m
M, m, s. m. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). [Pr.: em, me, mî – Pl. și: (1, n.) m-uri]

DOOM

m² (sunet) [cit. mî] s. m., pl. m

m
MÉTRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum.

DOOM

métru (me-tru) s. m., art. métrul; pl. métri, art. métrii; simb. m

m
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

DOOM

dóuă mii num.; 2000/MM

maar
MAÁR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

maarul
MAÁR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

maarului
MAÁR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

maaruri
MAÁR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

maarurile
MAÁR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

maarurilor
MAÁR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

mabein
mabeín (-nuri), s. n. – Cabinetul unui prinț. Tc. mabeyn (Șeineanu, II, 74; Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. mabeingiu, s. m. (înv., funcționar într-un cabinet), din tc. mabeynci.

mabeinul
mabeín (-nuri), s. n. – Cabinetul unui prinț. Tc. mabeyn (Șeineanu, II, 74; Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. mabeingiu, s. m. (înv., funcționar într-un cabinet), din tc. mabeynci.

mabeinului
mabeín (-nuri), s. n. – Cabinetul unui prinț. Tc. mabeyn (Șeineanu, II, 74; Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. mabeingiu, s. m. (înv., funcționar într-un cabinet), din tc. mabeynci.

mabeinuri
mabeín (-nuri), s. n. – Cabinetul unui prinț. Tc. mabeyn (Șeineanu, II, 74; Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. mabeingiu, s. m. (înv., funcționar într-un cabinet), din tc. mabeynci.

mabeinurile
mabeín (-nuri), s. n. – Cabinetul unui prinț. Tc. mabeyn (Șeineanu, II, 74; Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. mabeingiu, s. m. (înv., funcționar într-un cabinet), din tc. mabeynci.

mabeinurilor
mabeín (-nuri), s. n. – Cabinetul unui prinț. Tc. mabeyn (Șeineanu, II, 74; Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. mabeingiu, s. m. (înv., funcționar într-un cabinet), din tc. mabeynci.

mac
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

DOOM

!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.

maca
MACÁ s. f. (Înv.) Numele unui joc de cărți; bacara. – Din fr., it. macao.

DOOM

macá (înv.) s. f., art. macáua, g.-d. art. macálei

macabe
MACABÉ s. n. Varietate de struguri albi cu bob mare și rotund. ◊ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo.

macabei
SCÓȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

DOOM

scoți s. m. pl.

macabeii
SCÓȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

DOOM

scoți s. m. pl.

macabeilor
SCÓȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

DOOM

scoți s. m. pl.

macabeul
MACABÉ s. n. Varietate de struguri albi cu bob mare și rotund. ◊ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo.

macabeului
MACABÉ s. n. Varietate de struguri albi cu bob mare și rotund. ◊ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo.

macabra
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabre
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrei
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrele
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrelor
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabri
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrii
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrilor
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabritate
MANEVRABILITÁTE s. f. (Rar) Capacitatea, proprietatea unui vehicul sau a unui sistem tehnic de a putea fi manevrat (3); faptul de a fi manevrabil. – Din fr. manœuvrabilité.

DOOM

manevrabilitáte (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrabilitắții

macabritatea
MANEVRABILITÁTE s. f. (Rar) Capacitatea, proprietatea unui vehicul sau a unui sistem tehnic de a putea fi manevrat (3); faptul de a fi manevrabil. – Din fr. manœuvrabilité.

DOOM

manevrabilitáte (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrabilitắții

macabrități
MANEVRABILITÁTE s. f. (Rar) Capacitatea, proprietatea unui vehicul sau a unui sistem tehnic de a putea fi manevrat (3); faptul de a fi manevrabil. – Din fr. manœuvrabilité.

DOOM

manevrabilitáte (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrabilitắții

macabrității
MANEVRABILITÁTE s. f. (Rar) Capacitatea, proprietatea unui vehicul sau a unui sistem tehnic de a putea fi manevrat (3); faptul de a fi manevrabil. – Din fr. manœuvrabilité.

DOOM

manevrabilitáte (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrabilitắții

macabru
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrul
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macabrului
MACÁBRU, -Ă, macabri, -e, adj. 1. Care se referă la moarte sau la morți, care amintește de moarte. 2. Care inspiră groază; înfiorător, sinistru. – Din fr. macabre.

DOOM

macábru (-ca-bru) adj. m., pl. macábri; f. macábră, pl. macábre

macac
MACÁC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparține uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

DOOM

macác s. m., pl. macáci

macaci
MACÁC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparține uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

DOOM

macác s. m., pl. macáci

macacii
MACÁC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparține uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

DOOM

macác s. m., pl. macáci

macacilor
MACÁC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparține uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

DOOM

macác s. m., pl. macáci

macacul
MACÁC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparține uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

DOOM

macác s. m., pl. macáci

macacului
MACÁC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus); animal care aparține uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

DOOM

macác s. m., pl. macáci

macadam
MACADÁM, macadamuri, s. n. Îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi succesive de piatră spartă; drum pavat astfel. – Din fr. macadam, germ. Makadam.

DOOM

macadám s. n., pl. macadámuri

macadamiza
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizai
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizam
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizare
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizare
MACADAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a macadamiza. [< macadamiza].

macadamizarea
MACADAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a macadamiza. [< macadamiza].

macadamizară
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizarăm
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizarăți
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizase
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizasem
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizaseră
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizaserăm
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizaserăți
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizaseși
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizaseți
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizat
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizat
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

macadamizau
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizași
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizați
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizează
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizez
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizeze
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizezi
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizând
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizînd
MACADAMIZÁ, macadamizez, vb. I. Tranz. (Rar) A pietrui un drum cu macadam. – Din fr. macadamiser.

DOOM

macadamizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 macadamizeáză

macadamizări
MACADAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a macadamiza. [< macadamiza].

macadamizării
MACADAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a macadamiza. [< macadamiza].

macadamizările
MACADAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a macadamiza. [< macadamiza].

macadamizărilor
MACADAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a macadamiza. [< macadamiza].

macadamul
MACADÁM, macadamuri, s. n. Îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi succesive de piatră spartă; drum pavat astfel. – Din fr. macadam, germ. Makadam.

DOOM

macadám s. n., pl. macadámuri

macadamului
MACADÁM, macadamuri, s. n. Îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi succesive de piatră spartă; drum pavat astfel. – Din fr. macadam, germ. Makadam.

DOOM

macadám s. n., pl. macadámuri

macadamuri
MACADÁM, macadamuri, s. n. Îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi succesive de piatră spartă; drum pavat astfel. – Din fr. macadam, germ. Makadam.

DOOM

macadám s. n., pl. macadámuri

macadamurile
MACADÁM, macadamuri, s. n. Îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi succesive de piatră spartă; drum pavat astfel. – Din fr. macadam, germ. Makadam.

DOOM

macadám s. n., pl. macadámuri

macadamurilor
MACADÁM, macadamuri, s. n. Îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi succesive de piatră spartă; drum pavat astfel. – Din fr. macadam, germ. Makadam.

DOOM

macadám s. n., pl. macadámuri

macadău
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

macagii
MACAGÍU, macagii, s. m. (Ieșit din uz) Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

DOOM

macagíu (înv.) s. m., art. macagíul; pl. macagíi, art. macagíii (-gi-ii)

macagiii
MACAGÍU, macagii, s. m. (Ieșit din uz) Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

DOOM

macagíu (înv.) s. m., art. macagíul; pl. macagíi, art. macagíii (-gi-ii)

macagiilor
MACAGÍU, macagii, s. m. (Ieșit din uz) Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

DOOM

macagíu (înv.) s. m., art. macagíul; pl. macagíi, art. macagíii (-gi-ii)

macagiu
MACAGÍU, macagii, s. m. (Ieșit din uz) Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

DOOM

macagíu (înv.) s. m., art. macagíul; pl. macagíi, art. macagíii (-gi-ii)

macagiul
MACAGÍU, macagii, s. m. (Ieșit din uz) Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

DOOM

macagíu (înv.) s. m., art. macagíul; pl. macagíi, art. macagíii (-gi-ii)

macagiului
MACAGÍU, macagii, s. m. (Ieșit din uz) Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea și întreținerea macazurilor; acar. – Macaz + suf. -giu.

DOOM

macagíu (înv.) s. m., art. macagíul; pl. macagíi, art. macagíii (-gi-ii)

macairodus
MACAIRÓDUS, macairoduși, s. m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltați, care a trăit din pliocen până la sfârșitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, denumirea științifică a animalului.

DOOM

!macairódus (-cai-) s. m., pl. macairóduși

macairodusul
MACAIRÓDUS, macairoduși, s. m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltați, care a trăit din pliocen până la sfârșitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, denumirea științifică a animalului.

DOOM

!macairódus (-cai-) s. m., pl. macairóduși

macairodusului
MACAIRÓDUS, macairoduși, s. m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltați, care a trăit din pliocen până la sfârșitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, denumirea științifică a animalului.

DOOM

!macairódus (-cai-) s. m., pl. macairóduși

macairoduși
MACAIRÓDUS, macairoduși, s. m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltați, care a trăit din pliocen până la sfârșitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, denumirea științifică a animalului.

DOOM

!macairódus (-cai-) s. m., pl. macairóduși

macairodușii
MACAIRÓDUS, macairoduși, s. m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltați, care a trăit din pliocen până la sfârșitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, denumirea științifică a animalului.

DOOM

!macairódus (-cai-) s. m., pl. macairóduși

macairodușilor
MACAIRÓDUS, macairoduși, s. m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltați, care a trăit din pliocen până la sfârșitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, denumirea științifică a animalului.

DOOM

!macairódus (-cai-) s. m., pl. macairóduși

macale
MACÁ s. f. (Înv.) Numele unui joc de cărți; bacara. – Din fr., it. macao.

DOOM

macá (înv.) s. f., art. macáua, g.-d. art. macálei

macaleandru
MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

DOOM

măcăleándru (-lean-) s. m., art. măcăleándrul; pl. măcăléndri, art. măcăléndrii

macaleandrul
MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

DOOM

măcăleándru (-lean-) s. m., art. măcăleándrul; pl. măcăléndri, art. măcăléndrii

macaleandrului
MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

DOOM

măcăleándru (-lean-) s. m., art. măcăleándrul; pl. măcăléndri, art. măcăléndrii

macalei
MACÁ s. f. (Înv.) Numele unui joc de cărți; bacara. – Din fr., it. macao.

DOOM

macá (înv.) s. f., art. macáua, g.-d. art. macálei

macalendri
MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

DOOM

măcăleándru (-lean-) s. m., art. măcăleándrul; pl. măcăléndri, art. măcăléndrii

macalendrii
MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

DOOM

măcăleándru (-lean-) s. m., art. măcăleándrul; pl. măcăléndri, art. măcăléndrii

macalendrilor
MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

DOOM

măcăleándru (-lean-) s. m., art. măcăleándrul; pl. măcăléndri, art. măcăléndrii

macama
MACAMÁ s.f. (Lit.) Specie literară arabă asemănătoare nuvelei, în care se folosește proza ritmată. [< germ. Makame].

macama
MACÁMĂ, macame, s. f. (Rar) Gen literar arab, în care versurile alternează cu proza ritmată. – Din germ. Makame.

DOOM

macámă (rar) s. f., g.-d. art. macámei; pl. macáme

macame
MACÁMĂ, macame, s. f. (Rar) Gen literar arab, în care versurile alternează cu proza ritmată. – Din germ. Makame.

DOOM

macámă (rar) s. f., g.-d. art. macámei; pl. macáme

macamei
MACÁMĂ, macame, s. f. (Rar) Gen literar arab, în care versurile alternează cu proza ritmată. – Din germ. Makame.

DOOM

macámă (rar) s. f., g.-d. art. macámei; pl. macáme

macamele
MACÁMĂ, macame, s. f. (Rar) Gen literar arab, în care versurile alternează cu proza ritmată. – Din germ. Makame.

DOOM

macámă (rar) s. f., g.-d. art. macámei; pl. macáme

macamelor
MACÁMĂ, macame, s. f. (Rar) Gen literar arab, în care versurile alternează cu proza ritmată. – Din germ. Makame.

DOOM

macámă (rar) s. f., g.-d. art. macámei; pl. macáme

macar
MACÁR adv. v. măcar.

macara
MACARÁ, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

DOOM

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále, art. macarálele

macaragii
MACARAGIU, macaragii, s. m. Muncitor care manevrează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.

DOOM

macaragíu s. m., art. macaragíul; pl. macaragíi, art. macaragíii (-gi-ii)

macaragiii
MACARAGIU, macaragii, s. m. Muncitor care manevrează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.

DOOM

macaragíu s. m., art. macaragíul; pl. macaragíi, art. macaragíii (-gi-ii)

macaragiilor
MACARAGIU, macaragii, s. m. Muncitor care manevrează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.

DOOM

macaragíu s. m., art. macaragíul; pl. macaragíi, art. macaragíii (-gi-ii)

macaragist
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragista
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragiste
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragistei
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragistele
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragistelor
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragistul
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragistului
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragiu
MACARAGIU, macaragii, s. m. Muncitor care manevrează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.

DOOM

macaragíu s. m., art. macaragíul; pl. macaragíi, art. macaragíii (-gi-ii)

macaragiul
MACARAGIU, macaragii, s. m. Muncitor care manevrează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.

DOOM

macaragíu s. m., art. macaragíul; pl. macaragíi, art. macaragíii (-gi-ii)

macaragiului
MACARAGIU, macaragii, s. m. Muncitor care manevrează o macara; macaragist. – Macara + suf. -giu.

DOOM

macaragíu s. m., art. macaragíul; pl. macaragíi, art. macaragíii (-gi-ii)

macaragiști
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragiștii
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragiștilor
MACARAGIST, -Ă, macaragiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Macaragiu. – Macaragiu + suf. -ist.

DOOM

macaragístă (rar) s. f., g.-d. art. macaragístei; pl. macaragíste

macaragița
MACARAGÍȚĂ, macaragițe, s. f. (Rar) Muncitoare la o macara. – Macaragiu + suf. -iță.

DOOM

macaragíță (rar) s. f., g.-d. art. macaragíței; pl. macaragíțe

macaragițe
MACARAGÍȚĂ, macaragițe, s. f. (Rar) Muncitoare la o macara. – Macaragiu + suf. -iță.

DOOM

macaragíță (rar) s. f., g.-d. art. macaragíței; pl. macaragíțe

macaragiței
MACARAGÍȚĂ, macaragițe, s. f. (Rar) Muncitoare la o macara. – Macaragiu + suf. -iță.

DOOM

macaragíță (rar) s. f., g.-d. art. macaragíței; pl. macaragíțe

macaragițele
MACARAGÍȚĂ, macaragițe, s. f. (Rar) Muncitoare la o macara. – Macaragiu + suf. -iță.

DOOM

macaragíță (rar) s. f., g.-d. art. macaragíței; pl. macaragíțe

macaragițelor
MACARAGÍȚĂ, macaragițe, s. f. (Rar) Muncitoare la o macara. – Macaragiu + suf. -iță.

DOOM

macaragíță (rar) s. f., g.-d. art. macaragíței; pl. macaragíțe

macarale
MACARÁ, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

DOOM

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále, art. macarálele

macaralei
MACARÁ, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

DOOM

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále, art. macarálele

macaralele
MACARÁ, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

DOOM

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále, art. macarálele

macaralelor
MACARÁ, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

DOOM

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále, art. macarálele

macaraua
MACARÁ, macarale, s. f. Dispozitiv sau sistem tehnic construit pe principiul scripeților, cu care se ridică (și se deplasează) greutăți (mari) pe distanțe scurte. – Din tc. makara.

DOOM

macará s. f., art. macaráua, g.-d. art. macarálei; pl. macarále, art. macarálele

macarencar
macarencar, macarencari s. m. (deț.) deținut care și-a început pedeapsa înainte de vârsta majoratului.

macarenco
macarenco s. invar. (deț.) închisoare, pușcărie.

macareu
Macareu = Macareus.

macareus
Macareus 1. Rege din Lesbos și tatăl Issei (v. și Issa 2). 2. Fiul lui Aeolus. S-a sinucis o dată cu sora sa, Canace, pentru care nutrea o dragoste incestuoasă (v. și Canace).

macaria
Macaria, fiica lui Heracles și a Deianirei. După moartea tatălui său, Macaria i-a însoțit pe heraclizi în peregrinările lor. Cum un oracol prezisese că aceștia îl vor învinge pe Eurystheus numai cu prețul unei jertfe omenești, ea s-a oferit de bunăvoie să fie sacrificată, pentru a obține victoria.

macaroana
MACAROÁNĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. maccherone.

DOOM

macaroánă s. f., g.-d. art. macaroánei; pl. macaroáne

macaroane
MACAROÁNĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. maccherone.

DOOM

macaroánă s. f., g.-d. art. macaroánei; pl. macaroáne

macaroane
macaroáne s. f., pl. – Un fel de paste făinoase. – Mr. macaroni. It. maccheroni (ven. macaroni), cf. ngr. μαϰαρούνια, bg. makaroni. – Der. macaronadă, s. f. (stil macaronic), din it. maccheronata; macaronic, adj., din fr. macaronique; macaronar, s. m. (italian).

macaroanei
MACAROÁNĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. maccherone.

DOOM

macaroánă s. f., g.-d. art. macaroánei; pl. macaroáne

macaroanele
MACAROÁNĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. maccherone.

DOOM

macaroánă s. f., g.-d. art. macaroánei; pl. macaroáne

macaroanelor
MACAROÁNĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. maccherone.

DOOM

macaroánă s. f., g.-d. art. macaroánei; pl. macaroáne

macaronada
MACARONÁDĂ, macaronade, s. f. (Rar) Poezie în stil macaronic. – Macaron[ic] + suf. -adă.

DOOM

macaronádă s. f., g.-d. art. macaronádei; pl. macaronáde

macaronade
MACARONÁDĂ, macaronade, s. f. (Rar) Poezie în stil macaronic. – Macaron[ic] + suf. -adă.

DOOM

macaronádă s. f., g.-d. art. macaronádei; pl. macaronáde

macaronadei
MACARONÁDĂ, macaronade, s. f. (Rar) Poezie în stil macaronic. – Macaron[ic] + suf. -adă.

DOOM

macaronádă s. f., g.-d. art. macaronádei; pl. macaronáde

macaronadele
MACARONÁDĂ, macaronade, s. f. (Rar) Poezie în stil macaronic. – Macaron[ic] + suf. -adă.

DOOM

macaronádă s. f., g.-d. art. macaronádei; pl. macaronáde

macaronadelor
MACARONÁDĂ, macaronade, s. f. (Rar) Poezie în stil macaronic. – Macaron[ic] + suf. -adă.

DOOM

macaronádă s. f., g.-d. art. macaronádei; pl. macaronáde

macaronar
MACARONÁR, macaronari, s. m. (Fam.) Italian. – Macaroană + suf. -ar.

DOOM

macaronár (fam.) s. m., pl. macaronári

macaronari
MACARONÁR, macaronari, s. m. (Fam.) Italian. – Macaroană + suf. -ar.

DOOM

macaronár (fam.) s. m., pl. macaronári

macaronarii
MACARONÁR, macaronari, s. m. (Fam.) Italian. – Macaroană + suf. -ar.

DOOM

macaronár (fam.) s. m., pl. macaronári

macaronarilor
MACARONÁR, macaronari, s. m. (Fam.) Italian. – Macaroană + suf. -ar.

DOOM

macaronár (fam.) s. m., pl. macaronári

macaronarul
MACARONÁR, macaronari, s. m. (Fam.) Italian. – Macaroană + suf. -ar.

DOOM

macaronár (fam.) s. m., pl. macaronári

macaronarului
MACARONÁR, macaronari, s. m. (Fam.) Italian. – Macaroană + suf. -ar.

DOOM

macaronár (fam.) s. m., pl. macaronári

macaronic
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronica
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronice
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicei
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicele
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicelor
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronici
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicii
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicilor
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicul
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronicului
MACARÓNIC, -Ă, macaronici, -ce, adj. (Livr.; despre versuri, poezii, stil etc.) În care cuvintele limbii naționale sunt amestecate cu cuvinte latinești sau capătă o terminație latinească. – Din fr. macaronique. Cf. it. maccheronico.

DOOM

macarónic (livr.) adj. m., pl. macarónici; f. macarónică, pl. macarónice

macaronism
MACARONÍSM s. n. 1. Mișcare literară din sec. XVI-XVII care parodia și satiriza pedantismul moravurilor cavalerești într-un stil burlesc plin de cuvinte latine și latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizează macaronismul. 3. Apartenență la macaronism. – Din fr. macaronisme.

macaronismul
MACARONÍSM s. n. 1. Mișcare literară din sec. XVI-XVII care parodia și satiriza pedantismul moravurilor cavalerești într-un stil burlesc plin de cuvinte latine și latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizează macaronismul. 3. Apartenență la macaronism. – Din fr. macaronisme.

macaronismului
MACARONÍSM s. n. 1. Mișcare literară din sec. XVI-XVII care parodia și satiriza pedantismul moravurilor cavalerești într-un stil burlesc plin de cuvinte latine și latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizează macaronismul. 3. Apartenență la macaronism. – Din fr. macaronisme.

macasar
MACASÁR s.m. (Bot.) Eben de culoare brun-închis cu vine negre, originar din Indonezia. [< fr. macassar, cf. Makassar – oraș în Indonezia].

macasari
MACASÁR s.m. (Bot.) Eben de culoare brun-închis cu vine negre, originar din Indonezia. [< fr. macassar, cf. Makassar – oraș în Indonezia].

macasarii
MACASÁR s.m. (Bot.) Eben de culoare brun-închis cu vine negre, originar din Indonezia. [< fr. macassar, cf. Makassar – oraș în Indonezia].

macasarilor
MACASÁR s.m. (Bot.) Eben de culoare brun-închis cu vine negre, originar din Indonezia. [< fr. macassar, cf. Makassar – oraș în Indonezia].

macasarul
MACASÁR s.m. (Bot.) Eben de culoare brun-închis cu vine negre, originar din Indonezia. [< fr. macassar, cf. Makassar – oraș în Indonezia].

macasarului
MACASÁR s.m. (Bot.) Eben de culoare brun-închis cu vine negre, originar din Indonezia. [< fr. macassar, cf. Makassar – oraș în Indonezia].

macat
MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc. makat.

DOOM

macát (pop.) s. n., pl. macáturi / macáte

macatul
MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc. makat.

DOOM

macát (pop.) s. n., pl. macáturi / macáte

macatului
MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc. makat.

DOOM

macát (pop.) s. n., pl. macáturi / macáte

macaturi
MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc. makat.

DOOM

macát (pop.) s. n., pl. macáturi / macáte

macaturile
MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc. makat.

DOOM

macát (pop.) s. n., pl. macáturi / macáte

macaturilor
MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc. makat.

DOOM

macát (pop.) s. n., pl. macáturi / macáte

macaua
MACÁ s. f. (Înv.) Numele unui joc de cărți; bacara. – Din fr., it. macao.

DOOM

macá (înv.) s. f., art. macáua, g.-d. art. macálei

macavelă
macavelă, macavele s. f. (înv.) metodă de anchetă constând în legarea celui anchetat cu lanțuri de mâini și suspendarea lui.

macaz
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou pe firul electric aerian, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

DOOM

macáz s. n., pl. macázuri

macazul
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou pe firul electric aerian, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

DOOM

macáz s. n., pl. macázuri

macazului
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou pe firul electric aerian, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

DOOM

macáz s. n., pl. macázuri

macazuri
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou pe firul electric aerian, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

DOOM

macáz s. n., pl. macázuri

macazurile
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou pe firul electric aerian, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

DOOM

macáz s. n., pl. macázuri

macazurilor
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou pe firul electric aerian, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta; porțiunea de șină mobilă care se deplasează cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a îndrepta în altă direcție cursul unor evenimente; b) a-și schimba atitudinea față de cineva sau de ceva; a-și schimba părerile, concepțiile etc. – Din tc. makas.

DOOM

macáz s. n., pl. macázuri

macedonean
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonean
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedoneana
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedoneanca
MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

DOOM

macedoneáncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedonéncei; pl. macedonénce

macedoneanco
MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

DOOM

macedoneáncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedonéncei; pl. macedonénce

macedoneanul
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedoneanului
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonence
MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

DOOM

macedoneáncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedonéncei; pl. macedonénce

macedonencei
MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

DOOM

macedoneáncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedonéncei; pl. macedonénce

macedonencele
MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

DOOM

macedoneáncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedonéncei; pl. macedonénce

macedonencelor
MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s. f. Femeie care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. – Macedonean + suf. -că.

DOOM

macedoneáncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedonéncei; pl. macedonénce

macedonene
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonenei
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonenele
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonenelor
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedoneni
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonenii
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedonenilor
MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Macedoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Macedoniei sau macedonenilor (1), privitor la Macedonia ori la macedoneni. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

macedoneán adj. m., s. m., pl. macedonéni; adj. f. macedoneánă, pl. macedonéne

macedoromân
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromân
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromâna
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromâna
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânca
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromânce
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromâncei
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromâncele
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromâncelor
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromâne
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromâne
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânei
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânei
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânele
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânele
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânelor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânelor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromâni
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromâni
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânii
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânii
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânilor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânilor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânul
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânul
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânului
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromânului
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîn
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîn
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîna
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîna
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînca
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromînce
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromîncei
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromîncele
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromîncelor
MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s. f. Aromâncă. – Macedoromân + suf. -că.

DOOM

macedoromấncă (persoană) s. f., g.-d. art. macedoromấncei; pl. macedoromấnce

macedoromîne
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîne
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînei
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînei
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînele
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînele
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînelor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînelor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîni
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromîni
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînii
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînii
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînilor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînilor
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînul
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînul
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînului
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macedoromînului
MACEDOROMẤN, -Ă, macedoromâni, -e, s. m., adj. Aromân. – Macedo[nean] + român.

DOOM

macedoromấn adj. m., s. m., pl. macedoromấni; adj. f. macedoromấnă, pl. macedoromấne

macera
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerai
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

maceram
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerare
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerare
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.

DOOM

maceráre s. f., g.-d. art. macerắrii; pl. macerắri

macerarea
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.

DOOM

maceráre s. f., g.-d. art. macerắrii; pl. macerắri

macerară
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerarăm
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerarăți
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerase
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerasem
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

maceraseră
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

maceraserăm
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

maceraserăți
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

maceraseși
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

maceraseți
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerat
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerat
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

macerata
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

macerate
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

maceratei
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

maceratele
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

maceratelor
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

maceratoare
MACERATÓR, maceratoare, s. n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

maceratoarele
MACERATÓR, maceratoare, s. n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

maceratoarelor
MACERATÓR, maceratoare, s. n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

macerator
MACERATÓR, maceratoare, s. n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

maceratorul
MACERATÓR, maceratoare, s. n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

maceratorului
MACERATÓR, maceratoare, s. n. Recipient folosit pentru macerare. – Din fr. macérateur.

maceratul
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

maceratului
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

macerau
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerași
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerați
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerați
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

macerația
MACERÁȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

DOOM

maceráție (-ți-e) s. f., art. maceráția (-ți-a), g.-d. art. maceráției; pl. maceráții, art. maceráțiile (-ți-i-)

macerație
MACERÁȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

DOOM

maceráție (-ți-e) s. f., art. maceráția (-ți-a), g.-d. art. maceráției; pl. maceráții, art. maceráțiile (-ți-i-)

macerației
MACERÁȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

DOOM

maceráție (-ți-e) s. f., art. maceráția (-ți-a), g.-d. art. maceráției; pl. maceráții, art. maceráțiile (-ți-i-)

macerații
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

macerații
MACERÁȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

DOOM

maceráție (-ți-e) s. f., art. maceráția (-ți-a), g.-d. art. maceráției; pl. maceráții, art. maceráțiile (-ți-i-)

macerațiile
MACERÁȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

DOOM

maceráție (-ți-e) s. f., art. maceráția (-ți-a), g.-d. art. maceráției; pl. maceráții, art. maceráțiile (-ți-i-)

macerațiilor
MACERÁȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

DOOM

maceráție (-ți-e) s. f., art. maceráția (-ți-a), g.-d. art. maceráției; pl. maceráții, art. maceráțiile (-ți-i-)

maceraților
MACERÁT, -Ă, macerați, -te, adj. Care a fost supus macerării, care a suferit un proces de macerare. – V. macera.

macerațiune
MACERAȚIÚNE s.f. v. macerație.

macerează
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerez
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macereze
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerezi
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerând
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerînd
MACERÁ, macerez, vb. I. Tranz. A ține un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme îndelungată într-un solvent pentru a-i dizolva părțile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin menținerea îndelungată într-un solvent. – Din fr. macérer.

DOOM

macerá (a ~) vb., ind. prez. 3 macereáză

macerări
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.

DOOM

maceráre s. f., g.-d. art. macerắrii; pl. macerắri

macerării
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.

DOOM

maceráre s. f., g.-d. art. macerắrii; pl. macerắri

macerările
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.

DOOM

maceráre s. f., g.-d. art. macerắrii; pl. macerắri

macerărilor
MACERÁRE, macerări, s. f. Acțiunea de a (se) macera; macerație. – V. macera.

DOOM

maceráre s. f., g.-d. art. macerắrii; pl. macerắri

maceta
MACÉTĂ s.f. Cuțit folosit la tăiatul trestiei de zahăr în America tropicală. [< sp. machete].

macete
MACÉTĂ s.f. Cuțit folosit la tăiatul trestiei de zahăr în America tropicală. [< sp. machete].

macetei
MACÉTĂ s.f. Cuțit folosit la tăiatul trestiei de zahăr în America tropicală. [< sp. machete].

macetele
MACÉTĂ s.f. Cuțit folosit la tăiatul trestiei de zahăr în America tropicală. [< sp. machete].

macetelor
MACÉTĂ s.f. Cuțit folosit la tăiatul trestiei de zahăr în America tropicală. [< sp. machete].

macferlan
MACFERLÁN, macferlane, s. n. (Înv.) Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe și cu o pelerină scurtă pe umeri. – Din fr. macfarlane.

DOOM

macferlán (înv.) s. n., pl. macferláne

macferlan
MACFERLÁN s.n. Pardesiu fără mâneci, cu o pelerină scurtă pe umeri și cu deschizături prin care se scot brațele. [Pl. -ne, -nuri. / < engl., fr. macfarlane, cf. Mac Farlane – numele creatorului acestui pardesiu].

macferlane
MACFERLÁN, macferlane, s. n. (Înv.) Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe și cu o pelerină scurtă pe umeri. – Din fr. macfarlane.

DOOM

macferlán (înv.) s. n., pl. macferláne

macferlanele
MACFERLÁN, macferlane, s. n. (Înv.) Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe și cu o pelerină scurtă pe umeri. – Din fr. macfarlane.

DOOM

macferlán (înv.) s. n., pl. macferláne

macferlanelor
MACFERLÁN, macferlane, s. n. (Înv.) Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe și cu o pelerină scurtă pe umeri. – Din fr. macfarlane.

DOOM

macferlán (înv.) s. n., pl. macferláne

macferlanul
MACFERLÁN, macferlane, s. n. (Înv.) Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe și cu o pelerină scurtă pe umeri. – Din fr. macfarlane.

DOOM

macferlán (înv.) s. n., pl. macferláne

macferlanului
MACFERLÁN, macferlane, s. n. (Înv.) Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe și cu o pelerină scurtă pe umeri. – Din fr. macfarlane.

DOOM

macferlán (înv.) s. n., pl. macferláne

mach
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

DOOM

mach [ch pron. h] s. m., pl. machi; simb. M

machaon
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

mache
mache s. invar. beat; bețiv.

mache
PAPIER MÂCHÉ subst. Pastă de hârtie (amestecată cu ghips sau cu caolin și cu clei de colofoniu) folosită în confecționarea unor obiecte decorative și în sculptură. [Pr.: papié mașé] – Cuv. fr.

machea
MÁCHEA adv. (Reg.) Oare? De ce machea îi zicea lui lumea domn de rouă? (ȘEZ.).

macheală
macheală, macheli s. f. 1. beție, stare de ebrietate. 2. băutură alcoolică.

machescu
machescu s. invar. v. macheală.

macheta
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

macheta
MACHÉTĂ, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scară redusă, a unei lucrări de urbanistică, a unei piese tehnice, a unei opere de artă etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (științifice), destinat discuției înainte de publicare. – Din fr. maquette.

DOOM

machétă s. f., g.-d. art. machétei; pl. machéte

machetai
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetam
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetare
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetare
MACHETÁRE, machetări, s. f. Acțiunea de a macheta. – V. macheta.

machetarea
MACHETÁRE, machetări, s. f. Acțiunea de a macheta. – V. macheta.

machetară
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetarăm
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetarăți
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetase
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetasem
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetaseră
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetaserăm
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetaserăți
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetaseși
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetaseți
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetat
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetat
MACHETÁT, -Ă, machetați, -te, adj. (Despre lucrări de urbanistică, piese tehnice, opere de artă etc.) Care a fost prezentat sub formă de machetă. – V. macheta.

machetatoare
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatoarea
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatoarei
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatoarele
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatoarelor
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetator
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatori
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatorii
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatorilor
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatorul
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetatorului
MACHETATÓR, -OÁRE, machetatori, -oare, s. m. și f. Machetist. – Macheta + suf. -tor.

DOOM

*machetatór s. m., pl. machetatóri

machetau
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetași
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetați
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machete
MACHÉTĂ, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scară redusă, a unei lucrări de urbanistică, a unei piese tehnice, a unei opere de artă etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (științifice), destinat discuției înainte de publicare. – Din fr. maquette.

DOOM

machétă s. f., g.-d. art. machétei; pl. machéte

machetează
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetei
MACHÉTĂ, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scară redusă, a unei lucrări de urbanistică, a unei piese tehnice, a unei opere de artă etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (științifice), destinat discuției înainte de publicare. – Din fr. maquette.

DOOM

machétă s. f., g.-d. art. machétei; pl. machéte

machetele
MACHÉTĂ, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scară redusă, a unei lucrări de urbanistică, a unei piese tehnice, a unei opere de artă etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (științifice), destinat discuției înainte de publicare. – Din fr. maquette.

DOOM

machétă s. f., g.-d. art. machétei; pl. machéte

machetelor
MACHÉTĂ, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scară redusă, a unei lucrări de urbanistică, a unei piese tehnice, a unei opere de artă etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (științifice), destinat discuției înainte de publicare. – Din fr. maquette.

DOOM

machétă s. f., g.-d. art. machétei; pl. machéte

machetez
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

macheteze
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetezi
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetist
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetista
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetiste
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetistei
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetistele
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetistelor
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetistul
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetistului
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetiști
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetiștii
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetiștilor
MACHETÍST, -Ă, machetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care concepe și execută o machetă; machetator. – Din fr. maquettiste.

machetând
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetînd
MACHETÁ, machetez, vb. I. Tranz. A concepe și executa macheta unui obiect, a unui proiect etc. – Din machetă.

DOOM

*machetá (a ~) vb., ind. prez. 3 macheteáză

machetări
MACHETÁRE, machetări, s. f. Acțiunea de a macheta. – V. macheta.

machetării
MACHETÁRE, machetări, s. f. Acțiunea de a macheta. – V. macheta.

machetările
MACHETÁRE, machetări, s. f. Acțiunea de a macheta. – V. macheta.

machetărilor
MACHETÁRE, machetări, s. f. Acțiunea de a macheta. – V. macheta.

machi
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

DOOM

mach [ch pron. h] s. m., pl. machi; simb. M

machi
MAQUIS, maquis-uri, s. n. 1. Formațiune vegetală deasă, compusă din tufișuri și din arbuști veșnic verzi, caracteristică unor regiuni mediteraneene. 2. Mișcare a partizanilor francezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. [Scris și: machis. – Pr.: machí] – Cuv. fr.

machi
machi, machesc v. r. a se îmbăta.

machia
MACHIÁ, machiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) farda (minuțios, cu artă); a(-și) face machiajul (pentru scenă). [Pr.: -chi-a] – Din fr. maquiller.

DOOM

machiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 machiáză, 1 pl. machiém (-chi-em); conj. prez. 3 să machiéze; ger. machiínd (-chi-ind)

machiaj
MACHIÁJ, machiaje, s. n. Acțiunea de a (se) machia și rezultatul ei; machiere. [Pr.: -chi-aj] – Din fr. maquillage.

DOOM

machiáj (-chi-aj) s. n., pl. machiáje

machiaje
MACHIÁJ, machiaje, s. n. Acțiunea de a (se) machia și rezultatul ei; machiere. [Pr.: -chi-aj] – Din fr. maquillage.

DOOM

machiáj (-chi-aj) s. n., pl. machiáje

machiajele
MACHIÁJ, machiaje, s. n. Acțiunea de a (se) machia și rezultatul ei; machiere. [Pr.: -chi-aj] – Din fr. maquillage.

DOOM

machiáj (-chi-aj) s. n., pl. machiáje

machiajelor
MACHIÁJ, machiaje, s. n. Acțiunea de a (se) machia și rezultatul ei; machiere. [Pr.: -chi-aj] – Din fr. maquillage.

DOOM

machiáj (-chi-aj) s. n., pl. machiáje

machiajul
MACHIÁJ, machiaje, s. n. Acțiunea de a (se) machia și rezultatul ei; machiere. [Pr.: -chi-aj] – Din fr. maquillage.

DOOM

machiáj (-chi-aj) s. n., pl. machiáje

machiajului
MACHIÁJ, machiaje, s. n. Acțiunea de a (se) machia și rezultatul ei; machiere. [Pr.: -chi-aj] – Din fr. maquillage.

DOOM

machiáj (-chi-aj) s. n., pl. machiáje

machiat
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiata
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiate
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiatei
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiatele
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiatelor
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiatul
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiatului
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiavelic
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelica
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelice
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicei
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicele
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicelor
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelici
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicii
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicilor
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicul
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelicului
MACHIAVÉLIC, -Ă, machiavelici, -ce, adj. Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélique, it. machiavellico.

DOOM

machiavélic (-chia-) adj. m., pl. machiavélici; f. machiavélică, pl. machiavélice

machiavelism
MACHIAVELÍSM, (2) machiavelisme, s. n. 1. Sistemul politic al lui Machiavelli. 2. Comportare, acțiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credință. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.

DOOM

machiavelísm (-chia-) s. n., (fapte) pl. machiavelísme

machiavelisme
MACHIAVELÍSM, (2) machiavelisme, s. n. 1. Sistemul politic al lui Machiavelli. 2. Comportare, acțiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credință. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.

DOOM

machiavelísm (-chia-) s. n., (fapte) pl. machiavelísme

machiavelismele
MACHIAVELÍSM, (2) machiavelisme, s. n. 1. Sistemul politic al lui Machiavelli. 2. Comportare, acțiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credință. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.

DOOM

machiavelísm (-chia-) s. n., (fapte) pl. machiavelísme

machiavelismelor
MACHIAVELÍSM, (2) machiavelisme, s. n. 1. Sistemul politic al lui Machiavelli. 2. Comportare, acțiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credință. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.

DOOM

machiavelísm (-chia-) s. n., (fapte) pl. machiavelísme

machiavelismul
MACHIAVELÍSM, (2) machiavelisme, s. n. 1. Sistemul politic al lui Machiavelli. 2. Comportare, acțiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credință. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.

DOOM

machiavelísm (-chia-) s. n., (fapte) pl. machiavelísme

machiavelismului
MACHIAVELÍSM, (2) machiavelisme, s. n. 1. Sistemul politic al lui Machiavelli. 2. Comportare, acțiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credință. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.

DOOM

machiavelísm (-chia-) s. n., (fapte) pl. machiavelísme

machiaverlâc
MACHIAVERLẤC, machiaverlâcuri, s. n. (Înv.) Machiavelism. [Pr.: -chi-a-] – Machiavelli (n. pr.) + suf. -lâc.

DOOM

machiaverlấc (înv.) (-chia-) s. n., pl. machiaverlấcuri

machiați
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiații
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machiaților
MACHIÁT, -Ă, machiați, -te, adj. Fardat (minuțios, cu artă). [Pr.: -chi-at] – V. machia.

machidon
machidon, machidoni s. m. aromân, român din Sudul Dunării.

machiere
MACHIÉRE, machieri, s. f. Acțiunea de a (se) machia; machiaj. [Pr.: -chi-e-] – V. machia.

DOOM

machiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. machiérii; pl. machiéri

machierea
MACHIÉRE, machieri, s. f. Acțiunea de a (se) machia; machiaj. [Pr.: -chi-e-] – V. machia.

DOOM

machiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. machiérii; pl. machiéri

machieri
MACHIÉRE, machieri, s. f. Acțiunea de a (se) machia; machiaj. [Pr.: -chi-e-] – V. machia.

DOOM

machiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. machiérii; pl. machiéri

machierii
MACHIÉRE, machieri, s. f. Acțiunea de a (se) machia; machiaj. [Pr.: -chi-e-] – V. machia.

DOOM

machiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. machiérii; pl. machiéri

machierile
MACHIÉRE, machieri, s. f. Acțiunea de a (se) machia; machiaj. [Pr.: -chi-e-] – V. machia.

DOOM

machiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. machiérii; pl. machiéri

machierilor
MACHIÉRE, machieri, s. f. Acțiunea de a (se) machia; machiaj. [Pr.: -chi-e-] – V. machia.

DOOM

machiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. machiérii; pl. machiéri

machieur
MACHIEUR, -EUZĂ, machieuri, -euze, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. [Pr.: -chi'ör] – Din fr. maquilleur.

DOOM

machieur (rar) [pron. machiör] (-chi-eur) s. m., pl. machieuri

machieuză
MACHIEUR, -EUZĂ, machieuri, -euze, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. [Pr.: -chi'ör] – Din fr. maquilleur.

DOOM

machieuză (rar) [pron. machiöză] (-chi-eu-) s. f., g.-d. art. machieuzei; pl. machieuze

machii
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

DOOM

mach [ch pron. h] s. m., pl. machi; simb. M

machilor
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

DOOM

mach [ch pron. h] s. m., pl. machi; simb. M

machina
DÉUS EX MÁCHINA loc. s. n. Întâmplare sau persoană apărută la momentul potrivit. – Loc. lat.

DOOM

déus ex máchina (lat.) [chi pron. ki] loc. s. n.

machinație
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

machinațiune
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

machinist
MACHINÍST, -Ă s.m. și f. v. mașinist.

machinistă
MACHINÍST, -Ă s.m. și f. v. mașinist.

machină
MACHÍNĂ s.f. v. mașină.

machior
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiora
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiore
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorei
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorele
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorelor
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiori
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorii
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorilor
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorul
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machiorului
MACHIÓR, -Ă, machiori, -e, s. m. și f. Persoană care execută machiaje, specialist în machiaj. V. grimeur. [Pr.: -chi-or] – Din fr. maquilleur.

machire
MAQUIS, maquis-uri, s. n. 1. Formațiune vegetală deasă, compusă din tufișuri și din arbuști veșnic verzi, caracteristică unor regiuni mediteraneene. 2. Mișcare a partizanilor francezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. [Scris și: machis. – Pr.: machí] – Cuv. fr.

machis
MAQUIS, maquis-uri, s. n. 1. Formațiune vegetală deasă, compusă din tufișuri și din arbuști veșnic verzi, caracteristică unor regiuni mediteraneene. 2. Mișcare a partizanilor francezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. [Scris și: machis. – Pr.: machí] – Cuv. fr.

machisard
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisarda
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisarde
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisardei
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisardele
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisardelor
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisardul
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisardului
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisarzi
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisarzii
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machisarzilor
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

machism
MACHÍSM², (2) machisme, s. n. 1. Ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii. 2. Atitudine, comportament, faptă în conformitate cu această ideologie. [Pr.: -čism] – Din fr. machisme, sp. machismo.

DOOM

*machísm² (atitudine de macho) (hisp.) [ch pron. č] s. n., (fapte) pl. machísme

machisme
MACHÍSM², (2) machisme, s. n. 1. Ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii. 2. Atitudine, comportament, faptă în conformitate cu această ideologie. [Pr.: -čism] – Din fr. machisme, sp. machismo.

DOOM

*machísm² (atitudine de macho) (hisp.) [ch pron. č] s. n., (fapte) pl. machísme

machismele
MACHÍSM², (2) machisme, s. n. 1. Ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii. 2. Atitudine, comportament, faptă în conformitate cu această ideologie. [Pr.: -čism] – Din fr. machisme, sp. machismo.

DOOM

*machísm² (atitudine de macho) (hisp.) [ch pron. č] s. n., (fapte) pl. machísme

machismelor
MACHÍSM², (2) machisme, s. n. 1. Ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii. 2. Atitudine, comportament, faptă în conformitate cu această ideologie. [Pr.: -čism] – Din fr. machisme, sp. machismo.

DOOM

*machísm² (atitudine de macho) (hisp.) [ch pron. č] s. n., (fapte) pl. machísme

machismul
MACHÍSM², (2) machisme, s. n. 1. Ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii. 2. Atitudine, comportament, faptă în conformitate cu această ideologie. [Pr.: -čism] – Din fr. machisme, sp. machismo.

DOOM

*machísm² (atitudine de macho) (hisp.) [ch pron. č] s. n., (fapte) pl. machísme

machismului
MACHÍSM², (2) machisme, s. n. 1. Ideologie bazată pe ideea că bărbatul domină din punct de vedere social femeia și că, în această calitate de stăpân, are dreptul la privilegii. 2. Atitudine, comportament, faptă în conformitate cu această ideologie. [Pr.: -čism] – Din fr. machisme, sp. machismo.

DOOM

*machísm² (atitudine de macho) (hisp.) [ch pron. č] s. n., (fapte) pl. machísme

machist
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machist
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machista
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machista
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiste
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiste
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistei
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistei
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistele
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistele
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistelor
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistelor
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistul
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistul
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistului
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machistului
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machit
machit, -ă, machiți, -te adj. beat.

machiști
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiști
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiștii
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiștii
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiștilor
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machiștilor
MACHÍST², -Ă, machiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la machism². 2. S. m. și f. Adept al machismului². [Pr.:-čist] – Din fr. machiste.

DOOM

*machíst² (referitor la machism²) (hisp.) [ch pron. c] adj. m., s. m., pl. machíști; adj. f., s. f. machístă, pl. machíste

machmetre
MACHMÉTRU, machmetre, s. n. Aparat pentru măsurarea vitezei avioanelor cu reacție. [Pr.: mah-] – Din fr. machmètre, engl. machmeter.

machmetrele
MACHMÉTRU, machmetre, s. n. Aparat pentru măsurarea vitezei avioanelor cu reacție. [Pr.: mah-] – Din fr. machmètre, engl. machmeter.

machmetrelor
MACHMÉTRU, machmetre, s. n. Aparat pentru măsurarea vitezei avioanelor cu reacție. [Pr.: mah-] – Din fr. machmètre, engl. machmeter.

machmetru
MACHMÉTRU, machmetre, s. n. Aparat pentru măsurarea vitezei avioanelor cu reacție. [Pr.: mah-] – Din fr. machmètre, engl. machmeter.

machmetrul
MACHMÉTRU, machmetre, s. n. Aparat pentru măsurarea vitezei avioanelor cu reacție. [Pr.: mah-] – Din fr. machmètre, engl. machmeter.

machmetrului
MACHMÉTRU, machmetre, s. n. Aparat pentru măsurarea vitezei avioanelor cu reacție. [Pr.: mah-] – Din fr. machmètre, engl. machmeter.

macho
MÁCHO, macho, s. m. Bărbat care dă dovadă de machism. [Pr.: -čo] – Din sp., fr. macho.

DOOM

mácho (hisp.) [ch pron. č] s. m., art. máchoul; pl. mácho

machul
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

DOOM

mach [ch pron. h] s. m., pl. machi; simb. M

machului
MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

DOOM

mach [ch pron. h] s. m., pl. machi; simb. M

maci
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

DOOM

!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.

macii
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

DOOM

!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.

macilor
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

DOOM

!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.

macin
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

macine
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

macini
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

macină
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

macioala
MACIOÁLĂ, macioale, s. f. (Reg.) 1. Femeie proastă, urâtă. 2. Vacă sau oaie slabă. – Et. nec.

macioale
MACIOÁLĂ, macioale, s. f. (Reg.) 1. Femeie proastă, urâtă. 2. Vacă sau oaie slabă. – Et. nec.

macioalei
MACIOÁLĂ, macioale, s. f. (Reg.) 1. Femeie proastă, urâtă. 2. Vacă sau oaie slabă. – Et. nec.

macioalele
MACIOÁLĂ, macioale, s. f. (Reg.) 1. Femeie proastă, urâtă. 2. Vacă sau oaie slabă. – Et. nec.

macioalelor
MACIOÁLĂ, macioale, s. f. (Reg.) 1. Femeie proastă, urâtă. 2. Vacă sau oaie slabă. – Et. nec.

maciucă
măciuci în buci! expr. (obs. – în propoziții afirmative) nimic.

macla
MÁCLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

DOOM

máclă (ma-clă) s. f., g.-d. art. máclei; pl. mácle

maclare
MACLÁRE s.f. Formare de macle. [După fr. maclage].

maclat
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclata
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclate
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclatei
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclatele
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclatelor
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclatul
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclatului
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclați
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclații
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

maclaților
MACLÁT, -Ă adj. Care are macle. [Cf. fr. maclé].

DOOM

maclát (ma-clat) adj. m., pl. macláți; f. maclátă, pl. macláte

macle
MÁCLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

DOOM

máclă (ma-clă) s. f., g.-d. art. máclei; pl. mácle

maclei
MÁCLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

DOOM

máclă (ma-clă) s. f., g.-d. art. máclei; pl. mácle

maclele
MÁCLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

DOOM

máclă (ma-clă) s. f., g.-d. art. máclei; pl. mácle

maclelor
MÁCLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

DOOM

máclă (ma-clă) s. f., g.-d. art. máclei; pl. mácle

macmahoane
MACMAHÓN, macmahoane, s. n. (Înv.) Șpriț¹. – Din n. pr. Mac Mahon.

DOOM

macmahón (înv.) s. n., pl. macmahoáne

macmahoanele
MACMAHÓN, macmahoane, s. n. (Înv.) Șpriț¹. – Din n. pr. Mac Mahon.

DOOM

macmahón (înv.) s. n., pl. macmahoáne

macmahoanelor
MACMAHÓN, macmahoane, s. n. (Înv.) Șpriț¹. – Din n. pr. Mac Mahon.

DOOM

macmahón (înv.) s. n., pl. macmahoáne

macmahon
MACMAHÓN, macmahoane, s. n. (Înv.) Șpriț¹. – Din n. pr. Mac Mahon.

DOOM

macmahón (înv.) s. n., pl. macmahoáne

macmahonul
MACMAHÓN, macmahoane, s. n. (Înv.) Șpriț¹. – Din n. pr. Mac Mahon.

DOOM

macmahón (înv.) s. n., pl. macmahoáne

macmahonului
MACMAHÓN, macmahoane, s. n. (Înv.) Șpriț¹. – Din n. pr. Mac Mahon.

DOOM

macmahón (înv.) s. n., pl. macmahoáne

macorteață
MACORTEÁȚĂ, macortețe, s. f. (Reg.) Strachină mare. – Ucr. macortet.

macra
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrame
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macrameu
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macrameul
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macrameului
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macrameuri
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macrameurile
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macrameurilor
MACRAMÉU, macrameuri, s. n. Dantelă făcută din fire groase de ață din bumbac mercerizat, împletite și înnodate. [Var.: macramé s. n.] – Din fr. macramé.

DOOM

macraméu (ma-cra-) s. n., art. macraméul; pl. macraméuri

macre
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrei
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrele
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrelor
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macri
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrii
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrilor
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macro
MACRO¹- Element de compunere însemnând „mare”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. macro-.

macro
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macrobia
MACROBÍE s. f. (Biol.) Longevitate. [Pr.: -bi-e] – Din fr. macrobie.

macrobian
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobiana
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobianul
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobianului
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobie
MACROBÍE s. f. (Biol.) Longevitate. [Pr.: -bi-e] – Din fr. macrobie.

macrobiei
MACROBÍE s. f. (Biol.) Longevitate. [Pr.: -bi-e] – Din fr. macrobie.

macrobiene
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobienei
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobienele
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobienelor
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobieni
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobienii
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobienilor
MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.; despre ființe) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.

macrobii
MACROBÍE s. f. (Biol.) Longevitate. [Pr.: -bi-e] – Din fr. macrobie.

macrobiotic
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobiotica
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobiotica
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótică (ma-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. macrobióticii

macrobiotice
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobioticei
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobioticele
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobioticelor
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobiotici
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobiotici
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótică (ma-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. macrobióticii

macrobioticii
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobioticii
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótică (ma-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. macrobióticii

macrobioticilor
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobioticul
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobioticului
MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

DOOM

macrobiótic (ma-cro-bi-o-) adj. m., pl. macrobiótici; f. macrobiótică, pl. macrobiótice

macrobit
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobita
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobite
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobitei
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobitele
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobitelor
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobitul
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobitului
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobiți
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobiții
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macrobiților
MACROBÍT, -Ă, macrobiți, -te, adj. (Biol.) Macrobian. – Din fr. macrobite.

macroblast
MACROBLÁST, macroblaste, s. n. (Biol.) Megaloblast. – Din engl. macroblast.

macroblaste
MACROBLÁST, macroblaste, s. n. (Biol.) Megaloblast. – Din engl. macroblast.

macroblastele
MACROBLÁST, macroblaste, s. n. (Biol.) Megaloblast. – Din engl. macroblast.

macroblastelor
MACROBLÁST, macroblaste, s. n. (Biol.) Megaloblast. – Din engl. macroblast.

macroblastul
MACROBLÁST, macroblaste, s. n. (Biol.) Megaloblast. – Din engl. macroblast.

macroblastului
MACROBLÁST, macroblaste, s. n. (Biol.) Megaloblast. – Din engl. macroblast.

macrobrahia
MACROBRAHÍE s.f. (Anat.) Dezvoltare excesivă a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. macrobrachie, cf. gr. makros – mare, lat. brachium – braț].

macrobrahie
MACROBRAHÍE s.f. (Anat.) Dezvoltare excesivă a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. macrobrachie, cf. gr. makros – mare, lat. brachium – braț].

macrobrahiei
MACROBRAHÍE s.f. (Anat.) Dezvoltare excesivă a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. macrobrachie, cf. gr. makros – mare, lat. brachium – braț].

macrobrahii
MACROBRAHÍE s.f. (Anat.) Dezvoltare excesivă a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. macrobrachie, cf. gr. makros – mare, lat. brachium – braț].

macrocefal
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefal
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefala
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefala
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefale
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefale
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalei
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalei
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalele
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalele
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalelor
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalelor
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefali
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefali
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalia
MACROCEFALÍE, macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.

DOOM

macrocefalíe (ma-cro-) s. f., art. macrocefalía, g.-d. art. macrocefalíei; pl. macrocefalíi, art. macrocefalíile

macrocefalie
MACROCEFALÍE, macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.

DOOM

macrocefalíe (ma-cro-) s. f., art. macrocefalía, g.-d. art. macrocefalíei; pl. macrocefalíi, art. macrocefalíile

macrocefaliei
MACROCEFALÍE, macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.

DOOM

macrocefalíe (ma-cro-) s. f., art. macrocefalía, g.-d. art. macrocefalíei; pl. macrocefalíi, art. macrocefalíile

macrocefalii
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalii
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalii
MACROCEFALÍE, macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.

DOOM

macrocefalíe (ma-cro-) s. f., art. macrocefalía, g.-d. art. macrocefalíei; pl. macrocefalíi, art. macrocefalíile

macrocefaliile
MACROCEFALÍE, macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.

DOOM

macrocefalíe (ma-cro-) s. f., art. macrocefalía, g.-d. art. macrocefalíei; pl. macrocefalíi, art. macrocefalíile

macrocefaliilor
MACROCEFALÍE, macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.

DOOM

macrocefalíe (ma-cro-) s. f., art. macrocefalía, g.-d. art. macrocefalíei; pl. macrocefalíi, art. macrocefalíile

macrocefalilor
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalilor
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalul
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalul
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalului
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocefalului
MACROCEFÁL, -Ă, macrocefali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care prezintă fenomenul de macrocefalie. – Din fr. macrocéphale.

DOOM

macrocefál (ma-cro-) adj. m., s. m., pl. macrocefáli; adj. f., s. f. macrocefálă, pl. macrocefále

macrocheilia
MACROCHEILÍE s.f. Afecțiune constând din hipertrofia buzelor. [Pron. -che-i-li-e, gen. -iei. / < fr. macrochéilie].

macrocheilie
MACROCHEILÍE s.f. Afecțiune constând din hipertrofia buzelor. [Pron. -che-i-li-e, gen. -iei. / < fr. macrochéilie].

macrocheiliei
MACROCHEILÍE s.f. Afecțiune constând din hipertrofia buzelor. [Pron. -che-i-li-e, gen. -iei. / < fr. macrochéilie].

macrocheilii
MACROCHEILÍE s.f. Afecțiune constând din hipertrofia buzelor. [Pron. -che-i-li-e, gen. -iei. / < fr. macrochéilie].

macrocheiria
MACROCHEIRÍE s.f. Dezvoltare excesivă a mâinilor. [Pron. -che-i-ri-e, gen. -iei. / < fr. macrochéirie, cf. gr. makros – mare, cheir – mână].

macrocheirie
MACROCHEIRÍE s.f. Dezvoltare excesivă a mâinilor. [Pron. -che-i-ri-e, gen. -iei. / < fr. macrochéirie, cf. gr. makros – mare, cheir – mână].

macrocheiriei
MACROCHEIRÍE s.f. Dezvoltare excesivă a mâinilor. [Pron. -che-i-ri-e, gen. -iei. / < fr. macrochéirie, cf. gr. makros – mare, cheir – mână].

macrocheirii
MACROCHEIRÍE s.f. Dezvoltare excesivă a mâinilor. [Pron. -che-i-ri-e, gen. -iei. / < fr. macrochéirie, cf. gr. makros – mare, cheir – mână].

macrocit
MACROCÍT, macrocite, s. n. (Biol.) Megalocit. – Din fr. macrocyte.

macrocite
MACROCÍT, macrocite, s. n. (Biol.) Megalocit. – Din fr. macrocyte.

macrocitele
MACROCÍT, macrocite, s. n. (Biol.) Megalocit. – Din fr. macrocyte.

macrocitelor
MACROCÍT, macrocite, s. n. (Biol.) Megalocit. – Din fr. macrocyte.

macrocitoza
MACROCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezența macrocitelor în sânge. [< fr. macrocytose].

macrocitoze
MACROCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezența macrocitelor în sânge. [< fr. macrocytose].

macrocitozei
MACROCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezența macrocitelor în sânge. [< fr. macrocytose].

macrocitul
MACROCÍT, macrocite, s. n. (Biol.) Megalocit. – Din fr. macrocyte.

macrocitului
MACROCÍT, macrocite, s. n. (Biol.) Megalocit. – Din fr. macrocyte.

macroclima
MACROCLÍMĂ, macroclime, s. f. Climat al unei regiuni întinse. – Din germ. Makroklima.

macroclime
MACROCLÍMĂ, macroclime, s. f. Climat al unei regiuni întinse. – Din germ. Makroklima.

macroclimei
MACROCLÍMĂ, macroclime, s. f. Climat al unei regiuni întinse. – Din germ. Makroklima.

macroclimele
MACROCLÍMĂ, macroclime, s. f. Climat al unei regiuni întinse. – Din germ. Makroklima.

macroclimelor
MACROCLÍMĂ, macroclime, s. f. Climat al unei regiuni întinse. – Din germ. Makroklima.

macrocosm
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocosmic
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmica
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmice
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicei
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicele
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicelor
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmici
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicii
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicilor
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicul
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmicului
MACROCÓSMIC, -Ă, macrocosmici, -ce, adj. Referitor la macrocosmos. – Din fr. macrocosmique.

DOOM

*macrocósmic (ma-cro-) adj. m., pl. macrocósmici; f. macrocósmică, pl. macrocósmice

macrocosmos
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocosmul
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocosmului
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocosmuri
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocosmurile
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocosmurilor
MACROCÓSMOS s. n. Universul exterior în raport analogic cu omul (microcosmos); Univers, cosmos. [Var.: macrocósm s. n.] – Din fr. macrocosme.

DOOM

!macrocósmos (ma-cro-) s. n.

macrocristalin
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalina
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristaline
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinei
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinele
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinelor
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalini
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinii
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinilor
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinul
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrocristalinului
MACROCRISTALÍN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

DOOM

macrocristalín (ma-cro-cris-) adj. m., pl. macrocristalíni; f. macrocristalínă, pl. macrocristalíne

macrodactil
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactila
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactile
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilei
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilele
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilelor
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactili
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilia
MACRODACTILÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. macrodactylie].

macrodactilie
MACRODACTILÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. macrodactylie].

macrodactiliei
MACRODACTILÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. macrodactylie].

macrodactilii
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilii
MACRODACTILÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. macrodactylie].

macrodactililor
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilul
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodactilului
MACRODACTÍL, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă macrodactilie. [< fr. macrodactyle, cf. gr. makros – mare, daktylos – deget].

macrodontia
MACRODONTÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a dinților; megalodontie. [Gen. -iei. / < fr. macrodontie, cf. gr. makros – mare, odous – dinte].

macrodontie
MACRODONTÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a dinților; megalodontie. [Gen. -iei. / < fr. macrodontie, cf. gr. makros – mare, odous – dinte].

macrodontiei
MACRODONTÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a dinților; megalodontie. [Gen. -iei. / < fr. macrodontie, cf. gr. makros – mare, odous – dinte].

macrodontii
MACRODONTÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare excesivă a dinților; megalodontie. [Gen. -iei. / < fr. macrodontie, cf. gr. makros – mare, odous – dinte].

macroeconomia
MACROECONOMÍE s. f. Domeniu al teoriei economice care studiază modul în care funcționează ansamblul economic al unei țări, cu scopul de a fundamenta deciziile politicii economice. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economie.

DOOM

macroeconomíe (ma-cro-) s. f., art. macroeconomía, g.-d. macroeconomíi, art. macroeconomíei

macroeconomic
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomica
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomice
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicei
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicele
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicelor
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomici
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicii
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicilor
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicul
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomicului
MACROECONÓMIC, -Ă, macroeconomici, -ce, adj. Care se referă la macroeconomie. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economic.

DOOM

macroeconómic (ma-cro-) adj. m., pl. macroeconómici; f. macroeconómică, pl. macroeconómice

macroeconomie
MACROECONOMÍE s. f. Domeniu al teoriei economice care studiază modul în care funcționează ansamblul economic al unei țări, cu scopul de a fundamenta deciziile politicii economice. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economie.

DOOM

macroeconomíe (ma-cro-) s. f., art. macroeconomía, g.-d. macroeconomíi, art. macroeconomíei

macroeconomiei
MACROECONOMÍE s. f. Domeniu al teoriei economice care studiază modul în care funcționează ansamblul economic al unei țări, cu scopul de a fundamenta deciziile politicii economice. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economie.

DOOM

macroeconomíe (ma-cro-) s. f., art. macroeconomía, g.-d. macroeconomíi, art. macroeconomíei

macroeconomii
MACROECONOMÍE s. f. Domeniu al teoriei economice care studiază modul în care funcționează ansamblul economic al unei țări, cu scopul de a fundamenta deciziile politicii economice. [Pr.: -cro-e-] – Macro¹- + economie.

DOOM

macroeconomíe (ma-cro-) s. f., art. macroeconomía, g.-d. macroeconomíi, art. macroeconomíei

macroelement
MACROELEMÉNT, macroelemente, s. n. (Biol.) Element chimic necesar organismelor în doze mari, având în general în corp o concentrație de peste 0,01%. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. macroelement.

macroelemente
MACROELEMÉNT, macroelemente, s. n. (Biol.) Element chimic necesar organismelor în doze mari, având în general în corp o concentrație de peste 0,01%. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. macroelement.

macroelementele
MACROELEMÉNT, macroelemente, s. n. (Biol.) Element chimic necesar organismelor în doze mari, având în general în corp o concentrație de peste 0,01%. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. macroelement.

macroelementelor
MACROELEMÉNT, macroelemente, s. n. (Biol.) Element chimic necesar organismelor în doze mari, având în general în corp o concentrație de peste 0,01%. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. macroelement.

macroelementul
MACROELEMÉNT, macroelemente, s. n. (Biol.) Element chimic necesar organismelor în doze mari, având în general în corp o concentrație de peste 0,01%. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. macroelement.

macroelementului
MACROELEMÉNT, macroelemente, s. n. (Biol.) Element chimic necesar organismelor în doze mari, având în general în corp o concentrație de peste 0,01%. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. macroelement.

macroencefalie
MACROENCEFALÍE s.f. Megalencefalie. [Gen. -iei. / < fr. macroencéphalie, cf. gr. makros – mare, enkephalos – creier].

macroestezia
MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].

macroestezie
MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].

macroesteziei
MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].

macroestezii
MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].

macroesteziile
MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].

macroesteziilor
MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simțului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].

macrofag
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofag
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofaga
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofaga
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofage
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofage
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagei
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagei
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagele
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagele
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagelor
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagelor
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagi
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagi
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagii
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagii
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagilor
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagilor
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagul
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagul
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagului
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofagului
MACROFÁG, macrofage, s. n. (Biol.) Fagocit mare capabil să înglobeze și să digere bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism. – Din fr. macrophage.

DOOM

macrofág (ma-cro-) s. n., pl. macrofáge

macrofilmare
MACROFILMÁRE, macrofilmări, s. f. Filmare cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini dinamice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Macro¹- + filmare.

macrofilmarea
MACROFILMÁRE, macrofilmări, s. f. Filmare cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini dinamice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Macro¹- + filmare.

macrofilmări
MACROFILMÁRE, macrofilmări, s. f. Filmare cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini dinamice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Macro¹- + filmare.

macrofilmării
MACROFILMÁRE, macrofilmări, s. f. Filmare cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini dinamice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Macro¹- + filmare.

macrofilmările
MACROFILMÁRE, macrofilmări, s. f. Filmare cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini dinamice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Macro¹- + filmare.

macrofilmărilor
MACROFILMÁRE, macrofilmări, s. f. Filmare cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini dinamice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Macro¹- + filmare.

macroflora
MACROFLÓRĂ, macroflore, s. f. Totalitatea plantelor mari care cresc într-o anumită regiune. – Macro¹- + floră.

macroflore
MACROFLÓRĂ, macroflore, s. f. Totalitatea plantelor mari care cresc într-o anumită regiune. – Macro¹- + floră.

macroflorei
MACROFLÓRĂ, macroflore, s. f. Totalitatea plantelor mari care cresc într-o anumită regiune. – Macro¹- + floră.

macroflorele
MACROFLÓRĂ, macroflore, s. f. Totalitatea plantelor mari care cresc într-o anumită regiune. – Macro¹- + floră.

macroflorelor
MACROFLÓRĂ, macroflore, s. f. Totalitatea plantelor mari care cresc într-o anumită regiune. – Macro¹- + floră.

macrofotografia
MACROFOTOGRAFÍE, macrofotografii, s. f. Fotografie făcută cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini statice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Din fr. macrophotographie.

macrofotografie
MACROFOTOGRAFÍE, macrofotografii, s. f. Fotografie făcută cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini statice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Din fr. macrophotographie.

macrofotografiei
MACROFOTOGRAFÍE, macrofotografii, s. f. Fotografie făcută cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini statice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Din fr. macrophotographie.

macrofotografii
MACROFOTOGRAFÍE, macrofotografii, s. f. Fotografie făcută cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini statice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Din fr. macrophotographie.

macrofotografiile
MACROFOTOGRAFÍE, macrofotografii, s. f. Fotografie făcută cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini statice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Din fr. macrophotographie.

macrofotografiilor
MACROFOTOGRAFÍE, macrofotografii, s. f. Fotografie făcută cu aparatură specială pentru obținerea unor imagini statice mult mărite ale unor obiecte (extrem de) mici, a căror observare cu ochiul liber este greu de făcut sau imposibilă. – Din fr. macrophotographie.

macrofurnir
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrofurnir
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrofurnire
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrofurnirele
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrofurnirelor
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrofurnirul
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrofurnirului
MACROFURNÍR s.n. Foaie de furnir cu grosime mai mare. [Et. incertă].

macrogamet
MACROGAMÉT, macrogameți, s. m. (Biol.) Gamet femelă de mari dimensiuni. – Din engl. macrogamete.

macrogametul
MACROGAMÉT, macrogameți, s. m. (Biol.) Gamet femelă de mari dimensiuni. – Din engl. macrogamete.

macrogametului
MACROGAMÉT, macrogameți, s. m. (Biol.) Gamet femelă de mari dimensiuni. – Din engl. macrogamete.

macrogameți
MACROGAMÉT, macrogameți, s. m. (Biol.) Gamet femelă de mari dimensiuni. – Din engl. macrogamete.

macrogameții
MACROGAMÉT, macrogameți, s. m. (Biol.) Gamet femelă de mari dimensiuni. – Din engl. macrogamete.

macrogameților
MACROGAMÉT, macrogameți, s. m. (Biol.) Gamet femelă de mari dimensiuni. – Din engl. macrogamete.

macroglosia
MACROGLOSÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a limbii. [Gen. -iei. / < fr. macroglossie, cf. gr. makros – mare, glossa – limbă].

macroglosie
MACROGLOSÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a limbii. [Gen. -iei. / < fr. macroglossie, cf. gr. makros – mare, glossa – limbă].

macroglosiei
MACROGLOSÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a limbii. [Gen. -iei. / < fr. macroglossie, cf. gr. makros – mare, glossa – limbă].

macroglosii
MACROGLOSÍE s.f. (Med.) Mărire de volum a limbii. [Gen. -iei. / < fr. macroglossie, cf. gr. makros – mare, glossa – limbă].

macroinstrucțiune
MACROINSTRUCȚIÚNE s.f. (Cib.) Grup de instrucțiuni (2) [în DN] desemnat simbolic printr-un singur cod. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. macro-instruction].

macroinstrucțiunea
MACROINSTRUCȚIÚNE s.f. (Cib.) Grup de instrucțiuni (2) [în DN] desemnat simbolic printr-un singur cod. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. macro-instruction].

macroinstrucțiuni
MACROINSTRUCȚIÚNE s.f. (Cib.) Grup de instrucțiuni (2) [în DN] desemnat simbolic printr-un singur cod. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. macro-instruction].

macroinstrucțiunii
MACROINSTRUCȚIÚNE s.f. (Cib.) Grup de instrucțiuni (2) [în DN] desemnat simbolic printr-un singur cod. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. macro-instruction].

macroinstrucțiunile
MACROINSTRUCȚIÚNE s.f. (Cib.) Grup de instrucțiuni (2) [în DN] desemnat simbolic printr-un singur cod. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. macro-instruction].

macroinstrucțiunilor
MACROINSTRUCȚIÚNE s.f. (Cib.) Grup de instrucțiuni (2) [în DN] desemnat simbolic printr-un singur cod. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. macro-instruction].

macromastia
MACROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare excesivă a mamelelor. [Gen. -iei. / < fr. macromastie, cf. gr. makros – mare, mastos – mamelă].

macromastie
MACROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare excesivă a mamelelor. [Gen. -iei. / < fr. macromastie, cf. gr. makros – mare, mastos – mamelă].

macromastiei
MACROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare excesivă a mamelelor. [Gen. -iei. / < fr. macromastie, cf. gr. makros – mare, mastos – mamelă].

macromastii
MACROMASTÍE s.f. (Med.) Dezvoltare excesivă a mamelelor. [Gen. -iei. / < fr. macromastie, cf. gr. makros – mare, mastos – mamelă].

macromelia
MACROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare patologică a uneia sau a mai multor extremități. [Gen. -iei. / < fr. macromélie, cf. gr. makros – mare, melos – extremitate].

macromelie
MACROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare patologică a uneia sau a mai multor extremități. [Gen. -iei. / < fr. macromélie, cf. gr. makros – mare, melos – extremitate].

macromeliei
MACROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare patologică a uneia sau a mai multor extremități. [Gen. -iei. / < fr. macromélie, cf. gr. makros – mare, melos – extremitate].

macromelii
MACROMELÍE s.f. (Med.) Dezvoltare patologică a uneia sau a mai multor extremități. [Gen. -iei. / < fr. macromélie, cf. gr. makros – mare, melos – extremitate].

macromiceta
MACROMICÉTĂ, macromicete, s. f. (La pl.) Grup de ciuperci mari, diferit colorate, formate în general din picior și pălărie (Macromycetes). (și la sg.) ciupercă din acest grup. – Din fr. macromycètes.

DOOM

macromicétă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromicétei; pl. macromicéte

macromicete
MACROMICÉTĂ, macromicete, s. f. (La pl.) Grup de ciuperci mari, diferit colorate, formate în general din picior și pălărie (Macromycetes). (și la sg.) ciupercă din acest grup. – Din fr. macromycètes.

DOOM

macromicétă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromicétei; pl. macromicéte

macromicetei
MACROMICÉTĂ, macromicete, s. f. (La pl.) Grup de ciuperci mari, diferit colorate, formate în general din picior și pălărie (Macromycetes). (și la sg.) ciupercă din acest grup. – Din fr. macromycètes.

DOOM

macromicétă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromicétei; pl. macromicéte

macromicetele
MACROMICÉTĂ, macromicete, s. f. (La pl.) Grup de ciuperci mari, diferit colorate, formate în general din picior și pălărie (Macromycetes). (și la sg.) ciupercă din acest grup. – Din fr. macromycètes.

DOOM

macromicétă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromicétei; pl. macromicéte

macromicetelor
MACROMICÉTĂ, macromicete, s. f. (La pl.) Grup de ciuperci mari, diferit colorate, formate în general din picior și pălărie (Macromycetes). (și la sg.) ciupercă din acest grup. – Din fr. macromycètes.

DOOM

macromicétă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromicétei; pl. macromicéte

macromolecula
MACROMOLECÚLĂ, macromolecule, s. f. Moleculă compusă dintr-un număr mare de atomi. – Din fr. macromolécule, rus. makromolekula.

DOOM

macromolecúlă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromolecúlei; pl. macromolecúle

macromolecular
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromoleculara
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromoleculare
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularei
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularele
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularelor
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromoleculari
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularii
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularilor
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularul
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecularului
MACROMOLECULÁR, -Ă, macromoleculari, -e, adj. Care este alcătuit din macromolecule. – Din fr. macromoléculaire.

DOOM

macromoleculár (ma-cro-) adj. m., pl. macromoleculári; f. macromoleculáră, pl. macromoleculáre

macromolecule
MACROMOLECÚLĂ, macromolecule, s. f. Moleculă compusă dintr-un număr mare de atomi. – Din fr. macromolécule, rus. makromolekula.

DOOM

macromolecúlă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromolecúlei; pl. macromolecúle

macromoleculei
MACROMOLECÚLĂ, macromolecule, s. f. Moleculă compusă dintr-un număr mare de atomi. – Din fr. macromolécule, rus. makromolekula.

DOOM

macromolecúlă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromolecúlei; pl. macromolecúle

macromoleculele
MACROMOLECÚLĂ, macromolecule, s. f. Moleculă compusă dintr-un număr mare de atomi. – Din fr. macromolécule, rus. makromolekula.

DOOM

macromolecúlă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromolecúlei; pl. macromolecúle

macromoleculelor
MACROMOLECÚLĂ, macromolecule, s. f. Moleculă compusă dintr-un număr mare de atomi. – Din fr. macromolécule, rus. makromolekula.

DOOM

macromolecúlă (ma-cro-) s. f., g.-d. art. macromolecúlei; pl. macromolecúle

macronuclee
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

DOOM

macronucléu (ma-cro-nu-cleu) s. n., art. macronucléul; pl. macronuclée

macronucleele
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

DOOM

macronucléu (ma-cro-nu-cleu) s. n., art. macronucléul; pl. macronuclée

macronucleelor
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

DOOM

macronucléu (ma-cro-nu-cleu) s. n., art. macronucléul; pl. macronuclée

macronucleu
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

DOOM

macronucléu (ma-cro-nu-cleu) s. n., art. macronucléul; pl. macronuclée

macronucleu
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

macronucleul
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

DOOM

macronucléu (ma-cro-nu-cleu) s. n., art. macronucléul; pl. macronuclée

macronucleului
MACRONUCLÉU, macronuclee, s. n. (Biol.) Nucleu mare al celulei care reprezintă corpul unui infuzor¹. – Din fr. macronucléus.

DOOM

macronucléu (ma-cro-nu-cleu) s. n., art. macronucléul; pl. macronuclée

macropod
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropod
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropoda
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropoda
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropode
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropode
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodei
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodei
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodele
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodele
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodelor
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodelor
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodia
MACROPODÍE s.f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea exagerată a picioarelor. [Gen. -iei. / < fr. macropodie, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

macropodie
MACROPODÍE s.f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea exagerată a picioarelor. [Gen. -iei. / < fr. macropodie, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

macropodiei
MACROPODÍE s.f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea exagerată a picioarelor. [Gen. -iei. / < fr. macropodie, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

macropodii
MACROPODÍE s.f. (Med.) Monstruozitate caracterizată prin dezvoltarea exagerată a picioarelor. [Gen. -iei. / < fr. macropodie, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

macropodul
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodul
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodului
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropodului
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropor
MACROPÓR, macropori, s. m. Por vizibil cu ochiul liber. – Din fr. macropore.

macropori
MACROPÓR, macropori, s. m. Por vizibil cu ochiul liber. – Din fr. macropore.

macroporii
MACROPÓR, macropori, s. m. Por vizibil cu ochiul liber. – Din fr. macropore.

macroporilor
MACROPÓR, macropori, s. m. Por vizibil cu ochiul liber. – Din fr. macropore.

macroporul
MACROPÓR, macropori, s. m. Por vizibil cu ochiul liber. – Din fr. macropore.

macroporului
MACROPÓR, macropori, s. m. Por vizibil cu ochiul liber. – Din fr. macropore.

macropozi
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropozi
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropozii
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropozii
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropozilor
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macropozilor
MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (La pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode.

DOOM

!macropód² (ma-cro-) s. n., pl. macropóde

macroprotale
MACROPROTÁLE s.n.pl. Protale femeiești. [Sg. macroprotal. / < macro + protal].

macropsia
MACROPSÍE, macropsii, s. f. (Med.) Tulburare a vederii constând în impresia că obiectele și persoanele sunt mai mari decât în realitate; megalopsie. – Din fr. macropsie.

macropsie
MACROPSÍE, macropsii, s. f. (Med.) Tulburare a vederii constând în impresia că obiectele și persoanele sunt mai mari decât în realitate; megalopsie. – Din fr. macropsie.

macropsiei
MACROPSÍE, macropsii, s. f. (Med.) Tulburare a vederii constând în impresia că obiectele și persoanele sunt mai mari decât în realitate; megalopsie. – Din fr. macropsie.

macropsii
MACROPSÍE, macropsii, s. f. (Med.) Tulburare a vederii constând în impresia că obiectele și persoanele sunt mai mari decât în realitate; megalopsie. – Din fr. macropsie.

macropsiile
MACROPSÍE, macropsii, s. f. (Med.) Tulburare a vederii constând în impresia că obiectele și persoanele sunt mai mari decât în realitate; megalopsie. – Din fr. macropsie.

macropsiilor
MACROPSÍE, macropsii, s. f. (Med.) Tulburare a vederii constând în impresia că obiectele și persoanele sunt mai mari decât în realitate; megalopsie. – Din fr. macropsie.

macropter
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macroptera
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macroptere
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterei
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterele
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterelor
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropteri
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterii
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterilor
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterul
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macropterului
MACROPTÉR, -Ă, macropteri, -e, adj. (Rar; despre păsări) Cu aripile foarte lungi. – Din fr. macroptère.

macroradical
MACRORADICÁL s.n. (Chim.) Radical cu catenă lungă care se formează în procesul polimerizării prin radicali. [< fr. macroradical].

macrorelief
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macrorelief
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macrorelieful
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macroreliefului
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macroreliefuri
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macroreliefurile
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macroreliefurilor
MACRORELIÉF s.n. Forme majore ale reliefului unei regiuni, reprezentate prin culmi muntoase, podișuri, câmpii etc. [Pron. -li-ef. / cf. fr. macrorelief].

macrorrhizum
PRIBOÍ², priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul¹ (1). – Din priboi¹.

macroscoape
MACROSCÓP s.n. Aparat pentru examinarea suprafeței materialelor cu un sistem optic care poate mări până la de 50 de ori. [< fr. macroscope].

DOOM

!macroscóp (ma-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. macroscoápe

macroscoapele
MACROSCÓP s.n. Aparat pentru examinarea suprafeței materialelor cu un sistem optic care poate mări până la de 50 de ori. [< fr. macroscope].

DOOM

!macroscóp (ma-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. macroscoápe

macroscoapelor
MACROSCÓP s.n. Aparat pentru examinarea suprafeței materialelor cu un sistem optic care poate mări până la de 50 de ori. [< fr. macroscope].

DOOM

!macroscóp (ma-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. macroscoápe

macroscop
MACROSCÓP s.n. Aparat pentru examinarea suprafeței materialelor cu un sistem optic care poate mări până la de 50 de ori. [< fr. macroscope].

DOOM

!macroscóp (ma-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. macroscoápe

macroscopia
MACROSCOPÍE, macroscopii, s. f. Examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeței unei piese, unui material etc. – Din fr. macroscopie.

DOOM

!macroscopíe (ma-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. macroscopía, g.-d. art. macroscopíei; pl. macroscopíi, art. macroscopíile

macroscopic
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopica
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopice
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicei
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicele
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicelor
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopici
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicii
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicilor
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicul
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopicului
MACROSCÓPIC, -Ă, macroscopici, -ce, adj. Care se referă la cercetările făcute cu ochiul liber; care se poate vedea cu ochiul liber. – Din fr. macroscopique.

DOOM

!macroscópic (ma-cros-co-/-cro-sco-) adj. m., pl. macroscópici; f. macroscópică, pl. macroscópice

macroscopie
MACROSCOPÍE, macroscopii, s. f. Examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeței unei piese, unui material etc. – Din fr. macroscopie.

DOOM

!macroscopíe (ma-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. macroscopía, g.-d. art. macroscopíei; pl. macroscopíi, art. macroscopíile

macroscopiei
MACROSCOPÍE, macroscopii, s. f. Examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeței unei piese, unui material etc. – Din fr. macroscopie.

DOOM

!macroscopíe (ma-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. macroscopía, g.-d. art. macroscopíei; pl. macroscopíi, art. macroscopíile

macroscopii
MACROSCOPÍE, macroscopii, s. f. Examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeței unei piese, unui material etc. – Din fr. macroscopie.

DOOM

!macroscopíe (ma-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. macroscopía, g.-d. art. macroscopíei; pl. macroscopíi, art. macroscopíile

macroscopiile
MACROSCOPÍE, macroscopii, s. f. Examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeței unei piese, unui material etc. – Din fr. macroscopie.

DOOM

!macroscopíe (ma-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. macroscopía, g.-d. art. macroscopíei; pl. macroscopíi, art. macroscopíile

macroscopiilor
MACROSCOPÍE, macroscopii, s. f. Examinare cu ochiul liber sau cu un instrument optic a suprafeței unei piese, unui material etc. – Din fr. macroscopie.

DOOM

!macroscopíe (ma-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. macroscopía, g.-d. art. macroscopíei; pl. macroscopíi, art. macroscopíile

macroscopul
MACROSCÓP s.n. Aparat pentru examinarea suprafeței materialelor cu un sistem optic care poate mări până la de 50 de ori. [< fr. macroscope].

DOOM

!macroscóp (ma-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. macroscoápe

macroscopului
MACROSCÓP s.n. Aparat pentru examinarea suprafeței materialelor cu un sistem optic care poate mări până la de 50 de ori. [< fr. macroscope].

DOOM

!macroscóp (ma-cros-cop/-cro-scop) s. n., pl. macroscoápe

macroseism
MACROSEÍSM, macroseisme, s. n. Mișcare seismică a scoarței terestre simțită de oameni fără ajutorul aparatelor. – Din fr. macroséisme.

DOOM

macroseísm (ma-cro-) s. n., pl. macroseísme

macroseisme
MACROSEÍSM, macroseisme, s. n. Mișcare seismică a scoarței terestre simțită de oameni fără ajutorul aparatelor. – Din fr. macroséisme.

DOOM

macroseísm (ma-cro-) s. n., pl. macroseísme

macroseismele
MACROSEÍSM, macroseisme, s. n. Mișcare seismică a scoarței terestre simțită de oameni fără ajutorul aparatelor. – Din fr. macroséisme.

DOOM

macroseísm (ma-cro-) s. n., pl. macroseísme

macroseismelor
MACROSEÍSM, macroseisme, s. n. Mișcare seismică a scoarței terestre simțită de oameni fără ajutorul aparatelor. – Din fr. macroséisme.

DOOM

macroseísm (ma-cro-) s. n., pl. macroseísme

macroseismul
MACROSEÍSM, macroseisme, s. n. Mișcare seismică a scoarței terestre simțită de oameni fără ajutorul aparatelor. – Din fr. macroséisme.

DOOM

macroseísm (ma-cro-) s. n., pl. macroseísme

macroseismului
MACROSEÍSM, macroseisme, s. n. Mișcare seismică a scoarței terestre simțită de oameni fără ajutorul aparatelor. – Din fr. macroséisme.

DOOM

macroseísm (ma-cro-) s. n., pl. macroseísme

macrosistem
MACROSISTÉM, macrosisteme, s. n. Sistem social al unei forme de organizare instituționalizate. – Din fr. macrosystème.

DOOM

*macrosistém (ma-cro-) s. n., pl. macrosistéme

macrosocial
MACROSOCIÁL, -Ă, macrosociali, -e, adj. Referitor la macrostructura socială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. macrosocial.

DOOM

*macrosociál (ma-cro-, -ci-al) adj. m., pl. macrosociáli; f. macrosociálă, pl. macrosociále

macrosom
MACROSÓM s.m. (Biol.) Sferă sau granulă alveolară mare, alcătuită din protoplasmă. [Cf. it. macrosoma < gr. makros – mare, soma – corp].

macrosomia
MACROSOMÍE s.f. (Biol.) Gigantism caracterizat prin dezvoltarea excesivă a întregului corp. [Gen. -iei. / < fr. macrosomie, cf. gr. makros – mare, soma – corp].

macrosomie
MACROSOMÍE s.f. (Biol.) Gigantism caracterizat prin dezvoltarea excesivă a întregului corp. [Gen. -iei. / < fr. macrosomie, cf. gr. makros – mare, soma – corp].

macrosomiei
MACROSOMÍE s.f. (Biol.) Gigantism caracterizat prin dezvoltarea excesivă a întregului corp. [Gen. -iei. / < fr. macrosomie, cf. gr. makros – mare, soma – corp].

macrosomii
MACROSOMÍE s.f. (Biol.) Gigantism caracterizat prin dezvoltarea excesivă a întregului corp. [Gen. -iei. / < fr. macrosomie, cf. gr. makros – mare, soma – corp].

macrospor
MACROSPÓR, macrospori, s. m. (Bot.) Spor femel la unele criptogame vasculare. – Din fr. macrospore.

DOOM

!macrospór (ma-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. macrospóri

macrosporange
MACROSPORÁNGE, macrosporangi, s. m. (Bot.) Sporange în care se formează macrosporii. – Din fr. macrosporange.

macrosporangele
MACROSPORÁNGE, macrosporangi, s. m. (Bot.) Sporange în care se formează macrosporii. – Din fr. macrosporange.

macrosporangelui
MACROSPORÁNGE, macrosporangi, s. m. (Bot.) Sporange în care se formează macrosporii. – Din fr. macrosporange.

macrosporangi
MACROSPORÁNGE, macrosporangi, s. m. (Bot.) Sporange în care se formează macrosporii. – Din fr. macrosporange.

macrosporangii
MACROSPORÁNGE, macrosporangi, s. m. (Bot.) Sporange în care se formează macrosporii. – Din fr. macrosporange.

macrosporangilor
MACROSPORÁNGE, macrosporangi, s. m. (Bot.) Sporange în care se formează macrosporii. – Din fr. macrosporange.

macrospori
MACROSPÓR, macrospori, s. m. (Bot.) Spor femel la unele criptogame vasculare. – Din fr. macrospore.

DOOM

!macrospór (ma-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. macrospóri

macrosporii
MACROSPÓR, macrospori, s. m. (Bot.) Spor femel la unele criptogame vasculare. – Din fr. macrospore.

DOOM

!macrospór (ma-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. macrospóri

macrosporilor
MACROSPÓR, macrospori, s. m. (Bot.) Spor femel la unele criptogame vasculare. – Din fr. macrospore.

DOOM

!macrospór (ma-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. macrospóri

macrosporofila
MACROSPOROFÍLĂ s.f. Frunză pe care se dezvoltă macrosporangii. [< fr. macrosporophylle, cf. fr. macrospore, gr. phyllon – frunză].

macrosporofile
MACROSPOROFÍLĂ s.f. Frunză pe care se dezvoltă macrosporangii. [< fr. macrosporophylle, cf. fr. macrospore, gr. phyllon – frunză].

macrosporofilei
MACROSPOROFÍLĂ s.f. Frunză pe care se dezvoltă macrosporangii. [< fr. macrosporophylle, cf. fr. macrospore, gr. phyllon – frunză].

macrosporofilele
MACROSPOROFÍLĂ s.f. Frunză pe care se dezvoltă macrosporangii. [< fr. macrosporophylle, cf. fr. macrospore, gr. phyllon – frunză].

macrosporofilelor
MACROSPOROFÍLĂ s.f. Frunză pe care se dezvoltă macrosporangii. [< fr. macrosporophylle, cf. fr. macrospore, gr. phyllon – frunză].

macrosporul
MACROSPÓR, macrospori, s. m. (Bot.) Spor femel la unele criptogame vasculare. – Din fr. macrospore.

DOOM

!macrospór (ma-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. macrospóri

macrosporului
MACROSPÓR, macrospori, s. m. (Bot.) Spor femel la unele criptogame vasculare. – Din fr. macrospore.

DOOM

!macrospór (ma-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. macrospóri

macrostomia
MACROSTOMÍE s.f. (Biol.) Mărire exagerată a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gură].

macrostomie
MACROSTOMÍE s.f. (Biol.) Mărire exagerată a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gură].

macrostomiei
MACROSTOMÍE s.f. (Biol.) Mărire exagerată a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gură].

macrostomii
MACROSTOMÍE s.f. (Biol.) Mărire exagerată a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gură].

macrostomiile
MACROSTOMÍE s.f. (Biol.) Mărire exagerată a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gură].

macrostomiilor
MACROSTOMÍE s.f. (Biol.) Mărire exagerată a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gură].

macrostructura
MACROSTRUCTÚRĂ, macrostructuri, s. f. Structura unui corp (metal, aliaj, plantă, animal etc.) așa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupă. ◊ (În sintagma) Macrostrucțură socială = totalitatea relațiilor și instituțiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

DOOM

!macrostructúră (ma-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. macrostructúrii; pl. macrostructúri

macrostructuri
MACROSTRUCTÚRĂ, macrostructuri, s. f. Structura unui corp (metal, aliaj, plantă, animal etc.) așa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupă. ◊ (În sintagma) Macrostrucțură socială = totalitatea relațiilor și instituțiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

DOOM

!macrostructúră (ma-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. macrostructúrii; pl. macrostructúri

macrostructurii
MACROSTRUCTÚRĂ, macrostructuri, s. f. Structura unui corp (metal, aliaj, plantă, animal etc.) așa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupă. ◊ (În sintagma) Macrostrucțură socială = totalitatea relațiilor și instituțiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

DOOM

!macrostructúră (ma-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. macrostructúrii; pl. macrostructúri

macrostructurile
MACROSTRUCTÚRĂ, macrostructuri, s. f. Structura unui corp (metal, aliaj, plantă, animal etc.) așa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupă. ◊ (În sintagma) Macrostrucțură socială = totalitatea relațiilor și instituțiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

DOOM

!macrostructúră (ma-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. macrostructúrii; pl. macrostructúri

macrostructurilor
MACROSTRUCTÚRĂ, macrostructuri, s. f. Structura unui corp (metal, aliaj, plantă, animal etc.) așa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupă. ◊ (În sintagma) Macrostrucțură socială = totalitatea relațiilor și instituțiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

DOOM

!macrostructúră (ma-cros-truc-/-cro-struc-) s. f., g.-d. art. macrostructúrii; pl. macrostructúri

macroterm
MACROTÉRM, -Ă adj. (Biol., despre plante) Megaterm. [Cf. gr. makros – mare, therme – căldură].

macrou
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macroul
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macroului
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macrouri
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macrourile
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macrourilor
MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). ♦ Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

DOOM

macróu (ma-crou) s. n., art. macróul; pl. macróuri

macru
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrul
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macrului
MÁCRU, -Ă, macri, -e, adj. (Despre carne) Slab, fără grăsime și fără oase. – Lat. macer, -cra.

DOOM

mácru (ma-cru) adj. m., pl. mácri; f. mácră, pl. mácre

macul
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

DOOM

!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.

macula
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

macula
MÁCULĂ, macule, s. f. (Livresc) Pată. Între unul și altul este diversitate d-opiniune asupra mijloacelor fără a se atribui veriunuia din ei macula de nesinceritate. GHICA, A. 765.

DOOM

máculă (înv.) s. f., g.-d. art. máculei; pl. mácule

maculai
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculam
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculare
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculare
MACULÁRE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mânjire. [< macula].

macularea
MACULÁRE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mânjire. [< macula].

maculară
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

macularăm
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

macularăți
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculase
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculasem
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculaseră
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculaserăm
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculaserăți
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculaseși
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculaseți
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculat
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculat
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculata
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculate
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculatei
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculatele
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculatelor
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculatoare
MACULATÓR, maculatoare, s. n. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua notițe sau a face diferite însemnări; caiet de notițe. – Macula + suf. -tor.

DOOM

maculatór s. n., pl. maculatoáre

maculatoarele
MACULATÓR, maculatoare, s. n. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua notițe sau a face diferite însemnări; caiet de notițe. – Macula + suf. -tor.

DOOM

maculatór s. n., pl. maculatoáre

maculatoarelor
MACULATÓR, maculatoare, s. n. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua notițe sau a face diferite însemnări; caiet de notițe. – Macula + suf. -tor.

DOOM

maculatór s. n., pl. maculatoáre

maculator
MACULATÓR, maculatoare, s. n. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua notițe sau a face diferite însemnări; caiet de notițe. – Macula + suf. -tor.

DOOM

maculatór s. n., pl. maculatoáre

maculatorul
MACULATÓR, maculatoare, s. n. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua notițe sau a face diferite însemnări; caiet de notițe. – Macula + suf. -tor.

DOOM

maculatór s. n., pl. maculatoáre

maculatorului
MACULATÓR, maculatoare, s. n. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua notițe sau a face diferite însemnări; caiet de notițe. – Macula + suf. -tor.

DOOM

maculatór s. n., pl. maculatoáre

maculatul
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculatului
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculatum
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).

maculatură
MACULATÚRĂ s. f. 1. Hârtie prost tipărită, pătată care se rebutează; p. ext. hârtie scrisă sau tipărită care și-a pierdut importanța. ♦ Hârtie de calitate inferioară folosită pentru ambalaje sau, prin topire, ca materie primă pentru fabricile de hârtie. 2. Fig. Scriere lipsită de valoare. – Din germ. Makulatur, fr. maculature.

DOOM

!maculatúră s. f., g.-d. art. maculatúrii

maculau
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculași
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculați
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculați
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculații
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

maculaților
MACULÁT, -Ă, maculați, -te, adj. (Livr.) Cu pete, pătat, murdar. – V. macula.

macule
MÁCULĂ, macule, s. f. (Livresc) Pată. Între unul și altul este diversitate d-opiniune asupra mijloacelor fără a se atribui veriunuia din ei macula de nesinceritate. GHICA, A. 765.

DOOM

máculă (înv.) s. f., g.-d. art. máculei; pl. mácule

maculează
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculei
MÁCULĂ, macule, s. f. (Livresc) Pată. Între unul și altul este diversitate d-opiniune asupra mijloacelor fără a se atribui veriunuia din ei macula de nesinceritate. GHICA, A. 765.

DOOM

máculă (înv.) s. f., g.-d. art. máculei; pl. mácule

maculele
MÁCULĂ, macule, s. f. (Livresc) Pată. Între unul și altul este diversitate d-opiniune asupra mijloacelor fără a se atribui veriunuia din ei macula de nesinceritate. GHICA, A. 765.

DOOM

máculă (înv.) s. f., g.-d. art. máculei; pl. mácule

maculelor
MÁCULĂ, macule, s. f. (Livresc) Pată. Între unul și altul este diversitate d-opiniune asupra mijloacelor fără a se atribui veriunuia din ei macula de nesinceritate. GHICA, A. 765.

DOOM

máculă (înv.) s. f., g.-d. art. máculei; pl. mácule

maculez
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculeze
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculezi
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

macului
MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

DOOM

!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.

maculând
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculînd
MACULÁ, maculez, vb. I. Tranz. (Livr.) A păta, a murdări, a mânji. – Din lat. maculare, fr. maculer.

DOOM

maculá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 maculeáză

maculări
MACULÁRE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mânjire. [< macula].

maculării
MACULÁRE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mânjire. [< macula].

maculările
MACULÁRE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mânjire. [< macula].

maculărilor
MACULÁRE s.f. Acțiunea de a macula și rezultatul ei; pătare, mânjire. [< macula].

macău
MACẮU s. n. (Regional) Băț. Toată ziua, c-un macău. MARIAN, S. 364.

madam
MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

DOOM

madámă (înv.) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

madama
MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

DOOM

madámă (înv.) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

madame
MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

DOOM

madámă (înv.) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

madamei
MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

DOOM

madámă (înv.) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

madamele
MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

DOOM

madámă (înv.) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

madamelor
MADÁMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madám s. f.] – Din fr. madame.

DOOM

madámă (înv.) s. f., g.-d. art. madámei; pl. madáme

madea
MADEÁ, madele, s. f. 1. (Înv.) Problemă, chestiune, afacere. 2. (Reg.) Fel, sort, categorie. ♦ Fig. Om neserios, om fără caracter. – Din tc. madde.

DOOM

madeá (înv., reg.) s. f., art. madeáua, g.-d. art. madélei; pl. madéle, art. madélele

madeaua
MADEÁ, madele, s. f. 1. (Înv.) Problemă, chestiune, afacere. 2. (Reg.) Fel, sort, categorie. ♦ Fig. Om neserios, om fără caracter. – Din tc. madde.

DOOM

madeá (înv., reg.) s. f., art. madeáua, g.-d. art. madélei; pl. madéle, art. madélele

madele
MADEÁ, madele, s. f. 1. (Înv.) Problemă, chestiune, afacere. 2. (Reg.) Fel, sort, categorie. ♦ Fig. Om neserios, om fără caracter. – Din tc. madde.

DOOM

madeá (înv., reg.) s. f., art. madeáua, g.-d. art. madélei; pl. madéle, art. madélele

madelei
MADEÁ, madele, s. f. 1. (Înv.) Problemă, chestiune, afacere. 2. (Reg.) Fel, sort, categorie. ♦ Fig. Om neserios, om fără caracter. – Din tc. madde.

DOOM

madeá (înv., reg.) s. f., art. madeáua, g.-d. art. madélei; pl. madéle, art. madélele

madelele
MADEÁ, madele, s. f. 1. (Înv.) Problemă, chestiune, afacere. 2. (Reg.) Fel, sort, categorie. ♦ Fig. Om neserios, om fără caracter. – Din tc. madde.

DOOM

madeá (înv., reg.) s. f., art. madeáua, g.-d. art. madélei; pl. madéle, art. madélele

madelelor
MADEÁ, madele, s. f. 1. (Înv.) Problemă, chestiune, afacere. 2. (Reg.) Fel, sort, categorie. ♦ Fig. Om neserios, om fără caracter. – Din tc. madde.

DOOM

madeá (înv., reg.) s. f., art. madeáua, g.-d. art. madélei; pl. madéle, art. madélele

madem
madém (madémuri), s. n. – Mină. – Mr. mademe, megl. mădemi. Tc. maden, din arab. mảdĕm (Eguilaz, 207; Șeineanu, II, 240; Berneker, II, 2; Lokotsch, 1341), cf. ngr. μαδέμι, alb., bg., sb. madem, sp. almadén. Sec. XVIIII, înv.

madera
MADÉRA s.n. Varietate de vin dulce produs la Madera. [Cf. Madera – insulă portugheză în Atlantic].

maderan
MADERÁN s. m. v. maghiran.

maderaul
MADÉRA s.n. Varietate de vin dulce produs la Madera. [Cf. Madera – insulă portugheză în Atlantic].

maderaului
MADÉRA s.n. Varietate de vin dulce produs la Madera. [Cf. Madera – insulă portugheză în Atlantic].

maderizare
MADERIZÁRE s.f. Proces chimic de fabricare a vinurilor de Madera. [Cf. fr. madérisation].

madh
MADH s.n. (Lit.) Gen de poezie asemănătoare cu panegiricul. [< ar. madh – laudă].

madhul
MADH s.n. (Lit.) Gen de poezie asemănătoare cu panegiricul. [< ar. madh – laudă].

madhului
MADH s.n. (Lit.) Gen de poezie asemănătoare cu panegiricul. [< ar. madh – laudă].

madhuri
MADH s.n. (Lit.) Gen de poezie asemănătoare cu panegiricul. [< ar. madh – laudă].

madhurile
MADH s.n. (Lit.) Gen de poezie asemănătoare cu panegiricul. [< ar. madh – laudă].

madhurilor
MADH s.n. (Lit.) Gen de poezie asemănătoare cu panegiricul. [< ar. madh – laudă].

madipolan
MADIPOLÁN s. n. v. madipolon.

madipolon
MADIPOLÓN s. n. (Înv.) Pânză albă, deasă și fină de bumbac, folosită pentru confecționarea lenjeriei de pat și de corp. – Din fr. madapolam. Cf. rus. m a d e p o l a n.

DOOM

madipolón (înv.) s. n.

madipolonul
MADIPOLÓN s. n. (Înv.) Pânză albă, deasă și fină de bumbac, folosită pentru confecționarea lenjeriei de pat și de corp. – Din fr. madapolam. Cf. rus. m a d e p o l a n.

DOOM

madipolón (înv.) s. n.

madipolonului
MADIPOLÓN s. n. (Înv.) Pânză albă, deasă și fină de bumbac, folosită pentru confecționarea lenjeriei de pat și de corp. – Din fr. madapolam. Cf. rus. m a d e p o l a n.

DOOM

madipolón (înv.) s. n.

madipolonuri
MADIPOLÓN s. n. (Înv.) Pânză albă, deasă și fină de bumbac, folosită pentru confecționarea lenjeriei de pat și de corp. – Din fr. madapolam. Cf. rus. m a d e p o l a n.

DOOM

madipolón (înv.) s. n.

madipolonurile
MADIPOLÓN s. n. (Înv.) Pânză albă, deasă și fină de bumbac, folosită pentru confecționarea lenjeriei de pat și de corp. – Din fr. madapolam. Cf. rus. m a d e p o l a n.

DOOM

madipolón (înv.) s. n.

madipolonurilor
MADIPOLÓN s. n. (Înv.) Pânză albă, deasă și fină de bumbac, folosită pentru confecționarea lenjeriei de pat și de corp. – Din fr. madapolam. Cf. rus. m a d e p o l a n.

DOOM

madipolón (înv.) s. n.

madison
MADISON s.n. Dans modern lent la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia acestui dans. [Pron. médisn. / cf. Madison – oraș din S.U.A.].

madisonul
MADISON s.n. Dans modern lent la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia acestui dans. [Pron. médisn. / cf. Madison – oraș din S.U.A.].

madisonului
MADISON s.n. Dans modern lent la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia acestui dans. [Pron. médisn. / cf. Madison – oraș din S.U.A.].

madisonuri
MADISON s.n. Dans modern lent la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia acestui dans. [Pron. médisn. / cf. Madison – oraș din S.U.A.].

madisonurile
MADISON s.n. Dans modern lent la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia acestui dans. [Pron. médisn. / cf. Madison – oraș din S.U.A.].

madisonurilor
MADISON s.n. Dans modern lent la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia acestui dans. [Pron. médisn. / cf. Madison – oraș din S.U.A.].

madlena
MADLÉNĂ, madlene, s. f. Prăjitură din cocă cu ouă și unt; brioșă. – Din fr. madeleine.

madlene
MADLÉNĂ, madlene, s. f. Prăjitură din cocă cu ouă și unt; brioșă. – Din fr. madeleine.

madlenei
MADLÉNĂ, madlene, s. f. Prăjitură din cocă cu ouă și unt; brioșă. – Din fr. madeleine.

madlenele
MADLÉNĂ, madlene, s. f. Prăjitură din cocă cu ouă și unt; brioșă. – Din fr. madeleine.

madlenelor
MADLÉNĂ, madlene, s. f. Prăjitură din cocă cu ouă și unt; brioșă. – Din fr. madeleine.

madmoazela
MADMOAZÉLĂ, madmoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. mademoiselle.

DOOM

madmoazélă (înv.) s. f., g.-d. art. madmoazélei; pl. madmoazéle

madmoazele
MADMOAZÉLĂ, madmoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. mademoiselle.

DOOM

madmoazélă (înv.) s. f., g.-d. art. madmoazélei; pl. madmoazéle

madmoazelei
MADMOAZÉLĂ, madmoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. mademoiselle.

DOOM

madmoazélă (înv.) s. f., g.-d. art. madmoazélei; pl. madmoazéle

madmoazelele
MADMOAZÉLĂ, madmoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. mademoiselle.

DOOM

madmoazélă (înv.) s. f., g.-d. art. madmoazélei; pl. madmoazéle

madmoazelelor
MADMOAZÉLĂ, madmoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. mademoiselle.

DOOM

madmoazélă (înv.) s. f., g.-d. art. madmoazélei; pl. madmoazéle

madona
MADÓNĂ, madone, s. f. 1. Reprezentare plastică a Fecioarei Maria cu pruncul Isus; p. gener. Maica Domnului. 2. Fig. Personificare a perfecțiunii feminine. ♦ (Ir.) Femeie cu atitudini prefăcute, care simulează nevinovăția; mironosiță. – Din it. madonna, fr. madone.

DOOM

madónă (reprezentare a Maicii Domnului) s. f., g.-d. art. madónei; pl. madóne

madone
MADÓNĂ, madone, s. f. 1. Reprezentare plastică a Fecioarei Maria cu pruncul Isus; p. gener. Maica Domnului. 2. Fig. Personificare a perfecțiunii feminine. ♦ (Ir.) Femeie cu atitudini prefăcute, care simulează nevinovăția; mironosiță. – Din it. madonna, fr. madone.

DOOM

madónă (reprezentare a Maicii Domnului) s. f., g.-d. art. madónei; pl. madóne

madonei
MADÓNĂ, madone, s. f. 1. Reprezentare plastică a Fecioarei Maria cu pruncul Isus; p. gener. Maica Domnului. 2. Fig. Personificare a perfecțiunii feminine. ♦ (Ir.) Femeie cu atitudini prefăcute, care simulează nevinovăția; mironosiță. – Din it. madonna, fr. madone.

DOOM

madónă (reprezentare a Maicii Domnului) s. f., g.-d. art. madónei; pl. madóne

madonele
MADÓNĂ, madone, s. f. 1. Reprezentare plastică a Fecioarei Maria cu pruncul Isus; p. gener. Maica Domnului. 2. Fig. Personificare a perfecțiunii feminine. ♦ (Ir.) Femeie cu atitudini prefăcute, care simulează nevinovăția; mironosiță. – Din it. madonna, fr. madone.

DOOM

madónă (reprezentare a Maicii Domnului) s. f., g.-d. art. madónei; pl. madóne

madonelor
MADÓNĂ, madone, s. f. 1. Reprezentare plastică a Fecioarei Maria cu pruncul Isus; p. gener. Maica Domnului. 2. Fig. Personificare a perfecțiunii feminine. ♦ (Ir.) Femeie cu atitudini prefăcute, care simulează nevinovăția; mironosiță. – Din it. madonna, fr. madone.

DOOM

madónă (reprezentare a Maicii Domnului) s. f., g.-d. art. madónei; pl. madóne

madras
MADRÁS s.n. Țesătură cu urzeală de mătase și cu bătătură de bumbac. [< fr. madras, cf. Madras – oraș în India].

madrasul
MADRÁS s.n. Țesătură cu urzeală de mătase și cu bătătură de bumbac. [< fr. madras, cf. Madras – oraș în India].

madrasului
MADRÁS s.n. Țesătură cu urzeală de mătase și cu bătătură de bumbac. [< fr. madras, cf. Madras – oraș în India].

madrepor
MADREPÓR, madrepori, s. m. (La pl.) Ordin de animale celenterate cu schelet calcaros bine dezvoltat și ramificat, care trăiesc în colonii mari în mările calde (Madrepora); (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. madrépore.

DOOM

madrepór (ma-dre-) s. m., pl. madrepóri

madrepori
MADREPÓR, madrepori, s. m. (La pl.) Ordin de animale celenterate cu schelet calcaros bine dezvoltat și ramificat, care trăiesc în colonii mari în mările calde (Madrepora); (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. madrépore.

DOOM

madrepór (ma-dre-) s. m., pl. madrepóri

madreporic
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporica
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporice
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicei
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicele
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicelor
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporici
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicii
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicilor
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicul
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporicului
MADREPÓRIC, -Ă, madreporici, -ce, adj. (Zool.) Din madrepori, de madrepori. – Din fr. madréporique.

madreporii
MADREPÓR, madrepori, s. m. (La pl.) Ordin de animale celenterate cu schelet calcaros bine dezvoltat și ramificat, care trăiesc în colonii mari în mările calde (Madrepora); (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. madrépore.

DOOM

madrepór (ma-dre-) s. m., pl. madrepóri

madreporilor
MADREPÓR, madrepori, s. m. (La pl.) Ordin de animale celenterate cu schelet calcaros bine dezvoltat și ramificat, care trăiesc în colonii mari în mările calde (Madrepora); (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. madrépore.

DOOM

madrepór (ma-dre-) s. m., pl. madrepóri

madreporul
MADREPÓR, madrepori, s. m. (La pl.) Ordin de animale celenterate cu schelet calcaros bine dezvoltat și ramificat, care trăiesc în colonii mari în mările calde (Madrepora); (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. madrépore.

DOOM

madrepór (ma-dre-) s. m., pl. madrepóri

madreporului
MADREPÓR, madrepori, s. m. (La pl.) Ordin de animale celenterate cu schelet calcaros bine dezvoltat și ramificat, care trăiesc în colonii mari în mările calde (Madrepora); (și la sg.) animal care aparține acestui ordin. – Din fr. madrépore.

DOOM

madrepór (ma-dre-) s. m., pl. madrepóri

madriera
MADRIÉRĂ, madriere, s. f. (Mar.) Scândură groasă care formează suprafața unui ponton de acostare. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. madrier.

madriere
MADRIÉRĂ, madriere, s. f. (Mar.) Scândură groasă care formează suprafața unui ponton de acostare. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. madrier.

madrierei
MADRIÉRĂ, madriere, s. f. (Mar.) Scândură groasă care formează suprafața unui ponton de acostare. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. madrier.

madrierele
MADRIÉRĂ, madriere, s. f. (Mar.) Scândură groasă care formează suprafața unui ponton de acostare. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. madrier.

madrierelor
MADRIÉRĂ, madriere, s. f. (Mar.) Scândură groasă care formează suprafața unui ponton de acostare. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. madrier.

madrigal
MADRIGÁL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirică scurtă cu conținut idilic sau galant. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI. [Pl. și: madrigaluri] – Din fr. madrigal.

DOOM

madrigál (ma-dri-) s. n., pl. madrigále/madrigáluri

madrigalesc
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigalesca
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigalescul
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigalescului
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigalești
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigaleștii
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigaleștile
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigaleștilor
MADRIGALÉSC, -Ă, madrigalești, adj. (Rar) Cu caracter de madrigal. – Din fr. madrigalesque.

madrigalist
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigalista
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigaliste
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigalistei
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigalistele
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigalistelor
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigalistul
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigalistului
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigaliști
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigaliștii
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrigaliștilor
MADRIGALÍST, -Ă, madrigaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau cântăreț de madrigale. – Din fr. madrigaliste.

madrilen
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilen
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilena
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilena
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilene
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilene
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilene
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenei
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenei
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenele
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenele
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenelor
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenelor
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrileni
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrileni
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenii
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenii
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenilor
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenilor
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrileno
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrileno
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenul
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenul
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenule
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenule
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenului
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

madrilenului
MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Madrid. 2. Adj. Care aparține orașului Madrid sau madrilenilor (1), referitor la Madrid ori la madrileni. – Din fr. madrilène.

DOOM

madrilén (ma-dri-) adj. m., s. m., pl. madriléni; adj. f., s. f. madrilénă, pl. madriléne

maeander
Maeander (sau Maeandrus), zeul apei cu același nume, situată în Asia Mică și vestită pentru multele sale cotituri. Maeander era fiul lui Oceanus și al lui Tethys. A avut, la rîndul lui, mai multe fiice, printre care se numărau Gyane și Callirrhoë.

maeandrus
Maeander (sau Maeandrus), zeul apei cu același nume, situată în Asia Mică și vestită pentru multele sale cotituri. Maeander era fiul lui Oceanus și al lui Tethys. A avut, la rîndul lui, mai multe fiice, printre care se numărau Gyane și Callirrhoë.

maelstrom
MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / < fr. maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].

maelstromul
MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / < fr. maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].

maelstromului
MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / < fr. maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].

maelstromuri
MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / < fr. maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].

maelstromurile
MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / < fr. maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].

maelstromurilor
MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / < fr. maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].

maenades
Maenades 1. Nimfe care l-au crescut pe Dionysus. Devenind mai tîrziu însoțitoarele zeului, menadele făceau parte din cortegiul lui și erau posedate de o furie mistică. 2. Denumire purtată de preotesele care oficiau cultul lui Dionysus.

maeonia
Maeonis, denumire purtată de regina Omphale, care stăpînea regatul Lydiei, numită și Maeonia.

maeonis
Maeonis, denumire purtată de regina Omphale, care stăpînea regatul Lydiei, numită și Maeonia.

maera
Maera, cățeaua lui Icarius. Cînd acesta a fost ucis de ciobanii cuprinși de beție, Maera i-a dat de veste Erigonei și a călăuzit-o spre locul unde se afla cadavrul tatălui ei. Apoi, după moartea Erigonei (v. și Erigone 1), credinciosul animal n-a mai vrut să părăsească mormîntul stăpînei sale și s-a stins acolo, copleșit de durere.

maestoso
MAESTOSO adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu măreție; solemn. [Pr.: ma-es-tó-zo] – Cuv. it.

DOOM

!maestóso (it.) [so pron. zo] (ma-es-) adv.

maestra
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestre
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestrei
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestrele
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestrelor
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestrichtian
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtiana
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtianul
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtianului
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtiene
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtienei
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtienele
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtienelor
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtieni
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtienii
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestrichtienilor
MAESTRICHTIÁN s.n. (Geol.) Subetaj superior al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -trih-ti-an. / < fr. maéstrichtien].

DOOM

maestrichtián² [ae pron. a, ch pron. h] (maes-trich-ti-an) s. n.

maestru
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestrul
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maestrului
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maeștri
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maeștrii
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maeștrilor
MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

DOOM

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

maferlan
maferlan, maferlane s. n. (înv.) 1. palton. 2. pardesiu. 3. impermeabil.

maffie
MÁFFIE s.f. v. mafie.

mafia
MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

DOOM

!máfie (grup de indivizi cu îndeletniciri ilicite) (-fi-e) s. f., art. máfia ( -fi-a), g.-d. art. máfiei; pl. máfii, art. máfiile (-fi-i-)

mafie
MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

DOOM

!máfie (grup de indivizi cu îndeletniciri ilicite) (-fi-e) s. f., art. máfia ( -fi-a), g.-d. art. máfiei; pl. máfii, art. máfiile (-fi-i-)

mafiei
MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

DOOM

!máfie (grup de indivizi cu îndeletniciri ilicite) (-fi-e) s. f., art. máfia ( -fi-a), g.-d. art. máfiei; pl. máfii, art. máfiile (-fi-i-)

mafii
MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

DOOM

!máfie (grup de indivizi cu îndeletniciri ilicite) (-fi-e) s. f., art. máfia ( -fi-a), g.-d. art. máfiei; pl. máfii, art. máfiile (-fi-i-)

mafiile
MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

DOOM

!máfie (grup de indivizi cu îndeletniciri ilicite) (-fi-e) s. f., art. máfia ( -fi-a), g.-d. art. máfiei; pl. máfii, art. máfiile (-fi-i-)

mafiilor
MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

DOOM

!máfie (grup de indivizi cu îndeletniciri ilicite) (-fi-e) s. f., art. máfia ( -fi-a), g.-d. art. máfiei; pl. máfii, art. máfiile (-fi-i-)

mafios
MAFIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la mafie, caracteristic mafiei, al mafiei. // s.m. și f. Membru, partizan al mafiei; mafiot. [Pron. -fi-os. / < it. mafioso].

mafiot
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiota
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiote
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiotei
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiotele
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiotelor
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiotizare
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser.

DOOM

idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză

mafiotizat
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser.

DOOM

idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză

mafiotul
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafiotului
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafioți
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafioții
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafioților
MAFIÓT, -Ă, mafioți, -te, s. m. și f. Membru al mafiei. [Pr.: -fi-ot] – Din mafie.

DOOM

!mafiót (-fi-ot) adj. m., s. m., pl. mafióți; adj. f., s. f. mafiótă, pl. mafióte

mafler
MÁFLER, mafleri, s. m. (Mold.) Șarlatan, escroc; om de nimic. Mafleri de aiștia n-au altă grijă decît să... scoată fetele din minte. COMTEMPORANUL, VII 504.

mag
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

DOOM

mag s. m., pl. magi

magaoaie
MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

DOOM

!măgăoáie (pop.) s. f., art. măgăoáia, g.-d. art. măgăóii; pl. măgăói, art. măgăóile (-o-i-)

magazia
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

DOOM

magazíe s. f., art. magazía, g.-d. art. magazíei; pl. magazíi, art. magazíile

magazie
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

DOOM

magazíe s. f., art. magazía, g.-d. art. magazíei; pl. magazíi, art. magazíile

magaziei
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

DOOM

magazíe s. f., art. magazía, g.-d. art. magazíei; pl. magazíi, art. magazíile

magazii
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

DOOM

magazíe s. f., art. magazía, g.-d. art. magazíei; pl. magazíi, art. magazíile

magaziile
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

DOOM

magazíe s. f., art. magazía, g.-d. art. magazíei; pl. magazíi, art. magazíile

magaziilor
MAGAZÍE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

DOOM

magazíe s. f., art. magazía, g.-d. art. magazíei; pl. magazíi, art. magazíile

magazin
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinaj
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unor mărfuri într-o magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.

DOOM

magazináj s. n., pl. magazináje

magazinaje
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unor mărfuri într-o magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.

DOOM

magazináj s. n., pl. magazináje

magazinajele
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unor mărfuri într-o magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.

DOOM

magazináj s. n., pl. magazináje

magazinajelor
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unor mărfuri într-o magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.

DOOM

magazináj s. n., pl. magazináje

magazinajul
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unor mărfuri într-o magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.

DOOM

magazináj s. n., pl. magazináje

magazinajului
MAGAZINÁJ, magazinaje, s. n. 1. Depozitare a unor mărfuri într-o magazie. 2. Timpul cât o marfă se află depozitată în magazie. 3. Taxă care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. – Din fr. magasinage.

DOOM

magazináj s. n., pl. magazináje

magazine
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinele
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinelor
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magaziner
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinera
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinere
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerei
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerele
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerelor
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazineri
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerii
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerilor
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerul
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinerului
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazinul
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinului
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinuri
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinurile
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazinurilor
MAGAZÍN, magazine, s. n. 1. Local în care se expun spre vânzare cu amănuntul diferite mărfuri; prăvălie (mare). 2. Publicație periodică (ilustrată) cu material din domenii variate sau, p. ext., (urmat de determinări) dintr-un anumit domeniu. – Din fr. magasin.

DOOM

magazín s. n., pl. magazíne

magazioara
MAGAZIOÁRĂ, magazioare, s. f. Diminutiv al lui magazie. [Pr.: -zi-oa-] – Magazie + suf. -oară.

DOOM

magazioáră (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. magazioárei; pl. magazioáre

magazioare
MAGAZIOÁRĂ, magazioare, s. f. Diminutiv al lui magazie. [Pr.: -zi-oa-] – Magazie + suf. -oară.

DOOM

magazioáră (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. magazioárei; pl. magazioáre

magazioarei
MAGAZIOÁRĂ, magazioare, s. f. Diminutiv al lui magazie. [Pr.: -zi-oa-] – Magazie + suf. -oară.

DOOM

magazioáră (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. magazioárei; pl. magazioáre

magazioarele
MAGAZIOÁRĂ, magazioare, s. f. Diminutiv al lui magazie. [Pr.: -zi-oa-] – Magazie + suf. -oară.

DOOM

magazioáră (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. magazioárei; pl. magazioáre

magazioarelor
MAGAZIOÁRĂ, magazioare, s. f. Diminutiv al lui magazie. [Pr.: -zi-oa-] – Magazie + suf. -oară.

DOOM

magazioáră (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. magazioárei; pl. magazioáre

magazioner
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magazioneră
MAGAZIONÉR, -Ă, magazioneri, -e, s. m. și f. Persoană care are în răspundere gestiunea unei magazii. [Var.: magazinér, -ă s. m. și f.] – Din fr. magasinier.

DOOM

!magazionéră (-zio-) s. f., g.-d. art. magazionérei; pl. magazionére

magdalenian
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdaleniana
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenianul
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenianului
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdaleniene
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenienei
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenienele
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenienelor
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenieni
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenienii
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magdalenienilor
MAGDALENIÁN, -Ă, magdalenieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al paleoliticului superior în care apar elemente de cultură umană. 2. Adj. Care aparține magdalenianului (1), privitor la magdalenian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. magdalénien.

DOOM

magdalenián² (-ni-an) s. n.

magenta
MAGÉNTA s.f. Culoare roșu aprins. ♦ Termen folosit în fotografia în culori pentru a desemna culoarea obținută prin amestecul spectral al roșului cu albastrul. [Cf. it., fr. magenta < Magenta – prin aluzie la bătălia sângeroasă care a avut loc în această localitate din Italia].

magente
MAGÉNTA s.f. Culoare roșu aprins. ♦ Termen folosit în fotografia în culori pentru a desemna culoarea obținută prin amestecul spectral al roșului cu albastrul. [Cf. it., fr. magenta < Magenta – prin aluzie la bătălia sângeroasă care a avut loc în această localitate din Italia].

magentei
MAGÉNTA s.f. Culoare roșu aprins. ♦ Termen folosit în fotografia în culori pentru a desemna culoarea obținută prin amestecul spectral al roșului cu albastrul. [Cf. it., fr. magenta < Magenta – prin aluzie la bătălia sângeroasă care a avut loc în această localitate din Italia].

magher
maghér (maghéri), s. m. – Bucătar la o mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl. magerŭ (Tiktin). Sec. XVII, împrumut cult, înv. – Der. magherniță, s. f. (înv., bucătărie; baracă, dugheană; colibă), cu suf. sl. -niță, cf. coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „birt, cîrciumă” (sl. *magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).

maghernița
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s. f. 1. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată; construcție rudimentară. 2. Prăvălie mică și sărăcăcioasă. 3. (Înv.) Bucătărie. – Din bg. magernica.

DOOM

maghérniță s. f., g.-d. art. maghérniței; pl. maghérnițe

maghernițe
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s. f. 1. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată; construcție rudimentară. 2. Prăvălie mică și sărăcăcioasă. 3. (Înv.) Bucătărie. – Din bg. magernica.

DOOM

maghérniță s. f., g.-d. art. maghérniței; pl. maghérnițe

magherniței
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s. f. 1. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată; construcție rudimentară. 2. Prăvălie mică și sărăcăcioasă. 3. (Înv.) Bucătărie. – Din bg. magernica.

DOOM

maghérniță s. f., g.-d. art. maghérniței; pl. maghérnițe

maghernițele
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s. f. 1. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată; construcție rudimentară. 2. Prăvălie mică și sărăcăcioasă. 3. (Înv.) Bucătărie. – Din bg. magernica.

DOOM

maghérniță s. f., g.-d. art. maghérniței; pl. maghérnițe

maghernițelor
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s. f. 1. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată; construcție rudimentară. 2. Prăvălie mică și sărăcăcioasă. 3. (Înv.) Bucătărie. – Din bg. magernica.

DOOM

maghérniță s. f., g.-d. art. maghérniței; pl. maghérnițe

maghiar
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiar
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiara
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiara
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiare
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiare
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiare
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarei
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarei
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarele
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarele
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarelor
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarelor
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiari
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiari
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarii
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarii
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarilor
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarilor
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarism
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată de altă limbă și fără a fi adaptată la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.

DOOM

maghiarísm (-ghia-) s. n., pl. maghiarísme

maghiarisme
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată de altă limbă și fără a fi adaptată la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.

DOOM

maghiarísm (-ghia-) s. n., pl. maghiarísme

maghiarismele
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată de altă limbă și fără a fi adaptată la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.

DOOM

maghiarísm (-ghia-) s. n., pl. maghiarísme

maghiarismelor
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată de altă limbă și fără a fi adaptată la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.

DOOM

maghiarísm (-ghia-) s. n., pl. maghiarísme

maghiarismul
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată de altă limbă și fără a fi adaptată la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.

DOOM

maghiarísm (-ghia-) s. n., pl. maghiarísme

maghiarismului
MAGHIARÍSM, maghiarisme, s. n. Termen, expresie, construcție proprie limbii maghiare, împrumutată de altă limbă și fără a fi adaptată la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.

DOOM

maghiarísm (-ghia-) s. n., pl. maghiarísme

maghiariza
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizai
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizam
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizare
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizare
MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.

DOOM

maghiarizáre (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarizắrii; pl. maghiarizắri

maghiarizarea
MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.

DOOM

maghiarizáre (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarizắrii; pl. maghiarizắri

maghiarizară
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizarăm
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizarăți
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizase
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizasem
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizaseră
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizaserăm
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizaserăți
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizaseși
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizaseți
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizat
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizau
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizași
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizați
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizează
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizez
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizeze
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizezi
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizând
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizînd
MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația de limbă maghiară. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. după sistemul limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.

DOOM

maghiarizá (a ~) (-ghia-) vb., ind. prez. 3. maghiarizeáză

maghiarizări
MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.

DOOM

maghiarizáre (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarizắrii; pl. maghiarizắri

maghiarizării
MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.

DOOM

maghiarizáre (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarizắrii; pl. maghiarizắri

maghiarizările
MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.

DOOM

maghiarizáre (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarizắrii; pl. maghiarizắri

maghiarizărilor
MAGHIARIZÁRE, maghiarizări, s. f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.

DOOM

maghiarizáre (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiarizắrii; pl. maghiarizắri

maghiaro
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiaro
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarul
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarul
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarule
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarule
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarului
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiarului
MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

DOOM

maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei

maghiran
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

maghirani
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

maghiranii
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

maghiranilor
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

maghiranul
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

maghiranului
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

maghrebian
MAGHREBIÁN, -Ă, maghrebieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Maghreb (regiune din nord-vestul Africii). 2. Adj. Care aparține Maghrebului sau maghrebienilor (1), privitor la Maghreb ori la maghrebieni. [Pr.: bi-an] – Din fr. Maghrébin.

DOOM

maghrebián [gh pron. g] (ma-ghre-bi-an) adj. m., s. m., pl. maghrebiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. maghrebiánă, pl. maghrebiéne

magi
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

DOOM

mag s. m., pl. magi

magia
MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

DOOM

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magic
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magica
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magice
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magicei
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magicele
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magicelor
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magici
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magician
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magiciana
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicianul
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicianului
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magiciene
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicienei
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicienele
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicienelor
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicieni
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicienii
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicienilor
MAGICIÁN, -Ă, magicieni, -e, s. m. și f. Persoană care practică magia. ♦ Fig. Artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.

DOOM

magiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. magiciénei (-ci-e-); pl. magiciéne

magicii
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magicilor
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magicul
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magicului
MÁGIC, -Ă, magici, -ce, adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult, misterios, tainic. 2. Fig. Care apare ca o realizare minunată, ca un efect de magie; fermecător, încântător, feeric. – Din fr. magique.

DOOM

mágic adj. m., pl. mágici; f. mágică, pl. mágice

magie
MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

DOOM

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magiei
MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

DOOM

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magii
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

DOOM

mag s. m., pl. magi

magii
MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

DOOM

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magiile
MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

DOOM

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magiilor
MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

DOOM

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magilor
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

DOOM

mag s. m., pl. magi

magism
MAGÍSM s. n. (Rar) Magie. – Din fr. magisme.

magismul
MAGÍSM s. n. (Rar) Magie. – Din fr. magisme.

magismului
MAGÍSM s. n. (Rar) Magie. – Din fr. magisme.

magisterii
MAGISTÉRIU s.n. 1. Stagiu de trei ani după obținerea licenței în teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Formă de învățământ superior din Italia care conferă un titlu universitar în litere și pedagogie, valabil pentru învățământul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistère, it. magistero].

magisteriile
MAGISTÉRIU s.n. 1. Stagiu de trei ani după obținerea licenței în teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Formă de învățământ superior din Italia care conferă un titlu universitar în litere și pedagogie, valabil pentru învățământul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistère, it. magistero].

magisteriilor
MAGISTÉRIU s.n. 1. Stagiu de trei ani după obținerea licenței în teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Formă de învățământ superior din Italia care conferă un titlu universitar în litere și pedagogie, valabil pentru învățământul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistère, it. magistero].

magisteriu
MAGISTÉRIU s.n. 1. Stagiu de trei ani după obținerea licenței în teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Formă de învățământ superior din Italia care conferă un titlu universitar în litere și pedagogie, valabil pentru învățământul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistère, it. magistero].

magisteriul
MAGISTÉRIU s.n. 1. Stagiu de trei ani după obținerea licenței în teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Formă de învățământ superior din Italia care conferă un titlu universitar în litere și pedagogie, valabil pentru învățământul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistère, it. magistero].

magisteriului
MAGISTÉRIU s.n. 1. Stagiu de trei ani după obținerea licenței în teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Formă de învățământ superior din Italia care conferă un titlu universitar în litere și pedagogie, valabil pentru învățământul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistère, it. magistero].

magistral
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistrala
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistrala
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrálă s. f., g.-d. art. magistrálei; pl. magistrále

magistrale
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistrale
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrálă s. f., g.-d. art. magistrálei; pl. magistrále

magistralei
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralei
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrálă s. f., g.-d. art. magistrálei; pl. magistrále

magistralele
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralele
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrálă s. f., g.-d. art. magistrálei; pl. magistrále

magistralelor
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralelor
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrálă s. f., g.-d. art. magistrálei; pl. magistrále

magistrali
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralii
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralilor
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralul
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistralului
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (1), de maestru; p. ext. perfect, desăvârșit. 2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral'.

DOOM

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrále

magistrand
MAGISTRÁND s.m. Licențiat în teologie care urmează magisteriul. [După doctorand].

magistrandul
MAGISTRÁND s.m. Licențiat în teologie care urmează magisteriul. [După doctorand].

magistrandului
MAGISTRÁND s.m. Licențiat în teologie care urmează magisteriul. [După doctorand].

magistranzi
MAGISTRÁND s.m. Licențiat în teologie care urmează magisteriul. [După doctorand].

magistranzii
MAGISTRÁND s.m. Licențiat în teologie care urmează magisteriul. [După doctorand].

magistranzilor
MAGISTRÁND s.m. Licențiat în teologie care urmează magisteriul. [După doctorand].

magistrat
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

DOOM

magistrát s. m., pl. magistráți

magistratul
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

DOOM

magistrát s. m., pl. magistráți

magistratului
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

DOOM

magistrát s. m., pl. magistráți

magistratura
MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

DOOM

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúrii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistratúri

magistraturi
MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

DOOM

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúrii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistratúri

magistraturii
MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

DOOM

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúrii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistratúri

magistraturile
MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

DOOM

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúrii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistratúri

magistraturilor
MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

DOOM

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúrii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistratúri

magistrați
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

DOOM

magistrát s. m., pl. magistráți

magistrații
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

DOOM

magistrát s. m., pl. magistráți

magistraților
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

DOOM

magistrát s. m., pl. magistráți

magistru
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

DOOM

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magistrul
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

DOOM

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magistrului
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

DOOM

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magiun
MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

DOOM

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiunul
MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

DOOM

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiunului
MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

DOOM

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiunuri
MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

DOOM

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiunurile
MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

DOOM

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiunurilor
MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

DOOM

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiștri
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

DOOM

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magiștrii
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

DOOM

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magiștrilor
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

DOOM

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

maglaoi
maglaoi s. m. invar. țigan.

magma
MÁGMĂ, magme, s. f. Masă minerală fluidă și incandescentă din interiorul scoarței Pământului, alcătuită din silicați. – Din fr. magma.

DOOM

mágmă s. f., g.-d. art. mágmei; pl. mágme

magmatic
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmatica
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmatice
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticei
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticele
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticelor
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmatici
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticii
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticilor
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticul
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmaticului
MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se referă la fenomenul de apariție a magmei. ◊ Proces magmatic = proces de mișcare și de consolidare a magmei în zonele de minimă rezistență ale scoarței Pământului. Rocă magmatică = rocă formată printr-un proces magmatic; rocă eruptivă. – Din fr. magmatique.

DOOM

magmátic adj. m., pl. magmátici; f. magmátică, pl. magmátice

magmatism
MAGMATÍSM s. n. Totalitatea proceselor legate de apariția, deplasarea și consolidarea magmelor în scoarța Pământului. – Din fr. magmatisme.

DOOM

magmatísm s. n.

magmatismul
MAGMATÍSM s. n. Totalitatea proceselor legate de apariția, deplasarea și consolidarea magmelor în scoarța Pământului. – Din fr. magmatisme.

DOOM

magmatísm s. n.

magmatismului
MAGMATÍSM s. n. Totalitatea proceselor legate de apariția, deplasarea și consolidarea magmelor în scoarța Pământului. – Din fr. magmatisme.

DOOM

magmatísm s. n.

magme
MÁGMĂ, magme, s. f. Masă minerală fluidă și incandescentă din interiorul scoarței Pământului, alcătuită din silicați. – Din fr. magma.

DOOM

mágmă s. f., g.-d. art. mágmei; pl. mágme

magmei
MÁGMĂ, magme, s. f. Masă minerală fluidă și incandescentă din interiorul scoarței Pământului, alcătuită din silicați. – Din fr. magma.

DOOM

mágmă s. f., g.-d. art. mágmei; pl. mágme

magmele
MÁGMĂ, magme, s. f. Masă minerală fluidă și incandescentă din interiorul scoarței Pământului, alcătuită din silicați. – Din fr. magma.

DOOM

mágmă s. f., g.-d. art. mágmei; pl. mágme

magmelor
MÁGMĂ, magme, s. f. Masă minerală fluidă și incandescentă din interiorul scoarței Pământului, alcătuită din silicați. – Din fr. magma.

DOOM

mágmă s. f., g.-d. art. mágmei; pl. mágme

magmosfera
MAGMOSFÉRĂ s.f. (Geol.) Geosfera cuprinsă între litosferă și nucleul Pământului. V. sima. [Cf. gr. magma – pastă, sphaira – sferă].

magmosfere
MAGMOSFÉRĂ s.f. (Geol.) Geosfera cuprinsă între litosferă și nucleul Pământului. V. sima. [Cf. gr. magma – pastă, sphaira – sferă].

magmosferei
MAGMOSFÉRĂ s.f. (Geol.) Geosfera cuprinsă între litosferă și nucleul Pământului. V. sima. [Cf. gr. magma – pastă, sphaira – sferă].

magmosferele
MAGMOSFÉRĂ s.f. (Geol.) Geosfera cuprinsă între litosferă și nucleul Pământului. V. sima. [Cf. gr. magma – pastă, sphaira – sferă].

magmosferelor
MAGMOSFÉRĂ s.f. (Geol.) Geosfera cuprinsă între litosferă și nucleul Pământului. V. sima. [Cf. gr. magma – pastă, sphaira – sferă].

magmuză
magmúză (-ze), s. f. – 1. Pinten. – 2. Femeie ușoară. Tc. mağmuz (Șeineanu, II, 241), cf. sb. magmuza „pinten”. Semantismul nu este clar.

magna
Magna Mater („Marea mamă”), denumire purtată de zeița Cybele.

magnacard
MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard].

magnacardul
MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard].

magnacardului
MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard].

magnacarduri
MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard].

magnacardurile
MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard].

magnacardurilor
MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard].

magnadur
MAGNADÚR s. n. Ferită cu oxid de bariu utilizată pentru confecționarea magneților permanenți. – Din germ. Magnadur.

magnadurul
MAGNADÚR s. n. Ferită cu oxid de bariu utilizată pentru confecționarea magneților permanenți. – Din germ. Magnadur.

magnadurului
MAGNADÚR s. n. Ferită cu oxid de bariu utilizată pentru confecționarea magneților permanenți. – Din germ. Magnadur.

magnaliu
MAGNÁLIU s. n. Aliaj ușor de aluminiu foarte rezistent la coroziune, întrebuințat în aeronautică. – Din fr. magnalium.

magnaliul
MAGNÁLIU s. n. Aliaj ușor de aluminiu foarte rezistent la coroziune, întrebuințat în aeronautică. – Din fr. magnalium.

magnaliului
MAGNÁLIU s. n. Aliaj ușor de aluminiu foarte rezistent la coroziune, întrebuințat în aeronautică. – Din fr. magnalium.

magnanim
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanima
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanime
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimei
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimele
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimelor
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimi
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimii
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimilor
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimitate
MAGNANIMITÁTE s.f. Mărinimie, noblețe sufletească. [Cf. fr. magnanimité, lat. magnanimitas].

DOOM

!magnanimitáte (livr.) s. f., g.-d. art. magnanimitắții

magnanimitatea
MAGNANIMITÁTE s.f. Mărinimie, noblețe sufletească. [Cf. fr. magnanimité, lat. magnanimitas].

DOOM

!magnanimitáte (livr.) s. f., g.-d. art. magnanimitắții

magnanimități
MAGNANIMITÁTE s.f. Mărinimie, noblețe sufletească. [Cf. fr. magnanimité, lat. magnanimitas].

DOOM

!magnanimitáte (livr.) s. f., g.-d. art. magnanimitắții

magnanimității
MAGNANIMITÁTE s.f. Mărinimie, noblețe sufletească. [Cf. fr. magnanimité, lat. magnanimitas].

DOOM

!magnanimitáte (livr.) s. f., g.-d. art. magnanimitắții

magnanimul
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnanimului
MAGNANÍM, -Ă adj. Mărinimos, cu suflet nobil. [< fr. magnanime, cf. lat. magnanimus < magnus – mare, animus – suflet].

DOOM

!magnaním (livr.) adj. m., pl. magnaními; f. magnanímă, pl. magnaníme

magnat
MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare proprietar de capital industrial și financiar. 2. Mare latifundiar maghiar sau polonez. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

DOOM

magnát s. m., pl. magnáți

magnatul
MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare proprietar de capital industrial și financiar. 2. Mare latifundiar maghiar sau polonez. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

DOOM

magnát s. m., pl. magnáți

magnatului
MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare proprietar de capital industrial și financiar. 2. Mare latifundiar maghiar sau polonez. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

DOOM

magnát s. m., pl. magnáți

magnați
MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare proprietar de capital industrial și financiar. 2. Mare latifundiar maghiar sau polonez. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

DOOM

magnát s. m., pl. magnáți

magnații
MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare proprietar de capital industrial și financiar. 2. Mare latifundiar maghiar sau polonez. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

DOOM

magnát s. m., pl. magnáți

magnaților
MAGNÁT, magnați, s. m. 1. Mare proprietar de capital industrial și financiar. 2. Mare latifundiar maghiar sau polonez. – Din lat. magnatus. Cf. germ. Magnat, fr. magnat.

DOOM

magnát s. m., pl. magnáți

magnet
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

DOOM

magnét s. m., pl. magnéți

magnetic
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magnetica
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magnetice
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticei
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticele
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticelor
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magnetici
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticii
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticilor
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticul
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magneticului
MAGNÉTIC, -Ă, magnetici, -ce, adj. (Despre forțe, fenomene) Care se referă la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Câmp magnetic = stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe magnetice; p. ext. spațiul respectiv. Fluid magnetic = forță prin care se explică, în științele oculte, fenomenele telepatice și hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele două puncte ale globului pământesc către care se îndreaptă capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercită o influență profundă sau o atracție irezistibilă; care magnetizează. – Din fr. magnétique, germ. magnetisch.

DOOM

magnétic adj. m., pl. magnétici; f. magnétică, pl. magnétice

magnetism
MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

DOOM

magnetísm s. n.

magnetismul
MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

DOOM

magnetísm s. n.

magnetismului
MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

DOOM

magnetísm s. n.

magnetit
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

DOOM

magnetít s. n.

magnetitul
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

DOOM

magnetít s. n.

magnetitului
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

DOOM

magnetít s. n.

magnetită
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.

DOOM

magnetít s. n.

magnetiza
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizabil
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabila
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabile
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabilei
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabilele
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabilelor
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabili
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabilii
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabililor
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabilul
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizabilului
MAGNETIZÁBIL, -Ă, magnetizabili, -e, adj. (Tehn.) Care se poate magnetiza. – Din fr. magnétisable.

magnetizai
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizam
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizant
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizanta
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizante
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizantei
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizantele
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizantelor
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizantul
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizantului
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizanți
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizanții
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizanților
MAGNETIZÁNT, -Ă, magnetizanți, -te, adj. (Despre un câmp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un câmp magnetic. – Din fr. magnétisant.

DOOM

magnetizánt adj. m., pl. magnetizánți; f. magnetizántă, pl. magnetizánte

magnetizare
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizare
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

DOOM

magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri

magnetizarea
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

DOOM

magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri

magnetizară
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizarăm
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizarăți
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizase
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizasem
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizaseră
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizaserăm
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizaserăți
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizaseși
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizaseți
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizat
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizat
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizata
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizate
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizatei
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizatele
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizatelor
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizatoare
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatoarea
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatoarei
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatoarele
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatoarelor
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizator
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatori
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatorii
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatorilor
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatorul
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatorului
MAGNETIZATÓR, -OÁRE, magnetizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poate să transmită magnetism. – Magnetiza + suf. -tor (după fr. magnétiseur).

magnetizatul
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizatului
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizau
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizași
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizați
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizați
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizația
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

DOOM

magnetizáție (-ți-e) s. f., art. magnetizáția (-ți-a), g.-d. art. magnetizáției; pl. magnetizáții, art. magnetizáțiile (-ți-i-)

magnetizație
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

DOOM

magnetizáție (-ți-e) s. f., art. magnetizáția (-ți-a), g.-d. art. magnetizáției; pl. magnetizáții, art. magnetizáțiile (-ți-i-)

magnetizației
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

DOOM

magnetizáție (-ți-e) s. f., art. magnetizáția (-ți-a), g.-d. art. magnetizáției; pl. magnetizáții, art. magnetizáțiile (-ți-i-)

magnetizații
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizații
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

DOOM

magnetizáție (-ți-e) s. f., art. magnetizáția (-ți-a), g.-d. art. magnetizáției; pl. magnetizáții, art. magnetizáțiile (-ți-i-)

magnetizațiile
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

DOOM

magnetizáție (-ți-e) s. f., art. magnetizáția (-ți-a), g.-d. art. magnetizáției; pl. magnetizáții, art. magnetizáțiile (-ți-i-)

magnetizațiilor
MAGNETIZÁȚIE, magnetizații, s. f. Mărime care indică gradul de magnetizare al unui corp; intensitate de magnetizare. – Din fr. magnétisation.

DOOM

magnetizáție (-ți-e) s. f., art. magnetizáția (-ți-a), g.-d. art. magnetizáției; pl. magnetizáții, art. magnetizáțiile (-ți-i-)

magnetizaților
MAGNETIZÁT, -Ă, magnetizați, -te, adj. 1. Căruia i s-au transmis proprietăți magnetice. ♦ Fig. Care se găsește sub influența magnetică a cuiva sau acționează sub o astfel de influență. 2. (Fam.) Amețit de băutură. – V. magnetiza.

magnetizează
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizez
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizeze
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizezi
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizând
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizînd
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.

DOOM

magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză

magnetizări
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

DOOM

magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri

magnetizării
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

DOOM

magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri

magnetizările
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

DOOM

magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri

magnetizărilor
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

DOOM

magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri

magneto
MAGNETO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) magnet”, „magnetism”. [< fr. magnéto-, it. magneto-, cf. gr. magnetos – (piatră) de Magnezia].

magnetochimia
MAGNETOCHIMÍE s.f. Ramură a chimiei care studiază relațiile dintre structura moleculară a substanțelor și proprietățile lor magnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. magnétochimie].

DOOM

magnetochimíe s. f., art. magnetochimía, g.-d. magnetochimíi, art. magnetochimíei

magnetochimie
MAGNETOCHIMÍE s.f. Ramură a chimiei care studiază relațiile dintre structura moleculară a substanțelor și proprietățile lor magnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. magnétochimie].

DOOM

magnetochimíe s. f., art. magnetochimía, g.-d. magnetochimíi, art. magnetochimíei

magnetochimiei
MAGNETOCHIMÍE s.f. Ramură a chimiei care studiază relațiile dintre structura moleculară a substanțelor și proprietățile lor magnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. magnétochimie].

DOOM

magnetochimíe s. f., art. magnetochimía, g.-d. magnetochimíi, art. magnetochimíei

magnetochimii
MAGNETOCHIMÍE s.f. Ramură a chimiei care studiază relațiile dintre structura moleculară a substanțelor și proprietățile lor magnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. magnétochimie].

DOOM

magnetochimíe s. f., art. magnetochimía, g.-d. magnetochimíi, art. magnetochimíei

magnetodinamică
MAGNETODINÁMICĂ s.f. Capitol al electromagnetismului care studiază mișcarea fluidelor ce devin conducătoare în prezența unui câmp magnetic; magnetohidrodinamică. [Gen. -cii. / cf. fr. magnétodynamique].

magnetoelectric
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectrica
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectrice
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricei
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricele
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricelor
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectrici
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricii
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricilor
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricul
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoelectricului
MAGNETOELÉCTRIC, -Ă, magnetoelectrici, -e, adj. Care se referă la fenomenele electrice și magnetice. – Din fr. magnéto-électrique.

DOOM

*magnetoeléctric adj. m., pl. magnetoeléctrici; f. magnetoeléctrică, pl. magnetoeléctrice

magnetoflex
MAGNETOFLÉX s. n. Aliaj feromagnetic de fier cu nichel și cupru, folosit pentru solicitări foarte mari; magniflex. – Din germ. Magnetoflex.

magnetofoane
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

DOOM

magnetofón s. n., pl. magnetofoáne

magnetofoanele
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

DOOM

magnetofón s. n., pl. magnetofoáne

magnetofoanelor
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

DOOM

magnetofón s. n., pl. magnetofoáne

magnetofon
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

DOOM

magnetofón s. n., pl. magnetofoáne

magnetofonul
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

DOOM

magnetofón s. n., pl. magnetofoáne

magnetofonului
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.

DOOM

magnetofón s. n., pl. magnetofoáne

magnetograf
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variației în timp a intensității câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

DOOM

magnetográf (-to-graf) s. n., pl. magnetográfe

magnetografe
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variației în timp a intensității câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

DOOM

magnetográf (-to-graf) s. n., pl. magnetográfe

magnetografele
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variației în timp a intensității câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

DOOM

magnetográf (-to-graf) s. n., pl. magnetográfe

magnetografelor
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variației în timp a intensității câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

DOOM

magnetográf (-to-graf) s. n., pl. magnetográfe

magnetograful
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variației în timp a intensității câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

DOOM

magnetográf (-to-graf) s. n., pl. magnetográfe

magnetografului
MAGNETOGRÁF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea variației în timp a intensității câmpului magnetic terestru. – Din fr. magnétographe.

DOOM

magnetográf (-to-graf) s. n., pl. magnetográfe

magnetograma
MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s. f. Diagramă obținută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.

DOOM

magnetográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. magnetográmei; pl. magnetográme

magnetograme
MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s. f. Diagramă obținută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.

DOOM

magnetográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. magnetográmei; pl. magnetográme

magnetogramei
MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s. f. Diagramă obținută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.

DOOM

magnetográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. magnetográmei; pl. magnetográme

magnetogramele
MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s. f. Diagramă obținută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.

DOOM

magnetográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. magnetográmei; pl. magnetográme

magnetogramelor
MAGNETOGRÁMĂ, magnetograme, s. f. Diagramă obținută cu magnetograful. – Din fr. magnétogramme.

DOOM

magnetográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. magnetográmei; pl. magnetográme

magnetohidrodinamic
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamica
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamice
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicei
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicele
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicelor
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamici
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicii
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicilor
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicul
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamicului
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetohidrodinamică
MAGNETOHIDRODINÁMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

magnetometre
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

DOOM

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetometrele
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

DOOM

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetometrelor
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

DOOM

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetometria
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

DOOM

magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei

magnetometric
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometrica
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometrice
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricei
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricele
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricelor
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometrici
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricii
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricilor
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricul
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometricului
MAGNETOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la magnetometrie. [< magnetometrie].

magnetometrie
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

DOOM

magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei

magnetometriei
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

DOOM

magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei

magnetometrii
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

DOOM

magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei

magnetometriile
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

DOOM

magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei

magnetometriilor
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.

DOOM

magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríei

magnetometru
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

DOOM

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetometrul
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

DOOM

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetometrului
MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

DOOM

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetomotoare
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotoarea
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotoarei
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotoarele
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotoarelor
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotor
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotori
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotorii
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotorilor
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotorul
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magnetomotorului
MAGNETOMOTÓR, magnetomotoare, s. n. Electromotor în a cărui construcție intră un magnet permanent. – Din fr. magnétomoteur.

magneton
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetismul electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

DOOM

magnetón (unitate de măsură) s. m., pl. magnetóni; simb. (magneton nuclear) M_N, (magnetonul lui Bohr) M_B

magnetoni
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetismul electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

DOOM

magnetón (unitate de măsură) s. m., pl. magnetóni; simb. (magneton nuclear) M_N, (magnetonul lui Bohr) M_B

magnetonii
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetismul electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

DOOM

magnetón (unitate de măsură) s. m., pl. magnetóni; simb. (magneton nuclear) M_N, (magnetonul lui Bohr) M_B

magnetonilor
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetismul electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

DOOM

magnetón (unitate de măsură) s. m., pl. magnetóni; simb. (magneton nuclear) M_N, (magnetonul lui Bohr) M_B

magnetonul
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetismul electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

DOOM

magnetón (unitate de măsură) s. m., pl. magnetóni; simb. (magneton nuclear) M_N, (magnetonul lui Bohr) M_B

magnetonului
MAGNETÓN, magnetoni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru magnetismul electronului și a nucleelor atomice. – Din fr. magnéton.

DOOM

magnetón (unitate de măsură) s. m., pl. magnetóni; simb. (magneton nuclear) M_N, (magnetonul lui Bohr) M_B

magnetooptic
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetooptica
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetooptica
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

DOOM

magnetoóptică s. f., g.-d. art. magnetoópticii

magnetooptice
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetoopticei
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetoopticele
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetoopticelor
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetooptici
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetooptici
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

DOOM

magnetoóptică s. f., g.-d. art. magnetoópticii

magnetoopticii
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetoopticii
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

DOOM

magnetoóptică s. f., g.-d. art. magnetoópticii

magnetoopticilor
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetoopticul
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetoopticului
MAGNETOÓPTIC, -Ă, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiază fenomenele produse în interacțiunea undelor electromagnetice luminoase cu câmpurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptică (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magnéto-optique.

magnetopauza
MAGNETOPÁUZĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauză (după fr. magnétopause).

magnetopauze
MAGNETOPÁUZĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauză (după fr. magnétopause).

magnetopauzei
MAGNETOPÁUZĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care nu se manifestă câmpul magnetic al Pământului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauză (după fr. magnétopause).

magnetoscoape
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginilor pe o bandă magnetică. – Din fr. magnétoscope.

DOOM

!magnetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. magnetoscoápe

magnetoscoapele
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginilor pe o bandă magnetică. – Din fr. magnétoscope.

DOOM

!magnetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. magnetoscoápe

magnetoscoapelor
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginilor pe o bandă magnetică. – Din fr. magnétoscope.

DOOM

!magnetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. magnetoscoápe

magnetoscop
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginilor pe o bandă magnetică. – Din fr. magnétoscope.

DOOM

!magnetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. magnetoscoápe

magnetoscopul
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginilor pe o bandă magnetică. – Din fr. magnétoscope.

DOOM

!magnetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. magnetoscoápe

magnetoscopului
MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginilor pe o bandă magnetică. – Din fr. magnétoscope.

DOOM

!magnetoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. magnetoscoápe

magnetosferă
MAGNETOSFÉRĂ s. f. Regiune a spațiului extraterestru în care câmpul magnetic este delimitat, în exterior, de vântul solar. – Din fr. magnétosphère, engl. magnetosphere.

magnetostatic
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostatica
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostatica
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

DOOM

!magnetostátică (-tos-ta-/-to-sta-) s. f., g.-d. art. magnetostáticii

magnetostatice
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostaticei
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostaticele
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostaticelor
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostatici
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostatici
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

DOOM

!magnetostátică (-tos-ta-/-to-sta-) s. f., g.-d. art. magnetostáticii

magnetostaticii
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostaticii
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

DOOM

!magnetostátică (-tos-ta-/-to-sta-) s. f., g.-d. art. magnetostáticii

magnetostaticilor
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostaticul
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostaticului
MAGNETOSTÁTIC, -Ă, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază câmpul magnetic invariabil în timp. 2. Adj. De magnetostatică (1). – Din fr. magnétostatique.

magnetostrictiv
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictiva
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictive
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivei
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivele
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivelor
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivi
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivii
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivilor
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivul
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostrictivului
MAGNETOSTRICTÍV, -Ă adj. Care prezintă sau este în legătură cu magnetostricțiunea. [Cf. it. magnetostrictiva].

magnetostricțiune
MAGNETOSTRICȚIÚNE s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. magnétostriction.

DOOM

!magnetostricțiúne (-tos-tric-ți-u-/-to-stric-) s. f., g.-d. art. magnetostricțiúnii

magnetostricțiunea
MAGNETOSTRICȚIÚNE s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. magnétostriction.

DOOM

!magnetostricțiúne (-tos-tric-ți-u-/-to-stric-) s. f., g.-d. art. magnetostricțiúnii

magnetostricțiuni
MAGNETOSTRICȚIÚNE s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. magnétostriction.

DOOM

!magnetostricțiúne (-tos-tric-ți-u-/-to-stric-) s. f., g.-d. art. magnetostricțiúnii

magnetostricțiunii
MAGNETOSTRICȚIÚNE s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. magnétostriction.

DOOM

!magnetostricțiúne (-tos-tric-ți-u-/-to-stric-) s. f., g.-d. art. magnetostricțiúnii

magnetostricțiunile
MAGNETOSTRICȚIÚNE s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. magnétostriction.

DOOM

!magnetostricțiúne (-tos-tric-ți-u-/-to-stric-) s. f., g.-d. art. magnetostricțiúnii

magnetostricțiunilor
MAGNETOSTRICȚIÚNE s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub acțiunea unui câmp magnetic variabil. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. magnétostriction.

DOOM

!magnetostricțiúne (-tos-tric-ți-u-/-to-stric-) s. f., g.-d. art. magnetostricțiúnii

magnetoteca
MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s. f. Colecție de benzi magnetice (înregistrate); p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.

magnetoteci
MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s. f. Colecție de benzi magnetice (înregistrate); p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.

magnetotecii
MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s. f. Colecție de benzi magnetice (înregistrate); p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.

magnetotecile
MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s. f. Colecție de benzi magnetice (înregistrate); p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.

magnetotecilor
MAGNETOTÉCĂ, magnetoteci, s. f. Colecție de benzi magnetice (înregistrate); p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea benzilor magnetice înregistrate. – Din fr. magnétothèque.

magnetoteluric
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetotelurica
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetotelurice
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricei
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricele
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricelor
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetotelurici
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricii
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricilor
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricul
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoteluricului
MAGNETOTELÚRIC, -Ă, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologică) Care identifică zăcăminte pe baza câmpurilor magnetice ale Pământului. – Din engl. magnetotelluric.

magnetoterapia
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

magnetoterapie
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

magnetoterapiei
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

magnetoterapii
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

magnetoterapiile
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

magnetoterapiilor
MAGNETOTERAPÍE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul câmpurilor magnetice. – Din fr. magnétothérapie.

magnetotropism
MAGNETOTROPÍSM s.n. (Bot.) Curbare a organelor plantelor sub influența forței magnetice. [Cf. fr. magnétotropisme, gr. magnes – magnet, trope – răsucire].

magnetotropismul
MAGNETOTROPÍSM s.n. (Bot.) Curbare a organelor plantelor sub influența forței magnetice. [Cf. fr. magnétotropisme, gr. magnes – magnet, trope – răsucire].

magnetotropismului
MAGNETOTROPÍSM s.n. (Bot.) Curbare a organelor plantelor sub influența forței magnetice. [Cf. fr. magnétotropisme, gr. magnes – magnet, trope – răsucire].

magnetou
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru aprinderea carburantului la anumite motoare cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

DOOM

magnetóu (generator electric) s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri

magnetoul
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru aprinderea carburantului la anumite motoare cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

DOOM

magnetóu (generator electric) s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri

magnetoului
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru aprinderea carburantului la anumite motoare cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

DOOM

magnetóu (generator electric) s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri

magnetouri
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru aprinderea carburantului la anumite motoare cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

DOOM

magnetóu (generator electric) s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri

magnetourile
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru aprinderea carburantului la anumite motoare cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

DOOM

magnetóu (generator electric) s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri

magnetourilor
MAGNETÓU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru aprinderea carburantului la anumite motoare cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

DOOM

magnetóu (generator electric) s. n., art. magnetóul; pl. magnetóuri

magnetroane
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

DOOM

magnetrón (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroáne

magnetroanele
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

DOOM

magnetrón (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroáne

magnetroanelor
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

DOOM

magnetrón (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroáne

magnetron
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

DOOM

magnetrón (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroáne

magnetronul
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

DOOM

magnetrón (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroáne

magnetronului
MAGNETRÓN, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior. – Din fr. magnétron.

DOOM

magnetrón (tub electronic) (-ne-tron) s. n., pl. magnetroáne

magnetul
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

DOOM

magnét s. m., pl. magnéți

magnetului
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

DOOM

magnét s. m., pl. magnéți

magnezia
MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, folosit în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

DOOM

magnézie (-zi-e) s. f., art. magnézia (-zi-a), g.-d. magnézii, art. magnéziei

magnezian
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magneziana
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezianul
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezianului
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezic
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezica
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezice
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicei
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicele
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicelor
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezici
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicii
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicilor
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicul
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezicului
MAGNÉZIC, -Ă, magnezici, -ce, adj. Care conține magneziu, de magneziu. – Din fr. magnésique.

DOOM

magnézic adj. m., pl. magnézici; f. magnézică, pl. magnézice

magnezie
MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, folosit în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

DOOM

magnézie (-zi-e) s. f., art. magnézia (-zi-a), g.-d. magnézii, art. magnéziei

magneziei
MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, folosit în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

DOOM

magnézie (-zi-e) s. f., art. magnézia (-zi-a), g.-d. magnézii, art. magnéziei

magneziene
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezienei
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezienele
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezienelor
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezieni
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezienii
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezienilor
MAGNEZIÁN, -Ă, magnezieni, -e, adj. (Chim.) Magnezic. [Pr.: -zi-an] – Din fr. magnésien.

DOOM

magnezián (-zi-an) adj. m., pl. magneziéni (-zi-eni); f. magneziánă, pl. magneziéne

magnezii
MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, folosit în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

DOOM

magnézie (-zi-e) s. f., art. magnézia (-zi-a), g.-d. magnézii, art. magnéziei

magnezit
MAGNEZÍTĂ s. f. v. magnezit.

DOOM

magnezít s. n.

magnezitul
MAGNEZÍTĂ s. f. v. magnezit.

DOOM

magnezít s. n.

magnezitului
MAGNEZÍTĂ s. f. v. magnezit.

DOOM

magnezít s. n.

magnezită
MAGNEZÍTĂ s. f. v. magnezit.

DOOM

magnezít s. n.

magneziu
MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.

DOOM

magnéziu [ziu pron. ziu] s. n., art. magnéziul; simb. Mg

magneziul
MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.

DOOM

magnéziu [ziu pron. ziu] s. n., art. magnéziul; simb. Mg

magneziului
MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.

DOOM

magnéziu [ziu pron. ziu] s. n., art. magnéziul; simb. Mg

magneți
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

DOOM

magnét s. m., pl. magnéți

magneții
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

DOOM

magnét s. m., pl. magnéți

magneților
MAGNÉT, magneți, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.

DOOM

magnét s. m., pl. magnéți

magni
MAGNI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „mare”, „măreț”, „magnific”. [< it. magni-, cf. lat. magnus – mare].

magnico
MÁGNICO s. n. Aliaj feromagnetic de fier, magneziu, nichel și cobalt. – Din fr. magnico.

DOOM

mágnico s. n., art. mágnicoul

magnicoul
MÁGNICO s. n. Aliaj feromagnetic de fier, magneziu, nichel și cobalt. – Din fr. magnico.

DOOM

mágnico s. n., art. mágnicoul

magnicoului
MÁGNICO s. n. Aliaj feromagnetic de fier, magneziu, nichel și cobalt. – Din fr. magnico.

DOOM

mágnico s. n., art. mágnicoul

magnific
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnifica
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnifice
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificei
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificele
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificelor
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificența
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. (Livr.) 1. Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. 2. (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență. Magnificența Sa. Magnificențele Voastre. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

DOOM

*Magnificénțele Voástre loc. pr.

magnificențe
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. (Livr.) 1. Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. 2. (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență. Magnificența Sa. Magnificențele Voastre. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

DOOM

*Magnificénțele Voástre loc. pr.

magnificenței
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. (Livr.) 1. Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. 2. (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență. Magnificența Sa. Magnificențele Voastre. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

DOOM

*Magnificénțele Voástre loc. pr.

magnificențele
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. (Livr.) 1. Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. 2. (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență. Magnificența Sa. Magnificențele Voastre. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

DOOM

*Magnificénțele Voástre loc. pr.

magnificențelor
MAGNIFICÉNȚĂ s. f. (Livr.) 1. Grandoare, măreție; fast, lux ieșit din comun. 2. (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență. Magnificența Sa. Magnificențele Voastre. – Din fr. magnificence, it. magnificenza.

DOOM

*Magnificénțele Voástre loc. pr.

magnifici
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificii
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificilor
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificul
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magnificului
MAGNÍFIC, -Ă, magnifici, -ce, adj. (Livr.) Măreț, grandios, superb, minunat; de un fast ieșit din comun. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvârșit. – Din fr. magnifique.

DOOM

magnífic adj. m., pl. magnífici; f. magnífică, pl. magnífice

magniflex
MÁGNIFLEX s. n. Aliaj feromagnetic de fier cu nichel și cupru, folosit pentru solicitări mecanice foarte mari; magnetoflex. – Din germ. Magniflex.

magnilocvent
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocventa
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocvente
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocventei
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocventele
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocventelor
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocventul
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocventului
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocvența
MAGNILOCVÉNȚĂ s.f. (Liv.) Calitate a celui ce este magnilocvent. [Cf. it. magniloquenza].

magnilocvențe
MAGNILOCVÉNȚĂ s.f. (Liv.) Calitate a celui ce este magnilocvent. [Cf. it. magniloquenza].

magnilocvenței
MAGNILOCVÉNȚĂ s.f. (Liv.) Calitate a celui ce este magnilocvent. [Cf. it. magniloquenza].

magnilocvențele
MAGNILOCVÉNȚĂ s.f. (Liv.) Calitate a celui ce este magnilocvent. [Cf. it. magniloquenza].

magnilocvențelor
MAGNILOCVÉNȚĂ s.f. (Liv.) Calitate a celui ce este magnilocvent. [Cf. it. magniloquenza].

magnilocvenți
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocvenții
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnilocvenților
MAGNILOCVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Liv.) Dotat cu mare elocvență; orator mare. [Cf. it. magniloquente].

magnitudine
MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

DOOM

magnitúdine s. f., g.-d. art. magnitúdinii; pl. magnitúdini

magnitudinea
MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

DOOM

magnitúdine s. f., g.-d. art. magnitúdinii; pl. magnitúdini

magnitudini
MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

DOOM

magnitúdine s. f., g.-d. art. magnitúdinii; pl. magnitúdini

magnitudinii
MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

DOOM

magnitúdine s. f., g.-d. art. magnitúdinii; pl. magnitúdini

magnitudinile
MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

DOOM

magnitúdine s. f., g.-d. art. magnitúdinii; pl. magnitúdini

magnitudinilor
MAGNITÚDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

DOOM

magnitúdine s. f., g.-d. art. magnitúdinii; pl. magnitúdini

magno
MÁGNO s. n. Aliaj de nichel și mangan, folosit în electrotehnică. – Din germ. Magno.

DOOM

mágno s. n., art. mágnoul

magnolia
MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

DOOM

magnólie (-li-e) s. f., art. magnólia (-li-a), g.-d. art. magnóliei; pl. magnólii, art. magnóliile (-li-i-)

magnoliacee
MAGNOLIACÉE, magnoliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori exotici cu flori mari, decorative, cu frunzele permanent verzi; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. magnoliacée.

magnoliaceea
MAGNOLIACÉE, magnoliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori exotici cu flori mari, decorative, cu frunzele permanent verzi; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. magnoliacée.

magnoliaceei
MAGNOLIACÉE, magnoliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori exotici cu flori mari, decorative, cu frunzele permanent verzi; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. magnoliacée.

magnoliaceele
MAGNOLIACÉE, magnoliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori exotici cu flori mari, decorative, cu frunzele permanent verzi; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. magnoliacée.

magnoliaceelor
MAGNOLIACÉE, magnoliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori exotici cu flori mari, decorative, cu frunzele permanent verzi; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. magnoliacée.

magnolie
MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

DOOM

magnólie (-li-e) s. f., art. magnólia (-li-a), g.-d. art. magnóliei; pl. magnólii, art. magnóliile (-li-i-)

magnoliei
MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

DOOM

magnólie (-li-e) s. f., art. magnólia (-li-a), g.-d. art. magnóliei; pl. magnólii, art. magnóliile (-li-i-)

magnolii
MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

DOOM

magnólie (-li-e) s. f., art. magnólia (-li-a), g.-d. art. magnóliei; pl. magnólii, art. magnóliile (-li-i-)

magnoliile
MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

DOOM

magnólie (-li-e) s. f., art. magnólia (-li-a), g.-d. art. magnóliei; pl. magnólii, art. magnóliile (-li-i-)

magnoliilor
MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

DOOM

magnólie (-li-e) s. f., art. magnólia (-li-a), g.-d. art. magnóliei; pl. magnólii, art. magnóliile (-li-i-)

magnoul
MÁGNO s. n. Aliaj de nichel și mangan, folosit în electrotehnică. – Din germ. Magno.

DOOM

mágno s. n., art. mágnoul

magnoului
MÁGNO s. n. Aliaj de nichel și mangan, folosit în electrotehnică. – Din germ. Magno.

DOOM

mágno s. n., art. mágnoul

magofonia
MAGOFONÍE s.f. Mare sărbătoare a perșilor, instituită în anul 522 î.e.n. în amintirea masacrării magilor de la Persepolis. [Gen. -iei. / < fr. magophonie, cf. gr. magos – mag, phonos – ucidere].

magofonie
MAGOFONÍE s.f. Mare sărbătoare a perșilor, instituită în anul 522 î.e.n. în amintirea masacrării magilor de la Persepolis. [Gen. -iei. / < fr. magophonie, cf. gr. magos – mag, phonos – ucidere].

magofoniei
MAGOFONÍE s.f. Mare sărbătoare a perșilor, instituită în anul 522 î.e.n. în amintirea masacrării magilor de la Persepolis. [Gen. -iei. / < fr. magophonie, cf. gr. magos – mag, phonos – ucidere].

magofonii
MAGOFONÍE s.f. Mare sărbătoare a perșilor, instituită în anul 522 î.e.n. în amintirea masacrării magilor de la Persepolis. [Gen. -iei. / < fr. magophonie, cf. gr. magos – mag, phonos – ucidere].

magopeț
magopéț (magopéți), s. m. – Țăran, mojic, bădăran. – Var. magopăț. V. sb. magjupicĭ „bucătar, sclav țigan”, cf. sb. magupac „bucătar” (Cihac, II, 131; Tiktin). – Der. magopață, s. f. (femeie stricată).

magot
MAGÓT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, cu fața roșie, care trăiește în nordul Africii și în Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

DOOM

magót s. m., pl. magóți

magotul
MAGÓT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, cu fața roșie, care trăiește în nordul Africii și în Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

DOOM

magót s. m., pl. magóți

magotului
MAGÓT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, cu fața roșie, care trăiește în nordul Africii și în Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

DOOM

magót s. m., pl. magóți

magoți
MAGÓT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, cu fața roșie, care trăiește în nordul Africii și în Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

DOOM

magót s. m., pl. magóți

magoții
MAGÓT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, cu fața roșie, care trăiește în nordul Africii și în Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

DOOM

magót s. m., pl. magóți

magoților
MAGÓT, magoți, s. m. Maimuță mare, fără coadă, cu fața roșie, care trăiește în nordul Africii și în Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.

DOOM

magót s. m., pl. magóți

magraon
magraon, magraoni s. m. țigan.

magul
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

DOOM

mag s. m., pl. magi

magului
MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.

DOOM

mag s. m., pl. magi

magună
magúnă (-ne), s. f. – Barcă. – Var. mahoană, mahună. Tc. maguna (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

mahaevism
MAHAEVÍSM s.n. Curent reacționar care propovăduia o atitudine dușmănoasă față de intelectualitate. [< Mahaiski – teoretician anarhist rus + -ism].

mahaevist
MAHAEVÍST, -Ă adj. Referitor la mahaevism. // s.m. și f. Adept al mahaevismului. [< rus. mahaivist].

mahagoni
ACAJÚ s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roșiatică, este întrebuințat la confecționarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. Maro-roșcat, de culoarea lemnului de acaju (1). – Din fr. acajou.

mahala
MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

DOOM

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele

mahalageasca
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalagesc
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalagescul
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalagescului
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalagești
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalageștii
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalageștile
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalageștilor
MAHALAGÉSC, -EÁSCĂ, mahalagești, adj. Specific mahalagiului; de mahala. – Mahalagiu + suf. -esc.

mahalagii
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

DOOM

mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)

mahalagiii
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

DOOM

mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)

mahalagiilor
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

DOOM

mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)

mahalagioaica
MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.

DOOM

mahalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioáicei; pl. mahalagioáice

mahalagioaice
MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.

DOOM

mahalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioáicei; pl. mahalagioáice

mahalagioaicei
MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.

DOOM

mahalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioáicei; pl. mahalagioáice

mahalagioaicele
MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.

DOOM

mahalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioáicei; pl. mahalagioáice

mahalagioaicelor
MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.

DOOM

mahalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioáicei; pl. mahalagioáice

mahalagism
MAHALAGÍSM, mahalagisme, s. n. Vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie; p. ext. obișnuința de a colporta informații (răutăcioase) la adresa cuiva; bârfeală, clevetire; (la pl.) vorbe astfel colportate. – Mahalagiu + suf. -ism.

DOOM

mahalagísm s. n., pl. mahalagísme

mahalagisme
MAHALAGÍSM, mahalagisme, s. n. Vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie; p. ext. obișnuința de a colporta informații (răutăcioase) la adresa cuiva; bârfeală, clevetire; (la pl.) vorbe astfel colportate. – Mahalagiu + suf. -ism.

DOOM

mahalagísm s. n., pl. mahalagísme

mahalagismele
MAHALAGÍSM, mahalagisme, s. n. Vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie; p. ext. obișnuința de a colporta informații (răutăcioase) la adresa cuiva; bârfeală, clevetire; (la pl.) vorbe astfel colportate. – Mahalagiu + suf. -ism.

DOOM

mahalagísm s. n., pl. mahalagísme

mahalagismelor
MAHALAGÍSM, mahalagisme, s. n. Vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie; p. ext. obișnuința de a colporta informații (răutăcioase) la adresa cuiva; bârfeală, clevetire; (la pl.) vorbe astfel colportate. – Mahalagiu + suf. -ism.

DOOM

mahalagísm s. n., pl. mahalagísme

mahalagismul
MAHALAGÍSM, mahalagisme, s. n. Vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie; p. ext. obișnuința de a colporta informații (răutăcioase) la adresa cuiva; bârfeală, clevetire; (la pl.) vorbe astfel colportate. – Mahalagiu + suf. -ism.

DOOM

mahalagísm s. n., pl. mahalagísme

mahalagismului
MAHALAGÍSM, mahalagisme, s. n. Vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie; p. ext. obișnuința de a colporta informații (răutăcioase) la adresa cuiva; bârfeală, clevetire; (la pl.) vorbe astfel colportate. – Mahalagiu + suf. -ism.

DOOM

mahalagísm s. n., pl. mahalagísme

mahalagiu
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

DOOM

mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)

mahalagiul
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

DOOM

mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)

mahalagiului
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.

DOOM

mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)

mahalagița
MAHALAGÍȚĂ, mahalagițe, s. f. (Rar) Mahalagioaică. – Mahalagiu + suf. -iță.

DOOM

mahalagíță (rar) s. f., g.-d. art. mahalagíței; pl. mahalagíțe

mahalagițe
MAHALAGÍȚĂ, mahalagițe, s. f. (Rar) Mahalagioaică. – Mahalagiu + suf. -iță.

DOOM

mahalagíță (rar) s. f., g.-d. art. mahalagíței; pl. mahalagíțe

mahalagiței
MAHALAGÍȚĂ, mahalagițe, s. f. (Rar) Mahalagioaică. – Mahalagiu + suf. -iță.

DOOM

mahalagíță (rar) s. f., g.-d. art. mahalagíței; pl. mahalagíțe

mahalagițele
MAHALAGÍȚĂ, mahalagițe, s. f. (Rar) Mahalagioaică. – Mahalagiu + suf. -iță.

DOOM

mahalagíță (rar) s. f., g.-d. art. mahalagíței; pl. mahalagíțe

mahalagițelor
MAHALAGÍȚĂ, mahalagițe, s. f. (Rar) Mahalagioaică. – Mahalagiu + suf. -iță.

DOOM

mahalagíță (rar) s. f., g.-d. art. mahalagíței; pl. mahalagíțe

mahalale
MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

DOOM

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele

mahalalei
MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

DOOM

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele

mahalalele
MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

DOOM

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele

mahalalelor
MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

DOOM

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele

mahalaua
MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle.

DOOM

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele

mahaleb
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (întrebuințat la confecționarea lulelelor), cu frunzele frumos mirositoare, întrebuințate drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

mahală
MAHÁLĂ, mahale, s. t. (Regional) Cantitate mare și grea dintr-un material. Cînd văzu atîta mahală de fier mare, Luă foile de-a spinare. ȘEZ. VIII 110.

mahamedan
MAHAMEDÁN, -Ă adj., s.m. și f. v. mahomedan.

mahaon
Mahaon = Machaon.

maharadjah
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharajah
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharajahi
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharajahii
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharajahilor
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharajahul
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharajahului
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah.

DOOM

maharajáh s. m., pl. maharajáhi

maharani
MAHARANÍ s. f. Soție de maharajah. – Din fr. mahārāni.

DOOM

maharaní s. f., g.-d. lui maharaní; pl. maharaní

mahatma
MAHÁTMA s.m. Titlu dat în India asceților, oamenilor considerați sfinți și persoanelor de mare merit și de înaltă spiritualitate. [< fr., it., sanscr. mahatma – suflet mare].

mahdism
MAHDÍSM s. n. Doctrină religioasă musulmană care preconizează credința în mahdiu. – Din fr. mahdisme.

mahdismul
MAHDÍSM s. n. Doctrină religioasă musulmană care preconizează credința în mahdiu. – Din fr. mahdisme.

mahdismului
MAHDÍSM s. n. Doctrină religioasă musulmană care preconizează credința în mahdiu. – Din fr. mahdisme.

mahdist
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdista
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdiste
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdistei
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdistele
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdistelor
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdistul
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdistului
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdiu
MAHDÍU s. m. (În islam; la sunniți) Personaj care va veni la sfârșitul lumii pe Pământ și va întrona pacea și dreptatea, înlăturând răul; (la șiiți) cel de-al 12-lea imam. – Din fr. mahdī.

mahdiști
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdiștii
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahdiștilor
MAHDÍST, -Ă, mahdiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mahdismului. – Din fr. mahdiste.

mahie
-MAHÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „luptă”. [< gr. mache].

mahinație
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mahină
MAHÍNĂ s. f. v. mașină.

mahler
mahlér (-ri), s. m. – Escroc, înșelător. – Var. (înv.) mahlear(iu), mafler(iu). Pol. machlerz (Cihac, II, 181; Tiktin). În Mold.

mahmudea
MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. mahmudiye.

DOOM

mahmudeá s. f., art. mahmudeáua, g.-d. art. mahmudélei; pl. mahmudéle, art. mahmudélele

mahmudeaua
MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. mahmudiye.

DOOM

mahmudeá s. f., art. mahmudeáua, g.-d. art. mahmudélei; pl. mahmudéle, art. mahmudélele

mahmudele
MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. mahmudiye.

DOOM

mahmudeá s. f., art. mahmudeáua, g.-d. art. mahmudélei; pl. mahmudéle, art. mahmudélele

mahmudelei
MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. mahmudiye.

DOOM

mahmudeá s. f., art. mahmudeáua, g.-d. art. mahmudélei; pl. mahmudéle, art. mahmudélele

mahmudelele
MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. mahmudiye.

DOOM

mahmudeá s. f., art. mahmudeáua, g.-d. art. mahmudélei; pl. mahmudéle, art. mahmudélele

mahmudelelor
MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. mahmudiye.

DOOM

mahmudeá s. f., art. mahmudeáua, g.-d. art. mahmudélei; pl. mahmudéle, art. mahmudélele

mahmur
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmura
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmure
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmureala
MAHMUREÁLĂ, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsă de bună dispoziție; buimăceală, mahmurie. – Mahmur + suf. -eală.

DOOM

mahmureálă s. f., g.-d. art. mahmurélii; pl. mahmuréli

mahmurei
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmurele
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmureli
MAHMUREÁLĂ, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsă de bună dispoziție; buimăceală, mahmurie. – Mahmur + suf. -eală.

DOOM

mahmureálă s. f., g.-d. art. mahmurélii; pl. mahmuréli

mahmurelii
MAHMUREÁLĂ, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsă de bună dispoziție; buimăceală, mahmurie. – Mahmur + suf. -eală.

DOOM

mahmureálă s. f., g.-d. art. mahmurélii; pl. mahmuréli

mahmurelile
MAHMUREÁLĂ, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsă de bună dispoziție; buimăceală, mahmurie. – Mahmur + suf. -eală.

DOOM

mahmureálă s. f., g.-d. art. mahmurélii; pl. mahmuréli

mahmurelilor
MAHMUREÁLĂ, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsă de bună dispoziție; buimăceală, mahmurie. – Mahmur + suf. -eală.

DOOM

mahmureálă s. f., g.-d. art. mahmurélii; pl. mahmuréli

mahmurelor
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmuri
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmuria
MAHMURÍE s. f. (Rar) Mahmureală. – Mahmur + suf. -ie.

DOOM

mahmuríe (rar) s. f., art. mahmuría, g.-d. mahmuríi, art. mahmuríei

mahmurie
MAHMURÍE s. f. (Rar) Mahmureală. – Mahmur + suf. -ie.

DOOM

mahmuríe (rar) s. f., art. mahmuría, g.-d. mahmuríi, art. mahmuríei

mahmuriei
MAHMURÍE s. f. (Rar) Mahmureală. – Mahmur + suf. -ie.

DOOM

mahmuríe (rar) s. f., art. mahmuría, g.-d. mahmuríi, art. mahmuríei

mahmurii
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmurii
MAHMURÍE s. f. (Rar) Mahmureală. – Mahmur + suf. -ie.

DOOM

mahmuríe (rar) s. f., art. mahmuría, g.-d. mahmuríi, art. mahmuríei

mahmuriile
MAHMURÍE s. f. (Rar) Mahmureală. – Mahmur + suf. -ie.

DOOM

mahmuríe (rar) s. f., art. mahmuría, g.-d. mahmuríi, art. mahmuríei

mahmuriilor
MAHMURÍE s. f. (Rar) Mahmureală. – Mahmur + suf. -ie.

DOOM

mahmuríe (rar) s. f., art. mahmuría, g.-d. mahmuríi, art. mahmuríei

mahmurilor
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmurul
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahmurului
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

DOOM

mahmúr² (reg.) s. n.

mahoană
MAHÓNĂ, mahone, s. f. Nume dat unor vase sau unor ambarcațiuni (cu fundul plat) folosite la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor, la pescuit etc. [Var.: mahoánă s. f.] – Din fr. mahonne.

DOOM

mahónă s. f., g.-d. art. mahónei; pl. mahóne

mahoarcă
mahoarcă s. invar. tutun

mahomedan
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedan
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedana
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedana
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedane
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedane
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanei
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanei
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanele
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanele
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanelor
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanelor
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedani
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedani
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanii
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanii
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanilor
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanilor
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanism
MAHOMEDANÍSM s. n. Islam. – Din fr. mahométanisme (după mahomedan).

DOOM

mahomedanísm s. n.

mahomedanismul
MAHOMEDANÍSM s. n. Islam. – Din fr. mahométanisme (după mahomedan).

DOOM

mahomedanísm s. n.

mahomedanismului
MAHOMEDANÍSM s. n. Islam. – Din fr. mahométanisme (după mahomedan).

DOOM

mahomedanísm s. n.

mahomedanul
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanul
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanului
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahomedanului
MAHOMEDÁN, -Ă, mahomedani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la cultul lui Mahomed, care aparține acestui cult; musulman. 2. S. m. și f. Adept al religiei lui Mahomed, musulman; p. restr. turc. – Din n. pr. Mahomed. Cf. fr. mahométan.

DOOM

mahomedán adj. m., s. m., pl. mahomedáni; adj. f., s. f. mahomedánă, pl. mahomedáne

mahometan
MAHOMETÁN, -Ă adj., s.m. și f. v. mahomedan.

mahometism
MAHOMETÍSM s. n. (Înv.) Mahomedanism. – Din fr. mahométisme.

DOOM

mahometísm (înv.) s. n.

mahometismul
MAHOMETÍSM s. n. (Înv.) Mahomedanism. – Din fr. mahométisme.

DOOM

mahometísm (înv.) s. n.

mahometismului
MAHOMETÍSM s. n. (Înv.) Mahomedanism. – Din fr. mahométisme.

DOOM

mahometísm (înv.) s. n.

mahon
MAHÓN, mahoni, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori din regiunea tropicală a Americii, cu lemnul de culoare brună-roșiatică, foarte rezistent, folosit la confecționarea mobilei de lux; p. restr. lemnul acestor arbori; acaju. – Din tc. mahun, mahon.

DOOM

mahón s. m., pl. mahóni

mahona
MAHÓNĂ, mahone, s. f. Nume dat unor vase sau unor ambarcațiuni (cu fundul plat) folosite la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor, la pescuit etc. [Var.: mahoánă s. f.] – Din fr. mahonne.

DOOM

mahónă s. f., g.-d. art. mahónei; pl. mahóne

mahonare
MAHONÁRE s. f. Descărcare a încărcăturii unei nave într-o mahonă. – Din mahonă.

mahonarea
MAHONÁRE s. f. Descărcare a încărcăturii unei nave într-o mahonă. – Din mahonă.

mahone
MAHÓNĂ, mahone, s. f. Nume dat unor vase sau unor ambarcațiuni (cu fundul plat) folosite la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor, la pescuit etc. [Var.: mahoánă s. f.] – Din fr. mahonne.

DOOM

mahónă s. f., g.-d. art. mahónei; pl. mahóne

mahonei
MAHÓNĂ, mahone, s. f. Nume dat unor vase sau unor ambarcațiuni (cu fundul plat) folosite la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor, la pescuit etc. [Var.: mahoánă s. f.] – Din fr. mahonne.

DOOM

mahónă s. f., g.-d. art. mahónei; pl. mahóne

mahonele
MAHÓNĂ, mahone, s. f. Nume dat unor vase sau unor ambarcațiuni (cu fundul plat) folosite la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor, la pescuit etc. [Var.: mahoánă s. f.] – Din fr. mahonne.

DOOM

mahónă s. f., g.-d. art. mahónei; pl. mahóne

mahonelor
MAHÓNĂ, mahone, s. f. Nume dat unor vase sau unor ambarcațiuni (cu fundul plat) folosite la transportul mărfurilor, la încărcarea și descărcarea navelor, la pescuit etc. [Var.: mahoánă s. f.] – Din fr. mahonne.

DOOM

mahónă s. f., g.-d. art. mahónei; pl. mahóne

mahoni
MAHÓN, mahoni, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori din regiunea tropicală a Americii, cu lemnul de culoare brună-roșiatică, foarte rezistent, folosit la confecționarea mobilei de lux; p. restr. lemnul acestor arbori; acaju. – Din tc. mahun, mahon.

DOOM

mahón s. m., pl. mahóni

mahonia
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahonie
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahoniei
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahonii
MAHÓN, mahoni, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori din regiunea tropicală a Americii, cu lemnul de culoare brună-roșiatică, foarte rezistent, folosit la confecționarea mobilei de lux; p. restr. lemnul acestor arbori; acaju. – Din tc. mahun, mahon.

DOOM

mahón s. m., pl. mahóni

mahonii
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahoniii
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahoniile
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahoniilor
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahonilor
MAHÓN, mahoni, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori din regiunea tropicală a Americii, cu lemnul de culoare brună-roșiatică, foarte rezistent, folosit la confecționarea mobilei de lux; p. restr. lemnul acestor arbori; acaju. – Din tc. mahun, mahon.

DOOM

mahón s. m., pl. mahóni

mahoniu
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahoniul
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahoniului
MAHONÍU, -ÍE, mahonii, adj., s. n. (Rar) 1. Adj. De culoarea mahonului; brun-roșcat. 2. S. n. Culoare brună-roșcată. – Mahon + suf. -iu.

DOOM

*mahoníu² s. n., art. mahoníul

mahonul
MAHÓN, mahoni, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori din regiunea tropicală a Americii, cu lemnul de culoare brună-roșiatică, foarte rezistent, folosit la confecționarea mobilei de lux; p. restr. lemnul acestor arbori; acaju. – Din tc. mahun, mahon.

DOOM

mahón s. m., pl. mahóni

mahonului
MAHÓN, mahoni, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori din regiunea tropicală a Americii, cu lemnul de culoare brună-roșiatică, foarte rezistent, folosit la confecționarea mobilei de lux; p. restr. lemnul acestor arbori; acaju. – Din tc. mahun, mahon.

DOOM

mahón s. m., pl. mahóni

mahonări
MAHONÁRE s. f. Descărcare a încărcăturii unei nave într-o mahonă. – Din mahonă.

mahonării
MAHONÁRE s. f. Descărcare a încărcăturii unei nave într-o mahonă. – Din mahonă.

mahonările
MAHONÁRE s. f. Descărcare a încărcăturii unei nave într-o mahonă. – Din mahonă.

mahonărilor
MAHONÁRE s. f. Descărcare a încărcăturii unei nave într-o mahonă. – Din mahonă.

mahorca
MAHÓRCĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia solanaceelor, cu frunze mari, bogate în nicotină și în acid citric, dar lipsite de aroma frunzelor de tutun; tutun turcesc (Nicotiana rustica). 2. Tutun de calitate inferioară, fabricat din rădăcinile mahorcii (1). – Din rus., ucr. mahorka.

DOOM

mahórcă s. f., g.-d. art. mahórcii

mahorci
MAHÓRCĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia solanaceelor, cu frunze mari, bogate în nicotină și în acid citric, dar lipsite de aroma frunzelor de tutun; tutun turcesc (Nicotiana rustica). 2. Tutun de calitate inferioară, fabricat din rădăcinile mahorcii (1). – Din rus., ucr. mahorka.

DOOM

mahórcă s. f., g.-d. art. mahórcii

mahorcii
MAHÓRCĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia solanaceelor, cu frunze mari, bogate în nicotină și în acid citric, dar lipsite de aroma frunzelor de tutun; tutun turcesc (Nicotiana rustica). 2. Tutun de calitate inferioară, fabricat din rădăcinile mahorcii (1). – Din rus., ucr. mahorka.

DOOM

mahórcă s. f., g.-d. art. mahórcii

mahramă
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.

DOOM

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

mahut
mahút (mahúturi), s. n. – Pîine neagră. Tc. mahut (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

mahăr
MÁHĂR, mahări, s. m. (Fam.) Personaj important, puternic, influent (în domeniul afacerilor, speculațiilor, relațiilor). ♦ (Arg.) Mai-mare, șef. – Din germ. Macher.

DOOM

máhăr (fam.) s. m., pl. máhări

mahări
MÁHĂR, mahări, s. m. (Fam.) Personaj important, puternic, influent (în domeniul afacerilor, speculațiilor, relațiilor). ♦ (Arg.) Mai-mare, șef. – Din germ. Macher.

DOOM

máhăr (fam.) s. m., pl. máhări

mahării
MÁHĂR, mahări, s. m. (Fam.) Personaj important, puternic, influent (în domeniul afacerilor, speculațiilor, relațiilor). ♦ (Arg.) Mai-mare, șef. – Din germ. Macher.

DOOM

máhăr (fam.) s. m., pl. máhări

mahărilor
MÁHĂR, mahări, s. m. (Fam.) Personaj important, puternic, influent (în domeniul afacerilor, speculațiilor, relațiilor). ♦ (Arg.) Mai-mare, șef. – Din germ. Macher.

DOOM

máhăr (fam.) s. m., pl. máhări

mahărul
MÁHĂR, mahări, s. m. (Fam.) Personaj important, puternic, influent (în domeniul afacerilor, speculațiilor, relațiilor). ♦ (Arg.) Mai-mare, șef. – Din germ. Macher.

DOOM

máhăr (fam.) s. m., pl. máhări

mahărului
MÁHĂR, mahări, s. m. (Fam.) Personaj important, puternic, influent (în domeniul afacerilor, speculațiilor, relațiilor). ♦ (Arg.) Mai-mare, șef. – Din germ. Macher.

DOOM

máhăr (fam.) s. m., pl. máhări

mai
MAI¹ adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.

DOOM

mai¹ adv.

mai
MAI³, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

mai
MAI⁴ s. m. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĭ.

DOOM

mai² (lună) (dar: 1 Mai (Ziua Muncii) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui mai; abr. V/.05./-05-

mai
MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maia
Maia 1. Fiica lui Atlas și a Pleionei și una dintre pleiade. Maia era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Cucerit de frumusețea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peșteră de pe muntele Cyllene. În urma acestei uniri Maia l-a născut pe zeul Hermes. 2. La romani, veche divinitate de origine obscură. Simboliza, se pare, Primăvara. Mai tîrziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.

maia
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.

DOOM

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele

maial
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maiale
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialele
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialelor
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialul
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialului
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialuri
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialurile
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maialurilor
MAIÁL, maiale, s. n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai⁴. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.

DOOM

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maiaua
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.

DOOM

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele

maica
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maice
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicei
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicele
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicelor
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maichii
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maici
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicii
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicile
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicilor
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maico
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maicăi
MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

DOOM

!máică¹ (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

maidan
MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul (sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

DOOM

maidán s. n., pl. maidáne

maidane
MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul (sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

DOOM

maidán s. n., pl. maidáne

maidanele
MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul (sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

DOOM

maidán s. n., pl. maidáne

maidanelor
MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul (sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

DOOM

maidán s. n., pl. maidáne

maidanez
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanez
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidaneza
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidaneza
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidaneze
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidaneze
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezei
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezei
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezele
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezele
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezelor
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezelor
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezi
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezi
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezii
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezii
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezilor
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezilor
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezul
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezul
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezului
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanezului
MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez.

DOOM

maidanéz (fam.) adj. m., s. m., pl. maidanézi; adj. f., s. f. maidanéză, pl. maidanéze

maidanul
MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul (sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

DOOM

maidán s. n., pl. maidáne

maidanului
MAIDÁN, maidane, s. n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități. ◊ Expr. (Pop.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate sau a ieși la vedere; a (se) arăta, a (se) face cunoscut. A bate maidanul (sau maidanele) = a-și pierde vremea hoinărind sau jucându-se; a hoinări, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.

DOOM

maidán s. n., pl. maidáne

maiele
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.

DOOM

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele

maielei
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.

DOOM

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele

maielele
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.

DOOM

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele

maielelor
MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.

DOOM

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele

maier
máier (-ri), s. m. – Proprietar, fermier. – Var. maer. Germ. Meier (Borcea 198; Gáldi, Dict., 193). În Trans. – Der. mă(i)erean, s. m. (fermier); măieriște, s. f. (casă de țară, fermă).

maiestate
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maiestatea
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maiestos
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestră
MAIÉSTRĂ adj. f. v. măiestru.

maiestuoasa
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuoase
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuoasei
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuoasele
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuoaselor
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuos
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuosul
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuosului
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuozitate
MAIESTUOZITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este maiestuos. [Pr.: ma-ies-tu-o-] – Maiestuos + suf. -itate.

DOOM

*maiestuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. maiestuozitắții

maiestuoși
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuoșii
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestuoșilor
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

maiestăți
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maiestății
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maiestățile
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maiestăților
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maieu
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maieutica
MAIEÚTICĂ s. f. (La Socrate) Arta de a scoate la iveală în cursul discuțiilor filosofice, prin întrebări neașteptate, adevărul. [Pr.: -ie-u-] – Din fr. maïeutique.

DOOM

maieútică (-ie-u-) s. f., g.-d. art. maieúticii

maieutici
MAIEÚTICĂ s. f. (La Socrate) Arta de a scoate la iveală în cursul discuțiilor filosofice, prin întrebări neașteptate, adevărul. [Pr.: -ie-u-] – Din fr. maïeutique.

DOOM

maieútică (-ie-u-) s. f., g.-d. art. maieúticii

maieuticii
MAIEÚTICĂ s. f. (La Socrate) Arta de a scoate la iveală în cursul discuțiilor filosofice, prin întrebări neașteptate, adevărul. [Pr.: -ie-u-] – Din fr. maïeutique.

DOOM

maieútică (-ie-u-) s. f., g.-d. art. maieúticii

maieza
MAIÉZĂ s.f. (Tehn.) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. [Pron. ma-ie-. / < fr. mailleuse].

maieze
MAIÉZĂ s.f. (Tehn.) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. [Pron. ma-ie-. / < fr. mailleuse].

maiezei
MAIÉZĂ s.f. (Tehn.) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. [Pron. ma-ie-. / < fr. mailleuse].

maiezele
MAIÉZĂ s.f. (Tehn.) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. [Pron. ma-ie-. / < fr. mailleuse].

maiezelor
MAIÉZĂ s.f. (Tehn.) Mecanism de susținere și acționare a platinelor de buclare la mașinile de tricotat. [Pron. ma-ie-. / < fr. mailleuse].

maillechort
MAILLECHÓRT s.n. Aliaj de zinc, aramă și nichel, care imită argintul, folosit mai ales la fabricarea tacâmurilor. [Pron. maișór. / < fr. maillechort, cf. Maillot și Chorier, numele inventatorilor].

DOOM

maillechórt (fr.) [pron. maișór] (maille-chort) s. n.

maimar
maimár (maimári), s. m. – (Înv.) Conducător de lucrări, subinginer. – Mr. maimar. Tc. (arab.) meimar (Șeineanu, III, 74), cf. ngr. μαϊμάρης, bg., sb. maimar. – Der. maimărie, s. f. (biroul maimarului).

maimucă
MAIMÚCĂ, maimuci, s. f. (Regional) Maimuță. Dă o nucă La maimucă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 11/6. ◊ Fig. Calificativ injurios dat unei persoane. Chestia este, cine-i stă în spate, fiindcă de la el singur maimuca nu face nimic. DAVIDOGLU, M. 23.

maimuța
MAIMUȚÁ, maimuțez, vb. I. Tranz. (Rar) A maimuțări. Maimuțează și ei, bieții... pe oamenii cei mari. ISPIRESCU, la TDRG.

maimuța
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

DOOM

maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe

maimuțar
MAIMUȚÁR, maimuțări, s. m. (Rar) Persoană care umblă cu maimuța prin bîlciuri; p. ext. om caraghios. Dar cine crezi că sînt, maimuțar... ori miner de vreme bună?! DAVIDOGLU, M. 26.

maimuțe
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

DOOM

maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe

maimuțea
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțeai
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțeam
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțească
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțeau
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțeați
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuței
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

DOOM

maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe

maimuțele
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

DOOM

maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe

maimuțele
MAIMUȚÍCĂ, maimuțele, s. f. Diminutiv al lui maimuță. – Maimuță + suf. -ică.

DOOM

maimuțícă s. f., g.-d. art. maimuțélei; pl. maimuțéle, art. maimuțélele

maimuțelei
MAIMUȚÍCĂ, maimuțele, s. f. Diminutiv al lui maimuță. – Maimuță + suf. -ică.

DOOM

maimuțícă s. f., g.-d. art. maimuțélei; pl. maimuțéle, art. maimuțélele

maimuțelele
MAIMUȚÍCĂ, maimuțele, s. f. Diminutiv al lui maimuță. – Maimuță + suf. -ică.

DOOM

maimuțícă s. f., g.-d. art. maimuțélei; pl. maimuțéle, art. maimuțélele

maimuțelelor
MAIMUȚÍCĂ, maimuțele, s. f. Diminutiv al lui maimuță. – Maimuță + suf. -ică.

DOOM

maimuțícă s. f., g.-d. art. maimuțélei; pl. maimuțéle, art. maimuțélele

maimuțelor
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

DOOM

maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe

maimuțesc
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțește
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțești
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuți
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțica
MAIMUȚÍCĂ, maimuțele, s. f. Diminutiv al lui maimuță. – Maimuță + suf. -ică.

DOOM

maimuțícă s. f., g.-d. art. maimuțélei; pl. maimuțéle, art. maimuțélele

maimuțică
MAIMUȚÍCĂ, maimuțici, s. f. Diminutiv al lui maimuță.

maimuții
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțim
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțind
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțire
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțire
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) a maimuțări. – Din maimuță.

maimuțiră
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțirăm
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțirăți
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțise
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțisem
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțiseră
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțiserăm
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțiserăți
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțiseși
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțiseți
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțit
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțit
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) a maimuțări. – Din maimuță.

maimuțiși
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțiți
MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

DOOM

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțoi
MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

DOOM

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțoii
MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

DOOM

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțoilor
MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

DOOM

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțoiul
MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

DOOM

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțoiului
MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

DOOM

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțărea
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăreai
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăreala
MAIMUȚĂREÁLĂ, maimuțăreli, s. f. 1. Faptul de a (se) maimuțări; imitație. 2. Gest sau atitudine afectată, grimasă, schimonoseală, maimuțărie. – Maimuțări + suf. -eală.

DOOM

maimuțăreálă s. f., g.-d. art. maimuțărélii; pl. maimuțăréli

maimuțăream
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărească
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăreau
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăreați
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăreli
MAIMUȚĂREÁLĂ, maimuțăreli, s. f. 1. Faptul de a (se) maimuțări; imitație. 2. Gest sau atitudine afectată, grimasă, schimonoseală, maimuțărie. – Maimuțări + suf. -eală.

DOOM

maimuțăreálă s. f., g.-d. art. maimuțărélii; pl. maimuțăréli

maimuțărelii
MAIMUȚĂREÁLĂ, maimuțăreli, s. f. 1. Faptul de a (se) maimuțări; imitație. 2. Gest sau atitudine afectată, grimasă, schimonoseală, maimuțărie. – Maimuțări + suf. -eală.

DOOM

maimuțăreálă s. f., g.-d. art. maimuțărélii; pl. maimuțăréli

maimuțărelile
MAIMUȚĂREÁLĂ, maimuțăreli, s. f. 1. Faptul de a (se) maimuțări; imitație. 2. Gest sau atitudine afectată, grimasă, schimonoseală, maimuțărie. – Maimuțări + suf. -eală.

DOOM

maimuțăreálă s. f., g.-d. art. maimuțărélii; pl. maimuțăréli

maimuțărelilor
MAIMUȚĂREÁLĂ, maimuțăreli, s. f. 1. Faptul de a (se) maimuțări; imitație. 2. Gest sau atitudine afectată, grimasă, schimonoseală, maimuțărie. – Maimuțări + suf. -eală.

DOOM

maimuțăreálă s. f., g.-d. art. maimuțărélii; pl. maimuțăréli

maimuțăresc
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărește
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărești
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțări
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărie
MAIMUȚĂRÍE, maimuțării, s. f. (Rar) Maimuțăreală. – Maimuță + suf. -ărie.

DOOM

maimuțăríe (rar) s. f., art. maimuțăría, g.-d. art. maimuțăríei; pl. maimuțăríi, art. maimuțăríile

maimuțării
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărim
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărind
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărire
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărire
MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Faptul de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. maimuțări.

DOOM

maimuțăríre s. f., g.-d. art. maimuțărírii; pl. maimuțăríri

maimuțărirea
MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Faptul de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. maimuțări.

DOOM

maimuțăríre s. f., g.-d. art. maimuțărírii; pl. maimuțăríri

maimuțăriri
MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Faptul de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. maimuțări.

DOOM

maimuțăríre s. f., g.-d. art. maimuțărírii; pl. maimuțăríri

maimuțăririi
MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Faptul de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. maimuțări.

DOOM

maimuțăríre s. f., g.-d. art. maimuțărírii; pl. maimuțăríri

maimuțăririle
MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Faptul de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. maimuțări.

DOOM

maimuțăríre s. f., g.-d. art. maimuțărírii; pl. maimuțăríri

maimuțăririlor
MAIMUȚĂRÍRE, maimuțăriri, s. f. Faptul de a (se) maimuțări și rezultatul ei. – V. maimuțări.

DOOM

maimuțăríre s. f., g.-d. art. maimuțărírii; pl. maimuțăríri

maimuțăriră
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărirăm
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărirăți
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărise
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărisem
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăriseră
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăriserăm
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăriserăți
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăriseși
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăriseți
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărit
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțărit
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

maimuțăriși
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maimuțăriți
MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

DOOM

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă

maina
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainai
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainam
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainare
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainară
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainarăm
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainarăți
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainase
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainasem
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainaseră
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainaserăm
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainaserăți
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainaseși
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainaseți
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainat
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainat
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainau
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainași
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainați
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainează
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainez
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

maineze
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainezi
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainând
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

mainînd
MAINÁ, mainez, vb. I. Tranz. (Mar.) A coborî o greutate cu ajutorul unei instalații de manevră de forță. [Pr.: ma-i-] – Din tc. mayna.

maiolică
MAIOLÍCĂ s. f. v. majolică.

maioneza
MAIONÉZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

DOOM

maionéză (ma-io-) s. f., g.-d. art. maionézei; pl. maionéze

maioneze
MAIONÉZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

DOOM

maionéză (ma-io-) s. f., g.-d. art. maionézei; pl. maionéze

maionezei
MAIONÉZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

DOOM

maionéză (ma-io-) s. f., g.-d. art. maionézei; pl. maionéze

maionezele
MAIONÉZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

DOOM

maionéză (ma-io-) s. f., g.-d. art. maionézei; pl. maionéze

maionezelor
MAIONÉZĂ, maioneze, s. f. Sos rece, gros, preparat din gălbenuș de ou frecat cu untdelemn și condimentat cu lămâie, muștar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.

DOOM

maionéză (ma-io-) s. f., g.-d. art. maionézei; pl. maionéze

maior
MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.

DOOM

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maioreasa
MAIOREÁSĂ, maiorese, s. f. (Fam. și pop.) Soție de maior. – Maior + suf. -easă.

DOOM

maioreásă (fam.) s. f., g.-d. art. maiorései; pl. maiorése

maiorescian
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maioresciana
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescianul
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescianului
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maioresciene
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescienei
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescienele
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescienelor
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescieni
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescienii
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorescienilor
MAIORESCIÁN, -Ă, maiorescieni, -e, adj. De Titu Maiorescu, al lui Titu Maiorescu; în maniera lui Titu Maiorescu. [Pr.: -ci-an] – Maiorescu (n. pr.) + suf. -ian.

maiorese
MAIOREÁSĂ, maiorese, s. f. (Fam. și pop.) Soție de maior. – Maior + suf. -easă.

DOOM

maioreásă (fam.) s. f., g.-d. art. maiorései; pl. maiorése

maioresei
MAIOREÁSĂ, maiorese, s. f. (Fam. și pop.) Soție de maior. – Maior + suf. -easă.

DOOM

maioreásă (fam.) s. f., g.-d. art. maiorései; pl. maiorése

maioresele
MAIOREÁSĂ, maiorese, s. f. (Fam. și pop.) Soție de maior. – Maior + suf. -easă.

DOOM

maioreásă (fam.) s. f., g.-d. art. maiorései; pl. maiorése

maioreselor
MAIOREÁSĂ, maiorese, s. f. (Fam. și pop.) Soție de maior. – Maior + suf. -easă.

DOOM

maioreásă (fam.) s. f., g.-d. art. maiorései; pl. maiorése

maiori
MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.

DOOM

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maiorii
MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.

DOOM

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maiorilor
MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.

DOOM

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maioritate
MAIORITÁTE s. f. v. majoritate.

maiorul
MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.

DOOM

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maiorului
MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.

DOOM

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maiou
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maioul
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maioului
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maiouri
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maiourile
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maiourilor
MAIÓU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), de obicei decoltat, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s. n.] – Din fr. maillot.

DOOM

maióu (ma-iou) s. n., art. maióul; pl. maióuri

maistor
MÁISTOR s. m. v. maistru¹.

maistru
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

DOOM

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

maistru
MÁISTRU ², -Ă s. m. și f. v. maestru.

maistrul
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

DOOM

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

maistrului
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

DOOM

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

maistră
MÁISTRU ², -Ă s. m. și f. v. maestru.

maistur
MÁISTUR s. m. v. maistru¹.

maistăr
MÁISTĂR s. m. v. maistru¹.

maiul
MAI³, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiul
MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiului
MAI³, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiului
MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiuri
MAI³, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiuri
MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiurile
MAI³, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiurile
MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiurilor
MAI³, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maiurilor
MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

DOOM

mai³ (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri

maizenă
MAIZÉNĂ s.f. (Chim.) Amidon de porumb conținând grăsimi și proteine, din care se prepară unele produse dietetice. [Pron. mai-. / germ. Maizena].

DOOM

maizénă (ma-i-) s. f., g.-d. art. maizénei

maiștri
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

DOOM

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

maiștrii
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

DOOM

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

maiștrilor
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

DOOM

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

maja
MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 și 120 de kg. 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

DOOM

májă (înv., reg.) s. f., art. mája, g.-d. art. mắjii; pl. măji

majanthemum
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță.

majarcă
MAJÁRCĂ s. f. (Pop.) Soi autohton de viță-de-vie, cu boabe mari de culoare verzuie-ruginie, cultivat pe terenuri nisipoase. – Et. nec.

DOOM

!majárcă (pop.) s. f., g.-d. art. majắrcii

maje
máje (mắji), s. f. – Chintal. – Var. majă. Mag. mázsa (Cihac, II, 513; Tiktin; Gáldi, Dict., 94), cf. sb., cr. maža. Varianta, pur ortografică, este înv. – Der. măjar (var. Mold. măjer), s. m. (pescar, vînzător de pește), al cărui semantism nu este clar (probabil se aplica numai angrosiștilor, care vindeau pește cu chintalele); măjerie, s. f. (pescărie); măjerit, s. n. (contribuție care se plătea pentru negoțul de pește, în București și Galați); măji, vb. (Trans., a cîntări).

majestate
MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

DOOM

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

majestos
MAJESTÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestuos.

DOOM

maiestuós (-tu-os) adj. m., pl. maiestuóși; f. maiestuoásă, pl. maiestuoáse

majestuos
MAJESTUÓS, -OÁSĂ adj. v. maiestos.

majolica
MAJOLÍCĂ s. f. Faianță italiană caracterizată prin smalțul metalic; p. gener. faianță. ♦ Obiect fabricat din această faianță. – Din fr. majolique, maïolique.

DOOM

majolícă s. f., g.-d. art. majolícii

majolici
MAJOLÍCĂ s. f. Faianță italiană caracterizată prin smalțul metalic; p. gener. faianță. ♦ Obiect fabricat din această faianță. – Din fr. majolique, maïolique.

DOOM

majolícă s. f., g.-d. art. majolícii

majolicii
MAJOLÍCĂ s. f. Faianță italiană caracterizată prin smalțul metalic; p. gener. faianță. ♦ Obiect fabricat din această faianță. – Din fr. majolique, maïolique.

DOOM

majolícă s. f., g.-d. art. majolícii

major
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

major
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majora
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majora
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorai
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoram
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorant
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorant
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranta
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranta
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorante
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorante
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantei
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantei
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantele
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantele
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantelor
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantelor
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantul
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantul
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantului
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorantului
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranți
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranți
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranții
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranții
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranților
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majoranților
MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorante.

DOOM

majoránt² (mat.) s. m., pl. majoránți

majorare
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorare
MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

DOOM

majoráre s. f., g.-d. art. majorắrii; pl. majorắri

majorarea
MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

DOOM

majoráre s. f., g.-d. art. majorắrii; pl. majorắri

majorară
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorarăm
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorarăți
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorase
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorasem
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoraseră
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoraserăm
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoraserăți
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoraseși
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoraseți
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorat
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorat
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majorat
MAJORÁT¹ s. n. Vârstă la care o persoană devine majoră (1); starea (juridică a) persoanei majore; majoritate civilă. – Din fr. majorat. Cf. germ. Majorat.

DOOM

majorát s. n.

majorata
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majorate
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majoratei
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majoratele
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majoratelor
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majoratul
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majoratului
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majorau
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorași
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorați
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorați
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majorații
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majoraților
MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

majordom
MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

DOOM

majordóm s. m., pl. majordómi

majordomi
MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

DOOM

majordóm s. m., pl. majordómi

majordomii
MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

DOOM

majordóm s. m., pl. majordómi

majordomilor
MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

DOOM

majordóm s. m., pl. majordómi

majordomul
MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

DOOM

majordóm s. m., pl. majordómi

majordomului
MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

DOOM

majordóm s. m., pl. majordómi

majore
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majore
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorează
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorei
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorele
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorelor
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majoreta
MAJORÉTĂ, majorete, s. f. Fiecare dintre tinerele care, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celei de toboșar, preced o defilare, deschid un spectacol, susțin o echipă sportivă etc., executând în ritmul muzicii pași de dans sau figuri de jonglerie. – Din fr. majorette.

DOOM

majorétă s. f., g.-d. art. majorétei; pl. majoréte

majorete
MAJORÉTĂ, majorete, s. f. Fiecare dintre tinerele care, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celei de toboșar, preced o defilare, deschid un spectacol, susțin o echipă sportivă etc., executând în ritmul muzicii pași de dans sau figuri de jonglerie. – Din fr. majorette.

DOOM

majorétă s. f., g.-d. art. majorétei; pl. majoréte

majoretei
MAJORÉTĂ, majorete, s. f. Fiecare dintre tinerele care, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celei de toboșar, preced o defilare, deschid un spectacol, susțin o echipă sportivă etc., executând în ritmul muzicii pași de dans sau figuri de jonglerie. – Din fr. majorette.

DOOM

majorétă s. f., g.-d. art. majorétei; pl. majoréte

majoretele
MAJORÉTĂ, majorete, s. f. Fiecare dintre tinerele care, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celei de toboșar, preced o defilare, deschid un spectacol, susțin o echipă sportivă etc., executând în ritmul muzicii pași de dans sau figuri de jonglerie. – Din fr. majorette.

DOOM

majorétă s. f., g.-d. art. majorétei; pl. majoréte

majoretelor
MAJORÉTĂ, majorete, s. f. Fiecare dintre tinerele care, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celei de toboșar, preced o defilare, deschid un spectacol, susțin o echipă sportivă etc., executând în ritmul muzicii pași de dans sau figuri de jonglerie. – Din fr. majorette.

DOOM

majorétă s. f., g.-d. art. majorétei; pl. majoréte

majorez
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majoreze
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorezi
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majori
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majori
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorii
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorii
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorilor
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorilor
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majoritar
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritara
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritare
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarei
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarele
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarelor
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritari
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarii
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarilor
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarul
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritarului
MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

DOOM

majoritár adj. m., pl. majoritári; f. majoritáră, pl. majoritáre

majoritate
MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

DOOM

majoritáte s. f., g.-d. art. majoritắții; pl. majoritắți

majoritatea
MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

DOOM

majoritáte s. f., g.-d. art. majoritắții; pl. majoritắți

majorități
MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

DOOM

majoritáte s. f., g.-d. art. majoritắții; pl. majoritắți

majorității
MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

DOOM

majoritáte s. f., g.-d. art. majoritắții; pl. majoritắți

majoritățile
MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

DOOM

majoritáte s. f., g.-d. art. majoritắții; pl. majoritắți

majorităților
MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = număr de voturi care întrece numărul de voturi obținut de oricare dintre ceilalți candidați. Majoritate civilă = situație juridică a unei persoane care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru dobândirea deplinei capacități de exercițiu; majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

DOOM

majoritáte s. f., g.-d. art. majoritắții; pl. majoritắți

majoro
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorul
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorul
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorule
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorule
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorului
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorului
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

DOOM

locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.

majorând
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorînd
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.

DOOM

majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză

majorări
MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

DOOM

majoráre s. f., g.-d. art. majorắrii; pl. majorắri

majorării
MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

DOOM

majoráre s. f., g.-d. art. majorắrii; pl. majorắri

majorările
MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

DOOM

majoráre s. f., g.-d. art. majorắrii; pl. majorắri

majorărilor
MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

DOOM

majoráre s. f., g.-d. art. majorắrii; pl. majorắri

majur
MAJÚR, majuri, s. m. (Popular) Plufonier-major. Toader cornistul își puse la gură cornul și începu, cu glas repezit, adunarea majurilor. CAMILAR, N. I 404. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 197.

majus
ROSTOPÁSCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-aurii, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor, folosit în medicină; negelariță (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.

majuscul
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majuscula
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majuscula
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majuscule
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majuscule
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculei
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculei
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculele
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculele
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculelor
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculelor
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculi
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculii
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculilor
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculul
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

majusculului
MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

DOOM

majúsculă s. f., g.-d. art. majúsculei; pl. majúscule

makemono
MAKEMÓNO s.n. Pictură japoneză orizontală pe sul de mătase sau de hârtie de orez, conținând scene sau peisaje. V. kakemono. [< fr. makémono < cuv. japonez].

DOOM

makemonó s. n., art. makemonóul; pl. makemonóuri

makemonoul
MAKEMÓNO s.n. Pictură japoneză orizontală pe sul de mătase sau de hârtie de orez, conținând scene sau peisaje. V. kakemono. [< fr. makémono < cuv. japonez].

DOOM

makemonó s. n., art. makemonóul; pl. makemonóuri

makemonoului
MAKEMÓNO s.n. Pictură japoneză orizontală pe sul de mătase sau de hârtie de orez, conținând scene sau peisaje. V. kakemono. [< fr. makémono < cuv. japonez].

DOOM

makemonó s. n., art. makemonóul; pl. makemonóuri

makemonouri
MAKEMÓNO s.n. Pictură japoneză orizontală pe sul de mătase sau de hârtie de orez, conținând scene sau peisaje. V. kakemono. [< fr. makémono < cuv. japonez].

DOOM

makemonó s. n., art. makemonóul; pl. makemonóuri

makemonourile
MAKEMÓNO s.n. Pictură japoneză orizontală pe sul de mătase sau de hârtie de orez, conținând scene sau peisaje. V. kakemono. [< fr. makémono < cuv. japonez].

DOOM

makemonó s. n., art. makemonóul; pl. makemonóuri

makemonourilor
MAKEMÓNO s.n. Pictură japoneză orizontală pe sul de mătase sau de hârtie de orez, conținând scene sau peisaje. V. kakemono. [< fr. makémono < cuv. japonez].

DOOM

makemonó s. n., art. makemonóul; pl. makemonóuri

maki
MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit și coada lungă, care trăiește în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgaș].

makii
MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit și coada lungă, care trăiește în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgaș].

makiii
MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit și coada lungă, care trăiește în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgaș].

makiilor
MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit și coada lungă, care trăiește în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgaș].

makiul
MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit și coada lungă, care trăiește în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgaș].

makiului
MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit și coada lungă, care trăiește în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgaș].

mako
MAKÓ s.n. Bumbac egiptean, cu fibra subțire și lungă. [Cf. it. mako, germ. Mako < Mako, localitate în Egipt].

makoul
MAKÓ s.n. Bumbac egiptean, cu fibra subțire și lungă. [Cf. it. mako, germ. Mako < Mako, localitate în Egipt].

makoului
MAKÓ s.n. Bumbac egiptean, cu fibra subțire și lungă. [Cf. it. mako, germ. Mako < Mako, localitate în Egipt].

mal
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte”.

DOOM

mal s. n., pl. máluri

mala
MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

DOOM

malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále, art. malálele

malac
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malaca
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malace
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malacei
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malacele
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malacelor
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malachit
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malachit
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malachite
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malachitele
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malachitelor
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malachitul
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malachitului
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malaci
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malacia
MALACÍE s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].

malacie
MALACÍE s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].

malacie
-MALACÍE Element secund de compunere savantă, cu semnificația „moale”, „înmuiat”. [< it. -malacia, fr. -malacie, cf. gr. malakia].

malaciei
MALACÍE s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].

malacii
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malacii
MALACÍE s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].

malaciile
MALACÍE s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].

malaciilor
MALACÍE s.f. (Med.) 1. Pierdere a consistenței, ramolire a unui organ sau țesut; ramolisment. 2. Dorință patologică de a ingera alimente picante. [Gen. -iei. / < fr. malacie, cf. gr. malakia – înmuiere].

malacilor
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malaco
MALACO- Element de compunere savantă cu semnificația „moale”, „înmuiat”. [< fr. malaco-, cf. gr. malakos].

malacoderm
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacoderma
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacoderme
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermei
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermele
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermelor
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermi
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermii
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermilor
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermul
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacodermului
MALACODÉRM, -Ă adj. Care are pielea moale. [< fr. malacoderme, cf. gr. malakos – moale, derma – piele].

malacof
MALACÓV, malacoave, s. n. Crinolină. [Pl. și: malacovuri. – Var.: malacóf s. n.] – Din fr. malakoff.

DOOM

!malacóv/malacóf (înv.) s. n., pl. malacoáve/malacóvuri// malacoáfe/malacófuri

malacologia
MALACOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul moluștelor. – Din fr. malacologie.

DOOM

malacologíe s. f., art. malacología, g.-d. malacologíi, art. malacologíei

malacologic
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologica
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologice
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicei
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicele
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicelor
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologici
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicii
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicilor
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicul
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologicului
MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

malacologie
MALACOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul moluștelor. – Din fr. malacologie.

DOOM

malacologíe s. f., art. malacología, g.-d. malacologíi, art. malacologíei

malacologiei
MALACOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul moluștelor. – Din fr. malacologie.

DOOM

malacologíe s. f., art. malacología, g.-d. malacologíi, art. malacologíei

malacologii
MALACOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul moluștelor. – Din fr. malacologie.

DOOM

malacologíe s. f., art. malacología, g.-d. malacologíi, art. malacologíei

malacostracee
MALACOSTRACÉE s.f. pl. Subclasă de crustacee superioare care au capul lipit de torace și abdomenul distinct; (la sg.) animal din această subclasă. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostracés].

DOOM

!malacostracée (-cos-tra-/-co-stra-) s. f., art. malacostracéea, g.-d. art. malacostracéei; pl. malacostracée

malacostraceea
MALACOSTRACÉE s.f. pl. Subclasă de crustacee superioare care au capul lipit de torace și abdomenul distinct; (la sg.) animal din această subclasă. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostracés].

DOOM

!malacostracée (-cos-tra-/-co-stra-) s. f., art. malacostracéea, g.-d. art. malacostracéei; pl. malacostracée

malacostraceei
MALACOSTRACÉE s.f. pl. Subclasă de crustacee superioare care au capul lipit de torace și abdomenul distinct; (la sg.) animal din această subclasă. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostracés].

DOOM

!malacostracée (-cos-tra-/-co-stra-) s. f., art. malacostracéea, g.-d. art. malacostracéei; pl. malacostracée

malacostraceele
MALACOSTRACÉE s.f. pl. Subclasă de crustacee superioare care au capul lipit de torace și abdomenul distinct; (la sg.) animal din această subclasă. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostracés].

DOOM

!malacostracée (-cos-tra-/-co-stra-) s. f., art. malacostracéea, g.-d. art. malacostracéei; pl. malacostracée

malacostraceelor
MALACOSTRACÉE s.f. pl. Subclasă de crustacee superioare care au capul lipit de torace și abdomenul distinct; (la sg.) animal din această subclasă. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostracés].

DOOM

!malacostracée (-cos-tra-/-co-stra-) s. f., art. malacostracéea, g.-d. art. malacostracéei; pl. malacostracée

malacov
MALACÓV, malacoave, s. n. Crinolină. [Pl. și: malacovuri. – Var.: malacóf s. n.] – Din fr. malakoff.

DOOM

!malacóv/malacóf (înv.) s. n., pl. malacoáve/malacóvuri// malacoáfe/malacófuri

malacul
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

malacului
MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ♦ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

DOOM

malácă s. f., g.-d. art. malácei; pl. maláce

maladeț
MALADÉȚ, maladeți s. m. (Rusism rar) Flăcău, tînăr, voinic. Ea chiuia și juca numa-n papuci cu palmele-n ceafă... ca un maladeț zaporojean. CARAGIALE, O. III 35.

maladia
MALADÍE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

DOOM

maladíe s. f., art. maladía, g.-d. art. maladíei; pl. maladíi, art. maladíile

maladie
MALADÍE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

DOOM

maladíe s. f., art. maladía, g.-d. art. maladíei; pl. maladíi, art. maladíile

maladiei
MALADÍE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

DOOM

maladíe s. f., art. maladía, g.-d. art. maladíei; pl. maladíi, art. maladíile

maladii
MALADÍE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

DOOM

maladíe s. f., art. maladía, g.-d. art. maladíei; pl. maladíi, art. maladíile

maladiile
MALADÍE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

DOOM

maladíe s. f., art. maladía, g.-d. art. maladíei; pl. maladíi, art. maladíile

maladiilor
MALADÍE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

DOOM

maladíe s. f., art. maladía, g.-d. art. maladíei; pl. maladíi, art. maladíile

maladiv
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladiva
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladive
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivei
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivele
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivelor
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivi
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivii
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivilor
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivul
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladivului
MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect nesănătos; bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ Care este exagerat, anormal, mai ales în comportamentul psihic. Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

DOOM

maladív adj. m., pl. maladívi; f. maladívă, pl. maladíve

maladresa
MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse].

DOOM

!maladrésă (înv., livr.) (ma-la-dre-/mal-a-) s. f., g.-d. art. maladrései; pl. maladrése

maladrese
MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse].

DOOM

!maladrésă (înv., livr.) (ma-la-dre-/mal-a-) s. f., g.-d. art. maladrései; pl. maladrése

maladresei
MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse].

DOOM

!maladrésă (înv., livr.) (ma-la-dre-/mal-a-) s. f., g.-d. art. maladrései; pl. maladrése

maladresele
MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse].

DOOM

!maladrésă (înv., livr.) (ma-la-dre-/mal-a-) s. f., g.-d. art. maladrései; pl. maladrése

maladreselor
MALADRÉSĂ s.f. (Franțuzism) Neîndemânare. [< fr. maladresse].

DOOM

!maladrésă (înv., livr.) (ma-la-dre-/mal-a-) s. f., g.-d. art. maladrései; pl. maladrése

malaez
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaeza
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaeze
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezei
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezele
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezelor
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezi
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezii
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezilor
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezo
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezul
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezule
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaezului
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaga
MÁLAGA s. n. Vin (foarte) dulce obținut în podgoriile din jurul orașului spaniol Malaga. [Acc. și: malága] – Din sp. malaga, fr. malaga.

DOOM

*Málaga (localitate) s. propriu f., g.–d. Málagăi

malaguena
MALAGUÉNA, malaguenii, s. f. Dans spaniol cu ritm lent; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ghe-nia] – Din sp., fr. malagueña.

DOOM

!malaguéña (hisp.) [pron. malaghénia] (-gue-) s. f., g.-d. art. malaguéñei; pl. malaguéñii, art. malaguéñiile (-ni-i-)

malahian
MALAHIÁN, malahiéni, s. m. (Var.; înv.) Malahist. (din malahie)

malahie
malahíe (malahíi), s. f. – Onanism, masturbare. Ngr. μαλαϰία (Cihac, II, 672; Tiktin). Sec. XVII. – Der. malahist (var. înv. malahian), s. m. (onanist); malastrop, s. m. (Arg., onanist), formație glumeață, de la malahist și strop; mloc, s. n. (onanism), din rus. moloki (Dragoș, BF, IX,112).

malahist
MALAHÍST, malahíști, s. m. Persoană care practică masturbația; onanist. (din malahie)

malahit
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

DOOM

malahít s. n.

malahit
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

malahite
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

DOOM

malahít s. n.

malahitele
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

DOOM

malahít s. n.

malahitelor
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

DOOM

malahít s. n.

malahitul
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

DOOM

malahít s. n.

malahitului
MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, folosit la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

DOOM

malahít s. n.

malai
MĂLÁI s. n. (Și cu pronunțare regională malai) 1. Făină de porumb; p. ext. (regional) făină în general. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. STANCU, D. 51. Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ar fi trebuit să-i prezenți... prepelițe tăvălite în mălai. ODOBESCU, S. III 39. 2. Aliment preparat din aluat de făină de porumb, dospit și copt în cuptor; înlocuiește uneori pîinea de grîu; turtă de făină de porumb, frămîntată cu lapte. ◊ Fig. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt malaiul. CREANGĂ, P. 294. ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul = a îmbătrînit, s-a învechit, s-a perimat. De mult v-ați trăit traiul, V-ați mîncat de mult mălaiul. ALECSANDRI, P. I 207. Mălai mare = poreclă dată unui om bleg, prostănac sau unui om care mănîncă mult. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. 3. (Regional) Porumb. Frunză de mălai. ȘEZ. I 73. 3. (Regional) Mei. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. Mare zgârcit îi! Îi în stare să taie un fir de mălai în opt. ALECSANDRI, T. I 316. ◊ Expr. Vrabia mălai visează = fiecare se gîndește la ceea ce-i place mai mult.

malaiezian
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaiezian
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malaieză
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

malale
MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

DOOM

malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále, art. malálele

malalei
MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

DOOM

malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále, art. malálele

malalele
MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

DOOM

malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále, art. malálele

malalelor
MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

DOOM

malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále, art. malálele

malandra
MALÁNDRĂ s.f. Crăpătură eczematoasă a cutei jaretului la cai. [< fr. malandre].

malandre
MALÁNDRĂ s.f. Crăpătură eczematoasă a cutei jaretului la cai. [< fr. malandre].

malandrei
MALÁNDRĂ s.f. Crăpătură eczematoasă a cutei jaretului la cai. [< fr. malandre].

malandrele
MALÁNDRĂ s.f. Crăpătură eczematoasă a cutei jaretului la cai. [< fr. malandre].

malandrelor
MALÁNDRĂ s.f. Crăpătură eczematoasă a cutei jaretului la cai. [< fr. malandre].

malar
MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

DOOM

malár² s. n., pl. maláre

malare
MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

DOOM

malár² s. n., pl. maláre

malarele
MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

DOOM

malár² s. n., pl. maláre

malarelor
MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

DOOM

malár² s. n., pl. maláre

malaria
MALÁRIE s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

DOOM

malárie (-ri-e) s. f., art. malária (-ri-a), g.-d. malárii, art. maláriei

malaric
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaric
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarica
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarica
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarice
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarice
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricei
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricei
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricele
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricele
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricelor
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricelor
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarici
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarici
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricii
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricii
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricilor
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricilor
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricul
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricul
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricului
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malaricului
MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

DOOM

maláric adj. m., s. m., pl. malárici; adj. f., s. f. malárică, pl. malárice

malarie
MALÁRIE s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

DOOM

malárie (-ri-e) s. f., art. malária (-ri-a), g.-d. malárii, art. maláriei

malariei
MALÁRIE s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

DOOM

malárie (-ri-e) s. f., art. malária (-ri-a), g.-d. malárii, art. maláriei

malarii
MALÁRIE s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

DOOM

malárie (-ri-e) s. f., art. malária (-ri-a), g.-d. malárii, art. maláriei

malariile
MALÁRIE s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

DOOM

malárie (-ri-e) s. f., art. malária (-ri-a), g.-d. malárii, art. maláriei

malariilor
MALÁRIE s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

DOOM

malárie (-ri-e) s. f., art. malária (-ri-a), g.-d. malárii, art. maláriei

malariolog
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologa
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologe
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologei
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologele
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologelor
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologi
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologia
MALARIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază prevenirea și tratarea malariei; paludologie (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologie.

malariologic
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologica
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologice
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicei
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicele
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicelor
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologici
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicii
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicilor
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicul
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologicului
MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

malariologie
MALARIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază prevenirea și tratarea malariei; paludologie (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologie.

malariologiei
MALARIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază prevenirea și tratarea malariei; paludologie (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologie.

malariologii
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologii
MALARIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază prevenirea și tratarea malariei; paludologie (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologie.

malariologilor
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologul
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malariologului
MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

malarioterapia
MALARIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.

DOOM

malarioterapíe (-ri-o-) s. f., art. malarioterapía, g.-d. malarioterapíi, art. malarioterapíei

malarioterapie
MALARIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.

DOOM

malarioterapíe (-ri-o-) s. f., art. malarioterapía, g.-d. malarioterapíi, art. malarioterapíei

malarioterapiei
MALARIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.

DOOM

malarioterapíe (-ri-o-) s. f., art. malarioterapía, g.-d. malarioterapíi, art. malarioterapíei

malarioterapii
MALARIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.

DOOM

malarioterapíe (-ri-o-) s. f., art. malarioterapía, g.-d. malarioterapíi, art. malarioterapíei

malarioterapiile
MALARIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.

DOOM

malarioterapíe (-ri-o-) s. f., art. malarioterapía, g.-d. malarioterapíi, art. malarioterapíei

malarioterapiilor
MALARIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.

DOOM

malarioterapíe (-ri-o-) s. f., art. malarioterapía, g.-d. malarioterapíi, art. malarioterapíei

malarul
MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

DOOM

malár² s. n., pl. maláre

malarului
MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

DOOM

malár² s. n., pl. maláre

malastrop
MALASTRÓP, malastrópi, s. m. (Arg.) Malahist, onanist. (formație glumeață, prin încrucișarea dintre malahie și strop)

malaua
MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

DOOM

malá s. f., art. maláua, g.-d. art. malálei; pl. malále, art. malálele

malawian
MALAWIÁN, -Ă, malawieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Malawi sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Malawi sau malawienilor (1), privitor la Malawi ori la malawieni. – Din Malawi (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. malawien.

DOOM

malawián (referitor la Malawi) (-wi-an) adj. m., s. m., pl. malawiéni (-wi-eni); adj. f., s. f. malawiánă, pl. malawiéne

malawian
MALAWIÁN, -Ă, malawieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Malawi sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Malawi sau malawienilor (1), privitor la Malawi ori la malawieni. – Din Malawi (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. malawien.

DOOM

malawián (referitor la Malawi) (-wi-an) adj. m., s. m., pl. malawiéni (-wi-eni); adj. f., s. f. malawiánă, pl. malawiéne

malawiană
MALAWIÁN, -Ă, malawieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Malawi sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Malawi sau malawienilor (1), privitor la Malawi ori la malawieni. – Din Malawi (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. malawien.

DOOM

malawián (referitor la Malawi) (-wi-an) adj. m., s. m., pl. malawiéni (-wi-eni); adj. f., s. f. malawiánă, pl. malawiéne

malaxa
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxai
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxam
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxare
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxare
MALAXÁRE, malaxări, s. f. Acțiunea de a malaxa și rezultatul ei. – V. malaxa.

DOOM

malaxáre s. f., g.-d. art. malaxắrii; pl. malaxắri

malaxarea
MALAXÁRE, malaxări, s. f. Acțiunea de a malaxa și rezultatul ei. – V. malaxa.

DOOM

malaxáre s. f., g.-d. art. malaxắrii; pl. malaxắri

malaxară
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxarăm
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxarăți
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxase
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxasem
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxaseră
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxaserăm
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxaserăți
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxaseși
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxaseți
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxat
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxat
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

malaxau
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxași
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxați
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxează
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxez
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxeze
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxezi
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxoare
MALAXÓR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

DOOM

malaxór s. n., pl. malaxoáre

malaxoarele
MALAXÓR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

DOOM

malaxór s. n., pl. malaxoáre

malaxoarelor
MALAXÓR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

DOOM

malaxór s. n., pl. malaxoáre

malaxor
MALAXÓR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

DOOM

malaxór s. n., pl. malaxoáre

malaxorist
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxorista
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoriste
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoristei
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoristele
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoristelor
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoristul
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoristului
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoriști
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoriștii
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxoriștilor
MALAXORÍST, -Ă, malaxoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.

malaxorul
MALAXÓR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

DOOM

malaxór s. n., pl. malaxoáre

malaxorului
MALAXÓR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

DOOM

malaxór s. n., pl. malaxoáre

malaxând
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxînd
MALAXÁ, malaxez, vb. I. Tranz. A amesteca (sau a frământa) două sau mai multe materiale pentru a obține un amestec omogen. – Din fr. malaxer.

DOOM

malaxá (a ~) vb., ind. prez. 3 malaxeáză

malaxări
MALAXÁRE, malaxări, s. f. Acțiunea de a malaxa și rezultatul ei. – V. malaxa.

DOOM

malaxáre s. f., g.-d. art. malaxắrii; pl. malaxắri

malaxării
MALAXÁRE, malaxări, s. f. Acțiunea de a malaxa și rezultatul ei. – V. malaxa.

DOOM

malaxáre s. f., g.-d. art. malaxắrii; pl. malaxắri

malaxările
MALAXÁRE, malaxări, s. f. Acțiunea de a malaxa și rezultatul ei. – V. malaxa.

DOOM

malaxáre s. f., g.-d. art. malaxắrii; pl. malaxắri

malaxărilor
MALAXÁRE, malaxări, s. f. Acțiunea de a malaxa și rezultatul ei. – V. malaxa.

DOOM

malaxáre s. f., g.-d. art. malaxắrii; pl. malaxắri

malaysian
MALAYSIÁN, -Ă, malaysieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Federației Malaysia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Federației Malaysia sau malaysienilor (1), privitor la Federația Malaysia ori la malaysieni. – Din fr. malaysian.

DOOM

!malaéză (limbă) s. f., g.-d. art. malaézei

maldac
MALDÁC, maldace, s. n. (Reg.) Încărcătură mică de lemne, de fân etc. – Ngr. mandakis.

maldivian
MALDIVIÁN, -Ă, maldivieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Maldive sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Maldive sau maldivienilor (1), privitor la Maldive ori la maldivieni. – Maldive (n. pr.) + suf. -ian. Cf. engl. Maldivian.

DOOM

maldivián (referitor la Maldive) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. maldiviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. maldiviánă, pl. maldiviéne

maldivian
MALDIVIÁN, -Ă, maldivieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Maldive sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Maldive sau maldivienilor (1), privitor la Maldive ori la maldivieni. – Maldive (n. pr.) + suf. -ian. Cf. engl. Maldivian.

DOOM

maldivián (referitor la Maldive) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. maldiviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. maldiviánă, pl. maldiviéne

maldiviană
MALDIVIÁN, -Ă, maldivieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Maldive sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Maldive sau maldivienilor (1), privitor la Maldive ori la maldivieni. – Maldive (n. pr.) + suf. -ian. Cf. engl. Maldivian.

DOOM

maldivián (referitor la Maldive) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. maldiviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. maldiviánă, pl. maldiviéne

maldur
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maldăr
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maldăre
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maldărele
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maldărelor
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maldărul
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maldărului
MÁLDĂR, maldăre, s. n. 1. Mulțime de obiecte de același fel, îngrămădite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumită materie. 2. Grămadă de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Grămadă (nu prea mare) de fân, de paie, de iarbă cosită etc. [Var.: (reg.) máldur s. n.] – Et. nec.

DOOM

máldăr s. n., pl. máldăre

maleabil
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabila
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabile
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabilei
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabilele
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabilelor
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabili
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabilii
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabililor
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabilitate
MALEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi maleabil. ♦ Fig. Capacitate, ușurință de adaptare. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléabilité.

DOOM

maleabilitáte (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilitắții

maleabilitatea
MALEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi maleabil. ♦ Fig. Capacitate, ușurință de adaptare. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléabilité.

DOOM

maleabilitáte (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilitắții

maleabilități
MALEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi maleabil. ♦ Fig. Capacitate, ușurință de adaptare. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléabilité.

DOOM

maleabilitáte (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilitắții

maleabilității
MALEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi maleabil. ♦ Fig. Capacitate, ușurință de adaptare. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléabilité.

DOOM

maleabilitáte (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilitắții

maleabiliza
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizai
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizam
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizare
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizare
MALEABILIZÁRE, maleabilizări, s. f. Acțiunea de a maleabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -le-a-] – V. maleabiliza.

DOOM

maleabilizáre (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilizắrii; pl. maleabilizắri

maleabilizarea
MALEABILIZÁRE, maleabilizări, s. f. Acțiunea de a maleabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -le-a-] – V. maleabiliza.

DOOM

maleabilizáre (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilizắrii; pl. maleabilizắri

maleabilizară
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizarăm
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizarăți
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizase
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizasem
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizaseră
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizaserăm
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizaserăți
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizaseși
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizaseți
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizat
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizat
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

maleabilizau
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizași
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizați
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizează
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizez
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizeze
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizezi
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizând
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizînd
MALEABILIZÁ, maleabilizez, vb. I. Tranz. A face un material maleabil. [Pr.: -le-a-] – Maleabil + suf. -iza.

DOOM

maleabilizá (a ~) (-le-a-) vb., ind. prez. 3 maleabilizeáză

maleabilizări
MALEABILIZÁRE, maleabilizări, s. f. Acțiunea de a maleabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -le-a-] – V. maleabiliza.

DOOM

maleabilizáre (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilizắrii; pl. maleabilizắri

maleabilizării
MALEABILIZÁRE, maleabilizări, s. f. Acțiunea de a maleabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -le-a-] – V. maleabiliza.

DOOM

maleabilizáre (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilizắrii; pl. maleabilizắri

maleabilizările
MALEABILIZÁRE, maleabilizări, s. f. Acțiunea de a maleabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -le-a-] – V. maleabiliza.

DOOM

maleabilizáre (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilizắrii; pl. maleabilizắri

maleabilizărilor
MALEABILIZÁRE, maleabilizări, s. f. Acțiunea de a maleabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -le-a-] – V. maleabiliza.

DOOM

maleabilizáre (-le-a-) s. f., g.-d. art. maleabilizắrii; pl. maleabilizắri

maleabilul
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maleabilului
MALEÁBIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la o temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

DOOM

maleábil (-le-a-) adj. m., pl. maleábili; f. maleábilă, pl. maleábile

maledicția
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

maledicție
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

maledicției
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

maledicții
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

maledicțiile
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

maledicțiilor
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

maledicțiune
MALEDICȚIÚNE s. f. v. maledicție.

DOOM

maledícție (livr.) (-ți-e) s. f., art. maledícția (-ți-a), g.-d. art. maledícției; pl. maledícții, art. maledícțiile (-ți-i-)

malefic
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

malefica
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

malefice
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficei
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficele
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficelor
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

malefici
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficii
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficii
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].

DOOM

malefíciu (livr.) [ciu pron. ciu] s. n., art. malefíciul; pl. malefícii, art. malefíciile (-ci-i-)

maleficiile
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].

DOOM

malefíciu (livr.) [ciu pron. ciu] s. n., art. malefíciul; pl. malefícii, art. malefíciile (-ci-i-)

maleficiilor
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].

DOOM

malefíciu (livr.) [ciu pron. ciu] s. n., art. malefíciul; pl. malefícii, art. malefíciile (-ci-i-)

maleficilor
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficiu
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].

DOOM

malefíciu (livr.) [ciu pron. ciu] s. n., art. malefíciul; pl. malefícii, art. malefíciile (-ci-i-)

maleficiul
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].

DOOM

malefíciu (livr.) [ciu pron. ciu] s. n., art. malefíciul; pl. malefícii, art. malefíciile (-ci-i-)

maleficiului
MALEFÍCIU s.n. (Liv.) 1. Faptă rea, greșeală voită; pagubă. 2. Farmece cu ajutorul cărora se pretindea că se vatămă recoltele, oamenii, animalele etc. [Pron. -ciu. / < lat. maleficium, fr. maléfice].

DOOM

malefíciu (livr.) [ciu pron. ciu] s. n., art. malefíciul; pl. malefícii, art. malefíciile (-ci-i-)

maleficul
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleficului
MALÉFIC, -Ă, malefici, -ce, adj. Care are influență nefastă, fatală. – Din fr. maléfique.

DOOM

maléfic adj. m., pl. maléfici; f. maléfică, pl. maléfice

maleic
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleica
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleice
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicei
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicele
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicelor
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleici
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicii
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicilor
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicul
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleicului
MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industriile textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

maleinizare
MALEINIZÁRE s.f. (Vet.) Operația de diagnosticare a morvei cu ajutorul maleinei. [După fr. malléinisation].

maleinizarea
MALEINIZÁRE s.f. (Vet.) Operația de diagnosticare a morvei cu ajutorul maleinei. [După fr. malléinisation].

maleinizări
MALEINIZÁRE s.f. (Vet.) Operația de diagnosticare a morvei cu ajutorul maleinei. [După fr. malléinisation].

maleinizării
MALEINIZÁRE s.f. (Vet.) Operația de diagnosticare a morvei cu ajutorul maleinei. [După fr. malléinisation].

maleină
MALEÍNĂ s.f. (Biol.) Substanță obținută din germeni cultivați în bulion, care se folosește pentru diagnosticul morvei la cai. [Pron. -le-i-. / < fr. malléine, cf. lat. malleus – morvă].

DOOM

maleínă s. f., g.-d. art. maleínei

maleola
MALEÓLĂ, maleole, s. f. Fiecare dintre proeminențele situate în partea inferioară a tibiei și a peroneului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléole.

DOOM

maleólă (-le-o-) s. f., g.-d. art. maleólei; pl. maleóle

maleolar
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolara
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolare
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarei
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarele
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarelor
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolari
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarii
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarilor
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarul
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleolarului
MALEOLÁR, -Ă, maleolari, -e, adj. (Anat.) De maleolă, al maleolei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléolaire.

maleole
MALEÓLĂ, maleole, s. f. Fiecare dintre proeminențele situate în partea inferioară a tibiei și a peroneului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléole.

DOOM

maleólă (-le-o-) s. f., g.-d. art. maleólei; pl. maleóle

maleolei
MALEÓLĂ, maleole, s. f. Fiecare dintre proeminențele situate în partea inferioară a tibiei și a peroneului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléole.

DOOM

maleólă (-le-o-) s. f., g.-d. art. maleólei; pl. maleóle

maleolele
MALEÓLĂ, maleole, s. f. Fiecare dintre proeminențele situate în partea inferioară a tibiei și a peroneului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléole.

DOOM

maleólă (-le-o-) s. f., g.-d. art. maleólei; pl. maleóle

maleolelor
MALEÓLĂ, maleole, s. f. Fiecare dintre proeminențele situate în partea inferioară a tibiei și a peroneului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. malléole.

DOOM

maleólă (-le-o-) s. f., g.-d. art. maleólei; pl. maleóle

malformația
MALFORMÁȚIE, malformații, s. f. Anomalie morfologică congenitală a unui organ, a unui aparat sau sistem sau a unei părți a corpului unei ființe. – Din fr. malformation.

DOOM

malformáție (-ți-e) s. f., art. malformáția (-ți-a), g.-d. art. malformáției; pl. malformáții, art. malformáțiile (-ți-i-)

malformație
MALFORMÁȚIE, malformații, s. f. Anomalie morfologică congenitală a unui organ, a unui aparat sau sistem sau a unei părți a corpului unei ființe. – Din fr. malformation.

DOOM

malformáție (-ți-e) s. f., art. malformáția (-ți-a), g.-d. art. malformáției; pl. malformáții, art. malformáțiile (-ți-i-)

malformației
MALFORMÁȚIE, malformații, s. f. Anomalie morfologică congenitală a unui organ, a unui aparat sau sistem sau a unei părți a corpului unei ființe. – Din fr. malformation.

DOOM

malformáție (-ți-e) s. f., art. malformáția (-ți-a), g.-d. art. malformáției; pl. malformáții, art. malformáțiile (-ți-i-)

malformații
MALFORMÁȚIE, malformații, s. f. Anomalie morfologică congenitală a unui organ, a unui aparat sau sistem sau a unei părți a corpului unei ființe. – Din fr. malformation.

DOOM

malformáție (-ți-e) s. f., art. malformáția (-ți-a), g.-d. art. malformáției; pl. malformáții, art. malformáțiile (-ți-i-)

malformațiile
MALFORMÁȚIE, malformații, s. f. Anomalie morfologică congenitală a unui organ, a unui aparat sau sistem sau a unei părți a corpului unei ființe. – Din fr. malformation.

DOOM

malformáție (-ți-e) s. f., art. malformáția (-ți-a), g.-d. art. malformáției; pl. malformáții, art. malformáțiile (-ți-i-)

malformațiilor
MALFORMÁȚIE, malformații, s. f. Anomalie morfologică congenitală a unui organ, a unui aparat sau sistem sau a unei părți a corpului unei ființe. – Din fr. malformation.

DOOM

malformáție (-ți-e) s. f., art. malformáția (-ți-a), g.-d. art. malformáției; pl. malformáții, art. malformáțiile (-ți-i-)

malformațiune
MALFORMAȚIÚNE s.f. v. malformație.

malgaș
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgaș
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașa
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașa
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașe
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașe
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașe
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașei
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașei
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașele
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașele
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașelor
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașelor
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgași
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgași
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașii
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașii
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașilor
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașilor
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașo
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașo
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașul
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașul
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașule
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașule
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașului
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malgașului
MALGÁȘ, -Ă, malgași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Madagascarului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Madagascarului sau malgașilor (1), privitor la Madagascar ori la malgași. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Madagascarului. – Din fr. malgache.

DOOM

malgáșă (limbă) s. f., art. malgáșa, g.-d. art. malgáșei

malian
MALIÁN, -Ă, malieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mali sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mali sau malienilor (1), privitor la Republica Mali ori la malieni. [Pr.: -li-an] – Din fr. malien, engl. Malian.

DOOM

*malián (referitor la Mali) (-li-an) adj. m., s. m., pl. maliéni (-li-eni); adj. f., s. f. maliánă, pl. maliéne

malian
MALIÁN, -Ă, malieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mali sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mali sau malienilor (1), privitor la Republica Mali ori la malieni. [Pr.: -li-an] – Din fr. malien, engl. Malian.

DOOM

*malián (referitor la Mali) (-li-an) adj. m., s. m., pl. maliéni (-li-eni); adj. f., s. f. maliánă, pl. maliéne

maliană
MALIÁN, -Ă, malieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mali sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mali sau malienilor (1), privitor la Republica Mali ori la malieni. [Pr.: -li-an] – Din fr. malien, engl. Malian.

DOOM

*malián (referitor la Mali) (-li-an) adj. m., s. m., pl. maliéni (-li-eni); adj. f., s. f. maliánă, pl. maliéne

malic
MÁLIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malic = acid organic care se găsește în mere și în numeroase vegetale. – Din fr. malique.

DOOM

málic adj. m.

malic
malíc (malícuri), s. n. – Inflație a beregatei. Var. melic. Sb., slov. malik „spiriduș” (Tiktin). Mai puțin probabilă der. propusă de Cihac, II, 514, din mag. mirigy „glandă”.

malicul
MÁLIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malic = acid organic care se găsește în mere și în numeroase vegetale. – Din fr. malique.

DOOM

málic adj. m.

malicului
MÁLIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malic = acid organic care se găsește în mere și în numeroase vegetale. – Din fr. malique.

DOOM

málic adj. m.

malign
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

maligna
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

maligne
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignei
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignele
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignelor
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

maligni
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignii
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignilor
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignitate
MALIGNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este malign, evoluție spre agravare a unei boli. – Din lat. malignitas, -atis. Cf. fr. malignité.

DOOM

malignitáte s. f., g.-d. art. malignitắții

malignitatea
MALIGNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este malign, evoluție spre agravare a unei boli. – Din lat. malignitas, -atis. Cf. fr. malignité.

DOOM

malignitáte s. f., g.-d. art. malignitắții

malignități
MALIGNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este malign, evoluție spre agravare a unei boli. – Din lat. malignitas, -atis. Cf. fr. malignité.

DOOM

malignitáte s. f., g.-d. art. malignitắții

malignității
MALIGNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este malign, evoluție spre agravare a unei boli. – Din lat. malignitas, -atis. Cf. fr. malignité.

DOOM

malignitáte s. f., g.-d. art. malignitắții

maligniza
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizare
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizare
MALIGNIZÁRE, malignizări, s. f. Faptul de a se maligniza. – V. maligniza.

malignizarea
MALIGNIZÁRE, malignizări, s. f. Faptul de a se maligniza. – V. maligniza.

malignizară
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizase
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizaseră
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizat
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizat
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizata
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizate
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizatei
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizatele
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizatelor
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizatul
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizatului
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizau
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizați
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizații
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizaților
MALIGNIZÁT, -Ă, malignizați, -te, adj. Care a devenit malign. – V. maligniza.

malignizează
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizeze
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizând
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizînd
MALIGNIZÁ, pers. 3 malignizează, vb. I. Refl. (Med.; despre celule) A se transforma, a căpăta caracter malign; a se canceriza. – Malign + suf. -iza.

DOOM

*malignizá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se malignizeáză

malignizări
MALIGNIZÁRE, malignizări, s. f. Faptul de a se maligniza. – V. maligniza.

malignizării
MALIGNIZÁRE, malignizări, s. f. Faptul de a se maligniza. – V. maligniza.

malignizările
MALIGNIZÁRE, malignizări, s. f. Faptul de a se maligniza. – V. maligniza.

malignizărilor
MALIGNIZÁRE, malignizări, s. f. Faptul de a se maligniza. – V. maligniza.

malignul
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malignului
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malin
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malina
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

maline
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinei
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinele
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinelor
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malini
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinii
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinilor
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinul
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

malinului
MALÍGN, -Ă, maligni, -e, adj. (Despre boli sau procese patologice) De natură gravă, care evoluează spre agravare. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac. ♦ (Rar) Înclinat spre rău, care face rău. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.

DOOM

malígn adj. m., pl. malígni; f. malígnă, pl. malígne

maliția
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

maliție
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

maliției
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

maliții
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

malițiile
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

malițiilor
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

malițioasa
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițioase
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițioasei
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițioasele
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițioaselor
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițios
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițiosul
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițiosului
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițiozitate
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.

DOOM

malițiozitáte (livr.) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. malițiozitắții; (fapte) pl. malițiozitắți

malițiozitatea
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.

DOOM

malițiozitáte (livr.) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. malițiozitắții; (fapte) pl. malițiozitắți

malițiozități
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.

DOOM

malițiozitáte (livr.) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. malițiozitắții; (fapte) pl. malițiozitắți

malițiozității
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.

DOOM

malițiozitáte (livr.) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. malițiozitắții; (fapte) pl. malițiozitắți

malițiozitățile
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.

DOOM

malițiozitáte (livr.) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. malițiozitắții; (fapte) pl. malițiozitắți

malițiozităților
MALIȚIOZITÁTE, malițiozități, s. f. (Livr.) Maliție. [Pr.: -ti-o-] – Malițios + suf. -itate. Cf. it. maliziositá.

DOOM

malițiozitáte (livr.) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. malițiozitắții; (fapte) pl. malițiozitắți

malițioși
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițioșii
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițioșilor
MALIȚIÓS, -OÁSĂ, malițioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Răutăcios, caustic. [Pr.: -ți-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.

DOOM

malițiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. malițióși; f. malițioásă, pl. malițioáse

malițiune
MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

DOOM

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

mall
MALL, malluri, s. n. Complex de mari dimensiuni care cuprinde magazine, servicii utilitare, expoziții etc. închis circulației autovehiculelor; spațiu vast pe care se află un astfel de complex. [Pr.: mol] – Din engl. mall.

DOOM

mall (angl.) [pron. mol] s. n., pl. malluri [pron. móluri]

mallarmeism
MALLARMEÍSM s.n. (Liv.) Imitație a poeziei lui Mallarmé, care acordă o mai mare importanță muzicii cuvintelor decât sensului lor. [< Mallarmé, poet simbolist francez + -ism].

mallorquin
MALLORQUÍN, -Ă, mallorquini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Mallorca. 2. Adj. Care aparține insulei Mallorca sau mallorquinilor (1), privitor la Mallorca ori la mallorquini. [Pr.: malĭorchin] – Din sp. mallorquín.

DOOM

mallorquín (hisp.) [pron. malĩorchin] (ma-llor-quin) adj. m., s. m., pl. mallorquíni; adj. f., s. f. mallorquínă, pl. mallorquíne

mallus
MÁLLUS s.n. (Ist.) Adunare a oamenilor liberi la vechii franci. [< fr. mallus].

mallusul
MÁLLUS s.n. (Ist.) Adunare a oamenilor liberi la vechii franci. [< fr. mallus].

mallusului
MÁLLUS s.n. (Ist.) Adunare a oamenilor liberi la vechii franci. [< fr. mallus].

mallusuri
MÁLLUS s.n. (Ist.) Adunare a oamenilor liberi la vechii franci. [< fr. mallus].

mallusurile
MÁLLUS s.n. (Ist.) Adunare a oamenilor liberi la vechii franci. [< fr. mallus].

mallusurilor
MÁLLUS s.n. (Ist.) Adunare a oamenilor liberi la vechii franci. [< fr. mallus].

malm
MALM s. n. Epoca geologică și seria de straturi corespunzătoare părții superioare a perioadei și a sistemului jurasic.

DOOM

malm s. n.

malmul
MALM s. n. Epoca geologică și seria de straturi corespunzătoare părții superioare a perioadei și a sistemului jurasic.

DOOM

malm s. n.

malmului
MALM s. n. Epoca geologică și seria de straturi corespunzătoare părții superioare a perioadei și a sistemului jurasic.

DOOM

malm s. n.

malnutriția
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.

DOOM

*malnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. malnutríția (-ți-a), g.-d. art. malnutríției; pl. malnutríții, art. malnutríțiile (-ți-i-)

malnutriție
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.

DOOM

*malnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. malnutríția (-ți-a), g.-d. art. malnutríției; pl. malnutríții, art. malnutríțiile (-ți-i-)

malnutriției
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.

DOOM

*malnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. malnutríția (-ți-a), g.-d. art. malnutríției; pl. malnutríții, art. malnutríțiile (-ți-i-)

malnutriții
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.

DOOM

*malnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. malnutríția (-ți-a), g.-d. art. malnutríției; pl. malnutríții, art. malnutríțiile (-ți-i-)

malnutrițiile
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.

DOOM

*malnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. malnutríția (-ți-a), g.-d. art. malnutríției; pl. malnutríții, art. malnutríțiile (-ți-i-)

malnutrițiilor
MALNUTRÍȚIE, malnutriții, s. f. 1. Subnutriție (1). 2. Subnutriție (2). – Din fr. malnutrition.

DOOM

*malnutríție (-nu-tri-ți-e) s. f., art. malnutríția (-ți-a), g.-d. art. malnutríției; pl. malnutríții, art. malnutríțiile (-ți-i-)

malofag
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofaga
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofage
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagei
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagele
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagelor
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagi
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagii
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagilor
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagul
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malofagului
MALOFÁGE s.n. pl. (Zool.) Ordin de insecte asemănătoare păduchilor, care trăiesc pe păsări și mamifere, hrănindu-se cu pene, păr și descuamații ale pielii; (la sg.) insectă din acest ordin. [Cf. gr. mallos – lână, phagein – a mânca].

malonest
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonesta
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

maloneste
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonestei
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonestele
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonestelor
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonestitate
MALONESTITÁTE s.f. (Liv.) Necinste, incorectitudine. [Cf. fr. malhonnêteté].

malonestitatea
MALONESTITÁTE s.f. (Liv.) Necinste, incorectitudine. [Cf. fr. malhonnêteté].

malonestități
MALONESTITÁTE s.f. (Liv.) Necinste, incorectitudine. [Cf. fr. malhonnêteté].

malonestității
MALONESTITÁTE s.f. (Liv.) Necinste, incorectitudine. [Cf. fr. malhonnêteté].

malonestul
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonestului
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonești
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

maloneștii
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

maloneștilor
MALONÉST, -Ă, malonești, -ste, adj. (Livr.) Necinstit, incorect. – Din it. malonesto.

DOOM

!malonést (livr.) (ma-lo-/mal-o-) adj. m., pl. malonéști; f. malonéstă, pl. malonéste

malonic
MALÓNIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malonic = acid dicarboxilic folosit împreună cu derivații săi în sinteze organice și farmaceutice. – Din fr. malonique.

malonicul
MALÓNIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malonic = acid dicarboxilic folosit împreună cu derivații săi în sinteze organice și farmaceutice. – Din fr. malonique.

malonicului
MALÓNIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malonic = acid dicarboxilic folosit împreună cu derivații săi în sinteze organice și farmaceutice. – Din fr. malonique.

malotea
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

DOOM

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

maloteaua
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

DOOM

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

malotele
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

DOOM

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

malotelei
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

DOOM

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

malotelele
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

DOOM

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

malotelelor
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

DOOM

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele

malpoziția
MALPOZÍȚIE, malpoziții, s. f. (Med.) Poziție defectuoasă (a unui organ). – Din fr. malposition.

malpoziție
MALPOZÍȚIE, malpoziții, s. f. (Med.) Poziție defectuoasă (a unui organ). – Din fr. malposition.

malpoziției
MALPOZÍȚIE, malpoziții, s. f. (Med.) Poziție defectuoasă (a unui organ). – Din fr. malposition.

malpoziții
MALPOZÍȚIE, malpoziții, s. f. (Med.) Poziție defectuoasă (a unui organ). – Din fr. malposition.

malpozițiile
MALPOZÍȚIE, malpoziții, s. f. (Med.) Poziție defectuoasă (a unui organ). – Din fr. malposition.

malpozițiilor
MALPOZÍȚIE, malpoziții, s. f. (Med.) Poziție defectuoasă (a unui organ). – Din fr. malposition.

malpraxis
MALPRAXÍS s. n. (Med.) Tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice. – Din fr. malpraxis.

DOOM

malpráxis s. n.

maltaza
MALTÁZĂ s. f. Enzimă care are proprietatea de a transforma maltoza în glucoză. – Din fr. maltase, germ. Maltase.

DOOM

maltáză s. f., g.-d. art. maltázei

maltaze
MALTÁZĂ s. f. Enzimă care are proprietatea de a transforma maltoza în glucoză. – Din fr. maltase, germ. Maltase.

DOOM

maltáză s. f., g.-d. art. maltázei

maltazei
MALTÁZĂ s. f. Enzimă care are proprietatea de a transforma maltoza în glucoză. – Din fr. maltase, germ. Maltase.

DOOM

maltáză s. f., g.-d. art. maltázei

maltef
MALTÉF s. n. (Învechit) Un fel de stofă. Să-mi faci rochie de maltef și să-mi cumperi și cercei de Lipsea, auzi tu? Filimon, C. 203. – Variantă: maltéh (la TDRG) s. n.

malteh
MALTÉH s. n. v. maltef.

maltez
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltez
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

malteza
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

malteza
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

malteze
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

malteze
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

malteze
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezei
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezei
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezele
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezele
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezelor
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezelor
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezi
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezi
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezii
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezii
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezilor
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezilor
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezo
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezo
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezul
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezul
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezule
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezule
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezului
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

maltezului
MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Maltei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta ori la maltezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba oficială a Maltei. – Din it. maltese.

DOOM

*maltéză (limbă) s. f., g.-d. art. maltézei

malthusian
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusian
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusiana
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusiana
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusianism
MALTHUSIANÍSM s. n. Teorie potrivit căreia populația globului crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de existență cresc în progresie aritmetică. [Pr.: -tu-si-a-] – Din fr. malthusianisme.

DOOM

malthusianísm [th pron. t] (-thu-si-a-) s. n.

malthusianismul
MALTHUSIANÍSM s. n. Teorie potrivit căreia populația globului crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de existență cresc în progresie aritmetică. [Pr.: -tu-si-a-] – Din fr. malthusianisme.

DOOM

malthusianísm [th pron. t] (-thu-si-a-) s. n.

malthusianismului
MALTHUSIANÍSM s. n. Teorie potrivit căreia populația globului crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de existență cresc în progresie aritmetică. [Pr.: -tu-si-a-] – Din fr. malthusianisme.

DOOM

malthusianísm [th pron. t] (-thu-si-a-) s. n.

malthusianist
MALTHUSIANÍST, -Ă, malthusianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al malthusianismului. [Pr.: -tu-si-a-] – Malthusian[ism] + suf. -ist.

DOOM

malthusianíst [th pron. t] (-thu-si-a-) adj. m., s. m., pl. malthusianíști; adj. f., s. f. malthusianístă, pl. malthusianíste

malthusianul
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusianul
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusianului
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusianului
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusiene
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusiene
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienei
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienei
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienele
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienele
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienelor
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienelor
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusieni
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusieni
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienii
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienii
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienilor
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

malthusienilor
MALTHUSIÁN, -Ă, malthusieni, -e, adj., s. m. și f. Malthusianist. [Pr.: mal-tu-si-an] – Din fr. malthusien.

DOOM

malthusián [th pron. t] (-thu-si-an) adj. m., s. m., pl. malthusiéni (-si-eni); f. malthusiánă, pl. malthusiéne

maltina
MALTÍNĂ s.f. Praf amorf de culoare albă-gălbuie preparat din malț, folosit pentru a transforma amidonul în dextrină și maltoză. [< fr. maltine].

maltine
MALTÍNĂ s.f. Praf amorf de culoare albă-gălbuie preparat din malț, folosit pentru a transforma amidonul în dextrină și maltoză. [< fr. maltine].

maltinei
MALTÍNĂ s.f. Praf amorf de culoare albă-gălbuie preparat din malț, folosit pentru a transforma amidonul în dextrină și maltoză. [< fr. maltine].

maltoza
MALTÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă formată din două molecule de glucoză; zahăr de malț. – Din fr. maltose, germ. Maltose.

DOOM

maltóză s. f., g.-d. art. maltózei

maltoze
MALTÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă formată din două molecule de glucoză; zahăr de malț. – Din fr. maltose, germ. Maltose.

DOOM

maltóză s. f., g.-d. art. maltózei

maltozei
MALTÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă formată din două molecule de glucoză; zahăr de malț. – Din fr. maltose, germ. Maltose.

DOOM

maltóză s. f., g.-d. art. maltózei

maltozuria
MALTOZURÍE, maltozurii, s. f. (Med.) Prezență a maltozei în urină; cantitate de maltoză aflată în urină. – Din fr. maltosurie.

maltozurie
MALTOZURÍE, maltozurii, s. f. (Med.) Prezență a maltozei în urină; cantitate de maltoză aflată în urină. – Din fr. maltosurie.

maltozuriei
MALTOZURÍE, maltozurii, s. f. (Med.) Prezență a maltozei în urină; cantitate de maltoză aflată în urină. – Din fr. maltosurie.

maltozurii
MALTOZURÍE, maltozurii, s. f. (Med.) Prezență a maltozei în urină; cantitate de maltoză aflată în urină. – Din fr. maltosurie.

maltozuriile
MALTOZURÍE, maltozurii, s. f. (Med.) Prezență a maltozei în urină; cantitate de maltoză aflată în urină. – Din fr. maltosurie.

maltozuriilor
MALTOZURÍE, maltozurii, s. f. (Med.) Prezență a maltozei în urină; cantitate de maltoză aflată în urină. – Din fr. maltosurie.

maltrata
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratai
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratam
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratare
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratare
MALTRATÁRE, maltratări, s. f. Acțiunea de a maltrata și rezultatul ei; brutalizare. – V. maltrata.

DOOM

maltratáre s. f., g.-d. art. maltratắrii; pl. maltratắri

maltratarea
MALTRATÁRE, maltratări, s. f. Acțiunea de a maltrata și rezultatul ei; brutalizare. – V. maltrata.

DOOM

maltratáre s. f., g.-d. art. maltratắrii; pl. maltratắri

maltratară
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratarăm
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratarăți
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratase
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratasem
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltrataseră
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltrataserăm
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltrataserăți
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltrataseși
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltrataseți
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratat
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratat
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

maltratau
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratași
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratați
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratează
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratez
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltrateze
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratezi
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratând
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratînd
MALTRATÁ, maltratez, vb. I. Tranz. A trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui, a brutaliza. – Din fr. maltraiter, it. maltrattare.

DOOM

maltratá (a ~) vb., ind. prez. 3 maltrateáză

maltratări
MALTRATÁRE, maltratări, s. f. Acțiunea de a maltrata și rezultatul ei; brutalizare. – V. maltrata.

DOOM

maltratáre s. f., g.-d. art. maltratắrii; pl. maltratắri

maltratării
MALTRATÁRE, maltratări, s. f. Acțiunea de a maltrata și rezultatul ei; brutalizare. – V. maltrata.

DOOM

maltratáre s. f., g.-d. art. maltratắrii; pl. maltratắri

maltratările
MALTRATÁRE, maltratări, s. f. Acțiunea de a maltrata și rezultatul ei; brutalizare. – V. maltrata.

DOOM

maltratáre s. f., g.-d. art. maltratắrii; pl. maltratắri

maltratărilor
MALTRATÁRE, maltratări, s. f. Acțiunea de a maltrata și rezultatul ei; brutalizare. – V. maltrata.

DOOM

maltratáre s. f., g.-d. art. maltratắrii; pl. maltratắri

maltăr
MÁLTĂR, maltăre, s. n. (Regional) Mortar.

malul
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte”.

DOOM

mal s. n., pl. máluri

malului
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte”.

DOOM

mal s. n., pl. máluri

maluri
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte”.

DOOM

mal s. n., pl. máluri

malurile
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte”.

DOOM

mal s. n., pl. máluri

malurilor
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. m a l l „munte”.

DOOM

mal s. n., pl. máluri

malva
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.

malvacee
MALVACÉE, malvacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, având flori hermafrodite cu cinci petale și multe stamine, iar fructul o capsulă; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. malvacée.

DOOM

malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée

malvaceea
MALVACÉE, malvacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, având flori hermafrodite cu cinci petale și multe stamine, iar fructul o capsulă; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. malvacée.

DOOM

malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée

malvaceei
MALVACÉE, malvacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, având flori hermafrodite cu cinci petale și multe stamine, iar fructul o capsulă; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. malvacée.

DOOM

malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée

malvaceele
MALVACÉE, malvacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, având flori hermafrodite cu cinci petale și multe stamine, iar fructul o capsulă; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. malvacée.

DOOM

malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée

malvaceelor
MALVACÉE, malvacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, având flori hermafrodite cu cinci petale și multe stamine, iar fructul o capsulă; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. malvacée.

DOOM

malvacée s. f., art. malvacéea, g.-d. art. malvacéei; pl. malvacée

malversația
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malversație
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malversației
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malversații
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malversațiile
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malversațiilor
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malversațiune
MALVERSAȚIÚNE, s. f. v. malversație.

DOOM

malversáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malversáția (-ți-a), g.-d. art. malversáției; pl. malversáții, art. malversáțiile (-ți-i-)

malț
MALȚ s. n. Produs obținut din boabe de cereale (mai ales de orz) încolțite, uscate și măcinate, folosit la fabricarea berii și a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea; slad. – Din germ. Malz.

DOOM

malț s. n.

malțat
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțata
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțate
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțatei
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțatele
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțatelor
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțatul
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțatului
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțați
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțații
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțaților
MALȚÁT, -Ă, malțați, -te, adj. (Despre alimente) Cu malț. – Malț + suf. -at.

malțific
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțifica
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificai
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificam
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificare
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificare
MALȚIFICÁRE s. f. Acțiunea de a malțifica și rezultatul ei. – V. malțifica.

DOOM

malțificáre s. f., g.-d. art. malțificắrii

malțificarea
MALȚIFICÁRE s. f. Acțiunea de a malțifica și rezultatul ei. – V. malțifica.

DOOM

malțificáre s. f., g.-d. art. malțificắrii

malțificară
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificarăm
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificarăți
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificase
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificasem
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificaseră
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificaserăm
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificaserăți
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificaseși
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificaseți
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificat
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificat
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

malțificau
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificași
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificați
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțifice
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțifici
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificând
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificînd
MALȚIFICÁ, malțífic, vb. I. Tranz. A transforma orzul sau alte cereale în malț. – Malț + suf. -ifica.

DOOM

malțificá (a ~) vb., ind. prez. 3 malțífică

malțificări
MALȚIFICÁRE s. f. Acțiunea de a malțifica și rezultatul ei. – V. malțifica.

DOOM

malțificáre s. f., g.-d. art. malțificắrii

malțificării
MALȚIFICÁRE s. f. Acțiunea de a malțifica și rezultatul ei. – V. malțifica.

DOOM

malțificáre s. f., g.-d. art. malțificắrii

malțificările
MALȚIFICÁRE s. f. Acțiunea de a malțifica și rezultatul ei. – V. malțifica.

DOOM

malțificáre s. f., g.-d. art. malțificắrii

malțificărilor
MALȚIFICÁRE s. f. Acțiunea de a malțifica și rezultatul ei. – V. malțifica.

DOOM

malțificáre s. f., g.-d. art. malțificắrii

malțul
MALȚ s. n. Produs obținut din boabe de cereale (mai ales de orz) încolțite, uscate și măcinate, folosit la fabricarea berii și a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea; slad. – Din germ. Malz.

DOOM

malț s. n.

malțului
MALȚ s. n. Produs obținut din boabe de cereale (mai ales de orz) încolțite, uscate și măcinate, folosit la fabricarea berii și a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea; slad. – Din germ. Malz.

DOOM

malț s. n.

mama
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mamaca
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamachii
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamaci
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamacii
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamacile
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamacilor
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamacăi
MAMÁCĂ s. f. (Reg.) Mamă (1). – Din mamă.

DOOM

mamácă (reg.) s. f., g.-d. art. mamáchii/mamácăi

mamaia
MAMÁIE s. f. (Pop. și fam.) 1. Mamă (1). 2. Bunică. – Din mamă.

DOOM

mamáie (bunică) (pop., fam.) s. f., art. mamáia, g.-d. art. mamáiei

mamaie
MAMÁIE s. f. (Pop. și fam.) 1. Mamă (1). 2. Bunică. – Din mamă.

DOOM

mamáie (bunică) (pop., fam.) s. f., art. mamáia, g.-d. art. mamáiei

mamaiei
MAMÁIE s. f. (Pop. și fam.) 1. Mamă (1). 2. Bunică. – Din mamă.

DOOM

mamáie (bunică) (pop., fam.) s. f., art. mamáia, g.-d. art. mamáiei

mamalogia
MAMALOGÍE s.f. (Zool.) Disciplină care se ocupă cu studiul mamiferelor. [Gen. -iei. / < fr. mammalogie].

mamalogie
MAMALOGÍE s.f. (Zool.) Disciplină care se ocupă cu studiul mamiferelor. [Gen. -iei. / < fr. mammalogie].

mamalogiei
MAMALOGÍE s.f. (Zool.) Disciplină care se ocupă cu studiul mamiferelor. [Gen. -iei. / < fr. mammalogie].

mamalogii
MAMALOGÍE s.f. (Zool.) Disciplină care se ocupă cu studiul mamiferelor. [Gen. -iei. / < fr. mammalogie].

mamar
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamara
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamare
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarei
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarele
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarelor
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamari
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarii
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarilor
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarul
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mamarului
MAMÁR, -Ă, mamari, -e, adj. Care ține de mamelă, referitor la mamelă; mamelar. ◊ Glandă mamară = organul secreției lactate la mamifere. – Din fr. mammaire.

DOOM

mamár adj. m., pl. mamári; f. mamáră, pl. mamáre

mambo
MÁMBO, mambouri, s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

DOOM

!mámbo s. n., art. mámboul; pl. mámbouri

mamboul
MÁMBO, mambouri, s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

DOOM

!mámbo s. n., art. mámboul; pl. mámbouri

mamboului
MÁMBO, mambouri, s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

DOOM

!mámbo s. n., art. mámboul; pl. mámbouri

mambouri
MÁMBO, mambouri, s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

DOOM

!mámbo s. n., art. mámboul; pl. mámbouri

mambourile
MÁMBO, mambouri, s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

DOOM

!mámbo s. n., art. mámboul; pl. mámbouri

mambourilor
MÁMBO, mambouri, s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

DOOM

!mámbo s. n., art. mámboul; pl. mámbouri

mame
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mamectomia
MAMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei mamare; mastectomie. [Gen. -iei. / < fr. mammectomie, cf. gr. mamme – mamelă, ektome – excizie].

mamectomie
MAMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei mamare; mastectomie. [Gen. -iei. / < fr. mammectomie, cf. gr. mamme – mamelă, ektome – excizie].

mamectomiei
MAMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei mamare; mastectomie. [Gen. -iei. / < fr. mammectomie, cf. gr. mamme – mamelă, ektome – excizie].

mamectomii
MAMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei mamare; mastectomie. [Gen. -iei. / < fr. mammectomie, cf. gr. mamme – mamelă, ektome – excizie].

mamectomiile
MAMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei mamare; mastectomie. [Gen. -iei. / < fr. mammectomie, cf. gr. mamme – mamelă, ektome – excizie].

mamectomiilor
MAMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei mamare; mastectomie. [Gen. -iei. / < fr. mammectomie, cf. gr. mamme – mamelă, ektome – excizie].

mamei
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mamela
MAMÉLĂ, mamele, s. f. Organ care secretă lapte la mamiferele femele; sân, piept, țâță. – Din fr. mamelle.

DOOM

mamélă s. f., g.-d. art. mamélei; pl. maméle

mamelar
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelara
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelare
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarei
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarele
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarelor
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelari
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarii
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarilor
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarul
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamelarului
MAMELÁR, -Ă, mamelari, -e, adj. (Rar) Mamar. – Din fr. mamellaire.

DOOM

mamelár (rar) adj. m., pl. mamelári; f. mameláră, pl. mameláre

mamele
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mamele
MAMÉLĂ, mamele, s. f. Organ care secretă lapte la mamiferele femele; sân, piept, țâță. – Din fr. mamelle.

DOOM

mamélă s. f., g.-d. art. mamélei; pl. maméle

mamelei
MAMÉLĂ, mamele, s. f. Organ care secretă lapte la mamiferele femele; sân, piept, țâță. – Din fr. mamelle.

DOOM

mamélă s. f., g.-d. art. mamélei; pl. maméle

mamelele
MAMÉLĂ, mamele, s. f. Organ care secretă lapte la mamiferele femele; sân, piept, țâță. – Din fr. mamelle.

DOOM

mamélă s. f., g.-d. art. mamélei; pl. maméle

mamelelor
MAMÉLĂ, mamele, s. f. Organ care secretă lapte la mamiferele femele; sân, piept, țâță. – Din fr. mamelle.

DOOM

mamélă s. f., g.-d. art. mamélei; pl. maméle

mameli
mameli, mamelesc v. t. (vulg.) a mângâia sânii unei femei, a excita o femeie mângâindu-i sânii.

mameloane
MAMELÓN, mameloane, s. n. 1. Vârful proeminent al mamelei, unde se deschid canalele care secretă laptele; sfârc. 2. Ridicătură de teren izolată, având de obicei vârful rotunjit. – Din fr. mamelon.

DOOM

mamelón s. n., pl. mameloáne

mameloanele
MAMELÓN, mameloane, s. n. 1. Vârful proeminent al mamelei, unde se deschid canalele care secretă laptele; sfârc. 2. Ridicătură de teren izolată, având de obicei vârful rotunjit. – Din fr. mamelon.

DOOM

mamelón s. n., pl. mameloáne

mameloanelor
MAMELÓN, mameloane, s. n. 1. Vârful proeminent al mamelei, unde se deschid canalele care secretă laptele; sfârc. 2. Ridicătură de teren izolată, având de obicei vârful rotunjit. – Din fr. mamelon.

DOOM

mamelón s. n., pl. mameloáne

mamelon
MAMELÓN, mameloane, s. n. 1. Vârful proeminent al mamelei, unde se deschid canalele care secretă laptele; sfârc. 2. Ridicătură de teren izolată, având de obicei vârful rotunjit. – Din fr. mamelon.

DOOM

mamelón s. n., pl. mameloáne

mamelonar
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonara
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonare
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarei
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarele
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarelor
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonari
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarii
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarilor
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarul
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonarului
MAMELONÁR, -Ă, mamelonari, -e, adj. (Anat.) Referitor la mamelon, al mamelonului. – Din it. mammellonare.

mamelonat
MAMELONÁT, -Ă adj. Care prezintă ridicături în formă de mamelon. [Cf. fr. mamelonné].

mamelonul
MAMELÓN, mameloane, s. n. 1. Vârful proeminent al mamelei, unde se deschid canalele care secretă laptele; sfârc. 2. Ridicătură de teren izolată, având de obicei vârful rotunjit. – Din fr. mamelon.

DOOM

mamelón s. n., pl. mameloáne

mamelonului
MAMELÓN, mameloane, s. n. 1. Vârful proeminent al mamelei, unde se deschid canalele care secretă laptele; sfârc. 2. Ridicătură de teren izolată, având de obicei vârful rotunjit. – Din fr. mamelon.

DOOM

mamelón s. n., pl. mameloáne

mamelor
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mameluc
MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

DOOM

mamelúc s. m., pl. mamelúci

mameluci
MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

DOOM

mamelúc s. m., pl. mamelúci

mamelucii
MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

DOOM

mamelúc s. m., pl. mamelúci

mamelucilor
MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

DOOM

mamelúc s. m., pl. mamelúci

mamelucul
MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

DOOM

mamelúc s. m., pl. mamelúci

mamelucului
MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

DOOM

mamelúc s. m., pl. mamelúci

mamelucăria
MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

DOOM

mamelucăríe (rar) s. f., art. mamelucăría, g.-d. mamelucăríi, art. mamelucăríei

mamelucărie
MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

DOOM

mamelucăríe (rar) s. f., art. mamelucăría, g.-d. mamelucăríi, art. mamelucăríei

mamelucăriei
MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

DOOM

mamelucăríe (rar) s. f., art. mamelucăría, g.-d. mamelucăríi, art. mamelucăríei

mamelucării
MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

DOOM

mamelucăríe (rar) s. f., art. mamelucăría, g.-d. mamelucăríi, art. mamelucăríei

mamelucăriile
MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

DOOM

mamelucăríe (rar) s. f., art. mamelucăría, g.-d. mamelucăríi, art. mamelucăríei

mamelucăriilor
MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

DOOM

mamelucăríe (rar) s. f., art. mamelucăría, g.-d. mamelucăríi, art. mamelucăríei

mamerc
Mamerc = Mamercus.

mamercus
Mamercus, în mitologia romană, fiul zeului Mars și al Silviei, soția lui Septimius Marcellus.Soarta și viața lui Mamercus atîrnau de o lance pe care, la nașterea sa, zeul Mars i-a dăruit-o în păstrare Silviei. Certîndu-se cu frații acesteia – unchii săi – care rîvneau la vînatul pe care-l doborîse Mamercus, acesta din urmă i-a ucis. Atunci, drept pedeapsă, Silvia a distrus lancea, ucigîndu-și în felul acesta fiul.

mamers
Mamers, denumire purtată de zeul Mars.

mamifer
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamifer
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamifera
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamifere
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamifere
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferei
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferele
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferele
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferelor
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferelor
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferi
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferii
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferilor
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferul
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferul
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferului
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamiferului
MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

DOOM

mamifér s. n., pl. mamifére

mamita
MAMÍTĂ, mamite, s. f. Boală infecțioasă care constă în inflamarea ugerului la animalele în lactație. – Din fr. mammite.

DOOM

mamítă s. f., g.-d. art. mamítei; pl. mamíte

mamite
MAMÍTĂ, mamite, s. f. Boală infecțioasă care constă în inflamarea ugerului la animalele în lactație. – Din fr. mammite.

DOOM

mamítă s. f., g.-d. art. mamítei; pl. mamíte

mamitei
MAMÍTĂ, mamite, s. f. Boală infecțioasă care constă în inflamarea ugerului la animalele în lactație. – Din fr. mammite.

DOOM

mamítă s. f., g.-d. art. mamítei; pl. mamíte

mamitele
MAMÍTĂ, mamite, s. f. Boală infecțioasă care constă în inflamarea ugerului la animalele în lactație. – Din fr. mammite.

DOOM

mamítă s. f., g.-d. art. mamítei; pl. mamíte

mamitelor
MAMÍTĂ, mamite, s. f. Boală infecțioasă care constă în inflamarea ugerului la animalele în lactație. – Din fr. mammite.

DOOM

mamítă s. f., g.-d. art. mamítei; pl. mamíte

mamițică
MĂMIȚÍCĂ s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mămiță. [Var.: mamițícă s. f.] – Mămiță + suf. -ică.

DOOM

mămițícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămițícăi/mămițíchii

mamiță
MĂMÍȚĂ, mămițe, s. f. (Fam.) Mămică. [Var.: mamíță s. f.] – Mamă + suf. -iță.

DOOM

mămíță (fam.) s. f., g.-d. art. mămíței; pl. mămíțe

mamo
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mamograf
MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

mamografe
MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

mamografele
MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

mamografelor
MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

mamografia
MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

DOOM

*mamografíe (-mo-gra-) s. f., art. mamografía, g.-d. art. mamografíei; pl. mamografíi, art. mamografíile

mamografie
MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

DOOM

*mamografíe (-mo-gra-) s. f., art. mamografía, g.-d. art. mamografíei; pl. mamografíi, art. mamografíile

mamografiei
MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

DOOM

*mamografíe (-mo-gra-) s. f., art. mamografía, g.-d. art. mamografíei; pl. mamografíi, art. mamografíile

mamografii
MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

DOOM

*mamografíe (-mo-gra-) s. f., art. mamografía, g.-d. art. mamografíei; pl. mamografíi, art. mamografíile

mamografiile
MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

DOOM

*mamografíe (-mo-gra-) s. f., art. mamografía, g.-d. art. mamografíei; pl. mamografíi, art. mamografíile

mamografiilor
MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

DOOM

*mamografíe (-mo-gra-) s. f., art. mamografía, g.-d. art. mamografíei; pl. mamografíi, art. mamografíile

mamograful
MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

mamografului
MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

mamon
MAMÓN, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

mamoni
MAMÓN, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

mamonii
MAMÓN, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

mamonilor
MAMÓN, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

mamonul
MAMÓN, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

mamonului
MAMÓN, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

mamornița
MAMÓRNIȚĂ, mamornițe, s. f. (Pop.) Femeie grasă, mare, greoaie, leneșă. – Cf. baborniță.

DOOM

mamórniță (pop.) s. f., g.-d. art. mamórniței; pl. mamórnițe

mamornițe
MAMÓRNIȚĂ, mamornițe, s. f. (Pop.) Femeie grasă, mare, greoaie, leneșă. – Cf. baborniță.

DOOM

mamórniță (pop.) s. f., g.-d. art. mamórniței; pl. mamórnițe

mamorniței
MAMÓRNIȚĂ, mamornițe, s. f. (Pop.) Femeie grasă, mare, greoaie, leneșă. – Cf. baborniță.

DOOM

mamórniță (pop.) s. f., g.-d. art. mamórniței; pl. mamórnițe

mamornițele
MAMÓRNIȚĂ, mamornițe, s. f. (Pop.) Femeie grasă, mare, greoaie, leneșă. – Cf. baborniță.

DOOM

mamórniță (pop.) s. f., g.-d. art. mamórniței; pl. mamórnițe

mamornițelor
MAMÓRNIȚĂ, mamornițe, s. f. (Pop.) Femeie grasă, mare, greoaie, leneșă. – Cf. baborniță.

DOOM

mamórniță (pop.) s. f., g.-d. art. mamórniței; pl. mamórnițe

mamoș
MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

DOOM

mámoș (înv.) s. m., pl. mámoși

mamoși
MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

DOOM

mámoș (înv.) s. m., pl. mámoși

mamoșii
MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

DOOM

mámoș (înv.) s. m., pl. mámoși

mamoșilor
MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

DOOM

mámoș (înv.) s. m., pl. mámoși

mamoșul
MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

DOOM

mámoș (înv.) s. m., pl. mámoși

mamoșului
MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

DOOM

mámoș (înv.) s. m., pl. mámoși

mamuc
mamuc, mamuci s. m. (intl.) polițist.

mamudea
MAMUDEÁ s. f. v. mahmudea.

mamulos
Mamulos s. pr. (deț.) poreclă dată indivizilor cu figuri dizgrațioase.

mamut
MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elephas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

DOOM

mamút s. m., pl. mamúți

mamutul
MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elephas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

DOOM

mamút s. m., pl. mamúți

mamutului
MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elephas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

DOOM

mamút s. m., pl. mamúți

mamuți
MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elephas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

DOOM

mamút s. m., pl. mamúți

mamuții
MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elephas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

DOOM

mamút s. m., pl. mamúți

mamuților
MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elephas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

DOOM

mamút s. m., pl. mamúți

man
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

man
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

mana
MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici gheme cenușii, purtate uneori de vânt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după o ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.

DOOM

mánă s. f., g.-d. art. mánei

manada
MANÁDĂ s.f. Nume dat în Spania medievală unei trupe de oameni înarmați conduse de rege sau de om bogat. [< fr. manade, sp. manada].

manade
MANÁDĂ s.f. Nume dat în Spania medievală unei trupe de oameni înarmați conduse de rege sau de om bogat. [< fr. manade, sp. manada].

manadei
MANÁDĂ s.f. Nume dat în Spania medievală unei trupe de oameni înarmați conduse de rege sau de om bogat. [< fr. manade, sp. manada].

manadele
MANÁDĂ s.f. Nume dat în Spania medievală unei trupe de oameni înarmați conduse de rege sau de om bogat. [< fr. manade, sp. manada].

manadelor
MANÁDĂ s.f. Nume dat în Spania medievală unei trupe de oameni înarmați conduse de rege sau de om bogat. [< fr. manade, sp. manada].

manaf
MANÁF, manafi, s. m. (Turcism învechit) Soldat turc.

management
MANAGEMENT s. n. 1. Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a întreprinderilor. ♦ Știința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi. [Pr.: méniğment, manáğment] – Cuv. engl.

DOOM

!management (angl.) [pron. ménigment/manágment] s. n.

manager
MÁNAGER, manageri, s. m. 1. Persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse. 2. Persoană care se ocupă cu problemele administrative și organizatorice ale unui sportiv, ale unei echipe sportive ori ale unui colectiv artistic. [Acc. și: manáger] – Din engl. manager.

DOOM

!mánager/manáger s. m., pl. mánageri/manágeri

managerial
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

manageriala
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

manageriale
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialei
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialele
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialelor
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

manageriali
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialii
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialilor
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialul
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

managerialului
MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor; de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

DOOM

*manageriál (-ri-al) adj. m., pl. manageriáli; f. manageriálă, pl. manageriále

manca
MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

DOOM

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

mancando
MANCÁNDO adv. (Muz.; indică modul de executare) Prin rărirea tempoului și diminuarea simultană a intensității. – Cuv. it.

mance
MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

DOOM

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

mancei
MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

DOOM

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

mancele
MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

DOOM

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

mancelor
MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

DOOM

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

mancenilier
MANCENILIÉR s.m. Arbore care crește în Antile și în America ecuatorială, al cărui suc este foarte veninos; arborele otrăvit, arborele morții. [< fr. mancenillier].

mancenilierul
MANCENILIÉR s.m. Arbore care crește în Antile și în America ecuatorială, al cărui suc este foarte veninos; arborele otrăvit, arborele morții. [< fr. mancenillier].

mancenilierului
MANCENILIÉR s.m. Arbore care crește în Antile și în America ecuatorială, al cărui suc este foarte veninos; arborele otrăvit, arborele morții. [< fr. mancenillier].

manchesterieni
MANCHESTERIÉNI s.m. pl. Partizani ai unei școli economice din prima jumătate a sec. XIX, care luptau pentru liberul-schimb și pentru abrogarea legilor ce împiedicau dezvoltarea capitalismului. [Pron. men-ces-. / cf. Manchester, oraș industrial în Anglia].

mancipația
MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

DOOM

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipație
MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

DOOM

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipației
MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

DOOM

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipații
MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

DOOM

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipațiile
MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

DOOM

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipațiilor
MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

DOOM

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipațiune
MANCIPAȚIÚNE s.f. v. mancipație.

mancipium
MANCÍPIUM s.n. (Ant.) Mancipație. ♦ Drept de proprietate. [Pron. -pi-um. / < lat. mancipium].

manciurian
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurian
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciuriana
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciuriana
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurianul
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurianul
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurianului
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurianului
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciuriene
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciuriene
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienei
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienei
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienele
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienele
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienelor
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienelor
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurieni
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurieni
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienii
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienii
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienilor
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurienilor
MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manco
MÁNCO s. n. (Fin.) Ceea ce lipsește; spec. lipsă de bani constatată la încheierea unor socoteli; pierdere (estimată) la o marfă cu prilejul transportului, al desfacerii etc. – Din it. manco.

DOOM

mánco s. n., art. máncoul

mancolista
MANCOLÍSTĂ, mancoliste, s. f. Listă pe care un filatelist o trimite partenerului de schimb, cuprinzând mărcile poștale care îi lipsesc din colecție. – Din fr. mancoliste.

mancoliste
MANCOLÍSTĂ, mancoliste, s. f. Listă pe care un filatelist o trimite partenerului de schimb, cuprinzând mărcile poștale care îi lipsesc din colecție. – Din fr. mancoliste.

mancolistei
MANCOLÍSTĂ, mancoliste, s. f. Listă pe care un filatelist o trimite partenerului de schimb, cuprinzând mărcile poștale care îi lipsesc din colecție. – Din fr. mancoliste.

mancolistele
MANCOLÍSTĂ, mancoliste, s. f. Listă pe care un filatelist o trimite partenerului de schimb, cuprinzând mărcile poștale care îi lipsesc din colecție. – Din fr. mancoliste.

mancolistelor
MANCOLÍSTĂ, mancoliste, s. f. Listă pe care un filatelist o trimite partenerului de schimb, cuprinzând mărcile poștale care îi lipsesc din colecție. – Din fr. mancoliste.

mancoul
MÁNCO s. n. (Fin.) Ceea ce lipsește; spec. lipsă de bani constatată la încheierea unor socoteli; pierdere (estimată) la o marfă cu prilejul transportului, al desfacerii etc. – Din it. manco.

DOOM

mánco s. n., art. máncoul

mancoului
MÁNCO s. n. (Fin.) Ceea ce lipsește; spec. lipsă de bani constatată la încheierea unor socoteli; pierdere (estimată) la o marfă cu prilejul transportului, al desfacerii etc. – Din it. manco.

DOOM

mánco s. n., art. máncoul

mancurt
MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.

DOOM

*mancúrt s. m., pl. mancúrți

mancurtizare
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

DOOM

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

mancurtizarea
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

DOOM

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

mancurtizări
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

DOOM

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

mancurtizării
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

DOOM

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

mancurtizările
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

DOOM

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

mancurtizărilor
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

DOOM

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

mancurtul
MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.

DOOM

*mancúrt s. m., pl. mancúrți

mancurtului
MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.

DOOM

*mancúrt s. m., pl. mancúrți

mancurți
MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.

DOOM

*mancúrt s. m., pl. mancúrți

mancurții
MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.

DOOM

*mancúrt s. m., pl. mancúrți

mancurților
MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.

DOOM

*mancúrt s. m., pl. mancúrți

mandanea
mandaneá (mandanéle), s. f. – Bandă de la masa de biliard. Tc. mandane (Candrea; Scriban). După Loebel 61 și Lokotsch 1390, din tc. mandar „zăvor”, care pare mai puțin probabil.

mandaneaua
mandaneá (mandanéle), s. f. – Bandă de la masa de biliard. Tc. mandane (Candrea; Scriban). După Loebel 61 și Lokotsch 1390, din tc. mandar „zăvor”, care pare mai puțin probabil.

mandanele
mandaneá (mandanéle), s. f. – Bandă de la masa de biliard. Tc. mandane (Candrea; Scriban). După Loebel 61 și Lokotsch 1390, din tc. mandar „zăvor”, care pare mai puțin probabil.

mandanelei
mandaneá (mandanéle), s. f. – Bandă de la masa de biliard. Tc. mandane (Candrea; Scriban). După Loebel 61 și Lokotsch 1390, din tc. mandar „zăvor”, care pare mai puțin probabil.

mandanelele
mandaneá (mandanéle), s. f. – Bandă de la masa de biliard. Tc. mandane (Candrea; Scriban). După Loebel 61 și Lokotsch 1390, din tc. mandar „zăvor”, care pare mai puțin probabil.

mandanelelor
mandaneá (mandanéle), s. f. – Bandă de la masa de biliard. Tc. mandane (Candrea; Scriban). După Loebel 61 și Lokotsch 1390, din tc. mandar „zăvor”, care pare mai puțin probabil.

mandant
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandant
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanta
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanta
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandante
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandante
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantei
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantei
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantele
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantele
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantelor
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantelor
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantul
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantul
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantului
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandantului
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanți
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanți
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanții
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanții
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanților
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandanților
MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

DOOM

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte

mandaras
mandaras s. (țig.) penis.

mandarin
MANDARÍN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

DOOM

mandarín s. m., pl. mandaríni

mandarina
MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. – Din fr. mandarine.

DOOM

mandarínă s. f., g.-d. art. mandarínei; pl. mandaríne

mandarinat
MANDARINÁT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DOOM

mandarinát s. n., pl. mandarináte

mandarinate
MANDARINÁT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DOOM

mandarinát s. n., pl. mandarináte

mandarinatele
MANDARINÁT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DOOM

mandarinát s. n., pl. mandarináte

mandarinatelor
MANDARINÁT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DOOM

mandarinát s. n., pl. mandarináte

mandarinatul
MANDARINÁT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DOOM

mandarinát s. n., pl. mandarináte

mandarinatului
MANDARINÁT, mandarinate, s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

DOOM

mandarinát s. n., pl. mandarináte

mandarine
MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. – Din fr. mandarine.

DOOM

mandarínă s. f., g.-d. art. mandarínei; pl. mandaríne

mandarinei
MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. – Din fr. mandarine.

DOOM

mandarínă s. f., g.-d. art. mandarínei; pl. mandaríne

mandarinele
MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. – Din fr. mandarine.

DOOM

mandarínă s. f., g.-d. art. mandarínei; pl. mandaríne

mandarinelor
MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. – Din fr. mandarine.

DOOM

mandarínă s. f., g.-d. art. mandarínei; pl. mandaríne

mandarini
MANDARÍN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

DOOM

mandarín s. m., pl. mandaríni

mandarinii
MANDARÍN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

DOOM

mandarín s. m., pl. mandaríni

mandarinilor
MANDARÍN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

DOOM

mandarín s. m., pl. mandaríni

mandarinul
MANDARÍN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

DOOM

mandarín s. m., pl. mandaríni

mandarinului
MANDARÍN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

DOOM

mandarín s. m., pl. mandaríni

mandat
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

DOOM

mandát s. n., pl. mandáte

mandata
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatai
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatam
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatar
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatara
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatare
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatare
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatare
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].

DOOM

mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri

mandatarea
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].

DOOM

mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri

mandatarei
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatarele
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatarelor
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatari
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatarii
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatarilor
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatarul
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatarului
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

DOOM

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatară
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatarăm
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatarăți
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatase
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatasem
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandataseră
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandataserăm
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandataserăți
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandataseși
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandataseți
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatat
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatat
MANDATÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care primește un mandat, o împuternicire. [< mandata].

mandatau
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatași
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatați
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandate
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

DOOM

mandát s. n., pl. mandáte

mandatează
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatele
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

DOOM

mandát s. n., pl. mandáte

mandatelor
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

DOOM

mandát s. n., pl. mandáte

mandatez
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandateze
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatezi
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatul
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

DOOM

mandát s. n., pl. mandáte

mandatului
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

DOOM

mandát s. n., pl. mandáte

mandatând
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatînd
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

DOOM

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatări
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].

DOOM

mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri

mandatării
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].

DOOM

mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri

mandatările
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].

DOOM

mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri

mandatărilor
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].

DOOM

mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri

mandea
MÁNDEA s. m. (Arg.) Persoana care vorbește, care se adresează cuiva. – Din țig. mande.

DOOM

mándea (arg.) s. m., g.-d. lui mándea

mandibula
MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (la om și animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DOOM

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

mandibular
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibulara
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibulare
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularei
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularele
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularelor
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibulari
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularii
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularilor
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularul
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibularului
MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

DOOM

*mandibulár adj. m., pl. mandibulári; f. mandibuláră, pl. mandibuláre

mandibule
MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (la om și animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DOOM

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

mandibulei
MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (la om și animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DOOM

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

mandibulele
MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (la om și animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DOOM

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

mandibulelor
MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (la om și animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DOOM

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

mandiru
mandiru' pron. pers., persoana I sg. (țig.) v. mandea

mandola
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandole
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandolei
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandolele
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandolelor
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandolina
MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

DOOM

mandolínă s. f., g.-d. art. mandolínei; pl. mandolíne

mandolinata
MANDOLINÁTĂ, mandolinate, s. f. (Rar) Serenadă cântată cu acompaniament de mandolină. – Din it. mandolinata.

DOOM

mandolinátă (rar) s. f., g.-d. art. mandolinátei; pl. mandolináte

mandolinate
MANDOLINÁTĂ, mandolinate, s. f. (Rar) Serenadă cântată cu acompaniament de mandolină. – Din it. mandolinata.

DOOM

mandolinátă (rar) s. f., g.-d. art. mandolinátei; pl. mandolináte

mandolinatei
MANDOLINÁTĂ, mandolinate, s. f. (Rar) Serenadă cântată cu acompaniament de mandolină. – Din it. mandolinata.

DOOM

mandolinátă (rar) s. f., g.-d. art. mandolinátei; pl. mandolináte

mandolinatele
MANDOLINÁTĂ, mandolinate, s. f. (Rar) Serenadă cântată cu acompaniament de mandolină. – Din it. mandolinata.

DOOM

mandolinátă (rar) s. f., g.-d. art. mandolinátei; pl. mandolináte

mandolinatelor
MANDOLINÁTĂ, mandolinate, s. f. (Rar) Serenadă cântată cu acompaniament de mandolină. – Din it. mandolinata.

DOOM

mandolinátă (rar) s. f., g.-d. art. mandolinátei; pl. mandolináte

mandoline
MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

DOOM

mandolínă s. f., g.-d. art. mandolínei; pl. mandolíne

mandolinei
MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

DOOM

mandolínă s. f., g.-d. art. mandolínei; pl. mandolíne

mandolinele
MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

DOOM

mandolínă s. f., g.-d. art. mandolínei; pl. mandolíne

mandolinelor
MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

DOOM

mandolínă s. f., g.-d. art. mandolínei; pl. mandolíne

mandolinist
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandolinista
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandoliniste
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandolinistei
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandolinistele
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandolinistelor
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandolinistul
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandolinistului
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandoliniști
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandoliniștii
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandoliniștilor
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.

mandora
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandore
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandorei
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandorele
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandorelor
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.

DOOM

mandóră v. mandólă

mandra
MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

DOOM

mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre

mandragora
MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manŭdragora.

DOOM

mandragóră s. f., g.-d. art. mandragórei; pl. mandragóre

mandragore
MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manŭdragora.

DOOM

mandragóră s. f., g.-d. art. mandragórei; pl. mandragóre

mandragorei
MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manŭdragora.

DOOM

mandragóră s. f., g.-d. art. mandragórei; pl. mandragóre

mandragorele
MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manŭdragora.

DOOM

mandragóră s. f., g.-d. art. mandragórei; pl. mandragóre

mandragorelor
MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manŭdragora.

DOOM

mandragóră s. f., g.-d. art. mandragórei; pl. mandragóre

mandre
MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

DOOM

mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre

mandrei
MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

DOOM

mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre

mandrele
MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

DOOM

mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre

mandrelor
MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

DOOM

mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre

mandril
MANDRÍL, mandrili, s. m. Specie de maimuță din Africa Ecuatorială, cu coada scurtă, cu fața colorată în albastru și roșu și blana măslinie-brună (Cynochephalus mormon). – Din fr. mandrill.

DOOM

mandríl (animal) s. m., pl. mandríli

mandrili
MANDRÍL, mandrili, s. m. Specie de maimuță din Africa Ecuatorială, cu coada scurtă, cu fața colorată în albastru și roșu și blana măslinie-brună (Cynochephalus mormon). – Din fr. mandrill.

DOOM

mandríl (animal) s. m., pl. mandríli

mandrilii
MANDRÍL, mandrili, s. m. Specie de maimuță din Africa Ecuatorială, cu coada scurtă, cu fața colorată în albastru și roșu și blana măslinie-brună (Cynochephalus mormon). – Din fr. mandrill.

DOOM

mandríl (animal) s. m., pl. mandríli

mandrililor
MANDRÍL, mandrili, s. m. Specie de maimuță din Africa Ecuatorială, cu coada scurtă, cu fața colorată în albastru și roșu și blana măslinie-brună (Cynochephalus mormon). – Din fr. mandrill.

DOOM

mandríl (animal) s. m., pl. mandríli

mandrilul
MANDRÍL, mandrili, s. m. Specie de maimuță din Africa Ecuatorială, cu coada scurtă, cu fața colorată în albastru și roșu și blana măslinie-brună (Cynochephalus mormon). – Din fr. mandrill.

DOOM

mandríl (animal) s. m., pl. mandríli

mandrilului
MANDRÍL, mandrili, s. m. Specie de maimuță din Africa Ecuatorială, cu coada scurtă, cu fața colorată în albastru și roșu și blana măslinie-brună (Cynochephalus mormon). – Din fr. mandrill.

DOOM

mandríl (animal) s. m., pl. mandríli

mandrin
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrina
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrina
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinai
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinam
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinare
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinare
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.

DOOM

mandrináre s. f., g.-d. art. mandrinắrii; pl. mandrinắri

mandrinarea
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.

DOOM

mandrináre s. f., g.-d. art. mandrinắrii; pl. mandrinắri

mandrinară
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinarăm
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinarăți
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinase
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinasem
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinaseră
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinaserăm
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinaserăți
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinaseși
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinaseți
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinat
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinat
MANDRINÁT, -Ă, mandrinați, -te, adj. Îmbinat sau lărgit cu mandrina. – V. mandrina.

mandrinau
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinași
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinați
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrine
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinează
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinei
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinele
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinelor
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinez
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrineze
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinezi
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinul
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinului
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinuri
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinurile
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinurilor
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

DOOM

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrinând
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinînd
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

DOOM

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrinări
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.

DOOM

mandrináre s. f., g.-d. art. mandrinắrii; pl. mandrinắri

mandrinării
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.

DOOM

mandrináre s. f., g.-d. art. mandrinắrii; pl. mandrinắri

mandrinările
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.

DOOM

mandrináre s. f., g.-d. art. mandrinắrii; pl. mandrinắri

mandrinărilor
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.

DOOM

mandrináre s. f., g.-d. art. mandrinắrii; pl. mandrinắri

manducație
MANDUCÁȚIE s.f. (Rar) Acțiunea de a mânca. [Gen. -iei. / < lat. manducatio, fr. manducation].

mandulă
MANDÚLĂ, mandule, s. f. (Transilv.) Amigdală.

mane
MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici gheme cenușii, purtate uneori de vânt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după o ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.

DOOM

mánă s. f., g.-d. art. mánei

manea
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.

DOOM

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

maneaua
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.

DOOM

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

manechin
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

DOOM

manechín s. n., pl. manechíne

manechin
MANECHÍN s.n. Figură de lemn, de ceară etc. care reprezintă corpul (sau numai bustul) omului; este folosită de pictori, de sculptori etc. ca model. ♦ Formă care reprezintă corpul omenesc și pe care se probează (sau se expun) hainele. // s.m. 1. Persoană care prezintă modelele de îmbrăcăminte ale marilor ateliere sau fabrici de confecții. 2. (Fig.) Om lipsit de personalitate, ușor de condus, foarte influențabil. [Pl. -ne, (s.m.) -ni. / < fr. mannequin, cf. ol. mannekijn].

manechine
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

DOOM

manechín s. n., pl. manechíne

manechinele
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

DOOM

manechín s. n., pl. manechíne

manechinelor
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

DOOM

manechín s. n., pl. manechíne

manechinuită
manechinuită, manechinuite s. f. (glum.) manechin, model.

manechinul
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

DOOM

manechín s. n., pl. manechíne

manechinului
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

DOOM

manechín s. n., pl. manechíne

manei
MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici gheme cenușii, purtate uneori de vânt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după o ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.

DOOM

mánă s. f., g.-d. art. mánei

manej
MANÉJ, manejuri, s. n. 1. Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii, unde se învață călăria etc. ♦ Arenă pe care evoluează (la circ) animalele dresate. 2. Exerciții care se fac cu caii pentru a-i dresa sau pentru a-i antrena. 3. Dispozitiv rudimentar pentru punerea în mișcare a unor mașini agricole cu ajutorul unui cal. – Din fr. manège.

DOOM

manéj s. n., pl. manéjuri

manejul
MANÉJ, manejuri, s. n. 1. Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii, unde se învață călăria etc. ♦ Arenă pe care evoluează (la circ) animalele dresate. 2. Exerciții care se fac cu caii pentru a-i dresa sau pentru a-i antrena. 3. Dispozitiv rudimentar pentru punerea în mișcare a unor mașini agricole cu ajutorul unui cal. – Din fr. manège.

DOOM

manéj s. n., pl. manéjuri

manejului
MANÉJ, manejuri, s. n. 1. Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii, unde se învață călăria etc. ♦ Arenă pe care evoluează (la circ) animalele dresate. 2. Exerciții care se fac cu caii pentru a-i dresa sau pentru a-i antrena. 3. Dispozitiv rudimentar pentru punerea în mișcare a unor mașini agricole cu ajutorul unui cal. – Din fr. manège.

DOOM

manéj s. n., pl. manéjuri

manejuri
MANÉJ, manejuri, s. n. 1. Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii, unde se învață călăria etc. ♦ Arenă pe care evoluează (la circ) animalele dresate. 2. Exerciții care se fac cu caii pentru a-i dresa sau pentru a-i antrena. 3. Dispozitiv rudimentar pentru punerea în mișcare a unor mașini agricole cu ajutorul unui cal. – Din fr. manège.

DOOM

manéj s. n., pl. manéjuri

manejurile
MANÉJ, manejuri, s. n. 1. Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii, unde se învață călăria etc. ♦ Arenă pe care evoluează (la circ) animalele dresate. 2. Exerciții care se fac cu caii pentru a-i dresa sau pentru a-i antrena. 3. Dispozitiv rudimentar pentru punerea în mișcare a unor mașini agricole cu ajutorul unui cal. – Din fr. manège.

DOOM

manéj s. n., pl. manéjuri

manejurilor
MANÉJ, manejuri, s. n. 1. Loc special amenajat unde se dresează sau se antrenează caii, unde se învață călăria etc. ♦ Arenă pe care evoluează (la circ) animalele dresate. 2. Exerciții care se fac cu caii pentru a-i dresa sau pentru a-i antrena. 3. Dispozitiv rudimentar pentru punerea în mișcare a unor mașini agricole cu ajutorul unui cal. – Din fr. manège.

DOOM

manéj s. n., pl. manéjuri

manela
MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. ♦ Manetă. – Din it. manella.

DOOM

manélă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manélei; pl. manéle

manelar
manelar, manelari s. m. golănaș, șmecheraș, derbedeu.

manele
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.

DOOM

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

manele
MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. ♦ Manetă. – Din it. manella.

DOOM

manélă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manélei; pl. manéle

manelei
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.

DOOM

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

manelei
MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. ♦ Manetă. – Din it. manella.

DOOM

manélă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manélei; pl. manéle

manelele
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.

DOOM

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

manelele
MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. ♦ Manetă. – Din it. manella.

DOOM

manélă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manélei; pl. manéle

manelelor
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.

DOOM

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

manelelor
MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. ♦ Manetă. – Din it. manella.

DOOM

manélă (piesă de lemn) s. f., g.-d. art. manélei; pl. manéle

manelist
manelist, -ă, maneliști, -iste s. m., s. f., adj. 1. (peior.) (cântăreț / cântăreață) care interpretează cântece de valoarea artistică îndoielnică, cu texte adesea vulgare sau obscene. 2. (cântăreț / cântăreață) care interpretează cântece de petrecere sau de dragoste cu melodii tărăgănate, specifice popoarelor orientale.

manelistă
manelist, -ă, maneliști, -iste s. m., s. f., adj. 1. (peior.) (cântăreț / cântăreață) care interpretează cântece de valoarea artistică îndoielnică, cu texte adesea vulgare sau obscene. 2. (cântăreț / cântăreață) care interpretează cântece de petrecere sau de dragoste cu melodii tărăgănate, specifice popoarelor orientale.

manercă
manércă (manérci), s. f. – Bidon, vas. Rus. manerka (Scriban). În Mold.

manes
Manes, în mitologia romană, sufletele celor morți, invocate ca genii protectoare. Aveau anumite sărbători instaurate în cinstea lor și li se aduceau ofrande pe morminte.

maneta
MANÉTĂ, manete, s. f. Mică pârghie de mână cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.; manelă. – Din fr. manette.

DOOM

manétă s. f., g.-d. art. manétei; pl. manéte

manete
MANÉTĂ, manete, s. f. Mică pârghie de mână cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.; manelă. – Din fr. manette.

DOOM

manétă s. f., g.-d. art. manétei; pl. manéte

manetei
MANÉTĂ, manete, s. f. Mică pârghie de mână cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.; manelă. – Din fr. manette.

DOOM

manétă s. f., g.-d. art. manétei; pl. manéte

manetele
MANÉTĂ, manete, s. f. Mică pârghie de mână cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.; manelă. – Din fr. manette.

DOOM

manétă s. f., g.-d. art. manétei; pl. manéte

manetelor
MANÉTĂ, manete, s. f. Mică pârghie de mână cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.; manelă. – Din fr. manette.

DOOM

manétă s. f., g.-d. art. manétei; pl. manéte

manetoane
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.

DOOM

manetón s. n., pl. manetoáne

manetoanele
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.

DOOM

manetón s. n., pl. manetoáne

manetoanelor
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.

DOOM

manetón s. n., pl. manetoáne

maneton
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.

DOOM

manetón s. n., pl. manetoáne

manetonul
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.

DOOM

manetón s. n., pl. manetoáne

manetonului
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.

DOOM

manetón s. n., pl. manetoáne

manevra
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevra
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele decuplate în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

DOOM

manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre

manevrabil
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabila
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabile
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabilei
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabilele
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabilelor
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabili
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabilii
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabililor
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabilitate
MANEVRABILITÁTE s. f. (Rar) Capacitatea, proprietatea unui vehicul sau a unui sistem tehnic de a putea fi manevrat (3); faptul de a fi manevrabil. – Din fr. manœuvrabilité.

DOOM

manevrabilitáte (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrabilitắții

manevrabilul
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrabilului
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.

DOOM

manevrábil (-ne-vra-) adj. m., pl. manevrábili; f. manevrábilă, pl. manevrábile

manevrai
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevram
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrant
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrant
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranta
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrante
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantei
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantele
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantelor
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantul
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantul
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantului
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrantului
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranți
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranți
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranții
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranții
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranților
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevranților
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.

DOOM

manevránt (-ne-vrant) s. m., pl. manevránți

manevrare
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrare
MANEVRÁRE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; mânuire, manipulare. – V. manevra.

DOOM

manevráre (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrắrii; pl. manevrắri

manevrarea
MANEVRÁRE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; mânuire, manipulare. – V. manevra.

DOOM

manevráre (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrắrii; pl. manevrắri

manevrară
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrarăm
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrarăți
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrase
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrasem
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevraseră
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevraserăm
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevraserăți
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevraseși
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevraseți
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrat
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrat
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

manevrau
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrași
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrați
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevre
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele decuplate în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

DOOM

manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre

manevrează
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrei
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele decuplate în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

DOOM

manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre

manevrele
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele decuplate în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

DOOM

manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre

manevrelor
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele decuplate în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

DOOM

manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre

manevrez
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevreze
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrezi
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrier
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrier
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevriera
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevriera
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevriere
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevriere
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierei
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierei
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierele
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierele
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierelor
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierelor
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrieri
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrieri
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierii
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierii
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierilor
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierilor
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierul
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierul
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierului
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrierului
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.

manevrând
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrînd
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

DOOM

manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză

manevrări
MANEVRÁRE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; mânuire, manipulare. – V. manevra.

DOOM

manevráre (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrắrii; pl. manevrắri

manevrării
MANEVRÁRE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; mânuire, manipulare. – V. manevra.

DOOM

manevráre (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrắrii; pl. manevrắri

manevrările
MANEVRÁRE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; mânuire, manipulare. – V. manevra.

DOOM

manevráre (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrắrii; pl. manevrắri

manevrărilor
MANEVRÁRE, manevrări, s. f. Acțiunea de a manevra și rezultatul ei; mânuire, manipulare. – V. manevra.

DOOM

manevráre (-ne-vra-) s. f., g.-d. art. manevrắrii; pl. manevrắri

manfișism
MANFIȘÍSM s.n. v. jemanfișism.

manfișist
manfișist, -ă, manfișiști, -iste adj. indolent, nepăsător.

mangafa
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

DOOM

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangafache
MANGAFÁCHE, mangafache, s. m. (Rar) Mangafa. – Mangafa + suf. -ache.

DOOM

mangafáche (rar) s. m., g.-d. lui mangafáche; pl. mangafáche

mangafale
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

DOOM

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangafalei
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

DOOM

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangafalele
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

DOOM

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangafalelor
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

DOOM

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangafaua
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

DOOM

mangafá (înv., fam.) s. f., art. mangafáua, g.-d. art. mangafálei; pl. mangafále, art. mangafálele

mangal
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

DOOM

mangál² (vas pentru cărbuni) s. n., pl. mangáluri

mangal
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

mangalagii
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.

DOOM

mangalagíu (înv.) s. m., art. mangalagíul; pl. mangalagíi, art. mangalagíii (-gi-ii)

mangalagiii
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.

DOOM

mangalagíu (înv.) s. m., art. mangalagíul; pl. mangalagíi, art. mangalagíii (-gi-ii)

mangalagiilor
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.

DOOM

mangalagíu (înv.) s. m., art. mangalagíul; pl. mangalagíi, art. mangalagíii (-gi-ii)

mangalagiu
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.

DOOM

mangalagíu (înv.) s. m., art. mangalagíul; pl. mangalagíi, art. mangalagíii (-gi-ii)

mangalagiul
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.

DOOM

mangalagíu (înv.) s. m., art. mangalagíul; pl. mangalagíi, art. mangalagíii (-gi-ii)

mangalagiului
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.

DOOM

mangalagíu (înv.) s. m., art. mangalagíul; pl. mangalagíi, art. mangalagíii (-gi-ii)

mangaliza
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizai
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizam
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizare
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizare
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizară
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizarăm
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizarăți
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizase
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizasem
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizaseră
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizaserăm
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizaserăți
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizaseși
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizaseți
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizat
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizat
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizator
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.

DOOM

mangalizatór (rar) s. m., pl. mangalizatóri

mangalizatori
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.

DOOM

mangalizatór (rar) s. m., pl. mangalizatóri

mangalizatorii
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.

DOOM

mangalizatór (rar) s. m., pl. mangalizatóri

mangalizatorilor
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.

DOOM

mangalizatór (rar) s. m., pl. mangalizatóri

mangalizatorul
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.

DOOM

mangalizatór (rar) s. m., pl. mangalizatóri

mangalizatorului
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.

DOOM

mangalizatór (rar) s. m., pl. mangalizatóri

mangalizau
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizași
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizați
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizează
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizez
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizeze
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizezi
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizând
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalizînd
MANGALIZÁ, mangalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.

mangalița
MANGÁLIȚĂ, mangalițe, s. f. Rasă de porci de mărime mijlocie, cu rât scurt și ascuțit, cu picioarele scurte și cu păr creț; porc care face parte din această rasă. – Din magh. mangalica.

DOOM

mangáliță s. f., g.-d. art. mangáliței; pl. mangálițe

mangalițe
MANGÁLIȚĂ, mangalițe, s. f. Rasă de porci de mărime mijlocie, cu rât scurt și ascuțit, cu picioarele scurte și cu păr creț; porc care face parte din această rasă. – Din magh. mangalica.

DOOM

mangáliță s. f., g.-d. art. mangáliței; pl. mangálițe

mangaliței
MANGÁLIȚĂ, mangalițe, s. f. Rasă de porci de mărime mijlocie, cu rât scurt și ascuțit, cu picioarele scurte și cu păr creț; porc care face parte din această rasă. – Din magh. mangalica.

DOOM

mangáliță s. f., g.-d. art. mangáliței; pl. mangálițe

mangalițele
MANGÁLIȚĂ, mangalițe, s. f. Rasă de porci de mărime mijlocie, cu rât scurt și ascuțit, cu picioarele scurte și cu păr creț; porc care face parte din această rasă. – Din magh. mangalica.

DOOM

mangáliță s. f., g.-d. art. mangáliței; pl. mangálițe

mangalițelor
MANGÁLIȚĂ, mangalițe, s. f. Rasă de porci de mărime mijlocie, cu rât scurt și ascuțit, cu picioarele scurte și cu păr creț; porc care face parte din această rasă. – Din magh. mangalica.

DOOM

mangáliță s. f., g.-d. art. mangáliței; pl. mangálițe

mangalul
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

mangalului
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

mangaluri
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

mangalurile
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

mangalurilor
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.

mangan
MANGÁN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și folosit în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

DOOM

mangán (metal) s. n.; simb. Mn

manganat
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic al sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

DOOM

manganát s. m., pl. manganáți

manganatul
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic al sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

DOOM

manganát s. m., pl. manganáți

manganatului
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic al sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

DOOM

manganát s. m., pl. manganáți

manganați
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic al sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

DOOM

manganát s. m., pl. manganáți

manganații
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic al sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

DOOM

manganát s. m., pl. manganáți

manganaților
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic al sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

DOOM

manganát s. m., pl. manganáți

manganezit
MANGANEZÍT s. n. (Min.) Oxid natural de mangan. – Din fr. manganésite.

manganic
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganica
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganice
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicei
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicele
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicelor
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganici
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicii
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicilor
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicul
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganicului
MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

DOOM

mangánic adj. m., pl. mangánici; f. mangánică, pl. mangánice

manganin
MANGANÍN s. n. Aliaj de cupru, mangan și nichel folosit în special la fabricarea rezistențelor electrice. – Din fr. manganin.

DOOM

manganín s. n.

manganinul
MANGANÍN s. n. Aliaj de cupru, mangan și nichel folosit în special la fabricarea rezistențelor electrice. – Din fr. manganin.

DOOM

manganín s. n.

manganinului
MANGANÍN s. n. Aliaj de cupru, mangan și nichel folosit în special la fabricarea rezistențelor electrice. – Din fr. manganin.

DOOM

manganín s. n.

manganism
MANGANÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cronică cu mangan. – Din fr. manganisme.

DOOM

manganísm s. n.

manganismul
MANGANÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cronică cu mangan. – Din fr. manganisme.

DOOM

manganísm s. n.

manganismului
MANGANÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cronică cu mangan. – Din fr. manganisme.

DOOM

manganísm s. n.

manganit
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganite
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganitele
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganitelor
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganitul
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganitului
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganituri
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganiturile
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganiturilor
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganiți
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganiții
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganiților
MANGANÍT, manganiți, s. m. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

DOOM

manganít s. m., pl. manganíți

manganoasa
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoase
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoasei
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoasele
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoaselor
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganometria
MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

DOOM

manganometríe (-me-tri-) s. f., art. manganometría, g.-d. manganometríi, art. manganometríei

manganometrie
MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

DOOM

manganometríe (-me-tri-) s. f., art. manganometría, g.-d. manganometríi, art. manganometríei

manganometriei
MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

DOOM

manganometríe (-me-tri-) s. f., art. manganometría, g.-d. manganometríi, art. manganometríei

manganometrii
MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

DOOM

manganometríe (-me-tri-) s. f., art. manganometría, g.-d. manganometríi, art. manganometríei

manganometriile
MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

DOOM

manganometríe (-me-tri-) s. f., art. manganometría, g.-d. manganometríi, art. manganometríei

manganometriilor
MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

DOOM

manganometríe (-me-tri-) s. f., art. manganometría, g.-d. manganometríi, art. manganometríei

manganos
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganosul
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganosului
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoși
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoșii
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganoșilor
MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

DOOM

manganós adj. m., pl. manganóși; f. manganoásă, pl. manganoáse

manganul
MANGÁN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și folosit în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

DOOM

mangán (metal) s. n.; simb. Mn

manganului
MANGÁN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și folosit în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

DOOM

mangán (metal) s. n.; simb. Mn

manganuria
MANGANURÍE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

manganurie
MANGANURÍE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

manganuriei
MANGANURÍE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

manganurii
MANGANURÍE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

manganuriile
MANGANURÍE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

manganuriilor
MANGANURÍE s.f. (Med.) Prezența manganului în urină. [Gen. -iei. / < fr. manganurie].

mangealâc
MANGEALẤC, mangealâcuri, s. n. (Reg.) Par gros care servește la ridicarea greutăților. – Tc. mancinik.

mangel
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

manget
MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

DOOM

mangét (înv.) s. n., pl. mangéturi

mangetul
MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

DOOM

mangét (înv.) s. n., pl. mangéturi

mangetului
MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

DOOM

mangét (înv.) s. n., pl. mangéturi

mangeturi
MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

DOOM

mangét (înv.) s. n., pl. mangéturi

mangeturile
MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

DOOM

mangét (înv.) s. n., pl. mangéturi

mangeturilor
MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

DOOM

mangét (înv.) s. n., pl. mangéturi

manghier
MANGHIÉR s.m. Arbore tropical înalt de peste 10 m, cu fructe roșietice mari. [< fr. manguier].

DOOM

manghiér (-ghi-er) s. m., pl. manghiéri

manghieri
MANGHIÉR s.m. Arbore tropical înalt de peste 10 m, cu fructe roșietice mari. [< fr. manguier].

DOOM

manghiér (-ghi-er) s. m., pl. manghiéri

manghierii
MANGHIÉR s.m. Arbore tropical înalt de peste 10 m, cu fructe roșietice mari. [< fr. manguier].

DOOM

manghiér (-ghi-er) s. m., pl. manghiéri

manghierilor
MANGHIÉR s.m. Arbore tropical înalt de peste 10 m, cu fructe roșietice mari. [< fr. manguier].

DOOM

manghiér (-ghi-er) s. m., pl. manghiéri

manghierul
MANGHIÉR s.m. Arbore tropical înalt de peste 10 m, cu fructe roșietice mari. [< fr. manguier].

DOOM

manghiér (-ghi-er) s. m., pl. manghiéri

manghierului
MANGHIÉR s.m. Arbore tropical înalt de peste 10 m, cu fructe roșietice mari. [< fr. manguier].

DOOM

manghiér (-ghi-er) s. m., pl. manghiéri

manglea
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangleai
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangleala
MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.

DOOM

mangleálă (arg.) s. f., g.-d. art. manglélii; pl. mangléli

mangleam
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglească
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangleau
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangleați
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangleli
MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.

DOOM

mangleálă (arg.) s. f., g.-d. art. manglélii; pl. mangléli

manglelii
MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.

DOOM

mangleálă (arg.) s. f., g.-d. art. manglélii; pl. mangléli

manglelile
MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.

DOOM

mangleálă (arg.) s. f., g.-d. art. manglélii; pl. mangléli

manglelilor
MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.

DOOM

mangleálă (arg.) s. f., g.-d. art. manglélii; pl. mangléli

manglesc
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglește
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglești
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangli
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglier
MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

DOOM

mangliér (-gli-er) s. m., pl. mangliéri

manglieri
MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

DOOM

mangliér (-gli-er) s. m., pl. mangliéri

manglierii
MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

DOOM

mangliér (-gli-er) s. m., pl. mangliéri

manglierilor
MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

DOOM

mangliér (-gli-er) s. m., pl. mangliéri

manglierul
MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

DOOM

mangliér (-gli-er) s. m., pl. mangliéri

manglierului
MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

DOOM

mangliér (-gli-er) s. m., pl. mangliéri

manglii
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglim
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglind
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglire
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglire
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

mangliră
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglirăm
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglirăți
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglise
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglisem
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangliseră
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangliserăm
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangliserăți
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangliseși
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangliseți
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglit
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglit
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

manglitoare
manglitor, manglitori s. m. hoț

manglitor
manglitor, manglitori s. m. hoț

mangliși
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

mangliți
MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

DOOM

manglí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. manglésc, imperf. 3 sg. mangleá; conj. prez. 3 să mangleáscă

manglâi
manglâi s. m. pl. bani.

mango
MÁNGO, mango, s. m., s. n. 1. S. m. Arbore tropical cu frunze lanceolate și flori mici, roz, parfumate (Mangifera indica). 2. S. n. Fructul comestibil al acestui arbore, cu un sâmbure central, pulpa galbenă până la portocalie, parfumată și suculentă, bogat în vitaminele B, C și D. – Din fr. mangue, engl. mango, port. manga.

DOOM

mángo² (fruct) s. n., art. mángoul; pl. mángo

mangold
MANGÓLD s.m. Plantă asemănătoare cu sfecla, cultivată în țările nordice pentru frunzele sale folosite în alimentație. [< germ. Mangold].

mangoldul
MANGÓLD s.m. Plantă asemănătoare cu sfecla, cultivată în țările nordice pentru frunzele sale folosite în alimentație. [< germ. Mangold].

mangoldului
MANGÓLD s.m. Plantă asemănătoare cu sfecla, cultivată în țările nordice pentru frunzele sale folosite în alimentație. [< germ. Mangold].

mangoliță
MANGÓLIȚĂ s. f. v. mangaliță.

mangolzi
MANGÓLD s.m. Plantă asemănătoare cu sfecla, cultivată în țările nordice pentru frunzele sale folosite în alimentație. [< germ. Mangold].

mangolzii
MANGÓLD s.m. Plantă asemănătoare cu sfecla, cultivată în țările nordice pentru frunzele sale folosite în alimentație. [< germ. Mangold].

mangolzilor
MANGÓLD s.m. Plantă asemănătoare cu sfecla, cultivată în țările nordice pentru frunzele sale folosite în alimentație. [< germ. Mangold].

mangosit
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosit
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosita
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosita
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosite
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosite
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositei
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositei
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositele
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositele
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositelor
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositelor
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositul
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositul
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositului
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangositului
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosiți
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosiți
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosiții
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosiții
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosiților
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangosiților
MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

DOOM

mangosít (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosíți; adj. f., s. f. mangosítă, pl. mangosíte

mangoul
MÁNGO, mango, s. m., s. n. 1. S. m. Arbore tropical cu frunze lanceolate și flori mici, roz, parfumate (Mangifera indica). 2. S. n. Fructul comestibil al acestui arbore, cu un sâmbure central, pulpa galbenă până la portocalie, parfumată și suculentă, bogat în vitaminele B, C și D. – Din fr. mangue, engl. mango, port. manga.

DOOM

mángo² (fruct) s. n., art. mángoul; pl. mángo

mangoului
MÁNGO, mango, s. m., s. n. 1. S. m. Arbore tropical cu frunze lanceolate și flori mici, roz, parfumate (Mangifera indica). 2. S. n. Fructul comestibil al acestui arbore, cu un sâmbure central, pulpa galbenă până la portocalie, parfumată și suculentă, bogat în vitaminele B, C și D. – Din fr. mangue, engl. mango, port. manga.

DOOM

mángo² (fruct) s. n., art. mángoul; pl. mángo

mangoți
mangoți s. m. pl. bani.

mangrova
MANGRÓVĂ, mangrove, s. f. Formație vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor maritime mlăștinoase, inundate în timpul fluxului. – Din fr. mangrove.

DOOM

mangróvă s. f., g.-d. art. mangróvei; pl. mangróve

mangrove
MANGRÓVĂ, mangrove, s. f. Formație vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor maritime mlăștinoase, inundate în timpul fluxului. – Din fr. mangrove.

DOOM

mangróvă s. f., g.-d. art. mangróvei; pl. mangróve

mangrovei
MANGRÓVĂ, mangrove, s. f. Formație vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor maritime mlăștinoase, inundate în timpul fluxului. – Din fr. mangrove.

DOOM

mangróvă s. f., g.-d. art. mangróvei; pl. mangróve

mangrovele
MANGRÓVĂ, mangrove, s. f. Formație vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor maritime mlăștinoase, inundate în timpul fluxului. – Din fr. mangrove.

DOOM

mangróvă s. f., g.-d. art. mangróvei; pl. mangróve

mangrovelor
MANGRÓVĂ, mangrove, s. f. Formație vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor maritime mlăștinoase, inundate în timpul fluxului. – Din fr. mangrove.

DOOM

mangróvă s. f., g.-d. art. mangróvei; pl. mangróve

mangrovia
MANGRÓVIA s.f. Mangrove. [< it. mangrovia].

mangură
MÁNGURĂ, manguri, s. f. (Reg.) Bucățică, firimitură. – Comp. sb. mangura „ban de aramă”.

mangusta
MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.

DOOM

mangústă s. f., g.-d. art. mangústei; pl. mangúste

manguste
MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.

DOOM

mangústă s. f., g.-d. art. mangústei; pl. mangúste

mangustei
MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.

DOOM

mangústă s. f., g.-d. art. mangústei; pl. mangúste

mangustele
MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.

DOOM

mangústă s. f., g.-d. art. mangústei; pl. mangúste

mangustelor
MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.

DOOM

mangústă s. f., g.-d. art. mangústei; pl. mangúste

mangă
a lua dreptul / mangă expr. a lua mită / șperț

mangăl
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

mangăle
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

mangălele
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

mangălelor
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

mangălui
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluia
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiai
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiam
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiască
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiau
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiați
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiesc
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiește
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiești
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluii
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluim
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluind
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluire
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluire
MANGĂLUÍRE, mangăluiri, s. f. (Text.) Acțiunea de a mangălui. – V. mangălui.

mangăluiră
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluirăm
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluirăți
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluise
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluisem
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiseră
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiserăm
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiserăți
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiseși
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiseți
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluit
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluit
MANGĂLUÍT², -Ă, mangăluiți, -te, adj. (Despre țesături) Finisat cu mangălul. – V. mangălui.

mangăluit
MANGĂLUÍT¹ s. n. Mangăluire. – V. mangălui.

mangăluiși
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangăluiți
MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorul mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

mangălul
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

mangălului
MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. [Var.: mángel s. n.] – Din engl. mangle.

mangăr
mangắr (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Monedă turcă de cupru, de mică valoare. – 2. (Arg.) Bani. – Var. mangîr. Mr. mangăre. Tc. mangir (Șeineanu, II, 246), cf. ngr. μαγϰούρι, bg., sb. mangura.

mangări
mangări s. m. pl. bani

mani
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

mani
MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

DOOM

máni-máni v. máni

mania
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

mania
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

DOOM

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

maniabil
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabila
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabile
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabilei
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabilele
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabilelor
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabili
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabilii
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabililor
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabilitate
MANIABILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a putea fi ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniabilité.

DOOM

maniabilitáte (livr.) (-ni-a-) s. f., g.-d. art. maniabilitắții

maniabilul
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniabilului
MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

DOOM

maniábil (livr.) (-ni-a-) adj. m., pl. maniábili; f. maniábilă, pl. maniábile

maniac
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniac
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniaca
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniaca
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacal
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacala
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacale
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalei
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalele
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalelor
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacali
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalii
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalilor
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalul
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniacalului
MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1), caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

DOOM

maniacál (-ni-a-) adj. m., pl. maniacáli; f. maniacálă, pl. maniacále

maniace
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniace
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacei
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacei
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacele
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacele
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacelor
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacelor
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniaci
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniaci
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacii
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacii
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacilor
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacilor
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacul
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacul
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacului
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniacului
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

DOOM

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniai
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniam
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniament
MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

DOOM

maniamént (-ni-a-) s. n., pl. maniaménte

maniamente
MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

DOOM

maniamént (-ni-a-) s. n., pl. maniaménte

maniamentele
MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

DOOM

maniamént (-ni-a-) s. n., pl. maniaménte

maniamentelor
MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

DOOM

maniamént (-ni-a-) s. n., pl. maniaménte

maniamentul
MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

DOOM

maniamént (-ni-a-) s. n., pl. maniaménte

maniamentului
MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

DOOM

maniamént (-ni-a-) s. n., pl. maniaménte

maniară
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniarăm
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniarăți
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniase
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniasem
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniaseră
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniaserăm
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniaserăți
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniaseși
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniaseți
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniat
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniat
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

maniau
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniază
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniași
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniați
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

manichiura
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiura
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

DOOM

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurai
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuram
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurare
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurare
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurară
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurarăm
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurarăți
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurase
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurasem
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuraseră
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuraserăm
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuraserăți
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuraseși
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuraseți
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurat
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurat
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiurata
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiurate
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiuratei
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiuratele
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiuratelor
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiuratul
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiuratului
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiurau
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurași
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurați
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurați
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiurații
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiuraților
MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -te, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

DOOM

manichiurát (rar) (-chiu-) adj. m., pl. manichiuráți; f. manichiurátă, pl. manichiuráte

manichiurează
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurez
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiureza
MANICHIURÉZĂ, manichiureze, s. f. (Rar) Manichiuristă. – Manichiură + suf. -eză.

DOOM

manichiuréză (rar) (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurézei; pl. manichiuréze

manichiureze
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiureze
MANICHIURÉZĂ, manichiureze, s. f. (Rar) Manichiuristă. – Manichiură + suf. -eză.

DOOM

manichiuréză (rar) (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurézei; pl. manichiuréze

manichiurezei
MANICHIURÉZĂ, manichiureze, s. f. (Rar) Manichiuristă. – Manichiură + suf. -eză.

DOOM

manichiuréză (rar) (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurézei; pl. manichiuréze

manichiurezele
MANICHIURÉZĂ, manichiureze, s. f. (Rar) Manichiuristă. – Manichiură + suf. -eză.

DOOM

manichiuréză (rar) (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurézei; pl. manichiuréze

manichiurezelor
MANICHIURÉZĂ, manichiureze, s. f. (Rar) Manichiuristă. – Manichiură + suf. -eză.

DOOM

manichiuréză (rar) (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurézei; pl. manichiuréze

manichiurezi
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiuri
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

DOOM

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurii
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

DOOM

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurile
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

DOOM

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurilor
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

DOOM

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurista
MANICHIURÍSTĂ, manichiuriste, s. f. Lucrătoare specializată în manichiură; manichiureză. – Manichiură + suf. -istă.

DOOM

manichiurístă (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurístei; pl. manichiuríste

manichiuriste
MANICHIURÍSTĂ, manichiuriste, s. f. Lucrătoare specializată în manichiură; manichiureză. – Manichiură + suf. -istă.

DOOM

manichiurístă (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurístei; pl. manichiuríste

manichiuristei
MANICHIURÍSTĂ, manichiuriste, s. f. Lucrătoare specializată în manichiură; manichiureză. – Manichiură + suf. -istă.

DOOM

manichiurístă (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurístei; pl. manichiuríste

manichiuristele
MANICHIURÍSTĂ, manichiuriste, s. f. Lucrătoare specializată în manichiură; manichiureză. – Manichiură + suf. -istă.

DOOM

manichiurístă (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurístei; pl. manichiuríste

manichiuristelor
MANICHIURÍSTĂ, manichiuriste, s. f. Lucrătoare specializată în manichiură; manichiureză. – Manichiură + suf. -istă.

DOOM

manichiurístă (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiurístei; pl. manichiuríste

manichiurând
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiurînd
MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manicord
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

manicordul
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

manicordului
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

manicorduri
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

manicordurile
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

manicordurilor
MANICÓRD, manicorduri, s. n. Instrument muzical medieval asemănător clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.

manicură
manicúră s. f. – Îngrijire a a mîinilor. – Var. manichiură. Fr. manicure, în loc de manucure. – Der. manicura, vb. (a îngriji mîinile); manicuristă (var. manichiuristă, manichiureză), s. f. (femeie care îngrijește mîinile și unghiile).

manie
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

manie
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

DOOM

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

manie
-MANÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „obsesie patologică”. [< fr. -manie, cf. lat. mania, gr. mania – furie].

maniei
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

DOOM

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

maniem
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniera
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

DOOM

maniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. maniérei; pl. maniére

manierat
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manierata
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manierate
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manieratei
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manieratele
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manieratelor
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manieratul
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manieratului
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manierați
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manierații
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

manieraților
MANIERÁT, -Ă, manierați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasă și cuviincioasă; (despre comportamentul oamenilor) care dovedește bună creștere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, căutat. [Pr.: -ni-e-] – Din manieră. Cf. fr. maniéré.

DOOM

manierát (-ni-e-) adj. m., pl. manieráți; f. manierátă, pl. manieráte

maniere
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniere
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

maniere
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

DOOM

maniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. maniérei; pl. maniére

manierei
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

DOOM

maniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. maniérei; pl. maniére

manierele
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

DOOM

maniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. maniérei; pl. maniére

manierelor
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.

DOOM

maniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. maniérei; pl. maniére

manierism
MANIERÍSM s. n. 1. Comportare manifestată prin lipsă de naturalețe, artificialitate; afectare². 2. Formalism în realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanică și repetată a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniérisme.

DOOM

manierísm (-ni-e-) s. n.

manierismul
MANIERÍSM s. n. 1. Comportare manifestată prin lipsă de naturalețe, artificialitate; afectare². 2. Formalism în realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanică și repetată a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniérisme.

DOOM

manierísm (-ni-e-) s. n.

manierismului
MANIERÍSM s. n. 1. Comportare manifestată prin lipsă de naturalețe, artificialitate; afectare². 2. Formalism în realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanică și repetată a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniérisme.

DOOM

manierísm (-ni-e-) s. n.

manierist
MANIERÍST, -Ă, manieriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Propriu manierismului; p. ext. șablonard. 2. Adj., s. m. și f. (Artist) adept al manierismului. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniériste.

DOOM

manieríst (-ni-e-) adj. m., s. m., pl. manieríști; adj. f., s. f. manierístă, pl. manieríste

manieriza
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizai
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizam
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizare
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizare
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. manieriza.

manierizarea
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. manieriza.

manierizară
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizarăm
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizarăți
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizase
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizasem
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizaseră
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizaserăm
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizaserăți
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizaseși
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizaseți
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizat
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizat
MANIERIZÁT, -Ă, manierizați, -te, adj. (Rar; despre artiști) Care se manifestă ca manierist. – V. manieriza.

manierizau
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizași
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizați
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizează
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizez
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizeze
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizezi
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizând
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizînd
MANIERIZÁ, manierizez, vb. I. (Rar; despre artiști) A se manifesta ca manierist. [Pr.: -ni-e-] – Manieră + suf. -iza.

manierizări
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. manieriza.

manierizării
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. manieriza.

manierizările
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. manieriza.

manierizărilor
MANIERIZÁRE, manierizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se manieriza. – V. manieriza.

maniez
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

manieze
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniezi
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

manifest
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifest
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifesta
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifesta
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifesta
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestai
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestai
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestam
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestam
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestant
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestanta
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestante
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestantei
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestantele
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestantelor
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestantul
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestantului
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestanți
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestanții
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestanților
MANIFESTÁNT, -Ă, manifestanți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o manifestație (1); demonstrant. – Din fr. manifestant.

DOOM

manifestántă s. f., g.-d. art. manifestántei; pl. manifestánte

manifestare
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestare
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestare
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

DOOM

manifestáre s. f., g.-d. art. manifestắrii; pl. manifestắri

manifestarea
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

DOOM

manifestáre s. f., g.-d. art. manifestắrii; pl. manifestắri

manifestară
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestară
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestarăm
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestarăm
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestarăți
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestarăți
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestase
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestase
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestasem
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestasem
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestaseră
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestaseră
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestaserăm
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestaserăm
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestaserăți
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestaserăți
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestaseși
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestaseși
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestaseți
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestaseți
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestat
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestat
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestat
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestau
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestau
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestași
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestași
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestați
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestați
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestația
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifestație
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifestației
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifestații
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifestațiile
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifestațiilor
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifestațiune
MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca expresie a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

DOOM

manifestáție (-ți-e) s. f., art. manifestáția (-ți-a), g.-d. art. manifestáției; pl. manifestáții, art. manifestáțiile (-ți-i-)

manifeste
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifeste
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestează
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestei
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifestele
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifestelor
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifestez
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifesteze
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestezi
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestul
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifestului
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifestând
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestând
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestînd
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifestînd
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

DOOM

manifestá² (a ~) (a participa la o manifestație) vb., ind. prez. 3 manifesteáză

manifestări
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

DOOM

manifestáre s. f., g.-d. art. manifestắrii; pl. manifestắri

manifestării
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

DOOM

manifestáre s. f., g.-d. art. manifestắrii; pl. manifestắri

manifestările
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

DOOM

manifestáre s. f., g.-d. art. manifestắrii; pl. manifestắri

manifestărilor
MANIFESTÁRE, manifestări, s. f. Acțiunea de a (se) manifesta și rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, acțiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalității etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Acțiune, fapt prin care cineva sau ceva își manifestă existența, activitatea; p. ext. realizare, înfăptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

DOOM

manifestáre s. f., g.-d. art. manifestắrii; pl. manifestắri

manifești
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifești
MANIFESTÁ, (1, 2) manifést, (3) manifestez, vb. I. 1. Tranz. A exprima, a arăta, prin comportare, prin atitudine etc., un sentiment, o tendință. 2. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a (se) arăta. 3. Intranz. A face o manifestație, a participa la o manifestație; a demonstra. – Din fr. manifester.

manifeștii
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifeștilor
MANIFÉST, -Ă, manifești, -ste, s. n., adj. 1. S. n. Declarație prin care șeful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literară etc. își fac cunoscute în mod public programul, hotărârile, concepțiile, intențiile etc.; text cu conținut politic, răspândit pentru a determina acțiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vădit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fățiș. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.

DOOM

manifést² s. n., pl. maniféste

manifold
MANIFÓLD s.n. 1. (Anglicism) Carnet de note, de facturi etc. cu cotor. 2. (Tehn.) Colector; conductă de aducție. ♦ Claviatură. [< engl., fr. manifold].

manifolde
MANIFÓLD s.n. 1. (Anglicism) Carnet de note, de facturi etc. cu cotor. 2. (Tehn.) Colector; conductă de aducție. ♦ Claviatură. [< engl., fr. manifold].

manifoldele
MANIFÓLD s.n. 1. (Anglicism) Carnet de note, de facturi etc. cu cotor. 2. (Tehn.) Colector; conductă de aducție. ♦ Claviatură. [< engl., fr. manifold].

manifoldelor
MANIFÓLD s.n. 1. (Anglicism) Carnet de note, de facturi etc. cu cotor. 2. (Tehn.) Colector; conductă de aducție. ♦ Claviatură. [< engl., fr. manifold].

manifoldul
MANIFÓLD s.n. 1. (Anglicism) Carnet de note, de facturi etc. cu cotor. 2. (Tehn.) Colector; conductă de aducție. ♦ Claviatură. [< engl., fr. manifold].

manifoldului
MANIFÓLD s.n. 1. (Anglicism) Carnet de note, de facturi etc. cu cotor. 2. (Tehn.) Colector; conductă de aducție. ♦ Claviatură. [< engl., fr. manifold].

manihean
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

manihean
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheana
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheana
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheane
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheane
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanei
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanei
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanele
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanele
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanelor
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanelor
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheani
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheani
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanii
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanii
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanilor
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanilor
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanul
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanul
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanului
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

maniheanului
MANIHEÁN, -Ă adj. Referitor la maniheism; maniheist. // s.m. și f. Adept al maniheismului; maniheu. [Pron. -he-an. / < fr. manichéen].

manihee
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheea
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheei
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheele
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheelor
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

manihei
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheii
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheilor
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheism
MANIHEÍSM s. n. Mișcare religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului. – Din fr. manichéisme.

DOOM

maniheísm s. n.

maniheismul
MANIHEÍSM s. n. Mișcare religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului. – Din fr. manichéisme.

DOOM

maniheísm s. n.

maniheismului
MANIHEÍSM s. n. Mișcare religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului. – Din fr. manichéisme.

DOOM

maniheísm s. n.

maniheist
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheist
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheista
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheista
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiste
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiste
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistei
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistei
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistele
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistele
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistelor
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistelor
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistul
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistul
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistului
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheistului
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiști
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiști
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiștii
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiștii
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiștilor
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheiștilor
MANIHEÍST, -Ă, maniheiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maniheismului. [Pr.: -he-ist] – Din fr. manichéiste.

DOOM

*maniheíst adj. m., s. m., pl. maniheíști; adj. f., s. f. maniheístă, pl. maniheíste

maniheu
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheul
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

maniheului
MANIHÉU s.m. și f. Manihean. [Cf. it. manicheo, lat.t. manichaeus].

manii
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

manii
MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

DOOM

máni-máni v. máni

manii
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

DOOM

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

maniile
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

DOOM

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

maniilor
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară. – Din ngr. manía, fr. manie.

DOOM

maníe s. f., art. manía, g.-d. art. maníei; pl. maníi, art. maníile

maniind
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

DOOM

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

manila
MANÍLA s. f. Fibră textilă extrasă din frunzele unei plante exotice (Musa textilis), folosită la fabricarea frânghiilor, a sforilor și a unor pânzeturi. – Din fr. manille.

DOOM

*Maníla (oraș) s. propriu f., g.-d. Manílei

manile
MANÍLA s. f. Fibră textilă extrasă din frunzele unei plante exotice (Musa textilis), folosită la fabricarea frânghiilor, a sforilor și a unor pânzeturi. – Din fr. manille.

DOOM

*Maníla (oraș) s. propriu f., g.-d. Manílei

manilei
MANÍLA s. f. Fibră textilă extrasă din frunzele unei plante exotice (Musa textilis), folosită la fabricarea frânghiilor, a sforilor și a unor pânzeturi. – Din fr. manille.

DOOM

*Maníla (oraș) s. propriu f., g.-d. Manílei

manilor
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

manilor
MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

DOOM

máni-máni v. máni

manilovism
MANILOVÍSM s. n. Atitudine pasivă față de realitate, dominată de sentimentalism și de visare deșartă. – Manilov (n. pr.) + suf. -ism (după rus. manilovșcina).

DOOM

manilovísm s. n.

manilovismul
MANILOVÍSM s. n. Atitudine pasivă față de realitate, dominată de sentimentalism și de visare deșartă. – Manilov (n. pr.) + suf. -ism (după rus. manilovșcina).

DOOM

manilovísm s. n.

manilovismului
MANILOVÍSM s. n. Atitudine pasivă față de realitate, dominată de sentimentalism și de visare deșartă. – Manilov (n. pr.) + suf. -ism (după rus. manilovșcina).

DOOM

manilovísm s. n.

manioc
MANIÓC s. m. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

DOOM

manióc (-ni-oc) s. m.

manioci
MANIÓC s. m. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

DOOM

manióc (-ni-oc) s. m.

maniocii
MANIÓC s. m. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

DOOM

manióc (-ni-oc) s. m.

maniocilor
MANIÓC s. m. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

DOOM

manióc (-ni-oc) s. m.

maniocul
MANIÓC s. m. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

DOOM

manióc (-ni-oc) s. m.

maniocului
MANIÓC s. m. Plantă erbacee tropicală, din ale cărei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapiocă. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

DOOM

manióc (-ni-oc) s. m.

manipul
MANÍPUL s.n. Subunitate a armatei romane, care intra în componența cohortei. [< lat. manipulus].

manipula
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulai
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulam
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulant
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulanta
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulante
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulantei
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulantele
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulantelor
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulantul
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulantului
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulanți
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulanții
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulanților
MANIPULÁNT, -Ă, manipulanți, -te, s. m. și f. Persoană care mânuiește comenzile unor mașini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc.; manipulator (3). ♦ Spec. Persoană care conduce un tramvai; vatman. – Din germ. Manipulant.

DOOM

manipulántă s. f., g.-d. art. manipulántei; pl. manipulánte

manipulare
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulare
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

DOOM

manipuláre s. f., g.-d. art. manipulắrii; pl. manipulắri

manipularea
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

DOOM

manipuláre s. f., g.-d. art. manipulắrii; pl. manipulắri

manipulară
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipularăm
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipularăți
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulase
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulasem
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulaseră
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulaserăm
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulaserăți
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulaseși
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulaseți
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulat
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulat
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. – Din fr. manipuler.

manipulatoare
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatoarea
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatoarei
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatoarele
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatoarelor
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulator
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatori
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatorii
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatorilor
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatorul
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulatorului
MANIPULATÓR, -OÁRE, manipulatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Aparat cu care se apucă și se manipulează piesele calde într-o uzină sau într-un atelier. 2. S. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se stabilește sau se întrerupe circuitul electric la transmiterea semnalelor telegrafice. 3. S. m. și f. Manipulant. – Din fr. manipulateur.

DOOM

manipulatór² (aparat) s. n., pl. manipulatoáre

manipulau
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulași
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulați
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulația
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipulație
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipulației
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipulații
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipulațiile
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipulațiilor
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipulațiune
MANIPULAȚIÚNE s. f. v. manipulație.

DOOM

manipuláție (-ți-e) s. f., art. manipuláția (-ți-a), g.-d. art. manipuláției; pl. manipuláții, art. manipuláțiile (-ți-i-)

manipule
MANÍPUL s.n. Subunitate a armatei romane, care intra în componența cohortei. [< lat. manipulus].

manipulează
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulele
MANÍPUL s.n. Subunitate a armatei romane, care intra în componența cohortei. [< lat. manipulus].

manipulelor
MANÍPUL s.n. Subunitate a armatei romane, care intra în componența cohortei. [< lat. manipulus].

manipulez
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipuleze
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulezi
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulul
MANÍPUL s.n. Subunitate a armatei romane, care intra în componența cohortei. [< lat. manipulus].

manipulului
MANÍPUL s.n. Subunitate a armatei romane, care intra în componența cohortei. [< lat. manipulus].

manipulând
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulînd
MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler.

DOOM

manipulá (a ~) vb., ind. prez. 3 manipuleáză

manipulări
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

DOOM

manipuláre s. f., g.-d. art. manipulắrii; pl. manipulắri

manipulării
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

DOOM

manipuláre s. f., g.-d. art. manipulắrii; pl. manipulắri

manipulările
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

DOOM

manipuláre s. f., g.-d. art. manipulắrii; pl. manipulắri

manipulărilor
MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.

DOOM

manipuláre s. f., g.-d. art. manipulắrii; pl. manipulắri

manita
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitare
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitare
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.

manitarea
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.

manitară
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitase
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitaseră
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitat
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitat
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitata
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitate
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitatei
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitatele
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitatelor
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitatul
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitatului
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitau
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitați
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitații
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitaților
MANITÁT, -Ă, manitați, -te, adj. Care s-a alterat sub acțiunea unor bacterii specifice. – V. manita.

manitează
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

maniteze
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitând
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manitînd
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manită
MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.

manitări
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.

manitării
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.

manitările
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.

manitărilor
MANITÁRE, manitări, s. f. Acțiunea de a se manita. – V. manita.

maniul
MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

DOOM

máni-máni v. máni

maniului
MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

DOOM

máni-máni v. máni

manivela
MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

DOOM

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle

manivele
MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

DOOM

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle

manivelei
MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

DOOM

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle

manivelele
MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

DOOM

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle

manivelelor
MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

DOOM

manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle

manișca
MANÍȘCĂ, maniște, s. f. (Înv.) Plastron (brodat), de obicei de culoare albă, la cămășile bărbătești. – Din rus. manișka.

DOOM

maníșcă (înv.) s. f., g.-d. art. maníștei; pl. maníște

maniște
MANÍȘCĂ, maniște, s. f. (Înv.) Plastron (brodat), de obicei de culoare albă, la cămășile bărbătești. – Din rus. manișka.

DOOM

maníșcă (înv.) s. f., g.-d. art. maníștei; pl. maníște

maniștei
MANÍȘCĂ, maniște, s. f. (Înv.) Plastron (brodat), de obicei de culoare albă, la cămășile bărbătești. – Din rus. manișka.

DOOM

maníșcă (înv.) s. f., g.-d. art. maníștei; pl. maníște

maniștele
MANÍȘCĂ, maniște, s. f. (Înv.) Plastron (brodat), de obicei de culoare albă, la cămășile bărbătești. – Din rus. manișka.

DOOM

maníșcă (înv.) s. f., g.-d. art. maníștei; pl. maníște

maniștelor
MANÍȘCĂ, maniște, s. f. (Înv.) Plastron (brodat), de obicei de culoare albă, la cămășile bărbătești. – Din rus. manișka.

DOOM

maníșcă (înv.) s. f., g.-d. art. maníștei; pl. maníște

maniță
MANÍȚĂ s. f. (Învechit) Stofă groasă din care se făceau odinioară anterie și rochii. Nu va purta niciodată rochii de maniță și de bogasiu. FILIMON, C. 209.

manjabil
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabila
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabile
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabilei
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabilele
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabilelor
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabili
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabilii
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabililor
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabilul
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

manjabilului
MANJÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care se poate mânca. [Cf. fr. mangeable].

mankurtizare
MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.

mano
MANO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) densitate”, „de densitate”, „presiune”. [< fr., it. mano-, cf. gr. manos – puțin dens, subțire, rar].

manograf
MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

DOOM

manográf (-no-graf) s. n., pl. manográfe

manografe
MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

DOOM

manográf (-no-graf) s. n., pl. manográfe

manografele
MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

DOOM

manográf (-no-graf) s. n., pl. manográfe

manografelor
MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

DOOM

manográf (-no-graf) s. n., pl. manográfe

manograful
MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

DOOM

manográf (-no-graf) s. n., pl. manográfe

manografului
MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

DOOM

manográf (-no-graf) s. n., pl. manográfe

manometre
MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

DOOM

manométru (-me-tru) s. n., art. manométrul; pl. manométre

manometrele
MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

DOOM

manométru (-me-tru) s. n., art. manométrul; pl. manométre

manometrelor
MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

DOOM

manométru (-me-tru) s. n., art. manométrul; pl. manométre

manometria
MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

DOOM

manometríe (-me-tri-) s. f., art. manometría, g.-d. manometríi, art. manometríei

manometric
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometrica
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometrice
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricei
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricele
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricelor
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometrici
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricii
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricilor
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricul
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometricului
MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

DOOM

manométric (-me-tric) adj. m., pl. manométrici; f. manométrică, pl. manométrice

manometrie
MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

DOOM

manometríe (-me-tri-) s. f., art. manometría, g.-d. manometríi, art. manometríei

manometriei
MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

DOOM

manometríe (-me-tri-) s. f., art. manometría, g.-d. manometríi, art. manometríei

manometrii
MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

DOOM

manometríe (-me-tri-) s. f., art. manometría, g.-d. manometríi, art. manometríei

manometriile
MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

DOOM

manometríe (-me-tri-) s. f., art. manometría, g.-d. manometríi, art. manometríei

manometriilor
MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

DOOM

manometríe (-me-tri-) s. f., art. manometría, g.-d. manometríi, art. manometríei

manometru
MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

DOOM

manométru (-me-tru) s. n., art. manométrul; pl. manométre

manometrul
MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

DOOM

manométru (-me-tru) s. n., art. manométrul; pl. manométre

manometrului
MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

DOOM

manométru (-me-tru) s. n., art. manométrul; pl. manométre

manopera
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

DOOM

!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manóperei; pl. manópere

manopere
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

DOOM

!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manóperei; pl. manópere

manoperei
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

DOOM

!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manóperei; pl. manópere

manoperele
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

DOOM

!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manóperei; pl. manópere

manoperelor
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

DOOM

!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manóperei; pl. manópere

manotermograf
MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manothermographe.

manotermografe
MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manothermographe.

manotermografele
MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manothermographe.

manotermografelor
MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manothermographe.

manotermograful
MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manothermographe.

manotermografului
MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manothermographe.

manoza
MANÓZĂ s.f. Hidrat de carbon care se extrage din fructul unui palmier sudamerican. [< fr. mannose].

manoze
MANÓZĂ s.f. Hidrat de carbon care se extrage din fructul unui palmier sudamerican. [< fr. mannose].

manozei
MANÓZĂ s.f. Hidrat de carbon care se extrage din fructul unui palmier sudamerican. [< fr. mannose].

mansarda
MANSÁRDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi locuibile, așezate imediat sub acoperiș (având tavanul și pereții oblici sau neregulați); etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. – Din fr. mansarde.

DOOM

mansárdă s. f., g.-d. art. mansárdei; pl. mansárde

mansardare
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder.

DOOM

sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză

mansardat
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardata
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardate
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardatei
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardatele
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardatelor
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardatul
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardatului
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardați
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardații
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansardaților
MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

DOOM

mansardát adj. m., pl. mansardáți; f. mansardátă, pl. mansardáte

mansarde
MANSÁRDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi locuibile, așezate imediat sub acoperiș (având tavanul și pereții oblici sau neregulați); etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. – Din fr. mansarde.

DOOM

mansárdă s. f., g.-d. art. mansárdei; pl. mansárde

mansardei
MANSÁRDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi locuibile, așezate imediat sub acoperiș (având tavanul și pereții oblici sau neregulați); etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. – Din fr. mansarde.

DOOM

mansárdă s. f., g.-d. art. mansárdei; pl. mansárde

mansardele
MANSÁRDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi locuibile, așezate imediat sub acoperiș (având tavanul și pereții oblici sau neregulați); etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. – Din fr. mansarde.

DOOM

mansárdă s. f., g.-d. art. mansárdei; pl. mansárde

mansardelor
MANSÁRDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi locuibile, așezate imediat sub acoperiș (având tavanul și pereții oblici sau neregulați); etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. – Din fr. mansarde.

DOOM

mansárdă s. f., g.-d. art. mansárdei; pl. mansárde

mansio
MÁNSIO s.n. (Ant.) Loc de popas pentru călători și curieri oficiali de-a lungul unui drum în lumea romană. [Pron. -si-o. / < lat. mansio].

mansuet
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansueta
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansuete
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansuetei
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansuetele
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansuetelor
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansuetudine
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

DOOM

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii

mansuetudinea
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

DOOM

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii

mansuetudini
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

DOOM

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii

mansuetudinii
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

DOOM

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii

mansuetul
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansuetului
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansueți
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansueții
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansueților
MANSUÉT, -Ă adj. (Liv.) Blând, indulgent, bun. [Pron. -su-et. / < lat. mansuetus, it. mansueto, cf. fr. mansuet].

DOOM

mansuét (livr.) (-su-et) adj. m., pl. mansuéți; f. mansuétă, pl. mansuéte

mansup
MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansıp.

DOOM

mansúp (înv.) s. n., pl. mansúpuri

mansupul
MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansıp.

DOOM

mansúp (înv.) s. n., pl. mansúpuri

mansupului
MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansıp.

DOOM

mansúp (înv.) s. n., pl. mansúpuri

mansupuri
MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansıp.

DOOM

mansúp (înv.) s. n., pl. mansúpuri

mansupurile
MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansıp.

DOOM

mansúp (înv.) s. n., pl. mansúpuri

mansupurilor
MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansıp.

DOOM

mansúp (înv.) s. n., pl. mansúpuri

mant
-MÁNT Element secund de compunere savantă cu semnificația „ghicitor”. [< it. -mante, cf. gr. mantis – ghicitor].

manta
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

DOOM

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

manta
MANTÁ s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). [< fr. manteau].

manta
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mantale
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

DOOM

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mantale
mantale pron. pers. (glum.) mata, dumneata.

mantalei
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

DOOM

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mantalele
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

DOOM

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mantalelor
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

DOOM

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mantaua
MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

DOOM

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mante
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mantei
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mantel
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

DOOM

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantela
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

DOOM

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantele
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mantele
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

DOOM

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantelei
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

DOOM

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantelele
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

DOOM

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantelelor
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

DOOM

mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle

mantelet
MANTELÉT s.n. (Mil.) Adăpost ușor, făcut de obicei din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor etc. [Var. manteletă s.f. / cf. fr. mantelet, it. mantelletto].

mantelete
MANTELÉT s.n. (Mil.) Adăpost ușor, făcut de obicei din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor etc. [Var. manteletă s.f. / cf. fr. mantelet, it. mantelletto].

manteletele
MANTELÉT s.n. (Mil.) Adăpost ușor, făcut de obicei din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor etc. [Var. manteletă s.f. / cf. fr. mantelet, it. mantelletto].

manteletelor
MANTELÉT s.n. (Mil.) Adăpost ușor, făcut de obicei din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor etc. [Var. manteletă s.f. / cf. fr. mantelet, it. mantelletto].

manteletul
MANTELÉT s.n. (Mil.) Adăpost ușor, făcut de obicei din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor etc. [Var. manteletă s.f. / cf. fr. mantelet, it. mantelletto].

manteletului
MANTELÉT s.n. (Mil.) Adăpost ușor, făcut de obicei din lemn, folosit în apărarea sau la atacul locurilor întărite, al fortărețelor etc. [Var. manteletă s.f. / cf. fr. mantelet, it. mantelletto].

manteletă
MANTELÉTĂ s.f. v. mantelet.

mantelor
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

manteluța
MANTELÚȚĂ, manteluțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui mantelă. – Mantelă + suf. -uță.

DOOM

mantelúță (înv.) s. f., g.-d. art. mantelúței; pl. mantelúțe

manteluțe
MANTELÚȚĂ, manteluțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui mantelă. – Mantelă + suf. -uță.

DOOM

mantelúță (înv.) s. f., g.-d. art. mantelúței; pl. mantelúțe

manteluței
MANTELÚȚĂ, manteluțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui mantelă. – Mantelă + suf. -uță.

DOOM

mantelúță (înv.) s. f., g.-d. art. mantelúței; pl. mantelúțe

manteluțele
MANTELÚȚĂ, manteluțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui mantelă. – Mantelă + suf. -uță.

DOOM

mantelúță (înv.) s. f., g.-d. art. mantelúței; pl. mantelúțe

manteluțelor
MANTELÚȚĂ, manteluțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui mantelă. – Mantelă + suf. -uță.

DOOM

mantelúță (înv.) s. f., g.-d. art. mantelúței; pl. mantelúțe

mantia
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)

mantica
MÁNTICĂ s. f. Prezicere a viitorului pornind de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomenele naturale etc. – Din it. mantica, fr. mantique.

mantici
MÁNTICĂ s. f. Prezicere a viitorului pornind de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomenele naturale etc. – Din it. mantica, fr. mantique.

manticii
MÁNTICĂ s. f. Prezicere a viitorului pornind de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomenele naturale etc. – Din it. mantica, fr. mantique.

mantică
mantícă s. f. – Grăsime, unt. Cuvînt dubios, citat numai de Damé. Dacă a circulat într-adevăr, trebuie să se explice prin it. manteca (REW 5326; Corominas, III, 242).

mantie
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)

mantiei
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)

mantii
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)

mantiile
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)

mantiilor
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

DOOM

mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)

mantila
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.

DOOM

mantílă (înv.) s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle

mantile
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.

DOOM

mantílă (înv.) s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle

mantilei
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.

DOOM

mantílă (înv.) s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle

mantilele
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.

DOOM

mantílă (înv.) s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle

mantilelor
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.

DOOM

mantílă (înv.) s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle

mantinela
MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

DOOM

mantinélă s. f., g.-d. art. mantinélei; pl. mantinéle

mantinele
MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

DOOM

mantinélă s. f., g.-d. art. mantinélei; pl. mantinéle

mantinelei
MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

DOOM

mantinélă s. f., g.-d. art. mantinélei; pl. mantinéle

mantinelele
MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

DOOM

mantinélă s. f., g.-d. art. mantinélei; pl. mantinéle

mantinelelor
MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

DOOM

mantinélă s. f., g.-d. art. mantinélei; pl. mantinéle

mantisa
MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse.

DOOM

mantísă s. f., g.-d. art. mantísei; pl. mantíse

mantise
MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse.

DOOM

mantísă s. f., g.-d. art. mantísei; pl. mantíse

mantisei
MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse.

DOOM

mantísă s. f., g.-d. art. mantísei; pl. mantíse

mantisele
MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse.

DOOM

mantísă s. f., g.-d. art. mantísei; pl. mantíse

mantiselor
MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse.

DOOM

mantísă s. f., g.-d. art. mantísei; pl. mantíse

manto
Manto, fiica prorocului Tiresias. După cucerirea cetății Thebae de către epigoni, Manto și-a însoțit tatăl, bătrîn și orb, în probegie către Delphi. Tiresias n-a apucat să ajungă însă acolo, căci a murit pe drum. Manto, în schimb, s-a stabilit la Delphi, unde a studiat multă vreme arta prorocirilor. Cu zeul Apollo a avut un fiu, Mopsus, vestit și el, la rîndul lui, ca proroc (v. și Mopsus).

mantou
MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

DOOM

mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri

mantoul
MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

DOOM

mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri

mantoului
MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

DOOM

mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri

mantouri
MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

DOOM

mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri

mantourile
MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

DOOM

mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri

mantourilor
MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

DOOM

mantóu s. n., art. mantóul; pl. mantóuri

mantra
MÁNTRA, mantra, s. f. Formulă sacră cu valoare magică și educativă, în unele practici și religii orientale (yoga, budism, hinduism, tantrism). – Din fr. mantra.

DOOM

mántra s. f., g.-d. art. mántrei; pl. mántra

mantre
MÁNTRA, mantra, s. f. Formulă sacră cu valoare magică și educativă, în unele practici și religii orientale (yoga, budism, hinduism, tantrism). – Din fr. mantra.

DOOM

mántra s. f., g.-d. art. mántrei; pl. mántra

mantrei
MÁNTRA, mantra, s. f. Formulă sacră cu valoare magică și educativă, în unele practici și religii orientale (yoga, budism, hinduism, tantrism). – Din fr. mantra.

DOOM

mántra s. f., g.-d. art. mántrei; pl. mántra

manual
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manuala
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manuale
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualei
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualele
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualelor
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manuali
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualii
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualilor
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualul
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manualului
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesii) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

DOOM

manuál² (-nu-al) s. n., pl. manuále

manuală
manuală, manuale s. f. (tox.) seringă hipodermică folosită pentru injectarea intravenoasă a drogurilor.

manubalista
MANUBALÍSTĂ s.f. Un fel de arbaletă. [< lat. manuballista, cf. lat. manus – mână, gr. ballein – a arunca].

manubaliste
MANUBALÍSTĂ s.f. Un fel de arbaletă. [< lat. manuballista, cf. lat. manus – mână, gr. ballein – a arunca].

manubalistei
MANUBALÍSTĂ s.f. Un fel de arbaletă. [< lat. manuballista, cf. lat. manus – mână, gr. ballein – a arunca].

manubalistele
MANUBALÍSTĂ s.f. Un fel de arbaletă. [< lat. manuballista, cf. lat. manus – mână, gr. ballein – a arunca].

manubalistelor
MANUBALÍSTĂ s.f. Un fel de arbaletă. [< lat. manuballista, cf. lat. manus – mână, gr. ballein – a arunca].

manubrii
MANÚBRIU s. n. 1. (Zool.) Formație tubulară a corpului meduzelor, unde se află orificiul buco-anal. 2. Structură anatomică care are formă de mâner. – Din fr., lat. manubrium.

DOOM

manúbriu [briu pron. briu] (-nu-briu) s. n., art. manúbriul

manubriile
MANÚBRIU s. n. 1. (Zool.) Formație tubulară a corpului meduzelor, unde se află orificiul buco-anal. 2. Structură anatomică care are formă de mâner. – Din fr., lat. manubrium.

DOOM

manúbriu [briu pron. briu] (-nu-briu) s. n., art. manúbriul

manubriilor
MANÚBRIU s. n. 1. (Zool.) Formație tubulară a corpului meduzelor, unde se află orificiul buco-anal. 2. Structură anatomică care are formă de mâner. – Din fr., lat. manubrium.

DOOM

manúbriu [briu pron. briu] (-nu-briu) s. n., art. manúbriul

manubriu
MANÚBRIU s. n. 1. (Zool.) Formație tubulară a corpului meduzelor, unde se află orificiul buco-anal. 2. Structură anatomică care are formă de mâner. – Din fr., lat. manubrium.

DOOM

manúbriu [briu pron. briu] (-nu-briu) s. n., art. manúbriul

manubriul
MANÚBRIU s. n. 1. (Zool.) Formație tubulară a corpului meduzelor, unde se află orificiul buco-anal. 2. Structură anatomică care are formă de mâner. – Din fr., lat. manubrium.

DOOM

manúbriu [briu pron. briu] (-nu-briu) s. n., art. manúbriul

manubriului
MANÚBRIU s. n. 1. (Zool.) Formație tubulară a corpului meduzelor, unde se află orificiul buco-anal. 2. Structură anatomică care are formă de mâner. – Din fr., lat. manubrium.

DOOM

manúbriu [briu pron. briu] (-nu-briu) s. n., art. manúbriul

manuela
Manuela s, pr. (iron.) onanie, masturbare.

manuelin
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelina
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manueline
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinei
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinele
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinelor
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelini
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinii
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinilor
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinul
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manuelinului
MANUELÍN adj. n. Stil manuelin = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [< fr. manuélin].

DOOM

!manuelín (-nu-e-) adj. m.; f. manuelínă, pl. manuelíne

manufactura
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufactura
MANUFACTÚRĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

DOOM

manufactúră s. f., g.-d. art. manufactúrii; pl. manufactúri

manufacturai
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturam
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturare
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturare
MANUFACTURÁRE, manufacturări, s. f. Acțiunea de a manufactura și rezultatul ei. – V. manufactura.

DOOM

manufacturáre s. f., g.-d. art. manufacturắrii; pl. manufacturắri

manufacturarea
MANUFACTURÁRE, manufacturări, s. f. Acțiunea de a manufactura și rezultatul ei. – V. manufactura.

DOOM

manufacturáre s. f., g.-d. art. manufacturắrii; pl. manufacturắri

manufacturară
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturarăm
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturarăți
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturase
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturasem
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturaseră
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturaserăm
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturaserăți
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturaseși
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturaseți
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturat
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturat
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturata
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturate
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturatei
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturatele
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturatelor
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturatul
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturatului
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturau
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturași
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturați
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturați
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturații
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturaților
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

manufacturează
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturez
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufactureze
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturezi
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturi
MANUFACTÚRĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

DOOM

manufactúră s. f., g.-d. art. manufactúrii; pl. manufactúri

manufacturier
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturier
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturiera
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturiera
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturiere
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturiere
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierei
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierei
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierele
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierele
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierelor
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierelor
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturieri
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturieri
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierii
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierii
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierilor
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierilor
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierul
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierul
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierului
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturierului
MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

DOOM

!manufacturiér (-ri-er) adj. m., pl. manufacturiéri; f. manufacturiéră, pl. manufacturiére

manufacturii
MANUFACTÚRĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

DOOM

manufactúră s. f., g.-d. art. manufactúrii; pl. manufactúri

manufacturile
MANUFACTÚRĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

DOOM

manufactúră s. f., g.-d. art. manufactúrii; pl. manufactúri

manufacturilor
MANUFACTÚRĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

DOOM

manufactúră s. f., g.-d. art. manufactúrii; pl. manufactúri

manufacturând
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturînd
MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.

DOOM

manufacturá (a ~) vb., ind. prez. 3 manufactureáză

manufacturări
MANUFACTURÁRE, manufacturări, s. f. Acțiunea de a manufactura și rezultatul ei. – V. manufactura.

DOOM

manufacturáre s. f., g.-d. art. manufacturắrii; pl. manufacturắri

manufacturării
MANUFACTURÁRE, manufacturări, s. f. Acțiunea de a manufactura și rezultatul ei. – V. manufactura.

DOOM

manufacturáre s. f., g.-d. art. manufacturắrii; pl. manufacturắri

manufacturările
MANUFACTURÁRE, manufacturări, s. f. Acțiunea de a manufactura și rezultatul ei. – V. manufactura.

DOOM

manufacturáre s. f., g.-d. art. manufacturắrii; pl. manufacturắri

manufacturărilor
MANUFACTURÁRE, manufacturări, s. f. Acțiunea de a manufactura și rezultatul ei. – V. manufactura.

DOOM

manufacturáre s. f., g.-d. art. manufacturắrii; pl. manufacturắri

manul
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

manul
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

manului
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

manului
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].

manumis
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumisa
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumise
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumisei
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumisele
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumiselor
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumisie
MANUMÍSIE s.f. v. manumisiune.

manumisiune
MANUMISIÚNE s.f. Eliberare (legală) a unui sclav sau a unui șerb. [Pron. -si-u-, var. manumisie s.f. / cf. lat. manumissio, cf. fr. manumission].

DOOM

manumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. manumisiúnii

manumisiunea
MANUMISIÚNE s.f. Eliberare (legală) a unui sclav sau a unui șerb. [Pron. -si-u-, var. manumisie s.f. / cf. lat. manumissio, cf. fr. manumission].

DOOM

manumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. manumisiúnii

manumisiuni
MANUMISIÚNE s.f. Eliberare (legală) a unui sclav sau a unui șerb. [Pron. -si-u-, var. manumisie s.f. / cf. lat. manumissio, cf. fr. manumission].

DOOM

manumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. manumisiúnii

manumisiunii
MANUMISIÚNE s.f. Eliberare (legală) a unui sclav sau a unui șerb. [Pron. -si-u-, var. manumisie s.f. / cf. lat. manumissio, cf. fr. manumission].

DOOM

manumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. manumisiúnii

manumisiunile
MANUMISIÚNE s.f. Eliberare (legală) a unui sclav sau a unui șerb. [Pron. -si-u-, var. manumisie s.f. / cf. lat. manumissio, cf. fr. manumission].

DOOM

manumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. manumisiúnii

manumisiunilor
MANUMISIÚNE s.f. Eliberare (legală) a unui sclav sau a unui șerb. [Pron. -si-u-, var. manumisie s.f. / cf. lat. manumissio, cf. fr. manumission].

DOOM

manumisiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. manumisiúnii

manumisul
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumisului
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumiși
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumișii
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manumișilor
MANUMÍS, -Ă adj., s.m. și f. Eliberat din sclavie, dezrobit. [< lat. manumissus, cf. fr. manumis].

manuscript
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscris
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrisa
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrise
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrisei
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrisele
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscriselor
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrisul
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrisului
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscriși
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrișii
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manuscrișilor
MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte, lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] – Din lat. manuscriptus (după scris).

DOOM

!manuscrís² (-nus-cris/-nu-scris) s. n., pl. manuscríse; abr. ms.

manutanța
MANUTENȚIÚNE s. f. v. manutanță.

DOOM

manutánță s. f., g.-d. art. manutánței; pl. manutánțe

manutanțe
MANUTENȚIÚNE s. f. v. manutanță.

DOOM

manutánță s. f., g.-d. art. manutánței; pl. manutánțe

manutanței
MANUTENȚIÚNE s. f. v. manutanță.

DOOM

manutánță s. f., g.-d. art. manutánței; pl. manutánțe

manutanțele
MANUTENȚIÚNE s. f. v. manutanță.

DOOM

manutánță s. f., g.-d. art. manutánței; pl. manutánțe

manutanțelor
MANUTENȚIÚNE s. f. v. manutanță.

DOOM

manutánță s. f., g.-d. art. manutánței; pl. manutánțe

manutențiune
MANUTENȚIÚNE s. f. v. manutanță.

DOOM

manutánță s. f., g.-d. art. manutánței; pl. manutánțe

manușu
manușu s. invar. (deț.) milițian.

manșa
MÁNȘĂ², manșe, s. f. Fiecare dintre etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.). – Din fr. manche.

DOOM

mánșă s. f., art. mánșa, g.-d. art. mánșei; pl. mánșe

manșe
MÁNȘĂ², manșe, s. f. Fiecare dintre etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.). – Din fr. manche.

DOOM

mánșă s. f., art. mánșa, g.-d. art. mánșei; pl. mánșe

manșei
MÁNȘĂ², manșe, s. f. Fiecare dintre etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.). – Din fr. manche.

DOOM

mánșă s. f., art. mánșa, g.-d. art. mánșei; pl. mánșe

manșele
MÁNȘĂ², manșe, s. f. Fiecare dintre etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.). – Din fr. manche.

DOOM

mánșă s. f., art. mánșa, g.-d. art. mánșei; pl. mánșe

manșelor
MÁNȘĂ², manșe, s. f. Fiecare dintre etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.). – Din fr. manche.

DOOM

mánșă s. f., art. mánșa, g.-d. art. mánșei; pl. mánșe

manșeta
MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Marginea de jos, răsfrântă, a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

DOOM

manșétă s. f., g.-d. art. manșétei; pl. manșéte

manșete
MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Marginea de jos, răsfrântă, a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

DOOM

manșétă s. f., g.-d. art. manșétei; pl. manșéte

manșetei
MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Marginea de jos, răsfrântă, a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

DOOM

manșétă s. f., g.-d. art. manșétei; pl. manșéte

manșetele
MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Marginea de jos, răsfrântă, a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

DOOM

manșétă s. f., g.-d. art. manșétei; pl. manșéte

manșetelor
MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Marginea de jos, răsfrântă, a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

DOOM

manșétă s. f., g.-d. art. manșétei; pl. manșéte

manșoane
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

DOOM

manșón s. n., pl. manșoáne

manșoanele
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

DOOM

manșón s. n., pl. manșoáne

manșoanelor
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

DOOM

manșón s. n., pl. manșoáne

manșon
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

DOOM

manșón s. n., pl. manșoáne

manșona
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonai
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonam
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonare
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonare
MANȘONÁRE, manșonări, s. f. Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

manșonarea
MANȘONÁRE, manșonări, s. f. Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

manșonară
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonarăm
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonarăți
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonase
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonasem
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonaseră
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonaserăm
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonaserăți
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonaseși
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonaseți
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonat
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonat
MANȘONÁT, -Ă, manșonați, -te, adj. (Despre bare, țevi etc.) Care a fost îmbinat printr-un manșon (2). – V. manșona.

manșonau
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonași
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonați
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonează
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonez
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșoneze
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonezi
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonul
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

DOOM

manșón s. n., pl. manșoáne

manșonului
MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

DOOM

manșón s. n., pl. manșoáne

manșonând
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonînd
MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

manșonări
MANȘONÁRE, manșonări, s. f. Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

manșonării
MANȘONÁRE, manșonări, s. f. Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

manșonările
MANȘONÁRE, manșonări, s. f. Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

manșonărilor
MANȘONÁRE, manșonări, s. f. Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

manție
-MANȚÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „devinație”, „ghicit”, „prezicere”. [< fr. -mantie, it. -manzia, cf. gr. manteia < mantis – ghicitor, profet].

manțocărie
manțocărie, manțocării s. f. glumă, scamatorie.

maoism
MAOÍSM s. n. Gândire și practică politică inspirată de teoria marxistă a lui Mao Zedong, bazându-se pe o cale specifică de construcție a socialismului în China. [Pr.: ma-o-ism] – Din fr. maoïsme.

DOOM

*maoísm s. n.

maoismul
MAOÍSM s. n. Gândire și practică politică inspirată de teoria marxistă a lui Mao Zedong, bazându-se pe o cale specifică de construcție a socialismului în China. [Pr.: ma-o-ism] – Din fr. maoïsme.

DOOM

*maoísm s. n.

maoismului
MAOÍSM s. n. Gândire și practică politică inspirată de teoria marxistă a lui Mao Zedong, bazându-se pe o cale specifică de construcție a socialismului în China. [Pr.: ma-o-ism] – Din fr. maoïsme.

DOOM

*maoísm s. n.

maoist
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoist
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoista
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoista
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiste
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiste
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistei
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistei
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistele
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistele
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistelor
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistelor
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistul
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistul
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistului
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoistului
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiști
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiști
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiștii
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiștii
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiștilor
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maoiștilor
MAOÍST, -Ă, maoiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al maoismului. [Pr.: ma-o-ist] – Din fr. maoïste.

DOOM

*maoíst adj. m., s. m., pl. maoíști; adj. f., s. f. maoístă, pl. maoíste

maori
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la maori. – Din fr. Maori.

DOOM

!maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. maórii

maorii
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la maori. – Din fr. Maori.

DOOM

!maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. maórii

maorilor
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la maori. – Din fr. Maori.

DOOM

!maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. maórii

maoriul
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la maori. – Din fr. Maori.

DOOM

!maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. maórii

maoriule
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la maori. – Din fr. Maori.

DOOM

!maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. maórii

maoriului
MAÓRI, maori, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație băștinașă din Noua Zeelandă; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține maorilor (1), referitor la maori. – Din fr. Maori.

DOOM

!maóri (-o-ri) adj. m. și f., s. m. și f., pl. maóri, m. pl. art. maórii

mapa
MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat., it. mappa, fr. mappe.

DOOM

mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

mapamond
MAPAMÓND s. n. Planisferă, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.

DOOM

!mapamónd s. n.

mapamondul
MAPAMÓND s. n. Planisferă, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.

DOOM

!mapamónd s. n.

mapamondului
MAPAMÓND s. n. Planisferă, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.

DOOM

!mapamónd s. n.

mapamonduri
MAPAMÓND s. n. Planisferă, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.

DOOM

!mapamónd s. n.

mapamondurile
MAPAMÓND s. n. Planisferă, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.

DOOM

!mapamónd s. n.

mapamondurilor
MAPAMÓND s. n. Planisferă, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.

DOOM

!mapamónd s. n.

mape
MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat., it. mappa, fr. mappe.

DOOM

mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

mapei
MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat., it. mappa, fr. mappe.

DOOM

mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

mapele
MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat., it. mappa, fr. mappe.

DOOM

mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

mapelor
MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat., it. mappa, fr. mappe.

DOOM

mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

maquis
MAQUIS, maquis-uri, s. n. 1. Formațiune vegetală deasă, compusă din tufișuri și din arbuști veșnic verzi, caracteristică unor regiuni mediteraneene. 2. Mișcare a partizanilor francezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. [Scris și: machis. – Pr.: machí] – Cuv. fr.

DOOM

maquís (fr.) [pron. machí] (-quis) s. n., art. maquís-ul; (formații de luptă) pl. maquís-uri

maquisard
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisarda
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisarde
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisardei
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisardele
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisardelor
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisardul
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisardului
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisarzi
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisarzii
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

maquisarzilor
MAQUISÁRD, maquisarzi, s. m. Luptător din maquis (2). [Scris și: machisárd. – Pr.: machisárd] – Din fr. maquisard.

DOOM

maquisárd (fr.) [quis pron. chiz] (-qui-) s. m., pl. maquisárzi

marabu
MARABÚ, marabu, s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s. m.] – Din fr. marabout.

DOOM

!marabú s. m., art. marabúul; pl. marabú

marabut
MARABÚ, marabu, s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s. m.] – Din fr. marabout.

DOOM

!marabú s. m., art. marabúul; pl. marabú

marabuul
MARABÚ, marabu, s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s. m.] – Din fr. marabout.

DOOM

!marabú s. m., art. marabúul; pl. marabú

marabuului
MARABÚ, marabu, s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s. m.] – Din fr. marabout.

DOOM

!marabú s. m., art. marabúul; pl. marabú

marac
care-i maracu’? / taina? / țaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor?

maracana
Maracana s, pr. (deț.) 1. bază sportivă. 2. locul unde se execută instrucția disciplinară.

maracas
MARACÁS, maracase, s. n. Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

DOOM

maracás s. n., pl. maracáse

maracase
MARACÁS, maracase, s. n. Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

DOOM

maracás s. n., pl. maracáse

maracasele
MARACÁS, maracase, s. n. Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

DOOM

maracás s. n., pl. maracáse

maracaselor
MARACÁS, maracase, s. n. Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

DOOM

maracás s. n., pl. maracáse

maracasul
MARACÁS, maracase, s. n. Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

DOOM

maracás s. n., pl. maracáse

maracasului
MARACÁS, maracase, s. n. Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

DOOM

maracás s. n., pl. maracáse

maradona
Maradona s. pr. (intl.) metodă de jaf constînd în acostarea, intimidarea și percheziționarea victimei de către infractori deghizați în polițiști.

maradonist
maradonist, maradoniști s. m. infractor care își înșală victimele recurgînd la metoda „Maradona”.

marafet
MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

DOOM

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi

marafetul
MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

DOOM

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi

marafetului
MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

DOOM

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi

marafeturi
MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

DOOM

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi

marafeturile
MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

DOOM

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi

marafeturilor
MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

DOOM

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi

marama
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.

DOOM

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

marame
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.

DOOM

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

maramei
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.

DOOM

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

maramele
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.

DOOM

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

maramelor
MAHRÁMĂ s. f. v. maramă.

DOOM

marámă s. f., g.-d. art. marámei; pl. maráme

maramoi
maramoi s. m. invar. (intl., înv., peior.) evreu.

maramureșean
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșean
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșeana
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșeanca
MARAMUREȘEÁNCĂ, maramureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Maramureș. – Maramureșean + suf. -că.

DOOM

maramureșeáncă s. f., g.-d. art. maramureșéncei; pl. maramureșénce

maramureșeanco
MARAMUREȘEÁNCĂ, maramureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Maramureș. – Maramureșean + suf. -că.

DOOM

maramureșeáncă s. f., g.-d. art. maramureșéncei; pl. maramureșénce

maramureșeanul
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșeanului
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșence
MARAMUREȘEÁNCĂ, maramureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Maramureș. – Maramureșean + suf. -că.

DOOM

maramureșeáncă s. f., g.-d. art. maramureșéncei; pl. maramureșénce

maramureșencei
MARAMUREȘEÁNCĂ, maramureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Maramureș. – Maramureșean + suf. -că.

DOOM

maramureșeáncă s. f., g.-d. art. maramureșéncei; pl. maramureșénce

maramureșencele
MARAMUREȘEÁNCĂ, maramureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Maramureș. – Maramureșean + suf. -că.

DOOM

maramureșeáncă s. f., g.-d. art. maramureșéncei; pl. maramureșénce

maramureșencelor
MARAMUREȘEÁNCĂ, maramureșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Maramureș. – Maramureșean + suf. -că.

DOOM

maramureșeáncă s. f., g.-d. art. maramureșéncei; pl. maramureșénce

maramureșene
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșenei
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșenele
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșenelor
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșeni
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșenii
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

maramureșenilor
MARAMUREȘEÁN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

maramureșeán adj. m., s. m., pl. maramureșéni; adj. f., s. f. maramureșeánă, pl. maramureșéne

marangoz
MARANGÓZ, marangozi, s. m. (Rar) Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor sau a unor ambarcațiuni. – Din tc. marangoz.

DOOM

marangóz (rar) s. m., pl. marangózi

marangozi
MARANGÓZ, marangozi, s. m. (Rar) Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor sau a unor ambarcațiuni. – Din tc. marangoz.

DOOM

marangóz (rar) s. m., pl. marangózi

marangozii
MARANGÓZ, marangozi, s. m. (Rar) Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor sau a unor ambarcațiuni. – Din tc. marangoz.

DOOM

marangóz (rar) s. m., pl. marangózi

marangozilor
MARANGÓZ, marangozi, s. m. (Rar) Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor sau a unor ambarcațiuni. – Din tc. marangoz.

DOOM

marangóz (rar) s. m., pl. marangózi

marangozul
MARANGÓZ, marangozi, s. m. (Rar) Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor sau a unor ambarcațiuni. – Din tc. marangoz.

DOOM

marangóz (rar) s. m., pl. marangózi

marangozului
MARANGÓZ, marangozi, s. m. (Rar) Dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei navelor sau a unor ambarcațiuni. – Din tc. marangoz.

DOOM

marangóz (rar) s. m., pl. marangózi

maraschino
MARASCHÍNO, (2) maraschinouri, s. n. 1. Lichior de vișine sau de cireșe amare. 2. Porție de maraschino (1). – Din it. maraschino.

DOOM

!maraschíno s. n., art. maraschínoul; (porții) pl. maraschínouri

maraschinoul
MARASCHÍNO, (2) maraschinouri, s. n. 1. Lichior de vișine sau de cireșe amare. 2. Porție de maraschino (1). – Din it. maraschino.

DOOM

!maraschíno s. n., art. maraschínoul; (porții) pl. maraschínouri

maraschinoului
MARASCHÍNO, (2) maraschinouri, s. n. 1. Lichior de vișine sau de cireșe amare. 2. Porție de maraschino (1). – Din it. maraschino.

DOOM

!maraschíno s. n., art. maraschínoul; (porții) pl. maraschínouri

maraschinouri
MARASCHÍNO, (2) maraschinouri, s. n. 1. Lichior de vișine sau de cireșe amare. 2. Porție de maraschino (1). – Din it. maraschino.

DOOM

!maraschíno s. n., art. maraschínoul; (porții) pl. maraschínouri

maraschinourile
MARASCHÍNO, (2) maraschinouri, s. n. 1. Lichior de vișine sau de cireșe amare. 2. Porție de maraschino (1). – Din it. maraschino.

DOOM

!maraschíno s. n., art. maraschínoul; (porții) pl. maraschínouri

maraschinourilor
MARASCHÍNO, (2) maraschinouri, s. n. 1. Lichior de vișine sau de cireșe amare. 2. Porție de maraschino (1). – Din it. maraschino.

DOOM

!maraschíno s. n., art. maraschínoul; (porții) pl. maraschínouri

marasm
MARÁSM s. n. 1. Decădere morală și spirituală. 2. Stare de stagnare a unei activități generale (economice, sociale etc.) 3. (Med.) Formă gravă de denutriție manifestată prin slăbire extremă. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.

DOOM

marásm s. n.

marasmius
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec.

marasmul
MARÁSM s. n. 1. Decădere morală și spirituală. 2. Stare de stagnare a unei activități generale (economice, sociale etc.) 3. (Med.) Formă gravă de denutriție manifestată prin slăbire extremă. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.

DOOM

marásm s. n.

marasmului
MARÁSM s. n. 1. Decădere morală și spirituală. 2. Stare de stagnare a unei activități generale (economice, sociale etc.) 3. (Med.) Formă gravă de denutriție manifestată prin slăbire extremă. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.

DOOM

marásm s. n.

maraton
MARATÓN, maratonuri, s. n. Cursă atletică desfășurată pe o lungime de circa 42 km. [Pl. și: maratoane] – Din fr. marathon.

DOOM

!maratón (probă sportivă) s. n., pl. maratónuri/maratoáne

maratonist
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratonista
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratoniste
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratonistei
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratonistele
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratonistelor
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratonistul
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratonistului
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratoniști
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratoniștii
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maratoniștilor
MARATONÍST, -Ă, maratoniști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în probele de maraton. – Maraton + suf. -ist.

DOOM

maratoníst s. m., pl. maratoníști

maravedi
MARAVÉDI s.m. Monedă măruntă spaniolă. [< sp. maravedí].

maravedii
MARAVÉDI s.m. Monedă măruntă spaniolă. [< sp. maravedí].

maravedilor
MARAVÉDI s.m. Monedă măruntă spaniolă. [< sp. maravedí].

maravediul
MARAVÉDI s.m. Monedă măruntă spaniolă. [< sp. maravedí].

maravediului
MARAVÉDI s.m. Monedă măruntă spaniolă. [< sp. maravedí].

maraz
MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz.

DOOM

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri

marc
MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

DOOM

marc s. n.

marca
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marca
MÁRCĂ², mărci, s. f. Unitate monetară în unele țări europene (în Germania și în Finlanda, până la introducerea monedei euro). – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

marca
MÁRCĂ³, mărci, s. f. 1. Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

marca
MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

marca
MÁRCĂ⁴, mărci, s. f. (Adesea determinat prin „poștală”) Mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal. – Din germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

marcai
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcaj
MARCÁJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn distinctiv aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

DOOM

marcáj s. n., pl. marcáje

marcaje
MARCÁJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn distinctiv aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

DOOM

marcáj s. n., pl. marcáje

marcajele
MARCÁJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn distinctiv aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

DOOM

marcáj s. n., pl. marcáje

marcajelor
MARCÁJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn distinctiv aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

DOOM

marcáj s. n., pl. marcáje

marcajul
MARCÁJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn distinctiv aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

DOOM

marcáj s. n., pl. marcáje

marcajului
MARCÁJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn distinctiv aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

DOOM

marcáj s. n., pl. marcáje

marcam
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcando
MARCÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Scoțând în evidență, marcând, subliniind. [< it. marcando].

marcant
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcanta
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcante
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcantei
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcantele
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcantelor
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcantul
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcantului
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcanți
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcanții
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcanților
MARCÁNT, -Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu autoritate, cu influență. – Din fr. marquant, germ. markant.

DOOM

marcánt adj. m., pl. marcánți; f. marcántă, pl. marcánte

marcare
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcare
MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de a marca; marcaj, marcat¹. – V. marca.

DOOM

marcáre s. f., g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri

marcarea
MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de a marca; marcaj, marcat¹. – V. marca.

DOOM

marcáre s. f., g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri

marcară
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcarăm
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcarăți
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcase
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcasem
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcaseră
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcaserăm
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcaserăți
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcaseși
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcaseți
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcasit
MARCASÍT, marcasite, s. n. Bisulfură naturală de fier, galbenă-verzuie, cristalizată în sistemul rombic și utilizată la fabricarea acidului sulfuric sau ca piatră prețioasă. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.

DOOM

marcasít s. n., pl. marcasíte

marcasite
MARCASÍT, marcasite, s. n. Bisulfură naturală de fier, galbenă-verzuie, cristalizată în sistemul rombic și utilizată la fabricarea acidului sulfuric sau ca piatră prețioasă. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.

DOOM

marcasít s. n., pl. marcasíte

marcasitele
MARCASÍT, marcasite, s. n. Bisulfură naturală de fier, galbenă-verzuie, cristalizată în sistemul rombic și utilizată la fabricarea acidului sulfuric sau ca piatră prețioasă. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.

DOOM

marcasít s. n., pl. marcasíte

marcasitelor
MARCASÍT, marcasite, s. n. Bisulfură naturală de fier, galbenă-verzuie, cristalizată în sistemul rombic și utilizată la fabricarea acidului sulfuric sau ca piatră prețioasă. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.

DOOM

marcasít s. n., pl. marcasíte

marcasitul
MARCASÍT, marcasite, s. n. Bisulfură naturală de fier, galbenă-verzuie, cristalizată în sistemul rombic și utilizată la fabricarea acidului sulfuric sau ca piatră prețioasă. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.

DOOM

marcasít s. n., pl. marcasíte

marcasitului
MARCASÍT, marcasite, s. n. Bisulfură naturală de fier, galbenă-verzuie, cristalizată în sistemul rombic și utilizată la fabricarea acidului sulfuric sau ca piatră prețioasă. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.

DOOM

marcasít s. n., pl. marcasíte

marcat
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcat
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcat
MARCÁT¹ s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare, marcaj. – V. marca.

DOOM

marcát s. n.

marcata
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcate
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcatei
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcatele
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcatelor
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcato
MARCÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Accentuând toată nota. [< it. marcato].

marcatoare
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatoarea
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatoarei
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatoarele
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatoarelor
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcator
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatori
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatorii
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatorilor
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatorul
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatorului
MARCATÓR, -OÁRE, marcatori, -oare, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța ori răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

DOOM

marcatór² (unealtă) s. n., pl. marcatoáre

marcatul
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcatului
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcau
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcași
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcați
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcați
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcație
MARCÁȚIE s.f. Marcare; marcă. [Gen. -iei, var. marcațiune s.f. / cf. fr. marcation, it. marcazione].

marcații
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcaților
MARCÁT², -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă¹ (1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. – V. marca.

marcațiune
MARCAȚIÚNE s.f. v. marcație.

marcescent
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescenta
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescente
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescentei
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescentele
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescentelor
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescentul
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescentului
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescența
MARCESCÉNȚĂ s.f. Stare a unei plante, a unei frunze care se veștejește. [< fr. marcescence].

marcescențe
MARCESCÉNȚĂ s.f. Stare a unei plante, a unei frunze care se veștejește. [< fr. marcescence].

marcescenței
MARCESCÉNȚĂ s.f. Stare a unei plante, a unei frunze care se veștejește. [< fr. marcescence].

marcescențele
MARCESCÉNȚĂ s.f. Stare a unei plante, a unei frunze care se veștejește. [< fr. marcescence].

marcescențelor
MARCESCÉNȚĂ s.f. Stare a unei plante, a unei frunze care se veștejește. [< fr. marcescence].

marcescenți
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescenții
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcescenților
MARCESCÉNT, -Ă, marcescenți, -te, adj. (Bot.; despre frunze) Care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. – Din fr. marcescent.

marcgraf
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

marchează
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcher
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

DOOM

!marchér (persoană) (rar) s. m., pl. marchéri

marcher
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

marcheri
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

DOOM

!marchér (persoană) (rar) s. m., pl. marchéri

marcherii
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

DOOM

!marchér (persoană) (rar) s. m., pl. marchéri

marcherilor
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

DOOM

!marchér (persoană) (rar) s. m., pl. marchéri

marcherul
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

DOOM

!marchér (persoană) (rar) s. m., pl. marchéri

marcherului
MARCHÉR, marcheri, s. m. Persoană care marchează punctele câștigate la un joc. [Acc. și: márcher] – Din fr. marqueur.

DOOM

!marchér (persoană) (rar) s. m., pl. marchéri

marchetăria
MARCHETĂRÍE, (2) marchetării, s. f. 1. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafața lui a unor bucăți mici de lemn exotic de esențe și culori diferite, de fildeș, de metal etc. 2. P. ext. obiect (decorativ) obținut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

DOOM

marchetăríe s. f., art. marchetăría, g.-d. art. marchetăríei; (obiecte) pl. marchetăríi, art. marchetăríile

marchetărie
MARCHETĂRÍE, (2) marchetării, s. f. 1. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafața lui a unor bucăți mici de lemn exotic de esențe și culori diferite, de fildeș, de metal etc. 2. P. ext. obiect (decorativ) obținut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

DOOM

marchetăríe s. f., art. marchetăría, g.-d. art. marchetăríei; (obiecte) pl. marchetăríi, art. marchetăríile

marchetăriei
MARCHETĂRÍE, (2) marchetării, s. f. 1. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafața lui a unor bucăți mici de lemn exotic de esențe și culori diferite, de fildeș, de metal etc. 2. P. ext. obiect (decorativ) obținut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

DOOM

marchetăríe s. f., art. marchetăría, g.-d. art. marchetăríei; (obiecte) pl. marchetăríi, art. marchetăríile

marchetării
MARCHETĂRÍE, (2) marchetării, s. f. 1. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafața lui a unor bucăți mici de lemn exotic de esențe și culori diferite, de fildeș, de metal etc. 2. P. ext. obiect (decorativ) obținut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

DOOM

marchetăríe s. f., art. marchetăría, g.-d. art. marchetăríei; (obiecte) pl. marchetăríi, art. marchetăríile

marchetăriile
MARCHETĂRÍE, (2) marchetării, s. f. 1. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafața lui a unor bucăți mici de lemn exotic de esențe și culori diferite, de fildeș, de metal etc. 2. P. ext. obiect (decorativ) obținut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

DOOM

marchetăríe s. f., art. marchetăría, g.-d. art. marchetăríei; (obiecte) pl. marchetăríi, art. marchetăríile

marchetăriilor
MARCHETĂRÍE, (2) marchetării, s. f. 1. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafața lui a unor bucăți mici de lemn exotic de esențe și culori diferite, de fildeș, de metal etc. 2. P. ext. obiect (decorativ) obținut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

DOOM

marchetăríe s. f., art. marchetăría, g.-d. art. marchetăríei; (obiecte) pl. marchetăríi, art. marchetăríile

marchez
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcheze
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marchezi
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marchidan
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchidănie
MARCHITĂNÍE, marchitănii, s. f. (Înv.) 1. Loc unde își expunea mărfurile un marchitan; p. ext. mărfurile pe care le vindea marchitanul. 2. Mărfuri metalice mărunte și variate, de uz casnic. 3. Negustorie pe care o făcea un marchitan; comerț cu articole de marchitănie (2). [Var.: marchidăníe s. f.] – Marchitan + suf. -ie.

DOOM

marchităníe (înv.) s. f., art. marchitănía, g.-d. art. marchităníei; (prăvălii, mărfuri) pl. marchităníi, art. marchităníile

marchitan
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchitani
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchitanii
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchitanilor
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchitanul
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchitanului
MARCHITÁN, marchitani, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri din trecut. [Var.: marchidán s. m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. markitant.

DOOM

marchitán (înv.) s. m., pl. marchitáni

marchitănie
MARCHITĂNÍE, marchitănii, s. f. (Înv.) 1. Loc unde își expunea mărfurile un marchitan; p. ext. mărfurile pe care le vindea marchitanul. 2. Mărfuri metalice mărunte și variate, de uz casnic. 3. Negustorie pe care o făcea un marchitan; comerț cu articole de marchitănie (2). [Var.: marchidăníe s. f.] – Marchitan + suf. -ie.

DOOM

marchităníe (înv.) s. f., art. marchitănía, g.-d. art. marchităníei; (prăvălii, mărfuri) pl. marchităníi, art. marchităníile

marchiz
MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

DOOM

marchíz s. m., pl. marchízi

marchiza
MARCHÍZĂ, marchize, s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. II. 1. Acoperiș (de sticlă) prins într-o armătură de fier și așezat deasupra intrării principale a unei case în scopul protejării intrării de intemperii. 2. Încăpere cu (acoperiș și) pereți cu numeroase geamuri, așezată la intrarea unei case. 3. Cabină pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. – Din fr. marquise.

DOOM

marchíză s. f., g.-d. art. marchízei; pl. marchíze

marchizat
MARCHIZÁT s.n. Rangul de marchiz; domeniu al unui marchiz. [< fr. marquisat].

marchizate
MARCHIZÁT s.n. Rangul de marchiz; domeniu al unui marchiz. [< fr. marquisat].

marchizatele
MARCHIZÁT s.n. Rangul de marchiz; domeniu al unui marchiz. [< fr. marquisat].

marchizatelor
MARCHIZÁT s.n. Rangul de marchiz; domeniu al unui marchiz. [< fr. marquisat].

marchizatul
MARCHIZÁT s.n. Rangul de marchiz; domeniu al unui marchiz. [< fr. marquisat].

marchizatului
MARCHIZÁT s.n. Rangul de marchiz; domeniu al unui marchiz. [< fr. marquisat].

marchize
MARCHÍZĂ, marchize, s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. II. 1. Acoperiș (de sticlă) prins într-o armătură de fier și așezat deasupra intrării principale a unei case în scopul protejării intrării de intemperii. 2. Încăpere cu (acoperiș și) pereți cu numeroase geamuri, așezată la intrarea unei case. 3. Cabină pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. – Din fr. marquise.

DOOM

marchíză s. f., g.-d. art. marchízei; pl. marchíze

marchizei
MARCHÍZĂ, marchize, s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. II. 1. Acoperiș (de sticlă) prins într-o armătură de fier și așezat deasupra intrării principale a unei case în scopul protejării intrării de intemperii. 2. Încăpere cu (acoperiș și) pereți cu numeroase geamuri, așezată la intrarea unei case. 3. Cabină pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. – Din fr. marquise.

DOOM

marchíză s. f., g.-d. art. marchízei; pl. marchíze

marchizele
MARCHÍZĂ, marchize, s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. II. 1. Acoperiș (de sticlă) prins într-o armătură de fier și așezat deasupra intrării principale a unei case în scopul protejării intrării de intemperii. 2. Încăpere cu (acoperiș și) pereți cu numeroase geamuri, așezată la intrarea unei case. 3. Cabină pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. – Din fr. marquise.

DOOM

marchíză s. f., g.-d. art. marchízei; pl. marchíze

marchizelor
MARCHÍZĂ, marchize, s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. II. 1. Acoperiș (de sticlă) prins într-o armătură de fier și așezat deasupra intrării principale a unei case în scopul protejării intrării de intemperii. 2. Încăpere cu (acoperiș și) pereți cu numeroase geamuri, așezată la intrarea unei case. 3. Cabină pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. – Din fr. marquise.

DOOM

marchíză s. f., g.-d. art. marchízei; pl. marchíze

marchizet
MARCHIZÉT, (2) marchizeturi, s. n. 1. Țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. 2. Sortiment de marchizet (1). – Din germ. Markisette.

DOOM

marchizét s. n., (sorturi) pl. marchizéturi

marchizetul
MARCHIZÉT, (2) marchizeturi, s. n. 1. Țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. 2. Sortiment de marchizet (1). – Din germ. Markisette.

DOOM

marchizét s. n., (sorturi) pl. marchizéturi

marchizetului
MARCHIZÉT, (2) marchizeturi, s. n. 1. Țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. 2. Sortiment de marchizet (1). – Din germ. Markisette.

DOOM

marchizét s. n., (sorturi) pl. marchizéturi

marchizeturi
MARCHIZÉT, (2) marchizeturi, s. n. 1. Țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. 2. Sortiment de marchizet (1). – Din germ. Markisette.

DOOM

marchizét s. n., (sorturi) pl. marchizéturi

marchizeturile
MARCHIZÉT, (2) marchizeturi, s. n. 1. Țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. 2. Sortiment de marchizet (1). – Din germ. Markisette.

DOOM

marchizét s. n., (sorturi) pl. marchizéturi

marchizeturilor
MARCHIZÉT, (2) marchizeturi, s. n. 1. Țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. 2. Sortiment de marchizet (1). – Din germ. Markisette.

DOOM

marchizét s. n., (sorturi) pl. marchizéturi

marchizi
MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

DOOM

marchíz s. m., pl. marchízi

marchizii
MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

DOOM

marchíz s. m., pl. marchízi

marchizilor
MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

DOOM

marchíz s. m., pl. marchízi

marchizul
MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

DOOM

marchíz s. m., pl. marchízi

marchizului
MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

DOOM

marchíz s. m., pl. marchízi

marcia
MÁRCIA s.n. (Muz.) Marș. [Pron. -cia. / < it. marcia].

marciale
MARCIÁLE adv. (Muz.; indică modul de executare) Solemn, grav. [Pr.: -ciá-] – Cuv. it.

DOOM

marciále (it.) (-cia-) adv.

marciaul
MÁRCIA s.n. (Muz.) Marș. [Pron. -cia. / < it. marcia].

marciaului
MÁRCIA s.n. (Muz.) Marș. [Pron. -cia. / < it. marcia].

marciauri
MÁRCIA s.n. (Muz.) Marș. [Pron. -cia. / < it. marcia].

marciaurile
MÁRCIA s.n. (Muz.) Marș. [Pron. -cia. / < it. marcia].

marciaurilor
MÁRCIA s.n. (Muz.) Marș. [Pron. -cia. / < it. marcia].

marcoavă
marcoávă (marcoáve), s. f. – Lichea, femeie ușoară. Origine necunoscută. În Munt. S-ar putea lega cu sb. mrkva „morcov”, cf. sp. lechuguina; sau în loc de *marțoafă, cf. marțafoi.

marcoman
MARCOMÁN, marcomani, s. m. (La pl.) Numele mai multor triburi germanice, stabilite la începutul erei creștine pe cursul superior al Dunării, care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman; (și la sg.) persoană care a aparținut acestor triburi. – Din fr. Marcomans, germ. Markomannen.

DOOM

marcomán s. m., pl. marcománi

marcomani
MARCOMÁN, marcomani, s. m. (La pl.) Numele mai multor triburi germanice, stabilite la începutul erei creștine pe cursul superior al Dunării, care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman; (și la sg.) persoană care a aparținut acestor triburi. – Din fr. Marcomans, germ. Markomannen.

DOOM

marcomán s. m., pl. marcománi

marcomanic
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanica
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanice
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicei
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicele
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicelor
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanici
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicii
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicilor
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicul
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanicului
MARCOMÁNIC, -Ă, marcomanici, -ce, adj. Care aparține marcomanilor, privitor la marcomani. – Din fr. marcomanique.

DOOM

marcománic adj. m., pl. marcománici; f. marcománică, pl. marcománice

marcomanii
MARCOMÁN, marcomani, s. m. (La pl.) Numele mai multor triburi germanice, stabilite la începutul erei creștine pe cursul superior al Dunării, care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman; (și la sg.) persoană care a aparținut acestor triburi. – Din fr. Marcomans, germ. Markomannen.

DOOM

marcomán s. m., pl. marcománi

marcomanilor
MARCOMÁN, marcomani, s. m. (La pl.) Numele mai multor triburi germanice, stabilite la începutul erei creștine pe cursul superior al Dunării, care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman; (și la sg.) persoană care a aparținut acestor triburi. – Din fr. Marcomans, germ. Markomannen.

DOOM

marcomán s. m., pl. marcománi

marcomanul
MARCOMÁN, marcomani, s. m. (La pl.) Numele mai multor triburi germanice, stabilite la începutul erei creștine pe cursul superior al Dunării, care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman; (și la sg.) persoană care a aparținut acestor triburi. – Din fr. Marcomans, germ. Markomannen.

DOOM

marcomán s. m., pl. marcománi

marcomanului
MARCOMÁN, marcomani, s. m. (La pl.) Numele mai multor triburi germanice, stabilite la începutul erei creștine pe cursul superior al Dunării, care au purtat numeroase războaie împotriva Imperiului Roman; (și la sg.) persoană care a aparținut acestor triburi. – Din fr. Marcomans, germ. Markomannen.

DOOM

marcomán s. m., pl. marcománi

marcota
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcota
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

DOOM

marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte

marcotai
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotaj
MARCOTÁJ, marcotaje, s. n. Procedeu de înmulțire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

DOOM

marcotáj s. n., pl. marcotáje

marcotaje
MARCOTÁJ, marcotaje, s. n. Procedeu de înmulțire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

DOOM

marcotáj s. n., pl. marcotáje

marcotajele
MARCOTÁJ, marcotaje, s. n. Procedeu de înmulțire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

DOOM

marcotáj s. n., pl. marcotáje

marcotajelor
MARCOTÁJ, marcotaje, s. n. Procedeu de înmulțire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

DOOM

marcotáj s. n., pl. marcotáje

marcotajul
MARCOTÁJ, marcotaje, s. n. Procedeu de înmulțire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

DOOM

marcotáj s. n., pl. marcotáje

marcotajului
MARCOTÁJ, marcotaje, s. n. Procedeu de înmulțire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

DOOM

marcotáj s. n., pl. marcotáje

marcotam
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotare
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotare
MARCOTÁRE, marcotări, s. f. Acțiunea de a marcota și rezultatul ei. – V. marcota.

DOOM

marcotáre s. f., g.-d. art. marcotắrii; pl. marcotắri

marcotarea
MARCOTÁRE, marcotări, s. f. Acțiunea de a marcota și rezultatul ei. – V. marcota.

DOOM

marcotáre s. f., g.-d. art. marcotắrii; pl. marcotắri

marcotară
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotarăm
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotarăți
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotase
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotasem
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotaseră
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotaserăm
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotaserăți
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotaseși
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotaseți
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotat
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotat
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

marcotau
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotași
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotați
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotcă
marcótcă s. f. – (Bucov.) Tutun de calitate proastă. Rus. markotka (Candrea).

marcote
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

DOOM

marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte

marcotează
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotei
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

DOOM

marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte

marcotele
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

DOOM

marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte

marcotelor
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

DOOM

marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte

marcotez
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcoteze
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotezi
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotând
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotînd
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

DOOM

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză

marcotări
MARCOTÁRE, marcotări, s. f. Acțiunea de a marcota și rezultatul ei. – V. marcota.

DOOM

marcotáre s. f., g.-d. art. marcotắrii; pl. marcotắri

marcotării
MARCOTÁRE, marcotări, s. f. Acțiunea de a marcota și rezultatul ei. – V. marcota.

DOOM

marcotáre s. f., g.-d. art. marcotắrii; pl. marcotắri

marcotările
MARCOTÁRE, marcotări, s. f. Acțiunea de a marcota și rezultatul ei. – V. marcota.

DOOM

marcotáre s. f., g.-d. art. marcotắrii; pl. marcotắri

marcotărilor
MARCOTÁRE, marcotări, s. f. Acțiunea de a marcota și rezultatul ei. – V. marcota.

DOOM

marcotáre s. f., g.-d. art. marcotắrii; pl. marcotắri

marcul
MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

DOOM

marc s. n.

marcului
MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

DOOM

marc s. n.

marcuri
MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

DOOM

marc s. n.

marcurile
MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

DOOM

marc s. n.

marcurilor
MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

DOOM

marc s. n.

marcând
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcînd
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

DOOM

marcá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcheáză

marcări
MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de a marca; marcaj, marcat¹. – V. marca.

DOOM

marcáre s. f., g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri

marcării
MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de a marca; marcaj, marcat¹. – V. marca.

DOOM

marcáre s. f., g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri

marcările
MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de a marca; marcaj, marcat¹. – V. marca.

DOOM

marcáre s. f., g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri

marcărilor
MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de a marca; marcaj, marcat¹. – V. marca.

DOOM

marcáre s. f., g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri

marda
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

DOOM

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardale
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

DOOM

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardalei
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

DOOM

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardalele
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

DOOM

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardalelor
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

DOOM

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardaua
MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

DOOM

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardea
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardeai
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardeala
MARDEÁLĂ, mardeli, s. f. (Arg.) Bătaie (zdravănă). – Mardi + suf. -eală.

DOOM

mardeálă (arg.) s. f., g.-d. art. mardélii; pl. mardéli

mardeam
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardească
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardeau
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardeați
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardei
mardei s. m. pl. bani

mardeiaș
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.

DOOM

mardeiáș (arg.) s. m., pl. mardeiáși

mardeiași
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.

DOOM

mardeiáș (arg.) s. m., pl. mardeiáși

mardeiașii
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.

DOOM

mardeiáș (arg.) s. m., pl. mardeiáși

mardeiașilor
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.

DOOM

mardeiáș (arg.) s. m., pl. mardeiáși

mardeiașul
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.

DOOM

mardeiáș (arg.) s. m., pl. mardeiáși

mardeiașului
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.

DOOM

mardeiáș (arg.) s. m., pl. mardeiáși

mardeli
MARDEÁLĂ, mardeli, s. f. (Arg.) Bătaie (zdravănă). – Mardi + suf. -eală.

DOOM

mardeálă (arg.) s. f., g.-d. art. mardélii; pl. mardéli

mardelii
MARDEÁLĂ, mardeli, s. f. (Arg.) Bătaie (zdravănă). – Mardi + suf. -eală.

DOOM

mardeálă (arg.) s. f., g.-d. art. mardélii; pl. mardéli

mardelile
MARDEÁLĂ, mardeli, s. f. (Arg.) Bătaie (zdravănă). – Mardi + suf. -eală.

DOOM

mardeálă (arg.) s. f., g.-d. art. mardélii; pl. mardéli

mardelilor
MARDEÁLĂ, mardeli, s. f. (Arg.) Bătaie (zdravănă). – Mardi + suf. -eală.

DOOM

mardeálă (arg.) s. f., g.-d. art. mardélii; pl. mardéli

mardesc
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardește
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardești
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardi
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardii
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardim
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardind
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardire
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardire
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

mardiră
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardirăm
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardirăți
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardise
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardisem
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardiseră
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardiserăm
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardiserăți
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardiseși
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardiseți
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardit
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardit
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

mardiși
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardiți
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.

DOOM

mardí (a ~) (arg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 să mardeáscă

mardoi
mardoi s. m. invar. 1. v. machior. 2. individ rezistent la privațiuni.

mare
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

mare
MÁRE², mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

DOOM

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

marea
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

marea
MÁRE², mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

DOOM

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

maree
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.

DOOM

marée s. f., art. maréea, g.-d. art. maréei; pl. marée

mareea
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.

DOOM

marée s. f., art. maréea, g.-d. art. maréei; pl. marée

mareei
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.

DOOM

marée s. f., art. maréea, g.-d. art. maréei; pl. marée

mareele
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.

DOOM

marée s. f., art. maréea, g.-d. art. maréei; pl. marée

mareelor
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.

DOOM

marée s. f., art. maréea, g.-d. art. maréei; pl. marée

maregraf
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.

DOOM

maregráf (aparat) (-re-graf) s. n., pl. maregráfe

maregrafe
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.

DOOM

maregráf (aparat) (-re-graf) s. n., pl. maregráfe

maregrafele
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.

DOOM

maregráf (aparat) (-re-graf) s. n., pl. maregráfe

maregrafelor
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.

DOOM

maregráf (aparat) (-re-graf) s. n., pl. maregráfe

maregrafic
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregrafica
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregrafice
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficei
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficele
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficelor
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregrafici
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficii
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficilor
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficul
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraficului
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.

maregraful
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.

DOOM

maregráf (aparat) (-re-graf) s. n., pl. maregráfe

maregrafului
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.

DOOM

maregráf (aparat) (-re-graf) s. n., pl. maregráfe

mareic
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareica
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareice
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicei
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicele
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicelor
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareici
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicii
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicilor
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicul
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

mareicului
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.

marele
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

marelui
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

marema
MARÉMĂ s.f. (Geol.) Pământ, teren mlăștinos și nesănătos. [< fr. maremme, it. maremma].

marematic
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematica
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematice
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicei
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicele
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicelor
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematici
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicii
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicilor
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicul
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

marematicului
MAREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la maramă. [< fr. maremmatique].

mareme
MARÉMĂ s.f. (Geol.) Pământ, teren mlăștinos și nesănătos. [< fr. maremme, it. maremma].

maremei
MARÉMĂ s.f. (Geol.) Pământ, teren mlăștinos și nesănătos. [< fr. maremme, it. maremma].

maremele
MARÉMĂ s.f. (Geol.) Pământ, teren mlăștinos și nesănătos. [< fr. maremme, it. maremma].

maremelor
MARÉMĂ s.f. (Geol.) Pământ, teren mlăștinos și nesănătos. [< fr. maremme, it. maremma].

maremotric
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotrica
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotrice
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricei
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricele
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricelor
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotrici
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricii
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricilor
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricul
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

maremotricului
MAREMÓTRIC, -Ă adj. (Tehn.) Care utilizează forța motrice a mareelor. [Cf. fr. marémotrice].

mareometre
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.

DOOM

mareométru (-re-o-me-tru) s. n., art. mareométrul; pl. mareométre

mareometrele
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.

DOOM

mareométru (-re-o-me-tru) s. n., art. mareométrul; pl. mareométre

mareometrelor
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.

DOOM

mareométru (-re-o-me-tru) s. n., art. mareométrul; pl. mareométre

mareometru
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.

DOOM

mareométru (-re-o-me-tru) s. n., art. mareométrul; pl. mareométre

mareometrul
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.

DOOM

mareométru (-re-o-me-tru) s. n., art. mareométrul; pl. mareométre

mareometrului
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.

DOOM

mareométru (-re-o-me-tru) s. n., art. mareométrul; pl. mareométre

mareșal
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt în ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.

DOOM

mareșál s. m., pl. mareșáli

mareșalat
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. (Rar) Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.

DOOM

mareșalát (rar) s. n., pl. mareșaláte

mareșalate
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. (Rar) Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.

DOOM

mareșalát (rar) s. n., pl. mareșaláte

mareșalatele
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. (Rar) Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.

DOOM

mareșalát (rar) s. n., pl. mareșaláte

mareșalatelor
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. (Rar) Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.

DOOM

mareșalát (rar) s. n., pl. mareșaláte

mareșalatul
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. (Rar) Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.

DOOM

mareșalát (rar) s. n., pl. mareșaláte

mareșalatului
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. (Rar) Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.

DOOM

mareșalát (rar) s. n., pl. mareșaláte

mareșali
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt în ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.

DOOM

mareșál s. m., pl. mareșáli

mareșalii
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt în ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.

DOOM

mareșál s. m., pl. mareșáli

mareșalilor
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt în ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.

DOOM

mareșál s. m., pl. mareșáli

mareșalul
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt în ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.

DOOM

mareșál s. m., pl. mareșáli

mareșalului
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt în ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.

DOOM

mareșál s. m., pl. mareșáli

marfa
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

DOOM

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

marfagii
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

DOOM

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfagiii
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

DOOM

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfagiilor
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

DOOM

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfagiu
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

DOOM

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfagiul
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

DOOM

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfagiului
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

DOOM

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfar
MĂRFÁR s. n. v. marfar.

DOOM

marfár (tren) s. n., pl. marfáre

margareta
MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

DOOM

margarétă s. f., g.-d. art. margarétei; pl. margaréte

margarete
MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

DOOM

margarétă s. f., g.-d. art. margarétei; pl. margaréte

margaretei
MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

DOOM

margarétă s. f., g.-d. art. margarétei; pl. margaréte

margaretele
MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

DOOM

margarétă s. f., g.-d. art. margarétei; pl. margaréte

margaretelor
MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

DOOM

margarétă s. f., g.-d. art. margarétei; pl. margaréte

margaric
MARGÁRIC, -Ă adj. m. Acid margaric = acid obținut din grăsimi prin tratarea acestora cu o substanță bazică. [< fr. margarique].

DOOM

margáric adj. m.

margaricul
MARGÁRIC, -Ă adj. m. Acid margaric = acid obținut din grăsimi prin tratarea acestora cu o substanță bazică. [< fr. margarique].

DOOM

margáric adj. m.

margaricului
MARGÁRIC, -Ă adj. m. Acid margaric = acid obținut din grăsimi prin tratarea acestora cu o substanță bazică. [< fr. margarique].

DOOM

margáric adj. m.

margarina
MARGARÍNĂ, (2) margarine, s. f. 1. Produs alimentar asemănător cu untul, obținut prin emulsionarea unor grăsimi vegetale sau animale cu apă sau cu lapte smântânit. 2. Sortiment din acest compus. – Din fr. margarine.

DOOM

!margarínă s. f., g.-d. art. margarínei; (sorturi) pl. margaríne

margarine
MARGARÍNĂ, (2) margarine, s. f. 1. Produs alimentar asemănător cu untul, obținut prin emulsionarea unor grăsimi vegetale sau animale cu apă sau cu lapte smântânit. 2. Sortiment din acest compus. – Din fr. margarine.

DOOM

!margarínă s. f., g.-d. art. margarínei; (sorturi) pl. margaríne

margarinei
MARGARÍNĂ, (2) margarine, s. f. 1. Produs alimentar asemănător cu untul, obținut prin emulsionarea unor grăsimi vegetale sau animale cu apă sau cu lapte smântânit. 2. Sortiment din acest compus. – Din fr. margarine.

DOOM

!margarínă s. f., g.-d. art. margarínei; (sorturi) pl. margaríne

margarinele
MARGARÍNĂ, (2) margarine, s. f. 1. Produs alimentar asemănător cu untul, obținut prin emulsionarea unor grăsimi vegetale sau animale cu apă sau cu lapte smântânit. 2. Sortiment din acest compus. – Din fr. margarine.

DOOM

!margarínă s. f., g.-d. art. margarínei; (sorturi) pl. margaríne

margarinelor
MARGARÍNĂ, (2) margarine, s. f. 1. Produs alimentar asemănător cu untul, obținut prin emulsionarea unor grăsimi vegetale sau animale cu apă sau cu lapte smântânit. 2. Sortiment din acest compus. – Din fr. margarine.

DOOM

!margarínă s. f., g.-d. art. margarínei; (sorturi) pl. margaríne

marghila
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Regional) Loc spătos, mlăștinos. În jumătate de ceas au ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304.

marghile
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Regional) Loc spătos, mlăștinos. În jumătate de ceas au ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304.

marghilei
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Regional) Loc spătos, mlăștinos. În jumătate de ceas au ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304.

marghilele
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Regional) Loc spătos, mlăștinos. În jumătate de ceas au ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304.

marghilelor
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Regional) Loc spătos, mlăștinos. În jumătate de ceas au ajuns la lucirile glodurilor, între mărghile moi și fîntîni de apă stătută. SADOVEANU, N. P. 304.

marghiloman
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.

DOOM

*Marghilomán (nume de persoană) s. propriu

marghilomana
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.

DOOM

*Marghilomán (nume de persoană) s. propriu

marghilomane
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.

DOOM

*Marghilomán (nume de persoană) s. propriu

marghilomanei
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.

DOOM

*Marghilomán (nume de persoană) s. propriu

marghilomanele
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.

DOOM

*Marghilomán (nume de persoană) s. propriu

marghilomanelor
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.

DOOM

*Marghilomán (nume de persoană) s. propriu

marghiol
MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Înv. și reg.) Deștept, isteț; p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din ngr. marghiólos.

DOOM

marghiól (înv., reg.) (-ghiol) adj. m., pl. marghióli; f. marghioálă, pl. marghioále

marghiolea
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioleai
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioleală
MARGHIOLEÁLĂ, marghioleli, s. f. (Înv. și reg.) Fandoseală, sclifoseală, moft. ♦ Șiretlic, prefăcătorie. – Marghioli + suf. -eală.

DOOM

marghioleálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. marghiolélii; pl. marghioléli

marghioleam
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolească
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioleau
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioleați
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolesc
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolește
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolești
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioli
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolia
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.

DOOM

marghiolíe (înv., reg.) s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile

marghiolie
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.

DOOM

marghiolíe (înv., reg.) s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile

marghioliei
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.

DOOM

marghiolíe (înv., reg.) s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile

marghiolii
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolii
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.

DOOM

marghiolíe (înv., reg.) s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile

marghioliile
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.

DOOM

marghiolíe (înv., reg.) s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile

marghioliilor
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.

DOOM

marghiolíe (înv., reg.) s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile

marghiolim
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolind
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolire
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolire
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

marghioliră
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolirăm
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolirăți
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolise
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolisem
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliseră
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliserăm
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliserăți
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliseși
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliseți
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghiolit
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliși
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marghioliți
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.

DOOM

!marghiolí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se marghioléște, imperf. 3 sg. se marghioleá; conj. prez. 3 să se marghioleáscă

marginal
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginala
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginale
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalei
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalele
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalelor
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginali
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalia
MARGINÁLIA s. n. pl. Comentariu cu note și însemnări privitoare la o operă (și apărut într-o publicație periodică). [Pr.: -li-a] – Din lat. marginalia.

DOOM

marginália (lat.) (-li-a) s. n. pl.

marginaliei
MARGINÁLIA s. n. pl. Comentariu cu note și însemnări privitoare la o operă (și apărut într-o publicație periodică). [Pr.: -li-a] – Din lat. marginalia.

DOOM

marginália (lat.) (-li-a) s. n. pl.

marginalii
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalii
MARGINÁLIA s. n. pl. Comentariu cu note și însemnări privitoare la o operă (și apărut într-o publicație periodică). [Pr.: -li-a] – Din lat. marginalia.

DOOM

marginália (lat.) (-li-a) s. n. pl.

marginalilor
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalism
MARGINALÍSM s. n. Teorie economică care consideră valoarea de schimb a unui produs ca fiind determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs. – Din fr. marginalisme.

marginalismul
MARGINALÍSM s. n. Teorie economică care consideră valoarea de schimb a unui produs ca fiind determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs. – Din fr. marginalisme.

marginalismului
MARGINALÍSM s. n. Teorie economică care consideră valoarea de schimb a unui produs ca fiind determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs. – Din fr. marginalisme.

marginalist
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalist
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalista
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalista
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliste
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliste
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistei
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistei
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistele
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistele
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistelor
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistelor
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistul
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistul
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistului
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalistului
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliza
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizai
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizam
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizare
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizare
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.

DOOM

*marginalizáre s. f., g.-d. art. marginalizắrii; pl. marginalizắri

marginalizarea
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.

DOOM

*marginalizáre s. f., g.-d. art. marginalizắrii; pl. marginalizắri

marginalizară
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizarăm
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizarăți
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizase
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizasem
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizaseră
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizaserăm
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizaserăți
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizaseși
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizaseți
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizat
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizat
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizata
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizate
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizatei
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizatele
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizatelor
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizatul
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizatului
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizau
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizași
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizați
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizați
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizații
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizaților
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.

marginalizează
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizez
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizeze
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizezi
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizând
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizînd
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.

DOOM

*marginalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 marginalizeáză

marginalizări
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.

DOOM

*marginalizáre s. f., g.-d. art. marginalizắrii; pl. marginalizắri

marginalizării
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.

DOOM

*marginalizáre s. f., g.-d. art. marginalizắrii; pl. marginalizắri

marginalizările
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.

DOOM

*marginalizáre s. f., g.-d. art. marginalizắrii; pl. marginalizắri

marginalizărilor
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.

DOOM

*marginalizáre s. f., g.-d. art. marginalizắrii; pl. marginalizắri

marginaliști
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliști
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliștii
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliștii
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliștilor
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginaliștilor
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.

marginalul
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

marginalului
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (Despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.

DOOM

marginál adj. m., pl. margináli; f. marginálă, pl. marginále

margine
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

DOOM

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

marginea
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

DOOM

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

margini
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

DOOM

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

marginii
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

DOOM

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

marginile
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

DOOM

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

marginilor
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

DOOM

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

margină
MÁRGINĂ s. f. v. margine.

margraf
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

margrafi
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

margrafiat
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

margrafiate
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

margrafiatele
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

margrafiatelor
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

margrafiatul
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

margrafiatului
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

margrafii
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

margrafilor
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

margraful
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

margrafului
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

DOOM

margráf (persoană) s. m., pl. margráfi

margrav
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci³; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.

margraviat
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.

DOOM

margrafiát (-fi-at) s. n., pl. margrafiáte

mari
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

maria
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariachi
MARIÁCHI, mariachi, s. m. Muzician ambulant care cântă la nunți, la sărbători etc., în Mexic. [Pr.: mariaci] – Din sp. mariachi.

DOOM

mariáchi (hisp.) [ch pron. č] (-ria-chi) s. m., pl. mariáchi, art. mariáchii

mariai
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaj
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariaje
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariajele
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariajelor
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariajul
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariajului
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariam
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariară
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariarăm
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariarăți
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariase
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariasem
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaseră
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaserăm
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaserăți
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaseși
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaseți
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariat
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariat
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. (Franțuzism) A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariau
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariază
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariaș
MARIÁJ, mariaje, s. n. Căsătorie, căsnicie. [Pr.: -ri-aj] – Din fr. mariage.

DOOM

mariáj (căsătorie) (fam.) (-ri-aj) s. n., pl. mariáje

mariaș
mariáș (mariáșuri), s. n. – (Înv.) Joc de cărți. – Var. (Mold.) mărieș, mariaj. Fr. marriage, mai ales prin intermediul pol. marjasz, mag. márjás (Tiktin).

mariaș
MARIÁȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

DOOM

mariáș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariáși

mariași
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariași
MARIÁȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

DOOM

mariáș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariáși

mariașii
MARIÁȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

DOOM

mariáș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariáși

mariașilor
MARIÁȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

DOOM

mariáș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariáși

mariașul
MARIÁȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

DOOM

mariáș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariáși

mariașului
MARIÁȘ, mariași, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. máriás.

DOOM

mariáș (monedă) (-ri-aș) s. m., pl. mariáși

mariați
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

marica
Marica, nimfă originară din Latium, considerată drept soția zeului Faunus și mama regelui Latinus.

maricultură
MARICULTÚRĂ, mariculturi, s. f. Cultură (2) a unor plante și animale marine bogate în proteine; oceanicultură, acvacultură. – Din engl. mariculture.

marie
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariem
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariere
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariere
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. (Franțuzism) A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariez
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

marieze
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

mariezi
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

marii
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

mariind
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.

marijuana
MARIJUÁNA s. f. Stupefiant asemănător cu hașișul, extras din frunzele unei specii de cânepă. [Pr.: marihuana] – Din sp., fr. marijuana.

DOOM

marijuána (hisp.) [j pron. h] (-jua-) s. f., g.-d. art. marijuánei

marijuane
MARIJUÁNA s. f. Stupefiant asemănător cu hașișul, extras din frunzele unei specii de cânepă. [Pr.: marihuana] – Din sp., fr. marijuana.

DOOM

marijuána (hisp.) [j pron. h] (-jua-) s. f., g.-d. art. marijuánei

marijuanei
MARIJUÁNA s. f. Stupefiant asemănător cu hașișul, extras din frunzele unei specii de cânepă. [Pr.: marihuana] – Din sp., fr. marijuana.

DOOM

marijuána (hisp.) [j pron. h] (-jua-) s. f., g.-d. art. marijuánei

marile
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

marilor
MÁRE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

DOOM

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

marimba
MARÍMBA s.f. Balafon. [< sp. marimba < cuv. bantu].

marimba
MARÍMBĂ, marimbe, s. f. (Muz.) Balafon. – Din sp. marimba.

marimbe
MARÍMBA s.f. Balafon. [< sp. marimba < cuv. bantu].

marimbe
MARÍMBĂ, marimbe, s. f. (Muz.) Balafon. – Din sp. marimba.

marimbei
MARÍMBA s.f. Balafon. [< sp. marimba < cuv. bantu].

marimbei
MARÍMBĂ, marimbe, s. f. (Muz.) Balafon. – Din sp. marimba.

marimbele
MARÍMBA s.f. Balafon. [< sp. marimba < cuv. bantu].

marimbele
MARÍMBĂ, marimbe, s. f. (Muz.) Balafon. – Din sp. marimba.

marimbelor
MARÍMBA s.f. Balafon. [< sp. marimba < cuv. bantu].

marimbelor
MARÍMBĂ, marimbe, s. f. (Muz.) Balafon. – Din sp. marimba.

marin
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marina
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marina
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marina
MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

DOOM

marínă² (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marinai
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinam
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinar
MARINÁR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

DOOM

marinár s. m., pl. marinári

marinare
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinare
MARINÁRE, marinări, s. f. Faptul de a marina. – V. marina.

DOOM

!marináre s. f., g.-d. art. marinắrii; pl. marinắri

marinarea
MARINÁRE, marinări, s. f. Faptul de a marina. – V. marina.

DOOM

!marináre s. f., g.-d. art. marinắrii; pl. marinắri

marinari
MARINÁR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

DOOM

marinár s. m., pl. marinári

marinarii
MARINÁR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

DOOM

marinár s. m., pl. marinári

marinarilor
MARINÁR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

DOOM

marinár s. m., pl. marinári

marinarul
MARINÁR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

DOOM

marinár s. m., pl. marinári

marinarului
MARINÁR, marinari, s. m. Persoană care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lăsat pe spate (ca acela purtat de marinari la uniformă). – Marină + suf. -ar. Cf. fr. marinier, germ. Mariner.

DOOM

marinár s. m., pl. marinári

marinară
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinarăm
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinarăți
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinase
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinasem
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinaseră
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinaserăm
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinaserăți
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinaseși
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinaseți
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinat
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinat
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinata
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinata
MARINÁTĂ, marinate, s. f. Mâncare de pește, de carne etc. preparată prin marinare. – Din bg. marinátos, it. marinato.

DOOM

marinátă s. f., g.-d. art. marinátei; pl. marináte

marinate
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinate
MARINÁTĂ, marinate, s. f. Mâncare de pește, de carne etc. preparată prin marinare. – Din bg. marinátos, it. marinato.

DOOM

marinátă s. f., g.-d. art. marinátei; pl. marináte

marinatei
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinatei
MARINÁTĂ, marinate, s. f. Mâncare de pește, de carne etc. preparată prin marinare. – Din bg. marinátos, it. marinato.

DOOM

marinátă s. f., g.-d. art. marinátei; pl. marináte

marinatele
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinatele
MARINÁTĂ, marinate, s. f. Mâncare de pește, de carne etc. preparată prin marinare. – Din bg. marinátos, it. marinato.

DOOM

marinátă s. f., g.-d. art. marinátei; pl. marináte

marinatelor
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinatelor
MARINÁTĂ, marinate, s. f. Mâncare de pește, de carne etc. preparată prin marinare. – Din bg. marinátos, it. marinato.

DOOM

marinátă s. f., g.-d. art. marinátei; pl. marináte

marinatul
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinatului
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinau
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinași
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinați
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinați
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinații
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marinaților
MARINÁT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Preparat sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

marine
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marine
MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

DOOM

marínă² (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marinează
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinei
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinei
MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

DOOM

marínă² (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marinele
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinele
MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

DOOM

marínă² (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marinelor
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinelor
MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

DOOM

marínă² (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marinez
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marineze
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinezi
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marini
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinii
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinilor
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinism
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

DOOM

*marinísm (livr.) s. n., (prețiozități) pl. marinísme

marinisme
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

DOOM

*marinísm (livr.) s. n., (prețiozități) pl. marinísme

marinismele
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

DOOM

*marinísm (livr.) s. n., (prețiozități) pl. marinísme

marinismelor
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

DOOM

*marinísm (livr.) s. n., (prețiozități) pl. marinísme

marinismul
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

DOOM

*marinísm (livr.) s. n., (prețiozități) pl. marinísme

marinismului
MARINÍSM, marinisme, s. n. (Livr.) Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

DOOM

*marinísm (livr.) s. n., (prețiozități) pl. marinísme

marinist
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinist
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinista
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinista
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniste
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniste
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistei
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistei
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistele
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistele
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistelor
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistelor
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistul
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistul
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistului
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinistului
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniști
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniști
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniștii
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniștii
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniștilor
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

mariniștilor
MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

marinol
marinol s. invar. (tox.) pastilă de marijuana.

marinul
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinului
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

DOOM

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marinând
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinînd
MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

DOOM

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marinăreasca
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinăresc
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinărescul
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinărescului
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinărește
MARINĂRÉȘTE adv. Ca marinarii, în felul marinarilor. – Marinar + suf. -ește.

DOOM

marinăréște adv.

marinărești
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinăreștii
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinăreștile
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinăreștilor
MARINĂRÉSC, -EÁSCĂ, marinărești, adj. De marinar, caracteristic marinarului sau marinei. – Marinar + suf. -esc.

DOOM

marinărésc adj. m., f. marinăreáscă; pl. m. și f. marinăréști

marinări
MARINÁRE, marinări, s. f. Faptul de a marina. – V. marina.

DOOM

!marináre s. f., g.-d. art. marinắrii; pl. marinắri

marinărie
MARINĂRÍE s. f. Meseria marinarului. ♦ Știința și tehnica navigației; matelotaj. – Marinar + suf. -ie.

marinării
MARINÁRE, marinări, s. f. Faptul de a marina. – V. marina.

DOOM

!marináre s. f., g.-d. art. marinắrii; pl. marinắri

marinările
MARINÁRE, marinări, s. f. Faptul de a marina. – V. marina.

DOOM

!marináre s. f., g.-d. art. marinắrii; pl. marinắri

marinărilor
MARINÁRE, marinări, s. f. Faptul de a marina. – V. marina.

DOOM

!marináre s. f., g.-d. art. marinắrii; pl. marinắri

marinăriță
MARINĂRÍȚĂ, marinărițe, s. f. Femeie din echipajul unei nave. – Marinar + suf. -iță.

marioneta
MARIONÉTĂ, marionete, s. f. Păpușă sau figurină acționată de o persoană (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de păpuși; fantoșă. ♦ Fig. Persoană care execută orbește ceea ce i se cere. ◊ (Adjectival) Guvern-marionetă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnette.

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

marionete
MARIONÉTĂ, marionete, s. f. Păpușă sau figurină acționată de o persoană (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de păpuși; fantoșă. ♦ Fig. Persoană care execută orbește ceea ce i se cere. ◊ (Adjectival) Guvern-marionetă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnette.

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

marionetei
MARIONÉTĂ, marionete, s. f. Păpușă sau figurină acționată de o persoană (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de păpuși; fantoșă. ♦ Fig. Persoană care execută orbește ceea ce i se cere. ◊ (Adjectival) Guvern-marionetă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnette.

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

marionetele
MARIONÉTĂ, marionete, s. f. Păpușă sau figurină acționată de o persoană (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de păpuși; fantoșă. ♦ Fig. Persoană care execută orbește ceea ce i se cere. ◊ (Adjectival) Guvern-marionetă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnette.

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

marionetelor
MARIONÉTĂ, marionete, s. f. Păpușă sau figurină acționată de o persoană (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de păpuși; fantoșă. ♦ Fig. Persoană care execută orbește ceea ce i se cere. ◊ (Adjectival) Guvern-marionetă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnette.

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

marionetist
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetista
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetiste
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetistei
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetistele
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetistelor
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetistul
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetistului
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetiști
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetiștii
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marionetiștilor
MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionnettiste.

marital
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritala
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritale
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalei
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalele
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalelor
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritali
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalii
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalilor
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalul
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritalului
MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

DOOM

maritál adj. m., pl. maritáli; f. maritálă, pl. maritále

maritim
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritim
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

maritima
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritime
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimei
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimele
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimelor
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimi
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimii
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimilor
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimul
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimului
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

DOOM

marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime

maritimus
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

maritorna
MARITÓRNĂ s.f. (Franțuzism) Servitoare (murdară, neîngrijită). [< fr. maritorne].

maritorne
MARITÓRNĂ s.f. (Franțuzism) Servitoare (murdară, neîngrijită). [< fr. maritorne].

maritornei
MARITÓRNĂ s.f. (Franțuzism) Servitoare (murdară, neîngrijită). [< fr. maritorne].

maritornele
MARITÓRNĂ s.f. (Franțuzism) Servitoare (murdară, neîngrijită). [< fr. maritorne].

maritornelor
MARITÓRNĂ s.f. (Franțuzism) Servitoare (murdară, neîngrijită). [< fr. maritorne].

marivodaj
MARIVODÁJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

marivodaje
MARIVODÁJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

marivodajele
MARIVODÁJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

marivodajelor
MARIVODÁJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

marivodajul
MARIVODÁJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

marivodajului
MARIVODÁJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

marja
MÁRJĂ, marje, s. f. Rezervă de care se poate dispune între anumite limite. – Din fr. marge.

DOOM

márjă s. f., art. márja, g.-d. art. márjei; pl. márje

marje
MÁRJĂ, marje, s. f. Rezervă de care se poate dispune între anumite limite. – Din fr. marge.

DOOM

márjă s. f., art. márja, g.-d. art. márjei; pl. márje

marjei
MÁRJĂ, marje, s. f. Rezervă de care se poate dispune între anumite limite. – Din fr. marge.

DOOM

márjă s. f., art. márja, g.-d. art. márjei; pl. márje

marjele
MÁRJĂ, marje, s. f. Rezervă de care se poate dispune între anumite limite. – Din fr. marge.

DOOM

márjă s. f., art. márja, g.-d. art. márjei; pl. márje

marjelor
MÁRJĂ, marje, s. f. Rezervă de care se poate dispune între anumite limite. – Din fr. marge.

DOOM

márjă s. f., art. márja, g.-d. art. márjei; pl. márje

marker
MÁRKER, markere, s. n. Creion special, diferit colorat și fluorescent, cu care se subliniază anumite pasaje sau cuvinte într-un text. [Pr.: -căr] – Din engl. marker.

DOOM

márker (creion) (angl.) [er pron. ăr] s. n., pl. márkere

markere
MÁRKER, markere, s. n. Creion special, diferit colorat și fluorescent, cu care se subliniază anumite pasaje sau cuvinte într-un text. [Pr.: -căr] – Din engl. marker.

DOOM

márker (creion) (angl.) [er pron. ăr] s. n., pl. márkere

markerele
MÁRKER, markere, s. n. Creion special, diferit colorat și fluorescent, cu care se subliniază anumite pasaje sau cuvinte într-un text. [Pr.: -căr] – Din engl. marker.

DOOM

márker (creion) (angl.) [er pron. ăr] s. n., pl. márkere

markerelor
MÁRKER, markere, s. n. Creion special, diferit colorat și fluorescent, cu care se subliniază anumite pasaje sau cuvinte într-un text. [Pr.: -căr] – Din engl. marker.

DOOM

márker (creion) (angl.) [er pron. ăr] s. n., pl. márkere

markerul
MÁRKER, markere, s. n. Creion special, diferit colorat și fluorescent, cu care se subliniază anumite pasaje sau cuvinte într-un text. [Pr.: -căr] – Din engl. marker.

DOOM

márker (creion) (angl.) [er pron. ăr] s. n., pl. márkere

markerului
MÁRKER, markere, s. n. Creion special, diferit colorat și fluorescent, cu care se subliniază anumite pasaje sau cuvinte într-un text. [Pr.: -căr] – Din engl. marker.

DOOM

márker (creion) (angl.) [er pron. ăr] s. n., pl. márkere

market
MÁRKET, marketuri, s. n. Magazin de mari dimensiuni. – Din engl. market.

DOOM

márket (angl.) s. n., pl. márketuri

marketing
MÁRKETING s. n. 1. Ansamblul activităților prin care producția este orientată și adaptată cererilor prezente și viitoare ale consumatorului. 2. Disciplină științifică care studiază marketingul (1). – Din engl. marketing.

DOOM

márketing (angl.) s. n., art. márketingul

marketingul
MÁRKETING s. n. 1. Ansamblul activităților prin care producția este orientată și adaptată cererilor prezente și viitoare ale consumatorului. 2. Disciplină științifică care studiază marketingul (1). – Din engl. marketing.

DOOM

márketing (angl.) s. n., art. márketingul

marketingului
MÁRKETING s. n. 1. Ansamblul activităților prin care producția este orientată și adaptată cererilor prezente și viitoare ale consumatorului. 2. Disciplină științifică care studiază marketingul (1). – Din engl. marketing.

DOOM

márketing (angl.) s. n., art. márketingul

marketul
MÁRKET, marketuri, s. n. Magazin de mari dimensiuni. – Din engl. market.

DOOM

márket (angl.) s. n., pl. márketuri

marketului
MÁRKET, marketuri, s. n. Magazin de mari dimensiuni. – Din engl. market.

DOOM

márket (angl.) s. n., pl. márketuri

marketuri
MÁRKET, marketuri, s. n. Magazin de mari dimensiuni. – Din engl. market.

DOOM

márket (angl.) s. n., pl. márketuri

marketurile
MÁRKET, marketuri, s. n. Magazin de mari dimensiuni. – Din engl. market.

DOOM

márket (angl.) s. n., pl. márketuri

marketurilor
MÁRKET, marketuri, s. n. Magazin de mari dimensiuni. – Din engl. market.

DOOM

márket (angl.) s. n., pl. márketuri

marlin
MARLÍN s.m. Numele unei specii de pește care trăiește în apele Mării Caraibilor. [< cuv. caraib].

marmanziu
MARMANZÍU, -ÍE adj. v. marmaziu.

marmatit
MARMATÍT s. n. (Min.) Varietate de blendă feruginoasă. – Din fr. marmatite.

marmatitul
MARMATÍT s. n. (Min.) Varietate de blendă feruginoasă. – Din fr. marmatite.

marmatitului
MARMATÍT s. n. (Min.) Varietate de blendă feruginoasă. – Din fr. marmatite.

marmaziu
MARMAZÍU, -ÍE, marmazii, adj. (Regional, despre vin, rar despre rachiu) Purpuriu, vioriu, roșu-deschis; p. ext. de bună calitate. Rachie marmazie. BIBICESCU, P. P. 330. – Variantă: marmanzíu, -íe (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368) adj.

marmelada
MARMELÁDĂ, marmelade, s. f. Produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită. – Din fr. marmelade, germ. Marmelade.

DOOM

marmeládă s. f., g.-d. art. marmeládei; pl. marmeláde

marmelade
MARMELÁDĂ, marmelade, s. f. Produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită. – Din fr. marmelade, germ. Marmelade.

DOOM

marmeládă s. f., g.-d. art. marmeládei; pl. marmeláde

marmeladei
MARMELÁDĂ, marmelade, s. f. Produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită. – Din fr. marmelade, germ. Marmelade.

DOOM

marmeládă s. f., g.-d. art. marmeládei; pl. marmeláde

marmeladele
MARMELÁDĂ, marmelade, s. f. Produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită. – Din fr. marmelade, germ. Marmelade.

DOOM

marmeládă s. f., g.-d. art. marmeládei; pl. marmeláde

marmeladelor
MARMELÁDĂ, marmelade, s. f. Produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită. – Din fr. marmelade, germ. Marmelade.

DOOM

marmeládă s. f., g.-d. art. marmeládei; pl. marmeláde

marmezan
marmezan s. invar. (deț.) închisoare, pușcărie.

marmita
MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

DOOM

marmítă s. f., g.-d. art. marmítei; pl. marmíte

marmite
MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

DOOM

marmítă s. f., g.-d. art. marmítei; pl. marmíte

marmitei
MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

DOOM

marmítă s. f., g.-d. art. marmítei; pl. marmíte

marmitele
MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

DOOM

marmítă s. f., g.-d. art. marmítei; pl. marmíte

marmitelor
MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

DOOM

marmítă s. f., g.-d. art. marmítei; pl. marmíte

marmor
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

DOOM

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

marmora
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorai
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoraj
MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

DOOM

marmoráj s. n., pl. marmoráje

marmoraje
MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

DOOM

marmoráj s. n., pl. marmoráje

marmorajele
MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

DOOM

marmoráj s. n., pl. marmoráje

marmorajelor
MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

DOOM

marmoráj s. n., pl. marmoráje

marmorajul
MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

DOOM

marmoráj s. n., pl. marmoráje

marmorajului
MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

DOOM

marmoráj s. n., pl. marmoráje

marmoram
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorare
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorare
MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

DOOM

marmoráre s. f., g.-d. art. marmorắrii; pl. marmorắri

marmorarea
MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

DOOM

marmoráre s. f., g.-d. art. marmorắrii; pl. marmorắri

marmorară
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorarăm
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorarăți
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorase
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorasem
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoraseră
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoraserăm
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoraserăți
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoraseși
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoraseți
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorat
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorat
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmorata
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmorate
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmoratei
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmoratele
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmoratelor
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmoratul
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmoratului
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmorau
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorași
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorați
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorați
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmorații
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmoraților
MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

marmorean
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreana
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreanul
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreanului
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmorează
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoree
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreea
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreean
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreei
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreele
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreelor
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreene
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreenei
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreenele
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreenelor
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreeni
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreenii
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreenilor
MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

DOOM

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmorei
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreii
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreilor
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreu
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreul
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmoreului
MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmoreean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

DOOM

marmoréu (rar) adj. m., pl. marmoréi; f. sg. și pl. marmorée

marmorez
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoreze
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorezi
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoria
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmorie
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriei
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmorii
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriii
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriile
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriilor
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriu
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriul
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriului
MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Mannoreean. – Marmoră + suf. -iu.

DOOM

marmoríu (rar) adj. m., f. marmoríe; pl. m. și f. marmoríi

marmoriza
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizai
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizam
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizare
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizară
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizarăm
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizarăți
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizase
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizasem
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizaseră
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizaserăm
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizaserăți
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizaseși
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizaseți
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizat
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizau
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizași
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizați
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizează
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizez
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizeze
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizezi
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizând
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorizînd
MARMORIZÁ vb. I. tr. A da aspect de marmură, a imita marmura, a executa marmură artificială. [< fr. marmoriser].

marmorând
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmorînd
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

DOOM

marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză

marmoră
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

marmoră
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

marmorări
MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

DOOM

marmoráre s. f., g.-d. art. marmorắrii; pl. marmorắri

marmorării
MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

DOOM

marmoráre s. f., g.-d. art. marmorắrii; pl. marmorắri

marmorările
MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

DOOM

marmoráre s. f., g.-d. art. marmorắrii; pl. marmorắri

marmorărilor
MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [< marmora].

DOOM

marmoráre s. f., g.-d. art. marmorắrii; pl. marmorắri

marmota
MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

DOOM

marmótă s. f., g.-d. art. marmótei; pl. marmóte

marmote
MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

DOOM

marmótă s. f., g.-d. art. marmótei; pl. marmóte

marmotei
MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

DOOM

marmótă s. f., g.-d. art. marmótei; pl. marmóte

marmotele
MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

DOOM

marmótă s. f., g.-d. art. marmótei; pl. marmóte

marmotelor
MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

DOOM

marmótă s. f., g.-d. art. marmótei; pl. marmóte

marmura
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

DOOM

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

marmuri
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

DOOM

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

marmurii
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

DOOM

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

marmurile
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

DOOM

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

marmurilor
MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri. – Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

DOOM

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri

marna
MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

DOOM

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne

marnare
MARNÁRE s.f. Operația de presărare a unui sol cu marnă. [< marnă, după fr. marnage].

marnarea
MARNÁRE s.f. Operația de presărare a unui sol cu marnă. [< marnă, după fr. marnage].

marne
MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

DOOM

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne

marnei
MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

DOOM

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne

marnele
MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

DOOM

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne

marnelor
MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

DOOM

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne

marnoasa
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoase
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoasei
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoasele
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoaselor
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnos
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnosul
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnosului
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoși
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoșii
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnoșilor
MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

DOOM

marnós adj. m., pl. marnóși; f. marnoásă, pl. marnoáse

marnări
MARNÁRE s.f. Operația de presărare a unui sol cu marnă. [< marnă, după fr. marnage].

marnării
MARNÁRE s.f. Operația de presărare a unui sol cu marnă. [< marnă, după fr. marnage].

marnările
MARNÁRE s.f. Operația de presărare a unui sol cu marnă. [< marnă, după fr. marnage].

marnărilor
MARNÁRE s.f. Operația de presărare a unui sol cu marnă. [< marnă, după fr. marnage].

maro
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maroana
MAROÁNĂ, maroane, s. f. (Rar) Castană comestibilă coaptă sau preparată cu sirop de zahăr. – Din fr. marron, it. marrone, germ. Marone.

DOOM

maroánă (rar) s. f., g.-d. art. maroánei; pl. maroáne

maroane
MAROÁNĂ, maroane, s. f. (Rar) Castană comestibilă coaptă sau preparată cu sirop de zahăr. – Din fr. marron, it. marrone, germ. Marone.

DOOM

maroánă (rar) s. f., g.-d. art. maroánei; pl. maroáne

maroanei
MAROÁNĂ, maroane, s. f. (Rar) Castană comestibilă coaptă sau preparată cu sirop de zahăr. – Din fr. marron, it. marrone, germ. Marone.

DOOM

maroánă (rar) s. f., g.-d. art. maroánei; pl. maroáne

maroanele
MAROÁNĂ, maroane, s. f. (Rar) Castană comestibilă coaptă sau preparată cu sirop de zahăr. – Din fr. marron, it. marrone, germ. Marone.

DOOM

maroánă (rar) s. f., g.-d. art. maroánei; pl. maroáne

maroanelor
MAROÁNĂ, maroane, s. f. (Rar) Castană comestibilă coaptă sau preparată cu sirop de zahăr. – Din fr. marron, it. marrone, germ. Marone.

DOOM

maroánă (rar) s. f., g.-d. art. maroánei; pl. maroáne

marocan
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocan
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocana
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocana
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocane
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocane
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocane
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanei
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanei
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanele
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanele
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanelor
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanelor
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocani
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocani
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanii
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanii
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanilor
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanilor
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocano
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanul
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanul
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanule
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanului
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marocanului
MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), privitor la Maroc ori la marocani. – Din fr. Marocain.

DOOM

marocán adj. m., s. m., pl. marocáni; adj. f., s. f. marocánă, pl. marocáne

marochin
MAROCHÍN, (2) marochinuri, s. n. 1. Piele de capră, sau, rar, de oaie sau de vițel, tăbăcită vegetal pentru a căpăta lustru și finețe; cordovan. 2. Sortiment, obiect din marochin (1). [Pl. și: marochine. – Var.: marochínă s. f.] – Din fr. maroquin, it. marochino.

DOOM

marochín (înv.) s. n., (sorturi, obiecte) pl. marochínuri/marochíne

marochiner
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochinerie
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

marochinier
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochinieri
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochinierii
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochinierilor
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochinierul
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochinierului
MAROCHINIÉR s. m. v. marochiner.

DOOM

!marochinér s. m., pl. marochinéri

marochină
MAROCHÍN, (2) marochinuri, s. n. 1. Piele de capră, sau, rar, de oaie sau de vițel, tăbăcită vegetal pentru a căpăta lustru și finețe; cordovan. 2. Sortiment, obiect din marochin (1). [Pl. și: marochine. – Var.: marochínă s. f.] – Din fr. maroquin, it. marochino.

DOOM

marochín (înv.) s. n., (sorturi, obiecte) pl. marochínuri/marochíne

marochinăria
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

marochinărie
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

marochinăriei
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

marochinării
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

marochinăriile
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

marochinăriilor
MAROCHINĂRÍE, (2, 3) marochinării, s. f. 1. Meseria marochinerului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.

DOOM

marochinăríe s. f., art. marochinăría, g.-d. art. marochinăríei; (ateliere) pl. marochinăríi, art. marochinăríile

maron
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marona
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marone
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronei
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronele
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronelor
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maroni
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronia
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maronie
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniei
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maronii
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronii
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniii
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniile
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniilor
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maronilor
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronit
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronita
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronite
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronitei
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronitele
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronitelor
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronitul
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronitului
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maroniu
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniul
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniului
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. S. n. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.

DOOM

*maroníu² s. n., art. maroníul

maroniți
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maroniții
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maroniților
MARONÍT s.m. Creștin din Siria și din Liban, aparținând unei comunități fundate în sec. V de călugărul Maron. [< fr. maronite].

maronul
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maronului
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marota
MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

DOOM

marótă (livr.) s. f., g.-d. art. marótei; pl. maróte

marote
MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

DOOM

marótă (livr.) s. f., g.-d. art. marótei; pl. maróte

marotei
MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

DOOM

marótă (livr.) s. f., g.-d. art. marótei; pl. maróte

marotele
MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

DOOM

marótă (livr.) s. f., g.-d. art. marótei; pl. maróte

marotelor
MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

DOOM

marótă (livr.) s. f., g.-d. art. marótei; pl. maróte

maroul
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

maroului
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marouri
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marourile
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marourilor
MARÓN adj. invar., s. n. v. maro.

DOOM

maró² s. n., art. maróul; (nuanțe) pl. maróuri

marpesa
Marpesa = Marpessa.

marpessa
Marpessa, fiica lui Evenus și soția lui Idas (v. și Idas). A fost răpită de Apollo, care se îndrăgostise de ea. Idas s-a luat însă după fugari și i-a ajuns din urmă. Între el și zeu s-a încins o luptă pe viață și pe moarte. Zeus a intervenit și i-a despărțit. El i-a îngăduit în același timp Marpessei să aleagă între cei doi. Marpessa l-a ales pe soțul ei și s-a întors cu el acasă.

marpici
marpíci (marpíciuri), s. n. – Spirală de narghilea. – Var. marcuci. Tc. marpiç (Șeineanu, III, 73; Tiktin).

mars
Quirinus 1. În mitologia romană, veche divinitate războinică, de origine sabină, identificată uneori cu zeul Mars, alteori cu Ianus. 2. Denumire purtată de Romulus după moarte, cînd a fost trecut în rîndul zeilor.

marshallez
MARSHALLÉZ, -Ă, marshallezi, -ze, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Insulelor Marshall sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Insulelor Marshall sau marshallezilor (1), privitor la Insulele Marshall ori la marshallezi. [Pr.: marșalez] – Marshall + suf. -ez.

DOOM

marshalléz (referitor la Insulele Marshall) [sh pron. ș] adj. m., s. m., pl. marshallézi; adj. f., s. f. marshalléză, pl. marshalléze

marshallez
MARSHALLÉZ, -Ă, marshallezi, -ze, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Insulelor Marshall sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Insulelor Marshall sau marshallezilor (1), privitor la Insulele Marshall ori la marshallezi. [Pr.: marșalez] – Marshall + suf. -ez.

DOOM

marshalléz (referitor la Insulele Marshall) [sh pron. ș] adj. m., s. m., pl. marshallézi; adj. f., s. f. marshalléză, pl. marshalléze

marshalleză
MARSHALLÉZ, -Ă, marshallezi, -ze, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Insulelor Marshall sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Insulelor Marshall sau marshallezilor (1), privitor la Insulele Marshall ori la marshallezi. [Pr.: marșalez] – Marshall + suf. -ez.

DOOM

marshalléz (referitor la Insulele Marshall) [sh pron. ș] adj. m., s. m., pl. marshallézi; adj. f., s. f. marshalléză, pl. marshalléze

marsia
Marsia(s) = Marsyas.

marsias
Marsia(s) = Marsyas.

marsuin
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.

DOOM

marsuín s. m., pl. marsuíni

marsuini
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.

DOOM

marsuín s. m., pl. marsuíni

marsuinii
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.

DOOM

marsuín s. m., pl. marsuíni

marsuinilor
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.

DOOM

marsuín s. m., pl. marsuíni

marsuinul
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.

DOOM

marsuín s. m., pl. marsuíni

marsuinului
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.

DOOM

marsuín s. m., pl. marsuíni

marsupial
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupial
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupiala
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupiale
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialei
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialele
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialelor
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupiali
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupiali
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialii
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialii
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialilor
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialilor
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupializare
MARSUPIALIZÁRE, marsupializări, s. f. (Med.) Deschidere a unei colecții de puroi la nivelul pielii. [Pr.: -pi-a-] – După fr. marsupialisation.

marsupializarea
MARSUPIALIZÁRE, marsupializări, s. f. (Med.) Deschidere a unei colecții de puroi la nivelul pielii. [Pr.: -pi-a-] – După fr. marsupialisation.

marsupializări
MARSUPIALIZÁRE, marsupializări, s. f. (Med.) Deschidere a unei colecții de puroi la nivelul pielii. [Pr.: -pi-a-] – După fr. marsupialisation.

marsupializării
MARSUPIALIZÁRE, marsupializări, s. f. (Med.) Deschidere a unei colecții de puroi la nivelul pielii. [Pr.: -pi-a-] – După fr. marsupialisation.

marsupializările
MARSUPIALIZÁRE, marsupializări, s. f. (Med.) Deschidere a unei colecții de puroi la nivelul pielii. [Pr.: -pi-a-] – După fr. marsupialisation.

marsupializărilor
MARSUPIALIZÁRE, marsupializări, s. f. (Med.) Deschidere a unei colecții de puroi la nivelul pielii. [Pr.: -pi-a-] – După fr. marsupialisation.

marsupialul
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialul
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialului
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupialului
MARSUPIÁL, marsupiali, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a căror femelă are o pungă abdominală în care își ține puii după naștere; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al. – Pl. și: (n.) marsupiale] – Din fr. marsupial.

DOOM

marsupiál (-pi-al) s. m., pl. marsupiáli

marsupii
MARSÚPIU, marsupii, s. n. Pungă abdominală caracteristică femelelor din ordinul marsupialilor. – Din lat., fr. marsupium.

DOOM

marsúpiu [piu pron. piu] s. n., art. marsúpiul; pl. marsúpii, art. marsúpiile (-pi-i-)

marsupiile
MARSÚPIU, marsupii, s. n. Pungă abdominală caracteristică femelelor din ordinul marsupialilor. – Din lat., fr. marsupium.

DOOM

marsúpiu [piu pron. piu] s. n., art. marsúpiul; pl. marsúpii, art. marsúpiile (-pi-i-)

marsupiilor
MARSÚPIU, marsupii, s. n. Pungă abdominală caracteristică femelelor din ordinul marsupialilor. – Din lat., fr. marsupium.

DOOM

marsúpiu [piu pron. piu] s. n., art. marsúpiul; pl. marsúpii, art. marsúpiile (-pi-i-)

marsupiu
MARSÚPIU, marsupii, s. n. Pungă abdominală caracteristică femelelor din ordinul marsupialilor. – Din lat., fr. marsupium.

DOOM

marsúpiu [piu pron. piu] s. n., art. marsúpiul; pl. marsúpii, art. marsúpiile (-pi-i-)

marsupiul
MARSÚPIU, marsupii, s. n. Pungă abdominală caracteristică femelelor din ordinul marsupialilor. – Din lat., fr. marsupium.

DOOM

marsúpiu [piu pron. piu] s. n., art. marsúpiul; pl. marsúpii, art. marsúpiile (-pi-i-)

marsupiului
MARSÚPIU, marsupii, s. n. Pungă abdominală caracteristică femelelor din ordinul marsupialilor. – Din lat., fr. marsupium.

DOOM

marsúpiu [piu pron. piu] s. n., art. marsúpiul; pl. marsúpii, art. marsúpiile (-pi-i-)

marsyas
Marsyas, silen originar din Phrygia. Marsyas a inventat fluierul (sau – într-o altă versiune – a găsit fluierul inventat de Athena, dar pe care apoi zeița îl aruncase) și, socotind că instrumentul său cînta neîntrecut de frumos, l-a provocat la întrecere pe însuși Apollo. Zeul s-a învoit, cu condiția ca cel învins să se supună pedepsei dictate de învingător. Întrecerea a început și, îndoielnică la început, victoria a revenit în cele din urmă lui Apollo. Drept pedeapsă pentru trufia sa necugetată, zeul l-a legat pe Marsyas de crengile unui copac și l-a jupuit de piele. Mai apoi, domolindu-i-se mînia, s-a căit de fapta sa crudă și l-a transformat într-un rîu.

mart
MÁRTIE s. m. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț². [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m.] – Din sl. martiĭ.

DOOM

mártie (-ti-e) s. m., g.-d. lui mártie; abr. mart.; III /.03./-03-

martac
MARTÁC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

DOOM

martác (pop.) s. m., pl. martáci

martaci
MARTÁC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

DOOM

martác (pop.) s. m., pl. martáci

martacii
MARTÁC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

DOOM

martác (pop.) s. m., pl. martáci

martacilor
MARTÁC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

DOOM

martác (pop.) s. m., pl. martáci

martacul
MARTÁC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

DOOM

martác (pop.) s. m., pl. martáci

martacului
MARTÁC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

DOOM

martác (pop.) s. m., pl. martáci

martagon
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; crinoide; (și la sg.) animal din această clasă. – Din sl. krinŭ.

martalog
MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

DOOM

martalóg s. m., pl. martalógi

martalogi
MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

DOOM

martalóg s. m., pl. martalógi

martalogii
MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

DOOM

martalóg s. m., pl. martalógi

martalogilor
MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

DOOM

martalóg s. m., pl. martalógi

martalogul
MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

DOOM

martalóg s. m., pl. martalógi

martalogului
MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

DOOM

martalóg s. m., pl. martalógi

marte
Marte = Mars.

marte
MÁRTIE s. m. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț². [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m.] – Din sl. martiĭ.

DOOM

mártie (-ti-e) s. m., g.-d. lui mártie; abr. mart.; III /.03./-03-

martelaj
MARTELÁJ s.n. (Med.) Procedeu învechit de castrare prin strivirea cordonului testicular cu un ciocan special. [< fr. martelage].

martelaje
MARTELÁJ s.n. (Med.) Procedeu învechit de castrare prin strivirea cordonului testicular cu un ciocan special. [< fr. martelage].

martelajele
MARTELÁJ s.n. (Med.) Procedeu învechit de castrare prin strivirea cordonului testicular cu un ciocan special. [< fr. martelage].

martelajelor
MARTELÁJ s.n. (Med.) Procedeu învechit de castrare prin strivirea cordonului testicular cu un ciocan special. [< fr. martelage].

martelajul
MARTELÁJ s.n. (Med.) Procedeu învechit de castrare prin strivirea cordonului testicular cu un ciocan special. [< fr. martelage].

martelajului
MARTELÁJ s.n. (Med.) Procedeu învechit de castrare prin strivirea cordonului testicular cu un ciocan special. [< fr. martelage].

martelat
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelata
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelate
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelatei
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelatele
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelatelor
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelatul
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelatului
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelați
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelații
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martelaților
MARTELÁT, -Ă, martelați, -te, adj. Care a fost șters prin batere cu ajutorul ciocanului.

martensita
MARTENSÍTĂ s. f. Constituent structural din aliaj fier-carbon la oțelurile călite. – Din fr. martensite.

DOOM

martensítă s. f., g.-d. art. martensítei

martensite
MARTENSÍTĂ s. f. Constituent structural din aliaj fier-carbon la oțelurile călite. – Din fr. martensite.

DOOM

martensítă s. f., g.-d. art. martensítei

martensitei
MARTENSÍTĂ s. f. Constituent structural din aliaj fier-carbon la oțelurile călite. – Din fr. martensite.

DOOM

martensítă s. f., g.-d. art. martensítei

martes
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.

martie
MÁRTIE s. m. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț². [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m.] – Din sl. martiĭ.

DOOM

mártie (-ti-e) s. m., g.-d. lui mártie; abr. mart.; III /.03./-03-

martin
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

DOOM

martín s. m., pl. martíni

martinaș
MARTINÁȘ, martinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș.

DOOM

martináș (rar) s. m., pl. martináși

martinași
MARTINÁȘ, martinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș.

DOOM

martináș (rar) s. m., pl. martináși

martinașii
MARTINÁȘ, martinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș.

DOOM

martináș (rar) s. m., pl. martináși

martinașilor
MARTINÁȘ, martinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș.

DOOM

martináș (rar) s. m., pl. martináși

martinașul
MARTINÁȘ, martinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș.

DOOM

martináș (rar) s. m., pl. martináși

martinașului
MARTINÁȘ, martinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș.

DOOM

martináș (rar) s. m., pl. martináși

martingala
MARTINGÁLĂ, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham în formă de furcă, care nu permite calului să se ridice în două picioare. 2. Bară de metal în formă de suliță, care se fixează dedesubtul bompresului la navele cu pânze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constând în dublarea mizei după o lovitură pierdută. – Din fr. martingale.

DOOM

martingálă s. f., g.-d. art. martingálei; pl. martingále

martingale
MARTINGÁLĂ, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham în formă de furcă, care nu permite calului să se ridice în două picioare. 2. Bară de metal în formă de suliță, care se fixează dedesubtul bompresului la navele cu pânze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constând în dublarea mizei după o lovitură pierdută. – Din fr. martingale.

DOOM

martingálă s. f., g.-d. art. martingálei; pl. martingále

martingalei
MARTINGÁLĂ, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham în formă de furcă, care nu permite calului să se ridice în două picioare. 2. Bară de metal în formă de suliță, care se fixează dedesubtul bompresului la navele cu pânze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constând în dublarea mizei după o lovitură pierdută. – Din fr. martingale.

DOOM

martingálă s. f., g.-d. art. martingálei; pl. martingále

martingalele
MARTINGÁLĂ, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham în formă de furcă, care nu permite calului să se ridice în două picioare. 2. Bară de metal în formă de suliță, care se fixează dedesubtul bompresului la navele cu pânze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constând în dublarea mizei după o lovitură pierdută. – Din fr. martingale.

DOOM

martingálă s. f., g.-d. art. martingálei; pl. martingále

martingalelor
MARTINGÁLĂ, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham în formă de furcă, care nu permite calului să se ridice în două picioare. 2. Bară de metal în formă de suliță, care se fixează dedesubtul bompresului la navele cu pânze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constând în dublarea mizei după o lovitură pierdută. – Din fr. martingale.

DOOM

martingálă s. f., g.-d. art. martingálei; pl. martingále

martini
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

DOOM

martín s. m., pl. martíni

martinică
MARTINÍCĂ s.f. Cafea din Martinica. [Cf. Martinica – insulă din Antile].

martinii
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

DOOM

martín s. m., pl. martíni

martinilor
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

DOOM

martín s. m., pl. martíni

martinul
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

DOOM

martín s. m., pl. martíni

martinului
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

DOOM

martín s. m., pl. martíni

martir
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martira
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martiraj
MARTIRÁJ, martiraje, s. n. Martiriu. – Martir² + suf. -aj.

DOOM

martiráj s. n., pl. martiráje

martiraje
MARTIRÁJ, martiraje, s. n. Martiriu. – Martir² + suf. -aj.

DOOM

martiráj s. n., pl. martiráje

martirajele
MARTIRÁJ, martiraje, s. n. Martiriu. – Martir² + suf. -aj.

DOOM

martiráj s. n., pl. martiráje

martirajelor
MARTIRÁJ, martiraje, s. n. Martiriu. – Martir² + suf. -aj.

DOOM

martiráj s. n., pl. martiráje

martirajul
MARTIRÁJ, martiraje, s. n. Martiriu. – Martir² + suf. -aj.

DOOM

martiráj s. n., pl. martiráje

martirajului
MARTIRÁJ, martiraje, s. n. Martiriu. – Martir² + suf. -aj.

DOOM

martiráj s. n., pl. martiráje

martire
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martirei
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martirele
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martirelor
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martiri
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martirii
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martirii
MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

DOOM

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martiriile
MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

DOOM

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martiriilor
MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

DOOM

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martirilor
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martiriu
MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

DOOM

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martiriul
MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

DOOM

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martiriului
MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

DOOM

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martiriza
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizai
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizam
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizare
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizare
MARTIRIZÁRE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

DOOM

martirizáre s. f., g.-d. art. martirizắrii; pl. martirizắri

martirizarea
MARTIRIZÁRE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

DOOM

martirizáre s. f., g.-d. art. martirizắrii; pl. martirizắri

martirizară
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizarăm
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizarăți
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizase
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizasem
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizaseră
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizaserăm
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizaserăți
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizaseși
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizaseți
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizat
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizat
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizata
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizate
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizatei
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizatele
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizatelor
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizatul
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizatului
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizau
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizași
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizați
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizați
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizația
MARTIRIZÁȚIE s.f. Martirizare. [Gen. -iei. / < fr. martyrisation].

martirizație
MARTIRIZÁȚIE s.f. Martirizare. [Gen. -iei. / < fr. martyrisation].

martirizației
MARTIRIZÁȚIE s.f. Martirizare. [Gen. -iei. / < fr. martyrisation].

martirizații
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizații
MARTIRIZÁȚIE s.f. Martirizare. [Gen. -iei. / < fr. martyrisation].

martirizaților
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

martirizează
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizez
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizeze
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizezi
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizând
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizînd
MARTIRIZÁ, martirizez, vb. I. Tranz. A supune pe cineva la un martiriu; p. gener. a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. – Din fr. martyriser.

DOOM

martirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 martirizeáză

martirizări
MARTIRIZÁRE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

DOOM

martirizáre s. f., g.-d. art. martirizắrii; pl. martirizắri

martirizării
MARTIRIZÁRE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

DOOM

martirizáre s. f., g.-d. art. martirizắrii; pl. martirizắri

martirizările
MARTIRIZÁRE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

DOOM

martirizáre s. f., g.-d. art. martirizắrii; pl. martirizắri

martirizărilor
MARTIRIZÁRE, martirizări, s. f. Acțiunea de a martiriza și rezultatul ei; p. ext. martiriu. – V. martiriza.

DOOM

martirizáre s. f., g.-d. art. martirizắrii; pl. martirizắri

martirolog
MARTIROLÓG s.m. Autor al unui martirologiu. [Cf. fr. martyrologiste].

martirolog
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologi
MARTIROLÓG s.m. Autor al unui martirologiu. [Cf. fr. martyrologiste].

martirologic
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologica
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologice
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicei
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicele
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicelor
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologici
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicii
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicilor
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicul
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologicului
MARTIROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la martirologie. [< fr. martyrologique].

martirologie
MARTIROLOGÍE s.f. Istoria martirilor; martirologiu. [Gen. -iei. / < fr. martyrologie, cf. gr. martyr – martir, logos – studiu].

DOOM

martirologíe s. f., art. martirología, g.-d. martirologíi, art. martirologíei

martirologii
MARTIROLÓG s.m. Autor al unui martirologiu. [Cf. fr. martyrologiste].

martirologii
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologiile
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologiilor
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologilor
MARTIROLÓG s.m. Autor al unui martirologiu. [Cf. fr. martyrologiste].

martirologiu
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologiul
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologiului
MARTIROLÓGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (și povestirea suferințelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirológ s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

DOOM

martirológiu [giu pron. giu] s. n., art. martirológiul; pl. martirológii, art. martirológiile (-gi-i-)

martirologul
MARTIROLÓG s.m. Autor al unui martirologiu. [Cf. fr. martyrologiste].

martirologului
MARTIROLÓG s.m. Autor al unui martirologiu. [Cf. fr. martyrologiste].

martirul
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martirului
MARTÍR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

DOOM

martíră s. f., g.-d. art. martírei; pl. martíre

martor
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martora
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martore
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorei
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorele
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorelor
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martori
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorii
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorilor
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorul
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martorului
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martur
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

martură
MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită în experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei vechi suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

DOOM

mártoră s. f., g.-d. art. mártorei; pl. mártore

marufla
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflai
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflaj
MARUFLÁJ, maruflaje, s. n. Lipire cu maruflu a unei pânze pictate pe un suport; pânză pictată și lipită astfel. – Din fr. marouflage.

DOOM

marufláj (-ru-flaj) s. n., pl. marufláje

maruflaje
MARUFLÁJ, maruflaje, s. n. Lipire cu maruflu a unei pânze pictate pe un suport; pânză pictată și lipită astfel. – Din fr. marouflage.

DOOM

marufláj (-ru-flaj) s. n., pl. marufláje

maruflajele
MARUFLÁJ, maruflaje, s. n. Lipire cu maruflu a unei pânze pictate pe un suport; pânză pictată și lipită astfel. – Din fr. marouflage.

DOOM

marufláj (-ru-flaj) s. n., pl. marufláje

maruflajelor
MARUFLÁJ, maruflaje, s. n. Lipire cu maruflu a unei pânze pictate pe un suport; pânză pictată și lipită astfel. – Din fr. marouflage.

DOOM

marufláj (-ru-flaj) s. n., pl. marufláje

maruflajul
MARUFLÁJ, maruflaje, s. n. Lipire cu maruflu a unei pânze pictate pe un suport; pânză pictată și lipită astfel. – Din fr. marouflage.

DOOM

marufláj (-ru-flaj) s. n., pl. marufláje

maruflajului
MARUFLÁJ, maruflaje, s. n. Lipire cu maruflu a unei pânze pictate pe un suport; pânză pictată și lipită astfel. – Din fr. marouflage.

DOOM

marufláj (-ru-flaj) s. n., pl. marufláje

maruflam
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflare
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflare
MARUFLÁRE, maruflări, s. f. Acțiunea de a marufla. – V. marufla.

DOOM

!marufláre (-ru-fla-) s. f., g.-d. art. maruflắrii; pl. maruflắri

maruflarea
MARUFLÁRE, maruflări, s. f. Acțiunea de a marufla. – V. marufla.

DOOM

!marufláre (-ru-fla-) s. f., g.-d. art. maruflắrii; pl. maruflắri

maruflară
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflarăm
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflarăți
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflase
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflasem
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflaseră
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflaserăm
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflaserăți
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflaseși
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflaseți
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflat
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflat
MARUFLÁT, -Ă, maruflați, -te, adj. Care a fost lipit cu maruflu. – V. marufla.

maruflau
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflași
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflați
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflează
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflez
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

marufleze
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflezi
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflu
MARÚFLU s. n. Clei special pentru maruflaj. [Var.: marúflă s. f.] – Din fr. maroufle.

DOOM

marúflu (-ru-flu) s. n., art. marúflul

maruflul
MARÚFLU s. n. Clei special pentru maruflaj. [Var.: marúflă s. f.] – Din fr. maroufle.

DOOM

marúflu (-ru-flu) s. n., art. marúflul

maruflului
MARÚFLU s. n. Clei special pentru maruflaj. [Var.: marúflă s. f.] – Din fr. maroufle.

DOOM

marúflu (-ru-flu) s. n., art. marúflul

maruflând
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflînd
MARUFLÁ, maruflez, vb. I. Tranz. A lipi cu maruflu. – Din fr. maroufler.

DOOM

*maruflá (a ~) (-ru-fla) vb., ind. prez. 3 marufleáză

maruflă
MARÚFLU s. n. Clei special pentru maruflaj. [Var.: marúflă s. f.] – Din fr. maroufle.

DOOM

marúflu (-ru-flu) s. n., art. marúflul

maruflări
MARUFLÁRE, maruflări, s. f. Acțiunea de a marufla. – V. marufla.

DOOM

!marufláre (-ru-fla-) s. f., g.-d. art. maruflắrii; pl. maruflắri

maruflării
MARUFLÁRE, maruflări, s. f. Acțiunea de a marufla. – V. marufla.

DOOM

!marufláre (-ru-fla-) s. f., g.-d. art. maruflắrii; pl. maruflắri

maruflările
MARUFLÁRE, maruflări, s. f. Acțiunea de a marufla. – V. marufla.

DOOM

!marufláre (-ru-fla-) s. f., g.-d. art. maruflắrii; pl. maruflắri

maruflărilor
MARUFLÁRE, maruflări, s. f. Acțiunea de a marufla. – V. marufla.

DOOM

!marufláre (-ru-fla-) s. f., g.-d. art. maruflắrii; pl. maruflắri

marula
MARÚLĂ, marule, s. f. (Bot.; reg.) Lăptucă. – Din ngr. marúli, bg. marulja.

DOOM

marúlă (reg.) s. f., g.-d. art. marúlei; pl. marúle

marule
MARÚLĂ, marule, s. f. (Bot.; reg.) Lăptucă. – Din ngr. marúli, bg. marulja.

DOOM

marúlă (reg.) s. f., g.-d. art. marúlei; pl. marúle

marulei
MARÚLĂ, marule, s. f. (Bot.; reg.) Lăptucă. – Din ngr. marúli, bg. marulja.

DOOM

marúlă (reg.) s. f., g.-d. art. marúlei; pl. marúle

marulele
MARÚLĂ, marule, s. f. (Bot.; reg.) Lăptucă. – Din ngr. marúli, bg. marulja.

DOOM

marúlă (reg.) s. f., g.-d. art. marúlei; pl. marúle

marulelor
MARÚLĂ, marule, s. f. (Bot.; reg.) Lăptucă. – Din ngr. marúli, bg. marulja.

DOOM

marúlă (reg.) s. f., g.-d. art. marúlei; pl. marúle

marxism
MARXÍSM s. n. Doctrină filosofică, socială, politică și economică elaborată de K. Marx și Fr. Engels. – Din fr. marxisme, rus. marksizm.

DOOM

marxísm s. n.

marxism
MARXÍSM-LENINÍSM s. n. Învățătura lui K. Marx și F. Engels, dezvoltată de V. I. Lenin în noile condiții istorice de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. – Din rus. marksizm-leninizm.

DOOM

marxísm-leninísm s. n.

marxismul
MARXÍSM s. n. Doctrină filosofică, socială, politică și economică elaborată de K. Marx și Fr. Engels. – Din fr. marxisme, rus. marksizm.

DOOM

marxísm s. n.

marxismul
MARXÍSM-LENINÍSM s. n. Învățătura lui K. Marx și F. Engels, dezvoltată de V. I. Lenin în noile condiții istorice de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. – Din rus. marksizm-leninizm.

DOOM

marxísm-leninísm s. n.

marxismului
MARXÍSM s. n. Doctrină filosofică, socială, politică și economică elaborată de K. Marx și Fr. Engels. – Din fr. marxisme, rus. marksizm.

DOOM

marxísm s. n.

marxismului
MARXÍSM-LENINÍSM s. n. Învățătura lui K. Marx și F. Engels, dezvoltată de V. I. Lenin în noile condiții istorice de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. – Din rus. marksizm-leninizm.

DOOM

marxísm-leninísm s. n.

marxist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistule
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistule
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marxiștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii.

DOOM

marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste

marș
MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

DOOM

marș² s. n., pl. márșuri

marșa
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșa
MÁRȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării; polder.

DOOM

márșă s. f., art. márșa, g.-d. art. márșei; pl. márșe

marșai
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșam
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșanda
MARȘÁNDĂ, marșande, s. f. (Înv.) Patroană a unui magazin de mode. – Din fr. marchande [de modes].

DOOM

marșándă (înv.) s. f., g.-d. art. marșándei; pl. marșánde

marșande
MARȘÁNDĂ, marșande, s. f. (Înv.) Patroană a unui magazin de mode. – Din fr. marchande [de modes].

DOOM

marșándă (înv.) s. f., g.-d. art. marșándei; pl. marșánde

marșandei
MARȘÁNDĂ, marșande, s. f. (Înv.) Patroană a unui magazin de mode. – Din fr. marchande [de modes].

DOOM

marșándă (înv.) s. f., g.-d. art. marșándei; pl. marșánde

marșandele
MARȘÁNDĂ, marșande, s. f. (Înv.) Patroană a unui magazin de mode. – Din fr. marchande [de modes].

DOOM

marșándă (înv.) s. f., g.-d. art. marșándei; pl. marșánde

marșandelor
MARȘÁNDĂ, marșande, s. f. (Înv.) Patroană a unui magazin de mode. – Din fr. marchande [de modes].

DOOM

marșándă (înv.) s. f., g.-d. art. marșándei; pl. marșánde

marșare
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșare
MARȘÁRE, marșări, s. f. Acțiunea de a marșa. – V. marșa.

marșarea
MARȘÁRE, marșări, s. f. Acțiunea de a marșa. – V. marșa.

marșarier
MARȘARIÉR, marșariere, s. n. Mers înapoi al unui automobil; (concr.) dispozitiv al mecanismului de transmisie, care permite mersul înapoi al unui autovehicul. [Pr.: -ri-er] – Din fr. marche arrière.

DOOM

marșariér (mar-șa-ri-er / marș-a-) s. n., pl. marșariére

marșariere
MARȘARIÉR, marșariere, s. n. Mers înapoi al unui automobil; (concr.) dispozitiv al mecanismului de transmisie, care permite mersul înapoi al unui autovehicul. [Pr.: -ri-er] – Din fr. marche arrière.

DOOM

marșariér (mar-șa-ri-er / marș-a-) s. n., pl. marșariére

marșarierele
MARȘARIÉR, marșariere, s. n. Mers înapoi al unui automobil; (concr.) dispozitiv al mecanismului de transmisie, care permite mersul înapoi al unui autovehicul. [Pr.: -ri-er] – Din fr. marche arrière.

DOOM

marșariér (mar-șa-ri-er / marș-a-) s. n., pl. marșariére

marșarierelor
MARȘARIÉR, marșariere, s. n. Mers înapoi al unui automobil; (concr.) dispozitiv al mecanismului de transmisie, care permite mersul înapoi al unui autovehicul. [Pr.: -ri-er] – Din fr. marche arrière.

DOOM

marșariér (mar-șa-ri-er / marș-a-) s. n., pl. marșariére

marșarierul
MARȘARIÉR, marșariere, s. n. Mers înapoi al unui automobil; (concr.) dispozitiv al mecanismului de transmisie, care permite mersul înapoi al unui autovehicul. [Pr.: -ri-er] – Din fr. marche arrière.

DOOM

marșariér (mar-șa-ri-er / marș-a-) s. n., pl. marșariére

marșarierului
MARȘARIÉR, marșariere, s. n. Mers înapoi al unui automobil; (concr.) dispozitiv al mecanismului de transmisie, care permite mersul înapoi al unui autovehicul. [Pr.: -ri-er] – Din fr. marche arrière.

DOOM

marșariér (mar-șa-ri-er / marș-a-) s. n., pl. marșariére

marșară
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșarăm
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșarăți
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșase
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșasem
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșaseră
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșaserăm
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșaserăți
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșaseși
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșaseți
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșat
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșau
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșași
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșați
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșe
MÁRȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării; polder.

DOOM

márșă s. f., art. márșa, g.-d. art. márșei; pl. márșe

marșează
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșei
MÁRȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării; polder.

DOOM

márșă s. f., art. márșa, g.-d. art. márșei; pl. márșe

marșele
MÁRȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării; polder.

DOOM

márșă s. f., art. márșa, g.-d. art. márșei; pl. márșe

marșelor
MÁRȘĂ, marșe, s. f. Sol format pe depunerile rămase în urma retragerii apelor mării; polder.

DOOM

márșă s. f., art. márșa, g.-d. art. márșei; pl. márșe

marșez
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșeze
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșezi
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșrut
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșrute
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșrutele
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșrutelor
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșrutiza
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizai
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizam
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizare
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizare
MARȘRUTIZÁRE, marșrutizări, s. f. Acțiunea de a marșrutiza și rezultatul ei. – Din marșrut (după rus. marșrutizațiia).

DOOM

!marșrutizáre (mar-șru-/marș-ru-) s. f., g.-d. art. marșrutizắrii; pl. marșrutizắri

marșrutizarea
MARȘRUTIZÁRE, marșrutizări, s. f. Acțiunea de a marșrutiza și rezultatul ei. – Din marșrut (după rus. marșrutizațiia).

DOOM

!marșrutizáre (mar-șru-/marș-ru-) s. f., g.-d. art. marșrutizắrii; pl. marșrutizắri

marșrutizară
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizarăm
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizarăți
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizase
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizasem
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizaseră
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizaserăm
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizaserăți
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizaseși
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizaseți
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizat
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizat
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

marșrutizau
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizași
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizați
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizează
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizez
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizeze
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizezi
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizând
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizînd
MARȘRUTIZÁ, marșrutizez, vb. I. Tranz. A folosi metoda marșrutului în căile ferate sau în tehnică. – Din marșrutizare (derivat regresiv).

DOOM

!marșrutizá (a ~) (mar-șru-/marș-ru-) vb., ind. prez. 3 marșrutizeáză

marșrutizări
MARȘRUTIZÁRE, marșrutizări, s. f. Acțiunea de a marșrutiza și rezultatul ei. – Din marșrut (după rus. marșrutizațiia).

DOOM

!marșrutizáre (mar-șru-/marș-ru-) s. f., g.-d. art. marșrutizắrii; pl. marșrutizắri

marșrutizării
MARȘRUTIZÁRE, marșrutizări, s. f. Acțiunea de a marșrutiza și rezultatul ei. – Din marșrut (după rus. marșrutizațiia).

DOOM

!marșrutizáre (mar-șru-/marș-ru-) s. f., g.-d. art. marșrutizắrii; pl. marșrutizắri

marșrutizările
MARȘRUTIZÁRE, marșrutizări, s. f. Acțiunea de a marșrutiza și rezultatul ei. – Din marșrut (după rus. marșrutizațiia).

DOOM

!marșrutizáre (mar-șru-/marș-ru-) s. f., g.-d. art. marșrutizắrii; pl. marșrutizắri

marșrutizărilor
MARȘRUTIZÁRE, marșrutizări, s. f. Acțiunea de a marșrutiza și rezultatul ei. – Din marșrut (după rus. marșrutizațiia).

DOOM

!marșrutizáre (mar-șru-/marș-ru-) s. f., g.-d. art. marșrutizắrii; pl. marșrutizắri

marșrutul
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșrutului
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșrută
MARȘRÚTĂ s. f. v. marșrut.

DOOM

!marșrút (mar-șrut/marș-rut) s. n., pl. marșrúte

marșul
MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

DOOM

marș² s. n., pl. márșuri

marșului
MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

DOOM

marș² s. n., pl. márșuri

marșuri
MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

DOOM

marș² s. n., pl. márșuri

marșurile
MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

DOOM

marș² s. n., pl. márșuri

marșurilor
MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.

DOOM

marș² s. n., pl. márșuri

marșând
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșînd
MARȘÁ, marșez, vb. I. Intranz. A cădea de acord, a consimți; a se lăsa antrenat într-o acțiune. ♦ A se lăsa corupt. – Din fr. marcher.

DOOM

*marșá (a ~) vb., ind. prez. 3 marșeáză

marșări
MARȘÁRE, marșări, s. f. Acțiunea de a marșa. – V. marșa.

marșării
MARȘÁRE, marșări, s. f. Acțiunea de a marșa. – V. marșa.

marșările
MARȘÁRE, marșări, s. f. Acțiunea de a marșa. – V. marșa.

marșărilor
MARȘÁRE, marșări, s. f. Acțiunea de a marșa. – V. marșa.

marț
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marț
MARȚ², (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

DOOM

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marțafoi
MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

DOOM

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafoi
MARȚAFOÍ, marțafoiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și lua aere, a se îngîmfa. Ei se marțafoiau inai mult, le era rușine să-și arăte adîncul inimei, în care era numai groază. CONTEMPORANUL, III 773.

marțafoii
MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

DOOM

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafoilor
MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

DOOM

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafoire
MARȚAFOÍ², marțafoiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și da aere, a se îngâmfa. – Din marțafoi.

marțafoiul
MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

DOOM

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafoiului
MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

DOOM

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțea
MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. ♦ (Adverbial) În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

DOOM

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marți
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marți
MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. ♦ (Adverbial) În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

DOOM

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marțial
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțiala
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțiale
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialei
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialele
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialelor
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțiali
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialii
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialilor
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialul
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțialului
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.

DOOM

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále

marțian
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțian
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțiana
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțiana
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțianul
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțianul
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțianului
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțianului
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțiene
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțiene
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienei
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienei
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienele
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienele
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienelor
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienelor
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțieni
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțieni
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienii
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienii
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienilor
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marțienilor
MARȚIÁN, -Ă, marțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Presupus locuitor al planetei Marte. 2. Adj. Din planeta Marte. [Pr.: -ți-an] – Din fr. martien.

DOOM

marțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. marțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. marțiánă, pl. marțiéne

marții
MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. ♦ (Adverbial) În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

DOOM

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marțile
MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. ♦ (Adverbial) În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

DOOM

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marților
MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. ♦ (Adverbial) În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

DOOM

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marțipan
MARȚIPÁN, marțipane, s. n. Produs zaharos obținut dintr-un amestec de zahăr și de miez de migdale. – Din germ. Marzipan.

DOOM

marțipán s. n., pl. marțipáne

marțipane
MARȚIPÁN, marțipane, s. n. Produs zaharos obținut dintr-un amestec de zahăr și de miez de migdale. – Din germ. Marzipan.

DOOM

marțipán s. n., pl. marțipáne

marțipanele
MARȚIPÁN, marțipane, s. n. Produs zaharos obținut dintr-un amestec de zahăr și de miez de migdale. – Din germ. Marzipan.

DOOM

marțipán s. n., pl. marțipáne

marțipanelor
MARȚIPÁN, marțipane, s. n. Produs zaharos obținut dintr-un amestec de zahăr și de miez de migdale. – Din germ. Marzipan.

DOOM

marțipán s. n., pl. marțipáne

marțipanul
MARȚIPÁN, marțipane, s. n. Produs zaharos obținut dintr-un amestec de zahăr și de miez de migdale. – Din germ. Marzipan.

DOOM

marțipán s. n., pl. marțipáne

marțipanului
MARȚIPÁN, marțipane, s. n. Produs zaharos obținut dintr-un amestec de zahăr și de miez de migdale. – Din germ. Marzipan.

DOOM

marțipán s. n., pl. marțipáne

marțolea
MARȚÓLEA s. f. (În superstiții) Numele unei ființe imaginare răufăcătoare, care ar umbla în noaptea de marți spre miercuri pe la casele oamenilor pentru a pedepsi pe femeile pe care le găsește lucrând. – Din marți¹.

marțolin
marțolín (-nuri), s. n. – Țesătură de mătase pentru căptușeli. – Var. marțolină, marțelină. Fr. marceline. Sec. XIX, înv.

marțul
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marțul
MARȚ², (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

DOOM

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marțului
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marțului
MARȚ², (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

DOOM

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marțuri
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marțuri
MARȚ², (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

DOOM

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marțurile
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marțurile
MARȚ², (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

DOOM

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marțurilor
MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

DOOM

marț¹ (la jocul de table) s. n.

marțurilor
MARȚ², (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

DOOM

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

mas
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

DOOM

mas (reg.) s. n., pl. másuri

masa
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masa
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masa
MÁSĂ², mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă² (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă² (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă² (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă² (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese² (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă² (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.

DOOM

másă² (mobilă, mâncare) s. f., g.-d. art. mései; pl. mése

masa
MÁSĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

DOOM

másă¹ (mulțime, mărime fizică) s. f., g.-d. art. másei; pl. máse; (fiz.) simb. m

masa
MASS-MÉDIA s. f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă. [Pr.: -di-a] – Cuv. engl.

DOOM

mass-média (presă scrisă și audiovizuală) (-di-a) s. f. (o ~ independentă), art. (mass-média (~ actuală), g.-d. art. mass-médiei (prin intermediul ~)

masacra
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrai
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacram
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrare
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrare
MASACRÁRE, masacrări, s. f. Acțiunea de a masacra și rezultatul ei. – V. masacra.

DOOM

masacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. masacrắrii; pl. masacrắri

masacrarea
MASACRÁRE, masacrări, s. f. Acțiunea de a masacra și rezultatul ei. – V. masacra.

DOOM

masacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. masacrắrii; pl. masacrắri

masacrară
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrarăm
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrarăți
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrase
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrasem
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacraseră
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacraserăm
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacraserăți
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacraseși
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacraseți
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrat
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrat
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacrata
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacrate
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacratei
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacratele
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacratelor
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacratul
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacratului
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacrau
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrași
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrați
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrați
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacrații
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacraților
MASACRÁT, -Ă, masacrați, -te, adj. Măcelărit², exterminat; ucis. ♦ Fig. (Despre lucrări, texte) Stricat, denaturat, deformat. – V. masacra.

masacre
MASÁCRU, masacre, s. n. Acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă), măcel, carnaj. – Din fr. massacre.

DOOM

masácru (-sa-cru) s. n., art. masácrul; pl. masácre

masacrează
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrele
MASÁCRU, masacre, s. n. Acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă), măcel, carnaj. – Din fr. massacre.

DOOM

masácru (-sa-cru) s. n., art. masácrul; pl. masácre

masacrelor
MASÁCRU, masacre, s. n. Acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă), măcel, carnaj. – Din fr. massacre.

DOOM

masácru (-sa-cru) s. n., art. masácrul; pl. masácre

masacrez
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacreze
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrezi
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacru
MASÁCRU, masacre, s. n. Acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă), măcel, carnaj. – Din fr. massacre.

DOOM

masácru (-sa-cru) s. n., art. masácrul; pl. masácre

masacrul
MASÁCRU, masacre, s. n. Acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă), măcel, carnaj. – Din fr. massacre.

DOOM

masácru (-sa-cru) s. n., art. masácrul; pl. masácre

masacrului
MASÁCRU, masacre, s. n. Acțiune sângeroasă îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă), măcel, carnaj. – Din fr. massacre.

DOOM

masácru (-sa-cru) s. n., art. masácrul; pl. masácre

masacrând
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrînd
MASACRÁ, masacrez, vb. I. Tranz. A ucide cu sălbăticie și în masă oameni care nu se pot apăra; a măcelări, a extermina; p. gener. a ucide. ♦ Fig. A strica, a denatura, a descompleta o lucrare, un text etc. – Din fr. massacrer.

DOOM

masacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 3 masacreáză

masacrări
MASACRÁRE, masacrări, s. f. Acțiunea de a masacra și rezultatul ei. – V. masacra.

DOOM

masacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. masacrắrii; pl. masacrắri

masacrării
MASACRÁRE, masacrări, s. f. Acțiunea de a masacra și rezultatul ei. – V. masacra.

DOOM

masacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. masacrắrii; pl. masacrắri

masacrările
MASACRÁRE, masacrări, s. f. Acțiunea de a masacra și rezultatul ei. – V. masacra.

DOOM

masacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. masacrắrii; pl. masacrắri

masacrărilor
MASACRÁRE, masacrări, s. f. Acțiunea de a masacra și rezultatul ei. – V. masacra.

DOOM

masacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. masacrắrii; pl. masacrắri

masai
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masai
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaj
MASÁJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

DOOM

masáj s. n., pl. masáje

masaje
MASÁJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

DOOM

masáj s. n., pl. masáje

masajele
MASÁJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

DOOM

masáj s. n., pl. masáje

masajelor
MASÁJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

DOOM

masáj s. n., pl. masáje

masajul
MASÁJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

DOOM

masáj s. n., pl. masáje

masajului
MASÁJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

DOOM

masáj s. n., pl. masáje

masala
MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

DOOM

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

masalagii
MASALAGÍU, masalagii, s. m. (Înv.) Persoană care purta sau aprindea masalale (pe străzi). – Masala + suf. -giu.

DOOM

masalagíu (înv.) s. m., art. masalagíul; pl. masalagíi, art. masalagíii (-gi-ii)

masalagiii
MASALAGÍU, masalagii, s. m. (Înv.) Persoană care purta sau aprindea masalale (pe străzi). – Masala + suf. -giu.

DOOM

masalagíu (înv.) s. m., art. masalagíul; pl. masalagíi, art. masalagíii (-gi-ii)

masalagiilor
MASALAGÍU, masalagii, s. m. (Înv.) Persoană care purta sau aprindea masalale (pe străzi). – Masala + suf. -giu.

DOOM

masalagíu (înv.) s. m., art. masalagíul; pl. masalagíi, art. masalagíii (-gi-ii)

masalagiu
MASALAGÍU, masalagii, s. m. (Înv.) Persoană care purta sau aprindea masalale (pe străzi). – Masala + suf. -giu.

DOOM

masalagíu (înv.) s. m., art. masalagíul; pl. masalagíi, art. masalagíii (-gi-ii)

masalagiul
MASALAGÍU, masalagii, s. m. (Înv.) Persoană care purta sau aprindea masalale (pe străzi). – Masala + suf. -giu.

DOOM

masalagíu (înv.) s. m., art. masalagíul; pl. masalagíi, art. masalagíii (-gi-ii)

masalagiului
MASALAGÍU, masalagii, s. m. (Înv.) Persoană care purta sau aprindea masalale (pe străzi). – Masala + suf. -giu.

DOOM

masalagíu (înv.) s. m., art. masalagíul; pl. masalagíi, art. masalagíii (-gi-ii)

masalale
MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

DOOM

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

masalalei
MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

DOOM

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

masalalele
MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

DOOM

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

masalalelor
MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

DOOM

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

masalaua
MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

DOOM

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

masam
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masam
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masare
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masare
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masare
MASÁRE, masări, s. f. Acțiunea de a (se) masa² și rezultatul ei. – V. masa².

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masare
MASÁRE² s.f. Acțiunea de a masa² [în DN] și rezultatul ei. [< masa²].

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masarea
MASÁRE, masări, s. f. Acțiunea de a (se) masa² și rezultatul ei. – V. masa².

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masarea
MASÁRE² s.f. Acțiunea de a masa² [în DN] și rezultatul ei. [< masa²].

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masară
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masară
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masarăm
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masarăm
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masarăți
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masarăți
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masase
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masase
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masasem
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masasem
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaseră
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaseră
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaserăm
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaserăm
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaserăți
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaserăți
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaseși
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaseși
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaseți
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaseți
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masat
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masat
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masat
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masat
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masat
MASÁT¹ s. n. Masare. – V. masa².

DOOM

*masát¹ (masare) s. n.

masat
MASÁT², masate, s. n. Unealtă de oțel în formă de sul sau, rar, de pilă plată, folosită la ascuțitul cuțitelor. – Din tc. masat.

DOOM

masát² (unealtă) s. n., pl. masáte

masata
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masata
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masate
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masate
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatei
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatei
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatele
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatele
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatelor
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatelor
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatul
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatul
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatului
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masatului
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masau
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masau
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masași
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masași
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masați
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masați
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masați
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masați
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masații
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masații
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaților
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masaților
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masca
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

masca
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

DOOM

máscă s. f., g.-d. art. mắștii; pl. măști

mascada
MASCÁDĂ s.f. (Mar.) Abatere involuntară a unei nave de la drumul ei. [< germ. Maskade].

mascade
MASCÁDĂ s.f. (Mar.) Abatere involuntară a unei nave de la drumul ei. [< germ. Maskade].

mascadei
MASCÁDĂ s.f. (Mar.) Abatere involuntară a unei nave de la drumul ei. [< germ. Maskade].

mascadele
MASCÁDĂ s.f. (Mar.) Abatere involuntară a unei nave de la drumul ei. [< germ. Maskade].

mascadelor
MASCÁDĂ s.f. (Mar.) Abatere involuntară a unei nave de la drumul ei. [< germ. Maskade].

mascai
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascam
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascara
MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

DOOM

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascarada
MASCARÁDĂ, mascarade, s. f. 1. Acțiune sau atitudine falsă, ipocrită; prefăcătorie, înșelătorie, farsă; înscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascaradă = om de nimic; secătură. 2. (Înv.) Bal mascat; grup de oameni mascați. – Din fr. mascarade.

DOOM

mascarádă s. f., g.-d. art. mascarádei; pl. mascaráde

mascarade
MASCARÁDĂ, mascarade, s. f. 1. Acțiune sau atitudine falsă, ipocrită; prefăcătorie, înșelătorie, farsă; înscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascaradă = om de nimic; secătură. 2. (Înv.) Bal mascat; grup de oameni mascați. – Din fr. mascarade.

DOOM

mascarádă s. f., g.-d. art. mascarádei; pl. mascaráde

mascaradei
MASCARÁDĂ, mascarade, s. f. 1. Acțiune sau atitudine falsă, ipocrită; prefăcătorie, înșelătorie, farsă; înscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascaradă = om de nimic; secătură. 2. (Înv.) Bal mascat; grup de oameni mascați. – Din fr. mascarade.

DOOM

mascarádă s. f., g.-d. art. mascarádei; pl. mascaráde

mascaradele
MASCARÁDĂ, mascarade, s. f. 1. Acțiune sau atitudine falsă, ipocrită; prefăcătorie, înșelătorie, farsă; înscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascaradă = om de nimic; secătură. 2. (Înv.) Bal mascat; grup de oameni mascați. – Din fr. mascarade.

DOOM

mascarádă s. f., g.-d. art. mascarádei; pl. mascaráde

mascaradelor
MASCARÁDĂ, mascarade, s. f. 1. Acțiune sau atitudine falsă, ipocrită; prefăcătorie, înșelătorie, farsă; înscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascaradă = om de nimic; secătură. 2. (Înv.) Bal mascat; grup de oameni mascați. – Din fr. mascarade.

DOOM

mascarádă s. f., g.-d. art. mascarádei; pl. mascaráde

mascarale
MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

DOOM

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascaralei
MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

DOOM

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascaralele
MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

DOOM

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascaralelor
MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

DOOM

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascaraua
MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

DOOM

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele

mascare
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascare
MASCÁRE, mascări, s. f. Acțiunea de a (se) masca și rezultatul ei. – V. masca.

DOOM

mascáre s. f., g.-d. art. mascắrii; pl. mascắri

mascarea
MASCÁRE, mascări, s. f. Acțiunea de a (se) masca și rezultatul ei. – V. masca.

DOOM

mascáre s. f., g.-d. art. mascắrii; pl. mascắri

mascaret
MASCARÉT s.n. Val care se urcă pe gura fluviilor, datorită fluxului. [< fr. mascaret < cuv. gascon].

mascaretul
MASCARÉT s.n. Val care se urcă pe gura fluviilor, datorită fluxului. [< fr. mascaret < cuv. gascon].

mascaretului
MASCARÉT s.n. Val care se urcă pe gura fluviilor, datorită fluxului. [< fr. mascaret < cuv. gascon].

mascaroane
MASCARÓN, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit în arhitectură, la obiecte de mobilier etc., care reprezintă un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei în relief. – Din fr. mascaron.

DOOM

mascarón s. n., pl. mascaroáne

mascaroanele
MASCARÓN, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit în arhitectură, la obiecte de mobilier etc., care reprezintă un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei în relief. – Din fr. mascaron.

DOOM

mascarón s. n., pl. mascaroáne

mascaroanelor
MASCARÓN, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit în arhitectură, la obiecte de mobilier etc., care reprezintă un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei în relief. – Din fr. mascaron.

DOOM

mascarón s. n., pl. mascaroáne

mascaron
MASCARÓN, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit în arhitectură, la obiecte de mobilier etc., care reprezintă un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei în relief. – Din fr. mascaron.

DOOM

mascarón s. n., pl. mascaroáne

mascaron
MASCARÓN s.n. Element decorativ care înfățișează un cap fantastic sau grotesc de om sau de animal, folosit la împodobirea cheilor bolților, a capitelurilor etc. [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < fr. mascaron, cf. it. mascherone – mască mare].

mascaronul
MASCARÓN, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit în arhitectură, la obiecte de mobilier etc., care reprezintă un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei în relief. – Din fr. mascaron.

DOOM

mascarón s. n., pl. mascaroáne

mascaronului
MASCARÓN, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit în arhitectură, la obiecte de mobilier etc., care reprezintă un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei în relief. – Din fr. mascaron.

DOOM

mascarón s. n., pl. mascaroáne

mascară
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascarăm
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascarăți
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascase
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascasem
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascaseră
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascaserăm
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascaserăți
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascaseși
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascaseți
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascat
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascat
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascata
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascate
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascatei
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascatele
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascatelor
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascatul
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascatului
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascau
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascași
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascați
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascați
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascații
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

mascaților
MASCÁT, -Ă, mascați, -te, adj. 1. Care poartă mască (1), acoperit cu o mască; măscuit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare; disimulat. – V. masca.

maschează
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

maschez
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascheze
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

maschezi
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascoale
Mascoale s. pr. (deț.) deținut periculos, care nu respectă regulamentul penitenciarului și care este de temut pentru ceilalți deținuți.

mascoane
MASCÓN s.n. Formație structurală a scoarței Lunii, având o densitate mai mare decât densitatea formațiilor înconjurătoare. [< engl. mascon].

mascoanele
MASCÓN s.n. Formație structurală a scoarței Lunii, având o densitate mai mare decât densitatea formațiilor înconjurătoare. [< engl. mascon].

mascoanelor
MASCÓN s.n. Formație structurală a scoarței Lunii, având o densitate mai mare decât densitatea formațiilor înconjurătoare. [< engl. mascon].

mascon
MASCÓN s.n. Formație structurală a scoarței Lunii, având o densitate mai mare decât densitatea formațiilor înconjurătoare. [< engl. mascon].

masconul
MASCÓN s.n. Formație structurală a scoarței Lunii, având o densitate mai mare decât densitatea formațiilor înconjurătoare. [< engl. mascon].

masconului
MASCÓN s.n. Formație structurală a scoarței Lunii, având o densitate mai mare decât densitatea formațiilor înconjurătoare. [< engl. mascon].

mascota
MASCÓTĂ, mascote, s. f. 1. Ființă sau lucru considerate ca purtătoare de noroc; amuletă, talisman. 2. Numele unei prăjituri de ciocolată. – Din fr. mascotte.

DOOM

mascótă s. f., g.-d. art. mascótei; pl. mascóte

mascote
MASCÓTĂ, mascote, s. f. 1. Ființă sau lucru considerate ca purtătoare de noroc; amuletă, talisman. 2. Numele unei prăjituri de ciocolată. – Din fr. mascotte.

DOOM

mascótă s. f., g.-d. art. mascótei; pl. mascóte

mascotei
MASCÓTĂ, mascote, s. f. 1. Ființă sau lucru considerate ca purtătoare de noroc; amuletă, talisman. 2. Numele unei prăjituri de ciocolată. – Din fr. mascotte.

DOOM

mascótă s. f., g.-d. art. mascótei; pl. mascóte

mascotele
MASCÓTĂ, mascote, s. f. 1. Ființă sau lucru considerate ca purtătoare de noroc; amuletă, talisman. 2. Numele unei prăjituri de ciocolată. – Din fr. mascotte.

DOOM

mascótă s. f., g.-d. art. mascótei; pl. mascóte

mascotelor
MASCÓTĂ, mascote, s. f. 1. Ființă sau lucru considerate ca purtătoare de noroc; amuletă, talisman. 2. Numele unei prăjituri de ciocolată. – Din fr. mascotte.

DOOM

mascótă s. f., g.-d. art. mascótei; pl. mascóte

mascul
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

mascul
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

mascula
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

mascula
SALÉP, salepuri, s. n. 1. Nume dat tuberculilor uscați ai unor specii de orhidee; p. ext. praf de amidon extras din acești tuberculi și care, fiert în lapte sau în apă, se folosește ca întăritor pentru copii sau convalescenți. 2. Băutură preparată de orientali din salep (1), miere și apă. [Var.: (reg.) salíp s. n.] – Din tc. salep.

mascula
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

mascule
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

mascule
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculei
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculei
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculele
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculele
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculelor
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculelor
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculi
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculi
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculii
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculii
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculilor
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculilor
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculin
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculina
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculine
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinei
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinele
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinelor
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculini
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinii
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinilor
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinitate
MASCULINITÁTE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul unui bărbat; p. ext. vigoare bărbătească, virilitate. – Din fr. masculinité.

DOOM

masculinitáte s. f., g.-d. art. masculinitắții

masculinitatea
MASCULINITÁTE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul unui bărbat; p. ext. vigoare bărbătească, virilitate. – Din fr. masculinité.

DOOM

masculinitáte s. f., g.-d. art. masculinitắții

masculinități
MASCULINITÁTE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul unui bărbat; p. ext. vigoare bărbătească, virilitate. – Din fr. masculinité.

DOOM

masculinitáte s. f., g.-d. art. masculinitắții

masculinității
MASCULINITÁTE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul unui bărbat; p. ext. vigoare bărbătească, virilitate. – Din fr. masculinité.

DOOM

masculinitáte s. f., g.-d. art. masculinitắții

masculiniza
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizai
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizam
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizare
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizare
MASCULINIZÁRE, masculinizări, s. f. Faptul de a (se) masculiniza și rezultatul lui; spec. (Med.) apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine. – V. masculiniza.

DOOM

masculinizáre s. f., g.-d. art. masculinizắrii

masculinizarea
MASCULINIZÁRE, masculinizări, s. f. Faptul de a (se) masculiniza și rezultatul lui; spec. (Med.) apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine. – V. masculiniza.

DOOM

masculinizáre s. f., g.-d. art. masculinizắrii

masculinizară
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizarăm
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizarăți
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizase
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizasem
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizaseră
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizaserăm
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizaserăți
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizaseși
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizaseți
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizat
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizat
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizata
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizate
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizatei
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizatele
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizatelor
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizatul
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizatului
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizau
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizași
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizați
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizați
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizații
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizaților
MASCULINIZÁT, -Ă, masculinizați, -te, adj. Cu însușiri, trăsături masculine, bărbătești. – V. masculiniza.

masculinizează
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizez
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizeze
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizezi
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizând
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizînd
MASCULINIZÁ, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. și refl. A face să capete sau a căpăta trăsături masculine (1), bărbătești. – Din fr. masculiniser.

DOOM

masculinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 masculinizeáză

masculinizări
MASCULINIZÁRE, masculinizări, s. f. Faptul de a (se) masculiniza și rezultatul lui; spec. (Med.) apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine. – V. masculiniza.

DOOM

masculinizáre s. f., g.-d. art. masculinizắrii

masculinizării
MASCULINIZÁRE, masculinizări, s. f. Faptul de a (se) masculiniza și rezultatul lui; spec. (Med.) apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine. – V. masculiniza.

DOOM

masculinizáre s. f., g.-d. art. masculinizắrii

masculinizările
MASCULINIZÁRE, masculinizări, s. f. Faptul de a (se) masculiniza și rezultatul lui; spec. (Med.) apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine. – V. masculiniza.

DOOM

masculinizáre s. f., g.-d. art. masculinizắrii

masculinizărilor
MASCULINIZÁRE, masculinizări, s. f. Faptul de a (se) masculiniza și rezultatul lui; spec. (Med.) apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine. – V. masculiniza.

DOOM

masculinizáre s. f., g.-d. art. masculinizắrii

masculinul
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculinului
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

DOOM

*masculín² s. n.

masculul
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculul
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculului
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

masculului
MASCÚL, -Ă, masculi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Individ de sex bărbătesc. ♦ (Adesea depr.) Bărbat (viril). 2. Adj. (Despre flori și despre părți ale lor) Care conține elementele de fecundație. – Din lat. masculus, it. masculo.

DOOM

mascúl adj. m., s. m., pl. mascúli; adj. f. mascúlă, pl. mascúle

mascur
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

DOOM

máscur (reg.) s. m., pl. máscuri

mascur
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

mascuri
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

DOOM

máscur (reg.) s. m., pl. máscuri

mascurii
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

DOOM

máscur (reg.) s. m., pl. máscuri

mascurilor
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

DOOM

máscur (reg.) s. m., pl. máscuri

mascurul
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

DOOM

máscur (reg.) s. m., pl. máscuri

mascurului
MÁSCUR, mascuri, s. m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. și: mascúr] – Lat. masculus.

DOOM

máscur (reg.) s. m., pl. máscuri

mascând
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascînd
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.

DOOM

mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză

mascări
MASCÁRE, mascări, s. f. Acțiunea de a (se) masca și rezultatul ei. – V. masca.

DOOM

mascáre s. f., g.-d. art. mascắrii; pl. mascắri

mascării
MASCÁRE, mascări, s. f. Acțiunea de a (se) masca și rezultatul ei. – V. masca.

DOOM

mascáre s. f., g.-d. art. mascắrii; pl. mascắri

mascările
MASCÁRE, mascări, s. f. Acțiunea de a (se) masca și rezultatul ei. – V. masca.

DOOM

mascáre s. f., g.-d. art. mascắrii; pl. mascắri

mascărilor
MASCÁRE, mascări, s. f. Acțiunea de a (se) masca și rezultatul ei. – V. masca.

DOOM

mascáre s. f., g.-d. art. mascắrii; pl. mascắri

mase
MÁSĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

DOOM

másă¹ (mulțime, mărime fizică) s. f., g.-d. art. másei; pl. máse; (fiz.) simb. m

mase
MASS-MÉDIA s. f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă. [Pr.: -di-a] – Cuv. engl.

DOOM

mass-média (presă scrisă și audiovizuală) (-di-a) s. f. (o ~ independentă), art. (mass-média (~ actuală), g.-d. art. mass-médiei (prin intermediul ~)

masează
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masează
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masei
MÁSĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

DOOM

másă¹ (mulțime, mărime fizică) s. f., g.-d. art. másei; pl. máse; (fiz.) simb. m

masei
MASS-MÉDIA s. f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă. [Pr.: -di-a] – Cuv. engl.

DOOM

mass-média (presă scrisă și audiovizuală) (-di-a) s. f. (o ~ independentă), art. (mass-média (~ actuală), g.-d. art. mass-médiei (prin intermediul ~)

masele
MÁSĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

DOOM

másă¹ (mulțime, mărime fizică) s. f., g.-d. art. másei; pl. máse; (fiz.) simb. m

masele
MASS-MÉDIA s. f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă. [Pr.: -di-a] – Cuv. engl.

DOOM

mass-média (presă scrisă și audiovizuală) (-di-a) s. f. (o ~ independentă), art. (mass-média (~ actuală), g.-d. art. mass-médiei (prin intermediul ~)

maselor
MÁSĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

DOOM

másă¹ (mulțime, mărime fizică) s. f., g.-d. art. másei; pl. máse; (fiz.) simb. m

maselor
MASS-MÉDIA s. f. Termen care desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc.; mijloace de comunicare în masă. [Pr.: -di-a] – Cuv. engl.

DOOM

mass-média (presă scrisă și audiovizuală) (-di-a) s. f. (o ~ independentă), art. (mass-média (~ actuală), g.-d. art. mass-médiei (prin intermediul ~)

maselota
MASELÓTĂ, maselote, s. f. Surplus de metal lăsat la turnarea unei piese și care se înlătură după solidificarea piesei. – Din fr. masselotte.

DOOM

maselótă s. f., g.-d. art. maselótei; pl. maselóte

maselote
MASELÓTĂ, maselote, s. f. Surplus de metal lăsat la turnarea unei piese și care se înlătură după solidificarea piesei. – Din fr. masselotte.

DOOM

maselótă s. f., g.-d. art. maselótei; pl. maselóte

maselotei
MASELÓTĂ, maselote, s. f. Surplus de metal lăsat la turnarea unei piese și care se înlătură după solidificarea piesei. – Din fr. masselotte.

DOOM

maselótă s. f., g.-d. art. maselótei; pl. maselóte

maselotele
MASELÓTĂ, maselote, s. f. Surplus de metal lăsat la turnarea unei piese și care se înlătură după solidificarea piesei. – Din fr. masselotte.

DOOM

maselótă s. f., g.-d. art. maselótei; pl. maselóte

maselotelor
MASELÓTĂ, maselote, s. f. Surplus de metal lăsat la turnarea unei piese și care se înlătură după solidificarea piesei. – Din fr. masselotte.

DOOM

maselótă s. f., g.-d. art. maselótei; pl. maselóte

maselotiera
MASELOTIÉRĂ, maselotiere, s. f. Parte superioară a lingotierei în care se formează maselota. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. masselottière.

DOOM

!maselotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. maselotiérei; pl. maselotiére

maselotiere
MASELOTIÉRĂ, maselotiere, s. f. Parte superioară a lingotierei în care se formează maselota. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. masselottière.

DOOM

!maselotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. maselotiérei; pl. maselotiére

maselotierei
MASELOTIÉRĂ, maselotiere, s. f. Parte superioară a lingotierei în care se formează maselota. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. masselottière.

DOOM

!maselotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. maselotiérei; pl. maselotiére

maselotierele
MASELOTIÉRĂ, maselotiere, s. f. Parte superioară a lingotierei în care se formează maselota. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. masselottière.

DOOM

!maselotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. maselotiérei; pl. maselotiére

maselotierelor
MASELOTIÉRĂ, maselotiere, s. f. Parte superioară a lingotierei în care se formează maselota. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. masselottière.

DOOM

!maselotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. maselotiérei; pl. maselotiére

maser
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

masere
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maserele
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maserelor
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maseri
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maserii
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maserilor
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maserul
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maserului
MÁSER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2. Proces de generare și amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

DOOM

máser s. n., pl. másere

maseter
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

DOOM

!masetér adj. m., s. m., pl. masetéri

maseter
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

maseteri
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

maseterii
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

maseterilor
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

maseterul
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

maseterului
MASETÉR, maseteri, adj. (În sintagma) Mușchi maseter (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei doi mușchi fixați cu un capăt pe maxilarul inferior și cu celălalt pe arcada zigomatică, cu rol important în masticație. – Din fr. masséter.

maseur
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuri
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseurii
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseurilor
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseurul
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseurule
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseurului
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuza
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuze
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuzei
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuzele
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuzelor
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseuzo
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masez
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masez
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

maseza
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

maseze
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

maseze
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

maseze
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masezei
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masezele
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masezelor
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masezi
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masezi
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masezo
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masicot
MASICÓT s. n. Oxid de plumb galben, întrebuințat la obținerea unor smalțuri în industria ceramică, chimică etc. – Din fr. massicot.

masicotul
MASICÓT s. n. Oxid de plumb galben, întrebuințat la obținerea unor smalțuri în industria ceramică, chimică etc. – Din fr. massicot.

masicotului
MASICÓT s. n. Oxid de plumb galben, întrebuințat la obținerea unor smalțuri în industria ceramică, chimică etc. – Din fr. massicot.

masiv
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masiva
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masive
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivei
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivele
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivelor
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivi
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivii
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivilor
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivitate
MASIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi masiv (1); starea a ceea ce este masiv. – Din fr. massivité.

DOOM

masivitáte s. f., g.-d. art. masivitắții

masivitatea
MASIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi masiv (1); starea a ceea ce este masiv. – Din fr. massivité.

DOOM

masivitáte s. f., g.-d. art. masivitắții

masivități
MASIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi masiv (1); starea a ceea ce este masiv. – Din fr. massivité.

DOOM

masivitáte s. f., g.-d. art. masivitắții

masivității
MASIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi masiv (1); starea a ceea ce este masiv. – Din fr. massivité.

DOOM

masivitáte s. f., g.-d. art. masivitắții

masivul
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masivului
MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

DOOM

masív² s. n., pl. masíve

masla
MÁSLĂ, masle, s. f. (Rar) Fiecare dintre cele patru culori ale cărților de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictură”.

DOOM

máslă (culoare la cărțile de joc) (rar) s. f., g.-d. art. máslei; pl. másle

maslad
maslad s. m. – Plantă (Anamirta cocculus). – Var. măslad, maslag, mislac. Mag. maszlag (Cihac, II, 514; Tiktin), cf. tc. mașlak (Lokotsch 1438).

masle
MÁSLĂ, masle, s. f. (Rar) Fiecare dintre cele patru culori ale cărților de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictură”.

DOOM

máslă (culoare la cărțile de joc) (rar) s. f., g.-d. art. máslei; pl. másle

maslei
MÁSLĂ, masle, s. f. (Rar) Fiecare dintre cele patru culori ale cărților de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictură”.

DOOM

máslă (culoare la cărțile de joc) (rar) s. f., g.-d. art. máslei; pl. másle

maslele
MÁSLĂ, masle, s. f. (Rar) Fiecare dintre cele patru culori ale cărților de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictură”.

DOOM

máslă (culoare la cărțile de joc) (rar) s. f., g.-d. art. máslei; pl. másle

maslelor
MÁSLĂ, masle, s. f. (Rar) Fiecare dintre cele patru culori ale cărților de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictură”.

DOOM

máslă (culoare la cărțile de joc) (rar) s. f., g.-d. art. máslei; pl. másle

maslin
MASLÍN s. m. v. măslin.

maslină
MASLÍNĂ² s. f. v. măslină.

maslu
MÁSLU, masluri, s. n. Slujbă religioasă creștină care se oficiază pentru un om grav bolnav sau la anumite sărbători bisericești și la care se face ungerea cu mir; slujbă bisericească de sfințire a untdelemnului pentru mir, oficiată în miercurea dinaintea Paștilor. [Pl. și: masle] – Din sl. maslo „ulei”.

DOOM

máslu (slujbă religioasă) s. n., art. máslul; pl. másluri/másle

masochism
MASOCHÍSM s. n. Perversiune sexuală caracterizată prin apariția plăcerii sexuale numai în urma producerii unei dureri fizice. – Din fr. masochisme.

DOOM

!masochísm s. n.

masochismul
MASOCHÍSM s. n. Perversiune sexuală caracterizată prin apariția plăcerii sexuale numai în urma producerii unei dureri fizice. – Din fr. masochisme.

DOOM

!masochísm s. n.

masochismului
MASOCHÍSM s. n. Perversiune sexuală caracterizată prin apariția plăcerii sexuale numai în urma producerii unei dureri fizice. – Din fr. masochisme.

DOOM

!masochísm s. n.

masochist
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochist
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochista
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochista
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiste
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiste
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistei
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistei
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistele
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistele
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistelor
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistelor
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistul
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistul
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistului
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochistului
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiști
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiști
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiștii
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiștii
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiștilor
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

masochiștilor
MASOCHÍST, -Ă, masochiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține masochismului, privitor la masochism. 2. S. m. și f. Persoană care practică masochismul. – Din fr. masochiste.

DOOM

!masochíst adj. m., s. m., pl. masochíști; adj. f., s. f. masochístă, pl. masochíste

mason
MASÓN, masoni, s. m. Francmason. – Din fr. maçon.

DOOM

masón s. m., pl. masóni

masonerie
MASONERÍE s. f. Francmasonerie. – Din fr. maçonnerie.

DOOM

masoneríe s. f., art. masonería, g.-d. masoneríi, art. masoneríei

masoni
MASÓN, masoni, s. m. Francmason. – Din fr. maçon.

DOOM

masón s. m., pl. masóni

masonic
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonica
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonice
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicei
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicele
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicelor
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonici
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicii
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicilor
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicul
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonicului
MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.

DOOM

masónic adj. m., pl. masónici; f. masónică, pl. masónice

masonii
MASÓN, masoni, s. m. Francmason. – Din fr. maçon.

DOOM

masón s. m., pl. masóni

masonilor
MASÓN, masoni, s. m. Francmason. – Din fr. maçon.

DOOM

masón s. m., pl. masóni

masonul
MASÓN, masoni, s. m. Francmason. – Din fr. maçon.

DOOM

masón s. m., pl. masóni

masonului
MASÓN, masoni, s. m. Francmason. – Din fr. maçon.

DOOM

masón s. m., pl. masóni

masor
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masoret
MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].

masoretul
MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].

masoretului
MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].

masoreți
MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].

masoreții
MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].

masoreților
MASORÉT s.m. Învățat evreu care a participat la vocalizarea și accentuarea textului Bibliei. [< fr. massorète, cf. ebr. masoret].

masori
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masorii
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masorilor
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masorul
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masorule
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

masorului
MASEUZĂ, maseuze, s. f. Femeie specializată în practicarea masajului. [Scris și: maseză. – Pr.: masöză] – Din fr. masseuse.

DOOM

!maseuză [pron. mas'öză] (-seu-) s. f., g.-d. art. maseuzei; pl. maseuze

mast
MAST, maste, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită provizoriu ca turlă de sondă, cînd se sapă la adîncimi mici.

mast
MAST, masturi, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită ca turlă de sondă, când se sapă la adâncimi mici. – Din germ. Mast.

DOOM

mast s. n., pl. másturi

mast
MAST- v. masto-.

mastaba
MASTABÁ s.f. Mormânt egiptean în formă de trunchi de piramidă. [Pl. -le. / < fr. mastaba, cf. ar. mastaba – bancă].

mastabale
MASTABÁ s.f. Mormânt egiptean în formă de trunchi de piramidă. [Pl. -le. / < fr. mastaba, cf. ar. mastaba – bancă].

mastabalei
MASTABÁ s.f. Mormânt egiptean în formă de trunchi de piramidă. [Pl. -le. / < fr. mastaba, cf. ar. mastaba – bancă].

mastabalele
MASTABÁ s.f. Mormânt egiptean în formă de trunchi de piramidă. [Pl. -le. / < fr. mastaba, cf. ar. mastaba – bancă].

mastabalelor
MASTABÁ s.f. Mormânt egiptean în formă de trunchi de piramidă. [Pl. -le. / < fr. mastaba, cf. ar. mastaba – bancă].

mastabaua
MASTABÁ s.f. Mormânt egiptean în formă de trunchi de piramidă. [Pl. -le. / < fr. mastaba, cf. ar. mastaba – bancă].

mastectomia
MASTECTOMÍE s.f. (Med.) Mamectomie. [Gen. -iei. / < fr. mastectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastectomie
MASTECTOMÍE s.f. (Med.) Mamectomie. [Gen. -iei. / < fr. mastectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastectomiei
MASTECTOMÍE s.f. (Med.) Mamectomie. [Gen. -iei. / < fr. mastectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastectomii
MASTECTOMÍE s.f. (Med.) Mamectomie. [Gen. -iei. / < fr. mastectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastectomiile
MASTECTOMÍE s.f. (Med.) Mamectomie. [Gen. -iei. / < fr. mastectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastectomiilor
MASTECTOMÍE s.f. (Med.) Mamectomie. [Gen. -iei. / < fr. mastectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

master
MÁSTER, (1) mastere, s. n., (2) masteri, s. m. 1. S. n. Masterat. 2. S. m. Persoană care a obținut acest titlu. – Din engl. master.

DOOM

máster² (masterat) s. n., pl. mástere

masterand
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masteranda
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterande
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterandei
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterandele
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterandelor
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterandul
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterandului
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masteranzi
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masteranzii
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masteranzilor
MASTERÁND, -Ă, masteranzi, -de, s. m. și f. Persoană care urmează un master. – Master + suf. -and (după doctorand).

DOOM

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde

masterat
MASTERÁT, masterate, s. n. Perioadă de studii după obținerea licenței, pentru o specializare profesională postuniversitară. ♦ Titlu obținut după aceste studii. – Master + suf. -at (după doctorat).

DOOM

masterát s. n., pl. masteráte

mastic
MASTÍC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vâscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul și care servește la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vâscos obținut pe bază de colofoniu și folosit pentru acoperirea rănilor pomilor fructiferi. 2. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care servește la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

DOOM

mastíc s. n., (sorturi) pl. mastícuri

mastica
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

mastica
MASTÍCĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

DOOM

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

masticai
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticam
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticare
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticare
MASTICÁRE, masticări, s. f. Acțiunea de a mastica și rezultatul ei; masticație. – V. mastica.

masticarea
MASTICÁRE, masticări, s. f. Acțiunea de a mastica și rezultatul ei; masticație. – V. mastica.

masticară
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticarăm
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticarăți
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticase
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticasem
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticaseră
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticaserăm
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticaserăți
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticaseși
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticaseți
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticat
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticat
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticata
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticate
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticatei
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticatele
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticatelor
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticatoare
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatoarea
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatoarei
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatoarele
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatoarelor
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticator
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatori
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatorii
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatorilor
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatorul
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatorului
MASTICATÓR, -OÁRE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la masticație, care se referă la masticație. ◊ Mușchi masticator = fiecare dintre mușchii situați între cele două maxilare, care pun în mișcare falca inferioară. 2. S. n. Mașină cu ajutorul căreia se efectuează operația de amestecare și fărâmițare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

DOOM

masticatór² s. n., pl. masticatoáre

masticatul
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticatului
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticau
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticași
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticați
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticați
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticația
MASTICÁȚIE, masticații, s. f. Mestecarea alimentelor în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.

DOOM

masticáție (-ți-e) s. f., art. masticáția (-ți-a), g.-d. art. masticáției; pl. masticáții, art. masticáțiile (-ți-i-)

masticație
MASTICÁȚIE, masticații, s. f. Mestecarea alimentelor în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.

DOOM

masticáție (-ți-e) s. f., art. masticáția (-ți-a), g.-d. art. masticáției; pl. masticáții, art. masticáțiile (-ți-i-)

masticației
MASTICÁȚIE, masticații, s. f. Mestecarea alimentelor în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.

DOOM

masticáție (-ți-e) s. f., art. masticáția (-ți-a), g.-d. art. masticáției; pl. masticáții, art. masticáțiile (-ți-i-)

masticații
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticații
MASTICÁȚIE, masticații, s. f. Mestecarea alimentelor în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.

DOOM

masticáție (-ți-e) s. f., art. masticáția (-ți-a), g.-d. art. masticáției; pl. masticáții, art. masticáțiile (-ți-i-)

masticațiile
MASTICÁȚIE, masticații, s. f. Mestecarea alimentelor în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.

DOOM

masticáție (-ți-e) s. f., art. masticáția (-ți-a), g.-d. art. masticáției; pl. masticáții, art. masticáțiile (-ți-i-)

masticațiilor
MASTICÁȚIE, masticații, s. f. Mestecarea alimentelor în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.

DOOM

masticáție (-ți-e) s. f., art. masticáția (-ți-a), g.-d. art. masticáției; pl. masticáții, art. masticáțiile (-ți-i-)

masticaților
MASTICÁT, -Ă, masticați, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat în gură cu ajutorul limbii, al dinților și al mușchilor masticatori. – mastica.

masticațiune
MASTICAȚIÚNE s.f. v. masticație.

mastichează
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

mastichez
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticheze
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

mastichezi
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

mastici
MASTÍCĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

DOOM

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

masticii
MASTÍCĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

DOOM

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

masticile
MASTÍCĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

DOOM

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

masticilor
MASTÍCĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

DOOM

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

masticul
MASTÍC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vâscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul și care servește la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vâscos obținut pe bază de colofoniu și folosit pentru acoperirea rănilor pomilor fructiferi. 2. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care servește la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

DOOM

mastíc s. n., (sorturi) pl. mastícuri

masticului
MASTÍC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vâscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul și care servește la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vâscos obținut pe bază de colofoniu și folosit pentru acoperirea rănilor pomilor fructiferi. 2. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care servește la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

DOOM

mastíc s. n., (sorturi) pl. mastícuri

masticuri
MASTÍC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vâscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul și care servește la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vâscos obținut pe bază de colofoniu și folosit pentru acoperirea rănilor pomilor fructiferi. 2. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care servește la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

DOOM

mastíc s. n., (sorturi) pl. mastícuri

masticurile
MASTÍC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vâscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul și care servește la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vâscos obținut pe bază de colofoniu și folosit pentru acoperirea rănilor pomilor fructiferi. 2. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care servește la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

DOOM

mastíc s. n., (sorturi) pl. mastícuri

masticurilor
MASTÍC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vâscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul și care servește la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vâscos obținut pe bază de colofoniu și folosit pentru acoperirea rănilor pomilor fructiferi. 2. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care servește la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

DOOM

mastíc s. n., (sorturi) pl. mastícuri

masticând
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticînd
MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

DOOM

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

masticări
MASTICÁRE, masticări, s. f. Acțiunea de a mastica și rezultatul ei; masticație. – V. mastica.

masticării
MASTICÁRE, masticări, s. f. Acțiunea de a mastica și rezultatul ei; masticație. – V. mastica.

masticările
MASTICÁRE, masticări, s. f. Acțiunea de a mastica și rezultatul ei; masticație. – V. mastica.

masticărilor
MASTICÁRE, masticări, s. f. Acțiunea de a mastica și rezultatul ei; masticație. – V. mastica.

mastisol
MASTISÓL s. n. Soluție adezivă specială care se întărește în contact cu aerul și care este folosită la lipit mai ales în medicină. – Cf. germ. Mastix.

mastita
MASTÍTĂ, mastite, s. f. Boală care constă în inflamarea glandei mamare. – Din fr. mastite.

DOOM

mastítă s. f., g.-d. art. mastítei; pl. mastíte

mastite
MASTÍTĂ, mastite, s. f. Boală care constă în inflamarea glandei mamare. – Din fr. mastite.

DOOM

mastítă s. f., g.-d. art. mastítei; pl. mastíte

mastitei
MASTÍTĂ, mastite, s. f. Boală care constă în inflamarea glandei mamare. – Din fr. mastite.

DOOM

mastítă s. f., g.-d. art. mastítei; pl. mastíte

mastitele
MASTÍTĂ, mastite, s. f. Boală care constă în inflamarea glandei mamare. – Din fr. mastite.

DOOM

mastítă s. f., g.-d. art. mastítei; pl. mastíte

mastitelor
MASTÍTĂ, mastite, s. f. Boală care constă în inflamarea glandei mamare. – Din fr. mastite.

DOOM

mastítă s. f., g.-d. art. mastítei; pl. mastíte

masto
MASTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) mamelă”, „al mamelei”, „de mamelă”. [Var. mast-. / < fr., it. masto-, cf. gr. mastos].

mastodinia
MASTODINÍE s.f. Durere mamară. [Gen. -iei. / < fr. mastodynie, cf. gr. mastos – mamelă, odyne – durere].

mastodinie
MASTODINÍE s.f. Durere mamară. [Gen. -iei. / < fr. mastodynie, cf. gr. mastos – mamelă, odyne – durere].

mastodiniei
MASTODINÍE s.f. Durere mamară. [Gen. -iei. / < fr. mastodynie, cf. gr. mastos – mamelă, odyne – durere].

mastodinii
MASTODINÍE s.f. Durere mamară. [Gen. -iei. / < fr. mastodynie, cf. gr. mastos – mamelă, odyne – durere].

mastodiniile
MASTODINÍE s.f. Durere mamară. [Gen. -iei. / < fr. mastodynie, cf. gr. mastos – mamelă, odyne – durere].

mastodiniilor
MASTODINÍE s.f. Durere mamară. [Gen. -iei. / < fr. mastodynie, cf. gr. mastos – mamelă, odyne – durere].

mastodont
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.

DOOM

mastodónt s. m., pl. mastodónți

mastodontul
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.

DOOM

mastodónt s. m., pl. mastodónți

mastodontului
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.

DOOM

mastodónt s. m., pl. mastodónți

mastodonți
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.

DOOM

mastodónt s. m., pl. mastodónți

mastodonții
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.

DOOM

mastodónt s. m., pl. mastodónți

mastodonților
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.

DOOM

mastodónt s. m., pl. mastodónți

mastografia
MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie.

mastografie
MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie.

mastografiei
MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie.

mastografii
MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie.

mastografiile
MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie.

mastografiilor
MASTOGRAFÍE, mastografii, s. f. (Rar) Mamografie. – Din fr. mastographie.

mastoid
MASTOÍD, -Ă adj. Apofiză mastoidă (și s.f.) = fiecare dintre proeminențele osului temporal situate îndărătul urechii. [Pron. -to-id. / < fr. mastoïde, cf. gr. mastos – mamelă, eidos – aspect].

mastoida
MASTOÍDĂ, mastoide, s. f., adj. 1. S. f. Fiecare dintre cele două proeminențe ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă. – Din fr. mastoïde.

DOOM

mastoídă adj. f., s. f., pl. mastoíde

mastoide
MASTOÍDĂ, mastoide, s. f., adj. 1. S. f. Fiecare dintre cele două proeminențe ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă. – Din fr. mastoïde.

DOOM

mastoídă adj. f., s. f., pl. mastoíde

mastoidectomia
MASTOIDECTOMÍE s.f. Excizie a apofizei mastoide. [Pron. -to-i-, gen. -iei. / < fr. mastoïdectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastoidectomie
MASTOIDECTOMÍE s.f. Excizie a apofizei mastoide. [Pron. -to-i-, gen. -iei. / < fr. mastoïdectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastoidectomiei
MASTOIDECTOMÍE s.f. Excizie a apofizei mastoide. [Pron. -to-i-, gen. -iei. / < fr. mastoïdectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastoidectomii
MASTOIDECTOMÍE s.f. Excizie a apofizei mastoide. [Pron. -to-i-, gen. -iei. / < fr. mastoïdectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastoidectomiile
MASTOIDECTOMÍE s.f. Excizie a apofizei mastoide. [Pron. -to-i-, gen. -iei. / < fr. mastoïdectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastoidectomiilor
MASTOIDECTOMÍE s.f. Excizie a apofizei mastoide. [Pron. -to-i-, gen. -iei. / < fr. mastoïdectomie, cf. gr. mastos – mamelă, ektome – excizie].

mastoidei
MASTOÍDĂ, mastoide, s. f., adj. 1. S. f. Fiecare dintre cele două proeminențe ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă. – Din fr. mastoïde.

DOOM

mastoídă adj. f., s. f., pl. mastoíde

mastoidele
MASTOÍDĂ, mastoide, s. f., adj. 1. S. f. Fiecare dintre cele două proeminențe ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă. – Din fr. mastoïde.

DOOM

mastoídă adj. f., s. f., pl. mastoíde

mastoidelor
MASTOÍDĂ, mastoide, s. f., adj. 1. S. f. Fiecare dintre cele două proeminențe ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă. – Din fr. mastoïde.

DOOM

mastoídă adj. f., s. f., pl. mastoíde

mastoidian
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidiana
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidianul
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidianului
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidiene
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidienei
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidienele
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidienelor
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidieni
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidienii
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidienilor
MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care ține de mastoidă (1), care se referă la mastoidă, propriu mastoidei. Mușchi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.

DOOM

mastoidián (-to-i-di-an) adj. m., pl. mastoidiéni (-di-eni); f. mastoidiánă, pl. mastoidiéne

mastoidita
MASTOIDÍTĂ, mastoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea mastoidei (1). [Pr.: -to-i-] – Din fr. mastoïdite.

DOOM

mastoidítă (-to-i-) s. f., g.-d. art. mastoidítei; pl. mastoidíte

mastoidite
MASTOIDÍTĂ, mastoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea mastoidei (1). [Pr.: -to-i-] – Din fr. mastoïdite.

DOOM

mastoidítă (-to-i-) s. f., g.-d. art. mastoidítei; pl. mastoidíte

mastoiditei
MASTOIDÍTĂ, mastoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea mastoidei (1). [Pr.: -to-i-] – Din fr. mastoïdite.

DOOM

mastoidítă (-to-i-) s. f., g.-d. art. mastoidítei; pl. mastoidíte

mastoiditele
MASTOIDÍTĂ, mastoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea mastoidei (1). [Pr.: -to-i-] – Din fr. mastoïdite.

DOOM

mastoidítă (-to-i-) s. f., g.-d. art. mastoidítei; pl. mastoidíte

mastoiditelor
MASTOIDÍTĂ, mastoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea mastoidei (1). [Pr.: -to-i-] – Din fr. mastoïdite.

DOOM

mastoidítă (-to-i-) s. f., g.-d. art. mastoidítei; pl. mastoidíte

mastopatia
MASTOPATÍE, mastopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile mamare. – Din fr. mastopathie.

mastopatie
MASTOPATÍE, mastopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile mamare. – Din fr. mastopathie.

mastopatiei
MASTOPATÍE, mastopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile mamare. – Din fr. mastopathie.

mastopatii
MASTOPATÍE, mastopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile mamare. – Din fr. mastopathie.

mastopatiile
MASTOPATÍE, mastopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile mamare. – Din fr. mastopathie.

mastopatiilor
MASTOPATÍE, mastopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile mamare. – Din fr. mastopathie.

mastopexia
MASTOPEXÍE s.f. (Med.) Operație estetică constând în ridicarea unui sân căzut, fixându-l de mușchiul pectoral. [Gen. -iei. / < fr. mastopexie, cf. gr. mastos – mamelă, pexis – fixare].

mastopexie
MASTOPEXÍE s.f. (Med.) Operație estetică constând în ridicarea unui sân căzut, fixându-l de mușchiul pectoral. [Gen. -iei. / < fr. mastopexie, cf. gr. mastos – mamelă, pexis – fixare].

mastopexiei
MASTOPEXÍE s.f. (Med.) Operație estetică constând în ridicarea unui sân căzut, fixându-l de mușchiul pectoral. [Gen. -iei. / < fr. mastopexie, cf. gr. mastos – mamelă, pexis – fixare].

mastopexii
MASTOPEXÍE s.f. (Med.) Operație estetică constând în ridicarea unui sân căzut, fixându-l de mușchiul pectoral. [Gen. -iei. / < fr. mastopexie, cf. gr. mastos – mamelă, pexis – fixare].

mastoptoza
MASTOPTÓZĂ s.f. (Med.) Ptoză a mamelei. [< fr. mastoptôse, cf. gr. mastos – mamelă, ptosis – cădere].

mastoptoze
MASTOPTÓZĂ s.f. (Med.) Ptoză a mamelei. [< fr. mastoptôse, cf. gr. mastos – mamelă, ptosis – cădere].

mastoptozei
MASTOPTÓZĂ s.f. (Med.) Ptoză a mamelei. [< fr. mastoptôse, cf. gr. mastos – mamelă, ptosis – cădere].

mastoza
MASTÓZĂ s.f. (Med.) Modificări ale mamelelor, având la bază o stare de hiperfoliculinie. [< fr. mastose].

mastoze
MASTÓZĂ s.f. (Med.) Modificări ale mamelelor, având la bază o stare de hiperfoliculinie. [< fr. mastose].

mastozei
MASTÓZĂ s.f. (Med.) Modificări ale mamelelor, având la bază o stare de hiperfoliculinie. [< fr. mastose].

mastozele
MASTÓZĂ s.f. (Med.) Modificări ale mamelelor, având la bază o stare de hiperfoliculinie. [< fr. mastose].

mastozelor
MASTÓZĂ s.f. (Med.) Modificări ale mamelelor, având la bază o stare de hiperfoliculinie. [< fr. mastose].

mastroacă
mastroacă, mastroace s. f. (înv.) prostituată

mastul
MAST, masturi, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită ca turlă de sondă, când se sapă la adâncimi mici. – Din germ. Mast.

DOOM

mast s. n., pl. másturi

mastului
MAST, masturi, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită ca turlă de sondă, când se sapă la adâncimi mici. – Din germ. Mast.

DOOM

mast s. n., pl. másturi

masturba
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbai
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbam
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbare
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbare
MASTURBÁRE, masturbări, s. f. Acțiunea de a se masturba și rezultatul ei; onanism, masturbație. – V. masturba.

DOOM

masturbáre s. f., g.-d. art. masturbắrii; pl. masturbắri

masturbarea
MASTURBÁRE, masturbări, s. f. Acțiunea de a se masturba și rezultatul ei; onanism, masturbație. – V. masturba.

DOOM

masturbáre s. f., g.-d. art. masturbắrii; pl. masturbắri

masturbară
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbarăm
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbarăți
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbase
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbasem
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbaseră
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbaserăm
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbaserăți
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbaseși
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbaseți
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbat
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbau
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbași
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbați
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbația
MASTURBÁȚIE, masturbații, s. f. Masturbare. – Din fr. masturbation.

DOOM

masturbáție (-ți-e) s. f., art. masturbáția (-ți-a), g.-d. art. masturbáției; pl. masturbáții, art. masturbáțiile (-ți-i-)

masturbație
MASTURBÁȚIE, masturbații, s. f. Masturbare. – Din fr. masturbation.

DOOM

masturbáție (-ți-e) s. f., art. masturbáția (-ți-a), g.-d. art. masturbáției; pl. masturbáții, art. masturbáțiile (-ți-i-)

masturbației
MASTURBÁȚIE, masturbații, s. f. Masturbare. – Din fr. masturbation.

DOOM

masturbáție (-ți-e) s. f., art. masturbáția (-ți-a), g.-d. art. masturbáției; pl. masturbáții, art. masturbáțiile (-ți-i-)

masturbații
MASTURBÁȚIE, masturbații, s. f. Masturbare. – Din fr. masturbation.

DOOM

masturbáție (-ți-e) s. f., art. masturbáția (-ți-a), g.-d. art. masturbáției; pl. masturbáții, art. masturbáțiile (-ți-i-)

masturbațiile
MASTURBÁȚIE, masturbații, s. f. Masturbare. – Din fr. masturbation.

DOOM

masturbáție (-ți-e) s. f., art. masturbáția (-ți-a), g.-d. art. masturbáției; pl. masturbáții, art. masturbáțiile (-ți-i-)

masturbațiilor
MASTURBÁȚIE, masturbații, s. f. Masturbare. – Din fr. masturbation.

DOOM

masturbáție (-ți-e) s. f., art. masturbáția (-ți-a), g.-d. art. masturbáției; pl. masturbáții, art. masturbáțiile (-ți-i-)

masturbează
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbez
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbeze
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbezi
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbând
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbînd
MASTURBÁ, masturbez, vb. I. Refl. A practica onanismul. – Din fr. masturber.

DOOM

!masturbá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se masturbeáză

masturbări
MASTURBÁRE, masturbări, s. f. Acțiunea de a se masturba și rezultatul ei; onanism, masturbație. – V. masturba.

DOOM

masturbáre s. f., g.-d. art. masturbắrii; pl. masturbắri

masturbării
MASTURBÁRE, masturbări, s. f. Acțiunea de a se masturba și rezultatul ei; onanism, masturbație. – V. masturba.

DOOM

masturbáre s. f., g.-d. art. masturbắrii; pl. masturbắri

masturbările
MASTURBÁRE, masturbări, s. f. Acțiunea de a se masturba și rezultatul ei; onanism, masturbație. – V. masturba.

DOOM

masturbáre s. f., g.-d. art. masturbắrii; pl. masturbắri

masturbărilor
MASTURBÁRE, masturbări, s. f. Acțiunea de a se masturba și rezultatul ei; onanism, masturbație. – V. masturba.

DOOM

masturbáre s. f., g.-d. art. masturbắrii; pl. masturbắri

masturi
MAST, masturi, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită ca turlă de sondă, când se sapă la adâncimi mici. – Din germ. Mast.

DOOM

mast s. n., pl. másturi

masturile
MAST, masturi, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită ca turlă de sondă, când se sapă la adâncimi mici. – Din germ. Mast.

DOOM

mast s. n., pl. másturi

masturilor
MAST, masturi, s. n. Construcție metalică mobilă, folosită ca turlă de sondă, când se sapă la adâncimi mici. – Din germ. Mast.

DOOM

mast s. n., pl. másturi

mastă
MÁSTĂ, maste, s. f. (Învechit) Catarg. Poposi cîteva minute, pînă legă o frînghie de vîrful unei maste. CONTEMPORANUL, VII 37.

masul
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

DOOM

mas (reg.) s. n., pl. másuri

masului
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

DOOM

mas (reg.) s. n., pl. másuri

masuri
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

DOOM

mas (reg.) s. n., pl. másuri

masurile
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

DOOM

mas (reg.) s. n., pl. másuri

masurilor
MAS, masuri, s. n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p. ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.

DOOM

mas (reg.) s. n., pl. másuri

masând
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masând
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masînd
MASÁ², masez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) aduna în număr mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngrămădi. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masînd
MASÁ¹, masez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) face masaj; a trage. – Din fr. masser.

DOOM

masá (a ~) vb., ind. prez. 3 maseáză

masări
MASÁRE, masări, s. f. Acțiunea de a (se) masa² și rezultatul ei. – V. masa².

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masări
MASÁRE² s.f. Acțiunea de a masa² [în DN] și rezultatul ei. [< masa²].

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masării
MASÁRE, masări, s. f. Acțiunea de a (se) masa² și rezultatul ei. – V. masa².

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masării
MASÁRE² s.f. Acțiunea de a masa² [în DN] și rezultatul ei. [< masa²].

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masările
MASÁRE, masări, s. f. Acțiunea de a (se) masa² și rezultatul ei. – V. masa².

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masările
MASÁRE² s.f. Acțiunea de a masa² [în DN] și rezultatul ei. [< masa²].

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masărilor
MASÁRE, masări, s. f. Acțiunea de a (se) masa² și rezultatul ei. – V. masa².

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

masărilor
MASÁRE² s.f. Acțiunea de a masa² [în DN] și rezultatul ei. [< masa²].

DOOM

masáre s. f., g.-d. art. masắrii; pl. masắri

mat
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

mat
MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

DOOM

!mat² s. n.

mata
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

mata
MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.

DOOM

matá/matále (reg., fam.) pr., g.-d. matále

mata
MÁTĂ s.f. Produs metalurgic intermediar între minereul brut și produsul finit. [< fr. matte].

DOOM

mátă s. f., g.-d. art. mátei; pl. máte

matador
MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

DOOM

matadór s. m., pl. matadóri

matadori
MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

DOOM

matadór s. m., pl. matadóri

matadorii
MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

DOOM

matadór s. m., pl. matadóri

matadorilor
MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

DOOM

matadór s. m., pl. matadóri

matadorul
MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

DOOM

matadór s. m., pl. matadóri

matadorului
MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

DOOM

matadór s. m., pl. matadóri

matahala
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.

DOOM

matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále

matahale
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.

DOOM

matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále

matahalei
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.

DOOM

matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále

matahalele
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.

DOOM

matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále

matahalelor
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.

DOOM

matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále

matale
MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.

DOOM

matá/matále (reg., fam.) pr., g.-d. matále

matale
MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.

DOOM

matále v. matá

matara
MATARÁ, matarale, s. f. (Regional) Vas în care țăranii duc apa la cîmp. Să ții calea la fîntînă, că el vine atuncea să ia apă-n matara să-și adape mîndruța. ȘEZ, III 215.

mataragii
MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

DOOM

mataragíu (înv.) s. m., art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)

mataragiii
MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

DOOM

mataragíu (înv.) s. m., art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)

mataragiilor
MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

DOOM

mataragíu (înv.) s. m., art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)

mataragiu
MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

DOOM

mataragíu (înv.) s. m., art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)

mataragiul
MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

DOOM

mataragíu (înv.) s. m., art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)

mataragiului
MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

DOOM

mataragíu (înv.) s. m., art. mataragíul; pl. mataragíi, art. mataragíii (-gi-ii)

matare
MATÁRE s.f. 1. Înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. Etanșare a unei îmbinări între două foi de tablă groasă; ștemuire. [După fr. matage].

matarea
MATÁRE s.f. 1. Înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. Etanșare a unei îmbinări între două foi de tablă groasă; ștemuire. [După fr. matage].

matat
MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.

DOOM

matá/matále (reg., fam.) pr., g.-d. matále

matca
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.

DOOM

cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă

match
MATCH s.n. v. meci.

match
MATCH s.n. v. meci.

mate
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

mate
MÁTĂ s.f. Produs metalurgic intermediar între minereul brut și produsul finit. [< fr. matte].

DOOM

mátă s. f., g.-d. art. mátei; pl. máte

mate
MATÉ s.m. (Bot.) Arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se prepară ceai. [< fr. maté < cuv. peruvian].

matei
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

matei
MÁTĂ s.f. Produs metalurgic intermediar între minereul brut și produsul finit. [< fr. matte].

DOOM

mátă s. f., g.-d. art. mátei; pl. máte

matele
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

matele
MÁTĂ s.f. Produs metalurgic intermediar între minereul brut și produsul finit. [< fr. matte].

DOOM

mátă s. f., g.-d. art. mátei; pl. máte

matelor
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

matelor
MÁTĂ s.f. Produs metalurgic intermediar între minereul brut și produsul finit. [< fr. matte].

DOOM

mátă s. f., g.-d. art. mátei; pl. máte

matelot
MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

DOOM

matelót s. m., pl. matelóți

matelotaj
MATELOTÁJ s. n. Marinărie. – Din fr. matelotage.

matelotul
MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

DOOM

matelót s. m., pl. matelóți

matelotului
MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

DOOM

matelót s. m., pl. matelóți

mateloți
MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

DOOM

matelót s. m., pl. matelóți

mateloții
MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

DOOM

matelót s. m., pl. matelóți

mateloților
MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

DOOM

matelót s. m., pl. matelóți

matematic
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematic
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematica
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematica
MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

DOOM

matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

matematice
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematiceasca
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematicei
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicele
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicelor
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicesc
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematicescul
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematicescului
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematicește
MATEMATICÉȘTE adv. (Astăzi rar) Conform cu procedeele întrebuințate în matematică; matematic¹. ♦ Fig. În mod precis, riguros, exact. – Din matematicesc.

DOOM

matematicéște (înv.) adv.

matematicești
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematiceștii
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematiceștile
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematiceștilor
MATEMATICÉSC, -EÁSCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic¹ + suf. -icesc.

DOOM

matematicésc (înv.) adj. m., f. matematiceáscă; pl. m. și f. matematicéști

matematici
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematici
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematici
MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

DOOM

matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

matematician
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematiciana
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicianul
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicianului
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematiciene
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicienei
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicienele
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicienelor
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicieni
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicienii
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicienilor
MATEMATICIÁN, -Ă, matematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în matematică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. mathématicien.

DOOM

matematiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. matematiciénei (-ci-e-); pl. matematiciéne

matematicii
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicii
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicii
MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

DOOM

matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

matematicile
MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

DOOM

matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

matematicilor
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicilor
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicilor
MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

DOOM

matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici

matematicul
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicul
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicului
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematicului
MATEMÁTIC², -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.

DOOM

matemátic² (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici

matematiza
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizabil
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabila
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabile
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabilei
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabilele
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabilelor
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabili
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabilii
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabililor
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabilul
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizabilului
MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

matematizai
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizam
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizare
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizare
MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

DOOM

matematizáre s. f., g.-d. art. matematizắrii; pl. matematizắri

matematizarea
MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

DOOM

matematizáre s. f., g.-d. art. matematizắrii; pl. matematizắri

matematizară
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizarăm
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizarăți
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizase
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizasem
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizaseră
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizaserăm
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizaserăți
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizaseși
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizaseți
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizat
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizat
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizata
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizate
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizatei
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizatele
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizatelor
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizatul
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizatului
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizau
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizași
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizați
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizați
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizații
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizaților
MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

matematizează
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizez
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizeze
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizezi
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizând
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizînd
MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

DOOM

matematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 matematizeáză

matematizări
MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

DOOM

matematizáre s. f., g.-d. art. matematizắrii; pl. matematizắri

matematizării
MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

DOOM

matematizáre s. f., g.-d. art. matematizắrii; pl. matematizắri

matematizările
MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

DOOM

matematizáre s. f., g.-d. art. matematizắrii; pl. matematizắri

matematizărilor
MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

DOOM

matematizáre s. f., g.-d. art. matematizắrii; pl. matematizắri

mater
DÚRA MÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.

DOOM

dúra máter (lat.) s. f., g.-d. art. dúrei máter

materia
MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filosofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie = în problema respectivă. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

DOOM

matérie (-ri-e) s. f., art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)

material
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

material
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál² (-ri-al) s. n., pl. materiále

materiala
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materiale
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materiale
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál² (-ri-al) s. n., pl. materiále

materialei
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialele
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialele
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál² (-ri-al) s. n., pl. materiále

materialelor
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialelor
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál² (-ri-al) s. n., pl. materiále

materiali
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialicește
MATERIALICÉȘTE adv. Din punct de vedere material (I 2), în ceea ce privește starea materială; bănește, materialmente. [Pr.: -ri-a-] – Material + suf. -icește.

DOOM

materialicéște (înv.) (-ri-a-) adv.

materialii
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialilor
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialism
MATERIALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia lumea este alcătuită în întregime din materie, toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiectele materiale și la conexiunile dintre ele. ◊ Materialism dialectic (La Marx și Engels) = concepție potrivit căreia materia și mișcarea ei sunt guvernate de legi obiective: legea acumulărilor cantitative și a salturilor calitative, legea unității și a luptei contrariilor, legea negării negației etc. Materialism istoric = teză după care condițiile economice determină viața socială, politică și culturală, primele constituind baza, iar ultimele suprastructura. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialisme, germ. Materialismus.

DOOM

materialísm (-ri-a-) s. n.

materialismul
MATERIALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia lumea este alcătuită în întregime din materie, toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiectele materiale și la conexiunile dintre ele. ◊ Materialism dialectic (La Marx și Engels) = concepție potrivit căreia materia și mișcarea ei sunt guvernate de legi obiective: legea acumulărilor cantitative și a salturilor calitative, legea unității și a luptei contrariilor, legea negării negației etc. Materialism istoric = teză după care condițiile economice determină viața socială, politică și culturală, primele constituind baza, iar ultimele suprastructura. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialisme, germ. Materialismus.

DOOM

materialísm (-ri-a-) s. n.

materialismului
MATERIALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia lumea este alcătuită în întregime din materie, toate evenimentele, actele și stările de lucruri fie sunt subordonate, fie pot fi reduse complet la obiectele materiale și la conexiunile dintre ele. ◊ Materialism dialectic (La Marx și Engels) = concepție potrivit căreia materia și mișcarea ei sunt guvernate de legi obiective: legea acumulărilor cantitative și a salturilor calitative, legea unității și a luptei contrariilor, legea negării negației etc. Materialism istoric = teză după care condițiile economice determină viața socială, politică și culturală, primele constituind baza, iar ultimele suprastructura. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialisme, germ. Materialismus.

DOOM

materialísm (-ri-a-) s. n.

materialist
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialist
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialista
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialista
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiste
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiste
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistei
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistei
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistele
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistele
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistelor
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistelor
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistul
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistul
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistului
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialistului
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialitate
MATERIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi material, de a avea existență materială; natura materială a ceva. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialité, germ. Materialität.

DOOM

materialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materialitắții

materialitatea
MATERIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi material, de a avea existență materială; natura materială a ceva. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialité, germ. Materialität.

DOOM

materialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materialitắții

materialități
MATERIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi material, de a avea existență materială; natura materială a ceva. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialité, germ. Materialität.

DOOM

materialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materialitắții

materialității
MATERIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi material, de a avea existență materială; natura materială a ceva. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialité, germ. Materialität.

DOOM

materialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materialitắții

materializa
MATERIALIZÁ, materializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni material, a da sau a căpăta formă materială, a (se) transpune în viață; a (se) concretiza. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiser.

DOOM

materializá (a ~) (-ri-a-) vb., ind. prez. 3 materializeáză

materializare
MATERIALIZÁRE, materializări, s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

DOOM

materializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materializắrii; pl. materializắri

materializarea
MATERIALIZÁRE, materializări, s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

DOOM

materializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materializắrii; pl. materializắri

materializat
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializata
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializate
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializatei
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializatele
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializatelor
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializatoare
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatoarea
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatoarei
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatoarele
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatoarelor
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializator
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatori
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatorii
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatorilor
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatorul
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatorului
MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.

materializatul
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializatului
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializați
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializații
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializaților
MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat o formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

materializări
MATERIALIZÁRE, materializări, s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

DOOM

materializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materializắrii; pl. materializắri

materializării
MATERIALIZÁRE, materializări, s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

DOOM

materializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materializắrii; pl. materializắri

materializările
MATERIALIZÁRE, materializări, s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

DOOM

materializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materializắrii; pl. materializắri

materializărilor
MATERIALIZÁRE, materializări, s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

DOOM

materializáre (-ri-a-) s. f., g.-d. art. materializắrii; pl. materializắri

materialiști
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiști
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiștii
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiștii
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiștilor
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialiștilor
MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de probleme materiale. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

DOOM

materialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. materialíști; adj. f., s. f. materialístă, pl. materialíste

materialmente
MATERIALMÉNTE adv. (Rar) Materialicește. [Pr.: -ri-al-] – Din it. materialmente, fr. matériellement.

DOOM

materialménte (rar) (-ri-al-) adv.

materialul
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialul
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál² (-ri-al) s. n., pl. materiále

materialului
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál¹ (-ri-al) adj. m., pl. materiáli; f. materiálă, pl. materiále

materialului
MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitatea mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitatea materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii sau a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitatea documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc.; ceea ce constituie fondul, substanța unei lucrări, a unei probleme etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

DOOM

materiál² (-ri-al) s. n., pl. materiále

materie
MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filosofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie = în problema respectivă. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

DOOM

matérie (-ri-e) s. f., art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)

materiei
MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filosofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie = în problema respectivă. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

DOOM

matérie (-ri-e) s. f., art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)

materii
MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filosofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie = în problema respectivă. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

DOOM

matérie (-ri-e) s. f., art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)

materiile
MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filosofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie = în problema respectivă. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

DOOM

matérie (-ri-e) s. f., art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)

materiilor
MATÉRIE, materii, s. f. 1. (În filosofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie = în problema respectivă. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

DOOM

matérie (-ri-e) s. f., art. matéria (-ri-a), g.-d. art. matériei; pl. matérii, art. matériile (-ri-i-)

matern
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

materna
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternal
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternala
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternale
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalei
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalele
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalelor
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternali
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalii
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalilor
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalul
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

maternalului
MATERNÁL, -Ă, maternali, -e, adj. Matern. – Din fr. maternel.

DOOM

*maternál adj. m., pl. maternáli; f. maternálă, pl. maternále

materne
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternei
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternele
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternelor
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

materni
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternii
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternilor
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternitate
MATERNITÁTE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

DOOM

maternitáte s. f., g.-d. art. maternitắții; (spitale) pl. maternitắți

maternitatea
MATERNITÁTE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

DOOM

maternitáte s. f., g.-d. art. maternitắții; (spitale) pl. maternitắți

maternități
MATERNITÁTE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

DOOM

maternitáte s. f., g.-d. art. maternitắții; (spitale) pl. maternitắți

maternității
MATERNITÁTE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

DOOM

maternitáte s. f., g.-d. art. maternitắții; (spitale) pl. maternitắți

maternitățile
MATERNITÁTE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

DOOM

maternitáte s. f., g.-d. art. maternitắții; (spitale) pl. maternitắți

maternităților
MATERNITÁTE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

DOOM

maternitáte s. f., g.-d. art. maternitắții; (spitale) pl. maternitắți

maternul
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

maternului
MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mamă, propriu mamei, care se referă la mamă; care provine de la mamă. ◊ Limbă maternă = limbă pe care o învață cineva din prima copilărie, de la părinți; limbă natală. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mamă; ca o mamă. – Din lat. maternus, it. materno.

DOOM

matérn adj. m., pl. matérni; f. matérnă, pl. matérne

mateul
MATÉ s.m. (Bot.) Arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se prepară ceai. [< fr. maté < cuv. peruvian].

mateului
MATÉ s.m. (Bot.) Arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se prepară ceai. [< fr. maté < cuv. peruvian].

matima
MÁTIMĂ, matimi, s. f. (Înv.) 1. Lecție; obiect de studiu, materie. 2. Pildă, morală, povață, învățătură. – Din ngr. máthima.

DOOM

mátimă (înv.) s. f., g.-d. art. mátimii; pl. mátimi

matimi
MÁTIMĂ, matimi, s. f. (Înv.) 1. Lecție; obiect de studiu, materie. 2. Pildă, morală, povață, învățătură. – Din ngr. máthima.

DOOM

mátimă (înv.) s. f., g.-d. art. mátimii; pl. mátimi

matimii
MÁTIMĂ, matimi, s. f. (Înv.) 1. Lecție; obiect de studiu, materie. 2. Pildă, morală, povață, învățătură. – Din ngr. máthima.

DOOM

mátimă (înv.) s. f., g.-d. art. mátimii; pl. mátimi

matimile
MÁTIMĂ, matimi, s. f. (Înv.) 1. Lecție; obiect de studiu, materie. 2. Pildă, morală, povață, învățătură. – Din ngr. máthima.

DOOM

mátimă (înv.) s. f., g.-d. art. mátimii; pl. mátimi

matimilor
MÁTIMĂ, matimi, s. f. (Înv.) 1. Lecție; obiect de studiu, materie. 2. Pildă, morală, povață, învățătură. – Din ngr. máthima.

DOOM

mátimă (înv.) s. f., g.-d. art. mátimii; pl. mátimi

matinal
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinala
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinale
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalei
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalele
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalelor
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinali
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalii
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalilor
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalul
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinalului
MATINÁL, -Ă, matinali, -e, adj. De dimineață, al dimineții, care se petrece dimineața. ♦ (Despre oameni) Care se scoală devreme. – Din fr. matinal.

DOOM

matinál adj. m., pl. matináli; f. matinálă, pl. matinále

matinee
MATINÉU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineața sau în primele ore ale după-amiezii. 2. (Înv.) Rochie de casă pe care o purtau femeile dimineața. – Din fr. matinée.

matineele
MATINÉU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineața sau în primele ore ale după-amiezii. 2. (Înv.) Rochie de casă pe care o purtau femeile dimineața. – Din fr. matinée.

matineelor
MATINÉU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineața sau în primele ore ale după-amiezii. 2. (Înv.) Rochie de casă pe care o purtau femeile dimineața. – Din fr. matinée.

matineu
matinéu (-uri), s. n. – 1. Spectacol de teatru ziua. – 2. Îmbrăcăminte de interior. Fr. matinée. – Der. matinal, adj. (de dimineață), din fr. matinal.

DOOM

matinéu² (capot) (înv.) s. n., art. matinéul; pl. matinéuri

matineu
MATINÉU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineața sau în primele ore ale după-amiezii. 2. (Înv.) Rochie de casă pe care o purtau femeile dimineața. – Din fr. matinée.

matineul
matinéu (-uri), s. n. – 1. Spectacol de teatru ziua. – 2. Îmbrăcăminte de interior. Fr. matinée. – Der. matinal, adj. (de dimineață), din fr. matinal.

DOOM

matinéu² (capot) (înv.) s. n., art. matinéul; pl. matinéuri

matineul
MATINÉU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineața sau în primele ore ale după-amiezii. 2. (Înv.) Rochie de casă pe care o purtau femeile dimineața. – Din fr. matinée.

matineului
matinéu (-uri), s. n. – 1. Spectacol de teatru ziua. – 2. Îmbrăcăminte de interior. Fr. matinée. – Der. matinal, adj. (de dimineață), din fr. matinal.

DOOM

matinéu² (capot) (înv.) s. n., art. matinéul; pl. matinéuri

matineului
MATINÉU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineața sau în primele ore ale după-amiezii. 2. (Înv.) Rochie de casă pe care o purtau femeile dimineața. – Din fr. matinée.

matineuri
matinéu (-uri), s. n. – 1. Spectacol de teatru ziua. – 2. Îmbrăcăminte de interior. Fr. matinée. – Der. matinal, adj. (de dimineață), din fr. matinal.

DOOM

matinéu² (capot) (înv.) s. n., art. matinéul; pl. matinéuri

matineurile
matinéu (-uri), s. n. – 1. Spectacol de teatru ziua. – 2. Îmbrăcăminte de interior. Fr. matinée. – Der. matinal, adj. (de dimineață), din fr. matinal.

DOOM

matinéu² (capot) (înv.) s. n., art. matinéul; pl. matinéuri

matineurilor
matinéu (-uri), s. n. – 1. Spectacol de teatru ziua. – 2. Îmbrăcăminte de interior. Fr. matinée. – Der. matinal, adj. (de dimineață), din fr. matinal.

DOOM

matinéu² (capot) (înv.) s. n., art. matinéul; pl. matinéuri

matiola
MATIÓLĂ s.f. Plantă erbacee ornamentală, cultivată pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; (pop.) mixandră. [Pron. -ti-o-. / < fr. matthiole].

matiole
MATIÓLĂ s.f. Plantă erbacee ornamentală, cultivată pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; (pop.) mixandră. [Pron. -ti-o-. / < fr. matthiole].

matiolei
MATIÓLĂ s.f. Plantă erbacee ornamentală, cultivată pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; (pop.) mixandră. [Pron. -ti-o-. / < fr. matthiole].

matiolele
MATIÓLĂ s.f. Plantă erbacee ornamentală, cultivată pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; (pop.) mixandră. [Pron. -ti-o-. / < fr. matthiole].

matiolelor
MATIÓLĂ s.f. Plantă erbacee ornamentală, cultivată pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; (pop.) mixandră. [Pron. -ti-o-. / < fr. matthiole].

matisa
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisai
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisam
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisare
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisare
MATISÁRE, matisări, s. f. Acțiunea de a matisa și rezultatul ei. – Cf. fr. matisage.

DOOM

matisáre (finisare) s. f., g.-d. art. matisắrii; pl. matisắri

matisarea
MATISÁRE, matisări, s. f. Acțiunea de a matisa și rezultatul ei. – Cf. fr. matisage.

DOOM

matisáre (finisare) s. f., g.-d. art. matisắrii; pl. matisắri

matisară
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisarăm
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisarăți
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisase
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisasem
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisaseră
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisaserăm
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisaserăți
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisaseși
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisaseți
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisat
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisat
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

matisau
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisași
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisați
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisea
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matiseai
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matiseala
MATISEÁLĂ, matiseli, s. f. (Mar.) Matisire. – Matisi + suf. -eală.

matiseam
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisească
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matiseau
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisează
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matiseați
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matiseli
MATISEÁLĂ, matiseli, s. f. (Mar.) Matisire. – Matisi + suf. -eală.

matiselii
MATISEÁLĂ, matiseli, s. f. (Mar.) Matisire. – Matisi + suf. -eală.

matiselile
MATISEÁLĂ, matiseli, s. f. (Mar.) Matisire. – Matisi + suf. -eală.

matiselilor
MATISEÁLĂ, matiseli, s. f. (Mar.) Matisire. – Matisi + suf. -eală.

matisesc
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisez
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matiseze
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisezi
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisește
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisești
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisi
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisii
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisim
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisind
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisire
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisire
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – V. matisi.

DOOM

matisíre (împletire) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri

matisirea
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – V. matisi.

DOOM

matisíre (împletire) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri

matisiri
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – V. matisi.

DOOM

matisíre (împletire) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri

matisirii
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – V. matisi.

DOOM

matisíre (împletire) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri

matisirile
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – V. matisi.

DOOM

matisíre (împletire) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri

matisirilor
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – V. matisi.

DOOM

matisíre (împletire) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri

matisiră
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisirăm
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisirăți
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisise
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisisem
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiseră
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiserăm
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiserăți
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiseși
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiseți
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisit
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisit
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisita
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisite
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisitei
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisitele
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisitelor
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisitul
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisitului
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisiși
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiți
MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – Cf. fr. matir.

DOOM

*matisí (a ~) (a împleti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matisésc

matisiți
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisiții
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisiților
MATISÍT, -Ă, matisiți, -te, adj. (Despre capetele a două frânghii, a două cabluri) Îmbinat prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute. – V. matisi.

matisoare
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisoarea
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisoarei
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisoarele
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisoarelor
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisor
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisori
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisorii
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisorilor
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisorul
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisorului
MATISÓR, -OÁRE, matisori, -oare, s. m. și f. Lucrător care face operația de matisare. – Cf. matisa.

DOOM

matisór s. m., pl. matisóri

matisând
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisînd
MATISÁ, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

DOOM

matisá (a ~) (a finisa) vb., ind. prez. 3 matiseáză

matisări
MATISÁRE, matisări, s. f. Acțiunea de a matisa și rezultatul ei. – Cf. fr. matisage.

DOOM

matisáre (finisare) s. f., g.-d. art. matisắrii; pl. matisắri

matisării
MATISÁRE, matisări, s. f. Acțiunea de a matisa și rezultatul ei. – Cf. fr. matisage.

DOOM

matisáre (finisare) s. f., g.-d. art. matisắrii; pl. matisắri

matisările
MATISÁRE, matisări, s. f. Acțiunea de a matisa și rezultatul ei. – Cf. fr. matisage.

DOOM

matisáre (finisare) s. f., g.-d. art. matisắrii; pl. matisắri

matisărilor
MATISÁRE, matisări, s. f. Acțiunea de a matisa și rezultatul ei. – Cf. fr. matisage.

DOOM

matisáre (finisare) s. f., g.-d. art. matisắrii; pl. matisắri

matitate
MATITÁTE s. f. Aspect mat. – Din fr. matité.

matitatea
MATITÁTE s. f. Aspect mat. – Din fr. matité.

matități
MATITÁTE s. f. Aspect mat. – Din fr. matité.

matității
MATITÁTE s. f. Aspect mat. – Din fr. matité.

matița
MÁTIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. sb. matica.

DOOM

mátiță (reg.) s. f., g.-d. art. mátiței; pl. mátițe

matițe
MÁTIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. sb. matica.

DOOM

mátiță (reg.) s. f., g.-d. art. mátiței; pl. mátițe

matiței
MÁTIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. sb. matica.

DOOM

mátiță (reg.) s. f., g.-d. art. mátiței; pl. mátițe

matițele
MÁTIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. sb. matica.

DOOM

mátiță (reg.) s. f., g.-d. art. mátiței; pl. mátițe

matițelor
MÁTIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. sb. matica.

DOOM

mátiță (reg.) s. f., g.-d. art. mátiței; pl. mátițe

matlasa
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasai
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasam
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasare
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasare
MATLASÁRE, matlasări, s. f. Acțiunea de a matlasa și rezultatul ei. – V. matlasa.

DOOM

matlasáre (ma-tla-) s. f., g.-d. art. matlasắrii; pl. matlasắri

matlasarea
MATLASÁRE, matlasări, s. f. Acțiunea de a matlasa și rezultatul ei. – V. matlasa.

DOOM

matlasáre (ma-tla-) s. f., g.-d. art. matlasắrii; pl. matlasắri

matlasară
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasarăm
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasarăți
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasase
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasasem
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasaseră
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasaserăm
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasaserăți
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasaseși
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasaseți
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasat
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasat
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasata
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasate
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasatei
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasatele
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasatelor
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasatul
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasatului
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasau
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasași
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasați
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasați
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasații
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasaților
MATLASÁT, -Ă, matlasați, -te, adj. (Despre materiale textile) Căptușit cu un material mai gros, de care e fixat pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un anumit model. – V. matlasa.

matlasează
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasez
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlaseze
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasezi
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasând
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasînd
MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A căptuși un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafață prin cusături care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.

DOOM

matlasá (a ~) (ma-tla-) vb., ind. prez. 3 matlaseáză

matlasări
MATLASÁRE, matlasări, s. f. Acțiunea de a matlasa și rezultatul ei. – V. matlasa.

DOOM

matlasáre (ma-tla-) s. f., g.-d. art. matlasắrii; pl. matlasắri

matlasării
MATLASÁRE, matlasări, s. f. Acțiunea de a matlasa și rezultatul ei. – V. matlasa.

DOOM

matlasáre (ma-tla-) s. f., g.-d. art. matlasắrii; pl. matlasắri

matlasările
MATLASÁRE, matlasări, s. f. Acțiunea de a matlasa și rezultatul ei. – V. matlasa.

DOOM

matlasáre (ma-tla-) s. f., g.-d. art. matlasắrii; pl. matlasắri

matlasărilor
MATLASÁRE, matlasări, s. f. Acțiunea de a matlasa și rezultatul ei. – V. matlasa.

DOOM

matlasáre (ma-tla-) s. f., g.-d. art. matlasắrii; pl. matlasắri

matoare
MATÓR s.n. (Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr. matoir].

matoarele
MATÓR s.n. (Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr. matoir].

matoarelor
MATÓR s.n. (Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr. matoir].

matofea
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofeai
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofeam
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofească
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofeau
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofeați
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofesc
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofește
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofești
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofi
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofii
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofim
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofind
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofire
MATOFÍRE, matofiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) matofi și rezultatul ei. – V. matofi.

matofire
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiră
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofirăm
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofirăți
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofise
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofisem
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiseră
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiserăm
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiserăți
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiseși
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiseți
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofit
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofit
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofita
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofite
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofitei
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofitele
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofitelor
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofitul
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofitului
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofiși
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiți
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofiți
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matofiții
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matofiților
MATOFÍT, -Ă, matofiți, -te, adj. (Înv. și fam.) Îmbătrânit, ramolit. – V. matofi.

matoi
matoi adj. m. invar. beat

matol
MATÓL, -OÁLĂ, matoli, -oale, adj. (Arg.) Beat. – Cf. țig. mato.

DOOM

matól (arg.) adj. m., pl. matóli; f. matoálă, pl. matoále

matolea
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoleai
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoleală
matoleală, matoleli s. f. beție, stare de ebrietate.

matoleam
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolească
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoleau
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoleați
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolesc
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolește
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolești
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoli
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolii
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolim
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolind
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolire
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolire
MATOLÍRE, matoliri, s. f. (Arg.) Îmbătare. – V. matoli.

matolirea
MATOLÍRE, matoliri, s. f. (Arg.) Îmbătare. – V. matoli.

matoliri
MATOLÍRE, matoliri, s. f. (Arg.) Îmbătare. – V. matoli.

matolirii
MATOLÍRE, matoliri, s. f. (Arg.) Îmbătare. – V. matoli.

matolirile
MATOLÍRE, matoliri, s. f. (Arg.) Îmbătare. – V. matoli.

matolirilor
MATOLÍRE, matoliri, s. f. (Arg.) Îmbătare. – V. matoli.

matoliră
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolirăm
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolirăți
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolise
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolisem
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliseră
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliserăm
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliserăți
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliseși
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliseți
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolit
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matolit
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolita
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolite
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolitei
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolitele
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolitelor
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolitul
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matolitului
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matoliși
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliți
MATOLÍ, matolesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A se îmbăta. – Din matol.

DOOM

matolí (a se ~) (a se îmbăta) (arg.) vb., ind. prez. 3 sg. se matoléște

matoliți
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matoliții
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

matoliților
MATOLÍT, -Ă, matoliți, -te, adj. (Arg.) Beat. – V. matoli.

mator
MATÓR s.n. (Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr. matoir].

mator
mátor (mátoră), adj. – Bătrîn, încărcat de ani. – Var. matur. Mr. matur. Sl. matorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 190; Romansky 124; Conev 59), cf., bg., sb., cr., slov. mator. Originea cuvîntului sl. nu este sigură: din lat. materia după Berneker, II, 25, mai probabil din lat. maturus, ca în mr. (după Pușcariu 1052, rom. provine direct din lat.). E dubletul lui matur, adj. (copt, În toată firea), sec. XIX, cu der. maturitate, s. f., din fr. maturité. – Der. matori, vb. (rar, a îmbătrîni); matorie, s. f. (înv., vechime).

matorul
MATÓR s.n. (Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr. matoir].

matorului
MATÓR s.n. (Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr. matoir].

matosea
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matoseai
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matoseam
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosească
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matoseau
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matoseați
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosesc
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosește
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosești
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosi
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosii
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosim
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosind
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosire
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosire
MATOSÍRE, matosiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se matosi și rezultatul ei. – V. matosi.

matosiră
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosirăm
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosirăți
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosise
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosisem
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosiseră
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosiserăm
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosiserăți
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosiseși
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosiseți
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosit
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosit
MATOSÍT, -Ă, matosiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Care este amețit de băutură; beat. – V. matosi.

matosiși
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matosiți
MATOSÍ, matosesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbăta. – Cf. țig. mato.

DOOM

matosí (a ~) (a îmbăta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matosésc, imperf. 3 sg. matoseá; conj. prez. 3 să matoseáscă

matostat
MATOSTÁT, matostate, s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. [Pl. și: (înv.) matostaturi] – Din ngr. matostátis.

DOOM

matostát (înv.) s. n., pl. matostáte

matostate
MATOSTÁT, matostate, s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. [Pl. și: (înv.) matostaturi] – Din ngr. matostátis.

DOOM

matostát (înv.) s. n., pl. matostáte

matostatele
MATOSTÁT, matostate, s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. [Pl. și: (înv.) matostaturi] – Din ngr. matostátis.

DOOM

matostát (înv.) s. n., pl. matostáte

matostatelor
MATOSTÁT, matostate, s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. [Pl. și: (înv.) matostaturi] – Din ngr. matostátis.

DOOM

matostát (înv.) s. n., pl. matostáte

matostatul
MATOSTÁT, matostate, s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. [Pl. și: (înv.) matostaturi] – Din ngr. matostátis.

DOOM

matostát (înv.) s. n., pl. matostáte

matostatului
MATOSTÁT, matostate, s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. [Pl. și: (înv.) matostaturi] – Din ngr. matostátis.

DOOM

matostát (înv.) s. n., pl. matostáte

matracuca
MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

DOOM

matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracuci
MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

DOOM

matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracucii
MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

DOOM

matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracucile
MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

DOOM

matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracucilor
MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

DOOM

matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matrafox
matrafox s. n. sg. băutură alcoolică spirtoasă.

matrafoxat
matrafoxat, -ă, matrafoxați, -te adj. beat.

matrapaz
matrapáz (-zi), s. m. – Angrosist, negustor care revinde articole alimentare. Tc. matrabaz (Șeineanu, II, 252; Lokotsch 1445), cf. ngr. ματραπάζης. Sec. XVIII, înv. (intermediari suprimați prin decret în 1776, de principele Grigore Ghica). – Der. matrapazlîc, s. n. (comerț ilicit; incorectitudine, ilegalitate), din tc. matrabazlik.

matrapazlâc
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlâcos
matrapazlâcos, -oasă, matrapazlâcoși, -oase adj. ilegal, ilicit, fraudulos, necurat.

matrapazlâcul
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlâcului
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlâcuri
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlâcurile
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlâcurilor
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlîc
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlîcul
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlîcului
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlîcuri
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlîcurile
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matrapazlîcurilor
MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s. n. (Fam.) Șarlatanie, escrocherie, fraudă. – Din tc. matrabazlık.

DOOM

matrapazlấc (fam.) (ma-tra-) s. n., pl. matrapazlấcuri

matri
MATRI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „mamă”, „matern”. [< fr., it., lat. matri-, cf. lat. mater, matris].

matriarhal
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhala
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhale
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalei
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalele
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalelor
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhali
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalii
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalilor
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalul
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhalului
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.

DOOM

matriarhál (ma-tri-ar-) adj. m., pl. matriarháli; f. matriarhálă, pl. matriarhále

matriarhat
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.

DOOM

matriarhát (ma-tri-ar-) s. n.

matriarhate
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.

DOOM

matriarhát (ma-tri-ar-) s. n.

matriarhatele
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.

DOOM

matriarhát (ma-tri-ar-) s. n.

matriarhatelor
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.

DOOM

matriarhát (ma-tri-ar-) s. n.

matriarhatul
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.

DOOM

matriarhát (ma-tri-ar-) s. n.

matriarhatului
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.

DOOM

matriarhát (ma-tri-ar-) s. n.

matricaria
ROMANÍȚĂ, romanițe, s. f. (Bot.; regional) Mușețel. [Var.: romăníță s. f.] – Din pol. rumianiec, ucr. romanec'.

matrice
MATRÍCE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

DOOM

matríce (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matricea
MATRÍCE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

DOOM

matríce (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matriceal
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matriceala
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matriceale
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealei
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealele
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealelor
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matriceali
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealii
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealilor
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealul
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricealului
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricei
MATRÍCE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

DOOM

matríce (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matricele
MATRÍCE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

DOOM

matríce (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matricelor
MATRÍCE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

DOOM

matríce (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matricial
MATRICIÁL, -Ă, matriciali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ci-al. – Var.: matriceál, -ă adj.] – Din fr. matriciel.

DOOM

*matriciál (ma-tri-ci-al) adj. m., pl. matriciáli; f. matriciálă, pl. matriciále

matricid
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricid
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricid
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

matricida
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricida
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricide
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricide
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidei
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidei
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidele
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidele
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidelor
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidelor
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidul
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidul
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidul
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

matricidului
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidului
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricidului
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

matriciduri
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

matricidurile
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

matricidurilor
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

matricizi
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricizi
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricizii
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricizii
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricizilor
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricizilor
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, adj., s. m. și f. (2) matricide, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. S. n. Crima aceluia care își ucide mama. [Pl. și: (2) matriciduri] – Din fr. matricide.

DOOM

!matricíd² (ma-tri-) s. n., pl. matricíde

matricol
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricola
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricola
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricole
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricole
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolei
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolei
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolele
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolele
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolelor
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolelor
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricoli
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolii
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolilor
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolul
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricolului
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricul
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matricula
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculai
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculam
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matricular
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matriculara
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matriculare
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculare
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularei
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularele
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularelor
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matriculari
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularii
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularilor
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularul
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matricularului
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.

DOOM

matriculár (rar) (ma-tri-) adj. m., pl. matriculári; f. matriculáră, pl. matriculáre

matriculară
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matricularăm
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matricularăți
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculase
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculasem
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculaseră
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculaserăm
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculaserăți
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculaseși
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculaseți
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculat
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculau
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculași
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculați
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculează
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculez
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculeze
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculezi
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculând
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculînd
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.

DOOM

matriculá (a ~) (rar) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matriculeáză

matriculă
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris) și pe care acesta o purta prinsă de braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

DOOM

matrícolă (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrícolei; pl. matrícole

matriliniar
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniara
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniare
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarei
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarele
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarelor
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniari
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarii
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarilor
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarul
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matriliniarului
MATRILINIÁR, -Ă adj. (Despre sistemul de filiație și organizare socială) În linie maternă. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilinéaire].

matrilocal
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocala
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocale
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalei
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalele
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalelor
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocali
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalii
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalilor
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalul
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrilocalului
MATRILOCÁL, -Ă adj. (Despre un sistem de relații conjugale) În care bărbatul vine să locuiască în familia soției sale. [< fr. matrilocal].

matrimonial
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimoniala
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimoniale
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialei
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialele
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialelor
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimoniali
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialii
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialilor
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialul
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonialului
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.

DOOM

matrimoniál (ma-tri-, -ni-al) adj. m., pl. matrimoniáli; f. matrimoniálă, pl. matrimoniále

matrimonii
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

DOOM

matrimóniu [niu pron. niu] (ma-tri-) s. n., art. matrimóniul; pl. matrimónii, art. matrimóniile (-ni-i-)

matrimoniile
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

DOOM

matrimóniu [niu pron. niu] (ma-tri-) s. n., art. matrimóniul; pl. matrimónii, art. matrimóniile (-ni-i-)

matrimoniilor
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

DOOM

matrimóniu [niu pron. niu] (ma-tri-) s. n., art. matrimóniul; pl. matrimónii, art. matrimóniile (-ni-i-)

matrimoniu
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

DOOM

matrimóniu [niu pron. niu] (ma-tri-) s. n., art. matrimóniul; pl. matrimónii, art. matrimóniile (-ni-i-)

matrimoniul
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

DOOM

matrimóniu [niu pron. niu] (ma-tri-) s. n., art. matrimóniul; pl. matrimónii, art. matrimóniile (-ni-i-)

matrimoniului
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.

DOOM

matrimóniu [niu pron. niu] (ma-tri-) s. n., art. matrimóniul; pl. matrimónii, art. matrimóniile (-ni-i-)

matrița
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrița
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

DOOM

matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matrițai
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițam
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițare
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițare
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.

DOOM

matrițáre (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițắrii; pl. matrițắri

matrițarea
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.

DOOM

matrițáre (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițắrii; pl. matrițắri

matrițară
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițarăm
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițarăți
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițase
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițasem
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițaseră
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițaserăm
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițaserăți
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițaseși
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițaseți
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițat
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițat
MATRIȚÁT, -Ă, matrițați, -te, adj. Prelucrat la matriță. – V. matrița.

matrițau
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițași
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițați
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițe
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

DOOM

matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matrițează
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matriței
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

DOOM

matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matrițele
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

DOOM

matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matrițelor
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

DOOM

matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matrițer
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițera
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițere
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițerei
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițerele
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițerelor
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițeri
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițeria
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.

DOOM

matrițeríe (ma-tri-) s. f., art. matrițería, g.-d. art. matrițeríei; pl. matrițeríi, art. matrițeríile

matrițerie
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.

DOOM

matrițeríe (ma-tri-) s. f., art. matrițería, g.-d. art. matrițeríei; pl. matrițeríi, art. matrițeríile

matrițeriei
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.

DOOM

matrițeríe (ma-tri-) s. f., art. matrițería, g.-d. art. matrițeríei; pl. matrițeríi, art. matrițeríile

matrițerii
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițerii
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.

DOOM

matrițeríe (ma-tri-) s. f., art. matrițería, g.-d. art. matrițeríei; pl. matrițeríi, art. matrițeríile

matrițeriile
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.

DOOM

matrițeríe (ma-tri-) s. f., art. matrițería, g.-d. art. matrițeríei; pl. matrițeríi, art. matrițeríile

matrițeriilor
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.

DOOM

matrițeríe (ma-tri-) s. f., art. matrițería, g.-d. art. matrițeríei; pl. matrițeríi, art. matrițeríile

matrițerilor
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițerul
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițerului
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -ar.

DOOM

matrițéră (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițérei; pl. matrițére

matrițez
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițeze
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițezi
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițând
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițînd
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

DOOM

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matrițări
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.

DOOM

matrițáre (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițắrii; pl. matrițắri

matrițării
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.

DOOM

matrițáre (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițắrii; pl. matrițắri

matrițările
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.

DOOM

matrițáre (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițắrii; pl. matrițắri

matrițărilor
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.

DOOM

matrițáre (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matrițắrii; pl. matrițắri

matroana
MATROÁNĂ, matroane, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. Femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) Femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.

DOOM

matroánă (ma-troa-) s. f., g.-d. art. matroánei; pl. matroáne

matroane
MATROÁNĂ, matroane, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. Femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) Femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.

DOOM

matroánă (ma-troa-) s. f., g.-d. art. matroánei; pl. matroáne

matroanei
MATROÁNĂ, matroane, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. Femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) Femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.

DOOM

matroánă (ma-troa-) s. f., g.-d. art. matroánei; pl. matroáne

matroanele
MATROÁNĂ, matroane, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. Femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) Femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.

DOOM

matroánă (ma-troa-) s. f., g.-d. art. matroánei; pl. matroáne

matroanelor
MATROÁNĂ, matroane, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. Femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) Femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.

DOOM

matroánă (ma-troa-) s. f., g.-d. art. matroánei; pl. matroáne

matronal
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronala
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronale
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalei
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalele
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalelor
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronali
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalii
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalilor
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalis
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă.

matronalul
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronalului
MATRONÁLE s.f.pl. Sărbătoare care se celebra de femeile romane la întâi martie, în amintirea luptei dintre romani și sabini. [< lat. matronalia, cf. fr. matronales].

matronim
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronima
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronime
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimei
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimele
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimelor
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimi
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimic
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimica
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimice
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicei
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicele
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicelor
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimici
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicii
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicilor
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicul
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimicului
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj., s. n. (Nume, sufix) care se referă la matronime. – Din it. matronimico.

DOOM

*matronímic² (ma-tro-) s. n., pl. matronímice

matronimii
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimilor
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimul
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronimului
MATRONÍM, matronime, s. n. Nume de familie format după numele mamei. – Din fr. matronyme.

DOOM

matroním (ma-tro-) s. n., pl. matroníme

matronism
MATRONÍSM s.n. (Med.) Formă de obezitate care survine la tinerele fete, însoțind pubertatea precoce. [< fr. matronisme].

matronismul
MATRONÍSM s.n. (Med.) Formă de obezitate care survine la tinerele fete, însoțind pubertatea precoce. [< fr. matronisme].

matronismului
MATRONÍSM s.n. (Med.) Formă de obezitate care survine la tinerele fete, însoțind pubertatea precoce. [< fr. matronisme].

matroz
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat din serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.

DOOM

matróz (ma-troz) s. m., pl. matrózi

matrozi
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat din serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.

DOOM

matróz (ma-troz) s. m., pl. matrózi

matrozii
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat din serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.

DOOM

matróz (ma-troz) s. m., pl. matrózi

matrozilor
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat din serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.

DOOM

matróz (ma-troz) s. m., pl. matrózi

matrozul
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat din serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.

DOOM

matróz (ma-troz) s. m., pl. matrózi

matrozului
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat din serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.

DOOM

matróz (ma-troz) s. m., pl. matrózi

matthiola
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

matthioli
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică.

matuf
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matuf
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufa
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufa
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufe
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufe
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufei
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufei
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufele
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufele
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufelor
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufelor
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufi
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufi
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufi
MATUFÍ, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofí vb. IV] – Cf. matuf.

DOOM

!matufí/matofí (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matuféște/se matoféște, imperf. 3 sg. se matufeá/se matofeá; conj. prez. 3 să se matufeáscă/să se matofeáscă

matufii
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufii
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufilor
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufilor
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufire
MATUFÍ vb. IV v. matofi.

matuful
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matuful
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufului
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matufului
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

DOOM

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe

matul
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

matul
MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

DOOM

!mat² s. n.

matului
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

matului
MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

DOOM

!mat² s. n.

matur
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

matur
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

matura
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

matura
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturai
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturam
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturare
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturare
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

DOOM

maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii

maturarea
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

DOOM

maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii

maturară
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturarăm
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturarăți
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturase
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturasem
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturaseră
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturaserăm
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturaserăți
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturaseși
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturaseți
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturat
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturat
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

maturau
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturași
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturați
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturația
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.

DOOM

maturáție (-ți-e) s. f., art. maturáția (-ți-a), g.-d. art. maturáției; pl. maturáții, art. maturáțiile (-ți-i-)

maturație
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.

DOOM

maturáție (-ți-e) s. f., art. maturáția (-ți-a), g.-d. art. maturáției; pl. maturáții, art. maturáțiile (-ți-i-)

maturației
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.

DOOM

maturáție (-ți-e) s. f., art. maturáția (-ți-a), g.-d. art. maturáției; pl. maturáții, art. maturáțiile (-ți-i-)

maturații
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.

DOOM

maturáție (-ți-e) s. f., art. maturáția (-ți-a), g.-d. art. maturáției; pl. maturáții, art. maturáțiile (-ți-i-)

maturațiile
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.

DOOM

maturáție (-ți-e) s. f., art. maturáția (-ți-a), g.-d. art. maturáției; pl. maturáții, art. maturáțiile (-ți-i-)

maturațiilor
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.

DOOM

maturáție (-ți-e) s. f., art. maturáția (-ți-a), g.-d. art. maturáției; pl. maturáții, art. maturáțiile (-ți-i-)

maturațiune
MATURAȚIÚNE s.f. v. maturație.

mature
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturează
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturei
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturele
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturelor
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturez
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

matureze
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturezi
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturi
MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

DOOM

!mat² s. n.

maturi
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturii
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturile
MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

DOOM

!mat² s. n.

maturilor
MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

DOOM

!mat² s. n.

maturilor
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturin
MATURÍN s.m. Trinitarian. [< fr. mathurin].

maturit
MATURÍT, -Ă, maturiți, -te, adj. (Rar) Matur.

maturitate
MATURITÁTE s. f. Stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi matur; p. ext. perioadă din viața omului între tinerețe și bătrânețe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a organismului întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experiență, de însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experiență). ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.

DOOM

maturitáte s. f., g.-d. art. maturitắții

maturitatea
MATURITÁTE s. f. Stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi matur; p. ext. perioadă din viața omului între tinerețe și bătrânețe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a organismului întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experiență, de însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experiență). ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.

DOOM

maturitáte s. f., g.-d. art. maturitắții

maturități
MATURITÁTE s. f. Stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi matur; p. ext. perioadă din viața omului între tinerețe și bătrânețe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a organismului întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experiență, de însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experiență). ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.

DOOM

maturitáte s. f., g.-d. art. maturitắții

maturității
MATURITÁTE s. f. Stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi matur; p. ext. perioadă din viața omului între tinerețe și bătrânețe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a organismului întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experiență, de însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experiență). ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.

DOOM

maturitáte s. f., g.-d. art. maturitắții

maturiza
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizai
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizam
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizare
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizare
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.

maturizarea
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.

maturizară
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizarăm
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizarăți
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizase
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizasem
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizaseră
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizaserăm
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizaserăți
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizaseși
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizaseți
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizat
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizat
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizata
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizate
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizatei
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizatele
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizatelor
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizatul
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizatului
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizau
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizași
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizați
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizați
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizații
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizaților
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.

maturizează
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizez
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizeze
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizezi
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizând
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizînd
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.

DOOM

maturizá (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 3 maturizeáză

maturizări
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.

maturizării
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.

maturizările
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.

maturizărilor
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.

maturul
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturului
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.

DOOM

matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre

maturând
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturînd
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

DOOM

maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză

maturări
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

DOOM

maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii

maturării
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

DOOM

maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii

maturările
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

DOOM

maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii

maturărilor
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.

DOOM

maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii

matusalemic
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemica
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemice
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicei
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicele
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicelor
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemici
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicii
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicilor
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicul
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matusalemicului
MATUSALÉMIC, -Ă, matusalemici, -e, adj. (Despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

!matusalémic adj. m., pl. matusalémici; f. matusalémică, pl. matusalémice

matuta
(Mater) Matuta, în mitologia romană, denumire purtată de Ino, soția lui Athamas, după ce a murit și a fost transformată într-o divinitate marină. Denumirea grecească a Matutei era Leucothea.

matutin
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutina
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinal
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinala
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinale
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalei
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalele
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalelor
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinali
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalii
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalilor
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalul
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutinalului
MATUTINÁL, -Ă adj. (Rar) De dimineață; matinal; matutin. [Cf. lat. bis. matutinalis, fr. matutinal].

matutine
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinei
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinele
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinelor
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutini
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinii
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinilor
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinul
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matutinului
MATUTÍN, -Ă adj. (Rar) Matutinal. [< lat. matutinus].

matări
MATÁRE s.f. 1. Înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. Etanșare a unei îmbinări între două foi de tablă groasă; ștemuire. [După fr. matage].

matării
MATÁRE s.f. 1. Înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. Etanșare a unei îmbinări între două foi de tablă groasă; ștemuire. [După fr. matage].

matările
MATÁRE s.f. 1. Înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. Etanșare a unei îmbinări între două foi de tablă groasă; ștemuire. [După fr. matage].

matărilor
MATÁRE s.f. 1. Înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. Etanșare a unei îmbinări între două foi de tablă groasă; ștemuire. [După fr. matage].

mau
MAU s. n. (Pop. și fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. – Cf. sb. mah.

DOOM

mau (pop., fam., în expr.) s. n., art. mául

maul
MAU s. n. (Pop. și fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. – Cf. sb. mah.

DOOM

mau (pop., fam., în expr.) s. n., art. mául

maului
MAU s. n. (Pop. și fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. – Cf. sb. mah.

DOOM

mau (pop., fam., în expr.) s. n., art. mául

maur
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maur
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maura
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maura
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maure
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maure
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurei
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurei
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurele
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurele
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurelor
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurelor
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

mauresc
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

mauresca
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

maurescul
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

maurescului
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

maurești
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

maureștii
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

maureștile
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

maureștilor
MAURÉSC, -Ă, maurești, adj. (Rar) Maur (2). [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauresque.

DOOM

maurésc (rar) (ma-u-) adj. m., f. mauréscă; pl. m. și f. mauréști

mauri
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

mauri
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurii
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurii
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurilor
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurilor
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

mauritan
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritan
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritana
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritana
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritane
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritane
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritane
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanei
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanei
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanele
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanele
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanelor
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanelor
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanez
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanez
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritaneză
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritani
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritani
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanian
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanian
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritaniană
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanii
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanii
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanilor
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanilor
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritano
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritano
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanul
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanul
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanule
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanule
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanului
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritanului
MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritania sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritania sau mauritanienilor (1), privitor la Mauritania ori la mauritanieni. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.

DOOM

*mauritán (referitor la Mauritania) (ma-u-) adj. m., s. m., pl. mauritáni; adj. f., s. f. mauritánă, pl. mauritáne

mauritian
MAURITIÁN, -Ă, mauritieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritius sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritius sau mauritienilor (1), privitor la Mauritius ori la mauritieni. – Din fr. mauritien.

DOOM

*mauritián (referitor la Mauritius) [ti pron. ți] (ma-u-, -ti-an) adj. m., s. m., pl. mauritiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. mauritiánă, pl. mauritiéne

mauritian
MAURITIÁN, -Ă, mauritieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritius sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritius sau mauritienilor (1), privitor la Mauritius ori la mauritieni. – Din fr. mauritien.

DOOM

*mauritián (referitor la Mauritius) [ti pron. ți] (ma-u-, -ti-an) adj. m., s. m., pl. mauritiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. mauritiánă, pl. mauritiéne

mauritiană
MAURITIÁN, -Ă, mauritieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Mauritius sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Mauritius sau mauritienilor (1), privitor la Mauritius ori la mauritieni. – Din fr. mauritien.

DOOM

*mauritián (referitor la Mauritius) [ti pron. ți] (ma-u-, -ti-an) adj. m., s. m., pl. mauritiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. mauritiánă, pl. mauritiéne

maurul
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurul
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurului
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maurului
MÁUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

DOOM

máur adj. m., s. m., pl. máuri; adj. f., s. f. máură (ma-u-), pl. máure

maus
MAUS¹, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.

DOOM

maus (joc de cărți) s. n., pl. máusuri (mau-)

maus
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mausolee
MAUSOLÉU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

DOOM

mausoléu (mau-) s. n., art. mausoléul; pl. mausolée

mausoleele
MAUSOLÉU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

DOOM

mausoléu (mau-) s. n., art. mausoléul; pl. mausolée

mausoleelor
MAUSOLÉU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

DOOM

mausoléu (mau-) s. n., art. mausoléul; pl. mausolée

mausoleu
MAUSOLÉU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

DOOM

mausoléu (mau-) s. n., art. mausoléul; pl. mausolée

mausoleul
MAUSOLÉU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

DOOM

mausoléu (mau-) s. n., art. mausoléul; pl. mausolée

mausoleului
MAUSOLÉU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.

DOOM

mausoléu (mau-) s. n., art. mausoléul; pl. mausolée

mausul
MAUS¹, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.

DOOM

maus (joc de cărți) s. n., pl. máusuri (mau-)

mausul
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mausului
MAUS¹, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.

DOOM

maus (joc de cărți) s. n., pl. máusuri (mau-)

mausului
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mausuri
MAUS¹, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.

DOOM

maus (joc de cărți) s. n., pl. máusuri (mau-)

mausuri
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mausurile
MAUS¹, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.

DOOM

maus (joc de cărți) s. n., pl. máusuri (mau-)

mausurile
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mausurilor
MAUS¹, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.

DOOM

maus (joc de cărți) s. n., pl. máusuri (mau-)

mausurilor
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mavors
Mavors, denumire purtată de zeul Mars.

mavrofor
MAVROFÓR, mavrofori, s. m. Voluntar grec din unitățile de elită ale eteriei. – Din ngr. mavrofóros.

DOOM

mavrofór (ma-vro-) s. m., pl. mavrofóri

mavrofori
MAVROFÓR, mavrofori, s. m. Voluntar grec din unitățile de elită ale eteriei. – Din ngr. mavrofóros.

DOOM

mavrofór (ma-vro-) s. m., pl. mavrofóri

mavroforii
MAVROFÓR, mavrofori, s. m. Voluntar grec din unitățile de elită ale eteriei. – Din ngr. mavrofóros.

DOOM

mavrofór (ma-vro-) s. m., pl. mavrofóri

mavroforilor
MAVROFÓR, mavrofori, s. m. Voluntar grec din unitățile de elită ale eteriei. – Din ngr. mavrofóros.

DOOM

mavrofór (ma-vro-) s. m., pl. mavrofóri

mavroforul
MAVROFÓR, mavrofori, s. m. Voluntar grec din unitățile de elită ale eteriei. – Din ngr. mavrofóros.

DOOM

mavrofór (ma-vro-) s. m., pl. mavrofóri

mavroforului
MAVROFÓR, mavrofori, s. m. Voluntar grec din unitățile de elită ale eteriei. – Din ngr. mavrofóros.

DOOM

mavrofór (ma-vro-) s. m., pl. mavrofóri

maxi
MÁXI adj. invar. (Despre lungimea fustei) Care ajunge până aproape de gleznă. ◊ (Substantivat) Fustă, palton etc. maxi. – Din fr. maxi.

DOOM

*máxi-táxi s. n., pl. máxi-táxiuri

maxi
MAXI-TÁXI, maxi-taxiuri, s. n. Microbuz care funcționează după sistemul taximetrelor. – Din fr., engl. maxi-taxi.

DOOM

*máxi-táxi s. n., pl. máxi-táxiuri

maxijup
MAXIJÚP s.n. v. maxijupă.

maxijupa
MAXIJÚPĂ, maxijupe, s. f. Fustă lungă până aproape de gleznă. – Din fr. maxijupe.

maxijupe
MAXIJÚPĂ, maxijupe, s. f. Fustă lungă până aproape de gleznă. – Din fr. maxijupe.

maxijupei
MAXIJÚPĂ, maxijupe, s. f. Fustă lungă până aproape de gleznă. – Din fr. maxijupe.

maxijupele
MAXIJÚPĂ, maxijupe, s. f. Fustă lungă până aproape de gleznă. – Din fr. maxijupe.

maxijupelor
MAXIJÚPĂ, maxijupe, s. f. Fustă lungă până aproape de gleznă. – Din fr. maxijupe.

maxila
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

DOOM

maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíle

maxilar
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilara
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilare
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarei
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarele
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarelor
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilari
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarii
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarilor
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarul
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxilarului
MAXILÁR, -Ă, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre cele două oase ale feței, în care sunt înfipți dinții; falcă. 2. Adj. Care aparține fălcii, care este în legătură cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

DOOM

maxilár² s. n., pl. maxiláre

maxile
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

DOOM

maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíle

maxilei
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

DOOM

maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíle

maxilele
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

DOOM

maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíle

maxilelor
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

DOOM

maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíle

maxilita
MAXILÍTĂ s.f. (Med.) Osteită a maxilarelor. [< fr. maxillite].

maxilite
MAXILÍTĂ s.f. (Med.) Osteită a maxilarelor. [< fr. maxillite].

maxilitei
MAXILÍTĂ s.f. (Med.) Osteită a maxilarelor. [< fr. maxillite].

maxilă
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare din cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

maxim
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maxim
MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

DOOM

máxim² s. n., pl. máximuri

maxima
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maxima
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

maximafil
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafila
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafile
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilei
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilele
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilelor
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafili
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilia
MAXIMAFILÍE s. f. Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare. – Din fr. maximaphilie.

DOOM

*maximafilíe s. f., art. maximafilía, g.-d. maximafilíi, art. maximafilíei

maximafilie
MAXIMAFILÍE s. f. Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare. – Din fr. maximaphilie.

DOOM

*maximafilíe s. f., art. maximafilía, g.-d. maximafilíi, art. maximafilíei

maximafiliei
MAXIMAFILÍE s. f. Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare. – Din fr. maximaphilie.

DOOM

*maximafilíe s. f., art. maximafilía, g.-d. maximafilíi, art. maximafilíei

maximafilii
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilii
MAXIMAFILÍE s. f. Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare. – Din fr. maximaphilie.

DOOM

*maximafilíe s. f., art. maximafilía, g.-d. maximafilíi, art. maximafilíei

maximafililor
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilist
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilista
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafiliste
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilistei
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilistele
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilistelor
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilistul
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilistului
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafiliști
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafiliștii
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafiliștilor
MAXIMAFILÍST, -Ă, maximafiliști, -ste, s. m. și f. Specialist în maximafilie. – Maximafilie + suf. -ist.

maximafilul
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximafilului
MAXIMAFÍL, -Ă, maximafili, -e, adj. Referitor la maximafilie, de maximafilie. – Din fr. maximaphile.

maximal
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximala
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximale
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalei
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalele
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalelor
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximali
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalii
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalilor
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalism
MAXIMALÍSM s.n. (Rar) Adaptarea franceză a leninismului. [< maximalisme].

maximalismul
MAXIMALÍSM s.n. (Rar) Adaptarea franceză a leninismului. [< maximalisme].

maximalismului
MAXIMALÍSM s.n. (Rar) Adaptarea franceză a leninismului. [< maximalisme].

maximalist
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalista
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximaliste
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalistei
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalistele
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalistelor
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalistul
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalistului
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximaliști
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximaliștii
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximaliștilor
MAXIMALÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Leninist. [< fr. maximaliste].

maximalul
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maximalului
MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal.

DOOM

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále

maxime
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maxime
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

maximei
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximei
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

maximele
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximele
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

maximelor
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximelor
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime

maximi
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximii
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximilor
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximiza
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizai
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizam
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizare
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizare
MAXIMIZÁRE, maximizări, s. f. Acțiunea de a maximiza și rezultatul ei. – V. maximiza.

maximizarea
MAXIMIZÁRE, maximizări, s. f. Acțiunea de a maximiza și rezultatul ei. – V. maximiza.

maximizară
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizarăm
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizarăți
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizase
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizasem
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizaseră
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizaserăm
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizaserăți
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizaseși
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizaseți
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizat
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizat
MAXIMIZÁT, -Ă, maximizați, -te, adj. Care este la valoarea maximă². – V. maximiza.

maximizau
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizași
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizați
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizează
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizez
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizeze
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizezi
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizând
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizînd
MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maximă². – Din fr. maximiser.

maximizări
MAXIMIZÁRE, maximizări, s. f. Acțiunea de a maximiza și rezultatul ei. – V. maximiza.

maximizării
MAXIMIZÁRE, maximizări, s. f. Acțiunea de a maximiza și rezultatul ei. – V. maximiza.

maximizările
MAXIMIZÁRE, maximizări, s. f. Acțiunea de a maximiza și rezultatul ei. – V. maximiza.

maximizărilor
MAXIMIZÁRE, maximizări, s. f. Acțiunea de a maximiza și rezultatul ei. – V. maximiza.

maximul
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximul
MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

DOOM

máxim² s. n., pl. máximuri

maximului
MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

DOOM

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

maximului
MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

DOOM

máxim² s. n., pl. máximuri

maximum
MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

DOOM

máximum³ s. n., art. máximumul

maximumul
MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

DOOM

máximum³ s. n., art. máximumul

maximumului
MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

DOOM

máximum³ s. n., art. máximumul

maximumuri
MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

DOOM

máximum³ s. n., art. máximumul

maximumurile
MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

DOOM

máximum³ s. n., art. máximumul

maximumurilor
MÁXIMUM s. n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ◊ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spațiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

DOOM

máximum³ s. n., art. máximumul

maximuri
MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

DOOM

máxim² s. n., pl. máximuri

maximurile
MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

DOOM

máxim² s. n., pl. máximuri

maximurilor
MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

DOOM

máxim² s. n., pl. máximuri

maximus
ELEFÁNT, elefanți, s. m. Numele a două animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă mobilă și cu colți foarte lungi de fildeș (Elephas maximus și Loxodonta africana). – Din fr. éléphant, lat. elephantus.

maxit
MAXÍT s. n. Oțel rapid standardizat, cu fier, molibden, wolfram, crom etc. în compoziție. – Din germ. Maxit.

maxitul
MAXÍT s. n. Oțel rapid standardizat, cu fier, molibden, wolfram, crom etc. în compoziție. – Din germ. Maxit.

maxitului
MAXÍT s. n. Oțel rapid standardizat, cu fier, molibden, wolfram, crom etc. în compoziție. – Din germ. Maxit.

maxwell
MAXWELL, maxwelli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.

DOOM

máxwell [well pron. vel] s. m., pl. máxwelli; simb. Mx

maxwelli
MAXWELL, maxwelli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.

DOOM

máxwell [well pron. vel] s. m., pl. máxwelli; simb. Mx

maxwellii
MAXWELL, maxwelli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.

DOOM

máxwell [well pron. vel] s. m., pl. máxwelli; simb. Mx

maxwellilor
MAXWELL, maxwelli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.

DOOM

máxwell [well pron. vel] s. m., pl. máxwelli; simb. Mx

maxwellul
MAXWELL, maxwelli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.

DOOM

máxwell [well pron. vel] s. m., pl. máxwelli; simb. Mx

maxwellului
MAXWELL, maxwelli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.

DOOM

máxwell [well pron. vel] s. m., pl. máxwelli; simb. Mx

maya
MÁYA¹, maya, s. m. și f., adj. 1. S. m. Numele unei vechi populații indiene din America Centrală. 2. Adj. Care aparține populației maya (1), care se referă la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană americană vorbită de această populație. – Din fr., sp. maya.

DOOM

*máya² (limbă, concept filosofic) s. f., g.-d. art. máyei

mays
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.

maz
MAZ s. n. (Înv.; la jocul de cărți; de obicei art.) Sumă cu care un jucător majorează miza inițială. ♦ (Adverbial) În plus, pe deasupra. – Din rus. maz.

DOOM

!maz (înv.) s. n., art. mázul

mazagran
MAZAGRÁN, (2) mazagranuri, s. n. 1. Băutură răcoritoare preparată din cafea neagră foarte concentrată, în care se introduc bucățele de gheață. 2. Porție de mazagran (1). [Pl. și: mazagrane] – Din fr. mazagran.

DOOM

mazagrán (-za-gran) s. n., (porții) pl. mazagránuri/ mazagráne

mazdeism
MAZDEÍSM s. n. Religie a vechilor persani întemeiată pe principiul dualist al binelui și răului. – Din fr. mazdéisme.

DOOM

mazdeísm s. n.

mazdeismul
MAZDEÍSM s. n. Religie a vechilor persani întemeiată pe principiul dualist al binelui și răului. – Din fr. mazdéisme.

DOOM

mazdeísm s. n.

mazdeismului
MAZDEÍSM s. n. Religie a vechilor persani întemeiată pe principiul dualist al binelui și răului. – Din fr. mazdéisme.

DOOM

mazdeísm s. n.

mazdeist
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeist
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeista
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeista
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiste
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiste
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistei
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistei
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistele
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistele
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistelor
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistelor
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistul
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistul
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistului
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeistului
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiști
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiști
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiștii
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiștii
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiștilor
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdeiștilor
MAZDEÍST, -Ă, mazdeiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mazdeismului. – Din fr. mazdéiste.

DOOM

*mazdeíst adj. m., s. m., pl. mazdeíști; adj. f., s. f. mazdeístă, pl. mazdeíste

mazdrac
MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

DOOM

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdrace
MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

DOOM

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdracele
MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

DOOM

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdracelor
MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

DOOM

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdracul
MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

DOOM

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdracului
MAZDRÁC, mazdrace, s. n. (Înv. și reg.) Lance sau suliță lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.

DOOM

mazdrác (înv., reg.) s. n., pl. mazdráce

mazdrag
MAZDRÁG s. n. v. mazdrac.

mazdragă
MAZDRÁG s. n. v. mazdrac.

mazere
MÁZERE s. f. v. mazăre.

mazeta
MAZÉTĂ, mazete, s. f. (Înv.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.). – Din fr. mazette.

DOOM

mazétă (înv.) s. f., g.-d. art. mazétei; pl. mazéte

mazete
MAZÉTĂ, mazete, s. f. (Înv.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.). – Din fr. mazette.

DOOM

mazétă (înv.) s. f., g.-d. art. mazétei; pl. mazéte

mazetei
MAZÉTĂ, mazete, s. f. (Înv.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.). – Din fr. mazette.

DOOM

mazétă (înv.) s. f., g.-d. art. mazétei; pl. mazéte

mazetele
MAZÉTĂ, mazete, s. f. (Înv.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.). – Din fr. mazette.

DOOM

mazétă (înv.) s. f., g.-d. art. mazétei; pl. mazéte

mazetelor
MAZÉTĂ, mazete, s. f. (Înv.) Jucător prost, neîndemânatic (la unele jocuri de noroc, la biliard etc.). – Din fr. mazette.

DOOM

mazétă (înv.) s. f., g.-d. art. mazétei; pl. mazéte

mazgugur
mazgugur, -ă, mazguguri, -e adj. beat.

mazil
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

DOOM

mazíl s. m., pl. mazíli

mazilaș
MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

DOOM

maziláș s. m., pl. maziláși

mazilași
MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

DOOM

maziláș s. m., pl. maziláși

mazilașii
MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

DOOM

maziláș s. m., pl. maziláși

mazilașilor
MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

DOOM

maziláș s. m., pl. maziláși

mazilașul
MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

DOOM

maziláș s. m., pl. maziláși

mazilașului
MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

DOOM

maziláș s. m., pl. maziláși

mazilea
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazileai
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazileam
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilească
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazileau
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazileați
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilesc
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilește
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilești
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazili
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

DOOM

mazíl s. m., pl. mazíli

mazili
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilia
MAZILÍE, mazilii, s. f. (Înv.) Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

DOOM

mazilíe (înv.) s. f., art. mazilía, g.-d. art. mazilíei; pl. mazilíi, art. mazilíile

mazilie
MAZILÍE, mazilii, s. f. (Înv.) Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

DOOM

mazilíe (înv.) s. f., art. mazilía, g.-d. art. mazilíei; pl. mazilíi, art. mazilíile

maziliei
MAZILÍE, mazilii, s. f. (Înv.) Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

DOOM

mazilíe (înv.) s. f., art. mazilía, g.-d. art. mazilíei; pl. mazilíi, art. mazilíile

mazilii
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

DOOM

mazíl s. m., pl. mazíli

mazilii
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilii
MAZILÍE, mazilii, s. f. (Înv.) Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

DOOM

mazilíe (înv.) s. f., art. mazilía, g.-d. art. mazilíei; pl. mazilíi, art. mazilíile

maziliile
MAZILÍE, mazilii, s. f. (Înv.) Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

DOOM

mazilíe (înv.) s. f., art. mazilía, g.-d. art. mazilíei; pl. mazilíi, art. mazilíile

maziliilor
MAZILÍE, mazilii, s. f. (Înv.) Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

DOOM

mazilíe (înv.) s. f., art. mazilía, g.-d. art. mazilíei; pl. mazilíi, art. mazilíile

mazililor
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

DOOM

mazíl s. m., pl. mazíli

mazilim
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilind
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilire
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilire
MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

DOOM

mazilíre s. f., g.-d. art. mazilírii; pl. mazilíri

mazilirea
MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

DOOM

mazilíre s. f., g.-d. art. mazilírii; pl. mazilíri

maziliri
MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

DOOM

mazilíre s. f., g.-d. art. mazilírii; pl. mazilíri

mazilirii
MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

DOOM

mazilíre s. f., g.-d. art. mazilírii; pl. mazilíri

mazilirile
MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

DOOM

mazilíre s. f., g.-d. art. mazilírii; pl. mazilíri

mazilirilor
MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

DOOM

mazilíre s. f., g.-d. art. mazilírii; pl. mazilíri

maziliră
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilirăm
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilirăți
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilise
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilisem
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliseră
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliserăm
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliserăți
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliseși
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliseți
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilit
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

mazilit
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilita
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilite
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilitei
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilitele
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilitelor
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilitul
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilitului
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

maziliși
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliți
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

DOOM

mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă

maziliți
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

maziliții
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

maziliților
MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

mazilul
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

DOOM

mazíl s. m., pl. mazíli

mazilului
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

DOOM

mazíl s. m., pl. mazíli

mazochism
MAZOCHÍSM s.n. v. masochism.

mazochist
MAZOCHÍST, -Ă adj., s.m. și f. v. masochist.

mazu
MAZÚ s. n. (învechit) Sumă care se adăuga la miza jocului de cărți. ♦ Ceea ce se dă pe deasupra, adaos. Pe două consumații și-o guriță mazu. CARAGIALE, O. I 207. Halal de tine dacă vei ști... Să faci transporturi. cu cinstea mazu! ALECSANDRI, T. I 118.

mazul
MAZ s. n. (Înv.; la jocul de cărți; de obicei art.) Sumă cu care un jucător majorează miza inițială. ♦ (Adverbial) În plus, pe deasupra. – Din rus. maz.

DOOM

!maz (înv.) s. n., art. mázul

mazului
MAZ s. n. (Înv.; la jocul de cărți; de obicei art.) Sumă cu care un jucător majorează miza inițială. ♦ (Adverbial) În plus, pe deasupra. – Din rus. maz.

DOOM

!maz (înv.) s. n., art. mázul

mazur
MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

DOOM

mazúr (reg.) s. m., pl. mazúri

mazurca
MAZÚRCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

DOOM

mazúrcă s. f., g.-d. art. mazúrcii; pl. mazúrci

mazurci
MAZÚRCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

DOOM

mazúrcă s. f., g.-d. art. mazúrcii; pl. mazúrci

mazurcii
MAZÚRCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

DOOM

mazúrcă s. f., g.-d. art. mazúrcii; pl. mazúrci

mazurcile
MAZÚRCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

DOOM

mazúrcă s. f., g.-d. art. mazúrcii; pl. mazúrci

mazurcilor
MAZÚRCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

DOOM

mazúrcă s. f., g.-d. art. mazúrcii; pl. mazúrci

mazuri
MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

DOOM

mazúr (reg.) s. m., pl. mazúri

mazurii
MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

DOOM

mazúr (reg.) s. m., pl. mazúri

mazurilor
MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

DOOM

mazúr (reg.) s. m., pl. mazúri

mazurul
MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

DOOM

mazúr (reg.) s. m., pl. mazúri

mazurului
MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

DOOM

mazúr (reg.) s. m., pl. mazúri

mazut
MAZÚT s. n. (Rar) Păcură.

mazutul
MAZÚT s. n. (Rar) Păcură.

mazutului
MAZÚT s. n. (Rar) Păcură.

mazâl
MAZÎ́L s. m. v. mazil.

mazăre
MÁZĂRE s. f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ◊ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

DOOM

mázăre s. f., g.-d. art. mázării

mazăre
MÁZĂRE s. f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ◊ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

mazărea
MÁZĂRE s. f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ◊ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

mazări
MÁZĂRE s. f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ◊ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

mazării
MÁZĂRE s. f. Plantă erbacee de cultură, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii și cu semințe sferice, comestibile, închise în păstăi (Pisum sativum). ◊ Mazăre de câmp = plantă asemănătoare cu mazărea, cultivată ca nutreț pentru vite (Pisum arvense). Mazăre sălbatică = plantă erbacee agățătoare cu flori roșii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Păstăile (cu semințe) sau semințele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregătită din aceste semințe. – Cf. alb. modhullë.

mașala
MAȘALÁ interj. (Înv.) Bravo! bine! de minune! – Din tc. māșallah.

DOOM

mașalá (înv.) interj.

mașcat
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mașina
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașina
MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

DOOM

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte

mașinai
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinal
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinala
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinale
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalei
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalele
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalelor
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinali
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalicește
MAȘINALICÉȘTE adv. În mod mașinal, ca o mașină; în mod automat, mecanic; inconștient; p. ext. fără interes, cu indiferență. – Mașinal + suf. -icește.

DOOM

mașinalicéște (înv.) adv.

mașinalii
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalilor
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalul
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinalului
MAȘINÁL, -Ă, mașinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care acționează mecanic, automat, fără să gândească; inconștient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei mașini (1), propriu mașinii, (ca) de mașină. – Din fr. machinal.

DOOM

mașinál adj. m., pl. mașináli; f. mașinálă, pl. mașinále

mașinam
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinare
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinare
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. – Fr. machiner.

mașinară
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinarăm
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinarăți
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinase
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinasem
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinaseră
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinaserăm
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinaserăți
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinaseși
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinaseți
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinat
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinau
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinași
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinați
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinația
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinație
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinației
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinații
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinațiile
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinațiilor
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinațiune
MAȘINAȚIÚNE s. f. v. mașinație.

DOOM

mașináție (-ți-e) s. f., art. mașináția (-ți-a), g.-d. art. mașináției; pl. mașináții, art. mașináțiile (-ți-i-)

mașinează
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinez
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașineze
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinezi
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinghever
MAȘÍNGHEVER, mașingheveruri, s. n. (Germanism rar) Mitralieră. Bat tunurile și bat mașingheverurile. CAMILAR, N. II 296.

mașini
MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

DOOM

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte

mașinii
MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

DOOM

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte

mașinile
MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

DOOM

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte

mașinilor
MAȘÍNĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

DOOM

mașínă-uneáltă s. f., g.-d. art. mașínii-unélte; pl. mașíni-unélte

mașinism
MAȘINÍSM s. n. 1. Utilizare pe scară largă a mașinilor (1) în procesele de producție. 2. Denumire pentru cel de-al treilea stadiu istoric de dezvoltare a industriei capitaliste, caracterizat prin trecerea de la manufactură la marea industrie mașinistă, realizată prin revoluția industrială. – Din fr. machinisme.

DOOM

mașinísm s. n.

mașinismul
MAȘINÍSM s. n. 1. Utilizare pe scară largă a mașinilor (1) în procesele de producție. 2. Denumire pentru cel de-al treilea stadiu istoric de dezvoltare a industriei capitaliste, caracterizat prin trecerea de la manufactură la marea industrie mașinistă, realizată prin revoluția industrială. – Din fr. machinisme.

DOOM

mașinísm s. n.

mașinismului
MAȘINÍSM s. n. 1. Utilizare pe scară largă a mașinilor (1) în procesele de producție. 2. Denumire pentru cel de-al treilea stadiu istoric de dezvoltare a industriei capitaliste, caracterizat prin trecerea de la manufactură la marea industrie mașinistă, realizată prin revoluția industrială. – Din fr. machinisme.

DOOM

mașinísm s. n.

mașinist
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinist
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinista
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinista
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniste
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniste
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistei
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistei
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistele
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistele
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistelor
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistelor
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistul
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistul
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistului
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinistului
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniza
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizai
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizam
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizare
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizară
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizarăm
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizarăți
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizase
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizasem
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizaseră
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizaserăm
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizaserăți
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizaseși
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizaseți
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizat
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizau
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizași
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizați
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizează
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizez
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizeze
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizezi
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizând
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașinizînd
MAȘINIZÁ, mașinizez, vb. I. Tranz. (Rar) A mecaniza. – Mașină + suf. -iza.

mașiniști
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniști
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniștii
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniștii
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniștilor
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașiniștilor
MAȘINÍST, -Ă, mașiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o mașină (1), supraveghează funcționarea ei, o repară etc.; mecanic. 2. S. m. și f. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mânuiește aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care ține de mașini (1), care se referă la mașini și la producția de mașini, propriu mașinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

DOOM

mașiníst adj. m., s. m., pl. mașiníști; adj. f., s. f. mașinístă, pl. mașiníste

mașinuța
MAȘINÚȚĂ, mașinuțe, s. f. Diminutiv al lui mașină; automobil mic. – Mașină + suf. -uță.

DOOM

mașinúță s. f., g.-d. art. mașinúței; pl. mașinúțe

mașinuțe
MAȘINÚȚĂ, mașinuțe, s. f. Diminutiv al lui mașină; automobil mic. – Mașină + suf. -uță.

DOOM

mașinúță s. f., g.-d. art. mașinúței; pl. mașinúțe

mașinuței
MAȘINÚȚĂ, mașinuțe, s. f. Diminutiv al lui mașină; automobil mic. – Mașină + suf. -uță.

DOOM

mașinúță s. f., g.-d. art. mașinúței; pl. mașinúțe

mașinuțele
MAȘINÚȚĂ, mașinuțe, s. f. Diminutiv al lui mașină; automobil mic. – Mașină + suf. -uță.

DOOM

mașinúță s. f., g.-d. art. mașinúței; pl. mașinúțe

mașinuțelor
MAȘINÚȚĂ, mașinuțe, s. f. Diminutiv al lui mașină; automobil mic. – Mașină + suf. -uță.

DOOM

mașinúță s. f., g.-d. art. mașinúței; pl. mașinúțe

mașinând
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinînd
MAȘINÁ, mașinez, vb. I. Intranz. (Rar) A unelti, a complota. Dară maică-sa n-au încetat nici acuma să mașineze împotriva ficiorului său! SBIERA, P. 29.

mașinăria
MAȘINĂRÍE, mașinării, s. f. Totalitatea pieselor și angrenajelor care alcătuiesc mecanismul unei mașini (1) sau al unui grup de mașini; mecanism; p. ext. mașină (1). – Mașină + suf. -ărie. Cf. fr. machinerie.

DOOM

mașinăríe s. f., art. mașinăría, g.-d. art. mașinăríei; pl. mașinăríi, art. mașinăríile

mașinărie
MAȘINĂRÍE, mașinării, s. f. Totalitatea pieselor și angrenajelor care alcătuiesc mecanismul unei mașini (1) sau al unui grup de mașini; mecanism; p. ext. mașină (1). – Mașină + suf. -ărie. Cf. fr. machinerie.

DOOM

mașinăríe s. f., art. mașinăría, g.-d. art. mașinăríei; pl. mașinăríi, art. mașinăríile

mașinăriei
MAȘINĂRÍE, mașinării, s. f. Totalitatea pieselor și angrenajelor care alcătuiesc mecanismul unei mașini (1) sau al unui grup de mașini; mecanism; p. ext. mașină (1). – Mașină + suf. -ărie. Cf. fr. machinerie.

DOOM

mașinăríe s. f., art. mașinăría, g.-d. art. mașinăríei; pl. mașinăríi, art. mașinăríile

mașinării
MAȘINĂRÍE, mașinării, s. f. Totalitatea pieselor și angrenajelor care alcătuiesc mecanismul unei mașini (1) sau al unui grup de mașini; mecanism; p. ext. mașină (1). – Mașină + suf. -ărie. Cf. fr. machinerie.

DOOM

mașinăríe s. f., art. mașinăría, g.-d. art. mașinăríei; pl. mașinăríi, art. mașinăríile

mașinăriile
MAȘINĂRÍE, mașinării, s. f. Totalitatea pieselor și angrenajelor care alcătuiesc mecanismul unei mașini (1) sau al unui grup de mașini; mecanism; p. ext. mașină (1). – Mașină + suf. -ărie. Cf. fr. machinerie.

DOOM

mașinăríe s. f., art. mașinăría, g.-d. art. mașinăríei; pl. mașinăríi, art. mașinăríile

mașinăriilor
MAȘINĂRÍE, mașinării, s. f. Totalitatea pieselor și angrenajelor care alcătuiesc mecanismul unei mașini (1) sau al unui grup de mașini; mecanism; p. ext. mașină (1). – Mașină + suf. -ărie. Cf. fr. machinerie.

DOOM

mașinăríe s. f., art. mașinăría, g.-d. art. mașinăríei; pl. mașinăríi, art. mașinăríile

mașteh
mașteh (-hi), s. m. – Tată vitreg. – Var. maștih, (Bucov.) maștie. Sl. (bg.) maštecha (Cihac, II, 188; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Berneker, II, 27; Conev 58), cf. rus. mačecha, mag. mastoha. Înv., azi numai în Banat, Trans. și Mold de N. (ultima regiune lipsește din ALR, I, 154). – Der. meștehă (var. maștihă), s. f. (mamă vitregă).

maștehă
MÁȘTIHĂ s. f. v. maștehă.

mașter
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

maștera
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

maștera
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

maștere
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

maștere
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterei
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterei
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterele
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterele
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterelor
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterelor
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașteri
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterii
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterilor
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterul
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

mașterului
MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

DOOM

máșter (vitreg, crud) (reg.) adj. m., pl. máșteri; f. máșteră, pl. máștere

maștie
MÁȘTIE s. f. v. mașteră.

maștigă
MÁȘTIHĂ s. f. v. maștehă.

maștihă
MÁȘTIHĂ s. f. v. maștehă.

maștină
MÁȘTINĂ s. f. v. mașteră.

maț
MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe

mațe
MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe

mațele
MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe

mațelor
MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe

mați
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

mații
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

maților
MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

DOOM

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte

mațul
MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe

mațului
MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe