtaseră
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtaserăm
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtaserăți
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtaseși
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtaseți
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtat
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtau
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtași
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtați
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixte
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixtează
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtei
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixtele
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixtelor
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixtez
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixteze
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtezi
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtiune
MIXTIÚNE, mixtiuni, s. f. (Farm.) Amestec de droguri într-un lichid pentru a prepara un medicament. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. mixtion.

DOOM

mixtiúne (farm.) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. mixtiúnii

mixtiunea
MIXTIÚNE, mixtiuni, s. f. (Farm.) Amestec de droguri într-un lichid pentru a prepara un medicament. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. mixtion.

DOOM

mixtiúne (farm.) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. mixtiúnii

mixtiuni
MIXTIÚNE, mixtiuni, s. f. (Farm.) Amestec de droguri într-un lichid pentru a prepara un medicament. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. mixtion.

DOOM

mixtiúne (farm.) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. mixtiúnii

mixtiunii
MIXTIÚNE, mixtiuni, s. f. (Farm.) Amestec de droguri într-un lichid pentru a prepara un medicament. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. mixtion.

DOOM

mixtiúne (farm.) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. mixtiúnii

mixtiunile
MIXTIÚNE, mixtiuni, s. f. (Farm.) Amestec de droguri într-un lichid pentru a prepara un medicament. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. mixtion.

DOOM

mixtiúne (farm.) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. mixtiúnii

mixtiunilor
MIXTIÚNE, mixtiuni, s. f. (Farm.) Amestec de droguri într-un lichid pentru a prepara un medicament. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. mixtion.

DOOM

mixtiúne (farm.) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. mixtiúnii

mixtul
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixtului
MIXT, -Ă, micști, mixte, adj., s. f. pl. 1. Adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). ◊ Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracții ordinare. 2. S. f. pl. Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

DOOM

míxte (produse miniere) s. f. pl.

mixtum
MIXTUM COMPOSITUM loc. s. n. (Livr.) Amestec artificial și nereușit. [Pr.: micstum compózitum] – Expr. lat.

DOOM

*míxtum compósitum (lat.) loc. s. n.

mixtura
MIXTÚRĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

DOOM

mixtúră (amestec) s. f., g.-d. art. mixtúrii; pl. mixtúri

mixturi
MIXTÚRĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

DOOM

mixtúră (amestec) s. f., g.-d. art. mixtúrii; pl. mixtúri

mixturii
MIXTÚRĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

DOOM

mixtúră (amestec) s. f., g.-d. art. mixtúrii; pl. mixtúri

mixturile
MIXTÚRĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

DOOM

mixtúră (amestec) s. f., g.-d. art. mixtúrii; pl. mixtúri

mixturilor
MIXTÚRĂ, mixturi, s. f. 1. (Livr., depr.) Amestec de elemente eterogene; amestecătură. 2. Substanță, material, amestec etc. preparate prin amestecarea mai multor substanțe, materiale etc., de obicei lichide sau granulare. 3. (Muz.) Sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite. – Din fr. mixture, lat. mixtura.

DOOM

mixtúră (amestec) s. f., g.-d. art. mixtúrii; pl. mixtúri

mixtând
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixtînd
MIXTÁ, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

DOOM

*mixtá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixteáză

mixând
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixînd
MIXÁ, mixez, vb. I. Tranz. 1. A realiza mixajul unui film. 2. (Rar) A amesteca (1). – Din mixaj (derivat regresiv).

DOOM

mixá (a ~) vb., ind. prez. 3 mixeáză

mixări
MIXÁRE, mixări, s. f. Acțiunea de a mixa și rezultatul ei. – V. mixa.

DOOM

mixáre s. f., g.-d. art. mixắrii; pl. mixắri

mixării
MIXÁRE, mixări, s. f. Acțiunea de a mixa și rezultatul ei. – V. mixa.

DOOM

mixáre s. f., g.-d. art. mixắrii; pl. mixắri

mixările
MIXÁRE, mixări, s. f. Acțiunea de a mixa și rezultatul ei. – V. mixa.

DOOM

mixáre s. f., g.-d. art. mixắrii; pl. mixắri

mixărilor
MIXÁRE, mixări, s. f. Acțiunea de a mixa și rezultatul ei. – V. mixa.

DOOM

mixáre s. f., g.-d. art. mixắrii; pl. mixắri

miz
MISO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „aversiune”, „ură”. [Var. mis-, miz-. / < fr., it. miso-, cf. gr. misos – ură].

miz
MIZ- v. miso-.

miza
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

miza
MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

DOOM

míză s. f., g.-d. art. mízei; pl. míze

mizai
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizam
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizanscena
MIZANSCÉNĂ, mizanscene, s. f. (Rar) Realizarea scenică a unui spectacol prin care se stabilește locul, decorul, mișcarea, jocul actorilor; punere în scenă. – Din fr. mis en scène.

DOOM

!mizanscénă (rar) (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizanscénei; pl. mizanscéne

mizanscene
MIZANSCÉNĂ, mizanscene, s. f. (Rar) Realizarea scenică a unui spectacol prin care se stabilește locul, decorul, mișcarea, jocul actorilor; punere în scenă. – Din fr. mis en scène.

DOOM

!mizanscénă (rar) (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizanscénei; pl. mizanscéne

mizanscenei
MIZANSCÉNĂ, mizanscene, s. f. (Rar) Realizarea scenică a unui spectacol prin care se stabilește locul, decorul, mișcarea, jocul actorilor; punere în scenă. – Din fr. mis en scène.

DOOM

!mizanscénă (rar) (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizanscénei; pl. mizanscéne

mizanscenele
MIZANSCÉNĂ, mizanscene, s. f. (Rar) Realizarea scenică a unui spectacol prin care se stabilește locul, decorul, mișcarea, jocul actorilor; punere în scenă. – Din fr. mis en scène.

DOOM

!mizanscénă (rar) (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizanscénei; pl. mizanscéne

mizanscenelor
MIZANSCÉNĂ, mizanscene, s. f. (Rar) Realizarea scenică a unui spectacol prin care se stabilește locul, decorul, mișcarea, jocul actorilor; punere în scenă. – Din fr. mis en scène.

DOOM

!mizanscénă (rar) (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizanscénei; pl. mizanscéne

mizantrop
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropa
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantrope
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropei
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropele
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropelor
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropi
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropia
MIZANTROPÍE s. f. Lipsă de încredere, dispreț, ură față de oameni; tendință de a evita societatea, de a se izola de oameni. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

DOOM

!mizantropíe (mi-zan-/miz-an-) s. f., art. mizantropía, g.-d. mizantropíi, art. mizantropíei

mizantropic
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropica
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropice
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicei
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicele
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicelor
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropici
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicii
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicilor
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicul
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropicului
MIZANTRÓPIC, -Ă, mizantropici, -ce, adj. Care se referă la mizantrop sau la mizantropie; care denotă mizantropie, provocat de mizantropie. – Din fr. misanthropique.

DOOM

!mizantrópic (mi-zan-/miz-an-) adj. m., pl. mizantrópici; f. mizantrópică, pl. mizantrópice

mizantropie
MIZANTROPÍE s. f. Lipsă de încredere, dispreț, ură față de oameni; tendință de a evita societatea, de a se izola de oameni. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

DOOM

!mizantropíe (mi-zan-/miz-an-) s. f., art. mizantropía, g.-d. mizantropíi, art. mizantropíei

mizantropiei
MIZANTROPÍE s. f. Lipsă de încredere, dispreț, ură față de oameni; tendință de a evita societatea, de a se izola de oameni. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

DOOM

!mizantropíe (mi-zan-/miz-an-) s. f., art. mizantropía, g.-d. mizantropíi, art. mizantropíei

mizantropii
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropii
MIZANTROPÍE s. f. Lipsă de încredere, dispreț, ură față de oameni; tendință de a evita societatea, de a se izola de oameni. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

DOOM

!mizantropíe (mi-zan-/miz-an-) s. f., art. mizantropía, g.-d. mizantropíi, art. mizantropíei

mizantropilor
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropul
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantropului
MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

DOOM

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizare
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizare
MIZÁRE, mizări, s. f. Acțiunea de a miza și rezultatul ei; miză. – V. miza.

DOOM

mizáre s. f., g.-d. art. mizắrii; pl. mizắri

mizarea
MIZÁRE, mizări, s. f. Acțiunea de a miza și rezultatul ei; miză. – V. miza.

DOOM

mizáre s. f., g.-d. art. mizắrii; pl. mizắri

mizară
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizarăm
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizarăți
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizase
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizasem
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizaseră
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizaserăm
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizaserăți
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizaseși
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizaseți
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizat
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizat
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

mizau
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizași
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizați
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mize
MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

DOOM

míză s. f., g.-d. art. mízei; pl. míze

mizează
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizei
MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

DOOM

míză s. f., g.-d. art. mízei; pl. míze

mizele
MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

DOOM

míză s. f., g.-d. art. mízei; pl. míze

mizelor
MÍZĂ, mize, s. f. Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc și care intră în posesia câștigătorului. ♦ Fig. Ceea ce constituie obiectul unei dispute. – Din fr. mise.

DOOM

míză s. f., g.-d. art. mízei; pl. míze

mizer
MIZÉR, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află ființele, obiectele etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mízer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizer
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizer
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizera
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizera
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerabil
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabil
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabila
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabila
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabile
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabile
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilei
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilei
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilele
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilele
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilelor
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilelor
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabili
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabili
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilii
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilii
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabililor
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabililor
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilul
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilul
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilului
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerabilului
MIZERÁBIL, -Ă, mizerabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, nemernic, infam. 2. Adj. Lipsit de (orice) valoare, de însemnătate; de calitate foarte proastă. 3. Adj. Care se află într-o stare foarte proastă, vrednică de plâns; nenorocit, jalnic. ♦ Care denotă o situație foarte proastă; cu aspect urât, sărăcăcios. – Din fr. misérable.

DOOM

mizerábil adj. m., s. m., pl. mizerábili; adj. f., s. f. mizerábilă, pl. mizerábile

mizerație
MIZERÁȚIE s.f. (Liv.) Milă. [Gen. -iei, var. mizerațiune s.f. / cf. fr. misération, lat. miseratio].

mizerațiune
MIZERAȚIÚNE s.f. v. mizerație.

mizere
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizere
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerei
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerei
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerele
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerele
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerelor
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerelor
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizeri
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizeri
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizeria
MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

DOOM

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizericordia
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.

DOOM

mizericórdie (livr.) (-di-e) s. f., art. mizericórdia (-di-a), g.-d. mizericórdii, art. mizericórdiei

mizericordie
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.

DOOM

mizericórdie (livr.) (-di-e) s. f., art. mizericórdia (-di-a), g.-d. mizericórdii, art. mizericórdiei

mizericordiei
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.

DOOM

mizericórdie (livr.) (-di-e) s. f., art. mizericórdia (-di-a), g.-d. mizericórdii, art. mizericórdiei

mizericordii
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.

DOOM

mizericórdie (livr.) (-di-e) s. f., art. mizericórdia (-di-a), g.-d. mizericórdii, art. mizericórdiei

mizericordiile
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.

DOOM

mizericórdie (livr.) (-di-e) s. f., art. mizericórdia (-di-a), g.-d. mizericórdii, art. mizericórdiei

mizericordiilor
MIZERICÓRDIE s. f. (Livr.) Milă, îndurare, milostivire. – Din lat. misericordia.

DOOM

mizericórdie (livr.) (-di-e) s. f., art. mizericórdia (-di-a), g.-d. mizericórdii, art. mizericórdiei

mizericordioasa
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioase
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioasei
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioasele
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioaselor
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordios
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordiosul
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordiosului
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioși
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioșii
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizericordioșilor
MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ, mizericordioși, -oase, adj. (Livr.) Îndurător, milostiv; generos. [Pr.: -di-os] – Din fr. miséricordieux.

DOOM

mizericordiós (livr.) (-di-os) adj. m., pl. mizericordióși; f. mizericordioásă, pl. mizericordioáse

mizerie
MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

DOOM

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizeriei
MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

DOOM

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizerii
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerii
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerii
MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

DOOM

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizeriile
MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

DOOM

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizeriilor
MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

DOOM

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizerilor
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerilor
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizeroasa
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroase
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroasei
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroasele
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroaselor
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeros
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizerosul
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizerosului
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroși
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroșii
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizeroșilor
MIZERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Nevoiaș, nenorocit. [< fr. miséreux].

mizerul
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerul
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerului
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizerului
MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DOOM

!mizér adj. m., pl. mizéri; f. mizéră, pl. mizére

mizez
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizeze
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizezi
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizilic
MEZELÍC s. n. v. mizilic.

DOOM

!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri

mizând
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizînd
MIZÁ, mizez, vb. I. Tranz. 1. A depune ca miză; a juca pe...; a ponta. 2. Fig. A conta pe..., a se bizui pe... – Din fr. miser.

DOOM

mizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mizeáză

mizări
MIZÁRE, mizări, s. f. Acțiunea de a miza și rezultatul ei; miză. – V. miza.

DOOM

mizáre s. f., g.-d. art. mizắrii; pl. mizắri

mizării
MIZÁRE, mizări, s. f. Acțiunea de a miza și rezultatul ei; miză. – V. miza.

DOOM

mizáre s. f., g.-d. art. mizắrii; pl. mizắri

mizările
MIZÁRE, mizări, s. f. Acțiunea de a miza și rezultatul ei; miză. – V. miza.

DOOM

mizáre s. f., g.-d. art. mizắrii; pl. mizắri

mizărilor
MIZÁRE, mizări, s. f. Acțiunea de a miza și rezultatul ei; miză. – V. miza.

DOOM

mizáre s. f., g.-d. art. mizắrii; pl. mizắri

mișaucă
MIȘÁUCĂ adj. f. (Mold.) Ticăloasă, netrebnică. Mișauca de babă a ieșit în tirg și s-a uitat cu agerime la unul și la altul. SADOVEANU, D. P. 78.

mișc
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișca
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcai
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcam
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcare
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcare
MIȘCÁRE, mișcări, s. f. Acțiunea de a (se) mișca și rezultatul ei. I. 1. Ieșire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziției; deplasare a unui obiect sau a unei ființe. ◊ Mișcare seismică = cutremur de pământ. Mișcări tectonice sau mișcările scoarței = deplasări ale scoarței terestre produse de forțele interne sau de gravitație și care duc la schimbări geologice sau geografice. ◊ Expr. Nicio mișcare = liniște! tăcere! A (se) pune în mișcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exerciții sau parte a unui exercițiu sportiv executate prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ◊ Expr. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. ◊ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mișcarea = a înțelege repede desfășurarea unei acțiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acțiune, faptă. ◊ Loc. adv. În mișcare = într-o stare de agitație, de tulburare, de încordare. ◊ Expr. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune; a face să se agite, să acționeze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spațiu, înaintare, circulație; p. ext. animație, agitație, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unități militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. ♦ Acțiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoție. II. Categorie filosofică care desemnează totalitatea transformărilor și proceselor care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mișca.

DOOM

mișcáre s. f., g.-d. art. mișcắrii; pl. mișcắri

mișcarea
MIȘCÁRE, mișcări, s. f. Acțiunea de a (se) mișca și rezultatul ei. I. 1. Ieșire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziției; deplasare a unui obiect sau a unei ființe. ◊ Mișcare seismică = cutremur de pământ. Mișcări tectonice sau mișcările scoarței = deplasări ale scoarței terestre produse de forțele interne sau de gravitație și care duc la schimbări geologice sau geografice. ◊ Expr. Nicio mișcare = liniște! tăcere! A (se) pune în mișcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exerciții sau parte a unui exercițiu sportiv executate prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ◊ Expr. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. ◊ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mișcarea = a înțelege repede desfășurarea unei acțiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acțiune, faptă. ◊ Loc. adv. În mișcare = într-o stare de agitație, de tulburare, de încordare. ◊ Expr. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune; a face să se agite, să acționeze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spațiu, înaintare, circulație; p. ext. animație, agitație, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unități militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. ♦ Acțiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoție. II. Categorie filosofică care desemnează totalitatea transformărilor și proceselor care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mișca.

DOOM

mișcáre s. f., g.-d. art. mișcắrii; pl. mișcắri

mișcară
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcarăm
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcarăți
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcase
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcasem
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcaseră
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcaserăm
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcaserăți
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcaseși
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcaseți
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcat
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcat
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcata
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcate
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcatei
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcatele
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcatelor
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcatul
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcatului
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcau
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcași
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcați
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcați
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcații
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișcaților
MIȘCÁT, -Ă, mișcați, -te, adj. (Despre oameni) Care este impresionat, emoționat, tulburat; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează emoție, tulburare. – V. mișca.

mișculație
mișculație, mișculații s. f. 1. mașinație, intrigă. 2. escrocherie, fraudă.

mișculă
míșculă (míșcule), s. f. – Scorușă. Ngr. μούσϰουλον „moșmon” (Cihac, II, 676). Sec. XIX, înv.

mișcând
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcînd
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișcă
míșcă (míște), s. f. – Batistă legată cu care se dau lovituri la mîini, într-un joc de copii. Bg. miška „șoarece” (Candrea).

mișcări
MIȘCÁRE, mișcări, s. f. Acțiunea de a (se) mișca și rezultatul ei. I. 1. Ieșire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziției; deplasare a unui obiect sau a unei ființe. ◊ Mișcare seismică = cutremur de pământ. Mișcări tectonice sau mișcările scoarței = deplasări ale scoarței terestre produse de forțele interne sau de gravitație și care duc la schimbări geologice sau geografice. ◊ Expr. Nicio mișcare = liniște! tăcere! A (se) pune în mișcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exerciții sau parte a unui exercițiu sportiv executate prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ◊ Expr. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. ◊ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mișcarea = a înțelege repede desfășurarea unei acțiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acțiune, faptă. ◊ Loc. adv. În mișcare = într-o stare de agitație, de tulburare, de încordare. ◊ Expr. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune; a face să se agite, să acționeze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spațiu, înaintare, circulație; p. ext. animație, agitație, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unități militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. ♦ Acțiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoție. II. Categorie filosofică care desemnează totalitatea transformărilor și proceselor care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mișca.

DOOM

mișcáre s. f., g.-d. art. mișcắrii; pl. mișcắri

mișcării
MIȘCÁRE, mișcări, s. f. Acțiunea de a (se) mișca și rezultatul ei. I. 1. Ieșire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziției; deplasare a unui obiect sau a unei ființe. ◊ Mișcare seismică = cutremur de pământ. Mișcări tectonice sau mișcările scoarței = deplasări ale scoarței terestre produse de forțele interne sau de gravitație și care duc la schimbări geologice sau geografice. ◊ Expr. Nicio mișcare = liniște! tăcere! A (se) pune în mișcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exerciții sau parte a unui exercițiu sportiv executate prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ◊ Expr. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. ◊ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mișcarea = a înțelege repede desfășurarea unei acțiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acțiune, faptă. ◊ Loc. adv. În mișcare = într-o stare de agitație, de tulburare, de încordare. ◊ Expr. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune; a face să se agite, să acționeze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spațiu, înaintare, circulație; p. ext. animație, agitație, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unități militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. ♦ Acțiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoție. II. Categorie filosofică care desemnează totalitatea transformărilor și proceselor care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mișca.

DOOM

mișcáre s. f., g.-d. art. mișcắrii; pl. mișcắri

mișcările
MIȘCÁRE, mișcări, s. f. Acțiunea de a (se) mișca și rezultatul ei. I. 1. Ieșire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziției; deplasare a unui obiect sau a unei ființe. ◊ Mișcare seismică = cutremur de pământ. Mișcări tectonice sau mișcările scoarței = deplasări ale scoarței terestre produse de forțele interne sau de gravitație și care duc la schimbări geologice sau geografice. ◊ Expr. Nicio mișcare = liniște! tăcere! A (se) pune în mișcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exerciții sau parte a unui exercițiu sportiv executate prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ◊ Expr. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. ◊ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mișcarea = a înțelege repede desfășurarea unei acțiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acțiune, faptă. ◊ Loc. adv. În mișcare = într-o stare de agitație, de tulburare, de încordare. ◊ Expr. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune; a face să se agite, să acționeze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spațiu, înaintare, circulație; p. ext. animație, agitație, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unități militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. ♦ Acțiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoție. II. Categorie filosofică care desemnează totalitatea transformărilor și proceselor care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mișca.

DOOM

mișcáre s. f., g.-d. art. mișcắrii; pl. mișcắri

mișcărilor
MIȘCÁRE, mișcări, s. f. Acțiunea de a (se) mișca și rezultatul ei. I. 1. Ieșire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a poziției; deplasare a unui obiect sau a unei ființe. ◊ Mișcare seismică = cutremur de pământ. Mișcări tectonice sau mișcările scoarței = deplasări ale scoarței terestre produse de forțele interne sau de gravitație și care duc la schimbări geologice sau geografice. ◊ Expr. Nicio mișcare = liniște! tăcere! A (se) pune în mișcare = a începe sau a face să înceapă să se deplaseze. ♦ Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exerciții sau parte a unui exercițiu sportiv executate prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ◊ Expr. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. ◊ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) mișcarea = a înțelege repede desfășurarea unei acțiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo. 2. Activitate, acțiune, faptă. ◊ Loc. adv. În mișcare = într-o stare de agitație, de tulburare, de încordare. ◊ Expr. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune; a face să se agite, să acționeze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spațiu, înaintare, circulație; p. ext. animație, agitație, forfotă. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizată, strategică, a unei unități militare. 4. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. ♦ Acțiune (organizată) de masă cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emoție. II. Categorie filosofică care desemnează totalitatea transformărilor și proceselor care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. mișca.

DOOM

mișcáre s. f., g.-d. art. mișcắrii; pl. mișcắri

mișcătoare
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătoarea
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătoarei
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătoarele
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătoarelor
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcător
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcători
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătorii
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătorilor
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătorul
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișcătorului
MIȘCĂTÓR, -OÁRE, mișcători, -oare, adj. 1. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. 2. Fig. Care impresionează, emoționează, tulbură. – Mișca + suf. -ător.

DOOM

mișcătór adj. m., pl. mișcătóri; f. sg. și pl. mișcătoáre

mișea
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișea
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișeaua
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișeaua
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișei
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișei
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișeii
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișeii
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișeilor
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișeilor
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișel
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișel
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișele
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișele
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelea
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeleai
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeleam
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeleasca
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișelească
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeleau
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeleați
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelei
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelei
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelele
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelele
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelelor
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelelor
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelesc
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișelesc
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelescul
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișelescului
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișelește
MIȘELÉȘTE adv. Ca un mișel (1), nedemn; în chip mârșav; ca un laș, ca un fricos. – Mișel + suf. -ește.

DOOM

mișeléște adv.

mișelește
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelești
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișelești
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeleștii
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișeleștile
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișeleștilor
MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

DOOM

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișeli
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelia
MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Caracter specific omului mișel (1); faptă, purtare, atitudine de om mișel (1); ticăloșie, mârșăvie, infamie. 2. (Înv.) Sărăcie, mizerie. – Mișel + suf. -ie.

DOOM

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișelie
MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Caracter specific omului mișel (1); faptă, purtare, atitudine de om mișel (1); ticăloșie, mârșăvie, infamie. 2. (Înv.) Sărăcie, mizerie. – Mișel + suf. -ie.

DOOM

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișeliei
MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Caracter specific omului mișel (1); faptă, purtare, atitudine de om mișel (1); ticăloșie, mârșăvie, infamie. 2. (Înv.) Sărăcie, mizerie. – Mișel + suf. -ie.

DOOM

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișelii
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelii
MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Caracter specific omului mișel (1); faptă, purtare, atitudine de om mișel (1); ticăloșie, mârșăvie, infamie. 2. (Înv.) Sărăcie, mizerie. – Mișel + suf. -ie.

DOOM

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișeliile
MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Caracter specific omului mișel (1); faptă, purtare, atitudine de om mișel (1); ticăloșie, mârșăvie, infamie. 2. (Înv.) Sărăcie, mizerie. – Mișel + suf. -ie.

DOOM

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișeliilor
MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Caracter specific omului mișel (1); faptă, purtare, atitudine de om mișel (1); ticăloșie, mârșăvie, infamie. 2. (Înv.) Sărăcie, mizerie. – Mișel + suf. -ie.

DOOM

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișelim
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelind
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelire
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelire
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.

mișeliră
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelirăm
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelirăți
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelise
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelisem
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeliseră
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeliserăm
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeliserăți
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeliseși
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeliseți
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelit
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelit
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.

mișeliși
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișeliți
MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

mișelnic
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnica
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnice
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicei
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicele
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicelor
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnici
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicii
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicilor
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicul
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelnicului
MIȘÉLNIC, -Ă, mișelnici, -ce, adj. (Rar) 1. De mișel (1); lamentabil; umilitor, degradant. 2. Care dovedește slăbiciune, lașitate; josnic; mârșav, mișelesc. – Mișel + suf. -nic.

DOOM

mișélnic (înv.) adj. m., pl. mișélnici; f. mișélnică, pl. mișélnice

mișelul
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelul
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelului
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelului
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

DOOM

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișelătate
MIȘELĂTÁTE s. f. (Rar) Sărăcie. Lucrul acesta este mișelătatea, neajungerea sau sărăcia. ȚICHINDEAL, la CADE.

mișeniță
MÍȘENIȚĂ, mișenițe, s. f. (Regional) Mulțime mare de oameni sau de animale care se mișcă neîncetat, ca într-un furnicar.

mișina
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișine
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișinei
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișinele
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișinelor
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișini
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișinii
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișinile
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișinilor
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișiță
míșiță (míșițe), s. f. – Braț. Sl. myšĭca. Legătura cu mișină stabilită de Drăganu, RF, II, 297 este îndoielnică. Sec. XVI, înv.

mișmaș
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.

DOOM

mișmáș (fam.) s. n., pl. mișmáșuri

mișmașul
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.

DOOM

mișmáș (fam.) s. n., pl. mișmáșuri

mișmașului
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.

DOOM

mișmáș (fam.) s. n., pl. mișmáșuri

mișmașuri
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.

DOOM

mișmáș (fam.) s. n., pl. mișmáșuri

mișmașurile
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.

DOOM

mișmáș (fam.) s. n., pl. mișmáșuri

mișmașurilor
MIȘMÁȘ, mișmașuri, s. n. (Fam.) 1. Amestec de elemente eterogene; spec. amestec de băuturi. 2. Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învârteală. – Din germ. Mischmasch.

DOOM

mișmáș (fam.) s. n., pl. mișmáșuri

mișmiș
MIȘMÍȘ, mișmișuri, s. n. (Familiar) Afacere necinstită, învîrteală. Cît le sînt oamenii la putere, își încropesc din mișmișuri o stare să le ajungă pentru vremea de opoziție. PAS, E. I 195.

miște
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

miști
MIȘCÁ, mișc, vb. I. 1. Intranz., refl. și tranz. A ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția. ◊ Expr. (Intranz.; fam.) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai un bacșiș; a da cuiva un bacșiș. ♦ Tranz. și refl. A pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa. 2. Refl. și intranz. A porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumită societate, a veni în contact cu... 3. Refl. și intranz. A ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivități) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate satisfăcătoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți. 6. Tranz. A impresiona, a emoționa; a înduioșa. – Et. nec.

DOOM

mișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. miști, 3 míșcă; conj. prez. 3 să míște

mișto
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

DOOM

miștó² (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri

miștocar
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocar
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocara
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocara
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocare
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocare
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarei
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarei
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarele
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarele
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarelor
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarelor
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocari
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocari
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarii
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarii
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarilor
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarilor
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarul
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarul
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarului
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocarului
MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

DOOM

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocăreală
miștocăreală, miștocăreli s. f. ironie, batjocură.

miștocăreasca
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocăresc
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocărescul
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocărescului
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocărești
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocăreștii
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocăreștile
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocăreștilor
MIȘTOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, miștocărești, adj. (Arg.) De miștocar. – Miștocar + suf. -esc.

miștocări
miștocări, miștocăresc v. t. a ironiza, a persifla, a batjocori.

miștoul
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

DOOM

miștó² (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri

miștoului
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

DOOM

miștó² (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri

miștouri
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

DOOM

miștó² (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri

miștourile
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

DOOM

miștó² (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri

miștourilor
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.

DOOM

miștó² (arg.) s. n., art. miștóul; pl. miștóuri

mișui
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuia
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiai
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiala
MIȘUIÁLĂ, mișuieli, s. f. (Rar) Mișunare. [Pr.: -șu-ia-] – Mișui + suf. -eală.

DOOM

mișuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mișuiélii; pl. mișuiéli

mișuiam
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiau
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiați
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuie
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuieli
MIȘUIÁLĂ, mișuieli, s. f. (Rar) Mișunare. [Pr.: -șu-ia-] – Mișui + suf. -eală.

DOOM

mișuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mișuiélii; pl. mișuiéli

mișuielii
MIȘUIÁLĂ, mișuieli, s. f. (Rar) Mișunare. [Pr.: -șu-ia-] – Mișui + suf. -eală.

DOOM

mișuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mișuiélii; pl. mișuiéli

mișuielile
MIȘUIÁLĂ, mișuieli, s. f. (Rar) Mișunare. [Pr.: -șu-ia-] – Mișui + suf. -eală.

DOOM

mișuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mișuiélii; pl. mișuiéli

mișuielilor
MIȘUIÁLĂ, mișuieli, s. f. (Rar) Mișunare. [Pr.: -șu-ia-] – Mișui + suf. -eală.

DOOM

mișuiálă (rar) s. f., g.-d. art. mișuiélii; pl. mișuiéli

mișuii
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuim
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuind
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuire
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuire
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

mișuiră
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuirăm
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuirăți
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuise
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuisem
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiseră
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiserăm
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiserăți
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiseși
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiseți
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuit
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiși
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișuiți
MIȘUÍ, pers. 3 míșuie, vb. IV. Intranz. (Rar) A mișuna. – Cf. mișuna.

DOOM

mișuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 míșuie, imperf. 3 sg. mișuiá; conj. prez. 3 să míșuie

mișun
MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

DOOM

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișun
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișuna
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișuna
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișuna
MÍȘUNĂ¹ s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).

mișunai
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunam
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunare
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunare
MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

DOOM

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mișunarea
MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

DOOM

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mișunară
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunarăm
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunarăți
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunase
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunasem
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunaseră
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunaserăm
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunaserăți
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunaseși
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunaseți
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunat
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunau
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunași
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunați
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișune
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișune
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișune
MÍȘUNĂ¹ s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).

mișuneala
MIȘUNEÁLĂ, mișuneli, s. f. (Rar) Mișunare. – Mișuna + suf. -eală.

DOOM

mișuneálă (rar) s. f., g.-d. art. mișunélii; pl. mișunéli

mișunei
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișunei
MÍȘUNĂ¹ s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).

mișunele
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișunele
MÍȘUNĂ¹ s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).

mișuneli
MIȘUNEÁLĂ, mișuneli, s. f. (Rar) Mișunare. – Mișuna + suf. -eală.

DOOM

mișuneálă (rar) s. f., g.-d. art. mișunélii; pl. mișunéli

mișunelii
MIȘUNEÁLĂ, mișuneli, s. f. (Rar) Mișunare. – Mișuna + suf. -eală.

DOOM

mișuneálă (rar) s. f., g.-d. art. mișunélii; pl. mișunéli

mișunelile
MIȘUNEÁLĂ, mișuneli, s. f. (Rar) Mișunare. – Mișuna + suf. -eală.

DOOM

mișuneálă (rar) s. f., g.-d. art. mișunélii; pl. mișunéli

mișunelilor
MIȘUNEÁLĂ, mișuneli, s. f. (Rar) Mișunare. – Mișuna + suf. -eală.

DOOM

mișuneálă (rar) s. f., g.-d. art. mișunélii; pl. mișunéli

mișunelor
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

DOOM

míșună v. míșină²

mișunelor
MÍȘUNĂ¹ s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).

mișuni
MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

DOOM

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișuni
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunii
MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

DOOM

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișunilor
MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

DOOM

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișunul
MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

DOOM

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișunului
MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

DOOM

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișunând
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunînd
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

DOOM

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunări
MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

DOOM

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mișunării
MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

DOOM

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mișunările
MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

DOOM

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mișunărilor
MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

DOOM

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mița
MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

DOOM

míță s. f., g.-d. art. míței; pl. míțe

mițe
MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

DOOM

míță s. f., g.-d. art. míței; pl. míțe

miței
MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

DOOM

míță s. f., g.-d. art. míței; pl. míțe

mițele
MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

DOOM

míță s. f., g.-d. art. míței; pl. míțe

mițelor
MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

DOOM

míță s. f., g.-d. art. míței; pl. míțe

miți
MIȚÍ, mițesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mițui. – Din miță.

mițoasa
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoase
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoasei
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoasele
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoaselor
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițos
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițosul
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițosului
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoși
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoșii
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițoșilor
MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoși, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, crețe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi și dese. – Miță + suf. -os.

DOOM

mițós adj. m., pl. mițóși; f. mițoásă, pl. mițoáse

mițui
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuia
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiai
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiala
MIȚUIÁLĂ, mițuieli, s. f. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-ia-] – Mițui + suf. -eală.

DOOM

mițuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mițuiélii; pl. mițuiéli

mițuiam
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiască
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiau
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiați
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuieli
MIȚUIÁLĂ, mițuieli, s. f. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-ia-] – Mițui + suf. -eală.

DOOM

mițuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mițuiélii; pl. mițuiéli

mițuielii
MIȚUIÁLĂ, mițuieli, s. f. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-ia-] – Mițui + suf. -eală.

DOOM

mițuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mițuiélii; pl. mițuiéli

mițuielile
MIȚUIÁLĂ, mițuieli, s. f. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-ia-] – Mițui + suf. -eală.

DOOM

mițuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mițuiélii; pl. mițuiéli

mițuielilor
MIȚUIÁLĂ, mițuieli, s. f. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-ia-] – Mițui + suf. -eală.

DOOM

mițuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mițuiélii; pl. mițuiéli

mițuiesc
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiește
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiești
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuii
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuim
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuind
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuire
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuire
MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

DOOM

mițuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri

mițuirea
MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

DOOM

mițuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri

mițuiri
MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

DOOM

mițuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri

mițuirii
MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

DOOM

mițuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri

mițuirile
MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

DOOM

mițuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri

mițuirilor
MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

DOOM

mițuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri

mițuiră
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuirăm
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuirăți
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuise
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuisem
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiseră
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiserăm
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiserăți
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiseși
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiseți
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuit
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuit
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuita
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuite
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuitei
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuitele
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuitelor
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuitul
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuitului
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuiși
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiți
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

DOOM

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuiți
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuiții
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.

mițuiților
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

DOOM

mițuít (pop.) s. n.