loaial
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loaialism
LOIALÍSM s. n. Loialitate. [Var.: loaialísm s. n.] – Din fr. loyalisme.

DOOM

*loialísm s. n.

loaialist
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loaialist
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loaialistă
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loaialitate
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loatra
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatra
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatre
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatre
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatrei
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatrei
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatrele
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatrele
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatrelor
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatrelor
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

loatră
LOÁTRĂ, loatre, s. f. (Învechit și popular) Hoață, tîlhăroaică. (Glumeț) Te cunoști, mîndro, cunoști, Te cunoști pe ochișori Că ești loatră de feciori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249.

loaza
LOÁZĂ, loaze, s. f. (Reg.) 1. Viță-de-vie. ♦ Ramură verde; vlăstar. 2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din sl. loza.

DOOM

loáză (reg.) s. f., g.-d. art. loázei; pl. loáze

loaze
LOÁZĂ, loaze, s. f. (Reg.) 1. Viță-de-vie. ♦ Ramură verde; vlăstar. 2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din sl. loza.

DOOM

loáză (reg.) s. f., g.-d. art. loázei; pl. loáze

loazei
LOÁZĂ, loaze, s. f. (Reg.) 1. Viță-de-vie. ♦ Ramură verde; vlăstar. 2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din sl. loza.

DOOM

loáză (reg.) s. f., g.-d. art. loázei; pl. loáze

loazele
LOÁZĂ, loaze, s. f. (Reg.) 1. Viță-de-vie. ♦ Ramură verde; vlăstar. 2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din sl. loza.

DOOM

loáză (reg.) s. f., g.-d. art. loázei; pl. loáze

loazelor
LOÁZĂ, loaze, s. f. (Reg.) 1. Viță-de-vie. ♦ Ramură verde; vlăstar. 2. Fig. Om ștrengar, șmecher; om de nimic, secătură. – Din sl. loza.

DOOM

loáză (reg.) s. f., g.-d. art. loázei; pl. loáze

lob
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

lob
LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

DOOM

lob² (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi

loba
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobai
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobam
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobar
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobara
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobare
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobare
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobare
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

lobarei
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobarele
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobarelor
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobari
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobarii
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobarilor
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobarul
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobarului
LOBÁR, -Ă, lobari, -e, adj. Care aparține lobului¹, privitor la lob¹. – Din fr. lobaire.

DOOM

lobár (referitor la lob) adj. m., pl. lobári; f. lobáră, pl. lobáre

lobară
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobarăm
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobarăți
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobase
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobasem
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobaseră
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobaserăm
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobaserăți
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobaseși
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobaseți
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobat
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobat
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobata
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobate
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobatei
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobatele
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobatelor
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobatul
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobatului
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobau
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobași
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobați
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobați
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobații
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobaților
LOBÁT, -Ă, lobați, -te, adj. Care are lobi¹; alcătuit din lobi¹. – Din fr. lobé.

DOOM

*lobát (cu lobi) adj. m., pl. lobáți; f. lobátă, pl. lobáte

lobby
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.). [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

DOOM

lóbby (angl.) s. n., art. lóbby-ul

lobby
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează, din afară, hotărârile unui parlament; grup de presiune. [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

lobbying
LÓBBYING s.n. (Anglicism) Tratative duse pe culoarele adunărilor legislative. [< engl. lobbying].

lobbyingul
LÓBBYING s.n. (Anglicism) Tratative duse pe culoarele adunărilor legislative. [< engl. lobbying].

lobbyingului
LÓBBYING s.n. (Anglicism) Tratative duse pe culoarele adunărilor legislative. [< engl. lobbying].

lobbyinguri
LÓBBYING s.n. (Anglicism) Tratative duse pe culoarele adunărilor legislative. [< engl. lobbying].

lobbyingurile
LÓBBYING s.n. (Anglicism) Tratative duse pe culoarele adunărilor legislative. [< engl. lobbying].

lobbyingurilor
LÓBBYING s.n. (Anglicism) Tratative duse pe culoarele adunărilor legislative. [< engl. lobbying].

lobbyism
LOBBYÍSM s.n. (Anglicism) Parlamentări, tranzacții făcute în lobby. ♦ Metodă de influențare prin agenți speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta în parlament, guvern etc. poziții avantajoase monopolurilor. [< engl. lobbyism < lobby – culoar din clădirea parlamentului].

lobbyismul
LOBBYÍSM s.n. (Anglicism) Parlamentări, tranzacții făcute în lobby. ♦ Metodă de influențare prin agenți speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta în parlament, guvern etc. poziții avantajoase monopolurilor. [< engl. lobbyism < lobby – culoar din clădirea parlamentului].

lobbyismului
LOBBYÍSM s.n. (Anglicism) Parlamentări, tranzacții făcute în lobby. ♦ Metodă de influențare prin agenți speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta în parlament, guvern etc. poziții avantajoase monopolurilor. [< engl. lobbyism < lobby – culoar din clădirea parlamentului].

lobbyist
LOBBYÍST s.m. (Anglicism) Agent special care primește misiunea de a influența pe un parlamentar. [< engl. lobbyist].

lobbyistul
LOBBYÍST s.m. (Anglicism) Agent special care primește misiunea de a influența pe un parlamentar. [< engl. lobbyist].

lobbyistului
LOBBYÍST s.m. (Anglicism) Agent special care primește misiunea de a influența pe un parlamentar. [< engl. lobbyist].

lobbyiști
LOBBYÍST s.m. (Anglicism) Agent special care primește misiunea de a influența pe un parlamentar. [< engl. lobbyist].

lobbyiștii
LOBBYÍST s.m. (Anglicism) Agent special care primește misiunea de a influența pe un parlamentar. [< engl. lobbyist].

lobbyiștilor
LOBBYÍST s.m. (Anglicism) Agent special care primește misiunea de a influența pe un parlamentar. [< engl. lobbyist].

lobbysm
LOBBYSM s. n. Sistem de influențare a parlamentarilor sau funcționarilor superiori de stat de către grupuri de interese prin agenți, pentru adoptarea unor hotărâri favorabile acestor grupuri. [Pr.: lobísm] – Cuv. engl.

lobbyul
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.). [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

DOOM

lóbby (angl.) s. n., art. lóbby-ul

lobbyului
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.). [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

DOOM

lóbby (angl.) s. n., art. lóbby-ul

lobbyuri
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.). [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

DOOM

lóbby (angl.) s. n., art. lóbby-ul

lobbyurile
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.). [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

DOOM

lóbby (angl.) s. n., art. lóbby-ul

lobbyurilor
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.). [Pr.: lóbi] – Cuv. engl.

DOOM

lóbby (angl.) s. n., art. lóbby-ul

lobdă
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

DOOM

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lobează
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobectomia
LOBECTOMÍE, lobectomii, s. f. (Med.) Ablație chirurgicală a unui lob practicată pe un plămân, ficat sau pe creier. – Din fr. lobectomie.

lobectomie
LOBECTOMÍE, lobectomii, s. f. (Med.) Ablație chirurgicală a unui lob practicată pe un plămân, ficat sau pe creier. – Din fr. lobectomie.

lobectomiei
LOBECTOMÍE, lobectomii, s. f. (Med.) Ablație chirurgicală a unui lob practicată pe un plămân, ficat sau pe creier. – Din fr. lobectomie.

lobectomii
LOBECTOMÍE, lobectomii, s. f. (Med.) Ablație chirurgicală a unui lob practicată pe un plămân, ficat sau pe creier. – Din fr. lobectomie.

lobectomiile
LOBECTOMÍE, lobectomii, s. f. (Med.) Ablație chirurgicală a unui lob practicată pe un plămân, ficat sau pe creier. – Din fr. lobectomie.

lobectomiilor
LOBECTOMÍE, lobectomii, s. f. (Med.) Ablație chirurgicală a unui lob practicată pe un plămân, ficat sau pe creier. – Din fr. lobectomie.

lobelia
LOBÉLIE, lobelii, s. f. Plantă exotică din familia campanulaceelor, cu flori frumos colorate, din care se extrage lobelina (Lobelia inflata). – Din lat. Lobelia [inflata], denumirea științifică a plantei.

DOOM

lobélie (-li-e) s. f., art. lobélia (-li-a), g.-d. art. lobéliei; pl. lobélii, art. lobéliile (-li-i-)

lobelie
LOBÉLIE, lobelii, s. f. Plantă exotică din familia campanulaceelor, cu flori frumos colorate, din care se extrage lobelina (Lobelia inflata). – Din lat. Lobelia [inflata], denumirea științifică a plantei.

DOOM

lobélie (-li-e) s. f., art. lobélia (-li-a), g.-d. art. lobéliei; pl. lobélii, art. lobéliile (-li-i-)

lobeliei
LOBÉLIE, lobelii, s. f. Plantă exotică din familia campanulaceelor, cu flori frumos colorate, din care se extrage lobelina (Lobelia inflata). – Din lat. Lobelia [inflata], denumirea științifică a plantei.

DOOM

lobélie (-li-e) s. f., art. lobélia (-li-a), g.-d. art. lobéliei; pl. lobélii, art. lobéliile (-li-i-)

lobelii
LOBÉLIE, lobelii, s. f. Plantă exotică din familia campanulaceelor, cu flori frumos colorate, din care se extrage lobelina (Lobelia inflata). – Din lat. Lobelia [inflata], denumirea științifică a plantei.

DOOM

lobélie (-li-e) s. f., art. lobélia (-li-a), g.-d. art. lobéliei; pl. lobélii, art. lobéliile (-li-i-)

lobeliile
LOBÉLIE, lobelii, s. f. Plantă exotică din familia campanulaceelor, cu flori frumos colorate, din care se extrage lobelina (Lobelia inflata). – Din lat. Lobelia [inflata], denumirea științifică a plantei.

DOOM

lobélie (-li-e) s. f., art. lobélia (-li-a), g.-d. art. lobéliei; pl. lobélii, art. lobéliile (-li-i-)

lobeliilor
LOBÉLIE, lobelii, s. f. Plantă exotică din familia campanulaceelor, cu flori frumos colorate, din care se extrage lobelina (Lobelia inflata). – Din lat. Lobelia [inflata], denumirea științifică a plantei.

DOOM

lobélie (-li-e) s. f., art. lobélia (-li-a), g.-d. art. lobéliei; pl. lobélii, art. lobéliile (-li-i-)

lobelina
LOBELÍNĂ, lobeline, s. f. Alcaloid extras din lobelie, care are o acțiune excitantă asupra respirației și care este utilizat în tratamentul astmei, dispneei etc. – Din fr. lobéline.

DOOM

lobelínă s. f., g.-d. art. lobelínei; pl. lobelíne

lobeline
LOBELÍNĂ, lobeline, s. f. Alcaloid extras din lobelie, care are o acțiune excitantă asupra respirației și care este utilizat în tratamentul astmei, dispneei etc. – Din fr. lobéline.

DOOM

lobelínă s. f., g.-d. art. lobelínei; pl. lobelíne

lobelinei
LOBELÍNĂ, lobeline, s. f. Alcaloid extras din lobelie, care are o acțiune excitantă asupra respirației și care este utilizat în tratamentul astmei, dispneei etc. – Din fr. lobéline.

DOOM

lobelínă s. f., g.-d. art. lobelínei; pl. lobelíne

lobelinele
LOBELÍNĂ, lobeline, s. f. Alcaloid extras din lobelie, care are o acțiune excitantă asupra respirației și care este utilizat în tratamentul astmei, dispneei etc. – Din fr. lobéline.

DOOM

lobelínă s. f., g.-d. art. lobelínei; pl. lobelíne

lobelinelor
LOBELÍNĂ, lobeline, s. f. Alcaloid extras din lobelie, care are o acțiune excitantă asupra respirației și care este utilizat în tratamentul astmei, dispneei etc. – Din fr. lobéline.

DOOM

lobelínă s. f., g.-d. art. lobelínei; pl. lobelíne

lobez
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobeze
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobezi
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobi
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

lobidrag
lobidrág (lobidrági), s. m. – (Olt.) Plantă, Tropeolum maius. – Var. lobizdrag. Sb. ljubidrag (Candrea; Tiktin).

lobii
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

lobilor
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

lobita
LOBÍTĂ, lobite, s. f. (Med.) Inflamație a unui lob pulmonar. – Din fr. lobite.

lobite
LOBÍTĂ, lobite, s. f. (Med.) Inflamație a unui lob pulmonar. – Din fr. lobite.

lobitei
LOBÍTĂ, lobite, s. f. (Med.) Inflamație a unui lob pulmonar. – Din fr. lobite.

lobitele
LOBÍTĂ, lobite, s. f. (Med.) Inflamație a unui lob pulmonar. – Din fr. lobite.

lobitelor
LOBÍTĂ, lobite, s. f. (Med.) Inflamație a unui lob pulmonar. – Din fr. lobite.

loboda
LÓBODĂ, lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.

DOOM

lóbodă s. f., g.-d. art. lóbodei; pl. lóbode

lobode
LÓBODĂ, lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.

DOOM

lóbodă s. f., g.-d. art. lóbodei; pl. lóbode

lobodei
LÓBODĂ, lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.

DOOM

lóbodă s. f., g.-d. art. lóbodei; pl. lóbode

lobodele
LÓBODĂ, lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.

DOOM

lóbodă s. f., g.-d. art. lóbodei; pl. lóbode

lobodelor
LÓBODĂ, lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.

DOOM

lóbodă s. f., g.-d. art. lóbodei; pl. lóbode

lobonț
LÓBONȚ, lobonți, s. m. Nume dat ostașilor care luptau pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. – Cf. magh. labanc.

DOOM

lobónț s. m., pl. lobónți

lobonț
LOBÓNȚ, lobonți, s. m. Ostaș care lupta pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. [Acc. și: lóbonț] – Cf. magh. labanc.

lobonți
LOBÓNȚ, lobonți, s. m. Ostaș care lupta pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. [Acc. și: lóbonț] – Cf. magh. labanc.

lobonții
LOBÓNȚ, lobonți, s. m. Ostaș care lupta pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. [Acc. și: lóbonț] – Cf. magh. labanc.

lobonților
LOBÓNȚ, lobonți, s. m. Ostaș care lupta pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. [Acc. și: lóbonț] – Cf. magh. labanc.

lobonțul
LOBÓNȚ, lobonți, s. m. Ostaș care lupta pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. [Acc. și: lóbonț] – Cf. magh. labanc.

lobonțului
LOBÓNȚ, lobonți, s. m. Ostaș care lupta pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. [Acc. și: lóbonț] – Cf. magh. labanc.

lobotomia
LOBOTOMÍE s.f. (Med.) Operație constând în tăierea unor fibre nervoase din creier. [Gen. -iei. / < fr. lobotomie, cf. gr. lobos – lob, tome – tăiere].

lobotomie
LOBOTOMÍE s.f. (Med.) Operație constând în tăierea unor fibre nervoase din creier. [Gen. -iei. / < fr. lobotomie, cf. gr. lobos – lob, tome – tăiere].

lobotomiei
LOBOTOMÍE s.f. (Med.) Operație constând în tăierea unor fibre nervoase din creier. [Gen. -iei. / < fr. lobotomie, cf. gr. lobos – lob, tome – tăiere].

lobotomii
LOBOTOMÍE s.f. (Med.) Operație constând în tăierea unor fibre nervoase din creier. [Gen. -iei. / < fr. lobotomie, cf. gr. lobos – lob, tome – tăiere].

lobotomiile
LOBOTOMÍE s.f. (Med.) Operație constând în tăierea unor fibre nervoase din creier. [Gen. -iei. / < fr. lobotomie, cf. gr. lobos – lob, tome – tăiere].

lobotomiilor
LOBOTOMÍE s.f. (Med.) Operație constând în tăierea unor fibre nervoase din creier. [Gen. -iei. / < fr. lobotomie, cf. gr. lobos – lob, tome – tăiere].

lobul
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

lobul
LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

DOOM

lob² (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi

lobul
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob¹; lob¹ mic. – Din fr. lobule.

DOOM

lobúl s. m., pl. lobúli

lobular
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobulara
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobulare
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularei
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularele
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularelor
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobulari
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularii
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularilor
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularul
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobularului
LOBULÁR, -Ă, lobulari, -e, adj. Care are forma unui lobul; care este împărțit în lobuli; care aparține unui lobul. – Din fr. lobulaire.

lobuli
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob¹; lob¹ mic. – Din fr. lobule.

DOOM

lobúl s. m., pl. lobúli

lobulii
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob¹; lob¹ mic. – Din fr. lobule.

DOOM

lobúl s. m., pl. lobúli

lobulilor
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob¹; lob¹ mic. – Din fr. lobule.

DOOM

lobúl s. m., pl. lobúli

lobulita
LOBULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui lobul. [< fr. lobulite].

lobulite
LOBULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui lobul. [< fr. lobulite].

lobulitei
LOBULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui lobul. [< fr. lobulite].

lobului
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

lobului
LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

DOOM

lob² (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi

lobulul
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob¹; lob¹ mic. – Din fr. lobule.

DOOM

lobúl s. m., pl. lobúli

lobulului
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob¹; lob¹ mic. – Din fr. lobule.

DOOM

lobúl s. m., pl. lobúli

loburi
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

loburi
LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

DOOM

lob² (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi

loburile
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

loburile
LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

DOOM

lob² (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi

loburilor
LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

DOOM

lob¹ (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi

loburilor
LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

DOOM

lob² (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi

lobând
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

lobînd
LOBÁ, lobez, vb. I. Tranz. A executa un lob². – Din fr. lober.

DOOM

lobá (a ~) vb., ind. prez. 3 lobeáză

loc
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

DOOM

*în lócu- loc. prep. (ĭ)

loca
LÓCĂ s. f. Denumire dată unui grup de boli infecțioase ale puietului de albine, provocate de un bacil care atacă larvele în vârstă de 3-4 zile. – Din fr. loque.

DOOM

lócă s. f., g.-d. art. lócei

local
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

local
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

DOOM

locál s. n., pl. locáluri

locala
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

locale
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localei
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localele
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localelor
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

locali
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localii
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localilor
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localitate
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

DOOM

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localitatea
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

DOOM

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localități
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

DOOM

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localității
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

DOOM

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localitățile
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

DOOM

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localităților
LOCALITÁTE, localități, s. f. Așezare omenească formând o unitate administrativă. ◊ Loc. adj. și adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orașul despre care este vorba. – Din fr. localité.

DOOM

localitáte s. f., g.-d. art. localitắții; pl. localitắți

localiza
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizabil
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabila
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabile
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabilei
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabilele
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabilelor
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabili
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabilii
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabililor
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabilul
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizabilului
LOCALIZÁBIL, -Ă, localizabili, -e, adj. Care poate fi localizat. – Din fr. localisable.

localizai
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizam
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizare
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizare
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ◊ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisie etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.

DOOM

localizáre s. f., g.-d. art. localizắrii; pl. localizắri

localizarea
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ◊ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisie etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.

DOOM

localizáre s. f., g.-d. art. localizắrii; pl. localizắri

localizară
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizarăm
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizarăți
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizase
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizasem
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizaseră
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizaserăm
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizaserăți
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizaseși
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizaseți
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizat
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizat
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizata
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizate
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizatei
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizatele
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizatelor
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizatoare
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatoarea
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatoarei
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatoarele
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatoarelor
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizator
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatori
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatorii
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatorilor
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatorul
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatorului
LOCALIZATÓR, -OÁRE, localizatori, -oare, adj. (Rar) Care localizează, care adaptează. V. localiza (3). Localizatorul... pune în gura unui tip graiul ardelean șarjat, ridiculizat. IBRĂILEANU, SP. CR. 163.

localizatul
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizatului
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizau
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizași
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizați
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizați
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizații
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizaților
LOCALIZÁT, -Ă, localizați, -te, adj. 1. Care este fixat într-un anumit loc, limitat pe un anumit spațiu. ♦ Care este determinat în spațiu sau în timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la condițiile istorice, culturale, sociale ale unei țări. – V. localiza.

localizează
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizez
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizeze
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizezi
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizând
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizînd
LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spațiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spațiu sau în timp un fapt, o acțiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la condițiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

DOOM

localizá (a ~) vb., ind. prez. 3 localizeáză

localizări
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ◊ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisie etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.

DOOM

localizáre s. f., g.-d. art. localizắrii; pl. localizắri

localizării
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ◊ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisie etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.

DOOM

localizáre s. f., g.-d. art. localizắrii; pl. localizắri

localizările
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ◊ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisie etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.

DOOM

localizáre s. f., g.-d. art. localizắrii; pl. localizắri

localizărilor
LOCALIZÁRE, localizări, s. f. Acțiunea de a (se) localiza și rezultatul ei. ◊ Localizări cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare și precizare a poziției unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesă, a unui zăcământ în scoarța terestră, a unui post de radioemisie etc. ♦ Operă literară adaptată pentru a corespunde anumitor condiții de loc sau de timp. – V. localiza.

DOOM

localizáre s. f., g.-d. art. localizắrii; pl. localizắri

localnic
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnic
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnica
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnica
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnice
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnice
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicei
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicei
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicele
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicele
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicelor
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicelor
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnici
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnici
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicii
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicii
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicilor
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicilor
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicul
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicul
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicului
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localnicului
LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este din partea locului; care ține de un anumit loc; local (2). 2. S. m. și f. Persoană considerată în raport cu localitatea în care trăiește; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (după derivatele în -nic).

DOOM

locálnic adj. m., s. m., pl. locálnici; adj. f., s. f. locálnică, pl. locálnice

localul
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localul
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

DOOM

locál s. n., pl. locáluri

localului
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

localului
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

DOOM

locál s. n., pl. locáluri

localuri
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

DOOM

locál s. n., pl. locáluri

localurile
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

DOOM

locál s. n., pl. locáluri

localurilor
LOCÁL, -Ă, (1) localuri, s. n., (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituție etc.). ♦ Sală special amenajată unde se servește publicului mâncare sau băutură; restaurant, birt, bodegă. 2. Adj. Particular și caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autorități locale = autorități care exercită funcții administrative pe un teritoriu restrâns, delimitat, potrivit împărțirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei întreprinderi provenind din posibilități proprii sau de pe teritoriul restrâns pe care se află ea. Tratament local = tratament care se aplică direct pe locul bolnav. Anestezie locală = anestezie făcută numai la partea corpului care trebuie supusă unei intervenții chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. – Din fr. local.

DOOM

locál s. n., pl. locáluri

locanda
LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

DOOM

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locande
LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

DOOM

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locandei
LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

DOOM

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locandele
LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

DOOM

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locandelor
LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

DOOM

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locandier
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locandieră
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantier
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantiera
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantiere
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierei
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierele
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierelor
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantieri
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierii
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierilor
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierul
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantierului
LOCANTIÉR, -Ă, locantieri, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care ține o locantă. [Pr.: -ti-er. – Var.: locandiér, -ă s. m. și f.] – Din ngr. lokantiéris.

DOOM

locantiéră (-ti-e-)/locandiéră (-di-e-) (înv.) s. f., g.-d. art. locantiérei/locandiérei; pl. locantiére/locandiére

locantă
LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

DOOM

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locatar
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatara
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatare
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarei
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarele
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarelor
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatari
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarii
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarilor
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarul
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locatarului
LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

DOOM

locatáră s. f., g.-d. art. locatárei; pl. locatáre

locativ
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativa
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locative
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativei
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativele
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativelor
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativi
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativii
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativilor
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativul
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locativului
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

DOOM

locatív² s. n., pl. locatíve

locatoare
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatoarea
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatoarei
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatoarele
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatoarelor
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locator
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatori
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatorii
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatorilor
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatorul
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatorului
LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

DOOM

locatór² (obiect) s. n., pl. locatoáre

locaș
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

DOOM

locáș² (așezământ) v. lăcáș

locașul
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

DOOM

locáș² (așezământ) v. lăcáș

locașului
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

DOOM

locáș² (așezământ) v. lăcáș

locașuri
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

DOOM

locáș² (așezământ) v. lăcáș

locașurile
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

DOOM

locáș² (așezământ) v. lăcáș

locașurilor
LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

DOOM

locáș² (așezământ) v. lăcáș

locația
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

locație
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

locației
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

locații
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

locațiile
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

locațiilor
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

locațiune
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

DOOM

locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)

loce
LÓCĂ s. f. Denumire dată unui grup de boli infecțioase ale puietului de albine, provocate de un bacil care atacă larvele în vârstă de 3-4 zile. – Din fr. loque.

DOOM

lócă s. f., g.-d. art. lócei

locei
LÓCĂ s. f. Denumire dată unui grup de boli infecțioase ale puietului de albine, provocate de un bacil care atacă larvele în vârstă de 3-4 zile. – Din fr. loque.

DOOM

lócă s. f., g.-d. art. lócei

loch
LOCH, lochuri, s. n. Instrument cu care se măsoară distanța parcursă de o navă și viteza de deplasare a acesteia. [Pr.: loc] – Din fr. loch.

DOOM

loch (fr.) [pron. loc] s. n., pl. lóchuri (lo-churi)

lochul
LOCH, lochuri, s. n. Instrument cu care se măsoară distanța parcursă de o navă și viteza de deplasare a acesteia. [Pr.: loc] – Din fr. loch.

DOOM

loch (fr.) [pron. loc] s. n., pl. lóchuri (lo-churi)

lochului
LOCH, lochuri, s. n. Instrument cu care se măsoară distanța parcursă de o navă și viteza de deplasare a acesteia. [Pr.: loc] – Din fr. loch.

DOOM

loch (fr.) [pron. loc] s. n., pl. lóchuri (lo-churi)

lochuri
LOCH, lochuri, s. n. Instrument cu care se măsoară distanța parcursă de o navă și viteza de deplasare a acesteia. [Pr.: loc] – Din fr. loch.

DOOM

loch (fr.) [pron. loc] s. n., pl. lóchuri (lo-churi)

lochurile
LOCH, lochuri, s. n. Instrument cu care se măsoară distanța parcursă de o navă și viteza de deplasare a acesteia. [Pr.: loc] – Din fr. loch.

DOOM

loch (fr.) [pron. loc] s. n., pl. lóchuri (lo-churi)

lochurilor
LOCH, lochuri, s. n. Instrument cu care se măsoară distanța parcursă de o navă și viteza de deplasare a acesteia. [Pr.: loc] – Din fr. loch.

DOOM

loch (fr.) [pron. loc] s. n., pl. lóchuri (lo-churi)

loci
LÓCĂ s. f. Denumire dată unui grup de boli infecțioase ale puietului de albine, provocate de un bacil care atacă larvele în vârstă de 3-4 zile. – Din fr. loque.

DOOM

lócă s. f., g.-d. art. lócei

locii
LÓCĂ s. f. Denumire dată unui grup de boli infecțioase ale puietului de albine, provocate de un bacil care atacă larvele în vârstă de 3-4 zile. – Din fr. loque.

DOOM

lócă s. f., g.-d. art. lócei

locma
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasă. 2. Câștig, chilipir. – Din tc. lokma.

DOOM

locmá (înv.) s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálele

locmale
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasă. 2. Câștig, chilipir. – Din tc. lokma.

DOOM

locmá (înv.) s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálele

locmalei
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasă. 2. Câștig, chilipir. – Din tc. lokma.

DOOM

locmá (înv.) s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálele

locmalele
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasă. 2. Câștig, chilipir. – Din tc. lokma.

DOOM

locmá (înv.) s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálele

locmalelor
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasă. 2. Câștig, chilipir. – Din tc. lokma.

DOOM

locmá (înv.) s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálele

locmaua
LOCMÁ, locmale, s. f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasă. 2. Câștig, chilipir. – Din tc. lokma.

DOOM

locmá (înv.) s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálele

loco
LÓCO² adv. (Privitor la destinația unei scrisori, a unui colet etc.) În aceeași localitate în care se află și expeditorul. ♦ (În legătură cu achiziția unor mărfuri, precedând un substantiv, ca determinare locală) La locul de producție sau la un punct fix de transport; în, la. – Cuv. lat.

DOOM

lóco adv.

locomobil
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobila
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobile
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilei
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilele
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilelor
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobili
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilii
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobililor
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilul
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilului
LOCOMOBÍL, -Ă, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mașini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (având roți, tălpi, patine etc.). 2. S. f. Agregat deplasabil pe roți, alcătuit dintr-un generator de abur care folosește combustibil inferior și un motor, care servește la punerea în mișcare a altor mașini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DOOM

locomobíl adj. m., pl. locomobíli; f. locomobílă, pl. locomobíle

locomobilă
LOCOMOBÍLĂ, locomobile, s. f. Mașină de forță care poate fi deplasată prin remorcare și care servește la punerea în mișcare a altor mașini (mai ales agricole). Lanurile nesfîrșite și locomobila neagră, batozele, mulțimea de oameni și căruțele mari cu cîte trei cai. Știi dumneata cum sînt fermele în Dobrogea. DUMITRIU, N. 267. Departe, abia se zăreau batozele, fumul locomobilelor, secerătorile veneau puternice. CAMILAR, TEM. 143. Busuioc avea o locomobilă ușurică și ieftină, care lucra cu foc de paie și mîna vara o mașină de treierat. SLAVICI, O. I 226.

DOOM

*locomobílă (agregat, motor) s. f., g.-d. art. locomobílei; pl. locomobíle

locomotiva
LOCOMOTÍVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

DOOM

locomotívă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotívei; pl. locomotíve

locomotive
LOCOMOTÍVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

DOOM

locomotívă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotívei; pl. locomotíve

locomotivei
LOCOMOTÍVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

DOOM

locomotívă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotívei; pl. locomotíve

locomotivele
LOCOMOTÍVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

DOOM

locomotívă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotívei; pl. locomotíve

locomotivelor
LOCOMOTÍVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

DOOM

locomotívă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotívei; pl. locomotíve

locomotoare
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotoarea
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotoarei
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotoarele
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotoarelor
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotor
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotori
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotorii
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotorilor
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotorul
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomotorului
LOCOMOTÓR, -OÁRE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

DOOM

locomotór² s. n., pl. locomotoáre

locomoție
LOCOMÓȚIE s. f. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul. 2. Funcție a organismelor vii care constă dintr-un complex de mișcări realizate prin mecanisme și organe speciale, datorită căreia animalele și omul se deplasează activ în spațiu. [Var.: locomoțiúne s. f.] – Din fr. locomotion.

DOOM

locomóție (-ți-e) s. f., art. locomóția (-ți-a), g.-d. locomóții, art. locomóției

locomoțiune
LOCOMÓȚIE s. f. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul. 2. Funcție a organismelor vii care constă dintr-un complex de mișcări realizate prin mecanisme și organe speciale, datorită căreia animalele și omul se deplasează activ în spațiu. [Var.: locomoțiúne s. f.] – Din fr. locomotion.

DOOM

locomóție (-ți-e) s. f., art. locomóția (-ți-a), g.-d. locomóții, art. locomóției

locotenent
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenente
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenentul
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenentule
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenentului
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenența
LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

DOOM

locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe

locotenențe
LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

DOOM

locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe

locotenenței
LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

DOOM

locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe

locotenențele
LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

DOOM

locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe

locotenențelor
LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova) Locotenență domnească = formă de guvernământ provizoriu instituită pe timpul cât scaunul domnesc rămânea vacant sau al absenței domnului; căimăcămie. – Din it. locotenenza.

DOOM

locotenénță s. f., g.-d. art. locotenénței; pl. locotenénțe

locotenenți
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenenții
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotenenților
LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

DOOM

căpitán-locotenént s. m., pl. căpitáni-locotenénți

locotractoare
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.

DOOM

locotractór (-co-trac-) s. n., pl. locotractoáre

locotractoarele
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.

DOOM

locotractór (-co-trac-) s. n., pl. locotractoáre

locotractoarelor
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.

DOOM

locotractór (-co-trac-) s. n., pl. locotractoáre

locotractor
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.

DOOM

locotractór (-co-trac-) s. n., pl. locotractoáre

locotractorul
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.

DOOM

locotractór (-co-trac-) s. n., pl. locotractoáre

locotractorului
LOCOTRACTÓR, locotractoare, s. n. Locomotivă de mică putere, de obicei cu motor diesel, folosită pentru manevre în stații, în triaje, în ateliere etc. – Din fr. locotracteur.

DOOM

locotractór (-co-trac-) s. n., pl. locotractoáre

locui
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuia
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiai
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiam
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiască
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiau
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiați
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuibil
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibila
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibile
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibilei
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibilele
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibilelor
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibili
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibilii
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibililor
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibilul
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuibilului
LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. – Locui + suf. -bil.

DOOM

locuíbil adj. m., pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbile

locuiesc
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiește
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiești
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuii
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuim
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuind
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuința
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

DOOM

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

locuințe
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

DOOM

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

locuinței
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

DOOM

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

locuințele
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

DOOM

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

locuințelor
LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

DOOM

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

locuire
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuire
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.

DOOM

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii

locuirea
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.

DOOM

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii

locuiri
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.

DOOM

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii

locuirii
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.

DOOM

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii

locuirile
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.

DOOM

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii

locuirilor
LOCUÍRE s. f. Faptul de a locui undeva. – V. locui.

DOOM

locuíre s. f., g.-d. art. locuírii

locuiră
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuirăm
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuirăți
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuise
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuisem
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiseră
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiserăm
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiserăți
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiseși
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiseți
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuit
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuit
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuita
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuite
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuitei
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuitele
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuitelor
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuitoare
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitoarea
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitoarei
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitoarele
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitoarelor
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitoareo
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitor
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitore
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitori
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitorii
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitorilor
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitorul
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitorule
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitorului
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

DOOM

locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitul
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuitului
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuiși
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiți
LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

DOOM

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă

locuiți
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuiții
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locuiților
LOCUÍT, -Ă, locuiți, -te, adj. (Despre case, ținuturi etc.) În care locuiește cineva, unde sunt oameni. – V. locui.

locul
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

DOOM

*în lócu- loc. prep. (ĭ)

locul
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

locular
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

loculara
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

loculare
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularei
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularele
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularelor
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

loculari
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularii
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularilor
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularul
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

locularului
LOCULÁR, -Ă, loculari, -e, adj. (Bot.) Care este împărțit în mai multe loji (II 1). – Din fr. loculaire.

DOOM

loculár adj. m., pl. loculári; f. loculáră, pl. loculáre

loculi
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

loculii
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

loculilor
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

locului
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

DOOM

*în lócu- loc. prep. (ĭ)

loculul
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

loculului
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

loculă
LOCÚL, loculi, s. m. (Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (II 1). [Var.: locúlă s. f.] – Din fr. locule.

DOOM

*în lócul prep. + subst. (~ acela)

locum
locúm s. m. – Rahat. – Var. (înv.) lichium. Tc. lökün (Miklosich, Etym. Wb., 175; Lokotsch 1328), cf. sb. lokuma.

locupleta
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletai
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletam
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletare
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletare
LOCUPLETÁRE s.f. (Liv.) Îmbogățire. [< locupleta].

locupletarea
LOCUPLETÁRE s.f. (Liv.) Îmbogățire. [< locupleta].

locupletară
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletarăm
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletarăți
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletase
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletasem
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletaseră
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletaserăm
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletaserăți
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletaseși
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletaseți
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletat
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletat
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletata
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletate
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletatei
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletatele
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletatelor
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletatul
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletatului
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletau
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletași
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletați
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletați
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletații
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletaților
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletează
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletez
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupleteze
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletezi
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletând
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletînd
LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

locupletări
LOCUPLETÁRE s.f. (Liv.) Îmbogățire. [< locupleta].

locupletării
LOCUPLETÁRE s.f. (Liv.) Îmbogățire. [< locupleta].

locupletările
LOCUPLETÁRE s.f. (Liv.) Îmbogățire. [< locupleta].

locupletărilor
LOCUPLETÁRE s.f. (Liv.) Îmbogățire. [< locupleta].

locuri
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

DOOM

*în lócu- loc. prep. (ĭ)

locurile
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

DOOM

*în lócu- loc. prep. (ĭ)

locurilor
LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

DOOM

*în lócu- loc. prep. (ĭ)

locusta
FETÍCĂ s. f. 1. (Pop. și fam.) Fetiță. 2. Plantă erbacee cu flori mici, albe-albăstrui, ale cărei frunze, de formă ovală, sunt consumate ca salată (Valerianella olitoria). – Fată + suf. -ică.

locustă
LOCÚSTĂ s. f. v. lăcustă.

DOOM

lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste

locutius
Aius Locutius (sau Loquens), divinitate misterioasă al cărei glas s-a făcut auzit în preajma templului Vestei în anul 390 î.e.n., prevestind invazia galilor. Romanii n-au ținut seama de această prevestire, care ulterior s-a dovedit adevărată. Pentru a le răscumpăra nesocotința, dictatorul Camillus a înălțat mai tîrziu un templu în cinstea misteriosului profet.

locutor
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

DOOM

*locutór s. m., pl. locutóri

locutori
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

DOOM

*locutór s. m., pl. locutóri

locutorii
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

DOOM

*locutór s. m., pl. locutóri

locutorilor
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

DOOM

*locutór s. m., pl. locutóri

locutorul
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

DOOM

*locutór s. m., pl. locutóri

locutorului
LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

DOOM

*locutór s. m., pl. locutóri

locușor
LOCȘÓR, locșoare, s. n. Diminutiv al lui loc. [Var.: locușór s. n.] – Loc + suf. -ușor.

DOOM

locușór v. locșór

locuție
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțional
LOCUȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la locuțiune. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].

locuțiune
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțiunea
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțiuni
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțiunii
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțiunile
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locuțiunilor
LOCUȚIÚNE, locuțiuni, s. f. Grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. ♦ (Înv.) Expresie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) locúție s. f.] – Din fr. locution, lat. locutio, -onis.

DOOM

locuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. locuțiúnii; pl. locuțiúni

locvace
LOCVÁCE adj. invar. (Livr.) Care vorbește mult; vorbăreț, limbut, guraliv. – Din fr. loquace, lat. loquax, -acis.

DOOM

locváce (livr.) adj. invar.

locvacitate
LOCVACITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea, pornirea, obișnuința de a fi locvace; limbuție. – Din fr. loquacité, lat. loquacitas, -atis.

DOOM

locvacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. locvacitắții

locșor
LOCȘÓR, locșoare, s. n. Diminutiv al lui loc. [Var.: locușór s. n.] – Loc + suf. -ușor.

DOOM

locușór v. locșór

locțiitoare
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitoarea
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitoarei
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitoarele
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitoarelor
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitor
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitori
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitorii
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitorilor
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitorul
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

locțiitorului
LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ți-i-] – Loc + țiitor (după fr. lieutenant).

DOOM

locțiitór (-ți-i-) s. m., pl. locțiitóri

lodba
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

DOOM

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lodbe
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

DOOM

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lodbei
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

DOOM

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lodbele
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

DOOM

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lodbelor
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

DOOM

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

loden
LÓDEN, (2) lodene, s. n. 1. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. 2. Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofa. – Din fr. loden, germ. Loden.

DOOM

lóden s. n., pl. lódene

loden
LÓDEN s.n. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. ♦ Pardesiu făcut dintr-o asemenea stofă. [Pl. -ne, -nuri. / < germ. Loden].

lodene
LÓDEN, (2) lodene, s. n. 1. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. 2. Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofa. – Din fr. loden, germ. Loden.

DOOM

lóden s. n., pl. lódene

lodenele
LÓDEN, (2) lodene, s. n. 1. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. 2. Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofa. – Din fr. loden, germ. Loden.

DOOM

lóden s. n., pl. lódene

lodenelor
LÓDEN, (2) lodene, s. n. 1. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. 2. Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofa. – Din fr. loden, germ. Loden.

DOOM

lóden s. n., pl. lódene

lodenul
LÓDEN, (2) lodene, s. n. 1. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. 2. Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofa. – Din fr. loden, germ. Loden.

DOOM

lóden s. n., pl. lódene

lodenului
LÓDEN, (2) lodene, s. n. 1. Stofă groasă și păroasă, de obicei impermeabilă. 2. Pardesiu (raglan) confecționat dintr-o astfel de stofa. – Din fr. loden, germ. Loden.

DOOM

lóden s. n., pl. lódene

lodicul
LODÍCUL s.m. (Bot.) Solzișor situat la baza florii gramineelor. [< germ. Lodicul].

loeil
TROMPE L'OEIL s.n. (Arte) Pictură murală care dă la distanță iluzia realității. [Pron. tromp-l'öi. / < fr. trompe l'oeil].

DOOM

!trompe-l’œil (fr.) [pron. trompl'öy] s. n.

loeselii
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

loess
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.

DOOM

loess [pron. lös] s. n., pl. loessuri [pron. l'ösuri] (loes-)

loessul
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.

DOOM

loess [pron. lös] s. n., pl. loessuri [pron. l'ösuri] (loes-)

loessului
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.

DOOM

loess [pron. lös] s. n., pl. loessuri [pron. l'ösuri] (loes-)

loessuri
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.

DOOM

loess [pron. lös] s. n., pl. loessuri [pron. l'ösuri] (loes-)

loessurile
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.

DOOM

loess [pron. lös] s. n., pl. loessuri [pron. l'ösuri] (loes-)

loessurilor
LOESS, loessuri, s. n. Rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă-cenușie, cu aspect poros, formată mai ales din praf silicos și argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.

DOOM

loess [pron. lös] s. n., pl. loessuri [pron. l'ösuri] (loes-)

log
-LOG Element secund de compunere savantă, cu sensul de „specialist”, „tehnician”, „vorbire”, „discurs”. [< fr. -logue, it. -logo].

logaedic
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedica
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedice
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicei
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicele
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicelor
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedici
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicii
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicilor
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicul
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaedicului
LOGAÉDIC, -Ă, logaedici, -ce, adj. (Despre un sistem de versificație) Care este compus din anapești și iambi sau din dactili și trohei. – Din fr. logaédique.

DOOM

logaédic adj. m., pl. logaédici; f. logaédică, pl. logaédice

logaritm
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

DOOM

logarítm s. m., pl. logarítmi

logaritma
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmai
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmam
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmare
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmare
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.

logaritmarea
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.

logaritmară
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmarăm
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmarăți
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmase
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmasem
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmaseră
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmaserăm
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmaserăți
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmaseși
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmaseți
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmat
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmat
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

logaritmau
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmași
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmați
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmează
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmez
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmeze
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmezi
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmi
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

DOOM

logarítm s. m., pl. logarítmi

logaritmic
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmica
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmice
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicei
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicele
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicelor
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmici
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicii
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicilor
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicul
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmicului
LOGARÍTMIC, -Ă, logaritmici, -ce, adj. Care se referă la logaritmi; care cuprinde logaritmi, care se face cu ajutorul logaritmilor. ◊ Ecuație logaritmică = ecuație în care intră logaritmul necunoscut. – Din fr. logarithmique.

DOOM

logarítmic adj. m., pl. logarítmici; f. logarítmică, pl. logarítmice

logaritmii
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

DOOM

logarítm s. m., pl. logarítmi

logaritmilor
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

DOOM

logarítm s. m., pl. logarítmi

logaritmul
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

DOOM

logarítm s. m., pl. logarítmi

logaritmului
LOGARÍTM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obține numărul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

DOOM

logarítm s. m., pl. logarítmi

logaritmând
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmînd
LOGARITMÁ, logaritmez, vb. I. Tranz. A găsi logaritmul unui număr sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

DOOM

logaritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 logaritmeáză

logaritmări
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.

logaritmării
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.

logaritmările
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.

logaritmărilor
LOGARITMÁRE, logaritmări, s. f. (Mat.) Acțiunea de a logaritma și rezultatul ei. – V. logaritma.

logatom
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea calității unei transmisii telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.

DOOM

logatóm s. m., pl. logatómi

logatomi
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea calității unei transmisii telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.

DOOM

logatóm s. m., pl. logatómi

logatomii
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea calității unei transmisii telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.

DOOM

logatóm s. m., pl. logatómi

logatomilor
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea calității unei transmisii telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.

DOOM

logatóm s. m., pl. logatómi

logatomul
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea calității unei transmisii telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.

DOOM

logatóm s. m., pl. logatómi

logatomului
LOGATÓM, logatomi, s. m. Cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, format din trei sunete (consoană-vocală-consoană), folosit pentru aprecierea calității unei transmisii telefonice sau a audiției într-o sală. – Din fr. logatome.

DOOM

logatóm s. m., pl. logatómi

loggia
LÓGGIA s. f. v. logie.

loggiei
LÓGGIA s. f. v. logie.

loggii
LÓGGIA s. f. v. logie.

loggiile
LÓGGIA s. f. v. logie.

loggiilor
LÓGGIA s. f. v. logie.

loghiotat
LOGHIOTÁT, loghiotați, s. m. (Înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

DOOM

loghiótat/loghiotát (înv.) (-ghi-o-) s. m., pl. loghiótați/loghiotáți

loghiotat
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotatul
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotatului
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotați
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotații
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotaților
LOGHIÓTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

logia
LÓGIE, logii, s. f. 1. (În forma loggia) Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. 3. Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Var.: lóggia, s. f.] – Din it. loggia.

DOOM

!lógie (-gi-e) s. f., g.-d. art. lógiei; pl. lógii, art. lógiile (-gi-i-)

logic
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logica
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logica
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

logice
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicei
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicele
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicelor
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicește
LOGICÉȘTE adv. (Înv.) În mod logic, din punct de vedere logic. – Logic + suf. -ește.

DOOM

logicéște (înv.) adv.

logici
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logici
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

logician
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logiciana
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicianul
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicianului
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logiciene
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicienei
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicienele
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicienelor
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicieni
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicienii
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicienilor
LOGICIÁN, -Ă, logicieni, -e, s. m. și f. Persoană care cunoaște temeinic logica; specialist în logică; p. ext. persoană care judecă cu metodă, cu rigoare, urmând regulile logicii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logicien.

DOOM

logiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logiciénei (-ci-e-); pl. logiciéne

logicii
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicii
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

logicile
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

logicilor
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicilor
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

logicism
LOGICÍSM s. n. Concepție conform căreia matematica poate fi dedusă din logică. – Din fr. logicisme.

DOOM

logicísm s. n.

logicist
LOGICÍST, -Ă, logiciști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al logicismului. – Din fr. logiciste.

logicul
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logicului
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

DOOM

lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice

logie
LÓGIE, logii, s. f. 1. (În forma loggia) Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. 3. Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Var.: lóggia, s. f.] – Din it. loggia.

DOOM

!lógie (-gi-e) s. f., g.-d. art. lógiei; pl. lógii, art. lógiile (-gi-i-)

logiei
LÓGIE, logii, s. f. 1. (În forma loggia) Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. 3. Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Var.: lóggia, s. f.] – Din it. loggia.

DOOM

!lógie (-gi-e) s. f., g.-d. art. lógiei; pl. lógii, art. lógiile (-gi-i-)

logii
LÓGIE, logii, s. f. 1. (În forma loggia) Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. 3. Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Var.: lóggia, s. f.] – Din it. loggia.

DOOM

!lógie (-gi-e) s. f., g.-d. art. lógiei; pl. lógii, art. lógiile (-gi-i-)

logiile
LÓGIE, logii, s. f. 1. (În forma loggia) Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. 3. Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Var.: lóggia, s. f.] – Din it. loggia.

DOOM

!lógie (-gi-e) s. f., g.-d. art. lógiei; pl. lógii, art. lógiile (-gi-i-)

logiilor
LÓGIE, logii, s. f. 1. (În forma loggia) Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită și deschisă către exterior printr-un șir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcție de tipul loggiei (1), independentă sau aparținând parterului unei clădiri, servind și ca tribună. 3. Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arșiță. [Var.: lóggia, s. f.] – Din it. loggia.

DOOM

!lógie (-gi-e) s. f., g.-d. art. lógiei; pl. lógii, art. lógiile (-gi-i-)

logistic
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logistica
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logistica
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică matematică. 2. Adj. Referitor la logistică (1). – Din fr. logistique.

DOOM

logístică s. f., g.-d. art. logísticii

logistice
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logisticei
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logisticele
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logisticelor
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logistici
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logistici
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică matematică. 2. Adj. Referitor la logistică (1). – Din fr. logistique.

DOOM

logístică s. f., g.-d. art. logísticii

logistician
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticiana
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticianul
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticianului
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticiene
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticienei
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticienele
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticienelor
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticieni
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticienii
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticienilor
LOGISTICIÁN, -Ă, logisticieni, -e, s. m. și f. Specialist în logistică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. logisticien.

DOOM

logisticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. logisticiénei (-ci-e-); pl. logisticiéne

logisticii
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logisticii
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică matematică. 2. Adj. Referitor la logistică (1). – Din fr. logistique.

DOOM

logístică s. f., g.-d. art. logísticii

logisticilor
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logisticul
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logisticului
LOGÍSTIC, -Ă, logistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Logică simbolică (matematică). 2. S. f. Ansamblul operațiilor care asigură desfășurarea unei activități (în special militare) de amploare. 3. Adj. Referitor la logistică. – Din fr. logistique.

DOOM

*logístic adj. m., pl. logístici; f. logístică, pl. logístice

logo
LOGO¹- Element de compunere însemnând „cuvânt”, „vorbă”, „vorbire”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr. logo-.

logo
LOGO², logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

DOOM

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

logocel
logocél (-éi), s. m. – (Banat) Sticlete (Carduelis elegans). Origine necunoscută. Poate legat de sb. logoška „lăstar”; în acest caz, relația semantică ar fi ca în lat. carduelis față de carduus, germ. Distel „spin, scai”, Distelfink „sticlete”.

logoclonia
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.

logoclonie
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.

logocloniei
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.

logoclonii
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.

logocloniile
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.

logocloniilor
LOGOCLONÍE, logoclonii, s. f. (Med.) Defect al vorbirii constând din repetarea unei silabe la mijlocul sau la finalul unui cuvânt. – Din fr. logoclonie.

logodea
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodeai
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodeam
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodească
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodeau
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodeați
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodesc
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodește
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodești
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodi
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodii
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodim
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodind
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodire
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodire
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

logodiră
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodirăm
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodirăți
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodise
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodisem
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiseră
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiserăm
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiserăți
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiseși
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiseți
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodit
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodit
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logodita
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logodite
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logoditei
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logoditele
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logoditelor
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logoditor
LOGODITÓR, logoditori, s. m. (Popular) Pețitor. Au venit logoditori pentru fată.

logoditul
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logoditului
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logodiși
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiți
LOGODÍ, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

DOOM

logodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logodésc, imperf. 3 sg. logodeá; conj. prez. 3 să logodeáscă

logodiți
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logodiții
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logodiților
LOGODÍT, -Ă, logodiți, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodnă. ◊ Expr. (Ca un) țap (sau gâscan) logodit, se spune despre un om mândru, fudul, înfumurat. – V. logodi.

logodna
LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie (religioasă) prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ.

DOOM

logódnă s. f., g.-d. art. logódnei; pl. logódne

logodne
LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie (religioasă) prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ.

DOOM

logódnă s. f., g.-d. art. logódnei; pl. logódne

logodnei
LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie (religioasă) prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ.

DOOM

logódnă s. f., g.-d. art. logódnei; pl. logódne

logodnele
LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie (religioasă) prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ.

DOOM

logódnă s. f., g.-d. art. logódnei; pl. logódne

logodnelor
LOGÓDNĂ, logodne, s. f. Ceremonie (religioasă) prin care un bărbat și o femeie se angajează să se căsătorească; legământ solemn, promisiune de căsătorie între logodnici; credință. ♦ Petrecere organizată cu prilejul acestei ceremonii. ♦ Intervalul de timp dintre această ceremonie și nuntă. – Din sl. lagodĩnŭ.

DOOM

logódnă s. f., g.-d. art. logódnei; pl. logódne

logodnic
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnica
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnice
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicei
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicele
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicelor
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnici
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicii
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicilor
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicul
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logodnicului
LOGÓDNIC, -Ă, logodnici, -ce, s. m. și f. Persoană care s-a logodit cu cineva (considerată în raport cu acesta); (la pl.) perechea logodită. – Logodnă + suf. -nic.

DOOM

logódnică s. f., g.-d. art. logódnicei; pl. logódnice

logofete
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofeteasa
LOGOFETEÁSĂ, logofetese, s. f. (Înv.) Soția logofătului. – Logofăt + suf. -easă.

DOOM

logofeteásă (înv.) s. f., g.-d. art. logofetései; pl. logofetése

logofetese
LOGOFETEÁSĂ, logofetese, s. f. (Înv.) Soția logofătului. – Logofăt + suf. -easă.

DOOM

logofeteásă (înv.) s. f., g.-d. art. logofetései; pl. logofetése

logofetesei
LOGOFETEÁSĂ, logofetese, s. f. (Înv.) Soția logofătului. – Logofăt + suf. -easă.

DOOM

logofeteásă (înv.) s. f., g.-d. art. logofetései; pl. logofetése

logofetesele
LOGOFETEÁSĂ, logofetese, s. f. (Înv.) Soția logofătului. – Logofăt + suf. -easă.

DOOM

logofeteásă (înv.) s. f., g.-d. art. logofetései; pl. logofetése

logofeteselor
LOGOFETEÁSĂ, logofetese, s. f. (Înv.) Soția logofătului. – Logofăt + suf. -easă.

DOOM

logofeteásă (înv.) s. f., g.-d. art. logofetései; pl. logofetése

logofeței
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.

DOOM

logofețél (înv.) s. m., pl. logofețéi, art. logofețéii

logofețeii
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.

DOOM

logofețél (înv.) s. m., pl. logofețéi, art. logofețéii

logofețeilor
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.

DOOM

logofețél (înv.) s. m., pl. logofețéi, art. logofețéii

logofețel
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.

DOOM

logofețél (înv.) s. m., pl. logofețéi, art. logofețéii

logofețelul
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.

DOOM

logofețél (înv.) s. m., pl. logofețéi, art. logofețéii

logofețelului
LOGOFEȚÉL, logofeței, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui logofăt; grămătic, copist. – Logofăt + suf. -el.

DOOM

logofețél (înv.) s. m., pl. logofețéi, art. logofețéii

logofeți
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofeția
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. (Înv.) Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.

DOOM

logofețíe (înv.) s. f., art. logofețía, g.-d. art. logofețíei; pl. logofețíi, art. logofețíile

logofeție
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. (Înv.) Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.

DOOM

logofețíe (înv.) s. f., art. logofețía, g.-d. art. logofețíei; pl. logofețíi, art. logofețíile

logofeției
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. (Înv.) Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.

DOOM

logofețíe (înv.) s. f., art. logofețía, g.-d. art. logofețíei; pl. logofețíi, art. logofețíile

logofeții
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofeții
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. (Înv.) Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.

DOOM

logofețíe (înv.) s. f., art. logofețía, g.-d. art. logofețíei; pl. logofețíi, art. logofețíile

logofețiile
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. (Înv.) Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.

DOOM

logofețíe (înv.) s. f., art. logofețía, g.-d. art. logofețíei; pl. logofețíi, art. logofețíile

logofețiilor
LOGOFEȚÍE, logofeții, s. f. (Înv.) Demnitate de logofăt; cancelaria logofătului. – Logofăt + suf. -ie.

DOOM

logofețíe (înv.) s. f., art. logofețía, g.-d. art. logofețíei; pl. logofețíi, art. logofețíile

logofeților
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofăt
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofătul
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofătule
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logofătului
LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

DOOM

ftóri-logofắt v. vtóri-logofắt

logograf
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.

DOOM

logográf (istoric) (-go-graf) s. m, pl. logográfi

logografi
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.

DOOM

logográf (istoric) (-go-graf) s. m, pl. logográfi

logografii
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.

DOOM

logográf (istoric) (-go-graf) s. m, pl. logográfi

logografilor
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.

DOOM

logográf (istoric) (-go-graf) s. m, pl. logográfi

logograful
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.

DOOM

logográf (istoric) (-go-graf) s. m, pl. logográfi

logografului
LOGOGRÁF, logografi, s. m. Denumire dată primilor istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor. – Din fr. logographe.

DOOM

logográf (istoric) (-go-graf) s. m, pl. logográfi

logogrif
LOGOGRÍF, logogrifuri, s. n. Joc distractiv care constă în deducerea unui cuvânt din altul prin adăugarea, eliminarea sau inversarea unor sunete sau silabe; p. ext. limbaj obscur, ininteligibil; lucru greu de descifrat. [Pl. și: logogrife] – Din fr. logogriphe.

DOOM

logogríf (joc, limbaj) (-go-grif) s. n., pl. logogrífuri/logogrífe

logogrif
LOGOGRÍF, logogrifuri, s. n. Joc distractiv care constă în deducerea unui cuvânt din altul prin adăugarea, eliminarea sau inversarea unor sunete sau silabe; p. ext. limbaj obscur, ininteligibil; lucru greu de descifrat. [Pl. și: logogrife] – Din fr. logogriphe.

logogrific
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrifica
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrifice
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificei
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificele
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificelor
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrifici
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificii
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificilor
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificul
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logogrificului
LOGOGRÍFIC, -Ă, logogrifici, -ce, adj. Care se referă la logogrif; p. ext. scris ilizibil. – Logogrif + suf. -ic.

DOOM

logogrífic (-go-gri-) adj. m., pl. logogrífici; f. logogrífică, pl. logogrífice

logolatria
LOGOLATRÍE s.f. (Liv.) Cult al cuvintelor considerate ca având putere magică. [Gen. -iei. / < fr. logolâtrie, cf. gr. logos – cuvânt, latreia – închinare].

logolatrie
LOGOLATRÍE s.f. (Liv.) Cult al cuvintelor considerate ca având putere magică. [Gen. -iei. / < fr. logolâtrie, cf. gr. logos – cuvânt, latreia – închinare].

logolatriei
LOGOLATRÍE s.f. (Liv.) Cult al cuvintelor considerate ca având putere magică. [Gen. -iei. / < fr. logolâtrie, cf. gr. logos – cuvânt, latreia – închinare].

logolatrii
LOGOLATRÍE s.f. (Liv.) Cult al cuvintelor considerate ca având putere magică. [Gen. -iei. / < fr. logolâtrie, cf. gr. logos – cuvânt, latreia – închinare].

logolatriile
LOGOLATRÍE s.f. (Liv.) Cult al cuvintelor considerate ca având putere magică. [Gen. -iei. / < fr. logolâtrie, cf. gr. logos – cuvânt, latreia – închinare].

logolatriilor
LOGOLATRÍE s.f. (Liv.) Cult al cuvintelor considerate ca având putere magică. [Gen. -iei. / < fr. logolâtrie, cf. gr. logos – cuvânt, latreia – închinare].

logomahie
LOGOMAHÍE s. f. (Livr.) Discuție, polemică în jurul unor termeni. – Din fr. logomachie.

DOOM

logomahíe (livr.) s. f., art. logomahía, g.-d. logomahíi, art. logomahíei

logometre
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.

DOOM

logométru (-me-tru) s. n., art. logométrul; pl. logométre

logometrele
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.

DOOM

logométru (-me-tru) s. n., art. logométrul; pl. logométre

logometrelor
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.

DOOM

logométru (-me-tru) s. n., art. logométrul; pl. logométre

logometru
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.

DOOM

logométru (-me-tru) s. n., art. logométrul; pl. logométre

logometrul
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.

DOOM

logométru (-me-tru) s. n., art. logométrul; pl. logométre

logometrului
LOGOMÉTRU, logometre, s. n. Instrument cu care se măsoară raportul dintre două mărimi electrice. – Din fr. logomètre.

DOOM

logométru (-me-tru) s. n., art. logométrul; pl. logométre

logonevrotic
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotic
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotica
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotica
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotice
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotice
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticei
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticei
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticele
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticele
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticelor
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticelor
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotici
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevrotici
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticii
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticii
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticilor
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticilor
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticul
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticul
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticului
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroticului
LOGONEVRÓTIC, -Ă, logonevrotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logonevroză. – Din fr. logonévrotique.

logonevroza
LOGONEVRÓZĂ, logonevroze, s. f. (Med.) Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii. – Din fr. logonévrose.

DOOM

logonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. logonevrózei; pl. logonevróze

logonevroze
LOGONEVRÓZĂ, logonevroze, s. f. (Med.) Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii. – Din fr. logonévrose.

DOOM

logonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. logonevrózei; pl. logonevróze

logonevrozei
LOGONEVRÓZĂ, logonevroze, s. f. (Med.) Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii. – Din fr. logonévrose.

DOOM

logonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. logonevrózei; pl. logonevróze

logonevrozele
LOGONEVRÓZĂ, logonevroze, s. f. (Med.) Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii. – Din fr. logonévrose.

DOOM

logonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. logonevrózei; pl. logonevróze

logonevrozelor
LOGONEVRÓZĂ, logonevroze, s. f. (Med.) Boală de natură nervoasă care se manifestă prin tulburarea vorbirii. – Din fr. logonévrose.

DOOM

logonevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. logonevrózei; pl. logonevróze

logopat
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopat
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopata
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopata
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopate
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopate
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatei
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatei
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatele
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatele
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatelor
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatelor
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatia
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.

DOOM

logopatíe s. f., art. logopatía, g.-d. art. logopatíei; pl. logopatíi, art. logopatíile

logopatie
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.

DOOM

logopatíe s. f., art. logopatía, g.-d. art. logopatíei; pl. logopatíi, art. logopatíile

logopatiei
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.

DOOM

logopatíe s. f., art. logopatía, g.-d. art. logopatíei; pl. logopatíi, art. logopatíile

logopatii
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.

DOOM

logopatíe s. f., art. logopatía, g.-d. art. logopatíei; pl. logopatíi, art. logopatíile

logopatiile
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.

DOOM

logopatíe s. f., art. logopatía, g.-d. art. logopatíei; pl. logopatíi, art. logopatíile

logopatiilor
LOGOPATÍE, logopatii, s. f. Defect de vorbire care constă în exprimarea neclară, confuză a gândurilor. – Din fr. logopathie.

DOOM

logopatíe s. f., art. logopatía, g.-d. art. logopatíei; pl. logopatíi, art. logopatíile

logopatul
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatul
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatului
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopatului
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopați
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopați
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopații
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopații
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopaților
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logopaților
LOGOPÁT, -Ă, logopați, -te, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de logopatie. – Din logopatie (derivat regresiv).

logoped
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopeda
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopede
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopedei
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopedele
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopedelor
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopedic
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedica
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedice
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicei
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicele
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicelor
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedici
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicii
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicilor
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicul
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedicului
LOGOPÉDIC, -Ă, logopedici, -ce, adj. Referitor la logopedie. – Din fr. logopédique.

logopedie
LOGOPEDÍE s. f. Ramură a pedagogiei speciale care studiază, tratează și corectează defectele de pronunțare și de emisie vocală (mai ales la copii). – Din fr. logopedie.

DOOM

logopedíe s. f., art. logopedía, g.-d. logopedíi, art. logopedíei

logopedul
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopedului
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopezi
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopezii
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logopezilor
LOGOPÉD, -Ă, logopezi, -de, s. m. și f. Persoană specializată în logopedie. – Din fr. logopède.

DOOM

logopédă s. f., g.-d. art. logopédei; pl. logopéde

logoplegia
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.

logoplegie
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.

logoplegiei
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.

logoplegii
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.

logoplegiile
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.

logoplegiilor
LOGOPLEGÍE, logoplegii, s. f. (Med.) Imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; afazie, alalie. – Din fr. logoplégie.

logor
lógor (lógoruri), s. n. – Drojdie (de vin, de măsline etc.). Sb. logor „depunere”, din germ. Lager (Candrea). În Banat.

logoree
LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

DOOM

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

logoree
LOGORÉE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

logoreea
LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

DOOM

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

logoreei
LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

DOOM

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

logoreele
LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

DOOM

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

logoreelor
LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

DOOM

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

logoreic
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreica
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreice
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicei
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicele
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicelor
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreici
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicii
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicilor
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicul
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logoreicului
LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. Care vorbește mult și uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.

DOOM

*logoréic adj. m., pl. logoréici; f. logoréică, pl. logoréice

logos
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

DOOM

lógos s. n., pl. lógosuri

logosul
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

DOOM

lógos s. n., pl. lógosuri

logosului
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

DOOM

lógos s. n., pl. lógosuri

logosuri
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

DOOM

lógos s. n., pl. lógosuri

logosurile
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

DOOM

lógos s. n., pl. lógosuri

logosurilor
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

DOOM

lógos s. n., pl. lógosuri

logotip
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură. – Din fr. logotype.

DOOM

logotíp s. n., pl. logotípuri

logotipul
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură. – Din fr. logotype.

DOOM

logotíp s. n., pl. logotípuri

logotipului
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură. – Din fr. logotype.

DOOM

logotíp s. n., pl. logotípuri

logotipuri
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură. – Din fr. logotype.

DOOM

logotíp s. n., pl. logotípuri

logotipurile
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură. – Din fr. logotype.

DOOM

logotíp s. n., pl. logotípuri

logotipurilor
LOGOTÍP, logotipuri, s. n. (Tipogr.) Ligatură. – Din fr. logotype.

DOOM

logotíp s. n., pl. logotípuri

logoul
LOGO², logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

DOOM

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

logoului
LOGO², logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

DOOM

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

logouri
LOGO², logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

DOOM

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

logourile
LOGO², logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

DOOM

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

logourilor
LOGO², logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

DOOM

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

logoș
lógoș (lógoșă), adj. – Foarte mic, pitic. Origine necunoscută. Sec. XVII, înv. – Der. logoși, vb. (înv., a micșora).

lohii
LÓHII s.f.pl. (Med.) Scurgere provenită din uter în timpul lăuziei. [< fr. lochies, cf. gr. locheo – a naște].

DOOM

lóhii s. f. pl.

lohiometria
LOHIOMETRÍE s.f. (Med.) Tulburare caracterizată prin absența lohiilor. [< fr. lochiométrie, cf. gr. locheo – a naște, metra – uter].

lohiometrie
LOHIOMETRÍE s.f. (Med.) Tulburare caracterizată prin absența lohiilor. [< fr. lochiométrie, cf. gr. locheo – a naște, metra – uter].

lohiometriei
LOHIOMETRÍE s.f. (Med.) Tulburare caracterizată prin absența lohiilor. [< fr. lochiométrie, cf. gr. locheo – a naște, metra – uter].

lohiometrii
LOHIOMETRÍE s.f. (Med.) Tulburare caracterizată prin absența lohiilor. [< fr. lochiométrie, cf. gr. locheo – a naște, metra – uter].

lohiometriile
LOHIOMETRÍE s.f. (Med.) Tulburare caracterizată prin absența lohiilor. [< fr. lochiométrie, cf. gr. locheo – a naște, metra – uter].

lohiometriilor
LOHIOMETRÍE s.f. (Med.) Tulburare caracterizată prin absența lohiilor. [< fr. lochiométrie, cf. gr. locheo – a naște, metra – uter].

lohioragia
LOHIORAGÍE s.f. (Med.) Lohii foarte abundente. [Pron. -hi-o-, gen. -iei. / < fr. lochiorragie].

lohioragie
LOHIORAGÍE s.f. (Med.) Lohii foarte abundente. [Pron. -hi-o-, gen. -iei. / < fr. lochiorragie].

lohioragiei
LOHIORAGÍE s.f. (Med.) Lohii foarte abundente. [Pron. -hi-o-, gen. -iei. / < fr. lochiorragie].

lohioragii
LOHIORAGÍE s.f. (Med.) Lohii foarte abundente. [Pron. -hi-o-, gen. -iei. / < fr. lochiorragie].

lohioragiile
LOHIORAGÍE s.f. (Med.) Lohii foarte abundente. [Pron. -hi-o-, gen. -iei. / < fr. lochiorragie].

lohioragiilor
LOHIORAGÍE s.f. (Med.) Lohii foarte abundente. [Pron. -hi-o-, gen. -iei. / < fr. lochiorragie].

lohn
LOHN s. n. 1. Formă de colaborare economică internațională, care constă în tranzacții desfășurate pe baze contractuale între două firme din țări diferite. 2. Salariu, leafă. ♦ Recompensă. [Pr.: lon] – Cuv. germ.

DOOM

*lohn (germ.) [pron. lon] s. n., art. lóhnul (loh-nul)

loial
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loiala
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loiale
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialei
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialele
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialelor
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loiali
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialii
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialilor
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialism
LOIALÍSM s. n. Loialitate. [Var.: loaialísm s. n.] – Din fr. loyalisme.

DOOM

*loialísm s. n.

loialismul
LOIALÍSM s. n. Loialitate. [Var.: loaialísm s. n.] – Din fr. loyalisme.

DOOM

*loialísm s. n.

loialismului
LOIALÍSM s. n. Loialitate. [Var.: loaialísm s. n.] – Din fr. loyalisme.

DOOM

*loialísm s. n.

loialist
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialist
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialista
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialista
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiste
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiste
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistei
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistei
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistele
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistele
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistelor
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistelor
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistul
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistul
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistului
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialistului
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialitate
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loialitatea
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loialități
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loialității
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loialitățile
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loialităților
LOIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi loial; sinceritate, lealitate. [Var.: loaialitáte s. f.] – Loial + suf. -itate.

DOOM

loialitáte s. f., g.-d. art. loialitắții

loialiști
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiști
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiștii
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiștii
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiștilor
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialiștilor
LOIALÍST, -Ă, loialiști, -ste, s. m. și f. Persoană loială. [Var.: loaialíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. loyaliste.

loialul
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loialului
LOAIÁL, -Ă adj. v. loial.

DOOM

loiál adj. m., pl. loiáli; f. loiálă, pl. loiále

loisir
LOISIR s. n. Timp liber (al cuiva). ♦ Folosire optimă a timpului liber, potrivit dorințelor și înclinațiilor individului. [Pr.: loazír] – Din fr. loisir.

DOOM

loisír (fr.) [pron. loazír] (loi-sir) s. n., art. loisirul

loisirul
LOISIR s. n. Timp liber (al cuiva). ♦ Folosire optimă a timpului liber, potrivit dorințelor și înclinațiilor individului. [Pr.: loazír] – Din fr. loisir.

DOOM

loisír (fr.) [pron. loazír] (loi-sir) s. n., art. loisirul

loisirului
LOISIR s. n. Timp liber (al cuiva). ♦ Folosire optimă a timpului liber, potrivit dorințelor și înclinațiilor individului. [Pr.: loazír] – Din fr. loisir.

DOOM

loisír (fr.) [pron. loazír] (loi-sir) s. n., art. loisirul

loitra
LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din sb. lo(i)tra.

DOOM

lóitră (loi-tră) s. f., g.-d. art. lóitrei; pl. lóitre

loitre
LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din sb. lo(i)tra.

DOOM

lóitră (loi-tră) s. f., g.-d. art. lóitrei; pl. lóitre

loitrei
LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din sb. lo(i)tra.

DOOM

lóitră (loi-tră) s. f., g.-d. art. lóitrei; pl. lóitre

loitrele
LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din sb. lo(i)tra.

DOOM

lóitră (loi-tră) s. f., g.-d. art. lóitrei; pl. lóitre

loitrelor
LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din sb. lo(i)tra.

DOOM

lóitră (loi-tră) s. f., g.-d. art. lóitrei; pl. lóitre

loja
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formațiune anatomică. [Pl. și: loje] – Din fr. loge.

loji
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formațiune anatomică. [Pl. și: loje] – Din fr. loge.

lojii
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formațiune anatomică. [Pl. și: loje] – Din fr. loge.

lojile
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formațiune anatomică. [Pl. și: loje] – Din fr. loge.

lojilor
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formațiune anatomică. [Pl. și: loje] – Din fr. loge.

lojnița
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

lojnițe
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

lojniței
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

lojnițele
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

lojnițelor
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

lojă
LÓJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzând un număr redus de locuri pentru spectatori, așezat, alături de altele, în jurul incintei unei săli de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele clădiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de pază. 3. (În sintagma) Lojă masonică = asociație de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se găsesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se găsesc semințele. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale staminei, care conțin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de altă formație anatomică. [Pl. și: loje] – Din fr. loge.

DOOM

lójă s. f., art. lója, g.-d. art. lójii; pl. loji

lola
Lola s. pr. (er., glum.) vulvă; vagin.

lolita
Lolita s. pr. (er., glum.) v. Lola.

lolium
SĂLBĂȚÍE, sălbății, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare (Lolium temulentum). – Et. nec.

lollarzi
LOLLÁRZI s.m.pl. Participanți la mișcarea țărănească din sec. XIV îndreptată împotriva bisericii catolice și exploatării feudale în câteva țări din apusul Europei. [< germ. Lollarden, cf. ol. lollen – a murmura rugăciuni].

lollarzii
LOLLÁRZI s.m.pl. Participanți la mișcarea țărănească din sec. XIV îndreptată împotriva bisericii catolice și exploatării feudale în câteva țări din apusul Europei. [< germ. Lollarden, cf. ol. lollen – a murmura rugăciuni].

lollarzilor
LOLLÁRZI s.m.pl. Participanți la mișcarea țărănească din sec. XIV îndreptată împotriva bisericii catolice și exploatării feudale în câteva țări din apusul Europei. [< germ. Lollarden, cf. ol. lollen – a murmura rugăciuni].

lolota
LÓLOTĂ, lolote, s. f. (Reg.) Zgomot confuz de glasuri; gălăgie. – Et. nec.

DOOM

lólotă (reg.) s. f., g.-d. art. lólotei; pl. lólote

lolote
LÓLOTĂ, lolote, s. f. (Reg.) Zgomot confuz de glasuri; gălăgie. – Et. nec.

DOOM

lólotă (reg.) s. f., g.-d. art. lólotei; pl. lólote

lolotea
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

loloteai
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

loloteam
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotească
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

loloteau
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

loloteați
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotei
LÓLOTĂ, lolote, s. f. (Reg.) Zgomot confuz de glasuri; gălăgie. – Et. nec.

DOOM

lólotă (reg.) s. f., g.-d. art. lólotei; pl. lólote

lolotele
LÓLOTĂ, lolote, s. f. (Reg.) Zgomot confuz de glasuri; gălăgie. – Et. nec.

DOOM

lólotă (reg.) s. f., g.-d. art. lólotei; pl. lólote

lolotelor
LÓLOTĂ, lolote, s. f. (Reg.) Zgomot confuz de glasuri; gălăgie. – Et. nec.

DOOM

lólotă (reg.) s. f., g.-d. art. lólotei; pl. lólote

lolotesc
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotește
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotești
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

loloti
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotii
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotim
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotind
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotire
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotire
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

lolotiră
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotirăm
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotirăți
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotise
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotisem
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiseră
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiserăm
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiserăți
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiseși
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiseți
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotit
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiși
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lolotiți
LOLOTÍ, lolotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie, larmă. – Din lolotă.

DOOM

lolotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lolotésc, imperf. 3 sg. loloteá; conj. prez. 3 să loloteáscă

lom
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

DOOM

lom s. n., pl. lómuri

lomb
LOMB- v. lombo-.

lombago
LOMBÁGO s.n. v. lumbago.

lombalgia
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

DOOM

!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile

lombalgie
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

DOOM

!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile

lombalgiei
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

DOOM

!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile

lombalgii
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

DOOM

!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile

lombalgiile
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

DOOM

!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile

lombalgiilor
LOMBALGÍE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgíe s. f.] – Din fr. lombalgie.

DOOM

!lombalgíe (lom-bal-/lomb-al-) s. f., art. lombalgía, g.-d. art. lombalgíei; pl. lombalgíi, art. lombalgíile

lombalizare
LOMBALIZÁRE, lombalizări, s. f. (Med.) Anomalie a coloanei vertebrale, în care unele vertebre iau forma unei vertebre lombare. – După fr. lombalisation.

lombar
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombara
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombard
LOMBÁRD, lombarduri, s. n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanție efecte publice (titluri de rentă, acțiuni, obligațiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Instituție de credit care acordă astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

DOOM

lombárd² (avans, instituție de credit) s. n., pl. lombárduri

lombarda
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardai
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardam
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardare
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardare
LOMBARDÁRE s. f. Acțiunea de a lombarda și rezultatul ei. – V. lombarda.

DOOM

lombardáre s. f., g.-d. art. lombardắrii

lombardarea
LOMBARDÁRE s. f. Acțiunea de a lombarda și rezultatul ei. – V. lombarda.

DOOM

lombardáre s. f., g.-d. art. lombardắrii

lombardară
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardarăm
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardarăți
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardase
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardasem
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardaseră
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardaserăm
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardaserăți
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardaseși
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardaseți
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardat
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardat
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

lombardau
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardași
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardați
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardează
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardez
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardeze
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardezi
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardul
LOMBÁRD, lombarduri, s. n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanție efecte publice (titluri de rentă, acțiuni, obligațiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Instituție de credit care acordă astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

DOOM

lombárd² (avans, instituție de credit) s. n., pl. lombárduri

lombardului
LOMBÁRD, lombarduri, s. n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanție efecte publice (titluri de rentă, acțiuni, obligațiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Instituție de credit care acordă astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

DOOM

lombárd² (avans, instituție de credit) s. n., pl. lombárduri

lombarduri
LOMBÁRD, lombarduri, s. n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanție efecte publice (titluri de rentă, acțiuni, obligațiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Instituție de credit care acordă astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

DOOM

lombárd² (avans, instituție de credit) s. n., pl. lombárduri

lombardurile
LOMBÁRD, lombarduri, s. n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanție efecte publice (titluri de rentă, acțiuni, obligațiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Instituție de credit care acordă astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

DOOM

lombárd² (avans, instituție de credit) s. n., pl. lombárduri

lombardurilor
LOMBÁRD, lombarduri, s. n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanție efecte publice (titluri de rentă, acțiuni, obligațiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Instituție de credit care acordă astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.

DOOM

lombárd² (avans, instituție de credit) s. n., pl. lombárduri

lombardând
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardînd
LOMBARDÁ, lombardez, vb. I. Tranz. A depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc. ca garanție pentru un împrumut. – Din germ. lombardieren.

DOOM

lombardá (a ~) vb., ind. prez. 3 lombardeáză

lombardări
LOMBARDÁRE s. f. Acțiunea de a lombarda și rezultatul ei. – V. lombarda.

DOOM

lombardáre s. f., g.-d. art. lombardắrii

lombardării
LOMBARDÁRE s. f. Acțiunea de a lombarda și rezultatul ei. – V. lombarda.

DOOM

lombardáre s. f., g.-d. art. lombardắrii

lombardările
LOMBARDÁRE s. f. Acțiunea de a lombarda și rezultatul ei. – V. lombarda.

DOOM

lombardáre s. f., g.-d. art. lombardắrii

lombardărilor
LOMBARDÁRE s. f. Acțiunea de a lombarda și rezultatul ei. – V. lombarda.

DOOM

lombardáre s. f., g.-d. art. lombardắrii

lombare
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombarei
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombarele
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombarelor
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombari
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombarii
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombarilor
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombartria
LOMBARTRÍE, lombartrii, s. f. (Med.) Lombartroză. – Din fr. lombarthrie.

lombartrie
LOMBARTRÍE, lombartrii, s. f. (Med.) Lombartroză. – Din fr. lombarthrie.

lombartriei
LOMBARTRÍE, lombartrii, s. f. (Med.) Lombartroză. – Din fr. lombarthrie.

lombartrii
LOMBARTRÍE, lombartrii, s. f. (Med.) Lombartroză. – Din fr. lombarthrie.

lombartriile
LOMBARTRÍE, lombartrii, s. f. (Med.) Lombartroză. – Din fr. lombarthrie.

lombartriilor
LOMBARTRÍE, lombartrii, s. f. (Med.) Lombartroză. – Din fr. lombarthrie.

lombartroza
LOMBARTRÓZĂ, lombartroze, s. f. (Med.) Artroză a articulațiilor vertebrelor lombare; lombartrie. – Din fr. lombarthrose.

DOOM

!lombartróză (lom-bar-/lomb-ar-) s. f., g.-d. art. lombartrózei; pl. lombartróze

lombartroze
LOMBARTRÓZĂ, lombartroze, s. f. (Med.) Artroză a articulațiilor vertebrelor lombare; lombartrie. – Din fr. lombarthrose.

DOOM

!lombartróză (lom-bar-/lomb-ar-) s. f., g.-d. art. lombartrózei; pl. lombartróze

lombartrozei
LOMBARTRÓZĂ, lombartroze, s. f. (Med.) Artroză a articulațiilor vertebrelor lombare; lombartrie. – Din fr. lombarthrose.

DOOM

!lombartróză (lom-bar-/lomb-ar-) s. f., g.-d. art. lombartrózei; pl. lombartróze

lombartrozele
LOMBARTRÓZĂ, lombartroze, s. f. (Med.) Artroză a articulațiilor vertebrelor lombare; lombartrie. – Din fr. lombarthrose.

DOOM

!lombartróză (lom-bar-/lomb-ar-) s. f., g.-d. art. lombartrózei; pl. lombartróze

lombartrozelor
LOMBARTRÓZĂ, lombartroze, s. f. (Med.) Artroză a articulațiilor vertebrelor lombare; lombartrie. – Din fr. lombarthrose.

DOOM

!lombartróză (lom-bar-/lomb-ar-) s. f., g.-d. art. lombartrózei; pl. lombartróze

lombarul
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombarului
LOMBÁR, -Ă, lombari, -e, adj. Care se referă la regiunea șalelor, care ține de șale, din regiunea șalelor. – Din fr. lombaire.

DOOM

lombár adj. m., pl. lombári; f. lombáră, pl. lombáre

lombe
LÓMBE s.n.pl. (Anat.) Regiunea lombară situată între cea de-a douăsprezecea coastă și osul iliac; șale. [< fr. lombes].

lombele
LÓMBE s.n.pl. (Anat.) Regiunea lombară situată între cea de-a douăsprezecea coastă și osul iliac; șale. [< fr. lombes].

lombelor
LÓMBE s.n.pl. (Anat.) Regiunea lombară situată între cea de-a douăsprezecea coastă și osul iliac; șale. [< fr. lombes].

lombo
LOMBO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) șale”, „de șale”, „regiunea lombară”, „lombe”. [Var. lomb-. / < fr., it. lombo-, cf. lat. lumbus].

lombosciatica
LOMBOSCIÁTICĂ s. f. (Med.) Durere lombară cu iradiere pe traiectul nervului sciatic. [Pr.: -sci-a-] – Din fr. lombo-sciatique.

DOOM

!lombosciátică (-bos-ci-/-bo-sci-) s. f., g.-d. art. lombosciáticii

lombosciatici
LOMBOSCIÁTICĂ s. f. (Med.) Durere lombară cu iradiere pe traiectul nervului sciatic. [Pr.: -sci-a-] – Din fr. lombo-sciatique.

DOOM

!lombosciátică (-bos-ci-/-bo-sci-) s. f., g.-d. art. lombosciáticii

lombosciaticii
LOMBOSCIÁTICĂ s. f. (Med.) Durere lombară cu iradiere pe traiectul nervului sciatic. [Pr.: -sci-a-] – Din fr. lombo-sciatique.

DOOM

!lombosciátică (-bos-ci-/-bo-sci-) s. f., g.-d. art. lombosciáticii

lombostat
LOMBOSTÁT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

lombostate
LOMBOSTÁT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

lombostatele
LOMBOSTÁT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

lombostatelor
LOMBOSTÁT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

lombostatul
LOMBOSTÁT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

lombostatului
LOMBOSTÁT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

lombotomia
LOMBOTOMÍE, lombotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui lojii lombare. – Din fr. lombotomie.

lombotomie
LOMBOTOMÍE, lombotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui lojii lombare. – Din fr. lombotomie.

lombotomiei
LOMBOTOMÍE, lombotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui lojii lombare. – Din fr. lombotomie.

lombotomii
LOMBOTOMÍE, lombotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui lojii lombare. – Din fr. lombotomie.

lombotomiile
LOMBOTOMÍE, lombotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui lojii lombare. – Din fr. lombotomie.

lombotomiilor
LOMBOTOMÍE, lombotomii, s. f. (Med.) Incizie a peretelui lojii lombare. – Din fr. lombotomie.

lompău
lompắu (lompắuri), s. n. (Trans.) Mîner, manivelă. Mag. lopó „hoț” (Cihac, II, 512; Loewe 30).

lomul
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

DOOM

lom s. n., pl. lómuri

lomului
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

DOOM

lom s. n., pl. lómuri

lomuri
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

DOOM

lom s. n., pl. lómuri

lomurile
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

DOOM

lom s. n., pl. lómuri

lomurilor
LOM, lomuri, s. n. Rangă specială de oțel, folosită la lucrările de așezare a șinelor de cale ferată. – Din rus. lom.

DOOM

lom s. n., pl. lómuri

londinian
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londiniana
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinianul
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinianului
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londiniene
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinienei
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinienele
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinienelor
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinieni
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinienii
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londinienilor
LONDINIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului, delimitat la Anglia. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / cf. London (Londra) – capitala Angliei].

londonez
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonez
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londoneza
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londoneza
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londoneze
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londoneze
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londoneze
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezei
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezei
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezele
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezele
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezelor
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezelor
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezi
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezi
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezii
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezii
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezilor
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezilor
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezo
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezo
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezul
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezul
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezule
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezule
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezului
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

londonezului
LONDONÉZ, -Ă, londonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Londra. 2. Adj. Care aparține Londrei sau londonezilor (1), privitor la Londra ori la londonezi. – Din it. londonese.

DOOM

londonéz adj. m., s. m., pl. londonézi; adj. f., s. f. londonéză, pl. londonéze

long
LONG DRINK s.n. Amestec alcoolic cu gheață servit în pahare mari. [< engl. long drink].

longe
LONGE- v. longi-.

longeroane
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

longeroanele
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

longeroanelor
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

longeron
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

longeronul
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

longeronului
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

longev
LONGÉV, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care trăiește mult, cu viață lungă. [< lat. longaevus].

longevitate
LONGEVITÁTE s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longevité, lat. longaevitas, -atis.

DOOM

!longevitáte s. f., g.-d. art. longevitắții

longevitatea
LONGEVITÁTE s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longevité, lat. longaevitas, -atis.

DOOM

!longevitáte s. f., g.-d. art. longevitắții

longevități
LONGEVITÁTE s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longevité, lat. longaevitas, -atis.

DOOM

!longevitáte s. f., g.-d. art. longevitắții

longevității
LONGEVITÁTE s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longevité, lat. longaevitas, -atis.

DOOM

!longevitáte s. f., g.-d. art. longevitắții

longevitățile
LONGEVITÁTE s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longevité, lat. longaevitas, -atis.

DOOM

!longevitáte s. f., g.-d. art. longevitắții

longevităților
LONGEVITÁTE s. f. Durată excepțională a vieții; viață lungă (a unui individ, a unui grup, a unei specii). – Din fr. longevité, lat. longaevitas, -atis.

DOOM

!longevitáte s. f., g.-d. art. longevitắții

longeviv
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longeviv
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longeviva
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longeviva
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevive
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevive
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivei
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivei
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivele
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivele
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivelor
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivelor
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivi
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivi
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivii
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivii
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivilor
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivilor
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivul
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivul
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivului
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longevivului
LONGEVÍV, -Ă, longevivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care trăiește mult, depășind media de viață normală. – Cf. longevitate.

DOOM

longevív adj. m., s. m., pl. longevívi; adj. f., s. f. longevívă, pl. longevíve

longi
LONGI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „lung”, „îndelungat”. [Var. longe-. / < it. longi-, cf. lat. longus].

longifolius
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.

longilin
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilina
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longiline
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinei
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinele
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinelor
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilini
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinii
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinilor
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinul
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longilinului
LONGILÍN, -Ă, longilini, -e, adj. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lungimea membrelor; cu membrele lungi și subțiri. – Din fr. longiligne.

DOOM

longilín adj. m., pl. longilíni; f. longilínă, pl. longilíne

longitudinal
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinala
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinale
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalei
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalele
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalelor
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinali
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalii
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalilor
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalul
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudinalului
LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este așezat în direcția lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S. f. Nervură metalică aplicată în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întări tablele învelișului. – Din fr. longitudinal.

DOOM

longitudinál adj. m., pl. longitudináli; f. longitudinálă, pl. longitudinále

longitudine
LONGITÚDINE, longitudini, s. f. Distanță în grade, măsurată pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele două coordonate geografice. ◊ Longitudine cerească = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DOOM

longitúdine s. f., g.-d. art. longitúdinii; pl. longitúdini

longitudinea
LONGITÚDINE, longitudini, s. f. Distanță în grade, măsurată pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele două coordonate geografice. ◊ Longitudine cerească = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DOOM

longitúdine s. f., g.-d. art. longitúdinii; pl. longitúdini

longitudini
LONGITÚDINE, longitudini, s. f. Distanță în grade, măsurată pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele două coordonate geografice. ◊ Longitudine cerească = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DOOM

longitúdine s. f., g.-d. art. longitúdinii; pl. longitúdini

longitudinii
LONGITÚDINE, longitudini, s. f. Distanță în grade, măsurată pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele două coordonate geografice. ◊ Longitudine cerească = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DOOM

longitúdine s. f., g.-d. art. longitúdinii; pl. longitúdini

longitudinile
LONGITÚDINE, longitudini, s. f. Distanță în grade, măsurată pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele două coordonate geografice. ◊ Longitudine cerească = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DOOM

longitúdine s. f., g.-d. art. longitúdinii; pl. longitúdini

longitudinilor
LONGITÚDINE, longitudini, s. f. Distanță în grade, măsurată pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele două coordonate geografice. ◊ Longitudine cerească = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.

DOOM

longitúdine s. f., g.-d. art. longitúdinii; pl. longitúdini

longline
LONGLINE s.n. (Sport) Minge la tenis plasată în lungul liniei. [Pron. longlain. / < engl. long-line].

longobard
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobard
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarda
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarda
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarde
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarde
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardei
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardei
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardele
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardele
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardelor
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardelor
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardul
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardul
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardului
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobardului
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarzi
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarzi
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarzii
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarzii
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarzilor
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longobarzilor
LONGOBÁRD, -Ă, longobarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi migratoare ale germanilor răsăriteni, care au locuit în antichitate în bazinul inferior al fluviilor Elba și Dunăre, iar în sec. VI s-au stabilit în nordul și în centrul Italiei; (și la sg.) persoană care aparținea acestor triburi. 2. Adj. Care aparține longobarzilor (1), privitor la longobarzi. – Din lat. Longobardus, it. longobardo.

DOOM

longobárd adj. m., s. m., pl. longobárzi; adj. f., s. f. longobárdă, pl. longobárde

longrina
LONGRÍNĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

DOOM

longrínă s. f., g.-d. art. longrínei; pl. longríne

longrine
LONGRÍNĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

DOOM

longrínă s. f., g.-d. art. longrínei; pl. longríne

longrinei
LONGRÍNĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

DOOM

longrínă s. f., g.-d. art. longrínei; pl. longríne

longrinele
LONGRÍNĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

DOOM

longrínă s. f., g.-d. art. longrínei; pl. longríne

longrinelor
LONGRÍNĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

DOOM

longrínă s. f., g.-d. art. longrínei; pl. longríne

longset
LONGSÉT s.n. (Sport) Set cu prelungiri. [Pl. -turi. / < engl. long-set].

longsetul
LONGSÉT s.n. (Sport) Set cu prelungiri. [Pl. -turi. / < engl. long-set].

longsetului
LONGSÉT s.n. (Sport) Set cu prelungiri. [Pl. -turi. / < engl. long-set].

longseturi
LONGSÉT s.n. (Sport) Set cu prelungiri. [Pl. -turi. / < engl. long-set].

longseturile
LONGSÉT s.n. (Sport) Set cu prelungiri. [Pl. -turi. / < engl. long-set].

longseturilor
LONGSÉT s.n. (Sport) Set cu prelungiri. [Pl. -turi. / < engl. long-set].

lonicera
CAPRIFÓI, caprifoi, s. m. Arbust cu flori albe, gălbui sau roșietice, parfumate, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium.

lonja
LÓNJĂ, lonje, s. f. Piesă sau instalație mobilă ajutătoare, folosită în procesul de învățare sau de perfecționare a unor mișcări acrobatice în gimnastică, sărituri în apă etc. – Din fr. longe.

DOOM

lónjă s. f., g.-d. art. lónjei; pl. lónje

lonje
LÓNJĂ, lonje, s. f. Piesă sau instalație mobilă ajutătoare, folosită în procesul de învățare sau de perfecționare a unor mișcări acrobatice în gimnastică, sărituri în apă etc. – Din fr. longe.

DOOM

lónjă s. f., g.-d. art. lónjei; pl. lónje

lonjei
LÓNJĂ, lonje, s. f. Piesă sau instalație mobilă ajutătoare, folosită în procesul de învățare sau de perfecționare a unor mișcări acrobatice în gimnastică, sărituri în apă etc. – Din fr. longe.

DOOM

lónjă s. f., g.-d. art. lónjei; pl. lónje

lonjele
LÓNJĂ, lonje, s. f. Piesă sau instalație mobilă ajutătoare, folosită în procesul de învățare sau de perfecționare a unor mișcări acrobatice în gimnastică, sărituri în apă etc. – Din fr. longe.

DOOM

lónjă s. f., g.-d. art. lónjei; pl. lónje

lonjelor
LÓNJĂ, lonje, s. f. Piesă sau instalație mobilă ajutătoare, folosită în procesul de învățare sau de perfecționare a unor mișcări acrobatice în gimnastică, sărituri în apă etc. – Din fr. longe.

DOOM

lónjă s. f., g.-d. art. lónjei; pl. lónje

lonjeron
LONGERÓN s. n. v. lonjeron.

DOOM

lonjerón s. n., pl. lonjeroáne

look
LOOK, lookuri, s. n. Înfățișare, aspect, imagine. [Pr.: luc] – Cuv. engl.

DOOM

look (angl.) [pron. luc] s. n., pl. lookuri [pron. lúcuri] (loo-kuri)

lookul
LOOK, lookuri, s. n. Înfățișare, aspect, imagine. [Pr.: luc] – Cuv. engl.

DOOM

look (angl.) [pron. luc] s. n., pl. lookuri [pron. lúcuri] (loo-kuri)

lookului
LOOK, lookuri, s. n. Înfățișare, aspect, imagine. [Pr.: luc] – Cuv. engl.

DOOM

look (angl.) [pron. luc] s. n., pl. lookuri [pron. lúcuri] (loo-kuri)

lookuri
LOOK, lookuri, s. n. Înfățișare, aspect, imagine. [Pr.: luc] – Cuv. engl.

DOOM

look (angl.) [pron. luc] s. n., pl. lookuri [pron. lúcuri] (loo-kuri)

lookurile
LOOK, lookuri, s. n. Înfățișare, aspect, imagine. [Pr.: luc] – Cuv. engl.

DOOM

look (angl.) [pron. luc] s. n., pl. lookuri [pron. lúcuri] (loo-kuri)

lookurilor
LOOK, lookuri, s. n. Înfățișare, aspect, imagine. [Pr.: luc] – Cuv. engl.

DOOM

look (angl.) [pron. luc] s. n., pl. lookuri [pron. lúcuri] (loo-kuri)

looping
LÚPING s. n. v. looping.

DOOM

looping (angl.) [pron. lúping] (loo-) s. n., pl. loopinguri

looser
looser, looseri s. m. v. luzăr.

lopata
LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

DOOM

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

lopeți
LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

DOOM

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

lopeții
LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

DOOM

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

lopețile
LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

DOOM

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

lopeților
LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

DOOM

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

loptă
lóptă (lópte), s. f. – (Trans.) Minge, balon. Mag. lapta (Cihac, II, 553), cf. sb., cr., ceh. lopta.

lopăta
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătai
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătam
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătar
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

DOOM

lopătár s. m., pl. lopătári

lopătare
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătare
LOPĂTÁRE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta. – V. lopăta.

DOOM

lopătáre s. f., g.-d. art. lopătắrii; pl. lopătắri

lopătarea
LOPĂTÁRE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta. – V. lopăta.

DOOM

lopătáre s. f., g.-d. art. lopătắrii; pl. lopătắri

lopătari
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

DOOM

lopătár s. m., pl. lopătári

lopătarii
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

DOOM

lopătár s. m., pl. lopătári

lopătarilor
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

DOOM

lopătár s. m., pl. lopătári

lopătarul
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

DOOM

lopătár s. m., pl. lopătári

lopătarului
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar.

DOOM

lopătár s. m., pl. lopătári

lopătară
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătarăm
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătarăți
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătase
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătasem
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătaseră
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătaserăm
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătaserăți
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătaseși
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătaseți
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătat
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătat
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

lopătau
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătași
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătați
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătează
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătez
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopăteze
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătezi
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătând
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătînd
LOPĂTÁ, lopătez, vb. I. 1. Intranz. A vâsli. 2. Tranz. A întoarce cerealele cu lopata pentru aerisirea și răcirea lor. – Din lopată.

DOOM

lopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 lopăteáză

lopătări
LOPĂTÁRE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta. – V. lopăta.

DOOM

lopătáre s. f., g.-d. art. lopătắrii; pl. lopătắri

lopătării
LOPĂTÁRE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta. – V. lopăta.

DOOM

lopătáre s. f., g.-d. art. lopătắrii; pl. lopătắri

lopătările
LOPĂTÁRE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta. – V. lopăta.

DOOM

lopătáre s. f., g.-d. art. lopătắrii; pl. lopătắri

lopătărilor
LOPĂTÁRE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta. – V. lopăta.

DOOM

lopătáre s. f., g.-d. art. lopătắrii; pl. lopătắri

lopățele
LOPĂȚÍCĂ, lopățele, s. f. 1. Diminutiv al lui lopată. 2. Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia. ♦ Scândurică servind la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat; atelă. 3. (Reg.) Omoplat. – Lopată + suf. -ică.

DOOM

lopățícă s. f., g.-d. art. lopățélei; pl. lopățéle, art. lopățélele

lopățelei
LOPĂȚÍCĂ, lopățele, s. f. 1. Diminutiv al lui lopată. 2. Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia. ♦ Scândurică servind la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat; atelă. 3. (Reg.) Omoplat. – Lopată + suf. -ică.

DOOM

lopățícă s. f., g.-d. art. lopățélei; pl. lopățéle, art. lopățélele

lopățelele
LOPĂȚÍCĂ, lopățele, s. f. 1. Diminutiv al lui lopată. 2. Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia. ♦ Scândurică servind la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat; atelă. 3. (Reg.) Omoplat. – Lopată + suf. -ică.

DOOM

lopățícă s. f., g.-d. art. lopățélei; pl. lopățéle, art. lopățélele

lopățelelor
LOPĂȚÍCĂ, lopățele, s. f. 1. Diminutiv al lui lopată. 2. Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia. ♦ Scândurică servind la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat; atelă. 3. (Reg.) Omoplat. – Lopată + suf. -ică.

DOOM

lopățícă s. f., g.-d. art. lopățélei; pl. lopățéle, art. lopățélele

lopățica
LOPĂȚÍCĂ, lopățele, s. f. 1. Diminutiv al lui lopată. 2. Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia. ♦ Scândurică servind la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat; atelă. 3. (Reg.) Omoplat. – Lopată + suf. -ică.

DOOM

lopățícă s. f., g.-d. art. lopățélei; pl. lopățéle, art. lopățélele

loquens
Aius Locutius (sau Loquens), divinitate misterioasă al cărei glas s-a făcut auzit în preajma templului Vestei în anul 390 î.e.n., prevestind invazia galilor. Romanii n-au ținut seama de această prevestire, care ulterior s-a dovedit adevărată. Pentru a le răscumpăra nesocotința, dictatorul Camillus a înălțat mai tîrziu un templu în cinstea misteriosului profet.

loran
LORÁN s. n. (Nav.) Sistem de radionavigație pentru distanțe mari, constând în determinarea poziției unei aero(nave) cu ajutorul semnalelor emise de două perechi de stații terestre ale căror coordonate sunt cunoscute. – Din engl., fr. loran.

loranthus
VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

loranul
LORÁN s. n. (Nav.) Sistem de radionavigație pentru distanțe mari, constând în determinarea poziției unei aero(nave) cu ajutorul semnalelor emise de două perechi de stații terestre ale căror coordonate sunt cunoscute. – Din engl., fr. loran.

loranului
LORÁN s. n. (Nav.) Sistem de radionavigație pentru distanțe mari, constând în determinarea poziției unei aero(nave) cu ajutorul semnalelor emise de două perechi de stații terestre ale căror coordonate sunt cunoscute. – Din engl., fr. loran.

lorar
LORÁR s.m. (Ant.) Persoană însărcinată cu biciuirea sclavilor condamnați. [< lat. lorarius < lorum – curea].

lorari
LORÁR s.m. (Ant.) Persoană însărcinată cu biciuirea sclavilor condamnați. [< lat. lorarius < lorum – curea].

lorarii
LORÁR s.m. (Ant.) Persoană însărcinată cu biciuirea sclavilor condamnați. [< lat. lorarius < lorum – curea].

lorarilor
LORÁR s.m. (Ant.) Persoană însărcinată cu biciuirea sclavilor condamnați. [< lat. lorarius < lorum – curea].

lorarul
LORÁR s.m. (Ant.) Persoană însărcinată cu biciuirea sclavilor condamnați. [< lat. lorarius < lorum – curea].

lorarului
LORÁR s.m. (Ant.) Persoană însărcinată cu biciuirea sclavilor condamnați. [< lat. lorarius < lorum – curea].

lord
LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord.

DOOM

lord s. m., pl. lorzi

lordoza
LORDÓZĂ, lordoze, s. f. Curbură cu convexitatea anterioară a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care apare în rahitism, malformații etc. – Din fr. lordose.

DOOM

lordóză s. f., g.-d. art. lordózei; pl. lordóze

lordoze
LORDÓZĂ, lordoze, s. f. Curbură cu convexitatea anterioară a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care apare în rahitism, malformații etc. – Din fr. lordose.

DOOM

lordóză s. f., g.-d. art. lordózei; pl. lordóze

lordozei
LORDÓZĂ, lordoze, s. f. Curbură cu convexitatea anterioară a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care apare în rahitism, malformații etc. – Din fr. lordose.

DOOM

lordóză s. f., g.-d. art. lordózei; pl. lordóze

lordozele
LORDÓZĂ, lordoze, s. f. Curbură cu convexitatea anterioară a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care apare în rahitism, malformații etc. – Din fr. lordose.

DOOM

lordóză s. f., g.-d. art. lordózei; pl. lordóze

lordozelor
LORDÓZĂ, lordoze, s. f. Curbură cu convexitatea anterioară a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care apare în rahitism, malformații etc. – Din fr. lordose.

DOOM

lordóză s. f., g.-d. art. lordózei; pl. lordóze

lordul
LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord.

DOOM

lord s. m., pl. lorzi

lordului
LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord.

DOOM

lord s. m., pl. lorzi

lorgnon
LORNIÓN, lornioane, s. n. (Franțuzism) Ochelari plianți cu mîner. Îl privi lung cu lornionul ei de aur. CAMIL PETRESCU, N. 50. O doamnă în vîrstă... o măsură prin lornion de jos în sus. C. PETRESCU, C. V. 181. Ai adus vreo mantelică, vreo lornietă, vreun lornion ? BOLLIAC, O. 167. ♦ Monoclu. Domnișorul cu lornionul la ochi se arătă. BOLINTINEANU, O. 446. – Pronunțat: -nion. – Scris și: lorgnon.

lori
LÓRI, lori, s. m. Mamifer lemurian din India și Ceylon, lung de circa 25 cm, care se hrănește mai ales cu fructe și cu semințe (Loris gracilis). – Din fr. loris.

DOOM

!lóri s. m., pl. lóri, art. lórii

lorica
LORÍCĂ, lorice, s. f. (Latinism) Armură medievală; platoșă, cuirasă. – Din lat. lorica.

DOOM

lorícă s. f., g.-d. art. lorícei; pl. loríce

lorice
LORÍCĂ, lorice, s. f. (Latinism) Armură medievală; platoșă, cuirasă. – Din lat. lorica.

DOOM

lorícă s. f., g.-d. art. lorícei; pl. loríce

loricei
LORÍCĂ, lorice, s. f. (Latinism) Armură medievală; platoșă, cuirasă. – Din lat. lorica.

DOOM

lorícă s. f., g.-d. art. lorícei; pl. loríce

loricele
LORÍCĂ, lorice, s. f. (Latinism) Armură medievală; platoșă, cuirasă. – Din lat. lorica.

DOOM

lorícă s. f., g.-d. art. lorícei; pl. loríce

loricelor
LORÍCĂ, lorice, s. f. (Latinism) Armură medievală; platoșă, cuirasă. – Din lat. lorica.

DOOM

lorícă s. f., g.-d. art. lorícei; pl. loríce

lorii
LÓRI, lori, s. m. Mamifer lemurian din India și Ceylon, lung de circa 25 cm, care se hrănește mai ales cu fructe și cu semințe (Loris gracilis). – Din fr. loris.

DOOM

!lóri s. m., pl. lóri, art. lórii

lorilor
LÓRI, lori, s. m. Mamifer lemurian din India și Ceylon, lung de circa 25 cm, care se hrănește mai ales cu fructe și cu semințe (Loris gracilis). – Din fr. loris.

DOOM

!lóri s. m., pl. lóri, art. lórii

loriul
LÓRI, lori, s. m. Mamifer lemurian din India și Ceylon, lung de circa 25 cm, care se hrănește mai ales cu fructe și cu semințe (Loris gracilis). – Din fr. loris.

DOOM

!lóri s. m., pl. lóri, art. lórii

loriului
LÓRI, lori, s. m. Mamifer lemurian din India și Ceylon, lung de circa 25 cm, care se hrănește mai ales cu fructe și cu semințe (Loris gracilis). – Din fr. loris.

DOOM

!lóri s. m., pl. lóri, art. lórii

lornetă
LORNIÉTĂ, lorniete, s. f. Binoclu mic, folosit la spectacole. ♦ Lornion. [Var.: lornétă s. f.] – Din fr. lorgnette.

DOOM

lorniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. lorniétei; pl. lorniéte

lornieta
LORNIÉTĂ, lorniete, s. f. Binoclu mic, folosit la spectacole. ♦ Lornion. [Var.: lornétă s. f.] – Din fr. lorgnette.

DOOM

lorniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. lorniétei; pl. lorniéte

lorniete
LORNIÉTĂ, lorniete, s. f. Binoclu mic, folosit la spectacole. ♦ Lornion. [Var.: lornétă s. f.] – Din fr. lorgnette.

DOOM

lorniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. lorniétei; pl. lorniéte

lornietei
LORNIÉTĂ, lorniete, s. f. Binoclu mic, folosit la spectacole. ♦ Lornion. [Var.: lornétă s. f.] – Din fr. lorgnette.

DOOM

lorniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. lorniétei; pl. lorniéte

lornietele
LORNIÉTĂ, lorniete, s. f. Binoclu mic, folosit la spectacole. ♦ Lornion. [Var.: lornétă s. f.] – Din fr. lorgnette.

DOOM

lorniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. lorniétei; pl. lorniéte

lornietelor
LORNIÉTĂ, lorniete, s. f. Binoclu mic, folosit la spectacole. ♦ Lornion. [Var.: lornétă s. f.] – Din fr. lorgnette.

DOOM

lorniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. lorniétei; pl. lorniéte

lornioane
LORNIÓN, lornioane, s. n. Ochelari plianți, cu mâner, pe care îi folosesc mai ales femeile; lornietă. ♦ (Rar) Ochelari fixați de nas cu ajutorul unui resort. – Din fr. lorgnon.

DOOM

lornión (-nion) s. n., pl. lornioáne (-nioa-)

lornioanele
LORNIÓN, lornioane, s. n. Ochelari plianți, cu mâner, pe care îi folosesc mai ales femeile; lornietă. ♦ (Rar) Ochelari fixați de nas cu ajutorul unui resort. – Din fr. lorgnon.

DOOM

lornión (-nion) s. n., pl. lornioáne (-nioa-)

lornioanelor
LORNIÓN, lornioane, s. n. Ochelari plianți, cu mâner, pe care îi folosesc mai ales femeile; lornietă. ♦ (Rar) Ochelari fixați de nas cu ajutorul unui resort. – Din fr. lorgnon.

DOOM

lornión (-nion) s. n., pl. lornioáne (-nioa-)

lornion
LORNIÓN, lornioane, s. n. Ochelari plianți, cu mâner, pe care îi folosesc mai ales femeile; lornietă. ♦ (Rar) Ochelari fixați de nas cu ajutorul unui resort. – Din fr. lorgnon.

DOOM

lornión (-nion) s. n., pl. lornioáne (-nioa-)

lornionul
LORNIÓN, lornioane, s. n. Ochelari plianți, cu mâner, pe care îi folosesc mai ales femeile; lornietă. ♦ (Rar) Ochelari fixați de nas cu ajutorul unui resort. – Din fr. lorgnon.

DOOM

lornión (-nion) s. n., pl. lornioáne (-nioa-)

lornionului
LORNIÓN, lornioane, s. n. Ochelari plianți, cu mâner, pe care îi folosesc mai ales femeile; lornietă. ♦ (Rar) Ochelari fixați de nas cu ajutorul unui resort. – Din fr. lorgnon.

DOOM

lornión (-nion) s. n., pl. lornioáne (-nioa-)

lorzi
LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord.

DOOM

lord s. m., pl. lorzi

lorzii
LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord.

DOOM

lord s. m., pl. lorzi

lorzilor
LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord.

DOOM

lord s. m., pl. lorzi

lostopan
lostopán (lostopáni), s. m. – Bulgăre, cocoloș. – Var. lostopană. Origine necunoscută. În Moldova. Der. din rus. loskut „bucată” (Cihac, II, 176) nu este convingătoare.

lostopan
LOSTOPÁNĂ, lostopane, s. f. (Reg.) Bucată mare de pământ, de piatră, de gheață etc. [Var.: lostopán s. n.] – Et. nec.

DOOM

lostopánă/lostopán (reg.) s. f./s. n., pl. lostopáne

lostopană
LOSTOPÁNĂ, lostopane, s. f. (Reg.) Bucată mare de pământ, de piatră, de gheață etc. [Var.: lostopán s. n.] – Et. nec.

DOOM

lostopánă/lostopán (reg.) s. f./s. n., pl. lostopáne

lostopănos
LOSTOPĂNÓS, -OÁSĂ, lostopănoși, -oase, adj. (Reg.; despre pământ) Cu lostopane. – Din lostopan + suf. -os.

lostrița
LÓSTRIȚĂ, lostrițe, s. f. Pește răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare și cu dinții puternici, care trăiește în râurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.

DOOM

lóstriță s. f., g.-d. art. lóstriței; pl. lóstrițe

lostrițe
LÓSTRIȚĂ, lostrițe, s. f. Pește răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare și cu dinții puternici, care trăiește în râurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.

DOOM

lóstriță s. f., g.-d. art. lóstriței; pl. lóstrițe

lostriței
LÓSTRIȚĂ, lostrițe, s. f. Pește răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare și cu dinții puternici, care trăiește în râurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.

DOOM

lóstriță s. f., g.-d. art. lóstriței; pl. lóstrițe

lostrițele
LÓSTRIȚĂ, lostrițe, s. f. Pește răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare și cu dinții puternici, care trăiește în râurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.

DOOM

lóstriță s. f., g.-d. art. lóstriței; pl. lóstrițe

lostrițelor
LÓSTRIȚĂ, lostrițe, s. f. Pește răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare și cu dinții puternici, care trăiește în râurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.

DOOM

lóstriță s. f., g.-d. art. lóstriței; pl. lóstrițe

lostun
LOSTÚN s. m. v. lăstun.

DOOM

lăstún s. m., pl. lăstúni

lot
LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre porțiunile în care a fost împărțit un teren sau o pădure; parcelă. 2. Grup de obiecte sau de ființe cu trăsături comune. ♦ Grup de sportivi selecționați în vederea formării unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemănătoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemănătoare expediate în același timp sau sosite în același timp. 3. (Înv.) Loz; câștig obținut de un loz. – Din fr. lot.

DOOM

lot s. n., pl. lóturi

lotca
LÓTCĂ, lotci, s. f. Ambarcațiune de pescuit îngustă, cu prora și pupa ascuțite și ridicate, mânuită cu ajutorul lopeților. – Din rus. lodka.

DOOM

lótcă s. f., g.-d. art. lótcii; pl. lotci

lotci
LÓTCĂ, lotci, s. f. Ambarcațiune de pescuit îngustă, cu prora și pupa ascuțite și ridicate, mânuită cu ajutorul lopeților. – Din rus. lodka.

DOOM

lótcă s. f., g.-d. art. lótcii; pl. lotci

lotcii
LÓTCĂ, lotci, s. f. Ambarcațiune de pescuit îngustă, cu prora și pupa ascuțite și ridicate, mânuită cu ajutorul lopeților. – Din rus. lodka.

DOOM

lótcă s. f., g.-d. art. lótcii; pl. lotci

lotcile
LÓTCĂ, lotci, s. f. Ambarcațiune de pescuit îngustă, cu prora și pupa ascuțite și ridicate, mânuită cu ajutorul lopeților. – Din rus. lodka.

DOOM

lótcă s. f., g.-d. art. lótcii; pl. lotci

lotcilor
LÓTCĂ, lotci, s. f. Ambarcațiune de pescuit îngustă, cu prora și pupa ascuțite și ridicate, mânuită cu ajutorul lopeților. – Din rus. lodka.

DOOM

lótcă s. f., g.-d. art. lótcii; pl. lotci

loteria
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.

DOOM

loteríe s. f., art. lotería, g.-d. art. loteríei; pl. loteríi, art. loteríile

loterie
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.

DOOM

loteríe s. f., art. lotería, g.-d. art. loteríei; pl. loteríi, art. loteríile

loteriei
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.

DOOM

loteríe s. f., art. lotería, g.-d. art. loteríei; pl. loteríi, art. loteríile

loterii
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.

DOOM

loteríe s. f., art. lotería, g.-d. art. loteríei; pl. loteríi, art. loteríile

loteriile
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.

DOOM

loteríe s. f., art. lotería, g.-d. art. loteríei; pl. loteríi, art. loteríile

loteriilor
LOTERÍE, loterii, s. f. Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc.; loto (2). ♦ Fig. Hazard, noroc, baftă. – Din fr. loterie.

DOOM

loteríe s. f., art. lotería, g.-d. art. loteríei; pl. loteríi, art. loteríile

lotiform
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiforma
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiforme
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformei
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformele
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformelor
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformi
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformii
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformilor
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformul
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotiformului
LOTIFÓRM, -Ă, lotiformi, -e, adj. Care are forma unui boboc de lotus. Ornamente lotiforme. – Din fr. lotiforme.

DOOM

lotifórm adj. m., pl. lotifórmi; f. lotifórmă, pl. lotifórme

lotis
Lotis (sau Lotos), nimfă, una dintre fiicele zeului mării. Ca să scape de urmărirea lui Priapus, care voia să se unească cu ea, Lotis i-a implorat pe zei s-o metamorfozeze într-o plantă. Rugăciunea i-a fost împlinită.

lotiza
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizai
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizam
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizare
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizare
LOTIZÁRE, lotizări, s. f. Acțiunea de a lotiza. – V. lotiza.

DOOM

lotizáre (rar) s. f., g.-d. art. lotizắrii; pl. lotizắri

lotizarea
LOTIZÁRE, lotizări, s. f. Acțiunea de a lotiza. – V. lotiza.

DOOM

lotizáre (rar) s. f., g.-d. art. lotizắrii; pl. lotizắri

lotizară
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizarăm
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizarăți
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizase
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizasem
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizaseră
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizaserăm
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizaserăți
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizaseși
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizaseți
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizat
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizat
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

lotizau
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizași
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizați
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizează
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizez
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizeze
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizezi
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizând
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizînd
LOTIZÁ, lotizez, vb. I. Tranz. 1. A împărți un teren în loturi; a parcela. 2. A împărți în loturi, după anumite criterii, o cantitate de material, o mulțime de obiecte etc. – Lot + suf. -iza.

DOOM

lotizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lotizeáză

lotizări
LOTIZÁRE, lotizări, s. f. Acțiunea de a lotiza. – V. lotiza.

DOOM

lotizáre (rar) s. f., g.-d. art. lotizắrii; pl. lotizắri

lotizării
LOTIZÁRE, lotizări, s. f. Acțiunea de a lotiza. – V. lotiza.

DOOM

lotizáre (rar) s. f., g.-d. art. lotizắrii; pl. lotizắri

lotizările
LOTIZÁRE, lotizări, s. f. Acțiunea de a lotiza. – V. lotiza.

DOOM

lotizáre (rar) s. f., g.-d. art. lotizắrii; pl. lotizắri

lotizărilor
LOTIZÁRE, lotizări, s. f. Acțiunea de a lotiza. – V. lotiza.

DOOM

lotizáre (rar) s. f., g.-d. art. lotizắrii; pl. lotizắri

loto
LÓTO s. n. 1. Joc de societate la care participanții au în față cartonașe imprimate cu diferite numere, pe care le acoperă treptat cu jetoanele corespunzătoare, pe măsură ce acestea sunt scoase, la întâmplare, dintr-o grămadă (sau dintr-un săculeț); totalitatea cartonașelor și jetoanelor folosite la acest joc. 2. Loterie. [Var.: (1) lotón s. n.] – Din fr. loto.

DOOM

!lóto s. n., art. lótoul

lotofagi
Lotofagi = Lotophagi.

loton
LÓTO s. n. 1. Joc de societate la care participanții au în față cartonașe imprimate cu diferite numere, pe care le acoperă treptat cu jetoanele corespunzătoare, pe măsură ce acestea sunt scoase, la întâmplare, dintr-o grămadă (sau dintr-un săculeț); totalitatea cartonașelor și jetoanelor folosite la acest joc. 2. Loterie. [Var.: (1) lotón s. n.] – Din fr. loto.

DOOM

!lóto s. n., art. lótoul

lotophagi
Lotophagi, neam de oameni care populau coasta africană. Cînd Odysseus, întorcîndu-se de la Troia a poposit pe meleagurile lor, ei le-au dat să mănînce tovarășilor lui de drum o plantă aducătoare de uitare (lotus). Văzînd că echipajul a uitat care era țelul călătoriei și nu mai dorea să se întoarcă în Ithaca, Odysseus le-a poruncit oamenilor săi să părăsească în grabă țărmurile lotofagilor.

lotos
Lotis (sau Lotos), nimfă, una dintre fiicele zeului mării. Ca să scape de urmărirea lui Priapus, care voia să se unească cu ea, Lotis i-a implorat pe zei s-o metamorfozeze într-o plantă. Rugăciunea i-a fost împlinită.

lotri
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotri
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrii
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrii
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrilor
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrilor
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrit
LOTRÍT s. n. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu, aluminiu și fier, cristalizat, de culoare verde. – Lotru (n. pr.) + suf. -it. Cf. fr. lotrite.

DOOM

lotrít (lo-trit) s. n.

lotritul
LOTRÍT s. n. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu, aluminiu și fier, cristalizat, de culoare verde. – Lotru (n. pr.) + suf. -it. Cf. fr. lotrite.

DOOM

lotrít (lo-trit) s. n.

lotritului
LOTRÍT s. n. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu, aluminiu și fier, cristalizat, de culoare verde. – Lotru (n. pr.) + suf. -it. Cf. fr. lotrite.

DOOM

lotrít (lo-trit) s. n.

lotru
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotru
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrul
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrul
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrului
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotrului
LÓTRU, LOÁTRĂ, lotri, loatre, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Înv. și pop.) Hoț, tâlhar. ♦ (Pop.) Ștrengar, șmecher. 2. Adj. (Reg.) Iute în mișcări, sprinten. ♦ Ager la minte, isteț. – Cf. pol. lotr.

DOOM

lótru (înv., pop.) (lo-tru) adj. m., s. m., pl. lótri; adj. f., s. f. loátră, pl. loátre

lotul
LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre porțiunile în care a fost împărțit un teren sau o pădure; parcelă. 2. Grup de obiecte sau de ființe cu trăsături comune. ♦ Grup de sportivi selecționați în vederea formării unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemănătoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemănătoare expediate în același timp sau sosite în același timp. 3. (Înv.) Loz; câștig obținut de un loz. – Din fr. lot.

DOOM

lot s. n., pl. lóturi

lotului
LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre porțiunile în care a fost împărțit un teren sau o pădure; parcelă. 2. Grup de obiecte sau de ființe cu trăsături comune. ♦ Grup de sportivi selecționați în vederea formării unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemănătoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemănătoare expediate în același timp sau sosite în același timp. 3. (Înv.) Loz; câștig obținut de un loz. – Din fr. lot.

DOOM

lot s. n., pl. lóturi

loturi
LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre porțiunile în care a fost împărțit un teren sau o pădure; parcelă. 2. Grup de obiecte sau de ființe cu trăsături comune. ♦ Grup de sportivi selecționați în vederea formării unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemănătoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemănătoare expediate în același timp sau sosite în același timp. 3. (Înv.) Loz; câștig obținut de un loz. – Din fr. lot.

DOOM

lot s. n., pl. lóturi

loturile
LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre porțiunile în care a fost împărțit un teren sau o pădure; parcelă. 2. Grup de obiecte sau de ființe cu trăsături comune. ♦ Grup de sportivi selecționați în vederea formării unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemănătoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemănătoare expediate în același timp sau sosite în același timp. 3. (Înv.) Loz; câștig obținut de un loz. – Din fr. lot.

DOOM

lot s. n., pl. lóturi

loturilor
LOT, loturi, s. n. 1. Fiecare dintre porțiunile în care a fost împărțit un teren sau o pădure; parcelă. 2. Grup de obiecte sau de ființe cu trăsături comune. ♦ Grup de sportivi selecționați în vederea formării unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemănătoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemănătoare expediate în același timp sau sosite în același timp. 3. (Înv.) Loz; câștig obținut de un loz. – Din fr. lot.

DOOM

lot s. n., pl. lóturi

lotus
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

lótus s. m., pl. lótuși

lotusul
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

lótus s. m., pl. lótuși

lotusului
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

lótus s. m., pl. lótuși

lotuși
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

lótus s. m., pl. lótuși

lotușii
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

lótus s. m., pl. lótuși

lotușilor
DRÉȚE, drețe, s. f. 1. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dințate și violacee pe partea inferioară, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosită în medicina populară (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

DOOM

lótus s. m., pl. lótuși

lovea
a vedea material / lovele expr. (intl.) a avea bani.

lovea
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loveai
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loveala
LOVEÁLĂ, loveli, s. f. (Rar) Lovitură, izbitură. ♦ (Fam.) Coincidență, potrivire. – Lovi + suf. -eală.

DOOM

loveálă (lovitură) (rar) s. f., g.-d. art. lovélii; pl. lovéli

loveam
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovească
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loveau
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loveați
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovele
LOVÉLE s. f. pl. (Arg.) Bani¹. – Din țig. lovo (pl. love).

DOOM

lovéle (bani) (arg.) s. f. pl., art. lovélele

lovelele
LOVÉLE s. f. pl. (Arg.) Bani¹. – Din țig. lovo (pl. love).

DOOM

lovéle (bani) (arg.) s. f. pl., art. lovélele

lovelelor
LOVÉLE s. f. pl. (Arg.) Bani¹. – Din țig. lovo (pl. love).

DOOM

lovéle (bani) (arg.) s. f. pl., art. lovélele

loveli
LOVEÁLĂ, loveli, s. f. (Rar) Lovitură, izbitură. ♦ (Fam.) Coincidență, potrivire. – Lovi + suf. -eală.

DOOM

loveálă (lovitură) (rar) s. f., g.-d. art. lovélii; pl. lovéli

lovelii
LOVEÁLĂ, loveli, s. f. (Rar) Lovitură, izbitură. ♦ (Fam.) Coincidență, potrivire. – Lovi + suf. -eală.

DOOM

loveálă (lovitură) (rar) s. f., g.-d. art. lovélii; pl. lovéli

lovelile
LOVEÁLĂ, loveli, s. f. (Rar) Lovitură, izbitură. ♦ (Fam.) Coincidență, potrivire. – Lovi + suf. -eală.

DOOM

loveálă (lovitură) (rar) s. f., g.-d. art. lovélii; pl. lovéli

lovelilor
LOVEÁLĂ, loveli, s. f. (Rar) Lovitură, izbitură. ♦ (Fam.) Coincidență, potrivire. – Lovi + suf. -eală.

DOOM

loveálă (lovitură) (rar) s. f., g.-d. art. lovélii; pl. lovéli

lovesc
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovește
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovești
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovi
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovii
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviluție
loviluție, loviluții s. f. (glum.) lovitură de stat prezentată opiniei publice internaționale drept revoluție populară.

lovim
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovinci
lovinci s. f. pl. (înv.) bani.

lovind
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovire
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovire
LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

DOOM

lovíre s. f., g.-d. art. lovírii; pl. lovíri

lovirea
LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

DOOM

lovíre s. f., g.-d. art. lovírii; pl. lovíri

loviri
LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

DOOM

lovíre s. f., g.-d. art. lovírii; pl. lovíri

lovirii
LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

DOOM

lovíre s. f., g.-d. art. lovírii; pl. lovíri

lovirile
LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

DOOM

lovíre s. f., g.-d. art. lovírii; pl. lovíri

lovirilor
LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

DOOM

lovíre s. f., g.-d. art. lovírii; pl. lovíri

loviră
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovirăm
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovirăți
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovise
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovisem
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviseră
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviserăm
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviserăți
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviseși
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviseți
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovit
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

lovit
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovita
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovite
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovitei
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovitele
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovitelor
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovitul
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovitului
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovitura
LOVITÚRĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

DOOM

lovitúră s. f., g.-d. art. lovitúrii; pl. lovitúri

lovituri
LOVITÚRĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

DOOM

lovitúră s. f., g.-d. art. lovitúrii; pl. lovitúri

loviturii
LOVITÚRĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

DOOM

lovitúră s. f., g.-d. art. lovitúrii; pl. lovitúri

loviturile
LOVITÚRĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

DOOM

lovitúră s. f., g.-d. art. lovitúrii; pl. lovitúri

loviturilor
LOVITÚRĂ, lovituri, s. f. 1. Atingere bruscă și puternică, izbitură; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitură. ◊ Lovitură de grație = (adesea fig.) lovitură finală, care răpune definitiv pe cel lovit. ♦ Bătaie. 2. Fig. Supărare, durere sufletească; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. ♦ Atac îndrăzneț venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obține un succes (important și) neașteptat. ♦ Descărcare a unei arme de foc; efect produs de această descărcare. 4. (În sintagmele și expr.) Lovitură de stat = acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de persoane. Lovitură de trăsnet = întâmplare, vorbă neașteptată. Lovitură de teatru = acțiune, întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează, impresionează. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitură de berbec = creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitură de pedeapsă = sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură executată de adversar în condiții avantajoase. Lovitură de colț = lovitură executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în apărare de către un jucător al echipei în atac; corner¹. Lovitură de picior căzută = dropgol. – Lovi + suf. -tură.

DOOM

lovitúră s. f., g.-d. art. lovitúrii; pl. lovitúri

loviși
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviți
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. Abate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de...; fig. a întâmpina dificultăți. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

DOOM

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă

loviți
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

loviții
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

loviților
lovit cu leuca expr. (pop.) nebun.

lovo
lovo, love s. (țig.) bani.

loxias
Loxias, denumire purtată de Apollo.

loxo
LOXO- Element prim de compunere savantă cu sensul „oblic”, „curb”. [< gr. loxos].

loxodonta
ELEFÁNT, elefanți, s. m. Numele a două animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă mobilă și cu colți foarte lungi de fildeș (Elephas maximus și Loxodonta africana). – Din fr. éléphant, lat. elephantus.

loxodroma
LOXODRÓMĂ, loxodrome, s. f. Curbă trasată pe o hartă reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub același unghi. – Din fr. loxodrome.

DOOM

loxodrómă (-xo-dro-) s. f., g.-d. art. loxodrómei; pl. loxodróme

loxodrome
LOXODRÓMĂ, loxodrome, s. f. Curbă trasată pe o hartă reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub același unghi. – Din fr. loxodrome.

DOOM

loxodrómă (-xo-dro-) s. f., g.-d. art. loxodrómei; pl. loxodróme

loxodromei
LOXODRÓMĂ, loxodrome, s. f. Curbă trasată pe o hartă reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub același unghi. – Din fr. loxodrome.

DOOM

loxodrómă (-xo-dro-) s. f., g.-d. art. loxodrómei; pl. loxodróme

loxodromele
LOXODRÓMĂ, loxodrome, s. f. Curbă trasată pe o hartă reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub același unghi. – Din fr. loxodrome.

DOOM

loxodrómă (-xo-dro-) s. f., g.-d. art. loxodrómei; pl. loxodróme

loxodromelor
LOXODRÓMĂ, loxodrome, s. f. Curbă trasată pe o hartă reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub același unghi. – Din fr. loxodrome.

DOOM

loxodrómă (-xo-dro-) s. f., g.-d. art. loxodrómei; pl. loxodróme

loxodromic
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromica
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromice
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicei
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicele
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicelor
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromici
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicii
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicilor
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicul
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loxodromicului
LOXODRÓMIC, -Ă, loxodromici, -ce, adj. (Geogr.) Referitor la loxodromă. – Din fr. loxodromique.

DOOM

loxodrómic (-xo-dro-) adj. m., pl. loxodrómici; f. loxodrómică, pl. loxodrómice

loz
LOZ, lozuri, s. n. Bilet de loterie. – Din germ. Los.

DOOM

loz s. n., pl. lózuri

lozia
LÓZIE, lozii, s. f. Specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri. – Din ucr. lozá.

DOOM

lózie (-zi-e) s. f., art. lózia (-zi-a), g.-d. art. lóziei; pl. lózii, art. lóziile (-zi-i-)

lozie
LÓZIE, lozii, s. f. Specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri. – Din ucr. lozá.

DOOM

lózie (-zi-e) s. f., art. lózia (-zi-a), g.-d. art. lóziei; pl. lózii, art. lóziile (-zi-i-)

loziei
LÓZIE, lozii, s. f. Specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri. – Din ucr. lozá.

DOOM

lózie (-zi-e) s. f., art. lózia (-zi-a), g.-d. art. lóziei; pl. lózii, art. lóziile (-zi-i-)

lozii
LÓZIE, lozii, s. f. Specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri. – Din ucr. lozá.

DOOM

lózie (-zi-e) s. f., art. lózia (-zi-a), g.-d. art. lóziei; pl. lózii, art. lóziile (-zi-i-)

loziile
LÓZIE, lozii, s. f. Specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri. – Din ucr. lozá.

DOOM

lózie (-zi-e) s. f., art. lózia (-zi-a), g.-d. art. lóziei; pl. lózii, art. lóziile (-zi-i-)

loziilor
LÓZIE, lozii, s. f. Specie de salcie sau de răchită din ale cărei ramuri se fac împletituri. – Din ucr. lozá.

DOOM

lózie (-zi-e) s. f., art. lózia (-zi-a), g.-d. art. lóziei; pl. lózii, art. lóziile (-zi-i-)

lozinca
LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din germ. Losung.

DOOM

lozíncă s. f., g.-d. art. lozíncii; pl. lozínci

lozincard
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincarda
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincarde
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincardei
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincardele
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincardelor
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincardul
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincardului
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincarzi
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincarzii
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozincarzilor
LOZINCÁRD, -Ă, lozincarzi, -de, adj. (Peior.) Care are caracter de lozincă. – Lozincă + suf. -ard.

DOOM

lozincárd adj. m., pl. lozincárzi; f. lozincárdă, pl. lozincárde

lozinci
LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din germ. Losung.

DOOM

lozíncă s. f., g.-d. art. lozíncii; pl. lozínci

lozincii
LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din germ. Losung.

DOOM

lozíncă s. f., g.-d. art. lozíncii; pl. lozínci

lozincile
LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din germ. Losung.

DOOM

lozíncă s. f., g.-d. art. lozíncii; pl. lozínci

lozincilor
LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din germ. Losung.

DOOM

lozíncă s. f., g.-d. art. lozíncii; pl. lozínci

lozioară
LOZIOÁRĂ, lozioare, s. f. Diminutiv al lui lozie.

lozniță
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

lozul
LOZ, lozuri, s. n. Bilet de loterie. – Din germ. Los.

DOOM

loz s. n., pl. lózuri

lozului
LOZ, lozuri, s. n. Bilet de loterie. – Din germ. Los.

DOOM

loz s. n., pl. lózuri

lozuri
LOZ, lozuri, s. n. Bilet de loterie. – Din germ. Los.

DOOM

loz s. n., pl. lózuri

lozurile
LOZ, lozuri, s. n. Bilet de loterie. – Din germ. Los.

DOOM

loz s. n., pl. lózuri

lozurilor
LOZ, lozuri, s. n. Bilet de loterie. – Din germ. Los.

DOOM

loz s. n., pl. lózuri

loșniță
LÓJNIȚĂ, lojnițe, s. f. (Reg.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele, cașul etc.; cuptor (sau groapă) peste care se pune această leasă. [Var.: lóșniță, lózniță s. f.] – Cf. ucr. loznyc'a.

DOOM

lójniță (reg.) s. f., g.-d. art. lójniței; pl. lójnițe

loționa
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționai
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționam
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționare
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționare
LOȚIONÁRE, loționări, s. f. Acțiunea de a loționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loționarea
LOȚIONÁRE, loționări, s. f. Acțiunea de a loționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loționară
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționarăm
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționarăți
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționase
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționasem
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționaseră
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționaserăm
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționaserăți
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționaseși
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționaseți
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționat
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționat
LOȚIONÁT, -Ă, loționați, -te, adj. Care a fost spălat, frecționat cu loțiune. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loționau
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționași
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționați
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționează
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționez
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționeze
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționezi
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționând
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționînd
LOȚIONÁ, loționez, vb. I. Tranz. A spăla, a frecționa cu o loțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. lotionner.

loționări
LOȚIONÁRE, loționări, s. f. Acțiunea de a loționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loționării
LOȚIONÁRE, loționări, s. f. Acțiunea de a loționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loționările
LOȚIONÁRE, loționări, s. f. Acțiunea de a loționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loționărilor
LOȚIONÁRE, loționări, s. f. Acțiunea de a loționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. loționa.

loțiune
LOȚIÚNE, loțiuni, s. f. Preparat cosmetic sau farmaceutic lichid folosit pentru îngrijirea pielii și a părului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. lotion.

DOOM

loțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. loțiúnii; pl. loțiúni

loțiunea
LOȚIÚNE, loțiuni, s. f. Preparat cosmetic sau farmaceutic lichid folosit pentru îngrijirea pielii și a părului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. lotion.

DOOM

loțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. loțiúnii; pl. loțiúni

loțiuni
LOȚIÚNE, loțiuni, s. f. Preparat cosmetic sau farmaceutic lichid folosit pentru îngrijirea pielii și a părului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. lotion.

DOOM

loțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. loțiúnii; pl. loțiúni

loțiunii
LOȚIÚNE, loțiuni, s. f. Preparat cosmetic sau farmaceutic lichid folosit pentru îngrijirea pielii și a părului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. lotion.

DOOM

loțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. loțiúnii; pl. loțiúni

loțiunile
LOȚIÚNE, loțiuni, s. f. Preparat cosmetic sau farmaceutic lichid folosit pentru îngrijirea pielii și a părului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. lotion.

DOOM

loțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. loțiúnii; pl. loțiúni

loțiunilor
LOȚIÚNE, loțiuni, s. f. Preparat cosmetic sau farmaceutic lichid folosit pentru îngrijirea pielii și a părului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. lotion.

DOOM

loțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. loțiúnii; pl. loțiúni