mea
MEA CULPA loc. s. f. Formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. [Pr.: mé-a cúlpa] – Expr. lat. DOOM
méa cúlpa (lat.) loc. s. f.
meandrare
MEANDRÁRE s.f. Acțiunea de formare a meandrelor. [Pron. me-an-. / < meandru].
meandrarea
MEANDRÁRE s.f. Acțiunea de formare a meandrelor. [Pron. me-an-. / < meandru].
meandre
MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. DOOM
meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre
meandrele
MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. DOOM
meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre
meandrelor
MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. DOOM
meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre
meandric
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandrica
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandrice
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricei
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricele
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricelor
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandrici
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricii
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricilor
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricul
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandricului
MEÁNDRIC, -Ă, meandrici, -ce, adj. (Despre cursul unei ape) Care are sau formează meandre (1). [Pr.: me-an-] – Meandru + suf. -ic. Cf. fr. méandrique. DOOM
meándric (me-an-) adj. m., pl. meándrici; f. meándrică, pl. meándrice
meandru
MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. DOOM
meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre
meandrul
MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. DOOM
meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre
meandrului
MEÁNDRU, meandre, s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre. DOOM
meándru (me-an-) s. n., art. meándrul; pl. meándre
meandrări
MEANDRÁRE s.f. Acțiunea de formare a meandrelor. [Pron. me-an-. / < meandru].
meandrării
MEANDRÁRE s.f. Acțiunea de formare a meandrelor. [Pron. me-an-. / < meandru].
meandrările
MEANDRÁRE s.f. Acțiunea de formare a meandrelor. [Pron. me-an-. / < meandru].
meandrărilor
MEANDRÁRE s.f. Acțiunea de formare a meandrelor. [Pron. me-an-. / < meandru].
mear
meár (-re), s. n. – Taxă, tarif. Sl. mĕra „măsură”. Cuvînt înv., lipsește în dicționare; cf. în doc. de la 1766; ucenicul să dea mearul un ort starostelui. Cf. merță.
meargă
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
measer
MEÁSER, -Ă, measeri, -e, adj. (Învechit) Sărac, umil, vrednic de plîns. Să nu asuprească pe cel... measer. ISPIRESCU, M. V. 48. – Pronunțat: mea-.
meat
MEÁT, meaturi, s. n. 1. (Anat.) Canal îngust și subțire sau orificiul acestuia, aflate în diferite organe. 2. Spațiu, interstițiu între celulele unui țesut vegetal. [Pr.: me-at] – Din fr. méat, lat. meatus. DOOM
meát s. n., pl. meáturi
meatotomia
MEATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. [Gen. -iei. / < fr. méatotomie].
meatotomie
MEATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. [Gen. -iei. / < fr. méatotomie].
meatotomiei
MEATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. [Gen. -iei. / < fr. méatotomie].
meatotomii
MEATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. [Gen. -iei. / < fr. méatotomie].
meatotomiile
MEATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. [Gen. -iei. / < fr. méatotomie].
meatotomiilor
MEATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a meatului urinar pentru a-l lărgi. [Gen. -iei. / < fr. méatotomie].
meatul
MEÁT, meaturi, s. n. 1. (Anat.) Canal îngust și subțire sau orificiul acestuia, aflate în diferite organe. 2. Spațiu, interstițiu între celulele unui țesut vegetal. [Pr.: me-at] – Din fr. méat, lat. meatus. DOOM
meát s. n., pl. meáturi
meatului
MEÁT, meaturi, s. n. 1. (Anat.) Canal îngust și subțire sau orificiul acestuia, aflate în diferite organe. 2. Spațiu, interstițiu între celulele unui țesut vegetal. [Pr.: me-at] – Din fr. méat, lat. meatus. DOOM
meát s. n., pl. meáturi
meaturi
MEÁT, meaturi, s. n. 1. (Anat.) Canal îngust și subțire sau orificiul acestuia, aflate în diferite organe. 2. Spațiu, interstițiu între celulele unui țesut vegetal. [Pr.: me-at] – Din fr. méat, lat. meatus. DOOM
meát s. n., pl. meáturi
meaturile
MEÁT, meaturi, s. n. 1. (Anat.) Canal îngust și subțire sau orificiul acestuia, aflate în diferite organe. 2. Spațiu, interstițiu între celulele unui țesut vegetal. [Pr.: me-at] – Din fr. méat, lat. meatus. DOOM
meát s. n., pl. meáturi
meaturilor
MEÁT, meaturi, s. n. 1. (Anat.) Canal îngust și subțire sau orificiul acestuia, aflate în diferite organe. 2. Spațiu, interstițiu între celulele unui țesut vegetal. [Pr.: me-at] – Din fr. méat, lat. meatus. DOOM
meát s. n., pl. meáturi
mecani
MECANI- v. mecano-.
mecanic
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanic
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanica
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanica
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii
mecanica
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanice
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanice
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicei
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicei
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicele
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicele
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicelor
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicelor
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicește
MECANICÉȘTE adv. (Înv.) În mod mecanic, automat; mașinal. – Mecanic + suf. -ește. DOOM
mecanicéște (înv.) adv.
mecanici
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanici
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanici
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii
mecanician
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecaniciana
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicianul
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicianului
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecaniciene
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicienei
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicienele
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicienelor
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicieni
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicienii
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicienilor
MECANICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; mecanic. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mecanicien].
mecanicii
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicii
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicii
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii
mecanicile
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii
mecanicilor
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicilor
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicilor
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii
mecanicism
MECANICÍSM s. n. (Fil.) Punct de vedere conform căruia toate fenomenele naturale pot fi explicate în termenii interacțiunilor cauzale dintre particulele materiale fără nicio referire la teleologie, după modelul concepțiilor din sec. XVII, dezvoltate de Descartes și Hobbes. – Mecanic + suf. -ism. Cf. it. meccanicismo. DOOM
mecanicísm s. n.
mecanicismul
MECANICÍSM s. n. (Fil.) Punct de vedere conform căruia toate fenomenele naturale pot fi explicate în termenii interacțiunilor cauzale dintre particulele materiale fără nicio referire la teleologie, după modelul concepțiilor din sec. XVII, dezvoltate de Descartes și Hobbes. – Mecanic + suf. -ism. Cf. it. meccanicismo. DOOM
mecanicísm s. n.
mecanicismului
MECANICÍSM s. n. (Fil.) Punct de vedere conform căruia toate fenomenele naturale pot fi explicate în termenii interacțiunilor cauzale dintre particulele materiale fără nicio referire la teleologie, după modelul concepțiilor din sec. XVII, dezvoltate de Descartes și Hobbes. – Mecanic + suf. -ism. Cf. it. meccanicismo. DOOM
mecanicísm s. n.
mecanicist
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicist
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicista
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicista
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciste
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciste
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistei
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistei
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistele
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistele
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistelor
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistelor
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistul
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistul
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistului
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicistului
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicitate
MECANICITÁTE s.f. (Liv.) Caracter mecanic. [Et. incertă].
mecanicitatea
MECANICITÁTE s.f. (Liv.) Caracter mecanic. [Et. incertă].
mecanicități
MECANICITÁTE s.f. (Liv.) Caracter mecanic. [Et. incertă].
mecanicității
MECANICITÁTE s.f. (Liv.) Caracter mecanic. [Et. incertă].
mecaniciza
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizai
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizam
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizare
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizare
MECANICIZÁRE, mecanicizări, s. f. Acțiunea de a se mecaniciza și rezultatul ei. – V. mecaniciza.
mecanicizarea
MECANICIZÁRE, mecanicizări, s. f. Acțiunea de a se mecaniciza și rezultatul ei. – V. mecaniciza.
mecanicizară
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizarăm
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizarăți
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizase
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizasem
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizaseră
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizaserăm
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizaserăți
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizaseși
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizaseți
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizat
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizat
MECANICIZÁT, -Ă, mecanicizați, -te, adj. Care a devenit mecanic. – V. mecaniciza.
mecanicizau
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizași
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizați
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizează
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizez
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizeze
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizezi
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizând
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizînd
MECANICIZÁ, pers. 3 mecanicizează, vb. I. Refl. (Rar; despre activități raționale) A deveni mecanic, automat. – Mecanic + suf. -iza.
mecanicizări
MECANICIZÁRE, mecanicizări, s. f. Acțiunea de a se mecaniciza și rezultatul ei. – V. mecaniciza.
mecanicizării
MECANICIZÁRE, mecanicizări, s. f. Acțiunea de a se mecaniciza și rezultatul ei. – V. mecaniciza.
mecanicizările
MECANICIZÁRE, mecanicizări, s. f. Acțiunea de a se mecaniciza și rezultatul ei. – V. mecaniciza.
mecanicizărilor
MECANICIZÁRE, mecanicizări, s. f. Acțiunea de a se mecaniciza și rezultatul ei. – V. mecaniciza.
mecaniciști
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciști
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciștii
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciștii
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciștilor
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecaniciștilor
MECANICÍST, -Ă, mecaniciști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile mecanicismului, privitor la mecanicism. 2. S. m. și f. Adept al mecanicismului. – Mecanic[ism] + suf. -ist. DOOM
mecanicíst adj. m., s. m., pl. mecanicíști; adj. f., s. f. mecanicístă, pl. mecanicíste
mecanicul
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicul
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicului
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanicului
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. DOOM
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecanism
MECANÍSM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcătuiesc un astfel de sistem; mașinărie. 2. Mod de funcționare a unui mecanism (1). 3. Mod în care se desfășoară un fenomen, o reacție etc. 4. P. anal. Sistem, mod de organizare politică, economică, socială etc. – Din fr. mécanisme, germ. Mechanismus. DOOM
mecanísm s. n., pl. mecanísme
mecanisme
MECANÍSM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcătuiesc un astfel de sistem; mașinărie. 2. Mod de funcționare a unui mecanism (1). 3. Mod în care se desfășoară un fenomen, o reacție etc. 4. P. anal. Sistem, mod de organizare politică, economică, socială etc. – Din fr. mécanisme, germ. Mechanismus. DOOM
mecanísm s. n., pl. mecanísme
mecanismele
MECANÍSM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcătuiesc un astfel de sistem; mașinărie. 2. Mod de funcționare a unui mecanism (1). 3. Mod în care se desfășoară un fenomen, o reacție etc. 4. P. anal. Sistem, mod de organizare politică, economică, socială etc. – Din fr. mécanisme, germ. Mechanismus. DOOM
mecanísm s. n., pl. mecanísme
mecanismelor
MECANÍSM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcătuiesc un astfel de sistem; mașinărie. 2. Mod de funcționare a unui mecanism (1). 3. Mod în care se desfășoară un fenomen, o reacție etc. 4. P. anal. Sistem, mod de organizare politică, economică, socială etc. – Din fr. mécanisme, germ. Mechanismus. DOOM
mecanísm s. n., pl. mecanísme
mecanismul
MECANÍSM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcătuiesc un astfel de sistem; mașinărie. 2. Mod de funcționare a unui mecanism (1). 3. Mod în care se desfășoară un fenomen, o reacție etc. 4. P. anal. Sistem, mod de organizare politică, economică, socială etc. – Din fr. mécanisme, germ. Mechanismus. DOOM
mecanísm s. n., pl. mecanísme
mecanismului
MECANÍSM, mecanisme, s. n. 1. Sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcătuiesc un astfel de sistem; mașinărie. 2. Mod de funcționare a unui mecanism (1). 3. Mod în care se desfășoară un fenomen, o reacție etc. 4. P. anal. Sistem, mod de organizare politică, economică, socială etc. – Din fr. mécanisme, germ. Mechanismus. DOOM
mecanísm s. n., pl. mecanísme
mecaniza
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizai
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizam
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizare
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizare
MECANIZÁRE, mecanizări, s. f. Acțiunea de a mecaniza și rezultatul ei. – V. mecaniza. DOOM
mecanizáre s. f., g.-d. art. mecanizắrii; pl. mecanizắri
mecanizarea
MECANIZÁRE, mecanizări, s. f. Acțiunea de a mecaniza și rezultatul ei. – V. mecaniza. DOOM
mecanizáre s. f., g.-d. art. mecanizắrii; pl. mecanizắri
mecanizară
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizarăm
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizarăți
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizase
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizasem
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizaseră
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizaserăm
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizaserăți
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizaseși
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizaseți
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizat
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizat
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizata
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizate
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizatei
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizatele
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizatelor
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizator
MECANIZATÓR, mecanizatori, s. m. Tehnician, mecanic pentru mașini agricole. – Din rus. mehanizator (după mecanic). DOOM
mecanizatór s. m., pl. mecanizatóri
mecanizatori
MECANIZATÓR, mecanizatori, s. m. Tehnician, mecanic pentru mașini agricole. – Din rus. mehanizator (după mecanic). DOOM
mecanizatór s. m., pl. mecanizatóri
mecanizatorii
MECANIZATÓR, mecanizatori, s. m. Tehnician, mecanic pentru mașini agricole. – Din rus. mehanizator (după mecanic). DOOM
mecanizatór s. m., pl. mecanizatóri
mecanizatorilor
MECANIZATÓR, mecanizatori, s. m. Tehnician, mecanic pentru mașini agricole. – Din rus. mehanizator (după mecanic). DOOM
mecanizatór s. m., pl. mecanizatóri
mecanizatorul
MECANIZATÓR, mecanizatori, s. m. Tehnician, mecanic pentru mașini agricole. – Din rus. mehanizator (după mecanic). DOOM
mecanizatór s. m., pl. mecanizatóri
mecanizatorului
MECANIZATÓR, mecanizatori, s. m. Tehnician, mecanic pentru mașini agricole. – Din rus. mehanizator (după mecanic). DOOM
mecanizatór s. m., pl. mecanizatóri
mecanizatul
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizatului
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizau
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizași
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizați
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizați
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizații
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizaților
MECANIZÁT, -Ă, mecanizați, -te, adj. Care se face prin intermediul unor mecanisme, dispozitive sau mașini, omul având un rol de conducere și de întreținere. ♦ Care este înzestrat cu mașini, cu mecanisme. – V. mecaniza.
mecanizează
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizez
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizeze
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizezi
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizând
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizînd
MECANIZÁ, mecanizez, vb. I. Tranz. A introduce în procesele de producție mașini, mecanisme, aparate etc. pentru executarea unor operații, activități, cu scopul de a înlocui sau a face mai eficientă munca fizică ori intelectuală a omului. – Din fr. mécaniser. DOOM
mecanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mecanizeáză
mecanizări
MECANIZÁRE, mecanizări, s. f. Acțiunea de a mecaniza și rezultatul ei. – V. mecaniza. DOOM
mecanizáre s. f., g.-d. art. mecanizắrii; pl. mecanizắri
mecanizării
MECANIZÁRE, mecanizări, s. f. Acțiunea de a mecaniza și rezultatul ei. – V. mecaniza. DOOM
mecanizáre s. f., g.-d. art. mecanizắrii; pl. mecanizắri
mecanizările
MECANIZÁRE, mecanizări, s. f. Acțiunea de a mecaniza și rezultatul ei. – V. mecaniza. DOOM
mecanizáre s. f., g.-d. art. mecanizắrii; pl. mecanizắri
mecanizărilor
MECANIZÁRE, mecanizări, s. f. Acțiunea de a mecaniza și rezultatul ei. – V. mecaniza. DOOM
mecanizáre s. f., g.-d. art. mecanizắrii; pl. mecanizắri
mecano
MECANO- Element de compunere însemnând „mecanic”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. mécano-.
mecanochimic
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimica
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimice
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicei
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicele
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicelor
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimici
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicii
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicilor
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicul
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanochimicului
MECANOCHÍMIC, -Ă, mecanochimici, -ce, adj. (Rar) Care se referă la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice și reacții chimice. [Scris și: mecano-chimic] – Mecano- + chimic. DOOM
!mecanochímic (rar) adj. m., pl. mecanochímici; f. mecanochímică, pl. mecanochímice
mecanografia
MECANOGRAFÍE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].
mecanografic
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanografica
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanografice
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficei
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficele
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficelor
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanografici
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficii
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficilor
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficul
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanograficului
MECANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la mecanografie. [< fr. mécanographique].
mecanografie
MECANOGRAFÍE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].
mecanografiei
MECANOGRAFÍE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].
mecanografii
MECANOGRAFÍE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].
mecanografiile
MECANOGRAFÍE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].
mecanografiilor
MECANOGRAFÍE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].
mecanoreceptor
MECANORECEPTÓR, mecanoreceptori, s. m. Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune). – Mecano- + receptor. DOOM
mecanoreceptór s. m., pl. mecanoreceptóri
mecanoreceptori
MECANORECEPTÓR, mecanoreceptori, s. m. Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune). – Mecano- + receptor. DOOM
mecanoreceptór s. m., pl. mecanoreceptóri
mecanoreceptorii
MECANORECEPTÓR, mecanoreceptori, s. m. Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune). – Mecano- + receptor. DOOM
mecanoreceptór s. m., pl. mecanoreceptóri
mecanoreceptorilor
MECANORECEPTÓR, mecanoreceptori, s. m. Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune). – Mecano- + receptor. DOOM
mecanoreceptór s. m., pl. mecanoreceptóri
mecanoreceptorul
MECANORECEPTÓR, mecanoreceptori, s. m. Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune). – Mecano- + receptor. DOOM
mecanoreceptór s. m., pl. mecanoreceptóri
mecanoreceptorului
MECANORECEPTÓR, mecanoreceptori, s. m. Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune). – Mecano- + receptor. DOOM
mecanoreceptór s. m., pl. mecanoreceptóri
mecanostructura
MECANOSTRUCTÚRĂ s.f. Structură funcțională a țesuturilor și a organelor, care apare ca rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei sub influența factorilor mecanici. [< mecano- + structură].
mecanostructuri
MECANOSTRUCTÚRĂ s.f. Structură funcțională a țesuturilor și a organelor, care apare ca rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei sub influența factorilor mecanici. [< mecano- + structură].
mecanostructurii
MECANOSTRUCTÚRĂ s.f. Structură funcțională a țesuturilor și a organelor, care apare ca rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei sub influența factorilor mecanici. [< mecano- + structură].
mecanostructurile
MECANOSTRUCTÚRĂ s.f. Structură funcțională a țesuturilor și a organelor, care apare ca rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei sub influența factorilor mecanici. [< mecano- + structură].
mecanostructurilor
MECANOSTRUCTÚRĂ s.f. Structură funcțională a țesuturilor și a organelor, care apare ca rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei sub influența factorilor mecanici. [< mecano- + structură].
mecanotehnic
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnica
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnica
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnică s. f., g.-d. art. mecanotéhnicii
mecanotehnice
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnicei
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnicele
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnicelor
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnici
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnici
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnică s. f., g.-d. art. mecanotéhnicii
mecanotehnicii
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnicii
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnică s. f., g.-d. art. mecanotéhnicii
mecanotehnicilor
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnicul
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotehnicului
MECANOTÉHNIC, -Ă, mecanotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Mecanică (I 1). 2. Adj. Care se referă la un produs de mecanică (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. – Mecano- + tehnic. DOOM
mecanotéhnic adj. m., pl. mecanotéhnici; f. mecanotéhnică, pl. mecanotéhnice
mecanotelia
MECANOTELÍE s.f. Colecționare de francaturi poștale executate mecanizat. [Gen. -iei. / cf. fr. mécanotélie].
mecanotelie
MECANOTELÍE s.f. Colecționare de francaturi poștale executate mecanizat. [Gen. -iei. / cf. fr. mécanotélie].
mecanoteliei
MECANOTELÍE s.f. Colecționare de francaturi poștale executate mecanizat. [Gen. -iei. / cf. fr. mécanotélie].
mecanotelii
MECANOTELÍE s.f. Colecționare de francaturi poștale executate mecanizat. [Gen. -iei. / cf. fr. mécanotélie].
mecanoterapie
MECANOTERAPÍE s. f. Denumire generală pentru terapeutica prin masaj, prin gimnastică medicală, prin aparate mecanice, aplicată mai ales în boli articulare sau neuromusculare. – Din fr. mécanothérapie. DOOM
mecanoterapíe s. f., art. mecanoterapía, g.-d. mecanoterapíi, art. mecanoterapíei
mecena
MECÉNA, mecena, s. m. Protector al literaturii, al artelor, al științelor; mecenat. – Din fr. mécène. DOOM
*Mecéna (protector roman al artelor) s. propriu m.
mecenat
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát1 (persoană) (rar) s. m., pl. mecenáți
mecenat
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát2 (protecție a culturii) s. n., pl. mecenáte
mecenatism
MECENATÍSM s.n. (Liv.) Atitudine, gest, caracter de mecena; mecenat. [Cf. it. mecenatismo].
mecenatismul
MECENATÍSM s.n. (Liv.) Atitudine, gest, caracter de mecena; mecenat. [Cf. it. mecenatismo].
mecenatismului
MECENATÍSM s.n. (Liv.) Atitudine, gest, caracter de mecena; mecenat. [Cf. it. mecenatismo].
mecenatul
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát1 (persoană) (rar) s. m., pl. mecenáți
mecenatului
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát1 (persoană) (rar) s. m., pl. mecenáți
mecenați
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát1 (persoană) (rar) s. m., pl. mecenáți
mecenații
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát1 (persoană) (rar) s. m., pl. mecenáți
mecenaților
MECENÁT, (1) mecenați, s. m., (2) mecenate, s. n. (Rar) 1. S. m. Mecena. 2. S. n. Protecție și sprijinire acordate artelor, literaturii și științelor din partea unui mecena. – Din it. mecenate. DOOM
mecenát1 (persoană) (rar) s. m., pl. mecenáți
mecet
MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit. DOOM
mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi
mecetul
MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit. DOOM
mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi
mecetului
MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit. DOOM
mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi
meceturi
MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit. DOOM
mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi
meceturile
MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit. DOOM
mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi
meceturilor
MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit. DOOM
mecét (înv., reg.) s. n., pl. mecéturi
mecher
TECHER-MÉCHER adv. (Turcism învechit) În mare grabă, imediat, numaidecît; p. ext. pe sus, cu sila. Pe hainul cela de Mical-Ogli să mi-l trimiți techer- mecher, legat și ferecat. ISPIRESCU, M. V. 20. Tinerii... se pomeniră numai luați pe sus techer-mecher de o ceată de slujbași. POPESCU, B. II 61. Pe la ceasul vecerniei, l-au dus pe Negoiță techer-mecher drept la scara palatului. CARAGIALE, O. III 45. – Accentuat și: techer-mechér.
meci
MECI, meciuri, s. n. Întrecere sportivă disputată între două persoane sau între două echipe; întâlnire, partidă, joc. – Din engl., fr. match. DOOM
meci s. n., pl. méciuri
mecibol
MÉCIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.
mecibolul
MÉCIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.
mecibolului
MÉCIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.
meciboluri
MÉCIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.
mecibolurile
MÉCIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.
mecibolurilor
MÉCIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.
meclă
meclă, mecle s. f. 1. cap, țeastă. 2. față, figură omenească. 3. individ, persoană.
meconina
MECONÍNĂ, meconine, s. f. Alcaloid obținut prin hidroliza narcotinei, care produce convulsii. – Din fr. méconine. DOOM
meconínă s. f., g.-d. art. meconínei
meconine
MECONÍNĂ, meconine, s. f. Alcaloid obținut prin hidroliza narcotinei, care produce convulsii. – Din fr. méconine. DOOM
meconínă s. f., g.-d. art. meconínei
meconinei
MECONÍNĂ, meconine, s. f. Alcaloid obținut prin hidroliza narcotinei, care produce convulsii. – Din fr. méconine. DOOM
meconínă s. f., g.-d. art. meconínei
meconinele
MECONÍNĂ, meconine, s. f. Alcaloid obținut prin hidroliza narcotinei, care produce convulsii. – Din fr. méconine. DOOM
meconínă s. f., g.-d. art. meconínei
meconinelor
MECONÍNĂ, meconine, s. f. Alcaloid obținut prin hidroliza narcotinei, care produce convulsii. – Din fr. méconine. DOOM
meconínă s. f., g.-d. art. meconínei
meconiu
MECÓNIU s. n. 1. Suc de mac; opiu. 2. Materie pe care o elimină ca excremente fătul, imediat după naștere. – Din fr. méconium, lat. meconium. DOOM
mecóniu [niu pron. niu] s. n., art. mecóniul
meconiul
MECÓNIU s. n. 1. Suc de mac; opiu. 2. Materie pe care o elimină ca excremente fătul, imediat după naștere. – Din fr. méconium, lat. meconium. DOOM
mecóniu [niu pron. niu] s. n., art. mecóniul
meconiului
MECÓNIU s. n. 1. Suc de mac; opiu. 2. Materie pe care o elimină ca excremente fătul, imediat după naștere. – Din fr. méconium, lat. meconium. DOOM
mecóniu [niu pron. niu] s. n., art. mecóniul
mecterhanea
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane.
mecăi
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăia
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiai
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiam
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiau
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiați
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăie
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăii
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăim
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăind
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăire
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăire
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică.
mecăiră
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăirăm
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăirăți
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăise
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăisem
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiseră
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiserăm
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiserăți
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiseși
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiseți
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăit
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiși
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
mecăiți
MECĂÍ, mécăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre, rar despre iepuri; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Ir.; despre oameni) A vorbi sau a cânta cu voce tremurată. – Formație onomatopeică. DOOM
mecăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mécăie, imperf. 3 sg. mecăiá; conj. prez. 3 să mécăie
med
MED, mezi, s. m. Persoană care, în Antichitate, făcea parte din populația Mediei sau care era originară de acolo. – Din fr. Mède. DOOM
med s. m., pl. mezi
medalia
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medalia
MEDÁLIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia. DOOM
medálie (-li-e) s. f., art. medália (-li-a), g.-d. art. medáliei; pl. medálii, art. medáliile (-li-i-)
medaliai
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliam
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliară
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliarăm
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliarăți
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliase
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliasem
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliaseră
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliaserăm
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliaserăți
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliaseși
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliaseți
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliat
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliat
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliata
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliate
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliatei
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliatele
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliatelor
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliatul
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliatului
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliau
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliază
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliași
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliați
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliați
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliații
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medaliaților
MEDALIÁT, -Ă, medaliați, -te, adj. Care a fost distins cu o medalie; decorat. [Pr.: -li-at] – Medalie + suf. -at (după fr. médaillé).
medalie
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medalie
MEDÁLIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia. DOOM
medálie (-li-e) s. f., art. medália (-li-a), g.-d. art. medáliei; pl. medálii, art. medáliile (-li-i-)
medaliei
MEDÁLIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia. DOOM
medálie (-li-e) s. f., art. medália (-li-a), g.-d. art. medáliei; pl. medálii, art. medáliile (-li-i-)
medaliem
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medalier
MEDALIÉR, medaliere, s. n. Colecție de medalii; mobilă cu sertare în care se păstrează medaliile. – Pronunțat: -li-er.
medaliere
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliere
MEDALIÉR, medaliere, s. n. Colecție de medalii; mobilă cu sertare în care se păstrează medaliile. – Pronunțat: -li-er.
medaliere
MEDALIÉRE, medalieri, s. f. Faptul de a medalia. – V. medalia. DOOM
!medaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. medaliérii; pl. medaliéri
medalierea
MEDALIÉRE, medalieri, s. f. Faptul de a medalia. – V. medalia. DOOM
!medaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. medaliérii; pl. medaliéri
medalierele
MEDALIÉR, medaliere, s. n. Colecție de medalii; mobilă cu sertare în care se păstrează medaliile. – Pronunțat: -li-er.
medalierelor
MEDALIÉR, medaliere, s. n. Colecție de medalii; mobilă cu sertare în care se păstrează medaliile. – Pronunțat: -li-er.
medalieri
MEDALIÉRE, medalieri, s. f. Faptul de a medalia. – V. medalia. DOOM
!medaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. medaliérii; pl. medaliéri
medalierii
MEDALIÉRE, medalieri, s. f. Faptul de a medalia. – V. medalia. DOOM
!medaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. medaliérii; pl. medaliéri
medalierile
MEDALIÉRE, medalieri, s. f. Faptul de a medalia. – V. medalia. DOOM
!medaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. medaliérii; pl. medaliéri
medalierilor
MEDALIÉRE, medalieri, s. f. Faptul de a medalia. – V. medalia. DOOM
!medaliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. medaliérii; pl. medaliéri
medalierul
MEDALIÉR, medaliere, s. n. Colecție de medalii; mobilă cu sertare în care se păstrează medaliile. – Pronunțat: -li-er.
medalierului
MEDALIÉR, medaliere, s. n. Colecție de medalii; mobilă cu sertare în care se păstrează medaliile. – Pronunțat: -li-er.
medaliez
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medalieze
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medaliezi
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medalii
MEDÁLIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia. DOOM
medálie (-li-e) s. f., art. medália (-li-a), g.-d. art. medáliei; pl. medálii, art. medáliile (-li-i-)
medaliile
MEDÁLIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia. DOOM
medálie (-li-e) s. f., art. medália (-li-a), g.-d. art. medáliei; pl. medálii, art. medáliile (-li-i-)
medaliilor
MEDÁLIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia. DOOM
medálie (-li-e) s. f., art. medália (-li-a), g.-d. art. medáliei; pl. medálii, art. medáliile (-li-i-)
medaliind
MEDALIÁ, medaliez, vb. I. Tranz. A distinge cu o medalie; a decora. [Pr.: -li-a] – Din medaliat (derivat regresiv). DOOM
medaliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 medaliáză, 1 pl. medaliém (-li-em); conj. prez. 3 să medaliéze; ger. medaliínd (-li-ind)
medalioane
MEDALIÓN, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât. ♦ Ramă ovală sau rotundă în care este fixată o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat într-o astfel de ramă. 2. Element decorativ de formă circulară sau ovală, folosit în arhitectură, mobilier etc. și cuprinzând un basorelief, o inscripție, un portret etc. 3. Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. medaglione. DOOM
medalión (-li-on) s. n., pl. medalioáne
medalioanele
MEDALIÓN, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât. ♦ Ramă ovală sau rotundă în care este fixată o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat într-o astfel de ramă. 2. Element decorativ de formă circulară sau ovală, folosit în arhitectură, mobilier etc. și cuprinzând un basorelief, o inscripție, un portret etc. 3. Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. medaglione. DOOM
medalión (-li-on) s. n., pl. medalioáne
medalioanelor
MEDALIÓN, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât. ♦ Ramă ovală sau rotundă în care este fixată o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat într-o astfel de ramă. 2. Element decorativ de formă circulară sau ovală, folosit în arhitectură, mobilier etc. și cuprinzând un basorelief, o inscripție, un portret etc. 3. Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. medaglione. DOOM
medalión (-li-on) s. n., pl. medalioáne
medalion
MEDALIÓN, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât. ♦ Ramă ovală sau rotundă în care este fixată o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat într-o astfel de ramă. 2. Element decorativ de formă circulară sau ovală, folosit în arhitectură, mobilier etc. și cuprinzând un basorelief, o inscripție, un portret etc. 3. Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. medaglione. DOOM
medalión (-li-on) s. n., pl. medalioáne
medalionul
MEDALIÓN, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât. ♦ Ramă ovală sau rotundă în care este fixată o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat într-o astfel de ramă. 2. Element decorativ de formă circulară sau ovală, folosit în arhitectură, mobilier etc. și cuprinzând un basorelief, o inscripție, un portret etc. 3. Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. medaglione. DOOM
medalión (-li-on) s. n., pl. medalioáne
medalionului
MEDALIÓN, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de formă rotundă sau ovală, care încadrează sau închide între două capace o fotografie, o pictură, o șuviță de păr etc. și care se poartă de obicei la gât. ♦ Ramă ovală sau rotundă în care este fixată o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat într-o astfel de ramă. 2. Element decorativ de formă circulară sau ovală, folosit în arhitectură, mobilier etc. și cuprinzând un basorelief, o inscripție, un portret etc. 3. Scriere literară în proză de mici dimensiuni, pe o anumită temă, în care sunt schițate trăsăturile fundamentale ale vieții și operei unei personalități, adesea urmată de exemplificări din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. médaillon (după medalie). Cf. it. medaglione. DOOM
medalión (-li-on) s. n., pl. medalioáne
medalist
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medalista
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medaliste
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medalistei
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medalistele
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medalistelor
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medalistica
MEDALÍSTICĂ s. f. Ramură a numismaticii care se ocupă cu studierea și colecționarea medaliilor. – Medalist + suf. -ică. DOOM
medalístică s. f., g.-d. art. medalísticii
medalistici
MEDALÍSTICĂ s. f. Ramură a numismaticii care se ocupă cu studierea și colecționarea medaliilor. – Medalist + suf. -ică. DOOM
medalístică s. f., g.-d. art. medalísticii
medalisticii
MEDALÍSTICĂ s. f. Ramură a numismaticii care se ocupă cu studierea și colecționarea medaliilor. – Medalist + suf. -ică. DOOM
medalístică s. f., g.-d. art. medalísticii
medalistul
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medalistului
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medaliști
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medaliștii
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medaliștilor
MEDALÍST, medaliști, s. m. Persoană care se ocupă cu studiul sau cu colecționarea medaliilor; colecționar de medalii. – Din fr. médailliste (după medalie). DOOM
medalíst s. m., pl. medalíști
medea
Medea, magiciană vestită, fiica lui Aeetes, regele din Colchis, și nepoata Circei. Cînd argonauții au sosit la Colchis în căutarea Lînii de Aur, Medea, prin vrăjile ei, l-a ajutat pe Iason să iasă biruitor din toate încercările la care l-a supus Aeetes și să pună mîna pe prețioasa lînă (v. și Argonautae). Cum Iason îi făgăduise s-o ia în căsătorie, Medea n-a pregetat apoi să fugă cu el pe mare și să-l ia cu sine drept zălog și pe Absyrtus, fratele ei mai mic. Mai tîrziu, ca să scape de urmărirea lui Aeetes, care se luase după fugari, ea și-a tăiat fratele în bucăți și le-a aruncat în urma ei, în mare. O dată scăpați și după multe peregrinări, cei doi ajung la Iolcus. Acolo, primul act al Medeei este să-l pedepsească pe Pelias, uzurpatorul tronului care i-ar fi revenit de drept lui Iason. Tot Pelias fusese cel care-l trimisese pe Iason în Colchis cu gândul ascuns să-l piardă. Medea urzește o pedeapsă cruntă: sub cuvînt că datorită vrăjilor ei ea poate readuce la tinerețe pe oricine se va lăsa tăiat în bucăți și fiert într-un cazan cu anumite buruieni, ea le determină pe fiicele lui Pelias să-și măcelărească propriul tată și să-l fiarbă în cazanul din care, bineînțeles, n-a mai ieșit viu niciodată. În urma acestei noi crime, Medea și Iason sînt izgoniți din Iolcus de către Acastus, fiul lui Pelias. Ei se statornicesc în cetatea Corinthului, unde trăiesc cîțiva ani, pînă în ziua în care Iason o părăsește pe Medea pentru a se căsători cu Glauce, fiica regelui Creon. În preajma nunții, Medea e alungată. Înainte de plecare ea pedepsește însă trădarea lui Iason. O ucide pe Glauce (v. Creon 1), își omoară apoi propriii copii născuți cu Iason, și aceasta sub ochii părintelui lor, după care-și ia zborul, într-un car tras de niște cai înaripați, și dispare în văzduh. Se duce la Athenae unde se căsătorește cu regele Aegeus, cu care are un fiu. Încercînd să-l înlăture însă pe Theseus, celălalt fiu al lui Aegeus, este gonită și de acolo și silită din nou să ia calea pribegiei. Medea se întoarce în cele din urmă acasă, în Colchis. Acolo îl alungă de la domnie pe uzurpatorul tronului și-și înscăunează din nou tatăl, pe Aeetes, care fusese detronat. Împăcarea dintre tată și fiică este dublată, într-o altă versiune, și de împăcarea Medeei cu Iason, care – se spunea – ar fi venit în cele din urmă după ea, în Colchis.
medean
MEDEÁN, medeanuri, s. n. (Mold.) Loc deschis, teren neacoperit de clădiri, maidan; p. ext. piață. În medeanul unei cișmele, se oprește. Cîteva facle se aprind, rumenind chipurile sinistre. SADOVEANU, O. I 203. La 6 dimineața ne aflam toți, ciotcă, în medeanul din fața primăriei. HOGAȘ, DR. II 130. Iese cîne-cînește în medean, aproape de gazda noastră și găsește un țăran... cu un car încărcat cu lodbe de fag. CREANGĂ, A. 82.
medeea
Medeea = Medea.
medeius
Medeius, fiul lui Iason și al Medeei.
medelean
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelean
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleana
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleanul
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleanul
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleanului
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleanului
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelene
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenei
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenele
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenelor
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleni
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medeleni
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenii
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenii
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenilor
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelenilor
MEDELEÁN, medeleni, s. m. (Reg.) Câine mare. – Din ucr. medeljan. DOOM
medeleán (reg.) s. m., pl. medeléni
medelnicer
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar. DOOM
medelnicér s. m., pl. medelnicéri
medelniceri
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar. DOOM
medelnicér s. m., pl. medelnicéri
medelnicerii
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar. DOOM
medelnicér s. m., pl. medelnicéri
medelnicerilor
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar. DOOM
medelnicér s. m., pl. medelnicéri
medelnicerul
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar. DOOM
medelnicér s. m., pl. medelnicéri
medelnicerului
MEDELNICÉR, medelniceri, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini și servea bucatele; boier care avea acest titlu. – Medelniță + suf. -ar. DOOM
medelnicér s. m., pl. medelnicéri
medelnița
MEDÉLNIȚĂ, medelnițe, s. f. (Înv.) Lighean în care domnul și oaspeții lui își spălau mâinile înainte și după masă. – Cf. sl. mĕdĕnica. DOOM
medélniță (înv.) s. f., g.-d. art. medélniței; pl. medélnițe
medelnițe
MEDÉLNIȚĂ, medelnițe, s. f. (Înv.) Lighean în care domnul și oaspeții lui își spălau mâinile înainte și după masă. – Cf. sl. mĕdĕnica. DOOM
medélniță (înv.) s. f., g.-d. art. medélniței; pl. medélnițe
medelniței
MEDÉLNIȚĂ, medelnițe, s. f. (Înv.) Lighean în care domnul și oaspeții lui își spălau mâinile înainte și după masă. – Cf. sl. mĕdĕnica. DOOM
medélniță (înv.) s. f., g.-d. art. medélniței; pl. medélnițe
medelnițele
MEDÉLNIȚĂ, medelnițe, s. f. (Înv.) Lighean în care domnul și oaspeții lui își spălau mâinile înainte și după masă. – Cf. sl. mĕdĕnica. DOOM
medélniță (înv.) s. f., g.-d. art. medélniței; pl. medélnițe
medelnițelor
MEDÉLNIȚĂ, medelnițe, s. f. (Înv.) Lighean în care domnul și oaspeții lui își spălau mâinile înainte și după masă. – Cf. sl. mĕdĕnica. DOOM
medélniță (înv.) s. f., g.-d. art. medélniței; pl. medélnițe
media
MASS-MÉDIA s. f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă. [Pr.: -di-a] – Cuv. engl. DOOM
mass-média (presă scrisă și audiovizuală) (-di-a) s. f. (o ~ independentă), art. (mass-média (~ actuală), g.-d. art. mass-médiei (prin intermediul ~)
media
RĂCOVÍNĂ, răcovine, s. f. 1. Mică plantă erbacee târâtoare, cu flori mici, albe sau albe-verzui și cu fructul o capsulă lunguiață (Galium rotundifolium). 2. Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decât sepalele, folosită în medicina populară (Stellaria media). [Var.: răcuínă, răcoínă s. f.] – Et. nec.
media
MÉDIA2 s. f. Presa scrisă și audiovizuală. [Pr.: -di-a] – Din fr. média, engl. media. DOOM
média1 (presă scrisă și audiovizuală) s. f. (în ~), art. média (~ actuală), g.-d. art. médiei (prin intermediul ~)
media
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
media
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
media
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediai
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
medial
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
mediala
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
mediale
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialei
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialele
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialelor
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
mediali
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialii
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialilor
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialul
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
medialului
MEDIÁL, -Ă, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se află în interiorul cuvântului. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea de mijloc a cavității bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. médial, lat. medialis. DOOM
mediál (-di-al) adj. m., pl. mediáli; f. mediálă, pl. mediále
mediam
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
median
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
mediana
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
mediana
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
mediane
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
mediane
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianei
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianei
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianele
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianele
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianelor
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianelor
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
mediani
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianii
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianilor
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianta
MEDIÁNTĂ, mediante, s. f. (Muz.) Treapta a treia sau a șasea a modurilor major și minor; acordul minor al acestei trepte. [Pr.: -di-an-] – Din fr. médiante. DOOM
mediántă (muz.) (-di-an-) s. f., g.-d. art. mediántei; pl. mediánte
mediante
MEDIÁNTĂ, mediante, s. f. (Muz.) Treapta a treia sau a șasea a modurilor major și minor; acordul minor al acestei trepte. [Pr.: -di-an-] – Din fr. médiante. DOOM
mediántă (muz.) (-di-an-) s. f., g.-d. art. mediántei; pl. mediánte
mediantei
MEDIÁNTĂ, mediante, s. f. (Muz.) Treapta a treia sau a șasea a modurilor major și minor; acordul minor al acestei trepte. [Pr.: -di-an-] – Din fr. médiante. DOOM
mediántă (muz.) (-di-an-) s. f., g.-d. art. mediántei; pl. mediánte
mediantele
MEDIÁNTĂ, mediante, s. f. (Muz.) Treapta a treia sau a șasea a modurilor major și minor; acordul minor al acestei trepte. [Pr.: -di-an-] – Din fr. médiante. DOOM
mediántă (muz.) (-di-an-) s. f., g.-d. art. mediántei; pl. mediánte
mediantelor
MEDIÁNTĂ, mediante, s. f. (Muz.) Treapta a treia sau a șasea a modurilor major și minor; acordul minor al acestei trepte. [Pr.: -di-an-] – Din fr. médiante. DOOM
mediántă (muz.) (-di-an-) s. f., g.-d. art. mediántei; pl. mediánte
medianul
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
medianului
MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se află la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus. DOOM
mediánă (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediánei; pl. mediáne
mediară
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediarăm
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediarăți
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediase
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediasem
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediaseră
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediaserăm
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediaserăți
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediaseși
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediaseți
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediastin
MEDIASTÍN s. n. Cavitate anatomică cuprinsă între cei doi plămâni și care conține inima, timusul, esofagul, aorta și canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastin. DOOM
mediastín (-di-as-) s. n.
mediastinal
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinala
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinale
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalei
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalele
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalelor
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinali
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalii
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalilor
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalul
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastinalului
MEDIASTINÁL, -Ă, mediastinali, -e, adj. (Anat.) Referitor la mediastin, de mediastin. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinal.
mediastine
MEDIASTÍN s. n. Cavitate anatomică cuprinsă între cei doi plămâni și care conține inima, timusul, esofagul, aorta și canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastin. DOOM
mediastín (-di-as-) s. n.
mediastinele
MEDIASTÍN s. n. Cavitate anatomică cuprinsă între cei doi plămâni și care conține inima, timusul, esofagul, aorta și canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastin. DOOM
mediastín (-di-as-) s. n.
mediastinelor
MEDIASTÍN s. n. Cavitate anatomică cuprinsă între cei doi plămâni și care conține inima, timusul, esofagul, aorta și canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastin. DOOM
mediastín (-di-as-) s. n.
mediastinita
MEDIASTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv mediastinal. [Pron. -di-as-. / < fr. médiastinite].
mediastinite
MEDIASTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv mediastinal. [Pron. -di-as-. / < fr. médiastinite].
mediastinitei
MEDIASTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv mediastinal. [Pron. -di-as-. / < fr. médiastinite].
mediastinoscoape
MEDIASTINOSCÓP, mediastinoscoape, s. n. (Med.) Aparat care servește la examinarea vizuală a mediastinului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscope.
mediastinoscoapele
MEDIASTINOSCÓP, mediastinoscoape, s. n. (Med.) Aparat care servește la examinarea vizuală a mediastinului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscope.
mediastinoscoapelor
MEDIASTINOSCÓP, mediastinoscoape, s. n. (Med.) Aparat care servește la examinarea vizuală a mediastinului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscope.
mediastinoscop
MEDIASTINOSCÓP, mediastinoscoape, s. n. (Med.) Aparat care servește la examinarea vizuală a mediastinului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscope.
mediastinoscopia
MEDIASTINOSCOPÍE, mediastinoscopii, s. f. (Med.) Metodă chirurgicală pentru explorarea mediastinului în scopul stabilirii diagnosticului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscopie.
mediastinoscopie
MEDIASTINOSCOPÍE, mediastinoscopii, s. f. (Med.) Metodă chirurgicală pentru explorarea mediastinului în scopul stabilirii diagnosticului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscopie.
mediastinoscopiei
MEDIASTINOSCOPÍE, mediastinoscopii, s. f. (Med.) Metodă chirurgicală pentru explorarea mediastinului în scopul stabilirii diagnosticului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscopie.
mediastinoscopii
MEDIASTINOSCOPÍE, mediastinoscopii, s. f. (Med.) Metodă chirurgicală pentru explorarea mediastinului în scopul stabilirii diagnosticului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscopie.
mediastinoscopiile
MEDIASTINOSCOPÍE, mediastinoscopii, s. f. (Med.) Metodă chirurgicală pentru explorarea mediastinului în scopul stabilirii diagnosticului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscopie.
mediastinoscopiilor
MEDIASTINOSCOPÍE, mediastinoscopii, s. f. (Med.) Metodă chirurgicală pentru explorarea mediastinului în scopul stabilirii diagnosticului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscopie.
mediastinoscopul
MEDIASTINOSCÓP, mediastinoscoape, s. n. (Med.) Aparat care servește la examinarea vizuală a mediastinului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscope.
mediastinoscopului
MEDIASTINOSCÓP, mediastinoscoape, s. n. (Med.) Aparat care servește la examinarea vizuală a mediastinului. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastinoscope.
mediastinotomia
MEDIASTINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a mediastinului. [Pron. -di-as-, gen. -iei. / < fr. médiastinotomie].
mediastinotomie
MEDIASTINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a mediastinului. [Pron. -di-as-, gen. -iei. / < fr. médiastinotomie].
mediastinotomiei
MEDIASTINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a mediastinului. [Pron. -di-as-, gen. -iei. / < fr. médiastinotomie].
mediastinotomii
MEDIASTINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a mediastinului. [Pron. -di-as-, gen. -iei. / < fr. médiastinotomie].
mediastinotomiile
MEDIASTINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a mediastinului. [Pron. -di-as-, gen. -iei. / < fr. médiastinotomie].
mediastinotomiilor
MEDIASTINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a mediastinului. [Pron. -di-as-, gen. -iei. / < fr. médiastinotomie].
mediastinul
MEDIASTÍN s. n. Cavitate anatomică cuprinsă între cei doi plămâni și care conține inima, timusul, esofagul, aorta și canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastin. DOOM
mediastín (-di-as-) s. n.
mediastinului
MEDIASTÍN s. n. Cavitate anatomică cuprinsă între cei doi plămâni și care conține inima, timusul, esofagul, aorta și canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. médiastin. DOOM
mediastín (-di-as-) s. n.
mediat
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediat
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediata
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediate
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediateca
MEDIATÉCĂ, mediateci, s. f. Încăpere dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate mijloacele audiovizuale folosite mai ales la învățarea limbilor străine. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiathèque.
mediateci
MEDIATÉCĂ, mediateci, s. f. Încăpere dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate mijloacele audiovizuale folosite mai ales la învățarea limbilor străine. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiathèque.
mediatecii
MEDIATÉCĂ, mediateci, s. f. Încăpere dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate mijloacele audiovizuale folosite mai ales la învățarea limbilor străine. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiathèque.
mediatecile
MEDIATÉCĂ, mediateci, s. f. Încăpere dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate mijloacele audiovizuale folosite mai ales la învățarea limbilor străine. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiathèque.
mediatecilor
MEDIATÉCĂ, mediateci, s. f. Încăpere dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate mijloacele audiovizuale folosite mai ales la învățarea limbilor străine. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiathèque.
mediatei
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediatele
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediatelor
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediatic
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediatica
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediatice
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticei
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticele
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticelor
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediatici
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticii
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticilor
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticul
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediaticului
MEDIÁTIC, -Ă, mediatici, -ce, adj. Referitor la mass-media; transmis prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatique. DOOM
mediátic (-di-a) adj. m., pl. mediátici; f. mediátică, pl. mediátice
mediatiza
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizai
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizam
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizare
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizare
MEDIATIZÁRE, mediatizări, s. f. Acțiunea de a mediatiza. [Pr.: -di-a-] – V. mediatiza. DOOM
*mediatizáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediatizắrii; pl. mediatizắri
mediatizarea
MEDIATIZÁRE, mediatizări, s. f. Acțiunea de a mediatiza. [Pr.: -di-a-] – V. mediatiza. DOOM
*mediatizáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediatizắrii; pl. mediatizắri
mediatizară
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizarăm
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizarăți
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizase
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizasem
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizaseră
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizaserăm
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizaserăți
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizaseși
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizaseți
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizat
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizau
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizași
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizați
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizează
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizez
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizeze
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizezi
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizând
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizînd
MEDIATIZÁ, mediatizez, vb. I. Tranz. A face cunoscut prin mass-media. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiatiser. DOOM
*mediatizá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mediatizeáză
mediatizări
MEDIATIZÁRE, mediatizări, s. f. Acțiunea de a mediatiza. [Pr.: -di-a-] – V. mediatiza. DOOM
*mediatizáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediatizắrii; pl. mediatizắri
mediatizării
MEDIATIZÁRE, mediatizări, s. f. Acțiunea de a mediatiza. [Pr.: -di-a-] – V. mediatiza. DOOM
*mediatizáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediatizắrii; pl. mediatizắri
mediatizările
MEDIATIZÁRE, mediatizări, s. f. Acțiunea de a mediatiza. [Pr.: -di-a-] – V. mediatiza. DOOM
*mediatizáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediatizắrii; pl. mediatizắri
mediatizărilor
MEDIATIZÁRE, mediatizări, s. f. Acțiunea de a mediatiza. [Pr.: -di-a-] – V. mediatiza. DOOM
*mediatizáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mediatizắrii; pl. mediatizắri
mediatoare
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoare
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarea
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarea
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarei
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarei
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarele
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarele
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarelor
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatoarelor
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediator
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediator
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatori
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatori
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorii
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorii
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorilor
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorilor
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorul
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorul
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorului
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatorului
MEDIATÓR, -OÁRE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator. DOOM
mediatór2 (-di-a-) s. m., pl. mediatóri
mediatul
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediatului
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediau
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediază
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediași
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediați
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediați
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediația
MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. DOOM
mediáție (-di-a-ți-e) s. f., art. mediáția (-ți-a), g.-d. art. mediáției; pl. mediáții, art. mediáțiile (-ți-i-)
mediație
MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. DOOM
mediáție (-di-a-ți-e) s. f., art. mediáția (-ți-a), g.-d. art. mediáției; pl. mediáții, art. mediáțiile (-ți-i-)
mediației
MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. DOOM
mediáție (-di-a-ți-e) s. f., art. mediáția (-ți-a), g.-d. art. mediáției; pl. mediáții, art. mediáțiile (-ți-i-)
mediații
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediații
MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. DOOM
mediáție (-di-a-ți-e) s. f., art. mediáția (-ți-a), g.-d. art. mediáției; pl. mediáții, art. mediáțiile (-ți-i-)
mediațiile
MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. DOOM
mediáție (-di-a-ți-e) s. f., art. mediáția (-ți-a), g.-d. art. mediáției; pl. mediáții, art. mediáțiile (-ți-i-)
mediațiilor
MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. DOOM
mediáție (-di-a-ți-e) s. f., art. mediáția (-ți-a), g.-d. art. mediáției; pl. mediáții, art. mediáțiile (-ți-i-)
mediaților
MEDIÁT, -Ă, mediați, -te, adj. (Și adverbial) Care are legătură indirectă cu ceva; indirect; care se efectuează prin intermediar, mijlocit. [Pr.: -di-at] – Din fr. médiat.
mediațiune
MEDIAȚIÚNE s.f. v. mediație.
medic
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medic
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medica
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medica
SÁLCE3 s. f. v. salcie1.
medical
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medical
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medical
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medical
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medical
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medical
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicala
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicala
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicala
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicala
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicala
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicala
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicale
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicale
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicale
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicale
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicale
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicale
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalei
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalei
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalei
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalei
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalei
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalei
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalele
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalele
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalele
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalele
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalele
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalele
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalelor
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalelor
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalelor
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalelor
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalelor
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalelor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicali
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicali
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicali
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicali
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicali
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicali
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalii
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalii
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalii
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalii
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalii
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalii
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalilor
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalilor
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalilor
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalilor
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalilor
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalilor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalul
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalul
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalul
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalul
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalul
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalul
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalului
MEDICÁL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului1 sau medicinii, privitor la medic1 sau la medicină; de medic1, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se acordă în caz de boală. Gimnastică medicală = complex de exerciții necesare la corectarea unor deficiențe fizice sau funcționale. – Din fr. médical. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicalului
MÉDICO-FARMACEÚTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic. DOOM
médico-farmaceútic adj. m., pl. médico-farmaceútici; f. médico-farmaceútică, pl. médico-farmaceútice
medicalului
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
medicalului
MEDICO-MILITÁR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar. DOOM
médico-militár adj. m., pl. médico-militári; f. médico-militáră, pl. médico-militáre
medicalului
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
medicalului
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
medicament
MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum. DOOM
medicamént s. n., pl. medicaménte
medicamenta
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentai
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentam
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentare
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentare
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter.
medicamentară
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentarăm
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentarăți
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentase
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentasem
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentaseră
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentaserăm
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentaserăți
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentaseși
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentaseți
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentat
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentat
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter.
medicamentau
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentași
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentați
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamente
MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum. DOOM
medicamént s. n., pl. medicaménte
medicamentează
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentele
MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum. DOOM
medicamént s. n., pl. medicaménte
medicamentelor
MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum. DOOM
medicamént s. n., pl. medicaménte
medicamentez
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamenteze
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentezi
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentoasa
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoase
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoasei
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoasele
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoaselor
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentos
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentosul
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentosului
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoși
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoșii
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentoșilor
MEDICAMENTÓS, -OÁSĂ, medicamentoși, -oase, adj. Care servește ca medicament; care se face cu medicamente. – Din fr. médicamenteux. DOOM
medicamentós adj. m., pl. medicamentóși; f. medicamentoásă, pl. medicamentoáse
medicamentul
MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum. DOOM
medicamént s. n., pl. medicaménte
medicamentului
MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum. DOOM
medicamént s. n., pl. medicaménte
medicamentând
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicamentînd
MEDICAMENTÁ, medicamentez, vb. I. Tranz. (Rar) A trata cu medicamente, a administra medicamente. – Din fr. médicamenter. DOOM
medicamentá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 medicamenteáză
medicastru
MEDICÁSTRU s.m. (Peior.) Medic prost, șarlatan. [< fr. médicastre, it. medicastro].
medicastrul
MEDICÁSTRU s.m. (Peior.) Medic prost, șarlatan. [< fr. médicastre, it. medicastro].
medicastrului
MEDICÁSTRU s.m. (Peior.) Medic prost, șarlatan. [< fr. médicastre, it. medicastro].
medicaștri
MEDICÁSTRU s.m. (Peior.) Medic prost, șarlatan. [< fr. médicastre, it. medicastro].
medicaștrii
MEDICÁSTRU s.m. (Peior.) Medic prost, șarlatan. [< fr. médicastre, it. medicastro].
medicaștrilor
MEDICÁSTRU s.m. (Peior.) Medic prost, șarlatan. [< fr. médicastre, it. medicastro].
medicația
MEDICÁȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication. DOOM
medicáție (-ți-e) s. f., art. medicáția (-ți-a), g.-d. art. medicáției; pl. medicáții, art. medicáțiile (-ți-i-)
medicație
MEDICÁȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication. DOOM
medicáție (-ți-e) s. f., art. medicáția (-ți-a), g.-d. art. medicáției; pl. medicáții, art. medicáțiile (-ți-i-)
medicației
MEDICÁȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication. DOOM
medicáție (-ți-e) s. f., art. medicáția (-ți-a), g.-d. art. medicáției; pl. medicáții, art. medicáțiile (-ți-i-)
medicații
MEDICÁȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication. DOOM
medicáție (-ți-e) s. f., art. medicáția (-ți-a), g.-d. art. medicáției; pl. medicáții, art. medicáțiile (-ți-i-)
medicațiile
MEDICÁȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication. DOOM
medicáție (-ți-e) s. f., art. medicáția (-ți-a), g.-d. art. medicáției; pl. medicáții, art. medicáțiile (-ți-i-)
medicațiilor
MEDICÁȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication. DOOM
medicáție (-ți-e) s. f., art. medicáția (-ți-a), g.-d. art. medicáției; pl. medicáții, art. medicáțiile (-ți-i-)
medicațiune
MEDICAȚIÚNE s.f. v. medicație.
medice
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicei
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicele
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicelor
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medici
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medici
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicii
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicii
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicilor
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicilor
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicina
MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina. DOOM
!medicínă2 (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicínii/medicínei; pl. medicíni/medicíne
medicinal
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinala
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinale
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalei
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalele
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalelor
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinali
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalii
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalilor
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalul
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicinalului
MEDICINÁL, -Ă, medicinali, -e, adj. Folosit ca medicament; din care se prepară medicamente. ◊ Plante medicinale = grup de plante din familii diferite, cultivate sau sălbatice, care, datorită compoziției lor chimice, au proprietăți terapeutice. – Din fr. médicinal, lat. medicinalis. DOOM
medicinál adj. m., pl. medicináli; f. medicinálă, pl. medicinále
medicine
MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina. DOOM
!medicínă2 (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicínii/medicínei; pl. medicíni/medicíne
medicinei
MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina. DOOM
!medicínă2 (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicínii/medicínei; pl. medicíni/medicíne
medicinele
MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina. DOOM
!medicínă2 (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicínii/medicínei; pl. medicíni/medicíne
medicinelor
MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina. DOOM
!medicínă2 (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicínii/medicínei; pl. medicíni/medicíne
medicinist
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medicinista
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
mediciniste
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medicinistei
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medicinistele
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medicinistelor
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medicinistul
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medicinistului
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
mediciniști
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
mediciniștii
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
mediciniștilor
MEDICINÍST, -Ă, mediciniști, -ste, s. m. și f. Student la o facultate de medicină. – Medicină + suf. -ist. DOOM
medicinístă s. f., g.-d. art. medicinístei; pl. mediciníste
medico
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire.
medicul
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicul
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicului
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medicului
MÉDIC1, medici, s. m. Persoană care profesează medicina (1) pe baza unor studii superioare de specialitate; specialist în medicină; doctor. ◊ Medic de familie = medic care acordă asistență medicală și îngrijiri, în mod constant, unui bolnav sau unei familii, în baza unui contract de asigurări medicale.- Din lat. medicus. DOOM
médic2 s. m., pl. médici
medie
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
medie
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
medie
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediei
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediei
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediem
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediere
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediere
MEDIÉRE, medieri, s. f. Mijlocire, mediație. [Pr.: -di-e-] – V. media. DOOM
mediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mediérii; pl. mediéri
medierea
MEDIÉRE, medieri, s. f. Mijlocire, mediație. [Pr.: -di-e-] – V. media. DOOM
mediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mediérii; pl. mediéri
medieri
MEDIÉRE, medieri, s. f. Mijlocire, mediație. [Pr.: -di-e-] – V. media. DOOM
mediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mediérii; pl. mediéri
medierii
MEDIÉRE, medieri, s. f. Mijlocire, mediație. [Pr.: -di-e-] – V. media. DOOM
mediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mediérii; pl. mediéri
medierile
MEDIÉRE, medieri, s. f. Mijlocire, mediație. [Pr.: -di-e-] – V. media. DOOM
mediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mediérii; pl. mediéri
medierilor
MEDIÉRE, medieri, s. f. Mijlocire, mediație. [Pr.: -di-e-] – V. media. DOOM
mediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. mediérii; pl. mediéri
medieval
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievala
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievala
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievale
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievale
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalei
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalei
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalele
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalele
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalelor
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalelor
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievali
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalii
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalilor
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalism
MEDIEVALÍSM s. n. (Rar) Medievalistică. [Pr.: -di-e-] – Medieval + suf. -ism.
medievalismul
MEDIEVALÍSM s. n. (Rar) Medievalistică. [Pr.: -di-e-] – Medieval + suf. -ism.
medievalismului
MEDIEVALÍSM s. n. (Rar) Medievalistică. [Pr.: -di-e-] – Medieval + suf. -ism.
medievalul
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievalului
MEDIEVÁL, -Ă, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care aparține evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imită scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéval. DOOM
!medieválă (literă) (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieválei; pl. medievále
medievism
MEDIEVÍSM s. n. (Rar) 1. Medievistică. 2. Interes, înclinare pentru evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiévisme.
medievismul
MEDIEVÍSM s. n. (Rar) 1. Medievistică. 2. Interes, înclinare pentru evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiévisme.
medievismului
MEDIEVÍSM s. n. (Rar) 1. Medievistică. 2. Interes, înclinare pentru evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiévisme.
medievist
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medievista
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medieviste
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medievistei
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medievistele
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medievistelor
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medievistica
MEDIEVÍSTICĂ s. f. Ramură a istoriei care se ocupă cu studiul evului mediu. [Pr.: -di-e-] – Medievist + suf. -ică. DOOM
medievístică (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievísticii
medievistici
MEDIEVÍSTICĂ s. f. Ramură a istoriei care se ocupă cu studiul evului mediu. [Pr.: -di-e-] – Medievist + suf. -ică. DOOM
medievístică (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievísticii
medievisticii
MEDIEVÍSTICĂ s. f. Ramură a istoriei care se ocupă cu studiul evului mediu. [Pr.: -di-e-] – Medievist + suf. -ică. DOOM
medievístică (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievísticii
medievistul
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medievistului
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medieviști
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medieviștii
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
medieviștilor
MEDIEVÍST, -Ă, medieviști, -ste, s. m. și f. Istoric care se ocupă cu studiul Evului Mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. médiéviste. DOOM
*medievístă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medievístei; pl. medievíste
mediez
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
medieze
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
mediezi
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
medieșean
MEDIEȘEÁN, -Ă, medieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Mediaș. 2. Adj. Care aparține municipiului Mediaș sau medieșenilor (1), referitor la Mediaș ori la medieșeni. [Pr.: -di-e-] – Mediaș (n. pr.) + suf. -an. DOOM
*medieșeán (-di-e-) adj. m., s. m., pl. medieșéni; adj. f. medieșeánă, pl. medieșéne
medieșean
MEDIEȘEÁN, -Ă, medieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Mediaș. 2. Adj. Care aparține municipiului Mediaș sau medieșenilor (1), referitor la Mediaș ori la medieșeni. [Pr.: -di-e-] – Mediaș (n. pr.) + suf. -an. DOOM
*medieșeán (-di-e-) adj. m., s. m., pl. medieșéni; adj. f. medieșeánă, pl. medieșéne
medieșeancă
MEDIEȘEÁNCĂ, medieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Mediaș. [Pr.: -di-e-] – Medieșean + suf. -că. DOOM
*medieșeáncă (-di-e-) s. f., g.-d. art. medieșéncei; pl. medieșénce
medii
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
medii
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediii
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediile
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediile
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediilor
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediilor
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediind
MEDIÁ1, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare. DOOM
mediá2 (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mediáză, 1 pl. mediém (-di-em); conj. prez. 3 să mediéze; ger. mediínd (-di-ind)
medimnă
MEDÍMNĂ s.f. Unitate de măsură din vechea Atenă, cu o capacitate de circa 52 de litri. [< gr. medimnos, cf. fr. médimne].
mediocra
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocre
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrei
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrele
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrelor
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocri
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrii
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrilor
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocritate
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis. DOOM
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắți
mediocritatea
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis. DOOM
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắți
mediocrități
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis. DOOM
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắți
mediocrității
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis. DOOM
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắți
mediocritățile
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis. DOOM
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắți
mediocrităților
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis. DOOM
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắți
mediocriza
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizai
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizam
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizare
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizare
MEDIOCRIZÁRE, mediocrizări, s. f. Faptul de a mediocriza. – V. mediocriza.
mediocrizarea
MEDIOCRIZÁRE, mediocrizări, s. f. Faptul de a mediocriza. – V. mediocriza.
mediocrizară
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizarăm
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizarăți
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizase
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizasem
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizaseră
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizaserăm
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizaserăți
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizaseși
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizaseți
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizat
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizat
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizau
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizași
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizați
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizează
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizez
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizeze
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizezi
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizând
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizînd
MEDIOCRIZÁ, mediocrizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face sau a deveni mediocru. [Pr.: -di-o-] – Mediocru + suf. -iza.
mediocrizări
MEDIOCRIZÁRE, mediocrizări, s. f. Faptul de a mediocriza. – V. mediocriza.
mediocrizării
MEDIOCRIZÁRE, mediocrizări, s. f. Faptul de a mediocriza. – V. mediocriza.
mediocrizările
MEDIOCRIZÁRE, mediocrizări, s. f. Faptul de a mediocriza. – V. mediocriza.
mediocrizărilor
MEDIOCRIZÁRE, mediocrizări, s. f. Faptul de a mediocriza. – V. mediocriza.
mediocru
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrul
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
mediocrului
MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre. DOOM
mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre
medior
MEDIÓR, mediori, adj. m. (Popular, rar) De statură mijlocie. De era el năltișor Îi da postav roșior... De era el medior li da postav gălbior. ALECSANDRI, P. P. 176.
medita
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditabund
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabunda
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabunde
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabundei
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabundele
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabundelor
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabundul
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabundului
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabunzi
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabunzii
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditabunzilor
MEDITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Meditativ. [< it. meditabundo].
meditai
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditam
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditare
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditare
MEDITÁRE, meditări, s. f. Faptul de a medita; meditație. – V. medita. DOOM
meditáre s. f., g.-d. art. meditắrii; pl. meditắri
meditarea
MEDITÁRE, meditări, s. f. Faptul de a medita; meditație. – V. medita. DOOM
meditáre s. f., g.-d. art. meditắrii; pl. meditắri
meditară
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditarăm
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditarăți
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditase
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditasem
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditaseră
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditaserăm
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditaserăți
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditaseși
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditaseți
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditat
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditat
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditata
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditate
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditatei
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditatele
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditatelor
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditativ
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativa
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditative
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativei
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativele
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativelor
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativi
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativii
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativilor
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativul
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditativului
MEDITATÍV, -Ă, meditativi, -e, adj. Înclinat spre meditație1, căruia îi place să mediteze (1); gânditor. – Din fr. méditatif. DOOM
meditatív adj. m., pl. meditatívi; f. meditatívă, pl. meditatíve
meditatoare
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatoarea
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatoarei
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatoarele
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatoarelor
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditator
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatori
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatorii
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatorilor
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatorul
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatorului
REPETITÓR, -OÁRE, repetitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Pedagog, meditator. 2. S. m. și f. Pianist acompaniator al unui cântăreț sau al unui instrumentist în repetiții și în recitaluri; corepetitor. 3. S. n. Sală de meditație într-un internat. – Din fr. répétiteur, germ. Repetitor. DOOM
meditatór s. m., pl. meditatóri
meditatul
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditatului
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditau
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditași
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditați
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditați
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditația
MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation. DOOM
meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
meditație
MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation. DOOM
meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
meditației
MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation. DOOM
meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
meditații
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditații
MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation. DOOM
meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
meditațiile
MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation. DOOM
meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
meditațiilor
MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation. DOOM
meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
meditaților
MEDITÁT, -Ă, meditați, -te, adj. (Despre elevi) Care a primit lecții (particulare) în afara orelor de curs; preparat2. – V. medita.
meditațiune
MEDITAȚIÚNE s.f. v. meditație.
meditează
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
mediteranean
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen.
mediteraneean
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneeana
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneeanul
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneeanului
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneene
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneenei
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneenele
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneenelor
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneeni
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneenii
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
mediteraneenilor
MEDITERANEEÁN, -Ă, mediteraneeni, -e, adj. Care aparține Mării Mediterane sau regiunilor situate în vecinătatea ei, privitor la Marea Mediterană sau la regiunile din jurul ei. ♦ Climă mediteraneeană = climă temperată, cu ierni calde, caracteristică pentru regiunile din jurul Mării Mediterane. [Pr.: -ne-ean. – Scris și: mediteranean] – Din fr. méditerranéen. DOOM
mediteraneeán (-ne-ean) adj. m., pl. mediteraneéni (-ne-eni); f. mediteraneeánă, pl. mediteraneéne
meditez
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
mediteze
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditezi
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditând
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditînd
MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a plănui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. să-și pregătească (în afara orelor de curs) lecțiile, examenele; a da lecții particulare. – Din fr. méditer. DOOM
meditá (a ~) vb., ind. prez. 3 mediteáză
meditări
MEDITÁRE, meditări, s. f. Faptul de a medita; meditație. – V. medita. DOOM
meditáre s. f., g.-d. art. meditắrii; pl. meditắri
meditării
MEDITÁRE, meditări, s. f. Faptul de a medita; meditație. – V. medita. DOOM
meditáre s. f., g.-d. art. meditắrii; pl. meditắri
meditările
MEDITÁRE, meditări, s. f. Faptul de a medita; meditație. – V. medita. DOOM
meditáre s. f., g.-d. art. meditắrii; pl. meditắri
meditărilor
MEDITÁRE, meditări, s. f. Faptul de a medita; meditație. – V. medita. DOOM
meditáre s. f., g.-d. art. meditắrii; pl. meditắri
mediu
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediul
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
mediului
MÉDIU2, -IE, medii, adj., s. f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente; una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um. DOOM
médiu2 [diu pron. diu] s. n., art. médiul; pl. médii, art. médiile (-di-i-)
medium
MÉDIUM s.n. v. mediu.
medius
MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius].
mediusul
MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius].
mediusului
MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius].
mediusuri
MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius].
mediusurile
MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius].
mediusurilor
MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius].
medjlis
MEDJLÍS s.n. Denumirea dată parlamentului sau uneia dintre camere în unele țări din Orient. [< fr. medjliss, pers. medjlis].
medjlisul
MEDJLÍS s.n. Denumirea dată parlamentului sau uneia dintre camere în unele țări din Orient. [< fr. medjliss, pers. medjlis].
medjlisului
MEDJLÍS s.n. Denumirea dată parlamentului sau uneia dintre camere în unele țări din Orient. [< fr. medjliss, pers. medjlis].
medjlisuri
MEDJLÍS s.n. Denumirea dată parlamentului sau uneia dintre camere în unele țări din Orient. [< fr. medjliss, pers. medjlis].
medjlisurile
MEDJLÍS s.n. Denumirea dată parlamentului sau uneia dintre camere în unele țări din Orient. [< fr. medjliss, pers. medjlis].
medjlisurilor
MEDJLÍS s.n. Denumirea dată parlamentului sau uneia dintre camere în unele țări din Orient. [< fr. medjliss, pers. medjlis].
medoc
MEDÓC s.n. Vin de Medoc. [Pl. -uri. / < fr. médoc, cf. Médoc – regiune viticolă în sud-vestul Franței].
medon
Medon 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor, și frate cu Aiax. A căzut în războiul troian, fiind ucis de Aeneas. 2. Unul dintre pretendenții Penelopei.
medonte
Medonte = Medon.
medular
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medulara
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medulare
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularei
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularele
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularelor
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medulari
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularii
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularilor
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularul
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medularului
MEDULÁR, -Ă, medulari, -e, adj. Care aparține măduvei spinării sau măduvei osoase, care se referă la măduva spinării sau la măduva osoasă ori are caracterele ei; care alcătuiește măduva. ◊ Canal medular = canal în interiorul coloanei vertebrale, în care se află măduva spinării; canal rahidian. – Din fr. médullaire. DOOM
medulár adj. m., pl. medulári; f. meduláră, pl. meduláre
medulectomia
MEDULECTOMÍE s.f. (Med.) Medulectomie suprarenală = rezecție a țesutului medular al glandei suprarenale. [Gen. -iei. / < fr. médullectomie].
medulectomie
MEDULECTOMÍE s.f. (Med.) Medulectomie suprarenală = rezecție a țesutului medular al glandei suprarenale. [Gen. -iei. / < fr. médullectomie].
medulectomiei
MEDULECTOMÍE s.f. (Med.) Medulectomie suprarenală = rezecție a țesutului medular al glandei suprarenale. [Gen. -iei. / < fr. médullectomie].
medulectomii
MEDULECTOMÍE s.f. (Med.) Medulectomie suprarenală = rezecție a țesutului medular al glandei suprarenale. [Gen. -iei. / < fr. médullectomie].
medulectomiile
MEDULECTOMÍE s.f. (Med.) Medulectomie suprarenală = rezecție a țesutului medular al glandei suprarenale. [Gen. -iei. / < fr. médullectomie].
medulectomiilor
MEDULECTOMÍE s.f. (Med.) Medulectomie suprarenală = rezecție a țesutului medular al glandei suprarenale. [Gen. -iei. / < fr. médullectomie].
medulita
MEDULÍTĂ, medulite, s. f. (Med.) Inflamație a măduvei osoase. – Din fr. médullite.
medulite
MEDULÍTĂ, medulite, s. f. (Med.) Inflamație a măduvei osoase. – Din fr. médullite.
medulitei
MEDULÍTĂ, medulite, s. f. (Med.) Inflamație a măduvei osoase. – Din fr. médullite.
medulitele
MEDULÍTĂ, medulite, s. f. (Med.) Inflamație a măduvei osoase. – Din fr. médullite.
medulitelor
MEDULÍTĂ, medulite, s. f. (Med.) Inflamație a măduvei osoase. – Din fr. médullite.
medulocultura
MEDULOCULTÚRĂ s.f. (Med.) Metodă de diagnostic în bolile infecțioase, constând din cultivarea germenilor din măduva osoasă. [< fr. médulloculture].
meduloculturi
MEDULOCULTÚRĂ s.f. (Med.) Metodă de diagnostic în bolile infecțioase, constând din cultivarea germenilor din măduva osoasă. [< fr. médulloculture].
meduloculturii
MEDULOCULTÚRĂ s.f. (Med.) Metodă de diagnostic în bolile infecțioase, constând din cultivarea germenilor din măduva osoasă. [< fr. médulloculture].
meduloculturile
MEDULOCULTÚRĂ s.f. (Med.) Metodă de diagnostic în bolile infecțioase, constând din cultivarea germenilor din măduva osoasă. [< fr. médulloculture].
meduloculturilor
MEDULOCULTÚRĂ s.f. (Med.) Metodă de diagnostic în bolile infecțioase, constând din cultivarea germenilor din măduva osoasă. [< fr. médulloculture].
medulosuprarenala
MEDULOSUPRARENÁLĂ, medulosuprarenale, adj. (În sintagma) Glandă medulosuprarenală (și substantivat, f.) = porțiunea centrală a glandei suprarenale care secretă adrenalina și derivatul ei. – Din fr. médullo-surrénale (după suprarenală). DOOM
!medulosuprarenálă (-su-pra-) adj. f., s. f., pl. medulosuprarenále
medulosuprarenale
MEDULOSUPRARENÁLĂ, medulosuprarenale, adj. (În sintagma) Glandă medulosuprarenală (și substantivat, f.) = porțiunea centrală a glandei suprarenale care secretă adrenalina și derivatul ei. – Din fr. médullo-surrénale (după suprarenală). DOOM
!medulosuprarenálă (-su-pra-) adj. f., s. f., pl. medulosuprarenále
medulosuprarenalei
MEDULOSUPRARENÁLĂ, medulosuprarenale, adj. (În sintagma) Glandă medulosuprarenală (și substantivat, f.) = porțiunea centrală a glandei suprarenale care secretă adrenalina și derivatul ei. – Din fr. médullo-surrénale (după suprarenală). DOOM
!medulosuprarenálă (-su-pra-) adj. f., s. f., pl. medulosuprarenále
medulosuprarenalele
MEDULOSUPRARENÁLĂ, medulosuprarenale, adj. (În sintagma) Glandă medulosuprarenală (și substantivat, f.) = porțiunea centrală a glandei suprarenale care secretă adrenalina și derivatul ei. – Din fr. médullo-surrénale (după suprarenală). DOOM
!medulosuprarenálă (-su-pra-) adj. f., s. f., pl. medulosuprarenále
medulosuprarenalelor
MEDULOSUPRARENÁLĂ, medulosuprarenale, adj. (În sintagma) Glandă medulosuprarenală (și substantivat, f.) = porțiunea centrală a glandei suprarenale care secretă adrenalina și derivatul ei. – Din fr. médullo-surrénale (după suprarenală). DOOM
!medulosuprarenálă (-su-pra-) adj. f., s. f., pl. medulosuprarenále
medulosuprarenalom
MEDULOSUPRARENALÓM s.n. (Med.) Tumoare a substanței medulare a glandei suprarenale. [După fr. médullosurrénalome].
medulosuprarenalomul
MEDULOSUPRARENALÓM s.n. (Med.) Tumoare a substanței medulare a glandei suprarenale. [După fr. médullosurrénalome].
medulosuprarenalomului
MEDULOSUPRARENALÓM s.n. (Med.) Tumoare a substanței medulare a glandei suprarenale. [După fr. médullosurrénalome].
medulotransfuzia
MEDULOTRANSFÚZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu măduvă osoasă, efectuată pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boală de iradiere, anemie gravă etc. – Din fr. médullo-transfusion. DOOM
!medulotransfúzie (-lo-tran-sfu-zi-e/-trans-fu-) s. f., art. medulotransfúzia (-zi-a), g.-d. art. medulotransfúziei; pl. medulotransfúzii, art. medulotransfúziile (-zi-i-)
medulotransfuzie
MEDULOTRANSFÚZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu măduvă osoasă, efectuată pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boală de iradiere, anemie gravă etc. – Din fr. médullo-transfusion. DOOM
!medulotransfúzie (-lo-tran-sfu-zi-e/-trans-fu-) s. f., art. medulotransfúzia (-zi-a), g.-d. art. medulotransfúziei; pl. medulotransfúzii, art. medulotransfúziile (-zi-i-)
medulotransfuziei
MEDULOTRANSFÚZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu măduvă osoasă, efectuată pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boală de iradiere, anemie gravă etc. – Din fr. médullo-transfusion. DOOM
!medulotransfúzie (-lo-tran-sfu-zi-e/-trans-fu-) s. f., art. medulotransfúzia (-zi-a), g.-d. art. medulotransfúziei; pl. medulotransfúzii, art. medulotransfúziile (-zi-i-)
medulotransfuzii
MEDULOTRANSFÚZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu măduvă osoasă, efectuată pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boală de iradiere, anemie gravă etc. – Din fr. médullo-transfusion. DOOM
!medulotransfúzie (-lo-tran-sfu-zi-e/-trans-fu-) s. f., art. medulotransfúzia (-zi-a), g.-d. art. medulotransfúziei; pl. medulotransfúzii, art. medulotransfúziile (-zi-i-)
medulotransfuziile
MEDULOTRANSFÚZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu măduvă osoasă, efectuată pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boală de iradiere, anemie gravă etc. – Din fr. médullo-transfusion. DOOM
!medulotransfúzie (-lo-tran-sfu-zi-e/-trans-fu-) s. f., art. medulotransfúzia (-zi-a), g.-d. art. medulotransfúziei; pl. medulotransfúzii, art. medulotransfúziile (-zi-i-)
medulotransfuziilor
MEDULOTRANSFÚZIE, medulotransfuzii, s. f. Transfuzie cu măduvă osoasă, efectuată pentru regenerarea acesteia la bolnavii cu boală de iradiere, anemie gravă etc. – Din fr. médullo-transfusion. DOOM
!medulotransfúzie (-lo-tran-sfu-zi-e/-trans-fu-) s. f., art. medulotransfúzia (-zi-a), g.-d. art. medulotransfúziei; pl. medulotransfúzii, art. medulotransfúziile (-zi-i-)
medusa
Medusa, fiica monstruoasă a lui Phorcys și a lui Ceto și una dintre gorgone. A fost ucisă de către Perseus (v. și Gorgones). Chipul înspăimîntător al Medusei a fost întipărit de către zeița Athena pe egida ei. Vederea lui se spunea că era suficientă pentru a transforma în stană de piatră pe orice muritor.
meduza
Meduza = Medusa.
meduza
MEDÚZĂ, meduze, s. f. Nume dat mai multor (specii de) animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, în formă de ciupercă. – Din fr. méduse. DOOM
medúză s. f., g.-d. art. medúzei; pl. medúze
meduzare
Meduza = Medusa.
meduzat
Meduza = Medusa.
meduze
MEDÚZĂ, meduze, s. f. Nume dat mai multor (specii de) animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, în formă de ciupercă. – Din fr. méduse. DOOM
medúză s. f., g.-d. art. medúzei; pl. medúze
meduzei
MEDÚZĂ, meduze, s. f. Nume dat mai multor (specii de) animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, în formă de ciupercă. – Din fr. méduse. DOOM
medúză s. f., g.-d. art. medúzei; pl. medúze
meduzele
MEDÚZĂ, meduze, s. f. Nume dat mai multor (specii de) animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, în formă de ciupercă. – Din fr. méduse. DOOM
medúză s. f., g.-d. art. medúzei; pl. medúze
meduzelor
MEDÚZĂ, meduze, s. f. Nume dat mai multor (specii de) animale marine din încrengătura celenteratelor, cu corpul gelatinos, transparent, în formă de ciupercă. – Din fr. méduse. DOOM
medúză s. f., g.-d. art. medúzei; pl. medúze
meeting
MÉETING s. n. v. miting.
mefient
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefienta
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefiente
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefientei
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefientele
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefientelor
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefientul
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefientului
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefiența
MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance. DOOM
mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe
mefiențe
MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance. DOOM
mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe
mefienței
MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance. DOOM
mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe
mefiențele
MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance. DOOM
mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe
mefiențelor
MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance. DOOM
mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe
mefienți
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefienții
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefienților
MEFIÉNT, -Ă, mefienți, -te, adj. (Livr.) Neîncrezător; bănuitor. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. méfiant. DOOM
mefiént (livr.) (-fi-ent) adj. m., pl. mefiénți; f. mefiéntă, pl. mefiénte
mefisto
MEFÍSTO s.m. 1. Mefistofel. 2. Caschetă de lână tricotată folosită de alpiniști și vânători, care acoperă fruntea cu un vârf triunghiular. [< it. mefisto].
mefistofel
MEFISTOFÉL s.m. (Liv.) Denumire a diavolului; mefisto (1) [în DN]. [< Mefistofeles – numele diavolului din „Faust” de Goethe].
mefistofeli
MEFISTOFÉL s.m. (Liv.) Denumire a diavolului; mefisto (1) [în DN]. [< Mefistofeles – numele diavolului din „Faust” de Goethe].
mefistofelic
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelica
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelice
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicei
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicele
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicelor
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelici
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicii
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicilor
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicul
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelicului
MEFISTOFÉLIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique. DOOM
mefistofélic adj. m., pl. mefistofélici; f. mefistofélică, pl. mefistofélice
mefistofelii
MEFISTOFÉL s.m. (Liv.) Denumire a diavolului; mefisto (1) [în DN]. [< Mefistofeles – numele diavolului din „Faust” de Goethe].
mefistofelilor
MEFISTOFÉL s.m. (Liv.) Denumire a diavolului; mefisto (1) [în DN]. [< Mefistofeles – numele diavolului din „Faust” de Goethe].
mefistofelul
MEFISTOFÉL s.m. (Liv.) Denumire a diavolului; mefisto (1) [în DN]. [< Mefistofeles – numele diavolului din „Faust” de Goethe].
mefistofelului
MEFISTOFÉL s.m. (Liv.) Denumire a diavolului; mefisto (1) [în DN]. [< Mefistofeles – numele diavolului din „Faust” de Goethe].
mefistoul
MEFÍSTO s.m. 1. Mefistofel. 2. Caschetă de lână tricotată folosită de alpiniști și vânători, care acoperă fruntea cu un vârf triunghiular. [< it. mefisto].
mefistoului
MEFÍSTO s.m. 1. Mefistofel. 2. Caschetă de lână tricotată folosită de alpiniști și vânători, care acoperă fruntea cu un vârf triunghiular. [< it. mefisto].
mefitic
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefitica
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefitice
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticei
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticele
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticelor
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefitici
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticii
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticilor
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticul
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefiticului
MEFÍTIC, -Ă, mefitici, -ce, adj. (Livr.) Cu miros urât; puturos, fetid, pestilențial. – Din germ. mefitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique. DOOM
mefític (livr.) adj. m., pl. mefítici; f. mefítică, pl. mefítice
mefitism
MEFITÍSM s. n. (Livr.) Poluare a aerului cu mirosuri mefitice sau toxice. – Din fr. méphitisme.
mefitismul
MEFITÍSM s. n. (Livr.) Poluare a aerului cu mirosuri mefitice sau toxice. – Din fr. méphitisme.
mefitismului
MEFITÍSM s. n. (Livr.) Poluare a aerului cu mirosuri mefitice sau toxice. – Din fr. méphitisme.
mega
MEGA- Element de compunere cu sensul „foarte mare”, „un milion”. – Din fr. méga-.
mega
a umbla cu mega expr. (intl.) a fi necinstit, a se ține de afaceri ilicite.
megabit
MEGABÍT, megabiți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură a informațiilor, egală cu un milion de biți. [Abr.: Mbit/Mb] – Din fr. mégabit. DOOM
*megabít s. m., pl. megabíți; simb. Mbit/Mb
megabitul
MEGABÍT, megabiți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură a informațiilor, egală cu un milion de biți. [Abr.: Mbit/Mb] – Din fr. mégabit. DOOM
*megabít s. m., pl. megabíți; simb. Mbit/Mb
megabitului
MEGABÍT, megabiți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură a informațiilor, egală cu un milion de biți. [Abr.: Mbit/Mb] – Din fr. mégabit. DOOM
*megabít s. m., pl. megabíți; simb. Mbit/Mb
megabiți
MEGABÍT, megabiți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură a informațiilor, egală cu un milion de biți. [Abr.: Mbit/Mb] – Din fr. mégabit. DOOM
*megabít s. m., pl. megabíți; simb. Mbit/Mb
megabiții
MEGABÍT, megabiți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură a informațiilor, egală cu un milion de biți. [Abr.: Mbit/Mb] – Din fr. mégabit. DOOM
*megabít s. m., pl. megabíți; simb. Mbit/Mb
megabiților
MEGABÍT, megabiți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură a informațiilor, egală cu un milion de biți. [Abr.: Mbit/Mb] – Din fr. mégabit. DOOM
*megabít s. m., pl. megabíți; simb. Mbit/Mb
megacaloria
MEGACALORÍE, megacalorii, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru căldură, egală cu un milion de calorii; termie. [Abr.: Mcal] – Din fr. mégacalorie.
megacalorie
MEGACALORÍE, megacalorii, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru căldură, egală cu un milion de calorii; termie. [Abr.: Mcal] – Din fr. mégacalorie.
megacaloriei
MEGACALORÍE, megacalorii, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru căldură, egală cu un milion de calorii; termie. [Abr.: Mcal] – Din fr. mégacalorie.
megacalorii
MEGACALORÍE, megacalorii, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru căldură, egală cu un milion de calorii; termie. [Abr.: Mcal] – Din fr. mégacalorie.
megacaloriile
MEGACALORÍE, megacalorii, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru căldură, egală cu un milion de calorii; termie. [Abr.: Mcal] – Din fr. mégacalorie.
megacaloriilor
MEGACALORÍE, megacalorii, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru căldură, egală cu un milion de calorii; termie. [Abr.: Mcal] – Din fr. mégacalorie.
megacarioblast
MEGACARIOBLÁST s.n. Celulă mare, cu protoplasmă hialină și foarte bazofilă, ocupată aproape în întregime de nucleu, care se găsește în măduva osoasă. [Pron. -ri-o-. / < fr. mégacaryoblaste, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, blastos – vlăstar].
megacarioblastul
MEGACARIOBLÁST s.n. Celulă mare, cu protoplasmă hialină și foarte bazofilă, ocupată aproape în întregime de nucleu, care se găsește în măduva osoasă. [Pron. -ri-o-. / < fr. mégacaryoblaste, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, blastos – vlăstar].
megacarioblastului
MEGACARIOBLÁST s.n. Celulă mare, cu protoplasmă hialină și foarte bazofilă, ocupată aproape în întregime de nucleu, care se găsește în măduva osoasă. [Pron. -ri-o-. / < fr. mégacaryoblaste, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, blastos – vlăstar].
megacariocit
MEGACARIOCÍT s.n. (Med.) Celulă uriașă a măduvei roșii din os, a cărei citoplasmă se fragmentează, producând plăcuțele sanguine. [Pron. -ri-o-. / < fr. mégacaryocyte, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, kytos – celulă].
megacariocitul
MEGACARIOCÍT s.n. (Med.) Celulă uriașă a măduvei roșii din os, a cărei citoplasmă se fragmentează, producând plăcuțele sanguine. [Pron. -ri-o-. / < fr. mégacaryocyte, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, kytos – celulă].
megacariocitului
MEGACARIOCÍT s.n. (Med.) Celulă uriașă a măduvei roșii din os, a cărei citoplasmă se fragmentează, producând plăcuțele sanguine. [Pron. -ri-o-. / < fr. mégacaryocyte, cf. gr. megas – mare, karyon – nucleu, kytos – celulă].
megacefal
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefala
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefale
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalei
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalele
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalelor
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefali
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalia
MEGACEFALÍE s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a craniului; megalocefalie; megalocranie. [Gen. -iei. / < fr. mégacéphalie, cf. gr. megas – mare, kephale – cap].
megacefalie
MEGACEFALÍE s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a craniului; megalocefalie; megalocranie. [Gen. -iei. / < fr. mégacéphalie, cf. gr. megas – mare, kephale – cap].
megacefaliei
MEGACEFALÍE s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a craniului; megalocefalie; megalocranie. [Gen. -iei. / < fr. mégacéphalie, cf. gr. megas – mare, kephale – cap].
megacefalii
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalii
MEGACEFALÍE s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a craniului; megalocefalie; megalocranie. [Gen. -iei. / < fr. mégacéphalie, cf. gr. megas – mare, kephale – cap].
megacefaliile
MEGACEFALÍE s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a craniului; megalocefalie; megalocranie. [Gen. -iei. / < fr. mégacéphalie, cf. gr. megas – mare, kephale – cap].
megacefaliilor
MEGACEFALÍE s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a craniului; megalocefalie; megalocranie. [Gen. -iei. / < fr. mégacéphalie, cf. gr. megas – mare, kephale – cap].
megacefalilor
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalul
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megacefalului
MEGACEFÁL, -Ă adj. Megalocefal. [< fr. mégacéphale].
megaceros
MEGACÉROS s.m. Mamifer rumegător fosil din familia cerbului, care a trăit în epocile glaciare din cuaternar. [< fr. mégacéros].
megacerosul
MEGACÉROS s.m. Mamifer rumegător fosil din familia cerbului, care a trăit în epocile glaciare din cuaternar. [< fr. mégacéros].
megacerosului
MEGACÉROS s.m. Mamifer rumegător fosil din familia cerbului, care a trăit în epocile glaciare din cuaternar. [< fr. mégacéros].
megacicli
MEGACÍCLU s.m. (Fiz.) Megahertz. [< fr. mégacycle]. DOOM
megacíclu (-ci-clu) s. m., art. megacíclul; pl. megacícli, art. megacíclii; simb. MHz
megaciclii
MEGACÍCLU s.m. (Fiz.) Megahertz. [< fr. mégacycle]. DOOM
megacíclu (-ci-clu) s. m., art. megacíclul; pl. megacícli, art. megacíclii; simb. MHz
megaciclilor
MEGACÍCLU s.m. (Fiz.) Megahertz. [< fr. mégacycle]. DOOM
megacíclu (-ci-clu) s. m., art. megacíclul; pl. megacícli, art. megacíclii; simb. MHz
megaciclu
MEGACÍCLU s.m. (Fiz.) Megahertz. [< fr. mégacycle]. DOOM
megacíclu (-ci-clu) s. m., art. megacíclul; pl. megacícli, art. megacíclii; simb. MHz
megaciclul
MEGACÍCLU s.m. (Fiz.) Megahertz. [< fr. mégacycle]. DOOM
megacíclu (-ci-clu) s. m., art. megacíclul; pl. megacícli, art. megacíclii; simb. MHz
megaciclului
MEGACÍCLU s.m. (Fiz.) Megahertz. [< fr. mégacycle]. DOOM
megacíclu (-ci-clu) s. m., art. megacíclul; pl. megacícli, art. megacíclii; simb. MHz
megacolon
MEGACOLÓN s. n. Dilatare pronunțată a intestinului gros, dobândită sau congenitală. – Din fr. mégacôlon. DOOM
megacolón s. n.
megacolonul
MEGACOLÓN s. n. Dilatare pronunțată a intestinului gros, dobândită sau congenitală. – Din fr. mégacôlon. DOOM
megacolón s. n.
megacolonului
MEGACOLÓN s. n. Dilatare pronunțată a intestinului gros, dobândită sau congenitală. – Din fr. mégacôlon. DOOM
megacolón s. n.
megacolonuri
MEGACOLÓN s. n. Dilatare pronunțată a intestinului gros, dobândită sau congenitală. – Din fr. mégacôlon. DOOM
megacolón s. n.
megacolonurile
MEGACOLÓN s. n. Dilatare pronunțată a intestinului gros, dobândită sau congenitală. – Din fr. mégacôlon. DOOM
megacolón s. n.
megacolonurilor
MEGACOLÓN s. n. Dilatare pronunțată a intestinului gros, dobândită sau congenitală. – Din fr. mégacôlon. DOOM
megacolón s. n.
megacosm
MEGACÓSMOS s. n. (Livr.) Macrocosmos. [Var.: megacósm s. n.] – Din engl. megacosm.
megacosmos
MEGACÓSMOS s. n. (Livr.) Macrocosmos. [Var.: megacósm s. n.] – Din engl. megacosm.
megacosmosul
MEGACÓSMOS s. n. (Livr.) Macrocosmos. [Var.: megacósm s. n.] – Din engl. megacosm.
megacosmosului
MEGACÓSMOS s. n. (Livr.) Macrocosmos. [Var.: megacósm s. n.] – Din engl. megacosm.
megadina
MEGADÍNĂ, megadine, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru forță, egală cu un milion de dine. [Abr.: Mdyn] – Din fr. mégadyne. DOOM
megadínă s. f., g.-d. art. megadínei; pl. megadíne
megadine
MEGADÍNĂ, megadine, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru forță, egală cu un milion de dine. [Abr.: Mdyn] – Din fr. mégadyne. DOOM
megadínă s. f., g.-d. art. megadínei; pl. megadíne
megadinei
MEGADÍNĂ, megadine, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru forță, egală cu un milion de dine. [Abr.: Mdyn] – Din fr. mégadyne. DOOM
megadínă s. f., g.-d. art. megadínei; pl. megadíne
megadinele
MEGADÍNĂ, megadine, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru forță, egală cu un milion de dine. [Abr.: Mdyn] – Din fr. mégadyne. DOOM
megadínă s. f., g.-d. art. megadínei; pl. megadíne
megadinelor
MEGADÍNĂ, megadine, s. f. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru forță, egală cu un milion de dine. [Abr.: Mdyn] – Din fr. mégadyne. DOOM
megadínă s. f., g.-d. art. megadínei; pl. megadíne
megaduoden
MEGADUODÉN s.n. (Med.) Dilatare a duodenului. [Pron. -du-o-. / < fr. mégaduodénum].
megaduodenul
MEGADUODÉN s.n. (Med.) Dilatare a duodenului. [Pron. -du-o-. / < fr. mégaduodénum].
megaduodenului
MEGADUODÉN s.n. (Med.) Dilatare a duodenului. [Pron. -du-o-. / < fr. mégaduodénum].
megaduodenuri
MEGADUODÉN s.n. (Med.) Dilatare a duodenului. [Pron. -du-o-. / < fr. mégaduodénum].
megaduodenurile
MEGADUODÉN s.n. (Med.) Dilatare a duodenului. [Pron. -du-o-. / < fr. mégaduodénum].
megaduodenurilor
MEGADUODÉN s.n. (Med.) Dilatare a duodenului. [Pron. -du-o-. / < fr. mégaduodénum].
megaelectronvolt
MEGAELECTRONVÓLT s.m. Unitate de măsură pentru energie, egală cu un milion de electronvolți. [< fr. mégaélectronvolt]. DOOM
megaelectronvólt s. m., pl. megaelectronvólți; simb. MeV
megaelectronvoltul
MEGAELECTRONVÓLT s.m. Unitate de măsură pentru energie, egală cu un milion de electronvolți. [< fr. mégaélectronvolt]. DOOM
megaelectronvólt s. m., pl. megaelectronvólți; simb. MeV
megaelectronvoltului
MEGAELECTRONVÓLT s.m. Unitate de măsură pentru energie, egală cu un milion de electronvolți. [< fr. mégaélectronvolt]. DOOM
megaelectronvólt s. m., pl. megaelectronvólți; simb. MeV
megaelectronvolți
MEGAELECTRONVÓLT s.m. Unitate de măsură pentru energie, egală cu un milion de electronvolți. [< fr. mégaélectronvolt]. DOOM
megaelectronvólt s. m., pl. megaelectronvólți; simb. MeV
megaelectronvolții
MEGAELECTRONVÓLT s.m. Unitate de măsură pentru energie, egală cu un milion de electronvolți. [< fr. mégaélectronvolt]. DOOM
megaelectronvólt s. m., pl. megaelectronvólți; simb. MeV
megaelectronvolților
MEGAELECTRONVÓLT s.m. Unitate de măsură pentru energie, egală cu un milion de electronvolți. [< fr. mégaélectronvolt]. DOOM
megaelectronvólt s. m., pl. megaelectronvólți; simb. MeV
megaera
Megaera, una dintre erinii (v. Erinyes).
megaerg
MEGAÉRG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg. DOOM
megaérg s. m., pl. megaérgi
megaergi
MEGAÉRG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg. DOOM
megaérg s. m., pl. megaérgi
megaergii
MEGAÉRG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg. DOOM
megaérg s. m., pl. megaérgi
megaergilor
MEGAÉRG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg. DOOM
megaérg s. m., pl. megaérgi
megaergul
MEGAÉRG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg. DOOM
megaérg s. m., pl. megaérgi
megaergului
MEGAÉRG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg. DOOM
megaérg s. m., pl. megaérgi
megafarad
MEGAFARÁD s.m. Unitate de capacitate electrică, egală cu un milion de farazi. [< fr. mégafarad].
megafaradul
MEGAFARÁD s.m. Unitate de capacitate electrică, egală cu un milion de farazi. [< fr. mégafarad].
megafaradului
MEGAFARÁD s.m. Unitate de capacitate electrică, egală cu un milion de farazi. [< fr. mégafarad].
megafarazi
MEGAFARÁD s.m. Unitate de capacitate electrică, egală cu un milion de farazi. [< fr. mégafarad].
megafarazii
MEGAFARÁD s.m. Unitate de capacitate electrică, egală cu un milion de farazi. [< fr. mégafarad].
megafarazilor
MEGAFARÁD s.m. Unitate de capacitate electrică, egală cu un milion de farazi. [< fr. mégafarad].
megafoane
MEGAFÓN, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone. DOOM
megafón s. n., pl. megafoáne
megafoanele
MEGAFÓN, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone. DOOM
megafón s. n., pl. megafoáne
megafoanelor
MEGAFÓN, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone. DOOM
megafón s. n., pl. megafoáne
megafon
MEGAFÓN, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone. DOOM
megafón s. n., pl. megafoáne
megafonul
MEGAFÓN, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone. DOOM
megafón s. n., pl. megafoáne
megafonului
MEGAFÓN, megafoane, s. n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piețe, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator și un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanță a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicări verbale la distanță. – Din fr. mégaphone. DOOM
megafón s. n., pl. megafoáne
megagraf
MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe. DOOM
megagráf (-ga-graf) s. n., pl. megagráfe
megagrafe
MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe. DOOM
megagráf (-ga-graf) s. n., pl. megagráfe
megagrafele
MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe. DOOM
megagráf (-ga-graf) s. n., pl. megagráfe
megagrafelor
MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe. DOOM
megagráf (-ga-graf) s. n., pl. megagráfe
megagraful
MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe. DOOM
megagráf (-ga-graf) s. n., pl. megagráfe
megagrafului
MEGAGRÁF, megagrafe, s. n. Planșetă mare de desen, montată articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinație. – Din fr. mégagraphe. DOOM
megagráf (-ga-graf) s. n., pl. megagráfe
megahertz
MEGAHÉRTZ, megahertzi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru frecvență, egală cu un milion de hertzi. [Pr.: -herț. – Abr.: MHz] – Din germ. Megahertz, fr. mégahertz. DOOM
megahértz [tz pron. ț] s. m., pl. megahértzi; simb. MHz
megahertzi
MEGAHÉRTZ, megahertzi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru frecvență, egală cu un milion de hertzi. [Pr.: -herț. – Abr.: MHz] – Din germ. Megahertz, fr. mégahertz. DOOM
megahértz [tz pron. ț] s. m., pl. megahértzi; simb. MHz
megahertzii
MEGAHÉRTZ, megahertzi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru frecvență, egală cu un milion de hertzi. [Pr.: -herț. – Abr.: MHz] – Din germ. Megahertz, fr. mégahertz. DOOM
megahértz [tz pron. ț] s. m., pl. megahértzi; simb. MHz
megahertzilor
MEGAHÉRTZ, megahertzi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru frecvență, egală cu un milion de hertzi. [Pr.: -herț. – Abr.: MHz] – Din germ. Megahertz, fr. mégahertz. DOOM
megahértz [tz pron. ț] s. m., pl. megahértzi; simb. MHz
megahertzul
MEGAHÉRTZ, megahertzi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru frecvență, egală cu un milion de hertzi. [Pr.: -herț. – Abr.: MHz] – Din germ. Megahertz, fr. mégahertz. DOOM
megahértz [tz pron. ț] s. m., pl. megahértzi; simb. MHz
megahertzului
MEGAHÉRTZ, megahertzi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru frecvență, egală cu un milion de hertzi. [Pr.: -herț. – Abr.: MHz] – Din germ. Megahertz, fr. mégahertz. DOOM
megahértz [tz pron. ț] s. m., pl. megahértzi; simb. MHz
megahit
MEGAHÍT, megahituri, s. n. Hit de foarte mare succes. – Mega- + hit. DOOM
megahít s. n., pl. megahíturi
megal
MEGAL- v. megalo-.
megalencefalia
MEGALENCEFALÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a encefalului; megacefalie; macroencefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalencéphalie, cf. gr. megas – mare, enkephalos – creier].
megalencefalie
MEGALENCEFALÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a encefalului; megacefalie; macroencefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalencéphalie, cf. gr. megas – mare, enkephalos – creier].
megalencefaliei
MEGALENCEFALÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a encefalului; megacefalie; macroencefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalencéphalie, cf. gr. megas – mare, enkephalos – creier].
megalencefalii
MEGALENCEFALÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a encefalului; megacefalie; macroencefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalencéphalie, cf. gr. megas – mare, enkephalos – creier].
megalencefaliile
MEGALENCEFALÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a encefalului; megacefalie; macroencefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalencéphalie, cf. gr. megas – mare, enkephalos – creier].
megalencefaliilor
MEGALENCEFALÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a encefalului; megacefalie; macroencefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalencéphalie, cf. gr. megas – mare, enkephalos – creier].
megalezii
MEGALEZÍI s.n.pl. Sărbători în cinstea zeiței Cibela, care se celebrau în aprilie. [< lat. megalesia, cf. fr. mégalésies].
megalhepatia
MEGALHEPATÍE s.f. Mărire a ficatului, cauzată de o boală, de un efort deosebit al inimii etc. [Gen. -iei. / < fr. mégalhépatie, cf. gr. megas – mare, hepar – ficat].
megalhepatie
MEGALHEPATÍE s.f. Mărire a ficatului, cauzată de o boală, de un efort deosebit al inimii etc. [Gen. -iei. / < fr. mégalhépatie, cf. gr. megas – mare, hepar – ficat].
megalhepatiei
MEGALHEPATÍE s.f. Mărire a ficatului, cauzată de o boală, de un efort deosebit al inimii etc. [Gen. -iei. / < fr. mégalhépatie, cf. gr. megas – mare, hepar – ficat].
megalhepatii
MEGALHEPATÍE s.f. Mărire a ficatului, cauzată de o boală, de un efort deosebit al inimii etc. [Gen. -iei. / < fr. mégalhépatie, cf. gr. megas – mare, hepar – ficat].
megalie
-MEGALÍE Element secund de compunere savantă, cu semnificația „mărire”. [< fr. -mégalie, cf. gr. megas, megalos].
megalit
MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente preistorice (milen. III-II î. H.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatră brută cioplite sumar. – Din fr. mégalithe. DOOM
megalít s. m., pl. megalíți
megalitic
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megalitica
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megalitice
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticei
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticele
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticelor
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megalitici
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticii
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticilor
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticul
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megaliticului
MEGALÍTIC, -Ă, megalitici, -ce, adj. Care aparține megaliților sau epocii lor, privitor la megaliți sau la epoca lor. – Din fr. mégalithique. DOOM
megalític adj. m., pl. megalítici; f. megalítică, pl. megalítice
megalitul
MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente preistorice (milen. III-II î. H.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatră brută cioplite sumar. – Din fr. mégalithe. DOOM
megalít s. m., pl. megalíți
megalitului
MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente preistorice (milen. III-II î. H.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatră brută cioplite sumar. – Din fr. mégalithe. DOOM
megalít s. m., pl. megalíți
megaliți
MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente preistorice (milen. III-II î. H.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatră brută cioplite sumar. – Din fr. mégalithe. DOOM
megalít s. m., pl. megalíți
megaliții
MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente preistorice (milen. III-II î. H.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatră brută cioplite sumar. – Din fr. mégalithe. DOOM
megalít s. m., pl. megalíți
megaliților
MEGALÍT, megaliți, s. m. Nume dat unor monumente preistorice (milen. III-II î. H.), cu funcție necunoscută (probabil funerară sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatră brută cioplite sumar. – Din fr. mégalithe. DOOM
megalít s. m., pl. megalíți
megalo
MEGALO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „mare”, „mărire”. [Var. megal-. / < fr. mégalo-, it. megalo-, cf. gr. megas, megalos].
megaloblast
MEGALOBLÁST, megaloblaste, s. n. (Biol.) Globulă roșie cu nucleul anormal mărit, caracteristică în anemia pernicioasă; (rar) macroblast. – Din fr. mégaloblaste, engl. megaloblast.
megaloblaste
MEGALOBLÁST, megaloblaste, s. n. (Biol.) Globulă roșie cu nucleul anormal mărit, caracteristică în anemia pernicioasă; (rar) macroblast. – Din fr. mégaloblaste, engl. megaloblast.
megaloblastele
MEGALOBLÁST, megaloblaste, s. n. (Biol.) Globulă roșie cu nucleul anormal mărit, caracteristică în anemia pernicioasă; (rar) macroblast. – Din fr. mégaloblaste, engl. megaloblast.
megaloblastelor
MEGALOBLÁST, megaloblaste, s. n. (Biol.) Globulă roșie cu nucleul anormal mărit, caracteristică în anemia pernicioasă; (rar) macroblast. – Din fr. mégaloblaste, engl. megaloblast.
megaloblastul
MEGALOBLÁST, megaloblaste, s. n. (Biol.) Globulă roșie cu nucleul anormal mărit, caracteristică în anemia pernicioasă; (rar) macroblast. – Din fr. mégaloblaste, engl. megaloblast.
megaloblastului
MEGALOBLÁST, megaloblaste, s. n. (Biol.) Globulă roșie cu nucleul anormal mărit, caracteristică în anemia pernicioasă; (rar) macroblast. – Din fr. mégaloblaste, engl. megaloblast.
megalocefal
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefala
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefale
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalei
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalele
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalelor
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefali
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalia
MEGALOCEFALÍE, megalocefalii, s. f. Anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului. – Din fr. mégalocéphalie. DOOM
megalocefalíe s. f., art. megalocefalía, g.-d. art. megalocefalíei; pl. megalocefalíi, art. megalocefalíile
megalocefalie
MEGALOCEFALÍE, megalocefalii, s. f. Anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului. – Din fr. mégalocéphalie. DOOM
megalocefalíe s. f., art. megalocefalía, g.-d. art. megalocefalíei; pl. megalocefalíi, art. megalocefalíile
megalocefaliei
MEGALOCEFALÍE, megalocefalii, s. f. Anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului. – Din fr. mégalocéphalie. DOOM
megalocefalíe s. f., art. megalocefalía, g.-d. art. megalocefalíei; pl. megalocefalíi, art. megalocefalíile
megalocefalii
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalii
MEGALOCEFALÍE, megalocefalii, s. f. Anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului. – Din fr. mégalocéphalie. DOOM
megalocefalíe s. f., art. megalocefalía, g.-d. art. megalocefalíei; pl. megalocefalíi, art. megalocefalíile
megalocefaliile
MEGALOCEFALÍE, megalocefalii, s. f. Anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului. – Din fr. mégalocéphalie. DOOM
megalocefalíe s. f., art. megalocefalía, g.-d. art. megalocefalíei; pl. megalocefalíi, art. megalocefalíile
megalocefaliilor
MEGALOCEFALÍE, megalocefalii, s. f. Anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului. – Din fr. mégalocéphalie. DOOM
megalocefalíe s. f., art. megalocefalía, g.-d. art. megalocefalíei; pl. megalocefalíi, art. megalocefalíile
megalocefalilor
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalul
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocefalului
MEGALOCEFÁL, -Ă, megalocefali, -e, adj. (Adesea substantivat) Care prezintă fenomenul de megalocefalie. – Din fr. mégalocéphale. DOOM
megalocefál adj. m., pl. megalocefáli; f. megalocefálă, pl. megalocefále
megalocit
MEGALOCÍT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte. DOOM
megalocít s. n., pl. megalocíte
megalocite
MEGALOCÍT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte. DOOM
megalocít s. n., pl. megalocíte
megalocitele
MEGALOCÍT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte. DOOM
megalocít s. n., pl. megalocíte
megalocitelor
MEGALOCÍT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte. DOOM
megalocít s. n., pl. megalocíte
megalocitoza
MEGALOCITÓZĂ, megalocitoze, s. f. (Med.) Anemie pernicioasă provocată de megalocite. – Din fr. mégalocytose.
megalocitoze
MEGALOCITÓZĂ, megalocitoze, s. f. (Med.) Anemie pernicioasă provocată de megalocite. – Din fr. mégalocytose.
megalocitozei
MEGALOCITÓZĂ, megalocitoze, s. f. (Med.) Anemie pernicioasă provocată de megalocite. – Din fr. mégalocytose.
megalocitozele
MEGALOCITÓZĂ, megalocitoze, s. f. (Med.) Anemie pernicioasă provocată de megalocite. – Din fr. mégalocytose.
megalocitozelor
MEGALOCITÓZĂ, megalocitoze, s. f. (Med.) Anemie pernicioasă provocată de megalocite. – Din fr. mégalocytose.
megalocitul
MEGALOCÍT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte. DOOM
megalocít s. n., pl. megalocíte
megalocitului
MEGALOCÍT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte. DOOM
megalocít s. n., pl. megalocíte
megalocranie
MEGALOCRANÍE s.f. Megalocefalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalocranie, cf. gr. megas – mare, kranion – craniu].
megalodontie
MEGALODONTÍE s.n. (Med.) Macrodontie. [Gen. -iei. / cf. gr. megas – mare, odous – dinte].
megaloman
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megaloman
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomana
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomana
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomane
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomane
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanei
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanei
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanele
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanele
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanelor
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanelor
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomani
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomani
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomania
MEGALOMANÍE, megalomanii, s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1). 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. – Din fr. mégalomanie. DOOM
megalomaníe s. f., art. megalomanía, g.-d. art. megalomaníei; pl. megalomaníi, art. megalomaníile
megalomanie
MEGALOMANÍE, megalomanii, s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1). 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. – Din fr. mégalomanie. DOOM
megalomaníe s. f., art. megalomanía, g.-d. art. megalomaníei; pl. megalomaníi, art. megalomaníile
megalomaniei
MEGALOMANÍE, megalomanii, s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1). 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. – Din fr. mégalomanie. DOOM
megalomaníe s. f., art. megalomanía, g.-d. art. megalomaníei; pl. megalomaníi, art. megalomaníile
megalomanii
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanii
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanii
MEGALOMANÍE, megalomanii, s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1). 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. – Din fr. mégalomanie. DOOM
megalomaníe s. f., art. megalomanía, g.-d. art. megalomaníei; pl. megalomaníi, art. megalomaníile
megalomaniile
MEGALOMANÍE, megalomanii, s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1). 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. – Din fr. mégalomanie. DOOM
megalomaníe s. f., art. megalomanía, g.-d. art. megalomaníei; pl. megalomaníi, art. megalomaníile
megalomaniilor
MEGALOMANÍE, megalomanii, s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1). 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. – Din fr. mégalomanie. DOOM
megalomaníe s. f., art. megalomanía, g.-d. art. megalomaníei; pl. megalomaníi, art. megalomaníile
megalomanilor
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanilor
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanul
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanul
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanului
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalomanului
MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane. DOOM
megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe
megalopolis
MEGALOPÓLIS, megalopolisuri, s. n. Mare aglomerație urbană alcătuită din mai multe orașe fără discontinuitate. – Din fr. mégalopolis, engl. megalopolis. DOOM
*megalopólis s. n., pl. megalopólisuri
megalopsia
MEGALOPSÍE, megalopsii, s. f. (Med.) Tulburare de vedere costând în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate; macropsie. – Din fr. mégalopsie.
megalopsie
MEGALOPSÍE, megalopsii, s. f. (Med.) Tulburare de vedere costând în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate; macropsie. – Din fr. mégalopsie.
megalopsiei
MEGALOPSÍE, megalopsii, s. f. (Med.) Tulburare de vedere costând în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate; macropsie. – Din fr. mégalopsie.
megalopsihia
MEGALOPSIHÍE s.f. (Liv.) Încredere exagerată în propriile forțe sau posibilități. [Gen. -iei. / < it. megalopsichia].
megalopsihie
MEGALOPSIHÍE s.f. (Liv.) Încredere exagerată în propriile forțe sau posibilități. [Gen. -iei. / < it. megalopsichia].
megalopsihiei
MEGALOPSIHÍE s.f. (Liv.) Încredere exagerată în propriile forțe sau posibilități. [Gen. -iei. / < it. megalopsichia].
megalopsihii
MEGALOPSIHÍE s.f. (Liv.) Încredere exagerată în propriile forțe sau posibilități. [Gen. -iei. / < it. megalopsichia].
megalopsii
MEGALOPSÍE, megalopsii, s. f. (Med.) Tulburare de vedere costând în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate; macropsie. – Din fr. mégalopsie.
megalopsiile
MEGALOPSÍE, megalopsii, s. f. (Med.) Tulburare de vedere costând în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate; macropsie. – Din fr. mégalopsie.
megalopsiilor
MEGALOPSÍE, megalopsii, s. f. (Med.) Tulburare de vedere costând în impresia că obiectele sunt mai mari decât în realitate; macropsie. – Din fr. mégalopsie.
megalosaur
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megalosplanhnie
MEGALOSPLANHNÍE s.f. (Med.) Hipertrofie a viscerelor; megasplanhnie. [Gen. -iei. / < fr. mégalosplanchnie].
megalosplenia
MEGALOSPLENÍE s.f. (Med.) Mărire a splinei în anumite boli; splenomegalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalosplénie].
megalosplenie
MEGALOSPLENÍE s.f. (Med.) Mărire a splinei în anumite boli; splenomegalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalosplénie].
megalospleniei
MEGALOSPLENÍE s.f. (Med.) Mărire a splinei în anumite boli; splenomegalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalosplénie].
megalosplenii
MEGALOSPLENÍE s.f. (Med.) Mărire a splinei în anumite boli; splenomegalie. [Gen. -iei. / < fr. mégalosplénie].
megalotimia
MEGALOTIMÍE s.f. Creștere a volumului timusului. [Gen. -iei. / < fr. mégalothymie].
megalotimie
MEGALOTIMÍE s.f. Creștere a volumului timusului. [Gen. -iei. / < fr. mégalothymie].
megalotimiei
MEGALOTIMÍE s.f. Creștere a volumului timusului. [Gen. -iei. / < fr. mégalothymie].
megalotimii
MEGALOTIMÍE s.f. Creștere a volumului timusului. [Gen. -iei. / < fr. mégalothymie].
megalozaur
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megalozauri
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megalozaurii
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megalozaurilor
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megalozaurul
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megalozaurului
MEGALOZÁUR s.m. Reptilă gigantică din grupul dinozaurienilor, care a trăit în era mezozoică. [Pron. -za-ur. / < fr. mégalosaure, cf. gr. megas – mare, sauros – șopârlă]. DOOM
megalozáur (-za-ur) s. m., pl. megalozáuri
megametre
MEGAMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea longitudinilor. [< fr. mégamètre, cf. gr. megas – mare, metron – măsură].
megametrele
MEGAMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea longitudinilor. [< fr. mégamètre, cf. gr. megas – mare, metron – măsură].
megametrelor
MEGAMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea longitudinilor. [< fr. mégamètre, cf. gr. megas – mare, metron – măsură].
megametru
MEGAMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea longitudinilor. [< fr. mégamètre, cf. gr. megas – mare, metron – măsură].
megametrul
MEGAMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea longitudinilor. [< fr. mégamètre, cf. gr. megas – mare, metron – măsură].
megametrului
MEGAMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea longitudinilor. [< fr. mégamètre, cf. gr. megas – mare, metron – măsură].
megaparsec
MEGAPARSÉC s.m. Unitate de măsură a distanțelor interastrale, egală cu un milion de parseci. [< fr. mégaparsec].
megaparseci
MEGAPARSÉC s.m. Unitate de măsură a distanțelor interastrale, egală cu un milion de parseci. [< fr. mégaparsec].
megaparsecii
MEGAPARSÉC s.m. Unitate de măsură a distanțelor interastrale, egală cu un milion de parseci. [< fr. mégaparsec].
megaparsecilor
MEGAPARSÉC s.m. Unitate de măsură a distanțelor interastrale, egală cu un milion de parseci. [< fr. mégaparsec].
megaparsecul
MEGAPARSÉC s.m. Unitate de măsură a distanțelor interastrale, egală cu un milion de parseci. [< fr. mégaparsec].
megaparsecului
MEGAPARSÉC s.m. Unitate de măsură a distanțelor interastrale, egală cu un milion de parseci. [< fr. mégaparsec].
megaperm
MEGAPÉRM s. n. Aliaj de nichel, fier și mangan cu înaltă permeabilitate magnetică. – Din germ. Megaperm.
megapir
MEGAPÍR s. n. Oțel aliat din fier, crom și aluminiu, folosit la confecționarea rezistențelor electrice. [Scris și: megapyr] – Din germ. Megapir.
megapirul
MEGAPÍR s. n. Oțel aliat din fier, crom și aluminiu, folosit la confecționarea rezistențelor electrice. [Scris și: megapyr] – Din germ. Megapir.
megapirului
MEGAPÍR s. n. Oțel aliat din fier, crom și aluminiu, folosit la confecționarea rezistențelor electrice. [Scris și: megapyr] – Din germ. Megapir.
megapyr
MEGAPÍR s. n. Oțel aliat din fier, crom și aluminiu, folosit la confecționarea rezistențelor electrice. [Scris și: megapyr] – Din germ. Megapir.
megara
Megara 1. Fiica lui Creon, regele cetății Thebae, și soția lui Heracles. Soarta nemiloasă a făcut-o pe Megara să cadă victimă propriului ei soț. O dată, pe cînd Heracles se afla în Infern, Megara a fost necinstită în lipsa lui de către Lycus. La întoarcere eroul se răzbună: el îl omoară pe Lycus, dar Hera, mînioasă de acest omor, îi ia mințile. În furia nebuniei lui, Heracles își ucide și soția împreună cu cei trei copii pe care-i avea cu ea, luîndu-i pe toți drept niște fiare sălbatice. 2. Mama lui Ixion.
megarelief
MEGARELIÉF, megareliefuri, s. n. (Geogr.) Formă de relief (continent, bazin oceanic etc.) de mare întindere. [Pr.: -li-ef] – Din rus. megarelief.
megareu
Megareu = Megareus.
megareus
Megareus, erou eponim și rege al cetății Megara. Pentru a răzbuna moartea unuia dintre fiii săi, care căzuse victimă leului din Cithaeron, Megareus făgăduiește că va da mîna fiicei sale, Evaechme, aceluia care va reuși să ucidă fiorosul animal. A izbutit Alcathous. El s-a căsătorit cu Evaechme și i-a urmat la tron lui Megareus. Acesta din urmă a fost omorît luptînd împotriva regelui Minos.
megaric
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaric
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megarica
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megarica
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megarice
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megarice
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricei
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricei
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricele
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricele
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricelor
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricelor
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megarici
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megarici
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricii
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricii
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricilor
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricilor
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricul
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricul
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricului
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaricului
MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique. DOOM
!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice
megaroane
MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron].
megaroanele
MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron].
megaroanelor
MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron].
megaron
MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron].
megaronul
MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron].
megaronului
MEGARÓN s.n. Încăpere principală a casei de locuit în Grecia antică. [< fr. mégaron, gr. megaron].
megascopic
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopica
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopice
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicei
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicele
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicelor
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopici
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicii
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicilor
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicul
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megascopicului
MEGASCÓPIC, -Ă adj. Observare megascopică = observare a unui mineral cu ajutorul lupei sau numai cu ochiul liber. [< fr. mégascopique]. DOOM
!megascópic (-gas-co-/-ga-sco-) adj. m.; f. megascópică, pl. megascópice
megasplanhnie
MEGASPLANHNÍE s.f. Megalosplanhnie. [Gen. -iei. / < fr. mégasplanchnie].
megaspor
MEGASPÓR, megaspori, s. m. (Bot.) Macrospor. – Din fr. mégaspore.
megaspori
MEGASPÓR, megaspori, s. m. (Bot.) Macrospor. – Din fr. mégaspore.
megasporii
MEGASPÓR, megaspori, s. m. (Bot.) Macrospor. – Din fr. mégaspore.
megasporilor
MEGASPÓR, megaspori, s. m. (Bot.) Macrospor. – Din fr. mégaspore.
megasporogeneza
MEGASPOROGENÉZĂ, megasporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare și de dezvoltare a megasporilor și de producere a gameților la plantele cu flori. – Megaspor + geneză.
megasporogeneze
MEGASPOROGENÉZĂ, megasporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare și de dezvoltare a megasporilor și de producere a gameților la plantele cu flori. – Megaspor + geneză.
megasporogenezei
MEGASPOROGENÉZĂ, megasporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare și de dezvoltare a megasporilor și de producere a gameților la plantele cu flori. – Megaspor + geneză.
megasporogenezele
MEGASPOROGENÉZĂ, megasporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare și de dezvoltare a megasporilor și de producere a gameților la plantele cu flori. – Megaspor + geneză.
megasporogenezelor
MEGASPOROGENÉZĂ, megasporogeneze, s. f. (Bot.) Proces de formare și de dezvoltare a megasporilor și de producere a gameților la plantele cu flori. – Megaspor + geneză.
megasporul
MEGASPÓR, megaspori, s. m. (Bot.) Macrospor. – Din fr. mégaspore.
megasporului
MEGASPÓR, megaspori, s. m. (Bot.) Macrospor. – Din fr. mégaspore.
megastar
MEGASTÁR, megastaruri, s. n. Superstar. – Din engl. megastar. DOOM
megastár (-gas-tar/-ga-star) s. n., pl. megastáruri
megastarul
MEGASTÁR, megastaruri, s. n. Superstar. – Din engl. megastar. DOOM
megastár (-gas-tar/-ga-star) s. n., pl. megastáruri
megastarului
MEGASTÁR, megastaruri, s. n. Superstar. – Din engl. megastar. DOOM
megastár (-gas-tar/-ga-star) s. n., pl. megastáruri
megastaruri
MEGASTÁR, megastaruri, s. n. Superstar. – Din engl. megastar. DOOM
megastár (-gas-tar/-ga-star) s. n., pl. megastáruri
megastarurile
MEGASTÁR, megastaruri, s. n. Superstar. – Din engl. megastar. DOOM
megastár (-gas-tar/-ga-star) s. n., pl. megastáruri
megastarurilor
MEGASTÁR, megastaruri, s. n. Superstar. – Din engl. megastar. DOOM
megastár (-gas-tar/-ga-star) s. n., pl. megastáruri
megaterii
MEGATÉRIU, megaterii, s. m. Mamifer fosil uriaș, erbivor, din epoca cuaternară, asemănător cu leneșul (Megatherium). – Din lat. megatherium, germ. Megatherium, fr. mégathérium. DOOM
megatériu [riu pron. riu] s. m., art. megatériul; pl. megatérii, art. megatériii (-ri-ii)
megateriii
MEGATÉRIU, megaterii, s. m. Mamifer fosil uriaș, erbivor, din epoca cuaternară, asemănător cu leneșul (Megatherium). – Din lat. megatherium, germ. Megatherium, fr. mégathérium. DOOM
megatériu [riu pron. riu] s. m., art. megatériul; pl. megatérii, art. megatériii (-ri-ii)
megateriilor
MEGATÉRIU, megaterii, s. m. Mamifer fosil uriaș, erbivor, din epoca cuaternară, asemănător cu leneșul (Megatherium). – Din lat. megatherium, germ. Megatherium, fr. mégathérium. DOOM
megatériu [riu pron. riu] s. m., art. megatériul; pl. megatérii, art. megatériii (-ri-ii)
megateriu
MEGATÉRIU, megaterii, s. m. Mamifer fosil uriaș, erbivor, din epoca cuaternară, asemănător cu leneșul (Megatherium). – Din lat. megatherium, germ. Megatherium, fr. mégathérium. DOOM
megatériu [riu pron. riu] s. m., art. megatériul; pl. megatérii, art. megatériii (-ri-ii)
megateriul
MEGATÉRIU, megaterii, s. m. Mamifer fosil uriaș, erbivor, din epoca cuaternară, asemănător cu leneșul (Megatherium). – Din lat. megatherium, germ. Megatherium, fr. mégathérium. DOOM
megatériu [riu pron. riu] s. m., art. megatériul; pl. megatérii, art. megatériii (-ri-ii)
megateriului
MEGATÉRIU, megaterii, s. m. Mamifer fosil uriaș, erbivor, din epoca cuaternară, asemănător cu leneșul (Megatherium). – Din lat. megatherium, germ. Megatherium, fr. mégathérium. DOOM
megatériu [riu pron. riu] s. m., art. megatériul; pl. megatérii, art. megatériii (-ri-ii)
megaterm
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megaterma
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megaterme
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermei
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermele
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermelor
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermi
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermii
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermilor
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermul
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatermului
MEGATÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile calde; macroterm. [< germ. mégatherm, cf. gr. megas – mare, therme – căldură].
megatona
MEGATÓNĂ, megatone, s. f. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură echivalentă cu forța unei explozii produse de un milion de tone de trinitrotoluen. [Abr.: Mt] – Din fr. mégatonne, engl. megaton.
megatone
MEGATÓNĂ, megatone, s. f. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură echivalentă cu forța unei explozii produse de un milion de tone de trinitrotoluen. [Abr.: Mt] – Din fr. mégatonne, engl. megaton.
megatonei
MEGATÓNĂ, megatone, s. f. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură echivalentă cu forța unei explozii produse de un milion de tone de trinitrotoluen. [Abr.: Mt] – Din fr. mégatonne, engl. megaton.
megatonele
MEGATÓNĂ, megatone, s. f. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură echivalentă cu forța unei explozii produse de un milion de tone de trinitrotoluen. [Abr.: Mt] – Din fr. mégatonne, engl. megaton.
megatonelor
MEGATÓNĂ, megatone, s. f. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură echivalentă cu forța unei explozii produse de un milion de tone de trinitrotoluen. [Abr.: Mt] – Din fr. mégatonne, engl. megaton.
megatonic
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonica
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonice
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicei
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicele
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicelor
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonici
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicii
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicilor
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicul
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megatonicului
MEGATÓNIC, -Ă, megatonici, -ce, adj. (Rar; despre explozii) De forța megatonelor. – Din fr. mégatonnique, engl. megatonic.
megawatt
MEGAWÁTT, megawați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați. [Abr.: MW] – Din fr. mégawatt. DOOM
megawátt s. m., art. megawáttul; pl. megawáți; simb. MW
megawattul
MEGAWÁTT, megawați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați. [Abr.: MW] – Din fr. mégawatt. DOOM
megawátt s. m., art. megawáttul; pl. megawáți; simb. MW
megawattului
MEGAWÁTT, megawați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați. [Abr.: MW] – Din fr. mégawatt. DOOM
megawátt s. m., art. megawáttul; pl. megawáți; simb. MW
megawați
MEGAWÁTT, megawați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați. [Abr.: MW] – Din fr. mégawatt. DOOM
megawátt s. m., art. megawáttul; pl. megawáți; simb. MW
megawații
MEGAWÁTT, megawați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați. [Abr.: MW] – Din fr. mégawatt. DOOM
megawátt s. m., art. megawáttul; pl. megawáți; simb. MW
megawaților
MEGAWÁTT, megawați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați. [Abr.: MW] – Din fr. mégawatt. DOOM
megawátt s. m., art. megawáttul; pl. megawáți; simb. MW
megaștiința
MEGAȘTIÍNȚĂ s.f. (Liv.) Teorie generală a cercetării științifice. [Et. incertă].
megaștiințe
MEGAȘTIÍNȚĂ s.f. (Liv.) Teorie generală a cercetării științifice. [Et. incertă].
megaștiinței
MEGAȘTIÍNȚĂ s.f. (Liv.) Teorie generală a cercetării științifice. [Et. incertă].
megera
Megera = Megaera.
megera
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère. DOOM
megéră (livr.) s. f., g.-d. art. megérei; pl. megére
megere
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère. DOOM
megéră (livr.) s. f., g.-d. art. megérei; pl. megére
megerei
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère. DOOM
megéră (livr.) s. f., g.-d. art. megérei; pl. megére
megerele
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère. DOOM
megéră (livr.) s. f., g.-d. art. megérei; pl. megére
megerelor
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère. DOOM
megéră (livr.) s. f., g.-d. art. megérei; pl. megére
meges
Meges, unul dintre pretendenții Helenei. A participat la războiul troian și a căzut ucis în luptă.
meghistan
MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. DOOM
meghistán s. m., pl. meghistáni
meghistani
MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. DOOM
meghistán s. m., pl. meghistáni
meghistanii
MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. DOOM
meghistán s. m., pl. meghistáni
meghistanilor
MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. DOOM
meghistán s. m., pl. meghistáni
meghistanul
MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. DOOM
meghistán s. m., pl. meghistáni
meghistanului
MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. DOOM
meghistán s. m., pl. meghistáni
megiaș
MEGIÁȘ, -Ă s. m. și f. v. megieș.
megiașă
MEGIÁȘ, -Ă s. m. și f. v. megieș.
megieș
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieș
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșa
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșa
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșe
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșe
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșea
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșeai
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșeam
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșeasca
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșească
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșeau
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșeați
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșei
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșei
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșele
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșele
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșelor
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșelor
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșesc
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșesc
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșescul
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșescului
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșește
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșești
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșești
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșeștii
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșeștile
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșeștilor
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc. DOOM
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieși
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieși
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieși
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșia
MEGIEȘÍE, megieșii, s. f. (Înv. și pop.) Teritoriu, țară sau oameni, ființe aflate în vecinătate; p. ext. vecinătate. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -ie. DOOM
megieșíe (înv., pop.) (-gi-e-) s. f., art. megieșía, g.-d. art. megieșíei; pl. megieșíi, art. megieșíile
megieșie
MEGIEȘÍE, megieșii, s. f. (Înv. și pop.) Teritoriu, țară sau oameni, ființe aflate în vecinătate; p. ext. vecinătate. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -ie. DOOM
megieșíe (înv., pop.) (-gi-e-) s. f., art. megieșía, g.-d. art. megieșíei; pl. megieșíi, art. megieșíile
megieșiei
MEGIEȘÍE, megieșii, s. f. (Înv. și pop.) Teritoriu, țară sau oameni, ființe aflate în vecinătate; p. ext. vecinătate. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -ie. DOOM
megieșíe (înv., pop.) (-gi-e-) s. f., art. megieșía, g.-d. art. megieșíei; pl. megieșíi, art. megieșíile
megieșii
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșii
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșii
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșii
MEGIEȘÍE, megieșii, s. f. (Înv. și pop.) Teritoriu, țară sau oameni, ființe aflate în vecinătate; p. ext. vecinătate. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -ie. DOOM
megieșíe (înv., pop.) (-gi-e-) s. f., art. megieșía, g.-d. art. megieșíei; pl. megieșíi, art. megieșíile
megieșiile
MEGIEȘÍE, megieșii, s. f. (Înv. și pop.) Teritoriu, țară sau oameni, ființe aflate în vecinătate; p. ext. vecinătate. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -ie. DOOM
megieșíe (înv., pop.) (-gi-e-) s. f., art. megieșía, g.-d. art. megieșíei; pl. megieșíi, art. megieșíile
megieșiilor
MEGIEȘÍE, megieșii, s. f. (Înv. și pop.) Teritoriu, țară sau oameni, ființe aflate în vecinătate; p. ext. vecinătate. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -ie. DOOM
megieșíe (înv., pop.) (-gi-e-) s. f., art. megieșía, g.-d. art. megieșíei; pl. megieșíi, art. megieșíile
megieșilor
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșilor
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșim
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșind
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșire
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșire
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș.
megieșiră
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșirăm
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșirăți
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșise
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșisem
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiseră
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiserăm
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiserăți
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiseși
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiseți
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșit
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiși
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșiți
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș. DOOM
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșul
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșul
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșului
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
megieșului
MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés. DOOM
!megiéș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megiéși; adj. f., s. f. megiéșă, art. megiéșa, pl. megiéșe
meglenit
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenit
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenita
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenita
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenite
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenite
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitei
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitei
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitele
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitele
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitelor
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitelor
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitul
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitul
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitului
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenitului
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
megleniți
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
megleniți
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
megleniții
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
megleniții
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
megleniților
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
megleniților
MEGLENÍT, -Ă, megleniți, -te, adj., s. m. și f. Meglenoromân. – Din n. pr. Meglen. DOOM
meglenít (me-gle-) adj. m., s. m., pl. megleníți; adj. f., s. f. meglenítă, pl. megleníte
meglenoromân
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromân
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromâna
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromâna
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấnă (idiom) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromấnei
meglenoromâncă
MEGLENOROMẤNCĂ, meglenoromânce, s. f. Femeie care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. – Meglenoromân + suf. -că. DOOM
meglenoromâncă (persoană) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromâncei; pl. meglenoromânce
meglenoromâne
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromâne
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấnă (idiom) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromấnei
meglenoromânei
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromânei
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấnă (idiom) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromấnei
meglenoromânele
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromânelor
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromâni
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromânii
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromânilor
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromânul
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromânului
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromîn
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromîna
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromîna
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấnă (idiom) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromấnei
meglenoromîne
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromîne
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấnă (idiom) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromấnei
meglenoromînei
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromînei
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấnă (idiom) (me-gle-) s. f., g.-d. art. meglenoromấnei
meglenoromînele
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromînelor
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromîni
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromînii
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromînilor
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromînul
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
meglenoromînului
MEGLENOROMẤN, -Ă, meglenoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația romanică aflată în sudul Peninsulei Balcanice, în regiunea Meglen. 2. Adj. Care aparține meglenoromânilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromâni și care reprezintă un dialect al limbii române. – Meglen (n. pr.) + român. DOOM
meglenoromấn (me-gle-) adj. m., s. m., pl. meglenoromấni; adj. f. meglenoromấnă, pl. meglenoromấne
megohm
MEGÓHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a rezistenței electrice, egală cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. mégohm. DOOM
!megóhm [ohm pron. om] (me-gohm/meg-ohm) s. m., pl. megóhmi; simb. MΩ
megohmetru
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre.
megohmi
MEGÓHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a rezistenței electrice, egală cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. mégohm. DOOM
!megóhm [ohm pron. om] (me-gohm/meg-ohm) s. m., pl. megóhmi; simb. MΩ
megohmii
MEGÓHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a rezistenței electrice, egală cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. mégohm. DOOM
!megóhm [ohm pron. om] (me-gohm/meg-ohm) s. m., pl. megóhmi; simb. MΩ
megohmilor
MEGÓHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a rezistenței electrice, egală cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. mégohm. DOOM
!megóhm [ohm pron. om] (me-gohm/meg-ohm) s. m., pl. megóhmi; simb. MΩ
megohmmetre
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre. DOOM
!megohmmétru [ohm pron. om] (me-gohm-me-tru/ meg-ohm-) s. n., art. megohmmétrul; pl. megohmmétre
megohmmetrele
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre. DOOM
!megohmmétru [ohm pron. om] (me-gohm-me-tru/ meg-ohm-) s. n., art. megohmmétrul; pl. megohmmétre
megohmmetrelor
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre. DOOM
!megohmmétru [ohm pron. om] (me-gohm-me-tru/ meg-ohm-) s. n., art. megohmmétrul; pl. megohmmétre
megohmmetru
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre. DOOM
!megohmmétru [ohm pron. om] (me-gohm-me-tru/ meg-ohm-) s. n., art. megohmmétrul; pl. megohmmétre
megohmmetrul
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre. DOOM
!megohmmétru [ohm pron. om] (me-gohm-me-tru/ meg-ohm-) s. n., art. megohmmétrul; pl. megohmmétre
megohmmetrului
MEGOHMMÉTRU, megohmmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rezistențelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-. – Scris și: megohmetru] – Din fr. méghomètre. DOOM
!megohmmétru [ohm pron. om] (me-gohm-me-tru/ meg-ohm-) s. n., art. megohmmétrul; pl. megohmmétre
megohmul
MEGÓHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a rezistenței electrice, egală cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. mégohm. DOOM
!megóhm [ohm pron. om] (me-gohm/meg-ohm) s. m., pl. megóhmi; simb. MΩ
megohmului
MEGÓHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a rezistenței electrice, egală cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. mégohm. DOOM
!megóhm [ohm pron. om] (me-gohm/meg-ohm) s. m., pl. megóhmi; simb. MΩ
mehanic
MEHÁNIC, -Ă adj. v. mecanic.
mehanism
MEHANÍSM s.n. v. mecanism.
mehari
MEHÁRI s.m. Specie de dromader domestic din Africa. [Pl. invar. / < fr. méhari].
meharii
MEHÁRI s.m. Specie de dromader domestic din Africa. [Pl. invar. / < fr. méhari].
meharilor
MEHÁRI s.m. Specie de dromader domestic din Africa. [Pl. invar. / < fr. méhari].
meharist
MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste].
meharistul
MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste].
meharistului
MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste].
mehariul
MEHÁRI s.m. Specie de dromader domestic din Africa. [Pl. invar. / < fr. méhari].
mehariului
MEHÁRI s.m. Specie de dromader domestic din Africa. [Pl. invar. / < fr. méhari].
mehariști
MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste].
mehariștii
MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste].
mehariștilor
MEHARÍST s.m. Călăreț pe un mehari. [< fr. méhariste].
mehedințean
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințean
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințeana
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințeanca
MEHEDINȚEÁNCĂ, mehedințence, s. f. Persoană originară sau locuitoare din județul Mehedinți. – Mehedințean + suf. -că. DOOM
mehedințeáncă s. f., g.-d. art. mehedințéncei; pl. mehedințénce
mehedințeanco
MEHEDINȚEÁNCĂ, mehedințence, s. f. Persoană originară sau locuitoare din județul Mehedinți. – Mehedințean + suf. -că. DOOM
mehedințeáncă s. f., g.-d. art. mehedințéncei; pl. mehedințénce
mehedințeanul
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințeanului
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințence
MEHEDINȚEÁNCĂ, mehedințence, s. f. Persoană originară sau locuitoare din județul Mehedinți. – Mehedințean + suf. -că. DOOM
mehedințeáncă s. f., g.-d. art. mehedințéncei; pl. mehedințénce
mehedințencei
MEHEDINȚEÁNCĂ, mehedințence, s. f. Persoană originară sau locuitoare din județul Mehedinți. – Mehedințean + suf. -că. DOOM
mehedințeáncă s. f., g.-d. art. mehedințéncei; pl. mehedințénce
mehedințencele
MEHEDINȚEÁNCĂ, mehedințence, s. f. Persoană originară sau locuitoare din județul Mehedinți. – Mehedințean + suf. -că. DOOM
mehedințeáncă s. f., g.-d. art. mehedințéncei; pl. mehedințénce
mehedințencelor
MEHEDINȚEÁNCĂ, mehedințence, s. f. Persoană originară sau locuitoare din județul Mehedinți. – Mehedințean + suf. -că. DOOM
mehedințeáncă s. f., g.-d. art. mehedințéncei; pl. mehedințénce
mehedințene
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințenei
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințenele
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințenelor
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințeni
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințenii
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehedințenilor
MEHEDINȚEÁN, -Ă, mehedințeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Mehedinți. 2. Adj. Care aparține județului Mehedinți sau mehedințenilor (1), referitor la județul Mehedinți ori la mehedințeni. – Mehedinți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
mehedințeán adj. m., s. m., pl. mehedințéni; adj. f. mehedințeánă, pl. mehedințéne
mehehe
MEHEHÉ interj. (Rar) Cuvânt care redă strigătul caracteristic al oii, al mielului, al caprei; behehe (1). – Onomatopee. DOOM
mehehé (rar) interj.
mehenchi
MEHÉNCHI s. m. v. mehenghi.
mehenghe
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghea
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghei
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghele
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghelor
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghi
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghi
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
mehenghii
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghilor
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghiul
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghiul
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
mehenghiului
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk. DOOM
mehénghi2 (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
mehenghiului
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
mehenghiuri
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
mehenghiurile
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
mehenghiurilor
MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.)S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
mehlem
mehlém (mehlémuri), s. n. – 1. (Înv.) Unguent. – 2. (Arg.) Spermă, sămînță. – Mr. migleme, megl. miilem. Tc. mehlem, din arab. merhem (Meyer 269; Berneker, II, 11; Tiktin), cf. alb. meljhem, bg., sb., cr. mehlem, toate cu sensul de „unguent”.
mehmendar
MEHMENDÁR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar. DOOM
mehmendár s. m., pl. mehmendári
mehmendari
MEHMENDÁR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar. DOOM
mehmendár s. m., pl. mehmendári
mehmendarii
MEHMENDÁR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar. DOOM
mehmendár s. m., pl. mehmendári
mehmendarilor
MEHMENDÁR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar. DOOM
mehmendár s. m., pl. mehmendári
mehmendarul
MEHMENDÁR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar. DOOM
mehmendár s. m., pl. mehmendári
mehmendarului
MEHMENDÁR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar. DOOM
mehmendár s. m., pl. mehmendári
mehter
MEHTÉR, mehteri, s. m. (Înv.) Muzicant într-o fanfară (turcească). – Din tc. mehter. DOOM
mehtér (înv.) s. m., pl. mehtéri
mehterbaș
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașa
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașale
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașalei
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașalele
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașalelor
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașaua
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbași
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașii
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașilor
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașul
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterbașului
MEHTERBAȘÁ, mehterbașale, s. m. (Înv.) Șeful mehterilor. [Var.: mehterbáș s. m.] – Din tc. mehter bașı. DOOM
mehterbașá / mehterbáș (înv.) s. m., pl. mehterbașále / mehterbáși, art. mehterbașálele / mehterbáșii
mehterhanea
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane.
mehteri
MEHTÉR, mehteri, s. m. (Înv.) Muzicant într-o fanfară (turcească). – Din tc. mehter. DOOM
mehtér (înv.) s. m., pl. mehtéri
mehterii
MEHTÉR, mehteri, s. m. (Înv.) Muzicant într-o fanfară (turcească). – Din tc. mehter. DOOM
mehtér (înv.) s. m., pl. mehtéri
mehterilor
MEHTÉR, mehteri, s. m. (Înv.) Muzicant într-o fanfară (turcească). – Din tc. mehter. DOOM
mehtér (înv.) s. m., pl. mehtéri
mehterul
MEHTÉR, mehteri, s. m. (Înv.) Muzicant într-o fanfară (turcească). – Din tc. mehter. DOOM
mehtér (înv.) s. m., pl. mehtéri
mehterului
MEHTÉR, mehteri, s. m. (Înv.) Muzicant într-o fanfară (turcească). – Din tc. mehter. DOOM
mehtér (înv.) s. m., pl. mehtéri
mehtup
MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup. DOOM
mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri
mehtupcii
MEHTUPCÍU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu. DOOM
mehtupcíu s. m., art. mehtupcíul; pl. mehtupcíi, art. mehtupcíii (-ci-ii)
mehtupciii
MEHTUPCÍU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu. DOOM
mehtupcíu s. m., art. mehtupcíul; pl. mehtupcíi, art. mehtupcíii (-ci-ii)
mehtupciilor
MEHTUPCÍU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu. DOOM
mehtupcíu s. m., art. mehtupcíul; pl. mehtupcíi, art. mehtupcíii (-ci-ii)
mehtupciu
MEHTUPCÍU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu. DOOM
mehtupcíu s. m., art. mehtupcíul; pl. mehtupcíi, art. mehtupcíii (-ci-ii)
mehtupciul
MEHTUPCÍU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu. DOOM
mehtupcíu s. m., art. mehtupcíul; pl. mehtupcíi, art. mehtupcíii (-ci-ii)
mehtupciului
MEHTUPCÍU, mehtupcii, s. m. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Funcționar într-o cancelarie domnească. – Din tc. mektupçu. DOOM
mehtupcíu s. m., art. mehtupcíul; pl. mehtupcíi, art. mehtupcíii (-ci-ii)
mehtupul
MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup. DOOM
mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri
mehtupului
MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup. DOOM
mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri
mehtupuri
MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup. DOOM
mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri
mehtupurile
MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup. DOOM
mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri
mehtupurilor
MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup. DOOM
mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri
mehăi
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăia
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăiau
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăie
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăind
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăire
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăire
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi.
mehăiră
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăise
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăiseră
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăit
MEHĂÍ, pers. 3 méhăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behăi. – Mehe[he] + suf. -ăi. DOOM
mehăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 méhăie, imperf. 3 sg. mehăiá; conj. prez. 3 să méhăie
mehăit
MEHĂÍT, mehăituri, s. n. (Pop.) Faptul de a mehăi; behăit. – V. mehăi. DOOM
mehăít (pop.) s. n., pl. mehăíturi
mehăitul
MEHĂÍT, mehăituri, s. n. (Pop.) Faptul de a mehăi; behăit. – V. mehăi. DOOM
mehăít (pop.) s. n., pl. mehăíturi
mehăitului
MEHĂÍT, mehăituri, s. n. (Pop.) Faptul de a mehăi; behăit. – V. mehăi. DOOM
mehăít (pop.) s. n., pl. mehăíturi
mehăituri
MEHĂÍT, mehăituri, s. n. (Pop.) Faptul de a mehăi; behăit. – V. mehăi. DOOM
mehăít (pop.) s. n., pl. mehăíturi
mehăiturile
MEHĂÍT, mehăituri, s. n. (Pop.) Faptul de a mehăi; behăit. – V. mehăi. DOOM
mehăít (pop.) s. n., pl. mehăíturi
mehăiturilor
MEHĂÍT, mehăituri, s. n. (Pop.) Faptul de a mehăi; behăit. – V. mehăi. DOOM
mehăít (pop.) s. n., pl. mehăíturi
mei
MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium. DOOM
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
meioară
MEIOÁRĂ s. f. v. mioară.
meiotic
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meiotica
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meiotice
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticei
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticele
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticelor
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meiotici
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticii
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticilor
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticul
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioticului
MEIÓTIC, -Ă adj. Referitor la meioză. [Pron. me-io-. / < fr. méiotique].
meioza
MEIÓZĂ, meioze, s. f. (Biol.) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți. [Pr.: me-io-] – Din fr. méiose. DOOM
meióză s. f., g.-d. art. meiózei; pl. meióze
meioze
MEIÓZĂ, meioze, s. f. (Biol.) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți. [Pr.: me-io-] – Din fr. méiose. DOOM
meióză s. f., g.-d. art. meiózei; pl. meióze
meiozei
MEIÓZĂ, meioze, s. f. (Biol.) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți. [Pr.: me-io-] – Din fr. méiose. DOOM
meióză s. f., g.-d. art. meiózei; pl. meióze
meiozele
MEIÓZĂ, meioze, s. f. (Biol.) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți. [Pr.: me-io-] – Din fr. méiose. DOOM
meióză s. f., g.-d. art. meiózei; pl. meióze
meiozelor
MEIÓZĂ, meioze, s. f. (Biol.) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți. [Pr.: me-io-] – Din fr. méiose. DOOM
meióză s. f., g.-d. art. meiózei; pl. meióze
meistergesang
MEISTERGESANG s. n. Totalitatea creațiilor poetice ale meistersängerilor. [Pr.: máistărghezang] – Cuv. germ. DOOM
meistergesang (germ.) [pron. máistărghezang] (meis-) s. n.
meistergesangul
MEISTERGESANG s. n. Totalitatea creațiilor poetice ale meistersängerilor. [Pr.: máistărghezang] – Cuv. germ. DOOM
meistergesang (germ.) [pron. máistărghezang] (meis-) s. n.
meistergesangului
MEISTERGESANG s. n. Totalitatea creațiilor poetice ale meistersängerilor. [Pr.: máistărghezang] – Cuv. germ. DOOM
meistergesang (germ.) [pron. máistărghezang] (meis-) s. n.
meistersänger
MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s. m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistărzengăr] – Din germ. Meistersänger. DOOM
!meistersänger (germ.) [pron. máistărzengăr] (meis-) s. m., pl. meistersängeri
meistersängeri
MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s. m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistărzengăr] – Din germ. Meistersänger. DOOM
!meistersänger (germ.) [pron. máistărzengăr] (meis-) s. m., pl. meistersängeri
meistersängerii
MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s. m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistărzengăr] – Din germ. Meistersänger. DOOM
!meistersänger (germ.) [pron. máistărzengăr] (meis-) s. m., pl. meistersängeri
meistersängerilor
MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s. m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistărzengăr] – Din germ. Meistersänger. DOOM
!meistersänger (germ.) [pron. máistărzengăr] (meis-) s. m., pl. meistersängeri
meistersängerul
MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s. m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistărzengăr] – Din germ. Meistersänger. DOOM
!meistersänger (germ.) [pron. máistărzengăr] (meis-) s. m., pl. meistersängeri
meistersängerului
MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s. m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistărzengăr] – Din germ. Meistersänger. DOOM
!meistersänger (germ.) [pron. máistărzengăr] (meis-) s. m., pl. meistersängeri
meiul
MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium. DOOM
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
meiului
MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium. DOOM
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
meiuri
MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium. DOOM
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
meiurile
MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium. DOOM
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
meiurilor
MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium. DOOM
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
meișor
MEIȘÓR s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor. DOOM
meișór (me-i-) s. m.
meișori
MEIȘÓR s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor. DOOM
meișór (me-i-) s. m.
meișorii
MEIȘÓR s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor. DOOM
meișór (me-i-) s. m.
meișorilor
MEIȘÓR s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor. DOOM
meișór (me-i-) s. m.
meișorul
MEIȘÓR s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor. DOOM
meișór (me-i-) s. m.
meișorului
MEIȘÓR s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor. DOOM
meișór (me-i-) s. m.
meiște
MÉIȘTE, meiști, s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște. DOOM
méiște (me-iș-) s. f., g.-d. art. méiștii; pl. méiști
meiște
MEÍȘTE s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște.
meiștea
MÉIȘTE, meiști, s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște. DOOM
méiște (me-iș-) s. f., g.-d. art. méiștii; pl. méiști
meiști
MÉIȘTE, meiști, s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște. DOOM
méiște (me-iș-) s. f., g.-d. art. méiștii; pl. méiști
meiștii
MÉIȘTE, meiști, s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște. DOOM
méiște (me-iș-) s. f., g.-d. art. méiștii; pl. méiști
meiștile
MÉIȘTE, meiști, s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște. DOOM
méiște (me-iș-) s. f., g.-d. art. méiștii; pl. méiști
meiștilor
MÉIȘTE, meiști, s. f. Teren cultivat cu mei; mei (2). – Mei + suf. -iște. DOOM
méiște (me-iș-) s. f., g.-d. art. méiștii; pl. méiști
mej
mej, mejuri s. n. vulvă.
mejda
MÉJDĂ, mejde, s. f. (Reg.) Mejdină. – Din sl. mežda. DOOM
méjdă (reg.) s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde
mejde
MÉJDĂ, mejde, s. f. (Reg.) Mejdină. – Din sl. mežda. DOOM
méjdă (reg.) s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde
mejdei
MÉJDĂ, mejde, s. f. (Reg.) Mejdină. – Din sl. mežda. DOOM
méjdă (reg.) s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde
mejdele
MÉJDĂ, mejde, s. f. (Reg.) Mejdină. – Din sl. mežda. DOOM
méjdă (reg.) s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde
mejdelor
MÉJDĂ, mejde, s. f. (Reg.) Mejdină. – Din sl. mežda. DOOM
méjdă (reg.) s. f., g.-d. art. méjdei; pl. méjde
mejdina
MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din bg. meždina. DOOM
méjdină (reg.) s. f., g.-d. art. méjdinei; pl. méjdine
mejdine
MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din bg. meždina. DOOM
méjdină (reg.) s. f., g.-d. art. méjdinei; pl. méjdine
mejdinei
MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din bg. meždina. DOOM
méjdină (reg.) s. f., g.-d. art. méjdinei; pl. méjdine
mejdinele
MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din bg. meždina. DOOM
méjdină (reg.) s. f., g.-d. art. méjdinei; pl. méjdine
mejdinelor
MÉJDINĂ, mejdine, s. f. (Reg.) Hat, răzor, hotar (între două ogoare, proprietăți); mejdă. – Din bg. meždina. DOOM
méjdină (reg.) s. f., g.-d. art. méjdinei; pl. méjdine
meje
méje (-ji), s. f. – Limită, margine, hotar. – Var. mejdă. Bg. meža (Candrea); var., care apare la Coșbuc, din sl. meždá. – Der. mejdină, s. f. (Olt., hotar, răzor), din sl., bg. meždina; mejdinaș, s. m. (vecin); mejdini, vb. refl. (Olt., a se învecina). Cf. megieș, miezuină.
mejeră
MEGÉRĂ, megere, s. f. (Livr.) Femeie rea și arțăgoasă. [Var.: mejéră s. f.] – Din fr. mégère. DOOM
megéră (livr.) s. f., g.-d. art. megérei; pl. megére
mel
MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.
melafir
MELAFÍR, melafire, s. n. Rocă magmatică vulcanică de tipul bazaltului. – Din fr. mélaphyre. DOOM
melafír s. n., pl. melafíre
melafire
MELAFÍR, melafire, s. n. Rocă magmatică vulcanică de tipul bazaltului. – Din fr. mélaphyre. DOOM
melafír s. n., pl. melafíre
melafirele
MELAFÍR, melafire, s. n. Rocă magmatică vulcanică de tipul bazaltului. – Din fr. mélaphyre. DOOM
melafír s. n., pl. melafíre
melafirelor
MELAFÍR, melafire, s. n. Rocă magmatică vulcanică de tipul bazaltului. – Din fr. mélaphyre. DOOM
melafír s. n., pl. melafíre
melafirul
MELAFÍR, melafire, s. n. Rocă magmatică vulcanică de tipul bazaltului. – Din fr. mélaphyre. DOOM
melafír s. n., pl. melafíre
melafirului
MELAFÍR, melafire, s. n. Rocă magmatică vulcanică de tipul bazaltului. – Din fr. mélaphyre. DOOM
melafír s. n., pl. melafíre
melamina
MELAMÍNĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, folosită la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine. DOOM
melamínă s. f., g.-d. art. melamínei; pl. melamíne
melaminat
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminata
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminate
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminatei
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminatele
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminatelor
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminatul
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminatului
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminați
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminații
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melaminaților
MELAMINÁT, -Ă, melaminați, -te, adj., s. n. (Material plastic) fabricat din melamină. – De la melamină. DOOM
*melaminát2 s. n., pl. melamináte
melamine
MELAMÍNĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, folosită la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine. DOOM
melamínă s. f., g.-d. art. melamínei; pl. melamíne
melaminei
MELAMÍNĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, folosită la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine. DOOM
melamínă s. f., g.-d. art. melamínei; pl. melamíne
melaminele
MELAMÍNĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, folosită la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine. DOOM
melamínă s. f., g.-d. art. melamínei; pl. melamíne
melaminelor
MELAMÍNĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, folosită la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine. DOOM
melamínă s. f., g.-d. art. melamínei; pl. melamíne
melamp
Melamp = Melampus.
melampus
Melampus, fiul lui Amythaon, era un prezicător vestit care înțelegea graiul animalelor. Împreună cu fratele său, Bias, Melampus s-a stabilit la curtea lui Neleus. Acolo Bias s-a îndrăgostit de fata acestuia, pe nume Pero. Pentru a obține mîna ei, Bias a cerut sprijinul fratelui său. Cu concursul lui Melampus, Bias a reușit să aducă la îndeplinire condiția impusă de Neleus, anume ca Pero să primească drept dar de nuntă cirezile lui Phylacus. Aceste cirezi erau păzite de un cîine fioros, care nu putea fi doborît de nimeni. Priceput și în arta lecuirii, Melampus îl vindecă pe Iphicles, fiul lui Phylacus, de o boală veche și, drept răsplată, tatăl recunoscător îi dăruiește cirezile dorite. Melampus i le dă, la rîndu-i, lui Bias, care poate acum să se căsătorească cu Pero. Mai tîrziu Melampus este solicitat de regele Proetus să-i vindece de nebunie fiicele (v. și Proetides). Fetele se însănătoșesc și, drept mulțumire, Proetus le dăruiește celor doi frați cîte o treime din regatul său.
melampyrum
CIORMOIÁG s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya.
melan
MELANO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „negru”, „de culoare brună-închisă”. [Var. melan-. / < fr. mélano-, it. melano-, cf. gr. melas, melanos – negru].
melana
MELÁNĂ, (2) melane, s. f. 1. Fibră textilă sintetică cu proprietăți asemănătoare lânii. 2. Sortiment de melană (1). – Denumire comercială. DOOM
!melánă s. f., g.-d. art. melánei; (sorturi) pl. meláne
melancolia
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia. DOOM
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancolic
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolica
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolice
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicei
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicele
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicelor
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolici
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicii
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicilor
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicul
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolicului
MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique. DOOM
melancólic adj. m., pl. melancólici; f. melancólică, pl. melancólice
melancolie
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia. DOOM
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancoliei
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia. DOOM
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancolii
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia. DOOM
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancoliile
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia. DOOM
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancoliilor
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia. DOOM
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancoliza
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizai
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizam
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizare
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizare
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizară
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizarăm
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizarăți
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizase
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizasem
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizaseră
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizaserăm
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizaserăți
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizaseși
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizaseți
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizat
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizat
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizau
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizași
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizați
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizează
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizez
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizeze
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizezi
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizând
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melancolizînd
MELANCOLIZÁ, pers. 3 melancolizează, vb. I. Refl. (Rar) A deveni melancolic. – Din fr. mélancoliser.
melane
MELÁNĂ, (2) melane, s. f. 1. Fibră textilă sintetică cu proprietăți asemănătoare lânii. 2. Sortiment de melană (1). – Denumire comercială. DOOM
!melánă s. f., g.-d. art. melánei; (sorturi) pl. meláne
melanei
MELÁNĂ, (2) melane, s. f. 1. Fibră textilă sintetică cu proprietăți asemănătoare lânii. 2. Sortiment de melană (1). – Denumire comercială. DOOM
!melánă s. f., g.-d. art. melánei; (sorturi) pl. meláne
melanele
MELÁNĂ, (2) melane, s. f. 1. Fibră textilă sintetică cu proprietăți asemănătoare lânii. 2. Sortiment de melană (1). – Denumire comercială. DOOM
!melánă s. f., g.-d. art. melánei; (sorturi) pl. meláne
melanelor
MELÁNĂ, (2) melane, s. f. 1. Fibră textilă sintetică cu proprietăți asemănătoare lânii. 2. Sortiment de melană (1). – Denumire comercială. DOOM
!melánă s. f., g.-d. art. melánei; (sorturi) pl. meláne
melanemie
MELANEMÍE s.f. (Med.) Colorație anormală a sângelui, datorită prezenței pigmenților melanici, stare care însoțește de obicei dezvoltarea tumorilor melanice în organism. [Gen. -iei. / < fr. mélanémie, cf. gr. melas – negru, haima – sânge]. DOOM
!melanemíe (-la-ne-/-lan-e-) s. f., art. melanemía, g.-d. melanemíi, art. melanemíei
melanezian
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezian
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melaneziana
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melaneziana
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezianul
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezianul
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezianului
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezianului
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melaneziene
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melaneziene
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienei
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienei
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienele
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienele
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienelor
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienelor
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezieni
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezieni
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienii
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienii
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienilor
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanezienilor
MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația negroidă din Melanezia. 2. Adj. Care aparține Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia ori la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. Mélanésien. DOOM
melanezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. melaneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. melaneziánă, pl. melaneziéne
melanhidroza
MELANHIDRÓZĂ s.f. Sudoare de culoare închisă; bromhidroză. [< fr. mélanidrose, cf. gr. melas – negru, hidros – sudoare]. DOOM
melanhidróză (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. melanhidrózei
melanhidroze
MELANHIDRÓZĂ s.f. Sudoare de culoare închisă; bromhidroză. [< fr. mélanidrose, cf. gr. melas – negru, hidros – sudoare]. DOOM
melanhidróză (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. melanhidrózei
melanhidrozei
MELANHIDRÓZĂ s.f. Sudoare de culoare închisă; bromhidroză. [< fr. mélanidrose, cf. gr. melas – negru, hidros – sudoare]. DOOM
melanhidróză (-hi-dro-) s. f., g.-d. art. melanhidrózei
melanholie
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.
melanic
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanica
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanice
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicei
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicele
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicelor
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanici
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicii
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicilor
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicul
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanicului
MELÁNIC, -Ă, melanici, -ce, adj. Care conține melanină. – Din fr. mélanique. DOOM
melánic adj. m., pl. melánici; f. melánică, pl. melánice
melanina
MELANÍNĂ, melanine, s. f. Pigment organic de culoare neagră, care conține fier și sulf și care se găsește în coroidă, în păr ori în piele. – Din fr. mélanine. DOOM
melanínă s. f., g.-d. art. melanínei; pl. melaníne
melanine
MELANÍNĂ, melanine, s. f. Pigment organic de culoare neagră, care conține fier și sulf și care se găsește în coroidă, în păr ori în piele. – Din fr. mélanine. DOOM
melanínă s. f., g.-d. art. melanínei; pl. melaníne
melaninei
MELANÍNĂ, melanine, s. f. Pigment organic de culoare neagră, care conține fier și sulf și care se găsește în coroidă, în păr ori în piele. – Din fr. mélanine. DOOM
melanínă s. f., g.-d. art. melanínei; pl. melaníne
melaninele
MELANÍNĂ, melanine, s. f. Pigment organic de culoare neagră, care conține fier și sulf și care se găsește în coroidă, în păr ori în piele. – Din fr. mélanine. DOOM
melanínă s. f., g.-d. art. melanínei; pl. melaníne
melaninelor
MELANÍNĂ, melanine, s. f. Pigment organic de culoare neagră, care conține fier și sulf și care se găsește în coroidă, în păr ori în piele. – Din fr. mélanine. DOOM
melanínă s. f., g.-d. art. melanínei; pl. melaníne
melanip
Melanip = Melanippus.
melanipa
Melanipa = Melanippe.
melanippe
Melanippe 1. Fiica zeului Ares și soră cu Hippolyte, regina amazoanelor. A murit, ucisă de către Telamon, în ciocnirea care a avut loc între Heracles și amazoane. 2. Fiica lui Aeolus și urmașa directă a lui Hellen.
melanippus
Melanippus 1. Fiul tebanului Astacus. A luptat în rîndurile tebanilor împotriva „celor șapte” și a fost ucis pe cîmpul de bătălie. 2. Fiul zeului Ares și al Triteiei.
melanism
MELANÍSM s.n. (Med.) Pigmentație neagră excesivă a părului și a anumitor regiuni ale corpului. [< fr. mélanisme].
melanismul
MELANÍSM s.n. (Med.) Pigmentație neagră excesivă a părului și a anumitor regiuni ale corpului. [< fr. mélanisme].
melanismului
MELANÍSM s.n. (Med.) Pigmentație neagră excesivă a părului și a anumitor regiuni ale corpului. [< fr. mélanisme].
melanit
MELANÍT s.n. (Geol.) Granat de culoare neagră, care se găsește în rocile eruptive alcaline. [< fr. mélanite].
melanitul
MELANÍT s.n. (Geol.) Granat de culoare neagră, care se găsește în rocile eruptive alcaline. [< fr. mélanite].
melanitului
MELANÍT s.n. (Geol.) Granat de culoare neagră, care se găsește în rocile eruptive alcaline. [< fr. mélanite].
melanj
MELÁNJ, melanjuri, s. n. 1. Amestec. 2. Fir textil obținut prin amestecul unor fibre de lână de sorturi și culori diferite sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; p. ext. țesătură obținută din astfel de fire. – Din fr. mélange. DOOM
melánj s. n., pl. melánjuri
melanjoare
MELANJÓR, melanjoare, s. n. (Tehn.) Amestecător. – Din fr. mélangeur.
melanjoarele
MELANJÓR, melanjoare, s. n. (Tehn.) Amestecător. – Din fr. mélangeur.
melanjoarelor
MELANJÓR, melanjoare, s. n. (Tehn.) Amestecător. – Din fr. mélangeur.
melanjor
MELANJÓR, melanjoare, s. n. (Tehn.) Amestecător. – Din fr. mélangeur.
melanjorul
MELANJÓR, melanjoare, s. n. (Tehn.) Amestecător. – Din fr. mélangeur.
melanjorului
MELANJÓR, melanjoare, s. n. (Tehn.) Amestecător. – Din fr. mélangeur.
melanjul
MELÁNJ, melanjuri, s. n. 1. Amestec. 2. Fir textil obținut prin amestecul unor fibre de lână de sorturi și culori diferite sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; p. ext. țesătură obținută din astfel de fire. – Din fr. mélange. DOOM
melánj s. n., pl. melánjuri
melanjului
MELÁNJ, melanjuri, s. n. 1. Amestec. 2. Fir textil obținut prin amestecul unor fibre de lână de sorturi și culori diferite sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; p. ext. țesătură obținută din astfel de fire. – Din fr. mélange. DOOM
melánj s. n., pl. melánjuri
melanjuri
MELÁNJ, melanjuri, s. n. 1. Amestec. 2. Fir textil obținut prin amestecul unor fibre de lână de sorturi și culori diferite sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; p. ext. țesătură obținută din astfel de fire. – Din fr. mélange. DOOM
melánj s. n., pl. melánjuri
melanjurile
MELÁNJ, melanjuri, s. n. 1. Amestec. 2. Fir textil obținut prin amestecul unor fibre de lână de sorturi și culori diferite sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; p. ext. țesătură obținută din astfel de fire. – Din fr. mélange. DOOM
melánj s. n., pl. melánjuri
melanjurilor
MELÁNJ, melanjuri, s. n. 1. Amestec. 2. Fir textil obținut prin amestecul unor fibre de lână de sorturi și culori diferite sau prin amestecul fibrelor de lână cu cele sintetice; p. ext. țesătură obținută din astfel de fire. – Din fr. mélange. DOOM
melánj s. n., pl. melánjuri
melano
MELANO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „negru”, „de culoare brună-închisă”. [Var. melan-. / < fr. mélano-, it. melano-, cf. gr. melas, melanos – negru].
melanoame
MELANÓM, melanoame, s. n. Tumoare formată din celule ce produc melanină și localizată mai ales pe piele și la ochi și, în mod excepțional, în centrii nervoși și meninge. – Din fr. mélanome. DOOM
melanóm s. n., pl. melanoáme
melanoamele
MELANÓM, melanoame, s. n. Tumoare formată din celule ce produc melanină și localizată mai ales pe piele și la ochi și, în mod excepțional, în centrii nervoși și meninge. – Din fr. mélanome. DOOM
melanóm s. n., pl. melanoáme
melanoamelor
MELANÓM, melanoame, s. n. Tumoare formată din celule ce produc melanină și localizată mai ales pe piele și la ochi și, în mod excepțional, în centrii nervoși și meninge. – Din fr. mélanome. DOOM
melanóm s. n., pl. melanoáme
melanoblast
MELANOBLÁST s.n. (Biol.) Melanocit. [< fr. mélanoblaste].
melanoblastul
MELANOBLÁST s.n. (Biol.) Melanocit. [< fr. mélanoblaste].
melanoblastului
MELANOBLÁST s.n. (Biol.) Melanocit. [< fr. mélanoblaste].
melanocit
MELANOCÍT s.n. (Biol.) Celulă formatoare de melanină; melanoblast. [< fr. mélanocyte].
melanocitul
MELANOCÍT s.n. (Biol.) Celulă formatoare de melanină; melanoblast. [< fr. mélanocyte].
melanocitului
MELANOCÍT s.n. (Biol.) Celulă formatoare de melanină; melanoblast. [< fr. mélanocyte].
melanoderm
MELANODÉRM, -Ă adj. De rasă neagră. [< fr. mélanoderme].
melanodermia
MELANODERMÍE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie. DOOM
melanodermíe s. m., art. melanodermía, g.-d. melanodermíi, art. melanodermíei
melanodermie
MELANODERMÍE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie. DOOM
melanodermíe s. m., art. melanodermía, g.-d. melanodermíi, art. melanodermíei
melanodermiei
MELANODERMÍE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie. DOOM
melanodermíe s. m., art. melanodermía, g.-d. melanodermíi, art. melanodermíei
melanodermii
MELANODERMÍE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie. DOOM
melanodermíe s. m., art. melanodermía, g.-d. melanodermíi, art. melanodermíei
melanodermiile
MELANODERMÍE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie. DOOM
melanodermíe s. m., art. melanodermía, g.-d. melanodermíi, art. melanodermíei
melanodermiilor
MELANODERMÍE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie. DOOM
melanodermíe s. m., art. melanodermía, g.-d. melanodermíi, art. melanodermíei
melanogeneza
MELANOGENÉZĂ s.f. (Med.) Formare de pigment melanic. [< fr. mélanogenèse].
melanogeneze
MELANOGENÉZĂ s.f. (Med.) Formare de pigment melanic. [< fr. mélanogenèse].
melanogenezei
MELANOGENÉZĂ s.f. (Med.) Formare de pigment melanic. [< fr. mélanogenèse].
melanogenezele
MELANOGENÉZĂ s.f. (Med.) Formare de pigment melanic. [< fr. mélanogenèse].
melanogenezelor
MELANOGENÉZĂ s.f. (Med.) Formare de pigment melanic. [< fr. mélanogenèse].
melanom
MELANÓM, melanoame, s. n. Tumoare formată din celule ce produc melanină și localizată mai ales pe piele și la ochi și, în mod excepțional, în centrii nervoși și meninge. – Din fr. mélanome. DOOM
melanóm s. n., pl. melanoáme
melanomul
MELANÓM, melanoame, s. n. Tumoare formată din celule ce produc melanină și localizată mai ales pe piele și la ochi și, în mod excepțional, în centrii nervoși și meninge. – Din fr. mélanome. DOOM
melanóm s. n., pl. melanoáme
melanomului
MELANÓM, melanoame, s. n. Tumoare formată din celule ce produc melanină și localizată mai ales pe piele și la ochi și, în mod excepțional, în centrii nervoși și meninge. – Din fr. mélanome. DOOM
melanóm s. n., pl. melanoáme
melanosarcoame
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome. DOOM
!melanosarcóm s. n., pl. melanosarcoáme
melanosarcoamele
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome. DOOM
!melanosarcóm s. n., pl. melanosarcoáme
melanosarcoamelor
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome. DOOM
!melanosarcóm s. n., pl. melanosarcoáme
melanosarcom
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome. DOOM
!melanosarcóm s. n., pl. melanosarcoáme
melanosarcom
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome.
melanosarcomul
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome. DOOM
!melanosarcóm s. n., pl. melanosarcoáme
melanosarcomului
MELANOSARCÓM, melanosarcoame, s. n. Melanom malign cu evoluție foarte rapidă. [Pl. și: melanosarcomuri] – Din fr. mélanosarcome. DOOM
!melanosarcóm s. n., pl. melanosarcoáme
melanotric
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotrica
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotrice
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricei
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricele
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricelor
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotrici
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricii
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricilor
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricul
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotricului
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanotrih
MELANÓTRIC, -Ă adj. (Biol.) Care are părul negru. [< fr. mélanotrique, cf. gr. melas – negru, thrix – păr].
melanoza
MELANÓZĂ, melanoze, s. f. 1. (Med.) Denumire generică pentru pigmentația în exces a pielii și mucoaselor datorită acumulării difuze de melanină. 2. (Bot.) Boală a viței-de-vie cauzată de ciuperci. – Din fr. mélanose.
melanoze
MELANÓZĂ, melanoze, s. f. 1. (Med.) Denumire generică pentru pigmentația în exces a pielii și mucoaselor datorită acumulării difuze de melanină. 2. (Bot.) Boală a viței-de-vie cauzată de ciuperci. – Din fr. mélanose.
melanozei
MELANÓZĂ, melanoze, s. f. 1. (Med.) Denumire generică pentru pigmentația în exces a pielii și mucoaselor datorită acumulării difuze de melanină. 2. (Bot.) Boală a viței-de-vie cauzată de ciuperci. – Din fr. mélanose.
melanozele
MELANÓZĂ, melanoze, s. f. 1. (Med.) Denumire generică pentru pigmentația în exces a pielii și mucoaselor datorită acumulării difuze de melanină. 2. (Bot.) Boală a viței-de-vie cauzată de ciuperci. – Din fr. mélanose.
melanozelor
MELANÓZĂ, melanoze, s. f. 1. (Med.) Denumire generică pentru pigmentația în exces a pielii și mucoaselor datorită acumulării difuze de melanină. 2. (Bot.) Boală a viței-de-vie cauzată de ciuperci. – Din fr. mélanose.
melant
Melant = Melanthus.
melanterit
MELANTERÍT s. n. Sulfat natural de fier, hidratat, cristalizat, de culoare verde, folosit mai ales în industria coloranților. – Din fr. mélantérite. DOOM
melanterít s. n.
melanteritul
MELANTERÍT s. n. Sulfat natural de fier, hidratat, cristalizat, de culoare verde, folosit mai ales în industria coloranților. – Din fr. mélantérite. DOOM
melanterít s. n.
melanteritului
MELANTERÍT s. n. Sulfat natural de fier, hidratat, cristalizat, de culoare verde, folosit mai ales în industria coloranților. – Din fr. mélantérite. DOOM
melanterít s. n.
melanthius
Melanthius, unul dintre slujitorii care pășteau caprele lui Odysseus. Trădîndu-și stăpînul în favoarea pretendenților Penelopei, el și-a primit pedeapsa cuvenită la întoarcerea eroului în Ithaca: a fost ucis, tăiat în bucăți și dat la cîini.
melanthus
Melanthus, fiul lui Andropompus. A fost gonit din Pylos, pămîntul său de baștină, de către heraclizi și s-a stabilit la Athenae. Acolo, regele Thymoetes purta un război împotriva beoțienilor. Melanthus s-a oferit să lupte singur – din partea atenienilor – împotriva regelui beoțian, Xanthus. Lupta a fost hotărîtoare. Melanthus l-a învins pe Xanthus și, drept răsplată, Thymoetes i-a cedat tronul său.
melantiu
Melantiu = Melanthius.
melanuria
MELANURÍE s.f. (Med.) Prezență de pigment melanic în urină. [Gen. -iei. / < fr. mélanurie, cf. gr. melas – negru, ouron – urină]. DOOM
!melanuríe (-la-nu-/-lan-u-) s. f., art. melanuría, g.-d. melanuríi, art. melanuríei
melanurie
MELANURÍE s.f. (Med.) Prezență de pigment melanic în urină. [Gen. -iei. / < fr. mélanurie, cf. gr. melas – negru, ouron – urină]. DOOM
!melanuríe (-la-nu-/-lan-u-) s. f., art. melanuría, g.-d. melanuríi, art. melanuríei
melanuriei
MELANURÍE s.f. (Med.) Prezență de pigment melanic în urină. [Gen. -iei. / < fr. mélanurie, cf. gr. melas – negru, ouron – urină]. DOOM
!melanuríe (-la-nu-/-lan-u-) s. f., art. melanuría, g.-d. melanuríi, art. melanuríei
melanurii
MELANURÍE s.f. (Med.) Prezență de pigment melanic în urină. [Gen. -iei. / < fr. mélanurie, cf. gr. melas – negru, ouron – urină]. DOOM
!melanuríe (-la-nu-/-lan-u-) s. f., art. melanuría, g.-d. melanuríi, art. melanuríei
melanuriile
MELANURÍE s.f. (Med.) Prezență de pigment melanic în urină. [Gen. -iei. / < fr. mélanurie, cf. gr. melas – negru, ouron – urină]. DOOM
!melanuríe (-la-nu-/-lan-u-) s. f., art. melanuría, g.-d. melanuríi, art. melanuríei
melanuriilor
MELANURÍE s.f. (Med.) Prezență de pigment melanic în urină. [Gen. -iei. / < fr. mélanurie, cf. gr. melas – negru, ouron – urină]. DOOM
!melanuríe (-la-nu-/-lan-u-) s. f., art. melanuría, g.-d. melanuríi, art. melanuríei
melas
Melas, unul dintre fiii lui Heracles și ai reginei Omphale.
melasa
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasa
MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa. DOOM
melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse
melasai
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasam
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasare
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasare
MELASÁRE, melasări, s. f. Acțiunea de a melasa și rezultatul ei. – V. melasa.
melasarea
MELASÁRE, melasări, s. f. Acțiunea de a melasa și rezultatul ei. – V. melasa.
melasară
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasarăm
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasarăți
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasase
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasasem
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasaseră
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasaserăm
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasaserăți
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasaseși
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasaseți
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasat
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasat
MELASÁT, -Ă, melasați, -te, adj. (Despre nutreț) Care a fost amestecat cu melasă. – V. melasă.
melasau
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasași
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasați
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melase
MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa. DOOM
melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse
melasează
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasei
MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa. DOOM
melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse
melasele
MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa. DOOM
melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse
melaselor
MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie-de-zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa. DOOM
melásă s. f., g.-d. art. melásei; pl. meláse
melasez
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melaseze
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasezi
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasând
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasînd
MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutrețul cu melasă. – Din melasă.
melasări
MELASÁRE, melasări, s. f. Acțiunea de a melasa și rezultatul ei. – V. melasa.
melasării
MELASÁRE, melasări, s. f. Acțiunea de a melasa și rezultatul ei. – V. melasa.
melasările
MELASÁRE, melasări, s. f. Acțiunea de a melasa și rezultatul ei. – V. melasa.
melasărilor
MELASÁRE, melasări, s. f. Acțiunea de a melasa și rezultatul ei. – V. melasa.
melc
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
melcat
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcata
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcate
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcatei
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcatele
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcatelor
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcatul
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcatului
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcați
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcații
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melcaților
MELCÁT, -Ă, melcați, -te, adj. (Despre piese tehnice) Răsucit (ca o cochilie de melc). – Din melc. DOOM
melcát adj. m., pl. melcáți; f. melcátă, pl. melcáte
melci
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
melcii
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
melcilor
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
melcișor
MELCIȘÓR, melcișori, s. m. 1. Diminutiv al lui melc. 2. (La pl.) Paste făinoase în formă de spirală sau de inelușe. – Melc + suf. -ișor. DOOM
melcișór s. m., pl. melcișóri
melcișori
MELCIȘÓR, melcișori, s. m. 1. Diminutiv al lui melc. 2. (La pl.) Paste făinoase în formă de spirală sau de inelușe. – Melc + suf. -ișor. DOOM
melcișór s. m., pl. melcișóri
melcișorii
MELCIȘÓR, melcișori, s. m. 1. Diminutiv al lui melc. 2. (La pl.) Paste făinoase în formă de spirală sau de inelușe. – Melc + suf. -ișor. DOOM
melcișór s. m., pl. melcișóri
melcișorilor
MELCIȘÓR, melcișori, s. m. 1. Diminutiv al lui melc. 2. (La pl.) Paste făinoase în formă de spirală sau de inelușe. – Melc + suf. -ișor. DOOM
melcișór s. m., pl. melcișóri
melcișorul
MELCIȘÓR, melcișori, s. m. 1. Diminutiv al lui melc. 2. (La pl.) Paste făinoase în formă de spirală sau de inelușe. – Melc + suf. -ișor. DOOM
melcișór s. m., pl. melcișóri
melcișorului
MELCIȘÓR, melcișori, s. m. 1. Diminutiv al lui melc. 2. (La pl.) Paste făinoase în formă de spirală sau de inelușe. – Melc + suf. -ișor. DOOM
melcișór s. m., pl. melcișóri
melcul
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
melcule
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
melcului
MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec. DOOM
melc s. m., pl. melci
meleag
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. DOOM
meleág s. n., pl. meleáguri
meleager
Meleager (sau Meleagrus), erou etolian. Era fiul lui Oeneus, regele Aetoliei, și al Althaeei, fiica lui Thestius, și soțul Cleopatrei. A participat la expediția argonauților și la vînătoarea mistrețului din Calydon, de care a rămas legat, în mod deosebit, numele său. Mîniată pe Oeneus, care o jignise lipsind-o de un sacrificiu, zeița Artemis trimite un mistreț fioros care pustiește ținutul Aetoliei. Ca să-l prindă și să-l ucidă, fiul regelui, Meleager, organizează o vînătoare la care îi cheamă să participe pe cei mai viteji eroi. Printre aceștia se numărau: Theseus, dioscurii – Castor și Pollux, Pirithous, Idas și Lynceus, Iphicles – fratele lui Heracles, Iason, Amphiaraus, Telamon, precum și o femeie, Atalanta. Atalanta este cea care rănește prima, cu o săgeată, mistrețul. Lovitura de grație i-o dă însă Meleager, așa încît lui îi revine drept pradă fiara. Îndrăgostit de Atalanta, Meleager îi oferă pielea și capul mistrețului, dar gestul lui stîrnește revolta celorlalți vînători, care vor să fie și ei părtași la vînat. Se iscă o luptă, în cursul căreia Meleager îi ucide pe cei doi frați al Althaeei, unchii săi. La nașterea lui Meleager, moirele îi preziseseră că va trăi numai atît cît va dăinui un tăciune care era aprins în vatră. Înspăimîntată, Althaea a stins atunci tăciunele care ardea și l-a păstrat cu grijă. Or, în ziua în care Meleager și-a ucis unchii, frații Althaeei, aceasta, cuprinsă de mînie și de desperare [!], a dat foc tăciunelui fatal și l-a lăsat să se mistuie, curmînd în felul acesta firul vieții lui Meleager. Mai apoi, venindu-și în fire și dîndu-și seama de fapta ei, îndurerată, Althaea și-a pus singură capăt zilelor, spînzurîndu-se.
meleagris
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris). – Cf. bg., scr. biba.
meleagru
Meleagru = Meleager.
meleagrus
Meleager (sau Meleagrus), erou etolian. Era fiul lui Oeneus, regele Aetoliei, și al Althaeei, fiica lui Thestius, și soțul Cleopatrei. A participat la expediția argonauților și la vînătoarea mistrețului din Calydon, de care a rămas legat, în mod deosebit, numele său. Mîniată pe Oeneus, care o jignise lipsind-o de un sacrificiu, zeița Artemis trimite un mistreț fioros care pustiește ținutul Aetoliei. Ca să-l prindă și să-l ucidă, fiul regelui, Meleager, organizează o vînătoare la care îi cheamă să participe pe cei mai viteji eroi. Printre aceștia se numărau: Theseus, dioscurii – Castor și Pollux, Pirithous, Idas și Lynceus, Iphicles – fratele lui Heracles, Iason, Amphiaraus, Telamon, precum și o femeie, Atalanta. Atalanta este cea care rănește prima, cu o săgeată, mistrețul. Lovitura de grație i-o dă însă Meleager, așa încît lui îi revine drept pradă fiara. Îndrăgostit de Atalanta, Meleager îi oferă pielea și capul mistrețului, dar gestul lui stîrnește revolta celorlalți vînători, care vor să fie și ei părtași la vînat. Se iscă o luptă, în cursul căreia Meleager îi ucide pe cei doi frați al Althaeei, unchii săi. La nașterea lui Meleager, moirele îi preziseseră că va trăi numai atît cît va dăinui un tăciune care era aprins în vatră. Înspăimîntată, Althaea a stins atunci tăciunele care ardea și l-a păstrat cu grijă. Or, în ziua în care Meleager și-a ucis unchii, frații Althaeei, aceasta, cuprinsă de mînie și de desperare [!], a dat foc tăciunelui fatal și l-a lăsat să se mistuie, curmînd în felul acesta firul vieții lui Meleager. Mai apoi, venindu-și în fire și dîndu-și seama de fapta ei, îndurerată, Althaea și-a pus singură capăt zilelor, spînzurîndu-se.
meleagul
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. DOOM
meleág s. n., pl. meleáguri
meleagului
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. DOOM
meleág s. n., pl. meleáguri
meleaguri
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. DOOM
meleág s. n., pl. meleáguri
meleagurile
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. DOOM
meleág s. n., pl. meleáguri
meleagurilor
MELEÁG, meleaguri, s. n. (De obicei la pl.) Loc, teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinătate; cuprins al unei așezări omenești, ținut, regiune, loc; tărâm. – Din magh. mellék. DOOM
meleág s. n., pl. meleáguri
melean
MELEÁN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (Om) înalt și voinic; vlăjgan. 2. S. m. Fecior, flăcău. – Et. nec. DOOM
meleán (reg.) s. m., pl. meléni
meleandră
MELEÁNDRĂ, melendre, s. f. (Reg.) Haină ruptă, zdrențuită; p. ext. zdreanță. [Pr.: -lean-]
meleanul
MELEÁN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (Om) înalt și voinic; vlăjgan. 2. S. m. Fecior, flăcău. – Et. nec. DOOM
meleán (reg.) s. m., pl. meléni
meleanului
MELEÁN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (Om) înalt și voinic; vlăjgan. 2. S. m. Fecior, flăcău. – Et. nec. DOOM
meleán (reg.) s. m., pl. meléni
melegar
MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec. DOOM
melegár (reg.) s. n., pl. melegáre
melegare
MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec. DOOM
melegár (reg.) s. n., pl. melegáre
melegarele
MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec. DOOM
melegár (reg.) s. n., pl. melegáre
melegarelor
MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec. DOOM
melegár (reg.) s. n., pl. melegáre
melegarul
MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec. DOOM
melegár (reg.) s. n., pl. melegáre
melegarului
MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec. DOOM
melegár (reg.) s. n., pl. melegáre
melena
MELÉNĂ, melene, s. f. Eliminare a unui scaun negru, conținând sânge provenit din părțile superioare ale tubului digestiv. – Din fr. melaena. DOOM
melénă s. f., g.-d. art. melénei; pl. meléne
melenaș
MELENÁȘ, melenași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui melean; flăcăiaș, fecioraș. – Melean + suf. -aș. DOOM
melenáș (reg.) s. m., pl. melenáși
melenași
MELENÁȘ, melenași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui melean; flăcăiaș, fecioraș. – Melean + suf. -aș. DOOM
melenáș (reg.) s. m., pl. melenáși
melenașii
MELENÁȘ, melenași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui melean; flăcăiaș, fecioraș. – Melean + suf. -aș. DOOM
melenáș (reg.) s. m., pl. melenáși
melenașilor
MELENÁȘ, melenași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui melean; flăcăiaș, fecioraș. – Melean + suf. -aș. DOOM
melenáș (reg.) s. m., pl. melenáși
melenașul
MELENÁȘ, melenași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui melean; flăcăiaș, fecioraș. – Melean + suf. -aș. DOOM
melenáș (reg.) s. m., pl. melenáși
melenașului
MELENÁȘ, melenași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui melean; flăcăiaș, fecioraș. – Melean + suf. -aș. DOOM
melenáș (reg.) s. m., pl. melenáși
melene
MELÉNĂ, melene, s. f. Eliminare a unui scaun negru, conținând sânge provenit din părțile superioare ale tubului digestiv. – Din fr. melaena. DOOM
melénă s. f., g.-d. art. melénei; pl. meléne
melenei
MELÉNĂ, melene, s. f. Eliminare a unui scaun negru, conținând sânge provenit din părțile superioare ale tubului digestiv. – Din fr. melaena. DOOM
melénă s. f., g.-d. art. melénei; pl. meléne
melenele
MELÉNĂ, melene, s. f. Eliminare a unui scaun negru, conținând sânge provenit din părțile superioare ale tubului digestiv. – Din fr. melaena. DOOM
melénă s. f., g.-d. art. melénei; pl. meléne
melenelor
MELÉNĂ, melene, s. f. Eliminare a unui scaun negru, conținând sânge provenit din părțile superioare ale tubului digestiv. – Din fr. melaena. DOOM
melénă s. f., g.-d. art. melénei; pl. meléne
meleni
MELEÁN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (Om) înalt și voinic; vlăjgan. 2. S. m. Fecior, flăcău. – Et. nec. DOOM
meleán (reg.) s. m., pl. meléni
melenii
MELEÁN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (Om) înalt și voinic; vlăjgan. 2. S. m. Fecior, flăcău. – Et. nec. DOOM
meleán (reg.) s. m., pl. meléni
melenilor
MELEÁN, meleni, adj., s. m. (Reg.) 1. Adj. (Om) înalt și voinic; vlăjgan. 2. S. m. Fecior, flăcău. – Et. nec. DOOM
meleán (reg.) s. m., pl. meléni
meles
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.
melesteie
MELESTÉU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț (pentru mămăligă). – Din melestui (derivat regresiv). DOOM
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie
melesteiele
MELESTÉU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț (pentru mămăligă). – Din melestui (derivat regresiv). DOOM
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie
melesteielor
MELESTÉU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț (pentru mămăligă). – Din melestui (derivat regresiv). DOOM
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie
melesteu
MELESTÉU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț (pentru mămăligă). – Din melestui (derivat regresiv). DOOM
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie
melesteul
MELESTÉU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț (pentru mămăligă). – Din melestui (derivat regresiv). DOOM
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie
melesteului
MELESTÉU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț (pentru mămăligă). – Din melestui (derivat regresiv). DOOM
melestéu (reg.) s. n., art. melestéul; pl. melestéie
melestui
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuia
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiai
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiam
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiască
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiau
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiați
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiesc
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiește
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiești
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuii
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuim
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuind
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuire
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuire
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt.
melestuiră
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuirăm
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuirăți
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuise
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuisem
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiseră
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiserăm
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiserăți
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiseși
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiseți
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuit
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiși
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
melestuiți
MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. – Din magh. mállaszt. DOOM
melestuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiésc, imperf. 3 sg. melestuiá; conj. prez. 3 să melestuiáscă
meleu
MELÉU, meleuri, s. n. (Sport) Luptă corp la corp. ♦ (Spec.) Grămadă la rugbi. – Din fr. mêlée. DOOM
!meléu s. n., art. meléul; pl. meléuri
meleul
MELÉU, meleuri, s. n. (Sport) Luptă corp la corp. ♦ (Spec.) Grămadă la rugbi. – Din fr. mêlée. DOOM
!meléu s. n., art. meléul; pl. meléuri
meleului
MELÉU, meleuri, s. n. (Sport) Luptă corp la corp. ♦ (Spec.) Grămadă la rugbi. – Din fr. mêlée. DOOM
!meléu s. n., art. meléul; pl. meléuri
meleuri
MELÉU, meleuri, s. n. (Sport) Luptă corp la corp. ♦ (Spec.) Grămadă la rugbi. – Din fr. mêlée. DOOM
!meléu s. n., art. meléul; pl. meléuri
meleurile
MELÉU, meleuri, s. n. (Sport) Luptă corp la corp. ♦ (Spec.) Grămadă la rugbi. – Din fr. mêlée. DOOM
!meléu s. n., art. meléul; pl. meléuri
meleurilor
MELÉU, meleuri, s. n. (Sport) Luptă corp la corp. ♦ (Spec.) Grămadă la rugbi. – Din fr. mêlée. DOOM
!meléu s. n., art. meléul; pl. meléuri
melez
meléz s. n. – Țesătură de mătase amestecată cu bumbac. Tc. melez, din arab. meles „amestec” (Șeineanu, II, 256), cf. sb. melez. Sec. XIX, înv.
meleștui
MELEȘTUÍ vb. IV v. meleștui.
meli
MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.
melia
Melia, una dintre oceanide, căsătorită cu Inachus.
melian
MELIÁN, melieni, s. m. (Mold.; familiar) Om înalt și voinic. Nică Oșlobanu, ca de obicei, se scoală în picioare, cît mi ți-i melianul și se roagă de iertare. CREANGĂ, A. 77. – Pronunțat: -li-an.
meliaul
Melia, una dintre oceanide, căsătorită cu Inachus.
meliaului
Melia, una dintre oceanide, căsătorită cu Inachus.
meliboeus
Meliboeus, nume purtat de Philoctetes, datorită faptului că a domnit în cetatea Meliboea.
melic
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melica
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melice
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicei
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicele
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicelor
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicerta
Melicertes (sau Melicerta), fiul lui Athamas și al lui Ino (v. Ino). După moarte a fost transformat, ca și mama sa, într-o divinitate marină, primind numele de Palaemon.
melicerte
Melicerte = Melicertes.
melicertes
Palaemon, fiul lui Athamas și al lui Ino. Se numea inițial Melicertes (v. Ino) dar, fiind transformat după moarte într-o divinitate marină, a primit denumirea de Palaemon.
melici
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicii
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicilor
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicul
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melicului
MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].
melifer
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
melifera
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
melifere
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferei
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferele
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferelor
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferi
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferii
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferilor
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferul
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
meliferului
MELIFÉR, -Ă, meliferi, -e, adj., s. f. pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar și polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzând albinele și viespile) care culeg nectarul și polenul din flori, producând apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifère. DOOM
!meliféră s. f., g.-d. art. meliférei; pl. melifére
melific
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melifica
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificația
MELIFICÁȚIE s.f. Elaborarea mierii de către albine. [Gen. -iei. / < fr. mellification].
melificație
MELIFICÁȚIE s.f. Elaborarea mierii de către albine. [Gen. -iei. / < fr. mellification].
melificației
MELIFICÁȚIE s.f. Elaborarea mierii de către albine. [Gen. -iei. / < fr. mellification].
melificații
MELIFICÁȚIE s.f. Elaborarea mierii de către albine. [Gen. -iei. / < fr. mellification].
melifice
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificei
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificele
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificelor
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melifici
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificii
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificilor
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificul
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
melificului
MELÍFIC, -Ă, melifici, -ce, adj. (Rar) Melifer (I). – Din fr. mellifique.
meliflua
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
meliflue
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluei
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluele
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluelor
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
meliflui
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluii
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluilor
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluu
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluul
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melifluului
MELIFLÚU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].
melii
MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.
melilit
MELILÍT s.n. (Chim.) Silicat natural de aluminiu și calciu. [< fr. mélilite, germ. Melilith].
melilitul
MELILÍT s.n. (Chim.) Silicat natural de aluminiu și calciu. [< fr. mélilite, germ. Melilith].
melilitului
MELILÍT s.n. (Chim.) Silicat natural de aluminiu și calciu. [< fr. mélilite, germ. Melilith].
melilor
MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.
melilotus
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).
melinita
MELINÍTĂ, s. f. Substanță chimică, având drept component principal acidul picric, folosită la fabricarea fitilelor detonante și în imprimeria textilă. – Din fr. mélinite, germ. Melinit. DOOM
melinítă s. f., g.-d. art. melinítei
melinite
MELINÍTĂ, s. f. Substanță chimică, având drept component principal acidul picric, folosită la fabricarea fitilelor detonante și în imprimeria textilă. – Din fr. mélinite, germ. Melinit. DOOM
melinítă s. f., g.-d. art. melinítei
melinitei
MELINÍTĂ, s. f. Substanță chimică, având drept component principal acidul picric, folosită la fabricarea fitilelor detonante și în imprimeria textilă. – Din fr. mélinite, germ. Melinit. DOOM
melinítă s. f., g.-d. art. melinítei
meliorativ
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativa
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorative
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativei
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativele
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativelor
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativi
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativii
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativilor
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativul
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorativului
MELIORATÍV, -Ă, meliorativi, -e, adj. (Lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) Cu sens laudativ, favorabil. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioratif.
meliorism
MELIORÍSM s. n. Concepție potrivit căreia lumea nu este nici cea mai rea cu putință, nici iremediabil rea, ci poate fi ameliorată sau este în curs de ameliorare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. méliorisme. DOOM
meliorísm (-li-o-) s. n.
meliorismul
MELIORÍSM s. n. Concepție potrivit căreia lumea nu este nici cea mai rea cu putință, nici iremediabil rea, ci poate fi ameliorată sau este în curs de ameliorare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. méliorisme. DOOM
meliorísm (-li-o-) s. n.
meliorismului
MELIORÍSM s. n. Concepție potrivit căreia lumea nu este nici cea mai rea cu putință, nici iremediabil rea, ci poate fi ameliorată sau este în curs de ameliorare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. méliorisme. DOOM
meliorísm (-li-o-) s. n.
meliorist
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
meliorista
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioriste
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioristei
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioristele
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioristelor
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioristul
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioristului
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioriști
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioriștii
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melioriștilor
MELIORÍST, -Ă, melioriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al meliorismului. [Pr.: -li-o-] – Din fr. mélioriste. DOOM
*melioríst (-li-o-) adj. m., s. m., pl. melioríști; adj. f., s. f. meliorístă, pl. melioríste
melisa
Melisa = Melissa.
melisa
MELÍSĂ, melise, s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu flori albe, plăcut mirositoare, mult căutate de albine, și cu frunzele ovale, folosită în medicină pentru calitățile ei stimulatoare și antispasmodice; roiniță2 (Melissa officinalis). ♦ Băutură alcoolică aromată (folosită în medicina populară), obținută prin fermentarea frunzelor acestei plante. – Din lat. melissa, fr. mélisse. DOOM
melísă s. f., g.-d. art. melísei; pl. melíse
melise
MELÍSĂ, melise, s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu flori albe, plăcut mirositoare, mult căutate de albine, și cu frunzele ovale, folosită în medicină pentru calitățile ei stimulatoare și antispasmodice; roiniță2 (Melissa officinalis). ♦ Băutură alcoolică aromată (folosită în medicina populară), obținută prin fermentarea frunzelor acestei plante. – Din lat. melissa, fr. mélisse. DOOM
melísă s. f., g.-d. art. melísei; pl. melíse
melisei
MELÍSĂ, melise, s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu flori albe, plăcut mirositoare, mult căutate de albine, și cu frunzele ovale, folosită în medicină pentru calitățile ei stimulatoare și antispasmodice; roiniță2 (Melissa officinalis). ♦ Băutură alcoolică aromată (folosită în medicina populară), obținută prin fermentarea frunzelor acestei plante. – Din lat. melissa, fr. mélisse. DOOM
melísă s. f., g.-d. art. melísei; pl. melíse
melisele
MELÍSĂ, melise, s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu flori albe, plăcut mirositoare, mult căutate de albine, și cu frunzele ovale, folosită în medicină pentru calitățile ei stimulatoare și antispasmodice; roiniță2 (Melissa officinalis). ♦ Băutură alcoolică aromată (folosită în medicina populară), obținută prin fermentarea frunzelor acestei plante. – Din lat. melissa, fr. mélisse. DOOM
melísă s. f., g.-d. art. melísei; pl. melíse
meliselor
MELÍSĂ, melise, s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu flori albe, plăcut mirositoare, mult căutate de albine, și cu frunzele ovale, folosită în medicină pentru calitățile ei stimulatoare și antispasmodice; roiniță2 (Melissa officinalis). ♦ Băutură alcoolică aromată (folosită în medicina populară), obținută prin fermentarea frunzelor acestei plante. – Din lat. melissa, fr. mélisse. DOOM
melísă s. f., g.-d. art. melísei; pl. melíse
melisma
MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.
melismatic
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismatica
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismatice
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticei
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticele
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticelor
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismatici
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticii
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticilor
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticul
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismaticului
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melismatică
MELISMÁTIC, -Ă, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compoziție; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compoziții) Cu melisme. – De la melismă.
melisme
MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.
melismei
MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.
melismele
MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.
melismelor
MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.
melisoterapia
MELISOTERAPÍE s.f. Tratament cu venin de albine. [Gen. -iei. / cf. gr. melissa – albină, therapeia – tratament].
melisoterapie
MELISOTERAPÍE s.f. Tratament cu venin de albine. [Gen. -iei. / cf. gr. melissa – albină, therapeia – tratament].
melisoterapiei
MELISOTERAPÍE s.f. Tratament cu venin de albine. [Gen. -iei. / cf. gr. melissa – albină, therapeia – tratament].
melisoterapii
MELISOTERAPÍE s.f. Tratament cu venin de albine. [Gen. -iei. / cf. gr. melissa – albină, therapeia – tratament].
melisoterapiile
MELISOTERAPÍE s.f. Tratament cu venin de albine. [Gen. -iei. / cf. gr. melissa – albină, therapeia – tratament].
melisoterapiilor
MELISOTERAPÍE s.f. Tratament cu venin de albine. [Gen. -iei. / cf. gr. melissa – albină, therapeia – tratament].
melissa
RÓINIȚĂ2, roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi2 + suf. -niță.
melita
MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite].
melite
MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite].
melitei
MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite].
melitele
MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite].
melitelor
MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite].
melituria
MELITURÍE s.f. Eliminare de zahăr prin urină. [Gen. -iei. / < fr. méliturie].
meliturie
MELITURÍE s.f. Eliminare de zahăr prin urină. [Gen. -iei. / < fr. méliturie].
melituriei
MELITURÍE s.f. Eliminare de zahăr prin urină. [Gen. -iei. / < fr. méliturie].
meliturii
MELITURÍE s.f. Eliminare de zahăr prin urină. [Gen. -iei. / < fr. méliturie].
melituriile
MELITURÍE s.f. Eliminare de zahăr prin urină. [Gen. -iei. / < fr. méliturie].
melituriilor
MELITURÍE s.f. Eliminare de zahăr prin urină. [Gen. -iei. / < fr. méliturie].
meliț
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melița
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melița
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. DOOM
méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
melițai
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițam
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițare
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițare
MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița. DOOM
melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri
melițarea
MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița. DOOM
melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri
melițară
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițarăm
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițarăți
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițase
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițasem
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițaseră
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițaserăm
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițaserăți
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițaseși
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițaseți
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițat
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițat
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițat
MELIȚÁT1 s. n. Melițare. – V. melița. DOOM
melițát s. n.
melițata
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițate
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițatei
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițatele
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițatelor
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițatul
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițatului
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițau
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițași
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițați
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițați
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițații
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițaților
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
melițe
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițe
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. DOOM
méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
meliței
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. DOOM
méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
melițele
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. DOOM
méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
melițelor
MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. DOOM
méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
meliți
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițoaie
MELIȚÓI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi. DOOM
melițói (rar) s. n., pl. melițoáie
melițoaiele
MELIȚÓI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi. DOOM
melițói (rar) s. n., pl. melițoáie
melițoaielor
MELIȚÓI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi. DOOM
melițói (rar) s. n., pl. melițoáie
melițoi
MELIȚÓI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi. DOOM
melițói (rar) s. n., pl. melițoáie
melițoiul
MELIȚÓI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi. DOOM
melițói (rar) s. n., pl. melițoáie
melițoiului
MELIȚÓI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi. DOOM
melițói (rar) s. n., pl. melițoáie
melițuica
MELIȚÚICĂ, melițuici, s. f. (Rar) Meliță mică cu care se face ultima operație de prelucrare a fibrelor de cânepă și de in, pentru a alege fuiorul curat. – Meliță + suf. -uică. DOOM
melițúică (rar) s. f., g.-d. art. melițúicii; pl. melițúici
melițuici
MELIȚÚICĂ, melițuici, s. f. (Rar) Meliță mică cu care se face ultima operație de prelucrare a fibrelor de cânepă și de in, pentru a alege fuiorul curat. – Meliță + suf. -uică. DOOM
melițúică (rar) s. f., g.-d. art. melițúicii; pl. melițúici
melițuicii
MELIȚÚICĂ, melițuici, s. f. (Rar) Meliță mică cu care se face ultima operație de prelucrare a fibrelor de cânepă și de in, pentru a alege fuiorul curat. – Meliță + suf. -uică. DOOM
melițúică (rar) s. f., g.-d. art. melițúicii; pl. melițúici
melițuicile
MELIȚÚICĂ, melițuici, s. f. (Rar) Meliță mică cu care se face ultima operație de prelucrare a fibrelor de cânepă și de in, pentru a alege fuiorul curat. – Meliță + suf. -uică. DOOM
melițúică (rar) s. f., g.-d. art. melițúicii; pl. melițúici
melițuicilor
MELIȚÚICĂ, melițuici, s. f. (Rar) Meliță mică cu care se face ultima operație de prelucrare a fibrelor de cânepă și de in, pentru a alege fuiorul curat. – Meliță + suf. -uică. DOOM
melițúică (rar) s. f., g.-d. art. melițúicii; pl. melițúici
melițând
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițînd
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță. DOOM
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițări
MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița. DOOM
melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri
melițării
MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița. DOOM
melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri
melițările
MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița. DOOM
melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri
melițărilor
MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița. DOOM
melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri
melo
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.
melo
MELO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cântec”, „melodie”, „muzică”, „muzical”. [< fr. mélo-, it. melo-, cf. gr. melos – muzică].
meloane
MELÓN, meloane, s. n. Gambetă. – Din fr. melon. DOOM
melón s. n., pl. meloáne
meloanele
MELÓN, meloane, s. n. Gambetă. – Din fr. melon. DOOM
melón s. n., pl. meloáne
meloanelor
MELÓN, meloane, s. n. Gambetă. – Din fr. melon. DOOM
melón s. n., pl. meloáne
melocord
MELOCÓRD s.n. (Muz.) Instrument electronic care emite sunete neobișnuite, obținute prin modificarea frecvențelor după dorința interpretului. [< fr. mélocorde].
melocordul
MELOCÓRD s.n. (Muz.) Instrument electronic care emite sunete neobișnuite, obținute prin modificarea frecvențelor după dorința interpretului. [< fr. mélocorde].
melocordului
MELOCÓRD s.n. (Muz.) Instrument electronic care emite sunete neobișnuite, obținute prin modificarea frecvențelor după dorința interpretului. [< fr. mélocorde].
melocorduri
MELOCÓRD s.n. (Muz.) Instrument electronic care emite sunete neobișnuite, obținute prin modificarea frecvențelor după dorința interpretului. [< fr. mélocorde].
melocordurile
MELOCÓRD s.n. (Muz.) Instrument electronic care emite sunete neobișnuite, obținute prin modificarea frecvențelor după dorința interpretului. [< fr. mélocorde].
melocordurilor
MELOCÓRD s.n. (Muz.) Instrument electronic care emite sunete neobișnuite, obținute prin modificarea frecvențelor după dorința interpretului. [< fr. mélocorde].
melodia
MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie. DOOM
melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile
melodic
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodica
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodica
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódică s. f., g.-d. art. melódicii
melodice
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodicei
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodicele
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodicelor
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodici
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodici
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódică s. f., g.-d. art. melódicii
melodicii
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodicii
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódică s. f., g.-d. art. melódicii
melodicile
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódică s. f., g.-d. art. melódicii
melodicilor
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodicilor
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódică s. f., g.-d. art. melódicii
melodicitate
MELODICITÁTE, melodicități, s. f. Calitatea de a fi melodic; (rar) melodism. – Melodic + suf. -itate. DOOM
*melodicitáte s. f., g.-d. art. melodicitắții
melodicitatea
MELODICITÁTE, melodicități, s. f. Calitatea de a fi melodic; (rar) melodism. – Melodic + suf. -itate. DOOM
*melodicitáte s. f., g.-d. art. melodicitắții
melodicități
MELODICITÁTE, melodicități, s. f. Calitatea de a fi melodic; (rar) melodism. – Melodic + suf. -itate. DOOM
*melodicitáte s. f., g.-d. art. melodicitắții
melodicității
MELODICITÁTE, melodicități, s. f. Calitatea de a fi melodic; (rar) melodism. – Melodic + suf. -itate. DOOM
*melodicitáte s. f., g.-d. art. melodicitắții
melodicitățile
MELODICITÁTE, melodicități, s. f. Calitatea de a fi melodic; (rar) melodism. – Melodic + suf. -itate. DOOM
*melodicitáte s. f., g.-d. art. melodicitắții
melodicităților
MELODICITÁTE, melodicități, s. f. Calitatea de a fi melodic; (rar) melodism. – Melodic + suf. -itate. DOOM
*melodicitáte s. f., g.-d. art. melodicitắții
melodicul
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodicului
MELÓDIC, -Ă, melodici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care ține de melodie, referitor la melodie. 2. Melodios, armonios. II. S. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul melodiei. ♦ Felul în care este compusă o melodie. – Din fr. mélodique. DOOM
melódic adj. m., pl. melódici; f. melódică, pl. melódice
melodie
MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie. DOOM
melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile
melodiei
MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie. DOOM
melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile
melodii
MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie. DOOM
melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile
melodiile
MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie. DOOM
melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile
melodiilor
MELODÍE, melodii, s. f. Succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale modulației, pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compoziție muzicală, cântec. ♦ Fig. Sonoritate plăcută; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie. DOOM
melodíe s. f., art. melodía, g.-d. art. melodíei; pl. melodíi, art. melodíile
melodimetre
MELODIMÉTRU, melodimetre, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru cercetări asupra intonației. – Din fr. mélodimètre.
melodimetrele
MELODIMÉTRU, melodimetre, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru cercetări asupra intonației. – Din fr. mélodimètre.
melodimetrelor
MELODIMÉTRU, melodimetre, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru cercetări asupra intonației. – Din fr. mélodimètre.
melodimetru
MELODIMÉTRU, melodimetre, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru cercetări asupra intonației. – Din fr. mélodimètre.
melodimetrul
MELODIMÉTRU, melodimetre, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru cercetări asupra intonației. – Din fr. mélodimètre.
melodimetrului
MELODIMÉTRU, melodimetre, s. n. (Fon.) Aparat electronic folosit pentru cercetări asupra intonației. – Din fr. mélodimètre.
melodioasa
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioase
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioasei
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioasele
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioaselor
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodios
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodiosul
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodiosului
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioși
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioșii
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodioșilor
MELODIÓS, -OÁSĂ, melodioși, -oase, adj. Plin de sunete armonioase, plăcut auzului, armonios; care emite astfel de sunete. [Pr.: -di-os] – Din fr. mélodieux. DOOM
melodiós (-di-os) adj. m., pl. melodióși; f. melodioásă, pl. melodioáse
melodism
MELODÍSM s. n. (Rar) Melodicitate. – Din it. melodismo.
melodismul
MELODÍSM s. n. (Rar) Melodicitate. – Din it. melodismo.
melodismului
MELODÍSM s. n. (Rar) Melodicitate. – Din it. melodismo.
melodist
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodista
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodiste
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodistei
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodistele
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodistelor
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodistul
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodistului
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodium
MELÓDIUM s.n. Nume pe care l-a purtat la început armoniul. [Pron. -di-um. / < fr. mélodium]. DOOM
melódium (-di-um) s. n.
melodiumul
MELÓDIUM s.n. Nume pe care l-a purtat la început armoniul. [Pron. -di-um. / < fr. mélodium]. DOOM
melódium (-di-um) s. n.
melodiumului
MELÓDIUM s.n. Nume pe care l-a purtat la început armoniul. [Pron. -di-um. / < fr. mélodium]. DOOM
melódium (-di-um) s. n.
melodiști
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodiștii
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodiștilor
MELODÍST, -Ă, melodiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Compozitor de melodii; muzician care concepe melodia ca element esențial în muzică; compozitor la care predomină elementul melodic. – Din fr. mélodiste. DOOM
melodístă (rar) s. f., g.-d. art. melodístei; pl. melodíste
melodrama
MELODRÁMĂ, melodrame, s. f. 1. Dialog cântat în tragedia antică greacă, între un corifeu și un personaj. 2. Dramă care folosea acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă. 3. Operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevăzutului. – Din fr. mélodrame. DOOM
melodrámă (-lo-dra-) s. f., g.-d. art. melodrámei; pl. melodráme
melodramatic
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramatica
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramatice
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticei
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticele
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticelor
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramatici
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticii
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticilor
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticul
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramaticului
MELODRAMÁTIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico. DOOM
melodramátic (-lo-dra-) adj. m., pl. melodramátici; f. melodramátică, pl. melodramátice
melodramatism
MELODRAMATÍSM s. n. Caracter melodramatic. ♦ Exprimare de sentimente care se remarcă prin artificialitate, prin exaltare exagerată. – Melodramat[ic] + suf. -ism. DOOM
melodramatísm (-lo-dra-) s. n.
melodramatismul
MELODRAMATÍSM s. n. Caracter melodramatic. ♦ Exprimare de sentimente care se remarcă prin artificialitate, prin exaltare exagerată. – Melodramat[ic] + suf. -ism. DOOM
melodramatísm (-lo-dra-) s. n.
melodramatismului
MELODRAMATÍSM s. n. Caracter melodramatic. ♦ Exprimare de sentimente care se remarcă prin artificialitate, prin exaltare exagerată. – Melodramat[ic] + suf. -ism. DOOM
melodramatísm (-lo-dra-) s. n.
melodramatiza
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizai
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizam
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizare
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizare
MELODRAMATIZÁRE, melodramatizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melodramatiza și rezultatul ei. – V. melodramatiza.
melodramatizarea
MELODRAMATIZÁRE, melodramatizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melodramatiza și rezultatul ei. – V. melodramatiza.
melodramatizară
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizarăm
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizarăți
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizase
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizasem
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizaseră
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizaserăm
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizaserăți
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizaseși
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizaseți
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizat
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizat
MELODRAMATIZÁT, -Ă, melodramatizați, -te, adj. Care a devenit melodramatic (2). ♦ Care are un caracter melodramatic (2) exagerat. – V. melodramatiza.
melodramatizau
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizași
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizați
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizează
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizez
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizeze
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizezi
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizând
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizînd
MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face să devină melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
melodramatizări
MELODRAMATIZÁRE, melodramatizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melodramatiza și rezultatul ei. – V. melodramatiza.
melodramatizării
MELODRAMATIZÁRE, melodramatizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melodramatiza și rezultatul ei. – V. melodramatiza.
melodramatizările
MELODRAMATIZÁRE, melodramatizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melodramatiza și rezultatul ei. – V. melodramatiza.
melodramatizărilor
MELODRAMATIZÁRE, melodramatizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melodramatiza și rezultatul ei. – V. melodramatiza.
melodrame
MELODRÁMĂ, melodrame, s. f. 1. Dialog cântat în tragedia antică greacă, între un corifeu și un personaj. 2. Dramă care folosea acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă. 3. Operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevăzutului. – Din fr. mélodrame. DOOM
melodrámă (-lo-dra-) s. f., g.-d. art. melodrámei; pl. melodráme
melodramei
MELODRÁMĂ, melodrame, s. f. 1. Dialog cântat în tragedia antică greacă, între un corifeu și un personaj. 2. Dramă care folosea acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă. 3. Operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevăzutului. – Din fr. mélodrame. DOOM
melodrámă (-lo-dra-) s. f., g.-d. art. melodrámei; pl. melodráme
melodramele
MELODRÁMĂ, melodrame, s. f. 1. Dialog cântat în tragedia antică greacă, între un corifeu și un personaj. 2. Dramă care folosea acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă. 3. Operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevăzutului. – Din fr. mélodrame. DOOM
melodrámă (-lo-dra-) s. f., g.-d. art. melodrámei; pl. melodráme
melodramelor
MELODRÁMĂ, melodrame, s. f. 1. Dialog cântat în tragedia antică greacă, între un corifeu și un personaj. 2. Dramă care folosea acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă. 3. Operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevăzutului. – Din fr. mélodrame. DOOM
melodrámă (-lo-dra-) s. f., g.-d. art. melodrámei; pl. melodráme
melofob
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofoba
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobe
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobei
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobele
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobelor
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobi
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobia
MELOFOBÍE s. f. Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. DOOM
melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
melofobie
MELOFOBÍE s. f. Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. DOOM
melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
melofobiei
MELOFOBÍE s. f. Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. DOOM
melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
melofobii
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobii
MELOFOBÍE s. f. Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. DOOM
melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
melofobiile
MELOFOBÍE s. f. Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. DOOM
melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
melofobiilor
MELOFOBÍE s. f. Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. DOOM
melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
melofobilor
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobul
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
melofobului
MELOFÓB, -Ă, melofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște muzica. – Din fr. mélophobe.
meloman
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomana
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomane
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomanei
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomanele
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomanelor
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomani
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomania
MELOMANÍE s. f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. – Din fr. mélomanie. DOOM
melomaníe s. f., art. melomanía, g.-d. melomaníi, art. melomaníei
melomanie
MELOMANÍE s. f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. – Din fr. mélomanie. DOOM
melomaníe s. f., art. melomanía, g.-d. melomaníi, art. melomaníei
melomaniei
MELOMANÍE s. f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. – Din fr. mélomanie. DOOM
melomaníe s. f., art. melomanía, g.-d. melomaníi, art. melomaníei
melomanii
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomanii
MELOMANÍE s. f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. – Din fr. mélomanie. DOOM
melomaníe s. f., art. melomanía, g.-d. melomaníi, art. melomaníei
melomaniile
MELOMANÍE s. f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. – Din fr. mélomanie. DOOM
melomaníe s. f., art. melomanía, g.-d. melomaníi, art. melomaníei
melomaniilor
MELOMANÍE s. f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. – Din fr. mélomanie. DOOM
melomaníe s. f., art. melomanía, g.-d. melomaníi, art. melomaníei
melomanilor
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomanul
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomanului
MELOMÁN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. – Din fr. mélomane. DOOM
melománă s. f., g.-d. art. melománei; pl. melománe
melomel
MELOMÉL s.m. (Med.) Monstru care prezintă melomelie. [< fr. mélomèle].
melomelie
MELOMELÍE s.f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin lipsa membrelor. [Gen. -iei. / < fr. mélomélie, cf. gr. melos – extremitate].
melon
MELÓN, meloane, s. n. Gambetă. – Din fr. melon. DOOM
melón s. n., pl. meloáne
melonida
MELONÍDĂ, melonide, s. f. Fruct asemănător cu baca, cu epicarpul tare la maturitate și mezocarpul cărnos și suculent. – Din fr. mélonide. DOOM
melonídă s. f., g.-d. art. melonídei; pl. meloníde
melonide
MELONÍDĂ, melonide, s. f. Fruct asemănător cu baca, cu epicarpul tare la maturitate și mezocarpul cărnos și suculent. – Din fr. mélonide. DOOM
melonídă s. f., g.-d. art. melonídei; pl. meloníde
melonidei
MELONÍDĂ, melonide, s. f. Fruct asemănător cu baca, cu epicarpul tare la maturitate și mezocarpul cărnos și suculent. – Din fr. mélonide. DOOM
melonídă s. f., g.-d. art. melonídei; pl. meloníde
melonidele
MELONÍDĂ, melonide, s. f. Fruct asemănător cu baca, cu epicarpul tare la maturitate și mezocarpul cărnos și suculent. – Din fr. mélonide. DOOM
melonídă s. f., g.-d. art. melonídei; pl. meloníde
melonidelor
MELONÍDĂ, melonide, s. f. Fruct asemănător cu baca, cu epicarpul tare la maturitate și mezocarpul cărnos și suculent. – Din fr. mélonide. DOOM
melonídă s. f., g.-d. art. melonídei; pl. meloníde
melonul
MELÓN, meloane, s. n. Gambetă. – Din fr. melon. DOOM
melón s. n., pl. meloáne
melonului
MELÓN, meloane, s. n. Gambetă. – Din fr. melon. DOOM
melón s. n., pl. meloáne
melopee
MELOPÉE s.f. 1. Arta declamației la vechii greci; arta de a compune muzică (pentru versuri). 2. Melodie monotonă, lentă, dar ritmică; recitativ. ♦ Melodie. [Pron. -pe-e, pl. -ei, -ee. / < fr. mélopée, cf. lat. melopoeia, gr. melopoiia < gr. melos – cântec, poiein – a face].
melopee
MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, care acompania în trecut o declamație; p. ext. compoziție muzicală, melodie. – Din fr. mélopée. DOOM
melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)
melopeea
MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, care acompania în trecut o declamație; p. ext. compoziție muzicală, melodie. – Din fr. mélopée. DOOM
melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)
melopei
MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, care acompania în trecut o declamație; p. ext. compoziție muzicală, melodie. – Din fr. mélopée. DOOM
melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)
melopeic
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeica
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeice
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicei
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicele
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicelor
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeici
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicii
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicilor
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicul
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeicului
MELOPÉIC, -Ă, melopeici, -ce, adj. Ca o melopee; melodios, armonios. [Pr.: -pe-ic] – Melopee + suf. -ic. DOOM
melopéic (-pe-ic) adj. m., pl. melopéici; f. melopéică, pl. melopéice
melopeii
MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, care acompania în trecut o declamație; p. ext. compoziție muzicală, melodie. – Din fr. mélopée. DOOM
melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)
melopeile
MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, care acompania în trecut o declamație; p. ext. compoziție muzicală, melodie. – Din fr. mélopée. DOOM
melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)
melopeilor
MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, care acompania în trecut o declamație; p. ext. compoziție muzicală, melodie. – Din fr. mélopée. DOOM
melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)
melophagus
CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gândește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi1. – Cf. alb. këpushë.
melos
MÉLOS s. n. 1. Melodie, cântec; p. ext. muzică. 2. Aspectul cantabil, melodic al muzicii. – Din ngr. mélos. DOOM
mélos s. n.
melosul
MÉLOS s. n. 1. Melodie, cântec; p. ext. muzică. 2. Aspectul cantabil, melodic al muzicii. – Din ngr. mélos. DOOM
mélos s. n.
melosului
MÉLOS s. n. 1. Melodie, cântec; p. ext. muzică. 2. Aspectul cantabil, melodic al muzicii. – Din ngr. mélos. DOOM
mélos s. n.
meloterapia
MELOTERAPÍE, meloterapii, s. f. (Med.) Muzicoterapie. – Din fr. mélothérapie. DOOM
*meloterapíe s. f., art. meloterapía, g.-d. art. meloterapíei; pl. meloterapíi, art. meloterapíile
meloterapic
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapica
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapice
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicei
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicele
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicelor
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapici
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicii
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicilor
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicul
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapicului
MELOTERÁPIC, -Ă, meloterapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la meloterapie, de meloterapie. – Din fr. mélothérapique.
meloterapie
MELOTERAPÍE, meloterapii, s. f. (Med.) Muzicoterapie. – Din fr. mélothérapie. DOOM
*meloterapíe s. f., art. meloterapía, g.-d. art. meloterapíei; pl. meloterapíi, art. meloterapíile
meloterapiei
MELOTERAPÍE, meloterapii, s. f. (Med.) Muzicoterapie. – Din fr. mélothérapie. DOOM
*meloterapíe s. f., art. meloterapía, g.-d. art. meloterapíei; pl. meloterapíi, art. meloterapíile
meloterapii
MELOTERAPÍE, meloterapii, s. f. (Med.) Muzicoterapie. – Din fr. mélothérapie. DOOM
*meloterapíe s. f., art. meloterapía, g.-d. art. meloterapíei; pl. meloterapíi, art. meloterapíile
meloterapiile
MELOTERAPÍE, meloterapii, s. f. (Med.) Muzicoterapie. – Din fr. mélothérapie. DOOM
*meloterapíe s. f., art. meloterapía, g.-d. art. meloterapíei; pl. meloterapíi, art. meloterapíile
meloterapiilor
MELOTERAPÍE, meloterapii, s. f. (Med.) Muzicoterapie. – Din fr. mélothérapie. DOOM
*meloterapíe s. f., art. meloterapía, g.-d. art. meloterapíei; pl. meloterapíi, art. meloterapíile
melotipia
MELOTIPÍE s.f. Culegerea notelor muzicale cu material tipografic mobil. [Gen. -iei. / < fr. mélotypie]. DOOM
melotipíe s. f., art. melotipía, g.-d. melotipíi, art. melotipíei
melotipie
MELOTIPÍE s.f. Culegerea notelor muzicale cu material tipografic mobil. [Gen. -iei. / < fr. mélotypie]. DOOM
melotipíe s. f., art. melotipía, g.-d. melotipíi, art. melotipíei
melotipiei
MELOTIPÍE s.f. Culegerea notelor muzicale cu material tipografic mobil. [Gen. -iei. / < fr. mélotypie]. DOOM
melotipíe s. f., art. melotipía, g.-d. melotipíi, art. melotipíei
melotipii
MELOTIPÍE s.f. Culegerea notelor muzicale cu material tipografic mobil. [Gen. -iei. / < fr. mélotypie]. DOOM
melotipíe s. f., art. melotipía, g.-d. melotipíi, art. melotipíei
melpomene
Melpomene, una dintre muze, fiica lui Zeus și a Mnemosynei. Patrona tragedia (v. și Musae).
melstrom
MÉLSTROM s.n. v. merstrom.
meltean
meltean, melteni s. m. (peior.) om grosolan, necioplit.
melul
MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.
melului
MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.
melșpaiz
MÉLȘPAIZ, melșpaize, s. n. (Reg.) Prăjitură (de casă). – Din germ. Mehlspeise. DOOM
mélșpaiz (reg.) (-șpaiz) s. n., pl. mélșpaize
membra
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrache
membrache s. m. invar. (dim., peior.) membru al partidului comunist (în anii regimului comunist).
membrana
MEMBRÁNĂ, membrane, s. f. 1. Nume dat țesuturilor animale sau vegetale, subțiri și suple, foarte diferite ca structură, care căptușesc, îmbracă, leagă, susțin sau delimitează anumite organe sau părți de organe; piele subțire; pieliță. ♦ Diferențiere protoplasmatică sau celulozică, care învelește și limitează celula animală și cea vegetală. 2. (Fiz.) Corp subțire flexibil, care, prin vibrație, poate produce sau transmite sunete, fiind folosit la telefon, la microfon și la alte aparate acustice sau de percuție. 3. Corp subțire folosit pentru a separa două medii; diafragmă. 4. (Înv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane. DOOM
membránă s. f., g.-d. art. membránei; pl. membráne
membranacee
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceea
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceei
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceele
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceelor
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranacei
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceii
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceilor
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceu
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceul
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membranaceului
MEMBRANACÉU, -ÉE adj. Membranos, subțire. [Pron. -ceu. / < lat. membranaceus].
membrane
MEMBRÁNĂ, membrane, s. f. 1. Nume dat țesuturilor animale sau vegetale, subțiri și suple, foarte diferite ca structură, care căptușesc, îmbracă, leagă, susțin sau delimitează anumite organe sau părți de organe; piele subțire; pieliță. ♦ Diferențiere protoplasmatică sau celulozică, care învelește și limitează celula animală și cea vegetală. 2. (Fiz.) Corp subțire flexibil, care, prin vibrație, poate produce sau transmite sunete, fiind folosit la telefon, la microfon și la alte aparate acustice sau de percuție. 3. Corp subțire folosit pentru a separa două medii; diafragmă. 4. (Înv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane. DOOM
membránă s. f., g.-d. art. membránei; pl. membráne
membranei
MEMBRÁNĂ, membrane, s. f. 1. Nume dat țesuturilor animale sau vegetale, subțiri și suple, foarte diferite ca structură, care căptușesc, îmbracă, leagă, susțin sau delimitează anumite organe sau părți de organe; piele subțire; pieliță. ♦ Diferențiere protoplasmatică sau celulozică, care învelește și limitează celula animală și cea vegetală. 2. (Fiz.) Corp subțire flexibil, care, prin vibrație, poate produce sau transmite sunete, fiind folosit la telefon, la microfon și la alte aparate acustice sau de percuție. 3. Corp subțire folosit pentru a separa două medii; diafragmă. 4. (Înv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane. DOOM
membránă s. f., g.-d. art. membránei; pl. membráne
membranele
MEMBRÁNĂ, membrane, s. f. 1. Nume dat țesuturilor animale sau vegetale, subțiri și suple, foarte diferite ca structură, care căptușesc, îmbracă, leagă, susțin sau delimitează anumite organe sau părți de organe; piele subțire; pieliță. ♦ Diferențiere protoplasmatică sau celulozică, care învelește și limitează celula animală și cea vegetală. 2. (Fiz.) Corp subțire flexibil, care, prin vibrație, poate produce sau transmite sunete, fiind folosit la telefon, la microfon și la alte aparate acustice sau de percuție. 3. Corp subțire folosit pentru a separa două medii; diafragmă. 4. (Înv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane. DOOM
membránă s. f., g.-d. art. membránei; pl. membráne
membranelor
MEMBRÁNĂ, membrane, s. f. 1. Nume dat țesuturilor animale sau vegetale, subțiri și suple, foarte diferite ca structură, care căptușesc, îmbracă, leagă, susțin sau delimitează anumite organe sau părți de organe; piele subțire; pieliță. ♦ Diferențiere protoplasmatică sau celulozică, care învelește și limitează celula animală și cea vegetală. 2. (Fiz.) Corp subțire flexibil, care, prin vibrație, poate produce sau transmite sunete, fiind folosit la telefon, la microfon și la alte aparate acustice sau de percuție. 3. Corp subțire folosit pentru a separa două medii; diafragmă. 4. (Înv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane. DOOM
membránă s. f., g.-d. art. membránei; pl. membráne
membranoasa
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoase
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoasei
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoasele
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoaselor
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranos
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranosul
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranosului
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoși
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoșii
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membranoșilor
MEMBRANÓS, -OÁSĂ, membranoși, -oase, adj. Care are structură asemănătoare cu cea a membranei (1); format din una sau din mai multe membrane. – Din fr. membraneux. DOOM
membranós adj. m., pl. membranóși; f. membranoásă, pl. membranoáse
membre
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrei
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrele
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrelor
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membri
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrii
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrilor
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membru
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrul
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
membrului
MÉMBRU, -Ă, membri, -e, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Adesea la pl.) Fiecare dintre părțile exterioare, articulate ale trupului omului sau animalului, care au rol important în îndeplinirea unor funcții de relație; mădular. ◊ Membru-fantomă = senzație anormală de prezență a unui membru sau segment de membru care au fost amputate. Membru superior = mână. Membru inferior = piciorul omului. ♦ Penis. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o colectivitate (organizată); fiecare dintre persoanele sau unitățile care fac parte dintr-o grupare sau o organizație socială, politică etc., considerată în raport cu acestea; mădular. 3. S. m. Fiecare dintre cele două părți ale unei expresii matematice; fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 4. S. n. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. – Din lat. membrum, fr. membre. DOOM
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
memeacă
memeacă s. f. sg. 1. capacitate intelectuală. 2. memorie.
memento
MEMÉNTO, mementouri, s. n. 1. Semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar în care se fac însemnări pentru a reaminti o dată, un nume, o problemă etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezumă esențialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, științe; memorator. ♦ Listă a spectacolelor și conferințelor, publicată în presa cotidiană. – Din fr. mémento. DOOM
!meménto s. n., art. meméntoul; pl. meméntouri
mementoul
MEMÉNTO, mementouri, s. n. 1. Semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar în care se fac însemnări pentru a reaminti o dată, un nume, o problemă etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezumă esențialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, științe; memorator. ♦ Listă a spectacolelor și conferințelor, publicată în presa cotidiană. – Din fr. mémento. DOOM
!meménto s. n., art. meméntoul; pl. meméntouri
mementoului
MEMÉNTO, mementouri, s. n. 1. Semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar în care se fac însemnări pentru a reaminti o dată, un nume, o problemă etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezumă esențialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, științe; memorator. ♦ Listă a spectacolelor și conferințelor, publicată în presa cotidiană. – Din fr. mémento. DOOM
!meménto s. n., art. meméntoul; pl. meméntouri
mementouri
MEMÉNTO, mementouri, s. n. 1. Semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar în care se fac însemnări pentru a reaminti o dată, un nume, o problemă etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezumă esențialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, științe; memorator. ♦ Listă a spectacolelor și conferințelor, publicată în presa cotidiană. – Din fr. mémento. DOOM
!meménto s. n., art. meméntoul; pl. meméntouri
mementourile
MEMÉNTO, mementouri, s. n. 1. Semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar în care se fac însemnări pentru a reaminti o dată, un nume, o problemă etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezumă esențialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, științe; memorator. ♦ Listă a spectacolelor și conferințelor, publicată în presa cotidiană. – Din fr. mémento. DOOM
!meménto s. n., art. meméntoul; pl. meméntouri
mementourilor
MEMÉNTO, mementouri, s. n. 1. Semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar în care se fac însemnări pentru a reaminti o dată, un nume, o problemă etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezumă esențialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, științe; memorator. ♦ Listă a spectacolelor și conferințelor, publicată în presa cotidiană. – Din fr. mémento. DOOM
!meménto s. n., art. meméntoul; pl. meméntouri
memnon
Memnon, regele Aethiopiei, era fiul troianului Tithonus și al zeiței Eos. A participat la războiul troian, de partea lui Priamus, și l-a ucis în luptă pe Antilochus, fiul lui Nestor (v. și Antilochus). Moartea lui Antilochus e răzbunată însă de prietenul acestuia, Achilles, care-l provoacă pe Memnon la luptă. În Olympus Thetis și Eos vin deopotrivă la Zeus spre a-i cere îndurare pentru fiii lor. Talerul stăpînului lumii înclină greu însă de partea lui Memnon, arătînd prin aceasta că eroul e sortit să moară. Memnon cade într-adevăr ucis și Eos îi răpește cadavrul de pe cîmpul de luptă. Prin rugăminți, ea l-a înduplecat între timp pe Zeus să-i facă fiul nemuritor. Se spunea că după moartea lui Memnon, tovarășii săi de luptă au fost transformați în niște păsări, numite Memnonides, nedespărțite de atunci încolo de mormîntul său. Lacrimile mamei îndurerate stropeau în fiecare dimineață țărîna sub forma picăturilor de rouă, iar statuia uriașă ridicată în amintirea lui – spunea legenda – cînta de fiecare dată la ivirea zorilor.
memora
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorabil
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabila
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabile
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabilei
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabilele
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabilelor
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabili
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabilii
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabililor
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabilul
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorabilului
MEMORÁBIL, -Ă, memorabili, -e, adj. Vrednic de ținut minte; p. ext. important, însemnat, remarcabil. – Din fr. mémorable, lat. memorabilis. DOOM
memorábil adj. m., pl. memorábili; f. memorábilă, pl. memorábile
memorai
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoram
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorand
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorande
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandele
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandelor
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandul
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandului
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandum
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandumul
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandumului
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandumuri
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandumurile
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorandumurilor
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum. DOOM
memorándum s. n., pl. memorándumuri
memorare
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorare
MEMORÁRE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora. DOOM
memoráre s. f., g.-d. art. memorắrii; pl. memorắri
memorarea
MEMORÁRE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora. DOOM
memoráre s. f., g.-d. art. memorắrii; pl. memorắri
memorară
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorarăm
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorarăți
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorase
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorasem
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoraseră
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoraserăm
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoraserăți
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoraseși
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoraseți
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorat
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorativ
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativa
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorative
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativei
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativele
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativelor
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativi
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativii
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativilor
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativul
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memorativului
MEMORATÍV, -Ă, memorativi, -e, adj. (Rar) Comemorativ. – Din fr. mémoratif.
memoratoare
MEMORATÓR, memoratoare, s. n. 1. Memento (3). 2. (Tehn.) Memorie (3). – Din fr. mémorateur. DOOM
memoratór s. n., pl. memoratoáre
memoratoarele
MEMORATÓR, memoratoare, s. n. 1. Memento (3). 2. (Tehn.) Memorie (3). – Din fr. mémorateur. DOOM
memoratór s. n., pl. memoratoáre
memoratoarelor
MEMORATÓR, memoratoare, s. n. 1. Memento (3). 2. (Tehn.) Memorie (3). – Din fr. mémorateur. DOOM
memoratór s. n., pl. memoratoáre
memorator
MEMORATÓR, memoratoare, s. n. 1. Memento (3). 2. (Tehn.) Memorie (3). – Din fr. mémorateur. DOOM
memoratór s. n., pl. memoratoáre
memoratorul
MEMORATÓR, memoratoare, s. n. 1. Memento (3). 2. (Tehn.) Memorie (3). – Din fr. mémorateur. DOOM
memoratór s. n., pl. memoratoáre
memoratorului
MEMORATÓR, memoratoare, s. n. 1. Memento (3). 2. (Tehn.) Memorie (3). – Din fr. mémorateur. DOOM
memoratór s. n., pl. memoratoáre
memorau
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorași
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorați
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorează
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorez
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoreze
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorezi
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memoria
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memorial
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorial
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál2 (-ri-al) s. n., pl. memoriále
memoriala
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memoriale
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memoriale
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál2 (-ri-al) s. n., pl. memoriále
memorialei
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialele
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialele
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál2 (-ri-al) s. n., pl. memoriále
memorialelor
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialelor
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál2 (-ri-al) s. n., pl. memoriále
memoriali
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialii
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialilor
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialist
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialista
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialiste
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialistei
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialistele
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialistelor
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialistic
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialistica
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialistica
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístică (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialísticii
memorialistice
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialisticei
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialisticele
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialisticelor
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialistici
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialistici
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístică (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialísticii
memorialisticii
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialisticii
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístică (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialísticii
memorialisticilor
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialisticul
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialisticului
MEMORIALÍSTIC, -Ă, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrărilor care conțin memorii. 2. Adj. Care aparține memorialisticii (1) sau care se referă la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic. DOOM
memorialístic (-ri-a-) adj. m., pl. memorialístici; f. memorialístică, pl. memorialístice
memorialistul
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialistului
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialiști
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialiștii
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialiștilor
MEMORIALÍST, -Ă, memorialiști, -ste, s. m. și f. Scriitor care compune memoriale sau memorii. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. mémorialiste. DOOM
memorialístă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. memorialístei; pl. memorialíste
memorialul
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialul
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál2 (-ri-al) s. n., pl. memoriále
memorialului
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál1 (-ri-al) adj. m., pl. memoriáli; f. memoriálă, pl. memoriále
memorialului
MEMORIÁL, -Ă, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literară, asemănătoare cu însemnările de călătorie și cu memoriile, care consemnează observații științifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. 2. (Înv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument sau clădire ridicate în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. II. Adj. 1. Care este înregistrat în minte; din memorie (1). 2. Care servește pentru a aminti un eveniment însemnat, o persoană etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. mémorial, lat. memorialis. DOOM
memoriál2 (-ri-al) s. n., pl. memoriále
memoriam
IN MEMÓRIAM loc. adj., loc. adv. În memoria, în amintirea (cuiva sau a ceva). – Loc. lat. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memorie
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memoriei
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memorii
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memorii
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire. DOOM
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memoriile
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memoriile
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire. DOOM
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memoriilor
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. DOOM
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memoriilor
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire. DOOM
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memoriscoape
MEMORISCÓP, memoriscoape, s. n. Aparat electronic de afișare cu posibilitatea de memorare a curbelor afișate. – Din engl. memoriscope.
memoriscoapele
MEMORISCÓP, memoriscoape, s. n. Aparat electronic de afișare cu posibilitatea de memorare a curbelor afișate. – Din engl. memoriscope.
memoriscoapelor
MEMORISCÓP, memoriscoape, s. n. Aparat electronic de afișare cu posibilitatea de memorare a curbelor afișate. – Din engl. memoriscope.
memoriscop
MEMORISCÓP, memoriscoape, s. n. Aparat electronic de afișare cu posibilitatea de memorare a curbelor afișate. – Din engl. memoriscope.
memoriscopul
MEMORISCÓP, memoriscoape, s. n. Aparat electronic de afișare cu posibilitatea de memorare a curbelor afișate. – Din engl. memoriscope.
memoriscopului
MEMORISCÓP, memoriscoape, s. n. Aparat electronic de afișare cu posibilitatea de memorare a curbelor afișate. – Din engl. memoriscope.
memoriu
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire. DOOM
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memoriul
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire. DOOM
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memoriului
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire. DOOM
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memoriza
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizai
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizam
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizare
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizare
MEMORIZÁRE, memorizări, s. f. Acțiunea de a memoriza și rezultatul ei; memorizat. – V. memoriza. DOOM
memorizáre s. f., g.-d. art. memorizắrii; pl. memorizắri
memorizarea
MEMORIZÁRE, memorizări, s. f. Acțiunea de a memoriza și rezultatul ei; memorizat. – V. memoriza. DOOM
memorizáre s. f., g.-d. art. memorizắrii; pl. memorizắri
memorizară
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizarăm
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizarăți
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizase
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizasem
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizaseră
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizaserăm
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizaserăți
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizaseși
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizaseți
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizat
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizat
MEMORIZÁT s. n. (Rar) Memorizare. – V. memoriza.
memorizau
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizași
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizați
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizează
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizez
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizeze
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizezi
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizând
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizînd
MEMORIZÁ, memorizez, vb. I. Tranz. A învăța (un text) pe de rost; a memora. – Din fr. mémoriser. DOOM
memorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 memorizeáză
memorizări
MEMORIZÁRE, memorizări, s. f. Acțiunea de a memoriza și rezultatul ei; memorizat. – V. memoriza. DOOM
memorizáre s. f., g.-d. art. memorizắrii; pl. memorizắri
memorizării
MEMORIZÁRE, memorizări, s. f. Acțiunea de a memoriza și rezultatul ei; memorizat. – V. memoriza. DOOM
memorizáre s. f., g.-d. art. memorizắrii; pl. memorizắri
memorizările
MEMORIZÁRE, memorizări, s. f. Acțiunea de a memoriza și rezultatul ei; memorizat. – V. memoriza. DOOM
memorizáre s. f., g.-d. art. memorizắrii; pl. memorizắri
memorizărilor
MEMORIZÁRE, memorizări, s. f. Acțiunea de a memoriza și rezultatul ei; memorizat. – V. memoriza. DOOM
memorizáre s. f., g.-d. art. memorizắrii; pl. memorizắri
memorând
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorînd
MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer. DOOM
memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză
memorări
MEMORÁRE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora. DOOM
memoráre s. f., g.-d. art. memorắrii; pl. memorắri
memorării
MEMORÁRE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora. DOOM
memoráre s. f., g.-d. art. memorắrii; pl. memorắri
memorările
MEMORÁRE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora. DOOM
memoráre s. f., g.-d. art. memorắrii; pl. memorắri
memorărilor
MEMORÁRE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora. DOOM
memoráre s. f., g.-d. art. memorắrii; pl. memorắri
men
-MEN v. -man2.
menada
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade. DOOM
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
menade
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade. DOOM
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
menade
Menade = Maenades.
menadei
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade. DOOM
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
menadele
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade. DOOM
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
menadelor
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade. DOOM
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
menaj
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage. DOOM
menáj s. n., pl. menájuri
menaj
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.
menaja
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajai
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajam
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajament
MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement. DOOM
menajamént s. n., pl. menajaménte
menajamente
MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement. DOOM
menajamént s. n., pl. menajaménte
menajamentele
MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement. DOOM
menajamént s. n., pl. menajaménte
menajamentelor
MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement. DOOM
menajamént s. n., pl. menajaménte
menajamentul
MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement. DOOM
menajamént s. n., pl. menajaménte
menajamentului
MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement. DOOM
menajamént s. n., pl. menajaménte
menajare
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajare
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja. DOOM
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
menajarea
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja. DOOM
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
menajară
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajarăm
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajarăți
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajase
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajasem
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajaseră
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajaserăm
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajaserăți
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajaseși
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajaseți
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajat
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajat
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere; grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. (Franțuzism), A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager.
menajau
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajași
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajați
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajează
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajer
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajera
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajere
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajerei
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajerele
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajerelor
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajeri
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajeria
MENAJERÍE, menajerii, s. f. Loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se află într-un asemenea loc. – Din fr. ménagerie, germ. Menagerie. DOOM
menajeríe s. f., art. menajería, g.-d. art. menajeríei; pl. menajeríi, art. menajeríile
menajerie
MENAJERÍE, menajerii, s. f. Loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se află într-un asemenea loc. – Din fr. ménagerie, germ. Menagerie. DOOM
menajeríe s. f., art. menajería, g.-d. art. menajeríei; pl. menajeríi, art. menajeríile
menajeriei
MENAJERÍE, menajerii, s. f. Loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se află într-un asemenea loc. – Din fr. ménagerie, germ. Menagerie. DOOM
menajeríe s. f., art. menajería, g.-d. art. menajeríei; pl. menajeríi, art. menajeríile
menajerii
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajerii
MENAJERÍE, menajerii, s. f. Loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se află într-un asemenea loc. – Din fr. ménagerie, germ. Menagerie. DOOM
menajeríe s. f., art. menajería, g.-d. art. menajeríei; pl. menajeríi, art. menajeríile
menajeriile
MENAJERÍE, menajerii, s. f. Loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se află într-un asemenea loc. – Din fr. ménagerie, germ. Menagerie. DOOM
menajeríe s. f., art. menajería, g.-d. art. menajeríei; pl. menajeríi, art. menajeríile
menajeriilor
MENAJERÍE, menajerii, s. f. Loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice, pentru a fi expuse publicului; totalitatea animalelor care se află într-un asemenea loc. – Din fr. ménagerie, germ. Menagerie. DOOM
menajeríe s. f., art. menajería, g.-d. art. menajeríei; pl. menajeríi, art. menajeríile
menajerilor
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajerul
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajerului
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajér adj. m., pl. menajéri; f. menajéră, pl. menajére
menajeră
MENAJÉR, -Ă, menajeri, -e, s. f., adj. 1. S. f. Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva. ♦ (Rar) Gospodină. 2. Adj. Care ține de menaj, privitor la menaj, de uz casnic. – Din fr. ménagère. DOOM
menajéră s. f., g.-d. art. menajérei; pl. menajére
menajez
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajeze
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajezi
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajul
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.
menajului
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.
menajuri
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.
menajurile
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.
menajurilor
MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.
menajând
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajînd
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager. DOOM
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajări
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja. DOOM
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
menajării
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja. DOOM
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
menajările
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja. DOOM
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
menajărilor
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja. DOOM
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
mendeleeviu
MENDELEÉVIU s. n. Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială. – Din fr. mendélévium. DOOM
mendeleéviu [viu pron. viu] s. n., art. mendeleéviul; simb. Md
mendeleeviul
MENDELEÉVIU s. n. Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială. – Din fr. mendélévium. DOOM
mendeleéviu [viu pron. viu] s. n., art. mendeleéviul; simb. Md
mendeleeviului
MENDELEÉVIU s. n. Element chimic transuranic, obținut pe cale artificială. – Din fr. mendélévium. DOOM
mendeleéviu [viu pron. viu] s. n., art. mendeleéviul; simb. Md
mendelian
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendeliana
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelianul
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelianului
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendeliene
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelienei
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelienele
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelienelor
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelieni
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelienii
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelienilor
MENDELIÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mendelist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. mendélien].
mendelism
MENDELÍSM s. n. Concepție care susține că transmiterea caracterelor ereditare se face potrivit legilor dominației, segregării și combinării independente a caracterelor. – Din fr. mendélisme. DOOM
mendelísm s. n.
mendelismul
MENDELÍSM s. n. Concepție care susține că transmiterea caracterelor ereditare se face potrivit legilor dominației, segregării și combinării independente a caracterelor. – Din fr. mendélisme. DOOM
mendelísm s. n.
mendelismului
MENDELÍSM s. n. Concepție care susține că transmiterea caracterelor ereditare se face potrivit legilor dominației, segregării și combinării independente a caracterelor. – Din fr. mendélisme. DOOM
mendelísm s. n.
mendelist
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendelista
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendeliste
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendelistei
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendelistele
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendelistelor
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendelistul
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendelistului
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendeliști
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendeliștii
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendeliștilor
MENDELÍST, -Ă, mendeliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mendelismului. – Din fr. mendéliste. DOOM
*mendelíst adj. m., s. m., pl. mendelíști; adj. f., s. f. mendelístă, pl. mendelíste
mendicitate
MENDICITÁTE s. f. (Rar) Cerșetorie. – Din fr. mendicité, lat. mendicitas, -atis.
mendre
MÉNDRE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A-și face mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface capriciile; a-și face de cap; b) a-și bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec. DOOM
méndre (fam.) s. f. pl.
mendrele
MÉNDRE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A-și face mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface capriciile; a-și face de cap; b) a-și bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec. DOOM
méndre (fam.) s. f. pl.
mendrelor
MÉNDRE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A-și face mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface capriciile; a-și face de cap; b) a-și bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec. DOOM
méndre (fam.) s. f. pl.
menea
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meneai
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meneam
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menească
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meneau
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meneați
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meneceu
Meneceu = Menoeceus.
menehm
MENÉHM s.m. (Liv.) Persoană care se aseamănă foarte mult cu alta. [< fr. ménechme, cf. Menaechmi – titlul unei comedii a lui Plaut].
menehmi
MENÉHM s.m. (Liv.) Persoană care se aseamănă foarte mult cu alta. [< fr. ménechme, cf. Menaechmi – titlul unei comedii a lui Plaut].
menehmii
MENÉHM s.m. (Liv.) Persoană care se aseamănă foarte mult cu alta. [< fr. ménechme, cf. Menaechmi – titlul unei comedii a lui Plaut].
menehmilor
MENÉHM s.m. (Liv.) Persoană care se aseamănă foarte mult cu alta. [< fr. ménechme, cf. Menaechmi – titlul unei comedii a lui Plaut].
menehmul
MENÉHM s.m. (Liv.) Persoană care se aseamănă foarte mult cu alta. [< fr. ménechme, cf. Menaechmi – titlul unei comedii a lui Plaut].
menehmului
MENÉHM s.m. (Liv.) Persoană care se aseamănă foarte mult cu alta. [< fr. ménechme, cf. Menaechmi – titlul unei comedii a lui Plaut].
menelau
Menelau = Menelaus.
menelaus
Menelaus, urmaș al lui Atreus (v. și Atreus) și frate cu Agamemnon. Alungat împreună cu Agamemnon din cetatea Mycenae de către Aegisthus, Menelaus se refugiază la Sparta. Aici, cei doi frați se căsătoresc cu fetele regelui Tyndareus. O dată cu mîna Helenei, Tyndareus îi dăruiește lui Menelaus și tronul său, făcîndu-și-l urmaș. Menelaus domnește mulți ani în pace asupra Lacedaemonului, alături de Helena – cu care are și o fiică, Hermione – pînă în ziua în care sosește la curtea sa Paris, fiul regelui Priamus. Cu sprijinul Aphroditei, care-i făgăduise lui Paris drept soție pe cea mai frumoasă dintre muritoare (v. și Aphrodite), acesta din urmă o răpește pe Helena și fuge cu ea la Troia. Menelaus cere atunci sprijinul celorlalte căpetenii argiene și pornește expediția împotriva Troiei. Comandantul suprem al armatei și al flotei astfel înjghebate este Agamemnon, fratele lui Menelaus. În luptele care au loc, Menelaus e mereu în primele rînduri. El îl rănește pe Paris, ucide nenumărați eroi troieni, se bate cu Aeneas și, în sfîrșit, pătrunde în cetate închis fiind, împreună cu ceilalți greci, în pîntecele calului de lemn. În noaptea incendierii cetății, el asaltează casa lui Deiphobus, fratele lui Paris, cu care se căsătorise Helena după moartea acestuia din urmă, și îl ucide. Cînd se află însă, în sfîrșit, față în față cu propria sa soție, e copleșit de sentimentul dragostei profunde pe care o nutrește încă față de ea și o iartă. După distrugerea Troiei cei doi iau din nou calea mării, spre a se întoarce acasă. Voința zeilor și vînturile potrivnice îi abat însă din drum, făcîndu-i să rătăcească mult timp pe meleaguri străine. După multe opriri vremelnice (în Lesbos, Creta etc.) și după un popas mai îndelungat în Aegyptus, Menelaus și Helena ajung, în sfîrșit, după opt ani de rătăciri, acasă în Lacedaemon, unde-și petrec apoi liniștiți tot restul vieții.
menesc
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menesteu
Menesteu = Menestheus.
menestheus
Menestheus 1. Fiul lui Peteus, regele cetății Athenae. S-a numărat printre pretendenții la mîna Helenei și, ca atare, a participat și el, în fruntea atenienilor, la expediția organizată împotriva Troiei. 2. Unul dintre vizitiii lui Diomedes.
menestrandia
MENESTRÁNDIE s.f. Arta menestrelilor. ♦ Trupă de menestreli; corporație a menestrelilor. [Gen. -iei. / < fr. ménestrandie].
menestrandie
MENESTRÁNDIE s.f. Arta menestrelilor. ♦ Trupă de menestreli; corporație a menestrelilor. [Gen. -iei. / < fr. ménestrandie].
menestrandiei
MENESTRÁNDIE s.f. Arta menestrelilor. ♦ Trupă de menestreli; corporație a menestrelilor. [Gen. -iei. / < fr. ménestrandie].
menestrandii
MENESTRÁNDIE s.f. Arta menestrelilor. ♦ Trupă de menestreli; corporație a menestrelilor. [Gen. -iei. / < fr. ménestrandie].
menestrandiile
MENESTRÁNDIE s.f. Arta menestrelilor. ♦ Trupă de menestreli; corporație a menestrelilor. [Gen. -iei. / < fr. ménestrandie].
menestrandiilor
MENESTRÁNDIE s.f. Arta menestrelilor. ♦ Trupă de menestreli; corporație a menestrelilor. [Gen. -iei. / < fr. ménestrandie].
menestrel
MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel. DOOM
menestrél s. m., pl. menestréli
menestreli
MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel. DOOM
menestrél s. m., pl. menestréli
menestrelii
MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel. DOOM
menestrél s. m., pl. menestréli
menestrelilor
MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel. DOOM
menestrél s. m., pl. menestréli
menestrelul
MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel. DOOM
menestrél s. m., pl. menestréli
menestrelului
MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel. DOOM
menestrél s. m., pl. menestréli
menetiadul
Menetiadul = Menoetiades.
menetiu
Menetiu = Menoetius.
menește
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meneșterg
MENEȘTÉRG s. n. v. mîneștergură.
menești
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menghina
MINGHINEÁ s. f. v. menghină. DOOM
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
menghine
MINGHINEÁ s. f. v. menghină. DOOM
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
menghine
ménghine (-ni), s. f. – Unealtă de strîns. – Var. minghine(a), menghene(a). Mr. menghine. Tc. mengene, din ngr. μάγγανον (Șeineanu, II, 256; Meyer, Türk. St., I, 48; Berneker, II, 16; Vasmer, Gr., 96), cf. ngr. μεγγενες, alb., bg., sb. mengene. Cf. mangan.
menghinea
MINGHINEÁ s. f. v. menghină. DOOM
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
menghinei
MINGHINEÁ s. f. v. menghină. DOOM
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
menghinele
MINGHINEÁ s. f. v. menghină. DOOM
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
menghinelor
MINGHINEÁ s. f. v. menghină. DOOM
ménghină s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
menhidroza
MENHIDRÓZĂ s.f. (Med.) Exces de secreție sudorală care apare la femei în timpul menstruației. [< fr. menhidrose, cf. gr. men – lună, hidros – sudoare].
menhidroze
MENHIDRÓZĂ s.f. (Med.) Exces de secreție sudorală care apare la femei în timpul menstruației. [< fr. menhidrose, cf. gr. men – lună, hidros – sudoare].
menhidrozei
MENHIDRÓZĂ s.f. (Med.) Exces de secreție sudorală care apare la femei în timpul menstruației. [< fr. menhidrose, cf. gr. men – lună, hidros – sudoare].
menhir
MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir. DOOM
menhír s. n., pl. menhíre
menhire
MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir. DOOM
menhír s. n., pl. menhíre
menhirele
MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir. DOOM
menhír s. n., pl. menhíre
menhirelor
MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir. DOOM
menhír s. n., pl. menhíre
menhirul
MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir. DOOM
menhír s. n., pl. menhíre
menhirului
MENHÍR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne și în sudul Angliei) de la sfârșitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatră necioplită, așezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir. DOOM
menhír s. n., pl. menhíre
meni
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].
meni
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniana
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
meniane
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menianei
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menianele
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menianelor
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
meniene
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menienei
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menienele
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menienelor
MENIÁNĂ s.f. Balcon sau terasă exterioară la casele romane sau italienești. [Pron. -ni-a-. / < lat. maenianum, cf. fr. méniane].
menii
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].
menii
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menilit
MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite. DOOM
menilít s. n.
menilite
MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite. DOOM
menilít s. n.
menilitele
MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite. DOOM
menilít s. n.
menilitelor
MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite. DOOM
menilít s. n.
menilitul
MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite. DOOM
menilít s. n.
menilitului
MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite. DOOM
menilít s. n.
menilor
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].
menim
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menind
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
mening
MENINGO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) meninge”, „membrană”. [< fr. méningo, cf. gr. meninx, meningos].
meninge
MENÍNGE, meninge, s. n. Fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării. – Din fr. méninge. DOOM
menínge s. n., pl. menínge
meningeal
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningeala
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningeale
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealei
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealele
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealelor
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningeali
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealii
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealilor
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealul
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningealului
MENINGEÁL, -Ă, meningeali, -e, adj. (Anat.) Meningian. [Pr.: -ge-al] – Din germ., engl. meningeal. DOOM
*meningeál (-ge-al) adj. m., pl. meningeáli; f. meningeálă, pl. meningeále
meningele
MENÍNGE, meninge, s. n. Fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării. – Din fr. méninge. DOOM
menínge s. n., pl. menínge
meningelor
MENÍNGE, meninge, s. n. Fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării. – Din fr. méninge. DOOM
menínge s. n., pl. menínge
meningelui
MENÍNGE, meninge, s. n. Fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării. – Din fr. méninge. DOOM
menínge s. n., pl. menínge
meningian
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningiana
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningianul
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningianului
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningiene
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningienei
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningienele
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningienelor
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningieni
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningienii
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningienilor
MENINGIÁN, -Ă, meningieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la meninge; (rar) meningeal. [Pr.: -gi-an] – Din fr. méningien. DOOM
meningián (-gi-an) adj. m., pl. meningiéni (-gi-eni); f. meningiánă, pl. meningiéne
meningioame
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor. [Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
meningioamele
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor. [Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
meningioamelor
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor. [Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
meningiom
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor. [Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
meningiomul
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor. [Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
meningiomului
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor. [Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
meningita
MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite. DOOM
meningítă s. f., g.-d. art. meningítei; pl. meningíte
meningite
MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite. DOOM
meningítă s. f., g.-d. art. meningítei; pl. meningíte
meningitei
MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite. DOOM
meningítă s. f., g.-d. art. meningítei; pl. meningíte
meningitele
MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite. DOOM
meningítă s. f., g.-d. art. meningítei; pl. meningíte
meningitelor
MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite. DOOM
meningítă s. f., g.-d. art. meningítei; pl. meningíte
meningo
MENINGO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) meninge”, „membrană”. [< fr. méningo, cf. gr. meninx, meningos].
meningocel
MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorată unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.
meningocele
MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorată unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.
meningocelele
MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorată unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.
meningocelelor
MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorată unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.
meningocelul
MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorată unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.
meningocelului
MENINGOCÉL, meningocele, s. n. (Med.) Hernie a meningelor datorată unui defect al craniului sau al coloanei vertebrale. – Din fr. méningocèle.
meningococ
MENINGOCÓC, meningococi, s. m. Agent patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică, prezent în lichidul cefalorahidian al bolnavilor. – Din fr. méningocoque. DOOM
meningocóc s. m., pl. meningocóci
meningococi
MENINGOCÓC, meningococi, s. m. Agent patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică, prezent în lichidul cefalorahidian al bolnavilor. – Din fr. méningocoque. DOOM
meningocóc s. m., pl. meningocóci
meningococia
MENINGOCOCÍE s.f. (Med.) Infecție generală datorită meningococului. [Gen. -iei. / < fr. méningococcie].
meningococie
MENINGOCOCÍE s.f. (Med.) Infecție generală datorită meningococului. [Gen. -iei. / < fr. méningococcie].
meningocociei
MENINGOCOCÍE s.f. (Med.) Infecție generală datorită meningococului. [Gen. -iei. / < fr. méningococcie].
meningococii
MENINGOCÓC, meningococi, s. m. Agent patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică, prezent în lichidul cefalorahidian al bolnavilor. – Din fr. méningocoque. DOOM
meningocóc s. m., pl. meningocóci
meningococii
MENINGOCOCÍE s.f. (Med.) Infecție generală datorită meningococului. [Gen. -iei. / < fr. méningococcie].
meningococilor
MENINGOCÓC, meningococi, s. m. Agent patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică, prezent în lichidul cefalorahidian al bolnavilor. – Din fr. méningocoque. DOOM
meningocóc s. m., pl. meningocóci
meningococul
MENINGOCÓC, meningococi, s. m. Agent patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică, prezent în lichidul cefalorahidian al bolnavilor. – Din fr. méningocoque. DOOM
meningocóc s. m., pl. meningocóci
meningococului
MENINGOCÓC, meningococi, s. m. Agent patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică, prezent în lichidul cefalorahidian al bolnavilor. – Din fr. méningocoque. DOOM
meningocóc s. m., pl. meningocóci
meningoencefalita
MENINGOENCEFALÍTĂ, meningoencefalite, s. f. Inflamație a meningelui și a creierului, cauzată de un agent infecțios (microbian sau virotic), toxic sau alergic. – Din fr. méningo-encéphalite. DOOM
meningoencefalítă s. f., g.-d. art. meningoencefalítei; pl. meningoencefalíte
meningoencefalite
MENINGOENCEFALÍTĂ, meningoencefalite, s. f. Inflamație a meningelui și a creierului, cauzată de un agent infecțios (microbian sau virotic), toxic sau alergic. – Din fr. méningo-encéphalite. DOOM
meningoencefalítă s. f., g.-d. art. meningoencefalítei; pl. meningoencefalíte
meningoencefalitei
MENINGOENCEFALÍTĂ, meningoencefalite, s. f. Inflamație a meningelui și a creierului, cauzată de un agent infecțios (microbian sau virotic), toxic sau alergic. – Din fr. méningo-encéphalite. DOOM
meningoencefalítă s. f., g.-d. art. meningoencefalítei; pl. meningoencefalíte
meningoencefalitele
MENINGOENCEFALÍTĂ, meningoencefalite, s. f. Inflamație a meningelui și a creierului, cauzată de un agent infecțios (microbian sau virotic), toxic sau alergic. – Din fr. méningo-encéphalite. DOOM
meningoencefalítă s. f., g.-d. art. meningoencefalítei; pl. meningoencefalíte
meningoencefalitelor
MENINGOENCEFALÍTĂ, meningoencefalite, s. f. Inflamație a meningelui și a creierului, cauzată de un agent infecțios (microbian sau virotic), toxic sau alergic. – Din fr. méningo-encéphalite. DOOM
meningoencefalítă s. f., g.-d. art. meningoencefalítei; pl. meningoencefalíte
meningomalacia
MENINGOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolire, îmbătrânire (patologică) a meningelor. [Gen -iei. / < fr. méningomalacie, cf. gr. meninx – membrană, malakia – înmuiere].
meningomalacie
MENINGOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolire, îmbătrânire (patologică) a meningelor. [Gen -iei. / < fr. méningomalacie, cf. gr. meninx – membrană, malakia – înmuiere].
meningomalaciei
MENINGOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolire, îmbătrânire (patologică) a meningelor. [Gen -iei. / < fr. méningomalacie, cf. gr. meninx – membrană, malakia – înmuiere].
meningomalacii
MENINGOMALACÍE s.f. (Med.) Ramolire, îmbătrânire (patologică) a meningelor. [Gen -iei. / < fr. méningomalacie, cf. gr. meninx – membrană, malakia – înmuiere].
meningomielita
MENINGOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a măduvei spinării și a meningelor ei. [< fr. méningomyélite].
meningomielite
MENINGOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a măduvei spinării și a meningelor ei. [< fr. méningomyélite].
meningomielitei
MENINGOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a măduvei spinării și a meningelor ei. [< fr. méningomyélite].
meningopatia
MENINGOPATÍE, meningopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile meningelor. – Din fr. méningopathie.
meningopatie
MENINGOPATÍE, meningopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile meningelor. – Din fr. méningopathie.
meningopatiei
MENINGOPATÍE, meningopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile meningelor. – Din fr. méningopathie.
meningopatii
MENINGOPATÍE, meningopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile meningelor. – Din fr. méningopathie.
meningopatiile
MENINGOPATÍE, meningopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile meningelor. – Din fr. méningopathie.
meningopatiilor
MENINGOPATÍE, meningopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile meningelor. – Din fr. méningopathie.
meningoragia
MENINGORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie meningiană. [Gen. -iei. / < fr. méningorragie, cf. gr. meninx – membrană, rhegnynai – a curge].
meningoragie
MENINGORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie meningiană. [Gen. -iei. / < fr. méningorragie, cf. gr. meninx – membrană, rhegnynai – a curge].
meningoragiei
MENINGORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie meningiană. [Gen. -iei. / < fr. méningorragie, cf. gr. meninx – membrană, rhegnynai – a curge].
meningoragii
MENINGORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie meningiană. [Gen. -iei. / < fr. méningorragie, cf. gr. meninx – membrană, rhegnynai – a curge].
menire
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menire
MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni. DOOM
meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri
menirea
MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni. DOOM
meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri
meniri
MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni. DOOM
meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri
menirii
MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni. DOOM
meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri
menirile
MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni. DOOM
meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri
menirilor
MENÍRE, meniri, s. f. Acțiunea de a meni și rezultatul ei; misiune, rost, sarcină, predestinare; soartă, destin. – V. meni. DOOM
meníre s. f., g.-d. art. menírii; pl. meníri
meniră
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menirăm
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menirăți
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menisc
MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque. DOOM
menísc s. n., pl. meníscuri
meniscectomia
MENISCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui menisc (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. méniscectomie].
meniscectomie
MENISCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui menisc (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. méniscectomie].
meniscectomiei
MENISCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui menisc (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. méniscectomie].
meniscectomii
MENISCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui menisc (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. méniscectomie].
meniscectomiile
MENISCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui menisc (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. méniscectomie].
meniscectomiilor
MENISCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a unui menisc (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. méniscectomie].
meniscita
MENISCÍTĂ s.f. (Med.) Stare patologică, având drept cauză o inflamație a meniscurilor (2) [în DN]. [< fr. méniscite].
meniscite
MENISCÍTĂ s.f. (Med.) Stare patologică, având drept cauză o inflamație a meniscurilor (2) [în DN]. [< fr. méniscite].
meniscitei
MENISCÍTĂ s.f. (Med.) Stare patologică, având drept cauză o inflamație a meniscurilor (2) [în DN]. [< fr. méniscite].
meniscografia
MENISCOGRAFÍE s.f. Radiografie a meniscurilor genunchiului. [Gen. -iei. / < fr. méniscographie].
meniscografie
MENISCOGRAFÍE s.f. Radiografie a meniscurilor genunchiului. [Gen. -iei. / < fr. méniscographie].
meniscografiei
MENISCOGRAFÍE s.f. Radiografie a meniscurilor genunchiului. [Gen. -iei. / < fr. méniscographie].
meniscografii
MENISCOGRAFÍE s.f. Radiografie a meniscurilor genunchiului. [Gen. -iei. / < fr. méniscographie].
meniscografiile
MENISCOGRAFÍE s.f. Radiografie a meniscurilor genunchiului. [Gen. -iei. / < fr. méniscographie].
meniscografiilor
MENISCOGRAFÍE s.f. Radiografie a meniscurilor genunchiului. [Gen. -iei. / < fr. méniscographie].
meniscopatia
MENISCOPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune a cartilajelor articulației genunchiului. [Gen. -iei. / Cf. fr. méniscopathie].
meniscopatie
MENISCOPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune a cartilajelor articulației genunchiului. [Gen. -iei. / Cf. fr. méniscopathie].
meniscopatiei
MENISCOPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune a cartilajelor articulației genunchiului. [Gen. -iei. / Cf. fr. méniscopathie].
meniscopatii
MENISCOPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune a cartilajelor articulației genunchiului. [Gen. -iei. / Cf. fr. méniscopathie].
meniscopexia
MENISCOPEXÍE s.f. Sutură a fragmentelor meniscului articular după traumatism. [Gen. -iei. / < fr. méniscopexie, cf. gr. meniskos – lună nouă, pexis – fixare].
meniscopexie
MENISCOPEXÍE s.f. Sutură a fragmentelor meniscului articular după traumatism. [Gen. -iei. / < fr. méniscopexie, cf. gr. meniskos – lună nouă, pexis – fixare].
meniscopexiei
MENISCOPEXÍE s.f. Sutură a fragmentelor meniscului articular după traumatism. [Gen. -iei. / < fr. méniscopexie, cf. gr. meniskos – lună nouă, pexis – fixare].
meniscopexii
MENISCOPEXÍE s.f. Sutură a fragmentelor meniscului articular după traumatism. [Gen. -iei. / < fr. méniscopexie, cf. gr. meniskos – lună nouă, pexis – fixare].
meniscul
MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque. DOOM
menísc s. n., pl. meníscuri
meniscului
MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque. DOOM
menísc s. n., pl. meníscuri
meniscuri
MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque. DOOM
menísc s. n., pl. meníscuri
meniscurile
MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque. DOOM
menísc s. n., pl. meníscuri
meniscurilor
MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque. DOOM
menísc s. n., pl. meníscuri
menise
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menisem
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniseră
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniserăm
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniserăți
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniseși
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniseți
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menit
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
menit
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menita
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menite
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menitei
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menitele
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menitelor
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menitoare
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitoarea
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitoarei
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitoarele
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitoarelor
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitor
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitori
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitorii
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitorilor
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitorul
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitorului
MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor. DOOM
menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre
menitul
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menitului
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
meniu
MENÍU, meniuri, s. n. Totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă. ♦ Listă pe care sunt scrise felurile de mâncare și băuturile servite într-un restaurant, împreună cu prețurile respective; listă de bucate. ◊ Meniu fix = masă servită (la prânz) într-un restaurant, la care numărul și ordinea felurilor de mâncare sunt stabilite zilnic de restaurantul respectiv (și al cărei preț este redus). – Din fr. menu. DOOM
meníu s. n., art. meníul; pl. meníuri
meniul
MENÍU, meniuri, s. n. Totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă. ♦ Listă pe care sunt scrise felurile de mâncare și băuturile servite într-un restaurant, împreună cu prețurile respective; listă de bucate. ◊ Meniu fix = masă servită (la prânz) într-un restaurant, la care numărul și ordinea felurilor de mâncare sunt stabilite zilnic de restaurantul respectiv (și al cărei preț este redus). – Din fr. menu. DOOM
meníu s. n., art. meníul; pl. meníuri
meniului
MENÍU, meniuri, s. n. Totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă. ♦ Listă pe care sunt scrise felurile de mâncare și băuturile servite într-un restaurant, împreună cu prețurile respective; listă de bucate. ◊ Meniu fix = masă servită (la prânz) într-un restaurant, la care numărul și ordinea felurilor de mâncare sunt stabilite zilnic de restaurantul respectiv (și al cărei preț este redus). – Din fr. menu. DOOM
meníu s. n., art. meníul; pl. meníuri
meniuri
MENÍU, meniuri, s. n. Totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă. ♦ Listă pe care sunt scrise felurile de mâncare și băuturile servite într-un restaurant, împreună cu prețurile respective; listă de bucate. ◊ Meniu fix = masă servită (la prânz) într-un restaurant, la care numărul și ordinea felurilor de mâncare sunt stabilite zilnic de restaurantul respectiv (și al cărei preț este redus). – Din fr. menu. DOOM
meníu s. n., art. meníul; pl. meníuri
meniurile
MENÍU, meniuri, s. n. Totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă. ♦ Listă pe care sunt scrise felurile de mâncare și băuturile servite într-un restaurant, împreună cu prețurile respective; listă de bucate. ◊ Meniu fix = masă servită (la prânz) într-un restaurant, la care numărul și ordinea felurilor de mâncare sunt stabilite zilnic de restaurantul respectiv (și al cărei preț este redus). – Din fr. menu. DOOM
meníu s. n., art. meníul; pl. meníuri
meniurilor
MENÍU, meniuri, s. n. Totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă. ♦ Listă pe care sunt scrise felurile de mâncare și băuturile servite într-un restaurant, împreună cu prețurile respective; listă de bucate. ◊ Meniu fix = masă servită (la prânz) într-un restaurant, la care numărul și ordinea felurilor de mâncare sunt stabilite zilnic de restaurantul respectiv (și al cărei preț este redus). – Din fr. menu. DOOM
meníu s. n., art. meníul; pl. meníuri
meniși
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniți
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti. DOOM
mení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 să meneáscă
meniți
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
meniții
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
meniților
MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat. 2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. – V. meni.
menoeceus
Menoeceus 1. Tatăl lui Creon și al Iocastei. 2. Fiul regelui Creon. Deoarece Tiresias prorocise că victoria împotriva „celor șapte” și salvarea cetății Thebae depindea de viața lui Menoeceus, acesta din urmă s-a oferit de bunăvoie spre a fi sacrificat. După o altă versiune, Menoeceus ar fi fost sacrificat în aceleași împrejurări de însuși Creon.
menoetiades
Menoetiades, denumire purtată de Patroclus, fiul lui Menoetius.
menoetius
Menoetius 1. Fiul lui Actor și al Aeginei și tatăl lui Patroclus. A participat la expediția argonauților. 2. Unul dintre titani, fiul lui Iapetus și al Clymenei și frate cu Atlas, cu Epimetheus și cu Prometheus. A fost fulgerat de către Zeus și prăvălit în Tartarus.
menonit
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonita
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonite
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonitei
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonitele
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonitelor
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonitul
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menonitului
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menoniți
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menoniții
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menoniților
MENONÍT, -Ă s.m. și f. Membru al unei secte anabaptiste. [< fr. mennonite, cf. Menno Simons – reformator olandez].
menopauza
MENOPÁUZĂ s. f. Fenomen fiziologic complex, care constă în încetarea definitivă a menstruației la femei, ca urmare a încetării funcției ovariene. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. ménopause. DOOM
menopáuză (-pa-u-) s. f., g.-d. art. menopáuzei
menopauze
MENOPÁUZĂ s. f. Fenomen fiziologic complex, care constă în încetarea definitivă a menstruației la femei, ca urmare a încetării funcției ovariene. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. ménopause. DOOM
menopáuză (-pa-u-) s. f., g.-d. art. menopáuzei
menopauzei
MENOPÁUZĂ s. f. Fenomen fiziologic complex, care constă în încetarea definitivă a menstruației la femei, ca urmare a încetării funcției ovariene. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. ménopause. DOOM
menopáuză (-pa-u-) s. f., g.-d. art. menopáuzei
menoragia
MENORAGÍE, menoragii, s. f. Afecțiune a uterului, manifestată prin pierderea unei cantități excesive de sânge în timpul menstruației. – Din fr. ménorragie. DOOM
menoragíe s. f., art. menoragía, g.-d. art. menoragíei; pl. menoragíi, art. menoragíile
menoragic
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragica
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragice
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicei
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicele
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicelor
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragici
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicii
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicilor
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicul
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragicului
MENORÁGIC, -Ă, menoragici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de menoragie. – Din fr. ménorragique.
menoragie
MENORAGÍE, menoragii, s. f. Afecțiune a uterului, manifestată prin pierderea unei cantități excesive de sânge în timpul menstruației. – Din fr. ménorragie. DOOM
menoragíe s. f., art. menoragía, g.-d. art. menoragíei; pl. menoragíi, art. menoragíile
menoragiei
MENORAGÍE, menoragii, s. f. Afecțiune a uterului, manifestată prin pierderea unei cantități excesive de sânge în timpul menstruației. – Din fr. ménorragie. DOOM
menoragíe s. f., art. menoragía, g.-d. art. menoragíei; pl. menoragíi, art. menoragíile
menoragii
MENORAGÍE, menoragii, s. f. Afecțiune a uterului, manifestată prin pierderea unei cantități excesive de sânge în timpul menstruației. – Din fr. ménorragie. DOOM
menoragíe s. f., art. menoragía, g.-d. art. menoragíei; pl. menoragíi, art. menoragíile
menoragiile
MENORAGÍE, menoragii, s. f. Afecțiune a uterului, manifestată prin pierderea unei cantități excesive de sânge în timpul menstruației. – Din fr. ménorragie. DOOM
menoragíe s. f., art. menoragía, g.-d. art. menoragíei; pl. menoragíi, art. menoragíile
menoragiilor
MENORAGÍE, menoragii, s. f. Afecțiune a uterului, manifestată prin pierderea unei cantități excesive de sânge în timpul menstruației. – Din fr. ménorragie. DOOM
menoragíe s. f., art. menoragía, g.-d. art. menoragíei; pl. menoragíi, art. menoragíile
menoree
MENORÉE, menoree, s. f. (Med.) Menstruație. – Din fr. menorrhée. DOOM
menorée s. f., art. menoréea, g.-d. art. menoréei; pl. menorée
menoreea
MENORÉE, menoree, s. f. (Med.) Menstruație. – Din fr. menorrhée. DOOM
menorée s. f., art. menoréea, g.-d. art. menoréei; pl. menorée
menoreei
MENORÉE, menoree, s. f. (Med.) Menstruație. – Din fr. menorrhée. DOOM
menorée s. f., art. menoréea, g.-d. art. menoréei; pl. menorée
menoreele
MENORÉE, menoree, s. f. (Med.) Menstruație. – Din fr. menorrhée. DOOM
menorée s. f., art. menoréea, g.-d. art. menoréei; pl. menorée
menoreelor
MENORÉE, menoree, s. f. (Med.) Menstruație. – Din fr. menorrhée. DOOM
menorée s. f., art. menoréea, g.-d. art. menoréei; pl. menorée
menostaza
MENOSTÁZĂ s.f. Oprire a fluxului menstrual. [< fr. ménostase, cf. gr. men – lună, stasis – oprire].
menostaze
MENOSTÁZĂ s.f. Oprire a fluxului menstrual. [< fr. ménostase, cf. gr. men – lună, stasis – oprire].
menostazei
MENOSTÁZĂ s.f. Oprire a fluxului menstrual. [< fr. ménostase, cf. gr. men – lună, stasis – oprire].
menou
MENÓU, menouri, s. n. Element de construcție din piatră, din lemn sau din metal, folosit în trecut mai ales în arhitectura gotică, care servește la împărțirea unei uși sau a unei ferestre în mai multe părți. – Din fr. meneau. DOOM
menóu s. n., art. menóul; pl. menóuri
menoul
MENÓU, menouri, s. n. Element de construcție din piatră, din lemn sau din metal, folosit în trecut mai ales în arhitectura gotică, care servește la împărțirea unei uși sau a unei ferestre în mai multe părți. – Din fr. meneau. DOOM
menóu s. n., art. menóul; pl. menóuri
menoului
MENÓU, menouri, s. n. Element de construcție din piatră, din lemn sau din metal, folosit în trecut mai ales în arhitectura gotică, care servește la împărțirea unei uși sau a unei ferestre în mai multe părți. – Din fr. meneau. DOOM
menóu s. n., art. menóul; pl. menóuri
menouri
MENÓU, menouri, s. n. Element de construcție din piatră, din lemn sau din metal, folosit în trecut mai ales în arhitectura gotică, care servește la împărțirea unei uși sau a unei ferestre în mai multe părți. – Din fr. meneau. DOOM
menóu s. n., art. menóul; pl. menóuri
menourile
MENÓU, menouri, s. n. Element de construcție din piatră, din lemn sau din metal, folosit în trecut mai ales în arhitectura gotică, care servește la împărțirea unei uși sau a unei ferestre în mai multe părți. – Din fr. meneau. DOOM
menóu s. n., art. menóul; pl. menóuri
menourilor
MENÓU, menouri, s. n. Element de construcție din piatră, din lemn sau din metal, folosit în trecut mai ales în arhitectura gotică, care servește la împărțirea unei uși sau a unei ferestre în mai multe părți. – Din fr. meneau. DOOM
menóu s. n., art. menóul; pl. menóuri
mensar
MENSÁR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].
mensari
MENSÁR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].
mensarii
MENSÁR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].
mensarilor
MENSÁR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].
mensarul
MENSÁR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].
mensarului
MENSÁR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].
mensola
MÉNSOLĂ, mensole, s. f. (Rar) Piesă de construcție care susține grinzi, cornișe etc. – Din it. mensola. DOOM
ménsolă s. f., g.-d. art. ménsolei; pl. ménsole
mensole
MÉNSOLĂ, mensole, s. f. (Rar) Piesă de construcție care susține grinzi, cornișe etc. – Din it. mensola. DOOM
ménsolă s. f., g.-d. art. ménsolei; pl. ménsole
mensolei
MÉNSOLĂ, mensole, s. f. (Rar) Piesă de construcție care susține grinzi, cornișe etc. – Din it. mensola. DOOM
ménsolă s. f., g.-d. art. ménsolei; pl. ménsole
mensolele
MÉNSOLĂ, mensole, s. f. (Rar) Piesă de construcție care susține grinzi, cornișe etc. – Din it. mensola. DOOM
ménsolă s. f., g.-d. art. ménsolei; pl. ménsole
mensolelor
MÉNSOLĂ, mensole, s. f. (Rar) Piesă de construcție care susține grinzi, cornișe etc. – Din it. mensola. DOOM
ménsolă s. f., g.-d. art. ménsolei; pl. ménsole
menstre
MÉNSTRE s.f. pl. (Med.) Menstruație. ♦ Scurgere de sânge menstrual. [< fr. menstrues, lat. menstrua].
menstrele
MÉNSTRE s.f. pl. (Med.) Menstruație. ♦ Scurgere de sânge menstrual. [< fr. menstrues, lat. menstrua].
menstrelor
MÉNSTRE s.f. pl. (Med.) Menstruație. ♦ Scurgere de sânge menstrual. [< fr. menstrues, lat. menstrua].
menstrual
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstruala
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstruale
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualei
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualele
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualelor
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstruali
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualii
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualilor
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualul
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstrualului
MENSTRUÁL, -Ă, menstruali, -e, adj. Care se referă la menstruație, care ține de menstruație. [Pr.: -stru-al] – Din lat. menstrualis. DOOM
menstruál (-stru-al) adj. m., pl. menstruáli; f. menstruálă, pl. menstruále
menstruația
MENSTRUÁȚIE, menstruații, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. menstruation. DOOM
menstruáție (-stru-a-ți-e) s. f., art. menstruáția (-ți-a), g.-d. art. menstruáției; pl. menstruáții, art. menstruáțiile (-ți-i-)
menstruație
MENSTRUÁȚIE, menstruații, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. menstruation. DOOM
menstruáție (-stru-a-ți-e) s. f., art. menstruáția (-ți-a), g.-d. art. menstruáției; pl. menstruáții, art. menstruáțiile (-ți-i-)
menstruației
MENSTRUÁȚIE, menstruații, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. menstruation. DOOM
menstruáție (-stru-a-ți-e) s. f., art. menstruáția (-ți-a), g.-d. art. menstruáției; pl. menstruáții, art. menstruáțiile (-ți-i-)
menstruații
MENSTRUÁȚIE, menstruații, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. menstruation. DOOM
menstruáție (-stru-a-ți-e) s. f., art. menstruáția (-ți-a), g.-d. art. menstruáției; pl. menstruáții, art. menstruáțiile (-ți-i-)
menstruațiile
MENSTRUÁȚIE, menstruații, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. menstruation. DOOM
menstruáție (-stru-a-ți-e) s. f., art. menstruáția (-ți-a), g.-d. art. menstruáției; pl. menstruáții, art. menstruáțiile (-ți-i-)
menstruațiilor
MENSTRUÁȚIE, menstruații, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. menstruation. DOOM
menstruáție (-stru-a-ți-e) s. f., art. menstruáția (-ți-a), g.-d. art. menstruáției; pl. menstruáții, art. menstruáțiile (-ți-i-)
mensual
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensuala
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensuale
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualei
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualele
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualelor
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensuali
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualii
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualilor
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualul
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensualului
MENSUÁL, -Ă, mensuali, -e, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care apare sau care are loc la interval de o lună; lunar. 2. S. n. Publicație de presă care apare o dată pe lună. [Pr.: -su-al] – Din fr. mensuel, lat. mensualis. DOOM
mensuál2 s. n., pl. mensuále
mensura
MENSÚRĂ s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui părți componente. [< lat. mensura – măsură].
mensurabil
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabila
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabile
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabilei
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabilele
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabilelor
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabili
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabilii
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabililor
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabilul
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensurabilului
MENSURÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi măsurat. [< lat. mensurabilis].
mensure
MENSÚRĂ s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui părți componente. [< lat. mensura – măsură].
mensurei
MENSÚRĂ s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui părți componente. [< lat. mensura – măsură].
mensurele
MENSÚRĂ s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui părți componente. [< lat. mensura – măsură].
mensurelor
MENSÚRĂ s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui părți componente. [< lat. mensura – măsură].
menta
MÍNTĂ s. f. v. mentă. DOOM
méntă s. f., g.-d. art. méntei
mental
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentala
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentale
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalei
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalele
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalelor
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentali
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalii
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalilor
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalitate
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité. DOOM
mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți
mentalitatea
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité. DOOM
mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți
mentalități
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité. DOOM
mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți
mentalității
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité. DOOM
mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți
mentalitățile
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité. DOOM
mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți
mentalităților
MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. – Din fr. mentalité. DOOM
mentalitáte s. f., g.-d. art. mentalitắții; pl. mentalitắți
mentalul
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentalului
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte). DOOM
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mente
MÍNTĂ s. f. v. mentă. DOOM
méntă s. f., g.-d. art. méntei
mente
-MÉNTE (Liv.) Element secund de compunere savantă, cu ajutorul căruia se formează adverbe de la adjective. [< it., sp., port. -mente, cf. lat. mens – minte].
mentei
MÍNTĂ s. f. v. mentă. DOOM
méntă s. f., g.-d. art. méntei
mentha
ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.
mentism
MENTÍSM s.n. (Med.) Tulburare mintală caracterizată prin desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă a ideilor și amintirilor. [< fr. mentisme].
mentismul
MENTÍSM s.n. (Med.) Tulburare mintală caracterizată prin desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă a ideilor și amintirilor. [< fr. mentisme].
mentismului
MENTÍSM s.n. (Med.) Tulburare mintală caracterizată prin desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă a ideilor și amintirilor. [< fr. mentisme].
mentol
MENTÓL s. n. Substanță volatilă cu miros aromatic, în formă de cristale, obținută din ulei de mentă sau pe cale artificială, folosită în farmacie și în cosmetică. – Din fr. menthol. DOOM
mentól s. n.
mentolat
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolata
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolate
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolatei
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolatele
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolatelor
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolatul
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolatului
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolați
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolații
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolaților
MENTOLÁT, -Ă, mentolați, -te, adj. Care conține mentă, cu mentol. – Din fr. mentholé. DOOM
mentolát adj. m., pl. mentoláți; f. mentolátă, pl. mentoláte
mentolul
MENTÓL s. n. Substanță volatilă cu miros aromatic, în formă de cristale, obținută din ulei de mentă sau pe cale artificială, folosită în farmacie și în cosmetică. – Din fr. menthol. DOOM
mentól s. n.
mentolului
MENTÓL s. n. Substanță volatilă cu miros aromatic, în formă de cristale, obținută din ulei de mentă sau pe cale artificială, folosită în farmacie și în cosmetică. – Din fr. menthol. DOOM
mentól s. n.
mentonier
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentoniera
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentoniere
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierei
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierele
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierelor
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonieri
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierii
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierilor
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierul
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentonierului
MENTONIÉR s.n. (Med.) Bandaj pentru fracturi de bărbie. [Pron. -ni-er. / < fr. mentonnière].
mentor
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. DOOM
méntor s. m., pl. méntori
mentori
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. DOOM
méntor s. m., pl. méntori
mentorii
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. DOOM
méntor s. m., pl. méntori
mentorilor
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. DOOM
méntor s. m., pl. méntori
mentorul
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. DOOM
méntor s. m., pl. méntori
mentorului
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. DOOM
méntor s. m., pl. méntori
menu
MENÚ s.n. v. meniu.
menuet
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet. DOOM
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuet
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet.
menuete
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet. DOOM
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuetele
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet. DOOM
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuetelor
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet. DOOM
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuetul
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet. DOOM
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuetului
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet. DOOM
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuiseria
MENUISERÍE s.f. (Rar) Arta de a lucra în lemn; tâmplărie. ♦ Operă în lemn. [< fr. menuiserie].
menuiserie
MENUISERÍE s.f. (Rar) Arta de a lucra în lemn; tâmplărie. ♦ Operă în lemn. [< fr. menuiserie].
menuiseriei
MENUISERÍE s.f. (Rar) Arta de a lucra în lemn; tâmplărie. ♦ Operă în lemn. [< fr. menuiserie].
menuiserii
MENUISERÍE s.f. (Rar) Arta de a lucra în lemn; tâmplărie. ♦ Operă în lemn. [< fr. menuiserie].
menuiseriile
MENUISERÍE s.f. (Rar) Arta de a lucra în lemn; tâmplărie. ♦ Operă în lemn. [< fr. menuiserie].
menuiseriilor
MENUISERÍE s.f. (Rar) Arta de a lucra în lemn; tâmplărie. ♦ Operă în lemn. [< fr. menuiserie].
menyanthes
TRIFÓIȘTE, trifoiști, s. f. 1. Loc semănat cu trifoi. 2. Plantă erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, întrebuințată în medicină ca tonic, febrifug și antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. și: trifoíște] – Trifoi + suf. -iște.
menzil
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil. DOOM
menzíl (înv.) s. n., pl. menzíluri
menzil
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.
menzilul
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.
menzilului
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.
menziluri
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.
menzilurile
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.
menzilurilor
MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.
menșevic
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevic
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevica
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevica
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevice
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevice
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicei
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicei
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicele
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicele
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicelor
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicelor
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevici
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevici
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicii
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicii
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicilor
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicilor
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicul
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicul
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicului
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevicului
MENȘEVÍC, -Ă, menșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. – Din rus. menșevik. DOOM
menșevíc adj. m., s. m., pl. menșevíci; adj. f., s. f. menșevícă, pl. menșevíce
menșevism
MENȘEVÍSM s. n. Curent politic apărut la începutul sec. XX în cadrul social-democrației ruse, care se opunea prevederilor programatice ale socialismului, principiilor teoretice, ideologice, organizatorice, tactice ale partidului de tip comunist. – Din rus. menșevizm. DOOM
menșevísm s. n.
menșevismul
MENȘEVÍSM s. n. Curent politic apărut la începutul sec. XX în cadrul social-democrației ruse, care se opunea prevederilor programatice ale socialismului, principiilor teoretice, ideologice, organizatorice, tactice ale partidului de tip comunist. – Din rus. menșevizm. DOOM
menșevísm s. n.
menșevismului
MENȘEVÍSM s. n. Curent politic apărut la începutul sec. XX în cadrul social-democrației ruse, care se opunea prevederilor programatice ale socialismului, principiilor teoretice, ideologice, organizatorice, tactice ale partidului de tip comunist. – Din rus. menșevizm. DOOM
menșevísm s. n.
menție
MÉNȚIE s. f. v. mențiune.
menție
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menții
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențiind
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențin
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menține
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținea
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențineai
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențineam
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențineau
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențineați
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținem
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținere
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținere
MENȚÍNERE s. f. Acțiunea de a (se) menține și rezultatul ei. – V. menține. DOOM
mențínere s. f., g.-d. art. mențínerii
menținerea
MENȚÍNERE s. f. Acțiunea de a (se) menține și rezultatul ei. – V. menține. DOOM
mențínere s. f., g.-d. art. mențínerii
mențineri
MENȚÍNERE s. f. Acțiunea de a (se) menține și rezultatul ei. – V. menține. DOOM
mențínere s. f., g.-d. art. mențínerii
menținerii
MENȚÍNERE s. f. Acțiunea de a (se) menține și rezultatul ei. – V. menține. DOOM
mențínere s. f., g.-d. art. mențínerii
menținerile
MENȚÍNERE s. f. Acțiunea de a (se) menține și rezultatul ei. – V. menține. DOOM
mențínere s. f., g.-d. art. mențínerii
menținerilor
MENȚÍNERE s. f. Acțiunea de a (se) menține și rezultatul ei. – V. menține. DOOM
mențínere s. f., g.-d. art. mențínerii
mențineți
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținu
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținui
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținură
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținurăm
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținurăți
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținuse
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținusem
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținuseră
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținuserăm
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținuserăți
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținuseși
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținuseți
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținut
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținut
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Franțuzism, rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).
menținuși
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținând
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menținînd
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențină
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
menționa
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționabil
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabila
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabile
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabilei
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabilele
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabilelor
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabili
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabilii
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabililor
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabilul
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționabilului
MENȚIONÁBIL, -Ă, menționabili, -e, adj. Care poate fi menționat; citabil. [Pr.: -ți-o-] – Menționa + suf. -bil.
menționai
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționam
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționare
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționare
MENȚIONÁRE, menționări, s. f. Faptul de a menționa; mențiune. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
menționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționắrii; pl. menționắri
menționarea
MENȚIONÁRE, menționări, s. f. Faptul de a menționa; mențiune. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
menționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționắrii; pl. menționắri
menționară
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționarăm
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționarăți
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționase
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționasem
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționaseră
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționaserăm
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționaserăți
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționaseși
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționaseți
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționat
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționat
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționata
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționate
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționatei
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționatele
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționatelor
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționatul
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționatului
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționau
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționași
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționați
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționați
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționații
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționaților
MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte
menționează
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționez
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționeze
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționezi
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționând
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționînd
MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner. DOOM
menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză
menționări
MENȚIONÁRE, menționări, s. f. Faptul de a menționa; mențiune. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
menționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționắrii; pl. menționắri
menționării
MENȚIONÁRE, menționări, s. f. Faptul de a menționa; mențiune. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
menționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționắrii; pl. menționắri
menționările
MENȚIONÁRE, menționări, s. f. Faptul de a menționa; mențiune. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
menționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționắrii; pl. menționắri
menționărilor
MENȚIONÁRE, menționări, s. f. Faptul de a menționa; mențiune. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa. DOOM
menționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționắrii; pl. menționắri
mențiu
MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține). DOOM
mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút
mențiune
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare. 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis. DOOM
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
mențiunea
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare. 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis. DOOM
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
mențiuni
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare. 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis. DOOM
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
mențiunii
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare. 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis. DOOM
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
mențiunile
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare. 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis. DOOM
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
mențiunilor
MENȚIÚNE, mențiuni, s. f. 1. Semnalare, pomenire, menționare; (concr.) notă în care se dau informații referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicație, specificare. 2. Distincție onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă elevilor merituoși, concurenților la o competiție etc. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. mention, lat. mentio, -onis. DOOM
mențiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. mențiúnii; pl. mențiúni
meoară
MEOÁRĂ s. f. v. mioară.
meoniana
Meoniana = Maeonis.
meoțian
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțiana
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțianul
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțianului
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțiene
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțienei
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțienele
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțienelor
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțieni
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțienii
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
meoțienilor
MEOȚIÁN, -Ă, meoțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al miocenului de pe teritoriul românesc, reprezentat prin faună de lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc. 2. Adj. Care se referă la formațiunile sau la vârsta meoțianului (1). [Pr.: me-o-ți-an] – Din fr. méotien. DOOM
meoțián2 (me-o-ți-an) s. n.
mepacrina
MEPACRÍNĂ s. f. (Fam.) Atebrină. – Et. nec. DOOM
mepacrínă (-pa-cri-) s. f., g.-d. art. mepacrínei
mepacrine
MEPACRÍNĂ s. f. (Fam.) Atebrină. – Et. nec. DOOM
mepacrínă (-pa-cri-) s. f., g.-d. art. mepacrínei
mepacrinei
MEPACRÍNĂ s. f. (Fam.) Atebrină. – Et. nec. DOOM
mepacrínă (-pa-cri-) s. f., g.-d. art. mepacrínei
meplat
MEPLÁT, meplaturi, s. n. Plan intermediar care asigură, în sculptură, tranziția între două suprafețe plate; basorelief foarte puțin înalt. – Din fr. méplat. DOOM
meplát (me-plat) s. n., pl. mepláturi
meplatul
MEPLÁT, meplaturi, s. n. Plan intermediar care asigură, în sculptură, tranziția între două suprafețe plate; basorelief foarte puțin înalt. – Din fr. méplat. DOOM
meplát (me-plat) s. n., pl. mepláturi
meplatului
MEPLÁT, meplaturi, s. n. Plan intermediar care asigură, în sculptură, tranziția între două suprafețe plate; basorelief foarte puțin înalt. – Din fr. méplat. DOOM
meplát (me-plat) s. n., pl. mepláturi
meplaturi
MEPLÁT, meplaturi, s. n. Plan intermediar care asigură, în sculptură, tranziția între două suprafețe plate; basorelief foarte puțin înalt. – Din fr. méplat. DOOM
meplát (me-plat) s. n., pl. mepláturi
meplaturile
MEPLÁT, meplaturi, s. n. Plan intermediar care asigură, în sculptură, tranziția între două suprafețe plate; basorelief foarte puțin înalt. – Din fr. méplat. DOOM
meplát (me-plat) s. n., pl. mepláturi
meplaturilor
MEPLÁT, meplaturi, s. n. Plan intermediar care asigură, în sculptură, tranziția între două suprafețe plate; basorelief foarte puțin înalt. – Din fr. méplat. DOOM
meplát (me-plat) s. n., pl. mepláturi
mepriza
MEPRIZÁ, mepriz, vb. I. Tranz. (Franțuzism; înv.) A disprețui. – Din fr. mépriser. DOOM
meprizá (a ~) (livr.) (me-pri-) vb., ind. prez. 3 meprizeáză
mepriza
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizabil
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabila
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabile
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabilei
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabilele
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabilelor
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabili
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabilii
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabililor
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabilul
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizabilului
MEPRIZÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) (Demn) de disprețuit. [< fr. méprisable]. DOOM
meprizábil (livr.) (me-pri-) adj. m., pl. meprizábili; f. meprizábilă, pl. meprizábile
meprizai
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizam
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizare
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizare
MEPRIZÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A disprețui. [< fr. mépriser].
meprizară
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizarăm
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizarăți
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizase
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizasem
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizaseră
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizaserăm
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizaserăți
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizaseși
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizaseți
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizat
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizat
MEPRIZÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A disprețui. [< fr. mépriser].
meprizau
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizași
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizați
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizează
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizez
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizeze
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizezi
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizând
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
meprizînd
MEPRIZÁ, meprizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A disprețui. – Din fr. mépriser.
mer
MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
mer
-MÉR Element secund de compunere savantă, cu semnificația „parte”. [< fr. mère, cf. gr. meros].
mera
Mera = Maera.
meralgia
MERALGÍE s.f. Durere în coapsă. [Gen. -iei. / < fr. méralgie, cf. gr. meros – coapsă, algos – durere].
meralgie
MERALGÍE s.f. Durere în coapsă. [Gen. -iei. / < fr. méralgie, cf. gr. meros – coapsă, algos – durere].
meralgiei
MERALGÍE s.f. Durere în coapsă. [Gen. -iei. / < fr. méralgie, cf. gr. meros – coapsă, algos – durere].
meralgii
MERALGÍE s.f. Durere în coapsă. [Gen. -iei. / < fr. méralgie, cf. gr. meros – coapsă, algos – durere].
meralgiile
MERALGÍE s.f. Durere în coapsă. [Gen. -iei. / < fr. méralgie, cf. gr. meros – coapsă, algos – durere].
meralgiilor
MERALGÍE s.f. Durere în coapsă. [Gen. -iei. / < fr. méralgie, cf. gr. meros – coapsă, algos – durere].
merar
MERÁR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar. DOOM
merár (rar) s. m., pl. merári
merari
MERÁR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar. DOOM
merár (rar) s. m., pl. merári
merarii
MERÁR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar. DOOM
merár (rar) s. m., pl. merári
merarilor
MERÁR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar. DOOM
merár (rar) s. m., pl. merári
merarul
MERÁR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar. DOOM
merár (rar) s. m., pl. merári
merarului
MERÁR, merari, s. m. (Rar) Cultivator sau vânzător de mere. – Măr2 + suf. -ar. DOOM
merár (rar) s. m., pl. merári
mercalloy
MERCALLÓY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, folosit în construirea aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.
mercalloy
MERCALLÓY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, întrebuințat în construcția aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.
mercalloyul
MERCALLÓY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, folosit în construirea aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.
mercalloyului
MERCALLÓY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, folosit în construirea aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.
mercantil
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantila
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilaj
MERCANTILÁJ, mercantilaje, s. n. Imprimat (formular, factură, etichetă) folosit în activitatea comercială. – Mercantil + suf. -aj. DOOM
mercantiláj s. n., pl. mercantiláje
mercantilaje
MERCANTILÁJ, mercantilaje, s. n. Imprimat (formular, factură, etichetă) folosit în activitatea comercială. – Mercantil + suf. -aj. DOOM
mercantiláj s. n., pl. mercantiláje
mercantilajele
MERCANTILÁJ, mercantilaje, s. n. Imprimat (formular, factură, etichetă) folosit în activitatea comercială. – Mercantil + suf. -aj. DOOM
mercantiláj s. n., pl. mercantiláje
mercantilajelor
MERCANTILÁJ, mercantilaje, s. n. Imprimat (formular, factură, etichetă) folosit în activitatea comercială. – Mercantil + suf. -aj. DOOM
mercantiláj s. n., pl. mercantiláje
mercantilajul
MERCANTILÁJ, mercantilaje, s. n. Imprimat (formular, factură, etichetă) folosit în activitatea comercială. – Mercantil + suf. -aj. DOOM
mercantiláj s. n., pl. mercantiláje
mercantilajului
MERCANTILÁJ, mercantilaje, s. n. Imprimat (formular, factură, etichetă) folosit în activitatea comercială. – Mercantil + suf. -aj. DOOM
mercantiláj s. n., pl. mercantiláje
mercantile
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilei
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilele
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilelor
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantili
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilii
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantililor
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilism
MERCANTILÍSM s. n. 1. Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendință de a câștiga bani prin orice mijloace. 2. Prima teorie economică modernă (sec. XV-XVIII) în țările europene (îndeosebi în Anglia și Franța) a cărei problemă esențială o constituie găsirea celor mai adecvate mijloace de creștere a avuției naționale a unei țări, reprezentată numai de banii din metale prețioase. – Din fr. mercantilisme. DOOM
mercantilísm s. n.
mercantilismul
MERCANTILÍSM s. n. 1. Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendință de a câștiga bani prin orice mijloace. 2. Prima teorie economică modernă (sec. XV-XVIII) în țările europene (îndeosebi în Anglia și Franța) a cărei problemă esențială o constituie găsirea celor mai adecvate mijloace de creștere a avuției naționale a unei țări, reprezentată numai de banii din metale prețioase. – Din fr. mercantilisme. DOOM
mercantilísm s. n.
mercantilismului
MERCANTILÍSM s. n. 1. Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendință de a câștiga bani prin orice mijloace. 2. Prima teorie economică modernă (sec. XV-XVIII) în țările europene (îndeosebi în Anglia și Franța) a cărei problemă esențială o constituie găsirea celor mai adecvate mijloace de creștere a avuției naționale a unei țări, reprezentată numai de banii din metale prețioase. – Din fr. mercantilisme. DOOM
mercantilísm s. n.
mercantilist
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilista
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantiliste
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilistei
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilistele
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilistelor
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilistul
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilistului
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantiliza
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizai
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizam
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizare
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizare
MERCANTILIZÁRE s. f. (Rar.) Acțiunea de a (se) mercantiliza și rezultatul ei. – V. mercantiliza. DOOM
mercantilizáre (rar) s. f., g.-d. art. mercantilizắrii
mercantilizarea
MERCANTILIZÁRE s. f. (Rar.) Acțiunea de a (se) mercantiliza și rezultatul ei. – V. mercantiliza. DOOM
mercantilizáre (rar) s. f., g.-d. art. mercantilizắrii
mercantilizară
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizarăm
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizarăți
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizase
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizasem
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizaseră
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizaserăm
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizaserăți
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizaseși
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizaseți
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizat
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizat
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizata
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizate
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizatei
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizatele
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizatelor
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizatul
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizatului
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizau
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizași
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizați
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizați
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizații
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizaților
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar; peior.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza.
mercantilizează
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizez
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizeze
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizezi
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizând
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizînd
MERCANTILIZÁ, mercantilizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar.) A deveni sau a face să devină mercantil (2). – Mercantil + suf. -iza. DOOM
mercantilizá (rar) vb., ind. prez. 3 mercantilizeáză
mercantilizări
MERCANTILIZÁRE s. f. (Rar.) Acțiunea de a (se) mercantiliza și rezultatul ei. – V. mercantiliza. DOOM
mercantilizáre (rar) s. f., g.-d. art. mercantilizắrii
mercantilizării
MERCANTILIZÁRE s. f. (Rar.) Acțiunea de a (se) mercantiliza și rezultatul ei. – V. mercantiliza. DOOM
mercantilizáre (rar) s. f., g.-d. art. mercantilizắrii
mercantilizările
MERCANTILIZÁRE s. f. (Rar.) Acțiunea de a (se) mercantiliza și rezultatul ei. – V. mercantiliza. DOOM
mercantilizáre (rar) s. f., g.-d. art. mercantilizắrii
mercantilizărilor
MERCANTILIZÁRE s. f. (Rar.) Acțiunea de a (se) mercantiliza și rezultatul ei. – V. mercantiliza. DOOM
mercantilizáre (rar) s. f., g.-d. art. mercantilizắrii
mercantiliști
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantiliștii
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantiliștilor
MERCANTILÍST, -Ă, mercantiliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept sau teoretician al mercantilismului (2). – Din fr. mercantiliste. DOOM
mercantilístă (rar) s. f., g.-d. art. mercantilístei; pl. mercantilíste
mercantilul
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercantilului
MERCANTÍL, -Ă, mercantili, -e, adj. 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se preocupă numai de câștigul material, care urmărește în orice împrejurare să profite; interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale. – Din fr. mercantile. DOOM
mercantíl adj. m., pl. mercantíli; f. mercantílă, pl. mercantíle
mercaptan
MERCAPTÁN, mercaptani, s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan. DOOM
mercaptán s. m., pl. mercaptáni
mercaptani
MERCAPTÁN, mercaptani, s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan. DOOM
mercaptán s. m., pl. mercaptáni
mercaptanii
MERCAPTÁN, mercaptani, s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan. DOOM
mercaptán s. m., pl. mercaptáni
mercaptanilor
MERCAPTÁN, mercaptani, s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan. DOOM
mercaptán s. m., pl. mercaptáni
mercaptanul
MERCAPTÁN, mercaptani, s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan. DOOM
mercaptán s. m., pl. mercaptáni
mercaptanului
MERCAPTÁN, mercaptani, s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan. DOOM
mercaptán s. m., pl. mercaptáni
mercede
MERCÉDE s. f. (Înv.) Răsplată, recompensă. – Din it. mercede. DOOM
mercéde (înv.) s. f.
mercedea
MERCÉDE s. f. (Înv.) Răsplată, recompensă. – Din it. mercede. DOOM
mercéde (înv.) s. f.
mercedei
MERCÉDE s. f. (Înv.) Răsplată, recompensă. – Din it. mercede. DOOM
mercéde (înv.) s. f.
mercenar
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenar
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenara
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenara
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenare
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenare
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarei
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarei
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarele
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarele
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarelor
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarelor
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenari
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenari
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarii
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarii
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarilor
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarilor
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarism
MERCENARÍSM s.n. (Liv.) Spirit mercenar. [< fr. mercenarisme].
mercenarismul
MERCENARÍSM s.n. (Liv.) Spirit mercenar. [< fr. mercenarisme].
mercenarismului
MERCENARÍSM s.n. (Liv.) Spirit mercenar. [< fr. mercenarisme].
mercenarul
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarul
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarului
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
mercenarului
MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius. DOOM
mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre
merceolog
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologa
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologe
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologei
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologele
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologelor
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologi
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologia
MERCEOLOGÍE, merceologii, s. f. Disciplină al cărei obiect îl constituie studierea proprietăților fizice și chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calității lor și a condițiilor de păstrare. [Pr.: -ce-o-] – Din it. merceologia. DOOM
merceologíe (-ce-o-) s. f., art. merceología, g.-d. art. merceologíei; pl. merceologíi, art. merceologíile
merceologie
MERCEOLOGÍE, merceologii, s. f. Disciplină al cărei obiect îl constituie studierea proprietăților fizice și chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calității lor și a condițiilor de păstrare. [Pr.: -ce-o-] – Din it. merceologia. DOOM
merceologíe (-ce-o-) s. f., art. merceología, g.-d. art. merceologíei; pl. merceologíi, art. merceologíile
merceologiei
MERCEOLOGÍE, merceologii, s. f. Disciplină al cărei obiect îl constituie studierea proprietăților fizice și chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calității lor și a condițiilor de păstrare. [Pr.: -ce-o-] – Din it. merceologia. DOOM
merceologíe (-ce-o-) s. f., art. merceología, g.-d. art. merceologíei; pl. merceologíi, art. merceologíile
merceologii
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologii
MERCEOLOGÍE, merceologii, s. f. Disciplină al cărei obiect îl constituie studierea proprietăților fizice și chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calității lor și a condițiilor de păstrare. [Pr.: -ce-o-] – Din it. merceologia. DOOM
merceologíe (-ce-o-) s. f., art. merceología, g.-d. art. merceologíei; pl. merceologíi, art. merceologíile
merceologiile
MERCEOLOGÍE, merceologii, s. f. Disciplină al cărei obiect îl constituie studierea proprietăților fizice și chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calității lor și a condițiilor de păstrare. [Pr.: -ce-o-] – Din it. merceologia. DOOM
merceologíe (-ce-o-) s. f., art. merceología, g.-d. art. merceologíei; pl. merceologíi, art. merceologíile
merceologiilor
MERCEOLOGÍE, merceologii, s. f. Disciplină al cărei obiect îl constituie studierea proprietăților fizice și chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calității lor și a condițiilor de păstrare. [Pr.: -ce-o-] – Din it. merceologia. DOOM
merceologíe (-ce-o-) s. f., art. merceología, g.-d. art. merceologíei; pl. merceologíi, art. merceologíile
merceologilor
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologul
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceologului
MERCEOLÓG, -Ă, merceologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în merceologie. [Pr.: -ce-o-] – Din merceologie (derivat regresiv). DOOM
merceológă (rar) (-ce-o-) s. f., g.-d. art. merceológei; pl. merceológe
merceria
MERCERÍE, (3) mercerii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. DOOM
merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merceríei; pl. merceríi, art. merceríile
mercerie
MERCERÍE, (3) mercerii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. DOOM
merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merceríei; pl. merceríi, art. merceríile
merceriei
MERCERÍE, (3) mercerii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. DOOM
merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merceríei; pl. merceríi, art. merceríile
mercerii
MERCERÍE, (3) mercerii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. DOOM
merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merceríei; pl. merceríi, art. merceríile
merceriile
MERCERÍE, (3) mercerii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. DOOM
merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merceríei; pl. merceríi, art. merceríile
merceriilor
MERCERÍE, (3) mercerii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. DOOM
merceríe s. f., art. mercería, g.-d. art. merceríei; pl. merceríi, art. merceríile
merceriza
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizai
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizam
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizare
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizare
MERCERIZÁRE, mercerizări, s. f. Acțiunea de a merceriza și rezultatul ei. – V. merceriza. DOOM
mercerizáre s. f., g.-d. art. mercerizắrii; pl. mercerizắri
mercerizarea
MERCERIZÁRE, mercerizări, s. f. Acțiunea de a merceriza și rezultatul ei. – V. merceriza. DOOM
mercerizáre s. f., g.-d. art. mercerizắrii; pl. mercerizắri
mercerizară
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizarăm
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizarăți
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizase
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizasem
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizaseră
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizaserăm
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizaserăți
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizaseși
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizaseți
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizat
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizat
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizata
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizate
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizatei
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizatele
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizatelor
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizatul
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizatului
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizau
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizași
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizați
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizați
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizații
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizaților
MERCERIZÁT, -Ă, mercerizați, -te, adj. Care a fost supus mercerizării. – V. merceriza.
mercerizează
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizez
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizeze
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizezi
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizând
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizînd
MERCERIZÁ, mercerizez, vb. I. Tranz. A trata firele sau țesăturile de bumbac cu o soluție de hidroxid de sodiu, pentru a le face mai netede, mai mătăsoase, mai compacte și mai rezistente. – Din fr. mercériser. DOOM
mercerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mercerizeáză
mercerizări
MERCERIZÁRE, mercerizări, s. f. Acțiunea de a merceriza și rezultatul ei. – V. merceriza. DOOM
mercerizáre s. f., g.-d. art. mercerizắrii; pl. mercerizắri
mercerizării
MERCERIZÁRE, mercerizări, s. f. Acțiunea de a merceriza și rezultatul ei. – V. merceriza. DOOM
mercerizáre s. f., g.-d. art. mercerizắrii; pl. mercerizắri
mercerizările
MERCERIZÁRE, mercerizări, s. f. Acțiunea de a merceriza și rezultatul ei. – V. merceriza. DOOM
mercerizáre s. f., g.-d. art. mercerizắrii; pl. mercerizắri
mercerizărilor
MERCERIZÁRE, mercerizări, s. f. Acțiunea de a merceriza și rezultatul ei. – V. merceriza. DOOM
mercerizáre s. f., g.-d. art. mercerizắrii; pl. mercerizắri
merchez
MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. DOOM
merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri
merchezul
MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. DOOM
merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri
merchezului
MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. DOOM
merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri
merchezuri
MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. DOOM
merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri
merchezurile
MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. DOOM
merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri
merchezurilor
MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână. 2. (Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din tc. merkez. DOOM
merchéz (înv., reg.) s. n., pl. merchézuri
mercur
MERCÚR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, folosit în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur. DOOM
mercúr s. n.; simb. Hg
mercur
Mercur = Mercurius.
mercurare
MERCURÁRE s.f. Reacție chimică prin care se obțin combinații organice mercurice. [După fr. mercuration].
mercurarea
MERCURÁRE s.f. Reacție chimică prin care se obțin combinații organice mercurice. [După fr. mercuration].
mercurial
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercuriala
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercuriale
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialei
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialele
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialelor
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercuriali
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialii
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialilor
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialis
BREI s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Din bg. brei.
mercurialul
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercurialului
MERCURIÁL2, -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis. DOOM
mercuriál2 (-ri-al) s. n., pl. mercuriále
mercuric
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercurica
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercurice
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricei
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricele
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricelor
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercurici
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricii
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricilor
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricul
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercuricului
MERCÚRIC, -Ă, mercurici, -ce, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur bivalent. – Din fr. mercurique. DOOM
mercúric adj. m., pl. mercúrici; f. mercúrică, pl. mercúrice
mercurism
MERCURÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu mercur. – Din fr. mercurisme.
mercurismul
MERCURÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu mercur. – Din fr. mercurisme.
mercurismului
MERCURÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu mercur. – Din fr. mercurisme.
mercurit
MERCURÍT s.n. Medicament mercurial cu acțiune diuretică. [< germ. Merkurit, nume comercial].
mercuritul
MERCURÍT s.n. Medicament mercurial cu acțiune diuretică. [< germ. Merkurit, nume comercial].
mercuritului
MERCURÍT s.n. Medicament mercurial cu acțiune diuretică. [< germ. Merkurit, nume comercial].
mercuriu
MERCÚR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, folosit în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur. DOOM
mercúr s. n.; simb. Hg
mercurius
Mercurius, divinitate romană, identificată cu zeul Hermes din mitologia greacă (v. Hermes).
mercuroasa
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroase
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroasei
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroasele
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroaselor
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuros
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercurosul
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercurosului
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroși
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroșii
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercuroșilor
MERCURÓS, -OÁSĂ, mercuroși, -oase, adj. (Despre compușii mercurului) Care conține un ion de mercur monovalent. – Din fr. mercureux. DOOM
mercurós adj. m., pl. mercuróși; f. mercuroásă, pl. mercuroáse
mercurul
MERCÚR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, folosit în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur. DOOM
mercúr s. n.; simb. Hg
mercurului
MERCÚR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, folosit în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur. DOOM
mercúr s. n.; simb. Hg
mercurări
MERCURÁRE s.f. Reacție chimică prin care se obțin combinații organice mercurice. [După fr. mercuration].
mercurării
MERCURÁRE s.f. Reacție chimică prin care se obțin combinații organice mercurice. [După fr. mercuration].
merdenea
MERDENEÁ, merdenele, s. f. Produs de patiserie preparat din foi de plăcintă umplute cu brânză sau cu carne. – Din tc. merdane. DOOM
merdeneá s. f., art. merdeneáua, g.-d. art. merdenélei; pl. merdenéle, art. merdenélele
merdeneaua
MERDENEÁ, merdenele, s. f. Produs de patiserie preparat din foi de plăcintă umplute cu brânză sau cu carne. – Din tc. merdane. DOOM
merdeneá s. f., art. merdeneáua, g.-d. art. merdenélei; pl. merdenéle, art. merdenélele
merdenele
MERDENEÁ, merdenele, s. f. Produs de patiserie preparat din foi de plăcintă umplute cu brânză sau cu carne. – Din tc. merdane. DOOM
merdeneá s. f., art. merdeneáua, g.-d. art. merdenélei; pl. merdenéle, art. merdenélele
merdenelei
MERDENEÁ, merdenele, s. f. Produs de patiserie preparat din foi de plăcintă umplute cu brânză sau cu carne. – Din tc. merdane. DOOM
merdeneá s. f., art. merdeneáua, g.-d. art. merdenélei; pl. merdenéle, art. merdenélele
merdenelele
MERDENEÁ, merdenele, s. f. Produs de patiserie preparat din foi de plăcintă umplute cu brânză sau cu carne. – Din tc. merdane. DOOM
merdeneá s. f., art. merdeneáua, g.-d. art. merdenélei; pl. merdenéle, art. merdenélele
merdenelelor
MERDENEÁ, merdenele, s. f. Produs de patiserie preparat din foi de plăcintă umplute cu brânză sau cu carne. – Din tc. merdane. DOOM
merdeneá s. f., art. merdeneáua, g.-d. art. merdenélei; pl. merdenéle, art. merdenélele
mere
MĂR2, mere, s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum. DOOM
!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)
mere
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merea
meréa (meréle), s. f. – (Dobr.) Pajiște, imaș. Tc. mera (Scriban). – Der. meregiu, s. m. (Dobr., pădurar), din tc. meraci. Cf. miriște.
mereaz
MIRÁZ1, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās. DOOM
miráz2 (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri
meredeie
MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec. DOOM
meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie
meredeiele
MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec. DOOM
meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie
meredeielor
MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec. DOOM
meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie
meredeu
MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec. DOOM
meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie
meredeul
MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec. DOOM
meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie
meredeului
MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec. DOOM
meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie
meredui
mereduí (-uiésc, -ít), vb. – (Trans.) A amorți, a înțepeni. Mag. meredni „a amorți” (Candrea).
mereduire
mereduí (-uiésc, -ít), vb. – (Trans.) A amorți, a înțepeni. Mag. meredni „a amorți” (Candrea).
merei
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereia
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereie
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereiei
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereiele
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereielor
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereii
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereile
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereilor
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
merele
MĂR2, mere, s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum. DOOM
!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)
merelor
MĂR2, mere, s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum. DOOM
!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)
meremet
MEREMÉT, meremeturi, s. n. (Înv. și reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (Fam.) Aranjare, dichisire. – Din tc. meremet, ngr. mereméti. DOOM
meremét (înv., reg.) s. n., pl. mereméturi
meremetisea
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetiseai
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetiseala
MEREMETISEÁLĂ, meremetiseli, s. f. (Înv. și reg.) Meremetisire. – Meremetisi + suf. -eală. DOOM
meremetiseálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisélii; pl. meremetiséli
meremetiseam
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisească
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetiseau
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetiseați
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetiseli
MEREMETISEÁLĂ, meremetiseli, s. f. (Înv. și reg.) Meremetisire. – Meremetisi + suf. -eală. DOOM
meremetiseálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisélii; pl. meremetiséli
meremetiselii
MEREMETISEÁLĂ, meremetiseli, s. f. (Înv. și reg.) Meremetisire. – Meremetisi + suf. -eală. DOOM
meremetiseálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisélii; pl. meremetiséli
meremetiselile
MEREMETISEÁLĂ, meremetiseli, s. f. (Înv. și reg.) Meremetisire. – Meremetisi + suf. -eală. DOOM
meremetiseálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisélii; pl. meremetiséli
meremetiselilor
MEREMETISEÁLĂ, meremetiseli, s. f. (Înv. și reg.) Meremetisire. – Meremetisi + suf. -eală. DOOM
meremetiseálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisélii; pl. meremetiséli
meremetisesc
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisește
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisești
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisi
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisii
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisim
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisind
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisire
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisire
MEREMETISÍRE, meremetisiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a meremetisi și rezultatul ei; reparare, refacere, restaurare; meremetiseală. ♦ Corvoadă, clacă. – V. meremetisi. DOOM
meremetisíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisírii; pl. meremetisíri
meremetisirea
MEREMETISÍRE, meremetisiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a meremetisi și rezultatul ei; reparare, refacere, restaurare; meremetiseală. ♦ Corvoadă, clacă. – V. meremetisi. DOOM
meremetisíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisírii; pl. meremetisíri
meremetisiri
MEREMETISÍRE, meremetisiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a meremetisi și rezultatul ei; reparare, refacere, restaurare; meremetiseală. ♦ Corvoadă, clacă. – V. meremetisi. DOOM
meremetisíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisírii; pl. meremetisíri
meremetisirii
MEREMETISÍRE, meremetisiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a meremetisi și rezultatul ei; reparare, refacere, restaurare; meremetiseală. ♦ Corvoadă, clacă. – V. meremetisi. DOOM
meremetisíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisírii; pl. meremetisíri
meremetisirile
MEREMETISÍRE, meremetisiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a meremetisi și rezultatul ei; reparare, refacere, restaurare; meremetiseală. ♦ Corvoadă, clacă. – V. meremetisi. DOOM
meremetisíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisírii; pl. meremetisíri
meremetisirilor
MEREMETISÍRE, meremetisiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a meremetisi și rezultatul ei; reparare, refacere, restaurare; meremetiseală. ♦ Corvoadă, clacă. – V. meremetisi. DOOM
meremetisíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. meremetisírii; pl. meremetisíri
meremetisiră
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisirăm
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisirăți
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisise
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisisem
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisiseră
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisiserăm
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisiserăți
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisiseși
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisiseți
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisit
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisit
MEREMETISÍT, -Ă, meremetisiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Reparat, refăcut, restaurat. – V. meremetisi.
meremetisiși
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetisiți
MEREMETISÍ, meremetisesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A repara; a reface; a restaura. ♦ (Fam.) A pune în ordine; a aranja, a dichisi. – Din ngr. emeremétisa (aor. lui meremetizo). DOOM
meremetisí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meremetisésc, imperf. 3 sg. meremetiseá; conj. prez. 3 să meremetiseáscă
meremetul
MEREMÉT, meremeturi, s. n. (Înv. și reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (Fam.) Aranjare, dichisire. – Din tc. meremet, ngr. mereméti. DOOM
meremét (înv., reg.) s. n., pl. mereméturi
meremetului
MEREMÉT, meremeturi, s. n. (Înv. și reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (Fam.) Aranjare, dichisire. – Din tc. meremet, ngr. mereméti. DOOM
meremét (înv., reg.) s. n., pl. mereméturi
meremeturi
MEREMÉT, meremeturi, s. n. (Înv. și reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (Fam.) Aranjare, dichisire. – Din tc. meremet, ngr. mereméti. DOOM
meremét (înv., reg.) s. n., pl. mereméturi
meremeturile
MEREMÉT, meremeturi, s. n. (Înv. și reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (Fam.) Aranjare, dichisire. – Din tc. meremet, ngr. mereméti. DOOM
meremét (înv., reg.) s. n., pl. mereméturi
meremeturilor
MEREMÉT, meremeturi, s. n. (Înv. și reg.) Lucrare de reparație sau de întreținere. ♦ (Fam.) Aranjare, dichisire. – Din tc. meremet, ngr. mereméti. DOOM
meremét (înv., reg.) s. n., pl. mereméturi
mereng
MERÉNG, merenguri, s. n. Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr, coaptă la foc slab, adesea umplută cu cremă (de ciocolată) și acoperită cu frișcă. [Pl. și: (m.) merengi. – Var.: mering s. m.] – Din fr. meringue. DOOM
!meréng s. n., pl. merénguri
mereng
MERÉNG, merenguri, s. n. Prăjitură preparată din albuș de ou bătut cu zahăr, coaptă la foc slab, adesea umplută cu cremă (de ciocolată) și acoperită cu frișcă. [Pl. și: (m.) merengi. – Var.: mering s. m.] – Din fr. meringue.
mereor
MEREÓR adv. (Regional) Diminutiv al lui mereu; încetișor. Săracă inimă-ntreagă, Cum o roade-o goangă neagră, Nu mi-o roade Cum se roade, Ci mi-o roade mereor, Ca să-și facă loc de dor. HODOȘ, P. P. 70.
merere
MÉRE vb. III v. merge.
mereu
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereul
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereului
MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”. DOOM
meréu2 adv.
mereuț
MEREÚȚ adv. (Regional) Cu băgare de seamă, fără grabă, încetișor. [Măgarul] s-au vîrît mereuț și, punîn- du-și capul... lîngă urechea stăpînului său, au începui cit au putut: hia, hia. DONICI, F. 104.
merg
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merge
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergea
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergeai
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergeam
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergeau
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergeați
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergem
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergere
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergere
MÉRGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a merge și rezultatul ei; mișcare (a unei ființe sau a unui obiect mobil) dintr-un loc în altul; deplasare, mers. – V. merge. DOOM
mérgere (rar) s. f., g.-d. art. mérgerii
mergerea
MÉRGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a merge și rezultatul ei; mișcare (a unei ființe sau a unui obiect mobil) dintr-un loc în altul; deplasare, mers. – V. merge. DOOM
mérgere (rar) s. f., g.-d. art. mérgerii
mergeri
MÉRGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a merge și rezultatul ei; mișcare (a unei ființe sau a unui obiect mobil) dintr-un loc în altul; deplasare, mers. – V. merge. DOOM
mérgere (rar) s. f., g.-d. art. mérgerii
mergerii
MÉRGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a merge și rezultatul ei; mișcare (a unei ființe sau a unui obiect mobil) dintr-un loc în altul; deplasare, mers. – V. merge. DOOM
mérgere (rar) s. f., g.-d. art. mérgerii
mergerile
MÉRGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a merge și rezultatul ei; mișcare (a unei ființe sau a unui obiect mobil) dintr-un loc în altul; deplasare, mers. – V. merge. DOOM
mérgere (rar) s. f., g.-d. art. mérgerii
mergerilor
MÉRGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a merge și rezultatul ei; mișcare (a unei ființe sau a unui obiect mobil) dintr-un loc în altul; deplasare, mers. – V. merge. DOOM
mérgere (rar) s. f., g.-d. art. mérgerii
mergeți
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergi
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergul
MERGÚL s.m. (Zool.) Pasăre asemănătoare cu pinguinul, cu ciocul foarte scurt. [< fr. mergule].
merguli
MERGÚL s.m. (Zool.) Pasăre asemănătoare cu pinguinul, cu ciocul foarte scurt. [< fr. mergule].
mergulii
MERGÚL s.m. (Zool.) Pasăre asemănătoare cu pinguinul, cu ciocul foarte scurt. [< fr. mergule].
mergulilor
MERGÚL s.m. (Zool.) Pasăre asemănătoare cu pinguinul, cu ciocul foarte scurt. [< fr. mergule].
mergulul
MERGÚL s.m. (Zool.) Pasăre asemănătoare cu pinguinul, cu ciocul foarte scurt. [< fr. mergule].
mergulului
MERGÚL s.m. (Zool.) Pasăre asemănătoare cu pinguinul, cu ciocul foarte scurt. [< fr. mergule].
mergând
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergînd
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mergătoare
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătoarea
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătoarei
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătoarele
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătoarelor
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergător
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergători
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătorii
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătorilor
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătorul
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
mergătorului
MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător. DOOM
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
meri
MĂR1, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus. DOOM
măr-gutúi s. m., pl. meri-gutúi
meri
MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
meria
meriá (-íi, -át), vb. refl. – (Olt.) A se cosi la picioare (despre animale de călărie). Sb. merati „a lovi (rufele pentru a le spăla)”. După Scriban, din sb. meriti „a măsura”. Poate relaționat cu meriu, adj. (Munt., greoi, amorțit); merintic, adj. (Munt., greoi, amorțit), pe care Cihac, II, 192, îl lega de sl. mrŭtvŭ „mort”.
mericism
MERICÍSM s.n. 1. Regurgitație anormală. 2. (La animale) Rumegare; ruminație. [< fr. mérycisme, cf. gr. merykomai – a rumega].
mericismul
MERICÍSM s.n. 1. Regurgitație anormală. 2. (La animale) Rumegare; ruminație. [< fr. mérycisme, cf. gr. merykomai – a rumega].
mericismului
MERICÍSM s.n. 1. Regurgitație anormală. 2. (La animale) Rumegare; ruminație. [< fr. mérycisme, cf. gr. merykomai – a rumega].
meridian
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien. DOOM
meridián2 (-di-an) s. n., pl. meridiáne
meridian
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
meridiane
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
meridianele
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
meridianelor
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
meridianul
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
meridianului
MERIDIÁN, -Ă, meridiane, s. n., s. f., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. S. f. Cadran solar care indică ora amiezii. 4. S. f. Canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. 5. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
meridiană
MERIDIÁNĂ s.f. 1. Intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ◊ (Astr.) Meridiana locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană. 2. Canapea cu spătar și brațe inegale care ține loc de șezlong. [Pron. -di-a-. / < fr. méridienne]. DOOM
*meridiánă (-di-a-) s. f., g.-d. art. meridiánei; pl. meridiáne
meridiem
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
ánte merídiem (lat.) (-di-em) loc. adv.; abr. a.m.
meridional
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridional
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionala
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionala
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionale
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionale
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalei
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalei
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalele
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalele
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalelor
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalelor
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionali
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionali
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalii
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalii
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalilor
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalilor
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalul
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalul
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalului
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridionalului
MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific țărilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional. DOOM
meridionál (-di-o-) adj. m., s. m., pl. meridionáli; adj. f., s. f. meridionálă, pl. meridionále
meridă
merídă (-de), s. f. – Hostie. Ngr. μερίδα „parte” (Tiktin). Sec. XVII, înv. Cuvînt cult, fără circulație reală.
merie
-MERÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „subdiviziune”, „formație, repetiție în părți, a părților”. [< it. -meria, cf. gr. -mereia, -meria < meiresthai – a-și lua partea].
meriere
meriá (-íi, -át), vb. refl. – (Olt.) A se cosi la picioare (despre animale de călărie). Sb. merati „a lovi (rufele pentru a le spăla)”. După Scriban, din sb. meriti „a măsura”. Poate relaționat cu meriu, adj. (Munt., greoi, amorțit); merintic, adj. (Munt., greoi, amorțit), pe care Cihac, II, 192, îl lega de sl. mrŭtvŭ „mort”.
merii
MĂR1, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus. DOOM
măr-gutúi s. m., pl. meri-gutúi
merii
MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
merilor
MĂR1, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus. DOOM
măr-gutúi s. m., pl. meri-gutúi
merilor
MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
merinană
MERINÁNĂ s. f. Plantă erbacee cu frunze ovale, ascuțite și păroase și cu flori albe (Moehringia trinervia).
merindare
MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde. DOOM
merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri
merindarea
MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde. DOOM
merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri
merinde
MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda. DOOM
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
merindea
MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda. DOOM
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
merindeața
MERINDEÁȚĂ, merindețe, s. f. (Reg.) Merindare. – Merinde + suf. -eață. DOOM
merindeáță (reg.) s. f., g.-d. art. merindéței; pl. merindéțe
merindei
MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda. DOOM
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
merindele
MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda. DOOM
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
merindelor
MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda. DOOM
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
merindețe
MERINDEÁȚĂ, merindețe, s. f. (Reg.) Merindare. – Merinde + suf. -eață. DOOM
merindeáță (reg.) s. f., g.-d. art. merindéței; pl. merindéțe
merindeței
MERINDEÁȚĂ, merindețe, s. f. (Reg.) Merindare. – Merinde + suf. -eață. DOOM
merindeáță (reg.) s. f., g.-d. art. merindéței; pl. merindéțe
merindețele
MERINDEÁȚĂ, merindețe, s. f. (Reg.) Merindare. – Merinde + suf. -eață. DOOM
merindeáță (reg.) s. f., g.-d. art. merindéței; pl. merindéțe
merindețelor
MERINDEÁȚĂ, merindețe, s. f. (Reg.) Merindare. – Merinde + suf. -eață. DOOM
merindeáță (reg.) s. f., g.-d. art. merindéței; pl. merindéțe
merindă
meríndă (merínde), s. f. – Provizii. – Var. merinde. Megl., mr. mirinde „ora de gustare”, istr. merinde. Lat. merenda (Pușcariu 1059; Candrea-Dens., 1081; REW 5521), cf. it. merenda, prov. merendo, sp. merienda. – Der. merindare, s. f. (pînză, șervet în care se aduc proviziile); merinzar, s. m. (furnizor). Cf. megl. mirindz, mirindari „a lua o gustare; a se odihni”. – Din rom. provin rut. merendja, merendaty, pol. dialectal mierenda, mierend(z)ać (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 37), și mag. meringya (Edelspacher 19).
merindări
MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde. DOOM
merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri
merindării
MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde. DOOM
merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri
merindările
MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde. DOOM
merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri
merindărilor
MERINDÁRE, merindări, s. f. (Reg.) Ștergar în care se învelesc la țară merindele; merindeață. – Din merinde. DOOM
merindáre (reg.) s. f., g.-d. art. merindắrii; pl. merindắri
mering
MERÍNG s. m. v. mereng.
mering
MERÍNG s. m. v. mereng.
meringul
MERÍNG s. m. v. mereng.
meringului
MERÍNG s. m. v. mereng.
meringuri
MERÍNG s. m. v. mereng.
meringurile
MERÍNG s. m. v. mereng.
meringurilor
MERÍNG s. m. v. mereng.
merinoasa
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoasa
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoase
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoase
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoasei
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoasei
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoasele
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoasele
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoaselor
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoaselor
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinos
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinos
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinosul
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinosul
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinosului
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinosului
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoza
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozai
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozam
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozare
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozare
MERINOZÁRE, merinozări, s. f. Acțiunea de a merinoza și rezultatul ei. – V. merinoza. DOOM
!merinozáre s. f., g.-d. art. merinozắrii; pl. merinozắri
merinozarea
MERINOZÁRE, merinozări, s. f. Acțiunea de a merinoza și rezultatul ei. – V. merinoza. DOOM
!merinozáre s. f., g.-d. art. merinozắrii; pl. merinozắri
merinozară
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozarăm
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozarăți
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozase
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozasem
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozaseră
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozaserăm
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozaserăți
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozaseși
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozaseți
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozat
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozat
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. (Rar) A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos.
merinozau
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozași
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozați
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozează
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozez
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozeze
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozezi
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozând
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozînd
MERINOZÁ, merinozez, vb. I. Tranz. A ameliora caracterele raselor de oi prin încrucișare cu merinos. – Din merinos. DOOM
merinozá (a ~) vb., ind. prez. 3 merinozeáză
merinozări
MERINOZÁRE, merinozări, s. f. Acțiunea de a merinoza și rezultatul ei. – V. merinoza. DOOM
!merinozáre s. f., g.-d. art. merinozắrii; pl. merinozắri
merinozării
MERINOZÁRE, merinozări, s. f. Acțiunea de a merinoza și rezultatul ei. – V. merinoza. DOOM
!merinozáre s. f., g.-d. art. merinozắrii; pl. merinozắri
merinozările
MERINOZÁRE, merinozări, s. f. Acțiunea de a merinoza și rezultatul ei. – V. merinoza. DOOM
!merinozáre s. f., g.-d. art. merinozắrii; pl. merinozắri
merinozărilor
MERINOZÁRE, merinozări, s. f. Acțiunea de a merinoza și rezultatul ei. – V. merinoza. DOOM
!merinozáre s. f., g.-d. art. merinozắrii; pl. merinozắri
merinoși
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoși
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoșii
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoșii
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoșilor
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merinoșilor
MERINÓS s. n., adj. invar. 1. S. n. Rasă de oi cu lână creață, moale, foarte fină, de culoare albă. 2. Adj. invar. (Despre lână) Care este obținută de la oi merinos (1). ♦ (Substantivat) Lână obținută de la oile merinos (1). 3. S. n. Stofă fabricată din lână merinos (2). – Din fr. mérinos. DOOM
merinós2 s. n.
merione
Merione = Meriones.
meriones
Meriones, fiul lui Molus, era un erou originar din Creta. S-a numărat printre pretendenții la mîna Helenei și a participat la războiul troian. Era prietenul și vizitiul lui Idomeneus, regele Cretei.
meristem
MERISTÉM, meristeme, s. n. Țesut vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora. – Din fr. méristème. DOOM
meristém s. n., pl. meristéme
meristematic
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematica
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematice
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicei
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicele
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicelor
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematici
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicii
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicilor
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicul
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristematicului
MERISTEMÁTIC, -Ă adj. Care aparține meristemului; care se divide. [Cf. fr. méristématique].
meristeme
MERISTÉM, meristeme, s. n. Țesut vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora. – Din fr. méristème. DOOM
meristém s. n., pl. meristéme
meristemele
MERISTÉM, meristeme, s. n. Țesut vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora. – Din fr. méristème. DOOM
meristém s. n., pl. meristéme
meristemelor
MERISTÉM, meristeme, s. n. Țesut vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora. – Din fr. méristème. DOOM
meristém s. n., pl. meristéme
meristemul
MERISTÉM, meristeme, s. n. Țesut vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora. – Din fr. méristème. DOOM
meristém s. n., pl. meristéme
meristemului
MERISTÉM, meristeme, s. n. Țesut vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora. – Din fr. méristème. DOOM
meristém s. n., pl. meristéme
merit
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. DOOM
mérit s. n., pl. mérite
merit
MÉRIT s.n. Ceea ce face pe cineva demn de stimă, de prețuire, de considerație; ceea ce face ca un lucru să fie folositor și valoros. [Pl. -te, -turi. / < fr. mérite, it. merito, lat. meritum].
merit
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
merita
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritai
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritala
MERITÁLĂ, meritale, s. f. (Bot.) Internod. – Din fr. mérithalle.
meritale
MERITÁLĂ, meritale, s. f. (Bot.) Internod. – Din fr. mérithalle.
meritalei
MERITÁLĂ, meritale, s. f. (Bot.) Internod. – Din fr. mérithalle.
meritalele
MERITÁLĂ, meritale, s. f. (Bot.) Internod. – Din fr. mérithalle.
meritalelor
MERITÁLĂ, meritale, s. f. (Bot.) Internod. – Din fr. mérithalle.
meritam
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritare
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritare
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter.
meritarisea
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritariseai
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritariseam
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisească
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritariseau
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritariseați
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisesc
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisește
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisești
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisi
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisii
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisim
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisind
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisire
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisire
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi.
meritarisiră
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisirăm
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisirăți
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisise
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisisem
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisiseră
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisiserăm
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisiserăți
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisiseși
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisiseți
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisit
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisit
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi.
meritarisiși
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritarisiți
MERITARISÍ, meritarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A merita. – Merita + suf. -arisi. DOOM
meritarisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meritarisésc, imperf. 3 sg. meritariseá; conj. prez. 3 să meritariseáscă
meritară
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritarăm
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritarăți
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritase
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritasem
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritaseră
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritaserăm
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritaserăți
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritaseși
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritaseți
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritat
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritat
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritata
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritate
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritatei
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritatele
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritatelor
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritatul
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritatului
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritau
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritași
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritați
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritați
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritații
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
meritaților
MERITÁT, -Ă, meritați, -te, adj. Care îi revine cuiva în mod justificat, care i se cuvine. – V. merita.
merite
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. DOOM
mérit s. n., pl. mérite
merite
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritele
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. DOOM
mérit s. n., pl. mérite
meritelor
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. DOOM
mérit s. n., pl. mérite
meritoria
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritorie
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriei
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritorii
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriii
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriile
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriilor
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriu
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriul
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritoriului
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. DOOM
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritos
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
meritul
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. DOOM
mérit s. n., pl. mérite
meritului
MÉRIT, merite, s. n. Calitate, însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată; valoare, virtute. ◊ Loc. adv. Pe merit = pe bună dreptate, justificat. – Din fr. mérite. DOOM
mérit s. n., pl. mérite
merituoasa
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoase
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoasei
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoasele
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoaselor
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituos
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituosul
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituosului
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoși
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoșii
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
merituoșilor
MERITUÓS, -OÁSĂ, merituoși, -oase, adj. Care are merite; reușit, valoros, meritoriu. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. [Pr.: -tu-os – Var.: meritós, -oásă adj.] – Merit + suf. -os. DOOM
merituós (-tu-os) adj. m., pl. merituóși; f. merituoásă, pl. merituoáse
meritând
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
meritînd
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
merizi
merízi s. f. pl. – Miezul zilei. – Var. meriză, merey, mirez. Mr. amiridz. Lat. mĕridῑes (Candrea-Dens., 1109; REW 5531). – Der. meriza, vb. (a se odihni la miezul zilei – despre turme -), din lat. mĕrῑdiāre; merizătoare (var. meriziște, meriziștină, meriziș, mirez), s. f. (loc de odihnă pentru vite). Cuvinte rare; numai în Trans., de N. și Maram.
merișoare
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor. DOOM
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișoarele
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor. DOOM
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișoarelor
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor. DOOM
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișor
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor. DOOM
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișor
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor. DOOM
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
merișori
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor. DOOM
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
merișorii
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor. DOOM
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
merișorilor
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor. DOOM
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
merișorul
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor. DOOM
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișorul
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor. DOOM
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
merișorului
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor. DOOM
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișorului
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor. DOOM
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
meriți
MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter. DOOM
meritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mérită
merlina
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinai
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinam
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinare
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinară
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinarăm
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinarăți
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinase
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinasem
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinaseră
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinaserăm
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinaserăți
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinaseși
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinaseți
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinat
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinau
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinași
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinați
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinează
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinez
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlineze
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinezi
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinând
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlinînd
MERLINÁ vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].
merlină
MERLÍNĂ s.f. Frânghie subțire alcătuită din trei fire de in sau de cânepă răsucite împreună, folosită la matisarea parâmelor. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. merlin, cf. flam. maarline – frânghie de mare].
merlină
MERLÍNĂ s.f. Frânghie subțire alcătuită din trei fire de in sau de cânepă răsucite împreună, folosită la matisarea parâmelor. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. merlin, cf. flam. maarline – frânghie de mare].
merloane
MERLÓN, merloane, s. n. Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale. – Din fr. merlon. DOOM
merlón s. n., pl. merloáne
merloanele
MERLÓN, merloane, s. n. Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale. – Din fr. merlon. DOOM
merlón s. n., pl. merloáne
merloanelor
MERLÓN, merloane, s. n. Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale. – Din fr. merlon. DOOM
merlón s. n., pl. merloáne
merlon
MERLÓN, merloane, s. n. Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale. – Din fr. merlon. DOOM
merlón s. n., pl. merloáne
merlonul
MERLÓN, merloane, s. n. Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale. – Din fr. merlon. DOOM
merlón s. n., pl. merloáne
merlonului
MERLÓN, merloane, s. n. Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale. – Din fr. merlon. DOOM
merlón s. n., pl. merloáne
merlot
MERLÓT, merlot-uri, s. n. Soi de viță-de-vie de origine franceză, cu struguri cilindrici, cu bobul negru, rotund și mic, care produce vinuri roșii superioare. [Pr.: merló] – Din fr. merlot. DOOM
merlót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. merlót-ul; pl. merlót-uri
merlotul
MERLÓT, merlot-uri, s. n. Soi de viță-de-vie de origine franceză, cu struguri cilindrici, cu bobul negru, rotund și mic, care produce vinuri roșii superioare. [Pr.: merló] – Din fr. merlot. DOOM
merlót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. merlót-ul; pl. merlót-uri
merlotului
MERLÓT, merlot-uri, s. n. Soi de viță-de-vie de origine franceză, cu struguri cilindrici, cu bobul negru, rotund și mic, care produce vinuri roșii superioare. [Pr.: merló] – Din fr. merlot. DOOM
merlót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. merlót-ul; pl. merlót-uri
meroblastic
MEROBLÁSTIC, -Ă, meroblastici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Biol.) Proces de formare a blastomerelor în regiunea nucleului prin segmentarea oului sau a zigotului animal. 2. Adj. De meroblastică (1). – Din fr. méroblastique.
meroblastică
MEROBLÁSTIC, -Ă, meroblastici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Biol.) Proces de formare a blastomerelor în regiunea nucleului prin segmentarea oului sau a zigotului animal. 2. Adj. De meroblastică (1). – Din fr. méroblastique.
merocarst
MEROCÁRST s.n. (Geol.) Carst dezvoltat parțial, limitat numai la formele subterane. [< fr. mérokarst].
merocarstul
MEROCÁRST s.n. (Geol.) Carst dezvoltat parțial, limitat numai la formele subterane. [< fr. mérokarst].
merocarstului
MEROCÁRST s.n. (Geol.) Carst dezvoltat parțial, limitat numai la formele subterane. [< fr. mérokarst].
meropa
Meropa = Merope.
merope
Merope 1. Una dintre pleiade, căsătorită cu Sisyphus, regele Corinthului, și mama lui Glaucus. 2. Una dintre heliade. 3. Fiica lui Cypselus și soția lui Cresphontes. După împărțirea Peloponnesului, Cresphontes, căruia îi revenise Messenia, a fost ucis de către Polyphontes, unul dintre heraclizi. O dată cu coroana, acesta din urmă a luat-o în căsătorie cu sila și pe Merope. După mulți ani, unul dintre fiii ei îl ucide însă pe Polyphontes, eliberîndu-și mama și răzbunînd în același timp și moartea lui Cresphontes.
meroplancton
MEROPLANCTÓN s.n. (Biol.) Plancton marin care se găsește în apropierea coastelor. [< fr. méroplancton].
meroplanctonul
MEROPLANCTÓN s.n. (Biol.) Plancton marin care se găsește în apropierea coastelor. [< fr. méroplancton].
meroplanctonului
MEROPLANCTÓN s.n. (Biol.) Plancton marin care se găsește în apropierea coastelor. [< fr. méroplancton].
merops
Merops, rege al Aethiopiei, căsătorit cu oceanida Clymene.
merostomide
MEROSTOMÍDE s.f. pl. Clasă de artropode acvatice, cuprinzând limulii. [Cf. fr. mérostomoïdes].
merotomia
MEROTOMÍE s.f. Secționarea chirurgicală a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. mérotomie].
merotomie
MEROTOMÍE s.f. Secționarea chirurgicală a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. mérotomie].
merotomiei
MEROTOMÍE s.f. Secționarea chirurgicală a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. mérotomie].
merotomii
MEROTOMÍE s.f. Secționarea chirurgicală a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. mérotomie].
merotomiile
MEROTOMÍE s.f. Secționarea chirurgicală a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. mérotomie].
merotomiilor
MEROTOMÍE s.f. Secționarea chirurgicală a unei celule vii. [Gen. -iei. / < fr. mérotomie].
merovingian
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingiana
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingianul
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingianului
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingiene
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingienei
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingienele
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingienelor
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingieni
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingienii
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
merovingienilor
MEROVINGIÁN, -Ă, merovingieni, -e, adj. Care aparține primei dinastii de regi ai statului franc, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. mérovingien. DOOM
merovingián (-gi-an) adj. m., pl. merovingiéni (-gi-eni); f. merovingiánă, pl. merovingiéne
mers
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mers
mersu' s. invar. (adol., obs.) penis. DOOM
mers s. n., pl. mérsuri
mers
MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.
merse
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mersei
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseră
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merserăm
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merserăți
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mersese
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mersesem
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseseră
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseserăm
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseserăți
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseseși
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseseți
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
merseși
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. DOOM
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
mersi
MERSÍ interj. (Fam.) Mulțumesc. – V. merci. DOOM
mersí (fam.) interj.
mersol
MERSÓL, mersoli, s. m. Produs care se află în fracțiunile de petrol și motorină, cu un amestec de bioxid de sulf și de clor, folosit la fabricarea mersolatului. – Din fr. mersols. DOOM
mersól s. m., pl. mersóli
mersolat
MERSOLÁT s. m. Produs obținut prin tratarea mersolilor cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu, folosit în industria textilă (pentru spălare, curățire etc.). – Din fr. mersolates. DOOM
mersolát s. m.
mersolatul
MERSOLÁT s. m. Produs obținut prin tratarea mersolilor cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu, folosit în industria textilă (pentru spălare, curățire etc.). – Din fr. mersolates. DOOM
mersolát s. m.
mersolatului
MERSOLÁT s. m. Produs obținut prin tratarea mersolilor cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu, folosit în industria textilă (pentru spălare, curățire etc.). – Din fr. mersolates. DOOM
mersolát s. m.
mersolați
MERSOLÁT s. m. Produs obținut prin tratarea mersolilor cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu, folosit în industria textilă (pentru spălare, curățire etc.). – Din fr. mersolates. DOOM
mersolát s. m.
mersolații
MERSOLÁT s. m. Produs obținut prin tratarea mersolilor cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu, folosit în industria textilă (pentru spălare, curățire etc.). – Din fr. mersolates. DOOM
mersolát s. m.
mersolaților
MERSOLÁT s. m. Produs obținut prin tratarea mersolilor cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu, folosit în industria textilă (pentru spălare, curățire etc.). – Din fr. mersolates. DOOM
mersolát s. m.
mersoli
MERSÓL, mersoli, s. m. Produs care se află în fracțiunile de petrol și motorină, cu un amestec de bioxid de sulf și de clor, folosit la fabricarea mersolatului. – Din fr. mersols. DOOM
mersól s. m., pl. mersóli
mersolii
MERSÓL, mersoli, s. m. Produs care se află în fracțiunile de petrol și motorină, cu un amestec de bioxid de sulf și de clor, folosit la fabricarea mersolatului. – Din fr. mersols. DOOM
mersól s. m., pl. mersóli
mersolilor
MERSÓL, mersoli, s. m. Produs care se află în fracțiunile de petrol și motorină, cu un amestec de bioxid de sulf și de clor, folosit la fabricarea mersolatului. – Din fr. mersols. DOOM
mersól s. m., pl. mersóli
mersolul
MERSÓL, mersoli, s. m. Produs care se află în fracțiunile de petrol și motorină, cu un amestec de bioxid de sulf și de clor, folosit la fabricarea mersolatului. – Din fr. mersols. DOOM
mersól s. m., pl. mersóli
mersolului
MERSÓL, mersoli, s. m. Produs care se află în fracțiunile de petrol și motorină, cu un amestec de bioxid de sulf și de clor, folosit la fabricarea mersolatului. – Din fr. mersols. DOOM
mersól s. m., pl. mersóli
merstrom
MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom].
merstromul
MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom].
merstromului
MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom].
merstromuri
MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom].
merstromurile
MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom].
merstromurilor
MÉRSTROM s.n. (Liv.) Frământare, curent de ape; bulboană, vâltoare. [Var. melstrom, maelstrom s.n. [în DN] . / < germ. Meerstrom].
mersul
MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.
mersului
MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.
mersuri
MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.
mersurile
MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.
mersurilor
MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.
mersură
MERSÚRĂ, mersuri, s. f. (Rar) Felul de a merge al cuiva, umblet; mers (2). Mersura lui e că dă... în sus și apoi se lasă iarăși în jos în apă. MARIAN, INS. 309.
mertepea
MERTEPEÁ s. f. (Înv.; în loc. adv.) De la mertepea = cum se cuvine, cu rost. – Din tc. mertebe „ordine, rang, grad”. DOOM
!mertepeá (de la ~) (înv.) loc. adv.
mertic
MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték. DOOM
mertíc (înv.) s. n., pl. mertíce/mertícuri
mertic
MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték.
meruit
MERUÍT, meruiți, adj. m. (Regional) încărcat cu mere; rodit. Un pom mândru rodit, cu mere meruit. ȘEZ. II 95.
merul
MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
merului
MER, meri, s. m. (Chim.) Unitate elementară constitutivă cu structură și cu masă dată invariabile, care se repetă în mod constant într-un lanț macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
merzlota
MERZLÓTĂ s.f. Regiune de îngheț permanent, specifică climatului rece. [< rus. merzlota]. DOOM
merzlótă (rar) s. f., g.-d. art. merzlótei; pl. merzlóte
merzlote
MERZLÓTĂ s.f. Regiune de îngheț permanent, specifică climatului rece. [< rus. merzlota]. DOOM
merzlótă (rar) s. f., g.-d. art. merzlótei; pl. merzlóte
merzlotei
MERZLÓTĂ s.f. Regiune de îngheț permanent, specifică climatului rece. [< rus. merzlota]. DOOM
merzlótă (rar) s. f., g.-d. art. merzlótei; pl. merzlóte
merzlotele
MERZLÓTĂ s.f. Regiune de îngheț permanent, specifică climatului rece. [< rus. merzlota]. DOOM
merzlótă (rar) s. f., g.-d. art. merzlótei; pl. merzlóte
merzlotelor
MERZLÓTĂ s.f. Regiune de îngheț permanent, specifică climatului rece. [< rus. merzlota]. DOOM
merzlótă (rar) s. f., g.-d. art. merzlótei; pl. merzlóte
merțan
merțan, merțane s. n. 1. automobil marca Mercedes. 2. (tox.) tabletă, denumire generică dată narcoticelor consumate sub formă de tablete.
merță
mérță (-țe), s. f. – (Mold.) Măsură de capacitate pentru solide, egală cu 215 litri. – Var. mierță. Sl. (sb., cr.) mjȅrica, din sl. mĕra „măsură” (Cihac, II, 193; Berneker, II, 50; Iordan, Dift., 95; Conev 78), cf. mag. mérce (Gáldi, Dict., 144). Cf. mear.
mesa
MÉSA adv. (Fam.; în expr.) A intra (sau a cădea, a băga) mesa = a ajunge (sau a face pe cineva să ajungă) într-o situație neplăcută, a intra (sau a băga pe cineva) într-o încurcătură, într-un bucluc. – Din ngr. mésa „înăuntru”. DOOM
mésa (fam.) adv.
mesa
MÉSĂ, mese, s. f. (La catolici și luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe. DOOM
mésă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mesadă
MISÁDĂ s. f. v. mesadă. DOOM
mesádă s. f., g.-d. art. mesádei; pl. mesáde
mesager
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagera
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagere
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagerei
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagerele
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagerelor
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesageri
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesageria
MESAGERÍE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria. DOOM
mesageríe s. f., art. mesagería, g.-d. art. mesageríei; pl. mesageríi, art. mesageríile
mesagerie
MESAGERÍE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria. DOOM
mesageríe s. f., art. mesagería, g.-d. art. mesageríei; pl. mesageríi, art. mesageríile
mesageriei
MESAGERÍE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria. DOOM
mesageríe s. f., art. mesagería, g.-d. art. mesageríei; pl. mesageríi, art. mesageríile
mesagerii
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagerii
MESAGERÍE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria. DOOM
mesageríe s. f., art. mesagería, g.-d. art. mesageríei; pl. mesageríi, art. mesageríile
mesageriile
MESAGERÍE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria. DOOM
mesageríe s. f., art. mesagería, g.-d. art. mesageríei; pl. mesageríi, art. mesageríile
mesageriilor
MESAGERÍE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria. DOOM
mesageríe s. f., art. mesagería, g.-d. art. mesageríei; pl. mesageríi, art. mesageríile
mesagerilor
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagerul
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagerului
MESAGÉR, -Ă, mesageri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis2, sol2, vestitor, crainic. ♦ (Adjectival; despre porumbei) Care a fost dresat să se întoarcă la locul de plecare, adesea pentru a transmite un mesaj. – Din fr. messager, it. messaggero. DOOM
mesagéră s. f., g.-d. art. mesagérei; pl. mesagére
mesagiu
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesaj
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesaje
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesajele
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesajelor
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesajul
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesajului
MESÁJ, mesaje, s. n. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc. 2. Ceea ce se predă sau se comunică cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; știre, veste, comunicare. [Var.: meságiu s. n.] – Din fr. message. DOOM
mesáj s. n., pl. mesáje
mesalina
MESALÍNĂ, mesaline, s. f. (Livr.) Femeie desfrânată. – Din fr. messaline. DOOM
mesalínă (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalínei; pl. mesalíne
mesaline
MESALÍNĂ, mesaline, s. f. (Livr.) Femeie desfrânată. – Din fr. messaline. DOOM
mesalínă (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalínei; pl. mesalíne
mesalinei
MESALÍNĂ, mesaline, s. f. (Livr.) Femeie desfrânată. – Din fr. messaline. DOOM
mesalínă (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalínei; pl. mesalíne
mesalinele
MESALÍNĂ, mesaline, s. f. (Livr.) Femeie desfrânată. – Din fr. messaline. DOOM
mesalínă (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalínei; pl. mesalíne
mesalinelor
MESALÍNĂ, mesaline, s. f. (Livr.) Femeie desfrânată. – Din fr. messaline. DOOM
mesalínă (femeie desfrânată) (livr.) s. f., g.-d. art. mesalínei; pl. mesalíne
mesapi
MESÁPI s. m. pl. Populație care a locuit în Antichitate în Mesapia (provincie în sudul Italiei). – Din it. messapi. DOOM
mesápi (-sapi) s. m. pl., art. mesápii
mesapic
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapica
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapice
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicei
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicele
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicelor
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapici
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicii
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicilor
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicul
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapicului
MESÁPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic. DOOM
*mesápică (limbă) s. f., g.-d. art. mesápicei
mesapii
MESÁPI s. m. pl. Populație care a locuit în Antichitate în Mesapia (provincie în sudul Italiei). – Din it. messapi. DOOM
mesápi (-sapi) s. m. pl., art. mesápii
mesapilor
MESÁPI s. m. pl. Populație care a locuit în Antichitate în Mesapia (provincie în sudul Italiei). – Din it. messapi. DOOM
mesápi (-sapi) s. m. pl., art. mesápii
mesaș
MESÁȘ, mesași, s. m. (Regional) Mesean, nuntaș. Ascultați dumneavoastră, Cinstiți mesași.. Puținele cuvinte De rugăminte! SEVASTOS, N. 380.
mescal
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescale
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescalele
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescalelor
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescalina
MESCALÍNĂ, mescaline, s. f. Alcaloid care se extrage dintr-o plantă din familia cactaceelor din Mexic, folosit ca stupefiant. – Din fr. mescaline. DOOM
mescalínă s. f., g.-d. art. mescalínei; pl. mescalíne
mescaline
MESCALÍNĂ, mescaline, s. f. Alcaloid care se extrage dintr-o plantă din familia cactaceelor din Mexic, folosit ca stupefiant. – Din fr. mescaline. DOOM
mescalínă s. f., g.-d. art. mescalínei; pl. mescalíne
mescalinei
MESCALÍNĂ, mescaline, s. f. Alcaloid care se extrage dintr-o plantă din familia cactaceelor din Mexic, folosit ca stupefiant. – Din fr. mescaline. DOOM
mescalínă s. f., g.-d. art. mescalínei; pl. mescalíne
mescalinele
MESCALÍNĂ, mescaline, s. f. Alcaloid care se extrage dintr-o plantă din familia cactaceelor din Mexic, folosit ca stupefiant. – Din fr. mescaline. DOOM
mescalínă s. f., g.-d. art. mescalínei; pl. mescalíne
mescalinelor
MESCALÍNĂ, mescaline, s. f. Alcaloid care se extrage dintr-o plantă din familia cactaceelor din Mexic, folosit ca stupefiant. – Din fr. mescaline. DOOM
mescalínă s. f., g.-d. art. mescalínei; pl. mescalíne
mescalinic
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinica
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinice
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicei
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicele
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicelor
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinici
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicii
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicilor
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicul
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalinicului
MESCALÍNIC, -Ă adj. (Liv.) 1. Referitor la mescalină, de natura mescalinei. 2. (Fig.) Delirant. [< mescalină + -ic].
mescalul
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescalului
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescaluri
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescalurile
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
mescalurilor
MESCÁL s.n. Băutură alcoolică originară din Mexic, preparată dintr-un suc de cactus. [Scris și mezcal. / < sp. mezcal].
meschin
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschina
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschine
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinei
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinele
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinelor
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschini
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinii
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinilor
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschiniza
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizai
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizam
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizare
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizare
MESCHINIZÁRE, meschinizări, s. f. Faptul de a se meschiniza și rezultatul său. – V. meschiniza.
meschinizarea
MESCHINIZÁRE, meschinizări, s. f. Faptul de a se meschiniza și rezultatul său. – V. meschiniza.
meschinizară
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizarăm
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizarăți
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizase
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizasem
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizaseră
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizaserăm
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizaserăți
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizaseși
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizaseți
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizat
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizau
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizași
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizați
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizează
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizez
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizeze
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizezi
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizând
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizînd
MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovadă de meschinărie. – Meschin + suf. -iza.
meschinizări
MESCHINIZÁRE, meschinizări, s. f. Faptul de a se meschiniza și rezultatul său. – V. meschiniza.
meschinizării
MESCHINIZÁRE, meschinizări, s. f. Faptul de a se meschiniza și rezultatul său. – V. meschiniza.
meschinizările
MESCHINIZÁRE, meschinizări, s. f. Faptul de a se meschiniza și rezultatul său. – V. meschiniza.
meschinizărilor
MESCHINIZÁRE, meschinizări, s. f. Faptul de a se meschiniza și rezultatul său. – V. meschiniza.
meschinul
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinului
MESCHÍN, -Ă, meschini, -e, adj. 1. Preocupat de interese mărunte. ♦ Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească, mic la suflet, egoist, josnic, murdar. ♦ Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime sufletească. Interese meschine. 2. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, banal. 3. (Despre construcții, părți de construcții etc.) Sărăcăcios. ♦ Lipsit de măreție; mic. – Din fr. mesquin. DOOM
meschín adj. m., pl. meschíni; f. meschínă, pl. meschíne
meschinăria
MESCHINĂRÍE, meschinării, s. f. 1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la pl.) atitudine, gest, faptă de om meschin. ♦ Zgârcenie, avariție. 2. Lipsă de importanță, de semnificație; întâmplare, fapt banal. – Din fr. mesquinerie. DOOM
meschinăríe s. f., art. meschinăría, g.-d. art. meschinăríei; pl. meschinăríi, art. meschinăríile
meschinărie
MESCHINĂRÍE, meschinării, s. f. 1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la pl.) atitudine, gest, faptă de om meschin. ♦ Zgârcenie, avariție. 2. Lipsă de importanță, de semnificație; întâmplare, fapt banal. – Din fr. mesquinerie. DOOM
meschinăríe s. f., art. meschinăría, g.-d. art. meschinăríei; pl. meschinăríi, art. meschinăríile
meschinăriei
MESCHINĂRÍE, meschinării, s. f. 1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la pl.) atitudine, gest, faptă de om meschin. ♦ Zgârcenie, avariție. 2. Lipsă de importanță, de semnificație; întâmplare, fapt banal. – Din fr. mesquinerie. DOOM
meschinăríe s. f., art. meschinăría, g.-d. art. meschinăríei; pl. meschinăríi, art. meschinăríile
meschinării
MESCHINĂRÍE, meschinării, s. f. 1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la pl.) atitudine, gest, faptă de om meschin. ♦ Zgârcenie, avariție. 2. Lipsă de importanță, de semnificație; întâmplare, fapt banal. – Din fr. mesquinerie. DOOM
meschinăríe s. f., art. meschinăría, g.-d. art. meschinăríei; pl. meschinăríi, art. meschinăríile
meschinăriile
MESCHINĂRÍE, meschinării, s. f. 1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la pl.) atitudine, gest, faptă de om meschin. ♦ Zgârcenie, avariție. 2. Lipsă de importanță, de semnificație; întâmplare, fapt banal. – Din fr. mesquinerie. DOOM
meschinăríe s. f., art. meschinăría, g.-d. art. meschinăríei; pl. meschinăríi, art. meschinăríile
meschinăriilor
MESCHINĂRÍE, meschinării, s. f. 1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la pl.) atitudine, gest, faptă de om meschin. ♦ Zgârcenie, avariție. 2. Lipsă de importanță, de semnificație; întâmplare, fapt banal. – Din fr. mesquinerie. DOOM
meschinăríe s. f., art. meschinăría, g.-d. art. meschinăríei; pl. meschinăríi, art. meschinăríile
mescioara
MESCIOÁRĂ, mescioare, s. f. Măsuță. – Masă + suf. -cioară. DOOM
mescioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. mescioárei; pl. mescioáre
mescioare
MESCIOÁRĂ, mescioare, s. f. Măsuță. – Masă + suf. -cioară. DOOM
mescioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. mescioárei; pl. mescioáre
mescioarei
MESCIOÁRĂ, mescioare, s. f. Măsuță. – Masă + suf. -cioară. DOOM
mescioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. mescioárei; pl. mescioáre
mescioarele
MESCIOÁRĂ, mescioare, s. f. Măsuță. – Masă + suf. -cioară. DOOM
mescioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. mescioárei; pl. mescioáre
mescioarelor
MESCIOÁRĂ, mescioare, s. f. Măsuță. – Masă + suf. -cioară. DOOM
mescioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. mescioárei; pl. mescioáre
mescut
méște (-sc, -scut), vb. A turna în pahar, a da de băut. – Mr. mescu, meaștire. Lat. miscēre (Tiktin; REW 6504). Sec. XVII-XVIII, înv. Cf. mișca.
mese
MÁSĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa. DOOM
másă2 (mobilă, mâncare) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mese
MÉSĂ, mese, s. f. (La catolici și luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe. DOOM
mésă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mesea
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
meseai
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
meseam
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesean
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
meseana
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
meseanul
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
meseanului
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
mesească
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
meseau
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
meseați
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesei
MÁSĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa. DOOM
másă2 (mobilă, mâncare) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mesei
MÉSĂ, mese, s. f. (La catolici și luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe. DOOM
mésă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mesele
MÁSĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa. DOOM
másă2 (mobilă, mâncare) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mesele
MÉSĂ, mese, s. f. (La catolici și luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe. DOOM
mésă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
meselor
MÁSĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa. DOOM
másă2 (mobilă, mâncare) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
meselor
MÉSĂ, mese, s. f. (La catolici și luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe. DOOM
mésă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése
mesena
Mesena = Messene.
mesene
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
mesenei
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
mesenele
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
mesenelor
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
meseni
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
mesenii
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
mesenilor
MESEÁN, -Ă, meseni, -e, s. m. și f. Persoană care participă la un ospăț, la o masă1, la un banchet; comesean, conviv. – Masă1 + suf. -ean. DOOM
meseánă s. f., g.-d. art. mesénei; pl. meséne
meser
méser (-ră), adj. – Sărac, nenorocit. – Var. measer. Lat. mĭser(um) (Tiktin; Candrea; REW 5608a), cf. v. fr. mezre. Sec. XVI-XVIII, înv., ca și der. – Der. meseră, s. f. (mizericordie); meserătate, s. f. (sărăcie, mizerie); meserere, s. f. (mizericordie), din lat. mĭserēre; meserernic, adj. (îndurător); meseri, vb. (a fi sărac, a trăi în sărăcie). Cf. dubletele neologice mizerie, s. f., din fr. misère; mizerabil, adj., din fr. misérable. Cf. și mișel și meserie.
meserciu
mesérciu (-ii), s. m. – Măcelar. Bg., sb. mesar „măcelar”, cu suf. tc. -či (Scriban). Mai puțin probabilă der. din sb. mesarče, dim. al lui mesar (Tiktin; Candrea). – Der. meserniță (var. din Banat mesarniță), s. f. (măcelărie), din sb. mesarnica.
meseria
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.). DOOM
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile
meseriaș
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașa
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașe
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașei
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașele
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașelor
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriași
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașii
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașilor
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașul
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meseriașului
MESERIÁȘ, -Ă, meseriași, -e, s. m. și f. Persoană care are (și practică) o meserie; meșteșugar. [Pr.: -ri-aș] – Meserie + suf. -aș. DOOM
meseriáșă (-ri-a-) s. f., art. meseriáșa, g.-d. art. meseriáșei; pl. meseriáșe
meserie
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.). DOOM
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile
meseriei
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.). DOOM
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile
meserii
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.). DOOM
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile
meseriile
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.). DOOM
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile
meseriilor
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.). DOOM
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríile
mesernița
MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, sb. mesarnica. DOOM
mesérniță (reg.) s. f., g.-d. art. mesérniței; pl. mesérnițe
mesernițe
MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, sb. mesarnica. DOOM
mesérniță (reg.) s. f., g.-d. art. mesérniței; pl. mesérnițe
meserniței
MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, sb. mesarnica. DOOM
mesérniță (reg.) s. f., g.-d. art. mesérniței; pl. mesérnițe
mesernițele
MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, sb. mesarnica. DOOM
mesérniță (reg.) s. f., g.-d. art. mesérniței; pl. mesérnițe
mesernițelor
MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, sb. mesarnica. DOOM
mesérniță (reg.) s. f., g.-d. art. mesérniței; pl. mesérnițe
mesesc
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesește
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesești
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesi
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesia
MESÍA n. pr. m. 1. (În Vechiul Testament) Denumire dată regilor Israelului sau marilor profeți. 2. (În Cărțile profeților) Nume rezervat trimisului lui Dumnezeu ca mântuitor, mesager divin esențial, așteptat într-un viitor nedefinit, apariția sa pe Pământ marcând triumful poporului evreu (al lui Iahve) asupra inamicilor și începutul unei ere pașnice de prosperitate. 3. (În creștinism) Mântuitorul lumii, salvatorul de esență divină al obștei, Unsul Domnului; spec. Isus Hristos. [Acc. și: Mésia] – Din sl. mesiia, ngr. Messías, lat. messias. DOOM
Mesía s. propriu m.
mesianic
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianica
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianice
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicei
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicele
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicelor
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianici
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicii
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicilor
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicul
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianicului
MESIÁNIC, -Ă, mesianici, -ce, adj. Referitor la Mesia; p. ext. care a fost prezis, care cuprinde o prezicere (de mântuire); profetic. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianique. DOOM
mesiánic (-si-a-) adj. m., pl. mesiánici; f. mesiánică, pl. mesiánice
mesianism
MESIANÍSM, (2) mesianisme, s. n. 1. Credința în Mântuitorul divin al lumii, care stă la baza religiei mozaice și a celei creștine. 2. Doctrină sau atitudine caracterizată prin credința apariției unui salvator care să instaureze o ordine a dreptății, păcii și fericirii. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme. DOOM
mesianísm (-si-a-) s. n., (idei) pl. mesianísme
mesianisme
MESIANÍSM, (2) mesianisme, s. n. 1. Credința în Mântuitorul divin al lumii, care stă la baza religiei mozaice și a celei creștine. 2. Doctrină sau atitudine caracterizată prin credința apariției unui salvator care să instaureze o ordine a dreptății, păcii și fericirii. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme. DOOM
mesianísm (-si-a-) s. n., (idei) pl. mesianísme
mesianismele
MESIANÍSM, (2) mesianisme, s. n. 1. Credința în Mântuitorul divin al lumii, care stă la baza religiei mozaice și a celei creștine. 2. Doctrină sau atitudine caracterizată prin credința apariției unui salvator care să instaureze o ordine a dreptății, păcii și fericirii. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme. DOOM
mesianísm (-si-a-) s. n., (idei) pl. mesianísme
mesianismelor
MESIANÍSM, (2) mesianisme, s. n. 1. Credința în Mântuitorul divin al lumii, care stă la baza religiei mozaice și a celei creștine. 2. Doctrină sau atitudine caracterizată prin credința apariției unui salvator care să instaureze o ordine a dreptății, păcii și fericirii. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme. DOOM
mesianísm (-si-a-) s. n., (idei) pl. mesianísme
mesianismul
MESIANÍSM, (2) mesianisme, s. n. 1. Credința în Mântuitorul divin al lumii, care stă la baza religiei mozaice și a celei creștine. 2. Doctrină sau atitudine caracterizată prin credința apariției unui salvator care să instaureze o ordine a dreptății, păcii și fericirii. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme. DOOM
mesianísm (-si-a-) s. n., (idei) pl. mesianísme
mesianismului
MESIANÍSM, (2) mesianisme, s. n. 1. Credința în Mântuitorul divin al lumii, care stă la baza religiei mozaice și a celei creștine. 2. Doctrină sau atitudine caracterizată prin credința apariției unui salvator care să instaureze o ordine a dreptății, păcii și fericirii. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme. DOOM
mesianísm (-si-a-) s. n., (idei) pl. mesianísme
mesianist
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianist
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianista
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianista
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiste
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiste
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistei
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistei
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistele
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistele
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistelor
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistelor
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistul
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistul
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistului
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianistului
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiști
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiști
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiștii
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiștii
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiștilor
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesianiștilor
MESIANÍST, -Ă, mesianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mesianismului. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianiste.
mesii
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesim
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesind
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesire
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesire
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A sta la masă, a benchetui. – Din masă3.
mesiră
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesirăm
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesirăți
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesise
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesisem
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesiseră
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesiserăm
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesiserăți
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesiseși
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesiseți
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesit
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesit
MESÍT s. m. v. misit.
mesiși
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesișoara
MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară. DOOM
mesișoáră (rar) s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre
mesișoare
MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară. DOOM
mesișoáră (rar) s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre
mesișoarei
MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară. DOOM
mesișoáră (rar) s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre
mesișoarele
MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară. DOOM
mesișoáră (rar) s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre
mesișoarelor
MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară. DOOM
mesișoáră (rar) s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre
mesiți
MESÍ, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.
mesmerian
MESMERIÁN, -Ă, mesmerieni, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al mesmerismului. [Pr.: -ri-an] – Din fr. mesmérien.
mesmerism
MESMERÍSM s. n. Teoria magnetismului animal; (Med.) tratament bazat pe această teorie. – Din fr. mesmérisme. DOOM
mesmerísm s. n.
mesmerismul
MESMERÍSM s. n. Teoria magnetismului animal; (Med.) tratament bazat pe această teorie. – Din fr. mesmérisme. DOOM
mesmerísm s. n.
mesmerismului
MESMERÍSM s. n. Teoria magnetismului animal; (Med.) tratament bazat pe această teorie. – Din fr. mesmérisme. DOOM
mesmerísm s. n.
meso
MEZO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „central”, „care stă în centru”, „mediu”, „median”, „mijlociu”, „intermediar”. [Var. mez-, scris și meso-. / < fr. méso-, it. meso-, cf. gr. mesos – mijloc].
mesohippus
MESOHÍPPUS s. m. Gen fosil de mamifere din familia ecvideelor, strămoș direct al calului, de mărimea unui câine. – Din fr. mesohippus. DOOM
mesohíppus s. m.
mesohippusul
MESOHÍPPUS s. m. Gen fosil de mamifere din familia ecvideelor, strămoș direct al calului, de mărimea unui câine. – Din fr. mesohippus. DOOM
mesohíppus s. m.
mesohippusului
MESOHÍPPUS s. m. Gen fosil de mamifere din familia ecvideelor, strămoș direct al calului, de mărimea unui câine. – Din fr. mesohippus. DOOM
mesohíppus s. m.
mesohippuși
MESOHÍPPUS s. m. Gen fosil de mamifere din familia ecvideelor, strămoș direct al calului, de mărimea unui câine. – Din fr. mesohippus. DOOM
mesohíppus s. m.
mesohippușii
MESOHÍPPUS s. m. Gen fosil de mamifere din familia ecvideelor, strămoș direct al calului, de mărimea unui câine. – Din fr. mesohippus. DOOM
mesohíppus s. m.
mesohippușilor
MESOHÍPPUS s. m. Gen fosil de mamifere din familia ecvideelor, strămoș direct al calului, de mărimea unui câine. – Din fr. mesohippus. DOOM
mesohíppus s. m.
mesopotamian
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamiana
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamianul
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamianului
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamiene
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamienei
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamienele
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamienelor
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamieni
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamienii
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesopotamienilor
MESOPOTAMIÁN, -Ă, mesopotamieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuia în Mesopotamia. 2. Adj. Care aparține Mesopotamiei, care se referă la Mesopotamia. [Pr.: -mi-an] – Din fr. mésopotamien. DOOM
!mesopotamián (-mi-an) adj. m., s. m., pl. mesopotamiéni (-mi-eni); adj. f., s. f. mesopotamiánă, pl. mesopotamiéne
mesozaur
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mespilus
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).
messene
Messene, fiica lui Triopas, regele Argosului. S-a căsătorit cu Polycaon, cel mai mic dintre fiii lui Lelex, regele Laconiei. La îndemnul ei, Polycaon a cucerit un ținut asupra căruia și-a exercitat puterea, numindu-l în amintirea soției lui – Messenia.
messere
MESSÉRE s.m. Termen de adresare către un preot, un avocat, un medic în Italia medievală; jupâne. [< it. messere].
messidor
MESSIDÓR s.n. A zecea lună a calendarului revoluționar francez (20 iunie – 19 iulie). [< fr. messidor].
messidorul
MESSIDÓR s.n. A zecea lună a calendarului revoluționar francez (20 iunie – 19 iulie). [< fr. messidor].
messidorului
MESSIDÓR s.n. A zecea lună a calendarului revoluționar francez (20 iunie – 19 iulie). [< fr. messidor].
messire
MESSÍRE s.m. Titlu dat anumitor personaje înalte. ♦ Termen de adresare către un preot, un avocat, un medic în Franța medievală; jupâne. [< fr. messire].
mesteacăn
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus. DOOM
mesteácăn s. m., pl. mestéceni
mesteacănul
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus. DOOM
mesteácăn s. m., pl. mestéceni
mesteacănului
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus. DOOM
mesteácăn s. m., pl. mestéceni
mestec
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestec
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestec
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. DOOM
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
mesteca
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mesteca
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mesteca
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. DOOM
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
mestecai
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecai
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecaie
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău. DOOM
mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie
mestecaiele
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău. DOOM
mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie
mestecaielor
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău. DOOM
mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie
mestecam
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecam
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecare
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecare
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecare
MESTECÁRE, mestecări, s. f. Acțiunea de a mesteca1. – V. mesteca1. DOOM
mestecáre s. f., g.-d. art. mestecắrii; pl. mestecắri
mestecarea
MESTECÁRE, mestecări, s. f. Acțiunea de a mesteca1. – V. mesteca1. DOOM
mestecáre s. f., g.-d. art. mestecắrii; pl. mestecắri
mestecară
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecară
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecarăm
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecarăm
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecarăți
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecarăți
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecase
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecase
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecasem
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecasem
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecaseră
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecaseră
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecaserăm
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecaserăm
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecaserăți
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecaserăți
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecaseși
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecaseși
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecaseți
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecaseți
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecat
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecat
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecat
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecat
MESTECÁT1 s. n. Faptul de a mesteca1. – V. mesteca. DOOM
mestecát s. n.
mestecata
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecate
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecatei
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecatele
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecatelor
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecatul
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecatului
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecau
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecau
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecași
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecași
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecați
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecați
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecați
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecații
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestecaților
MESTECÁT2, -Ă, mestecați, -te, adj. (Despre alimente) Sfărâmat, măcinat cu dinții și amestecat în gură. – V. mesteca1.
mestece
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestece
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mesteceni
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus. DOOM
mesteácăn s. m., pl. mestéceni
mestecenii
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus. DOOM
mesteácăn s. m., pl. mestéceni
mestecenilor
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus. DOOM
mesteácăn s. m., pl. mestéceni
mesteci
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mesteci
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mesteci
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. DOOM
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
mestecii
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. DOOM
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
mestecile
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. DOOM
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
mestecilor
MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1. DOOM
méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
mestecând
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecând
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecînd
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
mestecînd
MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare. DOOM
mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
mestecănaș
MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș. DOOM
mestecănáș s. m., pl. mestecănáși
mestecănași
MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș. DOOM
mestecănáș s. m., pl. mestecănáși
mestecănașii
MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș. DOOM
mestecănáș s. m., pl. mestecănáși
mestecănașilor
MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș. DOOM
mestecănáș s. m., pl. mestecănáși
mestecănașul
MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș. DOOM
mestecănáș s. m., pl. mestecănáși
mestecănașului
MESTECĂNÁȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș. DOOM
mestecănáș s. m., pl. mestecănáși
mestecăniș
MESTECĂNÍȘ, mestecănișuri, s. n. Pădure de mesteceni; grup de mesteceni. – Mesteacăn + suf. -iș. DOOM
mestecăníș s. n., pl. mestecăníșuri
mestecănișul
MESTECĂNÍȘ, mestecănișuri, s. n. Pădure de mesteceni; grup de mesteceni. – Mesteacăn + suf. -iș. DOOM
mestecăníș s. n., pl. mestecăníșuri
mestecănișului
MESTECĂNÍȘ, mestecănișuri, s. n. Pădure de mesteceni; grup de mesteceni. – Mesteacăn + suf. -iș. DOOM
mestecăníș s. n., pl. mestecăníșuri
mestecănișuri
MESTECĂNÍȘ, mestecănișuri, s. n. Pădure de mesteceni; grup de mesteceni. – Mesteacăn + suf. -iș. DOOM
mestecăníș s. n., pl. mestecăníșuri
mestecănișurile
MESTECĂNÍȘ, mestecănișuri, s. n. Pădure de mesteceni; grup de mesteceni. – Mesteacăn + suf. -iș. DOOM
mestecăníș s. n., pl. mestecăníșuri
mestecănișurilor
MESTECĂNÍȘ, mestecănișuri, s. n. Pădure de mesteceni; grup de mesteceni. – Mesteacăn + suf. -iș. DOOM
mestecăníș s. n., pl. mestecăníșuri
mestecări
MESTECÁRE, mestecări, s. f. Acțiunea de a mesteca1. – V. mesteca1. DOOM
mestecáre s. f., g.-d. art. mestecắrii; pl. mestecắri
mestecării
MESTECÁRE, mestecări, s. f. Acțiunea de a mesteca1. – V. mesteca1. DOOM
mestecáre s. f., g.-d. art. mestecắrii; pl. mestecắri
mestecările
MESTECÁRE, mestecări, s. f. Acțiunea de a mesteca1. – V. mesteca1. DOOM
mestecáre s. f., g.-d. art. mestecắrii; pl. mestecắri
mestecărilor
MESTECÁRE, mestecări, s. f. Acțiunea de a mesteca1. – V. mesteca1. DOOM
mestecáre s. f., g.-d. art. mestecắrii; pl. mestecắri
mestecătoare
MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător. DOOM
mestecătór s. n., pl. mestecătoáre
mestecătoarele
MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător. DOOM
mestecătór s. n., pl. mestecătoáre
mestecătoarelor
MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător. DOOM
mestecătór s. n., pl. mestecătoáre
mestecător
MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător. DOOM
mestecătór s. n., pl. mestecătoáre
mestecătorul
MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător. DOOM
mestecătór s. n., pl. mestecătoáre
mestecătorului
MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător. DOOM
mestecătór s. n., pl. mestecătoáre
mestecău
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău. DOOM
mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie
mestecăul
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău. DOOM
mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie
mestecăului
MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău. DOOM
mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie
mestit
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestita
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestite
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestitei
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestitele
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestitelor
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestitul
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestitului
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestiți
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestiții
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestiților
MESTÍT, -Ă s.m. și f. Om născut dintr-un alb și dintr-o indiană din America de Nord. [< sp. mestizo].
mestra
Mestra, fiica lui Erysichthon. Pentru a-i aduce mîncare, ca să satisfacă foamea veșnic nepotolită a tatălui ei, Mestra obișnuia să se vîndă ca sclavă. Apoi, datorită darului pe care-l avea de a-și schimba ori de cîte ori voia chipul și înfățișarea, fugea de la stăpînul ei și se vindea din nou, altuia.
mesuță
MESÚȚĂ s. f. v. măsuță. DOOM
măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe
meta
META- Element de compunere însemnând „după” sau exprimând ideea de transformare, de schimbare, folosit la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. méta-.
metabioza
METABIÓZĂ s. f. (Biol.) Comensualism. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. métabiose. DOOM
metabióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. metabiózei
metabioze
METABIÓZĂ s. f. (Biol.) Comensualism. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. métabiose. DOOM
metabióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. metabiózei
metabiozei
METABIÓZĂ s. f. (Biol.) Comensualism. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. métabiose. DOOM
metabióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. metabiózei
metabiozele
METABIÓZĂ s. f. (Biol.) Comensualism. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. métabiose. DOOM
metabióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. metabiózei
metabiozelor
METABIÓZĂ s. f. (Biol.) Comensualism. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. métabiose. DOOM
metabióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. metabiózei
metabisulfit
METABISULFÍT, metabisulfiți, s. m. (Chim.) Sare a unui acid care, adăugată în soluție apoasă diluată, trece în sulfitul acidului respectiv și este folosită în vinificație. – Din fr. métabisulfite.
metabisulfitul
METABISULFÍT, metabisulfiți, s. m. (Chim.) Sare a unui acid care, adăugată în soluție apoasă diluată, trece în sulfitul acidului respectiv și este folosită în vinificație. – Din fr. métabisulfite.
metabisulfitului
METABISULFÍT, metabisulfiți, s. m. (Chim.) Sare a unui acid care, adăugată în soluție apoasă diluată, trece în sulfitul acidului respectiv și este folosită în vinificație. – Din fr. métabisulfite.
metabisulfiți
METABISULFÍT, metabisulfiți, s. m. (Chim.) Sare a unui acid care, adăugată în soluție apoasă diluată, trece în sulfitul acidului respectiv și este folosită în vinificație. – Din fr. métabisulfite.
metabisulfiții
METABISULFÍT, metabisulfiți, s. m. (Chim.) Sare a unui acid care, adăugată în soluție apoasă diluată, trece în sulfitul acidului respectiv și este folosită în vinificație. – Din fr. métabisulfite.
metabisulfiților
METABISULFÍT, metabisulfiți, s. m. (Chim.) Sare a unui acid care, adăugată în soluție apoasă diluată, trece în sulfitul acidului respectiv și este folosită în vinificație. – Din fr. métabisulfite.
metabola
METABÓLĂ, metabole, s. f. Procedeu retoric prin care se repetă un enunț schimbând ordinea cuvintelor. [Acc. și: metábolă] – Din fr. métabole. DOOM
!metabólă/metábolă s. f., g.-d. art. metabólei/metábolei; pl. metabóle/metábole
metabole
METABÓLĂ, metabole, s. f. Procedeu retoric prin care se repetă un enunț schimbând ordinea cuvintelor. [Acc. și: metábolă] – Din fr. métabole. DOOM
!metabólă/metábolă s. f., g.-d. art. metabólei/metábolei; pl. metabóle/metábole
metabolei
METABÓLĂ, metabole, s. f. Procedeu retoric prin care se repetă un enunț schimbând ordinea cuvintelor. [Acc. și: metábolă] – Din fr. métabole. DOOM
!metabólă/metábolă s. f., g.-d. art. metabólei/metábolei; pl. metabóle/metábole
metabolele
METABÓLĂ, metabole, s. f. Procedeu retoric prin care se repetă un enunț schimbând ordinea cuvintelor. [Acc. și: metábolă] – Din fr. métabole. DOOM
!metabólă/metábolă s. f., g.-d. art. metabólei/metábolei; pl. metabóle/metábole
metabolelor
METABÓLĂ, metabole, s. f. Procedeu retoric prin care se repetă un enunț schimbând ordinea cuvintelor. [Acc. și: metábolă] – Din fr. métabole. DOOM
!metabólă/metábolă s. f., g.-d. art. metabólei/metábolei; pl. metabóle/metábole
metabolic
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolica
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolice
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicei
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicele
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicelor
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolici
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicii
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicilor
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicul
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolicului
METABÓLIC, -Ă, metabolici, -ce, adj. Care se referă la metabolism, care aparține metabolismului. – Din fr. métabolique. DOOM
metabólic adj. m., pl. metabólici; f. metabólică, pl. metabólice
metabolimetre
METABOLIMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea metabolismului bazal. [< fr. métabolimètre].
metabolimetrele
METABOLIMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea metabolismului bazal. [< fr. métabolimètre].
metabolimetrelor
METABOLIMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea metabolismului bazal. [< fr. métabolimètre].
metabolimetria
METABOLIMETRÍE s.f. Măsurare a metabolismului. [Gen. -iei. / < fr. métabolimétrie].
metabolimetrie
METABOLIMETRÍE s.f. Măsurare a metabolismului. [Gen. -iei. / < fr. métabolimétrie].
metabolimetriei
METABOLIMETRÍE s.f. Măsurare a metabolismului. [Gen. -iei. / < fr. métabolimétrie].
metabolimetrii
METABOLIMETRÍE s.f. Măsurare a metabolismului. [Gen. -iei. / < fr. métabolimétrie].
metabolimetriile
METABOLIMETRÍE s.f. Măsurare a metabolismului. [Gen. -iei. / < fr. métabolimétrie].
metabolimetriilor
METABOLIMETRÍE s.f. Măsurare a metabolismului. [Gen. -iei. / < fr. métabolimétrie].
metabolimetru
METABOLIMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea metabolismului bazal. [< fr. métabolimètre].
metabolimetrul
METABOLIMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea metabolismului bazal. [< fr. métabolimètre].
metabolimetrului
METABOLIMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea metabolismului bazal. [< fr. métabolimètre].
metabolism
METABOLÍSM s. n. Totalitatea proceselor complexe de sinteză, de asimilare (cu înmagazinare de energie), de degradare și de dezasimilare (însoțită de eliberare de energie), pe care le suferă substanțele dintr-un organism viu. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse într-o oră, în condiții de repaus al organismului, raportată la un metru pătrat din suprafața corpului. – Din fr. métabolisme. DOOM
metabolísm s. n.
metabolismul
METABOLÍSM s. n. Totalitatea proceselor complexe de sinteză, de asimilare (cu înmagazinare de energie), de degradare și de dezasimilare (însoțită de eliberare de energie), pe care le suferă substanțele dintr-un organism viu. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse într-o oră, în condiții de repaus al organismului, raportată la un metru pătrat din suprafața corpului. – Din fr. métabolisme. DOOM
metabolísm s. n.
metabolismului
METABOLÍSM s. n. Totalitatea proceselor complexe de sinteză, de asimilare (cu înmagazinare de energie), de degradare și de dezasimilare (însoțită de eliberare de energie), pe care le suferă substanțele dintr-un organism viu. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse într-o oră, în condiții de repaus al organismului, raportată la un metru pătrat din suprafața corpului. – Din fr. métabolisme. DOOM
metabolísm s. n.
metabolit
METABOLÍT, metaboliți, s. m. (Biol.) Substanță care contribuie la procesele de metabolism. – Din fr. métabolite.
metabolitul
METABOLÍT, metaboliți, s. m. (Biol.) Substanță care contribuie la procesele de metabolism. – Din fr. métabolite.
metabolitului
METABOLÍT, metaboliți, s. m. (Biol.) Substanță care contribuie la procesele de metabolism. – Din fr. métabolite.
metaboliza
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizai
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizam
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizare
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizare
METABOLIZÁRE, metabolizări, s. f. Acțiunea de a metaboliza. – V. metaboliza.
metabolizarea
METABOLIZÁRE, metabolizări, s. f. Acțiunea de a metaboliza. – V. metaboliza.
metabolizară
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizarăm
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizarăți
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizase
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizasem
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizaseră
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizaserăm
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizaserăți
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizaseși
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizaseți
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizat
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizat
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizata
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizate
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizatei
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizatele
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizatelor
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizatul
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizatului
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizau
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizași
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizați
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizați
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizații
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizaților
METABOLIZÁT, -Ă, metabolizați, -te, adj. (Despre substanțe) Care a fost transformat prin procesul de metabolism. – V. metaboliza.
metabolizează
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizez
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizeze
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizezi
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizând
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizînd
METABOLIZÁ, metabolizez, vb. I. Tranz. A transforma substanțe prin procesul de metabolism. – De la metabolism.
metabolizări
METABOLIZÁRE, metabolizări, s. f. Acțiunea de a metaboliza. – V. metaboliza.
metabolizării
METABOLIZÁRE, metabolizări, s. f. Acțiunea de a metaboliza. – V. metaboliza.
metabolizările
METABOLIZÁRE, metabolizări, s. f. Acțiunea de a metaboliza. – V. metaboliza.
metabolizărilor
METABOLIZÁRE, metabolizări, s. f. Acțiunea de a metaboliza. – V. metaboliza.
metaboliți
METABOLÍT, metaboliți, s. m. (Biol.) Substanță care contribuie la procesele de metabolism. – Din fr. métabolite.
metaboliții
METABOLÍT, metaboliți, s. m. (Biol.) Substanță care contribuie la procesele de metabolism. – Din fr. métabolite.
metaboliților
METABOLÍT, metaboliți, s. m. (Biol.) Substanță care contribuie la procesele de metabolism. – Din fr. métabolite.
metabolă
METABÓLĂ, metabole, s. f. Procedeu retoric prin care se repetă un enunț schimbând ordinea cuvintelor. – Din fr. métabole.
metacarp
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. DOOM
metacárp s. n., pl. metacárpuri
metacarpian
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpiana
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpianul
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpianului
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpiene
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpienei
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpienele
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpienelor
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpieni
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpienii
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpienilor
METACARPIÁN, -Ă, metacarpieni, -e, adj. Care aparține metacarpului, privitor la metacarp. [Pr.: -pi-an] – Din fr. métacarpien. DOOM
metacarpián (-pi-an) adj. m., pl. metacarpiéni (-pi-eni); f. metacarpiánă, pl. metacarpiéne
metacarpul
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. DOOM
metacárp s. n., pl. metacárpuri
metacarpului
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. DOOM
metacárp s. n., pl. metacárpuri
metacarpuri
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. DOOM
metacárp s. n., pl. metacárpuri
metacarpurile
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. DOOM
metacárp s. n., pl. metacárpuri
metacarpurilor
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. DOOM
metacárp s. n., pl. metacárpuri
metacentre
METACÉNTRU, metacentre, s. n. Punctul în care verticala centrului de greutate al unui corp care plutește este intersectată de verticala centrului de carenă, aceasta din urmă fiind trasată pentru o poziție înclinată a corpului. – Din fr. métacentre. DOOM
metacéntru s. n., art. metacéntrul; pl. metacéntre
metacentrele
METACÉNTRU, metacentre, s. n. Punctul în care verticala centrului de greutate al unui corp care plutește este intersectată de verticala centrului de carenă, aceasta din urmă fiind trasată pentru o poziție înclinată a corpului. – Din fr. métacentre. DOOM
metacéntru s. n., art. metacéntrul; pl. metacéntre
metacentrelor
METACÉNTRU, metacentre, s. n. Punctul în care verticala centrului de greutate al unui corp care plutește este intersectată de verticala centrului de carenă, aceasta din urmă fiind trasată pentru o poziție înclinată a corpului. – Din fr. métacentre. DOOM
metacéntru s. n., art. metacéntrul; pl. metacéntre
metacentric
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentrica
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentrice
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricei
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricele
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricelor
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentrici
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricii
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricilor
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricul
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentricului
METACÉNTRIC, -Ă, metacentrici, -ce, adj. (Mar.) Referitor la metacentru, care ține de metacentru. – Din fr. métacentrique.
metacentru
METACÉNTRU, metacentre, s. n. Punctul în care verticala centrului de greutate al unui corp care plutește este intersectată de verticala centrului de carenă, aceasta din urmă fiind trasată pentru o poziție înclinată a corpului. – Din fr. métacentre. DOOM
metacéntru s. n., art. metacéntrul; pl. metacéntre
metacentrul
METACÉNTRU, metacentre, s. n. Punctul în care verticala centrului de greutate al unui corp care plutește este intersectată de verticala centrului de carenă, aceasta din urmă fiind trasată pentru o poziție înclinată a corpului. – Din fr. métacentre. DOOM
metacéntru s. n., art. metacéntrul; pl. metacéntre
metacentrului
METACÉNTRU, metacentre, s. n. Punctul în care verticala centrului de greutate al unui corp care plutește este intersectată de verticala centrului de carenă, aceasta din urmă fiind trasată pentru o poziție înclinată a corpului. – Din fr. métacentre. DOOM
metacéntru s. n., art. metacéntrul; pl. metacéntre
metacercar
METACERCÁR s.m. Ultima fază larvară a distomului, după sporocist. [Et. incertă].
metacercari
METACERCÁR s.m. Ultima fază larvară a distomului, după sporocist. [Et. incertă].
metacercarii
METACERCÁR s.m. Ultima fază larvară a distomului, după sporocist. [Et. incertă].
metacercarilor
METACERCÁR s.m. Ultima fază larvară a distomului, după sporocist. [Et. incertă].
metacercarul
METACERCÁR s.m. Ultima fază larvară a distomului, după sporocist. [Et. incertă].
metacercarului
METACERCÁR s.m. Ultima fază larvară a distomului, după sporocist. [Et. incertă].
metacrilat
METACRILÁT, metacrilați, s. m. Sare sau ester al acidului metacrilic. ◊ Metacrilat de metil = ester al acidului metacrilic cu alcoolul metilic, lichid incolor, inflamabil, folosit la fabricarea plexiglasului. – Din fr. métacrylate. DOOM
!metacrilát (me-ta-cri-/met-a-) s. m., pl. metacriláți
metacrilatul
METACRILÁT, metacrilați, s. m. Sare sau ester al acidului metacrilic. ◊ Metacrilat de metil = ester al acidului metacrilic cu alcoolul metilic, lichid incolor, inflamabil, folosit la fabricarea plexiglasului. – Din fr. métacrylate. DOOM
!metacrilát (me-ta-cri-/met-a-) s. m., pl. metacriláți
metacrilatului
METACRILÁT, metacrilați, s. m. Sare sau ester al acidului metacrilic. ◊ Metacrilat de metil = ester al acidului metacrilic cu alcoolul metilic, lichid incolor, inflamabil, folosit la fabricarea plexiglasului. – Din fr. métacrylate. DOOM
!metacrilát (me-ta-cri-/met-a-) s. m., pl. metacriláți
metacrilați
METACRILÁT, metacrilați, s. m. Sare sau ester al acidului metacrilic. ◊ Metacrilat de metil = ester al acidului metacrilic cu alcoolul metilic, lichid incolor, inflamabil, folosit la fabricarea plexiglasului. – Din fr. métacrylate. DOOM
!metacrilát (me-ta-cri-/met-a-) s. m., pl. metacriláți
metacrilații
METACRILÁT, metacrilați, s. m. Sare sau ester al acidului metacrilic. ◊ Metacrilat de metil = ester al acidului metacrilic cu alcoolul metilic, lichid incolor, inflamabil, folosit la fabricarea plexiglasului. – Din fr. métacrylate. DOOM
!metacrilát (me-ta-cri-/met-a-) s. m., pl. metacriláți
metacrilaților
METACRILÁT, metacrilați, s. m. Sare sau ester al acidului metacrilic. ◊ Metacrilat de metil = ester al acidului metacrilic cu alcoolul metilic, lichid incolor, inflamabil, folosit la fabricarea plexiglasului. – Din fr. métacrylate. DOOM
!metacrilát (me-ta-cri-/met-a-) s. m., pl. metacriláți
metacrilic
METACRÍLIC adj. (În sintagma) Acid metacrilic = acid carbonic care se fabrică din acetonă și acid cianhidric și care se prezintă ca un lichid incolor cu miros neplăcut. – Din fr. métacrylique. DOOM
!metacrílic (me-ta-cri-/met-a-) adj. m.
metacrilicul
METACRÍLIC adj. (În sintagma) Acid metacrilic = acid carbonic care se fabrică din acetonă și acid cianhidric și care se prezintă ca un lichid incolor cu miros neplăcut. – Din fr. métacrylique. DOOM
!metacrílic (me-ta-cri-/met-a-) adj. m.
metacrilicului
METACRÍLIC adj. (În sintagma) Acid metacrilic = acid carbonic care se fabrică din acetonă și acid cianhidric și care se prezintă ca un lichid incolor cu miros neplăcut. – Din fr. métacrylique. DOOM
!metacrílic (me-ta-cri-/met-a-) adj. m.
metacritica
METACRÍTICĂ s.f. (Rar) Critică a criticii. [Gen. -cii. / < germ. Metakritik].
metacritici
METACRÍTICĂ s.f. (Rar) Critică a criticii. [Gen. -cii. / < germ. Metakritik].
metacriticii
METACRÍTICĂ s.f. (Rar) Critică a criticii. [Gen. -cii. / < germ. Metakritik].
metacromatic
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromatica
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromatice
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticei
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticele
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticelor
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromatici
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticii
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticilor
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticul
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromaticului
METACROMÁTIC, -Ă, metacromatici, -ce, adj. (Biol.) Care prezintă metacromazie. – Din fr. métachromatique.
metacromatism
METACROMATÍSM s.n. Metacromazie. [< fr. métachromatisme, cf. gr. meta – după, chroma – culoare].
metacromatismul
METACROMATÍSM s.n. Metacromazie. [< fr. métachromatisme, cf. gr. meta – după, chroma – culoare].
metacromatismului
METACROMATÍSM s.n. Metacromazie. [< fr. métachromatisme, cf. gr. meta – după, chroma – culoare].
metacromazie
METACROMAZÍE s. f. (Med.) Însușirea de a se colora diferit în raport cu colorantul folosit sau cu țesuturile din jur. – Din fr. métachromasie.
metacromie
METACROMÍE s.f. Decalcomanie. [Gen. -iei. / < fr. métachromie].
metacronism
METACRONÍSM, metacronisme, s. n. Eroare de dată prin postdatare. – Din fr. métachronisme.
metacronisme
METACRONÍSM, metacronisme, s. n. Eroare de dată prin postdatare. – Din fr. métachronisme.
metacronismele
METACRONÍSM, metacronisme, s. n. Eroare de dată prin postdatare. – Din fr. métachronisme.
metacronismelor
METACRONÍSM, metacronisme, s. n. Eroare de dată prin postdatare. – Din fr. métachronisme.
metacronismul
METACRONÍSM, metacronisme, s. n. Eroare de dată prin postdatare. – Din fr. métachronisme.
metacronismului
METACRONÍSM, metacronisme, s. n. Eroare de dată prin postdatare. – Din fr. métachronisme.
metaeducația
METAEDUCÁȚIE s.f. Pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incertă].
metaeducație
METAEDUCÁȚIE s.f. Pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incertă].
metaeducației
METAEDUCÁȚIE s.f. Pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incertă].
metaeducații
METAEDUCÁȚIE s.f. Pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incertă].
metaeducațiile
METAEDUCÁȚIE s.f. Pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incertă].
metaeducațiilor
METAEDUCÁȚIE s.f. Pregătire educativă necesară omului contemporan în vederea însușirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informație tehnico-științifică și culturală, cât și sistemele de comunicare și de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incertă].
metafaza
METAFÁZĂ, metafaze, s. f. (Biol.) A doua fază în diviziunea celulei prin mitoză, în care fiecare cromozom se împarte în câte doi cromozomi. – Din fr. métaphase.
metafaze
METAFÁZĂ, metafaze, s. f. (Biol.) A doua fază în diviziunea celulei prin mitoză, în care fiecare cromozom se împarte în câte doi cromozomi. – Din fr. métaphase.
metafazei
METAFÁZĂ, metafaze, s. f. (Biol.) A doua fază în diviziunea celulei prin mitoză, în care fiecare cromozom se împarte în câte doi cromozomi. – Din fr. métaphase.
metafazele
METAFÁZĂ, metafaze, s. f. (Biol.) A doua fază în diviziunea celulei prin mitoză, în care fiecare cromozom se împarte în câte doi cromozomi. – Din fr. métaphase.
metafazelor
METAFÁZĂ, metafaze, s. f. (Biol.) A doua fază în diviziunea celulei prin mitoză, în care fiecare cromozom se împarte în câte doi cromozomi. – Din fr. métaphase.
metafita
METAFÍTE s.f. pl. Încrengătură care cuprinde plantele pluricelulare; (la sg.) plantă din această încrengătură. [Sg. metafită. / < fr. métaphytes, cf. gr. meta – după, phyton – plantă].
metafite
METAFÍTE s.f. pl. Încrengătură care cuprinde plantele pluricelulare; (la sg.) plantă din această încrengătură. [Sg. metafită. / < fr. métaphytes, cf. gr. meta – după, phyton – plantă].
metafitei
METAFÍTE s.f. pl. Încrengătură care cuprinde plantele pluricelulare; (la sg.) plantă din această încrengătură. [Sg. metafită. / < fr. métaphytes, cf. gr. meta – după, phyton – plantă].
metafitele
METAFÍTE s.f. pl. Încrengătură care cuprinde plantele pluricelulare; (la sg.) plantă din această încrengătură. [Sg. metafită. / < fr. métaphytes, cf. gr. meta – după, phyton – plantă].
metafitelor
METAFÍTE s.f. pl. Încrengătură care cuprinde plantele pluricelulare; (la sg.) plantă din această încrengătură. [Sg. metafită. / < fr. métaphytes, cf. gr. meta – după, phyton – plantă].
metafizic
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizic
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizica
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizica
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízică s. f., g.-d. art. metafízicii
metafizica
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizice
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizice
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicei
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicei
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicele
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicele
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicelor
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicelor
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizici
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizici
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizici
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízică s. f., g.-d. art. metafízicii
metafizician
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafiziciana
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicianul
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicianului
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafiziciene
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicienei
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicienele
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicienelor
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicieni
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicienii
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicienilor
METAFIZICIÁN, -Ă, metafizicieni, -e, s. m. și f. Filosof care se ocupă de metafizică; adept al concepțiilor metafizice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. métaphysicien. DOOM
metafiziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. metafiziciénei (-ci-e-); pl. metafiziciéne
metafizicii
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicii
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicii
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízică s. f., g.-d. art. metafízicii
metafizicile
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízică s. f., g.-d. art. metafízicii
metafizicilor
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicilor
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicilor
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízică s. f., g.-d. art. metafízicii
metafizicul
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicul
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicului
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafizicului
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d'Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1] – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. DOOM
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
metafonia
METAFONÍE, metafonii, s. f. Modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt sub influența unui sunet dintr-o silabă învecinată. – Din fr. métaphonie. DOOM
metafoníe s. f., art. metafonía, g.-d. art. metafoníei; pl. metafoníi, art. metafoníile
metafonie
METAFONÍE, metafonii, s. f. Modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt sub influența unui sunet dintr-o silabă învecinată. – Din fr. métaphonie. DOOM
metafoníe s. f., art. metafonía, g.-d. art. metafoníei; pl. metafoníi, art. metafoníile
metafoniei
METAFONÍE, metafonii, s. f. Modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt sub influența unui sunet dintr-o silabă învecinată. – Din fr. métaphonie. DOOM
metafoníe s. f., art. metafonía, g.-d. art. metafoníei; pl. metafoníi, art. metafoníile
metafonii
METAFONÍE, metafonii, s. f. Modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt sub influența unui sunet dintr-o silabă învecinată. – Din fr. métaphonie. DOOM
metafoníe s. f., art. metafonía, g.-d. art. metafoníei; pl. metafoníi, art. metafoníile
metafoniile
METAFONÍE, metafonii, s. f. Modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt sub influența unui sunet dintr-o silabă învecinată. – Din fr. métaphonie. DOOM
metafoníe s. f., art. metafonía, g.-d. art. metafoníei; pl. metafoníi, art. metafoníile
metafoniilor
METAFONÍE, metafonii, s. f. Modificare a timbrului unei vocale din tema unui cuvânt sub influența unui sunet dintr-o silabă învecinată. – Din fr. métaphonie. DOOM
metafoníe s. f., art. metafonía, g.-d. art. metafoníei; pl. metafoníi, art. metafoníile
metafora
METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. DOOM
metáforă s. f., g.-d. art. metáforei; pl. metáfore
metafore
METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. DOOM
metáforă s. f., g.-d. art. metáforei; pl. metáfore
metaforei
METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. DOOM
metáforă s. f., g.-d. art. metáforei; pl. metáfore
metaforele
METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. DOOM
metáforă s. f., g.-d. art. metáforei; pl. metáfore
metaforelor
METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. DOOM
metáforă s. f., g.-d. art. metáforei; pl. metáfore
metaforic
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforica
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforice
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicei
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicele
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicelor
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforici
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicii
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicilor
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicul
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforicului
METAFÓRIC, -Ă, metaforici, -ce, adj. Care ține de metaforă; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat în metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. métaphorique. DOOM
metafóric adj. m., pl. metafórici; f. metafórică, pl. metafórice
metaforism
METAFORÍSM s. n. (Rar) Mod de exprimare în care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metaforă + suf. -ism. DOOM
metaforísm (rar) s. n.
metaforisme
METAFORÍSM s. n. (Rar) Mod de exprimare în care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metaforă + suf. -ism. DOOM
metaforísm (rar) s. n.
metaforismele
METAFORÍSM s. n. (Rar) Mod de exprimare în care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metaforă + suf. -ism. DOOM
metaforísm (rar) s. n.
metaforismelor
METAFORÍSM s. n. (Rar) Mod de exprimare în care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metaforă + suf. -ism. DOOM
metaforísm (rar) s. n.
metaforismul
METAFORÍSM s. n. (Rar) Mod de exprimare în care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metaforă + suf. -ism. DOOM
metaforísm (rar) s. n.
metaforismului
METAFORÍSM s. n. (Rar) Mod de exprimare în care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metaforă + suf. -ism. DOOM
metaforísm (rar) s. n.
metaforiza
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizai
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizam
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizare
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizare
METAFORIZÁRE, metaforizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. – V. metaforiza. DOOM
metaforizáre (rar) s. f., g.-d. art. metaforizắrii; pl. metaforizắri
metaforizarea
METAFORIZÁRE, metaforizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. – V. metaforiza. DOOM
metaforizáre (rar) s. f., g.-d. art. metaforizắrii; pl. metaforizắri
metaforizară
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizarăm
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizarăți
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizase
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizasem
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizaseră
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizaserăm
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizaserăți
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizaseși
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizaseți
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizat
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizau
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizași
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizați
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizează
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizez
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizeze
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizezi
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizând
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizînd
METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforică. – Din fr. métaphoriser. DOOM
metaforizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 metaforizeáză
metaforizări
METAFORIZÁRE, metaforizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. – V. metaforiza. DOOM
metaforizáre (rar) s. f., g.-d. art. metaforizắrii; pl. metaforizắri
metaforizării
METAFORIZÁRE, metaforizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. – V. metaforiza. DOOM
metaforizáre (rar) s. f., g.-d. art. metaforizắrii; pl. metaforizắri
metaforizările
METAFORIZÁRE, metaforizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. – V. metaforiza. DOOM
metaforizáre (rar) s. f., g.-d. art. metaforizắrii; pl. metaforizắri
metaforizărilor
METAFORIZÁRE, metaforizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. – V. metaforiza. DOOM
metaforizáre (rar) s. f., g.-d. art. metaforizắrii; pl. metaforizắri
metafosfat
METAFOSFÁT, metafosfați, s. m. Sare a acidului metafosforic. ◊ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezintă ca o masă amorfă, sticloasă, utilizată la dedurizarea apei, în tăbăcărie etc. – Din fr. métaphosphate. DOOM
metafosfát s. m., pl. metafosfáți
metafosfatul
METAFOSFÁT, metafosfați, s. m. Sare a acidului metafosforic. ◊ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezintă ca o masă amorfă, sticloasă, utilizată la dedurizarea apei, în tăbăcărie etc. – Din fr. métaphosphate. DOOM
metafosfát s. m., pl. metafosfáți
metafosfatului
METAFOSFÁT, metafosfați, s. m. Sare a acidului metafosforic. ◊ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezintă ca o masă amorfă, sticloasă, utilizată la dedurizarea apei, în tăbăcărie etc. – Din fr. métaphosphate. DOOM
metafosfát s. m., pl. metafosfáți
metafosfați
METAFOSFÁT, metafosfați, s. m. Sare a acidului metafosforic. ◊ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezintă ca o masă amorfă, sticloasă, utilizată la dedurizarea apei, în tăbăcărie etc. – Din fr. métaphosphate. DOOM
metafosfát s. m., pl. metafosfáți
metafosfații
METAFOSFÁT, metafosfați, s. m. Sare a acidului metafosforic. ◊ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezintă ca o masă amorfă, sticloasă, utilizată la dedurizarea apei, în tăbăcărie etc. – Din fr. métaphosphate. DOOM
metafosfát s. m., pl. metafosfáți
metafosfaților
METAFOSFÁT, metafosfați, s. m. Sare a acidului metafosforic. ◊ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezintă ca o masă amorfă, sticloasă, utilizată la dedurizarea apei, în tăbăcărie etc. – Din fr. métaphosphate. DOOM
metafosfát s. m., pl. metafosfáți
metafosforic
METAFOSFÓRIC adj. (În sintagma) Acid metafosforic = acid oxigenat al fosforului. – Din fr. métaphosphorique. DOOM
metafosfóric adj. m.
metafosforicul
METAFOSFÓRIC adj. (În sintagma) Acid metafosforic = acid oxigenat al fosforului. – Din fr. métaphosphorique. DOOM
metafosfóric adj. m.
metafosforicului
METAFOSFÓRIC adj. (În sintagma) Acid metafosforic = acid oxigenat al fosforului. – Din fr. métaphosphorique. DOOM
metafosfóric adj. m.
metafrast
METAFRÁST s.m. Traducător; interpret, comentator al unui autor. [< fr. métaphraste].
metafrastul
METAFRÁST s.m. Traducător; interpret, comentator al unui autor. [< fr. métaphraste].
metafrastului
METAFRÁST s.m. Traducător; interpret, comentator al unui autor. [< fr. métaphraste].
metafraza
METAFRÁZĂ, metafraze, s. f. 1. Transpunere a unei poezii în proză. 2. Anaforă care folosește sinonimele pentru a evita repetiția monotonă. – Din fr. métaphrase. DOOM
metafráză (-ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrázei; pl. metafráze
metafraze
METAFRÁZĂ, metafraze, s. f. 1. Transpunere a unei poezii în proză. 2. Anaforă care folosește sinonimele pentru a evita repetiția monotonă. – Din fr. métaphrase. DOOM
metafráză (-ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrázei; pl. metafráze
metafrazei
METAFRÁZĂ, metafraze, s. f. 1. Transpunere a unei poezii în proză. 2. Anaforă care folosește sinonimele pentru a evita repetiția monotonă. – Din fr. métaphrase. DOOM
metafráză (-ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrázei; pl. metafráze
metafrazele
METAFRÁZĂ, metafraze, s. f. 1. Transpunere a unei poezii în proză. 2. Anaforă care folosește sinonimele pentru a evita repetiția monotonă. – Din fr. métaphrase. DOOM
metafráză (-ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrázei; pl. metafráze
metafrazelor
METAFRÁZĂ, metafraze, s. f. 1. Transpunere a unei poezii în proză. 2. Anaforă care folosește sinonimele pentru a evita repetiția monotonă. – Din fr. métaphrase. DOOM
metafráză (-ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrázei; pl. metafráze
metafraști
METAFRÁST s.m. Traducător; interpret, comentator al unui autor. [< fr. métaphraste].
metafraștii
METAFRÁST s.m. Traducător; interpret, comentator al unui autor. [< fr. métaphraste].
metafraștilor
METAFRÁST s.m. Traducător; interpret, comentator al unui autor. [< fr. métaphraste].
metagalaxie
METAGALAXÍE s. f. Porțiune din Univers accesibilă în prezent observațiilor. – Din fr. métagalaxie. DOOM
metagalaxíe s. f., art. metagalaxía, g.-d. metagalaxíi, art. metagalaxíei
metagenetic
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metagenetica
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metagenetice
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticei
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticele
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticelor
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metagenetici
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticii
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticilor
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticul
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneticului
METAGENÉTIC, -Ă, metagenetici, -ce, adj. Conform cu metageneza, de metageneză. – Din fr. métagénétique. DOOM
metagenétic adj. m., pl. metagenétici; f. metagenétică, pl. metagenétice
metageneza
METAGENÉZĂ s. f. (Biol.) Înmulțire în care alternează o generație sexuată cu alta asexuată. – Din fr. métagénèse. DOOM
metagenéză s. f., g.-d. art. metagenézei
metageneze
METAGENÉZĂ s. f. (Biol.) Înmulțire în care alternează o generație sexuată cu alta asexuată. – Din fr. métagénèse. DOOM
metagenéză s. f., g.-d. art. metagenézei
metagenezei
METAGENÉZĂ s. f. (Biol.) Înmulțire în care alternează o generație sexuată cu alta asexuată. – Din fr. métagénèse. DOOM
metagenéză s. f., g.-d. art. metagenézei
metagenezele
METAGENÉZĂ s. f. (Biol.) Înmulțire în care alternează o generație sexuată cu alta asexuată. – Din fr. métagénèse. DOOM
metagenéză s. f., g.-d. art. metagenézei
metagenezelor
METAGENÉZĂ s. f. (Biol.) Înmulțire în care alternează o generație sexuată cu alta asexuată. – Din fr. métagénèse. DOOM
metagenéză s. f., g.-d. art. metagenézei
metageometria
METAGEOMETRÍE s.f. Nume generic dat geometriilor neeuclidiene. [Gen. -iei. / < fr. métagéometrie].
metageometrie
METAGEOMETRÍE s.f. Nume generic dat geometriilor neeuclidiene. [Gen. -iei. / < fr. métagéometrie].
metageometriei
METAGEOMETRÍE s.f. Nume generic dat geometriilor neeuclidiene. [Gen. -iei. / < fr. métagéometrie].
metageometrii
METAGEOMETRÍE s.f. Nume generic dat geometriilor neeuclidiene. [Gen. -iei. / < fr. métagéometrie].
metageometrism
METAGEOMETRÍSM s.n. Teorie care afirmă posibilitatea existenței unui număr mai mare de dimensiuni decât cele trei stabilite de Euclid pentru formele spațiale. [Pron. -ge-o-. / < fr. métagéométrisme].
metageometrismul
METAGEOMETRÍSM s.n. Teorie care afirmă posibilitatea existenței unui număr mai mare de dimensiuni decât cele trei stabilite de Euclid pentru formele spațiale. [Pron. -ge-o-. / < fr. métagéométrisme].
metageometrismului
METAGEOMETRÍSM s.n. Teorie care afirmă posibilitatea existenței unui număr mai mare de dimensiuni decât cele trei stabilite de Euclid pentru formele spațiale. [Pron. -ge-o-. / < fr. métagéométrisme].
metagrama
METAGRÁMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme. DOOM
!metagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. metagrámei; pl. metagráme
metagrame
METAGRÁMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme. DOOM
!metagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. metagrámei; pl. metagráme
metagramei
METAGRÁMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme. DOOM
!metagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. metagrámei; pl. metagráme
metagramele
METAGRÁMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme. DOOM
!metagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. metagrámei; pl. metagráme
metagramelor
METAGRÁMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme. DOOM
!metagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. metagrámei; pl. metagráme
metahirisea
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahiriseai
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahiriseam
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisească
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahiriseau
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahiriseați
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisesc
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisește
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisești
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisi
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisii
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisim
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisind
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisire
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisire
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo).
metahirisiră
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisirăm
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisirăți
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisise
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisisem
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisiseră
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisiserăm
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisiserăți
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisiseși
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisiseți
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisit
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisit
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo).
metahirisiși
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metahirisiți
METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu... – Din ngr. métahirísomai (viit. lui metahirízo). DOOM
metahirisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. metahirisésc, imperf. 3 sg. metahiriseá; conj. prez. 3 să metahiriseáscă
metal
HEAVY MÉTAL s. n. Muzică rock cu intensități sonore excesive și punere în scenă șocantă. [Pr.: hévi métăl] – Cuv. engl. DOOM
heavy métal [pron. hévi métăl] s. n.
metal
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. DOOM
metál s. n., pl. metále
metal
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall.
metalare
METALÁRE s.f. Reacție de metalare = reacția dintre o hidrocarbură și un metal. [După fr. métallisation].
metalazbest
METALAZBÉST, metalazbesturi, s. n. Material constituit dintr-o țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodou. – Din germ. Metalasbest. DOOM
!metalazbést (-ta-laz-/-tal-az-) s. n., pl. metalazbésturi
metalazbestul
METALAZBÉST, metalazbesturi, s. n. Material constituit dintr-o țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodou. – Din germ. Metalasbest. DOOM
!metalazbést (-ta-laz-/-tal-az-) s. n., pl. metalazbésturi
metalazbestului
METALAZBÉST, metalazbesturi, s. n. Material constituit dintr-o țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodou. – Din germ. Metalasbest. DOOM
!metalazbést (-ta-laz-/-tal-az-) s. n., pl. metalazbésturi
metalazbesturi
METALAZBÉST, metalazbesturi, s. n. Material constituit dintr-o țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodou. – Din germ. Metalasbest. DOOM
!metalazbést (-ta-laz-/-tal-az-) s. n., pl. metalazbésturi
metalazbesturile
METALAZBÉST, metalazbesturi, s. n. Material constituit dintr-o țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodou. – Din germ. Metalasbest. DOOM
!metalazbést (-ta-laz-/-tal-az-) s. n., pl. metalazbésturi
metalazbesturilor
METALAZBÉST, metalazbesturi, s. n. Material constituit dintr-o țesătură de fire metalice și de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor și la alte organe de mașini; ferodou. – Din germ. Metalasbest. DOOM
!metalazbést (-ta-laz-/-tal-az-) s. n., pl. metalazbésturi
metaldehidă
METALDEHÍDĂ s. f. Compus macromolecular rezultat prin polimerizarea acetaldehidei în prezența acizilor, cristalin, de culoare albă, folosit drept combustibil. – Din fr. métaldéhyde. DOOM
!metaldehídă (me-tal-/met-al-) s. f., g.-d. art. metaldehídei
metale
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. DOOM
metál s. n., pl. metále
metalele
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. DOOM
metál s. n., pl. metále
metalelor
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. DOOM
metál s. n., pl. metále
metalepsa
METALÉPSĂ, metalepse, s. f. Figură de stil înrudită cu metonimia, care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt, sau invers. – Din fr. métalepse. DOOM
metalépsă s. f., g.-d. art. metalépsei; pl. metalépse
metalepse
METALÉPSĂ, metalepse, s. f. Figură de stil înrudită cu metonimia, care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt, sau invers. – Din fr. métalepse. DOOM
metalépsă s. f., g.-d. art. metalépsei; pl. metalépse
metalepsei
METALÉPSĂ, metalepse, s. f. Figură de stil înrudită cu metonimia, care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt, sau invers. – Din fr. métalepse. DOOM
metalépsă s. f., g.-d. art. metalépsei; pl. metalépse
metalepsele
METALÉPSĂ, metalepse, s. f. Figură de stil înrudită cu metonimia, care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt, sau invers. – Din fr. métalepse. DOOM
metalépsă s. f., g.-d. art. metalépsei; pl. metalépse
metalepselor
METALÉPSĂ, metalepse, s. f. Figură de stil înrudită cu metonimia, care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt, sau invers. – Din fr. métalepse. DOOM
metalépsă s. f., g.-d. art. metalépsei; pl. metalépse
metali
METALI- v. metalo-.
metalic
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalica
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalice
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicei
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicele
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicelor
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalici
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicii
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicilor
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicul
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalicului
METÁLIC, -Ă, metalici, -ce, adj. 1. Făcut din metal, de metal. ♦ Care are însușiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanță (ca) de metal. 3. Fig. Pătrunzător; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. métallique. DOOM
metálic adj. m., pl. metálici; f. metálică, pl. metálice
metalifer
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metalifera
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metalifere
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferei
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferele
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferelor
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferi
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferii
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferilor
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferul
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metaliferului
METALIFÉR, -Ă, metaliferi, -e, adj. (Despre minerale, minereuri și zăcăminte ale acestora) Care conține metale, bogat în metale. – Din fr. métallifère. DOOM
metalifér adj. m., pl. metaliféri; f. metaliféră, pl. metalifére
metalimbaj
METALIMBÁJ, metalimbaje, s. n. Metalimbă. – Meta- + limbaj (după fr. métalangage). DOOM
metalimbáj s. n., pl. metalimbáje
metalimbaje
METALIMBÁJ, metalimbaje, s. n. Metalimbă. – Meta- + limbaj (după fr. métalangage). DOOM
metalimbáj s. n., pl. metalimbáje
metalimbajele
METALIMBÁJ, metalimbaje, s. n. Metalimbă. – Meta- + limbaj (după fr. métalangage). DOOM
metalimbáj s. n., pl. metalimbáje
metalimbajelor
METALIMBÁJ, metalimbaje, s. n. Metalimbă. – Meta- + limbaj (după fr. métalangage). DOOM
metalimbáj s. n., pl. metalimbáje
metalimbajul
METALIMBÁJ, metalimbaje, s. n. Metalimbă. – Meta- + limbaj (după fr. métalangage). DOOM
metalimbáj s. n., pl. metalimbáje
metalimbajului
METALIMBÁJ, metalimbaje, s. n. Metalimbă. – Meta- + limbaj (după fr. métalangage). DOOM
metalimbáj s. n., pl. metalimbáje
metalimbă
METALÍMBĂ, metalimbi, s. f. Totalitatea enunțurilor despre o anumită limbă (naturală sau formalizată) supusă analizei; metalimbaj. – Meta- + limbă (după fr. métalangue). DOOM
metalímbă s. f., g.-d. art. metalímbii; pl. metalímbi
metalin
METALÍN s.n. Foiță de hârtie metalizată, folosită în legătorie la tipăritul coperților. [< americ. metaline].
metaline
METALÍN s.n. Foiță de hârtie metalizată, folosită în legătorie la tipăritul coperților. [< americ. metaline].
metalinele
METALÍN s.n. Foiță de hârtie metalizată, folosită în legătorie la tipăritul coperților. [< americ. metaline].
metalinelor
METALÍN s.n. Foiță de hârtie metalizată, folosită în legătorie la tipăritul coperților. [< americ. metaline].
metalingvistic
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvistica
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvistica
METALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístică s. f., g.-d. art. metalingvísticii
metalingvistice
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvisticei
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvisticele
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvisticelor
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvistici
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvistici
METALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístică s. f., g.-d. art. metalingvísticii
metalingvisticii
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvisticii
METALINGVÍSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístică s. f., g.-d. art. metalingvísticii
metalingvisticilor
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvisticul
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalingvisticului
METALINGVÍSTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique. DOOM
*metalingvístic adj. m., pl. metalingvístici; f. metalingvístică, pl. metalingvístice
metalinul
METALÍN s.n. Foiță de hârtie metalizată, folosită în legătorie la tipăritul coperților. [< americ. metaline].
metalinului
METALÍN s.n. Foiță de hârtie metalizată, folosită în legătorie la tipăritul coperților. [< americ. metaline].
metalism
METALÍSM s. n. Teorie potrivit căreia valoarea metalului din care sunt făcuți banii este determinantă. – Din germ. Metalismus.
metalismul
METALÍSM s. n. Teorie potrivit căreia valoarea metalului din care sunt făcuți banii este determinantă. – Din germ. Metalismus.
metalismului
METALÍSM s. n. Teorie potrivit căreia valoarea metalului din care sunt făcuți banii este determinantă. – Din germ. Metalismus.
metaliza
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizai
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizam
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizare
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizare
METALIZÁRE, metalizări, s. f. Acțiunea de a metaliza și rezultatul ei. – V. metaliza. DOOM
metalizáre s. f., g.-d. art. metalizắrii; pl. metalizắri
metalizarea
METALIZÁRE, metalizări, s. f. Acțiunea de a metaliza și rezultatul ei. – V. metaliza. DOOM
metalizáre s. f., g.-d. art. metalizắrii; pl. metalizắri
metalizară
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizarăm
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizarăți
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizase
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizasem
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizaseră
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizaserăm
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizaserăți
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizaseși
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizaseți
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizat
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizat
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser.
metalizau
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizași
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizați
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizează
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizez
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizeze
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizezi
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizând
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizînd
METALIZÁ, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal în scopul protejării lui față de acțiunea agenților externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect plăcut etc. – Din fr. métalliser. DOOM
metalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 metalizeáză
metalizări
METALIZÁRE, metalizări, s. f. Acțiunea de a metaliza și rezultatul ei. – V. metaliza. DOOM
metalizáre s. f., g.-d. art. metalizắrii; pl. metalizắri
metalizării
METALIZÁRE, metalizări, s. f. Acțiunea de a metaliza și rezultatul ei. – V. metaliza. DOOM
metalizáre s. f., g.-d. art. metalizắrii; pl. metalizắri
metalizările
METALIZÁRE, metalizări, s. f. Acțiunea de a metaliza și rezultatul ei. – V. metaliza. DOOM
metalizáre s. f., g.-d. art. metalizắrii; pl. metalizắri
metalizărilor
METALIZÁRE, metalizări, s. f. Acțiunea de a metaliza și rezultatul ei. – V. metaliza. DOOM
metalizáre s. f., g.-d. art. metalizắrii; pl. metalizắri
metalo
METALO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) metal”, „metalic”. [Var. metali-. / < fr. métallo-, it. metallo-, cf. lat. metallum].
metaloceramica
METALOCERÁMICĂ s. f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu fabricarea de piese, obiecte etc. din metale și aliaje pe baza pulberilor metalice. – Din fr. métallocéramique. DOOM
metalocerámică s. f., g.-d. art. metalocerámicii
metaloceramici
METALOCERÁMICĂ s. f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu fabricarea de piese, obiecte etc. din metale și aliaje pe baza pulberilor metalice. – Din fr. métallocéramique. DOOM
metalocerámică s. f., g.-d. art. metalocerámicii
metaloceramicii
METALOCERÁMICĂ s. f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu fabricarea de piese, obiecte etc. din metale și aliaje pe baza pulberilor metalice. – Din fr. métallocéramique. DOOM
metalocerámică s. f., g.-d. art. metalocerámicii
metalochimia
METALOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul metalelor. – Din fr. métallochimie. DOOM
metalochimíe s. f., art. metalochimía, g.-d. metalochimíi, art. metalochimíei
metalochimic
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimica
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimice
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicei
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicele
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicelor
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimici
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicii
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicilor
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicul
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimicului
METALOCHÍMIC, -Ă, metalochimici, -ce, adj. Care aparține metalochimiei, privitor la metalochimie. – Din fr. métallochimique. DOOM
metalochímic adj. m., pl. metalochímici; f. metalochímică, pl. metalochímice
metalochimie
METALOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul metalelor. – Din fr. métallochimie. DOOM
metalochimíe s. f., art. metalochimía, g.-d. metalochimíi, art. metalochimíei
metalochimiei
METALOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul metalelor. – Din fr. métallochimie. DOOM
metalochimíe s. f., art. metalochimía, g.-d. metalochimíi, art. metalochimíei
metalochimii
METALOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul metalelor. – Din fr. métallochimie. DOOM
metalochimíe s. f., art. metalochimía, g.-d. metalochimíi, art. metalochimíei
metalocromia
METALOCROMÍE s. f. (Tehn.) Arta de a colora suprafața metalelor. – Din fr. métallochromie.
metalocromie
METALOCROMÍE s. f. (Tehn.) Arta de a colora suprafața metalelor. – Din fr. métallochromie.
metalocromiei
METALOCROMÍE s. f. (Tehn.) Arta de a colora suprafața metalelor. – Din fr. métallochromie.
metalocromii
METALOCROMÍE s. f. (Tehn.) Arta de a colora suprafața metalelor. – Din fr. métallochromie.
metalofizica
METALOFÍZICĂ s.f. Disciplină care studiază fenomenele fizice care se petrec în metale și aliaje. [Gen. -cii. / cf. fr. métallophysique].
metalofizici
METALOFÍZICĂ s.f. Disciplină care studiază fenomenele fizice care se petrec în metale și aliaje. [Gen. -cii. / cf. fr. métallophysique].
metalofizicii
METALOFÍZICĂ s.f. Disciplină care studiază fenomenele fizice care se petrec în metale și aliaje. [Gen. -cii. / cf. fr. métallophysique].
metalofobia
METALOFOBÍE s.f. (Rar) Oroare față de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. métallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frică]. DOOM
metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
metalofobie
METALOFOBÍE s.f. (Rar) Oroare față de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. métallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frică]. DOOM
metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
metalofobiei
METALOFOBÍE s.f. (Rar) Oroare față de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. métallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frică]. DOOM
metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
metalofobii
METALOFOBÍE s.f. (Rar) Oroare față de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. métallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frică]. DOOM
metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
metalofobiile
METALOFOBÍE s.f. (Rar) Oroare față de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. métallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frică]. DOOM
metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
metalofobiilor
METALOFOBÍE s.f. (Rar) Oroare față de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. métallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frică]. DOOM
metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
metalofon
METALOFÓN s.n. (Muz.) Glockenspiel. [< métallophone].
metalogeneza
METALOGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază formarea și răspândirea zăcămintelor minerale în scoarța Pământului; (rar) metalogenie. – Din fr. métallogenèse.
metalogeneze
METALOGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază formarea și răspândirea zăcămintelor minerale în scoarța Pământului; (rar) metalogenie. – Din fr. métallogenèse.
metalogenezei
METALOGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază formarea și răspândirea zăcămintelor minerale în scoarța Pământului; (rar) metalogenie. – Din fr. métallogenèse.
metalogenezele
METALOGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază formarea și răspândirea zăcămintelor minerale în scoarța Pământului; (rar) metalogenie. – Din fr. métallogenèse.
metalogenezelor
METALOGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază formarea și răspândirea zăcămintelor minerale în scoarța Pământului; (rar) metalogenie. – Din fr. métallogenèse.
metalogenia
METALOGENÍE s. f. (Rar) Metalogeneză. – Din fr. métallogénie.
metalogenie
METALOGENÍE s. f. (Rar) Metalogeneză. – Din fr. métallogénie.
metalogeniei
METALOGENÍE s. f. (Rar) Metalogeneză. – Din fr. métallogénie.
metalogenii
METALOGENÍE s. f. (Rar) Metalogeneză. – Din fr. métallogénie.
metalogic
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogica
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogica
METALÓGICĂ s. f. Disciplină care studiază fundamentele logicii, sistemele logice, expresiile logice și raporturile dintre acestea. – Din fr. métalogique. DOOM
metalógică s. f., g.-d. art. metalógicii
metalogice
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogicei
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogicele
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogicelor
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogici
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogici
METALÓGICĂ s. f. Disciplină care studiază fundamentele logicii, sistemele logice, expresiile logice și raporturile dintre acestea. – Din fr. métalogique. DOOM
metalógică s. f., g.-d. art. metalógicii
metalogicii
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogicii
METALÓGICĂ s. f. Disciplină care studiază fundamentele logicii, sistemele logice, expresiile logice și raporturile dintre acestea. – Din fr. métalogique. DOOM
metalógică s. f., g.-d. art. metalógicii
metalogicilor
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogicul
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalogicului
METALÓGIC, -Ă adj. Referitor la metalogică. [< fr. métalogique].
metalograf
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografa
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografe
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografei
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografele
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografelor
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografi
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografia
METALOGRAFÍE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie. DOOM
metalografíe (-lo-gra-) s. f., art. metalografía, g.-d. metalografíi, art. metalografíei
metalografic
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalografica
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalografice
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficei
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficele
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficelor
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalografici
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficii
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficilor
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficul
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalograficului
METALOGRÁFIC, -Ă, metalografici, -ce, adj. Care aparține metalografiei, privitor la metalografie. – Din fr. métallographique. DOOM
metalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. metalográfici; f. metalográfică, pl. metalográfice
metalografie
METALOGRAFÍE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie. DOOM
metalografíe (-lo-gra-) s. f., art. metalografía, g.-d. metalografíi, art. metalografíei
metalografiei
METALOGRAFÍE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie. DOOM
metalografíe (-lo-gra-) s. f., art. metalografía, g.-d. metalografíi, art. metalografíei
metalografii
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografii
METALOGRAFÍE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie. DOOM
metalografíe (-lo-gra-) s. f., art. metalografía, g.-d. metalografíi, art. metalografíei
metalografiile
METALOGRAFÍE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie. DOOM
metalografíe (-lo-gra-) s. f., art. metalografía, g.-d. metalografíi, art. metalografíei
metalografiilor
METALOGRAFÍE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie. DOOM
metalografíe (-lo-gra-) s. f., art. metalografía, g.-d. metalografíi, art. metalografíei
metalografilor
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalograful
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalografului
METALOGRÁF, metalografi, s. m. Specialist în metalografie. – Din fr. métallographe. DOOM
metalográf (-lo-graf) s. m., pl. metalográfi
metalogravura
METALOGRAVÚRĂ, (2) metalogravuri, s. f. 1. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor metalice, folosit la imprimarea timbrelor, bancnotelor, acțiunilor etc. 2. Clișeu metalic gravat prin procedeul de mai sus. – Din fr. métallogravure. DOOM
metalogravúră (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. metalogravúrii; (clișee) pl. metalogravúri
metalogravuri
METALOGRAVÚRĂ, (2) metalogravuri, s. f. 1. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor metalice, folosit la imprimarea timbrelor, bancnotelor, acțiunilor etc. 2. Clișeu metalic gravat prin procedeul de mai sus. – Din fr. métallogravure. DOOM
metalogravúră (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. metalogravúrii; (clișee) pl. metalogravúri
metalogravurii
METALOGRAVÚRĂ, (2) metalogravuri, s. f. 1. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor metalice, folosit la imprimarea timbrelor, bancnotelor, acțiunilor etc. 2. Clișeu metalic gravat prin procedeul de mai sus. – Din fr. métallogravure. DOOM
metalogravúră (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. metalogravúrii; (clișee) pl. metalogravúri
metalogravurile
METALOGRAVÚRĂ, (2) metalogravuri, s. f. 1. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor metalice, folosit la imprimarea timbrelor, bancnotelor, acțiunilor etc. 2. Clișeu metalic gravat prin procedeul de mai sus. – Din fr. métallogravure. DOOM
metalogravúră (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. metalogravúrii; (clișee) pl. metalogravúri
metalogravurilor
METALOGRAVÚRĂ, (2) metalogravuri, s. f. 1. Procedeu de gravare cu dalta a clișeelor metalice, folosit la imprimarea timbrelor, bancnotelor, acțiunilor etc. 2. Clișeu metalic gravat prin procedeul de mai sus. – Din fr. métallogravure. DOOM
metalogravúră (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. metalogravúrii; (clișee) pl. metalogravúri
metaloid
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde.
metaloid
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde. DOOM
metaloíd s. m., pl. metaloízi
metaloidic
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidica
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidice
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicei
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicele
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicelor
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidici
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicii
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicilor
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicul
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidicului
METALOÍDIC, -Ă, metaloidici, -ce, adj. (Chim.) De natura metaloizilor; de metaloid. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. métalloïdique.
metaloidul
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde. DOOM
metaloíd s. m., pl. metaloízi
metaloidului
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde. DOOM
metaloíd s. m., pl. metaloízi
metaloizi
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde. DOOM
metaloíd s. m., pl. metaloízi
metaloizii
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde. DOOM
metaloíd s. m., pl. metaloízi
metaloizilor
METALOÍD, metaloizi, s. m. Element (chimic) rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de luciu metalic și de ductilitate; nemetal. [Pl. și: (rar, n.) metaloide] – Din fr. métalloïde. DOOM
metaloíd s. m., pl. metaloízi
metaloplastic
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplastica
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplastice
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticei
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticele
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticelor
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplastici
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticii
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticilor
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticul
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplasticului
METALOPLÁSTIC, -Ă, metaloplastici, -ce, adj. Care are proprietăți de metal și de material plastic. – Din fr. métalloplastique.
metaloplastie
METALOPLASTÍE, metaloplastii, s. f. Procedeu de obținere a unui material metaloplastic; modelare a unui astfel de material. – Din fr. métalloplastie. DOOM
*metaloplastíe (-lo-plas-) s. f., art. metaloplastía, g.-d. art. metaloplastíei; pl. metaloplastíi, art. metaloplastíile
metalosfera
METALOSFÉRĂ s. f. (Geol.) Barisferă. – Din fr. métallosphère.
metalosfere
METALOSFÉRĂ s. f. (Geol.) Barisferă. – Din fr. métallosphère.
metalosferei
METALOSFÉRĂ s. f. (Geol.) Barisferă. – Din fr. métallosphère.
metaloteca
METALOTÉCĂ s.f. Muzeu de metale, de obiecte metalice. ♦ Colecție de obiecte metalice. [Gen. -cii. / cf. it. metalloteca].
metaloteci
METALOTÉCĂ s.f. Muzeu de metale, de obiecte metalice. ♦ Colecție de obiecte metalice. [Gen. -cii. / cf. it. metalloteca].
metalotecii
METALOTÉCĂ s.f. Muzeu de metale, de obiecte metalice. ♦ Colecție de obiecte metalice. [Gen. -cii. / cf. it. metalloteca].
metalotecile
METALOTÉCĂ s.f. Muzeu de metale, de obiecte metalice. ♦ Colecție de obiecte metalice. [Gen. -cii. / cf. it. metalloteca].
metalotecilor
METALOTÉCĂ s.f. Muzeu de metale, de obiecte metalice. ♦ Colecție de obiecte metalice. [Gen. -cii. / cf. it. metalloteca].
metalotehnica
METALOTÉHNICĂ s. f. Ramură a tehnicii referitoare la prelucrarea metalelor după elaborare, care folosește unelte sau mașini-unelte; metalurgie prelucrătoare.
metalotehnici
METALOTÉHNICĂ s. f. Ramură a tehnicii referitoare la prelucrarea metalelor după elaborare, care folosește unelte sau mașini-unelte; metalurgie prelucrătoare.
metalotehnicii
METALOTÉHNICĂ s. f. Ramură a tehnicii referitoare la prelucrarea metalelor după elaborare, care folosește unelte sau mașini-unelte; metalurgie prelucrătoare.
metaloterapia
METALOTERAPÍE s. f. Tratament cu compuși metalici, folosit în unele boli. – Din fr. métallothérapie. DOOM
metaloterapíe s. f., art. metaloterapía, g.-d. metaloterapíi, art. metaloterapíei
metaloterapie
METALOTERAPÍE s. f. Tratament cu compuși metalici, folosit în unele boli. – Din fr. métallothérapie. DOOM
metaloterapíe s. f., art. metaloterapía, g.-d. metaloterapíi, art. metaloterapíei
metaloterapiei
METALOTERAPÍE s. f. Tratament cu compuși metalici, folosit în unele boli. – Din fr. métallothérapie. DOOM
metaloterapíe s. f., art. metaloterapía, g.-d. metaloterapíi, art. metaloterapíei
metaloterapii
METALOTERAPÍE s. f. Tratament cu compuși metalici, folosit în unele boli. – Din fr. métallothérapie. DOOM
metaloterapíe s. f., art. metaloterapía, g.-d. metaloterapíi, art. metaloterapíei
metalotermia
METALOTERMÍE s. f. Procedeu de obținere a unor metale din compușii lor prin reducerea acestora cu ajutorul unui alt metal, a cărui afinitate față de oxigen, sulf etc. este mai mare decât a metalului care se extrage. – Din fr. métallothermie. DOOM
metalotermíe s. f., art. metalotermía, g.-d. metalotermíi, art. metalotermíei
metalotermie
METALOTERMÍE s. f. Procedeu de obținere a unor metale din compușii lor prin reducerea acestora cu ajutorul unui alt metal, a cărui afinitate față de oxigen, sulf etc. este mai mare decât a metalului care se extrage. – Din fr. métallothermie. DOOM
metalotermíe s. f., art. metalotermía, g.-d. metalotermíi, art. metalotermíei
metalotermiei
METALOTERMÍE s. f. Procedeu de obținere a unor metale din compușii lor prin reducerea acestora cu ajutorul unui alt metal, a cărui afinitate față de oxigen, sulf etc. este mai mare decât a metalului care se extrage. – Din fr. métallothermie. DOOM
metalotermíe s. f., art. metalotermía, g.-d. metalotermíi, art. metalotermíei
metalotermii
METALOTERMÍE s. f. Procedeu de obținere a unor metale din compușii lor prin reducerea acestora cu ajutorul unui alt metal, a cărui afinitate față de oxigen, sulf etc. este mai mare decât a metalului care se extrage. – Din fr. métallothermie. DOOM
metalotermíe s. f., art. metalotermía, g.-d. metalotermíi, art. metalotermíei
metalotipia
METALOTIPÍE s.f. Metalografie (2). [Gen. -iei. / cf. fr. métallotypie].
metalotipie
METALOTIPÍE s.f. Metalografie (2). [Gen. -iei. / cf. fr. métallotypie].
metalotipiei
METALOTIPÍE s.f. Metalografie (2). [Gen. -iei. / cf. fr. métallotypie].
metalotipii
METALOTIPÍE s.f. Metalografie (2). [Gen. -iei. / cf. fr. métallotypie].
metalul
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. DOOM
metál s. n., pl. metále
metalului
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. DOOM
metál s. n., pl. metále
metalurg
METALÚRG, metalurgi, s. m. (Astăzi rar) Metalurgist. – Din germ. Metallurg, rus. metallurg. DOOM
metalúrg s. m., pl. metalúrgi
metalurgi
METALÚRG, metalurgi, s. m. (Astăzi rar) Metalurgist. – Din germ. Metallurg, rus. metallurg. DOOM
metalúrg s. m., pl. metalúrgi
metalurgia
METALURGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale metalelor (și aliajelor lor), precum și cu studiul proceselor fizice și chimice care se produc la obținerea și la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii și prelucrării în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau secție într-o întreprindere în care se elaborează și se prelucrează metale. – Din fr. métallurgie. DOOM
metalurgíe s. f., art. metalurgía, g.-d. metalurgíi, art. metalurgíei
metalurgic
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgica
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgice
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicei
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicele
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicelor
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgici
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicii
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicilor
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicul
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgicului
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique. DOOM
metalúrgic adj. m., pl. metalúrgici; f. metalúrgică, pl. metalúrgice
metalurgie
METALURGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale metalelor (și aliajelor lor), precum și cu studiul proceselor fizice și chimice care se produc la obținerea și la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii și prelucrării în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau secție într-o întreprindere în care se elaborează și se prelucrează metale. – Din fr. métallurgie. DOOM
metalurgíe s. f., art. metalurgía, g.-d. metalurgíi, art. metalurgíei
metalurgiei
METALURGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale metalelor (și aliajelor lor), precum și cu studiul proceselor fizice și chimice care se produc la obținerea și la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii și prelucrării în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau secție într-o întreprindere în care se elaborează și se prelucrează metale. – Din fr. métallurgie. DOOM
metalurgíe s. f., art. metalurgía, g.-d. metalurgíi, art. metalurgíei
metalurgii
METALÚRG, metalurgi, s. m. (Astăzi rar) Metalurgist. – Din germ. Metallurg, rus. metallurg. DOOM
metalúrg s. m., pl. metalúrgi
metalurgii
METALURGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale metalelor (și aliajelor lor), precum și cu studiul proceselor fizice și chimice care se produc la obținerea și la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii și prelucrării în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau secție într-o întreprindere în care se elaborează și se prelucrează metale. – Din fr. métallurgie. DOOM
metalurgíe s. f., art. metalurgía, g.-d. metalurgíi, art. metalurgíei
metalurgilor
METALÚRG, metalurgi, s. m. (Astăzi rar) Metalurgist. – Din germ. Metallurg, rus. metallurg. DOOM
metalúrg s. m., pl. metalúrgi
metalurgist
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgista
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgiste
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgistei
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgistele
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgistelor
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgistul
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgistului
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgiști
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgiștii
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgiștilor
METALURGÍST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste. DOOM
metalurgístă s. f., g.-d. art. metalurgístei; pl. metalurgíste
metalurgul
METALÚRG, metalurgi, s. m. (Astăzi rar) Metalurgist. – Din germ. Metallurg, rus. metallurg. DOOM
metalúrg s. m., pl. metalúrgi
metalurgului
METALÚRG, metalurgi, s. m. (Astăzi rar) Metalurgist. – Din germ. Metallurg, rus. metallurg. DOOM
metalúrg s. m., pl. metalúrgi
metamagnetism
METAMAGNETÍSM s. n. Formă specifică de magnetism, prezentată de unele substanțe. – Din fr. métamagnétisme. DOOM
metamagnetísm s. n.
metamagnetismul
METAMAGNETÍSM s. n. Formă specifică de magnetism, prezentată de unele substanțe. – Din fr. métamagnétisme. DOOM
metamagnetísm s. n.
metamagnetismului
METAMAGNETÍSM s. n. Formă specifică de magnetism, prezentată de unele substanțe. – Din fr. métamagnétisme. DOOM
metamagnetísm s. n.
metamatematica
METAMATEMÁTICĂ s. f. Știință care cercetează teoriile și adevărurile matematice din punctul de vedere al logicii matematice. – Din fr. métamathématique. DOOM
metamatemátică s. f., g.-d. art. metamatemáticii
metamatematici
METAMATEMÁTICĂ s. f. Știință care cercetează teoriile și adevărurile matematice din punctul de vedere al logicii matematice. – Din fr. métamathématique. DOOM
metamatemátică s. f., g.-d. art. metamatemáticii
metamatematicii
METAMATEMÁTICĂ s. f. Știință care cercetează teoriile și adevărurile matematice din punctul de vedere al logicii matematice. – Din fr. métamathématique. DOOM
metamatemátică s. f., g.-d. art. metamatemáticii
metamer
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamera
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamere
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamerei
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamerele
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamerelor
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metameri
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metameria
METAMERÍE, metamerii, s. f. 1. Împărțire a corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succedă. 2. Divizare a mezodermului și a corpului în metamere. – Din fr. métamérie. DOOM
metameríe s. f., art. metamería, g.-d. art. metameríei; pl. metameríi, art. metameríile
metamerie
METAMERÍE, metamerii, s. f. 1. Împărțire a corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succedă. 2. Divizare a mezodermului și a corpului în metamere. – Din fr. métamérie. DOOM
metameríe s. f., art. metamería, g.-d. art. metameríei; pl. metameríi, art. metameríile
metameriei
METAMERÍE, metamerii, s. f. 1. Împărțire a corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succedă. 2. Divizare a mezodermului și a corpului în metamere. – Din fr. métamérie. DOOM
metameríe s. f., art. metamería, g.-d. art. metameríei; pl. metameríi, art. metameríile
metamerii
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamerii
METAMERÍE, metamerii, s. f. 1. Împărțire a corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succedă. 2. Divizare a mezodermului și a corpului în metamere. – Din fr. métamérie. DOOM
metameríe s. f., art. metamería, g.-d. art. metameríei; pl. metameríi, art. metameríile
metameriile
METAMERÍE, metamerii, s. f. 1. Împărțire a corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succedă. 2. Divizare a mezodermului și a corpului în metamere. – Din fr. métamérie. DOOM
metameríe s. f., art. metamería, g.-d. art. metameríei; pl. metameríi, art. metameríile
metameriilor
METAMERÍE, metamerii, s. f. 1. Împărțire a corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succedă. 2. Divizare a mezodermului și a corpului în metamere. – Din fr. métamérie. DOOM
metameríe s. f., art. metamería, g.-d. art. metameríei; pl. metameríi, art. metameríile
metamerilor
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamerism
METAMERÍSM s.n. Metamerie (2) [în DN]. [Cf. fr. métamérie].
metamerismul
METAMERÍSM s.n. Metamerie (2) [în DN]. [Cf. fr. métamérie].
metamerismului
METAMERÍSM s.n. Metamerie (2) [în DN]. [Cf. fr. métamérie].
metamerul
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamerului
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. DOOM
metamér s. n., pl. metamére
metamorală
METAMORÁLĂ s. f. (Rar) Parte a teoriei etice care studiază principiile fundamentale ale moralei. – Din fr. métamorale.
metamorfic
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorfica
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorfice
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficei
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficele
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficelor
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorfici
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficii
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficilor
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficul
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorficului
METAMÓRFIC, -Ă, metamorfici, -ce, adj. Care aparține metamorfismului, privitor la metamorfism; care a suferit un metamorfism. – Din fr. métamorphique. DOOM
metamórfic adj. m., pl. metamórfici; f. metamórfică, pl. metamórfice
metamorfism
METAMORFÍSM s. n. Totalitatea transformărilor mineralogice, structurale și chimice suferite de roci în stare solidă sub influența căldurii pământului, a presiunii și a reacțiilor chimice. – Din fr. métamorphisme. DOOM
metamorfísm s. n.
metamorfismul
METAMORFÍSM s. n. Totalitatea transformărilor mineralogice, structurale și chimice suferite de roci în stare solidă sub influența căldurii pământului, a presiunii și a reacțiilor chimice. – Din fr. métamorphisme. DOOM
metamorfísm s. n.
metamorfismului
METAMORFÍSM s. n. Totalitatea transformărilor mineralogice, structurale și chimice suferite de roci în stare solidă sub influența căldurii pământului, a presiunii și a reacțiilor chimice. – Din fr. métamorphisme. DOOM
metamorfísm s. n.
metamorfoza
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfoza
METAMORFÓZĂ, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult. 2. Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a înfățișării sau, fig., a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei ființe, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei ființe umane în animal, în plantă sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphose. DOOM
metamorfóză s. f., g.-d. art. metamorfózei; pl. metamorfóze
metamorfozabil
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabila
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabile
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabilei
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabilele
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabilelor
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabili
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabilii
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabililor
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabilul
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozabilului
METAMORFOZÁBIL, -Ă, metamorfozabili, -e, adj. (Rar) Care se poate metamorfoza. – Din fr. métamorphosable.
metamorfozai
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozam
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozare
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozare
METAMORFOZÁRE, metamorfozări, s. f. Acțiunea de a (se) metamorfoza. – V. metamorfoza. DOOM
metamorfozáre s. f., g.-d. art. metamorfozắrii; pl. metamorfozắri
metamorfozarea
METAMORFOZÁRE, metamorfozări, s. f. Acțiunea de a (se) metamorfoza. – V. metamorfoza. DOOM
metamorfozáre s. f., g.-d. art. metamorfozắrii; pl. metamorfozắri
metamorfozară
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozarăm
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozarăți
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozase
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozasem
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozaseră
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozaserăm
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozaserăți
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozaseși
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozaseți
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozat
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozat
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozata
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozate
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozatei
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozatele
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozatelor
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozatul
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozatului
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozau
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozași
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozați
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozați
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozații
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfozaților
METAMORFOZÁT, -Ă, metamorfozați, -te, adj. 1. (Geol.) Care a suferit un metamorfism, care a fost afectat de metamorfism. 2. Care a suferit o metamorfoză; schimbat, transformat, modificat. – V. metamorfoza.
metamorfoze
METAMORFÓZĂ, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult. 2. Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a înfățișării sau, fig., a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei ființe, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei ființe umane în animal, în plantă sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphose. DOOM
metamorfóză s. f., g.-d. art. metamorfózei; pl. metamorfóze
metamorfozează
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozei
METAMORFÓZĂ, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult. 2. Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a înfățișării sau, fig., a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei ființe, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei ființe umane în animal, în plantă sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphose. DOOM
metamorfóză s. f., g.-d. art. metamorfózei; pl. metamorfóze
metamorfozele
METAMORFÓZĂ, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult. 2. Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a înfățișării sau, fig., a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei ființe, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei ființe umane în animal, în plantă sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphose. DOOM
metamorfóză s. f., g.-d. art. metamorfózei; pl. metamorfóze
metamorfozelor
METAMORFÓZĂ, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformărilor biologice pe care le suferă unele animale inferioare în cursul dezvoltării lor de la ieșirea din ou până la faza de adult. 2. Transformare morfologică și funcțională a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a înfățișării sau, fig., a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei ființe, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei ființe umane în animal, în plantă sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphose. DOOM
metamorfóză s. f., g.-d. art. metamorfózei; pl. metamorfóze
metamorfozez
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozeze
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozezi
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozând
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozînd
METAMORFOZÁ, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoză. 2. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete altă figură, altă înfățișare; fig. a(-și) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface în plantă, în animal sau într-un lucru neînsuflețit. – Din fr. métamorphoser. DOOM
metamorfozá (a ~) vb., ind. prez. 3 metamorfozeáză
metamorfozări
METAMORFOZÁRE, metamorfozări, s. f. Acțiunea de a (se) metamorfoza. – V. metamorfoza. DOOM
metamorfozáre s. f., g.-d. art. metamorfozắrii; pl. metamorfozắri
metamorfozării
METAMORFOZÁRE, metamorfozări, s. f. Acțiunea de a (se) metamorfoza. – V. metamorfoza. DOOM
metamorfozáre s. f., g.-d. art. metamorfozắrii; pl. metamorfozắri
metamorfozările
METAMORFOZÁRE, metamorfozări, s. f. Acțiunea de a (se) metamorfoza. – V. metamorfoza. DOOM
metamorfozáre s. f., g.-d. art. metamorfozắrii; pl. metamorfozắri
metamorfozărilor
METAMORFOZÁRE, metamorfozări, s. f. Acțiunea de a (se) metamorfoza. – V. metamorfoza. DOOM
metamorfozáre s. f., g.-d. art. metamorfozắrii; pl. metamorfozắri
metan
METÁN s. n. Gaz din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care arde în aer cu flacără albăstruie și care se formează din materia organică în descompunere. – Din fr. méthane. DOOM
metán s. n.
metanefridia
METANEFRÍDIE, metanefridii, s. f. (Biol.) Organ tubular deschis spre exterior și spre cavitatea generală a corpului la anelide și moluște având funcție excretoare și de expulzare a gameților. – Din fr. métanéphridie.
metanefridie
METANEFRÍDIE, metanefridii, s. f. (Biol.) Organ tubular deschis spre exterior și spre cavitatea generală a corpului la anelide și moluște având funcție excretoare și de expulzare a gameților. – Din fr. métanéphridie.
metanefridiei
METANEFRÍDIE, metanefridii, s. f. (Biol.) Organ tubular deschis spre exterior și spre cavitatea generală a corpului la anelide și moluște având funcție excretoare și de expulzare a gameților. – Din fr. métanéphridie.
metanefridii
METANEFRÍDIE, metanefridii, s. f. (Biol.) Organ tubular deschis spre exterior și spre cavitatea generală a corpului la anelide și moluște având funcție excretoare și de expulzare a gameților. – Din fr. métanéphridie.
metanefridiile
METANEFRÍDIE, metanefridii, s. f. (Biol.) Organ tubular deschis spre exterior și spre cavitatea generală a corpului la anelide și moluște având funcție excretoare și de expulzare a gameților. – Din fr. métanéphridie.
metanefridiilor
METANEFRÍDIE, metanefridii, s. f. (Biol.) Organ tubular deschis spre exterior și spre cavitatea generală a corpului la anelide și moluște având funcție excretoare și de expulzare a gameților. – Din fr. métanéphridie.
metanephros
METANEPHRÓS s. m. (Biol.) Rinichiul definitiv care începe să funcționeze la vertebratele amniote în stadiul de adult. [Pr.: -fros] – Din fr. métanéphros.
metanie
MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija. DOOM
*mătắnii (șirag de mărgele) s. f. pl., art. mătắniile (-ni-i-)
metanier
METANIÉR, metaniere, s. n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metaniere
METANIÉR, metaniere, s. n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metanierele
METANIÉR, metaniere, s. n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metanierelor
METANIÉR, metaniere, s. n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metanierul
METANIÉR, metaniere, s. n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metanierului
METANIÉR, metaniere, s. n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metanira
Metanira, soția lui Celeus, regele din Eleusis, cu care a avut doi fii: pe Triptolemus și pe Demophon. Metanira a găzduit-o pe Demeter în timpul peregrinărilor zeiței care-și căuta fiica (v. și Demopho(o)n).
metanol
METANÓL, metanoli, s. m. (Chim.) Alcool metilic. – Din fr. méthanol. DOOM
metanól s. m., pl. metanóli
metanoli
METANÓL, metanoli, s. m. (Chim.) Alcool metilic. – Din fr. méthanol. DOOM
metanól s. m., pl. metanóli
metanolii
METANÓL, metanoli, s. m. (Chim.) Alcool metilic. – Din fr. méthanol. DOOM
metanól s. m., pl. metanóli
metanolilor
METANÓL, metanoli, s. m. (Chim.) Alcool metilic. – Din fr. méthanol. DOOM
metanól s. m., pl. metanóli
metanolul
METANÓL, metanoli, s. m. (Chim.) Alcool metilic. – Din fr. méthanol. DOOM
metanól s. m., pl. metanóli
metanolului
METANÓL, metanoli, s. m. (Chim.) Alcool metilic. – Din fr. méthanol. DOOM
metanól s. m., pl. metanóli
metanul
METÁN s. n. Gaz din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care arde în aer cu flacără albăstruie și care se formează din materia organică în descompunere. – Din fr. méthane. DOOM
metán s. n.
metanului
METÁN s. n. Gaz din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care arde în aer cu flacără albăstruie și care se formează din materia organică în descompunere. – Din fr. méthane. DOOM
metán s. n.
metaplasma
METAPLÁSMĂ, metaplasme, s. f. Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus. DOOM
metaplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplásmei; pl. metaplásme
metaplasme
METAPLÁSMĂ, metaplasme, s. f. Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus. DOOM
metaplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplásmei; pl. metaplásme
metaplasmei
METAPLÁSMĂ, metaplasme, s. f. Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus. DOOM
metaplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplásmei; pl. metaplásme
metaplasmele
METAPLÁSMĂ, metaplasme, s. f. Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus. DOOM
metaplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplásmei; pl. metaplásme
metaplasmelor
METAPLÁSMĂ, metaplasme, s. f. Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus. DOOM
metaplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplásmei; pl. metaplásme
metaplazia
METAPLAZÍE, metaplazii, s. f. (Med.) Proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică. – Din fr. métaplasie. DOOM
metaplazíe (-ta-pla-) s. f., art. metaplazía, g.-d. art. metaplazíei; pl. metaplazíi, art. metaplazíile
metaplazie
METAPLAZÍE, metaplazii, s. f. (Med.) Proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică. – Din fr. métaplasie. DOOM
metaplazíe (-ta-pla-) s. f., art. metaplazía, g.-d. art. metaplazíei; pl. metaplazíi, art. metaplazíile
metaplaziei
METAPLAZÍE, metaplazii, s. f. (Med.) Proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică. – Din fr. métaplasie. DOOM
metaplazíe (-ta-pla-) s. f., art. metaplazía, g.-d. art. metaplazíei; pl. metaplazíi, art. metaplazíile
metaplazii
METAPLAZÍE, metaplazii, s. f. (Med.) Proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică. – Din fr. métaplasie. DOOM
metaplazíe (-ta-pla-) s. f., art. metaplazía, g.-d. art. metaplazíei; pl. metaplazíi, art. metaplazíile
metaplaziile
METAPLAZÍE, metaplazii, s. f. (Med.) Proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică. – Din fr. métaplasie. DOOM
metaplazíe (-ta-pla-) s. f., art. metaplazía, g.-d. art. metaplazíei; pl. metaplazíi, art. metaplazíile
metaplaziilor
METAPLAZÍE, metaplazii, s. f. (Med.) Proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică. – Din fr. métaplasie. DOOM
metaplazíe (-ta-pla-) s. f., art. metaplazía, g.-d. art. metaplazíei; pl. metaplazíi, art. metaplazíile
metapsihic
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihica
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihice
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicei
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicele
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicelor
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihici
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicii
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicilor
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicul
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihicului
METAPSÍHIC, -Ă, metapsihici, -ce, adj. (Despre fenomene psihice) Care nu poate fi încă explicat științific. – Din fr. métapsychique. DOOM
!metapsíhic (-tap-si-/-ta-psi-) adj. m., pl. metapsíhici; f. metapsíhică, pl. metapsíhice
metapsihică
METAPSÍHICĂ s.f. Studiul fenomenelor metapsihice; parapsihologie. [Gen. -cii. / < fr. métapsychique].
metapsihologia
METAPSIHOLOGÍE s. f. Studiul fenomenelor metapsihice. – Din fr. métapsychologie. DOOM
!metapsihologíe (-tap-si-/-ta-psi-) s. f., art. metapsihología, g.-d. metapsihologíi, art. metapsihologíei
metapsihologie
METAPSIHOLOGÍE s. f. Studiul fenomenelor metapsihice. – Din fr. métapsychologie. DOOM
!metapsihologíe (-tap-si-/-ta-psi-) s. f., art. metapsihología, g.-d. metapsihologíi, art. metapsihologíei
metapsihologiei
METAPSIHOLOGÍE s. f. Studiul fenomenelor metapsihice. – Din fr. métapsychologie. DOOM
!metapsihologíe (-tap-si-/-ta-psi-) s. f., art. metapsihología, g.-d. metapsihologíi, art. metapsihologíei
metapsihologii
METAPSIHOLOGÍE s. f. Studiul fenomenelor metapsihice. – Din fr. métapsychologie. DOOM
!metapsihologíe (-tap-si-/-ta-psi-) s. f., art. metapsihología, g.-d. metapsihologíi, art. metapsihologíei
metasomatic
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomatica
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomatice
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticei
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticele
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticelor
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomatici
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticii
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticilor
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticul
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomaticului
METASOMÁTIC, -Ă, metasomatici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la metasomatoză, care ține de metasomatoză. – Din engl. metasomatic.
metasomatoza
METASOMATÓZĂ, metasomatoze, s. f. Proces de substituire, moleculă cu moleculă, a elementelor dintr-un mineral cu altele noi. – Din fr. métasomatose. DOOM
metasomatóză s. f., g.-d. art. metasomatózei
metasomatoze
METASOMATÓZĂ, metasomatoze, s. f. Proces de substituire, moleculă cu moleculă, a elementelor dintr-un mineral cu altele noi. – Din fr. métasomatose. DOOM
metasomatóză s. f., g.-d. art. metasomatózei
metasomatozei
METASOMATÓZĂ, metasomatoze, s. f. Proces de substituire, moleculă cu moleculă, a elementelor dintr-un mineral cu altele noi. – Din fr. métasomatose. DOOM
metasomatóză s. f., g.-d. art. metasomatózei
metasomatozele
METASOMATÓZĂ, metasomatoze, s. f. Proces de substituire, moleculă cu moleculă, a elementelor dintr-un mineral cu altele noi. – Din fr. métasomatose. DOOM
metasomatóză s. f., g.-d. art. metasomatózei
metasomatozelor
METASOMATÓZĂ, metasomatoze, s. f. Proces de substituire, moleculă cu moleculă, a elementelor dintr-un mineral cu altele noi. – Din fr. métasomatose. DOOM
metasomatóză s. f., g.-d. art. metasomatózei
metastabil
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabila
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabile
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabilei
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabilele
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabilelor
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabili
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabilii
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabililor
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabilitate
METASTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi metastabil. – Din fr. métastabilité. DOOM
!metastabilitáte (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastabilitắții
metastabilitatea
METASTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi metastabil. – Din fr. métastabilité. DOOM
!metastabilitáte (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastabilitắții
metastabilități
METASTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi metastabil. – Din fr. métastabilité. DOOM
!metastabilitáte (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastabilitắții
metastabilității
METASTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi metastabil. – Din fr. métastabilité. DOOM
!metastabilitáte (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastabilitắții
metastabilul
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastabilului
METASTABÍL, -Ă, metastabili, -e, adj. (Despre echilibru) Care aparent este stabil, dar care la cea mai ușoară perturbație exterioară se distruge. – Din fr. métastable (după stabil). DOOM
!metastabíl (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastabíli; f. metastabílă, pl. metastabíle
metastatic
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastatica
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastatice
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticei
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticele
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticelor
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastatici
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticii
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticilor
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticul
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaticului
METASTÁTIC, -Ă, metastatici, -ce, adj. Care aparține metastazei, privitor la metastază, care se manifestă prin metastază. – Din fr. métastatique. DOOM
!metastátic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastátici; f. metastátică, pl. metastátice
metastaza
METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase. DOOM
!metastáză (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastázei; pl. metastáze
metastaze
METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase. DOOM
!metastáză (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastázei; pl. metastáze
metastazei
METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase. DOOM
!metastáză (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastázei; pl. metastáze
metastazele
METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase. DOOM
!metastáză (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastázei; pl. metastáze
metastazelor
METASTÁZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase. DOOM
!metastáză (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastázei; pl. metastáze
metastazic
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazica
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazice
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicei
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicele
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicelor
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazici
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicii
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicilor
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicul
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metastazicului
METASTÁZIC, -Ă, metastazici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de metastază. – Metastază + suf. -ic (după fr. métastatique). DOOM
*metastázic (-tas-ta-/-ta-sta-) adj. m., pl. metastázici; f. metastázică, pl. metastázice
metatars
METATÁRS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsă între tars și falange, formată din cinci oase dispuse radial. – Din fr. métatarse. DOOM
metatárs s. n., pl. metatársuri
metatarsalgia
METATARSALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul articulațiilor metatarsiene. [Gen. -iei. / < fr. métatarsalgie].
metatarsalgie
METATARSALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul articulațiilor metatarsiene. [Gen. -iei. / < fr. métatarsalgie].
metatarsalgiei
METATARSALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul articulațiilor metatarsiene. [Gen. -iei. / < fr. métatarsalgie].
metatarsalgii
METATARSALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul articulațiilor metatarsiene. [Gen. -iei. / < fr. métatarsalgie].
metatarsalgiile
METATARSALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul articulațiilor metatarsiene. [Gen. -iei. / < fr. métatarsalgie].
metatarsalgiilor
METATARSALGÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul articulațiilor metatarsiene. [Gen. -iei. / < fr. métatarsalgie].
metatarsian
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsiana
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsianul
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsianului
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsiene
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsienei
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsienele
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsienelor
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsieni
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsienii
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsienilor
METATARSIÁN, -Ă, metatarsieni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține metatarsului, privitor la metatars. 2. S. n. Os al metatarsului. [Pr.: -si-an] – Din fr. métatarsien. DOOM
*metatarsián2 (-si-an) s. n., pl. metatarsiéne (-si-e-)
metatarsul
METATÁRS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsă între tars și falange, formată din cinci oase dispuse radial. – Din fr. métatarse. DOOM
metatárs s. n., pl. metatársuri
metatarsului
METATÁRS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsă între tars și falange, formată din cinci oase dispuse radial. – Din fr. métatarse. DOOM
metatárs s. n., pl. metatársuri
metatarsuri
METATÁRS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsă între tars și falange, formată din cinci oase dispuse radial. – Din fr. métatarse. DOOM
metatárs s. n., pl. metatársuri
metatarsurile
METATÁRS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsă între tars și falange, formată din cinci oase dispuse radial. – Din fr. métatarse. DOOM
metatárs s. n., pl. metatársuri
metatarsurilor
METATÁRS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsă între tars și falange, formată din cinci oase dispuse radial. – Din fr. métatarse. DOOM
metatárs s. n., pl. metatársuri
metateoria
METATEORÍE, metateorii, s. f. Teorie asupra unei teorii date, aplicată mai ales asupra sistemelor formalizate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. métathéorie. DOOM
metateoríe (-te-o-) s. f., art. metateoría, g.-d. art. metateoríei; pl. metateoríi, art. metateoríile
metateorie
METATEORÍE, metateorii, s. f. Teorie asupra unei teorii date, aplicată mai ales asupra sistemelor formalizate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. métathéorie. DOOM
metateoríe (-te-o-) s. f., art. metateoría, g.-d. art. metateoríei; pl. metateoríi, art. metateoríile
metateoriei
METATEORÍE, metateorii, s. f. Teorie asupra unei teorii date, aplicată mai ales asupra sistemelor formalizate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. métathéorie. DOOM
metateoríe (-te-o-) s. f., art. metateoría, g.-d. art. metateoríei; pl. metateoríi, art. metateoríile
metateorii
METATEORÍE, metateorii, s. f. Teorie asupra unei teorii date, aplicată mai ales asupra sistemelor formalizate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. métathéorie. DOOM
metateoríe (-te-o-) s. f., art. metateoría, g.-d. art. metateoríei; pl. metateoríi, art. metateoríile
metateoriile
METATEORÍE, metateorii, s. f. Teorie asupra unei teorii date, aplicată mai ales asupra sistemelor formalizate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. métathéorie. DOOM
metateoríe (-te-o-) s. f., art. metateoría, g.-d. art. metateoríei; pl. metateoríi, art. metateoríile
metateoriilor
METATEORÍE, metateorii, s. f. Teorie asupra unei teorii date, aplicată mai ales asupra sistemelor formalizate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. métathéorie. DOOM
metateoríe (-te-o-) s. f., art. metateoría, g.-d. art. metateoríei; pl. metateoríi, art. metateoríile
metatetic
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metatetica
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metatetice
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticei
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticele
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticelor
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metatetici
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticii
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticilor
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticul
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateticului
METATÉTIC, -Ă, metatetici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la metateză, care ține de metateză. – Din fr. métathétique.
metateza
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metateza
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse. DOOM
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
metatezare
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezare
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză.
metatezară
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezase
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezaseră
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezat
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezat
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezata
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezate
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezatei
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezatele
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezatelor
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezatul
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezatului
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezau
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezați
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezații
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metatezaților
METATEZÁT, -Ă, metatezați, -te, adj. Rezultat prin metateză. – V. metateza.
metateze
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse. DOOM
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
metatezează
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezei
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse. DOOM
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
metatezele
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse. DOOM
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
metatezelor
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse. DOOM
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
metatezeze
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezând
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatezînd
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză. DOOM
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatorace
METATORÁX s. n. v. metatorace. DOOM
metatoráce s. n., pl. metatoráce
metatoracele
METATORÁX s. n. v. metatorace. DOOM
metatoráce s. n., pl. metatoráce
metatoracelor
METATORÁX s. n. v. metatorace. DOOM
metatoráce s. n., pl. metatoráce
metatoracelui
METATORÁX s. n. v. metatorace. DOOM
metatoráce s. n., pl. metatoráce
metatoracic
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracica
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracice
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicei
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicele
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicelor
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracici
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicii
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicilor
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicul
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatoracicului
METATORÁCIC, -Ă, metatoracici, -ce, adj. (Zool.) Al metatoracelui. – Din fr. métathoracique.
metatorax
METATORÁX s. n. v. metatorace. DOOM
metatoráce s. n., pl. metatoráce
metatraumatic
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumatica
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumatice
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticei
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticele
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticelor
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumatici
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticii
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticilor
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticul
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metatraumaticului
METATRAUMÁTIC, -Ă adj. Apărut în urma unui traumatism. [Et. incertă].
metaxenia
METAXENÍE s. f. (Biol.) Influență fiziologică a gametului patern asupra țesuturilor materne. – Din engl. metaxenia. DOOM
metaxeníe s. f., art. metaxenía, g.-d. metaxeníi, art. metaxeníei
metaxenie
METAXENÍE s. f. (Biol.) Influență fiziologică a gametului patern asupra țesuturilor materne. – Din engl. metaxenia. DOOM
metaxeníe s. f., art. metaxenía, g.-d. metaxeníi, art. metaxeníei
metaxeniei
METAXENÍE s. f. (Biol.) Influență fiziologică a gametului patern asupra țesuturilor materne. – Din engl. metaxenia. DOOM
metaxeníe s. f., art. metaxenía, g.-d. metaxeníi, art. metaxeníei
metaxenii
METAXENÍE s. f. (Biol.) Influență fiziologică a gametului patern asupra țesuturilor materne. – Din engl. metaxenia. DOOM
metaxeníe s. f., art. metaxenía, g.-d. metaxeníi, art. metaxeníei
metazoar
METAZOÁR, metazoare, s. n. (La pl.) Subregn de animale constituite dintr-un număr mare de celule variate ca structură și specializate funcțional; (și la sg.) animal care face parte din acest subregn. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. métazoaire. DOOM
metazoár (-zo-ar) s. n., pl. metazoáre
metazoare
METAZOÁR, metazoare, s. n. (La pl.) Subregn de animale constituite dintr-un număr mare de celule variate ca structură și specializate funcțional; (și la sg.) animal care face parte din acest subregn. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. métazoaire. DOOM
metazoár (-zo-ar) s. n., pl. metazoáre
metazoarele
METAZOÁR, metazoare, s. n. (La pl.) Subregn de animale constituite dintr-un număr mare de celule variate ca structură și specializate funcțional; (și la sg.) animal care face parte din acest subregn. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. métazoaire. DOOM
metazoár (-zo-ar) s. n., pl. metazoáre
metazoarelor
METAZOÁR, metazoare, s. n. (La pl.) Subregn de animale constituite dintr-un număr mare de celule variate ca structură și specializate funcțional; (și la sg.) animal care face parte din acest subregn. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. métazoaire. DOOM
metazoár (-zo-ar) s. n., pl. metazoáre
metazoarul
METAZOÁR, metazoare, s. n. (La pl.) Subregn de animale constituite dintr-un număr mare de celule variate ca structură și specializate funcțional; (și la sg.) animal care face parte din acest subregn. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. métazoaire. DOOM
metazoár (-zo-ar) s. n., pl. metazoáre
metazoarului
METAZOÁR, metazoare, s. n. (La pl.) Subregn de animale constituite dintr-un număr mare de celule variate ca structură și specializate funcțional; (și la sg.) animal care face parte din acest subregn. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. métazoaire. DOOM
metazoár (-zo-ar) s. n., pl. metazoáre
meteahna
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec. DOOM
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
metec
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque. DOOM
metéc (livr.) s. m., pl. metéci
meteci
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque. DOOM
metéc (livr.) s. m., pl. metéci
metecii
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque. DOOM
metéc (livr.) s. m., pl. metéci
metecilor
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque. DOOM
metéc (livr.) s. m., pl. metéci
metecul
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque. DOOM
metéc (livr.) s. m., pl. metéci
metecului
METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque. DOOM
metéc (livr.) s. m., pl. metéci
metehne
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec. DOOM
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
metehnei
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec. DOOM
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
metehnele
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec. DOOM
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
metehnelor
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec. DOOM
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
metehău
metehắu (-ắi), s. m. – Pocitanie, sluțenie; bădăran. Creație expresivă, cf. mătăhăi, motîrcă. În Mold., sensul de „prost, nătîng” care apare în toate dicționarele, nu este decît secundar, cf. poezia populară: de la noi a treia casă este-o nevastă frumoasă și bărbatu-i metehău, aude și vede rău. Pentru sens, cf. meteahnă. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa în sensul propriu de mătăhală. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (bădărancă, prostituată).
meteleu
METELÉU, metelei, s. m. (Regional) 1. Nătărău, prost. Sărmane bărbatul meu. Ești nebun și meteleu. PAMFILE, A. R. 171. Decît pîne cu hemeu Și s-o mînc c-un meteleu, Mai bine-oi mînca pogace, Cu voinicul care-mi place. MARIAN, NU. 41. 2. Mîncău. Dar numai cu atîta mîncare așteptai tu pe trei metelei... dacă nici mie nu-mi fu de-ajuns?I RETEGANUL, P. III 63.
metempsihoza
METEMPSIHÓZĂ s. f. Credința în transmigrația sufletelor individuale, care străbat, în vederea purificării, un lung ciclu de reincarnări succesive în animale, plante și oameni. – Din ngr. metempsíhosis, fr. métempsyc(h)ose. DOOM
metempsihóză s. f., g.-d. art. metempsihózei
metempsihoze
METEMPSIHÓZĂ s. f. Credința în transmigrația sufletelor individuale, care străbat, în vederea purificării, un lung ciclu de reincarnări succesive în animale, plante și oameni. – Din ngr. metempsíhosis, fr. métempsyc(h)ose. DOOM
metempsihóză s. f., g.-d. art. metempsihózei
metempsihozei
METEMPSIHÓZĂ s. f. Credința în transmigrația sufletelor individuale, care străbat, în vederea purificării, un lung ciclu de reincarnări succesive în animale, plante și oameni. – Din ngr. metempsíhosis, fr. métempsyc(h)ose. DOOM
metempsihóză s. f., g.-d. art. metempsihózei
metencefal
METENCEFÁL, metencefale, s. n. Parte a creierului embrionar din care derivă cerebelul, protuberanța cerebrală etc. – Din fr. métencéphale. DOOM
!metencefál (me-ten-/met-en-) s. n., pl. metencefále
metencefal
METENCEFÁL s.n. (Biol.) A treia veziculă a encefalului embrionar, din care se dezvoltă cerebelul. [< fr. métencéphale].
metencefale
METENCEFÁL, metencefale, s. n. Parte a creierului embrionar din care derivă cerebelul, protuberanța cerebrală etc. – Din fr. métencéphale. DOOM
!metencefál (me-ten-/met-en-) s. n., pl. metencefále
metencefalele
METENCEFÁL, metencefale, s. n. Parte a creierului embrionar din care derivă cerebelul, protuberanța cerebrală etc. – Din fr. métencéphale. DOOM
!metencefál (me-ten-/met-en-) s. n., pl. metencefále
metencefalelor
METENCEFÁL, metencefale, s. n. Parte a creierului embrionar din care derivă cerebelul, protuberanța cerebrală etc. – Din fr. métencéphale. DOOM
!metencefál (me-ten-/met-en-) s. n., pl. metencefále
metencefalul
METENCEFÁL, metencefale, s. n. Parte a creierului embrionar din care derivă cerebelul, protuberanța cerebrală etc. – Din fr. métencéphale. DOOM
!metencefál (me-ten-/met-en-) s. n., pl. metencefále
metencefalului
METENCEFÁL, metencefale, s. n. Parte a creierului embrionar din care derivă cerebelul, protuberanța cerebrală etc. – Din fr. métencéphale. DOOM
!metencefál (me-ten-/met-en-) s. n., pl. metencefále
metensomatoza
METENSOMATÓZĂ s. f. (Rar) Concepție mistică potrivit căreia sufletul omenesc trece prin diferite corpuri spre a se apropia de perfecțiune. – Din fr. métensomatose. DOOM
metensomatóză s. f., g.-d. art. metensomatózei
metensomatoze
METENSOMATÓZĂ s. f. (Rar) Concepție mistică potrivit căreia sufletul omenesc trece prin diferite corpuri spre a se apropia de perfecțiune. – Din fr. métensomatose. DOOM
metensomatóză s. f., g.-d. art. metensomatózei
metensomatozei
METENSOMATÓZĂ s. f. (Rar) Concepție mistică potrivit căreia sufletul omenesc trece prin diferite corpuri spre a se apropia de perfecțiune. – Din fr. métensomatose. DOOM
metensomatóză s. f., g.-d. art. metensomatózei
meteo
MÉTEO adj. invar. Meteorologic. Buletin meteo. [Pr.: -te-o] – Din fr. météo. DOOM
*méteo (-te-o) adj. invar.
meteogramă
METEOGRÁMĂ s.f. v. meteorogramă.
meteor
METEÓR, meteori, s. m. 1. Fenomen atmosferic de natură apoasă, electrică sau optică. 2. Fenomen care constă în apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentând corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. [Pr.: -te-or] – Din it. meteora, ngr. metéoron, fr. météore, germ. Meteor. DOOM
meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri
meteori
METEÓR, meteori, s. m. 1. Fenomen atmosferic de natură apoasă, electrică sau optică. 2. Fenomen care constă în apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentând corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. [Pr.: -te-or] – Din it. meteora, ngr. metéoron, fr. météore, germ. Meteor. DOOM
meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri
meteori
METEORO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „meteorologic”, „meteoric”, „(referitor la) meteori”. [Pron. -te-o-, var. meteori-. / < fr. météoro-, cf. gr. meteoron].
meteoric
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteorica
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteorica
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteórică (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteóricii
meteorice
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteoricei
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteoricele
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteoricelor
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteorici
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteorici
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteórică (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteóricii
meteoricii
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteoricii
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteórică (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteóricii
meteoricilor
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteoricul
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteoricului
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique. DOOM
meteóric (-te-o-) adj. m., pl. meteórici; f. meteórică, pl. meteórice
meteorii
METEÓR, meteori, s. m. 1. Fenomen atmosferic de natură apoasă, electrică sau optică. 2. Fenomen care constă în apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentând corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. [Pr.: -te-or] – Din it. meteora, ngr. metéoron, fr. météore, germ. Meteor. DOOM
meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri
meteorilor
METEÓR, meteori, s. m. 1. Fenomen atmosferic de natură apoasă, electrică sau optică. 2. Fenomen care constă în apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentând corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. [Pr.: -te-or] – Din it. meteora, ngr. metéoron, fr. météore, germ. Meteor. DOOM
meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri
meteorism
METEORÍSM s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin mărirea volumului abdomenului provocată de acumularea de gaze în stomac sau în intestin; balonare, meteorizație. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisme. DOOM
meteorísm (-te-o-) s. n.
meteorismul
METEORÍSM s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin mărirea volumului abdomenului provocată de acumularea de gaze în stomac sau în intestin; balonare, meteorizație. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisme. DOOM
meteorísm (-te-o-) s. n.
meteorismului
METEORÍSM s. n. (Med.) Simptom caracterizat prin mărirea volumului abdomenului provocată de acumularea de gaze în stomac sau în intestin; balonare, meteorizație. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisme. DOOM
meteorísm (-te-o-) s. n.
meteorit
METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite. DOOM
meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți
meteoritic
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoritica
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoritica
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorítică (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteoríticii
meteoritice
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoriticei
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoriticele
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoriticelor
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoritici
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoritici
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorítică (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteoríticii
meteoriticii
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoriticii
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorítică (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteoríticii
meteoriticilor
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoriticul
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoriticului
METEORÍTIC, -Ă, meteoritici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteoriților, privitor la meteoriți. 2. S. f. Ramură a astronomiei care studiază meteoriții. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoritique. DOOM
meteorític (-te-o-) adj. m., pl. meteorítici; f. meteorítică, pl. meteorítice
meteoritul
METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite. DOOM
meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți
meteoritului
METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite. DOOM
meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți
meteorizația
METEORIZÁȚIE, meteorizații, s. f. Meteorism. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisation. DOOM
meteorizáție (-te-o-, -ți-e) s. f., art. meteorizáția (-ți-a), g.-d. art. meteorizáției; pl. meteorizáții, art. meteorizáțiile (-ți-i-)
meteorizație
METEORIZÁȚIE, meteorizații, s. f. Meteorism. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisation. DOOM
meteorizáție (-te-o-, -ți-e) s. f., art. meteorizáția (-ți-a), g.-d. art. meteorizáției; pl. meteorizáții, art. meteorizáțiile (-ți-i-)
meteorizației
METEORIZÁȚIE, meteorizații, s. f. Meteorism. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisation. DOOM
meteorizáție (-te-o-, -ți-e) s. f., art. meteorizáția (-ți-a), g.-d. art. meteorizáției; pl. meteorizáții, art. meteorizáțiile (-ți-i-)
meteorizații
METEORIZÁȚIE, meteorizații, s. f. Meteorism. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisation. DOOM
meteorizáție (-te-o-, -ți-e) s. f., art. meteorizáția (-ți-a), g.-d. art. meteorizáției; pl. meteorizáții, art. meteorizáțiile (-ți-i-)
meteorizațiile
METEORIZÁȚIE, meteorizații, s. f. Meteorism. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisation. DOOM
meteorizáție (-te-o-, -ți-e) s. f., art. meteorizáția (-ți-a), g.-d. art. meteorizáției; pl. meteorizáții, art. meteorizáțiile (-ți-i-)
meteorizațiilor
METEORIZÁȚIE, meteorizații, s. f. Meteorism. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorisation. DOOM
meteorizáție (-te-o-, -ți-e) s. f., art. meteorizáția (-ți-a), g.-d. art. meteorizáției; pl. meteorizáții, art. meteorizáțiile (-ți-i-)
meteoriți
METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite. DOOM
meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți
meteoriții
METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite. DOOM
meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți
meteoriților
METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite. DOOM
meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți
meteoro
METEORO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „meteorologic”, „meteoric”, „(referitor la) meteori”. [Pron. -te-o-, var. meteori-. / < fr. météoro-, cf. gr. meteoron].
meteorobiologic
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologica
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologice
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicei
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicele
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicelor
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologici
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicii
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicilor
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicul
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologicului
METEOROBIOLÓGIC, -Ă, meteorobiologici, -ce, adj. Referitor la meteorobiologie. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – De la meteorobiologie.
meteorobiologie
METEOROBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază influența factorilor meteorologici asupra organismelor vegetale și animale. [Pr.: -te-o-ro-bi-o-] – Din engl. meteorobiology.
meteorograf
METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe. DOOM
meteorográf (-te-o-ro-graf) s. n., pl. meteorográfe
meteorografe
METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe. DOOM
meteorográf (-te-o-ro-graf) s. n., pl. meteorográfe
meteorografele
METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe. DOOM
meteorográf (-te-o-ro-graf) s. n., pl. meteorográfe
meteorografelor
METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe. DOOM
meteorográf (-te-o-ro-graf) s. n., pl. meteorográfe
meteorografia
METEOROGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu descrierea fenomenelor meteorologice; p. ext. tratat asupra acestor fenomene. DOOM
meteorografíe (-te-o-ro-gra-) s. f., art. meteorografía, g.-d. meteorografíi, art. meteorografíei
meteorografie
METEOROGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu descrierea fenomenelor meteorologice; p. ext. tratat asupra acestor fenomene. DOOM
meteorografíe (-te-o-ro-gra-) s. f., art. meteorografía, g.-d. meteorografíi, art. meteorografíei
meteorografiei
METEOROGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu descrierea fenomenelor meteorologice; p. ext. tratat asupra acestor fenomene. DOOM
meteorografíe (-te-o-ro-gra-) s. f., art. meteorografía, g.-d. meteorografíi, art. meteorografíei
meteorografii
METEOROGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu descrierea fenomenelor meteorologice; p. ext. tratat asupra acestor fenomene. DOOM
meteorografíe (-te-o-ro-gra-) s. f., art. meteorografía, g.-d. meteorografíi, art. meteorografíei
meteorografiile
METEOROGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu descrierea fenomenelor meteorologice; p. ext. tratat asupra acestor fenomene. DOOM
meteorografíe (-te-o-ro-gra-) s. f., art. meteorografía, g.-d. meteorografíi, art. meteorografíei
meteorografiilor
METEOROGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu descrierea fenomenelor meteorologice; p. ext. tratat asupra acestor fenomene. DOOM
meteorografíe (-te-o-ro-gra-) s. f., art. meteorografía, g.-d. meteorografíi, art. meteorografíei
meteorograful
METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe. DOOM
meteorográf (-te-o-ro-graf) s. n., pl. meteorográfe
meteorografului
METEOROGRÁF, meteorografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează, simultan și continuu, presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorographe. DOOM
meteorográf (-te-o-ro-graf) s. n., pl. meteorográfe
meteorograma
METEOROGRÁMĂ s.f. Diagramă reprezentând grafic un fenomen atmosferic observat în timp. [Var. meteogramă s.f. / < fr. météorogramme]. DOOM
meteorográmă (-te-o-ro-gra-) s. f., g.-d. art. meteorográmei; pl. meteorográme
meteorograme
METEOROGRÁMĂ s.f. Diagramă reprezentând grafic un fenomen atmosferic observat în timp. [Var. meteogramă s.f. / < fr. météorogramme]. DOOM
meteorográmă (-te-o-ro-gra-) s. f., g.-d. art. meteorográmei; pl. meteorográme
meteorogramei
METEOROGRÁMĂ s.f. Diagramă reprezentând grafic un fenomen atmosferic observat în timp. [Var. meteogramă s.f. / < fr. météorogramme]. DOOM
meteorográmă (-te-o-ro-gra-) s. f., g.-d. art. meteorográmei; pl. meteorográme
meteorogramele
METEOROGRÁMĂ s.f. Diagramă reprezentând grafic un fenomen atmosferic observat în timp. [Var. meteogramă s.f. / < fr. météorogramme]. DOOM
meteorográmă (-te-o-ro-gra-) s. f., g.-d. art. meteorográmei; pl. meteorográme
meteorogramelor
METEOROGRÁMĂ s.f. Diagramă reprezentând grafic un fenomen atmosferic observat în timp. [Var. meteogramă s.f. / < fr. météorogramme]. DOOM
meteorográmă (-te-o-ro-gra-) s. f., g.-d. art. meteorográmei; pl. meteorográme
meteorolog
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologa
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologe
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologei
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologele
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologelor
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologi
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologia
METEOROLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul proprietăților atmosferei și cu fenomenele care au loc în aceasta. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologie. DOOM
meteorologíe (-te-o-) s. f., art. meteorología, g.-d. meteorologíi, art. meteorologíei
meteorologic
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologica
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologice
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicei
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicele
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicelor
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologici
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicii
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicilor
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicul
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologicului
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologique. DOOM
meteorológic (-te-o-) adj. m., pl. meteorológici; f. meteorológică, pl. meteorológice
meteorologie
METEOROLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul proprietăților atmosferei și cu fenomenele care au loc în aceasta. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologie. DOOM
meteorologíe (-te-o-) s. f., art. meteorología, g.-d. meteorologíi, art. meteorologíei
meteorologiei
METEOROLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul proprietăților atmosferei și cu fenomenele care au loc în aceasta. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologie. DOOM
meteorologíe (-te-o-) s. f., art. meteorología, g.-d. meteorologíi, art. meteorologíei
meteorologii
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologii
METEOROLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul proprietăților atmosferei și cu fenomenele care au loc în aceasta. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologie. DOOM
meteorologíe (-te-o-) s. f., art. meteorología, g.-d. meteorologíi, art. meteorologíei
meteorologilor
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologist
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologista
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologiste
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologistei
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologistele
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologistelor
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologistul
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologistului
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologiști
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologiștii
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologiștilor
METEOROLOGÍST, -Ă s.m. și f. Meteorolog. [< fr. météorologiste].
meteorologul
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteorologului
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue. DOOM
meteorológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorológei; pl. meteorológe
meteoromanția
METEOROMANȚÍE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a prevesti viitorul pe baza observării fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori). [Gen. -iei. / < fr. météoromancie].
meteoromanție
METEOROMANȚÍE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a prevesti viitorul pe baza observării fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori). [Gen. -iei. / < fr. météoromancie].
meteoromanției
METEOROMANȚÍE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a prevesti viitorul pe baza observării fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori). [Gen. -iei. / < fr. météoromancie].
meteoromanții
METEOROMANȚÍE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a prevesti viitorul pe baza observării fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori). [Gen. -iei. / < fr. météoromancie].
meteoromanțiile
METEOROMANȚÍE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a prevesti viitorul pe baza observării fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori). [Gen. -iei. / < fr. météoromancie].
meteoromanțiilor
METEOROMANȚÍE s.f. (Liv.) Pretinsă artă de a prevesti viitorul pe baza observării fenomenelor meteorologice (tunete, trăsnete, meteori). [Gen. -iei. / < fr. météoromancie].
meteoropat
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropata
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropate
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropatei
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropatele
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropatelor
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropatia
METEOROPATÍE, meteoropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile cauzate sau influențate de fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathie.
meteoropatie
METEOROPATÍE, meteoropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile cauzate sau influențate de fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathie.
meteoropatiei
METEOROPATÍE, meteoropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile cauzate sau influențate de fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathie.
meteoropatii
METEOROPATÍE, meteoropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile cauzate sau influențate de fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathie.
meteoropatiile
METEOROPATÍE, meteoropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile cauzate sau influențate de fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathie.
meteoropatiilor
METEOROPATÍE, meteoropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile cauzate sau influențate de fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathie.
meteoropatologia
METEOROPATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul stărilor patologice provocate sau influențate de unii factori meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathologie. DOOM
meteoropatologíe (-te-o-) s. f., art. meteoropatología, g.-d. meteoropatologíi, art. meteoropatologíei
meteoropatologie
METEOROPATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul stărilor patologice provocate sau influențate de unii factori meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathologie. DOOM
meteoropatologíe (-te-o-) s. f., art. meteoropatología, g.-d. meteoropatologíi, art. meteoropatologíei
meteoropatologiei
METEOROPATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul stărilor patologice provocate sau influențate de unii factori meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathologie. DOOM
meteoropatologíe (-te-o-) s. f., art. meteoropatología, g.-d. meteoropatologíi, art. meteoropatologíei
meteoropatologii
METEOROPATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul stărilor patologice provocate sau influențate de unii factori meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathologie. DOOM
meteoropatologíe (-te-o-) s. f., art. meteoropatología, g.-d. meteoropatologíi, art. meteoropatologíei
meteoropatul
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropatului
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropați
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropații
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoropaților
METEOROPÁT, -Ă, meteoropați, -te, s. m. și f. (Med.) Persoană care reacționează patologic la modificările factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
meteoroscoape
METEOROSCÓP s.n. Instrument folosit în meteoroscopie. ♦ (Spec.) Astrolab. [< fr. météoroscope].
meteoroscoapele
METEOROSCÓP s.n. Instrument folosit în meteoroscopie. ♦ (Spec.) Astrolab. [< fr. météoroscope].
meteoroscoapelor
METEOROSCÓP s.n. Instrument folosit în meteoroscopie. ♦ (Spec.) Astrolab. [< fr. météoroscope].
meteoroscop
METEOROSCÓP s.n. Instrument folosit în meteoroscopie. ♦ (Spec.) Astrolab. [< fr. météoroscope].
meteoroscopia
METEOROSCOPÍE s.f. Studiul meteorilor. [Gen. -iei. / < fr. météoroscopie].
meteoroscopie
METEOROSCOPÍE s.f. Studiul meteorilor. [Gen. -iei. / < fr. météoroscopie].
meteoroscopiei
METEOROSCOPÍE s.f. Studiul meteorilor. [Gen. -iei. / < fr. météoroscopie].
meteoroscopii
METEOROSCOPÍE s.f. Studiul meteorilor. [Gen. -iei. / < fr. météoroscopie].
meteoroscopiile
METEOROSCOPÍE s.f. Studiul meteorilor. [Gen. -iei. / < fr. météoroscopie].
meteoroscopiilor
METEOROSCOPÍE s.f. Studiul meteorilor. [Gen. -iei. / < fr. météoroscopie].
meteoroscopul
METEOROSCÓP s.n. Instrument folosit în meteoroscopie. ♦ (Spec.) Astrolab. [< fr. météoroscope].
meteoroscopului
METEOROSCÓP s.n. Instrument folosit în meteoroscopie. ♦ (Spec.) Astrolab. [< fr. météoroscope].
meteorosensibil
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibila
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibile
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibilei
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibilele
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibilelor
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibili
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibilii
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibililor
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibilitate
METEOROSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate a unor persoane la fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensibilité. DOOM
*meteorosensibilitáte (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorosensibilitắții
meteorosensibilitatea
METEOROSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate a unor persoane la fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensibilité. DOOM
*meteorosensibilitáte (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorosensibilitắții
meteorosensibilități
METEOROSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate a unor persoane la fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensibilité. DOOM
*meteorosensibilitáte (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorosensibilitắții
meteorosensibilității
METEOROSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate a unor persoane la fenomenele meteorologice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensibilité. DOOM
*meteorosensibilitáte (-te-o-) s. f., g.-d. art. meteorosensibilitắții
meteorosensibilul
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorosensibilului
METEOROSENSÍBIL, -Ă, meteorosensibili, -e, adj. (Rar) Meteosensibil. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoro-sensible. DOOM
*méteorosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. méteorosensíbili; f. méteorosensíbilă, pl. méteorosensíbile
meteorotrop
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropa
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotrope
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropei
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropele
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropelor
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropi
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropii
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropilor
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropism
METEOROTROPÍSM s.n. Modificări provocate de acțiunea factorilor atmosferici asupra organismelor. [Cf. fr. météorotropisme].
meteorotropismul
METEOROTROPÍSM s.n. Modificări provocate de acțiunea factorilor atmosferici asupra organismelor. [Cf. fr. météorotropisme].
meteorotropismului
METEOROTROPÍSM s.n. Modificări provocate de acțiunea factorilor atmosferici asupra organismelor. [Cf. fr. météorotropisme].
meteorotropul
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorotropului
METEOROTRÓP, -Ă adj. Care este influențat de condițiile meteorologice. [< fr. météorotrope].
meteorul
METEÓR, meteori, s. m. 1. Fenomen atmosferic de natură apoasă, electrică sau optică. 2. Fenomen care constă în apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentând corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. [Pr.: -te-or] – Din it. meteora, ngr. metéoron, fr. météore, germ. Meteor. DOOM
meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri
meteorului
METEÓR, meteori, s. m. 1. Fenomen atmosferic de natură apoasă, electrică sau optică. 2. Fenomen care constă în apariția, pe bolta cerească, a unui punct luminos (reprezentând corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră) care se mișcă cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. [Pr.: -te-or] – Din it. meteora, ngr. metéoron, fr. météore, germ. Meteor. DOOM
meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri
meteorutier
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutiera
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutiere
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierei
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierele
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierelor
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutieri
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierii
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierilor
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierul
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteorutierului
METEORUTIÉR, -Ă, meteorutieri, -e, adj. (În sintagma) Buletin meteorutier = buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Pr.: -te-o-ru-ti-er] – Meteo + rutier. DOOM
*meteorutiér (-te-o-, -ti-er) adj. m., pl. meteorutiéri; f. meteorutiéră, pl. meteorutiére
meteosensibil
METEOSENSÍBIL, -Ă, meteosensibili, -e, adj. Care prezintă meteorosensibilitate. [Pr.: -te-o-] – Cf. meteorosensibil. DOOM
*meteosensíbil (-te-o-) adj. m., pl. meteosensíbili; f. meteosensíbilă, pl. meteosensíbile
meteosputnic
METEOSPÚTNIC s.m. Satelit artificial destinat observării fenomenelor meteorologice din spațiul extraterestru. [Et. incertă].
meteosputnici
METEOSPÚTNIC s.m. Satelit artificial destinat observării fenomenelor meteorologice din spațiul extraterestru. [Et. incertă].
meteosputnicii
METEOSPÚTNIC s.m. Satelit artificial destinat observării fenomenelor meteorologice din spațiul extraterestru. [Et. incertă].
meteosputnicilor
METEOSPÚTNIC s.m. Satelit artificial destinat observării fenomenelor meteorologice din spațiul extraterestru. [Et. incertă].
meteosputnicul
METEOSPÚTNIC s.m. Satelit artificial destinat observării fenomenelor meteorologice din spațiul extraterestru. [Et. incertă].
meteosputnicului
METEOSPÚTNIC s.m. Satelit artificial destinat observării fenomenelor meteorologice din spațiul extraterestru. [Et. incertă].
meterez
METERÉZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris. DOOM
meteréz s. n., pl. meteréze
metereze
METERÉZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris. DOOM
meteréz s. n., pl. meteréze
meterezele
METERÉZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris. DOOM
meteréz s. n., pl. meteréze
meterezelor
METERÉZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris. DOOM
meteréz s. n., pl. meteréze
meterezul
METERÉZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris. DOOM
meteréz s. n., pl. meteréze
meterezului
METERÉZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris. DOOM
meteréz s. n., pl. meteréze
meterhana
METERHANÁ s. f. v. meterhanea.
meterhanea
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. DOOM
meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele
meterhaneaua
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. DOOM
meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele
meterhanele
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. DOOM
meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele
meterhanelei
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. DOOM
meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele
meterhanelele
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. DOOM
meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele
meterhanelelor
METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. DOOM
meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele
meticuloasa
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticuloase
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticuloasei
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticuloasele
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticuloaselor
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticulos
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticulosul
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticulosului
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticulozitate
METICULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi meticulos; minuțiozitate, scrupulozitate; pedanterie. – Din fr. méticulosité. DOOM
meticulozitáte s. f., g.-d. art. meticulozitắții
meticulozitatea
METICULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi meticulos; minuțiozitate, scrupulozitate; pedanterie. – Din fr. méticulosité. DOOM
meticulozitáte s. f., g.-d. art. meticulozitắții
meticulozități
METICULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi meticulos; minuțiozitate, scrupulozitate; pedanterie. – Din fr. méticulosité. DOOM
meticulozitáte s. f., g.-d. art. meticulozitắții
meticulozității
METICULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi meticulos; minuțiozitate, scrupulozitate; pedanterie. – Din fr. méticulosité. DOOM
meticulozitáte s. f., g.-d. art. meticulozitắții
meticuloși
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticuloșii
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
meticuloșilor
METICULÓS, -OÁSĂ, meticuloși, -oase, adj. Care dă atenție tuturor amănuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amănunte; minuțios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu multă atenție și migală; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, amănunțit. – Din fr. méticuleux. DOOM
meticulós adj. m., pl. meticulóși; f. meticuloásă, pl. meticuloáse
metida
Metida = Metis.
metil
METÍL s. m. Radical organic monovalent, derivat din metan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. méthyle. DOOM
metíl s. m.
metilare
METILÁRE, metilări, s. f. (Chim.) Proces de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. – După fr. méthylation.
metilarea
METILÁRE, metilări, s. f. (Chim.) Proces de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. – După fr. méthylation.
metilbenzen
METILBENZÉN s.n. (Chim.) Toluen. [< fr. méthylbenzène].
metilbenzenul
METILBENZÉN s.n. (Chim.) Toluen. [< fr. méthylbenzène].
metilbenzenului
METILBENZÉN s.n. (Chim.) Toluen. [< fr. méthylbenzène].
metilceluloza
METILCELULÓZĂ, metilceluloze, s. f. Eter metilic al celulozei, obținut prin tratarea celulozei, în mediu alcalin, cu sulfat sau clorură de metil. – Din fr. méthylcellulose. DOOM
metilcelulóză s. f., g.-d. art. metilcelulózei; pl. metilcelulóze
metilceluloze
METILCELULÓZĂ, metilceluloze, s. f. Eter metilic al celulozei, obținut prin tratarea celulozei, în mediu alcalin, cu sulfat sau clorură de metil. – Din fr. méthylcellulose. DOOM
metilcelulóză s. f., g.-d. art. metilcelulózei; pl. metilcelulóze
metilcelulozei
METILCELULÓZĂ, metilceluloze, s. f. Eter metilic al celulozei, obținut prin tratarea celulozei, în mediu alcalin, cu sulfat sau clorură de metil. – Din fr. méthylcellulose. DOOM
metilcelulóză s. f., g.-d. art. metilcelulózei; pl. metilcelulóze
metilcelulozele
METILCELULÓZĂ, metilceluloze, s. f. Eter metilic al celulozei, obținut prin tratarea celulozei, în mediu alcalin, cu sulfat sau clorură de metil. – Din fr. méthylcellulose. DOOM
metilcelulóză s. f., g.-d. art. metilcelulózei; pl. metilcelulóze
metilcelulozelor
METILCELULÓZĂ, metilceluloze, s. f. Eter metilic al celulozei, obținut prin tratarea celulozei, în mediu alcalin, cu sulfat sau clorură de metil. – Din fr. méthylcellulose. DOOM
metilcelulóză s. f., g.-d. art. metilcelulózei; pl. metilcelulóze
metilcetona
METILCETÓNĂ s. f. Compus organic lichid cu miros caracteristic, folosit ca solvent și ca intermediar la fabricarea unor medicamente și rășini sintetice; butanonă. – Din fr. méthylcétone. DOOM
metilcetónă s. f., g.-d. art. metilcetónei
metilcetone
METILCETÓNĂ s. f. Compus organic lichid cu miros caracteristic, folosit ca solvent și ca intermediar la fabricarea unor medicamente și rășini sintetice; butanonă. – Din fr. méthylcétone. DOOM
metilcetónă s. f., g.-d. art. metilcetónei
metilcetonei
METILCETÓNĂ s. f. Compus organic lichid cu miros caracteristic, folosit ca solvent și ca intermediar la fabricarea unor medicamente și rășini sintetice; butanonă. – Din fr. méthylcétone. DOOM
metilcetónă s. f., g.-d. art. metilcetónei
metilcetonele
METILCETÓNĂ s. f. Compus organic lichid cu miros caracteristic, folosit ca solvent și ca intermediar la fabricarea unor medicamente și rășini sintetice; butanonă. – Din fr. méthylcétone. DOOM
metilcetónă s. f., g.-d. art. metilcetónei
metilcetonelor
METILCETÓNĂ s. f. Compus organic lichid cu miros caracteristic, folosit ca solvent și ca intermediar la fabricarea unor medicamente și rășini sintetice; butanonă. – Din fr. méthylcétone. DOOM
metilcetónă s. f., g.-d. art. metilcetónei
metilen
METILÉN s. m. Radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. méthylène, germ. Methylen. DOOM
metilén s. m.
metilen
METILÉN s. m. Radical organic bivalent format dintr-un atom de carbon și doi atomi de hidrogen, existent în numeroși compuși organici. ◊ Albastru de metilen v. albastru1.
metileni
METILÉN s. m. Radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. méthylène, germ. Methylen. DOOM
metilén s. m.
metilenică
METILÉNICĂ, metilenice, adj. (Chim.; în sintagma) Grupare metilenică = grupare organică ce conține radicalul metilen caracterizată prin mare reactivitate chimică în unele reacții de condensare sau cu metalele alcaline. – Din fr. méthylénique.
metilenii
METILÉN s. m. Radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. méthylène, germ. Methylen. DOOM
metilén s. m.
metilenilor
METILÉN s. m. Radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. méthylène, germ. Methylen. DOOM
metilén s. m.
metilenul
METILÉN s. m. Radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. méthylène, germ. Methylen. DOOM
metilén s. m.
metilenului
METILÉN s. m. Radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. méthylène, germ. Methylen. DOOM
metilén s. m.
metilfenol
METILFENÓL, metilfenoli, s. m. (Chim.) Crezol. – Din fr. méthylphénol.
metilic
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilica
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilice
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicei
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicele
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicelor
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilici
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicii
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicilor
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicul
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilicului
METÍLIC, -Ă, metilici, -ce, adj. (Despre compuși) Care derivă din metan. ◊ Alcool metilic = lichid incolor, inflamabil, toxic, obținut prin distilarea lemnelor sau prin sinteză și folosit ca dizolvant în industria coloranților etc.; metanol. – Din fr. méthylique. DOOM
metílic adj. m., pl. metílici; f. metílică, pl. metílice
metilmorfina
METILMORFÍNĂ s. f. (Farm.) Codeină. – Metil + morfină. DOOM
metilmorfínă s. f., g.-d. art. metilmorfínei
metilmorfine
METILMORFÍNĂ s. f. (Farm.) Codeină. – Metil + morfină. DOOM
metilmorfínă s. f., g.-d. art. metilmorfínei
metilmorfinei
METILMORFÍNĂ s. f. (Farm.) Codeină. – Metil + morfină. DOOM
metilmorfínă s. f., g.-d. art. metilmorfínei
metiloranj
METILORÁNJ s. n. Substanță organică din clasa coloranților azotici, care are proprietatea de a fi galbenă într-o soluție bazică, portocalie într-o soluție neutră și roșie într-o soluție acidă; heliantină. – Din fr. méthylorange. DOOM
!metiloránj (-ti-lo-/-til-o-) s. n.
metiloranjul
METILORÁNJ s. n. Substanță organică din clasa coloranților azotici, care are proprietatea de a fi galbenă într-o soluție bazică, portocalie într-o soluție neutră și roșie într-o soluție acidă; heliantină. – Din fr. méthylorange. DOOM
!metiloránj (-ti-lo-/-til-o-) s. n.
metiloranjului
METILORÁNJ s. n. Substanță organică din clasa coloranților azotici, care are proprietatea de a fi galbenă într-o soluție bazică, portocalie într-o soluție neutră și roșie într-o soluție acidă; heliantină. – Din fr. méthylorange. DOOM
!metiloránj (-ti-lo-/-til-o-) s. n.
metilstiren
METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène.
metilstireni
METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène.
metilstirenii
METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène.
metilstirenilor
METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène.
metilstirenul
METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène.
metilstirenului
METILSTIRÉN, metilstireni, s. m. (Chim.) Substanță organică, derivat al stirenului, folosită ca monomer în polimerizare. – Din fr. méthylstyrène.
metilul
METÍL s. m. Radical organic monovalent, derivat din metan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. méthyle. DOOM
metíl s. m.
metilului
METÍL s. m. Radical organic monovalent, derivat din metan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. méthyle. DOOM
metíl s. m.
metiluree
METILURÉE s. f. Substanță chimică cristalină folosită în sinteze organice. – Din fr. méthylurée.
metilureea
METILURÉE s. f. Substanță chimică cristalină folosită în sinteze organice. – Din fr. méthylurée.
metilureei
METILURÉE s. f. Substanță chimică cristalină folosită în sinteze organice. – Din fr. méthylurée.
metilviolet
METILVIOLÉT s. n. Substanță chimică folosită ca medicament antiseptic, antihelmintic și drept colorant în industria textilă și chimică. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. méthylviolet.
metilvioletul
METILVIOLÉT s. n. Substanță chimică folosită ca medicament antiseptic, antihelmintic și drept colorant în industria textilă și chimică. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. méthylviolet.
metilvioletului
METILVIOLÉT s. n. Substanță chimică folosită ca medicament antiseptic, antihelmintic și drept colorant în industria textilă și chimică. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. méthylviolet.
metilări
METILÁRE, metilări, s. f. (Chim.) Proces de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. – După fr. méthylation.
metilării
METILÁRE, metilări, s. f. (Chim.) Proces de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. – După fr. méthylation.
metilările
METILÁRE, metilări, s. f. (Chim.) Proces de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. – După fr. méthylation.
metilărilor
METILÁRE, metilări, s. f. (Chim.) Proces de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. – După fr. méthylation.
meting
MÉTING s.n. v. miting.
metionina
METIONÍNĂ s. f. Aminoacid indispensabil vieții omului și animalelor, conținând mari cantități de sulf, folosit și ca medicament în tratamentul afecțiunilor hepatice. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. méthionine. DOOM
metionínă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. metionínei
metionine
METIONÍNĂ s. f. Aminoacid indispensabil vieții omului și animalelor, conținând mari cantități de sulf, folosit și ca medicament în tratamentul afecțiunilor hepatice. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. méthionine. DOOM
metionínă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. metionínei
metioninei
METIONÍNĂ s. f. Aminoacid indispensabil vieții omului și animalelor, conținând mari cantități de sulf, folosit și ca medicament în tratamentul afecțiunilor hepatice. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. méthionine. DOOM
metionínă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. metionínei
metis
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metis
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisa
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisa
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisa
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisai
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaj
METISÁJ, metisaje, s. n. Încrucișare a două rase de animale sau de plante. – Din fr. métissage. DOOM
metisáj s. n., pl. metisáje
metisaje
METISÁJ, metisaje, s. n. Încrucișare a două rase de animale sau de plante. – Din fr. métissage. DOOM
metisáj s. n., pl. metisáje
metisajele
METISÁJ, metisaje, s. n. Încrucișare a două rase de animale sau de plante. – Din fr. métissage. DOOM
metisáj s. n., pl. metisáje
metisajelor
METISÁJ, metisaje, s. n. Încrucișare a două rase de animale sau de plante. – Din fr. métissage. DOOM
metisáj s. n., pl. metisáje
metisajul
METISÁJ, metisaje, s. n. Încrucișare a două rase de animale sau de plante. – Din fr. métissage. DOOM
metisáj s. n., pl. metisáje
metisajului
METISÁJ, metisaje, s. n. Încrucișare a două rase de animale sau de plante. – Din fr. métissage. DOOM
metisáj s. n., pl. metisáje
metisam
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisare
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisare
METISÁRE s.f. Acțiunea de a metisa și rezultatul ei; metisaj; metisație. [< metisa].
metisarea
METISÁRE s.f. Acțiunea de a metisa și rezultatul ei; metisaj; metisație. [< metisa].
metisară
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisarăm
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisarăți
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisase
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisasem
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaseră
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaserăm
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaserăți
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaseși
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaseți
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisat
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisat
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisata
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisate
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisatei
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisatele
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisatelor
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisatul
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisatului
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisau
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisași
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisați
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisați
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisație
METISÁȚIE s.f. Metisare. [Cf. fr. métissation, rus. metisațiia].
metisații
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisaților
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metise
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metise
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisează
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisei
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisei
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisele
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisele
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metiselor
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metiselor
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisez
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metiseze
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisezi
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisul
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisul
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisului
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisului
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metisând
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisînd
METISÁ vb. I. tr. A încrucișa două rase de animale sau de plante; a corci. [< fr. métisser].
metisări
METISÁRE s.f. Acțiunea de a metisa și rezultatul ei; metisaj; metisație. [< metisa].
metisării
METISÁRE s.f. Acțiunea de a metisa și rezultatul ei; metisaj; metisație. [< metisa].
metisările
METISÁRE s.f. Acțiunea de a metisa și rezultatul ei; metisaj; metisație. [< metisa].
metisărilor
METISÁRE s.f. Acțiunea de a metisa și rezultatul ei; metisaj; metisație. [< metisa].
metiși
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metiși
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metișii
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metișii
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metișilor
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metișilor
METÍS, -Ă, metiși, -se, s. m. și f. 1. Descendent provenit din căsătoriile a doi indivizi de rase diferite. 2. (Și adjectival) Animal sau plantă provenite din încrucișarea a doi indivizi de rase diferite. – Din fr. métis. DOOM
metísă s. f., g.-d. art. metísei; pl. metíse
metoade
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metoadele
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metoadelor
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metoc
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metocar
METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar. DOOM
metocár s. m., pl. metocári
metocari
METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar. DOOM
metocár s. m., pl. metocári
metocarii
METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar. DOOM
metocár s. m., pl. metocári
metocarilor
METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar. DOOM
metocár s. m., pl. metocári
metocarul
METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar. DOOM
metocár s. m., pl. metocári
metocarului
METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. – Metoc + suf. -ar. DOOM
metocár s. m., pl. metocári
metocul
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metocului
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metocuri
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metocurile
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metocurilor
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metod
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metoda
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metode
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metodei
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metodele
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metodelor
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metodic
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodica
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodica
METÓDICĂ, (2) metodici, s. f. 1. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. 2. Carte care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika. DOOM
metódică s. f., g.-d. art. metódicii; (cărți) pl. metódici
metodice
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodicei
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodicele
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodicelor
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodici
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodici
METÓDICĂ, (2) metodici, s. f. 1. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. 2. Carte care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika. DOOM
metódică s. f., g.-d. art. metódicii; (cărți) pl. metódici
metodician
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodiciana
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicianul
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicianului
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodiciene
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicienei
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicienele
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicienelor
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicieni
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicienii
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicienilor
METODICIÁN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Metodist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / Et. incertă].
metodicii
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodicii
METÓDICĂ, (2) metodici, s. f. 1. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. 2. Carte care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika. DOOM
metódică s. f., g.-d. art. metódicii; (cărți) pl. metódici
metodicile
METÓDICĂ, (2) metodici, s. f. 1. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. 2. Carte care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika. DOOM
metódică s. f., g.-d. art. metódicii; (cărți) pl. metódici
metodicilor
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodicilor
METÓDICĂ, (2) metodici, s. f. 1. Parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ. 2. Carte care normează aceste metode și forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika. DOOM
metódică s. f., g.-d. art. metódicii; (cărți) pl. metódici
metodicul
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodicului
METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformează unei metode, făcut după un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique. DOOM
metódic adj. m., pl. metódici; f. metódică, pl. metódice
metodism
METODÍSM s. n. Confesiune protestantă rigoristă, fondată în sec. XVIII, care s-a separat de Biserica anglicană, promovând o viață ascetică cu respectarea posturilor și studiul metodic al învățăturilor Bibliei, răspândită azi în SUA. – Din fr. méthodisme. DOOM
metodísm s. n.
metodismul
METODÍSM s. n. Confesiune protestantă rigoristă, fondată în sec. XVIII, care s-a separat de Biserica anglicană, promovând o viață ascetică cu respectarea posturilor și studiul metodic al învățăturilor Bibliei, răspândită azi în SUA. – Din fr. méthodisme. DOOM
metodísm s. n.
metodismului
METODÍSM s. n. Confesiune protestantă rigoristă, fondată în sec. XVIII, care s-a separat de Biserica anglicană, promovând o viață ascetică cu respectarea posturilor și studiul metodic al învățăturilor Bibliei, răspândită azi în SUA. – Din fr. méthodisme. DOOM
metodísm s. n.
metodist
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodista
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodiste
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodistei
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodistele
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodistelor
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodistul
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodistului
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodiști
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodiștii
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodiștilor
METODÍST2, -Ă, metodiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al metodismului. – Din fr. méthodiste. DOOM
!metodíst adj. m., s. m., pl. metodíști; adj. f., s. f. metodístă, pl. metodíste
metodolog
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologa
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologe
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologei
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologele
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologelor
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologi
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologia
METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie. DOOM
!metodologíe s. f., art. metodología, art. metodologíei; (tipuri) pl. metodologíi, art. metodologíile
metodologic
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologica
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologice
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicei
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicele
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicelor
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologici
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicii
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicilor
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicul
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologicului
METODOLÓGIC, -Ă, metodologici, -ce, adj. Care aparține metodologiei, privitor la metodologie. – Din fr. méthodologique, germ. metodologisch. DOOM
metodológic adj. m., pl. metodológici; f. metodológică, pl. metodológice
metodologie
METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie. DOOM
!metodologíe s. f., art. metodología, art. metodologíei; (tipuri) pl. metodologíi, art. metodologíile
metodologiei
METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie. DOOM
!metodologíe s. f., art. metodología, art. metodologíei; (tipuri) pl. metodologíi, art. metodologíile
metodologii
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologii
METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie. DOOM
!metodologíe s. f., art. metodología, art. metodologíei; (tipuri) pl. metodologíi, art. metodologíile
metodologiile
METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie. DOOM
!metodologíe s. f., art. metodología, art. metodologíei; (tipuri) pl. metodologíi, art. metodologíile
metodologiilor
METODOLOGÍE, metodologii, s. f. 1. Parte a filosofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de cunoaștere. 2. Totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o știință. 3. Metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate; metoda cea mai generală de cunoaștere. 4. Metodă (2). – Din fr. méthodologie. DOOM
!metodologíe s. f., art. metodología, art. metodologíei; (tipuri) pl. metodologíi, art. metodologíile
metodologilor
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologul
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodologului
METODOLÓG, -Ă, metodologi, -ge, s. m. și f. Specialist în metodologie. – Din fr. méthodologue.
metodul
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metodului
METÓD s. n. v. metodă. DOOM
metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde
metoh
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. DOOM
!metóc s. n., pl. metócuri
metol
METÓL s. m. Substanță chimică de culoare albă, cristalizată, folosită ca developator fotografic. – Din fr. métol, germ. Metol. DOOM
metól s. m.
metolul
METÓL s. m. Substanță chimică de culoare albă, cristalizată, folosită ca developator fotografic. – Din fr. métol, germ. Metol. DOOM
metól s. m.
metolului
METÓL s. m. Substanță chimică de culoare albă, cristalizată, folosită ca developator fotografic. – Din fr. métol, germ. Metol. DOOM
metól s. m.
metonimia
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie. DOOM
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonimic
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimica
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimice
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicei
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicele
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicelor
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimici
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicii
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicilor
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicul
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimicului
METONÍMIC, -Ă, metonimici, -ce, adj. Care are caracterul unei metonimii, privitor la metonimie; bazat pe metonimie, care conține multe metonimii. – Din fr. métonymique. DOOM
!metonímic (me-to-/met-o-) adj. m., pl. metonímici; f. metonímică, pl. metonímice
metonimie
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie. DOOM
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonimiei
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie. DOOM
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonimii
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie. DOOM
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonimiile
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie. DOOM
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonimiilor
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie. DOOM
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonomasia
METONOMASÍE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă; metonomază. [Gen. -iei. / < fr. métonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume]. DOOM
!metonomasíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonomasía, g.-d. metonomasíi, art. metonomasíei
metonomasie
METONOMASÍE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă; metonomază. [Gen. -iei. / < fr. métonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume]. DOOM
!metonomasíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonomasía, g.-d. metonomasíi, art. metonomasíei
metonomasiei
METONOMASÍE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă; metonomază. [Gen. -iei. / < fr. métonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume]. DOOM
!metonomasíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonomasía, g.-d. metonomasíi, art. metonomasíei
metonomasii
METONOMASÍE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă; metonomază. [Gen. -iei. / < fr. métonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume]. DOOM
!metonomasíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonomasía, g.-d. metonomasíi, art. metonomasíei
metonomasiile
METONOMASÍE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă; metonomază. [Gen. -iei. / < fr. métonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume]. DOOM
!metonomasíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonomasía, g.-d. metonomasíi, art. metonomasíei
metonomasiilor
METONOMASÍE s.f. Schimbare a unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă; metonomază. [Gen. -iei. / < fr. métonomasie, cf. gr. meta – schimbare, onoma – nume]. DOOM
!metonomasíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonomasía, g.-d. metonomasíi, art. metonomasíei
metonomaza
METONOMÁZĂ s.f. Metonomasie. [Cf. fr. métonomase].
metonomaze
METONOMÁZĂ s.f. Metonomasie. [Cf. fr. métonomase].
metonomazei
METONOMÁZĂ s.f. Metonomasie. [Cf. fr. métonomase].
metonomazele
METONOMÁZĂ s.f. Metonomasie. [Cf. fr. métonomase].
metonomazelor
METONOMÁZĂ s.f. Metonomasie. [Cf. fr. métonomase].
metopa
METÓPĂ, metope, s. f. Spațiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa. DOOM
metópă s. f., g.-d. art. metópei; pl. metópe
metope
METÓPĂ, metope, s. f. Spațiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa. DOOM
metópă s. f., g.-d. art. metópei; pl. metópe
metopei
METÓPĂ, metope, s. f. Spațiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa. DOOM
metópă s. f., g.-d. art. metópei; pl. metópe
metopele
METÓPĂ, metope, s. f. Spațiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa. DOOM
metópă s. f., g.-d. art. metópei; pl. metópe
metopelor
METÓPĂ, metope, s. f. Spațiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa. DOOM
metópă s. f., g.-d. art. metópei; pl. metópe
metopic
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopica
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopice
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicei
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicele
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicelor
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopici
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicii
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicilor
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicul
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metopicului
METÓPIC, -Ă, metopici, -ce, adj. (Anat.) Frontal. – Din fr. métopique.
metoposcopia
METOPOSCOPÍE s.f. (Rar) Pretinsă metodă de a descoperi viitorul cuiva prin studierea liniilor frunții sau a trăsăturilor feței. [< fr. métoposcopie].
metoposcopie
METOPOSCOPÍE s.f. (Rar) Pretinsă metodă de a descoperi viitorul cuiva prin studierea liniilor frunții sau a trăsăturilor feței. [< fr. métoposcopie].
metoposcopiei
METOPOSCOPÍE s.f. (Rar) Pretinsă metodă de a descoperi viitorul cuiva prin studierea liniilor frunții sau a trăsăturilor feței. [< fr. métoposcopie].
metoposcopii
METOPOSCOPÍE s.f. (Rar) Pretinsă metodă de a descoperi viitorul cuiva prin studierea liniilor frunții sau a trăsăturilor feței. [< fr. métoposcopie].
metoposcopiile
METOPOSCOPÍE s.f. (Rar) Pretinsă metodă de a descoperi viitorul cuiva prin studierea liniilor frunții sau a trăsăturilor feței. [< fr. métoposcopie].
metoposcopiilor
METOPOSCOPÍE s.f. (Rar) Pretinsă metodă de a descoperi viitorul cuiva prin studierea liniilor frunții sau a trăsăturilor feței. [< fr. métoposcopie].
metoșa
METÓȘĂ s.f. (Arhit.) Spațiu între denticuli. [< fr. métoche].
metoșe
METÓȘĂ s.f. (Arhit.) Spațiu între denticuli. [< fr. métoche].
metoșei
METÓȘĂ s.f. (Arhit.) Spațiu între denticuli. [< fr. métoche].
metoșele
METÓȘĂ s.f. (Arhit.) Spațiu între denticuli. [< fr. métoche].
metoșelor
METÓȘĂ s.f. (Arhit.) Spațiu între denticuli. [< fr. métoche].
metr
METR2- v. metro2-.
metraj
METRÁJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage. DOOM
metráj (me-traj) s. n., pl. metráje
metraje
METRÁJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage. DOOM
metráj (me-traj) s. n., pl. metráje
metrajele
METRÁJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage. DOOM
metráj (me-traj) s. n., pl. metráje
metrajelor
METRÁJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage. DOOM
metráj (me-traj) s. n., pl. metráje
metrajul
METRÁJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage. DOOM
metráj (me-traj) s. n., pl. metráje
metrajului
METRÁJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage. DOOM
metráj (me-traj) s. n., pl. metráje
metralgia
METRALGÍE s.f. (Med.) Durere uterină; metrodinie. [Gen. -iei. / < fr. métralgie, cf. gr. metra – uter, algos – durere].
metralgie
METRALGÍE s.f. (Med.) Durere uterină; metrodinie. [Gen. -iei. / < fr. métralgie, cf. gr. metra – uter, algos – durere].
metralgiei
METRALGÍE s.f. (Med.) Durere uterină; metrodinie. [Gen. -iei. / < fr. métralgie, cf. gr. metra – uter, algos – durere].
metralgii
METRALGÍE s.f. (Med.) Durere uterină; metrodinie. [Gen. -iei. / < fr. métralgie, cf. gr. metra – uter, algos – durere].
metralgiile
METRALGÍE s.f. (Med.) Durere uterină; metrodinie. [Gen. -iei. / < fr. métralgie, cf. gr. metra – uter, algos – durere].
metralgiilor
METRALGÍE s.f. (Med.) Durere uterină; metrodinie. [Gen. -iei. / < fr. métralgie, cf. gr. metra – uter, algos – durere].
metreancă
metreancă, metrence s. f. 1. femeie ușuratică. 2. amantă. 3. femeie care poartă, de preferință, pantaloni.
metresa
METRÉSĂ, metrese, s. f. (Înv.) Amantă, întreținută, ibovnică. – Din fr. maîtresse. DOOM
metrésă (înv.) (me-tre-) s. f., g.-d. art. metrései; pl. metrése
metrese
METRÉSĂ, metrese, s. f. (Înv.) Amantă, întreținută, ibovnică. – Din fr. maîtresse. DOOM
metrésă (înv.) (me-tre-) s. f., g.-d. art. metrései; pl. metrése
metresei
METRÉSĂ, metrese, s. f. (Înv.) Amantă, întreținută, ibovnică. – Din fr. maîtresse. DOOM
metrésă (înv.) (me-tre-) s. f., g.-d. art. metrései; pl. metrése
metresele
METRÉSĂ, metrese, s. f. (Înv.) Amantă, întreținută, ibovnică. – Din fr. maîtresse. DOOM
metrésă (înv.) (me-tre-) s. f., g.-d. art. metrései; pl. metrése
metreselor
METRÉSĂ, metrese, s. f. (Înv.) Amantă, întreținută, ibovnică. – Din fr. maîtresse. DOOM
metrésă (înv.) (me-tre-) s. f., g.-d. art. metrései; pl. metrése
metreza
METRÉZĂ, metreze, s. f. (Cin.) Instrument pentru măsurarea lungimii filmelor. [Pr.: metröză] – Din fr. métreuse.
metreze
METRÉZĂ, metreze, s. f. (Cin.) Instrument pentru măsurarea lungimii filmelor. [Pr.: metröză] – Din fr. métreuse.
metrezei
METRÉZĂ, metreze, s. f. (Cin.) Instrument pentru măsurarea lungimii filmelor. [Pr.: metröză] – Din fr. métreuse.
metrezele
METRÉZĂ, metreze, s. f. (Cin.) Instrument pentru măsurarea lungimii filmelor. [Pr.: metröză] – Din fr. métreuse.
metrezelor
METRÉZĂ, metreze, s. f. (Cin.) Instrument pentru măsurarea lungimii filmelor. [Pr.: metröză] – Din fr. métreuse.
metri
KILOGRÁM-MÉTRU, kilogram-metri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. [Scris și: kilogrammetru, chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre. DOOM
!kilográm-métru (-lo-gram-, me-tru) s. m., art. kilográm-métrul; pl. kilográm-métri, art. kilográm-métrii; simb. kgm
metri
METRI- v. metro1-.
metri
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metric
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metrica
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metrica
MÍTRICĂ s. f. v. metrică. DOOM
métrică2 (ramură a poeticii / a muzicii) (me-tri-) s. f., g.-d. art. métricii
metrice
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metricei
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metricele
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metricelor
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metrici
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metrici
MÍTRICĂ s. f. v. metrică. DOOM
métrică2 (ramură a poeticii / a muzicii) (me-tri-) s. f., g.-d. art. métricii
metrician
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metriciana
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricianul
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricianului
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metriciene
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricienei
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricienele
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricienelor
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricieni
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricienii
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricienilor
METRICIÁN, -Ă s.m. și f. Cel care se ocupă de metrică (1) [în DN]. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. métricien].
metricii
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metricii
MÍTRICĂ s. f. v. metrică. DOOM
métrică2 (ramură a poeticii / a muzicii) (me-tri-) s. f., g.-d. art. métricii
metricile
MÍTRICĂ s. f. v. metrică. DOOM
métrică2 (ramură a poeticii / a muzicii) (me-tri-) s. f., g.-d. art. métricii
metricilor
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metricilor
MÍTRICĂ s. f. v. metrică. DOOM
métrică2 (ramură a poeticii / a muzicii) (me-tri-) s. f., g.-d. art. métricii
metricul
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metricului
MÉTRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik. DOOM
métric (me-tric) adj. m., pl. métrici; f. métrică, pl. métrice
metrie
-METRÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „măsurare”, „măsură”. [< fr. -métrie, it. -metria, cf. gr. metrion].
metrii
KILOGRÁM-MÉTRU, kilogram-metri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. [Scris și: kilogrammetru, chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre. DOOM
!kilográm-métru (-lo-gram-, me-tru) s. m., art. kilográm-métrul; pl. kilográm-métri, art. kilográm-métrii; simb. kgm
metrii
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metrilor
KILOGRÁM-MÉTRU, kilogram-metri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. [Scris și: kilogrammetru, chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre. DOOM
!kilográm-métru (-lo-gram-, me-tru) s. m., art. kilográm-métrul; pl. kilográm-métri, art. kilográm-métrii; simb. kgm
metrilor
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metrita
METRÍTĂ, metrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a uterului. – Din fr. métrite. DOOM
metrítă (me-tri-) s. f., g.-d. art. metrítei; pl. metríte
metrite
METRÍTĂ, metrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a uterului. – Din fr. métrite. DOOM
metrítă (me-tri-) s. f., g.-d. art. metrítei; pl. metríte
metritei
METRÍTĂ, metrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a uterului. – Din fr. métrite. DOOM
metrítă (me-tri-) s. f., g.-d. art. metrítei; pl. metríte
metritele
METRÍTĂ, metrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a uterului. – Din fr. métrite. DOOM
metrítă (me-tri-) s. f., g.-d. art. metrítei; pl. metríte
metritelor
METRÍTĂ, metrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a uterului. – Din fr. métrite. DOOM
metrítă (me-tri-) s. f., g.-d. art. metrítei; pl. metríte
metro
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metroanexita
METROANEXÍTĂ, metroanexite, s. f. Inflamație cronică sau acută a uterului și a anexelor acestuia (trompe și ovare). [Pr.: -tro-a-] – Din fr. métroannexite. DOOM
metroanexítă (me-tro-a-) s. f., g.-d. art. metroanexítei; pl. metroanexíte
metroanexite
METROANEXÍTĂ, metroanexite, s. f. Inflamație cronică sau acută a uterului și a anexelor acestuia (trompe și ovare). [Pr.: -tro-a-] – Din fr. métroannexite. DOOM
metroanexítă (me-tro-a-) s. f., g.-d. art. metroanexítei; pl. metroanexíte
metroanexitei
METROANEXÍTĂ, metroanexite, s. f. Inflamație cronică sau acută a uterului și a anexelor acestuia (trompe și ovare). [Pr.: -tro-a-] – Din fr. métroannexite. DOOM
metroanexítă (me-tro-a-) s. f., g.-d. art. metroanexítei; pl. metroanexíte
metroanexitele
METROANEXÍTĂ, metroanexite, s. f. Inflamație cronică sau acută a uterului și a anexelor acestuia (trompe și ovare). [Pr.: -tro-a-] – Din fr. métroannexite. DOOM
metroanexítă (me-tro-a-) s. f., g.-d. art. metroanexítei; pl. metroanexíte
metroanexitelor
METROANEXÍTĂ, metroanexite, s. f. Inflamație cronică sau acută a uterului și a anexelor acestuia (trompe și ovare). [Pr.: -tro-a-] – Din fr. métroannexite. DOOM
metroanexítă (me-tro-a-) s. f., g.-d. art. metroanexítei; pl. metroanexíte
metrocel
METROCÉL s.n. Hernie a uterului. [< fr. métrocèle, cf. gr. metra – uter, kele – hernie].
metrocelul
METROCÉL s.n. Hernie a uterului. [< fr. métrocèle, cf. gr. metra – uter, kele – hernie].
metrocelului
METROCÉL s.n. Hernie a uterului. [< fr. métrocèle, cf. gr. metra – uter, kele – hernie].
metrodinia
METRODINÍE s.f. (Med.) Metralgie. [Gen. -iei. / < fr. métrodynie].
metrodinie
METRODINÍE s.f. (Med.) Metralgie. [Gen. -iei. / < fr. métrodynie].
metrodiniei
METRODINÍE s.f. (Med.) Metralgie. [Gen. -iei. / < fr. métrodynie].
metrodinii
METRODINÍE s.f. (Med.) Metralgie. [Gen. -iei. / < fr. métrodynie].
metrodiniile
METRODINÍE s.f. (Med.) Metralgie. [Gen. -iei. / < fr. métrodynie].
metrodiniilor
METRODINÍE s.f. (Med.) Metralgie. [Gen. -iei. / < fr. métrodynie].
metrolog
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologa
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologe
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologei
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologele
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologelor
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologi
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologic
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologica
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologice
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicei
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicele
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicelor
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologici
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicii
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicilor
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicul
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologicului
METROLÓGIC, -Ă, metrologici, -ce, adj. Care aparține metrologiei, privitor la metrologie. – Din fr. métrologique. DOOM
metrológic (me-tro-) adj. m., pl. metrológici; f. metrológică, pl. metrológice
metrologie
METROLOGÍE s. f. Parte a fizicii care se ocupă cu măsurările precise, cu stabilirea unităților și cu procedeele de măsură etc. ♦ Totalitatea activităților (legale și administrative) privitoare la măsurări, la etaloane, la aparate și instrumente de măsură, precum și la supravegherea folosirii lor economice. – Din fr. métrologie. DOOM
metrologíe (me-tro-) s. f., art. metrología, g.-d. metrologíi, art. metrologíei
metrologii
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologilor
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologul
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metrologului
METROLÓG, -Ă, metrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în metrologie; persoană care lucrează în metrologie. – Din fr. métrologue. DOOM
metrológă (rar) (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrológei; pl. metrológe
metroman
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromana
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromane
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromanei
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromanele
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromanelor
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromani
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromania
METROMANÍE s.f. 1. (Rar) Mania de a face versuri. 2. Nimfomanie. [Gen. -iei. / < fr. métromanie].
metromanie
METROMANÍE s.f. 1. (Rar) Mania de a face versuri. 2. Nimfomanie. [Gen. -iei. / < fr. métromanie].
metromaniei
METROMANÍE s.f. 1. (Rar) Mania de a face versuri. 2. Nimfomanie. [Gen. -iei. / < fr. métromanie].
metromanii
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromanii
METROMANÍE s.f. 1. (Rar) Mania de a face versuri. 2. Nimfomanie. [Gen. -iei. / < fr. métromanie].
metromaniile
METROMANÍE s.f. 1. (Rar) Mania de a face versuri. 2. Nimfomanie. [Gen. -iei. / < fr. métromanie].
metromaniilor
METROMANÍE s.f. 1. (Rar) Mania de a face versuri. 2. Nimfomanie. [Gen. -iei. / < fr. métromanie].
metromanilor
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromanul
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metromanului
METROMÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Suferind de metromanie. [< fr. métromane].
metrometru
METROMÉTRU s.n. (Rar) Metronom. [< fr. métromètre].
metronoame
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome. DOOM
metronóm (me-tro-) s. n., pl. metronoáme
metronoamele
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome. DOOM
metronóm (me-tro-) s. n., pl. metronoáme
metronoamelor
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome. DOOM
metronóm (me-tro-) s. n., pl. metronoáme
metronom
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome. DOOM
metronóm (me-tro-) s. n., pl. metronoáme
metronom
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome.
metronomic
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomica
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomice
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicei
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicele
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicelor
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomici
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicii
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicilor
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicul
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomicului
METRONÓMIC, -Ă adj. Referitor la metronom, de metronom, cu metronomul. [< fr. métronomique].
metronomie
METRONOMÍE s. f. Ramură a metrologiei care se ocupă cu studiul și cu perfecționarea etaloanelor de măsură. – Din fr. métronomie. DOOM
metronomíe (me-tro-) s. f., art. metronomía, g.-d. metronomíi, art. metronomíei
metronomul
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome. DOOM
metronóm (me-tro-) s. n., pl. metronoáme
metronomului
METRONÓM, metronoame, s. n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se folosește în laboratoare, în muzică etc. [Pl. și: metronomuri] – Din fr. métronome. DOOM
metronóm (me-tro-) s. n., pl. metronoáme
metronoscoape
METRONOSCÓP s.n. Aparat care antrenează ochiul, silindu-l să citească corect. [< fr. métronoscope].
metronoscoapele
METRONOSCÓP s.n. Aparat care antrenează ochiul, silindu-l să citească corect. [< fr. métronoscope].
metronoscoapelor
METRONOSCÓP s.n. Aparat care antrenează ochiul, silindu-l să citească corect. [< fr. métronoscope].
metronoscop
METRONOSCÓP s.n. Aparat care antrenează ochiul, silindu-l să citească corect. [< fr. métronoscope].
metronoscopul
METRONOSCÓP s.n. Aparat care antrenează ochiul, silindu-l să citească corect. [< fr. métronoscope].
metronoscopului
METRONOSCÓP s.n. Aparat care antrenează ochiul, silindu-l să citească corect. [< fr. métronoscope].
metropatia
METROPATÍE, metropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile uterului. – Din fr. métropathie.
metropatie
METROPATÍE, metropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile uterului. – Din fr. métropathie.
metropatiei
METROPATÍE, metropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile uterului. – Din fr. métropathie.
metropatii
METROPATÍE, metropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile uterului. – Din fr. métropathie.
metropatiile
METROPATÍE, metropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile uterului. – Din fr. métropathie.
metropatiilor
METROPATÍE, metropatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile uterului. – Din fr. métropathie.
metropola
METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole. DOOM
metrópolă (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrópolei; pl. metrópole
metropole
METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole. DOOM
metrópolă (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrópolei; pl. metrópole
metropolei
METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole. DOOM
metrópolă (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrópolei; pl. metrópole
metropolele
METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole. DOOM
metrópolă (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrópolei; pl. metrópole
metropolelor
METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole. DOOM
metrópolă (me-tro-) s. f., g.-d. art. metrópolei; pl. metrópole
metropolie
METROPOLÍE s. f. v. mitropolie.
metropolit
METROPOLÍT s. m. v. mitropolit.
metropolitan
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitana
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitane
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanei
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanele
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanelor
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitani
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanii
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanilor
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanul
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolitanului
METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain. DOOM
metropolitán2 (metrou) (înv.) (me-tro-) s. n., pl. metropolitáne
metropolă
METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole.
metroragia
METRORAGÍE, metroragii, s. f. Eliminare de sânge provenit din uter, în afara ciclului menstrual; hemoragie uterină. – Din fr. métrorragie. DOOM
metroragíe (me-tro-) s. f., art. metroragía, g.-d. art. metroragíei; pl. metroragíi, art. metroragíile
metroragic
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragica
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragice
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicei
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicele
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicelor
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragici
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicii
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicilor
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicul
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragicului
METRORÁGIC, -Ă, metroragici, -ce, adj. (Med.) Referitor la metroragie. – Din fr. métrorragique.
metroragie
METRORAGÍE, metroragii, s. f. Eliminare de sânge provenit din uter, în afara ciclului menstrual; hemoragie uterină. – Din fr. métrorragie. DOOM
metroragíe (me-tro-) s. f., art. metroragía, g.-d. art. metroragíei; pl. metroragíi, art. metroragíile
metroragiei
METRORAGÍE, metroragii, s. f. Eliminare de sânge provenit din uter, în afara ciclului menstrual; hemoragie uterină. – Din fr. métrorragie. DOOM
metroragíe (me-tro-) s. f., art. metroragía, g.-d. art. metroragíei; pl. metroragíi, art. metroragíile
metroragii
METRORAGÍE, metroragii, s. f. Eliminare de sânge provenit din uter, în afara ciclului menstrual; hemoragie uterină. – Din fr. métrorragie. DOOM
metroragíe (me-tro-) s. f., art. metroragía, g.-d. art. metroragíei; pl. metroragíi, art. metroragíile
metroragiile
METRORAGÍE, metroragii, s. f. Eliminare de sânge provenit din uter, în afara ciclului menstrual; hemoragie uterină. – Din fr. métrorragie. DOOM
metroragíe (me-tro-) s. f., art. metroragía, g.-d. art. metroragíei; pl. metroragíi, art. metroragíile
metroragiilor
METRORAGÍE, metroragii, s. f. Eliminare de sânge provenit din uter, în afara ciclului menstrual; hemoragie uterină. – Din fr. métrorragie. DOOM
metroragíe (me-tro-) s. f., art. metroragía, g.-d. art. metroragíei; pl. metroragíi, art. metroragíile
metroree
METRORÉE s.f. (Med.) Scurgere mucoasă sau seroasă din cavitatea uterină. [Pron. -re-e. / cf. gr. metra – uter, rhein – a curge].
metroreea
METRORÉE s.f. (Med.) Scurgere mucoasă sau seroasă din cavitatea uterină. [Pron. -re-e. / cf. gr. metra – uter, rhein – a curge].
metroreei
METRORÉE s.f. (Med.) Scurgere mucoasă sau seroasă din cavitatea uterină. [Pron. -re-e. / cf. gr. metra – uter, rhein – a curge].
metrosalpingita
METROSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a uterului și a trompelor uterine. [< fr. métrosalpingite].
metrosalpingite
METROSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a uterului și a trompelor uterine. [< fr. métrosalpingite].
metrosalpingitei
METROSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a uterului și a trompelor uterine. [< fr. métrosalpingite].
metrou
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metroul
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metroului
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metrouri
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metrourile
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metrourilor
METRÓU, metrouri, s. n. Mijloc de transport în comun pe cale ferată urbană subterană, mai rar aeriană sau la nivelul solului; tren subteran, metropolitan (2). [Var.: metró s. n.] – Din fr. métro. DOOM
metróu (me-trou) s. n., art. metróul; pl. metróuri
metroza
METRÓZĂ, metroze, s. f. (Med.) Afecțiune uterină de origine hormonală sau nervoasă. – Din fr. métrose.
metroze
METRÓZĂ, metroze, s. f. (Med.) Afecțiune uterină de origine hormonală sau nervoasă. – Din fr. métrose.
metrozei
METRÓZĂ, metroze, s. f. (Med.) Afecțiune uterină de origine hormonală sau nervoasă. – Din fr. métrose.
metrozele
METRÓZĂ, metroze, s. f. (Med.) Afecțiune uterină de origine hormonală sau nervoasă. – Din fr. métrose.
metrozelor
METRÓZĂ, metroze, s. f. (Med.) Afecțiune uterină de origine hormonală sau nervoasă. – Din fr. métrose.
metru
KILOGRÁM-MÉTRU, kilogram-metri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. [Scris și: kilogrammetru, chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre. DOOM
!kilográm-métru (-lo-gram-, me-tru) s. m., art. kilográm-métrul; pl. kilográm-métri, art. kilográm-métrii; simb. kgm
metru
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metru
-METRU Element secund de compunere savantă, cu semnificația unității de măsură „metru1 (1) [în DN]”. [Cf. gr. metron – măsură].
metrul
KILOGRÁM-MÉTRU, kilogram-metri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. [Scris și: kilogrammetru, chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre. DOOM
!kilográm-métru (-lo-gram-, me-tru) s. m., art. kilográm-métrul; pl. kilográm-métri, art. kilográm-métrii; simb. kgm
metrul
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metrului
KILOGRÁM-MÉTRU, kilogram-metri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. [Scris și: kilogrammetru, chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre. DOOM
!kilográm-métru (-lo-gram-, me-tru) s. m., art. kilográm-métrul; pl. kilográm-métri, art. kilográm-métrii; simb. kgm
metrului
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metruri
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metrurile
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
metrurilor
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum. DOOM
métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m
meu
MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele. ◊ Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
meum
BRÍE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.
mexican
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexican
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicana
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicana
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicancă
MEXICÁNCĂ, mexicance, s. f. (Fam.) Femeie care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. – Mexican + suf. -că. DOOM
mexicáncă (fam.) s. f., g.-d. art. mexicáncei; pl. mexicánce
mexicane
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicane
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicane
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanei
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanei
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanele
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanele
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanelor
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanelor
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicani
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicani
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanii
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanii
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanilor
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanilor
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanist
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicanista
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicaniste
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicanistei
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicanistele
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicanistelor
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicanistica
MEXICANÍSTICĂ s.f. Studiul limbii și culturii mexicane. [Gen. -cii. / < germ. Mexikanistik].
mexicanistici
MEXICANÍSTICĂ s.f. Studiul limbii și culturii mexicane. [Gen. -cii. / < germ. Mexikanistik].
mexicanisticii
MEXICANÍSTICĂ s.f. Studiul limbii și culturii mexicane. [Gen. -cii. / < germ. Mexikanistik].
mexicanistul
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicanistului
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicaniști
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicaniștii
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicaniștilor
MEXICANÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în mexicanistică. [< germ. Mexikanist].
mexicano
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicano
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanul
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanul
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanule
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanule
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanului
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mexicanului
MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mexicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. mexicain. DOOM
mexicán adj. m., s. m., pl. mexicáni; adj. f., s. f. mexicánă, pl. mexicáne
mez
MEZ- v. mezo-.
mezalia
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliai
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliam
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalianța
MEZALIÁNȚĂ, mezalianțe, s. f. Căsătorie cu o persoană de condiție socială considerată inferioară. [Pr.: -li-an-] – Din fr. mésalliance. DOOM
!mezaliánță (me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezaliánței; pl. mezaliánțe
mezalianțe
MEZALIÁNȚĂ, mezalianțe, s. f. Căsătorie cu o persoană de condiție socială considerată inferioară. [Pr.: -li-an-] – Din fr. mésalliance. DOOM
!mezaliánță (me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezaliánței; pl. mezaliánțe
mezalianței
MEZALIÁNȚĂ, mezalianțe, s. f. Căsătorie cu o persoană de condiție socială considerată inferioară. [Pr.: -li-an-] – Din fr. mésalliance. DOOM
!mezaliánță (me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezaliánței; pl. mezaliánțe
mezalianțele
MEZALIÁNȚĂ, mezalianțe, s. f. Căsătorie cu o persoană de condiție socială considerată inferioară. [Pr.: -li-an-] – Din fr. mésalliance. DOOM
!mezaliánță (me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezaliánței; pl. mezaliánțe
mezalianțelor
MEZALIÁNȚĂ, mezalianțe, s. f. Căsătorie cu o persoană de condiție socială considerată inferioară. [Pr.: -li-an-] – Din fr. mésalliance. DOOM
!mezaliánță (me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezaliánței; pl. mezaliánțe
mezaliară
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliarăm
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliarăți
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliase
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliasem
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliaseră
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliaserăm
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliaserăți
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliaseși
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliaseți
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliat
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliat
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliata
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliate
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliatei
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliatele
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliatelor
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliatul
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliatului
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliau
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliază
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliași
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliați
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliați
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliații
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliaților
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalie
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliem
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliere
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliere
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalierea
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalieri
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalierii
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalierile
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalierilor
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliez
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezalieze
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliezi
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezaliind
MEZALIÁ vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].
mezanin
MEZANÍN, mezanine, s. n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj. – Din fr. mezzanine, it. mezzanino, germ. Mezzanin. DOOM
mezanín s. n., pl. mezaníne
mezanin
MEZANÍN s.n. Etaj mai scund care se află între parter și primul etaj. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. mezzanine, cf. it. mezzanino, germ. Mezzanin].
mezanine
MEZANÍN, mezanine, s. n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj. – Din fr. mezzanine, it. mezzanino, germ. Mezzanin. DOOM
mezanín s. n., pl. mezaníne
mezaninele
MEZANÍN, mezanine, s. n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj. – Din fr. mezzanine, it. mezzanino, germ. Mezzanin. DOOM
mezanín s. n., pl. mezaníne
mezaninelor
MEZANÍN, mezanine, s. n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj. – Din fr. mezzanine, it. mezzanino, germ. Mezzanin. DOOM
mezanín s. n., pl. mezaníne
mezaninul
MEZANÍN, mezanine, s. n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj. – Din fr. mezzanine, it. mezzanino, germ. Mezzanin. DOOM
mezanín s. n., pl. mezaníne
mezaninului
MEZANÍN, mezanine, s. n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj. – Din fr. mezzanine, it. mezzanino, germ. Mezzanin. DOOM
mezanín s. n., pl. mezaníne
mezartera
MEZARTÉRĂ s.f. Tunica mijlocie a arterei. [< fr. mésartère].
mezartere
MEZARTÉRĂ s.f. Tunica mijlocie a arterei. [< fr. mésartère].
mezarterei
MEZARTÉRĂ s.f. Tunica mijlocie a arterei. [< fr. mésartère].
mezarterele
MEZARTÉRĂ s.f. Tunica mijlocie a arterei. [< fr. mésartère].
mezarterelor
MEZARTÉRĂ s.f. Tunica mijlocie a arterei. [< fr. mésartère].
mezarterita
MEZARTERÍTĂ s.f. Inflamație a mezarterei. [< fr. mésartérite].
mezarterite
MEZARTERÍTĂ s.f. Inflamație a mezarterei. [< fr. mésartérite].
mezarteritei
MEZARTERÍTĂ s.f. Inflamație a mezarterei. [< fr. mésartérite].
mezat
MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat. DOOM
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
mezatul
MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat. DOOM
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
mezatului
MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat. DOOM
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
mezaturi
MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat. DOOM
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
mezaturile
MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat. DOOM
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
mezaturilor
MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat. DOOM
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
mezaventura
MEZAVENTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Pățanie, accident plictisitor; boroboață. [Cf. fr. mésaventure].
mezaventuri
MEZAVENTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Pățanie, accident plictisitor; boroboață. [Cf. fr. mésaventure].
mezaventurii
MEZAVENTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Pățanie, accident plictisitor; boroboață. [Cf. fr. mésaventure].
mezaventurile
MEZAVENTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Pățanie, accident plictisitor; boroboață. [Cf. fr. mésaventure].
mezaventurilor
MEZAVENTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Pățanie, accident plictisitor; boroboață. [Cf. fr. mésaventure].
mezcal
MEZCÁL s.n. v. mescal.
mezcal
MEZCÁL s.n. v. mescal.
mezdrea
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdreai
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdreală
MEZDREÁLĂ, mezdrele, s. f. (Regional) Cuțitoaie. – Variantă: mezdreá s. f.
mezdream
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrească
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdreau
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdreați
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdresc
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrește
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrești
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdri
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrii
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrim
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrind
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrire
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrire
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriră
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrirăm
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrirăți
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrise
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrisem
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriseră
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriserăm
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriserăți
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriseși
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriseți
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrit
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdrit
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriși
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezdriți
MEZDRÍ, mezdresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopli, a netezi cu cuțitoaia. 2. (Despre capre, oi) A roade. – Din bg. mezdrja. DOOM
mezdrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mezdrésc, imperf. 3 sg. mezdreá; conj. prez. 3 să mezdreáscă
mezel
MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. DOOM
mezél s. n., pl. mezéluri
mezelar
MEZELÁR, mezelari, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau vinde mezeluri. – Mezel + suf. -ar. DOOM
mezelár (rar) s. m., pl. mezelári
mezelari
MEZELÁR, mezelari, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau vinde mezeluri. – Mezel + suf. -ar. DOOM
mezelár (rar) s. m., pl. mezelári
mezelarii
MEZELÁR, mezelari, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau vinde mezeluri. – Mezel + suf. -ar. DOOM
mezelár (rar) s. m., pl. mezelári
mezelarilor
MEZELÁR, mezelari, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau vinde mezeluri. – Mezel + suf. -ar. DOOM
mezelár (rar) s. m., pl. mezelári
mezelarul
MEZELÁR, mezelari, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau vinde mezeluri. – Mezel + suf. -ar. DOOM
mezelár (rar) s. m., pl. mezelári
mezelarului
MEZELÁR, mezelari, s. m. (Rar) Persoană care prepară sau vinde mezeluri. – Mezel + suf. -ar. DOOM
mezelár (rar) s. m., pl. mezelári
mezelic
MEZELÍC s. n. v. mizilic. DOOM
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelicul
MEZELÍC s. n. v. mizilic. DOOM
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelicului
MEZELÍC s. n. v. mizilic. DOOM
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelicuri
MEZELÍC s. n. v. mizilic. DOOM
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelicurile
MEZELÍC s. n. v. mizilic. DOOM
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelicurilor
MEZELÍC s. n. v. mizilic. DOOM
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelul
MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. DOOM
mezél s. n., pl. mezéluri
mezelului
MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. DOOM
mezél s. n., pl. mezéluri
mezeluri
MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. DOOM
mezél s. n., pl. mezéluri
mezelurile
MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. DOOM
mezél s. n., pl. mezéluri
mezelurilor
MEZÉL, mezeluri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat mai multor preparate alimentare din carne, de tipul salamului. – Din tc. meze. DOOM
mezél s. n., pl. mezéluri
mezelăria
MEZELĂRÍE, mezelării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin de mezeluri. – Mezelar + suf. -ie. DOOM
mezelăríe (rar) s. f., art. mezelăría, g.-d. art. mezelăríei; pl. mezelăríi, art. mezelăríile
mezelărie
MEZELĂRÍE, mezelării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin de mezeluri. – Mezelar + suf. -ie. DOOM
mezelăríe (rar) s. f., art. mezelăría, g.-d. art. mezelăríei; pl. mezelăríi, art. mezelăríile
mezelăriei
MEZELĂRÍE, mezelării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin de mezeluri. – Mezelar + suf. -ie. DOOM
mezelăríe (rar) s. f., art. mezelăría, g.-d. art. mezelăríei; pl. mezelăríi, art. mezelăríile
mezelării
MEZELĂRÍE, mezelării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin de mezeluri. – Mezelar + suf. -ie. DOOM
mezelăríe (rar) s. f., art. mezelăría, g.-d. art. mezelăríei; pl. mezelăríi, art. mezelăríile
mezelăriile
MEZELĂRÍE, mezelării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin de mezeluri. – Mezelar + suf. -ie. DOOM
mezelăríe (rar) s. f., art. mezelăría, g.-d. art. mezelăríei; pl. mezelăríi, art. mezelăríile
mezelăriilor
MEZELĂRÍE, mezelării, s. f. (Rar) Fabrică sau magazin de mezeluri. – Mezelar + suf. -ie. DOOM
mezelăríe (rar) s. f., art. mezelăría, g.-d. art. mezelăríei; pl. mezelăríi, art. mezelăríile
mezencefal
MEZENCEFÁL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzând părții superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mésencéphale. DOOM
!mezencefál (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezencefále
mezencefal
MEZENCEFÁL s.n. (Anat.) Creierul mijlociu. [Pl. -luri, -le. / < fr. mésencéphale, cf. gr. mesos – mijlociu, enkephalos – creier].
mezencefale
MEZENCEFÁL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzând părții superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mésencéphale. DOOM
!mezencefál (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezencefále
mezencefalele
MEZENCEFÁL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzând părții superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mésencéphale. DOOM
!mezencefál (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezencefále
mezencefalelor
MEZENCEFÁL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzând părții superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mésencéphale. DOOM
!mezencefál (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezencefále
mezencefalul
MEZENCEFÁL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzând părții superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mésencéphale. DOOM
!mezencefál (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezencefále
mezencefalului
MEZENCEFÁL, mezencefale, s. n. Segment al creierului corespunzând părții superioare a trunchiului cerebral. – Din fr. mésencéphale. DOOM
!mezencefál (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezencefále
mezenchim
MEZENCHÍM, mezenchime, s. n. Țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanță omogenă și din care se formează ulterior vasele sangvine și limfatice, țesutul conjunctiv etc. – Din fr. mésenchyme. DOOM
!mezenchím (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezenchíme
mezenchimatoza
MEZENCHIMATÓZĂ s.f. Degenerescență a țesuturilor provenite din mezenchim. [< fr. mésenchymatose].
mezenchimatoze
MEZENCHIMATÓZĂ s.f. Degenerescență a țesuturilor provenite din mezenchim. [< fr. mésenchymatose].
mezenchimatozei
MEZENCHIMATÓZĂ s.f. Degenerescență a țesuturilor provenite din mezenchim. [< fr. mésenchymatose].
mezenchime
MEZENCHÍM, mezenchime, s. n. Țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanță omogenă și din care se formează ulterior vasele sangvine și limfatice, țesutul conjunctiv etc. – Din fr. mésenchyme. DOOM
!mezenchím (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezenchíme
mezenchimele
MEZENCHÍM, mezenchime, s. n. Țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanță omogenă și din care se formează ulterior vasele sangvine și limfatice, țesutul conjunctiv etc. – Din fr. mésenchyme. DOOM
!mezenchím (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezenchíme
mezenchimelor
MEZENCHÍM, mezenchime, s. n. Țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanță omogenă și din care se formează ulterior vasele sangvine și limfatice, țesutul conjunctiv etc. – Din fr. mésenchyme. DOOM
!mezenchím (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezenchíme
mezenchimul
MEZENCHÍM, mezenchime, s. n. Țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanță omogenă și din care se formează ulterior vasele sangvine și limfatice, țesutul conjunctiv etc. – Din fr. mésenchyme. DOOM
!mezenchím (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezenchíme
mezenchimului
MEZENCHÍM, mezenchime, s. n. Țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanță omogenă și din care se formează ulterior vasele sangvine și limfatice, țesutul conjunctiv etc. – Din fr. mésenchyme. DOOM
!mezenchím (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezenchíme
mezenter
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère. DOOM
!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére
mezentere
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère. DOOM
!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére
mezenterele
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère. DOOM
!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére
mezenterelor
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère. DOOM
!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére
mezenteric
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezenterica
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezenterice
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericei
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericele
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericelor
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezenterici
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericii
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericilor
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericul
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezentericului
MEZENTÉRIC, -Ă, mezenterici, -ce, adj. Care aparține mezenterului, privitor la mezenter. – Din fr. mésentérique. DOOM
!mezentéric (me-zen-/mez-en-) adj. m., pl. mezentérici; f. mezentérică, pl. mezentérice
mezenterita
MEZENTERÍTĂ, mezenterite, s. f. (Med.) Inflamație a mezenterului. – Din fr. mésentérite.
mezenterite
MEZENTERÍTĂ, mezenterite, s. f. (Med.) Inflamație a mezenterului. – Din fr. mésentérite.
mezenteritei
MEZENTERÍTĂ, mezenterite, s. f. (Med.) Inflamație a mezenterului. – Din fr. mésentérite.
mezenteritele
MEZENTERÍTĂ, mezenterite, s. f. (Med.) Inflamație a mezenterului. – Din fr. mésentérite.
mezenteritelor
MEZENTERÍTĂ, mezenterite, s. f. (Med.) Inflamație a mezenterului. – Din fr. mésentérite.
mezenterul
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère. DOOM
!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére
mezenterului
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère. DOOM
!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére
mezentius
Mezentius, rege etrusc care a luptat alături de Turnus împotriva troienilor. A fost ucis în luptă de către Aeneas, atît el cît și fiul său, Lausus.
mezențiu
Mezențiu = Mezentius.
mezereum
TULICHÍNĂ, tulichine, s. f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe roșii de forma boabelor de mazăre (Daphne mezereum). – Et. nec.
mezi
MEZI s. m. pl. (Mat.) Numitorul primului raport și numărătorul celui de al doilea raport al unei proporții, considerați împreună. – Cf. lat. medius, it. medio. DOOM
mezi (mat.) s. m. pl., art. mézii
mezii
MEZI s. m. pl. (Mat.) Numitorul primului raport și numărătorul celui de al doilea raport al unei proporții, considerați împreună. – Cf. lat. medius, it. medio. DOOM
mezi (mat.) s. m. pl., art. mézii
mezil
MEZÍL s. m. v. menzil.
mezilor
MEZI s. m. pl. (Mat.) Numitorul primului raport și numărătorul celui de al doilea raport al unei proporții, considerați împreună. – Cf. lat. medius, it. medio. DOOM
mezi (mat.) s. m. pl., art. mézii
mezin
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezin
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezina
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezina
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezine
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezine
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinei
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinei
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinele
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinele
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinelor
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinelor
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezini
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezini
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinii
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinii
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinilor
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinilor
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinul
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinul
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinului
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezinului
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ. DOOM
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezo
MEZO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „central”, „care stă în centru”, „mediu”, „median”, „mijlociu”, „intermediar”. [Var. mez-, scris și meso-. / < fr. méso-, it. meso-, cf. gr. mesos – mijloc].
mezoblast
MEZOBLÁST, mezoblaste, s. n. (Anat.) Mezoderm. – Din fr. mésoblaste.
mezoblastic
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblastica
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblastice
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticei
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticele
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticelor
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblastici
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticii
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticilor
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticul
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezoblasticului
MEZOBLÁSTIC, -Ă, mezoblastici, -ce, adj. (Anat.) Al mezoblastului. – Din fr. mésoblastique.
mezocardia
MEZOCARDÍE s.f. (Med.) Alterare a poziției inimii, care este deplasată către mijloc. [Gen. -iei. / cf. it. mesocardia].
mezocardie
MEZOCARDÍE s.f. (Med.) Alterare a poziției inimii, care este deplasată către mijloc. [Gen. -iei. / cf. it. mesocardia].
mezocardiei
MEZOCARDÍE s.f. (Med.) Alterare a poziției inimii, care este deplasată către mijloc. [Gen. -iei. / cf. it. mesocardia].
mezocardii
MEZOCARDÍE s.f. (Med.) Alterare a poziției inimii, care este deplasată către mijloc. [Gen. -iei. / cf. it. mesocardia].
mezocarp
MEZOCÁRP s. n. Parte cărnoasă a unui fruct, cuprinsă între coajă și sâmbure. – Din fr. mésocarpe. DOOM
mezocárp s. n.
mezocarpul
MEZOCÁRP s. n. Parte cărnoasă a unui fruct, cuprinsă între coajă și sâmbure. – Din fr. mésocarpe. DOOM
mezocárp s. n.
mezocarpului
MEZOCÁRP s. n. Parte cărnoasă a unui fruct, cuprinsă între coajă și sâmbure. – Din fr. mésocarpe. DOOM
mezocárp s. n.
mezocarpuri
MEZOCÁRP s. n. Parte cărnoasă a unui fruct, cuprinsă între coajă și sâmbure. – Din fr. mésocarpe. DOOM
mezocárp s. n.
mezocarpurile
MEZOCÁRP s. n. Parte cărnoasă a unui fruct, cuprinsă între coajă și sâmbure. – Din fr. mésocarpe. DOOM
mezocárp s. n.
mezocarpurilor
MEZOCÁRP s. n. Parte cărnoasă a unui fruct, cuprinsă între coajă și sâmbure. – Din fr. mésocarpe. DOOM
mezocárp s. n.
mezocefal
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefala
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefale
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalei
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalele
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalelor
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefali
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalii
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalilor
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalul
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezocefalului
MEZOCEFÁL, -Ă, mezocefali, -e, adj. (Med.; despre oameni; adesea substantivat) Care are craniul de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; (despre craniu) care are formă intermediară între brahicefal și dolihocefal. – Din fr. mésocéphale.
mezoclima
MEZOCLÍMĂ s.f. Climă a unei regiuni restrânse cuprinsă în interiorul unei zone macroclimatice, cu particularități impuse de condițiile geologice locale; climat local. [Et. incertă].
mezoclime
MEZOCLÍMĂ s.f. Climă a unei regiuni restrânse cuprinsă în interiorul unei zone macroclimatice, cu particularități impuse de condițiile geologice locale; climat local. [Et. incertă].
mezoclimei
MEZOCLÍMĂ s.f. Climă a unei regiuni restrânse cuprinsă în interiorul unei zone macroclimatice, cu particularități impuse de condițiile geologice locale; climat local. [Et. incertă].
mezoclimele
MEZOCLÍMĂ s.f. Climă a unei regiuni restrânse cuprinsă în interiorul unei zone macroclimatice, cu particularități impuse de condițiile geologice locale; climat local. [Et. incertă].
mezoclimelor
MEZOCLÍMĂ s.f. Climă a unei regiuni restrânse cuprinsă în interiorul unei zone macroclimatice, cu particularități impuse de condițiile geologice locale; climat local. [Et. incertă].
mezocolon
MEZOCOLÓN s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mésocôlon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].
mezocolonul
MEZOCOLÓN s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mésocôlon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].
mezocolonului
MEZOCOLÓN s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mésocôlon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].
mezocolonuri
MEZOCOLÓN s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mésocôlon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].
mezocolonurile
MEZOCOLÓN s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mésocôlon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].
mezocolonurilor
MEZOCOLÓN s.n. (Anat.) Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior. [< fr. mésocôlon, cf. gr. mesos – mijloc, kolon – intestin gros].
mezoderm
MEZODÉRM, mezoderme, s. n. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, formată în cea mai mare parte din mezenchim. – Din fr. mésoderme. DOOM
mezodérm s. n., pl. mezodérme
mezoderme
MEZODÉRM, mezoderme, s. n. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, formată în cea mai mare parte din mezenchim. – Din fr. mésoderme. DOOM
mezodérm s. n., pl. mezodérme
mezodermele
MEZODÉRM, mezoderme, s. n. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, formată în cea mai mare parte din mezenchim. – Din fr. mésoderme. DOOM
mezodérm s. n., pl. mezodérme
mezodermelor
MEZODÉRM, mezoderme, s. n. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, formată în cea mai mare parte din mezenchim. – Din fr. mésoderme. DOOM
mezodérm s. n., pl. mezodérme
mezodermic
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermica
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermice
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicei
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicele
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicelor
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermici
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicii
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicilor
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicul
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermicului
MEZODÉRMIC, -Ă, mezodermici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezoderm. ◊ Muguri mezodermici = dilatații bilaterale simetrice ale peretelui endodermic al gastrulei, din care se dezvoltă mezodermul. – Din fr. mésodermique.
mezodermoza
MEZODERMÓZĂ, mezodermoze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru virozele care au afinitate pentru țesuturile și organele provenite din mezoderm. – Din fr. mésodermose.
mezodermoze
MEZODERMÓZĂ, mezodermoze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru virozele care au afinitate pentru țesuturile și organele provenite din mezoderm. – Din fr. mésodermose.
mezodermozei
MEZODERMÓZĂ, mezodermoze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru virozele care au afinitate pentru țesuturile și organele provenite din mezoderm. – Din fr. mésodermose.
mezodermozele
MEZODERMÓZĂ, mezodermoze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru virozele care au afinitate pentru țesuturile și organele provenite din mezoderm. – Din fr. mésodermose.
mezodermozelor
MEZODERMÓZĂ, mezodermoze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru virozele care au afinitate pentru țesuturile și organele provenite din mezoderm. – Din fr. mésodermose.
mezodermul
MEZODÉRM, mezoderme, s. n. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, formată în cea mai mare parte din mezenchim. – Din fr. mésoderme. DOOM
mezodérm s. n., pl. mezodérme
mezodermului
MEZODÉRM, mezoderme, s. n. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, formată în cea mai mare parte din mezenchim. – Din fr. mésoderme. DOOM
mezodérm s. n., pl. mezodérme
mezofil
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofil
MEZOFÍL, (2) mezofile, s. n. 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă. 2. Microorganism care se dezvoltă la temperaturi medii. – Din fr. mésophylle. DOOM
!mezofíl s. n., (microorganisme) pl. mezofíle
mezofila
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofile
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofile
MEZOFÍL, (2) mezofile, s. n. 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă. 2. Microorganism care se dezvoltă la temperaturi medii. – Din fr. mésophylle. DOOM
!mezofíl s. n., (microorganisme) pl. mezofíle
mezofilei
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilele
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilele
MEZOFÍL, (2) mezofile, s. n. 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă. 2. Microorganism care se dezvoltă la temperaturi medii. – Din fr. mésophylle. DOOM
!mezofíl s. n., (microorganisme) pl. mezofíle
mezofilelor
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilelor
MEZOFÍL, (2) mezofile, s. n. 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă. 2. Microorganism care se dezvoltă la temperaturi medii. – Din fr. mésophylle. DOOM
!mezofíl s. n., (microorganisme) pl. mezofíle
mezofili
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilii
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofililor
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilul
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilul
MEZOFÍL, (2) mezofile, s. n. 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă. 2. Microorganism care se dezvoltă la temperaturi medii. – Din fr. mésophylle. DOOM
!mezofíl s. n., (microorganisme) pl. mezofíle
mezofilului
MEZOFÍL s.n. Țesut cuprins între cele două membrane exterioare ale frunzei, care conține clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvoltă la temperatură moderată (între 10 și 45
mezofilului
MEZOFÍL, (2) mezofile, s. n. 1. Țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă. 2. Microorganism care se dezvoltă la temperaturi medii. – Din fr. mésophylle. DOOM
!mezofíl s. n., (microorganisme) pl. mezofíle
mezofit
MEZOFÍT, -Ă adj., s.f. (Plantă) care se dezvoltă în condiții de temperatură și de umiditate mijlocii. [< fr. mésophyte, cf. gr. mesos – mijlociu, phyton – plantă].
mezofita
MEZOFÍTĂ, mezofite, adj., s. f. (Plantă) care se dezvoltă în regiuni cu climă temperată și în condiții de umiditate moderată. – Din fr. mésophyte. DOOM
mezofítă adj. f., s. f., pl. mezofíte
mezofite
MEZOFÍTĂ, mezofite, adj., s. f. (Plantă) care se dezvoltă în regiuni cu climă temperată și în condiții de umiditate moderată. – Din fr. mésophyte. DOOM
mezofítă adj. f., s. f., pl. mezofíte
mezofitei
MEZOFÍTĂ, mezofite, adj., s. f. (Plantă) care se dezvoltă în regiuni cu climă temperată și în condiții de umiditate moderată. – Din fr. mésophyte. DOOM
mezofítă adj. f., s. f., pl. mezofíte
mezofitele
MEZOFÍTĂ, mezofite, adj., s. f. (Plantă) care se dezvoltă în regiuni cu climă temperată și în condiții de umiditate moderată. – Din fr. mésophyte. DOOM
mezofítă adj. f., s. f., pl. mezofíte
mezofitelor
MEZOFÍTĂ, mezofite, adj., s. f. (Plantă) care se dezvoltă în regiuni cu climă temperată și în condiții de umiditate moderată. – Din fr. mésophyte. DOOM
mezofítă adj. f., s. f., pl. mezofíte
mezogastre
MEZOGÁSTRU, mezogastre, s. n. (Anat.) Regiune mijlocie a abdomenului. – Din fr. mésogastre.
mezogastrele
MEZOGÁSTRU, mezogastre, s. n. (Anat.) Regiune mijlocie a abdomenului. – Din fr. mésogastre.
mezogastrelor
MEZOGÁSTRU, mezogastre, s. n. (Anat.) Regiune mijlocie a abdomenului. – Din fr. mésogastre.
mezogastric
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastrica
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastrice
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricei
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricele
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricelor
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastrici
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricii
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricilor
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricul
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastricului
MEZOGÁSTRIC, -Ă, mezogastrici, -ce, adj. (Anat.) Referitor la mezogastru, al mezogastrului. – Din fr. mésogastrique.
mezogastru
MEZOGÁSTRU, mezogastre, s. n. (Anat.) Regiune mijlocie a abdomenului. – Din fr. mésogastre.
mezogastrul
MEZOGÁSTRU, mezogastre, s. n. (Anat.) Regiune mijlocie a abdomenului. – Din fr. mésogastre.
mezogastrului
MEZOGÁSTRU, mezogastre, s. n. (Anat.) Regiune mijlocie a abdomenului. – Din fr. mésogastre.
mezoglee
MEZOGLÉE, mezoglee, s. f. (Zool.) Strat intermediar gelatinos situat între straturile celulare externe și interne ale corpului spongierilor și celenteratelor. – Din fr. mésoglée.
mezogleea
MEZOGLÉE, mezoglee, s. f. (Zool.) Strat intermediar gelatinos situat între straturile celulare externe și interne ale corpului spongierilor și celenteratelor. – Din fr. mésoglée.
mezogleei
MEZOGLÉE, mezoglee, s. f. (Zool.) Strat intermediar gelatinos situat între straturile celulare externe și interne ale corpului spongierilor și celenteratelor. – Din fr. mésoglée.
mezogleele
MEZOGLÉE, mezoglee, s. f. (Zool.) Strat intermediar gelatinos situat între straturile celulare externe și interne ale corpului spongierilor și celenteratelor. – Din fr. mésoglée.
mezogleelor
MEZOGLÉE, mezoglee, s. f. (Zool.) Strat intermediar gelatinos situat între straturile celulare externe și interne ale corpului spongierilor și celenteratelor. – Din fr. mésoglée.
mezolitic
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezolitica
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezolitice
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticei
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticele
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticelor
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezolitici
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticii
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticilor
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticul
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezoliticului
MEZOLÍTIC, -Ă, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternară, situată între epoca paleolitică și cea neolitică. ◊ Serie de strate geologice din mezolitic (2). – Din fr. mésolithique. DOOM
mezolític2 s. n.
mezologia
MEZOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază influența mediilor asupra organismelor. – Din fr. mésologie. DOOM
mezologíe s. f., art. mezología, g.-d. mezologíi, art. mezologíei
mezologic
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologica
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologice
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicei
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicele
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicelor
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologici
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicii
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicilor
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicul
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologicului
MEZOLÓGIC, -Ă, mezologici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la mezologie, de mezologie. – Din fr. mésologique.
mezologie
MEZOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază influența mediilor asupra organismelor. – Din fr. mésologie. DOOM
mezologíe s. f., art. mezología, g.-d. mezologíi, art. mezologíei
mezologiei
MEZOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază influența mediilor asupra organismelor. – Din fr. mésologie. DOOM
mezologíe s. f., art. mezología, g.-d. mezologíi, art. mezologíei
mezologii
MEZOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază influența mediilor asupra organismelor. – Din fr. mésologie. DOOM
mezologíe s. f., art. mezología, g.-d. mezologíi, art. mezologíei
mezomer
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomera
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomere
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomerei
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomerele
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomerelor
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomeri
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomeria
MEZOMERÍE s. f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei substanțe între formele ei izomere electronic; structură intermediară. – Din fr. mésomérie.
mezomerie
MEZOMERÍE s. f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei substanțe între formele ei izomere electronic; structură intermediară. – Din fr. mésomérie.
mezomeriei
MEZOMERÍE s. f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei substanțe între formele ei izomere electronic; structură intermediară. – Din fr. mésomérie.
mezomerii
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomerii
MEZOMERÍE s. f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei substanțe între formele ei izomere electronic; structură intermediară. – Din fr. mésomérie.
mezomerilor
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomerul
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomerului
MEZOMÉR, -Ă, mezomeri, -e, adj. (Chim.; despre substanțe) Care este în stare de mezomerie. ◊ Structură (sau formulă) mezomeră = structură ipotetică limitată care ar oferi imaginea structurii electronice a unor substanțe. – Din fr. mésomère.
mezomorf
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfa
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfe
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfei
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfele
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfelor
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfi
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfică
MEZOMÓRFICĂ, mezomorfice, adj. (Fiz.; în sintagma) Stare mezomorfică = stare de agregare a materiei între starea cristalină și cea amorfă. – Din fr. mésomorphique.
mezomorfii
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfilor
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorful
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezomorfului
MEZOMÓRF, -Ă, mezomorfi, -e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care prezintă stare mezomorfică. – Din fr. mésomorphe.
mezon
MEZÓN, mezoni, s. m. Particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului. – Din fr. méson, germ. Meson. DOOM
mezón s. m., pl. mezóni
mezonephros
MEZONEPHRÓS s. n. (Anat.) A doua fază în dezvoltarea rinichiului la embrion. [Pr.: -fros] – Din fr. mésonéphros.
mezonephrosul
MEZONEPHRÓS s. n. (Anat.) A doua fază în dezvoltarea rinichiului la embrion. [Pr.: -fros] – Din fr. mésonéphros.
mezonephrosului
MEZONEPHRÓS s. n. (Anat.) A doua fază în dezvoltarea rinichiului la embrion. [Pr.: -fros] – Din fr. mésonéphros.
mezoni
MEZÓN, mezoni, s. m. Particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului. – Din fr. méson, germ. Meson. DOOM
mezón s. m., pl. mezóni
mezonic
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonica
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonice
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicei
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicele
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicelor
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonici
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicii
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicilor
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicul
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonicului
MEZÓNIC, -Ă, mezonici, -ce, adj. Referitor la mezoni, care aparține mezonilor. – Mezon + suf. -ic. DOOM
mezónic adj. m., pl. mezónici; f. mezónică, pl. mezónice
mezonii
MEZÓN, mezoni, s. m. Particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului. – Din fr. méson, germ. Meson. DOOM
mezón s. m., pl. mezóni
mezonilor
MEZÓN, mezoni, s. m. Particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului. – Din fr. méson, germ. Meson. DOOM
mezón s. m., pl. mezóni
mezonul
MEZÓN, mezoni, s. m. Particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului. – Din fr. méson, germ. Meson. DOOM
mezón s. m., pl. mezóni
mezonului
MEZÓN, mezoni, s. m. Particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului. – Din fr. méson, germ. Meson. DOOM
mezón s. m., pl. mezóni
mezopauza
MEZOPÁUZĂ s. f. Strat atmosferic de tranziție între mezosferă și termosfera atmosferei terestre caracterizat prin valori termice minime. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. mésopause (după pauză).
mezopauze
MEZOPÁUZĂ s. f. Strat atmosferic de tranziție între mezosferă și termosfera atmosferei terestre caracterizat prin valori termice minime. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. mésopause (după pauză).
mezopauzei
MEZOPÁUZĂ s. f. Strat atmosferic de tranziție între mezosferă și termosfera atmosferei terestre caracterizat prin valori termice minime. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. mésopause (după pauză).
mezorelief
MEZORELIÉF, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a acțiunii de coroziune a agenților externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mésorelief.
mezorelieful
MEZORELIÉF, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a acțiunii de coroziune a agenților externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mésorelief.
mezoreliefului
MEZORELIÉF, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a acțiunii de coroziune a agenților externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mésorelief.
mezoreliefuri
MEZORELIÉF, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a acțiunii de coroziune a agenților externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mésorelief.
mezoreliefurile
MEZORELIÉF, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a acțiunii de coroziune a agenților externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mésorelief.
mezoreliefurilor
MEZORELIÉF, mezoreliefuri, s. n. (Geol.) Formă de relief cu dimensiuni reduse ca urmare a acțiunii de coroziune a agenților externi. [Pr.: -li-ef] – Din fr. mésorelief.
mezoscaf
MEZOSCÁF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe. DOOM
!mezoscáf (-zos-caf/-zo-scaf) s. n., pl. mezoscáfe
mezoscafe
MEZOSCÁF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe. DOOM
!mezoscáf (-zos-caf/-zo-scaf) s. n., pl. mezoscáfe
mezoscafele
MEZOSCÁF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe. DOOM
!mezoscáf (-zos-caf/-zo-scaf) s. n., pl. mezoscáfe
mezoscafelor
MEZOSCÁF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe. DOOM
!mezoscáf (-zos-caf/-zo-scaf) s. n., pl. mezoscáfe
mezoscaful
MEZOSCÁF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe. DOOM
!mezoscáf (-zos-caf/-zo-scaf) s. n., pl. mezoscáfe
mezoscafului
MEZOSCÁF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe. DOOM
!mezoscáf (-zos-caf/-zo-scaf) s. n., pl. mezoscáfe
mezosfera
MEZOSFÉRĂ s. f. Înveliș cuprins între 1200 și 2900 km în adâncimea Pământului; strat atmosferic care se întinde deasupra stratosferei și sub ionosferă, respectiv între cca 50 și 85 km înălțime. – Din fr. mésosphère. DOOM
!mezosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. mezosférei
mezosfere
MEZOSFÉRĂ s. f. Înveliș cuprins între 1200 și 2900 km în adâncimea Pământului; strat atmosferic care se întinde deasupra stratosferei și sub ionosferă, respectiv între cca 50 și 85 km înălțime. – Din fr. mésosphère. DOOM
!mezosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. mezosférei
mezosferei
MEZOSFÉRĂ s. f. Înveliș cuprins între 1200 și 2900 km în adâncimea Pământului; strat atmosferic care se întinde deasupra stratosferei și sub ionosferă, respectiv între cca 50 și 85 km înălțime. – Din fr. mésosphère. DOOM
!mezosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. mezosférei
mezotelii
MEZOTÉLIU, mezotelii, s. n. (Biol.) Strat de celule de origine mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din fr. mésothélium.
mezoteliile
MEZOTÉLIU, mezotelii, s. n. (Biol.) Strat de celule de origine mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din fr. mésothélium.
mezoteliilor
MEZOTÉLIU, mezotelii, s. n. (Biol.) Strat de celule de origine mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din fr. mésothélium.
mezoteliu
MEZOTÉLIU, mezotelii, s. n. (Biol.) Strat de celule de origine mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din fr. mésothélium.
mezoteliul
MEZOTÉLIU, mezotelii, s. n. (Biol.) Strat de celule de origine mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din fr. mésothélium.
mezoteliului
MEZOTÉLIU, mezotelii, s. n. (Biol.) Strat de celule de origine mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din fr. mésothélium.
mezoterm
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezoterma
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermal
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermala
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermale
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalei
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalele
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalelor
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermali
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalii
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalilor
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalul
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezotermalului
MEZOTERMÁL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal. DOOM
mezotermál adj. m., pl. mezotermáli; f. mezotermálă, pl. mezotermále
mezoterme
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermei
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermele
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermelor
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermi
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermii
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermilor
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermul
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotermului
MEZOTÉRM, -Ă adj. (Despre plante) Care preferă regiunile cu temperatură medie. [< fr. mésotherme, cf. gr. mesos – mijlociu, therme – căldură].
mezotorace
MEZOTORÁCE, mezotorace, s. n. (Entom.) Al doilea segment al toracelui la insecte, de care sunt prinse aripile anterioare și a doua pereche de picioare. – Din fr. mésothorax. DOOM
mezotoráce s. n., pl. mezotoráce
mezotoracele
MEZOTORÁCE, mezotorace, s. n. (Entom.) Al doilea segment al toracelui la insecte, de care sunt prinse aripile anterioare și a doua pereche de picioare. – Din fr. mésothorax. DOOM
mezotoráce s. n., pl. mezotoráce
mezotoracelor
MEZOTORÁCE, mezotorace, s. n. (Entom.) Al doilea segment al toracelui la insecte, de care sunt prinse aripile anterioare și a doua pereche de picioare. – Din fr. mésothorax. DOOM
mezotoráce s. n., pl. mezotoráce
mezotoracelui
MEZOTORÁCE, mezotorace, s. n. (Entom.) Al doilea segment al toracelui la insecte, de care sunt prinse aripile anterioare și a doua pereche de picioare. – Din fr. mésothorax. DOOM
mezotoráce s. n., pl. mezotoráce
mezotoracic
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracica
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracice
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicei
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicele
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicelor
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracici
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicii
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicilor
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicul
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotoracicului
MEZOTORÁCIC, -Ă, mezotoracici, -ce, adj. (Entom.) Care ține de mezotorace. – Din fr. mésothoracique.
mezotorax
MEZOTORÁX s. n. Al doilea inel al toracelui insectelor, de care sînt prinse aripile anterioare și a doua pereche de picioare.
mezotoriu
MEZOTÓRIU s.n. Izotop al radiului, obținut prin dezintegrarea radiului. [< fr. mésothorium].
mezotoriul
MEZOTÓRIU s.n. Izotop al radiului, obținut prin dezintegrarea radiului. [< fr. mésothorium].
mezotoriului
MEZOTÓRIU s.n. Izotop al radiului, obținut prin dezintegrarea radiului. [< fr. mésothorium].
mezotron
MEZOTRÓN, mezotroni, s. m. (Fiz.) Mezon. – Din fr. mésotron, engl. mesotron.
mezotroni
MEZOTRÓN, mezotroni, s. m. (Fiz.) Mezon. – Din fr. mésotron, engl. mesotron.
mezotronii
MEZOTRÓN, mezotroni, s. m. (Fiz.) Mezon. – Din fr. mésotron, engl. mesotron.
mezotronilor
MEZOTRÓN, mezotroni, s. m. (Fiz.) Mezon. – Din fr. mésotron, engl. mesotron.
mezotronul
MEZOTRÓN, mezotroni, s. m. (Fiz.) Mezon. – Din fr. mésotron, engl. mesotron.
mezotronului
MEZOTRÓN, mezotroni, s. m. (Fiz.) Mezon. – Din fr. mésotron, engl. mesotron.
mezozaur
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mezozauri
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mezozaurii
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mezozaurilor
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mezozaurul
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mezozaurului
MEZOZÁUR, mezozauri, s. m. Reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă până la aproximativ 12 m, care a trăit în mările calde cretacice. [Pr.: -za-ur] – Din fr. mésosaurus. DOOM
mezozáur (-za-ur) s. m., pl. mezozáuri
mezozoic
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoica
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoice
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicei
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicele
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicelor
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoici
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicii
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicilor
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicul
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozoicului
MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -ce, adj., s. n. 1. S. n. Eră geologică caracterizată prin mișcări importante ale scoarței pământului și prin apariția primelor păsări, a primelor mamifere și a primilor pești osoși; eră secundară. 2. Adj. Care aparține erei mezozoice (1), care se referă la această eră; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mésozoïque. DOOM
mezozóic2 (-zo-ic) s. n.
mezozona
MEZOZÓNĂ s. f. (Geol.) Zonă mediană de transformare metamorfică a Pământului. – Din fr. mésozone. DOOM
mezozónă s. f., g.-d. art. mezozónei
mezozone
MEZOZÓNĂ s. f. (Geol.) Zonă mediană de transformare metamorfică a Pământului. – Din fr. mésozone. DOOM
mezozónă s. f., g.-d. art. mezozónei
mezozonei
MEZOZÓNĂ s. f. (Geol.) Zonă mediană de transformare metamorfică a Pământului. – Din fr. mésozone. DOOM
mezozónă s. f., g.-d. art. mezozónei
mezozonele
MEZOZÓNĂ s. f. (Geol.) Zonă mediană de transformare metamorfică a Pământului. – Din fr. mésozone. DOOM
mezozónă s. f., g.-d. art. mezozónei
mezozonelor
MEZOZÓNĂ s. f. (Geol.) Zonă mediană de transformare metamorfică a Pământului. – Din fr. mésozone. DOOM
mezozónă s. f., g.-d. art. mezozónei
mezzo
MÉZZO-FÓRTE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu intensitate mijlocie, între piano și forte. [Pr.: méțo-] – Cuv. it.
mezzosoprană
MEZZOSOPRÁNĂ, mezzosoprane, s. f. Voce de femeie situată ca registru între soprană și contraltă; cântăreață cu o asemenea voce. [Pr.: méțo-] – Din it. mezzo-soprano. DOOM
mezzosopránă [zz pron. ț] (-so-pra-) s. f., g.-d. art. mezzosopránei; pl. mezzosopráne
meș
MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest. DOOM
!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. méșii
meș
MEȘ 2, meșuri, s. n. (Regional) Fiecare dintre inelele care se formează anual în trunchiul copacilor și după care se poate recunoaște vîrsta acestora.
meșa
MÉȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche. DOOM
méșă s. f., art. méșa, g.-d. art. méșei; pl. méșe
meșe
MÉȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche. DOOM
méșă s. f., art. méșa, g.-d. art. méșei; pl. méșe
meșei
MÉȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche. DOOM
méșă s. f., art. méșa, g.-d. art. méșei; pl. méșe
meșele
MÉȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche. DOOM
méșă s. f., art. méșa, g.-d. art. méșei; pl. méșe
meșelor
MÉȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche. DOOM
méșă s. f., art. méșa, g.-d. art. méșei; pl. méșe
meși
MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest. DOOM
!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. méșii
meșii
MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest. DOOM
!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. méșii
meșilor
MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest. DOOM
!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. méșii
meșina
MEȘÍNĂ, meșine, s. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın. DOOM
meșínă s. f., g.-d. art. meșínei; pl. meșíne
meșine
MEȘÍNĂ, meșine, s. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın. DOOM
meșínă s. f., g.-d. art. meșínei; pl. meșíne
meșinei
MEȘÍNĂ, meșine, s. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın. DOOM
meșínă s. f., g.-d. art. meșínei; pl. meșíne
meșinele
MEȘÍNĂ, meșine, s. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın. DOOM
meșínă s. f., g.-d. art. meșínei; pl. meșíne
meșinelor
MEȘÍNĂ, meșine, s. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın. DOOM
meșínă s. f., g.-d. art. meșínei; pl. meșíne
meșnița
MÉȘNIȚĂ, meșnițe, s. f. (Popular) Mîncare gătită din lapte cu orez, cu păsat, cu crupe de mălai sau de mei. Farfuriile late sau întinse sînt... umplute cu meșniță. PAMFILE, S. V. 8. Aduc în masă plachie, meșniță. și mălai ori pine. SEVASTOS, N. 4. – Variantă: mléșniță (MARIAN, Î. 390, SBIERA, P. 163) s. f.
meșnițe
MÉȘNIȚĂ, meșnițe, s. f. (Popular) Mîncare gătită din lapte cu orez, cu păsat, cu crupe de mălai sau de mei. Farfuriile late sau întinse sînt... umplute cu meșniță. PAMFILE, S. V. 8. Aduc în masă plachie, meșniță. și mălai ori pine. SEVASTOS, N. 4. – Variantă: mléșniță (MARIAN, Î. 390, SBIERA, P. 163) s. f.
meșniței
MÉȘNIȚĂ, meșnițe, s. f. (Popular) Mîncare gătită din lapte cu orez, cu păsat, cu crupe de mălai sau de mei. Farfuriile late sau întinse sînt... umplute cu meșniță. PAMFILE, S. V. 8. Aduc în masă plachie, meșniță. și mălai ori pine. SEVASTOS, N. 4. – Variantă: mléșniță (MARIAN, Î. 390, SBIERA, P. 163) s. f.
meșnițele
MÉȘNIȚĂ, meșnițe, s. f. (Popular) Mîncare gătită din lapte cu orez, cu păsat, cu crupe de mălai sau de mei. Farfuriile late sau întinse sînt... umplute cu meșniță. PAMFILE, S. V. 8. Aduc în masă plachie, meșniță. și mălai ori pine. SEVASTOS, N. 4. – Variantă: mléșniță (MARIAN, Î. 390, SBIERA, P. 163) s. f.
meșnițelor
MÉȘNIȚĂ, meșnițe, s. f. (Popular) Mîncare gătită din lapte cu orez, cu păsat, cu crupe de mălai sau de mei. Farfuriile late sau întinse sînt... umplute cu meșniță. PAMFILE, S. V. 8. Aduc în masă plachie, meșniță. și mălai ori pine. SEVASTOS, N. 4. – Variantă: mléșniță (MARIAN, Î. 390, SBIERA, P. 163) s. f.
mește
méște (-sc, -scut), vb. A turna în pahar, a da de băut. – Mr. mescu, meaștire. Lat. miscēre (Tiktin; REW 6504). Sec. XVII-XVIII, înv. Cf. mișca.
meșter
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșter
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meștera
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meștera
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșteraș
MEȘTERÁȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș. DOOM
meșteráș (rar) s. m., pl. meșteráși
meșterași
MEȘTERÁȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș. DOOM
meșteráș (rar) s. m., pl. meșteráși
meșterașii
MEȘTERÁȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș. DOOM
meșteráș (rar) s. m., pl. meșteráși
meșterașilor
MEȘTERÁȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș. DOOM
meșteráș (rar) s. m., pl. meșteráși
meșterașul
MEȘTERÁȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș. DOOM
meșteráș (rar) s. m., pl. meșteráși
meșterașului
MEȘTERÁȘ, meșterași, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui meșter. 2. (Rar; depr.) Om abil, șmecher. ♦ Artist lipsit de talent, de valoare, neînsemnat. – Meșter + suf. -aș. DOOM
meșteráș (rar) s. m., pl. meșteráși
meștere
méște (-sc, -scut), vb. A turna în pahar, a da de băut. – Mr. mescu, meaștire. Lat. miscēre (Tiktin; REW 6504). Sec. XVII-XVIII, înv. Cf. mișca.
meștere
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meștere
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterea
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meștereai
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteream
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meștereasca
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meșterească
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meștereasă
MEȘTEREÁSĂ, meșterese, s. f. (Rar) Femeie care încearcă să vindece diferite boli, prin leacuri băbești, descîntece, vrăji, farmece; vrăjitoare. Am umblat... pe la meșterese, pe la vraci. ISPIRESCU, E. 95.
meștereau
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meștereați
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterei
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterei
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterele
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterele
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterelor
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterelor
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșteresc
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meșteresc
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterescul
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meșterescului
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meșterește
MEȘTERÉȘTE adv. (Rar) În felul meșterului (1), ca un meșter. – Meșter + suf. -ește. DOOM
meșteréște (rar) adv.
meșterește
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterești
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meșterești
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meștereștii
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meștereștile
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meștereștilor
MEȘTERÉSC, -EÁSCĂ, meșterești, adj. (Rar) Care aparține meșterului (1); de meșter; specific meșterului. – Meșter + suf. -esc. DOOM
meșterésc (rar) adj. m., f. meștereáscă; pl. m. și f. meșteréști
meștergrinda
MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă). DOOM
meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi
meștergrinzi
MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă). DOOM
meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi
meștergrinzii
MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă). DOOM
meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi
meștergrinzile
MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă). DOOM
meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi
meștergrinzilor
MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă). DOOM
meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi
meșteri
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșteri
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșteri
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteria
MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie. DOOM
meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
meșterie
MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie. DOOM
meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
meșteriei
MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie. DOOM
meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
meșterii
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterii
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterii
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterii
MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie. DOOM
meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
meșteriile
MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie. DOOM
meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
meșteriilor
MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie. DOOM
meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
meșterilor
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterilor
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterim
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterind
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterire
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterire
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter.
meșteriră
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterirăm
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterirăți
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterise
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterisem
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriseră
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriserăm
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriserăți
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriseși
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriseți
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterit
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșterit
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter.
meșteriși
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriți
MEȘTERÍ, meșteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. și intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a meșteșugi. – Din meșter. DOOM
meșterí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșterésc, imperf. 3 sg. meștereá; conj. prez. 3 să meștereáscă
meșteriță
MÉȘTERIȚĂ, meșterițe, s. f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță. DOOM
méșteriță/meșteríță (pop.) s. f., g.-d. art. méșteriței/ meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe
meșterui
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruia
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiai
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiam
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiască
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiau
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiați
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiesc
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiește
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiești
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruii
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruim
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruind
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruire
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruire
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri. – Din meșter.
meșteruiră
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruirăm
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruirăți
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruise
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruisem
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiseră
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiserăm
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiserăți
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiseși
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiseți
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruit
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruit
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri. – Din meșter.
meșteruiși
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșteruiți
MEȘTERUÍ, meșteruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A meșteri (2). A cerut lampa, a meșteruit-o singur și apoi, cu urechea atentă la aparatul telegrafic, a început să aștepte. C. PETRESCU, A. 274.
meșterul
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterul
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterului
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșterului
MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester. DOOM
!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă
meșteșug
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség. DOOM
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșugar
MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. DOOM
meșteșugár s. m., pl. meșteșugári
meșteșugareț
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugareța
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugarețe
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugareței
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugarețele
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugarețelor
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugareți
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugareții
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugareților
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugarețul
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugarețului
MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. DOOM
meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe
meșteșugari
MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. DOOM
meșteșugár s. m., pl. meșteșugári
meșteșugarii
MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. DOOM
meșteșugár s. m., pl. meșteșugári
meșteșugarilor
MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. DOOM
meșteșugár s. m., pl. meșteșugári
meșteșugarul
MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. DOOM
meșteșugár s. m., pl. meșteșugári
meșteșugarului
MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. DOOM
meșteșugár s. m., pl. meșteșugári
meșteșugea
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugeai
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugeam
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugească
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugeau
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugeați
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugesc
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugește
MEȘTEȘUGÉȘTE adv. (Rar) Cu dibăcie, cu pricepere.
meșteșugește
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugești
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugi
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugii
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugim
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugind
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugire
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugire
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi. DOOM
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugirea
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi. DOOM
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugiri
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi. DOOM
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugirii
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi. DOOM
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugirile
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi. DOOM
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugirilor
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi. DOOM
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugiră
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugirăm
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugirăți
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugise
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugisem
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiseră
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiserăm
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiserăți
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiseși
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiseți
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugit
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugit
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugita
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugite
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugitei
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugitele
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugitelor
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugitul
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugitului
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugiși
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiți
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug. DOOM
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugiți
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugiții
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugiților
MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.
meșteșugoasa
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoase
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoasei
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoasele
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoaselor
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugos
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugosul
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugosului
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoși
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoșii
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugoșilor
MEȘTEȘUGÓS, -OÁSĂ, meșteșugoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Iscusit, îndemânatic, abil. – Meșteșug + suf. -os. DOOM
meșteșugós (înv., pop.) adj. m., pl. meșteșugóși; f. meșteșugoásă, pl. meșteșugoáse
meșteșugul
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség. DOOM
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșugului
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség. DOOM
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșuguri
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség. DOOM
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșugurile
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség. DOOM
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșugurilor
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség. DOOM
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșugărea
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăreai
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăream
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăreasca
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugărească
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăreau
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăreați
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăresc
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugăresc
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărescul
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugărescului
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugărește
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărești
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugărești
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăreștii
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugăreștile
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugăreștilor
MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc. DOOM
meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști
meșteșugări
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăria
MEȘTEȘUGĂRÍE, meșteșugării, s. f. Meșteșug (I 1). – Meșteșugar + suf. -ie. DOOM
meșteșugăríe s. f., art. meșteșugăría, g.-d. art. meșteșugăríei; pl. meșteșugăríi, art. meșteșugăríile
meșteșugărie
MEȘTEȘUGĂRÍE, meșteșugării, s. f. Meșteșug (I 1). – Meșteșugar + suf. -ie. DOOM
meșteșugăríe s. f., art. meșteșugăría, g.-d. art. meșteșugăríei; pl. meșteșugăríi, art. meșteșugăríile
meșteșugăriei
MEȘTEȘUGĂRÍE, meșteșugării, s. f. Meșteșug (I 1). – Meșteșugar + suf. -ie. DOOM
meșteșugăríe s. f., art. meșteșugăría, g.-d. art. meșteșugăríei; pl. meșteșugăríi, art. meșteșugăríile
meșteșugării
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugării
MEȘTEȘUGĂRÍE, meșteșugării, s. f. Meșteșug (I 1). – Meșteșugar + suf. -ie. DOOM
meșteșugăríe s. f., art. meșteșugăría, g.-d. art. meșteșugăríei; pl. meșteșugăríi, art. meșteșugăríile
meșteșugăriile
MEȘTEȘUGĂRÍE, meșteșugării, s. f. Meșteșug (I 1). – Meșteșugar + suf. -ie. DOOM
meșteșugăríe s. f., art. meșteșugăría, g.-d. art. meșteșugăríei; pl. meșteșugăríi, art. meșteșugăríile
meșteșugăriilor
MEȘTEȘUGĂRÍE, meșteșugării, s. f. Meșteșug (I 1). – Meșteșugar + suf. -ie. DOOM
meșteșugăríe s. f., art. meșteșugăría, g.-d. art. meșteșugăríei; pl. meșteșugăríi, art. meșteșugăríile
meșteșugărim
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărind
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărire
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărire
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar.
meșteșugăriră
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărirăm
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărirăți
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărise
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărisem
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriseră
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriserăm
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriserăți
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriseși
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriseți
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugărit
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriși
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșteșugăriți
MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar. DOOM
meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă
meșul
MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest. DOOM
!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. méșii
meșului
MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest. DOOM
!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. méșii