lu
LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium. DOOM
lutéțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. lutéțiul; simb. Lu
lua
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luai
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luam
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luare
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luare
LUÁRE, luări, s. f. Acțiunea de a (se) lua. ◊ Luare-aminte= atenție, grijă. Luare de cuvânt = vorbire în public. [Pr.: lu-a-] – V. lua. DOOM
*luáre de cuvấnt s. f. + prep. + s. n.
luarea
LUÁRE, luări, s. f. Acțiunea de a (se) lua. ◊ Luare-aminte= atenție, grijă. Luare de cuvânt = vorbire în public. [Pr.: lu-a-] – V. lua. DOOM
*luáre de cuvấnt s. f. + prep. + s. n.
luară
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luarăm
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luarăți
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luase
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luasem
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luaseră
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luaserăm
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luaserăți
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luaseși
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luaseți
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luat
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luat
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luata
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luate
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luatei
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luatele
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luatelor
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luatul
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luatului
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luau
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luași
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luați
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luați
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luații
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
luaților
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.
lubenița
LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., sb. lubenica. DOOM
lúbeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe
lubenițe
LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., sb. lubenica. DOOM
lúbeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe
lubeniței
LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., sb. lubenica. DOOM
lúbeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe
lubenițele
LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., sb. lubenica. DOOM
lúbeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe
lubenițelor
LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., sb. lubenica. DOOM
lúbeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe
lubeniță
LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., scr. lubenica.
lubiț
lúbiț (lúbiți), s. m. – Plantă (Camelina sativa). Sb. ljubica „melică” (Cihac, II, 152; cf. Conev 43).
lubric
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubrica
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricare
LUBRICÁRE, lubricări, s. f. Operație de introducere a unui lichid într-un sistem tehnic (sondă, conductă etc.) aflat sub presiune. – Cf. lat. lubricare. DOOM
lubricáre (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricắrii; pl. lubricắri
lubricarea
LUBRICÁRE, lubricări, s. f. Operație de introducere a unui lichid într-un sistem tehnic (sondă, conductă etc.) aflat sub presiune. – Cf. lat. lubricare. DOOM
lubricáre (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricắrii; pl. lubricắri
lubricatoare
LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur. DOOM
lubricatór (lu-bri-) s. n., pl. lubricatoáre
lubricatoarele
LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur. DOOM
lubricatór (lu-bri-) s. n., pl. lubricatoáre
lubricatoarelor
LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur. DOOM
lubricatór (lu-bri-) s. n., pl. lubricatoáre
lubricator
LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur. DOOM
lubricatór (lu-bri-) s. n., pl. lubricatoáre
lubricatorul
LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur. DOOM
lubricatór (lu-bri-) s. n., pl. lubricatoáre
lubricatorului
LUBRICATÓR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalației de siguranță de la capul sondei, care servește la efectuarea operației de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur. DOOM
lubricatór (lu-bri-) s. n., pl. lubricatoáre
lubrice
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricei
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricele
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricelor
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubrici
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricii
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricilor
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricitate
LUBRICITÁTE s. f. (Livr.) Senzualitate excesivă; lascivitate, desfrâu; obscenitate. – Din fr. lubricité, lat. lubricitas, -atis. DOOM
lubricitáte (livr.) (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricitắții
lubricul
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricului
LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus. DOOM
lúbric (lu-bric) adj. m., pl. lúbrici; f. lúbrică, pl. lúbrice
lubricări
LUBRICÁRE, lubricări, s. f. Operație de introducere a unui lichid într-un sistem tehnic (sondă, conductă etc.) aflat sub presiune. – Cf. lat. lubricare. DOOM
lubricáre (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricắrii; pl. lubricắri
lubricării
LUBRICÁRE, lubricări, s. f. Operație de introducere a unui lichid într-un sistem tehnic (sondă, conductă etc.) aflat sub presiune. – Cf. lat. lubricare. DOOM
lubricáre (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricắrii; pl. lubricắri
lubricările
LUBRICÁRE, lubricări, s. f. Operație de introducere a unui lichid într-un sistem tehnic (sondă, conductă etc.) aflat sub presiune. – Cf. lat. lubricare. DOOM
lubricáre (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricắrii; pl. lubricắri
lubricărilor
LUBRICÁRE, lubricări, s. f. Operație de introducere a unui lichid într-un sistem tehnic (sondă, conductă etc.) aflat sub presiune. – Cf. lat. lubricare. DOOM
lubricáre (lu-bri-) s. f., g.-d. art. lubricắrii; pl. lubricắri
lubrifia
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiai
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiam
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiant
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiant
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianta
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiante
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantei
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantele
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantelor
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantul
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantul
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantului
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiantului
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianța
LUBRIFIÁNȚĂ s. f. Însușire a unui material de a putea fi folosit ca lubrifiant. [Pr.: -fi-an-] – Lubrifi[ant] + suf. -anță. DOOM
lubrifiánță (lu-bri-fi-an-) s. f., g.-d. art. lubrifiánței
lubrifianțe
LUBRIFIÁNȚĂ s. f. Însușire a unui material de a putea fi folosit ca lubrifiant. [Pr.: -fi-an-] – Lubrifi[ant] + suf. -anță. DOOM
lubrifiánță (lu-bri-fi-an-) s. f., g.-d. art. lubrifiánței
lubrifianței
LUBRIFIÁNȚĂ s. f. Însușire a unui material de a putea fi folosit ca lubrifiant. [Pr.: -fi-an-] – Lubrifi[ant] + suf. -anță. DOOM
lubrifiánță (lu-bri-fi-an-) s. f., g.-d. art. lubrifiánței
lubrifianți
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianți
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianții
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianții
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianților
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifianților
LUBRIFIÁNT, lubrifianți, s. m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafețele de contact a două corpuri solide cu mișcare relativă, pentru a forma un strat subțire care să înlocuiască frecarea uscată cu una fluidă și să împiedice sau să reducă astfel uzura, încălzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant. DOOM
lubrifiánt2 (lu-bri-fi-ant) s. m., pl. lubrifiánți
lubrifiară
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiarăm
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiarăți
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiase
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiasem
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiaseră
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiaserăm
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiaserăți
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiaseși
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiaseți
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiat
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiat
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier.
lubrifiau
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiază
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiași
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiați
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrificatoare
LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur. DOOM
lubrificatór (lu-bri-) s. n., pl. lubrificatoáre
lubrificatoarele
LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur. DOOM
lubrificatór (lu-bri-) s. n., pl. lubrificatoáre
lubrificatoarelor
LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur. DOOM
lubrificatór (lu-bri-) s. n., pl. lubrificatoáre
lubrificator
LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur. DOOM
lubrificatór (lu-bri-) s. n., pl. lubrificatoáre
lubrificatorul
LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur. DOOM
lubrificatór (lu-bri-) s. n., pl. lubrificatoáre
lubrificatorului
LUBRIFICATÓR, lubrificatoare, s. n. Dispozitiv de ungere a coroanei șinelor de cale ferată, pentru a reduce uzura. – Din fr. lubrificateur. DOOM
lubrificatór (lu-bri-) s. n., pl. lubrificatoáre
lubrificația
LUBRIFICÁȚIE s.f. Lubrifiere. [Gen. -iei. / < fr. lubrification].
lubrificație
LUBRIFICÁȚIE s.f. Lubrifiere. [Gen. -iei. / < fr. lubrification].
lubrificației
LUBRIFICÁȚIE s.f. Lubrifiere. [Gen. -iei. / < fr. lubrification].
lubrificații
LUBRIFICÁȚIE s.f. Lubrifiere. [Gen. -iei. / < fr. lubrification].
lubrificațiile
LUBRIFICÁȚIE s.f. Lubrifiere. [Gen. -iei. / < fr. lubrification].
lubrificațiilor
LUBRIFICÁȚIE s.f. Lubrifiere. [Gen. -iei. / < fr. lubrification].
lubrifie
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiem
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiere
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiere
LUBRIFIÉRE, lubrifieri, s. f. Acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; ungere. [Pr.: -fi-e-] – V. lubrifia. DOOM
lubrifiére (lu-bri-fi-e-) s. f., g.-d. art. lubrifiérii; pl. lubrifiéri
lubrifierea
LUBRIFIÉRE, lubrifieri, s. f. Acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; ungere. [Pr.: -fi-e-] – V. lubrifia. DOOM
lubrifiére (lu-bri-fi-e-) s. f., g.-d. art. lubrifiérii; pl. lubrifiéri
lubrifieri
LUBRIFIÉRE, lubrifieri, s. f. Acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; ungere. [Pr.: -fi-e-] – V. lubrifia. DOOM
lubrifiére (lu-bri-fi-e-) s. f., g.-d. art. lubrifiérii; pl. lubrifiéri
lubrifierii
LUBRIFIÉRE, lubrifieri, s. f. Acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; ungere. [Pr.: -fi-e-] – V. lubrifia. DOOM
lubrifiére (lu-bri-fi-e-) s. f., g.-d. art. lubrifiérii; pl. lubrifiéri
lubrifierile
LUBRIFIÉRE, lubrifieri, s. f. Acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; ungere. [Pr.: -fi-e-] – V. lubrifia. DOOM
lubrifiére (lu-bri-fi-e-) s. f., g.-d. art. lubrifiérii; pl. lubrifiéri
lubrifierilor
LUBRIFIÉRE, lubrifieri, s. f. Acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; ungere. [Pr.: -fi-e-] – V. lubrifia. DOOM
lubrifiére (lu-bri-fi-e-) s. f., g.-d. art. lubrifiérii; pl. lubrifiéri
lubrifiez
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifieze
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiezi
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lubrifiind
LUBRIFIÁ, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant între suprafețele de contact ale unor corpuri solide care se freacă între ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier. DOOM
lubrifiá (a ~) (lu-bri-fi-a) vb., ind. prez. 3 lubrifiáză, 1 pl. lubrifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lubrifiéze; ger. lubrifiínd (-fi-ind)
lucanică
lucánică (-ci), s. f. – Un fel de cîrnat. – Mr. culucancu. Ngr. λουϰανιϰόν (Cihac, II, 671), cf. alb. lukanika, mil., ven. lugánega, sp. longaniza. Cuvînt rar, citat numai în Trans., unde ar putea fi adus din mr.
lucanida
LUCANÍDE s.f.pl. (Zool.) Specie de coleoptere mari din care face parte rădașca. [Sg. lucanidă. / cf. lat. lucanus – rădașcă].
lucanide
LUCANÍDE s.f.pl. (Zool.) Specie de coleoptere mari din care face parte rădașca. [Sg. lucanidă. / cf. lat. lucanus – rădașcă].
lucanidei
LUCANÍDE s.f.pl. (Zool.) Specie de coleoptere mari din care face parte rădașca. [Sg. lucanidă. / cf. lat. lucanus – rădașcă].
lucanidele
LUCANÍDE s.f.pl. (Zool.) Specie de coleoptere mari din care face parte rădașca. [Sg. lucanidă. / cf. lat. lucanus – rădașcă].
lucanidelor
LUCANÍDE s.f.pl. (Zool.) Specie de coleoptere mari din care face parte rădașca. [Sg. lucanidă. / cf. lat. lucanus – rădașcă].
lucarii
LUCÁRII s. f. pl. Sărbătoare a pădurilor sacre, pe care romanii o celebrau la 19 sau la 21 iulie. – Din lat. Lucaria. DOOM
Lucárii s. propriu f. pl., art. Lucáriile (-ri-i-)
lucariile
LUCÁRII s. f. pl. Sărbătoare a pădurilor sacre, pe care romanii o celebrau la 19 sau la 21 iulie. – Din lat. Lucaria. DOOM
Lucárii s. propriu f. pl., art. Lucáriile (-ri-i-)
lucariilor
LUCÁRII s. f. pl. Sărbătoare a pădurilor sacre, pe care romanii o celebrau la 19 sau la 21 iulie. – Din lat. Lucaria. DOOM
Lucárii s. propriu f. pl., art. Lucáriile (-ri-i-)
lucarna
LUCÁRNĂ, lucarne, s. f. Fereastră mică, amenajată în acoperișul cu pantă mare al unei construcții, în scopul luminării și aerisirii podului sau a încăperilor aflate la nivelul podului; bageac, bageacă. ♦ (Rar) Ferestruică pe care se poate privi afară. – Din fr. lucarne. DOOM
lucárnă s. f., g.-d. art. lucárnei; pl. lucárne
lucarne
LUCÁRNĂ, lucarne, s. f. Fereastră mică, amenajată în acoperișul cu pantă mare al unei construcții, în scopul luminării și aerisirii podului sau a încăperilor aflate la nivelul podului; bageac, bageacă. ♦ (Rar) Ferestruică pe care se poate privi afară. – Din fr. lucarne. DOOM
lucárnă s. f., g.-d. art. lucárnei; pl. lucárne
lucarnei
LUCÁRNĂ, lucarne, s. f. Fereastră mică, amenajată în acoperișul cu pantă mare al unei construcții, în scopul luminării și aerisirii podului sau a încăperilor aflate la nivelul podului; bageac, bageacă. ♦ (Rar) Ferestruică pe care se poate privi afară. – Din fr. lucarne. DOOM
lucárnă s. f., g.-d. art. lucárnei; pl. lucárne
lucarnele
LUCÁRNĂ, lucarne, s. f. Fereastră mică, amenajată în acoperișul cu pantă mare al unei construcții, în scopul luminării și aerisirii podului sau a încăperilor aflate la nivelul podului; bageac, bageacă. ♦ (Rar) Ferestruică pe care se poate privi afară. – Din fr. lucarne. DOOM
lucárnă s. f., g.-d. art. lucárnei; pl. lucárne
lucarnelor
LUCÁRNĂ, lucarne, s. f. Fereastră mică, amenajată în acoperișul cu pantă mare al unei construcții, în scopul luminării și aerisirii podului sau a încăperilor aflate la nivelul podului; bageac, bageacă. ♦ (Rar) Ferestruică pe care se poate privi afară. – Din fr. lucarne. DOOM
lucárnă s. f., g.-d. art. lucárnei; pl. lucárne
lucea
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luceafăr
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer. DOOM
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
luceafărul
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer. DOOM
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
luceafărului
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer. DOOM
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
luceai
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luceam
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucească
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luceau
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luceați
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luced
lúced (-dă), adj. – Strălucitor. Lat. lūcĭdus, după Bogrea, Dacor., IV, 830 (REW 5140). Cuvînt rar, nu figurează în dicționare.
luceferi
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer. DOOM
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
luceferii
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer. DOOM
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
luceferilor
LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer. DOOM
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
lucens
BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
lucernă
LUȚÉRNĂ s. f. v. lucernă. DOOM
lucérnă s. f., g.-d. art. lucérnei
lucesc
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucește
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucești
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luci
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucia
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
lucid
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucida
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucide
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucidei
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucidele
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucidelor
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
luciditate
LUCIDITÁTE s. f. Însușire a unei persoane sau a unei minți lucide; claritate în gândire. ♦ Deplinătate a funcțiunilor intelectuale; stare de conștiență. – Din fr. lucidité. DOOM
luciditáte s. f., g.-d. art. luciditắții
lucidul
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucidului
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucidum
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc1.
lucie
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciei
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
lucifer
Phosphorus, fiul lui Eos, personifica steaua dimineții. În mitologia romană purta numele de Lucifer.
luciferic
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
luciferica
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
luciferice
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericei
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericele
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericelor
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
luciferici
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericii
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericilor
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericul
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
lucifericului
LUCIFÉRIC, -Ă, luciferici, -ce, adj. (Livr.) Demonic. – Lucifer (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
*luciféric adj. m., pl. luciférici; f. luciférică, pl. luciférice
luciferina
LUCIFERÍNĂ s. f. Substanță proteică secretată de diferite animale (licurici, pești etc.) care, prin oxidare, devine luminoasă. – Din fr. luciférine. DOOM
luciferínă s. f., g.-d. art. luciferínei
luciferine
LUCIFERÍNĂ s. f. Substanță proteică secretată de diferite animale (licurici, pești etc.) care, prin oxidare, devine luminoasă. – Din fr. luciférine. DOOM
luciferínă s. f., g.-d. art. luciferínei
luciferinei
LUCIFERÍNĂ s. f. Substanță proteică secretată de diferite animale (licurici, pești etc.) care, prin oxidare, devine luminoasă. – Din fr. luciférine. DOOM
luciferínă s. f., g.-d. art. luciferínei
luciferinele
LUCIFERÍNĂ s. f. Substanță proteică secretată de diferite animale (licurici, pești etc.) care, prin oxidare, devine luminoasă. – Din fr. luciférine. DOOM
luciferínă s. f., g.-d. art. luciferínei
luciferinelor
LUCIFERÍNĂ s. f. Substanță proteică secretată de diferite animale (licurici, pești etc.) care, prin oxidare, devine luminoasă. – Din fr. luciférine. DOOM
luciferínă s. f., g.-d. art. luciferínei
luciferism
LUCIFERÍSM s.n. (Liv.) Caracter luciferic. [< lucifer(ic) + -ism].
luciferismul
LUCIFERÍSM s.n. (Liv.) Caracter luciferic. [< lucifer(ic) + -ism].
luciferismului
LUCIFERÍSM s.n. (Liv.) Caracter luciferic. [< lucifer(ic) + -ism].
lucifob
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifoba
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobe
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobei
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobele
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobelor
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobi
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobii
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobilor
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobul
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucifobului
LUCIFÓB, -Ă, lucifobi, -e, adj. (Despre animale) Care se ferește de lumină. – Din fr. luciphobe. DOOM
lucifób adj. m., pl. lucifóbi; f. lucifóbă, pl. lucifóbe
lucii
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucii
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciii
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciile
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciilor
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
lucim
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucina
Lucina, în mitologia romană, zeiță care ocrotea nașterile și pe noii născuți. Grecii o numeau Ilithyia (v. și Ilithyia).
lucind
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucină
lucínă (lucíne), s. f. – Izlaz, imaș, pășune. Rut., ceh. lučina (Berneker 739; Drăganu, RF, II, 77. În Bucov. Der. din bg. luč (Conev 41) pare mai puțin probabilă.
lucioasa
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioase
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioasei
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioasele
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioaselor
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
luciolă
LUCIÓLĂ, luciole, s. f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din it. lucciola, fr. luciole. DOOM
luciólă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. luciólei; pl. lucióle
lucior
LUCIÓR, -OÁRĂ, luciori, -oare, adj. (Popular) Diminutiv al lui luciu2. Dar de unde ești, dragul lelii? – îl întrebă lelea Irina – De-aci a noua țeară ! răspunse junele, de preste apa lucioară. RETEGANUL, P. IV 65. Luciu, lucior, îi pun coadă de fuior (Acul). GOROVEI, C. 4. – Pronunțat: -ci-or.
lucios
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
luciosul
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
luciosului
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioși
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioșii
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucioșilor
LUCIÓS, -OÁSĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care lucește; strălucitor, sclipitor, lucitor, luciu. 2. (Despre surse de lumină) Care răspândește lumină; care strălucește, lucitor. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare; lucitor. – Luciu + suf. -os. DOOM
luciós adj. m., pl. lucióși; f. lucioásă, pl. lucioáse
lucire
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucire
LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci. DOOM
lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
lucirea
LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci. DOOM
lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
luciri
LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci. DOOM
lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
lucirii
LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci. DOOM
lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
lucirile
LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci. DOOM
lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
lucirilor
LUCÍRE, luciri, s. f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci. DOOM
lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
luciră
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucirăm
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucirăți
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucise
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucisem
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luciseră
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luciserăm
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luciserăți
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luciseși
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luciseți
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucit
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucitoare
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitoarea
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitoarei
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitoarele
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitoarelor
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitor
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitori
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitorii
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitorilor
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitorul
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
lucitorului
LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor. DOOM
lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre
luciu
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciu
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri
luciul
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciul
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri
luciului
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
luciului
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri
luciuri
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri
luciurile
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri
luciurilor
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv). DOOM
lúciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri
lucizi
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucizii
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
lucizilor
LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clară, pătrunzătoare, care este conștient de realitate, care înțelege și exprimă clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinătatea facultăților mintale, conștient; rațional; treaz. – Din fr. lucide. DOOM
lucíd adj. m., pl. lucízi; f. lucídă, pl. lucíde
luciș
LUCÍȘ s. n. (Rar, popular) Suprafață lucie. Pe lucișul Dunării. TEODORESCU, P. P. 558.
luciși
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
luciți
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere). DOOM
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucoare
LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris. DOOM
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucoarea
LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris. DOOM
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucori
LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris. DOOM
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucorii
LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris. DOOM
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucorile
LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris. DOOM
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucorilor
LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris. DOOM
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucra
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrai
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucram
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrare
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrare
LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. DOOM
lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri
lucrarea
LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. DOOM
lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri
lucrară
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrarăm
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrarăți
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrase
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrasem
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucraseră
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucraserăm
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucraserăți
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucraseși
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucraseți
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrat
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrat
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucrata
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucrate
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucratei
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucratele
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucratelor
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucrativ
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativa
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrative
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativei
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativele
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativelor
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativi
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativii
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativilor
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativul
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucrativului
LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. DOOM
lucratív (lu-cra-) adj. m., pl. lucratívi; f. lucratívă, pl. lucratíve
lucratul
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucratului
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucrau
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrași
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrați
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrați
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucrații
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucraților
LUCRÁT s. n. Faptul de a lucra. – V. lucra. DOOM
lucrát (lu-crat) s. n.
lucrează
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrez
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucreze
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrezi
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucru
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). DOOM
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucrul
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). DOOM
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucrului
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). DOOM
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucruri
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). DOOM
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucrurile
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). DOOM
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucrurilor
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă.Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv). DOOM
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucrușoare
LUCRUȘÓR, lucrușoare, s. n. Diminutiv al lui lucru. – Lucru + suf. -ușor. DOOM
lucrușór (lu-cru-) s. n., pl. lucrușoáre
lucrușoarele
LUCRUȘÓR, lucrușoare, s. n. Diminutiv al lui lucru. – Lucru + suf. -ușor. DOOM
lucrușór (lu-cru-) s. n., pl. lucrușoáre
lucrușoarelor
LUCRUȘÓR, lucrușoare, s. n. Diminutiv al lui lucru. – Lucru + suf. -ușor. DOOM
lucrușór (lu-cru-) s. n., pl. lucrușoáre
lucrușor
LUCRUȘÓR, lucrușoare, s. n. Diminutiv al lui lucru. – Lucru + suf. -ușor. DOOM
lucrușór (lu-cru-) s. n., pl. lucrușoáre
lucrușorul
LUCRUȘÓR, lucrușoare, s. n. Diminutiv al lui lucru. – Lucru + suf. -ușor. DOOM
lucrușór (lu-cru-) s. n., pl. lucrușoáre
lucrușorului
LUCRUȘÓR, lucrușoare, s. n. Diminutiv al lui lucru. – Lucru + suf. -ușor. DOOM
lucrușór (lu-cru-) s. n., pl. lucrușoáre
lucrând
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrînd
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare. DOOM
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lucrări
LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. DOOM
lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri
lucrării
LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. DOOM
lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri
lucrările
LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. DOOM
lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri
lucrărilor
LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (Înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. DOOM
lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri
lucrătoare
LUCRĂTOÁRE s. f. (Transilv., Ban.) Atelier. Se vedea în lucrătoare, muncind cît șapte. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 32.
lucrătoare
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoare
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarea
LUCRĂTOÁRE s. f. (Transilv., Ban.) Atelier. Se vedea în lucrătoare, muncind cît șapte. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 32.
lucrătoarea
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarea
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarei
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarei
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarele
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarele
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarelor
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătoarelor
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrător
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrător
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrători
LUCRĂTOÁRE s. f. (Transilv., Ban.) Atelier. Se vedea în lucrătoare, muncind cît șapte. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 32.
lucrători
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrători
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorii
LUCRĂTOÁRE s. f. (Transilv., Ban.) Atelier. Se vedea în lucrătoare, muncind cît șapte. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 32.
lucrătorii
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorii
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorile
LUCRĂTOÁRE s. f. (Transilv., Ban.) Atelier. Se vedea în lucrătoare, muncind cît șapte. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 32.
lucrătorilor
LUCRĂTOÁRE s. f. (Transilv., Ban.) Atelier. Se vedea în lucrătoare, muncind cît șapte. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 32.
lucrătorilor
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorilor
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorul
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorul
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorului
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătorului
LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucrători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care lucrează, care muncește. 2. (Despre zile) în care se lucrează, de lucru. 3. (înv.; despre plantațiile de vie) Care dă rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S. m. și f. Persoană care muncește (într-un anumit domeniu); p. gener. orice om care muncește. – Lucra + suf. -ător. DOOM
lucrătór (lu-cră-) adj. m., s. m., pl. lucrătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. lucrătoáre
lucrătura
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură. DOOM
lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
lucrături
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură. DOOM
lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
lucrăturii
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură. DOOM
lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
lucrăturile
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură. DOOM
lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
lucrăturilor
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură. DOOM
lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
luctuoasa
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoase
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoasei
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoasele
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoaselor
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuos
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuosul
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuosului
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoși
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoșii
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
luctuoșilor
LUCTUÓS, -OÁSĂ, luctuoși, -oase, adj. (Rar) Lugubru, trist. ◊ (Med.) Respirație luctuoasă = respirație în care expirația este însoțită de gemete. [Pr.: -tu-os] – Din lat. luctuosus, fr. luctueux. DOOM
luctuós (rar) (-tu-os) adj. m., pl. luctuóși; f. luctuoásă, pl. luctuoáse
lucula
LUCÚLĂ s.f. (Met.) Granulație strălucitoare, ovală pe suprafața fotosferei, formată din nori. [Cf. lat.sav. lucula < lux, luculentus].
lucule
LUCÚLĂ s.f. (Met.) Granulație strălucitoare, ovală pe suprafața fotosferei, formată din nori. [Cf. lat.sav. lucula < lux, luculentus].
luculei
LUCÚLĂ s.f. (Met.) Granulație strălucitoare, ovală pe suprafața fotosferei, formată din nori. [Cf. lat.sav. lucula < lux, luculentus].
luculele
LUCÚLĂ s.f. (Met.) Granulație strălucitoare, ovală pe suprafața fotosferei, formată din nori. [Cf. lat.sav. lucula < lux, luculentus].
luculelor
LUCÚLĂ s.f. (Met.) Granulație strălucitoare, ovală pe suprafața fotosferei, formată din nori. [Cf. lat.sav. lucula < lux, luculentus].
lucumon
LUCUMÓN s.m. Șef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].
lucumoni
LUCUMÓN s.m. Șef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].
lucumonii
LUCUMÓN s.m. Șef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].
lucumonilor
LUCUMÓN s.m. Șef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].
lucumonul
LUCUMÓN s.m. Șef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].
lucumonului
LUCUMÓN s.m. Șef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].
lucși
LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux. DOOM
lux2 (eleganță) s. n.
lucșii
LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux. DOOM
lux2 (eleganță) s. n.
lucșilor
LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux. DOOM
lux2 (eleganță) s. n.
lud
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
luda
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
ludaie
ludáie (ludắi), s. f. – (Banat, Trans.) Dovleac, bostan. Sb. ludaja (Candrea).
luddism
LUDDÍSM s. n. Mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a sec. XVIII și din prima jumătate a sec. XIX, care s-a manifestat prin distrugerea mașinilor considerate cauza șomajului. – Din fr. luddisme. DOOM
luddísm s. m.
luddismul
LUDDÍSM s. n. Mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a sec. XVIII și din prima jumătate a sec. XIX, care s-a manifestat prin distrugerea mașinilor considerate cauza șomajului. – Din fr. luddisme. DOOM
luddísm s. m.
luddismului
LUDDÍSM s. n. Mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a sec. XVIII și din prima jumătate a sec. XIX, care s-a manifestat prin distrugerea mașinilor considerate cauza șomajului. – Din fr. luddisme. DOOM
luddísm s. m.
luddit
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddit
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddita
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddita
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddite
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddite
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditei
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditei
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditele
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditele
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditelor
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditelor
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditul
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditul
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditului
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
ludditului
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddiți
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddiți
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddiții
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddiții
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddiților
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
luddiților
LUDDÍT, -Ă, luddiți, -te, s. m. și f., adj. (Adept) al luddismului. – Din fr. luddite.
lude
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
lude
LÚDE s. m., s. n. v. liude. DOOM
lúde2 (unitate fiscală) v. liúde2
ludei
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
ludele
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
ludelor
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
ludian
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludiana
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludianul
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludianului
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludic
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludica
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludice
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicei
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicele
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicelor
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludici
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicii
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicilor
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicul
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludicului
LÚDIC, -Ă, ludici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la joc. – Din fr. ludique. DOOM
*lúdic adj. m., pl. lúdici; f. lúdică, pl. lúdice
ludiene
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludienei
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludienele
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludienelor
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludieni
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludienii
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludienilor
LUDIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / cf. Lude – orășel în Franța]. DOOM
ludián2 (-di-an) s. n.
ludlow
LÚDLOW s. n. (Tipogr.) Mașină de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul, dar fără claviatură și magazie de matrițe, folosită pentru culegerea de titluri, lucrări de ornament etc. – Din engl. Ludlow. DOOM
lúdlow (germ.) (lu-dlow) s. n., art. lúdlowul
ludlowul
LÚDLOW s. n. (Tipogr.) Mașină de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul, dar fără claviatură și magazie de matrițe, folosită pentru culegerea de titluri, lucrări de ornament etc. – Din engl. Ludlow. DOOM
lúdlow (germ.) (lu-dlow) s. n., art. lúdlowul
ludlowului
LÚDLOW s. n. (Tipogr.) Mașină de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul, dar fără claviatură și magazie de matrițe, folosită pentru culegerea de titluri, lucrări de ornament etc. – Din engl. Ludlow. DOOM
lúdlow (germ.) (lu-dlow) s. n., art. lúdlowul
ludlowuri
LÚDLOW s. n. (Tipogr.) Mașină de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul, dar fără claviatură și magazie de matrițe, folosită pentru culegerea de titluri, lucrări de ornament etc. – Din engl. Ludlow. DOOM
lúdlow (germ.) (lu-dlow) s. n., art. lúdlowul
ludlowurile
LÚDLOW s. n. (Tipogr.) Mașină de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul, dar fără claviatură și magazie de matrițe, folosită pentru culegerea de titluri, lucrări de ornament etc. – Din engl. Ludlow. DOOM
lúdlow (germ.) (lu-dlow) s. n., art. lúdlowul
ludlowurilor
LÚDLOW s. n. (Tipogr.) Mașină de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul, dar fără claviatură și magazie de matrițe, folosită pentru culegerea de titluri, lucrări de ornament etc. – Din engl. Ludlow. DOOM
lúdlow (germ.) (lu-dlow) s. n., art. lúdlowul
ludoteca
LUDOTÉCĂ, ludoteci, s. f. (Rar) Colecție de jucării și de jocuri. – Din fr. ludotheque.
ludoteci
LUDOTÉCĂ, ludoteci, s. f. (Rar) Colecție de jucării și de jocuri. – Din fr. ludotheque.
ludotecii
LUDOTÉCĂ, ludoteci, s. f. (Rar) Colecție de jucării și de jocuri. – Din fr. ludotheque.
ludotecile
LUDOTÉCĂ, ludoteci, s. f. (Rar) Colecție de jucării și de jocuri. – Din fr. ludotheque.
ludotecilor
LUDOTÉCĂ, ludoteci, s. f. (Rar) Colecție de jucării și de jocuri. – Din fr. ludotheque.
ludovic
LÚDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XlII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic. DOOM
lúdovic s. m., pl. lúdovici
ludovici
LÚDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XlII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic. DOOM
lúdovic s. m., pl. lúdovici
ludovicii
LÚDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XlII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic. DOOM
lúdovic s. m., pl. lúdovici
ludovicilor
LÚDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XlII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic. DOOM
lúdovic s. m., pl. lúdovici
ludovicul
LÚDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XlII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic. DOOM
lúdovic s. m., pl. lúdovici
ludovicului
LÚDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XlII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic. DOOM
lúdovic s. m., pl. lúdovici
ludul
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
ludului
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
lues
LÚES s. n. (Med.) Sifilis. – Din germ. Lues. DOOM
lúes s. n.
luesul
LÚES s. n. (Med.) Sifilis. – Din germ. Lues. DOOM
lúes s. n.
luesului
LÚES s. n. (Med.) Sifilis. – Din germ. Lues. DOOM
lúes s. n.
lueta
LUÉTĂ, luete, s. f. (Anat.) Uvulă. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette. DOOM
luétă (lu-e-) s. f., g.-d. art. luétei; pl. luéte
luete
LUÉTĂ, luete, s. f. (Anat.) Uvulă. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette. DOOM
luétă (lu-e-) s. f., g.-d. art. luétei; pl. luéte
luetei
LUÉTĂ, luete, s. f. (Anat.) Uvulă. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette. DOOM
luétă (lu-e-) s. f., g.-d. art. luétei; pl. luéte
luetele
LUÉTĂ, luete, s. f. (Anat.) Uvulă. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette. DOOM
luétă (lu-e-) s. f., g.-d. art. luétei; pl. luéte
luetelor
LUÉTĂ, luete, s. f. (Anat.) Uvulă. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette. DOOM
luétă (lu-e-) s. f., g.-d. art. luétei; pl. luéte
luetic
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetic
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetica
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetica
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetice
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetice
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticei
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticei
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticele
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticele
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticelor
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticelor
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetici
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
luetici
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticii
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticii
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticilor
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticilor
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticul
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticul
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticului
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lueticului
LUÉTIC, -Ă, luetici, -ce, adj., s. m. și f. (Livr.) Sifilitic. [Pr.: lu-e-] – Din germ. luetisch. DOOM
luétic (lu-e-) adj. m., s. m., pl. luétici; adj. f., s. f. luétică, pl. luétice
lufa
LÚFA s.f. Plantă cucurbitacee agățătoare din Africa și Asia, al cărei fruct, de formă alungită, se consumă ca legumă înainte de a se coace. [< fr. luffa].
lufa
LÚFĂ, lufe, s. f. Plantă anuală din familia cucurbitaceelor, originară din India, cu tulpina lungă, cu numeroase flori galbene și cu fructul de formă alungită care, în unele țări (China, Japonia etc.), se consumă ca legumă sau, după uscare, se folosește ca burete de baie și în industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa. DOOM
lúfă s. f., g.-d. art. lúfei; pl. lúfe
lufar
LUFÁR, lufari, s. m. Pește răpitor marin cu corpul alungit și turtit lateral, cu dinți pe ambele maxilare și cu carnea fină și gustoasă (Pomatomus saltatrix). – Et. nec. DOOM
lufár s. m., pl. lufári
lufari
LUFÁR, lufari, s. m. Pește răpitor marin cu corpul alungit și turtit lateral, cu dinți pe ambele maxilare și cu carnea fină și gustoasă (Pomatomus saltatrix). – Et. nec. DOOM
lufár s. m., pl. lufári
lufarii
LUFÁR, lufari, s. m. Pește răpitor marin cu corpul alungit și turtit lateral, cu dinți pe ambele maxilare și cu carnea fină și gustoasă (Pomatomus saltatrix). – Et. nec. DOOM
lufár s. m., pl. lufári
lufarilor
LUFÁR, lufari, s. m. Pește răpitor marin cu corpul alungit și turtit lateral, cu dinți pe ambele maxilare și cu carnea fină și gustoasă (Pomatomus saltatrix). – Et. nec. DOOM
lufár s. m., pl. lufári
lufarul
LUFÁR, lufari, s. m. Pește răpitor marin cu corpul alungit și turtit lateral, cu dinți pe ambele maxilare și cu carnea fină și gustoasă (Pomatomus saltatrix). – Et. nec. DOOM
lufár s. m., pl. lufári
lufarului
LUFÁR, lufari, s. m. Pește răpitor marin cu corpul alungit și turtit lateral, cu dinți pe ambele maxilare și cu carnea fină și gustoasă (Pomatomus saltatrix). – Et. nec. DOOM
lufár s. m., pl. lufári
lufe
LÚFĂ, lufe, s. f. Plantă anuală din familia cucurbitaceelor, originară din India, cu tulpina lungă, cu numeroase flori galbene și cu fructul de formă alungită care, în unele țări (China, Japonia etc.), se consumă ca legumă sau, după uscare, se folosește ca burete de baie și în industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa. DOOM
lúfă s. f., g.-d. art. lúfei; pl. lúfe
lufei
LÚFĂ, lufe, s. f. Plantă anuală din familia cucurbitaceelor, originară din India, cu tulpina lungă, cu numeroase flori galbene și cu fructul de formă alungită care, în unele țări (China, Japonia etc.), se consumă ca legumă sau, după uscare, se folosește ca burete de baie și în industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa. DOOM
lúfă s. f., g.-d. art. lúfei; pl. lúfe
lufele
LÚFĂ, lufe, s. f. Plantă anuală din familia cucurbitaceelor, originară din India, cu tulpina lungă, cu numeroase flori galbene și cu fructul de formă alungită care, în unele țări (China, Japonia etc.), se consumă ca legumă sau, după uscare, se folosește ca burete de baie și în industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa. DOOM
lúfă s. f., g.-d. art. lúfei; pl. lúfe
lufelor
LÚFĂ, lufe, s. f. Plantă anuală din familia cucurbitaceelor, originară din India, cu tulpina lungă, cu numeroase flori galbene și cu fructul de formă alungită care, în unele țări (China, Japonia etc.), se consumă ca legumă sau, după uscare, se folosește ca burete de baie și în industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa. DOOM
lúfă s. f., g.-d. art. lúfei; pl. lúfe
luft
LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft. DOOM
luft s. n., pl. lúfturi
lufta
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftai
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftam
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftangiu
luftangiu, luftangii s. m. (sport) jucător care luftează în mod frecvent.
luftare
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftare
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft.
luftară
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftarăm
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftarăți
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftase
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftasem
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftaseră
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftaserăm
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftaserăți
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftaseși
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftaseți
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftat
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftau
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftași
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftați
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftează
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftez
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
lufteze
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftezi
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftul
LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft. DOOM
luft s. n., pl. lúfturi
luftului
LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft. DOOM
luft s. n., pl. lúfturi
lufturi
LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft. DOOM
luft s. n., pl. lúfturi
lufturile
LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft. DOOM
luft s. n., pl. lúfturi
lufturilor
LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft. DOOM
luft s. n., pl. lúfturi
luftând
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
luftînd
LUFTÁ, luftez, vb. I. Intranz. (Sport) A comite un luft (2). – Din luft. DOOM
luftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lufteáză
lugaci
lugáci (lugáci), s. m. – 1. (Banat) Varietate de spin, Dipsacus, silvestris. – 2. (Bucov.) Pițigoi, Pyrrhula vulgaris. Bg. lugačka, din bg., sb. lug „imaș” (Candrea; Scriban).
lugacii
lugáci (lugáci), s. m. – 1. (Banat) Varietate de spin, Dipsacus, silvestris. – 2. (Bucov.) Pițigoi, Pyrrhula vulgaris. Bg. lugačka, din bg., sb. lug „imaș” (Candrea; Scriban).
lugacilor
lugáci (lugáci), s. m. – 1. (Banat) Varietate de spin, Dipsacus, silvestris. – 2. (Bucov.) Pițigoi, Pyrrhula vulgaris. Bg. lugačka, din bg., sb. lug „imaș” (Candrea; Scriban).
lugaciul
lugáci (lugáci), s. m. – 1. (Banat) Varietate de spin, Dipsacus, silvestris. – 2. (Bucov.) Pițigoi, Pyrrhula vulgaris. Bg. lugačka, din bg., sb. lug „imaș” (Candrea; Scriban).
lugaciului
lugáci (lugáci), s. m. – 1. (Banat) Varietate de spin, Dipsacus, silvestris. – 2. (Bucov.) Pițigoi, Pyrrhula vulgaris. Bg. lugačka, din bg., sb. lug „imaș” (Candrea; Scriban).
luger
LÚJER, lujeri, s. m. (Bot.) Porțiune de tulpină sau de ramură crescută în decursul unui an; (sens curent) tulpină sau porțiune de tulpină subțire. Lujer de dovleac. ▭ Ceea ce spori uimirea lui Ladima și o transformă într-o încîntare... fu un șir lung de flori cu lujer înalt. CAMIL PETRESCU, N. 75. Cu ce am greșit vouă de-mi frîngeți oasele parc-ați călca pe lujeri uscați ? DELAVRANCEA, S. 206. – Pl. și: (s. n.) lujere. – Variantă: lúger (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177) s. m.
lugher
LÚGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger]. DOOM
lúgher s. n., pl. lúghere
lughere
LÚGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger]. DOOM
lúgher s. n., pl. lúghere
lugherele
LÚGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger]. DOOM
lúgher s. n., pl. lúghere
lugherelor
LÚGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger]. DOOM
lúgher s. n., pl. lúghere
lugherul
LÚGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger]. DOOM
lúgher s. n., pl. lúghere
lugherului
LÚGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger]. DOOM
lúgher s. n., pl. lúghere
lugojană
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojean
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojean
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeana
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeanca
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeanco
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeanul
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeanului
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeană
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojence
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojencei
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojencele
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojencelor
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojene
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojenei
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojenele
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojenelor
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojeni
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojenii
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugojenilor
LUGOJEÁNCĂ, lugojence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Lugoj. – Lugojean + suf. -că. DOOM
lugojeáncă s. f., g.-d. art. lugojéncei; pl. lugojénce
lugol
LUGÓL s. n. (În sintagma) Soluție lugol = soluție apoasă care conține iod și iodură de potasiu, utilizată în tratamentul hipertiroidismului. – Din fr. lugol. DOOM
lugól s. n.
lugolul
LUGÓL s. n. (În sintagma) Soluție lugol = soluție apoasă care conține iod și iodură de potasiu, utilizată în tratamentul hipertiroidismului. – Din fr. lugol. DOOM
lugól s. n.
lugolului
LUGÓL s. n. (În sintagma) Soluție lugol = soluție apoasă care conține iod și iodură de potasiu, utilizată în tratamentul hipertiroidismului. – Din fr. lugol. DOOM
lugól s. n.
lugubra
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubre
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrei
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrele
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrelor
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubri
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrii
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrilor
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubru
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrul
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lugubrului
LUGÚBRU, -Ă, lugubri, -e, adj. Care exprimă sau produce groază; care amintește de moarte; înfiorător, macabru, sumbru, sinistru. – Din fr. lugubre, lat. lugubris. DOOM
lugúbru (-gu-bru) adj. m., pl. lugúbri; f. lugúbră, pl. lugúbre
lujer
LÚJER, lujeri, s. m. (Bot.) Porțiune de tulpină sau de ramură crescută în decursul unui an; (sens curent) tulpină sau porțiune de tulpină subțire. Lujer de dovleac. ▭ Ceea ce spori uimirea lui Ladima și o transformă într-o încîntare... fu un șir lung de flori cu lujer înalt. CAMIL PETRESCU, N. 75. Cu ce am greșit vouă de-mi frîngeți oasele parc-ați călca pe lujeri uscați ? DELAVRANCEA, S. 206. – Pl. și: (s. n.) lujere. – Variantă: lúger (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177) s. m. DOOM
lújer s. m., pl. lújeri
lujer
LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.
lujeri
LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.
lujerii
LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.
lujerilor
LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.
lujerul
LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.
lujerului
LÚJER, lujeri, s. m. Tulpină sau porțiune de tulpină subțire (la plantele erbacee); ramură tânără (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.
lulea
LIULEÁ s. f. v. lulea. DOOM
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele
luleaua
LIULEÁ s. f. v. lulea. DOOM
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele
lulele
LIULEÁ s. f. v. lulea. DOOM
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele
lulelei
LIULEÁ s. f. v. lulea. DOOM
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele
lulelele
LIULEÁ s. f. v. lulea. DOOM
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele
lulelelor
LIULEÁ s. f. v. lulea. DOOM
luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele
lulelușa
LULELÚȘĂ, lulelușe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lulea. Lulelușa c-o scotea, Tutun în ea că punea. PĂSCULESCU, L. P. 262. DOOM
lulelúșă (pop.) s. f., art. lulelúșa, g.-d. art. lulelúșei; pl. lulelúșe
lulelușe
LULELÚȘĂ, lulelușe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lulea. Lulelușa c-o scotea, Tutun în ea că punea. PĂSCULESCU, L. P. 262. DOOM
lulelúșă (pop.) s. f., art. lulelúșa, g.-d. art. lulelúșei; pl. lulelúșe
lulelușei
LULELÚȘĂ, lulelușe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lulea. Lulelușa c-o scotea, Tutun în ea că punea. PĂSCULESCU, L. P. 262. DOOM
lulelúșă (pop.) s. f., art. lulelúșa, g.-d. art. lulelúșei; pl. lulelúșe
lulelușele
LULELÚȘĂ, lulelușe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lulea. Lulelușa c-o scotea, Tutun în ea că punea. PĂSCULESCU, L. P. 262. DOOM
lulelúșă (pop.) s. f., art. lulelúșa, g.-d. art. lulelúșei; pl. lulelúșe
lulelușelor
LULELÚȘĂ, lulelușe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lulea. Lulelușa c-o scotea, Tutun în ea că punea. PĂSCULESCU, L. P. 262. DOOM
lulelúșă (pop.) s. f., art. lulelúșa, g.-d. art. lulelúșei; pl. lulelúșe
lumașel
LUMAȘÉL s. n. Rocă sedimentară calcaroasă, slab cimentată, alcătuită din fragmente de cochilii sau din schelete de organisme. – Din fr. lumachelle. DOOM
lumașél s. n.
lumașelul
LUMAȘÉL s. n. Rocă sedimentară calcaroasă, slab cimentată, alcătuită din fragmente de cochilii sau din schelete de organisme. – Din fr. lumachelle. DOOM
lumașél s. n.
lumașelului
LUMAȘÉL s. n. Rocă sedimentară calcaroasă, slab cimentată, alcătuită din fragmente de cochilii sau din schelete de organisme. – Din fr. lumachelle. DOOM
lumașél s. n.
lumbago
LUMBÁGO s. n. Boală care se manifestă prin dureri localizate la mușchii din regiunea lombară, din cauza unui efort fizic ori expunerii la frig, sau unei leziuni de disc; p. gener. orice durere resimțită în regiunea lombară. – Din fr., lat. lumbago. DOOM
lumbágo s. n., art. lumbágoul
lumbagoul
LUMBÁGO s. n. Boală care se manifestă prin dureri localizate la mușchii din regiunea lombară, din cauza unui efort fizic ori expunerii la frig, sau unei leziuni de disc; p. gener. orice durere resimțită în regiunea lombară. – Din fr., lat. lumbago. DOOM
lumbágo s. n., art. lumbágoul
lumbagoului
LUMBÁGO s. n. Boală care se manifestă prin dureri localizate la mușchii din regiunea lombară, din cauza unui efort fizic ori expunerii la frig, sau unei leziuni de disc; p. gener. orice durere resimțită în regiunea lombară. – Din fr., lat. lumbago. DOOM
lumbágo s. n., art. lumbágoul
lumbalgie
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie. DOOM
!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile
lumbartrie
LUMBARTRÍE s.f. v. lombartrie.
lumbartroză
LUMBARTRÓZĂ s.f. v. lombartroză.
lumbricoides
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.
lumbus
LÚMBUS s.n. (Anat.) Porțiune dorsală a trunchiului cuprinsă între torace și pelvis; lombe. [< lat. lumbus – șale].
lumbusul
LÚMBUS s.n. (Anat.) Porțiune dorsală a trunchiului cuprinsă între torace și pelvis; lombe. [< lat. lumbus – șale].
lumbusului
LÚMBUS s.n. (Anat.) Porțiune dorsală a trunchiului cuprinsă între torace și pelvis; lombe. [< lat. lumbus – șale].
lumbusuri
LÚMBUS s.n. (Anat.) Porțiune dorsală a trunchiului cuprinsă între torace și pelvis; lombe. [< lat. lumbus – șale].
lumbusurile
LÚMBUS s.n. (Anat.) Porțiune dorsală a trunchiului cuprinsă între torace și pelvis; lombe. [< lat. lumbus – șale].
lumbusurilor
LÚMBUS s.n. (Anat.) Porțiune dorsală a trunchiului cuprinsă între torace și pelvis; lombe. [< lat. lumbus – șale].
lume
LÚME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen. DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
lumea
LÚME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen. DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
lumeasca
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumeața
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumen
LÚMEN, (1) lumeni, s. m. (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Canal al unui organ anatomic cavitar (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen. DOOM
lúmen2 (canal al unui organ) s. n., pl. lúmene
lumen
LÚMEN, (1) lumeni, s. m., (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen.
lumene
LÚMEN, (1) lumeni, s. m. (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Canal al unui organ anatomic cavitar (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen. DOOM
lúmen2 (canal al unui organ) s. n., pl. lúmene
lumenele
LÚMEN, (1) lumeni, s. m. (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Canal al unui organ anatomic cavitar (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen. DOOM
lúmen2 (canal al unui organ) s. n., pl. lúmene
lumenelor
LÚMEN, (1) lumeni, s. m. (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Canal al unui organ anatomic cavitar (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen. DOOM
lúmen2 (canal al unui organ) s. n., pl. lúmene
lumeni
LÚMEN, (1) lumeni, s. m., (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen.
lumenii
LÚMEN, (1) lumeni, s. m., (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen.
lumenilor
LÚMEN, (1) lumeni, s. m., (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen.
lumenmetre
LUMENMÉTRU, lumenmetre, s. n. Instrument folosit în determinarea fluxului luminos. – Din fr. lumenmètre. DOOM
lumenmétru (-me-tru) s. n., art. lumenmétrul; pl. lumenmétre
lumenmetrele
LUMENMÉTRU, lumenmetre, s. n. Instrument folosit în determinarea fluxului luminos. – Din fr. lumenmètre. DOOM
lumenmétru (-me-tru) s. n., art. lumenmétrul; pl. lumenmétre
lumenmetrelor
LUMENMÉTRU, lumenmetre, s. n. Instrument folosit în determinarea fluxului luminos. – Din fr. lumenmètre. DOOM
lumenmétru (-me-tru) s. n., art. lumenmétrul; pl. lumenmétre
lumenmetru
LUMENMÉTRU, lumenmetre, s. n. Instrument folosit în determinarea fluxului luminos. – Din fr. lumenmètre. DOOM
lumenmétru (-me-tru) s. n., art. lumenmétrul; pl. lumenmétre
lumenmetrul
LUMENMÉTRU, lumenmetre, s. n. Instrument folosit în determinarea fluxului luminos. – Din fr. lumenmètre. DOOM
lumenmétru (-me-tru) s. n., art. lumenmétrul; pl. lumenmétre
lumenmetrului
LUMENMÉTRU, lumenmetre, s. n. Instrument folosit în determinarea fluxului luminos. – Din fr. lumenmètre. DOOM
lumenmétru (-me-tru) s. n., art. lumenmétrul; pl. lumenmétre
lumenul
LÚMEN, (1) lumeni, s. m. (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Canal al unui organ anatomic cavitar (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen. DOOM
lúmen2 (canal al unui organ) s. n., pl. lúmene
lumenul
LÚMEN, (1) lumeni, s. m., (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen.
lumenului
LÚMEN, (1) lumeni, s. m. (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Canal al unui organ anatomic cavitar (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen. DOOM
lúmen2 (canal al unui organ) s. n., pl. lúmene
lumenului
LÚMEN, (1) lumeni, s. m., (2) lumene, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a fluxului luminos. 2. S. n. Spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin) sau al unor fibre textile. – Din fr. lumen.
lumesc
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumescul
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumescului
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumești
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumeștii
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumeștile
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumeștilor
LUMÉSC, -EÁSCĂ, lumești, adj. Care aparține lumii, privitor la lume, din lume. ♦ Pământesc, trupesc. ◊ Boli lumești = boli venerice. ♦ Laic; vesel, glumeț; de petrecere. – Lume + suf. -esc. DOOM
lumésc adj. m., f. lumeáscă; pl. m. și f. luméști
lumeț
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumețe
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumeței
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumețele
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumețelor
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumeți
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumeții
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumeților
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumețul
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumețului
LUMÉȚ, -EÁȚĂ, lumeți, -e, adj. (Pop.) Căruia îi place viața, societatea; iubitor de lume, de petreceri; vesel. – Lume + suf. -eț. DOOM
luméț (pop.) adj. m., pl. luméți; f. lumeáță, pl. luméțe
lumi
LÚME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen. DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
lumii
LÚME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen. DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
lumile
LÚME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen. DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
lumilor
LÚME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen. DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
lumina
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
lumina
LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis). DOOM
lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
luminai
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminaj
LUMINÁJ s.n. Iluminare (2) [în DN]. [Cf. lat. luminare].
luminaje
LUMINÁJ s.n. Iluminare (2) [în DN]. [Cf. lat. luminare].
luminajele
LUMINÁJ s.n. Iluminare (2) [în DN]. [Cf. lat. luminare].
luminajelor
LUMINÁJ s.n. Iluminare (2) [în DN]. [Cf. lat. luminare].
luminajul
LUMINÁJ s.n. Iluminare (2) [în DN]. [Cf. lat. luminare].
luminajului
LUMINÁJ s.n. Iluminare (2) [în DN]. [Cf. lat. luminare].
luminal
LUMINÁL s. n. Medicament care se prezintă sub formă de pulbere albă, cristalină, inodoră, cu gust amar, foarte puțin solubilă în apă, cu acțiune hipnotică, folosit mai ales în epilepsie; fenobarbital, acid barbituric. – Din germ. Luminal, fr. luminal. DOOM
luminál s. n.
luminalul
LUMINÁL s. n. Medicament care se prezintă sub formă de pulbere albă, cristalină, inodoră, cu gust amar, foarte puțin solubilă în apă, cu acțiune hipnotică, folosit mai ales în epilepsie; fenobarbital, acid barbituric. – Din germ. Luminal, fr. luminal. DOOM
luminál s. n.
luminalului
LUMINÁL s. n. Medicament care se prezintă sub formă de pulbere albă, cristalină, inodoră, cu gust amar, foarte puțin solubilă în apă, cu acțiune hipnotică, folosit mai ales în epilepsie; fenobarbital, acid barbituric. – Din germ. Luminal, fr. luminal. DOOM
luminál s. n.
luminam
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminanța
LUMINÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Strălucire. – Din fr. luminance. DOOM
luminánță s. f., g.-d. art. luminánței
luminanțe
LUMINÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Strălucire. – Din fr. luminance. DOOM
luminánță s. f., g.-d. art. luminánței
luminanței
LUMINÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Strălucire. – Din fr. luminance. DOOM
luminánță s. f., g.-d. art. luminánței
luminanțmetre
LUMINANȚMÉTRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru. DOOM
luminanțmétru (-nanț-me-tru) s. n., art. luminanțmétrul; pl. luminanțmétre
luminanțmetrele
LUMINANȚMÉTRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru. DOOM
luminanțmétru (-nanț-me-tru) s. n., art. luminanțmétrul; pl. luminanțmétre
luminanțmetrelor
LUMINANȚMÉTRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru. DOOM
luminanțmétru (-nanț-me-tru) s. n., art. luminanțmétrul; pl. luminanțmétre
luminanțmetru
LUMINANȚMÉTRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru. DOOM
luminanțmétru (-nanț-me-tru) s. n., art. luminanțmétrul; pl. luminanțmétre
luminanțmetrul
LUMINANȚMÉTRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru. DOOM
luminanțmétru (-nanț-me-tru) s. n., art. luminanțmétrul; pl. luminanțmétre
luminanțmetrului
LUMINANȚMÉTRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru. DOOM
luminanțmétru (-nanț-me-tru) s. n., art. luminanțmétrul; pl. luminanțmétre
luminar
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
luminare
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminare
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
luminare
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. DOOM
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminarea
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. DOOM
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminarele
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
luminarelor
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
luminarul
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
luminarului
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
luminară
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminarăm
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminarăți
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminase
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminasem
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminaseră
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminaserăm
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminaserăți
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminaseși
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminaseți
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminat
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminat
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminat
LUMINÁT1 s. n. Faptul de a lumina. – V. lumina. DOOM
luminát s. n.
luminata
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminate
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminatei
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminatele
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminatelor
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminatoare
LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator. DOOM
!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre
luminatoarele
LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator. DOOM
!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre
luminatoarelor
LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator. DOOM
!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre
luminator
LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator. DOOM
!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre
luminatorul
LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator. DOOM
!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre
luminatorului
LUMINĂTÓR1 s. n. v. luminator. DOOM
!luminatór (panou transparent) s. n., pl. luminatoáre
luminatul
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminatului
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminau
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminași
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminați
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminați
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminația
LUMINÁȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. – Din rus. [il]liuminațiia. DOOM
lumináție (-ți-e) s. f., art. lumináția (-ți-a), g.-d. art. lumináției; pl. lumináții, art. lumináțiile (-ți-i)
luminație
LUMINÁȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. – Din rus. [il]liuminațiia. DOOM
lumináție (-ți-e) s. f., art. lumináția (-ți-a), g.-d. art. lumináției; pl. lumináții, art. lumináțiile (-ți-i)
luminației
LUMINÁȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. – Din rus. [il]liuminațiia. DOOM
lumináție (-ți-e) s. f., art. lumináția (-ți-a), g.-d. art. lumináției; pl. lumináții, art. lumináțiile (-ți-i)
luminații
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminații
LUMINÁȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. – Din rus. [il]liuminațiia. DOOM
lumináție (-ți-e) s. f., art. lumináția (-ți-a), g.-d. art. lumináției; pl. lumináții, art. lumináțiile (-ți-i)
luminațiile
LUMINÁȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. – Din rus. [il]liuminațiia. DOOM
lumináție (-ți-e) s. f., art. lumináția (-ți-a), g.-d. art. lumináției; pl. lumináții, art. lumináțiile (-ți-i)
luminațiilor
LUMINÁȚIE, luminații, s. f. (Rar) Iluminație. – Din rus. [il]liuminațiia. DOOM
lumináție (-ți-e) s. f., art. lumináția (-ți-a), g.-d. art. lumináției; pl. lumináții, art. lumináțiile (-ți-i)
luminaților
LUMINÁT2, -Ă, luminați, -te, adj. 1. Care primește lumină, pe care cade lumina; plin de lumină; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multă) știință de carte; care înțelege, discerne, care judecă limpede; plin de înțelepciune; instruit, cultivat, învățat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Om luminat. ♦ Lămurit, edificat. 3. (Rar) Care răspândește, emite lumină; luminos, strălucitor. ♦ Fig. (Despre față, ochi etc.) Care exprimă, radiază mulțumire, bucurie. 4. (Înv.; ca termen de reverență, adesea pe lângă cuvinte reprezentând un titlu, o calitate) Înălțat, mărit, slăvit. – V. lumina.
luminează
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminescent
LUMINESCÉNT, -Ă, luminescenți, -te, adj. Care prezintă luminescență. [Var.: luminiscent, -ă adj.] – Din fr. luminescent. DOOM
luminescént / luminiscént adj. m., pl. luminescénți / luminiscénți; f. luminescéntă / luminiscéntă, pl. luminescénte / luminiscénte
luminescență
LUMINESCÉNȚĂ, luminescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite radiații luminoase provenite dintr-o energie netermică; emisiune de raze luminoase reci. [Var.: luminiscénță s. f.] – Din fr. luminescence. DOOM
luminescénță / luminiscénță s. f., g.-d. art. luminescénței / luminiscénței; pl. luminescénțe / luminiscénțe
luminez
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
lumineze
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminezi
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
lumini
LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis). DOOM
lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
luminii
LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis). DOOM
lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
luminile
LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis). DOOM
lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
luminilor
LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis). DOOM
lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
luminism
LUMINÍSM1 s. n. Varietate de clarobscur contrastant, în artele plastice. – Din fr. luminisme. DOOM
luminísm (clarobscur, iluminism) s. n.
luminismul
LUMINÍSM1 s. n. Varietate de clarobscur contrastant, în artele plastice. – Din fr. luminisme. DOOM
luminísm (clarobscur, iluminism) s. n.
luminismului
LUMINÍSM1 s. n. Varietate de clarobscur contrastant, în artele plastice. – Din fr. luminisme. DOOM
luminísm (clarobscur, iluminism) s. n.
luminist
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luminista
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luministe
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luministei
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luministele
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luministelor
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luministul
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luministului
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luminiș
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș. DOOM
luminíș s. n., pl. luminíșuri
luminiști
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luminiștii
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luminiștilor
LUMINÍST2, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Adept al luminismului2; iluminist. – Lumină + suf. -ist (după iluminist). DOOM
luminístă (pictoriță, iluministă) s. f., g.-d. art. luminístei; pl. luminíste
luminișul
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș. DOOM
luminíș s. n., pl. luminíșuri
luminișului
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș. DOOM
luminíș s. n., pl. luminíșuri
luminișuri
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș. DOOM
luminíș s. n., pl. luminíșuri
luminișurile
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș. DOOM
luminíș s. n., pl. luminíșuri
luminișurilor
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș. DOOM
luminíș s. n., pl. luminíșuri
luminița
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță. DOOM
luminíță s. f., g.-d. art. luminíței; pl. luminíțe
luminițe
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță. DOOM
luminíță s. f., g.-d. art. luminíței; pl. luminíțe
luminiței
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță. DOOM
luminíță s. f., g.-d. art. luminíței; pl. luminíțe
luminițele
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță. DOOM
luminíță s. f., g.-d. art. luminíței; pl. luminíțe
luminițelor
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță. DOOM
luminíță s. f., g.-d. art. luminíței; pl. luminíțe
luminoasa
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoase
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoasei
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoasele
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoaselor
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminobloc
LUMINOBLÓC, luminoblocuri, s. n. Instalație cu generator propriu pentru iluminatul de siguranță în cazul în care se întrerupe curentul de la rețeaua electrică. – Lumină + bloc.
luminoblocul
LUMINOBLÓC, luminoblocuri, s. n. Instalație cu generator propriu pentru iluminatul de siguranță în cazul în care se întrerupe curentul de la rețeaua electrică. – Lumină + bloc.
luminoblocului
LUMINOBLÓC, luminoblocuri, s. n. Instalație cu generator propriu pentru iluminatul de siguranță în cazul în care se întrerupe curentul de la rețeaua electrică. – Lumină + bloc.
luminoblocuri
LUMINOBLÓC, luminoblocuri, s. n. Instalație cu generator propriu pentru iluminatul de siguranță în cazul în care se întrerupe curentul de la rețeaua electrică. – Lumină + bloc.
luminoblocurile
LUMINOBLÓC, luminoblocuri, s. n. Instalație cu generator propriu pentru iluminatul de siguranță în cazul în care se întrerupe curentul de la rețeaua electrică. – Lumină + bloc.
luminoblocurilor
LUMINOBLÓC, luminoblocuri, s. n. Instalație cu generator propriu pentru iluminatul de siguranță în cazul în care se întrerupe curentul de la rețeaua electrică. – Lumină + bloc.
luminofor
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminofor
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminofora
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminofore
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforei
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforele
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforelor
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminofori
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforii
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforilor
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforul
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminoforului
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore. DOOM
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
luminos
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoschema
LUMINOSCHÉMĂ, luminoscheme, s. f. Tablou schematic luminos prevăzut cu becuri colorate convențional, care indică, prin semnalizare luminoasă, funcționarea corectă sau defectuoasă a acesteia. – Lumină + schemă. DOOM
!luminoschémă (-nos-che-/-no-sche-) s. f., g.-d. art. luminoschémei; pl. luminoschéme
luminoscheme
LUMINOSCHÉMĂ, luminoscheme, s. f. Tablou schematic luminos prevăzut cu becuri colorate convențional, care indică, prin semnalizare luminoasă, funcționarea corectă sau defectuoasă a acesteia. – Lumină + schemă. DOOM
!luminoschémă (-nos-che-/-no-sche-) s. f., g.-d. art. luminoschémei; pl. luminoschéme
luminoschemei
LUMINOSCHÉMĂ, luminoscheme, s. f. Tablou schematic luminos prevăzut cu becuri colorate convențional, care indică, prin semnalizare luminoasă, funcționarea corectă sau defectuoasă a acesteia. – Lumină + schemă. DOOM
!luminoschémă (-nos-che-/-no-sche-) s. f., g.-d. art. luminoschémei; pl. luminoschéme
luminoschemele
LUMINOSCHÉMĂ, luminoscheme, s. f. Tablou schematic luminos prevăzut cu becuri colorate convențional, care indică, prin semnalizare luminoasă, funcționarea corectă sau defectuoasă a acesteia. – Lumină + schemă. DOOM
!luminoschémă (-nos-che-/-no-sche-) s. f., g.-d. art. luminoschémei; pl. luminoschéme
luminoschemelor
LUMINOSCHÉMĂ, luminoscheme, s. f. Tablou schematic luminos prevăzut cu becuri colorate convențional, care indică, prin semnalizare luminoasă, funcționarea corectă sau defectuoasă a acesteia. – Lumină + schemă. DOOM
!luminoschémă (-nos-che-/-no-sche-) s. f., g.-d. art. luminoschémei; pl. luminoschéme
luminoscoape
LUMINOSCÓP, luminoscoape, s. n. (Fiz.) Aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescența corpurilor în întuneric. – Din fr. luminoscope.
luminoscoapele
LUMINOSCÓP, luminoscoape, s. n. (Fiz.) Aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescența corpurilor în întuneric. – Din fr. luminoscope.
luminoscoapelor
LUMINOSCÓP, luminoscoape, s. n. (Fiz.) Aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescența corpurilor în întuneric. – Din fr. luminoscope.
luminoscop
LUMINOSCÓP, luminoscoape, s. n. (Fiz.) Aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescența corpurilor în întuneric. – Din fr. luminoscope.
luminoscopul
LUMINOSCÓP, luminoscoape, s. n. (Fiz.) Aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescența corpurilor în întuneric. – Din fr. luminoscope.
luminoscopului
LUMINOSCÓP, luminoscoape, s. n. (Fiz.) Aparat cu ajutorul căruia se analizează luminescența corpurilor în întuneric. – Din fr. luminoscope.
luminosul
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminosului
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminozitate
LUMINOZITÁTE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisia totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea Soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité. DOOM
luminozitáte s. f., g.-d. art. luminozitắții; pl. luminozitắți
luminozitatea
LUMINOZITÁTE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisia totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea Soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité. DOOM
luminozitáte s. f., g.-d. art. luminozitắții; pl. luminozitắți
luminozități
LUMINOZITÁTE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisia totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea Soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité. DOOM
luminozitáte s. f., g.-d. art. luminozitắții; pl. luminozitắți
luminozității
LUMINOZITÁTE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisia totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea Soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité. DOOM
luminozitáte s. f., g.-d. art. luminozitắții; pl. luminozitắți
luminozitățile
LUMINOZITÁTE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisia totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea Soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité. DOOM
luminozitáte s. f., g.-d. art. luminozitắții; pl. luminozitắți
luminozităților
LUMINOZITÁTE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisia totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea Soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité. DOOM
luminozitáte s. f., g.-d. art. luminozitắții; pl. luminozitắți
luminoși
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoșii
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminoșilor
LUMINÓS, -OÁSĂ, luminoși, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care răspândește lumină; strălucitor. 2. În care pătrunde multă lumină; plin de lumină; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; pătrunzător. II. S. f. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori albe, care crește la marginea pădurilor din regiunile de munte și de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus. DOOM
luminós adj. m., pl. luminóși; f. luminoásă, pl. luminoáse
luminând
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminînd
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. DOOM
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
luminări
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. DOOM
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminării
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. DOOM
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminările
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. DOOM
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminărilor
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina. DOOM
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminătoare
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătoarea
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătoarei
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătoarele
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătoarelor
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminător
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminători
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătorii
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătorilor
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătorul
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminătorului
LUMINĂTÓR2, -OÁRE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. – Lumina + suf. -ător. DOOM
luminătór (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoáre
luminăție
LUMINĂȚÍE, luminății, s. f. (Înv.; urmat de un adj. pos.) Termen de reverență pentm o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor; înălțime, maiestate, mărie, domnie, excelență. Luminăția Sa. Luminățiile Voastre. – Luminat2 + suf. -ie. DOOM
*Luminățíile Voástre (înv.) loc. pr.
lumitip
LUMITÍP s.n. (Poligr.) Mașină de cules cu claviatură electrică, la care se execută, în același timp cu culegerea de litere, și o probă dactilografiată. [< fr. lumitype]. DOOM
lumitíp s. n., pl. lumitípuri
lumitipul
LUMITÍP s.n. (Poligr.) Mașină de cules cu claviatură electrică, la care se execută, în același timp cu culegerea de litere, și o probă dactilografiată. [< fr. lumitype]. DOOM
lumitíp s. n., pl. lumitípuri
lumitipului
LUMITÍP s.n. (Poligr.) Mașină de cules cu claviatură electrică, la care se execută, în același timp cu culegerea de litere, și o probă dactilografiată. [< fr. lumitype]. DOOM
lumitíp s. n., pl. lumitípuri
lumitipuri
LUMITÍP s.n. (Poligr.) Mașină de cules cu claviatură electrică, la care se execută, în același timp cu culegerea de litere, și o probă dactilografiată. [< fr. lumitype]. DOOM
lumitíp s. n., pl. lumitípuri
lumitipurile
LUMITÍP s.n. (Poligr.) Mașină de cules cu claviatură electrică, la care se execută, în același timp cu culegerea de litere, și o probă dactilografiată. [< fr. lumitype]. DOOM
lumitíp s. n., pl. lumitípuri
lumitipurilor
LUMITÍP s.n. (Poligr.) Mașină de cules cu claviatură electrică, la care se execută, în același timp cu culegerea de litere, și o probă dactilografiată. [< fr. lumitype]. DOOM
lumitíp s. n., pl. lumitípuri
lumpen
LÚMPEN, lumpeni, s. m. Lumpenproletar. – Germ. lumpen. DOOM
*lúmpen s. m., pl. lúmpeni
lumpeni
LÚMPEN, lumpeni, s. m. Lumpenproletar. – Germ. lumpen. DOOM
*lúmpen s. m., pl. lúmpeni
lumpenii
LÚMPEN, lumpeni, s. m. Lumpenproletar. – Germ. lumpen. DOOM
*lúmpen s. m., pl. lúmpeni
lumpenilor
LÚMPEN, lumpeni, s. m. Lumpenproletar. – Germ. lumpen. DOOM
*lúmpen s. m., pl. lúmpeni
lumpenproletar
LUMPENPROLETÁR, lumpenproletari, s. m. Persoană care face parte din lumpenproletariat. – Din lumpenproletariat (derivat regresiv).
lumpenproletari
LUMPENPROLETÁR, lumpenproletari, s. m. Persoană care face parte din lumpenproletariat. – Din lumpenproletariat (derivat regresiv).
lumpenproletariat
LUMPENPROLETARIÁT s. n. (În marxism) Categorie socială formată din elemente declasate (cerșetori, vagabonzi, aventurieri) proveniți din diferite grupuri sociale. [Pr.: -ri-at] – Din germ. Lumpenproletariat. DOOM
lumpenproletariát (-ri-at) s. n.
lumpenproletariatul
LUMPENPROLETARIÁT s. n. (În marxism) Categorie socială formată din elemente declasate (cerșetori, vagabonzi, aventurieri) proveniți din diferite grupuri sociale. [Pr.: -ri-at] – Din germ. Lumpenproletariat. DOOM
lumpenproletariát (-ri-at) s. n.
lumpenproletariatului
LUMPENPROLETARIÁT s. n. (În marxism) Categorie socială formată din elemente declasate (cerșetori, vagabonzi, aventurieri) proveniți din diferite grupuri sociale. [Pr.: -ri-at] – Din germ. Lumpenproletariat. DOOM
lumpenproletariát (-ri-at) s. n.
lumpenproletarii
LUMPENPROLETÁR, lumpenproletari, s. m. Persoană care face parte din lumpenproletariat. – Din lumpenproletariat (derivat regresiv).
lumpenproletarilor
LUMPENPROLETÁR, lumpenproletari, s. m. Persoană care face parte din lumpenproletariat. – Din lumpenproletariat (derivat regresiv).
lumpenproletarul
LUMPENPROLETÁR, lumpenproletari, s. m. Persoană care face parte din lumpenproletariat. – Din lumpenproletariat (derivat regresiv).
lumpenproletarului
LUMPENPROLETÁR, lumpenproletari, s. m. Persoană care face parte din lumpenproletariat. – Din lumpenproletariat (derivat regresiv).
lumpenul
LÚMPEN, lumpeni, s. m. Lumpenproletar. – Germ. lumpen. DOOM
*lúmpen s. m., pl. lúmpeni
lumpenului
LÚMPEN, lumpeni, s. m. Lumpenproletar. – Germ. lumpen. DOOM
*lúmpen s. m., pl. lúmpeni
lumânare
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânarea
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânărar
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumânărari
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumânărarii
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumânărarilor
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumânărarul
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumânărarului
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumânărele
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumânărelei
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumânărelele
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumânărelelor
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumânări
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânăria
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumânărica
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumânărie
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumânăriei
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumânării
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânării
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumânăriile
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumânăriilor
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumânările
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânărilor
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânărăria
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumânărărie
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumânărăriei
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumânărării
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumânărăriile
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumânărăriilor
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumînare
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumînarea
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumînărar
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumînărari
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumînărarii
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumînărarilor
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumînărarul
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumînărarului
LUMÂNĂRÁR, lumânărari, s. m. Fabricant, negustor sau vânzător de lumânări. – Lumânare + suf. -ar. DOOM
lumânărár (rar) s. m., pl. lumânărári
lumînărele
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumînărelei
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumînărelele
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumînărelelor
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumînări
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumînăria
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumînărica
LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică. DOOM
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele
lumînărie
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumînăriei
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumînării
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumînării
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumînăriile
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumînăriilor
LUMÂNĂRÍE, lumânării, s. f. Local în care se fabrică sau se vând lumânări; lumânărărie, mungerie. – Lumânare + suf. -ie. DOOM
lumânăríe s. f., art. lumânăría, g.-d. art. lumânăríei; pl. lumânăríi, art. lumânăríile
lumînările
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumînărilor
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria. DOOM
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumînărăria
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumînărărie
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumînărăriei
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumînărării
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumînărăriile
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
lumînărăriilor
LUMÂNĂRĂRÍE, lumânărării, s. f. (Rar) Lumânărie. – Lumânare + suf. -ărie. DOOM
lumânărăríe (rar) s. f., art. lumânărăría, g.-d. art. lumânărăríei; pl. lumânărăríi, art. lumânărăríile
luna
Selene, la greci, zeița și personificarea Lunii din mitologia romană, identificată mai tîrziu cu Artemis (v. și Artemis). Selene era înfățișată ca o femeie strălucitor de frumoasă, purtată printre nouri într-un car de argint. Un episod cunoscut legat de numele ei era cel al dragostei sale pentru Endymion (v. și Endymion). DOOM
*Lúna (astron.) s. propriu f., g.-d. Lúnii
luna
LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna. DOOM
lúnă (astru, perioadă de timp) s. f., g.-d. art. lúnii; pl. luni
lunar
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunara
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunare
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarei
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarele
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarelor
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunari
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarii
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarilor
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarul
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunarului
LUNÁR, -Ă, lunari, -e, adj. 1. Referitor la intervalul de timp de o lună (II); (și adv.) care se produce sau apare o dată pe lună; mensual. 2. (Rar) Propriu lunii (I), de lună, ca luna (de luminos, de feeric etc.). – Din fr. lunaire, lat. lunaris. DOOM
lunár adj. m., pl. lunári; f. lunáră, pl. lunáre
lunatec
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunatic
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunatica
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunatice
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticei
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticele
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticelor
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunatici
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticii
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticilor
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticul
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunaticului
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic. DOOM
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunatism
LUNATÍSM s. n. (Med.) Somnambulism. – Din fr. lunatisme. DOOM
lunatísm s. n.
lunatismul
LUNATÍSM s. n. (Med.) Somnambulism. – Din fr. lunatisme. DOOM
lunatísm s. n.
lunatismului
LUNATÍSM s. n. (Med.) Somnambulism. – Din fr. lunatisme. DOOM
lunatísm s. n.
lunaut
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
lunautul
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
lunautului
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
lunauți
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
lunauții
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
lunauților
LUNAÚT, lunauți, s. m. (Livr.) Explorator al Lunii; selenaut. [Pr.: -na-ut] – De la Lună (după astronaut, cosmonaut).
lunația
LUNÁȚIE, lunații, s. f. Interval de timp între două faze identice ale Lunii (I 1); lună sinodică. – Din lat. lunatio. – Cf. fr. lunaison. DOOM
lunáție (-ți-e) s. f., art. lunáția (-ți-a), g.-d. art. lunáției; pl. lunáții, art. lunáțiile (–ți-i-)
lunație
LUNÁȚIE, lunații, s. f. Interval de timp între două faze identice ale Lunii (I 1); lună sinodică. – Din lat. lunatio. – Cf. fr. lunaison. DOOM
lunáție (-ți-e) s. f., art. lunáția (-ți-a), g.-d. art. lunáției; pl. lunáții, art. lunáțiile (–ți-i-)
lunației
LUNÁȚIE, lunații, s. f. Interval de timp între două faze identice ale Lunii (I 1); lună sinodică. – Din lat. lunatio. – Cf. fr. lunaison. DOOM
lunáție (-ți-e) s. f., art. lunáția (-ți-a), g.-d. art. lunáției; pl. lunáții, art. lunáțiile (–ți-i-)
lunații
LUNÁȚIE, lunații, s. f. Interval de timp între două faze identice ale Lunii (I 1); lună sinodică. – Din lat. lunatio. – Cf. fr. lunaison. DOOM
lunáție (-ți-e) s. f., art. lunáția (-ți-a), g.-d. art. lunáției; pl. lunáții, art. lunáțiile (–ți-i-)
lunațiile
LUNÁȚIE, lunații, s. f. Interval de timp între două faze identice ale Lunii (I 1); lună sinodică. – Din lat. lunatio. – Cf. fr. lunaison. DOOM
lunáție (-ți-e) s. f., art. lunáția (-ți-a), g.-d. art. lunáției; pl. lunáții, art. lunáțiile (–ți-i-)
lunațiilor
LUNÁȚIE, lunații, s. f. Interval de timp între două faze identice ale Lunii (I 1); lună sinodică. – Din lat. lunatio. – Cf. fr. lunaison. DOOM
lunáție (-ți-e) s. f., art. lunáția (-ți-a), g.-d. art. lunáției; pl. lunáții, art. lunáțiile (–ți-i-)
lunațiune
LUNAȚIÚNE s.f. v. lunație.
lunca
LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka. DOOM
lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci
luncet
LUNCÉT, lunceturi, s. n. Totalitate a luncilor din preajma unei ape curgătoare. – Luncă + suf. -et. DOOM
luncét s. n., pl. luncéturi
luncetul
LUNCÉT, lunceturi, s. n. Totalitate a luncilor din preajma unei ape curgătoare. – Luncă + suf. -et. DOOM
luncét s. n., pl. luncéturi
luncetului
LUNCÉT, lunceturi, s. n. Totalitate a luncilor din preajma unei ape curgătoare. – Luncă + suf. -et. DOOM
luncét s. n., pl. luncéturi
lunceturi
LUNCÉT, lunceturi, s. n. Totalitate a luncilor din preajma unei ape curgătoare. – Luncă + suf. -et. DOOM
luncét s. n., pl. luncéturi
lunceturile
LUNCÉT, lunceturi, s. n. Totalitate a luncilor din preajma unei ape curgătoare. – Luncă + suf. -et. DOOM
luncét s. n., pl. luncéturi
lunceturilor
LUNCÉT, lunceturi, s. n. Totalitate a luncilor din preajma unei ape curgătoare. – Luncă + suf. -et. DOOM
luncét s. n., pl. luncéturi
lunci
LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka. DOOM
lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci
luncii
LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka. DOOM
lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci
luncile
LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka. DOOM
lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci
luncilor
LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka. DOOM
lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci
lunculița
LUNCULÍȚĂ, lunculițe, s. f. Diminutiv al lui luncă; luncuță. – Luncă + suf. -uliță. DOOM
lunculíță s. f., g.-d. art. lunculíței; pl. lunculíțe
lunculițe
LUNCULÍȚĂ, lunculițe, s. f. Diminutiv al lui luncă; luncuță. – Luncă + suf. -uliță. DOOM
lunculíță s. f., g.-d. art. lunculíței; pl. lunculíțe
lunculiței
LUNCULÍȚĂ, lunculițe, s. f. Diminutiv al lui luncă; luncuță. – Luncă + suf. -uliță. DOOM
lunculíță s. f., g.-d. art. lunculíței; pl. lunculíțe
lunculițele
LUNCULÍȚĂ, lunculițe, s. f. Diminutiv al lui luncă; luncuță. – Luncă + suf. -uliță. DOOM
lunculíță s. f., g.-d. art. lunculíței; pl. lunculíțe
lunculițelor
LUNCULÍȚĂ, lunculițe, s. f. Diminutiv al lui luncă; luncuță. – Luncă + suf. -uliță. DOOM
lunculíță s. f., g.-d. art. lunculíței; pl. lunculíțe
luncuța
LUNCÚȚĂ, luncuțe, s. f. Lunculiță. – Luncă + suf. -uță. DOOM
luncúță s. f., g.-d. art. luncúței; pl. luncúțe
luncuțe
LUNCÚȚĂ, luncuțe, s. f. Lunculiță. – Luncă + suf. -uță. DOOM
luncúță s. f., g.-d. art. luncúței; pl. luncúțe
luncuței
LUNCÚȚĂ, luncuțe, s. f. Lunculiță. – Luncă + suf. -uță. DOOM
luncúță s. f., g.-d. art. luncúței; pl. luncúțe
luncuțele
LUNCÚȚĂ, luncuțe, s. f. Lunculiță. – Luncă + suf. -uță. DOOM
luncúță s. f., g.-d. art. luncúței; pl. luncúțe
luncuțelor
LUNCÚȚĂ, luncuțe, s. f. Lunculiță. – Luncă + suf. -uță. DOOM
luncúță s. f., g.-d. art. luncúței; pl. luncúțe
lunea
LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]). DOOM
luni s. f., art. lúnea; pl. luni, art. lúnile
lunec
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
luneca
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecai
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecam
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecare
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecare
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca. DOOM
lunecáre s. f., g.-d. art. lunecắrii; pl. lunecắri
lunecarea
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca. DOOM
lunecáre s. f., g.-d. art. lunecắrii; pl. lunecắri
lunecară
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecarăm
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecarăți
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecase
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecasem
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecaseră
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecaserăm
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecaserăți
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecaseși
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecaseți
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecat
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecau
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecași
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecați
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunece
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
luneci
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecoasa
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoase
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoasei
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoasele
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoaselor
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecos
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecosul
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecosului
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoși
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoșii
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecoșilor
LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. Pe care se lunecă ușor; neted, lustruit. ♦ Care lunecă ușor. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. – Luneca + suf. -os. DOOM
lunecós adj. m., pl. lunecóși; f. lunecoásă, pl. lunecoáse
lunecuș
LUNECÚȘ, (1) lunecușuri, s. n. 1. Loc (umed sau înghețat) pe care se lunecă. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Luneca + suf. -uș. DOOM
lunecúș s. n., pl. lunecúșuri
lunecușul
LUNECÚȘ, (1) lunecușuri, s. n. 1. Loc (umed sau înghețat) pe care se lunecă. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Luneca + suf. -uș. DOOM
lunecúș s. n., pl. lunecúșuri
lunecușului
LUNECÚȘ, (1) lunecușuri, s. n. 1. Loc (umed sau înghețat) pe care se lunecă. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Luneca + suf. -uș. DOOM
lunecúș s. n., pl. lunecúșuri
lunecușuri
LUNECÚȘ, (1) lunecușuri, s. n. 1. Loc (umed sau înghețat) pe care se lunecă. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Luneca + suf. -uș. DOOM
lunecúș s. n., pl. lunecúșuri
lunecușurile
LUNECÚȘ, (1) lunecușuri, s. n. 1. Loc (umed sau înghețat) pe care se lunecă. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Luneca + suf. -uș. DOOM
lunecúș s. n., pl. lunecúșuri
lunecușurilor
LUNECÚȘ, (1) lunecușuri, s. n. 1. Loc (umed sau înghețat) pe care se lunecă. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Luneca + suf. -uș. DOOM
lunecúș s. n., pl. lunecúșuri
lunecând
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecînd
LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare. DOOM
lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă
lunecări
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca. DOOM
lunecáre s. f., g.-d. art. lunecắrii; pl. lunecắri
lunecării
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca. DOOM
lunecáre s. f., g.-d. art. lunecắrii; pl. lunecắri
lunecările
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca. DOOM
lunecáre s. f., g.-d. art. lunecắrii; pl. lunecắri
lunecărilor
LUNECÁRE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca. – V. luneca. DOOM
lunecáre s. f., g.-d. art. lunecắrii; pl. lunecắri
luneta
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. – Din fr. lunette. DOOM
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte
lunete
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. – Din fr. lunette. DOOM
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte
lunetei
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. – Din fr. lunette. DOOM
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte
lunetele
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. – Din fr. lunette. DOOM
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte
lunetelor
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. – Din fr. lunette. DOOM
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte
lunetist
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetista
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetiste
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetistei
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetistele
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetistelor
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetistul
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetistului
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetiști
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetiștii
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lunetiștilor
LUNETÍST, lunetiști, s. m. Trăgător specializat în folosirea armei cu lunetă. – Lunetă + suf. -ist. DOOM
lunetíst s. m., pl. lunetíști
lung
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lunga
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lungan
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lungana
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lungane
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganei
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganele
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganelor
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lungani
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganii
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganilor
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganul
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lunganului
LUNGÁN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană neobișnuit de înaltă (și slabă), om deșirat. – Lung + suf. -an. DOOM
lungánă (fam.) s. f., g.-d. art. lungánei; pl. lungáne
lungea
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungeai
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungeam
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungească
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungeau
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungeați
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungesc
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungește
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungești
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungi
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lungi
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungii
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lungii
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungile
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lungilor
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lungim
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungime
LUNGÍME, lungimi, s. f. 1. Mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor; distanța dintre două puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; spațiul parcurs de undă timp de o perioadă. 2. Timp cât durează ceva; interval mare de timp; durată. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numărul de biți care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime. DOOM
lungíme s. f., g.-d. art. lungímii; pl. lungími; simb. L
lungimea
LUNGÍME, lungimi, s. f. 1. Mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor; distanța dintre două puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; spațiul parcurs de undă timp de o perioadă. 2. Timp cât durează ceva; interval mare de timp; durată. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numărul de biți care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime. DOOM
lungíme s. f., g.-d. art. lungímii; pl. lungími; simb. L
lungimi
LUNGÍME, lungimi, s. f. 1. Mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor; distanța dintre două puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; spațiul parcurs de undă timp de o perioadă. 2. Timp cât durează ceva; interval mare de timp; durată. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numărul de biți care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime. DOOM
lungíme s. f., g.-d. art. lungímii; pl. lungími; simb. L
lungimii
LUNGÍME, lungimi, s. f. 1. Mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor; distanța dintre două puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; spațiul parcurs de undă timp de o perioadă. 2. Timp cât durează ceva; interval mare de timp; durată. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numărul de biți care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime. DOOM
lungíme s. f., g.-d. art. lungímii; pl. lungími; simb. L
lungimile
LUNGÍME, lungimi, s. f. 1. Mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor; distanța dintre două puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; spațiul parcurs de undă timp de o perioadă. 2. Timp cât durează ceva; interval mare de timp; durată. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numărul de biți care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime. DOOM
lungíme s. f., g.-d. art. lungímii; pl. lungími; simb. L
lungimilor
LUNGÍME, lungimi, s. f. 1. Mărime fizică fundamentală care exprimă întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor; distanța dintre două puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafețe plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de undă = distanță care separă într-o undă două puncte succesive aflate în aceeași fază de oscilație; spațiul parcurs de undă timp de o perioadă. 2. Timp cât durează ceva; interval mare de timp; durată. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numărul de biți care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime. DOOM
lungíme s. f., g.-d. art. lungímii; pl. lungími; simb. L
lungind
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungire
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungire
LUNGÍRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi. DOOM
lungíre s. f., g.-d. art. lungírii; pl. lungíri
lungirea
LUNGÍRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi. DOOM
lungíre s. f., g.-d. art. lungírii; pl. lungíri
lungiri
LUNGÍRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi. DOOM
lungíre s. f., g.-d. art. lungírii; pl. lungíri
lungirii
LUNGÍRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi. DOOM
lungíre s. f., g.-d. art. lungírii; pl. lungíri
lungirile
LUNGÍRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi. DOOM
lungíre s. f., g.-d. art. lungírii; pl. lungíri
lungirilor
LUNGÍRE, lungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lungi. ♦ Operație de deformare plastică efectuată pentru a mări lungimea unei piese prin micșorarea dimensiunilor transversale. 2. (Tehn.) Variație a lungimii unei bare sub acțiunea unor solicitări simple de întindere sau de compresiune. – V. lungi. DOOM
lungíre s. f., g.-d. art. lungírii; pl. lungíri
lungiră
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungirăm
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungirăți
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungise
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungisem
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungiseră
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungiserăm
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungiserăți
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungiseși
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungiseți
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungit
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungit
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungita
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungite
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungitei
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungitele
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungitelor
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungitul
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungitului
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungiș
LUNGÍȘ s. n. (Pop.; în loc. și expr.) În (sau de) lungiș sau de-a lungișul = în lung, de-a lungul. În lungiș și în curmeziș = în toate direcțiile, pretutindeni. – Lung + suf. -iș. DOOM
!lungíș (în/de ~) (pop.) loc. adv.
lungiși
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungișul
LUNGÍȘ s. n. (Pop.; în loc. și expr.) În (sau de) lungiș sau de-a lungișul = în lung, de-a lungul. În lungiș și în curmeziș = în toate direcțiile, pretutindeni. – Lung + suf. -iș. DOOM
!lungíș (în/de ~) (pop.) loc. adv.
lungișului
LUNGÍȘ s. n. (Pop.; în loc. și expr.) În (sau de) lungiș sau de-a lungișul = în lung, de-a lungul. În lungiș și în curmeziș = în toate direcțiile, pretutindeni. – Lung + suf. -iș. DOOM
!lungíș (în/de ~) (pop.) loc. adv.
lungiți
LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung. DOOM
lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă
lungiți
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungiții
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungiților
LUNGÍT, -Ă, lungiți, -te, adj. (Despre ființe) Culcat, întins. ♦ (Despre obiecte) Alungit, prelung. – V. lungi.
lungmetraj
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage). DOOM
lungmetráj (lung-me-traj) s. n., art. lungmetrájul; pl. lungmetráje
lungmetraj
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage).
lungmetraje
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage). DOOM
lungmetráj (lung-me-traj) s. n., art. lungmetrájul; pl. lungmetráje
lungmetrajele
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage). DOOM
lungmetráj (lung-me-traj) s. n., art. lungmetrájul; pl. lungmetráje
lungmetrajelor
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage). DOOM
lungmetráj (lung-me-traj) s. n., art. lungmetrájul; pl. lungmetráje
lungmetrajul
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage). DOOM
lungmetráj (lung-me-traj) s. n., art. lungmetrájul; pl. lungmetráje
lungmetrajului
LUNGMETRÁJ, lungmetraje, s. n. Film (care depășește o mie de m). [Pl. și: lungmetrajuri] – Lung + metraj (după fr. long-métrage). DOOM
lungmetráj (lung-me-traj) s. n., art. lungmetrájul; pl. lungmetráje
lungoare
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris. DOOM
lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii
lunguiața
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguieț
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguiețe
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguieței
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguiețele
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguiețelor
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguieți
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguieții
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguieților
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguiețul
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lunguiețului
LUNGUIÉȚ, -IÁȚĂ, lunguieți, -e, adj. Care este mai mare în lungime decât în lățime; ușor alungit; lungăreț. [Pr.: -gu-ieț] – Lung + suf. -uieț. DOOM
lunguiéț adj. m., pl. lunguiéți; f. lunguiáță, pl. lunguiéțe
lungul
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lunguleața
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lunguleț
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lungulețe
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lunguleței
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lungulețele
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lungulețelor
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lunguleți
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lunguleții
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lunguleților
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lungulețul
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lungulețului
LUNGULÉȚ, -EÁȚĂ, lunguleți, -e, adj. Lunguț. – Lung + suf. -uleț. DOOM
lunguléț (pop.) adj. m., pl. lunguléți; f. lunguleáță, pl. lunguléțe
lungului
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus. DOOM
lung2 s. n.
lunguț
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguța
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguțe
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguței
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguțele
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguțelor
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguți
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguții
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguților
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguțul
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lunguțului
LUNGÚȚ, -Ă, lunguți, -e, adj. Diminutiv al lui lung; lunguieț. – Lung + suf. -uț. DOOM
lungúț adj. m., pl. lungúți; f. lungúță, pl. lungúțe
lungăreața
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungăreț
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungărețe
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungăreței
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungărețele
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungărețelor
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungăreți
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungăreții
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungăreților
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungărețul
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
lungărețului
LUNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, lungăreți, -e, adj. Care are o formă alungită; mai mare în lungime decât în lățime; lunguieț. – Lung + suf. -ăreț. DOOM
lungăréț adj. m., pl. lungăréți; f. lungăreáță, pl. lungăréțe
luni
LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna. DOOM
lúnă (astru, perioadă de timp) s. f., g.-d. art. lúnii; pl. luni
luni
LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]). DOOM
luni s. f., art. lúnea; pl. luni, art. lúnile
lunic
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunica
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunice
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicei
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicele
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicelor
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunici
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicii
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicilor
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicul
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunicului
LÚNIC s.m. Satelit artificial destinat să exploreze Luna. [< rus. lunnik].
lunii
LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna. DOOM
lúnă (astru, perioadă de timp) s. f., g.-d. art. lúnii; pl. luni
lunii
LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]). DOOM
luni s. f., art. lúnea; pl. luni, art. lúnile
lunile
LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna. DOOM
lúnă (astru, perioadă de timp) s. f., g.-d. art. lúnii; pl. luni
lunile
LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]). DOOM
luni s. f., art. lúnea; pl. luni, art. lúnile
lunilor
LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna. DOOM
lúnă (astru, perioadă de timp) s. f., g.-d. art. lúnii; pl. luni
lunilor
LUNI, luni, s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]). DOOM
luni s. f., art. lúnea; pl. luni, art. lúnile
luntraș
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașa
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașe
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașei
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașele
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașelor
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrași
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașii
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașilor
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașul
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntrașului
LUNTRÁȘ, -Ă, -luntrași, s. m. Bărbat care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. DOOM
luntráș s. m., pl. luntráși
luntre
LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
luntre
LÚNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter). DOOM
lúntre s. f., g.-d. art. lúntrii; pl. luntri
luntrea
LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
luntrea
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntreai
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntream
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrească
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntreau
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntreați
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrei
LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
luntrele
LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
luntrelor
LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
luntresc
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrește
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrești
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntri
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntricele
LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icică. DOOM
luntricícă s. f., g.-d. art. luntricélei; pl. luntricéle, art. luntricélele
luntricelei
LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icică. DOOM
luntricícă s. f., g.-d. art. luntricélei; pl. luntricéle, art. luntricélele
luntricelele
LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icică. DOOM
luntricícă s. f., g.-d. art. luntricélei; pl. luntricéle, art. luntricélele
luntricelelor
LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icică. DOOM
luntricícă s. f., g.-d. art. luntricélei; pl. luntricéle, art. luntricélele
luntricica
LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icică. DOOM
luntricícă s. f., g.-d. art. luntricélei; pl. luntricéle, art. luntricélele
luntrii
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrim
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrind
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrire
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrire
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre.
luntriră
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrirăm
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrirăți
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrise
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrisem
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntriseră
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntriserăm
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntriserăți
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntriseși
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntriseți
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrit
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntriși
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrișoara
LUNTRIȘOÁRĂ, luntrișoare, s. f. Diminutiv al lui luntre; luntricică, luntriță. – Luntre + suf. -ișoară. DOOM
luntrișoáră s. f., g.-d. art. luntrișoárei; pl. luntrișoáre
luntrișoare
LUNTRIȘOÁRĂ, luntrișoare, s. f. Diminutiv al lui luntre; luntricică, luntriță. – Luntre + suf. -ișoară. DOOM
luntrișoáră s. f., g.-d. art. luntrișoárei; pl. luntrișoáre
luntrișoarei
LUNTRIȘOÁRĂ, luntrișoare, s. f. Diminutiv al lui luntre; luntricică, luntriță. – Luntre + suf. -ișoară. DOOM
luntrișoáră s. f., g.-d. art. luntrișoárei; pl. luntrișoáre
luntrișoarele
LUNTRIȘOÁRĂ, luntrișoare, s. f. Diminutiv al lui luntre; luntricică, luntriță. – Luntre + suf. -ișoară. DOOM
luntrișoáră s. f., g.-d. art. luntrișoárei; pl. luntrișoáre
luntrișoarelor
LUNTRIȘOÁRĂ, luntrișoare, s. f. Diminutiv al lui luntre; luntricică, luntriță. – Luntre + suf. -ișoară. DOOM
luntrișoáră s. f., g.-d. art. luntrișoárei; pl. luntrișoáre
luntrița
LUNTRÍȚĂ, luntrițe, s. f. (Pop.) Luntrișoară. – Luntre + suf. -iță. DOOM
luntríță s. f., g.-d. art. luntríței; pl. luntríțe
luntrițe
LUNTRÍȚĂ, luntrițe, s. f. (Pop.) Luntrișoară. – Luntre + suf. -iță. DOOM
luntríță s. f., g.-d. art. luntríței; pl. luntríțe
luntriței
LUNTRÍȚĂ, luntrițe, s. f. (Pop.) Luntrișoară. – Luntre + suf. -iță. DOOM
luntríță s. f., g.-d. art. luntríței; pl. luntríțe
luntrițele
LUNTRÍȚĂ, luntrițe, s. f. (Pop.) Luntrișoară. – Luntre + suf. -iță. DOOM
luntríță s. f., g.-d. art. luntríței; pl. luntríțe
luntrițelor
LUNTRÍȚĂ, luntrițe, s. f. (Pop.) Luntrișoară. – Luntre + suf. -iță. DOOM
luntríță s. f., g.-d. art. luntríței; pl. luntríțe
luntriți
LUNTRÍ, luntresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pluti cu luntrea; a vâsli. – Din luntre. DOOM
luntrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. luntrésc, imperf. 3 sg. luntreá; conj. prez. 3 să luntreáscă
luntrășița
LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (Pop.) Femeie care conduce o luntre. ♦ Soția unui luntraș. – Luntraș + suf. -iță. DOOM
luntrășíță (înv.) s. f., g.-d. art. luntrășíței; pl. luntrășíțe
luntrășițe
LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (Pop.) Femeie care conduce o luntre. ♦ Soția unui luntraș. – Luntraș + suf. -iță. DOOM
luntrășíță (înv.) s. f., g.-d. art. luntrășíței; pl. luntrășíțe
luntrășiței
LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (Pop.) Femeie care conduce o luntre. ♦ Soția unui luntraș. – Luntraș + suf. -iță. DOOM
luntrășíță (înv.) s. f., g.-d. art. luntrășíței; pl. luntrășíțe
luntrășițele
LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (Pop.) Femeie care conduce o luntre. ♦ Soția unui luntraș. – Luntraș + suf. -iță. DOOM
luntrășíță (înv.) s. f., g.-d. art. luntrășíței; pl. luntrășíțe
luntrășițelor
LUNTRĂȘÍȚĂ, luntrășițe, s. f. (Pop.) Femeie care conduce o luntre. ♦ Soția unui luntraș. – Luntraș + suf. -iță. DOOM
luntrășíță (înv.) s. f., g.-d. art. luntrășíței; pl. luntrășíțe
lunula
LUNÚLĂ, lunule, s. f. 1. Figură geometrică formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte. 2. (Anat.) Zonă albă, în formă de semilună, care se află la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule. DOOM
lunúlă (figură geometrică, zonă albă pe unghii) s. f., g.-d. art. lunúlei; pl. lunúle
lunule
LUNÚLĂ, lunule, s. f. 1. Figură geometrică formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte. 2. (Anat.) Zonă albă, în formă de semilună, care se află la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule. DOOM
lunúlă (figură geometrică, zonă albă pe unghii) s. f., g.-d. art. lunúlei; pl. lunúle
lunulei
LUNÚLĂ, lunule, s. f. 1. Figură geometrică formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte. 2. (Anat.) Zonă albă, în formă de semilună, care se află la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule. DOOM
lunúlă (figură geometrică, zonă albă pe unghii) s. f., g.-d. art. lunúlei; pl. lunúle
lunulele
LUNÚLĂ, lunule, s. f. 1. Figură geometrică formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte. 2. (Anat.) Zonă albă, în formă de semilună, care se află la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule. DOOM
lunúlă (figură geometrică, zonă albă pe unghii) s. f., g.-d. art. lunúlei; pl. lunúle
lunulelor
LUNÚLĂ, lunule, s. f. 1. Figură geometrică formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte. 2. (Anat.) Zonă albă, în formă de semilună, care se află la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule. DOOM
lunúlă (figură geometrică, zonă albă pe unghii) s. f., g.-d. art. lunúlei; pl. lunúle
lunura
LUNÚRĂ, lunuri, s. f. Alterație a lemnului care constă în prezența, în cuprinsul zonei de duramen, a unuia sau a mai multor inele anuale de culoarea și cu proprietățile alburnului. – Din fr. lunure. DOOM
lunúră (defect în lemn) s. f., g.-d. art. lunúrii; pl. lunúri
lunuri
LUNÚRĂ, lunuri, s. f. Alterație a lemnului care constă în prezența, în cuprinsul zonei de duramen, a unuia sau a mai multor inele anuale de culoarea și cu proprietățile alburnului. – Din fr. lunure. DOOM
lunúră (defect în lemn) s. f., g.-d. art. lunúrii; pl. lunúri
lunurii
LUNÚRĂ, lunuri, s. f. Alterație a lemnului care constă în prezența, în cuprinsul zonei de duramen, a unuia sau a mai multor inele anuale de culoarea și cu proprietățile alburnului. – Din fr. lunure. DOOM
lunúră (defect în lemn) s. f., g.-d. art. lunúrii; pl. lunúri
lunurile
LUNÚRĂ, lunuri, s. f. Alterație a lemnului care constă în prezența, în cuprinsul zonei de duramen, a unuia sau a mai multor inele anuale de culoarea și cu proprietățile alburnului. – Din fr. lunure. DOOM
lunúră (defect în lemn) s. f., g.-d. art. lunúrii; pl. lunúri
lunurilor
LUNÚRĂ, lunuri, s. f. Alterație a lemnului care constă în prezența, în cuprinsul zonei de duramen, a unuia sau a mai multor inele anuale de culoarea și cu proprietățile alburnului. – Din fr. lunure. DOOM
lunúră (defect în lemn) s. f., g.-d. art. lunúrii; pl. lunúri
lup
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor. DOOM
gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp
lup
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupa
LÚPĂ, lupe, s. f. 1. Instrument optic alcătuit dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind așezate în fața unui obiect, dau o imagine mărită a acestuia. 2. (Siderurgie) Bucată de oțel buretos amestecat cu zgură, obținută prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe. DOOM
lúpă s. f., g.-d. art. lúpei; pl. lúpe
lupache
lupache s. invar. (intl.) spărgător.
lupan
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupan
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupana
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupana
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanar
LUPANÁR, lupanare, s. n. Bordel. – Din fr., lat. lupanar. DOOM
lupanár s. n., pl. lupanáre
lupanare
LUPANÁR, lupanare, s. n. Bordel. – Din fr., lat. lupanar. DOOM
lupanár s. n., pl. lupanáre
lupanarele
LUPANÁR, lupanare, s. n. Bordel. – Din fr., lat. lupanar. DOOM
lupanár s. n., pl. lupanáre
lupanarelor
LUPANÁR, lupanare, s. n. Bordel. – Din fr., lat. lupanar. DOOM
lupanár s. n., pl. lupanáre
lupanarul
LUPANÁR, lupanare, s. n. Bordel. – Din fr., lat. lupanar. DOOM
lupanár s. n., pl. lupanáre
lupanarului
LUPANÁR, lupanare, s. n. Bordel. – Din fr., lat. lupanar. DOOM
lupanár s. n., pl. lupanáre
lupane
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupane
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanei
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanei
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanele
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanele
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanelor
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanelor
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupani
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupani
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanii
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanii
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanilor
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanilor
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanul
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanul
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanului
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupanului
LUPÁN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an. DOOM
lupán2 (reg.) s. m., pl. lupáni
lupare
LUPÁRE s. f. (Reg.) Umflătură, tumoare care crește pe corpul omenesc, sub piele. – Din lup.
lupe
LÚPĂ, lupe, s. f. 1. Instrument optic alcătuit dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind așezate în fața unui obiect, dau o imagine mărită a acestuia. 2. (Siderurgie) Bucată de oțel buretos amestecat cu zgură, obținută prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe. DOOM
lúpă s. f., g.-d. art. lúpei; pl. lúpe
lupeanu
lupeanu s. invar. v. lupache.
lupeasca
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupei
LÚPĂ, lupe, s. f. 1. Instrument optic alcătuit dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind așezate în fața unui obiect, dau o imagine mărită a acestuia. 2. (Siderurgie) Bucată de oțel buretos amestecat cu zgură, obținută prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe. DOOM
lúpă s. f., g.-d. art. lúpei; pl. lúpe
lupei
LUPÉI, lupei, s. m. Cîine născut din încrucișarea cu un lup.
lupeii
LUPÉI, lupei, s. m. Cîine născut din încrucișarea cu un lup.
lupeilor
LUPÉI, lupei, s. m. Cîine născut din încrucișarea cu un lup.
lupeiul
LUPÉI, lupei, s. m. Cîine născut din încrucișarea cu un lup.
lupeiului
LUPÉI, lupei, s. m. Cîine născut din încrucișarea cu un lup.
lupele
LÚPĂ, lupe, s. f. 1. Instrument optic alcătuit dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind așezate în fața unui obiect, dau o imagine mărită a acestuia. 2. (Siderurgie) Bucată de oțel buretos amestecat cu zgură, obținută prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe. DOOM
lúpă s. f., g.-d. art. lúpei; pl. lúpe
lupelor
LÚPĂ, lupe, s. f. 1. Instrument optic alcătuit dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind așezate în fața unui obiect, dau o imagine mărită a acestuia. 2. (Siderurgie) Bucată de oțel buretos amestecat cu zgură, obținută prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe. DOOM
lúpă s. f., g.-d. art. lúpei; pl. lúpe
lupercalia
Lupercalia, serbări romane, celebrate anual în cinstea zeului Faunus Lupercus.
lupercalii
LUPERCÁLII s. f. pl. Serbări religioase anuale, care se celebrau la Roma, la 15 februarie în cinstea lui Pan, zeul păstorilor și al țarinilor. – Din lat. Lupercalia. DOOM
Lupercálii s. propriu f. pl., art. Lupercáliile (-li-i-)
lupercaliile
LUPERCÁLII s. f. pl. Serbări religioase anuale, care se celebrau la Roma, la 15 februarie în cinstea lui Pan, zeul păstorilor și al țarinilor. – Din lat. Lupercalia. DOOM
Lupercálii s. propriu f. pl., art. Lupercáliile (-li-i-)
lupercaliilor
LUPERCÁLII s. f. pl. Serbări religioase anuale, care se celebrau la Roma, la 15 februarie în cinstea lui Pan, zeul păstorilor și al țarinilor. – Din lat. Lupercalia. DOOM
Lupercálii s. propriu f. pl., art. Lupercáliile (-li-i-)
lupercus
Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pîndea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus.
lupesc
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupescu
lupescu s. invar. v. lupache.
lupescul
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupescului
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupește
LUPÉȘTE adv. Ca lupul, în felul lupului. ♦ Fig. Cu lăcomie. – Lup + suf. -ește. DOOM
lupéște adv.
lupești
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupeștii
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupeștile
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupeștilor
LUPÉSC, -EÁSCĂ, lupești, adj. Care aparține lupului; ca lupul, ca de lup, ca al lupului; fig. cu lăcomie. – Lup + suf. -esc. DOOM
lupésc adj. m., f. lupeáscă; pl. m. și f. lupéști
lupi
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor. DOOM
gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp
lupi
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupia
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupie
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupiei
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupii
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor. DOOM
gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp
lupii
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupii
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupiii
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupiile
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupiilor
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupilor
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor. DOOM
gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp
lupilor
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupin
LUPÍN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole înguste alungite și cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca îngrășământ verde (Lupinus). – Din fr. lupin. DOOM
lupín s. m.
luping
LÚPING s. n. v. looping. DOOM
looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri
lupingul
LÚPING s. n. v. looping. DOOM
looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri
lupingului
LÚPING s. n. v. looping. DOOM
looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri
lupinguri
LÚPING s. n. v. looping. DOOM
looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri
lupingurile
LÚPING s. n. v. looping. DOOM
looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri
lupingurilor
LÚPING s. n. v. looping. DOOM
looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri
lupinoza
LUPINÓZĂ, lupinoze, s. f. Intoxicație la unele animale (rumegătoare, cai etc.) provocată de consumul unor specii de plante din genul Lupinus, manifestată prin febră, icter, diaree, tulburări nervoase etc. – Din fr. lupinose, germ. Lupinose. DOOM
lupinóză s. f., g.-d. art. lupinózei; pl. lupinóze
lupinoze
LUPINÓZĂ, lupinoze, s. f. Intoxicație la unele animale (rumegătoare, cai etc.) provocată de consumul unor specii de plante din genul Lupinus, manifestată prin febră, icter, diaree, tulburări nervoase etc. – Din fr. lupinose, germ. Lupinose. DOOM
lupinóză s. f., g.-d. art. lupinózei; pl. lupinóze
lupinozei
LUPINÓZĂ, lupinoze, s. f. Intoxicație la unele animale (rumegătoare, cai etc.) provocată de consumul unor specii de plante din genul Lupinus, manifestată prin febră, icter, diaree, tulburări nervoase etc. – Din fr. lupinose, germ. Lupinose. DOOM
lupinóză s. f., g.-d. art. lupinózei; pl. lupinóze
lupinozele
LUPINÓZĂ, lupinoze, s. f. Intoxicație la unele animale (rumegătoare, cai etc.) provocată de consumul unor specii de plante din genul Lupinus, manifestată prin febră, icter, diaree, tulburări nervoase etc. – Din fr. lupinose, germ. Lupinose. DOOM
lupinóză s. f., g.-d. art. lupinózei; pl. lupinóze
lupinozelor
LUPINÓZĂ, lupinoze, s. f. Intoxicație la unele animale (rumegătoare, cai etc.) provocată de consumul unor specii de plante din genul Lupinus, manifestată prin febră, icter, diaree, tulburări nervoase etc. – Din fr. lupinose, germ. Lupinose. DOOM
lupinóză s. f., g.-d. art. lupinózei; pl. lupinóze
lupinul
LUPÍN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole înguste alungite și cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca îngrășământ verde (Lupinus). – Din fr. lupin. DOOM
lupín s. m.
lupinului
LUPÍN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole înguste alungite și cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca îngrășământ verde (Lupinus). – Din fr. lupin. DOOM
lupín s. m.
lupinus
LUPÍN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole înguste alungite și cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca îngrășământ verde (Lupinus). – Din fr. lupin.
lupiu
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupiul
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupiului
LUPÍU, -ÍE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu. DOOM
lupíu (rar) adj. m., f. lupíe; pl. m. și f. lupíi
lupoaia
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie. DOOM
lupoáie s. f., art. lupoáia, g.-d. art. lupoáiei; pl. lupoáie
lupoaica
LUPOÁICĂ, lupoaice, s. f. Femela lupului; lupoaie (1). – Lup + suf. -oaică. DOOM
lupoáică s. f., g.-d. art. lupoáicei; pl. lupoáice
lupoaice
LUPOÁICĂ, lupoaice, s. f. Femela lupului; lupoaie (1). – Lup + suf. -oaică. DOOM
lupoáică s. f., g.-d. art. lupoáicei; pl. lupoáice
lupoaicei
LUPOÁICĂ, lupoaice, s. f. Femela lupului; lupoaie (1). – Lup + suf. -oaică. DOOM
lupoáică s. f., g.-d. art. lupoáicei; pl. lupoáice
lupoaicele
LUPOÁICĂ, lupoaice, s. f. Femela lupului; lupoaie (1). – Lup + suf. -oaică. DOOM
lupoáică s. f., g.-d. art. lupoáicei; pl. lupoáice
lupoaicelor
LUPOÁICĂ, lupoaice, s. f. Femela lupului; lupoaie (1). – Lup + suf. -oaică. DOOM
lupoáică s. f., g.-d. art. lupoáicei; pl. lupoáice
lupoaie
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie. DOOM
lupoáie s. f., art. lupoáia, g.-d. art. lupoáiei; pl. lupoáie
lupoaiei
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie. DOOM
lupoáie s. f., art. lupoáia, g.-d. art. lupoáiei; pl. lupoáie
lupoaiele
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie. DOOM
lupoáie s. f., art. lupoáia, g.-d. art. lupoáiei; pl. lupoáie
lupoaielor
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie. DOOM
lupoáie s. f., art. lupoáia, g.-d. art. lupoáiei; pl. lupoáie
lupoane
LUPÓN, (2) lupoane, s. n. 1. Țesătură sintetică care imită blana de lup. 2. Palton, haină confecționată din lupon (1). – Denumire comercială.
lupoanele
LUPÓN, (2) lupoane, s. n. 1. Țesătură sintetică care imită blana de lup. 2. Palton, haină confecționată din lupon (1). – Denumire comercială.
lupoanelor
LUPÓN, (2) lupoane, s. n. 1. Țesătură sintetică care imită blana de lup. 2. Palton, haină confecționată din lupon (1). – Denumire comercială.
lupoi
LUPÓI, lupoi, s. m. (Fam) Augmentativ al lui lup; lup mare sau bătrân. – Lup + suf. -oi. DOOM
lupói (fam.) s. m., pl. lupói, art. lupóii
lupoid
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoida
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoide
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoidei
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoidele
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoidelor
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoidul
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoidului
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoii
LUPÓI, lupoi, s. m. (Fam) Augmentativ al lui lup; lup mare sau bătrân. – Lup + suf. -oi. DOOM
lupói (fam.) s. m., pl. lupói, art. lupóii
lupoilor
LUPÓI, lupoi, s. m. (Fam) Augmentativ al lui lup; lup mare sau bătrân. – Lup + suf. -oi. DOOM
lupói (fam.) s. m., pl. lupói, art. lupóii
lupoiul
LUPÓI, lupoi, s. m. (Fam) Augmentativ al lui lup; lup mare sau bătrân. – Lup + suf. -oi. DOOM
lupói (fam.) s. m., pl. lupói, art. lupóii
lupoiului
LUPÓI, lupoi, s. m. (Fam) Augmentativ al lui lup; lup mare sau bătrân. – Lup + suf. -oi. DOOM
lupói (fam.) s. m., pl. lupói, art. lupóii
lupoizi
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoizii
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupoizilor
LUPOÍD, -Ă, lupoizi, -de, adj. (Med.) Asemănător cu lupusul. [Pr.: -po-id] – Din fr. lupoïde.
lupon
LUPÓN, (2) lupoane, s. n. 1. Țesătură sintetică care imită blana de lup. 2. Palton, haină confecționată din lupon (1). – Denumire comercială.
luponul
LUPÓN, (2) lupoane, s. n. 1. Țesătură sintetică care imită blana de lup. 2. Palton, haină confecționată din lupon (1). – Denumire comercială.
luponului
LUPÓN, (2) lupoane, s. n. 1. Țesătură sintetică care imită blana de lup. 2. Palton, haină confecționată din lupon (1). – Denumire comercială.
lupt
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
lupta
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
lupta
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. DOOM
lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
luptace
LUPTÁCI, luptace, s. n. Voloc. – Et. nec. DOOM
luptáci s. n., pl. luptáce
luptacele
LUPTÁCI, luptace, s. n. Voloc. – Et. nec. DOOM
luptáci s. n., pl. luptáce
luptacelor
LUPTÁCI, luptace, s. n. Voloc. – Et. nec. DOOM
luptáci s. n., pl. luptáce
luptaci
LUPTÁCI, luptace, s. n. Voloc. – Et. nec. DOOM
luptáci s. n., pl. luptáce
luptaciul
LUPTÁCI, luptace, s. n. Voloc. – Et. nec. DOOM
luptáci s. n., pl. luptáce
luptaciului
LUPTÁCI, luptace, s. n. Voloc. – Et. nec. DOOM
luptáci s. n., pl. luptáce
luptai
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptam
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptare
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptare
LUPTÁRE, luptări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) lupta; luptă. – V. lupta. DOOM
luptáre (înv.) s. f., g.-d. art. luptắrii; pl. luptắri
luptarea
LUPTÁRE, luptări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) lupta; luptă. – V. lupta. DOOM
luptáre (înv.) s. f., g.-d. art. luptắrii; pl. luptắri
luptară
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptarăm
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptarăți
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptase
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptasem
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptaseră
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptaserăm
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptaserăți
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptaseși
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptaseți
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptat
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptau
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptaș
LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Înv. și reg.) Luptător. – Luptă + suf. -aș. DOOM
luptáș (înv., reg.) s. m., pl. luptáși
luptași
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptași
LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Înv. și reg.) Luptător. – Luptă + suf. -aș. DOOM
luptáș (înv., reg.) s. m., pl. luptáși
luptașii
LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Înv. și reg.) Luptător. – Luptă + suf. -aș. DOOM
luptáș (înv., reg.) s. m., pl. luptáși
luptașilor
LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Înv. și reg.) Luptător. – Luptă + suf. -aș. DOOM
luptáș (înv., reg.) s. m., pl. luptáși
luptașul
LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Înv. și reg.) Luptător. – Luptă + suf. -aș. DOOM
luptáș (înv., reg.) s. m., pl. luptáși
luptașului
LUPTÁȘ, luptași, s. m. (Înv. și reg.) Luptător. – Luptă + suf. -aș. DOOM
luptáș (înv., reg.) s. m., pl. luptáși
luptați
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
lupte
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
lupte
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. DOOM
lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
luptei
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. DOOM
lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
luptele
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. DOOM
lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
luptelor
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. DOOM
lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
luptând
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptînd
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
luptări
LUPTÁRE, luptări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) lupta; luptă. – V. lupta. DOOM
luptáre (înv.) s. f., g.-d. art. luptắrii; pl. luptắri
luptării
LUPTÁRE, luptări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) lupta; luptă. – V. lupta. DOOM
luptáre (înv.) s. f., g.-d. art. luptắrii; pl. luptắri
luptările
LUPTÁRE, luptări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) lupta; luptă. – V. lupta. DOOM
luptáre (înv.) s. f., g.-d. art. luptắrii; pl. luptắri
luptărilor
LUPTÁRE, luptări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) lupta; luptă. – V. lupta. DOOM
luptáre (înv.) s. f., g.-d. art. luptắrii; pl. luptắri
luptătoare
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătoarea
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătoarei
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătoarele
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătoarelor
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptător
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptători
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătorii
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătorilor
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătorul
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
luptătorului
LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător. DOOM
luptătór s. m., pl. luptătóri
lupul
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor. DOOM
gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp
lupul
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupulina
LUPULÍNĂ s.f. Pulbere galbenă care se găsește în hamei și care dă aroma și amăreala berii. [< fr. lupuline]. DOOM
lupulínă s. f., g.-d. art. lupulínei
lupuline
LUPULÍNĂ s.f. Pulbere galbenă care se găsește în hamei și care dă aroma și amăreala berii. [< fr. lupuline]. DOOM
lupulínă s. f., g.-d. art. lupulínei
lupulinei
LUPULÍNĂ s.f. Pulbere galbenă care se găsește în hamei și care dă aroma și amăreala berii. [< fr. lupuline]. DOOM
lupulínă s. f., g.-d. art. lupulínei
lupului
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor. DOOM
gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp
lupului
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupus
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
lupus
LÚPUS s. n. Complex de afecțiuni de etiologie variată, cauzând leziuni ale pielii și ale mucoaselor, cu un caracter cronic evolutiv. – Din fr. lupus. DOOM
lúpus s. n.
lupusul
LÚPUS s. n. Complex de afecțiuni de etiologie variată, cauzând leziuni ale pielii și ale mucoaselor, cu un caracter cronic evolutiv. – Din fr. lupus. DOOM
lúpus s. n.
lupusului
LÚPUS s. n. Complex de afecțiuni de etiologie variată, cauzând leziuni ale pielii și ale mucoaselor, cu un caracter cronic evolutiv. – Din fr. lupus. DOOM
lúpus s. n.
lupușor
LUPUȘÓR, lupușori, s. m. Diminutiv al lui lup; pui de lup. DOOM
lupușór s. m., pl. lupușóri
lupușori
LUPUȘÓR, lupușori, s. m. Diminutiv al lui lup; pui de lup. DOOM
lupușór s. m., pl. lupușóri
lupușorii
LUPUȘÓR, lupușori, s. m. Diminutiv al lui lup; pui de lup. DOOM
lupușór s. m., pl. lupușóri
lupușorilor
LUPUȘÓR, lupușori, s. m. Diminutiv al lui lup; pui de lup. DOOM
lupușór s. m., pl. lupușóri
lupușorul
LUPUȘÓR, lupușori, s. m. Diminutiv al lui lup; pui de lup. DOOM
lupușór s. m., pl. lupușóri
lupușorului
LUPUȘÓR, lupușori, s. m. Diminutiv al lui lup; pui de lup. DOOM
lupușór s. m., pl. lupușóri
lupăria
LUPĂRÍE, lupării, s. f. (Rar) Mulțime de lupi. – Lup + suf. -ărie. DOOM
lupăríe (rar) s. f., art. lupăría, g.-d. art. lupăríei; pl. lupăríi, art. lupăríile
lupărie
LUPĂRÍE, lupării, s. f. (Rar) Mulțime de lupi. – Lup + suf. -ărie. DOOM
lupăríe (rar) s. f., art. lupăría, g.-d. art. lupăríei; pl. lupăríi, art. lupăríile
lupăriei
LUPĂRÍE, lupării, s. f. (Rar) Mulțime de lupi. – Lup + suf. -ărie. DOOM
lupăríe (rar) s. f., art. lupăría, g.-d. art. lupăríei; pl. lupăríi, art. lupăríile
lupării
LUPĂRÍE, lupării, s. f. (Rar) Mulțime de lupi. – Lup + suf. -ărie. DOOM
lupăríe (rar) s. f., art. lupăría, g.-d. art. lupăríei; pl. lupăríi, art. lupăríile
lupăriile
LUPĂRÍE, lupării, s. f. (Rar) Mulțime de lupi. – Lup + suf. -ărie. DOOM
lupăríe (rar) s. f., art. lupăría, g.-d. art. lupăríei; pl. lupăríi, art. lupăríile
lupăriilor
LUPĂRÍE, lupării, s. f. (Rar) Mulțime de lupi. – Lup + suf. -ărie. DOOM
lupăríe (rar) s. f., art. lupăría, g.-d. art. lupăríei; pl. lupăríi, art. lupăríile
lupți
LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. DOOM
luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
lurex
LÚREX s. n. Bandă fină de aur, argint sau cupru aurit, folosită în anumite țesături; țesătură sau tricot realizate cu această bandă. – Et. nec. DOOM
lúrex s. n.
lurexul
LÚREX s. n. Bandă fină de aur, argint sau cupru aurit, folosită în anumite țesături; țesătură sau tricot realizate cu această bandă. – Et. nec. DOOM
lúrex s. n.
lurexului
LÚREX s. n. Bandă fină de aur, argint sau cupru aurit, folosită în anumite țesături; țesătură sau tricot realizate cu această bandă. – Et. nec. DOOM
lúrex s. n.
lurid
lúrid (-dă), adj. – Întunecos, mohorît. It. lurido. Italienism folosit numai de D. Zamfirescu.
luridus
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.
lusin
LUSÍN s.n. (Mar.) Sfoară subțire din cânepă de cea mai bună calitate, folosită la matiseli. [< fr. lusin].
lusinul
LUSÍN s.n. (Mar.) Sfoară subțire din cânepă de cea mai bună calitate, folosită la matiseli. [< fr. lusin].
lusinului
LUSÍN s.n. (Mar.) Sfoară subțire din cânepă de cea mai bună calitate, folosită la matiseli. [< fr. lusin].
lusitan
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitan
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitana
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitana
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitane
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitane
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanei
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanei
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanele
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanele
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanelor
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanelor
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitani
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitani
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanian
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitaniana
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanianul
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanianului
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitaniene
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanienei
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanienele
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanienelor
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanieni
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanienii
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanienilor
LUSITANIÁN, -Ă, lusitanieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al treilea etaj al jurasicului superior, caracterizat prin amoniți. 2. Adj. Care aparține lusitanianului, specific lusitanianului, care se referă la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lusitanien. DOOM
lusitanián2 (eră geologică) (-ni-an) s. n.
lusitanii
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanii
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanilor
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanilor
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanul
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanul
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanului
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lusitanului
LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Veche populație iberică din sud-vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener.. Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains. DOOM
lusitán (referitor la Lusitania/Portugalia) adj. m., s. m., pl. lusitáni; adj. f., s. f. lusitánă, pl. lusitáne
lustra
LÚSTRU3 s. n. v. lustră. DOOM
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lustrageria
LUSTRAGERÍE, lustragerii, s. f. Atelier unde se curăță și se lustruiește încălțămintea. – Lustragiu + suf. -ărie. DOOM
lustrageríe s. f., art. lustragería, g.-d. art. lustrageríei; pl. lustrageríi, art. lustrageríile
lustragerie
LUSTRAGERÍE, lustragerii, s. f. Atelier unde se curăță și se lustruiește încălțămintea. – Lustragiu + suf. -ărie. DOOM
lustrageríe s. f., art. lustragería, g.-d. art. lustrageríei; pl. lustrageríi, art. lustrageríile
lustrageriei
LUSTRAGERÍE, lustragerii, s. f. Atelier unde se curăță și se lustruiește încălțămintea. – Lustragiu + suf. -ărie. DOOM
lustrageríe s. f., art. lustragería, g.-d. art. lustrageríei; pl. lustrageríi, art. lustrageríile
lustragerii
LUSTRAGERÍE, lustragerii, s. f. Atelier unde se curăță și se lustruiește încălțămintea. – Lustragiu + suf. -ărie. DOOM
lustrageríe s. f., art. lustragería, g.-d. art. lustrageríei; pl. lustrageríi, art. lustrageríile
lustrageriile
LUSTRAGERÍE, lustragerii, s. f. Atelier unde se curăță și se lustruiește încălțămintea. – Lustragiu + suf. -ărie. DOOM
lustrageríe s. f., art. lustragería, g.-d. art. lustrageríei; pl. lustrageríi, art. lustrageríile
lustrageriilor
LUSTRAGERÍE, lustragerii, s. f. Atelier unde se curăță și se lustruiește încălțămintea. – Lustragiu + suf. -ărie. DOOM
lustrageríe s. f., art. lustragería, g.-d. art. lustrageríei; pl. lustrageríi, art. lustrageríile
lustragii
LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru1 + suf. -agiu. DOOM
lustragíu s. m., art. lustragíul; pl. lustragíi, art. lustragíii (-gi-ii)
lustragiii
LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru1 + suf. -agiu. DOOM
lustragíu s. m., art. lustragíul; pl. lustragíi, art. lustragíii (-gi-ii)
lustragiilor
LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru1 + suf. -agiu. DOOM
lustragíu s. m., art. lustragíul; pl. lustragíi, art. lustragíii (-gi-ii)
lustragiu
LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru1 + suf. -agiu. DOOM
lustragíu s. m., art. lustragíul; pl. lustragíi, art. lustragíii (-gi-ii)
lustragiul
LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru1 + suf. -agiu. DOOM
lustragíu s. m., art. lustragíul; pl. lustragíi, art. lustragíii (-gi-ii)
lustragiului
LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru1 + suf. -agiu. DOOM
lustragíu s. m., art. lustragíul; pl. lustragíi, art. lustragíii (-gi-ii)
lustral
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustrala
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustrale
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralei
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralele
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralelor
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustrali
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralii
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralilor
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralul
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustralului
LUSTRÁL, -Ă adj. Care servește pentru lustrații, de purificare. [Cf. fr. lustral, lat. lustralis].
lustrația
LUSTRÁȚIE s.f. Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. [Gen. -iei, var. lustrațiune s.f. / cf. fr. lustration, lat. lustratio]. DOOM
*lustráție (-ți-e) s. f., art. lustráția (-ți-a), g.-d. lustráții, art. lustráției
lustrație
LUSTRÁȚIE s.f. Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. [Gen. -iei, var. lustrațiune s.f. / cf. fr. lustration, lat. lustratio]. DOOM
*lustráție (-ți-e) s. f., art. lustráția (-ți-a), g.-d. lustráții, art. lustráției
lustrației
LUSTRÁȚIE s.f. Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. [Gen. -iei, var. lustrațiune s.f. / cf. fr. lustration, lat. lustratio]. DOOM
*lustráție (-ți-e) s. f., art. lustráția (-ți-a), g.-d. lustráții, art. lustráției
lustrații
LUSTRÁȚIE s.f. Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. [Gen. -iei, var. lustrațiune s.f. / cf. fr. lustration, lat. lustratio]. DOOM
*lustráție (-ți-e) s. f., art. lustráția (-ți-a), g.-d. lustráții, art. lustráției
lustrațiile
LUSTRÁȚIE s.f. Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. [Gen. -iei, var. lustrațiune s.f. / cf. fr. lustration, lat. lustratio]. DOOM
*lustráție (-ți-e) s. f., art. lustráția (-ți-a), g.-d. lustráții, art. lustráției
lustrațiilor
LUSTRÁȚIE s.f. Ceremonie prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. [Gen. -iei, var. lustrațiune s.f. / cf. fr. lustration, lat. lustratio]. DOOM
*lustráție (-ți-e) s. f., art. lustráția (-ți-a), g.-d. lustráții, art. lustráției
lustrațiune
LUSTRAȚIÚNE s.f. v. lustrație.
lustre
LÚSTRU3 s. n. v. lustră. DOOM
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lustrei
LÚSTRU3 s. n. v. lustră. DOOM
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lustrele
LÚSTRU3 s. n. v. lustră. DOOM
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lustrelor
LÚSTRU3 s. n. v. lustră. DOOM
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lustri
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum. DOOM
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
lustrii
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum. DOOM
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
lustrilor
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum. DOOM
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
lustrin
LUSTRÍNĂ s. f. v. lustrin. DOOM
lustrín s. n.
lustrinul
LUSTRÍNĂ s. f. v. lustrin. DOOM
lustrín s. n.
lustrinului
LUSTRÍNĂ s. f. v. lustrin. DOOM
lustrín s. n.
lustrină
LUSTRÍNĂ s. f. v. lustrin. DOOM
lustrín s. n.
lustru
LÚSTRU3 s. n. v. lustră. DOOM
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lustru
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. DOOM
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lustru
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum. DOOM
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
lustrui
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui. DOOM
lustruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiésc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 să lustruiáscă
lustruiala
LUSTRUIÁLĂ, lustruieli, s. f. 1. Lustruire; p. ext. lustru1. 2. Fig. Aparență de cultură, de civilizație; spoială. – Lustrui + suf. -eală. DOOM
lustruiálă s. f., g.-d. art. lustruiélii; pl. lustruiéli
lustruieli
LUSTRUIÁLĂ, lustruieli, s. f. 1. Lustruire; p. ext. lustru1. 2. Fig. Aparență de cultură, de civilizație; spoială. – Lustrui + suf. -eală. DOOM
lustruiálă s. f., g.-d. art. lustruiélii; pl. lustruiéli
lustruielii
LUSTRUIÁLĂ, lustruieli, s. f. 1. Lustruire; p. ext. lustru1. 2. Fig. Aparență de cultură, de civilizație; spoială. – Lustrui + suf. -eală. DOOM
lustruiálă s. f., g.-d. art. lustruiélii; pl. lustruiéli
lustruielile
LUSTRUIÁLĂ, lustruieli, s. f. 1. Lustruire; p. ext. lustru1. 2. Fig. Aparență de cultură, de civilizație; spoială. – Lustrui + suf. -eală. DOOM
lustruiálă s. f., g.-d. art. lustruiélii; pl. lustruiéli
lustruielilor
LUSTRUIÁLĂ, lustruieli, s. f. 1. Lustruire; p. ext. lustru1. 2. Fig. Aparență de cultură, de civilizație; spoială. – Lustrui + suf. -eală. DOOM
lustruiálă s. f., g.-d. art. lustruiélii; pl. lustruiéli
lustruire
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui. DOOM
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruirea
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui. DOOM
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruiri
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui. DOOM
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruirii
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui. DOOM
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruirile
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui. DOOM
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruirilor
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui. DOOM
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruit
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruita
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruite
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruitei
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruitele
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruitelor
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruitoare
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitoarea
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitoarei
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitoarele
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitoarelor
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitor
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitori
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitorii
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitorilor
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitorul
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitorului
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor. DOOM
lustruitór2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre
lustruitul
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruitului
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruiți
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruiții
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustruiților
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. DOOM
lustruít s. n.
lustrul
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum. DOOM
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
lustrului
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum. DOOM
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
lustruul
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. DOOM
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lustruului
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. DOOM
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lustruuri
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. DOOM
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lustruurile
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. DOOM
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lustruurilor
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro. DOOM
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lut
LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum. DOOM
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
luteina
LUTEÍNĂ s. f. Progesteron. – Din fr. lutéine. DOOM
luteínă s. f., g.-d. art. luteínei
luteine
LUTEÍNĂ s. f. Progesteron. – Din fr. lutéine. DOOM
luteínă s. f., g.-d. art. luteínei
luteinei
LUTEÍNĂ s. f. Progesteron. – Din fr. lutéine. DOOM
luteínă s. f., g.-d. art. luteínei
luteinemia
LUTEINEMÍE s.f. (Med.) Prezență a luteinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. lutéinémie].
luteinemie
LUTEINEMÍE s.f. (Med.) Prezență a luteinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. lutéinémie].
luteinemiei
LUTEINEMÍE s.f. (Med.) Prezență a luteinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. lutéinémie].
luteinemii
LUTEINEMÍE s.f. (Med.) Prezență a luteinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. lutéinémie].
luteran
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteran
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luterana
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luterana
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luterane
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luterane
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranei
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranei
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranele
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranele
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranelor
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranelor
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luterani
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luterani
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranii
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranii
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranilor
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranilor
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranism
LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire numai credința și proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul și Împărtășania. – Din fr. luthéranisme. DOOM
luteranísm s. n.
luteranismul
LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire numai credința și proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul și Împărtășania. – Din fr. luthéranisme. DOOM
luteranísm s. n.
luteranismului
LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire numai credința și proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul și Împărtășania. – Din fr. luthéranisme. DOOM
luteranísm s. n.
luteranul
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranul
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranului
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
luteranului
LUTERÁN, -Ă, luterani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de luteranism, privitor la luteranism. 2. S. m. și f. Adept al luteranismului. – Din lat. lutheranus, germ. Lutheraner. DOOM
luterán adj. m., s. m., pl. luteráni; adj. f., s. f. luteránă, pl. luteráne
lutetiana
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec.
luteum
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.
luteus
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.
lutețian
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețiana
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețianul
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețianului
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețiene
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețienei
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețienele
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețienelor
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețieni
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețienii
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețienilor
LUTEȚIÁN, -Ă, lutețieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului, ale cărui depozite caracteristice conțin faună de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, echinide etc. 2. Adj. Care aparține lutețianului (1), privitor la lutețian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. lutétien. DOOM
lutețián2 (-ți-an) s. n.
lutețiu
LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium. DOOM
lutéțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. lutéțiul; simb. Lu
lutețiul
LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium. DOOM
lutéțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. lutéțiul; simb. Lu
lutețiului
LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium. DOOM
lutéțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. lutéțiul; simb. Lu
luth
LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto. DOOM
luth (instrument muzical) [th pron. t] s. n., pl. lúthuri
luthul
LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto. DOOM
luth (instrument muzical) [th pron. t] s. n., pl. lúthuri
luthului
LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto. DOOM
luth (instrument muzical) [th pron. t] s. n., pl. lúthuri
luthuri
LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto. DOOM
luth (instrument muzical) [th pron. t] s. n., pl. lúthuri
luthurile
LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto. DOOM
luth (instrument muzical) [th pron. t] s. n., pl. lúthuri
luthurilor
LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto. DOOM
luth (instrument muzical) [th pron. t] s. n., pl. lúthuri
lutier
LUTIÉR, lutieri, s. m. Meșteșugar specializat în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier. DOOM
lutiér (meșteșugar) (-ti-er) s. m., pl. lutiéri
lutieri
LUTIÉR, lutieri, s. m. Meșteșugar specializat în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier. DOOM
lutiér (meșteșugar) (-ti-er) s. m., pl. lutiéri
lutierii
LUTIÉR, lutieri, s. m. Meșteșugar specializat în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier. DOOM
lutiér (meșteșugar) (-ti-er) s. m., pl. lutiéri
lutierilor
LUTIÉR, lutieri, s. m. Meșteșugar specializat în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier. DOOM
lutiér (meșteșugar) (-ti-er) s. m., pl. lutiéri
lutierul
LUTIÉR, lutieri, s. m. Meșteșugar specializat în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier. DOOM
lutiér (meșteșugar) (-ti-er) s. m., pl. lutiéri
lutierului
LUTIÉR, lutieri, s. m. Meșteșugar specializat în construirea și repararea instrumentelor muzicale cu coarde. [Pr.: -ti-er] – Din fr. luthier. DOOM
lutiér (meșteșugar) (-ti-er) s. m., pl. lutiéri
lutist
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutista
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutiste
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutistei
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutistele
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutistelor
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutistul
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutistului
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutișor
LUTIȘÓR s. n. 1. Diminutiv al lui lut. 2. Argilă care conține hidroxizi de fier sau de mangan, colorată în galben, roșu sau brun, folosită în pictură; pămânțel. – Lut + suf. -ișor. DOOM
lutișór s. n.
lutișorul
LUTIȘÓR s. n. 1. Diminutiv al lui lut. 2. Argilă care conține hidroxizi de fier sau de mangan, colorată în galben, roșu sau brun, folosită în pictură; pămânțel. – Lut + suf. -ișor. DOOM
lutișór s. n.
lutișorului
LUTIȘÓR s. n. 1. Diminutiv al lui lut. 2. Argilă care conține hidroxizi de fier sau de mangan, colorată în galben, roșu sau brun, folosită în pictură; pămânțel. – Lut + suf. -ișor. DOOM
lutișór s. n.
lutiști
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutiștii
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutiștilor
LUTÍST, -Ă, lutiști, -ste, s. m. și f. Instrumentist care cânta din luth. – Din fr. luthiste. DOOM
lutístă s. f., g.-d. art. lutístei; pl. lutíste
lutoasa
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoase
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoasei
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoasele
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoaselor
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutos
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutosul
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutosului
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoși
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoșii
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutoșilor
LUTÓS, -OÁSĂ, lutoși, -oase, adj. Care conține lut, care are culoarea sau consistența lutului; argilos. – Lut + suf. -os. DOOM
lutós adj. m., pl. lutóși; f. lutoásă, pl. lutoáse
lutra
VÍDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., scr. vidra.
lutra
LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră. – Din fr. loutre, lat. lutra. DOOM
lútră (animal) (lu-tră) s. f., g.-d. art. lútrei; pl. lútre
lutre
LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră. – Din fr. loutre, lat. lutra. DOOM
lútră (animal) (lu-tră) s. f., g.-d. art. lútrei; pl. lútre
lutrei
LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră. – Din fr. loutre, lat. lutra. DOOM
lútră (animal) (lu-tră) s. f., g.-d. art. lútrei; pl. lútre
lutrele
LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră. – Din fr. loutre, lat. lutra. DOOM
lútră (animal) (lu-tră) s. f., g.-d. art. lútrei; pl. lútre
lutrelor
LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră. – Din fr. loutre, lat. lutra. DOOM
lútră (animal) (lu-tră) s. f., g.-d. art. lútrei; pl. lútre
lutreola
NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.
lutrin
LUTRÍN s.n. (Rar) Pupitru înalt pe care se pun cărțile în corul unei biserici catolice. [< fr. lutrin, cf. lat.t. lectrinum].
lutrine
LUTRÍN s.n. (Rar) Pupitru înalt pe care se pun cărțile în corul unei biserici catolice. [< fr. lutrin, cf. lat.t. lectrinum].
lutrinele
LUTRÍN s.n. (Rar) Pupitru înalt pe care se pun cărțile în corul unei biserici catolice. [< fr. lutrin, cf. lat.t. lectrinum].
lutrinelor
LUTRÍN s.n. (Rar) Pupitru înalt pe care se pun cărțile în corul unei biserici catolice. [< fr. lutrin, cf. lat.t. lectrinum].
lutrinul
LUTRÍN s.n. (Rar) Pupitru înalt pe care se pun cărțile în corul unei biserici catolice. [< fr. lutrin, cf. lat.t. lectrinum].
lutrinului
LUTRÍN s.n. (Rar) Pupitru înalt pe care se pun cărțile în corul unei biserici catolice. [< fr. lutrin, cf. lat.t. lectrinum].
lutru
LÚTRU s. n. Blană de vidră. – Din fr. loutre. DOOM
lútru (blană) (lu-tru) s. n., art. lútrul
lutrul
LÚTRU s. n. Blană de vidră. – Din fr. loutre. DOOM
lútru (blană) (lu-tru) s. n., art. lútrul
lutrului
LÚTRU s. n. Blană de vidră. – Din fr. loutre. DOOM
lútru (blană) (lu-tru) s. n., art. lútrul
lutui
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuia
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiai
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiam
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiască
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiau
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiați
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiesc
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiește
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiești
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuii
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuim
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuind
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuire
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuire
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui.
lutuiră
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuirăm
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuirăți
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuise
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuisem
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiseră
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiserăm
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiserăți
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiseși
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiseți
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuit
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuit
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui.
lutuiși
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutuiți
LUTUÍ, lutuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lipi cu lut; a murui. – Lut + suf. -ui. DOOM
lutuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lutuiésc, imperf. 3 sg. lutuiá; conj. prez. 3 să lutuiáscă
lutul
LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum. DOOM
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
lutului
LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum. DOOM
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
luturi
LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum. DOOM
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
luturile
LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum. DOOM
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
luturilor
LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum. DOOM
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
lutăria
LUTĂRÍE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut. – Lut + suf. -ărie. DOOM
lutăríe s. f., art. lutăría, g.-d. art. lutăríei; pl. lutăríi, art. lutăríile
lutărie
LUTĂRÍE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut. – Lut + suf. -ărie. DOOM
lutăríe s. f., art. lutăría, g.-d. art. lutăríei; pl. lutăríi, art. lutăríile
lutăriei
LUTĂRÍE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut. – Lut + suf. -ărie. DOOM
lutăríe s. f., art. lutăría, g.-d. art. lutăríei; pl. lutăríi, art. lutăríile
lutării
LUTĂRÍE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut. – Lut + suf. -ărie. DOOM
lutăríe s. f., art. lutăría, g.-d. art. lutăríei; pl. lutăríi, art. lutăríile
lutăriile
LUTĂRÍE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut. – Lut + suf. -ărie. DOOM
lutăríe s. f., art. lutăría, g.-d. art. lutăríei; pl. lutăríi, art. lutăríile
lutăriilor
LUTĂRÍE, lutării, s. f. Loc, groapă de unde se scoate sau din care s-a scos lut. – Lut + suf. -ărie. DOOM
lutăríe s. f., art. lutăría, g.-d. art. lutăríei; pl. lutăríi, art. lutăríile
lux
LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.
lux
LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux. DOOM
lux2 (eleganță) s. n.
luxa
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxai
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxam
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxare
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxare
LUXÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație. – V. luxa. DOOM
luxáre s. f., g.-d. art. luxắrii
luxarea
LUXÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație. – V. luxa. DOOM
luxáre s. f., g.-d. art. luxắrii
luxară
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxarăm
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxarăți
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxase
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxasem
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxaseră
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxaserăm
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxaserăți
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxaseși
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxaseți
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxat
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxat
luxat, -ă, luxați, -te adj. 1. v. lucrat. 2. demis din funcție, importantă.
luxau
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxași
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxați
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxația
LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. – Din fr. luxation, lat. luxatio. DOOM
luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)
luxație
LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. – Din fr. luxation, lat. luxatio. DOOM
luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)
luxației
LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. – Din fr. luxation, lat. luxatio. DOOM
luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)
luxații
LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. – Din fr. luxation, lat. luxatio. DOOM
luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)
luxațiile
LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. – Din fr. luxation, lat. luxatio. DOOM
luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)
luxațiilor
LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. – Din fr. luxation, lat. luxatio. DOOM
luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)
luxațiune
LUXAȚIÚNE s.f. v. luxație.
luxează
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxemburghez
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghez
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburgheza
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburgheza
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburgheze
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburgheze
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburgheze
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezei
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezei
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezele
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezele
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezelor
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezelor
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezi
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezi
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezii
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezii
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezilor
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezilor
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezo
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezo
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezul
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezul
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezule
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezule
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezului
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxemburghezului
LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Luxemburgului sau luxemburghezilor (1), privitor la Luxemburg ori la luxemburghezi. – Luxemburg (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
luxemburghéz adj. m., s. m., pl. luxemburghézi; adj. f., s. f. luxemburghéză, pl. luxemburghéze
luxez
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxeze
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxezi
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxfer
LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].
luxferi
LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].
luxferii
LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].
luxferilor
LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].
luxferul
LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].
luxferului
LUXFÉR s.m. Placă de sticlă groasă și rezistentă, care se montează în pardoseală sau în pereți, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].
luxmetre
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre. DOOM
luxmétru (-me-tru) s. n., art. luxmétrul; pl. luxmétre
luxmetrele
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre. DOOM
luxmétru (-me-tru) s. n., art. luxmétrul; pl. luxmétre
luxmetrelor
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre. DOOM
luxmétru (-me-tru) s. n., art. luxmétrul; pl. luxmétre
luxmetru
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre. DOOM
luxmétru (-me-tru) s. n., art. luxmétrul; pl. luxmétre
luxmetrul
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre. DOOM
luxmétru (-me-tru) s. n., art. luxmétrul; pl. luxmétre
luxmetrului
LUXMÉTRU, luxmetre, s. n. Instrument fotometric pentru măsurarea iluminării. – Din fr. luxmètre. DOOM
luxmétru (-me-tru) s. n., art. luxmétrul; pl. luxmétre
luxoasa
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoase
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoasei
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoasele
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoaselor
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxos
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxosul
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxosului
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoși
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoșii
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxoșilor
LUXÓS, -OÁSĂ, luxoși, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre oameni) Care se îmbracă elegant, care face lux2, care poartă lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux. DOOM
luxós adj. m., pl. luxóși; f. luxoásă, pl. luxoáse
luxul
LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.
luxul
LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux. DOOM
lux2 (eleganță) s. n.
luxului
LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.
luxului
LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux. DOOM
lux2 (eleganță) s. n.
luxura
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria. DOOM
luxúră (livr.) s. f., g.-d. art. luxúrii; pl. luxúri
luxuri
LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.
luxuri
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria. DOOM
luxúră (livr.) s. f., g.-d. art. luxúrii; pl. luxúri
luxuriant
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxurianta
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxuriante
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxuriantei
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxuriantele
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxuriantelor
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxuriantul
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxuriantului
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxurianți
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxurianții
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxurianților
LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. DOOM
luxuriánt (-ri-ant) adj. m., pl. luxuriánți; f. luxuriántă, pl. luxuriánte
luxurianță
LUXURIÁNȚĂ s. f. (Rar) Abundență, bogăție. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. luxuriance. DOOM
luxuriánță (-ri-an-) s. f., g.-d. art. luxuriánței
luxurie
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria. DOOM
luxúră (livr.) s. f., g.-d. art. luxúrii; pl. luxúri
luxurii
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria. DOOM
luxúră (livr.) s. f., g.-d. art. luxúrii; pl. luxúri
luxurile
LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.
luxurile
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria. DOOM
luxúră (livr.) s. f., g.-d. art. luxúrii; pl. luxúri
luxurilor
LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.
luxurilor
LUXÚRĂ, luxuri, s. f. (Livr.) Viciu al celor ce se dedau fără reținere plăcerilor senzuale; desfrânare, concupiscență. [Var.: luxúrie s. f.] – Din fr. luxure, lat. luxuria. DOOM
luxúră (livr.) s. f., g.-d. art. luxúrii; pl. luxúri
luxurioasa
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioase
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioasei
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioasele
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioaselor
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurios
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxuriosul
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxuriosului
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioși
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioșii
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxurioșilor
LUXURIÓS, -OÁSĂ, luxurioși, -oase, adj. (Livr.) Desfrânat, lasciv, concupiscent. [Pr.: -ri-os] – Din fr. luxurieux. DOOM
luxuriós (ri-os) adj. m., pl. luxurióși; f. luxurioásă, pl. luxurioáse
luxând
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxînd
LUXÁ, luxez, vb. I. Tranz. A-și deplasa un os de la locul lui; a-și scrânti o mână, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare. DOOM
luxá (a ~) vb., ind. prez. 3 luxeáză
luxări
LUXÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație. – V. luxa. DOOM
luxáre s. f., g.-d. art. luxắrii
luxării
LUXÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație. – V. luxa. DOOM
luxáre s. f., g.-d. art. luxắrii
luxările
LUXÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație. – V. luxa. DOOM
luxáre s. f., g.-d. art. luxắrii
luxărilor
LUXÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație. – V. luxa. DOOM
luxáre s. f., g.-d. art. luxắrii
luzi
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
luzii
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
luzilor
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ. DOOM
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
luzăr
luzăr, luzări s. m. (adol.) 1. om ratat. 2. om căruia îi lipsește capacitatea de adaptare la realitatea socială. 3. bărbat sau băiat care nu se descurcă într-o situație dată.
luând
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luînd
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
luări
LUÁRE, luări, s. f. Acțiunea de a (se) lua. ◊ Luare-aminte= atenție, grijă. Luare de cuvânt = vorbire în public. [Pr.: lu-a-] – V. lua. DOOM
*luáre de cuvấnt s. f. + prep. + s. n.
luării
LUÁRE, luări, s. f. Acțiunea de a (se) lua. ◊ Luare-aminte= atenție, grijă. Luare de cuvânt = vorbire în public. [Pr.: lu-a-] – V. lua. DOOM
*luáre de cuvấnt s. f. + prep. + s. n.
luările
LUÁRE, luări, s. f. Acțiunea de a (se) lua. ◊ Luare-aminte= atenție, grijă. Luare de cuvânt = vorbire în public. [Pr.: lu-a-] – V. lua. DOOM
*luáre de cuvấnt s. f. + prep. + s. n.
luărilor
LUÁRE, luări, s. f. Acțiunea de a (se) lua. ◊ Luare-aminte= atenție, grijă. Luare de cuvânt = vorbire în public. [Pr.: lu-a-] – V. lua. DOOM
*luáre de cuvấnt s. f. + prep. + s. n.
luătoare
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoare
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarea
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarea
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarei
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarei
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarele
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarele
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarelor
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătoarelor
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luător
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luător
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luători
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luători
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorii
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorii
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorilor
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorilor
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorul
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorul
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorului
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luătorului
LUĂTÓR, -OÁRE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
luș
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușa
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușa
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușai
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușam
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușare
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușare
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Franțuzism; despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușară
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușarăm
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușarăți
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușase
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușasem
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușaseră
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușaserăm
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușaserăți
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușaseși
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușaseți
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușat
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușau
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușași
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușați
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușe
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușează
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușei
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușele
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușelor
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușez
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușeze
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușezi
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
luși
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușii
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușilor
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușul
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușului
LUȘ, -Ă, luși, -e, adj. (Fam.) Sașiu. – Din fr. louche. DOOM
luș (fam.) adj. m., pl. luși; f. lúșă, art. lúșa, pl. lúșe
lușând
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
lușînd
LUȘÁ, lușez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A privi sașiu. – Din fr. loucher.
luțarnă
LUȚÉRNĂ s. f. v. lucernă. DOOM
lucérnă s. f., g.-d. art. lucérnei
luțernă
LUȚÉRNĂ s. f. v. lucernă. DOOM
lucérnă s. f., g.-d. art. lucérnei
luțărnă
LUȚẮRNĂ s. f. v. lucernă.