lăbar
lăbar, lăbari s. m. (obs., peior.) onanist.
lăboaia
LĂBOÁIE, lăboaie, s. f. Augmentativ al lui labă; labă mare; p. ext. (fam. și peior.) mână grosolană, mare. – Labă + suf. -oaie. DOOM
lăboáie (fam.) s. f., art. lăboáia, g.-d. art. lăboáiei; pl. lăboáie
lăboaie
LĂBOÁIE, lăboaie, s. f. Augmentativ al lui labă; labă mare; p. ext. (fam. și peior.) mână grosolană, mare. – Labă + suf. -oaie. DOOM
lăboáie (fam.) s. f., art. lăboáia, g.-d. art. lăboáiei; pl. lăboáie
lăboaiei
LĂBOÁIE, lăboaie, s. f. Augmentativ al lui labă; labă mare; p. ext. (fam. și peior.) mână grosolană, mare. – Labă + suf. -oaie. DOOM
lăboáie (fam.) s. f., art. lăboáia, g.-d. art. lăboáiei; pl. lăboáie
lăboaiele
LĂBOÁIE, lăboaie, s. f. Augmentativ al lui labă; labă mare; p. ext. (fam. și peior.) mână grosolană, mare. – Labă + suf. -oaie. DOOM
lăboáie (fam.) s. f., art. lăboáia, g.-d. art. lăboáiei; pl. lăboáie
lăboaielor
LĂBOÁIE, lăboaie, s. f. Augmentativ al lui labă; labă mare; p. ext. (fam. și peior.) mână grosolană, mare. – Labă + suf. -oaie. DOOM
lăboáie (fam.) s. f., art. lăboáia, g.-d. art. lăboáiei; pl. lăboáie
lăboanță
lăboanță, lăboanțe s. f. (augm.) palmă.
lăboasa
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboase
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboasei
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboasele
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboaselor
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăbos
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăbosul
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăbosului
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboși
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboșii
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăboșilor
LĂBÓS, -OÁSĂ, lăboși, -oase, adj. (Rar) Cu labe mari. – Labă + suf. -os. DOOM
lăbós (rar) adj. m., pl. lăbóși; f. lăboásă, pl. lăboáse
lăbuș
Lăbuș s. pr. onanist.
lăbuța
LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță. DOOM
lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe
lăbuțe
LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță. DOOM
lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe
lăbuței
LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță. DOOM
lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe
lăbuțele
LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță. DOOM
lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe
lăbuțelor
LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță. DOOM
lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe
lăbădui
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduia
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiai
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiam
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiască
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiau
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiați
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiesc
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiește
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiești
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduii
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduim
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduind
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduire
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduire
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi, a viețui, a locui. – Magh. lábbadni.
lăbăduiră
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduirăm
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduirăți
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduise
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduisem
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiseră
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiserăm
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiserăți
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiseși
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiseți
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduit
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiși
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăduiți
LĂBĂDUÍ, lăbăduiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi, a viețui, a locui. La marginea unei mări lăbăduia odată un moș pescar. ȘEZ. VI 139.
lăbăreală
lăbăreală, lăbăreli s. f. (vulg., peior.) activitate inutilă, pierdere de timp.
lăbări
a o lăbări expr. (adol., vulg.) a temporiza, a trage de timp, a o lălăi.
lăbărța
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțai
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțam
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțare
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțare
LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța. DOOM
lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțắrii; pl. lăbărțắri
lăbărțarea
LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța. DOOM
lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțắrii; pl. lăbărțắri
lăbărțară
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțarăm
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțarăți
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțase
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțasem
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțaseră
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțaserăm
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțaserăți
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțaseși
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțaseți
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțat
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțat
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțata
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțate
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțatei
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțatele
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțatelor
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțatul
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțatului
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțau
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțași
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțați
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțați
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțații
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțaților
LĂBĂRȚÁT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre haine) Care și-a stricat forma, lărgindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate între ele sau prea distanțate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltări prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, tărăgănat. ♦ (Despre gesturi) Care arată lipsă de vioiciune, încetineală, lene. – V. lăbărța.
lăbărțează
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțez
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțeze
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțezi
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțând
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțînd
LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec. DOOM
lăbărțá (a ~) vb., ind. prez. 3 lăbărțeáză
lăbărțări
LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța. DOOM
lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțắrii; pl. lăbărțắri
lăbărțării
LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța. DOOM
lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțắrii; pl. lăbărțắri
lăbărțările
LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța. DOOM
lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțắrii; pl. lăbărțắri
lăbărțărilor
LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța. DOOM
lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțắrii; pl. lăbărțắri
lăcar
LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac1 + suf. -ar. DOOM
lăcár s. m., pl. lăcári
lăcari
LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac1 + suf. -ar. DOOM
lăcár s. m., pl. lăcári
lăcarii
LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac1 + suf. -ar. DOOM
lăcár s. m., pl. lăcári
lăcarilor
LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac1 + suf. -ar. DOOM
lăcár s. m., pl. lăcári
lăcarul
LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac1 + suf. -ar. DOOM
lăcár s. m., pl. lăcári
lăcarului
LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac1 + suf. -ar. DOOM
lăcár s. m., pl. lăcári
lăcată
LĂCÁT s. n. v. lacăt. DOOM
lácăt s. n., pl. lácăte
lăcaș
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc). DOOM
locáș2 (așezământ) v. lăcáș
lăchiță
lăchiță s. m. sg. homosexual pasiv.
lăcomea
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomeai
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomeam
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomească
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomeau
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomeați
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomesc
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomește
LĂCOMÉȘTE adv. (Rar) Cu lăcomie, în mod lacom. – Lacom + suf. -ește. DOOM
lăcoméște (rar) adv.
lăcomește
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomești
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomi
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomia
LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie. DOOM
lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile
lăcomie
LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie. DOOM
lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile
lăcomiei
LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie. DOOM
lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile
lăcomii
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomii
LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie. DOOM
lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile
lăcomiile
LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie. DOOM
lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile
lăcomiilor
LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie. DOOM
lăcomíe s. f., art. lăcomía, g.-d. art. lăcomíei; pl. lăcomíi, art. lăcomíile
lăcomim
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomind
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomire
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomire
LĂCOMÍRE, lăcomiri, s. f. Acțiunea de a (se) lăcomi și rezultatul ei. – V. lăcomi. DOOM
lăcomíre s. f., g.-d. art. lăcomírii; pl. lăcomíri
lăcomirea
LĂCOMÍRE, lăcomiri, s. f. Acțiunea de a (se) lăcomi și rezultatul ei. – V. lăcomi. DOOM
lăcomíre s. f., g.-d. art. lăcomírii; pl. lăcomíri
lăcomiri
LĂCOMÍRE, lăcomiri, s. f. Acțiunea de a (se) lăcomi și rezultatul ei. – V. lăcomi. DOOM
lăcomíre s. f., g.-d. art. lăcomírii; pl. lăcomíri
lăcomirii
LĂCOMÍRE, lăcomiri, s. f. Acțiunea de a (se) lăcomi și rezultatul ei. – V. lăcomi. DOOM
lăcomíre s. f., g.-d. art. lăcomírii; pl. lăcomíri
lăcomirile
LĂCOMÍRE, lăcomiri, s. f. Acțiunea de a (se) lăcomi și rezultatul ei. – V. lăcomi. DOOM
lăcomíre s. f., g.-d. art. lăcomírii; pl. lăcomíri
lăcomirilor
LĂCOMÍRE, lăcomiri, s. f. Acțiunea de a (se) lăcomi și rezultatul ei. – V. lăcomi. DOOM
lăcomíre s. f., g.-d. art. lăcomírii; pl. lăcomíri
lăcomiră
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomirăm
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomirăți
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomise
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomisem
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiseră
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiserăm
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiserăți
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiseși
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiseți
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomit
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomit
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomita
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomite
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomitei
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomitele
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomitelor
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomitul
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomitului
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomiși
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiți
LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom. DOOM
lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă
lăcomiți
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomiții
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomiților
LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț, profitor. Lacrimile lor ar fi fost în stare să nască altă pădure, Dacă nu se găseau hoți lăcomiți și p-astea să le fure. VINTILĂ, O. 26.
lăcomoasa
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoase
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoasei
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoasele
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoaselor
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomos
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomosul
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomosului
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoși
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoșii
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcomoșilor
LĂCOMÓS, -OÁSĂ, lăcomoși, -oase, adj. Lacom, avid, dornic. Mînă-ți, bade, boii bine, Nu ținea ochii la mine; Ochii mei îs lăcomoși, După voinicei frumoși. HODOȘ, P. P. 185. DOOM
lăcomós (înv., pop.) adj. m., pl. lăcomóși; f. lăcomoásă, pl. lăcomoáse
lăcrima
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimai
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimam
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimar
LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar. DOOM
lăcrimár (lă-cri-) s. n., pl. lăcrimáre
lăcrimare
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimare
LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar. DOOM
lăcrimár (lă-cri-) s. n., pl. lăcrimáre
lăcrimare
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrimarea
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrimarele
LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar. DOOM
lăcrimár (lă-cri-) s. n., pl. lăcrimáre
lăcrimarelor
LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar. DOOM
lăcrimár (lă-cri-) s. n., pl. lăcrimáre
lăcrimarul
LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar. DOOM
lăcrimár (lă-cri-) s. n., pl. lăcrimáre
lăcrimarului
LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar. DOOM
lăcrimár (lă-cri-) s. n., pl. lăcrimáre
lăcrimară
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimarăm
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimarăți
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimase
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimasem
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimaseră
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimaserăm
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimaserăți
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimaseși
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimaseți
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimat
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimat
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimata
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimate
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimatei
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimatele
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimatelor
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimatul
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimatului
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimau
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimași
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimați
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimați
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimații
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimaților
LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.
lăcrimea
LĂCRIMEÁ, lăcrimele, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -ea. DOOM
lăcrimeá (reg.) (lă-cri-) s. f., art. lăcrimeáua, g.-d. art. lăcrimélei; pl. lăcriméle, art. lăcrimélele
lăcrimeaua
LĂCRIMEÁ, lăcrimele, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -ea. DOOM
lăcrimeá (reg.) (lă-cri-) s. f., art. lăcrimeáua, g.-d. art. lăcrimélei; pl. lăcriméle, art. lăcrimélele
lăcrimează
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimele
LĂCRIMEÁ, lăcrimele, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -ea. DOOM
lăcrimeá (reg.) (lă-cri-) s. f., art. lăcrimeáua, g.-d. art. lăcrimélei; pl. lăcriméle, art. lăcrimélele
lăcrimelei
LĂCRIMEÁ, lăcrimele, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -ea. DOOM
lăcrimeá (reg.) (lă-cri-) s. f., art. lăcrimeáua, g.-d. art. lăcrimélei; pl. lăcriméle, art. lăcrimélele
lăcrimelele
LĂCRIMEÁ, lăcrimele, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -ea. DOOM
lăcrimeá (reg.) (lă-cri-) s. f., art. lăcrimeáua, g.-d. art. lăcrimélei; pl. lăcriméle, art. lăcrimélele
lăcrimelelor
LĂCRIMEÁ, lăcrimele, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -ea. DOOM
lăcrimeá (reg.) (lă-cri-) s. f., art. lăcrimeáua, g.-d. art. lăcrimélei; pl. lăcriméle, art. lăcrimélele
lăcrimez
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimeze
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimezi
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimioara
LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară. DOOM
!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre
lăcrimioare
LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară. DOOM
!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre
lăcrimioarei
LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară. DOOM
!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre
lăcrimioarele
LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară. DOOM
!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre
lăcrimioarelor
LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară. DOOM
!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre
lăcrimița
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță. DOOM
lăcrimíță (reg.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimíței; pl. lăcrimíțe
lăcrimițe
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță. DOOM
lăcrimíță (reg.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimíței; pl. lăcrimíțe
lăcrimiței
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță. DOOM
lăcrimíță (reg.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimíței; pl. lăcrimíțe
lăcrimițele
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță. DOOM
lăcrimíță (reg.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimíței; pl. lăcrimíțe
lăcrimițelor
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță. DOOM
lăcrimíță (reg.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimíței; pl. lăcrimíțe
lăcrimos
LĂCRĂMÓS, -OÁSĂ adj. v. lăcrimos. DOOM
lăcrimós/lăcrămós (înv., pop.) (lă-cri-/-cră-) adj. m., pl. lăcrimóși/lăcrămóși; f. lăcrimoásă/lăcrămoásă, pl. lăcrimoáse/lăcrămoáse
lăcrimuța
LĂCRIMÚȚĂ, lăcrimuțe, s. f. (Pop.) Lăcrimioară (1). [Var.: lăcrămúță s. f.] – Lacrimă + suf. -uță. DOOM
lăcrimúță (pop.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimúței; pl. lăcrimúțe
lăcrimuțe
LĂCRIMÚȚĂ, lăcrimuțe, s. f. (Pop.) Lăcrimioară (1). [Var.: lăcrămúță s. f.] – Lacrimă + suf. -uță. DOOM
lăcrimúță (pop.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimúței; pl. lăcrimúțe
lăcrimuței
LĂCRIMÚȚĂ, lăcrimuțe, s. f. (Pop.) Lăcrimioară (1). [Var.: lăcrămúță s. f.] – Lacrimă + suf. -uță. DOOM
lăcrimúță (pop.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimúței; pl. lăcrimúțe
lăcrimuțele
LĂCRIMÚȚĂ, lăcrimuțe, s. f. (Pop.) Lăcrimioară (1). [Var.: lăcrămúță s. f.] – Lacrimă + suf. -uță. DOOM
lăcrimúță (pop.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimúței; pl. lăcrimúțe
lăcrimuțelor
LĂCRIMÚȚĂ, lăcrimuțe, s. f. (Pop.) Lăcrimioară (1). [Var.: lăcrămúță s. f.] – Lacrimă + suf. -uță. DOOM
lăcrimúță (pop.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimúței; pl. lăcrimúțe
lăcrimând
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimînd
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrimări
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrimării
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrimările
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrimărilor
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrimătoare
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătoarea
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătoarei
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătoarele
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătoarelor
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimător
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimători
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătorii
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătorilor
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătorul
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcrimătorului
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcriță
LĂCRÍȚĂ, lăcrițe, s. f. Diminutiv al lui lacră.
lăcrăma
LĂCRĂMÁ vb. I v. lăcrima.
lăcrăma
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare. DOOM
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lăcrăma
RECLAMÁ, reclám, vb. I. Tranz. 1. A cere, a pretinde ceva (în baza unui drept); a revendica. ♦ Intranz. (Înv.) A protesta. ♦ Fig. A face necesar, a necesita, a cere, a impune. 2. A face o reclamație contra cuiva, a se plânge împotriva cuiva; a pârî. ♦ A formula pretenții în fața unui organ de jurisdicție. [Var.: (pop.) lăcrămá vb. I] – Din fr. réclamer. DOOM
reclamá (a ~) (-cla-) vb., ind. prez. 3 reclámă
lăcrămare
LĂCRIMÁRE, lăcrimări, s. f. Faptul de a lăcrima. [Var.: lăcrămáre s. f.] – V. lăcrima. DOOM
lăcrimáre (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimắrii; pl. lăcrimắri
lăcrămat
LĂCRĂMÁ2 vb. I v. reclama.
lăcrămație
RECLAMÁȚIE, reclamații, s. f. Faptul de a reclama; (concr.) petiție, plângere, jalbă prin care se cere ceva sau se aduc anumite învinuiri cuiva. ♦ (Jur.) Sesizare adresată unui organ al administrației de stat în legătură cu încălcarea unui drept al petiționarului, sau unui organ de urmărire penală în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: (înv.) reclamațiúne, (pop.) lăcrămáție s. f.] – Din fr. réclamation. DOOM
reclamáție (re-cla-, -ți-e) s. f., art. reclamáția (-ți-a), g.-d. art. reclamáției; pl. reclamáții, art. reclamáțiile (-ți-i-)
lăcrămioară
LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară. DOOM
!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre
lăcrămos
LĂCRĂMÓS, -OÁSĂ adj. v. lăcrimos. DOOM
lăcrimós/lăcrămós (înv., pop.) (lă-cri-/-cră-) adj. m., pl. lăcrimóși/lăcrămóși; f. lăcrimoásă/lăcrămoásă, pl. lăcrimoáse/lăcrămoáse
lăcrămuță
LĂCRIMÚȚĂ, lăcrimuțe, s. f. (Pop.) Lăcrimioară (1). [Var.: lăcrămúță s. f.] – Lacrimă + suf. -uță. DOOM
lăcrimúță (pop.) (lă-cri-) s. f., g.-d. art. lăcrimúței; pl. lăcrimúțe
lăcrămător
LĂCRĂMĂTÓR, -OÁRE adj. v. lăcrimător. DOOM
lăcrimătór (rar) (lă-cri-) adj. m., pl. lăcrimătóri; f. sg. și pl. lăcrimătoáre
lăcui
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuia
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiai
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiam
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiască
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiau
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiați
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiesc
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiește
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiești
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuii
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuim
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuind
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuință
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință. DOOM
locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe
lăcuire
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuire
LĂCUÍRE, lăcuiri, s. f. Acțiunea de a lăcui și rezultatul ei. – V. lăcui. DOOM
lăcuíre s. f., g.-d. art. lăcuírii; pl. lăcuíri
lăcuirea
LĂCUÍRE, lăcuiri, s. f. Acțiunea de a lăcui și rezultatul ei. – V. lăcui. DOOM
lăcuíre s. f., g.-d. art. lăcuírii; pl. lăcuíri
lăcuiri
LĂCUÍRE, lăcuiri, s. f. Acțiunea de a lăcui și rezultatul ei. – V. lăcui. DOOM
lăcuíre s. f., g.-d. art. lăcuírii; pl. lăcuíri
lăcuirii
LĂCUÍRE, lăcuiri, s. f. Acțiunea de a lăcui și rezultatul ei. – V. lăcui. DOOM
lăcuíre s. f., g.-d. art. lăcuírii; pl. lăcuíri
lăcuirile
LĂCUÍRE, lăcuiri, s. f. Acțiunea de a lăcui și rezultatul ei. – V. lăcui. DOOM
lăcuíre s. f., g.-d. art. lăcuírii; pl. lăcuíri
lăcuirilor
LĂCUÍRE, lăcuiri, s. f. Acțiunea de a lăcui și rezultatul ei. – V. lăcui. DOOM
lăcuíre s. f., g.-d. art. lăcuírii; pl. lăcuíri
lăcuiră
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuirăm
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuirăți
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuise
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuisem
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiseră
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiserăm
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiserăți
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiseși
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiseți
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuit
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuit
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuita
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuite
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuitei
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuitele
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuitelor
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuitoare
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitoarea
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitoarei
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitoarele
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitoarelor
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitoareo
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitor
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitore
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitori
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitorii
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitorilor
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitorul
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitorule
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitorului
LĂCUITÓR2, -OÁRE, lăcuitori, -oare, s. m. și f. Lucrător specializat în lucrări de lăcuire. [Pr.: -cu-i-] – Lăcui + suf. -tor. DOOM
lăcuitór (-cu-i-) s. m., pl. lăcuitóri
lăcuitul
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuitului
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuiși
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiți
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui. DOOM
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuiți
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuiții
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăcuiților
LĂCUÍT, -Ă, lăcuiți, -te, adj. Vopsit cu lac2, acoperit cu un strat de lac2. – V. lăcui.
lăculeț
LĂCULÉȚ, lăculețe, s. n. Lăcușor. – Lac1 + suf. -uleț. DOOM
lăculéț s. n., pl. lăculéțe
lăculețe
LĂCULÉȚ, lăculețe, s. n. Lăcușor. – Lac1 + suf. -uleț. DOOM
lăculéț s. n., pl. lăculéțe
lăculețele
LĂCULÉȚ, lăculețe, s. n. Lăcușor. – Lac1 + suf. -uleț. DOOM
lăculéț s. n., pl. lăculéțe
lăculețelor
LĂCULÉȚ, lăculețe, s. n. Lăcușor. – Lac1 + suf. -uleț. DOOM
lăculéț s. n., pl. lăculéțe
lăculețul
LĂCULÉȚ, lăculețe, s. n. Lăcușor. – Lac1 + suf. -uleț. DOOM
lăculéț s. n., pl. lăculéțe
lăculețului
LĂCULÉȚ, lăculețe, s. n. Lăcușor. – Lac1 + suf. -uleț. DOOM
lăculéț s. n., pl. lăculéțe
lăcusta
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă. DOOM
lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste
lăcustar
LĂCUSTÁR, lăcustari, s. m. Pasăre migratoare cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și la coadă, care se hrănește mai ales cu lăcuste (Sturnus roseus). – Lăcustă + suf. -ar. DOOM
lăcustár s. m., pl. lăcustári
lăcustari
LĂCUSTÁR, lăcustari, s. m. Pasăre migratoare cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și la coadă, care se hrănește mai ales cu lăcuste (Sturnus roseus). – Lăcustă + suf. -ar. DOOM
lăcustár s. m., pl. lăcustári
lăcustarii
LĂCUSTÁR, lăcustari, s. m. Pasăre migratoare cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și la coadă, care se hrănește mai ales cu lăcuste (Sturnus roseus). – Lăcustă + suf. -ar. DOOM
lăcustár s. m., pl. lăcustári
lăcustarilor
LĂCUSTÁR, lăcustari, s. m. Pasăre migratoare cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și la coadă, care se hrănește mai ales cu lăcuste (Sturnus roseus). – Lăcustă + suf. -ar. DOOM
lăcustár s. m., pl. lăcustári
lăcustarul
LĂCUSTÁR, lăcustari, s. m. Pasăre migratoare cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și la coadă, care se hrănește mai ales cu lăcuste (Sturnus roseus). – Lăcustă + suf. -ar. DOOM
lăcustár s. m., pl. lăcustári
lăcustarului
LĂCUSTÁR, lăcustari, s. m. Pasăre migratoare cu pene trandafirii pe corp și negre-violete pe cap, pe picioare și la coadă, care se hrănește mai ales cu lăcuste (Sturnus roseus). – Lăcustă + suf. -ar. DOOM
lăcustár s. m., pl. lăcustári
lăcuste
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă. DOOM
lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste
lăcustei
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă. DOOM
lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste
lăcustele
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă. DOOM
lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste
lăcustelor
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă. DOOM
lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste
lăcușoare
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lăcușoarele
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lăcușoarelor
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lăcușor
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lăcușorul
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lăcușorului
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lăcăraia
LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac1 + suf. -ăraie. DOOM
lăcăráie s. f., art. lăcăráia, g.-d. art. lăcăráiei
lăcăraie
LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac1 + suf. -ăraie. DOOM
lăcăráie s. f., art. lăcăráia, g.-d. art. lăcăráiei
lăcăraie
LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac1 + suf. -ăraie.
lăcăraiei
LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac1 + suf. -ăraie. DOOM
lăcăráie s. f., art. lăcăráia, g.-d. art. lăcăráiei
lăcăraiele
LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac1 + suf. -ăraie. DOOM
lăcăráie s. f., art. lăcăráia, g.-d. art. lăcăráiei
lăcăraielor
LĂCĂRÁIE s. f. Lăcărie. – Lac1 + suf. -ăraie. DOOM
lăcăráie s. f., art. lăcăráia, g.-d. art. lăcăráiei
lăcăria
LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie. DOOM
lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei
lăcărie
LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie. DOOM
lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei
lăcăriei
LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie. DOOM
lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei
lăcării
LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie. DOOM
lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei
lăcăriile
LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie. DOOM
lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei
lăcăriilor
LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie. DOOM
lăcăríe (pop.) s. f., art. lăcăría, g.-d. lăcăríi, art. lăcăríei
lăcărit
LĂCĂRÍT s. n. Procedeu de extragere a țițeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, folosit în sondele mai puțin adânci. – Et. nec. Cf. lac1. DOOM
lăcărít s. n.
lăcăritul
LĂCĂRÍT s. n. Procedeu de extragere a țițeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, folosit în sondele mai puțin adânci. – Et. nec. Cf. lac1. DOOM
lăcărít s. n.
lăcăritului
LĂCĂRÍT s. n. Procedeu de extragere a țițeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, folosit în sondele mai puțin adânci. – Et. nec. Cf. lac1. DOOM
lăcărít s. n.
lăcătoaie
LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. DOOM
lăcătói (fam.) s. n., pl. lăcătoáie
lăcătoaiele
LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. DOOM
lăcătói (fam.) s. n., pl. lăcătoáie
lăcătoaielor
LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. DOOM
lăcătói (fam.) s. n., pl. lăcătoáie
lăcătoi
LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. DOOM
lăcătói (fam.) s. n., pl. lăcătoáie
lăcătoiul
LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. DOOM
lăcătói (fam.) s. n., pl. lăcătoáie
lăcătoiului
LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. DOOM
lăcătói (fam.) s. n., pl. lăcătoáie
lăcătui
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuia
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiai
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiam
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiască
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiau
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiați
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiesc
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiește
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiești
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuii
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuim
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuind
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuire
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuire
LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui. DOOM
lăcătuíre (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuírii; pl. lăcătuíri
lăcătuirea
LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui. DOOM
lăcătuíre (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuírii; pl. lăcătuíri
lăcătuiri
LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui. DOOM
lăcătuíre (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuírii; pl. lăcătuíri
lăcătuirii
LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui. DOOM
lăcătuíre (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuírii; pl. lăcătuíri
lăcătuirile
LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui. DOOM
lăcătuíre (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuírii; pl. lăcătuíri
lăcătuirilor
LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăcătui și rezultatul ei. – V. lăcătui. DOOM
lăcătuíre (rar) s. f., g.-d. art. lăcătuírii; pl. lăcătuíri
lăcătuiră
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuirăm
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuirăți
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuise
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuisem
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiseră
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiserăm
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiserăți
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiseși
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiseți
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuit
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuit
LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Rar) încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.
lăcătuiși
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuiți
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui. DOOM
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuș
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușe
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușerie
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcătuși
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușii
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușilor
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușul
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușule
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușului
LĂCĂTÚȘ, lăcătuși, s. m. Meșteșugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaște, chei etc. sau care efectuează operații de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. DOOM
lăcătúș s. m., pl. lăcătúși
lăcătușăria
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcătușărie
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcătușăriei
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcătușării
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcătușăriile
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcătușăriilor
LĂCĂTUȘĂRÍE, (2) lăcătușării, s. f. 1. Meseria lăcătușului. 2. Atelierul lăcătușului. [Var.: lăcătușeríe s. f.] – Lăcătuș + suf. -ărie. DOOM
lăcătușăríe s. f., art. lăcătușăría, g.-d. art. lăcătușăríei; pl. lăcătușăríi, art. lăcătușăríile
lăcățel
LĂCĂȚÉL, lăcățele, s. n. Diminutiv al lui lacăt. – Lacăt + suf. -el. DOOM
lăcățél s. n., pl. lăcățéle
lăcățele
LĂCĂȚÉL, lăcățele, s. n. Diminutiv al lui lacăt. – Lacăt + suf. -el. DOOM
lăcățél s. n., pl. lăcățéle
lăcățelele
LĂCĂȚÉL, lăcățele, s. n. Diminutiv al lui lacăt. – Lacăt + suf. -el. DOOM
lăcățél s. n., pl. lăcățéle
lăcățelelor
LĂCĂȚÉL, lăcățele, s. n. Diminutiv al lui lacăt. – Lacăt + suf. -el. DOOM
lăcățél s. n., pl. lăcățéle
lăcățelul
LĂCĂȚÉL, lăcățele, s. n. Diminutiv al lui lacăt. – Lacăt + suf. -el. DOOM
lăcățél s. n., pl. lăcățéle
lăcățelului
LĂCĂȚÉL, lăcățele, s. n. Diminutiv al lui lacăt. – Lacăt + suf. -el. DOOM
lăcățél s. n., pl. lăcățéle
lăcșor
LĂCȘÓR s. n. v. lăcușor. DOOM
lăcușór s. n., pl. lăcușoáre
lădișoara
LĂDIȘOÁRĂ, lădișoare, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -ișoară. DOOM
lădișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lădișoárei; pl. lădișoáre
lădișoare
LĂDIȘOÁRĂ, lădișoare, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -ișoară. DOOM
lădișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lădișoárei; pl. lădișoáre
lădișoarei
LĂDIȘOÁRĂ, lădișoare, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -ișoară. DOOM
lădișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lădișoárei; pl. lădișoáre
lădișoarele
LĂDIȘOÁRĂ, lădișoare, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -ișoară. DOOM
lădișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lădișoárei; pl. lădișoáre
lădișoarelor
LĂDIȘOÁRĂ, lădișoare, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -ișoară. DOOM
lădișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lădișoárei; pl. lădișoáre
lădița
LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță. DOOM
lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe
lădițe
LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță. DOOM
lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe
lădiței
LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță. DOOM
lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe
lădițele
LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță. DOOM
lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe
lădițelor
LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță. DOOM
lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe
lădoaie
LĂDÓI, lădoaie, s. n. Augmentativ al lui ladă; ladă mare. – Ladă + suf. -oi. DOOM
lădói s. n., pl. lădoáie
lădoaiele
LĂDÓI, lădoaie, s. n. Augmentativ al lui ladă; ladă mare. – Ladă + suf. -oi. DOOM
lădói s. n., pl. lădoáie
lădoaielor
LĂDÓI, lădoaie, s. n. Augmentativ al lui ladă; ladă mare. – Ladă + suf. -oi. DOOM
lădói s. n., pl. lădoáie
lădoi
LĂDÓI, lădoaie, s. n. Augmentativ al lui ladă; ladă mare. – Ladă + suf. -oi. DOOM
lădói s. n., pl. lădoáie
lădoiul
LĂDÓI, lădoaie, s. n. Augmentativ al lui ladă; ladă mare. – Ladă + suf. -oi. DOOM
lădói s. n., pl. lădoáie
lădoiului
LĂDÓI, lădoaie, s. n. Augmentativ al lui ladă; ladă mare. – Ladă + suf. -oi. DOOM
lădói s. n., pl. lădoáie
lăduța
LĂDÚȚĂ, lăduțe, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -uță. DOOM
lădúță (rar) s. f., g.-d. art. lădúței; pl. lădúțe
lăduțe
LĂDÚȚĂ, lăduțe, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -uță. DOOM
lădúță (rar) s. f., g.-d. art. lădúței; pl. lădúțe
lăduței
LĂDÚȚĂ, lăduțe, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -uță. DOOM
lădúță (rar) s. f., g.-d. art. lădúței; pl. lădúțe
lăduțele
LĂDÚȚĂ, lăduțe, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -uță. DOOM
lădúță (rar) s. f., g.-d. art. lădúței; pl. lădúțe
lăduțelor
LĂDÚȚĂ, lăduțe, s. f. (Rar) Lădiță. – Ladă + suf. -uță. DOOM
lădúță (rar) s. f., g.-d. art. lădúței; pl. lădúțe
lădățui
LĂDĂȚÚIE, lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie. DOOM
lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lădățuia
LĂDĂȚÚIE, lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie. DOOM
lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lădățuie
LĂDĂȚÚIE, lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie. DOOM
lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lădățuii
LĂDĂȚÚIE, lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie. DOOM
lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lădățuile
LĂDĂȚÚIE, lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie. DOOM
lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lădățuilor
LĂDĂȚÚIE, lădățui, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui lădiță. – Lădiță + suf. -uie. DOOM
lădățúie (înv., reg.) s. f., art. lădățúia, g.-d. art. lădățúii; pl. lădățúi
lăfăi
LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”. DOOM
!lăfăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lắfăie, imperf. 3 sg. se lăfăiá; conj. prez. 3 să se lắfăie
lăfăire
LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi. DOOM
lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
lăfăirea
LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi. DOOM
lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
lăfăiri
LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi. DOOM
lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
lăfăirii
LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi. DOOM
lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
lăfăirile
LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi. DOOM
lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
lăfăirilor
LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi. DOOM
lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
lăfăit
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăita
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăite
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăitei
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăitele
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăitelor
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăitul
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăitului
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăiți
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăiții
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăfăiților
LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.
lăhuzie
LĂHUZÍE s. f. v. lăuzie. DOOM
lăuzíe (lă-u-) s. f., art. lăuzía, g.-d. lăuzíi, art. lăuzíei
lăhuză
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăi
LÁIE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales determinat prin «de țigani») Ceată de țigani (de obicei nomazi). Romîncă a cărei bogată zestre cuprindea și o laie de robi țigani. ODOBESCU, S. III 22. Laia se opri la cea întîi crîșmă. ALECSANDRI, la GHICA, S. 82. Tocmai se intîmplase să vie in sat o laie de țigani din Prundu Ieșului. ȘEZ. VII 155. ◊ Țigan de laie = (în opoziție cu țigan de vatră) țigan nomad. 2. Ceată zgomotoasă (de copii, de oameni). Biata bab-a-ntrat în laie. COȘBUC, P. I 226. ◊ (Adverbial, uneori în forma compusă laie-gaie) De cîte ori vine pe la noi mătușa... vin și băieții laie-gaie. STANCU, D. 14. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții (= vagabonzii) laie după dumneata. CARAGIALE, O. I 44.
lăiața
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiața
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăibărac
LĂIBĂRÁC, lăibărace, s. n. (Pop.) Laibăr. – Laibăr + suf. -ac. DOOM
lăibărác (pop.) s. n., pl. lăibăráce
lăibărace
LĂIBĂRÁC, lăibărace, s. n. (Pop.) Laibăr. – Laibăr + suf. -ac. DOOM
lăibărác (pop.) s. n., pl. lăibăráce
lăibăracele
LĂIBĂRÁC, lăibărace, s. n. (Pop.) Laibăr. – Laibăr + suf. -ac. DOOM
lăibărác (pop.) s. n., pl. lăibăráce
lăibăracelor
LĂIBĂRÁC, lăibărace, s. n. (Pop.) Laibăr. – Laibăr + suf. -ac. DOOM
lăibărác (pop.) s. n., pl. lăibăráce
lăibăracul
LĂIBĂRÁC, lăibărace, s. n. (Pop.) Laibăr. – Laibăr + suf. -ac. DOOM
lăibărác (pop.) s. n., pl. lăibăráce
lăibăracului
LĂIBĂRÁC, lăibărace, s. n. (Pop.) Laibăr. – Laibăr + suf. -ac. DOOM
lăibărác (pop.) s. n., pl. lăibăráce
lăibărașe
LĂIBĂRÁȘ, lăibărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui laibăr (1); lăibăruț. [Var.: laibăráș s. n.] – Laibăr + suf. -aș. DOOM
lăibăráș (pop.) s. n., pl. lăibăráșe
lăibărașele
LĂIBĂRÁȘ, lăibărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui laibăr (1); lăibăruț. [Var.: laibăráș s. n.] – Laibăr + suf. -aș. DOOM
lăibăráș (pop.) s. n., pl. lăibăráșe
lăibărașelor
LĂIBĂRÁȘ, lăibărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui laibăr (1); lăibăruț. [Var.: laibăráș s. n.] – Laibăr + suf. -aș. DOOM
lăibăráș (pop.) s. n., pl. lăibăráșe
lăibărașul
LĂIBĂRÁȘ, lăibărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui laibăr (1); lăibăruț. [Var.: laibăráș s. n.] – Laibăr + suf. -aș. DOOM
lăibăráș (pop.) s. n., pl. lăibăráșe
lăibărașului
LĂIBĂRÁȘ, lăibărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui laibăr (1); lăibăruț. [Var.: laibăráș s. n.] – Laibăr + suf. -aș. DOOM
lăibăráș (pop.) s. n., pl. lăibăráșe
lăibăruț
LĂIBĂRÚȚ, lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț. DOOM
lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăibăruțe
LĂIBĂRÚȚ, lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț. DOOM
lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăibăruțele
LĂIBĂRÚȚ, lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț. DOOM
lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăibăruțelor
LĂIBĂRÚȚ, lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț. DOOM
lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăibăruțul
LĂIBĂRÚȚ, lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț. DOOM
lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăibăruțului
LĂIBĂRÚȚ, lăibăruțe, s. n. (Pop.) Lăibăraș. – Laibăr + suf. -uț. DOOM
lăibărúț (pop.) s. n., pl. lăibărúțe
lăicer
LĂVICÉR s. n. v. lăicer. DOOM
lăvicér v. lăicér
lăiceraș
LĂICERÁȘ, lăicerașe, s. n. Diminutiv al lui lăicer. [Pr.: lă-i-]
lăicioară
LĂICIOÁRĂ, lăicioare, s. f. Diminutiv al lui laiță. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73.
lăieș
LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș. DOOM
!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși
lăieși
LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș. DOOM
!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși
lăieșii
LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș. DOOM
!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși
lăieșilor
LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș. DOOM
!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși
lăieșul
LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș. DOOM
!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși
lăieșului
LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș. DOOM
!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși
lăieț
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieț
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețe
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețe
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieței
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieței
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețele
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețele
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețelor
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețelor
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieți
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieți
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieții
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieții
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieților
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăieților
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețul
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețul
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețului
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăiețului
LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț. DOOM
lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe
lăii
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja. DOOM
lai (pop.) adj. m., f. láie; pl. m. și f. lăi
lăii
LÁIE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales determinat prin «de țigani») Ceată de țigani (de obicei nomazi). Romîncă a cărei bogată zestre cuprindea și o laie de robi țigani. ODOBESCU, S. III 22. Laia se opri la cea întîi crîșmă. ALECSANDRI, la GHICA, S. 82. Tocmai se intîmplase să vie in sat o laie de țigani din Prundu Ieșului. ȘEZ. VII 155. ◊ Țigan de laie = (în opoziție cu țigan de vatră) țigan nomad. 2. Ceată zgomotoasă (de copii, de oameni). Biata bab-a-ntrat în laie. COȘBUC, P. I 226. ◊ (Adverbial, uneori în forma compusă laie-gaie) De cîte ori vine pe la noi mătușa... vin și băieții laie-gaie. STANCU, D. 14. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții (= vagabonzii) laie după dumneata. CARAGIALE, O. I 44.
lăile
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja. DOOM
lai (pop.) adj. m., f. láie; pl. m. și f. lăi
lăile
LÁIE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales determinat prin «de țigani») Ceată de țigani (de obicei nomazi). Romîncă a cărei bogată zestre cuprindea și o laie de robi țigani. ODOBESCU, S. III 22. Laia se opri la cea întîi crîșmă. ALECSANDRI, la GHICA, S. 82. Tocmai se intîmplase să vie in sat o laie de țigani din Prundu Ieșului. ȘEZ. VII 155. ◊ Țigan de laie = (în opoziție cu țigan de vatră) țigan nomad. 2. Ceată zgomotoasă (de copii, de oameni). Biata bab-a-ntrat în laie. COȘBUC, P. I 226. ◊ (Adverbial, uneori în forma compusă laie-gaie) De cîte ori vine pe la noi mătușa... vin și băieții laie-gaie. STANCU, D. 14. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții (= vagabonzii) laie după dumneata. CARAGIALE, O. I 44.
lăilor
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja. DOOM
lai (pop.) adj. m., f. láie; pl. m. și f. lăi
lăilor
LÁIE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales determinat prin «de țigani») Ceată de țigani (de obicei nomazi). Romîncă a cărei bogată zestre cuprindea și o laie de robi țigani. ODOBESCU, S. III 22. Laia se opri la cea întîi crîșmă. ALECSANDRI, la GHICA, S. 82. Tocmai se intîmplase să vie in sat o laie de țigani din Prundu Ieșului. ȘEZ. VII 155. ◊ Țigan de laie = (în opoziție cu țigan de vatră) țigan nomad. 2. Ceată zgomotoasă (de copii, de oameni). Biata bab-a-ntrat în laie. COȘBUC, P. I 226. ◊ (Adverbial, uneori în forma compusă laie-gaie) De cîte ori vine pe la noi mătușa... vin și băieții laie-gaie. STANCU, D. 14. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții (= vagabonzii) laie după dumneata. CARAGIALE, O. I 44.
lăinicea
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniceai
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniceam
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicească
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniceau
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniceați
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicesc
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicește
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicești
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinici
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicii
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicim
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicind
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicire
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicire
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic.
lăiniciră
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicirăm
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicirăți
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicise
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicisem
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciseră
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciserăm
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciserăți
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciseși
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciseți
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăinicit
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciși
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăiniciți
LĂINICÍ, lăinicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, a hoinări. – Din lainic. DOOM
lăinicí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăinicésc, imperf. 3 sg. lăiniceá; conj. prez. 3 să lăiniceáscă
lăițucă
LĂIȚÚCĂ, lăițuci, s. f. (Reg.) Lăicioară. [Pr.: lă-i-] – Din la(v)iță + suf. -ucă.
lălâi
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâia
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâie
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâiei
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâiele
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâielor
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâii
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâilor
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâu
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâul
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâului
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîi
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîia
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîie
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîiei
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîiele
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîielor
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîii
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîilor
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîu
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîul
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălîului
LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică. DOOM
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălăi
LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică. DOOM
!lălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 lắlăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 să lắlăie
lălăiala
lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără tragere de inimă.
lălăieli
lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără tragere de inimă.
lălăielii
lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără tragere de inimă.
lălăielile
lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără tragere de inimă.
lălăielilor
lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără tragere de inimă.
lălăire
LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi. DOOM
lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri
lălăirea
LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi. DOOM
lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri
lălăiri
LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi. DOOM
lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri
lălăirii
LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi. DOOM
lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri
lălăirile
LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi. DOOM
lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri
lălăirilor
LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi. DOOM
lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri
lălăit
LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi. – V. lălăi. DOOM
lălăít (pop., fam.) s. n., pl. lălăíturi
lălăitul
LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi. – V. lălăi. DOOM
lălăít (pop., fam.) s. n., pl. lălăíturi
lălăitului
LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi. – V. lălăi. DOOM
lălăít (pop., fam.) s. n., pl. lălăíturi
lălăituri
LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi. – V. lălăi. DOOM
lălăít (pop., fam.) s. n., pl. lălăíturi
lălăiturile
LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi. – V. lălăi. DOOM
lălăít (pop., fam.) s. n., pl. lălăíturi
lălăiturilor
LĂLĂÍT, lălăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a lălăi. – V. lălăi. DOOM
lălăít (pop., fam.) s. n., pl. lălăíturi
lămbui
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuia
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiai
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiam
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiască
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiau
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiați
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiesc
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiește
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiești
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuii
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuim
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuind
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuire
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiră
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuirăm
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuirăți
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuise
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuisem
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiseră
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiserăm
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiserăți
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiseși
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiseți
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuit
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuitoare
LĂMBUITÓR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-. DOOM
lămbuitór (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoáre
lămbuitoarele
LĂMBUITÓR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-. DOOM
lămbuitór (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoáre
lămbuitoarelor
LĂMBUITÓR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-. DOOM
lămbuitór (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoáre
lămbuitor
LĂMBUITÓR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-. DOOM
lămbuitór (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoáre
lămbuitorul
LĂMBUITÓR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-. DOOM
lămbuitór (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoáre
lămbuitorului
LĂMBUITÓR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-. DOOM
lămbuitór (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoáre
lămbuiși
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămbuiți
LĂMBUÍ, lămbuiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un lemn cu lambarul. DOOM
lămbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămbuiésc, imperf. 3 sg. lămbuiá; conj. prez. 3 să lămbuiáscă
lămpaș
LĂMPÁȘ, lămpașe, s. n. (Transilv.) Felinar. Ochii lui Visalon Luca au sticlit a tinerețe în lumina lămpașului afumat, așezat în colțul grajdului. VORNIC, O. 326. – Variantă: lămpáșă (BENIUC, S. 6) s. f. DOOM
lămpáș s. n., pl. lămpáșe
lămpașe
LĂMPÁȘ, lămpașe, s. n. (Transilv.) Felinar. Ochii lui Visalon Luca au sticlit a tinerețe în lumina lămpașului afumat, așezat în colțul grajdului. VORNIC, O. 326. – Variantă: lămpáșă (BENIUC, S. 6) s. f. DOOM
lămpáș s. n., pl. lămpáșe
lămpașele
LĂMPÁȘ, lămpașe, s. n. (Transilv.) Felinar. Ochii lui Visalon Luca au sticlit a tinerețe în lumina lămpașului afumat, așezat în colțul grajdului. VORNIC, O. 326. – Variantă: lămpáșă (BENIUC, S. 6) s. f. DOOM
lămpáș s. n., pl. lămpáșe
lămpașelor
LĂMPÁȘ, lămpașe, s. n. (Transilv.) Felinar. Ochii lui Visalon Luca au sticlit a tinerețe în lumina lămpașului afumat, așezat în colțul grajdului. VORNIC, O. 326. – Variantă: lămpáșă (BENIUC, S. 6) s. f. DOOM
lămpáș s. n., pl. lămpáșe
lămpașul
LĂMPÁȘ, lămpașe, s. n. (Transilv.) Felinar. Ochii lui Visalon Luca au sticlit a tinerețe în lumina lămpașului afumat, așezat în colțul grajdului. VORNIC, O. 326. – Variantă: lămpáșă (BENIUC, S. 6) s. f. DOOM
lămpáș s. n., pl. lămpáșe
lămpașului
LĂMPÁȘ, lămpașe, s. n. (Transilv.) Felinar. Ochii lui Visalon Luca au sticlit a tinerețe în lumina lămpașului afumat, așezat în colțul grajdului. VORNIC, O. 326. – Variantă: lămpáșă (BENIUC, S. 6) s. f. DOOM
lămpáș s. n., pl. lămpáșe
lămpașă
LĂMPÁȘĂ s. f. v. lămpaș.
lămpi
LÁMPĂ, lămpi, s. f. Aparat ori dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ◊ Lampă fulger = blitz. Lampă cu halogen = lampă cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. Lampă de radio = tub electronic. Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacără foarte puternică, necesară în operația de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe. DOOM
lámpă s. f., g.-d. art. lắmpii; pl. lămpi
lămpii
LÁMPĂ, lămpi, s. f. Aparat ori dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ◊ Lampă fulger = blitz. Lampă cu halogen = lampă cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. Lampă de radio = tub electronic. Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacără foarte puternică, necesară în operația de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe. DOOM
lámpă s. f., g.-d. art. lắmpii; pl. lămpi
lămpile
LÁMPĂ, lămpi, s. f. Aparat ori dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ◊ Lampă fulger = blitz. Lampă cu halogen = lampă cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. Lampă de radio = tub electronic. Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacără foarte puternică, necesară în operația de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe. DOOM
lámpă s. f., g.-d. art. lắmpii; pl. lămpi
lămpilor
LÁMPĂ, lămpi, s. f. Aparat ori dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ◊ Lampă fulger = blitz. Lampă cu halogen = lampă cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. Lampă de radio = tub electronic. Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacără foarte puternică, necesară în operația de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe. DOOM
lámpă s. f., g.-d. art. lắmpii; pl. lămpi
lămpișoara
LĂMPIȘOÁRĂ, lămpișoare, s. f. (Rar) Lămpiță. – Lampă + suf. -ișoară. DOOM
lămpișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lămpișoárei; pl. lămpișoáre
lămpișoare
LĂMPIȘOÁRĂ, lămpișoare, s. f. (Rar) Lămpiță. – Lampă + suf. -ișoară. DOOM
lămpișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lămpișoárei; pl. lămpișoáre
lămpișoarei
LĂMPIȘOÁRĂ, lămpișoare, s. f. (Rar) Lămpiță. – Lampă + suf. -ișoară. DOOM
lămpișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lămpișoárei; pl. lămpișoáre
lămpișoarele
LĂMPIȘOÁRĂ, lămpișoare, s. f. (Rar) Lămpiță. – Lampă + suf. -ișoară. DOOM
lămpișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lămpișoárei; pl. lămpișoáre
lămpișoarelor
LĂMPIȘOÁRĂ, lămpișoare, s. f. (Rar) Lămpiță. – Lampă + suf. -ișoară. DOOM
lămpișoáră (rar) s. f., g.-d. art. lămpișoárei; pl. lămpișoáre
lămpița
LĂMPÍȚĂ, lămpițe, s. f. Diminutiv al lui lampă; lămpișoară. – Lampă + suf. -iță. DOOM
lămpíță s. f., g.-d. art. lămpíței; pl. lămpíțe
lămpițe
LĂMPÍȚĂ, lămpițe, s. f. Diminutiv al lui lampă; lămpișoară. – Lampă + suf. -iță. DOOM
lămpíță s. f., g.-d. art. lămpíței; pl. lămpíțe
lămpiței
LĂMPÍȚĂ, lămpițe, s. f. Diminutiv al lui lampă; lămpișoară. – Lampă + suf. -iță. DOOM
lămpíță s. f., g.-d. art. lămpíței; pl. lămpíțe
lămpițele
LĂMPÍȚĂ, lămpițe, s. f. Diminutiv al lui lampă; lămpișoară. – Lampă + suf. -iță. DOOM
lămpíță s. f., g.-d. art. lămpíței; pl. lămpíțe
lămpițelor
LĂMPÍȚĂ, lămpițe, s. f. Diminutiv al lui lampă; lămpișoară. – Lampă + suf. -iță. DOOM
lămpíță s. f., g.-d. art. lămpíței; pl. lămpíțe
lămpușoară
LĂMPUȘOÁRĂ, lămpușoare, s. f. (Și în forma lămpșoară) Lămpiță. În perete ardea o lămpșoară afumată. CARAGIALE, P. 18. – Variantă: lămpșoáră s. f.
lămpăria
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie. DOOM
lămpăríe s. f., art. lămpăría, g.-d. art. lămpăríei; pl. lămpăríi, art. lămpăríile
lămpărie
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie. DOOM
lămpăríe s. f., art. lămpăría, g.-d. art. lămpăríei; pl. lămpăríi, art. lămpăríile
lămpăriei
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie. DOOM
lămpăríe s. f., art. lămpăría, g.-d. art. lămpăríei; pl. lămpăríi, art. lămpăríile
lămpării
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie. DOOM
lămpăríe s. f., art. lămpăría, g.-d. art. lămpăríei; pl. lămpăríi, art. lămpăríile
lămpăriile
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie. DOOM
lămpăríe s. f., art. lămpăría, g.-d. art. lămpăríei; pl. lămpăríi, art. lămpăríile
lămpăriilor
LĂMPĂRÍE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie. DOOM
lămpăríe s. f., art. lămpăría, g.-d. art. lămpăríei; pl. lămpăríi, art. lămpăríile
lămpșoară
LĂMPUȘOÁRĂ, lămpușoare, s. f. (Și în forma lămpșoară) Lămpiță. În perete ardea o lămpșoară afumată. CARAGIALE, P. 18. – Variantă: lămpșoáră s. f.
lămurea
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămureai
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuream
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurească
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămureau
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămureați
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuresc
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurește
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurești
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuri
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurii
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurim
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurind
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurire
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurire
LĂMURÍRE, lămuriri, s. f. Acțiunea de a (se) lămuri și rezultatul ei; clarificare, deslușire, explicație (suplimentară). – V. lămuri. DOOM
lămuríre s. f., g.-d. art. lămurírii; pl. lămuríri
lămurirea
LĂMURÍRE, lămuriri, s. f. Acțiunea de a (se) lămuri și rezultatul ei; clarificare, deslușire, explicație (suplimentară). – V. lămuri. DOOM
lămuríre s. f., g.-d. art. lămurírii; pl. lămuríri
lămuriri
LĂMURÍRE, lămuriri, s. f. Acțiunea de a (se) lămuri și rezultatul ei; clarificare, deslușire, explicație (suplimentară). – V. lămuri. DOOM
lămuríre s. f., g.-d. art. lămurírii; pl. lămuríri
lămuririi
LĂMURÍRE, lămuriri, s. f. Acțiunea de a (se) lămuri și rezultatul ei; clarificare, deslușire, explicație (suplimentară). – V. lămuri. DOOM
lămuríre s. f., g.-d. art. lămurírii; pl. lămuríri
lămuririle
LĂMURÍRE, lămuriri, s. f. Acțiunea de a (se) lămuri și rezultatul ei; clarificare, deslușire, explicație (suplimentară). – V. lămuri. DOOM
lămuríre s. f., g.-d. art. lămurírii; pl. lămuríri
lămuririlor
LĂMURÍRE, lămuriri, s. f. Acțiunea de a (se) lămuri și rezultatul ei; clarificare, deslușire, explicație (suplimentară). – V. lămuri. DOOM
lămuríre s. f., g.-d. art. lămurírii; pl. lămuríri
lămuriră
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurirăm
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurirăți
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurise
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurisem
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriseră
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriserăm
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriserăți
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriseși
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriseți
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurit
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămurit
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămurita
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămurite
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuritei
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuritele
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuritelor
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuritoare
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritoarea
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritoarei
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritoarele
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritoarelor
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritor
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritori
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritorii
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritorilor
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritorul
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritorului
LĂMURITÓR, -OÁRE, lămuritori, -oare, adj. Care lămurește, explică, care ajută la lămurirea cuiva. – Lămuri + suf. -tor. DOOM
lămuritór adj. m., pl. lămuritóri; f. sg. și pl. lămuritoáre
lămuritul
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuritului
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuriși
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriți
LĂMURÍ, lămuresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A ajuta pe cineva să înțeleagă sau a înțelege, a ajunge să înțeleagă ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la înțelegerea unui lucru în urma unei discuții în care s-au dezbătut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face să fie clar, înțeles de cineva; a clarifica, a desluși. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A apărea vederii în mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. și refl. (Înv.) A face să devină sau a deveni curat, lipsit de corpuri străine, pur. – Din lamură. DOOM
lămurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lămurésc, imperf. 3 sg. lămureá; conj. prez. 3 să lămureáscă
lămuriți
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuriții
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămuriților
LĂMURÍT, -Ă, lămuriți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înțeles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este ușor de înțeles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lămuri.
lămâi
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămâi
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămâia
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămâie
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămâii
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămâii
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămâile
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămâilor
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămâilor
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămâioara
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămâioare
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămâioarei
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămâioarele
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămâioarelor
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămâiul
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămâiului
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămâița
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămâițe
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămâiței
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămâițele
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămâițelor
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămîi
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămîi
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămîia
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămîie
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămîii
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămîii
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămîile
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămîilor
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămîilor
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
lămîioara
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămîioare
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămîioarei
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămîioarele
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămîioarelor
LĂMÂIOÁRĂ, lămăioare, s. f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se folosește drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lămâie + suf. -ioară. DOOM
lămâioáră (-mâ-ioa-) s. f., g.-d. art. lămâioárei; pl. lămâioáre
lămîiul
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămîiului
LĂMẤI, lămâi, s. m. Arbust din țările calde, cu frunze ovale lucitoare și florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lămâie (derivat regresiv). DOOM
lămấi s. m., pl. lămấi, art. lămấii
lămîița
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămîițe
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămîiței
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămîițele
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lămîițelor
LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. DOOM
lămâíță s. f., g.-d. art. lămâíței; pl. lămâíțe
lăncer
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lănci
LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia. DOOM
lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lắncii; pl. lănci
lăncier
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lăncieri
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lăncierii
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lăncierilor
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lăncierul
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lăncierului
LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance). DOOM
lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri
lăncii
LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia. DOOM
lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lắncii; pl. lănci
lăncile
LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia. DOOM
lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lắncii; pl. lănci
lăncilor
LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia. DOOM
lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lắncii; pl. lănci
lăngălău
lăngălắu (lăngălắi), s. m. – Pîine de casă. Mag. lángoló „trecut prin flacără” (DAR). În Trans. de V.
lănțar
lănțar, lănțari s. m. (deț.) 1. deținut recalcitrant sau deosebit de periculos pus în lanțuri. 2. deținut care are lanțuri la picioare în momentul transferului dintr-o închisoare în alta sau al înfățișării în fața instanței.
lănțari
lănțar, lănțari s. m. (deț.) 1. deținut recalcitrant sau deosebit de periculos pus în lanțuri. 2. deținut care are lanțuri la picioare în momentul transferului dintr-o închisoare în alta sau al înfățișării în fața instanței.
lănțarii
lănțar, lănțari s. m. (deț.) 1. deținut recalcitrant sau deosebit de periculos pus în lanțuri. 2. deținut care are lanțuri la picioare în momentul transferului dintr-o închisoare în alta sau al înfățișării în fața instanței.
lănțarilor
lănțar, lănțari s. m. (deț.) 1. deținut recalcitrant sau deosebit de periculos pus în lanțuri. 2. deținut care are lanțuri la picioare în momentul transferului dintr-o închisoare în alta sau al înfățișării în fața instanței.
lănțarul
lănțar, lănțari s. m. (deț.) 1. deținut recalcitrant sau deosebit de periculos pus în lanțuri. 2. deținut care are lanțuri la picioare în momentul transferului dintr-o închisoare în alta sau al înfățișării în fața instanței.
lănțarului
lănțar, lănțari s. m. (deț.) 1. deținut recalcitrant sau deosebit de periculos pus în lanțuri. 2. deținut care are lanțuri la picioare în momentul transferului dintr-o închisoare în alta sau al înfățișării în fața instanței.
lănțișoare
LĂNȚIȘÓR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț; lanț mic de metal prețios, servind ca podoabă; lanțug, lănțuș, lănțușor. ♦ Lucrătură sau împletitură cu un singur fir, făcută cu acul sau cu croșeta, care are forma unui lanț mic. – Lanț + suf. -ișor. DOOM
lănțișór s. n., pl. lănțișoáre
lănțișoarele
LĂNȚIȘÓR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț; lanț mic de metal prețios, servind ca podoabă; lanțug, lănțuș, lănțușor. ♦ Lucrătură sau împletitură cu un singur fir, făcută cu acul sau cu croșeta, care are forma unui lanț mic. – Lanț + suf. -ișor. DOOM
lănțișór s. n., pl. lănțișoáre
lănțișoarelor
LĂNȚIȘÓR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț; lanț mic de metal prețios, servind ca podoabă; lanțug, lănțuș, lănțușor. ♦ Lucrătură sau împletitură cu un singur fir, făcută cu acul sau cu croșeta, care are forma unui lanț mic. – Lanț + suf. -ișor. DOOM
lănțișór s. n., pl. lănțișoáre
lănțișor
LĂNȚIȘÓR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț; lanț mic de metal prețios, servind ca podoabă; lanțug, lănțuș, lănțușor. ♦ Lucrătură sau împletitură cu un singur fir, făcută cu acul sau cu croșeta, care are forma unui lanț mic. – Lanț + suf. -ișor. DOOM
lănțișór s. n., pl. lănțișoáre
lănțișorul
LĂNȚIȘÓR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț; lanț mic de metal prețios, servind ca podoabă; lanțug, lănțuș, lănțușor. ♦ Lucrătură sau împletitură cu un singur fir, făcută cu acul sau cu croșeta, care are forma unui lanț mic. – Lanț + suf. -ișor. DOOM
lănțișór s. n., pl. lănțișoáre
lănțișorului
LĂNȚIȘÓR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț; lanț mic de metal prețios, servind ca podoabă; lanțug, lănțuș, lănțușor. ♦ Lucrătură sau împletitură cu un singur fir, făcută cu acul sau cu croșeta, care are forma unui lanț mic. – Lanț + suf. -ișor. DOOM
lănțișór s. n., pl. lănțișoáre
lănțuc
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. DOOM
lănțúg s. n., pl. lănțúguri
lănțugul
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. DOOM
lănțúg s. n., pl. lănțúguri
lănțugului
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. DOOM
lănțúg s. n., pl. lănțúguri
lănțuguri
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. DOOM
lănțúg s. n., pl. lănțúguri
lănțugurile
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. DOOM
lănțúg s. n., pl. lănțúguri
lănțugurilor
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh. DOOM
lănțúg s. n., pl. lănțúguri
lănțui
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuia
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiai
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiam
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiască
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiau
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiați
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiesc
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiește
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiești
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuii
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuim
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuind
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuire
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiră
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuirăm
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuirăți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuise
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuisem
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiseră
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiserăm
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiserăți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiseși
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiseți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuit
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiși
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuiți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile ? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
lănțuș
LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș. DOOM
lănțúș s. n., pl. lănțúșe
lănțușe
LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș. DOOM
lănțúș s. n., pl. lănțúșe
lănțușel
LĂNȚUȘÉL, lănțușele, s. n. Lănțișor. – Din lănțuș + suf. -el.
lănțușele
LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș. DOOM
lănțúș s. n., pl. lănțúșe
lănțușelor
LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș. DOOM
lănțúș s. n., pl. lănțúșe
lănțușoare
LĂNȚUȘÓR, lănțușoare, s. n. (Rar) Lănțișor. – Lanț + suf. -ușor. DOOM
lănțușór (rar) s. n., pl. lănțușoáre
lănțușoarele
LĂNȚUȘÓR, lănțușoare, s. n. (Rar) Lănțișor. – Lanț + suf. -ușor. DOOM
lănțușór (rar) s. n., pl. lănțușoáre
lănțușoarelor
LĂNȚUȘÓR, lănțușoare, s. n. (Rar) Lănțișor. – Lanț + suf. -ușor. DOOM
lănțușór (rar) s. n., pl. lănțușoáre
lănțușor
LĂNȚUȘÓR, lănțușoare, s. n. (Rar) Lănțișor. – Lanț + suf. -ușor. DOOM
lănțușór (rar) s. n., pl. lănțușoáre
lănțușorul
LĂNȚUȘÓR, lănțușoare, s. n. (Rar) Lănțișor. – Lanț + suf. -ușor. DOOM
lănțușór (rar) s. n., pl. lănțușoáre
lănțușorului
LĂNȚUȘÓR, lănțușoare, s. n. (Rar) Lănțișor. – Lanț + suf. -ușor. DOOM
lănțușór (rar) s. n., pl. lănțușoáre
lănțușul
LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș. DOOM
lănțúș s. n., pl. lănțúșe
lănțușului
LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș. DOOM
lănțúș s. n., pl. lănțúșe
lăor
LĂÓR s. n. Firele de cânepă sau de in care rezultă după melițare și din care se extrage fuiorul. – Et. nec. DOOM
lăór s. n.
lăptar
LĂPTÁR, lăptari, s. m. Bărbat care se ocupă cu vânzarea sau colectarea laptelui. – Lapte + suf. -ar. DOOM
lăptár s. m., pl. lăptári
lăptari
LĂPTÁR, lăptari, s. m. Bărbat care se ocupă cu vânzarea sau colectarea laptelui. – Lapte + suf. -ar. DOOM
lăptár s. m., pl. lăptári
lăptarii
LĂPTÁR, lăptari, s. m. Bărbat care se ocupă cu vânzarea sau colectarea laptelui. – Lapte + suf. -ar. DOOM
lăptár s. m., pl. lăptári
lăptarilor
LĂPTÁR, lăptari, s. m. Bărbat care se ocupă cu vânzarea sau colectarea laptelui. – Lapte + suf. -ar. DOOM
lăptár s. m., pl. lăptári
lăptarul
LĂPTÁR, lăptari, s. m. Bărbat care se ocupă cu vânzarea sau colectarea laptelui. – Lapte + suf. -ar. DOOM
lăptár s. m., pl. lăptári
lăptarului
LĂPTÁR, lăptari, s. m. Bărbat care se ocupă cu vânzarea sau colectarea laptelui. – Lapte + suf. -ar. DOOM
lăptár s. m., pl. lăptári
lăptaș
LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš. DOOM
lăptáș s. n., pl. lăptáșe
lăptașe
LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš. DOOM
lăptáș s. n., pl. lăptáșe
lăptașele
LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš. DOOM
lăptáș s. n., pl. lăptáșe
lăptașelor
LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš. DOOM
lăptáș s. n., pl. lăptáșe
lăptașul
LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš. DOOM
lăptáș s. n., pl. lăptáșe
lăptașului
LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš. DOOM
lăptáș s. n., pl. lăptáșe
lăptic
LĂPTÍC s. n. (Fam.; în limbajul copiilor) Lapte. – Lapte + suf. -ic. DOOM
lăptíc (fam.) s. n.
lăpticul
LĂPTÍC s. n. (Fam.; în limbajul copiilor) Lapte. – Lapte + suf. -ic. DOOM
lăptíc (fam.) s. n.
lăpticului
LĂPTÍC s. n. (Fam.; în limbajul copiilor) Lapte. – Lapte + suf. -ic. DOOM
lăptíc (fam.) s. n.
lăptișor
LĂPTIȘÓR, (1, 2) s. n., (3) lăptișori, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. S. n. (în sintagma) Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică. 3. S. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, răspândită în regiunea alpină; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -ișor. DOOM
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
lăptișori
LĂPTIȘÓR, (1, 2) s. n., (3) lăptișori, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. S. n. (în sintagma) Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică. 3. S. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, răspândită în regiunea alpină; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -ișor. DOOM
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
lăptișorii
LĂPTIȘÓR, (1, 2) s. n., (3) lăptișori, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. S. n. (în sintagma) Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică. 3. S. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, răspândită în regiunea alpină; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -ișor. DOOM
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
lăptișorilor
LĂPTIȘÓR, (1, 2) s. n., (3) lăptișori, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. S. n. (în sintagma) Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică. 3. S. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, răspândită în regiunea alpină; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -ișor. DOOM
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
lăptișorul
LĂPTIȘÓR, (1, 2) s. n., (3) lăptișori, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. S. n. (în sintagma) Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică. 3. S. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, răspândită în regiunea alpină; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -ișor. DOOM
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
lăptișorului
LĂPTIȘÓR, (1, 2) s. n., (3) lăptișori, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. S. n. (în sintagma) Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică. 3. S. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, răspândită în regiunea alpină; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -ișor. DOOM
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
lăptoace
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lăptoacele
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lăptoacelor
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lăptoasa
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoase
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoasei
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoasele
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoaselor
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoasă
lăptoasă, lăptoase adj. f. (d. femei) care are sânii mari.
lăptoc
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lăptocul
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lăptocului
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lăptos
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptosul
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptosului
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoși
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoșii
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptoșilor
LĂPTÓS, -OÁSĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre vaci) Care are sau produce lapte mult. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate; a fi lesne crezător. 2. De culoarea sau cu aspectul laptelui. – Lapte + suf. -os. DOOM
lăptós adj. m., pl. lăptóși; f. lăptoásă, pl. lăptoáse
lăptuca
LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze (dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt comestibile; salată, marulă (Lactuca sativa). – Lat. lactuca. DOOM
lăptúcă s. f., g.-d. art. lăptúcii; pl. lăptúci
lăptuci
LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze (dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt comestibile; salată, marulă (Lactuca sativa). – Lat. lactuca. DOOM
lăptúcă s. f., g.-d. art. lăptúcii; pl. lăptúci
lăptucii
LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze (dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt comestibile; salată, marulă (Lactuca sativa). – Lat. lactuca. DOOM
lăptúcă s. f., g.-d. art. lăptúcii; pl. lăptúci
lăptucile
LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze (dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt comestibile; salată, marulă (Lactuca sativa). – Lat. lactuca. DOOM
lăptúcă s. f., g.-d. art. lăptúcii; pl. lăptúci
lăptucilor
LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze (dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt comestibile; salată, marulă (Lactuca sativa). – Lat. lactuca. DOOM
lăptúcă s. f., g.-d. art. lăptúcii; pl. lăptúci
lăpturi
lápte s. m. – 1. Lichid alb secretat de glandele mamare. – 2. Suc alb din anumite plante sau semințe. – Mr. lapte, megl. lapti, istr. lǫpte. Lat. lac, lactem (Densusianu, Hlr., 123; Pușcariu, 939; Candrea-Dens., 943; REW 4817; DAR), cf. it. latte, prov. lach, fr. lait, cat. llet, sp. leche, port. leite. Se folosește numai la sg., totuși are două forme de pl., specializate: lăpturi, s. f. pl. (produse lactate), și lapți, s. m. pl. (produse sexuale ale peștilor masculi), din lat. lactes, cf. și fr. laitance, germ. Milchen, it. latti di pesce (Pușcariu 940; Candrea-Dens., 948; REW 4828). Der. lăptișor, s. m. (plantă, Androsace Chamaejasme); lăptar, s. m.; lăptăreasă, s. f.; lăptărie, s. f. (magazin de lapte; Arg., sîni); laptagiu, s. m. (lăptar); lăptos, adj. (care are mult lapte; Arg., avantajos); lăpta, vb. (a alăpta), cf. alăpta; lăptare, adj. (cu lapte), din lat. lactāria (REW 4827). DOOM
lápte1 (mulsoare) (pop.) s. m., pl. lapți
lăpturi
LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis. DOOM
Cálea-Láptelui (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Láptelui
lăpturile
lápte s. m. – 1. Lichid alb secretat de glandele mamare. – 2. Suc alb din anumite plante sau semințe. – Mr. lapte, megl. lapti, istr. lǫpte. Lat. lac, lactem (Densusianu, Hlr., 123; Pușcariu, 939; Candrea-Dens., 943; REW 4817; DAR), cf. it. latte, prov. lach, fr. lait, cat. llet, sp. leche, port. leite. Se folosește numai la sg., totuși are două forme de pl., specializate: lăpturi, s. f. pl. (produse lactate), și lapți, s. m. pl. (produse sexuale ale peștilor masculi), din lat. lactes, cf. și fr. laitance, germ. Milchen, it. latti di pesce (Pușcariu 940; Candrea-Dens., 948; REW 4828). Der. lăptișor, s. m. (plantă, Androsace Chamaejasme); lăptar, s. m.; lăptăreasă, s. f.; lăptărie, s. f. (magazin de lapte; Arg., sîni); laptagiu, s. m. (lăptar); lăptos, adj. (care are mult lapte; Arg., avantajos); lăpta, vb. (a alăpta), cf. alăpta; lăptare, adj. (cu lapte), din lat. lactāria (REW 4827). DOOM
lápte1 (mulsoare) (pop.) s. m., pl. lapți
lăpturile
LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis. DOOM
Cálea-Láptelui (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Láptelui
lăpturilor
lápte s. m. – 1. Lichid alb secretat de glandele mamare. – 2. Suc alb din anumite plante sau semințe. – Mr. lapte, megl. lapti, istr. lǫpte. Lat. lac, lactem (Densusianu, Hlr., 123; Pușcariu, 939; Candrea-Dens., 943; REW 4817; DAR), cf. it. latte, prov. lach, fr. lait, cat. llet, sp. leche, port. leite. Se folosește numai la sg., totuși are două forme de pl., specializate: lăpturi, s. f. pl. (produse lactate), și lapți, s. m. pl. (produse sexuale ale peștilor masculi), din lat. lactes, cf. și fr. laitance, germ. Milchen, it. latti di pesce (Pușcariu 940; Candrea-Dens., 948; REW 4828). Der. lăptișor, s. m. (plantă, Androsace Chamaejasme); lăptar, s. m.; lăptăreasă, s. f.; lăptărie, s. f. (magazin de lapte; Arg., sîni); laptagiu, s. m. (lăptar); lăptos, adj. (care are mult lapte; Arg., avantajos); lăpta, vb. (a alăpta), cf. alăpta; lăptare, adj. (cu lapte), din lat. lactāria (REW 4827). DOOM
lápte1 (mulsoare) (pop.) s. m., pl. lapți
lăpturilor
LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis. DOOM
Cálea-Láptelui (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Láptelui
lăptuț
LĂPTÚȚ s. m. Lăptișor (1). – Din lapte + suf. -uț.
lăptăreasa
LĂPTĂREÁSĂ, lăptărese, s. f. Femeie care se ocupă cu vânzarea laptelui. – Lăptar + suf. -easă. DOOM
lăptăreásă s. f., g.-d. art. lăptărései; pl. lăptărése
lăptărese
LĂPTĂREÁSĂ, lăptărese, s. f. Femeie care se ocupă cu vânzarea laptelui. – Lăptar + suf. -easă. DOOM
lăptăreásă s. f., g.-d. art. lăptărései; pl. lăptărése
lăptăresei
LĂPTĂREÁSĂ, lăptărese, s. f. Femeie care se ocupă cu vânzarea laptelui. – Lăptar + suf. -easă. DOOM
lăptăreásă s. f., g.-d. art. lăptărései; pl. lăptărése
lăptăresele
LĂPTĂREÁSĂ, lăptărese, s. f. Femeie care se ocupă cu vânzarea laptelui. – Lăptar + suf. -easă. DOOM
lăptăreásă s. f., g.-d. art. lăptărései; pl. lăptărése
lăptăreselor
LĂPTĂREÁSĂ, lăptărese, s. f. Femeie care se ocupă cu vânzarea laptelui. – Lăptar + suf. -easă. DOOM
lăptăreásă s. f., g.-d. art. lăptărései; pl. lăptărése
lăptăria
LĂPTĂRÍE, lăptării, s. f. Magazin unde se vând lapte și produse lactate; local de consumație unde se servesc produse lactate. ♦ (La pl.) Produse lactate; mâncăruri preparate din lapte. ♦ (Fam. și peior.) Sâni (mari). – Lăptar + suf. -ie. DOOM
lăptăríe s. f., art. lăptăría, g.-d. art. lăptăríei; pl. lăptăríi, art. lăptăríile
lăptărie
LĂPTĂRÍE, lăptării, s. f. Magazin unde se vând lapte și produse lactate; local de consumație unde se servesc produse lactate. ♦ (La pl.) Produse lactate; mâncăruri preparate din lapte. ♦ (Fam. și peior.) Sâni (mari). – Lăptar + suf. -ie. DOOM
lăptăríe s. f., art. lăptăría, g.-d. art. lăptăríei; pl. lăptăríi, art. lăptăríile
lăptăriei
LĂPTĂRÍE, lăptării, s. f. Magazin unde se vând lapte și produse lactate; local de consumație unde se servesc produse lactate. ♦ (La pl.) Produse lactate; mâncăruri preparate din lapte. ♦ (Fam. și peior.) Sâni (mari). – Lăptar + suf. -ie. DOOM
lăptăríe s. f., art. lăptăría, g.-d. art. lăptăríei; pl. lăptăríi, art. lăptăríile
lăptării
LĂPTĂRÍE, lăptării, s. f. Magazin unde se vând lapte și produse lactate; local de consumație unde se servesc produse lactate. ♦ (La pl.) Produse lactate; mâncăruri preparate din lapte. ♦ (Fam. și peior.) Sâni (mari). – Lăptar + suf. -ie. DOOM
lăptăríe s. f., art. lăptăría, g.-d. art. lăptăríei; pl. lăptăríi, art. lăptăríile
lăptăriile
LĂPTĂRÍE, lăptării, s. f. Magazin unde se vând lapte și produse lactate; local de consumație unde se servesc produse lactate. ♦ (La pl.) Produse lactate; mâncăruri preparate din lapte. ♦ (Fam. și peior.) Sâni (mari). – Lăptar + suf. -ie. DOOM
lăptăríe s. f., art. lăptăría, g.-d. art. lăptăríei; pl. lăptăríi, art. lăptăríile
lăptăriilor
LĂPTĂRÍE, lăptării, s. f. Magazin unde se vând lapte și produse lactate; local de consumație unde se servesc produse lactate. ♦ (La pl.) Produse lactate; mâncăruri preparate din lapte. ♦ (Fam. și peior.) Sâni (mari). – Lăptar + suf. -ie. DOOM
lăptăríe s. f., art. lăptăría, g.-d. art. lăptăríei; pl. lăptăríi, art. lăptăríile
lăpuș
lăpúș (lăpúși), s. m. – Brusture (Telekia speciosa). – Mr. lîpuș, megl. lăpu(ș). Sl., cf. bg. lopuš, rus. lepucha (DAR), alb. ljapuš, mag. lapu, de unde dubletul lapuc, s. m. (brusture). După P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 128 și REW 4903, din lat. lappa, cf. împotrivă Graur, BL, V, 103. – Der. lăpușnic, s. m. (plantă nedeterminată); lăptuc, s. m. (brusture), prin încrucișare cu lăptucă.
lăpăda
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lăpădare
LĂPĂDÁ vb. I v. lepăda.
lăpădat
LĂPĂDÁ vb. I v. lepăda.
lăpăi
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăia
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiai
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiam
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiau
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiați
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăie
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăii
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăim
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăind
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăire
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăire
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiră
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăirăm
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăirăți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăise
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăisem
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiseră
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiserăm
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiserăți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiseși
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiseți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăit
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăit
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăita
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăite
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăitei
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăitele
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăitelor
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăitul
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăitului
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăiși
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiți
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăiți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lăpăiții
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lăpăiților
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
lărgea
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgeai
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgeam
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgească
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgeau
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgeați
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgesc
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgește
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgești
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgi
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgii
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgim
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgime
LĂRGÍME, lărgimi, s. f. 1. Însușirea de a fi larg; întindere în toate direcțiile; lățime, amploare; dimensiunea transversală a unui recipient, a unei cavități. ◊ Expr. Lărgime de vederi = orizont intelectual deschis, înțelegere cuprinzătoare. 2. Loc larg deschis; spațiu larg în care cineva se poate mișca nestingherit. – Larg + suf. -ime. DOOM
lărgíme s. f., g.-d. art. lărgímii; pl. lărgími
lărgimea
LĂRGÍME, lărgimi, s. f. 1. Însușirea de a fi larg; întindere în toate direcțiile; lățime, amploare; dimensiunea transversală a unui recipient, a unei cavități. ◊ Expr. Lărgime de vederi = orizont intelectual deschis, înțelegere cuprinzătoare. 2. Loc larg deschis; spațiu larg în care cineva se poate mișca nestingherit. – Larg + suf. -ime. DOOM
lărgíme s. f., g.-d. art. lărgímii; pl. lărgími
lărgimi
LĂRGÍME, lărgimi, s. f. 1. Însușirea de a fi larg; întindere în toate direcțiile; lățime, amploare; dimensiunea transversală a unui recipient, a unei cavități. ◊ Expr. Lărgime de vederi = orizont intelectual deschis, înțelegere cuprinzătoare. 2. Loc larg deschis; spațiu larg în care cineva se poate mișca nestingherit. – Larg + suf. -ime. DOOM
lărgíme s. f., g.-d. art. lărgímii; pl. lărgími
lărgimii
LĂRGÍME, lărgimi, s. f. 1. Însușirea de a fi larg; întindere în toate direcțiile; lățime, amploare; dimensiunea transversală a unui recipient, a unei cavități. ◊ Expr. Lărgime de vederi = orizont intelectual deschis, înțelegere cuprinzătoare. 2. Loc larg deschis; spațiu larg în care cineva se poate mișca nestingherit. – Larg + suf. -ime. DOOM
lărgíme s. f., g.-d. art. lărgímii; pl. lărgími
lărgimile
LĂRGÍME, lărgimi, s. f. 1. Însușirea de a fi larg; întindere în toate direcțiile; lățime, amploare; dimensiunea transversală a unui recipient, a unei cavități. ◊ Expr. Lărgime de vederi = orizont intelectual deschis, înțelegere cuprinzătoare. 2. Loc larg deschis; spațiu larg în care cineva se poate mișca nestingherit. – Larg + suf. -ime. DOOM
lărgíme s. f., g.-d. art. lărgímii; pl. lărgími
lărgimilor
LĂRGÍME, lărgimi, s. f. 1. Însușirea de a fi larg; întindere în toate direcțiile; lățime, amploare; dimensiunea transversală a unui recipient, a unei cavități. ◊ Expr. Lărgime de vederi = orizont intelectual deschis, înțelegere cuprinzătoare. 2. Loc larg deschis; spațiu larg în care cineva se poate mișca nestingherit. – Larg + suf. -ime. DOOM
lărgíme s. f., g.-d. art. lărgímii; pl. lărgími
lărgind
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgire
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgire
LĂRGÍRE, lărgiri, s. f. Acțiunea de a (se) lărgi și rezultatul ei. – V. lărgi. DOOM
lărgíre s. f., g.-d. art. lărgírii; pl. lărgíri
lărgirea
LĂRGÍRE, lărgiri, s. f. Acțiunea de a (se) lărgi și rezultatul ei. – V. lărgi. DOOM
lărgíre s. f., g.-d. art. lărgírii; pl. lărgíri
lărgiri
LĂRGÍRE, lărgiri, s. f. Acțiunea de a (se) lărgi și rezultatul ei. – V. lărgi. DOOM
lărgíre s. f., g.-d. art. lărgírii; pl. lărgíri
lărgirii
LĂRGÍRE, lărgiri, s. f. Acțiunea de a (se) lărgi și rezultatul ei. – V. lărgi. DOOM
lărgíre s. f., g.-d. art. lărgírii; pl. lărgíri
lărgirile
LĂRGÍRE, lărgiri, s. f. Acțiunea de a (se) lărgi și rezultatul ei. – V. lărgi. DOOM
lărgíre s. f., g.-d. art. lărgírii; pl. lărgíri
lărgirilor
LĂRGÍRE, lărgiri, s. f. Acțiunea de a (se) lărgi și rezultatul ei. – V. lărgi. DOOM
lărgíre s. f., g.-d. art. lărgírii; pl. lărgíri
lărgiră
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgirăm
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgirăți
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgise
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgisem
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiseră
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiserăm
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiserăți
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiseși
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiseți
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgit
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgit
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgit
LĂRGÍT1 s. n. Faptul de a (se) lărgi. – V. lărgi. DOOM
lărgít s. n.
lărgita
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgite
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgitei
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgitele
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgitelor
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgitoare
LĂRGITÓR, lărgitoare, s. n. Nume dat mai multor unelte care servesc la lărgirea unui obiect, a unei piese, a unei găuri etc. – Lărgi + suf. -tor. DOOM
lărgitór s. n., pl. lărgitoáre
lărgitoarele
LĂRGITÓR, lărgitoare, s. n. Nume dat mai multor unelte care servesc la lărgirea unui obiect, a unei piese, a unei găuri etc. – Lărgi + suf. -tor. DOOM
lărgitór s. n., pl. lărgitoáre
lărgitoarelor
LĂRGITÓR, lărgitoare, s. n. Nume dat mai multor unelte care servesc la lărgirea unui obiect, a unei piese, a unei găuri etc. – Lărgi + suf. -tor. DOOM
lărgitór s. n., pl. lărgitoáre
lărgitor
LĂRGITÓR, lărgitoare, s. n. Nume dat mai multor unelte care servesc la lărgirea unui obiect, a unei piese, a unei găuri etc. – Lărgi + suf. -tor. DOOM
lărgitór s. n., pl. lărgitoáre
lărgitorul
LĂRGITÓR, lărgitoare, s. n. Nume dat mai multor unelte care servesc la lărgirea unui obiect, a unei piese, a unei găuri etc. – Lărgi + suf. -tor. DOOM
lărgitór s. n., pl. lărgitoáre
lărgitorului
LĂRGITÓR, lărgitoare, s. n. Nume dat mai multor unelte care servesc la lărgirea unui obiect, a unei piese, a unei găuri etc. – Lărgi + suf. -tor. DOOM
lărgitór s. n., pl. lărgitoáre
lărgitul
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgitului
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgiși
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiți
LĂRGÍ, lărgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a căpăta lărgime; a (se) întinde. ♦ Tranz. Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Refl. Fig. A se împrăștia, a se răspândi. – Din larg. DOOM
lărgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărgésc, imperf. 3 sg. lărgeá; conj. prez. 3 să lărgeáscă
lărgiți
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgiții
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărgiților
LĂRGÍT2, -Ă, lărgiți, -te, adj. Care a devenit mai larg, mai cuprinzător, mai amplu. – V. lărgi.
lărguț
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguța
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguțe
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguței
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguțele
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguțelor
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguți
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguții
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguților
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguțul
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărguțului
LĂRGÚȚ, -Ă, lărguți, -e, adj. Diminutiv al lui larg; destul de larg, de lejer. – Larg + suf. -uț. DOOM
lărgúț adj. m., pl. lărgúți; f. lărgúță, pl. lărgúțe
lărmui
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuia
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiai
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiam
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiască
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiau
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiați
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiesc
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiește
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiești
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuii
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuim
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuind
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuire
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuire
LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui. DOOM
lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri
lărmuirea
LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui. DOOM
lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri
lărmuiri
LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui. DOOM
lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri
lărmuirii
LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui. DOOM
lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri
lărmuirile
LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui. DOOM
lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri
lărmuirilor
LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui. DOOM
lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri
lărmuiră
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuirăm
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuirăți
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuise
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuisem
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiseră
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiserăm
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiserăți
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiseși
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiseți
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuit
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiși
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmuiți
LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui. DOOM
lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă
lărmălaie
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie, gălăgie, zarvă. – Larmă + suf. -ălău. DOOM
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie
lărmălaiele
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie, gălăgie, zarvă. – Larmă + suf. -ălău. DOOM
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie
lărmălaielor
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie, gălăgie, zarvă. – Larmă + suf. -ălău. DOOM
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie
lărmălău
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie, gălăgie, zarvă. – Larmă + suf. -ălău. DOOM
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie
lărmălăul
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie, gălăgie, zarvă. – Larmă + suf. -ălău. DOOM
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie
lărmălăului
LĂRMĂLẮU, lărmălaie, s. n. (Pop.) Hărmălaie, gălăgie, zarvă. – Larmă + suf. -ălău. DOOM
lărmălắu (pop.) s. n., art. lărmălắul; pl. lărmăláie
lăsai
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsam
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsare
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsare
LĂSÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăsa și rezultatul ei. – V. lăsa. DOOM
lăsáre s. f., g.-d. art. lăsắrii
lăsarea
LĂSÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăsa și rezultatul ei. – V. lăsa. DOOM
lăsáre s. f., g.-d. art. lăsắrii
lăsară
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsarăm
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsarăți
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsase
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsasem
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsaseră
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsaserăm
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsaserăți
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsaseși
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsaseți
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsat
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsat
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsat
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
lăsát s. n.
lăsat
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsata
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsata
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsate
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsate
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsatei
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsatei
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsatele
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsatele
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsatelor
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsatelor
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsatul
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsatul
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsatului
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsatului
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsau
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsași
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsați
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsați
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsați
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsații
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsații
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăsaților
LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.
lăsaților
LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa. DOOM
!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n./f.
lăscaie
LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut niciun ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s. f.] – Din ucr. ljackyj. DOOM
lețcáie v. lăscáie
lăscăioară
LĂSCĂIOÁRĂ, lăscăioare, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lăscaie. Găzduiește-mă deseară Că nu-ți cer de cheltuială, Nici barăm o lăscăioară. ANT. LIT. POP. I 464.
lăsnicior
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. sb. lasina. DOOM
lăsniciór s. m., pl. lăsnicióri
lăsniciori
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. sb. lasina. DOOM
lăsniciór s. m., pl. lăsnicióri
lăsniciorii
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. sb. lasina. DOOM
lăsniciór s. m., pl. lăsnicióri
lăsniciorilor
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. sb. lasina. DOOM
lăsniciór s. m., pl. lăsnicióri
lăsniciorul
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. sb. lasina. DOOM
lăsniciór s. m., pl. lăsnicióri
lăsniciorului
LĂSNICIÓR, lăsniciori, s. m. Plantă cu tulpina agățătoare, cu flori violete, cu fructe în formă de boabe roșii la maturitate, a cărei tulpină se întrebuințează în ceaiuri medicinale (Solanum dulcamara). – Cf. sb. lasina. DOOM
lăsniciór s. m., pl. lăsnicióri
lăstar
LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar. DOOM
lăstár s. m., pl. lăstári
lăstari
LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar. DOOM
lăstár s. m., pl. lăstári
lăstarii
LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar. DOOM
lăstár s. m., pl. lăstári
lăstarilor
LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar. DOOM
lăstár s. m., pl. lăstári
lăstarul
LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar. DOOM
lăstár s. m., pl. lăstári
lăstarului
LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar. DOOM
lăstár s. m., pl. lăstári
lăsti
lăstí (-tésc, -ít), vb. – A înșeal, a păcăli. Sl. lĭstiti (DAR). Împrumut cult, sec. XVI, înv. – Der. lăstitoriu, adj. (înv., înșelător); lăstiv, adv. (înșelător, înv.), din sl. lĭstivŭ.
lăstire
lăstí (-tésc, -ít), vb. – A înșeal, a păcăli. Sl. lĭstiti (DAR). Împrumut cult, sec. XVI, înv. – Der. lăstitoriu, adj. (înv., înșelător); lăstiv, adv. (înșelător, înv.), din sl. lĭstivŭ.
lăstit
lăstí (-tésc, -ít), vb. – A înșeal, a păcăli. Sl. lĭstiti (DAR). Împrumut cult, sec. XVI, înv. – Der. lăstitoriu, adj. (înv., înșelător); lăstiv, adv. (înșelător, înv.), din sl. lĭstivŭ.
lăstrică
LĂSTRÍCĂ s. f. (Învechit) Lastră. Ștergîndu-și în două părți mustețile-i încîlcite, cu mîneca cenușie a antereului său de lăstrică. HOGAȘ, M. N. 141.
lăstun
LOSTÚN s. m. v. lăstun. DOOM
lăstún s. m., pl. lăstúni
lăstunaș
LĂSTUNÁȘ, lăstunași, s. m. Diminutiv al lui lăstun. – Lăstun + suf. -aș. DOOM
lăstunáș s. m., pl. lăstunáși
lăstunași
LĂSTUNÁȘ, lăstunași, s. m. Diminutiv al lui lăstun. – Lăstun + suf. -aș. DOOM
lăstunáș s. m., pl. lăstunáși
lăstunașii
LĂSTUNÁȘ, lăstunași, s. m. Diminutiv al lui lăstun. – Lăstun + suf. -aș. DOOM
lăstunáș s. m., pl. lăstunáși
lăstunașilor
LĂSTUNÁȘ, lăstunași, s. m. Diminutiv al lui lăstun. – Lăstun + suf. -aș. DOOM
lăstunáș s. m., pl. lăstunáși
lăstunașul
LĂSTUNÁȘ, lăstunași, s. m. Diminutiv al lui lăstun. – Lăstun + suf. -aș. DOOM
lăstunáș s. m., pl. lăstunáși
lăstunașului
LĂSTUNÁȘ, lăstunași, s. m. Diminutiv al lui lăstun. – Lăstun + suf. -aș. DOOM
lăstunáș s. m., pl. lăstunáși
lăstuni
LOSTÚN s. m. v. lăstun. DOOM
lăstún s. m., pl. lăstúni
lăstunii
LOSTÚN s. m. v. lăstun. DOOM
lăstún s. m., pl. lăstúni
lăstunilor
LOSTÚN s. m. v. lăstun. DOOM
lăstún s. m., pl. lăstúni
lăstunul
LOSTÚN s. m. v. lăstun. DOOM
lăstún s. m., pl. lăstúni
lăstunului
LOSTÚN s. m. v. lăstun. DOOM
lăstún s. m., pl. lăstúni
lăstăraș
LĂSTĂRÁȘ, lăstărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui lăstar; lăstărel. [Pl. și: (n.) lăstărașe] – Lăstar + suf. -aș. DOOM
lăstăráș (pop.) s. m., pl. lăstăráși
lăstărași
LĂSTĂRÁȘ, lăstărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui lăstar; lăstărel. [Pl. și: (n.) lăstărașe] – Lăstar + suf. -aș. DOOM
lăstăráș (pop.) s. m., pl. lăstăráși
lăstărașii
LĂSTĂRÁȘ, lăstărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui lăstar; lăstărel. [Pl. și: (n.) lăstărașe] – Lăstar + suf. -aș. DOOM
lăstăráș (pop.) s. m., pl. lăstăráși
lăstărașilor
LĂSTĂRÁȘ, lăstărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui lăstar; lăstărel. [Pl. și: (n.) lăstărașe] – Lăstar + suf. -aș. DOOM
lăstăráș (pop.) s. m., pl. lăstăráși
lăstărașul
LĂSTĂRÁȘ, lăstărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui lăstar; lăstărel. [Pl. și: (n.) lăstărașe] – Lăstar + suf. -aș. DOOM
lăstăráș (pop.) s. m., pl. lăstăráși
lăstărașului
LĂSTĂRÁȘ, lăstărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui lăstar; lăstărel. [Pl. și: (n.) lăstărașe] – Lăstar + suf. -aș. DOOM
lăstăráș (pop.) s. m., pl. lăstăráși
lăstărea
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăreai
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăream
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărească
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăreau
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăreați
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărei
LĂSTĂRÉL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el. DOOM
lăstărél (pop.) s. m., pl. lăstăréi, art. lăstăréii
lăstăreii
LĂSTĂRÉL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el. DOOM
lăstărél (pop.) s. m., pl. lăstăréi, art. lăstăréii
lăstăreilor
LĂSTĂRÉL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el. DOOM
lăstărél (pop.) s. m., pl. lăstăréi, art. lăstăréii
lăstărel
LĂSTĂRÉL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el. DOOM
lăstărél (pop.) s. m., pl. lăstăréi, art. lăstăréii
lăstărelul
LĂSTĂRÉL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el. DOOM
lăstărél (pop.) s. m., pl. lăstăréi, art. lăstăréii
lăstărelului
LĂSTĂRÉL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el. DOOM
lăstărél (pop.) s. m., pl. lăstăréi, art. lăstăréii
lăstăresc
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărește
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărești
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstări
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărică
LĂSTĂRÍCĂ, lăstărele, s. f. Lăstăraș. Pe mînă-i rezemată, Ca floarea ce se pleacă pe lăstărica sa, Fiorița se gîndește. BOLINTINEANU, O. 203.
lăstării
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărim
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărind
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărire
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărire
LĂSTĂRÍRE, lăstăriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăstari și rezultatul ei. – V. lăstări. DOOM
lăstăríre (rar) s. f., g.-d. art. lăstărírii; pl. lăstăríri
lăstărirea
LĂSTĂRÍRE, lăstăriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăstari și rezultatul ei. – V. lăstări. DOOM
lăstăríre (rar) s. f., g.-d. art. lăstărírii; pl. lăstăríri
lăstăriri
LĂSTĂRÍRE, lăstăriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăstari și rezultatul ei. – V. lăstări. DOOM
lăstăríre (rar) s. f., g.-d. art. lăstărírii; pl. lăstăríri
lăstăririi
LĂSTĂRÍRE, lăstăriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăstari și rezultatul ei. – V. lăstări. DOOM
lăstăríre (rar) s. f., g.-d. art. lăstărírii; pl. lăstăríri
lăstăririle
LĂSTĂRÍRE, lăstăriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăstari și rezultatul ei. – V. lăstări. DOOM
lăstăríre (rar) s. f., g.-d. art. lăstărírii; pl. lăstăríri
lăstăririlor
LĂSTĂRÍRE, lăstăriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lăstari și rezultatul ei. – V. lăstări. DOOM
lăstăríre (rar) s. f., g.-d. art. lăstărírii; pl. lăstăríri
lăstăriră
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărirăm
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărirăți
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărise
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărisem
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăriseră
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăriserăm
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăriserăți
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăriseși
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăriseți
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărit
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărit
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstărita
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstărite
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăritei
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăritele
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăritelor
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăritul
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăritului
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăriș
LĂSTĂRÍȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari: p. ext. pădurice tânără și deasă. – Lăstar + suf. -iș. DOOM
lăstăríș s. n., pl. lăstăríșuri
lăstăriși
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstărișul
LĂSTĂRÍȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari: p. ext. pădurice tânără și deasă. – Lăstar + suf. -iș. DOOM
lăstăríș s. n., pl. lăstăríșuri
lăstărișului
LĂSTĂRÍȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari: p. ext. pădurice tânără și deasă. – Lăstar + suf. -iș. DOOM
lăstăríș s. n., pl. lăstăríșuri
lăstărișuri
LĂSTĂRÍȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari: p. ext. pădurice tânără și deasă. – Lăstar + suf. -iș. DOOM
lăstăríș s. n., pl. lăstăríșuri
lăstărișurile
LĂSTĂRÍȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari: p. ext. pădurice tânără și deasă. – Lăstar + suf. -iș. DOOM
lăstăríș s. n., pl. lăstăríșuri
lăstărișurilor
LĂSTĂRÍȘ, lăstărișuri, s. n. Mulțime de lăstari: p. ext. pădurice tânără și deasă. – Lăstar + suf. -iș. DOOM
lăstăríș s. n., pl. lăstăríșuri
lăstăriți
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar. DOOM
lăstărí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstărésc, imperf. 3 sg. lăstăreá; conj. prez. 3 să lăstăreáscă
lăstăriți
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăriții
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăriților
LĂSTĂRÍ, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.
lăstăviță
lăstăvíță (-țe), s. f. – (Banat) Bucată de pînză sau de postav. Sl., cf. rus. lastovica „buzunar”; dar lipsește etimonul direct. Legătura cu sb. lastavica „rîndunică”, indicată de DAR, nu este certă.
lăsând
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsînd
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lăsări
LĂSÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăsa și rezultatul ei. – V. lăsa. DOOM
lăsáre s. f., g.-d. art. lăsắrii
lăsării
LĂSÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăsa și rezultatul ei. – V. lăsa. DOOM
lăsáre s. f., g.-d. art. lăsắrii
lăsările
LĂSÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăsa și rezultatul ei. – V. lăsa. DOOM
lăsáre s. f., g.-d. art. lăsắrii
lăsărilor
LĂSÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăsa și rezultatul ei. – V. lăsa. DOOM
lăsáre s. f., g.-d. art. lăsắrii
lăsătoare
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătoarea
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătoarei
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătoarele
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătoarelor
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsător
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsători
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătorii
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătorilor
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătorul
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătorului
LĂSĂTÓR, -OÁRE, lăsători, -oare, adj. (Rar) Care lasă, care amână treburile de azi pe mâine, care își neglijează îndatoririle. – Lăsa + suf. -ător. DOOM
lăsătór (rar) adj. m., pl. lăsătóri; f. sg. și pl. lăsătoáre
lăsătura
LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. – Lăsa + suf. -ătură. DOOM
lăsătúră s. f., g.-d. art. lăsătúrii; pl. lăsătúri
lăsături
LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. – Lăsa + suf. -ătură. DOOM
lăsătúră s. f., g.-d. art. lăsătúrii; pl. lăsătúri
lăsăturii
LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. – Lăsa + suf. -ătură. DOOM
lăsătúră s. f., g.-d. art. lăsătúrii; pl. lăsătúri
lăsăturile
LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. – Lăsa + suf. -ătură. DOOM
lăsătúră s. f., g.-d. art. lăsătúrii; pl. lăsătúri
lăsăturilor
LĂSĂTÚRĂ, lăsături, s. f. (Rar) Loc în care s-a produs o denivelare. – Lăsa + suf. -ătură. DOOM
lăsătúră s. f., g.-d. art. lăsătúrii; pl. lăsătúri
lătinesc
LĂTINÉSC, -EÁSCĂ adj. v. latinesc.
lătinie
LĂTINÍE s. f. (Învechit și popular) Limba latină. Dicționarul cel cu vorbe numai plivite, alese și mai cu seamă croite de pe curata lătinie. ODOBESCU, S. III 173.
lătiță
lătíță (-țe), s. f. – (Banat) Plastron, piept de cămașă. Sb. latica (Candrea). – Der. lătițar, s. n. (Banat, colier de mărgele de sticlă), cf. DAR.
lătoc
LĂPTÓC, lăptoace, s. n. (Reg.) Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) lătóc s. n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populară). DOOM
lăptóc (reg.) s. n., pl. lăptoáce
lătrai
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătram
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrare
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrare
LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. DOOM
lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri
lătrarea
LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. DOOM
lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri
lătrară
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrarăm
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrarăți
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrase
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrasem
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătraseră
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătraserăm
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătraserăți
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătraseși
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătraseți
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrat
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrat
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
lătratul
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
lătratului
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
lătraturi
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
lătraturile
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
lătraturilor
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
lătrau
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrași
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrați
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrând
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrînd
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare. DOOM
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrări
LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. DOOM
lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri
lătrării
LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. DOOM
lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri
lătrările
LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. DOOM
lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri
lătrărilor
LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. DOOM
lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri
lătrătoare
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoare
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarea
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarea
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarei
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarei
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarele
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarele
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarelor
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătoarelor
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrător
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrător
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrători
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrători
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorii
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorii
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorilor
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorilor
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorul
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorul
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorului
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătorului
LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător. DOOM
lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri
lătrătura
LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură. DOOM
lătrătúră (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri
lătrături
LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură. DOOM
lătrătúră (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri
lătrăturii
LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură. DOOM
lătrătúră (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri
lătrăturile
LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură. DOOM
lătrătúră (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri
lătrăturilor
LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură. DOOM
lătrătúră (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri
lătrău
lătrău, lătrăi s. m. demagog.
lătunoaie
LĂTUNOÁIE, lătunoaie, s. f. 1. (Pop.) Gaură, răritură care se produce la marginile pânzei în timpul țesutului manual prin ruperea unor fire din urzeală. 2. Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean. [Var.: (2) lătunói (pl. lătunoi) s. m.] – Latură + suf. -oaie. DOOM
lătunoáie (pop.) s. f., g.-d. art. lătunoáiei; pl. lătunoáie
lătunoi
LĂTUNOÁIE, lătunoaie, s. f. 1. (Pop.) Gaură, răritură care se produce la marginile pânzei în timpul țesutului manual prin ruperea unor fire din urzeală. 2. Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean. [Var.: (2) lătunói (pl. lătunoi) s. m.] – Latură + suf. -oaie. DOOM
lătunoáie (pop.) s. f., g.-d. art. lătunoáiei; pl. lătunoáie
lătunoioasa
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioase
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioasei
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioasele
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioaselor
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoios
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoiosul
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoiosului
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioși
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioșii
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătunoioșilor
LĂTUNOIOS, -OÂSĂ, lătunoioși, -oase, adj. (Înv.; despre pânză) Care are lătunoi (1); (despre fire) care a produs lătunoi. – Lătunoi + suf. -os. DOOM
lătunoiós (înv.) adj. m., pl. lătunoióși; f. lătunoioásă, pl. lătunoioáse
lătura
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
lătura
LĂTÚRĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la3. DOOM
!lătúră s. f., g.-d. art. lătúrii, pl. lătúri
lăturalnic
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnica
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnice
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicei
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicele
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicelor
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnici
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicii
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicilor
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicul
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturalnicului
LĂTURÁLNIC, -Ă, lăturalnici, -ce, adj. Care este așezat, se află la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, străzi etc.) izolat, dosnic; lăturaș. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latură + suf. -alnic. DOOM
lăturálnic adj. m., pl. lăturálnici; f. lăturálnică, pl. lăturálnice
lăturare
LĂTURÁ vb. I v. alătura.
lăturat
LĂTURÁ vb. I v. alătura.
lăturaș
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturaș
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașa
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașa
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașe
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașe
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașei
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașei
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașele
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașele
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașelor
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașelor
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturași
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturași
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașii
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașii
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașilor
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașilor
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașul
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașul
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașului
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturașului
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș. DOOM
lăturáș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturáși; adj. f. lăturáșă, art. lăturáșa, pl. lăturáșe
lăturean
LĂTUREÁN, -EÁNCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Regional) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. Feciorii din Mălini se prinseră la horă cu lăturenii, fetele din Mălini se prinseră și ele cu lăturencele. CAMILAR, TEM. 404. Galopînd, își văzu anii copilăriei cînd prindea în lunci caii lăturenilor... călărindu-i pînă după asfințita soarelui. id. N. I 310.
lătureancă
LĂTUREÁN, -EÁNCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Reg.) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. – Din latură + suf. -ean.
lături
LĂTÚRĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la3. DOOM
!lătúră s. f., g.-d. art. lătúrii, pl. lătúri
lăturii
LĂTÚRĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la3. DOOM
!lătúră s. f., g.-d. art. lătúrii, pl. lătúri
lăturile
LĂTÚRĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la3. DOOM
!lătúră s. f., g.-d. art. lătúrii, pl. lătúri
lăturilor
LĂTÚRĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la3. DOOM
!lătúră s. f., g.-d. art. lătúrii, pl. lătúri
lăturiș
LĂTURÍȘ adv. (Reg.) Dintr-o (sau într-o) parte, lateral, pieziș. – Latură + suf. -iș. DOOM
lăturíș (înv.) adv.
lătăreața
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătăreț
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătărețe
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătăreței
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătărețele
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătărețelor
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătăreți
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătăreții
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătăreților
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătărețul
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătărețului
LĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lătăreți, -e, adj. Care are o formă lată și turtită. – Lat + suf. -ăreț. DOOM
lătăréț adj. m., pl. lătăréți; f. lătăreáță, pl. lătăréțe
lătăuș
LĂTĂÚȘ, lătăuși, s. m. Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat. DOOM
lătăúș s. m., pl. lătăúși
lătăuși
LĂTĂÚȘ, lătăuși, s. m. Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat. DOOM
lătăúș s. m., pl. lătăúși
lătăușii
LĂTĂÚȘ, lătăuși, s. m. Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat. DOOM
lătăúș s. m., pl. lătăúși
lătăușilor
LĂTĂÚȘ, lătăuși, s. m. Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat. DOOM
lătăúș s. m., pl. lătăúși
lătăușul
LĂTĂÚȘ, lătăuși, s. m. Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat. DOOM
lătăúș s. m., pl. lătăúși
lătăușului
LĂTĂÚȘ, lătăuși, s. m. Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat. DOOM
lătăúș s. m., pl. lătăúși
lău
LĂU adj. m. v. lai.
lăudabil
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabila
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabile
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabilei
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabilele
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabilelor
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabili
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabilii
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabililor
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabilul
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudabilului
LĂUDÁBIL, -Ă, lăudabili, -e, adj. Care este vrednic de laudă. [Pr.: lă-u-] – Din lat. laudabilis. DOOM
lăudábil (lă-u-) adj. m., pl. lăudábili; f. lăudábilă, pl. lăudábile
lăudai
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudam
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudare
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudare
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda. DOOM
lăudáre (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăudắrii
lăudarea
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda. DOOM
lăudáre (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăudắrii
lăudară
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudarăm
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudarăți
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudase
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudasem
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudaseră
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudaserăm
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudaserăți
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudaseși
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudaseți
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudat
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudat
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudata
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudate
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudatei
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudatele
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudatelor
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudatul
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudatului
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudau
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudași
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudați
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudați
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudații
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudaților
LĂUDÁT, -Ă, lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
lăudând
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudînd
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare. DOOM
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)
lăudăcioasa
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioase
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioasei
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioasele
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioaselor
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcios
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăciosul
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăciosului
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioși
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioșii
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudăcioșilor
LĂUDĂCIÓS, -OÁSĂ, lăudăcioși, -oase, adj. (Rar) Lăudăros. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăcios. DOOM
lăudăciós (înv.) (lă-u-) adj. m., pl. lăudăcióși; f. lăudăcioásă, pl. lăudăcioáse
lăudări
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda. DOOM
lăudáre (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăudắrii
lăudării
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda. DOOM
lăudáre (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăudắrii
lăudările
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda. DOOM
lăudáre (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăudắrii
lăudărilor
LĂUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) lăuda și rezultatul ei. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda. DOOM
lăudáre (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăudắrii
lăudăroasa
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroase
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroasei
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroasele
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroaselor
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăros
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudărosul
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudărosului
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroșenia
LĂUDĂROȘÉNIE, lăudăroșenii, s. f. Exagerare (sistematică) a meritelor proprii; laudă de sine; lăudăroșie, fanfaronadă. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -enie. DOOM
lăudăroșénie (lă-u, -ni-e) s. f., art. lăudăroșénia (-ni-a), g.-d. art. lăudăroșéniei; pl. lăudăroșénii, art. lăudăroșéniile (-ni-i-)
lăudăroșenie
LĂUDĂROȘÉNIE, lăudăroșenii, s. f. Exagerare (sistematică) a meritelor proprii; laudă de sine; lăudăroșie, fanfaronadă. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -enie. DOOM
lăudăroșénie (lă-u, -ni-e) s. f., art. lăudăroșénia (-ni-a), g.-d. art. lăudăroșéniei; pl. lăudăroșénii, art. lăudăroșéniile (-ni-i-)
lăudăroșeniei
LĂUDĂROȘÉNIE, lăudăroșenii, s. f. Exagerare (sistematică) a meritelor proprii; laudă de sine; lăudăroșie, fanfaronadă. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -enie. DOOM
lăudăroșénie (lă-u, -ni-e) s. f., art. lăudăroșénia (-ni-a), g.-d. art. lăudăroșéniei; pl. lăudăroșénii, art. lăudăroșéniile (-ni-i-)
lăudăroșenii
LĂUDĂROȘÉNIE, lăudăroșenii, s. f. Exagerare (sistematică) a meritelor proprii; laudă de sine; lăudăroșie, fanfaronadă. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -enie. DOOM
lăudăroșénie (lă-u, -ni-e) s. f., art. lăudăroșénia (-ni-a), g.-d. art. lăudăroșéniei; pl. lăudăroșénii, art. lăudăroșéniile (-ni-i-)
lăudăroșeniile
LĂUDĂROȘÉNIE, lăudăroșenii, s. f. Exagerare (sistematică) a meritelor proprii; laudă de sine; lăudăroșie, fanfaronadă. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -enie. DOOM
lăudăroșénie (lă-u, -ni-e) s. f., art. lăudăroșénia (-ni-a), g.-d. art. lăudăroșéniei; pl. lăudăroșénii, art. lăudăroșéniile (-ni-i-)
lăudăroșeniilor
LĂUDĂROȘÉNIE, lăudăroșenii, s. f. Exagerare (sistematică) a meritelor proprii; laudă de sine; lăudăroșie, fanfaronadă. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -enie. DOOM
lăudăroșénie (lă-u, -ni-e) s. f., art. lăudăroșénia (-ni-a), g.-d. art. lăudăroșéniei; pl. lăudăroșénii, art. lăudăroșéniile (-ni-i-)
lăudăroși
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroșie
LĂUDĂROȘÍE s. f. (Rar) Lăudăroșenie. [Pr.: lă-u-] – Lăudăros + suf. -ie. DOOM
lăudăroșíe (rar) (lă-u-) s. f., art. lăudăroșía, g.-d. lăudăroșíi, art. lăudăroșíei
lăudăroșii
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudăroșilor
LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros. DOOM
lăudărós (lă-u-) adj. m., pl. lăudăróși; f. lăudăroásă, pl. lăudăroáse
lăudătoare
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătoarea
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătoarei
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătoarele
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătoarelor
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudător
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudători
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătorii
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătorilor
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătorul
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăudătorului
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător. DOOM
lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóri
lăui
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăun
lăún (-ni), s. m. – Plantă, Myriophyllum verticillatum. Origine obscură. Pare cuvînt înrudit cu vb. la „a spăla” (după Bogrea, Dacor., II, 667, prin intermediul unui lat. *lavōnem „spălătorie”; mai curînd cu ajutorul suf. expresiv -un, cf. băuna, găunos etc.). Este plantă care crește în ape stătătoare; dar formarea cuvîntului e puțin clară. – Der. lăunos, adj. (murdar); Lăunele, s. f. pl. (rîu în Olt.), al cărui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (după Iordan, Rum. Toponomastik, 141, cf. DAR, din lat. leonem).
lăuntric
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntrica
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntrice
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricei
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricele
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricelor
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntrici
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricii
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricilor
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricul
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntricului
LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. DOOM
lăúntric adj. m., pl. lăúntrici; f. lăúntrică, pl. lăúntrice
lăuntru
LĂÚNTRU s. n. (Rar) Interior. De-ar fi să-i cercetăm lăuntrul, am vedea că-i tocmai dimpotrivă. CASSIAN, H. 17.
lăuruște
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: laurúșcă, răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.
lăuruștei
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: laurúșcă, răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.
lăuruștele
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: laurúșcă, răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.
lăuruștelor
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: laurúșcă, răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.
lăură
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăurăm
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăurăți
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuse
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăusem
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuseră
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuserăm
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuserăți
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuseși
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuseți
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăut
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăut
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăuta
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăuta
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto. DOOM
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
lăutar
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. DOOM
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
lăutari
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. DOOM
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
lăutarii
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. DOOM
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
lăutarilor
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. DOOM
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
lăutarul
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. DOOM
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
lăutarului
LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. DOOM
lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári
lăute
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăute
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto. DOOM
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
lăutei
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăutei
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto. DOOM
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
lăutele
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăutele
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto. DOOM
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
lăutelor
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăutelor
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto. DOOM
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
lăutoare
LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare. DOOM
lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri
lăutoarea
LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare. DOOM
lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri
lăutori
LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare. DOOM
lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri
lăutorii
LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare. DOOM
lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri
lăutorile
LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare. DOOM
lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri
lăutorilor
LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare. DOOM
lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri
lăutul
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăutului
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăutura
LĂUTÚRĂ, lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -ură. DOOM
lăutúră (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutúrii; pl. lăutúri
lăuturi
LĂUTÚRĂ, lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -ură. DOOM
lăutúră (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutúrii; pl. lăutúri
lăuturii
LĂUTÚRĂ, lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -ură. DOOM
lăutúră (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutúrii; pl. lăutúri
lăuturile
LĂUTÚRĂ, lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -ură. DOOM
lăutúră (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutúrii; pl. lăutúri
lăuturilor
LĂUTÚRĂ, lăuturi, s. f. (Reg.) Lăut, lăutoare. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -ură. DOOM
lăutúră (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutúrii; pl. lăutúri
lăutăreasca
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutăresc
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutărescul
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutărescului
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutărește
LĂUTĂRÉȘTE adv. În felul lăutarilor, ca lăutarii. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -ește. DOOM
lăutăréște (lă-u-) adv.
lăutărești
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutăreștii
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutăreștile
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăutăreștilor
LĂUTĂRÉSC, -EÁSCĂ, lăutărești, adj., s. f. 1. Adj. Caracteristic lăutarilor, de lăutar. 2. S.f art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lă-u-] – Lăutar + suf. -esc. DOOM
lăutărésc (lă-u-) adj. m., f. lăutăreáscă; pl. m. și f. lăutăréști
lăuza
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăuze
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăuzea
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzeai
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzeam
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzească
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzeau
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzeați
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzei
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăuzele
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăuzelor
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăuzesc
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzește
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzești
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzi
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzie
LĂHUZÍE s. f. v. lăuzie. DOOM
lăuzíe (lă-u-) s. f., art. lăuzía, g.-d. lăuzíi, art. lăuzíei
lăuzii
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzim
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzind
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzire
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzire
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză.
lăuziră
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzirăm
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzirăți
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzise
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzisem
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziseră
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziserăm
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziserăți
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziseși
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziseți
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuzit
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziși
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuziți
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lăuși
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
lăuți
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăuții
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăuților
LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3. DOOM
lăút (pop.) s. n.
lăvicer
LĂVICÉR s. n. v. lăicer. DOOM
lăvicér v. lăicér
lăvicioara
LĂVICIOÁRĂ, lăvicioare, s. f. Diminutiv al lui laviță. Închise ușa și se așeză pe lăvicioară. VORNIC, P. 200. DOOM
lăvicioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. lăvicioárei; pl. lăvicioáre
lăvicioare
LĂVICIOÁRĂ, lăvicioare, s. f. Diminutiv al lui laviță. Închise ușa și se așeză pe lăvicioară. VORNIC, P. 200. DOOM
lăvicioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. lăvicioárei; pl. lăvicioáre
lăvicioarei
LĂVICIOÁRĂ, lăvicioare, s. f. Diminutiv al lui laviță. Închise ușa și se așeză pe lăvicioară. VORNIC, P. 200. DOOM
lăvicioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. lăvicioárei; pl. lăvicioáre
lăvicioarele
LĂVICIOÁRĂ, lăvicioare, s. f. Diminutiv al lui laviță. Închise ușa și se așeză pe lăvicioară. VORNIC, P. 200. DOOM
lăvicioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. lăvicioárei; pl. lăvicioáre
lăvicioarelor
LĂVICIOÁRĂ, lăvicioare, s. f. Diminutiv al lui laviță. Închise ușa și se așeză pe lăvicioară. VORNIC, P. 200. DOOM
lăvicioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. lăvicioárei; pl. lăvicioáre
lăzi
LÁDĂ, lăzi, s. f. Cutie mare de scânduri, de tablă, de carton etc. în care se păstrează sau se transportă diferite lucruri. – Din germ. Lade. DOOM
ládă s. f., g.-d. art. lắzii; pl. lăzi
lăzii
LÁDĂ, lăzi, s. f. Cutie mare de scânduri, de tablă, de carton etc. în care se păstrează sau se transportă diferite lucruri. – Din germ. Lade. DOOM
ládă s. f., g.-d. art. lắzii; pl. lăzi
lăzile
LÁDĂ, lăzi, s. f. Cutie mare de scânduri, de tablă, de carton etc. în care se păstrează sau se transportă diferite lucruri. – Din germ. Lade. DOOM
ládă s. f., g.-d. art. lắzii; pl. lăzi
lăzilor
LÁDĂ, lăzi, s. f. Cutie mare de scânduri, de tablă, de carton etc. în care se păstrează sau se transportă diferite lucruri. – Din germ. Lade. DOOM
ládă s. f., g.-d. art. lắzii; pl. lăzi
lăzui
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuia
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiai
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiam
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiască
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiau
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiați
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiesc
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiește
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiești
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuii
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuim
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuind
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuire
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiră
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuirăm
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuirăți
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuise
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuisem
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiseră
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiserăm
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiserăți
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiseși
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiseți
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuit
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiși
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzuiți
LĂZUÍ, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.
lăzărel
lăzărél s. m. – Sărbătoare populară în ajunul Duminicii Floriilor. De la Lazăr. – Der. lăzăriță, s. f. (fată care merge din casă-n casă, cîntînd cîntece ocazionale, în sărbătoarea numită Lăzărel). Cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 186.
lăzărelul
lăzărél s. m. – Sărbătoare populară în ajunul Duminicii Floriilor. De la Lazăr. – Der. lăzăriță, s. f. (fată care merge din casă-n casă, cîntînd cîntece ocazionale, în sărbătoarea numită Lăzărel). Cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 186.
lăzărelului
lăzărél s. m. – Sărbătoare populară în ajunul Duminicii Floriilor. De la Lazăr. – Der. lăzăriță, s. f. (fată care merge din casă-n casă, cîntînd cîntece ocazionale, în sărbătoarea numită Lăzărel). Cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 186.
lăzăret
LĂZĂRÉT s. n. v. lazaret.
lățea
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățeai
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățeam
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățească
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățeau
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățeați
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățesc
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățește
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățești
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lăți
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lății
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățim
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățime
LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. DOOM
lățíme s. f., g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. l
lățimea
LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. DOOM
lățíme s. f., g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. l
lățimi
LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. DOOM
lățíme s. f., g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. l
lățimii
LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. DOOM
lățíme s. f., g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. l
lățimile
LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. DOOM
lățíme s. f., g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. l
lățimilor
LĂȚÍME, lățimi, s. f. Însușirea de a fi lat; cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafețe plane dreptunghiulare; întindere opusă lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime. DOOM
lățíme s. f., g.-d. art. lățímii; pl. lățími; simb. l
lățind
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățire
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățire
LĂȚÍRE, lățiri, s. f. Faptul de a (se) lăți. – V. lăți. DOOM
lățíre s. f., g.-d. art. lățírii; pl. lățíri
lățirea
LĂȚÍRE, lățiri, s. f. Faptul de a (se) lăți. – V. lăți. DOOM
lățíre s. f., g.-d. art. lățírii; pl. lățíri
lățiri
LĂȚÍRE, lățiri, s. f. Faptul de a (se) lăți. – V. lăți. DOOM
lățíre s. f., g.-d. art. lățírii; pl. lățíri
lățirii
LĂȚÍRE, lățiri, s. f. Faptul de a (se) lăți. – V. lăți. DOOM
lățíre s. f., g.-d. art. lățírii; pl. lățíri
lățirile
LĂȚÍRE, lățiri, s. f. Faptul de a (se) lăți. – V. lăți. DOOM
lățíre s. f., g.-d. art. lățírii; pl. lățíri
lățirilor
LĂȚÍRE, lățiri, s. f. Faptul de a (se) lăți. – V. lăți. DOOM
lățíre s. f., g.-d. art. lățírii; pl. lățíri
lățiră
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățirăm
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățirăți
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățise
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățisem
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățiseră
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățiserăm
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățiserăți
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățiseși
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățiseți
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățit
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățit
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățita
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățite
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățitei
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățitele
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățitelor
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățitul
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățitului
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățiș
LĂȚÍȘ s. n. (Pop.; în expr.) în lățiș și în curmeziș = în lung și în lat, în toate direcțiile; pretutindeni. – Lat + suf. -iș. DOOM
lățíș (pop.) s. n.
lățiși
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățișoare
LĂȚIȘÓR, lățișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui laț1. – Laț1 + suf. -ișor. DOOM
lățișór s. n., pl. lățișoáre
lățișoarele
LĂȚIȘÓR, lățișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui laț1. – Laț1 + suf. -ișor. DOOM
lățișór s. n., pl. lățișoáre
lățișoarelor
LĂȚIȘÓR, lățișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui laț1. – Laț1 + suf. -ișor. DOOM
lățișór s. n., pl. lățișoáre
lățișor
LĂȚIȘÓR, lățișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui laț1. – Laț1 + suf. -ișor. DOOM
lățișór s. n., pl. lățișoáre
lățișorul
LĂȚIȘÓR, lățișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui laț1. – Laț1 + suf. -ișor. DOOM
lățișór s. n., pl. lățișoáre
lățișorului
LĂȚIȘÓR, lățișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui laț1. – Laț1 + suf. -ișor. DOOM
lățișór s. n., pl. lățișoáre
lățișul
LĂȚÍȘ s. n. (Pop.; în expr.) în lățiș și în curmeziș = în lung și în lat, în toate direcțiile; pretutindeni. – Lat + suf. -iș. DOOM
lățíș (pop.) s. n.
lățișului
LĂȚÍȘ s. n. (Pop.; în expr.) în lățiș și în curmeziș = în lung și în lat, în toate direcțiile; pretutindeni. – Lat + suf. -iș. DOOM
lățíș (pop.) s. n.
lățiți
LĂȚÍ, lățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mai lat, mai larg sau mai turtit. ♦ A (se) întinde în toate direcțiile, a face să devină sau a deveni (mai) întins; a (se) mări. ♦ Refl. Fig. A se răspândi, a se împrăștia, a se propaga. – Din lat. DOOM
lățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lățésc, imperf. 3 sg. lățeá; conj. prez. 3 să lățeáscă
lățiți
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățiții
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățiților
LĂȚÍT, -Ă, lățiți, -te, adj. Devenit mai lat sau mai plat; care are un aspect lat sau plat. ♦ Întins2. – V. lăți.
lățoasa
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoase
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoasei
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoasele
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoaselor
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățos
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățosul
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățosului
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoși
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoșii
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse
lățoșilor
LĂȚÓS, -OÁSĂ, lățoși, -oase, adj. (Despre animale și despre coama sau blana lor; p. ext. despre lucruri confecționate din blană sau din lână) Cu lațe multe, cu păr ori fir lung și mițos. ♦ (Despre părul sau barba oamenilor) Cu șuvițe lungi, care atârnă în dezordine; neîngrijit; (despre oameni) care are părul sau barba lăsate să crească lungi și neîngrijite. – Lațe + suf. -os. DOOM
lățós adj. m., pl. lățóși; f. lățoásă, pl. lățoáse