li
LÍTIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline, de culoare argintie, moale și foarte ușor, existent în natură numai sub formă de săruri și utilizat în medicină, fotografie, electrotehnică etc. – Din fr. lithium.

DOOM

lítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. lítiul; simb. Li

liaj
LIÁJ s.n. (Rar) Acțiunea de a lega. [Pron. li-aj. / < fr. liage].

liaje
LIÁJ s.n. (Rar) Acțiunea de a lega. [Pron. li-aj. / < fr. liage].

liajele
LIÁJ s.n. (Rar) Acțiunea de a lega. [Pron. li-aj. / < fr. liage].

liajelor
LIÁJ s.n. (Rar) Acțiunea de a lega. [Pron. li-aj. / < fr. liage].

liajul
LIÁJ s.n. (Rar) Acțiunea de a lega. [Pron. li-aj. / < fr. liage].

liajului
LIÁJ s.n. (Rar) Acțiunea de a lega. [Pron. li-aj. / < fr. liage].

liana
LIÁNĂ, liane, s. f. Nume generic dat plantelor cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, care se agață sau se încolăcesc pe trunchiurile sau ramurile copacilor, pe ziduri etc. [Pr.: li-a-] – Din fr. liane.

DOOM

liánă (li-a-) s. f., g.-d. art. liánei; pl. liáne

liane
LIÁNĂ, liane, s. f. Nume generic dat plantelor cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, care se agață sau se încolăcesc pe trunchiurile sau ramurile copacilor, pe ziduri etc. [Pr.: li-a-] – Din fr. liane.

DOOM

liánă (li-a-) s. f., g.-d. art. liánei; pl. liáne

liane
LIÁNE s.f.pl. Șesuri întinse din America de Sud, acoperite cu vegetație ierboasă. [Scris și llanos. / < sp. llanos].

lianei
LIÁNĂ, liane, s. f. Nume generic dat plantelor cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, care se agață sau se încolăcesc pe trunchiurile sau ramurile copacilor, pe ziduri etc. [Pr.: li-a-] – Din fr. liane.

DOOM

liánă (li-a-) s. f., g.-d. art. liánei; pl. liáne

lianele
LIÁNĂ, liane, s. f. Nume generic dat plantelor cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, care se agață sau se încolăcesc pe trunchiurile sau ramurile copacilor, pe ziduri etc. [Pr.: li-a-] – Din fr. liane.

DOOM

liánă (li-a-) s. f., g.-d. art. liánei; pl. liáne

lianelor
LIÁNĂ, liane, s. f. Nume generic dat plantelor cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, care se agață sau se încolăcesc pe trunchiurile sau ramurile copacilor, pe ziduri etc. [Pr.: li-a-] – Din fr. liane.

DOOM

liánă (li-a-) s. f., g.-d. art. liánei; pl. liáne

liant
LIÁNT s.m. 1. Material fluid folosit pentru a lega prin întărire bulgării, granulele etc. unui material organic sau mineral. 2. (Poligr.) Lichid vâscos conținând colorantul cu care formează cerneala de tipar. 3. (Text.) Substanță folosită la fixarea pigmenților coloranți, fără afinitate pentru fibre. [Pron. li-ant, pl. -nți, (s.n.) -nturi. / < fr. liant].

liant
LIÁNT, lianți, s. m. 1. Material fluid sau adus în stare fluidă, care are proprietatea de a lega prin întărire bulgării sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanță care servește la fixarea unui pigment pe fibra textilă. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.

DOOM

liánt (li-ant) s. m., pl. liánți

liantul
LIÁNT, lianți, s. m. 1. Material fluid sau adus în stare fluidă, care are proprietatea de a lega prin întărire bulgării sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanță care servește la fixarea unui pigment pe fibra textilă. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.

DOOM

liánt (li-ant) s. m., pl. liánți

liantului
LIÁNT, lianți, s. m. 1. Material fluid sau adus în stare fluidă, care are proprietatea de a lega prin întărire bulgării sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanță care servește la fixarea unui pigment pe fibra textilă. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.

DOOM

liánt (li-ant) s. m., pl. liánți

lianți
LIÁNT, lianți, s. m. 1. Material fluid sau adus în stare fluidă, care are proprietatea de a lega prin întărire bulgării sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanță care servește la fixarea unui pigment pe fibra textilă. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.

DOOM

liánt (li-ant) s. m., pl. liánți

lianții
LIÁNT, lianți, s. m. 1. Material fluid sau adus în stare fluidă, care are proprietatea de a lega prin întărire bulgării sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanță care servește la fixarea unui pigment pe fibra textilă. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.

DOOM

liánt (li-ant) s. m., pl. liánți

lianților
LIÁNT, lianți, s. m. 1. Material fluid sau adus în stare fluidă, care are proprietatea de a lega prin întărire bulgării sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanță care servește la fixarea unui pigment pe fibra textilă. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.

DOOM

liánt (li-ant) s. m., pl. liánți

lias
LIÁS s.n. (Geol.) Epoca (seria) inferioară a jurasicului; liasic. [Pron. li-as. / < fr. lias].

DOOM

liás (li-as) s. n.

liasic
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasica
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasice
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicei
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicele
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicelor
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasici
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicii
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicilor
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicul
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasicului
LIÁSIC s.n. (Geol.) Lias. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. li-a-. / < fr. liasique].

DOOM

liásic² s. n.

liasul
LIÁS s.n. (Geol.) Epoca (seria) inferioară a jurasicului; liasic. [Pron. li-as. / < fr. lias].

DOOM

liás (li-as) s. n.

liasului
LIÁS s.n. (Geol.) Epoca (seria) inferioară a jurasicului; liasic. [Pron. li-as. / < fr. lias].

DOOM

liás (li-as) s. n.

liba
líba interj. – Se folosește pentru a chema gînsacii. Mag. liba „gînsac” (Bogrea, Dacor., I, 78; cf. Tiktin).

libadea
LEBADEÁ s. f. v. libadea.

DOOM

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libadeaua
LEBADEÁ s. f. v. libadea.

DOOM

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libadele
LEBADEÁ s. f. v. libadea.

DOOM

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libadelei
LEBADEÁ s. f. v. libadea.

DOOM

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libadelele
LEBADEÁ s. f. v. libadea.

DOOM

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libadelelor
LEBADEÁ s. f. v. libadea.

DOOM

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libanez
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanez
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libaneza
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libaneza
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libaneze
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libaneze
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libaneze
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezei
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezei
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezele
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezele
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezelor
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezelor
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezi
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezi
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezii
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezii
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezilor
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezilor
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezo
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezo
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezul
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezul
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezule
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezule
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezului
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanezului
LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care apaiține Libanului sau libanezilor (1), privitor la Liban ori la libanezi. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. – Cf. fr. libanais, it. libanese.

DOOM

libanéz adj. m., s. m., pl. libanézi; adj. f., s. f. libanéză, pl. libanéze

libanotis
ZMEOÁIE, zmeoaie, s. f. 1. Zmeoaică (1). 2. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpină și cu fructe păroase, care crește prin văile umbroase de munte (Libanotis montana). 3. Plantă erbacee cu flori galben-aurii (Laserpilium archangelica). [Pr.: zme-oa-ie] – Zmeu + suf. -oaie.

libarca
LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

DOOM

libárcă s. f., g.-d. art. libắrcii; pl. libắrci

libația
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libație
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libației
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libații
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libațiile
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libațiilor
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libațiune
LIBÁȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațúne s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

DOOM

libáție (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libáția (-ți-a), g.-d. art. libáției; pl. libáții, art. libáțiile (-ți-i-)

libel
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libel
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libela
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelai
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelam
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelare
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelare
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelară
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelarăm
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelarăți
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelase
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelasem
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelaseră
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelaserăm
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelaserăți
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelaseși
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelaseți
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelat
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelat
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelau
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelași
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelați
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libele
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelează
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelele
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelelor
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelez
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libeleze
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelezi
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelist
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelista
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libeliste
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelistei
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelistele
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelistelor
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelistul
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelistului
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libeliști
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libeliștii
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libeliștilor
LIBELÍST s.m. Autor de libele. [< fr. libelliste].

libelul
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelul
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelula
LIBELÚLĂ, libelule, s. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul lung și subțire, cu capul mare și cu aripile străvezii, care trăiesc de obicei pe lângă ape; (și la sg.) insectă din acest ordin; calul-dracului. – Din fr. libellule.

DOOM

libelúlă s. f., g.-d. art. libelúlei; pl. libelúle

libelule
LIBELÚLĂ, libelule, s. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul lung și subțire, cu capul mare și cu aripile străvezii, care trăiesc de obicei pe lângă ape; (și la sg.) insectă din acest ordin; calul-dracului. – Din fr. libellule.

DOOM

libelúlă s. f., g.-d. art. libelúlei; pl. libelúle

libelulei
LIBELÚLĂ, libelule, s. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul lung și subțire, cu capul mare și cu aripile străvezii, care trăiesc de obicei pe lângă ape; (și la sg.) insectă din acest ordin; calul-dracului. – Din fr. libellule.

DOOM

libelúlă s. f., g.-d. art. libelúlei; pl. libelúle

libelulele
LIBELÚLĂ, libelule, s. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul lung și subțire, cu capul mare și cu aripile străvezii, care trăiesc de obicei pe lângă ape; (și la sg.) insectă din acest ordin; calul-dracului. – Din fr. libellule.

DOOM

libelúlă s. f., g.-d. art. libelúlei; pl. libelúle

libelulelor
LIBELÚLĂ, libelule, s. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul lung și subțire, cu capul mare și cu aripile străvezii, care trăiesc de obicei pe lângă ape; (și la sg.) insectă din acest ordin; calul-dracului. – Din fr. libellule.

DOOM

libelúlă s. f., g.-d. art. libelúlei; pl. libelúle

libelului
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelului
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libeluri
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelurile
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelurilor
LIBÉL s.n. Scriere satirică asemănătoare cu pamfletul, dar mai violentă decât acesta. [Pl. -luri, -le. / < fr. libelle, cf. lat. libellus – cărticică].

libelând
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

libelînd
LIBELÁ, libelez, vb. I. Tranz. (Livr.) A redacta (corect) un act juridic sau administrativ. – Din fr. libeller.

liber
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liber
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liber
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liber
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liber
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libera
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libera
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

libera
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libera
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libera
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libera
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberabil
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabila
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabile
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabilei
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabilele
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabilelor
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabili
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabilii
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabililor
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabilul
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberabilului
LIBERÁBIL, -Ă, liberabili, -e, adj. (Despre imobile) Care poate fi eliberat (imediat). – Din fr. libérable.

liberai
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberal
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberal
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberala
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberala
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberale
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberale
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalei
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalei
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalele
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalele
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalelor
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalelor
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberali
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberali
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalii
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalii
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalilor
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalilor
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalism
LIBERALÍSM s. n. 1. Doctrină politică și economică bazată pe ideea dreptului individului la egalitate, proprietate, libertate de expresie și acțiune, care proclamă principiul neintervenției statului în economie, existența economiei de piață etc. 2. Atitudine de îngăduință excesivă față de greșelile altora. – Din fr. libéralisme.

DOOM

liberalísm s. n.

liberalismul
LIBERALÍSM s. n. 1. Doctrină politică și economică bazată pe ideea dreptului individului la egalitate, proprietate, libertate de expresie și acțiune, care proclamă principiul neintervenției statului în economie, existența economiei de piață etc. 2. Atitudine de îngăduință excesivă față de greșelile altora. – Din fr. libéralisme.

DOOM

liberalísm s. n.

liberalismului
LIBERALÍSM s. n. 1. Doctrină politică și economică bazată pe ideea dreptului individului la egalitate, proprietate, libertate de expresie și acțiune, care proclamă principiul neintervenției statului în economie, existența economiei de piață etc. 2. Atitudine de îngăduință excesivă față de greșelile altora. – Din fr. libéralisme.

DOOM

liberalísm s. n.

liberalist
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalista
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberaliste
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalistei
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalistele
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalistelor
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalistul
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalistului
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalitate
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.

DOOM

liberalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. liberalitắții; (acte juridice) pl. liberalitắți

liberalitatea
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.

DOOM

liberalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. liberalitắții; (acte juridice) pl. liberalitắți

liberalități
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.

DOOM

liberalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. liberalitắții; (acte juridice) pl. liberalitắți

liberalității
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.

DOOM

liberalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. liberalitắții; (acte juridice) pl. liberalitắți

liberalitățile
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.

DOOM

liberalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. liberalitắții; (acte juridice) pl. liberalitắți

liberalităților
LIBERALITÁTE, liberalități, s. f. (Livr.) Mărinimie, generozitate. ♦ (Jur.) Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea alteia, fără a urmări să primească un echivalent. – Din fr. libéralité, lat. liberalitas, -atis.

DOOM

liberalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. liberalitắții; (acte juridice) pl. liberalitắți

liberaliza
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizai
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizam
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizare
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizare
LIBERALIZÁRE s. f. Acțiunea de a liberaliza și rezultatul ei. ♦ Eliberarea piețelor de reglementările care îngrădesc schimbul liber de mărfuri, servicii și capital. – V. liberaliza.

DOOM

*liberalizáre s. f., g.-d. art. liberalizắrii

liberalizarea
LIBERALIZÁRE s. f. Acțiunea de a liberaliza și rezultatul ei. ♦ Eliberarea piețelor de reglementările care îngrădesc schimbul liber de mărfuri, servicii și capital. – V. liberaliza.

DOOM

*liberalizáre s. f., g.-d. art. liberalizắrii

liberalizară
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizarăm
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizarăți
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizase
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizasem
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizaseră
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizaserăm
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizaserăți
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizaseși
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizaseți
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizat
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizat
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizata
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizate
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizatei
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizatele
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizatelor
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizatul
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizatului
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizau
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizași
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizați
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizați
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizații
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizaților
LIBERALIZÁT, -Ă, liberalizați, -te, adj. Care a devenit liber, care nu mai este dirijat, frânat. – V. liberaliza.

liberalizează
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizez
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizeze
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizezi
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizând
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizînd
LIBERALIZÁ, liberalizez, vb. I. Tranz. A face mai liberal, mai liber. A liberaliza comerțul. – Din fr. libéraliser.

DOOM

*liberalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 liberalizeáză

liberalizări
LIBERALIZÁRE s. f. Acțiunea de a liberaliza și rezultatul ei. ♦ Eliberarea piețelor de reglementările care îngrădesc schimbul liber de mărfuri, servicii și capital. – V. liberaliza.

DOOM

*liberalizáre s. f., g.-d. art. liberalizắrii

liberalizării
LIBERALIZÁRE s. f. Acțiunea de a liberaliza și rezultatul ei. ♦ Eliberarea piețelor de reglementările care îngrădesc schimbul liber de mărfuri, servicii și capital. – V. liberaliza.

DOOM

*liberalizáre s. f., g.-d. art. liberalizắrii

liberalizările
LIBERALIZÁRE s. f. Acțiunea de a liberaliza și rezultatul ei. ♦ Eliberarea piețelor de reglementările care îngrădesc schimbul liber de mărfuri, servicii și capital. – V. liberaliza.

DOOM

*liberalizáre s. f., g.-d. art. liberalizắrii

liberalizărilor
LIBERALIZÁRE s. f. Acțiunea de a liberaliza și rezultatul ei. ♦ Eliberarea piețelor de reglementările care îngrădesc schimbul liber de mărfuri, servicii și capital. – V. liberaliza.

DOOM

*liberalizáre s. f., g.-d. art. liberalizắrii

liberaliști
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberaliștii
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberaliștilor
LIBERALÍST, -Ă, liberaliști, -ste, adj. Care susține liberalismul, care aderă la liberalism. – Liberal + suf. -ist.

DOOM

liberalíst adj. m., pl. liberalíști; f. liberalístă, pl. liberalíste

liberalul
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalul
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalului
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberalului
LIBERÁL, -Ă, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care aparține liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid având doctrina liberalistă. 2. (Înv.) Iubitor de libertate. 3. Înțelegător; generos; care are vederi largi, II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. libéral, lat. liberalis.

DOOM

liberál adj. m., s. m., pl. liberáli; adj. f., s. f. liberálă, pl. liberále

liberam
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberare
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberare
LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

DOOM

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberarea
LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

DOOM

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberară
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberarăm
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberarăți
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberase
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberasem
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberaseră
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberaserăm
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberaserăți
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberaseși
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberaseți
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberat
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberat
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberata
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberate
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberatei
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberatele
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberatelor
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberatoare
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoare
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarea
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarea
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarei
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarei
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarele
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarele
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarelor
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatoarelor
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberator
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberator
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatori
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatori
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorii
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorii
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorilor
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorilor
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorul
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorul
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorului
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatorului
LIBERATÓR, -OÁRE, liberatori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) Eliberator. – Din fr. libérateur, lat. liberator, -oris.

DOOM

liberatór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. liberatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. liberatoáre

liberatul
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberatului
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberau
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberași
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberați
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberați
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberații
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

liberaților
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

libere
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libere
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

libere
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libere
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libere
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberează
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberei
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberei
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberei
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberei
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberei
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberele
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberele
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberele
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberele
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberele
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberelor
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberelor
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberelor
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberelor
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberelor
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberez
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

libereze
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberezi
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberi
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberi
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberi
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberi
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberi
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberian
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberian
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberian
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiana
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiana
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiana
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiano
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiano
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiano
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianul
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianul
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianul
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianule
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianule
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianule
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianului
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianului
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberianului
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiene
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiene
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiene
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberiene
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienei
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienei
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienei
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienele
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienele
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienele
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienelor
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienelor
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienelor
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberieni
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberieni
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberieni
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienii
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienii
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienii
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienilor
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienilor
LIBERIÁN¹, -Ă, liberieni, -e, adj. 1. (Despre țesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circulă substanțele organice din frunze spre diverse părți ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formează țesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián¹ (referitor la țesuturi) (-ri-an) adj. m., pl. liberiéni (-ri-eni); f. liberiánă, pl. liberiéne

liberienilor
LIBERIÁN², -Ă, liberieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Liberiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Liberiei sau liberienilor (1), privitor la Liberia ori la liberieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.

DOOM

liberián² (referitor la Liberia) (-ri-an) adj. m., s. m., pl. liberiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. liberiánă, pl. liberiéne

liberii
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberii
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberii
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberii
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberii
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberilor
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberilor
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberilor
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberilor
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberilor
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

libero
LÍBERO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Liber, nestingherit. [< it. libero].

DOOM

líbero s. m., art. liberóul; pl. líbero

liberoul
LÍBERO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Liber, nestingherit. [< it. libero].

DOOM

líbero s. m., art. liberóul; pl. líbero

liberoului
LÍBERO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Liber, nestingherit. [< it. libero].

DOOM

líbero s. m., art. liberóul; pl. líbero

libert
LIBÉRT, liberți, s. m. (În Roma antică) Sclav eliberat care primea cetățenia romană, prenumele și numele stăpânului. – Din lat. libertus.

DOOM

libért s. m., pl. libérți

libertar
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertar
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertara
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertara
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertare
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertare
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarei
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarei
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarele
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarele
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarelor
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarelor
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertari
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertari
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarii
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarii
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarilor
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarilor
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarul
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarul
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarului
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertarului
LIBERTÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Partizan) al libertății absolute; anarhist. [Cf. fr. libertaire].

libertas
Libertas, în mitologia romană, zeița și personificarea Libertății.

libertate
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

DOOM

libertáte s. f., g.-d. art. libertắții; (drepturi) pl. libertắți

libertatea
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

DOOM

libertáte s. f., g.-d. art. libertắții; (drepturi) pl. libertắți

liberti
LÍBERTI s.n. Țesătură de mătase și bumbac, folosită pentru rochii, bluze etc. [< engl., fr. liberti, cf. Arthur Liberty – fondatorul unui magazin la Londra cu articole orientale].

liberticid
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticida
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticide
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticidei
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticidele
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticidelor
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticidiu
LIBERTICÍDIU s.n. (Liv.) Abolirea libertăților civile. [Pron. -diu. / cf. it. liberticidio].

liberticidul
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticidului
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticizi
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticizii
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

liberticizilor
LIBERTICÍD, -Ă adj. (Liv.) Care desființează libertatea; înrobitor. [Cf. fr. liberticide, it. liberticida].

libertin
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertina
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinaj
LIBERTINÁJ s. n. Comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare. – Din fr. libertinage.

DOOM

libertináj s. n.

libertine
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinei
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinele
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinelor
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertini
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinii
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinilor
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinism
LIBERTINÍSM s. n. Comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj. – Libertin + suf. -ism.

libertinismul
LIBERTINÍSM s. n. Comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj. – Libertin + suf. -ism.

libertinismului
LIBERTINÍSM s. n. Comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj. – Libertin + suf. -ism.

libertinul
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertinului
LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

DOOM

libertín adj. m., pl. libertíni; f. libertínă, pl. libertíne

libertiul
LÍBERTI s.n. Țesătură de mătase și bumbac, folosită pentru rochii, bluze etc. [< engl., fr. liberti, cf. Arthur Liberty – fondatorul unui magazin la Londra cu articole orientale].

libertiului
LÍBERTI s.n. Țesătură de mătase și bumbac, folosită pentru rochii, bluze etc. [< engl., fr. liberti, cf. Arthur Liberty – fondatorul unui magazin la Londra cu articole orientale].

libertul
LIBÉRT, liberți, s. m. (În Roma antică) Sclav eliberat care primea cetățenia romană, prenumele și numele stăpânului. – Din lat. libertus.

DOOM

libért s. m., pl. libérți

libertului
LIBÉRT, liberți, s. m. (În Roma antică) Sclav eliberat care primea cetățenia romană, prenumele și numele stăpânului. – Din lat. libertus.

DOOM

libért s. m., pl. libérți

libertăți
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

DOOM

libertáte s. f., g.-d. art. libertắții; (drepturi) pl. libertắți

libertății
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

DOOM

libertáte s. f., g.-d. art. libertắții; (drepturi) pl. libertắți

libertățile
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

DOOM

libertáte s. f., g.-d. art. libertắții; (drepturi) pl. libertắți

libertăților
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

DOOM

libertáte s. f., g.-d. art. libertắții; (drepturi) pl. libertắți

liberul
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberul
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberul
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberul
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberul
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberului
LÍBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberului
LÍBER-SCHIMBÍSM s. n. Politică economică, opusă protecționismului, caracterizată prin neamestecul statului în viața economică privind schimbul de mărfuri. – Liber² + schimb + suf. -ism (după fr. libre-échange).

DOOM

líber-schimbísm s. n.

liberului
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberului
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberului
LÍBER-SCHIMBÍST, -Ă, liber-schimbiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Adept al liber- schimbismului. 2. Adj. Care aparține liber-schimbismului, referitor la liber- schimbism. – Liber² + schimb + suf. -ist (după fr. libre-échangiste).

DOOM

líber-schimbíst adj. m., s. m., pl. líber-schimbíști; adj. f. líber-schimbístă, pl. líber-schimbíste

liberând
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberînd
LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

DOOM

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberări
LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

DOOM

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberării
LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

DOOM

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberările
LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

DOOM

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberărilor
LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

DOOM

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberți
LIBÉRT, liberți, s. m. (În Roma antică) Sclav eliberat care primea cetățenia romană, prenumele și numele stăpânului. – Din lat. libertus.

DOOM

libért s. m., pl. libérți

liberții
LIBÉRT, liberți, s. m. (În Roma antică) Sclav eliberat care primea cetățenia romană, prenumele și numele stăpânului. – Din lat. libertus.

DOOM

libért s. m., pl. libérți

liberților
LIBÉRT, liberți, s. m. (În Roma antică) Sclav eliberat care primea cetățenia romană, prenumele și numele stăpânului. – Din lat. libertus.

DOOM

libért s. m., pl. libérți

libethrides
Libethrides, denumire purtată de muze, de la numele unui izvor care le era consacrat.

libetridele
Libetridele = Libethrides.

libian
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libian
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libiana
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libiana
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libiano
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libiano
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libianul
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libianul
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libianule
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libianule
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libianului
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libianului
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libidic
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidica
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidice
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicei
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicele
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicelor
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidici
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicii
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicilor
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicul
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidicului
LIBÍDIC, -Ă adj. Referitor la libido; libidinal. [Cf. it. libidico].

libidina
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinai
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinal
LIBIDINÁL, -Ă adj. Libidic. [Et. incertă].

libidinam
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinare
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinare
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinarea
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinară
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinarăm
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinarăți
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinase
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinasem
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinaseră
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinaserăm
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinaserăți
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinaseși
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinaseți
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinat
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinau
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinași
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinați
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinează
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinez
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidineze
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinezi
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinism
LIBIDINÍSM, libidinisme, s. n. Însușire a unei persoane libidinoase. ♦ Comportare, atitudine libidinoasă. – Libidin[os] + suf. -ism.

libidinisme
LIBIDINÍSM, libidinisme, s. n. Însușire a unei persoane libidinoase. ♦ Comportare, atitudine libidinoasă. – Libidin[os] + suf. -ism.

libidinismele
LIBIDINÍSM, libidinisme, s. n. Însușire a unei persoane libidinoase. ♦ Comportare, atitudine libidinoasă. – Libidin[os] + suf. -ism.

libidinismelor
LIBIDINÍSM, libidinisme, s. n. Însușire a unei persoane libidinoase. ♦ Comportare, atitudine libidinoasă. – Libidin[os] + suf. -ism.

libidinismul
LIBIDINÍSM, libidinisme, s. n. Însușire a unei persoane libidinoase. ♦ Comportare, atitudine libidinoasă. – Libidin[os] + suf. -ism.

libidinismului
LIBIDINÍSM, libidinisme, s. n. Însușire a unei persoane libidinoase. ♦ Comportare, atitudine libidinoasă. – Libidin[os] + suf. -ism.

libidinoasa
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinoase
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinoasei
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinoasele
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinoaselor
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinos
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinosul
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinosului
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinozitate
LIBIDINOZITÁTE, libidinozități, s. f. (Rar) Înclinare lipsită de pudoare spre plăcerile senzuale, spre lascivitate. – Din fr. libidinosité.

DOOM

libidinozitáte (rar) s. f., g.-d. art. libidinozitắții; (manifestări) pl. libidinozitắți

libidinozitatea
LIBIDINOZITÁTE, libidinozități, s. f. (Rar) Înclinare lipsită de pudoare spre plăcerile senzuale, spre lascivitate. – Din fr. libidinosité.

DOOM

libidinozitáte (rar) s. f., g.-d. art. libidinozitắții; (manifestări) pl. libidinozitắți

libidinozități
LIBIDINOZITÁTE, libidinozități, s. f. (Rar) Înclinare lipsită de pudoare spre plăcerile senzuale, spre lascivitate. – Din fr. libidinosité.

DOOM

libidinozitáte (rar) s. f., g.-d. art. libidinozitắții; (manifestări) pl. libidinozitắți

libidinozității
LIBIDINOZITÁTE, libidinozități, s. f. (Rar) Înclinare lipsită de pudoare spre plăcerile senzuale, spre lascivitate. – Din fr. libidinosité.

DOOM

libidinozitáte (rar) s. f., g.-d. art. libidinozitắții; (manifestări) pl. libidinozitắți

libidinozitățile
LIBIDINOZITÁTE, libidinozități, s. f. (Rar) Înclinare lipsită de pudoare spre plăcerile senzuale, spre lascivitate. – Din fr. libidinosité.

DOOM

libidinozitáte (rar) s. f., g.-d. art. libidinozitắții; (manifestări) pl. libidinozitắți

libidinozităților
LIBIDINOZITÁTE, libidinozități, s. f. (Rar) Înclinare lipsită de pudoare spre plăcerile senzuale, spre lascivitate. – Din fr. libidinosité.

DOOM

libidinozitáte (rar) s. f., g.-d. art. libidinozitắții; (manifestări) pl. libidinozitắți

libidinoși
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinoșii
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinoșilor
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus.

DOOM

libidinós adj. m., pl. libidinóși; f. libidinoásă, pl. libidinoáse

libidinând
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinînd
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinări
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinării
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinările
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libidinărilor
LIBIDINÁ vb. I. intr., refl. (Liv.) A(-și) satisface dorințele sexuale. [Cf. it. libidinare, lat.t. libidinari].

libido
LÍBIDO s. n. (Fiziol, Psih.; la Freud) Energie psihică legată de impulsurile vitale, în special de cel sexual. ◊ (La Jung) Orice formă de energie psihică. – Din lat., fr. libido.

DOOM

libidó s. n., art. libidóul

libido
LÍBIDO s. n. (Med.) Dorința de satisfacere a instinctului sexual. – Din lat., fr. libido.

libidoul
LÍBIDO s. n. (Fiziol, Psih.; la Freud) Energie psihică legată de impulsurile vitale, în special de cel sexual. ◊ (La Jung) Orice formă de energie psihică. – Din lat., fr. libido.

DOOM

libidó s. n., art. libidóul

libidoului
LÍBIDO s. n. (Fiziol, Psih.; la Freud) Energie psihică legată de impulsurile vitale, în special de cel sexual. ◊ (La Jung) Orice formă de energie psihică. – Din lat., fr. libido.

DOOM

libidó s. n., art. libidóul

libidouri
LÍBIDO s. n. (Fiziol, Psih.; la Freud) Energie psihică legată de impulsurile vitale, în special de cel sexual. ◊ (La Jung) Orice formă de energie psihică. – Din lat., fr. libido.

DOOM

libidó s. n., art. libidóul

libidourile
LÍBIDO s. n. (Fiziol, Psih.; la Freud) Energie psihică legată de impulsurile vitale, în special de cel sexual. ◊ (La Jung) Orice formă de energie psihică. – Din lat., fr. libido.

DOOM

libidó s. n., art. libidóul

libidourilor
LÍBIDO s. n. (Fiziol, Psih.; la Freud) Energie psihică legată de impulsurile vitale, în special de cel sexual. ◊ (La Jung) Orice formă de energie psihică. – Din lat., fr. libido.

DOOM

libidó s. n., art. libidóul

libiene
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libiene
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libiene
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienei
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienei
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienele
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienele
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienelor
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienelor
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libieni
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libieni
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienii
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienii
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienilor
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libienilor
LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Libiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Libiei sau libienilor (1), privitor la Libia ori la libieni. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.

DOOM

libián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. libiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. libiánă, pl. libiéne

libitina
Libitina, veche divinitate italică, identificată la început cu Venus, apoi cu Proserpina. Patrona înmormîntările și îndatoririle față de cei morți.

libitum
AD LÍBITUM loc. adj., loc. adv. După voie, după faptă, după plac; oricum. – Loc. lat.

DOOM

ad líbitum (lat.) loc. adj., loc. adv.

libov
LIBÓV s. n. (Învechit și arhaizant) Afecțiune puternică, dragoste, iubire, înflăcărare, pasiune. I-au pîndit femei... ca să-i ademenească... dar s-a dovedit că filozofii au de asemenea și o alcătuire ce nu cunoaște libovul. SADOVEANU, D. P. 110. Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire, De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire. CONACHI, P. 102. ◊ Expr. A fi cu libov = a fi simpatic, plăcut, atrăgător. Înțeleg că ești bărbat cu libov și cu inima ca pînea. SADOVEANU, N. P. 53.

libovea
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboveai
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboveam
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovească
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboveau
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboveați
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovesc
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovește
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovești
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovi
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovii
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovim
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovind
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovire
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovire
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv. și arh.) A (se) iubi. ♦ A petrece, a se desfăta. – Din libov.

liboviră
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovirăm
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovirăți
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovise
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovisem
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboviseră
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboviserăm
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboviserăți
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboviseși
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboviseți
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovit
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovit
LIBOVÍT, -Ă, liboviți, -te, adj. (Învechit și popular) Cu voie bună, bine dispus, vesel. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată, Că io-s negru și urît Și trăiesc tot libovit ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375.

liboviși
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

liboviți
LIBOVÍ, libovesc, vb. IV. Intranz. (Învechit, popular și arhaizant) A petrece, a se desfăta, a se veseli. La cerdacul lui Novac, La masă de os de pește Bea Novac și libovește; Numa Gruia-i supărat, Nebăut și nemîncat. ȘEZ. I 107. ◊ Refl. Merg fetele-n șezătoare. Toate beu, se libovesc; Numai fiica gazdei Nici nu bea, nici nu mănîncă. ȘEZ. I 8. ♦ A iubi. Dragostea din satul tău E mai bună, fătul meu; Cît trăiești Tot libovești... Tot lîngă drăguță ești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80.

libovnic
LIBÓVNIC, -Ă, libovnici, -e, adj. (Învechit) Iubitor, amator de...

libovnică
LIBÓVNIC, -Ă, libovnici, -e, adj. (Învechit) Iubitor, amator de...

librar
LIBRÁR, librari, s. m. Proprietar al unei librării; negustor de cărți; p. ext. vânzător într-o librărie. ♦ (Înv.) Editor. – Din fr. libraire, lat. librarius.

DOOM

librár (li-brar) s. n., pl. librári

librari
LIBRÁR, librari, s. m. Proprietar al unei librării; negustor de cărți; p. ext. vânzător într-o librărie. ♦ (Înv.) Editor. – Din fr. libraire, lat. librarius.

DOOM

librár (li-brar) s. n., pl. librári

librarii
LIBRÁR, librari, s. m. Proprietar al unei librării; negustor de cărți; p. ext. vânzător într-o librărie. ♦ (Înv.) Editor. – Din fr. libraire, lat. librarius.

DOOM

librár (li-brar) s. n., pl. librári

librarilor
LIBRÁR, librari, s. m. Proprietar al unei librării; negustor de cărți; p. ext. vânzător într-o librărie. ♦ (Înv.) Editor. – Din fr. libraire, lat. librarius.

DOOM

librár (li-brar) s. n., pl. librári

librarul
LIBRÁR, librari, s. m. Proprietar al unei librării; negustor de cărți; p. ext. vânzător într-o librărie. ♦ (Înv.) Editor. – Din fr. libraire, lat. librarius.

DOOM

librár (li-brar) s. n., pl. librári

librarului
LIBRÁR, librari, s. m. Proprietar al unei librării; negustor de cărți; p. ext. vânzător într-o librărie. ♦ (Înv.) Editor. – Din fr. libraire, lat. librarius.

DOOM

librár (li-brar) s. n., pl. librári

librația
LIBRÁȚIE, librații, s. f. (Astron.) Oscilație periodică a Lunii față de poziția sa medie, care permite observarea de pe Pământ a mai mult de jumătate din suprafața ei totală. – Din fr. libration.

DOOM

libráție (oscilație a lunii) (li-bra-ți-e) s. f., art. libráția (-ți-a), g.-d. art. libráției; pl. libráții, art. libráțiile (-ți-i-)

librație
LIBRÁȚIE, librații, s. f. (Astron.) Oscilație periodică a Lunii față de poziția sa medie, care permite observarea de pe Pământ a mai mult de jumătate din suprafața ei totală. – Din fr. libration.

DOOM

libráție (oscilație a lunii) (li-bra-ți-e) s. f., art. libráția (-ți-a), g.-d. art. libráției; pl. libráții, art. libráțiile (-ți-i-)

librației
LIBRÁȚIE, librații, s. f. (Astron.) Oscilație periodică a Lunii față de poziția sa medie, care permite observarea de pe Pământ a mai mult de jumătate din suprafața ei totală. – Din fr. libration.

DOOM

libráție (oscilație a lunii) (li-bra-ți-e) s. f., art. libráția (-ți-a), g.-d. art. libráției; pl. libráții, art. libráțiile (-ți-i-)

librații
LIBRÁȚIE, librații, s. f. (Astron.) Oscilație periodică a Lunii față de poziția sa medie, care permite observarea de pe Pământ a mai mult de jumătate din suprafața ei totală. – Din fr. libration.

DOOM

libráție (oscilație a lunii) (li-bra-ți-e) s. f., art. libráția (-ți-a), g.-d. art. libráției; pl. libráții, art. libráțiile (-ți-i-)

librațiile
LIBRÁȚIE, librații, s. f. (Astron.) Oscilație periodică a Lunii față de poziția sa medie, care permite observarea de pe Pământ a mai mult de jumătate din suprafața ei totală. – Din fr. libration.

DOOM

libráție (oscilație a lunii) (li-bra-ți-e) s. f., art. libráția (-ți-a), g.-d. art. libráției; pl. libráții, art. libráțiile (-ți-i-)

librațiilor
LIBRÁȚIE, librații, s. f. (Astron.) Oscilație periodică a Lunii față de poziția sa medie, care permite observarea de pe Pământ a mai mult de jumătate din suprafața ei totală. – Din fr. libration.

DOOM

libráție (oscilație a lunii) (li-bra-ți-e) s. f., art. libráția (-ți-a), g.-d. art. libráției; pl. libráții, art. libráțiile (-ți-i-)

librațiune
LIBRAȚIÚNE s.f. v. librație.

libret
LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

DOOM

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

librete
LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

DOOM

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

libretele
LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

DOOM

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

libretelor
LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

DOOM

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

libretist
LIBRETÍST, libretiști, s. m. Autor de librete (1). – Din it. librettista.

DOOM

libretíst (li-bre-) s. m., pl. libretíști

libretistul
LIBRETÍST, libretiști, s. m. Autor de librete (1). – Din it. librettista.

DOOM

libretíst (li-bre-) s. m., pl. libretíști

libretistului
LIBRETÍST, libretiști, s. m. Autor de librete (1). – Din it. librettista.

DOOM

libretíst (li-bre-) s. m., pl. libretíști

libretiști
LIBRETÍST, libretiști, s. m. Autor de librete (1). – Din it. librettista.

DOOM

libretíst (li-bre-) s. m., pl. libretíști

libretiștii
LIBRETÍST, libretiști, s. m. Autor de librete (1). – Din it. librettista.

DOOM

libretíst (li-bre-) s. m., pl. libretíști

libretiștilor
LIBRETÍST, libretiști, s. m. Autor de librete (1). – Din it. librettista.

DOOM

libretíst (li-bre-) s. m., pl. libretíști

libretul
LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

DOOM

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

libretului
LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

DOOM

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

libră
líbră (líbre), s. f. – (Trans., înv.) Monedă austriacă. Lat. libra (sec. XVIII).

librăria
LIBRĂRÍE, (1) librării, s. f. 1. Magazin în care se vând cărți. 2. (Înv.) Ocupația librarului. – Librar + suf. -arie (după fr. librairie).

DOOM

librăríe (li-bră-) s. f., art. librăría, g.-d. art. librăríei; pl. librăríi, art. librăríile

librărie
LIBRĂRÍE, (1) librării, s. f. 1. Magazin în care se vând cărți. 2. (Înv.) Ocupația librarului. – Librar + suf. -arie (după fr. librairie).

DOOM

librăríe (li-bră-) s. f., art. librăría, g.-d. art. librăríei; pl. librăríi, art. librăríile

librăriei
LIBRĂRÍE, (1) librării, s. f. 1. Magazin în care se vând cărți. 2. (Înv.) Ocupația librarului. – Librar + suf. -arie (după fr. librairie).

DOOM

librăríe (li-bră-) s. f., art. librăría, g.-d. art. librăríei; pl. librăríi, art. librăríile

librării
LIBRĂRÍE, (1) librării, s. f. 1. Magazin în care se vând cărți. 2. (Înv.) Ocupația librarului. – Librar + suf. -arie (după fr. librairie).

DOOM

librăríe (li-bră-) s. f., art. librăría, g.-d. art. librăríei; pl. librăríi, art. librăríile

librăriile
LIBRĂRÍE, (1) librării, s. f. 1. Magazin în care se vând cărți. 2. (Înv.) Ocupația librarului. – Librar + suf. -arie (după fr. librairie).

DOOM

librăríe (li-bră-) s. f., art. librăría, g.-d. art. librăríei; pl. librăríi, art. librăríile

librăriilor
LIBRĂRÍE, (1) librării, s. f. 1. Magazin în care se vând cărți. 2. (Înv.) Ocupația librarului. – Librar + suf. -arie (după fr. librairie).

DOOM

librăríe (li-bră-) s. f., art. librăría, g.-d. art. librăríei; pl. librăríi, art. librăríile

liburna
LIBÚRNĂ s.f. Navă ușoară de război sau de transport. [< lat. liburna].

liburne
LIBÚRNĂ s.f. Navă ușoară de război sau de transport. [< lat. liburna].

liburnei
LIBÚRNĂ s.f. Navă ușoară de război sau de transport. [< lat. liburna].

liburnele
LIBÚRNĂ s.f. Navă ușoară de război sau de transport. [< lat. liburna].

liburnelor
LIBÚRNĂ s.f. Navă ușoară de război sau de transport. [< lat. liburna].

libuț
libúț (libúți), s. m. – Nagîț (Vanellus cristatus). – Var. libuc, libec. Mag. libuc (Cihac, II, 512; Gáldi, Dict., 142).

libărci
LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

DOOM

libárcă s. f., g.-d. art. libắrcii; pl. libắrci

libărcii
LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

DOOM

libárcă s. f., g.-d. art. libắrcii; pl. libắrci

libărcile
LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

DOOM

libárcă s. f., g.-d. art. libắrcii; pl. libắrci

libărcilor
LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka.

DOOM

libárcă s. f., g.-d. art. libắrcii; pl. libắrci

lic
Lic(us) = Lycus.

licantrop
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropa
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropa
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantrope
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantrope
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropei
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropei
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropele
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropele
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropelor
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropelor
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropi
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropia
LICANTROPÍE s.f. (Med.) Stare de nebunie în care bolnavul se imaginează a fi devenit lup. [Gen. -iei. / < fr. lycanthropie, cf. gr. lykos – lup, anthropos – om].

licantropie
LICANTROPÍE s.f. (Med.) Stare de nebunie în care bolnavul se imaginează a fi devenit lup. [Gen. -iei. / < fr. lycanthropie, cf. gr. lykos – lup, anthropos – om].

licantropiei
LICANTROPÍE s.f. (Med.) Stare de nebunie în care bolnavul se imaginează a fi devenit lup. [Gen. -iei. / < fr. lycanthropie, cf. gr. lykos – lup, anthropos – om].

licantropii
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropii
LICANTROPÍE s.f. (Med.) Stare de nebunie în care bolnavul se imaginează a fi devenit lup. [Gen. -iei. / < fr. lycanthropie, cf. gr. lykos – lup, anthropos – om].

licantropilor
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropul
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licantropului
LICANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de licantropie. [< fr. lycanthrope].

licaon
Licaon = Lycaon.

licaoni
Licaon = Lycaon.

licaonii
Licaon = Lycaon.

licaonilor
Licaon = Lycaon.

licaonul
Licaon = Lycaon.

licaonului
Licaon = Lycaon.

liceal
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

liceala
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

liceale
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealei
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealele
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealelor
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

liceali
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealii
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealilor
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealul
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licealului
LICEÁL, -Ă, liceali, -e, adj. Care aparține liceului, privitor la liceu. [Pr.: -ce-al] – Din it. liceale.

DOOM

liceál (-ce-al) adj. m., pl. liceáli; f. liceálă, pl. liceále

licean
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceana
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceanul
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceanului
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

licee
LICÉU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

DOOM

licéu s. n., art. licéul; pl. licée

liceele
LICÉU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

DOOM

licéu s. n., art. licéul; pl. licée

liceelor
LICÉU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

DOOM

licéu s. n., art. licéul; pl. licée

liceene
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceenei
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceenele
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceenelor
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceeni
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceenii
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

liceenilor
LICEÁN, -Ă, liceeni, -e, s. m. și f. Elev de liceu. [Pr.: -ce-an] – Din fr. lycéen.

DOOM

liceánă (-ce-a-) s. f., g.-d. art. liceénei; pl. liceéne

licența
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

DOOM

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe

licențe
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

DOOM

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe

licenței
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

DOOM

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe

licențele
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

DOOM

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe

licențelor
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

DOOM

licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțe

licenția
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiai
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiam
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiară
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiarăm
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiarăți
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiase
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiasem
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiaseră
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiaserăm
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiaserăți
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiaseși
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiaseți
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiat
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiat
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiata
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiate
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiatei
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiatele
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiatelor
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiatul
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiatului
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiau
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiază
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiași
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiați
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiați
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiații
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licențiaților
LICENȚIÁT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. iicenziato.

DOOM

licențiátă (-ți-a) s. f., g.-d. art. licențiátei; pl. licențiáte

licenție
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiem
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiere
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiere
LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

DOOM

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențierea
LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

DOOM

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențieri
LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

DOOM

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențierii
LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

DOOM

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențierile
LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

DOOM

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențierilor
LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

DOOM

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențiez
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențieze
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiezi
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiind
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

DOOM

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențioasa
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențioase
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențioasei
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențioasele
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențioaselor
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențios
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențiosul
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențiosului
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențiozitate
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.

DOOM

licențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắți

licențiozitatea
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.

DOOM

licențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắți

licențiozități
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.

DOOM

licențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắți

licențiozității
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.

DOOM

licențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắți

licențiozitățile
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.

DOOM

licențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắți

licențiozităților
LICENȚIOZITÁTE, licențiozități, s. f. Caracterul, însușirea a ceea ce este licențios; comportare, faptă, vorbă etc. licențioasă. [Pr.: -ți-o-] – Licențios + suf. -itate.

DOOM

licențiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. licențiozitắții; pl. licențiozitắți

licențioși
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențioșii
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

licențioșilor
LICENȚIÓS, -OÁSĂ, licențioși, -oase, adj. Care calcă regulile bunei-cuviințe și ale moralei; indecent, impudic, imoral. [Pr.: -ți-os] – Din fr. licencieux, lat. licentiosus.

DOOM

licențiós (-ți-os) adj. m., pl. licențióși; f. licențioásă, pl. licențioáse

liceu
LICÉU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

DOOM

licéu s. n., art. licéul; pl. licée

liceul
LICÉU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

DOOM

licéu s. n., art. licéul; pl. licée

liceului
LICÉU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

DOOM

licéu s. n., art. licéul; pl. licée

lichas
Lichas, unul dintre slujitorii lui Heracles, care i-a înmînat stăpînului său cămașa otrăvită trimisă în dar de Deianira. După ce a îmbrăcat-o, acesta l-a apucat pe Lichas de un picior și l-a azvîrlit în mare. Se spunea că după moarte Lichas ar fi fost metamorfozat într-o insulă.

lichea
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

DOOM

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

licheaua
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

DOOM

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

lichefia
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiabil
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabila
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabile
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabilei
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabilele
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabilelor
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabili
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabilii
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabililor
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabilul
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiabilului
LICHEFIÁBIL, -Ă, lichefiabili, -e, adj. (Despre substanțe gazoase) Care poate fi lichefiat. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. liquéfiable.

lichefiai
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiam
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiant
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefianta
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiante
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiantei
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiantele
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiantelor
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiantul
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiantului
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefianți
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefianții
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefianților
LICHEFIÁNT, -Ă, lichefianți, -te, adj. Care poate produce o lichefiere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. liquéfiant.

lichefiară
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiarăm
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiarăți
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiase
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiasem
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiaseră
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiaserăm
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiaserăți
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiaseși
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiaseți
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiat
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiat
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiata
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiate
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiatei
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiatele
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiatelor
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiatul
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiatului
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiau
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiază
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiași
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiați
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiați
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiații
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefiaților
LICHEFIÁT, -Ă, lichefiați, -te, adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichidă, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

lichefie
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiem
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiere
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiere
LICHEFIÉRE, lichefieri, s. f. Acțiunea de a (se) lichefia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. lichefia.

DOOM

lichefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. lichefiérii; pl. lichefiéri

lichefierea
LICHEFIÉRE, lichefieri, s. f. Acțiunea de a (se) lichefia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. lichefia.

DOOM

lichefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. lichefiérii; pl. lichefiéri

lichefieri
LICHEFIÉRE, lichefieri, s. f. Acțiunea de a (se) lichefia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. lichefia.

DOOM

lichefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. lichefiérii; pl. lichefiéri

lichefierii
LICHEFIÉRE, lichefieri, s. f. Acțiunea de a (se) lichefia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. lichefia.

DOOM

lichefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. lichefiérii; pl. lichefiéri

lichefierile
LICHEFIÉRE, lichefieri, s. f. Acțiunea de a (se) lichefia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. lichefia.

DOOM

lichefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. lichefiérii; pl. lichefiéri

lichefierilor
LICHEFIÉRE, lichefieri, s. f. Acțiunea de a (se) lichefia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. lichefia.

DOOM

lichefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. lichefiérii; pl. lichefiéri

lichefiez
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefieze
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiezi
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichefiind
LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face să devină lichid, a trece un corp gazos în stare lichidă. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiază. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.

DOOM

lichefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 lichefiáză, 1 pl. lichefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să lichefiéze; ger. lichefiínd (-fi-i-)

lichele
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

DOOM

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

lichelei
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

DOOM

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

lichelele
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

DOOM

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

lichelelor
LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”.

DOOM

licheá s. f., art. licheáua, g.-d. art. lichélei; pl. lichéle, art. lichélele

lichelism
LICHELÍSM s. n. Atitudine, comportare de lichea; lipsă de demnitate și de corectitudine. – Lichea + suf. -ism.

DOOM

lichelísm s. n.

lichelismul
LICHELÍSM s. n. Atitudine, comportare de lichea; lipsă de demnitate și de corectitudine. – Lichea + suf. -ism.

DOOM

lichelísm s. n.

lichelismului
LICHELÍSM s. n. Atitudine, comportare de lichea; lipsă de demnitate și de corectitudine. – Lichea + suf. -ism.

DOOM

lichelísm s. n.

licheluța
LICHELÚȚĂ, licheluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui lichea. – Lichea + suf. -eluță.

DOOM

lichelúță (fam.) s. f., g.-d. art. lichelúței; pl. lichelúțe

licheluțe
LICHELÚȚĂ, licheluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui lichea. – Lichea + suf. -eluță.

DOOM

lichelúță (fam.) s. f., g.-d. art. lichelúței; pl. lichelúțe

licheluței
LICHELÚȚĂ, licheluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui lichea. – Lichea + suf. -eluță.

DOOM

lichelúță (fam.) s. f., g.-d. art. lichelúței; pl. lichelúțe

licheluțele
LICHELÚȚĂ, licheluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui lichea. – Lichea + suf. -eluță.

DOOM

lichelúță (fam.) s. f., g.-d. art. lichelúței; pl. lichelúțe

licheluțelor
LICHELÚȚĂ, licheluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui lichea. – Lichea + suf. -eluță.

DOOM

lichelúță (fam.) s. f., g.-d. art. lichelúței; pl. lichelúțe

lichen
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. – Din fr. lichen.

DOOM

lichén s. m., pl. lichéni

licheni
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. – Din fr. lichen.

DOOM

lichén s. m., pl. lichéni

lichenic
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenica
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenice
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicei
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicele
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicelor
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenici
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicii
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicilor
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicul
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenicului
LICHÉNIC, -Ă, lichenici, -ce, adj. (Bot.) Referitor la licheni. – Din fr. lichénique.

lichenificare
LICHENIFICÁRE s. f. (Med.) Proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care devine aspră, striată. – După fr. lichénification.

lichenificarea
LICHENIFICÁRE s. f. (Med.) Proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care devine aspră, striată. – După fr. lichénification.

lichenificări
LICHENIFICÁRE s. f. (Med.) Proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care devine aspră, striată. – După fr. lichénification.

lichenificării
LICHENIFICÁRE s. f. (Med.) Proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care devine aspră, striată. – După fr. lichénification.

lichenificările
LICHENIFICÁRE s. f. (Med.) Proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care devine aspră, striată. – După fr. lichénification.

lichenificărilor
LICHENIFICÁRE s. f. (Med.) Proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care devine aspră, striată. – După fr. lichénification.

lichenii
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. – Din fr. lichen.

DOOM

lichén s. m., pl. lichéni

lichenilor
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. – Din fr. lichen.

DOOM

lichén s. m., pl. lichéni

lichenolog
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologa
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologe
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologei
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologele
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologelor
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologi
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologie
LICHENOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul lichenilor. – Din fr. lichénologie, engl. lichenologie.

lichenologii
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologilor
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologul
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenologului
LICHENOLÓG, -Ă, lichenologi, -ge, s. m. și f. Specialist în lichenologie. – Din lichenologie (derivat regresiv).

lichenul
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. – Din fr. lichen.

DOOM

lichén s. m., pl. lichéni

lichenului
LICHÉN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare al căror tal este compus dintr-o ciupercă și o algă aflate în simbioză, care cresc pe scoarța arborilor bătrâni, pe ziduri, pe stânci etc.; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Boală de piele cu evoluție cronică, caracterizată prin apariția pe piele a unor proeminențe care provoacă mâncărime, prin îngroșarea și pigmentarea excesivă a pielii etc. – Din fr. lichen.

DOOM

lichén s. m., pl. lichéni

licheur
LICHÉUR s.n. v. lichior.

lichid
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichida
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichida
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichida
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidabil
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabila
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabile
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabilei
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabilele
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabilelor
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabili
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabilii
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabililor
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabilul
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidabilului
LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.

lichidai
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidam
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidare
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidare
LICHIDÁRE, lichidări, s. f. Acțiunea de a lichida. ♦ Operație juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu se transformă, de regulă, în lichidități servind la plata creditorilor. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. – V. lichida.

DOOM

lichidáre s. f., g.-d. art. lichidắrii; pl. lichidắri

lichidarea
LICHIDÁRE, lichidări, s. f. Acțiunea de a lichida. ♦ Operație juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu se transformă, de regulă, în lichidități servind la plata creditorilor. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. – V. lichida.

DOOM

lichidáre s. f., g.-d. art. lichidắrii; pl. lichidắri

lichidară
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidarăm
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidarăți
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidase
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidasem
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidaseră
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidaserăm
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidaserăți
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidaseși
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidaseți
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidat
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidatoare
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatoarea
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatoarei
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatoarele
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatoarelor
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidator
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatori
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatorii
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatorilor
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatorism
LICHIDATORÍSM s. n. (în trecut) Curent de dreapta în Partidul Social-Democrat din Rusia, care preconiza dizolvarea partidului revoluționar ilegal și limitarea activității lui la formele legale. – Lichidator + suf. -ism (după rus. lilcvidatorstvo).

DOOM

lichidatorísm (înv.) s. n.

lichidatorismul
LICHIDATORÍSM s. n. (în trecut) Curent de dreapta în Partidul Social-Democrat din Rusia, care preconiza dizolvarea partidului revoluționar ilegal și limitarea activității lui la formele legale. – Lichidator + suf. -ism (după rus. lilcvidatorstvo).

DOOM

lichidatorísm (înv.) s. n.

lichidatorismului
LICHIDATORÍSM s. n. (în trecut) Curent de dreapta în Partidul Social-Democrat din Rusia, care preconiza dizolvarea partidului revoluționar ilegal și limitarea activității lui la formele legale. – Lichidator + suf. -ism (după rus. lilcvidatorstvo).

DOOM

lichidatorísm (înv.) s. n.

lichidatorul
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidatorului
LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

DOOM

lichidatór s. m., pl. lichidatóri

lichidau
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidași
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidați
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichide
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichide
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidează
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidei
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidei
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidele
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidele
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidelor
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidelor
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidez
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichideze
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidezi
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidian
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidiana
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidianul
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidianului
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidiene
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidienei
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidienele
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidienelor
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidieni
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidienii
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichidienilor
LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natură lichidă. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.

lichiditate
LICHIDITÁTE, (2) lichidități, s. f. 1. Însușirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când acestea ajung la scadență. – Din fr. liquidité.

DOOM

*lichiditáte s. f., g.-d. art. lichiditắții; (bani) pl. lichiditắți

lichiditatea
LICHIDITÁTE, (2) lichidități, s. f. 1. Însușirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când acestea ajung la scadență. – Din fr. liquidité.

DOOM

*lichiditáte s. f., g.-d. art. lichiditắții; (bani) pl. lichiditắți

lichidități
LICHIDITÁTE, (2) lichidități, s. f. 1. Însușirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când acestea ajung la scadență. – Din fr. liquidité.

DOOM

*lichiditáte s. f., g.-d. art. lichiditắții; (bani) pl. lichiditắți

lichidității
LICHIDITÁTE, (2) lichidități, s. f. 1. Însușirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când acestea ajung la scadență. – Din fr. liquidité.

DOOM

*lichiditáte s. f., g.-d. art. lichiditắții; (bani) pl. lichiditắți

lichiditățile
LICHIDITÁTE, (2) lichidități, s. f. 1. Însușirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când acestea ajung la scadență. – Din fr. liquidité.

DOOM

*lichiditáte s. f., g.-d. art. lichiditắții; (bani) pl. lichiditắți

lichidităților
LICHIDITÁTE, (2) lichidități, s. f. 1. Însușirea de a fi lichid (1). 2. (Fin.) Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când acestea ajung la scadență. – Din fr. liquidité.

DOOM

*lichiditáte s. f., g.-d. art. lichiditắții; (bani) pl. lichiditắți

lichidul
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidului
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichidând
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidînd
LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capăt unei acțiuni, unui fapt, unei activități etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru încetarea unei situații juridice sau financiare. ♦ A plăti (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.

DOOM

lichidá (a ~) vb., ind. prez. 3 lichideáză

lichidări
LICHIDÁRE, lichidări, s. f. Acțiunea de a lichida. ♦ Operație juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu se transformă, de regulă, în lichidități servind la plata creditorilor. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. – V. lichida.

DOOM

lichidáre s. f., g.-d. art. lichidắrii; pl. lichidắri

lichidării
LICHIDÁRE, lichidări, s. f. Acțiunea de a lichida. ♦ Operație juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu se transformă, de regulă, în lichidități servind la plata creditorilor. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. – V. lichida.

DOOM

lichidáre s. f., g.-d. art. lichidắrii; pl. lichidắri

lichidările
LICHIDÁRE, lichidări, s. f. Acțiunea de a lichida. ♦ Operație juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu se transformă, de regulă, în lichidități servind la plata creditorilor. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. – V. lichida.

DOOM

lichidáre s. f., g.-d. art. lichidắrii; pl. lichidắri

lichidărilor
LICHIDÁRE, lichidări, s. f. Acțiunea de a lichida. ♦ Operație juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu se transformă, de regulă, în lichidități servind la plata creditorilor. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. – V. lichida.

DOOM

lichidáre s. f., g.-d. art. lichidắrii; pl. lichidắri

lichior
LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din fr. liqueur.

DOOM

lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții) pl. lichióruri

lichiorul
LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din fr. liqueur.

DOOM

lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții) pl. lichióruri

lichiorului
LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din fr. liqueur.

DOOM

lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții) pl. lichióruri

lichioruri
LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din fr. liqueur.

DOOM

lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții) pl. lichióruri

lichiorurile
LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din fr. liqueur.

DOOM

lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții) pl. lichióruri

lichiorurilor
LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din fr. liqueur.

DOOM

lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții) pl. lichióruri

lichizi
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichizii
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

lichizilor
LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

DOOM

lichídă (consoană) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde

licianul
Licianul = Lycius.

licimniu
Licimniu = Licymnius.

licit
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licita
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licita
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitai
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitam
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitant
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitanta
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitante
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitantei
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitantele
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitantelor
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitantul
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitantului
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitanți
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitanții
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitanților
LICITÁNT, -Ă, licitanți, -te, s. m. și f. Persoană care face oferte în cadrul unei licitații. – Din germ. Lizitant (după licita).

DOOM

licitántă s. f., g.-d. art. licitántei; pl. licitánte

licitare
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitare
LICITÁRE, licitări, s. f. Acțiunea de a licita și rezultatul ei. – V. licita.

DOOM

licitáre s. f., g.-d. art. licitắrii; pl. licitắri

licitarea
LICITÁRE, licitări, s. f. Acțiunea de a licita și rezultatul ei. – V. licita.

DOOM

licitáre s. f., g.-d. art. licitắrii; pl. licitắri

licitară
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitarăm
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitarăți
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitase
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitasem
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitaseră
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitaserăm
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitaserăți
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitaseși
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitaseți
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitat
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitat
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

licitau
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitași
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitați
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitația
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licitație
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licitației
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licitații
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licitațiile
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licitațiilor
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licitațiune
LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DOOM

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)

licite
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licitează
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitei
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licitele
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licitelor
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licitez
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

liciteze
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitezi
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitul
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licitului
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licitând
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitînd
LICITÁ, licitez, vb. I. Intranz. și tranz. A face oferte în cadrul unei licitații, a vinde ceva prin licitație. – Din fr. liciter, lat. licitari.

DOOM

licitá (a ~) vb., ind. prez. 3 liciteáză

licitări
LICITÁRE, licitări, s. f. Acțiunea de a licita și rezultatul ei. – V. licita.

DOOM

licitáre s. f., g.-d. art. licitắrii; pl. licitắri

licitării
LICITÁRE, licitări, s. f. Acțiunea de a licita și rezultatul ei. – V. licita.

DOOM

licitáre s. f., g.-d. art. licitắrii; pl. licitắri

licitările
LICITÁRE, licitări, s. f. Acțiunea de a licita și rezultatul ei. – V. licita.

DOOM

licitáre s. f., g.-d. art. licitắrii; pl. licitắri

licitărilor
LICITÁRE, licitări, s. f. Acțiunea de a licita și rezultatul ei. – V. licita.

DOOM

licitáre s. f., g.-d. art. licitắrii; pl. licitắri

liciți
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

liciții
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

liciților
LICÍT, -Ă, liciți, -te, adj. Care este îngăduit, încuviințat de lege; legal. – Din fr. licite, lat. licitus.

DOOM

licít adj. m., pl. licíți; f. licítă, pl. licíte

licnit
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

licoare
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.

DOOM

licoáre s. f., g.-d. art. licórii; pl. licóri

licoarea
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.

DOOM

licoáre s. f., g.-d. art. licórii; pl. licóri

licomede
Licomede = Lycomedes.

licopodinee
LICOPODINÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante criptogame vasculare cu frunze foarte mici și cu crengi înfurcate; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. lycopodinées].

licopodineea
LICOPODINÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante criptogame vasculare cu frunze foarte mici și cu crengi înfurcate; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. lycopodinées].

licopodineei
LICOPODINÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante criptogame vasculare cu frunze foarte mici și cu crengi înfurcate; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. lycopodinées].

licopodineele
LICOPODINÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante criptogame vasculare cu frunze foarte mici și cu crengi înfurcate; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. lycopodinées].

licopodineelor
LICOPODINÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante criptogame vasculare cu frunze foarte mici și cu crengi înfurcate; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. lycopodinées].

licopodiu
LICOPÓDIU s. n. Pulbere galbenă obținută din sporii unei criptogame, folosită în farmacie, pirotehnie etc. – Din fr. lycopode.

DOOM

licopódiu [diu pron. diu] s. n., art. licopódiul

licori
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.

DOOM

licoáre s. f., g.-d. art. licórii; pl. licóri

licorii
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.

DOOM

licoáre s. f., g.-d. art. licórii; pl. licóri

licorile
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.

DOOM

licoáre s. f., g.-d. art. licórii; pl. licóri

licorilor
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.

DOOM

licoáre s. f., g.-d. art. licórii; pl. licóri

licorin
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licorn
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.

DOOM

licórn (livr.) s. m., pl. licórni

licorni
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.

DOOM

licórn (livr.) s. m., pl. licórni

licornii
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.

DOOM

licórn (livr.) s. m., pl. licórni

licornilor
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.

DOOM

licórn (livr.) s. m., pl. licórni

licornul
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.

DOOM

licórn (livr.) s. m., pl. licórni

licornului
LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne.

DOOM

licórn (livr.) s. m., pl. licórni

licoros
LICORÓS, -OÁSĂ, licoroși, -oase, adj. (Rar) Ca o licoare. – Din fr. liquoreux.

lictar
LICTÁR s. n. (Reg.) Marmeladă de prune; magiun. – Din magh. lekvár.

DOOM

lictár (reg.) s. n.

lictor
LÍCTOR, lictori, s. m. (în Roma antică) Persoană care însoțea, în anumite ocazii, pe înalții demnitari, mergând înaintea lor și purtând fasciile. – Din lat. lictor, -oris.

DOOM

líctor s. m., pl. líctori

licuația
LICUÁȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

DOOM

licuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuáția (-ți-a), g.-d. art. licuáției; pl. licuáții, art. licuáțiile (-ți-i-)

licuație
LICUÁȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

DOOM

licuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuáția (-ți-a), g.-d. art. licuáției; pl. licuáții, art. licuáțiile (-ți-i-)

licuației
LICUÁȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

DOOM

licuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuáția (-ți-a), g.-d. art. licuáției; pl. licuáții, art. licuáțiile (-ți-i-)

licuații
LICUÁȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

DOOM

licuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuáția (-ți-a), g.-d. art. licuáției; pl. licuáții, art. licuáțiile (-ți-i-)

licuațiile
LICUÁȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

DOOM

licuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuáția (-ți-a), g.-d. art. licuáției; pl. licuáții, art. licuáțiile (-ți-i-)

licuațiilor
LICUÁȚIE, licuații, s. f. (Metal.) Fenomen de separare a compușilor sau a elementelor cu puncte de topire diferite dintr-un amestec sau dintr-un aliaj. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. liquation.

DOOM

licuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. licuáția (-ți-a), g.-d. art. licuáției; pl. licuáții, art. licuáțiile (-ți-i-)

licur
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

licura
LICURÁ vb. I v. licări.

licurare
LICURÁ vb. I v. licări.

licurg
Licurg = Lycurgus.

licuri
LICURÍ vb. IV v. licări.

licuri
LICURÍ vb. IV v. licări.

licurici
LICURÍCI, licurici, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, care are pe ultimele segmente abdominale niște organe care emit lumină fosforescentă (Lampyris noctiluca). – Licuri + suf. -ici.

DOOM

licuríci s. m., pl. licuríci

licuricii
LICURÍCI, licurici, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, care are pe ultimele segmente abdominale niște organe care emit lumină fosforescentă (Lampyris noctiluca). – Licuri + suf. -ici.

DOOM

licuríci s. m., pl. licuríci

licuricilor
LICURÍCI, licurici, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, care are pe ultimele segmente abdominale niște organe care emit lumină fosforescentă (Lampyris noctiluca). – Licuri + suf. -ici.

DOOM

licuríci s. m., pl. licuríci

licuriciul
LICURÍCI, licurici, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, care are pe ultimele segmente abdominale niște organe care emit lumină fosforescentă (Lampyris noctiluca). – Licuri + suf. -ici.

DOOM

licuríci s. m., pl. licuríci

licuriciului
LICURÍCI, licurici, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, care are pe ultimele segmente abdominale niște organe care emit lumină fosforescentă (Lampyris noctiluca). – Licuri + suf. -ici.

DOOM

licuríci s. m., pl. licuríci

licurin
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licurini
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licurinii
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licurinilor
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licurinul
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licurinului
LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat. [Var.: licorín s. m.] – Et. nec.

DOOM

licurín s. m., pl. licuríni

licurire
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licus
Lic(us) = Lycus.

licymnius
Licymnius, fiul lui Electryon, regele din Micenae, și fratele Alcmenei. A participat, alături de ceilalți heraclizi, în lupta împotriva lui Eurystheus. În urma unei înfrîngeri s-a stabilit în Argos, unde a trăit pînă la adînci bătrîneți. A murit ucis de Tlepolemus, unul dintre fiii lui Heracles, care l-a lovit din greșeală cu o bîtă.

licăi
licăí (-ăiésc, – ít), vb. – A linge, a linchi. – Var. lincăi, linchi, linciuri. Creație expresivă. Alte explicații par echivoce (din v. germ. lecchon, Diez, I, 246; din sl. lokati, Miklosich, Lexicon, 343 și Cihac, II, 171; același Cihac, II, 511, pune în legătură pe linciuri cu leciu, și Scriban, cu mag. lecsegni „a plesni, a trosni”. Lui linchi îi corespunde limpi, vb. (a linge), cu var. limbi (sec. XVIII), prin confuzie cu limbă. Der. li(n)căit, s. n. (lipăit, lingere); lincăială, s. f. (linsoare); linciureală, s. f. (plescăială, bălăceală). Se întîlnește cu der. expresive de la lap și liorc.

licăire
licăí (-ăiésc, – ít), vb. – A linge, a linchi. – Var. lincăi, linchi, linciuri. Creație expresivă. Alte explicații par echivoce (din v. germ. lecchon, Diez, I, 246; din sl. lokati, Miklosich, Lexicon, 343 și Cihac, II, 171; același Cihac, II, 511, pune în legătură pe linciuri cu leciu, și Scriban, cu mag. lecsegni „a plesni, a trosni”. Lui linchi îi corespunde limpi, vb. (a linge), cu var. limbi (sec. XVIII), prin confuzie cu limbă. Der. li(n)căit, s. n. (lipăit, lingere); lincăială, s. f. (linsoare); linciureală, s. f. (plescăială, bălăceală). Se întîlnește cu der. expresive de la lap și liorc.

licăr
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

licăre
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

licărea
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărească
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licăreau
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărele
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

licărelor
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

licăresc
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărește
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licări
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

licărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licăréște, imperf. 3 sg. licăreá; conj. prez. 3 să licăreáscă

licări
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărind
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărire
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărire
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licărirea
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licăriri
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licăririi
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licăririle
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licăririlor
LICURÍRE s. f. v. licărire.

DOOM

licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri

licăriră
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărise
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licăriseră
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărit
LICĂRÍ, pers. 3 licărește, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. A sclipi, a luci. [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.

licărit
LICĂRÍT, licărituri, s. n. Licărire. – V. licări.

DOOM

licărít s. n., pl. licăríturi

licăritoare
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritoarea
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritoarei
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritoarele
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritoarelor
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritor
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritori
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritorii
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritorilor
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritorul
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritorului
LICĂRITÓR, -OÁRE, licăritori, -oare, adj. Care licărește. – Licări + suf. -tor.

DOOM

licăritór adj. m., pl. licăritóri; f. sg. și pl. licăritoáre

licăritul
LICĂRÍT, licărituri, s. n. Licărire. – V. licări.

DOOM

licărít s. n., pl. licăríturi

licăritului
LICĂRÍT, licărituri, s. n. Licărire. – V. licări.

DOOM

licărít s. n., pl. licăríturi

licărituri
LICĂRÍT, licărituri, s. n. Licărire. – V. licări.

DOOM

licărít s. n., pl. licăríturi

licăriturile
LICĂRÍT, licărituri, s. n. Licărire. – V. licări.

DOOM

licărít s. n., pl. licăríturi

licăriturilor
LICĂRÍT, licărituri, s. n. Licărire. – V. licări.

DOOM

licărít s. n., pl. licăríturi

licăriș
LICĂRÍȘ, licărișuri, s. n. (Rar) Licărire. – Licări + suf. -iș.

DOOM

licăríș (rar) s. n., pl. licăríșuri

licărișul
LICĂRÍȘ, licărișuri, s. n. (Rar) Licărire. – Licări + suf. -iș.

DOOM

licăríș (rar) s. n., pl. licăríșuri

licărișului
LICĂRÍȘ, licărișuri, s. n. (Rar) Licărire. – Licări + suf. -iș.

DOOM

licăríș (rar) s. n., pl. licăríșuri

licărișuri
LICĂRÍȘ, licărișuri, s. n. (Rar) Licărire. – Licări + suf. -iș.

DOOM

licăríș (rar) s. n., pl. licăríșuri

licărișurile
LICĂRÍȘ, licărișuri, s. n. (Rar) Licărire. – Licări + suf. -iș.

DOOM

licăríș (rar) s. n., pl. licăríșuri

licărișurilor
LICĂRÍȘ, licărișuri, s. n. (Rar) Licărire. – Licări + suf. -iș.

DOOM

licăríș (rar) s. n., pl. licăríșuri

licărul
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

licărului
LÍCUR s. n. v. licăr.

DOOM

lícăr s. n., pl. lícăre

lid
lid s. n. sg. (tox.) unitate de măsură pentru cântărirea marijuanei (de 22 de grame).

lider
LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

DOOM

líder s. m., pl. líderi

lideri
LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

DOOM

líder s. m., pl. líderi

liderii
LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

DOOM

líder s. m., pl. líderi

liderilor
LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

DOOM

líder s. m., pl. líderi

liderul
LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

DOOM

líder s. m., pl. líderi

liderului
LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

DOOM

líder s. m., pl. líderi

lidian
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidian
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidiana
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidiana
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidianul
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidianul
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidianului
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidianului
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidiene
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidiene
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienei
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienei
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienele
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienele
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienelor
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienelor
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidieni
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidieni
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienii
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienii
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienilor
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidienilor
LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

DOOM

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidita
LIDÍTĂ, lidite, s. f. 1. Exploziv fabricat pe bază de acid picric, folosit în mine. 2. Rocă sedimentară cu granulație fină, de obicei neagră-cenușie, alcătuită mai ales din cuarț și calcedonie. – Din fr. lyddite.

DOOM

lidítă s. f., g.-d. art. lidítei; pl. lidíte

lidite
LIDÍTĂ, lidite, s. f. 1. Exploziv fabricat pe bază de acid picric, folosit în mine. 2. Rocă sedimentară cu granulație fină, de obicei neagră-cenușie, alcătuită mai ales din cuarț și calcedonie. – Din fr. lyddite.

DOOM

lidítă s. f., g.-d. art. lidítei; pl. lidíte

liditei
LIDÍTĂ, lidite, s. f. 1. Exploziv fabricat pe bază de acid picric, folosit în mine. 2. Rocă sedimentară cu granulație fină, de obicei neagră-cenușie, alcătuită mai ales din cuarț și calcedonie. – Din fr. lyddite.

DOOM

lidítă s. f., g.-d. art. lidítei; pl. lidíte

liditele
LIDÍTĂ, lidite, s. f. 1. Exploziv fabricat pe bază de acid picric, folosit în mine. 2. Rocă sedimentară cu granulație fină, de obicei neagră-cenușie, alcătuită mai ales din cuarț și calcedonie. – Din fr. lyddite.

DOOM

lidítă s. f., g.-d. art. lidítei; pl. lidíte

liditelor
LIDÍTĂ, lidite, s. f. 1. Exploziv fabricat pe bază de acid picric, folosit în mine. 2. Rocă sedimentară cu granulație fină, de obicei neagră-cenușie, alcătuită mai ales din cuarț și calcedonie. – Din fr. lyddite.

DOOM

lidítă s. f., g.-d. art. lidítei; pl. lidíte

lido
LÍDO s.n. Perisip. [< fr., it. lido].

lidoul
LÍDO s.n. Perisip. [< fr., it. lido].

lidoului
LÍDO s.n. Perisip. [< fr., it. lido].

lidouri
LÍDO s.n. Perisip. [< fr., it. lido].

lidourile
LÍDO s.n. Perisip. [< fr., it. lido].

lidourilor
LÍDO s.n. Perisip. [< fr., it. lido].

lie
LIE DETECTOR s.n. Aparat capabil să detecteze și să înregistreze anumite reacții emotive în timpul interogatoriilor polițienești, aproximând atitudinea interogatului în ceea ce privește adevărul. [Pron. lai ditéktă. / < engl. lie detector – detector de minciuni].

liechtensteinian
LIECHTENSTEINIÁN, -Ă, liechtensteinieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Liechtenstein sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Liechtenstein sau liechtensteinienilor (1), privitor la Liechtenstein sau la liechtensteinieni. [Pr.: lihtănștainián] – Liechtenstein (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

*liechtensteinián (referitor la Liechtenstein) [pron. lihtănștainián] (-ni-an) adj. m., s. m., pl. liechtensteiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. liechtensteiniánă, pl. liechtensteiniéne

liechtensteinian
LIECHTENSTEINIÁN, -Ă, liechtensteinieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Liechtenstein sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Liechtenstein sau liechtensteinienilor (1), privitor la Liechtenstein sau la liechtensteinieni. [Pr.: lihtănștainián] – Liechtenstein (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

*liechtensteinián (referitor la Liechtenstein) [pron. lihtănștainián] (-ni-an) adj. m., s. m., pl. liechtensteiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. liechtensteiniánă, pl. liechtensteiniéne

liechtensteiniană
LIECHTENSTEINIÁN, -Ă, liechtensteinieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Liechtenstein sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Liechtenstein sau liechtensteinienilor (1), privitor la Liechtenstein sau la liechtensteinieni. [Pr.: lihtănștainián] – Liechtenstein (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

*liechtensteinián (referitor la Liechtenstein) [pron. lihtănștainián] (-ni-an) adj. m., s. m., pl. liechtensteiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. liechtensteiniánă, pl. liechtensteiniéne

lied
LIED, lieduri, s. n. Compoziție muzicală (vocală) cu caracter liric, cu acompaniament muzical (de obicei la pian). [Pr.: lid] – Din germ. Lied.

DOOM

lied (germ.) [pron. lid] s. n., pl. lieduri (lie-duri)

lien
LIÉN, lienuri, s. n. (Anat.) Splină. [Pr.: li-en] – Din lat. lien.

lienal
LIENÁL, -Ă, lienali, -e, adj. (Anat.) Al splinei. [Pr.: li-e-] – Din lat. lienal.

lienita
LIENÍTĂ s.f. Splenită. [Pron. li-e-. / cf. germ. Lienite].

lienite
LIENÍTĂ s.f. Splenită. [Pron. li-e-. / cf. germ. Lienite].

lienitei
LIENÍTĂ s.f. Splenită. [Pron. li-e-. / cf. germ. Lienite].

lienografia
LIENOGRAFÍE, lienografii, s. f. Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pr.: li-e-] – Lien + [radi]ografie.

lienografie
LIENOGRAFÍE, lienografii, s. f. Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pr.: li-e-] – Lien + [radi]ografie.

lienografiei
LIENOGRAFÍE, lienografii, s. f. Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pr.: li-e-] – Lien + [radi]ografie.

lienografii
LIENOGRAFÍE, lienografii, s. f. Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pr.: li-e-] – Lien + [radi]ografie.

lienografiile
LIENOGRAFÍE, lienografii, s. f. Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pr.: li-e-] – Lien + [radi]ografie.

lienografiilor
LIENOGRAFÍE, lienografii, s. f. Radiografie a splinei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pr.: li-e-] – Lien + [radi]ografie.

lienterie
LIENTERÍE s.f. (Med.) Diaree în care scaunele conțin alimente incomplet digerate. [Gen. -iei. / < fr. lientérie, cf. gr. lienteria < leios – neted, enteron – intestin].

lienul
LIÉN, lienuri, s. n. (Anat.) Splină. [Pr.: li-en] – Din lat. lien.

lienului
LIÉN, lienuri, s. n. (Anat.) Splină. [Pr.: li-en] – Din lat. lien.

lienuri
LIÉN, lienuri, s. n. (Anat.) Splină. [Pr.: li-en] – Din lat. lien.

lienurile
LIÉN, lienuri, s. n. (Anat.) Splină. [Pr.: li-en] – Din lat. lien.

lienurilor
LIÉN, lienuri, s. n. (Anat.) Splină. [Pr.: li-en] – Din lat. lien.

lierna
LIÉRNĂ s.f. (Constr.) Piesă de lemn sau bară metalică servind ca element de legătură; nervură de piatră la cheia arcelor. [< fr. lierne].

lierne
LIÉRNĂ s.f. (Constr.) Piesă de lemn sau bară metalică servind ca element de legătură; nervură de piatră la cheia arcelor. [< fr. lierne].

liernei
LIÉRNĂ s.f. (Constr.) Piesă de lemn sau bară metalică servind ca element de legătură; nervură de piatră la cheia arcelor. [< fr. lierne].

liernele
LIÉRNĂ s.f. (Constr.) Piesă de lemn sau bară metalică servind ca element de legătură; nervură de piatră la cheia arcelor. [< fr. lierne].

liernelor
LIÉRNĂ s.f. (Constr.) Piesă de lemn sau bară metalică servind ca element de legătură; nervură de piatră la cheia arcelor. [< fr. lierne].

lieu
Lieu = Lyaeus.

lift
LIFT, lifturi, s. n. Ascensor. – Din engl., fr. lift.

DOOM

lift s. n., pl. lífturi

lifta
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

lifta
LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

DOOM

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftai
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftam
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftare
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftare
LIFTÁRE, liftări, s. f. Acțiunea de a lifta. – V. lifta.

liftarea
LIFTÁRE, liftări, s. f. Acțiunea de a lifta. – V. lifta.

liftară
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftarăm
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftarăți
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftase
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftasem
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftaseră
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftaserăm
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftaserăți
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftaseși
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftaseți
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftat
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftat
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftata
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftate
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftatei
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftatele
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftatelor
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftatul
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftatului
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftau
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftași
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftați
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftați
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftații
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftaților
LIFTÁT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

liftboi
LÍFTBOI s.m. (Rar) Liftier. [Scris și lift-boy. / < engl. lift-boy].

liftboii
LÍFTBOI s.m. (Rar) Liftier. [Scris și lift-boy. / < engl. lift-boy].

liftboilor
LÍFTBOI s.m. (Rar) Liftier. [Scris și lift-boy. / < engl. lift-boy].

liftboiul
LÍFTBOI s.m. (Rar) Liftier. [Scris și lift-boy. / < engl. lift-boy].

liftboiului
LÍFTBOI s.m. (Rar) Liftier. [Scris și lift-boy. / < engl. lift-boy].

lifte
LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

DOOM

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftează
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftei
LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

DOOM

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftele
LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

DOOM

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftelor
LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

DOOM

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftez
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

lifteze
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftezi
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftier
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftiera
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftiere
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierei
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierele
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierelor
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftieri
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierii
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierilor
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierul
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

liftierului
LIFTIÉR, -Ă, liftieri, -e, s. m. și f. Conducător de lift, persoană care manevrează (și întreține) liftul. [Pr.: -ti-er] – Din fr. liftier.

DOOM

liftiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. liftiérei; pl. liftiére

lifting
LÍFTING, liftinguri, s. n. Intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate. – Cuv. engl.

DOOM

lífting s. n., pl. líftinguri

liftingul
LÍFTING, liftinguri, s. n. Intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate. – Cuv. engl.

DOOM

lífting s. n., pl. líftinguri

liftingului
LÍFTING, liftinguri, s. n. Intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate. – Cuv. engl.

DOOM

lífting s. n., pl. líftinguri

liftinguri
LÍFTING, liftinguri, s. n. Intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate. – Cuv. engl.

DOOM

lífting s. n., pl. líftinguri

liftingurile
LÍFTING, liftinguri, s. n. Intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate. – Cuv. engl.

DOOM

lífting s. n., pl. líftinguri

liftingurilor
LÍFTING, liftinguri, s. n. Intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate. – Cuv. engl.

DOOM

lífting s. n., pl. líftinguri

liftul
LIFT, lifturi, s. n. Ascensor. – Din engl., fr. lift.

DOOM

lift s. n., pl. lífturi

liftului
LIFT, lifturi, s. n. Ascensor. – Din engl., fr. lift.

DOOM

lift s. n., pl. lífturi

lifturi
LIFT, lifturi, s. n. Ascensor. – Din engl., fr. lift.

DOOM

lift s. n., pl. lífturi

lifturile
LIFT, lifturi, s. n. Ascensor. – Din engl., fr. lift.

DOOM

lift s. n., pl. lífturi

lifturilor
LIFT, lifturi, s. n. Ascensor. – Din engl., fr. lift.

DOOM

lift s. n., pl. lífturi

liftând
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftînd
LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

DOOM

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

liftări
LIFTÁRE, liftări, s. f. Acțiunea de a lifta. – V. lifta.

liftării
LIFTÁRE, liftări, s. f. Acțiunea de a lifta. – V. lifta.

liftările
LIFTÁRE, liftări, s. f. Acțiunea de a lifta. – V. lifta.

liftărilor
LIFTÁRE, liftări, s. f. Acțiunea de a lifta. – V. lifta.

liga
LÍGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. – Din fr. ligue, it. liga.

DOOM

lígă s. f., g.-d. art. lígii; pl. ligi

ligament
LIGAMÉNT, ligamente, s. n. Fascicul de fibre conjunctive, variabil ca formă și mărime, rezistent și puțin extensibil, realizând legătura între oase la nivelul articulațiilor sau fixând anumite organe. – Din fr. ligament, lat. ligamentum.

DOOM

ligamént s. n., pl. ligaménte

ligament
LIGAMÉNT s.n. 1. Fascicul rezistent de fibre care leagă oasele între ele sau ajută la susținerea sau la legarea altor organe. 2. (La pl.) Joc care cere dezlegătorului să afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicată, unind într-o serie de propoziții sfârșitul unor cuvinte date cu începutul celor următoare. [Pl. -te, -turi. / < fr. ligament, cf. lat. ligamentum].

ligamente
LIGAMÉNT, ligamente, s. n. Fascicul de fibre conjunctive, variabil ca formă și mărime, rezistent și puțin extensibil, realizând legătura între oase la nivelul articulațiilor sau fixând anumite organe. – Din fr. ligament, lat. ligamentum.

DOOM

ligamént s. n., pl. ligaménte

ligamentele
LIGAMÉNT, ligamente, s. n. Fascicul de fibre conjunctive, variabil ca formă și mărime, rezistent și puțin extensibil, realizând legătura între oase la nivelul articulațiilor sau fixând anumite organe. – Din fr. ligament, lat. ligamentum.

DOOM

ligamént s. n., pl. ligaménte

ligamentelor
LIGAMÉNT, ligamente, s. n. Fascicul de fibre conjunctive, variabil ca formă și mărime, rezistent și puțin extensibil, realizând legătura între oase la nivelul articulațiilor sau fixând anumite organe. – Din fr. ligament, lat. ligamentum.

DOOM

ligamént s. n., pl. ligaménte

ligamentoasa
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoase
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoasei
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoasele
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoaselor
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoplastia
LIGAMENTOPLASTÍE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații. – Ligament + plastie.

ligamentoplastie
LIGAMENTOPLASTÍE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații. – Ligament + plastie.

ligamentoplastiei
LIGAMENTOPLASTÍE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații. – Ligament + plastie.

ligamentoplastii
LIGAMENTOPLASTÍE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații. – Ligament + plastie.

ligamentoplastiile
LIGAMENTOPLASTÍE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații. – Ligament + plastie.

ligamentoplastiilor
LIGAMENTOPLASTÍE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații. – Ligament + plastie.

ligamentos
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentosul
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentosului
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoși
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoșii
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentoșilor
LIGAMENTÓS, -OÁSĂ, ligamentoși, -oase, adj. (Anat.) De natura ligamentului. – Din fr. ligamenteux.

DOOM

ligamentós adj. m., pl. ligamentóși; f. ligamentoásă, pl. ligamentoáse

ligamentul
LIGAMÉNT, ligamente, s. n. Fascicul de fibre conjunctive, variabil ca formă și mărime, rezistent și puțin extensibil, realizând legătura între oase la nivelul articulațiilor sau fixând anumite organe. – Din fr. ligament, lat. ligamentum.

DOOM

ligamént s. n., pl. ligaménte

ligamentului
LIGAMÉNT, ligamente, s. n. Fascicul de fibre conjunctive, variabil ca formă și mărime, rezistent și puțin extensibil, realizând legătura între oase la nivelul articulațiilor sau fixând anumite organe. – Din fr. ligament, lat. ligamentum.

DOOM

ligamént s. n., pl. ligaménte

ligatura
LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (1). 2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.

DOOM

ligatúră s. f., g.-d. art. ligatúrii; pl. ligatúri

ligaturi
LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (1). 2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.

DOOM

ligatúră s. f., g.-d. art. ligatúrii; pl. ligatúri

ligaturii
LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (1). 2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.

DOOM

ligatúră s. f., g.-d. art. ligatúrii; pl. ligatúri

ligaturile
LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (1). 2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.

DOOM

ligatúră s. f., g.-d. art. ligatúrii; pl. ligatúri

ligaturilor
LIGATÚRĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (1). 2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.

DOOM

ligatúră s. f., g.-d. art. ligatúrii; pl. ligatúri

ligav
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lighean
LIGHEÁN, ligheane, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, folosit la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. [Pl. și: lighene] – Din tc. liğen, legen.

DOOM

ligheán s. n., pl. ligheáne / lighéne

ligheanul
LIGHEÁN, ligheane, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, folosit la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. [Pl. și: lighene] – Din tc. liğen, legen.

DOOM

ligheán s. n., pl. ligheáne / lighéne

ligheanului
LIGHEÁN, ligheane, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, folosit la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. [Pl. și: lighene] – Din tc. liğen, legen.

DOOM

ligheán s. n., pl. ligheáne / lighéne

lighenaș
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș.

DOOM

lighenáș s. n., pl. lighenáșe

lighenașe
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș.

DOOM

lighenáș s. n., pl. lighenáșe

lighenașele
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș.

DOOM

lighenáș s. n., pl. lighenáșe

lighenașelor
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș.

DOOM

lighenáș s. n., pl. lighenáșe

lighenașul
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș.

DOOM

lighenáș s. n., pl. lighenáșe

lighenașului
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș.

DOOM

lighenáș s. n., pl. lighenáșe

lighene
LIGHEÁN, ligheane, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, folosit la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. [Pl. și: lighene] – Din tc. liğen, legen.

DOOM

ligheán s. n., pl. ligheáne / lighéne

lighenele
LIGHEÁN, ligheane, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, folosit la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. [Pl. și: lighene] – Din tc. liğen, legen.

DOOM

ligheán s. n., pl. ligheáne / lighéne

lighenelor
LIGHEÁN, ligheane, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, folosit la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. [Pl. și: lighene] – Din tc. liğen, legen.

DOOM

ligheán s. n., pl. ligheáne / lighéne

lighioaie
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighioana
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighioane
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighioanei
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighioanele
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighioanelor
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighioni
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighionii
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighionile
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

lighionilor
LIGHIOÁNĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

DOOM

lighioánă (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne

ligi
LÍGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. – Din fr. ligue, it. liga.

DOOM

lígă s. f., g.-d. art. lígii; pl. ligi

ligii
LÍGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. – Din fr. ligue, it. liga.

DOOM

lígă s. f., g.-d. art. lígii; pl. ligi

ligile
LÍGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. – Din fr. ligue, it. liga.

DOOM

lígă s. f., g.-d. art. lígii; pl. ligi

ligilor
LÍGĂ, ligi, s. f. Uniune, asociație sau coaliție de state, de orașe, de societăți sau de persoane fizice ori juridice, constituită în vederea realizării unui țel comun. – Din fr. ligue, it. liga.

DOOM

lígă s. f., g.-d. art. lígii; pl. ligi

ligni
LIGNI- v. ligno-.

lignicol
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicola
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicole
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolei
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolele
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolelor
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicoli
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolii
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolilor
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolul
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignicolului
LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care trăiește pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.

lignific
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignifica
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificai
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificam
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificare
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificare
LIGNIFICÁRE, lignificări, s. f. Faptul de a (se) lignifica. – V. lignifica. Cf. fr. lignification.

DOOM

lignificáre s. f., g.-d. art. lignificắrii; pl. lignificắri

lignificarea
LIGNIFICÁRE, lignificări, s. f. Faptul de a (se) lignifica. – V. lignifica. Cf. fr. lignification.

DOOM

lignificáre s. f., g.-d. art. lignificắrii; pl. lignificắri

lignificară
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificarăm
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificarăți
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificase
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificasem
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificaseră
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificaserăm
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificaserăți
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificaseși
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificaseți
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificat
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificat
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificata
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificate
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificatei
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificatele
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificatelor
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificatul
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificatului
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificau
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificași
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificați
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificați
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificații
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignificaților
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

lignifice
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignifici
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificând
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificînd
LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

DOOM

lignificá (a ~) vb., ind prez. 3 lignífică

lignificări
LIGNIFICÁRE, lignificări, s. f. Faptul de a (se) lignifica. – V. lignifica. Cf. fr. lignification.

DOOM

lignificáre s. f., g.-d. art. lignificắrii; pl. lignificắri

lignificării
LIGNIFICÁRE, lignificări, s. f. Faptul de a (se) lignifica. – V. lignifica. Cf. fr. lignification.

DOOM

lignificáre s. f., g.-d. art. lignificắrii; pl. lignificắri

lignificările
LIGNIFICÁRE, lignificări, s. f. Faptul de a (se) lignifica. – V. lignifica. Cf. fr. lignification.

DOOM

lignificáre s. f., g.-d. art. lignificắrii; pl. lignificắri

lignificărilor
LIGNIFICÁRE, lignificări, s. f. Faptul de a (se) lignifica. – V. lignifica. Cf. fr. lignification.

DOOM

lignificáre s. f., g.-d. art. lignificắrii; pl. lignificắri

lignina
LIGNÍNĂ, lignine, s. f. Substanță organică complexă care se găsește în țesuturile plantelor lemnoase, dându-le impermeabilitate și rigiditate. – Din fr. lignine.

DOOM

lignínă s. f., g.-d. art. lignínei; pl. ligníne

lignine
LIGNÍNĂ, lignine, s. f. Substanță organică complexă care se găsește în țesuturile plantelor lemnoase, dându-le impermeabilitate și rigiditate. – Din fr. lignine.

DOOM

lignínă s. f., g.-d. art. lignínei; pl. ligníne

ligninei
LIGNÍNĂ, lignine, s. f. Substanță organică complexă care se găsește în țesuturile plantelor lemnoase, dându-le impermeabilitate și rigiditate. – Din fr. lignine.

DOOM

lignínă s. f., g.-d. art. lignínei; pl. ligníne

ligninele
LIGNÍNĂ, lignine, s. f. Substanță organică complexă care se găsește în țesuturile plantelor lemnoase, dându-le impermeabilitate și rigiditate. – Din fr. lignine.

DOOM

lignínă s. f., g.-d. art. lignínei; pl. ligníne

ligninelor
LIGNÍNĂ, lignine, s. f. Substanță organică complexă care se găsește în țesuturile plantelor lemnoase, dându-le impermeabilitate și rigiditate. – Din fr. lignine.

DOOM

lignínă s. f., g.-d. art. lignínei; pl. ligníne

lignit
LIGNÍT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

DOOM

!lignít s. m., pl. ligníți

lignit
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lignitul
LIGNÍT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

DOOM

!lignít s. m., pl. ligníți

lignitului
LIGNÍT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

DOOM

!lignít s. m., pl. ligníți

lignituri
LIGNÍT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

DOOM

!lignít s. m., pl. ligníți

ligniturile
LIGNÍT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

DOOM

!lignít s. m., pl. ligníți

ligniturilor
LIGNÍT¹, ligniți, s. m. Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună- negricioasă, sfărâmicios. – Din fr. lignite.

DOOM

!lignít s. m., pl. ligníți

lignivor
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivora
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivore
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorei
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorele
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorelor
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivori
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorii
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorilor
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorul
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

lignivorului
LIGNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu țesutul lemnos al plantelor moarte. [Cf. lat. lignum – lemn, vorare – a devora].

ligno
LIGNO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) lemn”, „lemnos”. [Var. ligni-. / < fr., it. ligni-, germ. ligno-, cf. lat. lignum].

lignoceluloza
LIGNOCELULÓZĂ s.f. Substanță constituită din lignină combinată cu celuloză. [< engl. lignocellulose].

lignoceluloze
LIGNOCELULÓZĂ s.f. Substanță constituită din lignină combinată cu celuloză. [< engl. lignocellulose].

lignocelulozei
LIGNOCELULÓZĂ s.f. Substanță constituită din lignină combinată cu celuloză. [< engl. lignocellulose].

lignofol
LIGNOFÓLIU s. n. v. lignofol.

DOOM

lignofóliu [liu pron. liu] s. n., art. lignofóliul

lignofoliu
LIGNOFÓLIU s. n. v. lignofol.

DOOM

lignofóliu [liu pron. liu] s. n., art. lignofóliul

lignomet
LIGNOMÉT s.n. Material foarte rezistent, obținut din straturi de furnir de carpen încleiate și presate la presiuni și temperaturi înalte. [< ligno- + met(al), nume comercial].

lignometre
LIGNOMÉTRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

lignometrele
LIGNOMÉTRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

lignometrelor
LIGNOMÉTRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

lignometru
LIGNOMÉTRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

lignometrul
LIGNOMÉTRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

lignometrului
LIGNOMÉTRU s.n. 1. Liniometru. 2. Instrument cu care se poate măsura diametrul și înălțimea arborilor sau se poate face marcarea prin vopsire și înregistrarea unor caracteristici ale acestora. [< fr. lignomètre].

lignometul
LIGNOMÉT s.n. Material foarte rezistent, obținut din straturi de furnir de carpen încleiate și presate la presiuni și temperaturi înalte. [< ligno- + met(al), nume comercial].

lignometului
LIGNOMÉT s.n. Material foarte rezistent, obținut din straturi de furnir de carpen încleiate și presate la presiuni și temperaturi înalte. [< ligno- + met(al), nume comercial].

lignoza
LIGNÓZĂ, lignoze, s. f. (Tehn.) Celuloză. – Din germ. Lignose.

lignoze
LIGNÓZĂ, lignoze, s. f. (Tehn.) Celuloză. – Din germ. Lignose.

lignozei
LIGNÓZĂ, lignoze, s. f. (Tehn.) Celuloză. – Din germ. Lignose.

lignozele
LIGNÓZĂ, lignoze, s. f. (Tehn.) Celuloză. – Din germ. Lignose.

lignozelor
LIGNÓZĂ, lignoze, s. f. (Tehn.) Celuloză. – Din germ. Lignose.

ligroina
LIGROÍNĂ s.f. Benzină ușoară. [Pron. -gro-i-. / < fr. ligroïne].

DOOM

ligroínă (li-gro-) s. f., g.-d. art. ligroínei

ligroine
LIGROÍNĂ s.f. Benzină ușoară. [Pron. -gro-i-. / < fr. ligroïne].

DOOM

ligroínă (li-gro-) s. f., g.-d. art. ligroínei

ligroinei
LIGROÍNĂ s.f. Benzină ușoară. [Pron. -gro-i-. / < fr. ligroïne].

DOOM

ligroínă (li-gro-) s. f., g.-d. art. ligroínei

ligula
LIGÚLĂ, ligule, s. f. (Bot.) Apendice situat între limb și teacă la frunzele gramineelor. – Din fr. ligule.

DOOM

ligúlă s. f., g.-d. art. ligúlei; pl. ligúle

ligulat
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulata
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulate
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulatei
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulatele
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulatelor
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulatul
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulatului
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulați
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulații
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligulaților
LIGULÁT, -Ă, ligulați, -te, adj. (Bot.; despre corola compozeelor) Cu ligulă; ca o ligulă. – Din fr. ligulé.

ligule
LIGÚLĂ, ligule, s. f. (Bot.) Apendice situat între limb și teacă la frunzele gramineelor. – Din fr. ligule.

DOOM

ligúlă s. f., g.-d. art. ligúlei; pl. ligúle

ligulei
LIGÚLĂ, ligule, s. f. (Bot.) Apendice situat între limb și teacă la frunzele gramineelor. – Din fr. ligule.

DOOM

ligúlă s. f., g.-d. art. ligúlei; pl. ligúle

ligulele
LIGÚLĂ, ligule, s. f. (Bot.) Apendice situat între limb și teacă la frunzele gramineelor. – Din fr. ligule.

DOOM

ligúlă s. f., g.-d. art. ligúlei; pl. ligúle

ligulelor
LIGÚLĂ, ligule, s. f. (Bot.) Apendice situat între limb și teacă la frunzele gramineelor. – Din fr. ligule.

DOOM

ligúlă s. f., g.-d. art. ligúlei; pl. ligúle

ligur
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligura
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligure
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurei
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurele
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurelor
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

liguri
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurii
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurilor
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurul
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligurului
LIGÚR, -Ă, liguri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. – Din fr. Ligures, it. ligure.

DOOM

!ligúr adj. m., s. m., pl. ligúri; adj. f., s. f. ligúră, pl. ligúre

ligusticum
BRIOÁLĂ, brioale, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori roșietice, răspândită în regiunea alpină (Ligusticum mutellina). [Pr.: bri-oa-] – Et. nec.

ligustrum
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.

lihnea
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihneai
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihneala
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală.

DOOM

lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli

lihneam
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnească
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihneau
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihneați
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihneli
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală.

DOOM

lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli

lihnelii
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală.

DOOM

lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli

lihnelile
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală.

DOOM

lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli

lihnelilor
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală.

DOOM

lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli

lihnesc
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnește
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnești
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihni
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnii
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnim
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnind
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnire
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnire
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniră
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnirăm
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnirăți
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnise
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnisem
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniseră
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniserăm
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniserăți
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniseși
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniseți
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnit
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihnit
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnita
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnite
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnitei
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnitele
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnitelor
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnitul
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnitului
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihniși
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniți
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

lihniți
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihniții
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihniților
LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

DOOM

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihod
lihód adj. – 1. (Trans.) Livid,. flămînd. – 2. (Mold., Trans.) Anost, searbăd. – Mr. lihud „flămînd”. Ngr. λιχούδης „flămînd” (Pascu, II, 57). Pentru transferul semantic, cf. cele două sensuri în leșinat. – Der. lihodeală, s. f. (vorbă, faptă anostă); lihozi, vb. (Trans., a produce slăbiciune, a omorî prin foame).

lihtdruc
LÍHTDRUC s.n. (Poligr.) Fototipie. [< germ. Lichtdruck].

lihăi
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.

DOOM

lehăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiésc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 să lehăiáscă

lihăire
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.

lihăit
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.

lila
LILÁ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Violet, liliachiu. 2. S. n. Culoare lila (1). – Din fr. lilas.

DOOM

lilá² s. n., art. lilául

lilaul
LILÁ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Violet, liliachiu. 2. S. n. Culoare lila (1). – Din fr. lilas.

DOOM

lilá² s. n., art. lilául

lilaului
LILÁ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Violet, liliachiu. 2. S. n. Culoare lila (1). – Din fr. lilas.

DOOM

lilá² s. n., art. lilául

liliac
LILIÁC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

DOOM

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

liliacee
LILIACÉE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze întregi, având nervuri paralele, și cu fructul de obicei o capsulă sau o bacă; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacée.

DOOM

liliacée (-li-a-) s. f., art. liliacéea, g.-d. art. liliacéei; pl. liliacée

liliaceea
LILIACÉE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze întregi, având nervuri paralele, și cu fructul de obicei o capsulă sau o bacă; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacée.

DOOM

liliacée (-li-a-) s. f., art. liliacéea, g.-d. art. liliacéei; pl. liliacée

liliaceei
LILIACÉE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze întregi, având nervuri paralele, și cu fructul de obicei o capsulă sau o bacă; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacée.

DOOM

liliacée (-li-a-) s. f., art. liliacéea, g.-d. art. liliacéei; pl. liliacée

liliaceele
LILIACÉE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze întregi, având nervuri paralele, și cu fructul de obicei o capsulă sau o bacă; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacée.

DOOM

liliacée (-li-a-) s. f., art. liliacéea, g.-d. art. liliacéei; pl. liliacée

liliaceelor
LILIACÉE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze întregi, având nervuri paralele, și cu fructul de obicei o capsulă sau o bacă; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacée.

DOOM

liliacée (-li-a-) s. f., art. liliacéea, g.-d. art. liliacéei; pl. liliacée

liliachia
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachie
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiei
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachii
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiii
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiile
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiilor
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiu
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiul
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliachiului
LILIACHÍU, -ÍE, liliachii, adj. De culoarea florii de liliac¹; violet(-deschis). [Pr.: -li-a-] – Liliac¹ + suf. -iu.

DOOM

liliachíu (-li-a-) adj. m., f. liliachíe; pl. m. și f. liliachíi

liliacul
LILIÁC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

DOOM

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

liliacului
LILIÁC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

DOOM

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

lilial
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

liliala
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

liliale
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialei
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialele
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialelor
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

liliali
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialii
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialilor
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialul
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilialului
LILIÁL, -Ă, liliali, -e, adj. (Rar) De culoarea crinului alb. [Pr.: -li-al] – Din fr. lilial.

lilieci
LILIÁC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

DOOM

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

liliecii
LILIÁC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

DOOM

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

liliecilor
LILIÁC², lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.

DOOM

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

liliput
LILIPÚT adj. invar. (Rar) Mic; pitic². Dicționar liliput. – Din Lilliput (n. pr.). Cf. rus. liliput.

DOOM

*Lilipút (ținut imaginar) s. propriu n.

liliputan
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputan
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputana
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputana
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputane
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputane
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanei
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanei
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanele
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanele
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanelor
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanelor
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputani
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputani
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanii
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanii
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanilor
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanilor
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanul
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanul
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanului
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

liliputanului
LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Pitic². 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (după fr. lileputien).

DOOM

lilipután adj. m., s. m., pl. liliputáni; adj. f., s. f. liliputánă, pl. liliputáne

lilium
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; crinoide; (și la sg.) animal din această clasă. – Din sl. krinŭ.

lilom
lílom (-mi), s. m. – (Trans.) Iris, stînjenel. Mag. liliom. Este dublet al lui lilie, s. f. (Trans., stînjenel), din germ. Lilie, cu der. liliuță, s. f. (plantă, Anthericum ramosus).

limacși
LIMÁX, limacși, s. m. Nume dat mai multor moluște gasteropode cu corpul alungit, lipsit de cochilie. – Din fr. limace, lat. limax.

DOOM

limáx s. m., pl. limácși

limacșii
LIMÁX, limacși, s. m. Nume dat mai multor moluște gasteropode cu corpul alungit, lipsit de cochilie. – Din fr. limace, lat. limax.

DOOM

limáx s. m., pl. limácși

limacșilor
LIMÁX, limacși, s. m. Nume dat mai multor moluște gasteropode cu corpul alungit, lipsit de cochilie. – Din fr. limace, lat. limax.

DOOM

limáx s. m., pl. limácși

liman
LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

DOOM

limán s. n., pl. limánuri

limanda
LIMÁNDĂ s.f. 1. Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; în cultura acheuleană) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. [Pl. -de. / < fr. limande].

limande
LIMÁNDĂ s.f. 1. Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; în cultura acheuleană) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. [Pl. -de. / < fr. limande].

limandei
LIMÁNDĂ s.f. 1. Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; în cultura acheuleană) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. [Pl. -de. / < fr. limande].

limandele
LIMÁNDĂ s.f. 1. Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; în cultura acheuleană) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. [Pl. -de. / < fr. limande].

limandelor
LIMÁNDĂ s.f. 1. Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; în cultura acheuleană) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. [Pl. -de. / < fr. limande].

limanul
LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

DOOM

limán s. n., pl. limánuri

limanului
LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

DOOM

limán s. n., pl. limánuri

limanuri
LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

DOOM

limán s. n., pl. limánuri

limanurile
LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

DOOM

limán s. n., pl. limánuri

limanurilor
LIMÁN, limanuri, s. n. 1. Țărm, mal; (înv.) port. ◊ Expr. A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită. ♦ Fig. Adăpost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu. [Pl. și: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

DOOM

limán s. n., pl. limánuri

limax
LIMÁX, limacși, s. m. Nume dat mai multor moluște gasteropode cu corpul alungit, lipsit de cochilie. – Din fr. limace, lat. limax.

DOOM

limáx s. m., pl. limácși

limaxul
LIMÁX, limacși, s. m. Nume dat mai multor moluște gasteropode cu corpul alungit, lipsit de cochilie. – Din fr. limace, lat. limax.

DOOM

limáx s. m., pl. limácși

limaxului
LIMÁX, limacși, s. m. Nume dat mai multor moluște gasteropode cu corpul alungit, lipsit de cochilie. – Din fr. limace, lat. limax.

DOOM

limáx s. m., pl. limácși

limb
LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus.

DOOM

limb s. n., pl. límburi

limba
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limba
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbagiu
LIMBÁJ, limbajuri, s. n. 1. Procesul de exprimare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii (II 1); vorbire. Limbajul este instrumentul necesar al gîndirii. Dar de aici nu rezultă că procesul gîndirii se reduce la limbaj, că a gîndi înseamnă a vorbi tare sau în gînd. Deosebirea dintre gîndirea însăși și expresia ei verbală se vede din faptul că aceeași idee poate fi exprimată în diferite limbi. PSIHOLOGIA 135. 2. Limbă (II 1). O carte povestește, în limbaj simplu, despre istoria Armatei Sovietice. STANCU, U.R.S.S. 34. Vorbele lui atinseră inima acelei femei; ea auzea vorbindu-se un limbaj care ii era cunoscut. BOLINTINEANU, O. 421. ♦ Fel de a se exprima, mod specific sau caracteristic de exprimare a sentimentelor și gîndurilor, în cadrul limbii comune sau naționale. În genul dramatic, limbajul are tot rolul: prin el se zugrăvește personajul. IBRĂILEANU, SP. CR. 237. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios, limbă obișnuită; b) fig. mijloc, bază de înțelegere. Putința delegaților care reprezintă diferite țări, de a se înțelege, de a găsi un limbaj comun, provine din unitatea intereselor vitale ale tineretului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2740. ♦ Fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau sentimentelor. O iubire foarte eterică, alcătuită... din declarații timide, exprimate în limbajul florilor, al mărcilor sau al culorilor. REBREANU, I. 63. Arta a fost limbajul unei anumite clase. IONESCU-RION, C. 39. ♦ (Impropriu) Ramificație a limbii naționale unice. Caragiale dă dovadă... de perfecta lui cunoaștere a limbajului de mahala. IBRĂILEANU, S. 61. – Variantă: (învechit) limbágiu (ODOBESCU, S. III 89, GHICA, S. 150, NEGRUZZI, S. I 278) s. n.

limbai
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbaj
LIMBÁJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

DOOM

limbáj s. n., pl. limbáje

limbaje
LIMBÁJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

DOOM

limbáj s. n., pl. limbáje

limbajele
LIMBÁJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

DOOM

limbáj s. n., pl. limbáje

limbajelor
LIMBÁJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

DOOM

limbáj s. n., pl. limbáje

limbajul
LIMBÁJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

DOOM

limbáj s. n., pl. limbáje

limbajului
LIMBÁJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbă, grai. 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii comune sau naționale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios; limbă obișnuită; b) mijloc, bază de înțelegere. ♦ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomuților. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, în special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare. [Pl. și: limbajuri] – Limbă + suf. -aj (după fr. langage).

DOOM

limbáj s. n., pl. limbáje

limbam
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbare
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbare
LIMBÁRE, limbări, s. f. Acțiunea de a limba și rezultatul ei. ♦ Transportare a unei încărcături cu o navă fluvială până la o navă maritimă. – V. limba.

DOOM

limbáre s. f., g.-d. art. limbắrii; pl. limbắri

limbarea
LIMBÁRE, limbări, s. f. Acțiunea de a limba și rezultatul ei. ♦ Transportare a unei încărcături cu o navă fluvială până la o navă maritimă. – V. limba.

DOOM

limbáre s. f., g.-d. art. limbắrii; pl. limbắri

limbareț
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbareța
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbarețe
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbareței
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbarețele
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbarețelor
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbareți
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbareții
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbareților
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbarețul
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbarețului
LIMBÁREȚ, -Ă, limbareți, -e, adj. (Fam.) Limbut, vorbăreț, flecar. – Limbă + suf. -areț.

DOOM

limbáreț (fam.) adj. m., pl. limbáreți; f. limbáreță, pl. limbárețe

limbarița
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

DOOM

limbáriță (fam.) s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe

limbarițe
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

DOOM

limbáriță (fam.) s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe

limbariței
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

DOOM

limbáriță (fam.) s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe

limbarițele
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

DOOM

limbáriță (fam.) s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe

limbarițelor
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

DOOM

limbáriță (fam.) s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe

limbară
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbarăm
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbarăți
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbase
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbasem
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbaseră
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbaserăm
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbaserăți
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbaseși
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbaseți
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbat
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbau
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbași
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbați
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbe
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbează
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbei
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbele
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbelor
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbez
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbeze
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbezi
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbi
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbii
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbile
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbilor
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

limbism
limbism, limbisme s. n. atitudine slugarnică / lingușitoare.

limbist
limbist, -ă, limbiști, -ste s. m., s. f., adj. 1. persoană lingușitoare 2. (glum.) lingvist. 3. persoană care practică aniliția sau cuniliția.

limbistic
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -e, adj. Referitor la lingvistică, de lingvistică. Studii lingvistice. Cercetări lingvistice. ▭ Încă din veacul al XIX-lea, unii oameni de știință romîni s-au format la școlile lingvistice din Rusia. L. ROM. 1953, nr. 5, 8. – Variantă: (învechit) limbístic, -ă (RUSSO, O. 57) adj.

limbistică
LIMBÍSTICĂ s. f. (Înv.) Lingvistică. – Limbă + suf. -istică (după fr. linguistique).

limbric
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.

DOOM

limbríc s. m., pl. limbríci

limbricarița
LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (Med.; pop.) Ascaridioză. – Limbric + suf. -ariță.

DOOM

limbricáriță (pop.) s. f., g.-d. art. limbricáriței; pl. limbricárițe

limbricarițe
LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (Med.; pop.) Ascaridioză. – Limbric + suf. -ariță.

DOOM

limbricáriță (pop.) s. f., g.-d. art. limbricáriței; pl. limbricárițe

limbricariței
LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (Med.; pop.) Ascaridioză. – Limbric + suf. -ariță.

DOOM

limbricáriță (pop.) s. f., g.-d. art. limbricáriței; pl. limbricárițe

limbricarițele
LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (Med.; pop.) Ascaridioză. – Limbric + suf. -ariță.

DOOM

limbricáriță (pop.) s. f., g.-d. art. limbricáriței; pl. limbricárițe

limbricarițelor
LIMBRICÁRIȚĂ, limbricarițe, s. f. (Med.; pop.) Ascaridioză. – Limbric + suf. -ariță.

DOOM

limbricáriță (pop.) s. f., g.-d. art. limbricáriței; pl. limbricárițe

limbrici
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.

DOOM

limbríc s. m., pl. limbríci

limbricii
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.

DOOM

limbríc s. m., pl. limbríci

limbricilor
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.

DOOM

limbríc s. m., pl. limbríci

limbricul
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.

DOOM

limbríc s. m., pl. limbríci

limbricului
LIMBRÍC, limbrici, s. m. Gen de viermi paraziți, cu corpul de formă cilindrică, care trăiesc în intestinul subțire al omului și al unor animale, putând provoca tulburări grave; ascaridă; vierme aparținând acestui gen. – Lat. lumbricus.

DOOM

limbríc s. m., pl. limbríci

limbul
LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus.

DOOM

limb s. n., pl. límburi

limbului
LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus.

DOOM

limb s. n., pl. límburi

limburi
LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus.

DOOM

limb s. n., pl. límburi

limburile
LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus.

DOOM

limb s. n., pl. límburi

limburilor
LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță. 2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură. 3. Navă folosită la limbare. – Din fr. limbe, germ. Limbus.

DOOM

limb s. n., pl. límburi

limbut
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbut
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuta
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuta
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbute
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbute
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutei
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutei
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutele
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutele
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutelor
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutelor
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutul
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutul
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutului
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbutului
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbușoara
LIMBUȘOÁRĂ, limbușoare, s. f. (Pop.) Iberis. – Limbă + suf. -ușoară.

limbușoare
LIMBUȘOÁRĂ, limbușoare, s. f. (Pop.) Iberis. – Limbă + suf. -ușoară.

limbușoarei
LIMBUȘOÁRĂ, limbușoare, s. f. (Pop.) Iberis. – Limbă + suf. -ușoară.

limbușoarele
LIMBUȘOÁRĂ, limbușoare, s. f. (Pop.) Iberis. – Limbă + suf. -ușoară.

limbușoarelor
LIMBUȘOÁRĂ, limbușoare, s. f. (Pop.) Iberis. – Limbă + suf. -ușoară.

limbuța
LIMBÚȚĂ, limbuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui limbă. – Limbă + suf. -uță.

DOOM

limbúță (fam.) s. f., g.-d. art. limbúței; pl. limbúțe

limbuțe
LIMBÚȚĂ, limbuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui limbă. – Limbă + suf. -uță.

DOOM

limbúță (fam.) s. f., g.-d. art. limbúței; pl. limbúțe

limbuțea
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțeai
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțeam
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțească
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțeau
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțeați
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuței
LIMBÚȚĂ, limbuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui limbă. – Limbă + suf. -uță.

DOOM

limbúță (fam.) s. f., g.-d. art. limbúței; pl. limbúțe

limbuțele
LIMBÚȚĂ, limbuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui limbă. – Limbă + suf. -uță.

DOOM

limbúță (fam.) s. f., g.-d. art. limbúței; pl. limbúțe

limbuțelor
LIMBÚȚĂ, limbuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui limbă. – Limbă + suf. -uță.

DOOM

limbúță (fam.) s. f., g.-d. art. limbúței; pl. limbúțe

limbuțesc
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțește
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțești
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuți
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuți
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuți
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuția
LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

DOOM

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuție
LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

DOOM

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuției
LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

DOOM

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuții
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuții
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuții
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuții
LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

DOOM

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuțiile
LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

DOOM

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuțiilor
LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

DOOM

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuților
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuților
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

DOOM

limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte

limbuțim
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțind
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțire
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțire
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

limbuțiră
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțirăm
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțirăți
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțise
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțisem
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiseră
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiserăm
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiserăți
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiseși
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiseți
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțit
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiși
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbuțiți
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

DOOM

limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă

limbând
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbînd
LIMBÁ, limbez, vb. I. Tranz. A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare. – Din limb.

DOOM

limbá (a ~) vb., ind. prez. 3 limbeáză

limbări
LIMBÁRE, limbări, s. f. Acțiunea de a limba și rezultatul ei. ♦ Transportare a unei încărcături cu o navă fluvială până la o navă maritimă. – V. limba.

DOOM

limbáre s. f., g.-d. art. limbắrii; pl. limbắri

limbării
LIMBÁRE, limbări, s. f. Acțiunea de a limba și rezultatul ei. ♦ Transportare a unei încărcături cu o navă fluvială până la o navă maritimă. – V. limba.

DOOM

limbáre s. f., g.-d. art. limbắrii; pl. limbắri

limbările
LIMBÁRE, limbări, s. f. Acțiunea de a limba și rezultatul ei. ♦ Transportare a unei încărcături cu o navă fluvială până la o navă maritimă. – V. limba.

DOOM

limbáre s. f., g.-d. art. limbắrii; pl. limbắri

limbărilor
LIMBÁRE, limbări, s. f. Acțiunea de a limba și rezultatul ei. ♦ Transportare a unei încărcături cu o navă fluvială până la o navă maritimă. – V. limba.

DOOM

limbáre s. f., g.-d. art. limbắrii; pl. limbắri

limen
LÍMEN s.n. (Mat.) Linie despărțitoare, limită. [< lat., fr. limen].

limenarh
LIMENÁRH s.m. Supraveghetor al unui port în provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

limenarhi
LIMENÁRH s.m. Supraveghetor al unui port în provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

limenarhii
LIMENÁRH s.m. Supraveghetor al unui port în provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

limenarhilor
LIMENÁRH s.m. Supraveghetor al unui port în provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

limenarhul
LIMENÁRH s.m. Supraveghetor al unui port în provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

limenarhului
LIMENÁRH s.m. Supraveghetor al unui port în provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

limene
LÍMEN s.n. (Mat.) Linie despărțitoare, limită. [< lat., fr. limen].

limenele
LÍMEN s.n. (Mat.) Linie despărțitoare, limită. [< lat., fr. limen].

limenelor
LÍMEN s.n. (Mat.) Linie despărțitoare, limită. [< lat., fr. limen].

limenul
LÍMEN s.n. (Mat.) Linie despărțitoare, limită. [< lat., fr. limen].

limenului
LÍMEN s.n. (Mat.) Linie despărțitoare, limită. [< lat., fr. limen].

limes
LÍMES s. n. Sistem de apărare folosit de romani, care consta dintr-un zid de piatră sau dintr-un val de pământ, construit la granițele provinciilor. – Cuv. lat.

DOOM

límes (lat.) s. n.

limf
LIMFO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „limfă”, „limfatic”, „(referitor la) sistemul limfatic”. [Var. limf-. / < fr. lympho-, it. limfo-, cf. lat. lympha – apă].

limfa
LÍMFĂ, limfe, s. f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanțe între sânge și țesuturi. – Din fr. lymphe, lat. lympha.

DOOM

límfă s. f., g.-d. art. límfei; pl. límfe

limfadenia
LIMFADENÍE, limfadenii, s. f. (Med.) Hipertrofie a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénie.

DOOM

!limfadeníe (lim-fa-/limf-a-) s. f., art. limfadenía, g.-d. art. limfadeníei; pl. limfadeníi, art. limfadeníile

limfadenie
LIMFADENÍE, limfadenii, s. f. (Med.) Hipertrofie a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénie.

DOOM

!limfadeníe (lim-fa-/limf-a-) s. f., art. limfadenía, g.-d. art. limfadeníei; pl. limfadeníi, art. limfadeníile

limfadeniei
LIMFADENÍE, limfadenii, s. f. (Med.) Hipertrofie a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénie.

DOOM

!limfadeníe (lim-fa-/limf-a-) s. f., art. limfadenía, g.-d. art. limfadeníei; pl. limfadeníi, art. limfadeníile

limfadenii
LIMFADENÍE, limfadenii, s. f. (Med.) Hipertrofie a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénie.

DOOM

!limfadeníe (lim-fa-/limf-a-) s. f., art. limfadenía, g.-d. art. limfadeníei; pl. limfadeníi, art. limfadeníile

limfadeniile
LIMFADENÍE, limfadenii, s. f. (Med.) Hipertrofie a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénie.

DOOM

!limfadeníe (lim-fa-/limf-a-) s. f., art. limfadenía, g.-d. art. limfadeníei; pl. limfadeníi, art. limfadeníile

limfadeniilor
LIMFADENÍE, limfadenii, s. f. (Med.) Hipertrofie a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénie.

DOOM

!limfadeníe (lim-fa-/limf-a-) s. f., art. limfadenía, g.-d. art. limfadeníei; pl. limfadeníi, art. limfadeníile

limfadenita
LIMFADENÍTĂ, limfadenite, s. f. Boală care constă în inflamarea ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénite.

DOOM

!limfadenítă (lim-fa-/limf-a-) s. f., g.-d. art. limfadenítei; pl. limfadeníte

limfadenite
LIMFADENÍTĂ, limfadenite, s. f. Boală care constă în inflamarea ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénite.

DOOM

!limfadenítă (lim-fa-/limf-a-) s. f., g.-d. art. limfadenítei; pl. limfadeníte

limfadenitei
LIMFADENÍTĂ, limfadenite, s. f. Boală care constă în inflamarea ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénite.

DOOM

!limfadenítă (lim-fa-/limf-a-) s. f., g.-d. art. limfadenítei; pl. limfadeníte

limfadenitele
LIMFADENÍTĂ, limfadenite, s. f. Boală care constă în inflamarea ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénite.

DOOM

!limfadenítă (lim-fa-/limf-a-) s. f., g.-d. art. limfadenítei; pl. limfadeníte

limfadenitelor
LIMFADENÍTĂ, limfadenite, s. f. Boală care constă în inflamarea ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénite.

DOOM

!limfadenítă (lim-fa-/limf-a-) s. f., g.-d. art. limfadenítei; pl. limfadeníte

limfadenoame
LIMFADENÓM, limfadenoame, s. n. (Med.) Tumoare a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénome.

limfadenoamele
LIMFADENÓM, limfadenoame, s. n. (Med.) Tumoare a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénome.

limfadenoamelor
LIMFADENÓM, limfadenoame, s. n. (Med.) Tumoare a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénome.

limfadenom
LIMFADENÓM, limfadenoame, s. n. (Med.) Tumoare a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénome.

limfadenomul
LIMFADENÓM, limfadenoame, s. n. (Med.) Tumoare a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénome.

limfadenomului
LIMFADENÓM, limfadenoame, s. n. (Med.) Tumoare a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphadénome.

limfagog
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagoga
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagoge
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogei
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogele
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogelor
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogi
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogii
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogilor
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogul
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfagogului
LIMFAGÓG, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stimulează producția de limfă. [< fr. lymphagogue].

limfangiectazia
LIMFANGIECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a vaselor limfatice. [Gen. -iei. / < fr. lymphangiectasie, cf. lat. lympha – apă, gr. angeion – vas, ektasis – dilatație].

limfangiectazie
LIMFANGIECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a vaselor limfatice. [Gen. -iei. / < fr. lymphangiectasie, cf. lat. lympha – apă, gr. angeion – vas, ektasis – dilatație].

limfangiectaziei
LIMFANGIECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a vaselor limfatice. [Gen. -iei. / < fr. lymphangiectasie, cf. lat. lympha – apă, gr. angeion – vas, ektasis – dilatație].

limfangiectazii
LIMFANGIECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a vaselor limfatice. [Gen. -iei. / < fr. lymphangiectasie, cf. lat. lympha – apă, gr. angeion – vas, ektasis – dilatație].

limfangiectomie
LIMFANGIECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a vaselor limfatice. [Gen. -iei. / < fr. lymphangiectomie].

limfangiom
LIMFANGIÓM, limfangioame, s. n. (Med.) Tumoare benignă congenitală a vaselor limfatice. [Pr.: -gi-om] – Din fr. lymphangiome.

limfangioplastie
LIMFANGIOPLASTÍE, limfangioplastii, s. f. (Med.) Operație de refacere a circulației limfatice prin drenaj în țesutul subcutanat. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. lymphangioplastie.

limfangiosarcoame
LIMFANGIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă dezvoltată la nivelul vaselor limfatice. [Pl. -oame. / < fr. lymphangiosarcome].

limfangiosarcoamele
LIMFANGIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă dezvoltată la nivelul vaselor limfatice. [Pl. -oame. / < fr. lymphangiosarcome].

limfangiosarcoamelor
LIMFANGIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă dezvoltată la nivelul vaselor limfatice. [Pl. -oame. / < fr. lymphangiosarcome].

limfangiosarcom
LIMFANGIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă dezvoltată la nivelul vaselor limfatice. [Pl. -oame. / < fr. lymphangiosarcome].

limfangiosarcomul
LIMFANGIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă dezvoltată la nivelul vaselor limfatice. [Pl. -oame. / < fr. lymphangiosarcome].

limfangiosarcomului
LIMFANGIOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă dezvoltată la nivelul vaselor limfatice. [Pl. -oame. / < fr. lymphangiosarcome].

limfangita
LIMFANGÍTĂ, limfangite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a vaselor limfatice. – Din fr. lymphangite.

DOOM

!limfangítă (lim-fan-/limf-an-) s. f., g.-d. art. limfangítei; pl. limfangíte

limfangite
LIMFANGÍTĂ, limfangite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a vaselor limfatice. – Din fr. lymphangite.

DOOM

!limfangítă (lim-fan-/limf-an-) s. f., g.-d. art. limfangítei; pl. limfangíte

limfangitei
LIMFANGÍTĂ, limfangite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a vaselor limfatice. – Din fr. lymphangite.

DOOM

!limfangítă (lim-fan-/limf-an-) s. f., g.-d. art. limfangítei; pl. limfangíte

limfangitele
LIMFANGÍTĂ, limfangite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a vaselor limfatice. – Din fr. lymphangite.

DOOM

!limfangítă (lim-fan-/limf-an-) s. f., g.-d. art. limfangítei; pl. limfangíte

limfangitelor
LIMFANGÍTĂ, limfangite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a vaselor limfatice. – Din fr. lymphangite.

DOOM

!limfangítă (lim-fan-/limf-an-) s. f., g.-d. art. limfangítei; pl. limfangíte

limfatic
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfatica
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfatice
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticei
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticele
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticelor
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfatici
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticii
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticilor
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticul
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfaticului
LIMFÁTIC, -Ă, limfatici, -ce, adj. 1. Care aparține limfei, privitor la limfă; (despre vase) prin care circulă limfa. ◊ Sistem limfatic = totalitatea țesuturilor, vaselor și glandelor care servesc pentru trecerea limfei din țesuturi în circuitul sângelui. Ganglioni limfatici = ganglioni mici, care se găsesc mai ales în jurul articulațiilor și care constituie un mijloc de apărare împotriva infiltrării microbilor și a slabei rezistențe la infecții. 2. (Despre oameni; și substantivat) Care suferă de limfatism. – Din fr. lymphatique.

DOOM

limfátic adj. m., pl. limfátici; f. limfátică, pl. limfátice

limfatism
LIMFATÍSM s. n. Stare patologică (frecventă la copii) caracterizată prin mărirea volumului organelor limfatice și însoțită de paloare, lipsă de energie, slabă rezistență la infecții. – Din fr. lymphatisme.

DOOM

limfatísm s. n.

limfatismul
LIMFATÍSM s. n. Stare patologică (frecventă la copii) caracterizată prin mărirea volumului organelor limfatice și însoțită de paloare, lipsă de energie, slabă rezistență la infecții. – Din fr. lymphatisme.

DOOM

limfatísm s. n.

limfatismului
LIMFATÍSM s. n. Stare patologică (frecventă la copii) caracterizată prin mărirea volumului organelor limfatice și însoțită de paloare, lipsă de energie, slabă rezistență la infecții. – Din fr. lymphatisme.

DOOM

limfatísm s. n.

limfe
LÍMFĂ, limfe, s. f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanțe între sânge și țesuturi. – Din fr. lymphe, lat. lympha.

DOOM

límfă s. f., g.-d. art. límfei; pl. límfe

limfei
LÍMFĂ, limfe, s. f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanțe între sânge și țesuturi. – Din fr. lymphe, lat. lympha.

DOOM

límfă s. f., g.-d. art. límfei; pl. límfe

limfele
LÍMFĂ, limfe, s. f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanțe între sânge și țesuturi. – Din fr. lymphe, lat. lympha.

DOOM

límfă s. f., g.-d. art. límfei; pl. límfe

limfelor
LÍMFĂ, limfe, s. f. Lichid transparent, incolor sau gălbui, care circulă prin vasele și ganglionii limfatici și în spațiile intercelulare ale organismului vertebratelor, transportând diferite substanțe între sânge și țesuturi. – Din fr. lymphe, lat. lympha.

DOOM

límfă s. f., g.-d. art. límfei; pl. límfe

limfo
LIMFO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „limfă”, „limfatic”, „(referitor la) sistemul limfatic”. [Var. limf-. / < fr. lympho-, it. limfo-, cf. lat. lympha – apă].

limfoame
LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. – Din fr. lymphome.

limfoamele
LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. – Din fr. lymphome.

limfoamelor
LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. – Din fr. lymphome.

limfoblast
LIMFOBLÁST, limfoblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară, precursoare a limfocitelor. – Din fr. lymphoblaste.

limfoblaste
LIMFOBLÁST, limfoblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară, precursoare a limfocitelor. – Din fr. lymphoblaste.

limfoblastele
LIMFOBLÁST, limfoblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară, precursoare a limfocitelor. – Din fr. lymphoblaste.

limfoblastelor
LIMFOBLÁST, limfoblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară, precursoare a limfocitelor. – Din fr. lymphoblaste.

limfoblastoame
LIMFOBLASTÓM s.n. (Med.) Varietate malignă de limfom. [Pl. -oame. / < fr. lymphoblastome].

limfoblastoamele
LIMFOBLASTÓM s.n. (Med.) Varietate malignă de limfom. [Pl. -oame. / < fr. lymphoblastome].

limfoblastoamelor
LIMFOBLASTÓM s.n. (Med.) Varietate malignă de limfom. [Pl. -oame. / < fr. lymphoblastome].

limfoblastom
LIMFOBLASTÓM s.n. (Med.) Varietate malignă de limfom. [Pl. -oame. / < fr. lymphoblastome].

limfoblastomul
LIMFOBLASTÓM s.n. (Med.) Varietate malignă de limfom. [Pl. -oame. / < fr. lymphoblastome].

limfoblastomului
LIMFOBLASTÓM s.n. (Med.) Varietate malignă de limfom. [Pl. -oame. / < fr. lymphoblastome].

limfoblastul
LIMFOBLÁST, limfoblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară, precursoare a limfocitelor. – Din fr. lymphoblaste.

limfoblastului
LIMFOBLÁST, limfoblaste, s. n. (Biol.) Celulă embrionară, precursoare a limfocitelor. – Din fr. lymphoblaste.

limfocit
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfocite
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfocitele
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfocitelor
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfocitemia
LIMFOCITEMÍE, limfocitemii, s. f. (Med.) Creștere a numărului limfocitelor din sânge. – Din fr. lymphocytémie.

limfocitemie
LIMFOCITEMÍE, limfocitemii, s. f. (Med.) Creștere a numărului limfocitelor din sânge. – Din fr. lymphocytémie.

limfocitemiei
LIMFOCITEMÍE, limfocitemii, s. f. (Med.) Creștere a numărului limfocitelor din sânge. – Din fr. lymphocytémie.

limfocitemii
LIMFOCITEMÍE, limfocitemii, s. f. (Med.) Creștere a numărului limfocitelor din sânge. – Din fr. lymphocytémie.

limfocitemiile
LIMFOCITEMÍE, limfocitemii, s. f. (Med.) Creștere a numărului limfocitelor din sânge. – Din fr. lymphocytémie.

limfocitemiilor
LIMFOCITEMÍE, limfocitemii, s. f. (Med.) Creștere a numărului limfocitelor din sânge. – Din fr. lymphocytémie.

limfocitoza
LIMFOCITÓZĂ, limfocitoze, s. f. Creștere a numărului limfocitelor din sânge peste valorile normale în unele boli infecțioase. – Din fr. lymphocytose.

DOOM

limfocitóză s. f., g.-d. art. limfocitózei; pl. limfocitóze

limfocitoze
LIMFOCITÓZĂ, limfocitoze, s. f. Creștere a numărului limfocitelor din sânge peste valorile normale în unele boli infecțioase. – Din fr. lymphocytose.

DOOM

limfocitóză s. f., g.-d. art. limfocitózei; pl. limfocitóze

limfocitozei
LIMFOCITÓZĂ, limfocitoze, s. f. Creștere a numărului limfocitelor din sânge peste valorile normale în unele boli infecțioase. – Din fr. lymphocytose.

DOOM

limfocitóză s. f., g.-d. art. limfocitózei; pl. limfocitóze

limfocitozele
LIMFOCITÓZĂ, limfocitoze, s. f. Creștere a numărului limfocitelor din sânge peste valorile normale în unele boli infecțioase. – Din fr. lymphocytose.

DOOM

limfocitóză s. f., g.-d. art. limfocitózei; pl. limfocitóze

limfocitozelor
LIMFOCITÓZĂ, limfocitoze, s. f. Creștere a numărului limfocitelor din sânge peste valorile normale în unele boli infecțioase. – Din fr. lymphocytose.

DOOM

limfocitóză s. f., g.-d. art. limfocitózei; pl. limfocitóze

limfocitul
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfocitului
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfocită
LIMFOCÍT, limfocite, s. n. Leucocit cu nucleul foarte voluminos, care se găsește în limfă și în sânge și are un rol important în imunitatea organismului. [Var.: limfocítă s. f.] – Din fr. lymphocyte.

DOOM

limfocít s. n., pl. limfocíte

limfodermia
LIMFODERMÍE s.f. (Med.) Manifestare cutanată a leucemiei limfoide. [Gen. -iei / < fr. lymphodermie].

limfodermie
LIMFODERMÍE s.f. (Med.) Manifestare cutanată a leucemiei limfoide. [Gen. -iei / < fr. lymphodermie].

limfodermiei
LIMFODERMÍE s.f. (Med.) Manifestare cutanată a leucemiei limfoide. [Gen. -iei / < fr. lymphodermie].

limfodermii
LIMFODERMÍE s.f. (Med.) Manifestare cutanată a leucemiei limfoide. [Gen. -iei / < fr. lymphodermie].

limfografia
LIMFOGRAFÍE, limfografli, s. f. (Med.) Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. lymphographie.

limfografie
LIMFOGRAFÍE, limfografli, s. f. (Med.) Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. lymphographie.

limfografiei
LIMFOGRAFÍE, limfografli, s. f. (Med.) Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. lymphographie.

limfografii
LIMFOGRAFÍE, limfografli, s. f. (Med.) Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. lymphographie.

limfografiile
LIMFOGRAFÍE, limfografli, s. f. (Med.) Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. lymphographie.

limfografiilor
LIMFOGRAFÍE, limfografli, s. f. (Med.) Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. lymphographie.

limfogranulomatoza
LIMFOGRANULOMATÓZĂ, limfogranulomatoze, s. f. Boală care se manifestă prin hipertrofia ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphogranulomatose.

DOOM

!limfogranulomatóză (-fo-gra-) s. f., g.-d. art. limfogranulomatózei; pl. limfogranulomatóze

limfogranulomatoze
LIMFOGRANULOMATÓZĂ, limfogranulomatoze, s. f. Boală care se manifestă prin hipertrofia ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphogranulomatose.

DOOM

!limfogranulomatóză (-fo-gra-) s. f., g.-d. art. limfogranulomatózei; pl. limfogranulomatóze

limfogranulomatozei
LIMFOGRANULOMATÓZĂ, limfogranulomatoze, s. f. Boală care se manifestă prin hipertrofia ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphogranulomatose.

DOOM

!limfogranulomatóză (-fo-gra-) s. f., g.-d. art. limfogranulomatózei; pl. limfogranulomatóze

limfogranulomatozele
LIMFOGRANULOMATÓZĂ, limfogranulomatoze, s. f. Boală care se manifestă prin hipertrofia ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphogranulomatose.

DOOM

!limfogranulomatóză (-fo-gra-) s. f., g.-d. art. limfogranulomatózei; pl. limfogranulomatóze

limfogranulomatozelor
LIMFOGRANULOMATÓZĂ, limfogranulomatoze, s. f. Boală care se manifestă prin hipertrofia ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphogranulomatose.

DOOM

!limfogranulomatóză (-fo-gra-) s. f., g.-d. art. limfogranulomatózei; pl. limfogranulomatóze

limfoid
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoida
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoide
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoidei
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoidele
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoidelor
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoidul
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoidului
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoizi
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoizii
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfoizilor
LIMFOÍD, -Ă, limfoizi, -de, adj. (Despre țesuturi) în care se formează limfocitele. ◊ Organ limfoid = organ bogat în țesuturi limfoide. – Din fr. lymphoïde.

DOOM

limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. limfoídă, pl. limfoíde

limfom
LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. – Din fr. lymphome.

limfomatoza
LIMFOMATÓZĂ s.f. (Med.) Hiperplazie limfoidă generalizată. [< fr. lymphomatose].

limfomatoze
LIMFOMATÓZĂ s.f. (Med.) Hiperplazie limfoidă generalizată. [< fr. lymphomatose].

limfomatozei
LIMFOMATÓZĂ s.f. (Med.) Hiperplazie limfoidă generalizată. [< fr. lymphomatose].

limfomul
LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. – Din fr. lymphome.

limfomului
LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. – Din fr. lymphome.

limfopatia
LIMFOPATÍE, limfopatii, s. f. (Med.) Denumire generică a bolilor sistemului limfatic. – Din fr. lymphopathie.

limfopatie
LIMFOPATÍE, limfopatii, s. f. (Med.) Denumire generică a bolilor sistemului limfatic. – Din fr. lymphopathie.

limfopatiei
LIMFOPATÍE, limfopatii, s. f. (Med.) Denumire generică a bolilor sistemului limfatic. – Din fr. lymphopathie.

limfopatii
LIMFOPATÍE, limfopatii, s. f. (Med.) Denumire generică a bolilor sistemului limfatic. – Din fr. lymphopathie.

limfopatiile
LIMFOPATÍE, limfopatii, s. f. (Med.) Denumire generică a bolilor sistemului limfatic. – Din fr. lymphopathie.

limfopatiilor
LIMFOPATÍE, limfopatii, s. f. (Med.) Denumire generică a bolilor sistemului limfatic. – Din fr. lymphopathie.

limfopenia
LIMFOPENÍE, limfopenii, s. f. Scădere sub procentele normale a numărului limfocitelor din sânge. – Din germ. Lymphopenie.

DOOM

!limfopeníe s. f., art. limfopenía, g.-d. art. limfopeníei; pl. limfopeníi, art. limfopeníile

limfopenie
LIMFOPENÍE, limfopenii, s. f. Scădere sub procentele normale a numărului limfocitelor din sânge. – Din germ. Lymphopenie.

DOOM

!limfopeníe s. f., art. limfopenía, g.-d. art. limfopeníei; pl. limfopeníi, art. limfopeníile

limfopeniei
LIMFOPENÍE, limfopenii, s. f. Scădere sub procentele normale a numărului limfocitelor din sânge. – Din germ. Lymphopenie.

DOOM

!limfopeníe s. f., art. limfopenía, g.-d. art. limfopeníei; pl. limfopeníi, art. limfopeníile

limfopenii
LIMFOPENÍE, limfopenii, s. f. Scădere sub procentele normale a numărului limfocitelor din sânge. – Din germ. Lymphopenie.

DOOM

!limfopeníe s. f., art. limfopenía, g.-d. art. limfopeníei; pl. limfopeníi, art. limfopeníile

limfopeniile
LIMFOPENÍE, limfopenii, s. f. Scădere sub procentele normale a numărului limfocitelor din sânge. – Din germ. Lymphopenie.

DOOM

!limfopeníe s. f., art. limfopenía, g.-d. art. limfopeníei; pl. limfopeníi, art. limfopeníile

limfopeniilor
LIMFOPENÍE, limfopenii, s. f. Scădere sub procentele normale a numărului limfocitelor din sânge. – Din germ. Lymphopenie.

DOOM

!limfopeníe s. f., art. limfopenía, g.-d. art. limfopeníei; pl. limfopeníi, art. limfopeníile

limfopoeză
LIMFOPOIÉZĂ s.f. Formarea limfocitelor sau a țesutului limfatic. [< fr. lymphopoïèse, cf. lat. lympha – apă, gr. poiesis – producere].

DOOM

limfopoiéză s. f., g.-d. art. limfopoiézei

limfopoietic
LIMFOPOIÉTIC adj. Organ limfopoietic = organ care produce globule albe. [Et. incertă].

DOOM

!limfopoiétic (organ ~) adj. m.; pl. f. limfopoiétice

limfopoieză
LIMFOPOIÉZĂ s.f. Formarea limfocitelor sau a țesutului limfatic. [< fr. lymphopoïèse, cf. lat. lympha – apă, gr. poiesis – producere].

DOOM

limfopoiéză s. f., g.-d. art. limfopoiézei

limforagia
LIMFORAGÍE s.f. (Med.) Scurgere de limfă dintr-un vas limfatic; limforee. [Gen. -iei. / < fr. lymphorragie, cf. lat. lympha – apă, rhegnynai – a curge].

limforagie
LIMFORAGÍE s.f. (Med.) Scurgere de limfă dintr-un vas limfatic; limforee. [Gen. -iei. / < fr. lymphorragie, cf. lat. lympha – apă, rhegnynai – a curge].

limforagiei
LIMFORAGÍE s.f. (Med.) Scurgere de limfă dintr-un vas limfatic; limforee. [Gen. -iei. / < fr. lymphorragie, cf. lat. lympha – apă, rhegnynai – a curge].

limforagii
LIMFORAGÍE s.f. (Med.) Scurgere de limfă dintr-un vas limfatic; limforee. [Gen. -iei. / < fr. lymphorragie, cf. lat. lympha – apă, rhegnynai – a curge].

limforee
LIMFORÉE s.f. (Med.) Limforagie. [Pron. -re-e. / < fr. lymphorrhée, cf. lat. lympha – apă, gr. rhein – a curge].

limfosarcoame
LIMFOSARCÓM, limfosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphosarcome.

DOOM

*limfosarcóm s. n., pl. limfosarcoáme

limfosarcoamele
LIMFOSARCÓM, limfosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphosarcome.

DOOM

*limfosarcóm s. n., pl. limfosarcoáme

limfosarcoamelor
LIMFOSARCÓM, limfosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphosarcome.

DOOM

*limfosarcóm s. n., pl. limfosarcoáme

limfosarcom
LIMFOSARCÓM, limfosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphosarcome.

DOOM

*limfosarcóm s. n., pl. limfosarcoáme

limfosarcomul
LIMFOSARCÓM, limfosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphosarcome.

DOOM

*limfosarcóm s. n., pl. limfosarcoáme

limfosarcomului
LIMFOSARCÓM, limfosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a ganglionilor limfatici. – Din fr. lymphosarcome.

DOOM

*limfosarcóm s. n., pl. limfosarcoáme

limfotrop
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropa
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotrope
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropei
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropele
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropelor
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropi
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropii
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropilor
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropul
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limfotropului
LIMFOTRÓP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

limi
LIMI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „noroi”, „noroios”. [< fr., it. limi-, cf. lat. limus].

limicol
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicola
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicola
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicole
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicole
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolei
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolei
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolele
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolele
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolelor
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolelor
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicoli
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolii
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolilor
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolul
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limicolului
LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în sau pe mâlul de pe fundul apelor, pe malul râurilor, în locurile mlăștinoase etc. – Din fr. limicole.

DOOM

limícol adj. m., pl. limícoli; f. limícolă, pl. limícole

limier
LIMIÉR, limieri, s. m. Câine de vânătoare care adulmecă și abate vânatul în direcția dorită de vânători; copoi. [Pr.: -mi-er] – Din fr. limier.

limieri
LIMIÉR, limieri, s. m. Câine de vânătoare care adulmecă și abate vânatul în direcția dorită de vânători; copoi. [Pr.: -mi-er] – Din fr. limier.

limierii
LIMIÉR, limieri, s. m. Câine de vânătoare care adulmecă și abate vânatul în direcția dorită de vânători; copoi. [Pr.: -mi-er] – Din fr. limier.

limierilor
LIMIÉR, limieri, s. m. Câine de vânătoare care adulmecă și abate vânatul în direcția dorită de vânători; copoi. [Pr.: -mi-er] – Din fr. limier.

limierul
LIMIÉR, limieri, s. m. Câine de vânătoare care adulmecă și abate vânatul în direcția dorită de vânători; copoi. [Pr.: -mi-er] – Din fr. limier.

limierului
LIMIÉR, limieri, s. m. Câine de vânătoare care adulmecă și abate vânatul în direcția dorită de vânători; copoi. [Pr.: -mi-er] – Din fr. limier.

liminar
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminara
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminare
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarei
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarele
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarelor
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminari
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarii
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarilor
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarul
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

liminarului
LIMINÁR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

DOOM

liminár (livr.) adj. m., pl. liminári; f. limináră, pl. limináre

limita
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limita
LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

DOOM

límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite

limitabil
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabila
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabile
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabilei
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabilele
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabilelor
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabili
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabilii
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabililor
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabilul
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitabilului
LIMITÁBIL, -Ă adj. Susceptibil a fi limitat. [Cf. fr. limitable].

limitai
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitam
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitanta
LIMITÁNTĂ s.f. (Anat.) Formație fină, lamelară care separă două categorii de țesuturi din constituția aceluiași organ. [Cf. fr. limitante].

limitante
LIMITÁNTĂ s.f. (Anat.) Formație fină, lamelară care separă două categorii de țesuturi din constituția aceluiași organ. [Cf. fr. limitante].

limitantei
LIMITÁNTĂ s.f. (Anat.) Formație fină, lamelară care separă două categorii de țesuturi din constituția aceluiași organ. [Cf. fr. limitante].

limitantele
LIMITÁNTĂ s.f. (Anat.) Formație fină, lamelară care separă două categorii de țesuturi din constituția aceluiași organ. [Cf. fr. limitante].

limitantelor
LIMITÁNTĂ s.f. (Anat.) Formație fină, lamelară care separă două categorii de țesuturi din constituția aceluiași organ. [Cf. fr. limitante].

limitare
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitare
LIMITÁRE, limitări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) limita și rezultatul ei; restrângere, îngrădire. 2. (Rad.) Menținere a nivelului unui semnal electric în limite prestabilite. – V. limita.

DOOM

limitáre s. f., g.-d. art. limitắrii; pl. limitắri

limitarea
LIMITÁRE, limitări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) limita și rezultatul ei; restrângere, îngrădire. 2. (Rad.) Menținere a nivelului unui semnal electric în limite prestabilite. – V. limita.

DOOM

limitáre s. f., g.-d. art. limitắrii; pl. limitắri

limitară
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitarăm
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitarăți
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitase
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitasem
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitaseră
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitaserăm
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitaserăți
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitaseși
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitaseți
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitat
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitat
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitata
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitate
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitatei
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitatele
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitatelor
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitativ
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativa
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitative
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativei
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativele
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativelor
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativi
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativii
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativilor
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativul
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitativului
LIMITATÍV, -Ă, limitativi, -e, adj. Care limitează, care restrânge între anumite limite. – Din fr. limitatif.

DOOM

limitatív adj. m., pl. limitatívi; f. limitatívă, pl. limitatíve

limitatoare
LIMITATÓR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedică automat ca o mărime fizică să depășească o limită dată; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul căruia se realizează limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

DOOM

limitatór s. n., pl. limitatoáre

limitatoarele
LIMITATÓR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedică automat ca o mărime fizică să depășească o limită dată; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul căruia se realizează limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

DOOM

limitatór s. n., pl. limitatoáre

limitatoarelor
LIMITATÓR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedică automat ca o mărime fizică să depășească o limită dată; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul căruia se realizează limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

DOOM

limitatór s. n., pl. limitatoáre

limitator
LIMITATÓR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedică automat ca o mărime fizică să depășească o limită dată; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul căruia se realizează limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

DOOM

limitatór s. n., pl. limitatoáre

limitatorul
LIMITATÓR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedică automat ca o mărime fizică să depășească o limită dată; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul căruia se realizează limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

DOOM

limitatór s. n., pl. limitatoáre

limitatorului
LIMITATÓR, limitatoare, s. n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedică automat ca o mărime fizică să depășească o limită dată; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul căruia se realizează limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.

DOOM

limitatór s. n., pl. limitatoáre

limitatul
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitatului
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitau
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitași
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitați
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitați
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitații
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limitaților
LIMITÁT, -Ă, limitați, -te, adj. 1. Restrâns între anumite limite. 2. Fig. (Despre oameni) Cu posibilități intelectuale reduse; mărginit. – V. limita. Cf. fr. limité.

limite
LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

DOOM

límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite

limitează
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitei
LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

DOOM

límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite

limitele
LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

DOOM

límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite

limitelor
LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

DOOM

límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite

limitez
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limiteze
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitezi
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitoare
LIMITÓR, limitoare, s. n. Limitator. – Din fr. limiteur.

DOOM

limitór s. n., pl. limitoáre

limitoarele
LIMITÓR, limitoare, s. n. Limitator. – Din fr. limiteur.

DOOM

limitór s. n., pl. limitoáre

limitoarelor
LIMITÓR, limitoare, s. n. Limitator. – Din fr. limiteur.

DOOM

limitór s. n., pl. limitoáre

limitor
LIMITÓR, limitoare, s. n. Limitator. – Din fr. limiteur.

DOOM

limitór s. n., pl. limitoáre

limitorul
LIMITÓR, limitoare, s. n. Limitator. – Din fr. limiteur.

DOOM

limitór s. n., pl. limitoáre

limitorului
LIMITÓR, limitoare, s. n. Limitator. – Din fr. limiteur.

DOOM

limitór s. n., pl. limitoáre

limitrof
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofa
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofe
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofei
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofele
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofelor
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofi
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofii
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofilor
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitroful
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitrofului
LIMITRÓF, -Ă, limitrofi, -e, adj. Care se află în limita, la hotarul unei țări, unui ținut, unei suprafețe etc.; vecin, învecinat. – Din fr. limitrophe.

DOOM

limitróf (-mi-trof) adj. m., pl. limitrófi; f. limitrófă, pl. limitrófe

limitând
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitînd
LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

DOOM

limitá (a ~) vb., ind. prez. 3 limiteáză

limitări
LIMITÁRE, limitări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) limita și rezultatul ei; restrângere, îngrădire. 2. (Rad.) Menținere a nivelului unui semnal electric în limite prestabilite. – V. limita.

DOOM

limitáre s. f., g.-d. art. limitắrii; pl. limitắri

limitării
LIMITÁRE, limitări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) limita și rezultatul ei; restrângere, îngrădire. 2. (Rad.) Menținere a nivelului unui semnal electric în limite prestabilite. – V. limita.

DOOM

limitáre s. f., g.-d. art. limitắrii; pl. limitắri

limitările
LIMITÁRE, limitări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) limita și rezultatul ei; restrângere, îngrădire. 2. (Rad.) Menținere a nivelului unui semnal electric în limite prestabilite. – V. limita.

DOOM

limitáre s. f., g.-d. art. limitắrii; pl. limitắri

limitărilor
LIMITÁRE, limitări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) limita și rezultatul ei; restrângere, îngrădire. 2. (Rad.) Menținere a nivelului unui semnal electric în limite prestabilite. – V. limita.

DOOM

limitáre s. f., g.-d. art. limitắrii; pl. limitắri

limnea
LIMNÉA s.f. (Zool.) Moluscă gasteropodă de apă dulce, cu cochilia spiralată și ascuțită. [Pron. -ne-a. / < fr. limnée].

limnetic
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limnetica
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limnetice
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticei
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticele
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticelor
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limnetici
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticii
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticilor
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticul
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limneticului
LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în lacuri, bălți sau locuri mlăștinoase. [Cf. germ. limnetisch].

limni
LIMNI- v. limno-.

limnigraf
LIMNIGRÁF, limnigrafe, s. n. Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor. – Din fr. limnigraphe.

DOOM

limnigráf (-ni-graf) s. n., pl. limnigráfe

limnigrafe
LIMNIGRÁF, limnigrafe, s. n. Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor. – Din fr. limnigraphe.

DOOM

limnigráf (-ni-graf) s. n., pl. limnigráfe

limnigrafele
LIMNIGRÁF, limnigrafe, s. n. Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor. – Din fr. limnigraphe.

DOOM

limnigráf (-ni-graf) s. n., pl. limnigráfe

limnigrafelor
LIMNIGRÁF, limnigrafe, s. n. Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor. – Din fr. limnigraphe.

DOOM

limnigráf (-ni-graf) s. n., pl. limnigráfe

limnigraful
LIMNIGRÁF, limnigrafe, s. n. Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor. – Din fr. limnigraphe.

DOOM

limnigráf (-ni-graf) s. n., pl. limnigráfe

limnigrafului
LIMNIGRÁF, limnigrafe, s. n. Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor. – Din fr. limnigraphe.

DOOM

limnigráf (-ni-graf) s. n., pl. limnigráfe

limnimetre
LIMNIMÉTRU, limnimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor. – Din fr. limnimètre.

DOOM

limnimétru (-me-tru) s. n., art. limnimétrul; pl. limnimétre

limnimetrele
LIMNIMÉTRU, limnimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor. – Din fr. limnimètre.

DOOM

limnimétru (-me-tru) s. n., art. limnimétrul; pl. limnimétre

limnimetrelor
LIMNIMÉTRU, limnimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor. – Din fr. limnimètre.

DOOM

limnimétru (-me-tru) s. n., art. limnimétrul; pl. limnimétre

limnimetria
LIMNIMETRÍE s. f. Studiul variației nivelului unei ape curgătoare, unui lac, unui rezervor etc. – Din fr. limnimétrie.

DOOM

limnimetríe (-me-tri-) s. f., art. limnimetría, g.-d. limnimetríi, art. limnimetríei

limnimetric
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetrica
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetrice
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricei
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricele
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricelor
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetrici
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricii
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricilor
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricul
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetricului
LIMNIMÉTRIC, -Ă, limnimetrici, -ce, adj. Referitor la limnimetrie. – Din fr. limnimétrique.

limnimetrie
LIMNIMETRÍE s. f. Studiul variației nivelului unei ape curgătoare, unui lac, unui rezervor etc. – Din fr. limnimétrie.

DOOM

limnimetríe (-me-tri-) s. f., art. limnimetría, g.-d. limnimetríi, art. limnimetríei

limnimetriei
LIMNIMETRÍE s. f. Studiul variației nivelului unei ape curgătoare, unui lac, unui rezervor etc. – Din fr. limnimétrie.

DOOM

limnimetríe (-me-tri-) s. f., art. limnimetría, g.-d. limnimetríi, art. limnimetríei

limnimetrii
LIMNIMETRÍE s. f. Studiul variației nivelului unei ape curgătoare, unui lac, unui rezervor etc. – Din fr. limnimétrie.

DOOM

limnimetríe (-me-tri-) s. f., art. limnimetría, g.-d. limnimetríi, art. limnimetríei

limnimetriile
LIMNIMETRÍE s. f. Studiul variației nivelului unei ape curgătoare, unui lac, unui rezervor etc. – Din fr. limnimétrie.

DOOM

limnimetríe (-me-tri-) s. f., art. limnimetría, g.-d. limnimetríi, art. limnimetríei

limnimetriilor
LIMNIMETRÍE s. f. Studiul variației nivelului unei ape curgătoare, unui lac, unui rezervor etc. – Din fr. limnimétrie.

DOOM

limnimetríe (-me-tri-) s. f., art. limnimetría, g.-d. limnimetríi, art. limnimetríei

limnimetru
LIMNIMÉTRU, limnimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor. – Din fr. limnimètre.

DOOM

limnimétru (-me-tru) s. n., art. limnimétrul; pl. limnimétre

limnimetrul
LIMNIMÉTRU, limnimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor. – Din fr. limnimètre.

DOOM

limnimétru (-me-tru) s. n., art. limnimétrul; pl. limnimétre

limnimetrului
LIMNIMÉTRU, limnimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor. – Din fr. limnimètre.

DOOM

limnimétru (-me-tru) s. n., art. limnimétrul; pl. limnimétre

limno
LIMNO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „lac”. [Var. limni-. / < fr., it. limno-, cf. gr. limne].

limnobiologia
LIMNOBIOLOGÍE s.f. Studiul lacurilor din punct de vedere biologic. [Gen. -iei. / < fr. limnobiologie].

limnobiologie
LIMNOBIOLOGÍE s.f. Studiul lacurilor din punct de vedere biologic. [Gen. -iei. / < fr. limnobiologie].

limnobiologiei
LIMNOBIOLOGÍE s.f. Studiul lacurilor din punct de vedere biologic. [Gen. -iei. / < fr. limnobiologie].

limnobiologii
LIMNOBIOLOGÍE s.f. Studiul lacurilor din punct de vedere biologic. [Gen. -iei. / < fr. limnobiologie].

limnolog
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologa
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologe
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologei
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologele
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologelor
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologi
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologia
LIMNOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor continentale, modul în care aspectele fizice și chimice ale acestora influențează viața organismelor acvatice. 2. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul regimului hidrologic, termic și hidrochimic al lacurilor. – Din fr. limnologie.

DOOM

limnologíe s. f., art. limnología, g.-d. limnologíi, art. limnologíei

limnologie
LIMNOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor continentale, modul în care aspectele fizice și chimice ale acestora influențează viața organismelor acvatice. 2. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul regimului hidrologic, termic și hidrochimic al lacurilor. – Din fr. limnologie.

DOOM

limnologíe s. f., art. limnología, g.-d. limnologíi, art. limnologíei

limnologiei
LIMNOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor continentale, modul în care aspectele fizice și chimice ale acestora influențează viața organismelor acvatice. 2. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul regimului hidrologic, termic și hidrochimic al lacurilor. – Din fr. limnologie.

DOOM

limnologíe s. f., art. limnología, g.-d. limnologíi, art. limnologíei

limnologii
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologii
LIMNOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor continentale, modul în care aspectele fizice și chimice ale acestora influențează viața organismelor acvatice. 2. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul regimului hidrologic, termic și hidrochimic al lacurilor. – Din fr. limnologie.

DOOM

limnologíe s. f., art. limnología, g.-d. limnologíi, art. limnologíei

limnologilor
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologul
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limnologului
LIMNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în limnologie. [< fr. limnologue].

DOOM

limnológă (rar) s. f., g.-d. art. limnológei; pl. limnológe

limodorum
GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, scr. grbica.

limonada
LIMONÁTĂ s. f. v. limonadă.

DOOM

limonádă s. f., g.-d. art. limonádei; pl. limonáde

limonade
LIMONÁTĂ s. f. v. limonadă.

DOOM

limonádă s. f., g.-d. art. limonádei; pl. limonáde

limonadei
LIMONÁTĂ s. f. v. limonadă.

DOOM

limonádă s. f., g.-d. art. limonádei; pl. limonáde

limonadele
LIMONÁTĂ s. f. v. limonadă.

DOOM

limonádă s. f., g.-d. art. limonádei; pl. limonáde

limonadelor
LIMONÁTĂ s. f. v. limonadă.

DOOM

limonádă s. f., g.-d. art. limonádei; pl. limonáde

limonagii
LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

DOOM

limonagíu (înv.) s. m., art. limonagíul; pl. limonagíi, art. limonagíii (-gi-ii)

limonagiii
LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

DOOM

limonagíu (înv.) s. m., art. limonagíul; pl. limonagíi, art. limonagíii (-gi-ii)

limonagiilor
LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

DOOM

limonagíu (înv.) s. m., art. limonagíul; pl. limonagíi, art. limonagíii (-gi-ii)

limonagiu
LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

DOOM

limonagíu (înv.) s. m., art. limonagíul; pl. limonagíi, art. limonagíii (-gi-ii)

limonagiul
LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

DOOM

limonagíu (înv.) s. m., art. limonagíul; pl. limonagíi, art. limonagíii (-gi-ii)

limonagiului
LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

DOOM

limonagíu (înv.) s. m., art. limonagíul; pl. limonagíi, art. limonagíii (-gi-ii)

limonată
LIMONÁTĂ s. f. v. limonadă.

DOOM

limonádă s. f., g.-d. art. limonádei; pl. limonáde

limonia
LIMÓNIE, limonii, s. f. (Învechit și arhaizant) Lămîie. Străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie. C. PETRESCU, A. R. 64.

DOOM

limónie (lămâie) (înv.) (-ni-e) s. f., art. limónia (-ni-a), g.-d. art. limóniei; pl. limónii, art. limóniile (-ni-i-)

limonia
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limonie
LIMÓNIE, limonii, s. f. (Învechit și arhaizant) Lămîie. Străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie. C. PETRESCU, A. R. 64.

DOOM

limónie (lămâie) (înv.) (-ni-e) s. f., art. limónia (-ni-a), g.-d. art. limóniei; pl. limónii, art. limóniile (-ni-i-)

limonie
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoniei
LIMÓNIE, limonii, s. f. (Învechit și arhaizant) Lămîie. Străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie. C. PETRESCU, A. R. 64.

DOOM

limónie (lămâie) (înv.) (-ni-e) s. f., art. limónia (-ni-a), g.-d. art. limóniei; pl. limónii, art. limóniile (-ni-i-)

limoniei
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limonii
LIMÓNIE, limonii, s. f. (Învechit și arhaizant) Lămîie. Străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie. C. PETRESCU, A. R. 64.

DOOM

limónie (lămâie) (înv.) (-ni-e) s. f., art. limónia (-ni-a), g.-d. art. limóniei; pl. limónii, art. limóniile (-ni-i-)

limonii
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoniii
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoniile
LIMÓNIE, limonii, s. f. (Învechit și arhaizant) Lămîie. Străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie. C. PETRESCU, A. R. 64.

DOOM

limónie (lămâie) (înv.) (-ni-e) s. f., art. limónia (-ni-a), g.-d. art. limóniei; pl. limónii, art. limóniile (-ni-i-)

limoniile
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoniilor
LIMÓNIE, limonii, s. f. (Învechit și arhaizant) Lămîie. Străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie. C. PETRESCU, A. R. 64.

DOOM

limónie (lămâie) (înv.) (-ni-e) s. f., art. limónia (-ni-a), g.-d. art. limóniei; pl. limónii, art. limóniile (-ni-i-)

limoniilor
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limonit
LIMONÍT s. n. Minereu de fier cristalizat sau amorf, de culoare galbenă-brună sau roșcată până la negru, alcătuit din oxid de fier hidratat, argilă și puțin fosfor. – Din fr. limonite.

DOOM

limonít s. n.

limonitul
LIMONÍT s. n. Minereu de fier cristalizat sau amorf, de culoare galbenă-brună sau roșcată până la negru, alcătuit din oxid de fier hidratat, argilă și puțin fosfor. – Din fr. limonite.

DOOM

limonít s. n.

limonitului
LIMONÍT s. n. Minereu de fier cristalizat sau amorf, de culoare galbenă-brună sau roșcată până la negru, alcătuit din oxid de fier hidratat, argilă și puțin fosfor. – Din fr. limonite.

DOOM

limonít s. n.

limoniu
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoniul
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoniului
LIMONÍU, -ÍE, limonii, adj. (Înv.) Galben ca lămâia. – Din tc. limoni.

DOOM

limoníu (înv.) adj. m., f. limoníe; pl. m. și f. limoníi

limoterapia
LIMOTERAPÍE, limoterapii, s. f. (Med.) Tratament constând în reducerea substanțială a alimentației. – Din fr. limothérapie.

limoterapie
LIMOTERAPÍE, limoterapii, s. f. (Med.) Tratament constând în reducerea substanțială a alimentației. – Din fr. limothérapie.

limoterapiei
LIMOTERAPÍE, limoterapii, s. f. (Med.) Tratament constând în reducerea substanțială a alimentației. – Din fr. limothérapie.

limoterapii
LIMOTERAPÍE, limoterapii, s. f. (Med.) Tratament constând în reducerea substanțială a alimentației. – Din fr. limothérapie.

limoterapiile
LIMOTERAPÍE, limoterapii, s. f. (Med.) Tratament constând în reducerea substanțială a alimentației. – Din fr. limothérapie.

limoterapiilor
LIMOTERAPÍE, limoterapii, s. f. (Med.) Tratament constând în reducerea substanțială a alimentației. – Din fr. limothérapie.

limpede
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpedea
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpedele
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpedelui
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpejoara
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejoare
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejoarei
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejoarele
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejoarelor
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejor
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejori
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejorii
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejorilor
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejorul
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpejorului
LIMPEJÓR, -OÁRĂ, limpejori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui limpede; destul de limpede. – Limpede + suf. -ior.

DOOM

limpejór (pop.) adj. m., pl. limpejóri; f. limpejoáră, pl. limpejoáre

limpezea
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezeai
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezeala
LIMPEZEÁLĂ, limpezeli, s. f. 1. Limpezire. 2. Calitatea a ceea ce este limpede; transparență; luminozitate; claritate. ♦ Fig. Vreme senină. – Limpezi + suf. -eală.

DOOM

limpezeálă s. f., g.-d. art. limpezélii; pl. limpezéli

limpezeam
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezească
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezeau
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezeați
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezeli
LIMPEZEÁLĂ, limpezeli, s. f. 1. Limpezire. 2. Calitatea a ceea ce este limpede; transparență; luminozitate; claritate. ♦ Fig. Vreme senină. – Limpezi + suf. -eală.

DOOM

limpezeálă s. f., g.-d. art. limpezélii; pl. limpezéli

limpezelii
LIMPEZEÁLĂ, limpezeli, s. f. 1. Limpezire. 2. Calitatea a ceea ce este limpede; transparență; luminozitate; claritate. ♦ Fig. Vreme senină. – Limpezi + suf. -eală.

DOOM

limpezeálă s. f., g.-d. art. limpezélii; pl. limpezéli

limpezelile
LIMPEZEÁLĂ, limpezeli, s. f. 1. Limpezire. 2. Calitatea a ceea ce este limpede; transparență; luminozitate; claritate. ♦ Fig. Vreme senină. – Limpezi + suf. -eală.

DOOM

limpezeálă s. f., g.-d. art. limpezélii; pl. limpezéli

limpezelilor
LIMPEZEÁLĂ, limpezeli, s. f. 1. Limpezire. 2. Calitatea a ceea ce este limpede; transparență; luminozitate; claritate. ♦ Fig. Vreme senină. – Limpezi + suf. -eală.

DOOM

limpezeálă s. f., g.-d. art. limpezélii; pl. limpezéli

limpezesc
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezește
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezești
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezi
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpezi
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezia
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziciune
LIMPEZICIÚNE, limpeziciuni, s. f. (Rar) Limpezime. – Limpezi + suf. -iciune.

DOOM

limpeziciúne (rar) s. f., g.-d. art. limpeziciúnii; pl. limpezicíuni

limpeziciunea
LIMPEZICIÚNE, limpeziciuni, s. f. (Rar) Limpezime. – Limpezi + suf. -iciune.

DOOM

limpeziciúne (rar) s. f., g.-d. art. limpeziciúnii; pl. limpezicíuni

limpeziciuni
LIMPEZICIÚNE, limpeziciuni, s. f. (Rar) Limpezime. – Limpezi + suf. -iciune.

DOOM

limpeziciúne (rar) s. f., g.-d. art. limpeziciúnii; pl. limpezicíuni

limpeziciunii
LIMPEZICIÚNE, limpeziciuni, s. f. (Rar) Limpezime. – Limpezi + suf. -iciune.

DOOM

limpeziciúne (rar) s. f., g.-d. art. limpeziciúnii; pl. limpezicíuni

limpeziciunile
LIMPEZICIÚNE, limpeziciuni, s. f. (Rar) Limpezime. – Limpezi + suf. -iciune.

DOOM

limpeziciúne (rar) s. f., g.-d. art. limpeziciúnii; pl. limpezicíuni

limpeziciunilor
LIMPEZICIÚNE, limpeziciuni, s. f. (Rar) Limpezime. – Limpezi + suf. -iciune.

DOOM

limpeziciúne (rar) s. f., g.-d. art. limpeziciúnii; pl. limpezicíuni

limpezie
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziei
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpezii
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpezii
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezii
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziii
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziile
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziilor
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpezile
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpezilor
LÍMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide) Curat și străveziu, transparent, clar. ♦ Fig. (Despre suflet, conștiință etc.) Cinstit, onest, curat. 2. (Despre cer, timp, atmosferă) Senin, lipsit de nori, de ceață; luminos. 3. (Despre ochi, privire) Pur; luminos. 4. (Despre sunete; p. ext. despre glas) Care răsună distinct; clar, deslușit. 5. (Despre minte, spirit; p. ext. despre oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile în mod lămurit, deslușit; lucid. 6. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva) Ușor de înțeles, clar, lămurit, deslușit; explicit. ♦ (Despre fapte, afirmații etc.) Neîndoios, sigur, evident. – Lat. limpidus.

DOOM

límpede adj. m., f. límpede; pl. m. și f. límpezi

limpezim
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezime
LIMPEZÍME, limpezimi, s. f. 1. Calitatea de a fi limpede; claritate, limpeziciune. 2. Întinderea limpede a văzduhului, seninul cerului; limpeziș. 3. Claritate, precizie (în scris, în exprimare); explicitate. – Limpezi + suf. -ime.

DOOM

limpezíme s. f., g.-d. art. limpezímii; pl. limpezími

limpezimea
LIMPEZÍME, limpezimi, s. f. 1. Calitatea de a fi limpede; claritate, limpeziciune. 2. Întinderea limpede a văzduhului, seninul cerului; limpeziș. 3. Claritate, precizie (în scris, în exprimare); explicitate. – Limpezi + suf. -ime.

DOOM

limpezíme s. f., g.-d. art. limpezímii; pl. limpezími

limpezimi
LIMPEZÍME, limpezimi, s. f. 1. Calitatea de a fi limpede; claritate, limpeziciune. 2. Întinderea limpede a văzduhului, seninul cerului; limpeziș. 3. Claritate, precizie (în scris, în exprimare); explicitate. – Limpezi + suf. -ime.

DOOM

limpezíme s. f., g.-d. art. limpezímii; pl. limpezími

limpezimii
LIMPEZÍME, limpezimi, s. f. 1. Calitatea de a fi limpede; claritate, limpeziciune. 2. Întinderea limpede a văzduhului, seninul cerului; limpeziș. 3. Claritate, precizie (în scris, în exprimare); explicitate. – Limpezi + suf. -ime.

DOOM

limpezíme s. f., g.-d. art. limpezímii; pl. limpezími

limpezimile
LIMPEZÍME, limpezimi, s. f. 1. Calitatea de a fi limpede; claritate, limpeziciune. 2. Întinderea limpede a văzduhului, seninul cerului; limpeziș. 3. Claritate, precizie (în scris, în exprimare); explicitate. – Limpezi + suf. -ime.

DOOM

limpezíme s. f., g.-d. art. limpezímii; pl. limpezími

limpezimilor
LIMPEZÍME, limpezimi, s. f. 1. Calitatea de a fi limpede; claritate, limpeziciune. 2. Întinderea limpede a văzduhului, seninul cerului; limpeziș. 3. Claritate, precizie (în scris, în exprimare); explicitate. – Limpezi + suf. -ime.

DOOM

limpezíme s. f., g.-d. art. limpezímii; pl. limpezími

limpezind
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezire
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezire
LIMPEZÍRE, limpeziri, s. f. Acțiunea de a (se) limpezi și rezultatul ei; limpezeală. – V. limpezi.

DOOM

limpezíre s. f., g.-d. art. limpezírii; pl. limpezíri

limpezirea
LIMPEZÍRE, limpeziri, s. f. Acțiunea de a (se) limpezi și rezultatul ei; limpezeală. – V. limpezi.

DOOM

limpezíre s. f., g.-d. art. limpezírii; pl. limpezíri

limpeziri
LIMPEZÍRE, limpeziri, s. f. Acțiunea de a (se) limpezi și rezultatul ei; limpezeală. – V. limpezi.

DOOM

limpezíre s. f., g.-d. art. limpezírii; pl. limpezíri

limpezirii
LIMPEZÍRE, limpeziri, s. f. Acțiunea de a (se) limpezi și rezultatul ei; limpezeală. – V. limpezi.

DOOM

limpezíre s. f., g.-d. art. limpezírii; pl. limpezíri

limpezirile
LIMPEZÍRE, limpeziri, s. f. Acțiunea de a (se) limpezi și rezultatul ei; limpezeală. – V. limpezi.

DOOM

limpezíre s. f., g.-d. art. limpezírii; pl. limpezíri

limpezirilor
LIMPEZÍRE, limpeziri, s. f. Acțiunea de a (se) limpezi și rezultatul ei; limpezeală. – V. limpezi.

DOOM

limpezíre s. f., g.-d. art. limpezírii; pl. limpezíri

limpeziră
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezirăm
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezirăți
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezise
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezisem
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpeziseră
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpeziserăm
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpeziserăți
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpeziseși
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpeziseți
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezit
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezit
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezit
LIMPEZÍT¹, limpezituri, s. n. Faptul de a (se) limpezi. – V. limpezi.

limpezita
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezite
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezitei
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezitele
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezitelor
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezitul
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezitul
LIMPEZÍT¹, limpezituri, s. n. Faptul de a (se) limpezi. – V. limpezi.

limpezitului
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpezitului
LIMPEZÍT¹, limpezituri, s. n. Faptul de a (se) limpezi. – V. limpezi.

limpezituri
LIMPEZÍT¹, limpezituri, s. n. Faptul de a (se) limpezi. – V. limpezi.

limpeziturile
LIMPEZÍT¹, limpezituri, s. n. Faptul de a (se) limpezi. – V. limpezi.

limpeziturilor
LIMPEZÍT¹, limpezituri, s. n. Faptul de a (se) limpezi. – V. limpezi.

limpeziu
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziul
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziului
LIMPEZÍU, -ÍE, limpezii, adj. (Aproape) limpede. Neră limpezie, Stăi de-mi spune mie Despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14.

DOOM

limpezíu (rar) adj. m., f. limpezíe; pl. m. și f. limpezíi

limpeziș
LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

DOOM

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpeziși
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpezișul
LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

DOOM

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpezișului
LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

DOOM

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpezișuri
LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

DOOM

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpezișurile
LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

DOOM

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpezișurilor
LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

DOOM

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpeziți
LIMPEZÍ, limpezesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni limpede, transparent, a (se) curăța de impurități. ♦ Tranz. A clăti cu apă (rece) limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă) A deveni (mai) senin; a se lumina, a se însenina. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. 3. Refl. (Despre ochi) A deveni limpede, clar, curat. 4. Refl. (Despre lucruri care se află la mare distanță) A apărea mai distinct. 5. Refl. (Despre voce, glas) A se face limpede, deslușit, a răsuna distinct. 6. Tranz. și refl. A (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) lămuri. – Din limpede.

DOOM

limpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limpezésc, imperf. 3 sg. limpezeá; conj. prez. 3 să limpezeáscă

limpeziți
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpeziții
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpeziților
LIMPEZÍT², -Ă, limpeziți, -te, adj. 1. Care a fost clătit cu apă limpede (rece) după spălare. 2. (Despre oameni) Lămurit, edificat. – V. limpezi.

DOOM

limpezít s. n., pl. limpezíturi

limpid
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpida
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpide
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpidei
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpidele
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpidelor
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpiditate
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.

DOOM

limpiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. limpiditắții; pl. limpiditắți

limpiditatea
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.

DOOM

limpiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. limpiditắții; pl. limpiditắți

limpidități
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.

DOOM

limpiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. limpiditắții; pl. limpiditắți

limpidității
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.

DOOM

limpiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. limpiditắții; pl. limpiditắți

limpiditățile
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.

DOOM

limpiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. limpiditắții; pl. limpiditắți

limpidităților
LIMPIDITÁTE, limpidități, s. f. (Livr.) Limpezime, claritate. – Din fr. limpidité, lat. limpiditas, -atis.

DOOM

limpiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. limpiditắții; pl. limpiditắți

limpidul
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpidului
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpizi
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpizii
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limpizilor
LIMPÍD, -Ă, limpizi, -de, adj. (Livr.) Limpede. – Din lat. limpidus, fr. limpide, it. limpido.

DOOM

limpíd (livr.) adj. m., pl. limpízi; f. limpídă, pl. limpíde

limul
LIMÚL s.m. (Zool.) Artropod marin cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut și terminată cu o coadă ca o spadă. [< fr. limule].

limuli
LIMÚL s.m. (Zool.) Artropod marin cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut și terminată cu o coadă ca o spadă. [< fr. limule].

limulii
LIMÚL s.m. (Zool.) Artropod marin cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut și terminată cu o coadă ca o spadă. [< fr. limule].

limulilor
LIMÚL s.m. (Zool.) Artropod marin cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut și terminată cu o coadă ca o spadă. [< fr. limule].

limulul
LIMÚL s.m. (Zool.) Artropod marin cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut și terminată cu o coadă ca o spadă. [< fr. limule].

limulului
LIMÚL s.m. (Zool.) Artropod marin cu corpul acoperit de o carapace chitinoasă în formă de scut și terminată cu o coadă ca o spadă. [< fr. limule].

limuzina
LIMUZÍNĂ, limuzine, s. f. 1. Automobil de lux, închis, nedecapotabil, cu trei geamuri laterale și patru uși. 2. Caroserie închisă la autoturismele superioare, la care spațiul din față, destinat șoferului, este separat de spațiul pasagerilor printr-un perete de sticlă; p. ext. automobil cu astfel de caroserie. – Din fr. limousine.

DOOM

limuzínă s. f., g.-d. art. limuzínei; pl. limuzíne

limuzine
LIMUZÍNĂ, limuzine, s. f. 1. Automobil de lux, închis, nedecapotabil, cu trei geamuri laterale și patru uși. 2. Caroserie închisă la autoturismele superioare, la care spațiul din față, destinat șoferului, este separat de spațiul pasagerilor printr-un perete de sticlă; p. ext. automobil cu astfel de caroserie. – Din fr. limousine.

DOOM

limuzínă s. f., g.-d. art. limuzínei; pl. limuzíne

limuzinei
LIMUZÍNĂ, limuzine, s. f. 1. Automobil de lux, închis, nedecapotabil, cu trei geamuri laterale și patru uși. 2. Caroserie închisă la autoturismele superioare, la care spațiul din față, destinat șoferului, este separat de spațiul pasagerilor printr-un perete de sticlă; p. ext. automobil cu astfel de caroserie. – Din fr. limousine.

DOOM

limuzínă s. f., g.-d. art. limuzínei; pl. limuzíne

limuzinele
LIMUZÍNĂ, limuzine, s. f. 1. Automobil de lux, închis, nedecapotabil, cu trei geamuri laterale și patru uși. 2. Caroserie închisă la autoturismele superioare, la care spațiul din față, destinat șoferului, este separat de spațiul pasagerilor printr-un perete de sticlă; p. ext. automobil cu astfel de caroserie. – Din fr. limousine.

DOOM

limuzínă s. f., g.-d. art. limuzínei; pl. limuzíne

limuzinelor
LIMUZÍNĂ, limuzine, s. f. 1. Automobil de lux, închis, nedecapotabil, cu trei geamuri laterale și patru uși. 2. Caroserie închisă la autoturismele superioare, la care spațiul din față, destinat șoferului, este separat de spațiul pasagerilor printr-un perete de sticlă; p. ext. automobil cu astfel de caroserie. – Din fr. limousine.

DOOM

limuzínă s. f., g.-d. art. limuzínei; pl. limuzíne

lin
Lin = Linus.

lin
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

lin
LIN¹, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.

DOOM

lin² (pește) s. m., pl. lini

lin
LIN- v. lino-.

lin
LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

DOOM

lin³ (vas) s. n., pl. línuri

lina
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linacee
LINACÉE, linacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze întregi, flori hermafrodite și fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. Inul este o linacee. – Din fr. linacée.

DOOM

linacée s. f., art. linacéea, g.-d. art. linacéei; pl. linacée

linaceea
LINACÉE, linacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze întregi, flori hermafrodite și fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. Inul este o linacee. – Din fr. linacée.

DOOM

linacée s. f., art. linacéea, g.-d. art. linacéei; pl. linacée

linaceei
LINACÉE, linacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze întregi, flori hermafrodite și fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. Inul este o linacee. – Din fr. linacée.

DOOM

linacée s. f., art. linacéea, g.-d. art. linacéei; pl. linacée

linaceele
LINACÉE, linacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze întregi, flori hermafrodite și fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. Inul este o linacee. – Din fr. linacée.

DOOM

linacée s. f., art. linacéea, g.-d. art. linacéei; pl. linacée

linaceelor
LINACÉE, linacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze întregi, flori hermafrodite și fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. Inul este o linacee. – Din fr. linacée.

DOOM

linacée s. f., art. linacéea, g.-d. art. linacéei; pl. linacée

linaria
LINÁRIȚĂ, linarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s. f.] – Cf. Linaria (numele științific al plantei).

linarița
LINÁRIȚĂ, linarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s. f.] – Cf. lat. Linaria, denumirea științifică a plantei.

DOOM

lináriță s. f., g.-d. art. lináriței; pl. linárițe

linarițe
LINÁRIȚĂ, linarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s. f.] – Cf. lat. Linaria, denumirea științifică a plantei.

DOOM

lináriță s. f., g.-d. art. lináriței; pl. linárițe

linariței
LINÁRIȚĂ, linarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s. f.] – Cf. lat. Linaria, denumirea științifică a plantei.

DOOM

lináriță s. f., g.-d. art. lináriței; pl. linárițe

linarițele
LINÁRIȚĂ, linarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s. f.] – Cf. lat. Linaria, denumirea științifică a plantei.

DOOM

lináriță s. f., g.-d. art. lináriței; pl. linárițe

linarițelor
LINÁRIȚĂ, linarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s. f.] – Cf. lat. Linaria, denumirea științifică a plantei.

DOOM

lináriță s. f., g.-d. art. lináriței; pl. linárițe

linca
LÍNCA interj. (Înv.; repetat) Cuvânt care imită sunetele unui clopot sau clopoțel; cling. – Onomatopee.

DOOM

línca/línca-línca (înv.) interj.

linceu
Linceu = Lynceus.

linchea
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

lincheai
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

lincheam
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchească
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

lincheau
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

lincheați
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchesc
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchește
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchești
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchi
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchii
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchim
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchind
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchire
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchire
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

linchiră
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchirăm
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchirăți
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchise
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchisem
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchiseră
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchiserăm
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchiserăți
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchiseși
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchiseți
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchit
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchit
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

linchiși
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchiți
LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

DOOM

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linciurea
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciureai
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuream
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurească
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciureau
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciureați
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuresc
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurește
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurești
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuri
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurii
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurim
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurind
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurire
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurire
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

linciuriră
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurirăm
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurirăți
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurise
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurisem
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriseră
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriserăm
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriserăți
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriseși
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriseți
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciurit
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriși
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

linciuriți
LINCIURÍ, linciuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se băga în apă bălăcindu-se, împroșcând apa etc. – Formație onomatopeică.

DOOM

linciurí (a ~) (reg.) (-ciu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linciurésc, imperf. 3 linciureá; conj. prez. 3 să linciureáscă

lincoln
Lincoln, Lincolni s. m. dolar.

lincăi
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăia
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăiau
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăie
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăind
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăire
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăire
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

lincăiră
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăise
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăiseră
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincăit
LINCĂÍ, pers. 3 lincăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pânza unei corăbii) A se umfla de vânt. – Cf. sl. lenkti.

DOOM

lincăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 líncăie, imperf. 3 sg. lincăiá; conj. prez. 3 să líncăie

lincși
LINX, lincși, s. m. (Zool.) Râs². – Din fr., lat. lynx.

DOOM

linx s. m., pl. lincși

lincșii
LINX, lincși, s. m. (Zool.) Râs². – Din fr., lat. lynx.

DOOM

linx s. m., pl. lincși

lincșilor
LINX, lincși, s. m. (Zool.) Râs². – Din fr., lat. lynx.

DOOM

linx s. m., pl. lincși

lincțiune
LINCȚIÚNE s.f. (Liv.) Lingere, sugere. [Pron. -ți-u-. / < lat. linctio].

lincțiunea
LINCȚIÚNE s.f. (Liv.) Lingere, sugere. [Pron. -ți-u-. / < lat. linctio].

lincțiuni
LINCȚIÚNE s.f. (Liv.) Lingere, sugere. [Pron. -ți-u-. / < lat. linctio].

lincțiunii
LINCȚIÚNE s.f. (Liv.) Lingere, sugere. [Pron. -ți-u-. / < lat. linctio].

lindenă
LÍNDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: líndenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

DOOM

líndină (pop.) s. f., g.-d. art. líndinii; pl. líndini

lindic
lindíc (lindíce), s. n. – Clitoris. Lat. landĭca (Philippide, Principii, 148; Candrea-Dens., 995; Horning, ZRPh., XXX, 366; REW 4886), cf. v. fr. landie. Schimbul de suf., *landicŭla (Pușcariu, Dacor., III, 390), nu pare necesar. Pentru conservarea lui d înainte de i, cf. ridica. – Din rom. provine mag. lindik (Edelspacher 18).

lindina
LÍNDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: líndenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

DOOM

líndină (pop.) s. f., g.-d. art. líndinii; pl. líndini

lindine
líndine (líndini), s. f. – Ou de păduche. – Var. lindină. Mr. lindină, istr. lindire. Lat. lĕndĭnem (Densusianu, Hlr., 139; Diez, I, 247; Pușcariu 977; Candrea-Dens., 996; Iordan, Dift., 168; REW 4978), cf. it. lendine, fr. lente, sp. liendre, port. lendea. Der. din sl. lędina (Byhan 316) nu este probabilă. – Der. lindinos, adj. (păduchios).

lindini
LÍNDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: líndenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

DOOM

líndină (pop.) s. f., g.-d. art. líndinii; pl. líndini

lindinii
LÍNDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: líndenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

DOOM

líndină (pop.) s. f., g.-d. art. líndinii; pl. líndini

lindinile
LÍNDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: líndenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

DOOM

líndină (pop.) s. f., g.-d. art. líndinii; pl. líndini

lindinilor
LÍNDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: líndenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

DOOM

líndină (pop.) s. f., g.-d. art. líndinii; pl. líndini

lindinoasa
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoase
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoasei
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoasele
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoaselor
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinos
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinosul
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinosului
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoși
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoșii
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

lindinoșilor
LINDINÓS, -OÁSĂ, lindinoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Plin de lindini; p. ext. murdar, nespălat, neîngrijit. – Lindină + suf. -os.

DOOM

lindinós (înv., pop.) adj. m., pl. lindinóși; f. lindinoásă, pl. lindinoáse

line
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

lineal
LINEÁL, lineale, s. n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, măsurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Riglă. 2. Dispozitiv (acționat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de oțel forjat, care servește la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bară de oțel așezată în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneală. 3. Dispozitiv al mașinii de cusut, care servește la formarea cusăturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei mașini de cardat bumbac, folosit la pieptănarea fibrelor scurte de pe tobă. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.

DOOM

lineál (riglă) (reg.) (-ne-al) s. n., pl. lineále

lineale
LINEÁL, lineale, s. n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, măsurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Riglă. 2. Dispozitiv (acționat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de oțel forjat, care servește la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bară de oțel așezată în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneală. 3. Dispozitiv al mașinii de cusut, care servește la formarea cusăturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei mașini de cardat bumbac, folosit la pieptănarea fibrelor scurte de pe tobă. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.

DOOM

lineál (riglă) (reg.) (-ne-al) s. n., pl. lineále

linealele
LINEÁL, lineale, s. n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, măsurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Riglă. 2. Dispozitiv (acționat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de oțel forjat, care servește la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bară de oțel așezată în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneală. 3. Dispozitiv al mașinii de cusut, care servește la formarea cusăturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei mașini de cardat bumbac, folosit la pieptănarea fibrelor scurte de pe tobă. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.

DOOM

lineál (riglă) (reg.) (-ne-al) s. n., pl. lineále

linealelor
LINEÁL, lineale, s. n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, măsurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Riglă. 2. Dispozitiv (acționat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de oțel forjat, care servește la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bară de oțel așezată în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneală. 3. Dispozitiv al mașinii de cusut, care servește la formarea cusăturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei mașini de cardat bumbac, folosit la pieptănarea fibrelor scurte de pe tobă. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.

DOOM

lineál (riglă) (reg.) (-ne-al) s. n., pl. lineále

linealul
LINEÁL, lineale, s. n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, măsurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Riglă. 2. Dispozitiv (acționat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de oțel forjat, care servește la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bară de oțel așezată în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneală. 3. Dispozitiv al mașinii de cusut, care servește la formarea cusăturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei mașini de cardat bumbac, folosit la pieptănarea fibrelor scurte de pe tobă. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.

DOOM

lineál (riglă) (reg.) (-ne-al) s. n., pl. lineále

linealului
LINEÁL, lineale, s. n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, măsurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Riglă. 2. Dispozitiv (acționat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de oțel forjat, care servește la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bară de oțel așezată în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneală. 3. Dispozitiv al mașinii de cusut, care servește la formarea cusăturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei mașini de cardat bumbac, folosit la pieptănarea fibrelor scurte de pe tobă. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.

DOOM

lineál (riglă) (reg.) (-ne-al) s. n., pl. lineále

linear
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

lineara
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

lineare
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearei
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearele
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearelor
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

lineari
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearii
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearilor
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearitate
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearitatea
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearități
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearității
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearitățile
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearităților
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearul
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linearului
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

linei
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linele
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linelor
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

liner
LINER s.n. (Mar.) Pachebot de cursă lungă. [Pron. laină. / < engl. liner].

linere
LINER s.n. (Mar.) Pachebot de cursă lungă. [Pron. laină. / < engl. liner].

linerele
LINER s.n. (Mar.) Pachebot de cursă lungă. [Pron. laină. / < engl. liner].

linerelor
LINER s.n. (Mar.) Pachebot de cursă lungă. [Pron. laină. / < engl. liner].

linerul
LINER s.n. (Mar.) Pachebot de cursă lungă. [Pron. laină. / < engl. liner].

linerului
LINER s.n. (Mar.) Pachebot de cursă lungă. [Pron. laină. / < engl. liner].

ling
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingabăr
lingabăr, lingaberi s. m. (înv., intl.) polițist.

lingareț
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingareța
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingarețe
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingareței
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingarețele
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingarețelor
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingareți
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingareții
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingareților
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingarețul
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingarețului
LINGÁREȚ, -Ă, lingareți, -e, adj. (Rar) Care linge vasele de mîncare; mîncăcios, pofticios. Nu-i mîța dobitocul cel mai lingareț din toate ? SBIERA, P. 247.

DOOM

lingáreț (reg.) adj. m., pl. lingáreți; f. lingáreță, pl. lingárețe

lingav
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingava
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingave
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavei
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavele
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavelor
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavi
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavii
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavilor
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavul
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

lingavului
LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.

DOOM

língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língave

linge
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingea
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingeai
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingeam
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingeau
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingeați
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingem
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingere
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingerică
lingerică s. invar. (deț.) 1. persoană care întreține relații sexuale orale. 2. persoană lingușitoare.

lingerie
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie.

DOOM

lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei

lingeți
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingi
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linginer
linginer, lingineri s. m. (glum.) bețivan alcoolic.

lingoare
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

DOOM

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingoarea
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

DOOM

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingori
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

DOOM

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingorii
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

DOOM

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingorile
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

DOOM

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingorilor
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.

DOOM

lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii

lingotiera
LINGOTIÉRĂ, lingotiere, s. f. Formă metalică (de obicei din fontă) în care se toarnă metalele sau aliajele topite pentru obținerea lingourilor. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. lingotière.

DOOM

lingotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. lingotiérei; pl. lingotiére

lingotiere
LINGOTIÉRĂ, lingotiere, s. f. Formă metalică (de obicei din fontă) în care se toarnă metalele sau aliajele topite pentru obținerea lingourilor. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. lingotière.

DOOM

lingotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. lingotiérei; pl. lingotiére

lingotierei
LINGOTIÉRĂ, lingotiere, s. f. Formă metalică (de obicei din fontă) în care se toarnă metalele sau aliajele topite pentru obținerea lingourilor. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. lingotière.

DOOM

lingotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. lingotiérei; pl. lingotiére

lingotierele
LINGOTIÉRĂ, lingotiere, s. f. Formă metalică (de obicei din fontă) în care se toarnă metalele sau aliajele topite pentru obținerea lingourilor. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. lingotière.

DOOM

lingotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. lingotiérei; pl. lingotiére

lingotierelor
LINGOTIÉRĂ, lingotiere, s. f. Formă metalică (de obicei din fontă) în care se toarnă metalele sau aliajele topite pentru obținerea lingourilor. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. lingotière.

DOOM

lingotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. lingotiérei; pl. lingotiére

lingou
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

DOOM

lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri

lingoul
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

DOOM

lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri

lingoului
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

DOOM

lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri

lingouri
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

DOOM

lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri

lingourile
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

DOOM

lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri

lingourilor
LINGÓU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj, obținut prin turnare în lingotieră, care urmează să fie prelucrat ulterior. – Din fr. lingot.

DOOM

lingóu s. n., art. lingóul; pl. lingóuri

lingual
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

linguala
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

linguale
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualei
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualele
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualelor
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

linguali
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualii
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualilor
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualul
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

lingualului
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

DOOM

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

linguiform
LINGUIFÓRM, -Ă adj. v. lingviform.

linguist
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

linguistic
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

linguistică
LINGUÍSTICĂ s.f. v. lingvistică.

linguistă
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingula
LINGÚLĂ s.f. (Zool.) Brahiopod nearticulat cu cochilie mică, ovală sau alungită, care trăiește pe fundul oceanelor. [< lat. lingula].

lingule
LINGÚLĂ s.f. (Zool.) Brahiopod nearticulat cu cochilie mică, ovală sau alungită, care trăiește pe fundul oceanelor. [< lat. lingula].

lingulei
LINGÚLĂ s.f. (Zool.) Brahiopod nearticulat cu cochilie mică, ovală sau alungită, care trăiește pe fundul oceanelor. [< lat. lingula].

lingulele
LINGÚLĂ s.f. (Zool.) Brahiopod nearticulat cu cochilie mică, ovală sau alungită, care trăiește pe fundul oceanelor. [< lat. lingula].

lingulelor
LINGÚLĂ s.f. (Zool.) Brahiopod nearticulat cu cochilie mică, ovală sau alungită, care trăiește pe fundul oceanelor. [< lat. lingula].

lingura
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

DOOM

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri

lingurar
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

DOOM

lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurar
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurare
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

DOOM

lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurarele
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

DOOM

lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurarelor
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

DOOM

lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurari
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurarii
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurarilor
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurarul
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

DOOM

lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurarul
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurarului
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

DOOM

lingurár² (obiect) s. n., pl. linguráre

lingurarului
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.

lingurea
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingureaua
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurele
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurele
LINGURÍCĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguríc (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurelei
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurelei
LINGURÍCĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguríc (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurelele
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurelele
LINGURÍCĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguríc (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurelelor
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurelelor
LINGURÍCĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguríc (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

linguri
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

DOOM

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri

linguric
LINGURÍCĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguríc (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

lingurica
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurica
LINGURÍCĂ s. f. (Popular) Lingurea. Izbuti... să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune... opintindu-i la lingurică un cot bine simțit. C. PETRESCU, A. R. 18. – Variantă: linguríc (ALECSANDRI, T. 1185) s. n.

DOOM

lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurii
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

DOOM

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri

lingurile
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

DOOM

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri

lingurilor
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.

DOOM

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri

linguristă
linguristă, linguriste s. f. (er.) lesbiană.

lingurița
LINGURÍȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

DOOM

linguríță s. f., g.-d. art. linguríței; pl. linguríțe

lingurițe
LINGURÍȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

DOOM

linguríță s. f., g.-d. art. linguríței; pl. linguríțe

linguriței
LINGURÍȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

DOOM

linguríță s. f., g.-d. art. linguríței; pl. linguríțe

lingurițele
LINGURÍȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

DOOM

linguríță s. f., g.-d. art. linguríței; pl. linguríțe

lingurițelor
LINGURÍȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

DOOM

linguríță s. f., g.-d. art. linguríței; pl. linguríțe

linguroaie
LINGURÓI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

DOOM

lingurói (fam.) s. n., pl. linguroáie

linguroaiele
LINGURÓI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

DOOM

lingurói (fam.) s. n., pl. linguroáie

linguroaielor
LINGURÓI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

DOOM

lingurói (fam.) s. n., pl. linguroáie

linguroi
LINGURÓI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

DOOM

lingurói (fam.) s. n., pl. linguroáie

linguroiul
LINGURÓI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

DOOM

lingurói (fam.) s. n., pl. linguroáie

linguroiului
LINGURÓI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

DOOM

lingurói (fam.) s. n., pl. linguroáie

lingurărița
LINGURĂRÍȚĂ, lingurărițe, s. f. Femeie care face sau vinde linguri. Apoi atunci, Floricico, rogu-te să te faci lingurăriță. HOGAȘ, M. N. 28.

DOOM

lingurăríță s. f., g.-d. art. lingurăríței; pl. lingurăríțe

lingurărițe
LINGURĂRÍȚĂ, lingurărițe, s. f. Femeie care face sau vinde linguri. Apoi atunci, Floricico, rogu-te să te faci lingurăriță. HOGAȘ, M. N. 28.

DOOM

lingurăríță s. f., g.-d. art. lingurăríței; pl. lingurăríțe

lingurăriței
LINGURĂRÍȚĂ, lingurărițe, s. f. Femeie care face sau vinde linguri. Apoi atunci, Floricico, rogu-te să te faci lingurăriță. HOGAȘ, M. N. 28.

DOOM

lingurăríță s. f., g.-d. art. lingurăríței; pl. lingurăríțe

lingurărițele
LINGURĂRÍȚĂ, lingurărițe, s. f. Femeie care face sau vinde linguri. Apoi atunci, Floricico, rogu-te să te faci lingurăriță. HOGAȘ, M. N. 28.

DOOM

lingurăríță s. f., g.-d. art. lingurăríței; pl. lingurăríțe

lingurărițelor
LINGURĂRÍȚĂ, lingurărițe, s. f. Femeie care face sau vinde linguri. Apoi atunci, Floricico, rogu-te să te faci lingurăriță. HOGAȘ, M. N. 28.

DOOM

lingurăríță s. f., g.-d. art. lingurăríței; pl. lingurăríțe

lingușea
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușeai
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușeală
LINGUȘEÁLĂ, lingușeli, s. f. Lingușire. – Linguși + suf. -eală.

DOOM

lingușeálă s. f., g.-d. art. lingușélii; pl. lingușéli

lingușeam
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușească
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușeau
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușeați
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușesc
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușește
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușești
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

linguși
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușie
LINGUȘÍE, lingușii, s. f. (Învechit) Lingușire. De măgulirile lingușiei dreptul simț se întunecă. NEGRUZZI, S. I 314.

lingușii
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușim
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușind
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușire
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușire
LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

DOOM

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușirea
LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

DOOM

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușiri
LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

DOOM

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușirii
LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

DOOM

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușirile
LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

DOOM

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușirilor
LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

DOOM

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușiră
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușirăm
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușirăți
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușise
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușisem
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușiseră
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușiserăm
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușiserăți
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușiseși
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușiseți
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușit
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușit
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

lingușitoare
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitoarea
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitoarei
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitoarele
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitoarelor
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitor
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitori
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitorii
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitorilor
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitorul
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitorului
LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

DOOM

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitura
LINGUȘITÚRĂ, lingușituri, s. f. (Rar) Lingușire. – Linguși + suf. -tură.

DOOM

lingușitúră (rar) s. f., g.-d. art. lingușitúrii; pl. lingușitúri

lingușituri
LINGUȘITÚRĂ, lingușituri, s. f. (Rar) Lingușire. – Linguși + suf. -tură.

DOOM

lingușitúră (rar) s. f., g.-d. art. lingușitúrii; pl. lingușitúri

lingușiturii
LINGUȘITÚRĂ, lingușituri, s. f. (Rar) Lingușire. – Linguși + suf. -tură.

DOOM

lingușitúră (rar) s. f., g.-d. art. lingușitúrii; pl. lingușitúri

lingușiturile
LINGUȘITÚRĂ, lingușituri, s. f. (Rar) Lingușire. – Linguși + suf. -tură.

DOOM

lingușitúră (rar) s. f., g.-d. art. lingușitúrii; pl. lingușitúri

lingușiturilor
LINGUȘITÚRĂ, lingușituri, s. f. (Rar) Lingușire. – Linguși + suf. -tură.

DOOM

lingușitúră (rar) s. f., g.-d. art. lingușitúrii; pl. lingușitúri

lingușiși
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușiți
LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

DOOM

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingviform
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviforma
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviforme
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformei
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformele
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformelor
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformi
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformii
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformilor
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformul
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingviformului
LINGVIFÓRM, -Ă adj. În formă de limbă. [Var. linguiform, -ă adj. / < fr. linguiforme].

DOOM

lingvifórm adj. m., pl. lingvifórmi; f. lingvifórmă, pl. lingvifórme

lingvist
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingvista
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingviste
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingvistei
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingvistele
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingvistelor
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingvistic
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvistica
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvistica
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístică s. f., g.-d. art. lingvísticii; pl. lingvístici

lingvistice
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvisticei
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvisticele
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvisticelor
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvistici
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvistici
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístică s. f., g.-d. art. lingvísticii; pl. lingvístici

lingvisticii
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvisticii
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístică s. f., g.-d. art. lingvísticii; pl. lingvístici

lingvisticile
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístică s. f., g.-d. art. lingvísticii; pl. lingvístici

lingvisticilor
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvisticilor
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístică s. f., g.-d. art. lingvísticii; pl. lingvístici

lingvisticul
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvisticului
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

DOOM

lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvistul
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingvistului
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingviști
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingviștii
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingviștilor
LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Specialist în lingvistică. [Var.: linguíst, -ă s. m. și f.] – Din fr. linguiste.

DOOM

lingvístă s. f., g.-d. art. lingvístei; pl. lingvíste

lingând
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingînd
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingă
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lingăi
LINGẮU, lingăi, s. m. (Fam.) 1. Om căruia îi place să mănânce mult (mai ales de la alții). 2. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -ău.

DOOM

lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii

lingăii
LINGẮU, lingăi, s. m. (Fam.) 1. Om căruia îi place să mănânce mult (mai ales de la alții). 2. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -ău.

DOOM

lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii

lingăilor
LINGẮU, lingăi, s. m. (Fam.) 1. Om căruia îi place să mănânce mult (mai ales de la alții). 2. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -ău.

DOOM

lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii

lingărea
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăreai
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăreala
LINGĂREÁLĂ, lingăreli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) lingări; comportarea, atitudinea omului slugarnic și lingușitor. – Lingări + suf. -eală.

DOOM

lingăreálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. lingărélii; pl. lingăréli

lingăream
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărească
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăreau
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăreați
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăreli
LINGĂREÁLĂ, lingăreli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) lingări; comportarea, atitudinea omului slugarnic și lingușitor. – Lingări + suf. -eală.

DOOM

lingăreálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. lingărélii; pl. lingăréli

lingărelii
LINGĂREÁLĂ, lingăreli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) lingări; comportarea, atitudinea omului slugarnic și lingușitor. – Lingări + suf. -eală.

DOOM

lingăreálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. lingărélii; pl. lingăréli

lingărelile
LINGĂREÁLĂ, lingăreli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) lingări; comportarea, atitudinea omului slugarnic și lingușitor. – Lingări + suf. -eală.

DOOM

lingăreálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. lingărélii; pl. lingăréli

lingărelilor
LINGĂREÁLĂ, lingăreli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) lingări; comportarea, atitudinea omului slugarnic și lingușitor. – Lingări + suf. -eală.

DOOM

lingăreálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. lingărélii; pl. lingăréli

lingăresc
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărește
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărești
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingări
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingării
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărim
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărind
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărire
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărire
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

lingăriră
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărirăm
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărirăți
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărise
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărisem
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăriseră
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăriserăm
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăriserăți
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăriseși
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăriseți
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărit
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingărit
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

lingăriși
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingăriți
LINGĂRÍ, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

DOOM

lingărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingărésc, imperf. 3 sg. lingăreá; conj. prez. 3 să lingăreáscă

lingău
LINGẮU, lingăi, s. m. (Fam.) 1. Om căruia îi place să mănânce mult (mai ales de la alții). 2. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -ău.

DOOM

lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii

lingăul
LINGẮU, lingăi, s. m. (Fam.) 1. Om căruia îi place să mănânce mult (mai ales de la alții). 2. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -ău.

DOOM

lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii

lingăului
LINGẮU, lingăi, s. m. (Fam.) 1. Om căruia îi place să mănânce mult (mai ales de la alții). 2. (Adesea adjectival) Om lingușitor și slugarnic. – Linge + suf. -ău.

DOOM

lingắu (fam.) s. m., art. lingắul; pl. lingắi, art. lingắii

lini
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

lini
LIN¹, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.

DOOM

lin² (pește) s. m., pl. lini

linia
LINIÁ, liniez, vb. I. Tranz. A trage, a trasa linii (drepte și regulate) pe hârtie. [Pr.: -ni-a] – Din linie.

DOOM

liniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 liniáză, 1 pl. liniém (-ni-em); conj. prez. 3 să liniéze; ger. liniínd (-ni-ind)

linia
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

DOOM

línie (-ni-e) s. f., art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)

liniament
LINIAMÉNT, liniamente, s. n. 1. Linie (1), trăsătură. 2. Prima schiță a unei lucrări. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. linéament (după linie).

DOOM

liniamént (-ni-a-) s. n., pl. liniaménte

liniament
LINIAMÉNT s.n. (Rar) 1. Linie. 2. Prima schiță a unei lucrări, primele contururi ale unei opere. [Pron. -ni-a-, pl. -te, -turi. / cf. fr. linéament].

liniamente
LINIAMÉNT, liniamente, s. n. 1. Linie (1), trăsătură. 2. Prima schiță a unei lucrări. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. linéament (după linie).

DOOM

liniamént (-ni-a-) s. n., pl. liniaménte

liniamentele
LINIAMÉNT, liniamente, s. n. 1. Linie (1), trăsătură. 2. Prima schiță a unei lucrări. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. linéament (după linie).

DOOM

liniamént (-ni-a-) s. n., pl. liniaménte

liniamentelor
LINIAMÉNT, liniamente, s. n. 1. Linie (1), trăsătură. 2. Prima schiță a unei lucrări. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. linéament (după linie).

DOOM

liniamént (-ni-a-) s. n., pl. liniaménte

liniamentul
LINIAMÉNT, liniamente, s. n. 1. Linie (1), trăsătură. 2. Prima schiță a unei lucrări. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. linéament (după linie).

DOOM

liniamént (-ni-a-) s. n., pl. liniaménte

liniamentul
LINIAMÉNT s.n. (Rar) 1. Linie. 2. Prima schiță a unei lucrări, primele contururi ale unei opere. [Pron. -ni-a-, pl. -te, -turi. / cf. fr. linéament].

liniamentului
LINIAMÉNT, liniamente, s. n. 1. Linie (1), trăsătură. 2. Prima schiță a unei lucrări. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. linéament (după linie).

DOOM

liniamént (-ni-a-) s. n., pl. liniaménte

liniamentului
LINIAMÉNT s.n. (Rar) 1. Linie. 2. Prima schiță a unei lucrări, primele contururi ale unei opere. [Pron. -ni-a-, pl. -te, -turi. / cf. fr. linéament].

liniamenturi
LINIAMÉNT s.n. (Rar) 1. Linie. 2. Prima schiță a unei lucrări, primele contururi ale unei opere. [Pron. -ni-a-, pl. -te, -turi. / cf. fr. linéament].

liniamenturile
LINIAMÉNT s.n. (Rar) 1. Linie. 2. Prima schiță a unei lucrări, primele contururi ale unei opere. [Pron. -ni-a-, pl. -te, -turi. / cf. fr. linéament].

liniamenturilor
LINIAMÉNT s.n. (Rar) 1. Linie. 2. Prima schiță a unei lucrări, primele contururi ale unei opere. [Pron. -ni-a-, pl. -te, -turi. / cf. fr. linéament].

liniar
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniara
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniare
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniarei
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniarele
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniarelor
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniari
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniarii
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniarilor
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniaritate
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

liniaritatea
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

liniarități
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

liniarității
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

liniaritățile
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

liniarităților
LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

DOOM

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

liniarul
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniarului
LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.). ◊ Desen liniar = desen în linii geometrice. Mișcare liniară = mișcare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreaptă; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuații) De gradul întâi; (despre funcții) care conține o anumită variabilă numai la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -ă adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.

DOOM

!liniár (rectiliniu, referitor la ecuații) (-ni-ar) adj. m., pl. liniári; f. liniáră, pl. liniáre

liniat
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniat
LINIÁT¹, liniaturi, s. n. Faptul de a linia. [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniata
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniate
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniatei
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniatele
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniatelor
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniatul
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniatului
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniatura
LINIATÚRĂ, liniaturi, s. f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr.: -ni-a-] – Din germ. Lineatur.

DOOM

liniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniatúrii; pl. liniatúri

liniaturi
LINIATÚRĂ, liniaturi, s. f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr.: -ni-a-] – Din germ. Lineatur.

DOOM

liniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniatúrii; pl. liniatúri

liniaturii
LINIATÚRĂ, liniaturi, s. f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr.: -ni-a-] – Din germ. Lineatur.

DOOM

liniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniatúrii; pl. liniatúri

liniaturile
LINIATÚRĂ, liniaturi, s. f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr.: -ni-a-] – Din germ. Lineatur.

DOOM

liniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniatúrii; pl. liniatúri

liniaturilor
LINIATÚRĂ, liniaturi, s. f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr.: -ni-a-] – Din germ. Lineatur.

DOOM

liniatúră (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniatúrii; pl. liniatúri

liniați
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniația
LINIÁȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

liniație
LINIÁȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

liniației
LINIÁȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

liniații
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

liniații
LINIÁȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

liniațiile
LINIÁȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

liniațiilor
LINIÁȚIE s.f. (Geol.) Aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcții de scurgere. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / cf. it. lineazione, lat. lineatio].

liniaților
LINIÁT², -Ă, liniați, -te, adj. Cu linii drepte și regulate (trasate într-un anumit scop). [Pr.: -ni-at] – V. linia.

linie
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

DOOM

línie (-ni-e) s. f., art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)

liniei
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

DOOM

línie (-ni-e) s. f., art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)

liniere
LINIÉRE, linieri, s. f. Acțiunea de a linia și rezultatul ei. [Pr.: -ni-e-] – V. linia.

DOOM

liniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. liniérii; pl. liniéri

linierea
LINIÉRE, linieri, s. f. Acțiunea de a linia și rezultatul ei. [Pr.: -ni-e-] – V. linia.

DOOM

liniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. liniérii; pl. liniéri

linieri
LINIÉRE, linieri, s. f. Acțiunea de a linia și rezultatul ei. [Pr.: -ni-e-] – V. linia.

DOOM

liniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. liniérii; pl. liniéri

linierii
LINIÉRE, linieri, s. f. Acțiunea de a linia și rezultatul ei. [Pr.: -ni-e-] – V. linia.

DOOM

liniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. liniérii; pl. liniéri

linierile
LINIÉRE, linieri, s. f. Acțiunea de a linia și rezultatul ei. [Pr.: -ni-e-] – V. linia.

DOOM

liniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. liniérii; pl. liniéri

linierilor
LINIÉRE, linieri, s. f. Acțiunea de a linia și rezultatul ei. [Pr.: -ni-e-] – V. linia.

DOOM

liniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. liniérii; pl. liniéri

linii
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linii
LIN¹, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.

DOOM

lin² (pește) s. m., pl. lini

linii
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

DOOM

línie (-ni-e) s. f., art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)

liniile
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

DOOM

línie (-ni-e) s. f., art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)

liniilor
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

DOOM

línie (-ni-e) s. f., art. línia (-ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (-ni-i-)

linilor
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linilor
LIN¹, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.

DOOM

lin² (pește) s. m., pl. lini

liniment
LINIMÉNT, linimente, s. n. Preparat farmaceutic lichid sau semisolid, cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricțiuni sau aplicații locale. – Din fr. liniment.

DOOM

linimént s. n., pl. liniménte

linimente
LINIMÉNT, linimente, s. n. Preparat farmaceutic lichid sau semisolid, cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricțiuni sau aplicații locale. – Din fr. liniment.

DOOM

linimént s. n., pl. liniménte

linimentele
LINIMÉNT, linimente, s. n. Preparat farmaceutic lichid sau semisolid, cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricțiuni sau aplicații locale. – Din fr. liniment.

DOOM

linimént s. n., pl. liniménte

linimentelor
LINIMÉNT, linimente, s. n. Preparat farmaceutic lichid sau semisolid, cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricțiuni sau aplicații locale. – Din fr. liniment.

DOOM

linimént s. n., pl. liniménte

linimentul
LINIMÉNT, linimente, s. n. Preparat farmaceutic lichid sau semisolid, cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricțiuni sau aplicații locale. – Din fr. liniment.

DOOM

linimént s. n., pl. liniménte

linimentului
LINIMÉNT, linimente, s. n. Preparat farmaceutic lichid sau semisolid, cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricțiuni sau aplicații locale. – Din fr. liniment.

DOOM

linimént s. n., pl. liniménte

linioara
LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

DOOM

linioáră (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

linioare
LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

DOOM

linioáră (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

linioarei
LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

DOOM

linioáră (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

linioarele
LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

DOOM

linioáră (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

linioarelor
LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

DOOM

linioáră (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

liniometre
LINIOMÉTRU, liniometre, s. n. (Tipogr.) Riglă de metal, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care servește pentru măsurarea liniilor (7). [Pr.: -ni-o-] – După fr. lignomètre.

DOOM

liniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. liniométrul; pl. liniométre

liniometrele
LINIOMÉTRU, liniometre, s. n. (Tipogr.) Riglă de metal, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care servește pentru măsurarea liniilor (7). [Pr.: -ni-o-] – După fr. lignomètre.

DOOM

liniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. liniométrul; pl. liniométre

liniometrelor
LINIOMÉTRU, liniometre, s. n. (Tipogr.) Riglă de metal, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care servește pentru măsurarea liniilor (7). [Pr.: -ni-o-] – După fr. lignomètre.

DOOM

liniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. liniométrul; pl. liniométre

liniometru
LINIOMÉTRU, liniometre, s. n. (Tipogr.) Riglă de metal, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care servește pentru măsurarea liniilor (7). [Pr.: -ni-o-] – După fr. lignomètre.

DOOM

liniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. liniométrul; pl. liniométre

liniometrul
LINIOMÉTRU, liniometre, s. n. (Tipogr.) Riglă de metal, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care servește pentru măsurarea liniilor (7). [Pr.: -ni-o-] – După fr. lignomètre.

DOOM

liniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. liniométrul; pl. liniométre

liniometrului
LINIOMÉTRU, liniometre, s. n. (Tipogr.) Riglă de metal, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care servește pentru măsurarea liniilor (7). [Pr.: -ni-o-] – După fr. lignomètre.

DOOM

liniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. liniométrul; pl. liniométre

linita
LINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular al stomacului. [< fr. linite].

linite
LINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular al stomacului. [< fr. linite].

linitei
LINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular al stomacului. [< fr. linite].

liniuța
LINIÚȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. ◊ Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau a mai multor cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic; linioară, cratimă. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uță.

DOOM

liniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. liniúței; pl. liniúțe

liniuțe
LINIÚȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. ◊ Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau a mai multor cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic; linioară, cratimă. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uță.

DOOM

liniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. liniúței; pl. liniúțe

liniuței
LINIÚȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. ◊ Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau a mai multor cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic; linioară, cratimă. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uță.

DOOM

liniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. liniúței; pl. liniúțe

liniuțele
LINIÚȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. ◊ Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau a mai multor cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic; linioară, cratimă. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uță.

DOOM

liniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. liniúței; pl. liniúțe

liniuțelor
LINIÚȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. ◊ Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau a mai multor cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic; linioară, cratimă. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uță.

DOOM

liniúță (-ni-u-) s. f., g.-d. art. liniúței; pl. liniúțe

linișoara
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișoare
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișoarei
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișoarele
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișoarelor
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișor
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișori
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișorii
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișorilor
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișorul
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

linișorului
LINIȘÓR, -OÁRĂ, linișori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui lin³. – Lin³ + suf. -ișor.

DOOM

linișór (pop.) adj. m., pl. linișóri; f. linișoáră, pl. linișoáre

liniște
LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin³ + suf. -iște.

DOOM

líniște s. f., g.-d. art. líniștii

liniștea
LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin³ + suf. -iște.

DOOM

líniște s. f., g.-d. art. líniștii

liniștea
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

linișteai
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

linișteam
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștească
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

linișteau
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

linișteați
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștesc
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștește
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștești
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniști
LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin³ + suf. -iște.

DOOM

líniște s. f., g.-d. art. líniștii

liniști
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștii
LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin³ + suf. -iște.

DOOM

líniște s. f., g.-d. art. líniștii

liniștii
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștim
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștind
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștire
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștire
LINIȘTÍRE, liniștiri, s. f. Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. – V. liniști.

DOOM

liniștíre s. f., g.-d. art. liniștírii; pl. liniștíri

liniștirea
LINIȘTÍRE, liniștiri, s. f. Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. – V. liniști.

DOOM

liniștíre s. f., g.-d. art. liniștírii; pl. liniștíri

liniștiri
LINIȘTÍRE, liniștiri, s. f. Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. – V. liniști.

DOOM

liniștíre s. f., g.-d. art. liniștírii; pl. liniștíri

liniștirii
LINIȘTÍRE, liniștiri, s. f. Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. – V. liniști.

DOOM

liniștíre s. f., g.-d. art. liniștírii; pl. liniștíri

liniștirile
LINIȘTÍRE, liniștiri, s. f. Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. – V. liniști.

DOOM

liniștíre s. f., g.-d. art. liniștírii; pl. liniștíri

liniștirilor
LINIȘTÍRE, liniștiri, s. f. Acțiunea de a (se) liniști și rezultatul ei; liniște. – V. liniști.

DOOM

liniștíre s. f., g.-d. art. liniștírii; pl. liniștíri

liniștiră
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștirăm
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștirăți
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștise
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștisem
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiseră
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiserăm
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiserăți
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiseși
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiseți
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștit
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștit
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștita
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștite
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștitei
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștitele
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștitelor
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștitoare
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitoarea
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitoarei
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitoarele
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitoarelor
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitor
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitori
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitorii
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitorilor
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitorul
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitorului
LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

DOOM

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitul
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștitului
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștiși
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiți
LINIȘTÍ, liniștesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A înceta sau a face să înceteze zgomotele; a înceta sau a face să înceteze o acțiune, un proces (intens); a (se) calma, a (se) potoli, a (se) alina. 2. A deveni sau a determina să fie lipsit de griji, de frământări. – Din liniște.

DOOM

liniștí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. liniștésc, imperf. 3 sg. linișteá; conj. prez. 3 să linișteáscă

liniștiți
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștiții
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

liniștiților
LINIȘTÍT, -Ă, liniștiți, -te, adj. 1. Lipsit de zgomot, de intensitate, de agitație. 2. Lipsit de griji, de frământări; calm, stăpânit; flegmatic, imperturbabil, placid. – V. liniști.

link
LINK, linkuri, s. n. Adresă prin care se conectează fie modulele unui program, fie modulele hardware ale unei rețele de calcul. – Cuv. engl.

DOOM

link (angl.) s. n., pl. línkuri

links
LINKS s.n. 1. (Sport) Teren de golf. 2. (Geol.) Tip de colină nisipoasă. [< engl., fr. links].

linksul
LINKS s.n. 1. (Sport) Teren de golf. 2. (Geol.) Tip de colină nisipoasă. [< engl., fr. links].

linksului
LINKS s.n. 1. (Sport) Teren de golf. 2. (Geol.) Tip de colină nisipoasă. [< engl., fr. links].

linksuri
LINKS s.n. 1. (Sport) Teren de golf. 2. (Geol.) Tip de colină nisipoasă. [< engl., fr. links].

linksurile
LINKS s.n. 1. (Sport) Teren de golf. 2. (Geol.) Tip de colină nisipoasă. [< engl., fr. links].

linksurilor
LINKS s.n. 1. (Sport) Teren de golf. 2. (Geol.) Tip de colină nisipoasă. [< engl., fr. links].

linkul
LINK, linkuri, s. n. Adresă prin care se conectează fie modulele unui program, fie modulele hardware ale unei rețele de calcul. – Cuv. engl.

DOOM

link (angl.) s. n., pl. línkuri

linkului
LINK, linkuri, s. n. Adresă prin care se conectează fie modulele unui program, fie modulele hardware ale unei rețele de calcul. – Cuv. engl.

DOOM

link (angl.) s. n., pl. línkuri

linkuri
LINK, linkuri, s. n. Adresă prin care se conectează fie modulele unui program, fie modulele hardware ale unei rețele de calcul. – Cuv. engl.

DOOM

link (angl.) s. n., pl. línkuri

linkurile
LINK, linkuri, s. n. Adresă prin care se conectează fie modulele unui program, fie modulele hardware ale unei rețele de calcul. – Cuv. engl.

DOOM

link (angl.) s. n., pl. línkuri

linkurilor
LINK, linkuri, s. n. Adresă prin care se conectează fie modulele unui program, fie modulele hardware ale unei rețele de calcul. – Cuv. engl.

DOOM

link (angl.) s. n., pl. línkuri

lino
LINO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „in”. [Var. lin-. / < lat. linum].

lino
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linograf
LINOGRÁF, linografe, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul. – Din fr. linographe.

DOOM

linográf (-no-graf) s. n., pl. linográfe

linografe
LINOGRÁF, linografe, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul. – Din fr. linographe.

DOOM

linográf (-no-graf) s. n., pl. linográfe

linografele
LINOGRÁF, linografe, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul. – Din fr. linographe.

DOOM

linográf (-no-graf) s. n., pl. linográfe

linografelor
LINOGRÁF, linografe, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul. – Din fr. linographe.

DOOM

linográf (-no-graf) s. n., pl. linográfe

linografia
LINOGRAFÍE s.f. Imprimare pe stofă. [Gen. -iei. / < fr. linographie].

linografie
LINOGRAFÍE s.f. Imprimare pe stofă. [Gen. -iei. / < fr. linographie].

linografiei
LINOGRAFÍE s.f. Imprimare pe stofă. [Gen. -iei. / < fr. linographie].

linografii
LINOGRAFÍE s.f. Imprimare pe stofă. [Gen. -iei. / < fr. linographie].

linografiile
LINOGRAFÍE s.f. Imprimare pe stofă. [Gen. -iei. / < fr. linographie].

linografiilor
LINOGRAFÍE s.f. Imprimare pe stofă. [Gen. -iei. / < fr. linographie].

linograful
LINOGRÁF, linografe, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul. – Din fr. linographe.

DOOM

linográf (-no-graf) s. n., pl. linográfe

linografului
LINOGRÁF, linografe, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat rânduri, asemănătoare cu linotipul. – Din fr. linographe.

DOOM

linográf (-no-graf) s. n., pl. linográfe

linogravura
LINOGRAVÚRĂ, linogravuri, s. f. Tehnică a gravurii în care imaginea este obținută prin imprimarea unei plăci de linoleum; (concr.) imagine obținută prin acest procedeu. – Din fr. linogravure.

DOOM

linogravúră (-no-gra-) s. f., g.-d. art. linogravúrii; (gravuri) pl. linogravúri

linogravuri
LINOGRAVÚRĂ, linogravuri, s. f. Tehnică a gravurii în care imaginea este obținută prin imprimarea unei plăci de linoleum; (concr.) imagine obținută prin acest procedeu. – Din fr. linogravure.

DOOM

linogravúră (-no-gra-) s. f., g.-d. art. linogravúrii; (gravuri) pl. linogravúri

linogravurii
LINOGRAVÚRĂ, linogravuri, s. f. Tehnică a gravurii în care imaginea este obținută prin imprimarea unei plăci de linoleum; (concr.) imagine obținută prin acest procedeu. – Din fr. linogravure.

DOOM

linogravúră (-no-gra-) s. f., g.-d. art. linogravúrii; (gravuri) pl. linogravúri

linogravurile
LINOGRAVÚRĂ, linogravuri, s. f. Tehnică a gravurii în care imaginea este obținută prin imprimarea unei plăci de linoleum; (concr.) imagine obținută prin acest procedeu. – Din fr. linogravure.

DOOM

linogravúră (-no-gra-) s. f., g.-d. art. linogravúrii; (gravuri) pl. linogravúri

linogravurilor
LINOGRAVÚRĂ, linogravuri, s. f. Tehnică a gravurii în care imaginea este obținută prin imprimarea unei plăci de linoleum; (concr.) imagine obținută prin acest procedeu. – Din fr. linogravure.

DOOM

linogravúră (-no-gra-) s. f., g.-d. art. linogravúrii; (gravuri) pl. linogravúri

linoleat
LINOLEÁT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

DOOM

linoleát (-le-at) s. m., pl. linoleáți

linoleatul
LINOLEÁT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

DOOM

linoleát (-le-at) s. m., pl. linoleáți

linoleatului
LINOLEÁT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

DOOM

linoleát (-le-at) s. m., pl. linoleáți

linoleați
LINOLEÁT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

DOOM

linoleát (-le-at) s. m., pl. linoleáți

linoleații
LINOLEÁT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

DOOM

linoleát (-le-at) s. m., pl. linoleáți

linoleaților
LINOLEÁT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

DOOM

linoleát (-le-at) s. m., pl. linoleáți

linoleum
LINOLÉUM, linoleumuri, s. n. Țesătură textilă pe care s-a aplicat un amestec de substanțe grase, plastifianți, coloranți etc. și care se utilizează în industrie ca izolant, în gospodărie pentru acoperit mese, dușumele etc. [Pr.: -le-um] – Din fr. linoléum.

DOOM

linoléum (-le-um) s. n., art. linoléumul; pl. linoléumuri

linoleumul
LINOLÉUM, linoleumuri, s. n. Țesătură textilă pe care s-a aplicat un amestec de substanțe grase, plastifianți, coloranți etc. și care se utilizează în industrie ca izolant, în gospodărie pentru acoperit mese, dușumele etc. [Pr.: -le-um] – Din fr. linoléum.

DOOM

linoléum (-le-um) s. n., art. linoléumul; pl. linoléumuri

linoleumului
LINOLÉUM, linoleumuri, s. n. Țesătură textilă pe care s-a aplicat un amestec de substanțe grase, plastifianți, coloranți etc. și care se utilizează în industrie ca izolant, în gospodărie pentru acoperit mese, dușumele etc. [Pr.: -le-um] – Din fr. linoléum.

DOOM

linoléum (-le-um) s. n., art. linoléumul; pl. linoléumuri

linoleumuri
LINOLÉUM, linoleumuri, s. n. Țesătură textilă pe care s-a aplicat un amestec de substanțe grase, plastifianți, coloranți etc. și care se utilizează în industrie ca izolant, în gospodărie pentru acoperit mese, dușumele etc. [Pr.: -le-um] – Din fr. linoléum.

DOOM

linoléum (-le-um) s. n., art. linoléumul; pl. linoléumuri

linoleumurile
LINOLÉUM, linoleumuri, s. n. Țesătură textilă pe care s-a aplicat un amestec de substanțe grase, plastifianți, coloranți etc. și care se utilizează în industrie ca izolant, în gospodărie pentru acoperit mese, dușumele etc. [Pr.: -le-um] – Din fr. linoléum.

DOOM

linoléum (-le-um) s. n., art. linoléumul; pl. linoléumuri

linoleumurilor
LINOLÉUM, linoleumuri, s. n. Țesătură textilă pe care s-a aplicat un amestec de substanțe grase, plastifianți, coloranți etc. și care se utilizează în industrie ca izolant, în gospodărie pentru acoperit mese, dușumele etc. [Pr.: -le-um] – Din fr. linoléum.

DOOM

linoléum (-le-um) s. n., art. linoléumul; pl. linoléumuri

linolit
LINOLÍT s.n. Ulei de in solidificat prin hidrogenare. [Nume comercial].

linon
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linonul
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linonului
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linonuri
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linonurile
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linonurilor
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linotip
LINOTÍP, linotipuri, s. n. Mașină tipografică care (prin apăsarea unor clape) culege și toarnă literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.

DOOM

linotíp s. n., pl. linotípuri

linotipia
LINOTIPÍE, (2) linotipii, s. f. 1. Culegere tipografică cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau secție tipografică) unde se lucrează cu linotipul. – Din fr. linotypie.

DOOM

linotipíe s. f., art. linotipía, g.-d. art. linotipíei; (ateliere) pl. linotipíi, art. linotipíile

linotipie
LINOTIPÍE, (2) linotipii, s. f. 1. Culegere tipografică cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau secție tipografică) unde se lucrează cu linotipul. – Din fr. linotypie.

DOOM

linotipíe s. f., art. linotipía, g.-d. art. linotipíei; (ateliere) pl. linotipíi, art. linotipíile

linotipiei
LINOTIPÍE, (2) linotipii, s. f. 1. Culegere tipografică cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau secție tipografică) unde se lucrează cu linotipul. – Din fr. linotypie.

DOOM

linotipíe s. f., art. linotipía, g.-d. art. linotipíei; (ateliere) pl. linotipíi, art. linotipíile

linotipii
LINOTIPÍE, (2) linotipii, s. f. 1. Culegere tipografică cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau secție tipografică) unde se lucrează cu linotipul. – Din fr. linotypie.

DOOM

linotipíe s. f., art. linotipía, g.-d. art. linotipíei; (ateliere) pl. linotipíi, art. linotipíile

linotipiile
LINOTIPÍE, (2) linotipii, s. f. 1. Culegere tipografică cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau secție tipografică) unde se lucrează cu linotipul. – Din fr. linotypie.

DOOM

linotipíe s. f., art. linotipía, g.-d. art. linotipíei; (ateliere) pl. linotipíi, art. linotipíile

linotipiilor
LINOTIPÍE, (2) linotipii, s. f. 1. Culegere tipografică cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau secție tipografică) unde se lucrează cu linotipul. – Din fr. linotypie.

DOOM

linotipíe s. f., art. linotipía, g.-d. art. linotipíei; (ateliere) pl. linotipíi, art. linotipíile

linotipist
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipista
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipiste
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipistei
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipistele
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipistelor
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipistul
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipistului
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipiști
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipiștii
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipiștilor
LINOTIPÍST, -Ă, linotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor tipograf care lucrează la linotip. – Din fr. linotypiste.

DOOM

linotipístă s. f., g.-d. art. linotipístei; pl. linotipíste

linotipul
LINOTÍP, linotipuri, s. n. Mașină tipografică care (prin apăsarea unor clape) culege și toarnă literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.

DOOM

linotíp s. n., pl. linotípuri

linotipului
LINOTÍP, linotipuri, s. n. Mașină tipografică care (prin apăsarea unor clape) culege și toarnă literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.

DOOM

linotíp s. n., pl. linotípuri

linotipuri
LINOTÍP, linotipuri, s. n. Mașină tipografică care (prin apăsarea unor clape) culege și toarnă literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.

DOOM

linotíp s. n., pl. linotípuri

linotipurile
LINOTÍP, linotipuri, s. n. Mașină tipografică care (prin apăsarea unor clape) culege și toarnă literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.

DOOM

linotíp s. n., pl. linotípuri

linotipurilor
LINOTÍP, linotipuri, s. n. Mașină tipografică care (prin apăsarea unor clape) culege și toarnă literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.

DOOM

linotíp s. n., pl. linotípuri

linou
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linoul
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linoului
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linouri
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linourile
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

linourilor
LINÓU s. n. v. linon.

DOOM

!linón s. n.; (sorturi) pl. linónuri

lins
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

lins
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linsa
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linse
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linse
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linsei
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linsei
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linsele
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linselor
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linseră
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linserăm
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linserăți
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linsese
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linsesem
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linseseră
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linseserăm
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linseserăți
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linseseși
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linseseți
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linseși
LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

DOOM

!línge-blíde (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui línge-blíde; pl. línge-blíde

linsul
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linsului
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

lint
LÍNT s. n. (Cu sens colectiv) Fibre lungi de bumbac, extrase prin egrenare.

DOOM

lint (fibre de bumbac) s. n.

linte
LÍNTE, (1, 2) s. f., (3) linți, s. m. pl. 1. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albăstrui și fructul o păstaie cu semințe plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul și sămânța acestei plante. ◊ Expr. Până la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de trădare), chiar și pentru un profit material neînsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoză. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.

DOOM

!fríge-línte (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fríge-línte; pl. fríge-línte

lintea
LÍNTE, (1, 2) s. f., (3) linți, s. m. pl. 1. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albăstrui și fructul o păstaie cu semințe plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul și sămânța acestei plante. ◊ Expr. Până la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de trădare), chiar și pentru un profit material neînsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoză. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.

DOOM

!fríge-línte (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fríge-línte; pl. fríge-línte

lintei
LÍNTE, (1, 2) s. f., (3) linți, s. m. pl. 1. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albăstrui și fructul o păstaie cu semințe plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul și sămânța acestei plante. ◊ Expr. Până la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de trădare), chiar și pentru un profit material neînsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoză. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.

DOOM

!fríge-línte (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fríge-línte; pl. fríge-línte

linters
LÍNTERS s. n. Puf dens care rămâne pe semințele de bumbac după egrenare, folosit la fabricarea vatei, a mătăsii artificiale și a nitrocelulozei. – Din germ. Linters.

DOOM

línters s. n.

lintersare
LINTERSÁRE s.f. Delintersare. [< linters].

lintersarea
LINTERSÁRE s.f. Delintersare. [< linters].

lintersări
LINTERSÁRE s.f. Delintersare. [< linters].

lintersării
LINTERSÁRE s.f. Delintersare. [< linters].

lintița
LINTIȚĂ, lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.

DOOM

líntiță s. f., g.-d. art. líntiței; pl. líntițe

lintițe
LINTIȚĂ, lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.

DOOM

líntiță s. f., g.-d. art. líntiței; pl. líntițe

lintiței
LINTIȚĂ, lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.

DOOM

líntiță s. f., g.-d. art. líntiței; pl. líntițe

lintițele
LINTIȚĂ, lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.

DOOM

líntiță s. f., g.-d. art. líntiței; pl. líntițe

lintițelor
LINTIȚĂ, lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.

DOOM

líntiță s. f., g.-d. art. líntiței; pl. líntițe

lintiță
LÍNTIȚĂ, (rar) lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.

lintou
LINTÓU, lintouri, s. n. Element de construcție monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.

DOOM

lintóu s. n., art. lintóul; pl. lintóuri

lintoul
LINTÓU, lintouri, s. n. Element de construcție monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.

DOOM

lintóu s. n., art. lintóul; pl. lintóuri

lintoului
LINTÓU, lintouri, s. n. Element de construcție monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.

DOOM

lintóu s. n., art. lintóul; pl. lintóuri

lintouri
LINTÓU, lintouri, s. n. Element de construcție monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.

DOOM

lintóu s. n., art. lintóul; pl. lintóuri

lintourile
LINTÓU, lintouri, s. n. Element de construcție monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.

DOOM

lintóu s. n., art. lintóul; pl. lintóuri

lintourilor
LINTÓU, lintouri, s. n. Element de construcție monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.

DOOM

lintóu s. n., art. lintóul; pl. lintóuri

linul
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linul
LIN¹, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.

DOOM

lin² (pește) s. m., pl. lini

linul
LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

DOOM

lin³ (vas) s. n., pl. línuri

linului
LIN³, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

DOOM

lin¹ adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

linului
LIN¹, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.

DOOM

lin² (pește) s. m., pl. lini

linului
LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

DOOM

lin³ (vas) s. n., pl. línuri

linum
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In² + suf. -eață.

linuri
LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

DOOM

lin³ (vas) s. n., pl. línuri

linurile
LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

DOOM

lin³ (vas) s. n., pl. línuri

linurilor
LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

DOOM

lin³ (vas) s. n., pl. línuri

linus
Linus 1. Fiul lui Apollo și al Psamathei, fiica lui Crotopus, regele Argosului. Abandonat imediat după naștere de către mama sa, Linus e crescut de niște păstori. Aflînd însă de existența copilului, regele Crotopus își ucide fiica și asmute totodată niște cîini, care-l devorează pe Linus. În felul acesta mama și fiul își găsesc moartea în același timp. În amintirea acestei triste întîmplări s-a instituit o sărbătoare, în care se sacrificau cîini și se cîntau melodii triste. După o altă versiune, Linus ar fi fost un cîntăreț vestit, care l-ar fi provocat la întrecere pe însuși Apollo. Se spunea că ar fi fost ucis, din gelozie, de către zeu. 2. Dascălul lui Heracles, care l-a învățat în copilărie arta muzicii. A fost ucis de către discipolul său cu o piatră.

linx
LINX, lincși, s. m. (Zool.) Râs². – Din fr., lat. lynx.

DOOM

linx s. m., pl. lincși

linxul
LINX, lincși, s. m. (Zool.) Râs². – Din fr., lat. lynx.

DOOM

linx s. m., pl. lincși

linxului
LINX, lincși, s. m. (Zool.) Râs². – Din fr., lat. lynx.

DOOM

linx s. m., pl. lincși

linșa
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșai
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșaj
LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

DOOM

linșáj s. n., pl. linșáje

linșaj
LINȘÁJ, linșajuri, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva, de către o mulțime agitată. Un sîngeros dezmăț rasial și naționalist domnește în S.U.A. unde 15 milioane de negri sînt supuși terorii fasciste și linșajului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2512.

linșaje
LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

DOOM

linșáj s. n., pl. linșáje

linșajele
LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

DOOM

linșáj s. n., pl. linșáje

linșajelor
LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

DOOM

linșáj s. n., pl. linșáje

linșajul
LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

DOOM

linșáj s. n., pl. linșáje

linșajului
LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

DOOM

linșáj s. n., pl. linșáje

linșam
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșare
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșare
LINȘÁRE, linșări, s. f. Acțiunea de a linșa și rezultatul ei; linșaj. – V. linșa.

DOOM

linșáre s. f., g.-d. art. linșắrii; pl. linșắri

linșarea
LINȘÁRE, linșări, s. f. Acțiunea de a linșa și rezultatul ei; linșaj. – V. linșa.

DOOM

linșáre s. f., g.-d. art. linșắrii; pl. linșắri

linșară
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșarăm
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșarăți
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșase
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșasem
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșaseră
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșaserăm
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșaserăți
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșaseși
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșaseți
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșat
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșat
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

linșau
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșași
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșați
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșează
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșez
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșeze
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșezi
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linși
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linșii
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linșilor
LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

DOOM

lins adj. m., pl. linși; f. línsă, pl. línse

linșor
LINȘÓR s.m. Autor, participant la un linșaj. [Cf. germ. Lyncher].

linșori
LINȘÓR s.m. Autor, participant la un linșaj. [Cf. germ. Lyncher].

linșorii
LINȘÓR s.m. Autor, participant la un linșaj. [Cf. germ. Lyncher].

linșorilor
LINȘÓR s.m. Autor, participant la un linșaj. [Cf. germ. Lyncher].

linșorul
LINȘÓR s.m. Autor, participant la un linșaj. [Cf. germ. Lyncher].

linșorului
LINȘÓR s.m. Autor, participant la un linșaj. [Cf. germ. Lyncher].

linșând
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșînd
LINȘÁ, linșez, vb. I. Tranz. A ucide pe cineva prin linșaj. – Din fr. lyncher.

DOOM

linșá (a ~) vb., ind. prez. 3 linșeáză, 1 pl. linșắm, imperf. 3 sg. linșá; ger. linșấnd

linșări
LINȘÁRE, linșări, s. f. Acțiunea de a linșa și rezultatul ei; linșaj. – V. linșa.

DOOM

linșáre s. f., g.-d. art. linșắrii; pl. linșắri

linșării
LINȘÁRE, linșări, s. f. Acțiunea de a linșa și rezultatul ei; linșaj. – V. linșa.

DOOM

linșáre s. f., g.-d. art. linșắrii; pl. linșắri

linșările
LINȘÁRE, linșări, s. f. Acțiunea de a linșa și rezultatul ei; linșaj. – V. linșa.

DOOM

linșáre s. f., g.-d. art. linșắrii; pl. linșắri

linșărilor
LINȘÁRE, linșări, s. f. Acțiunea de a linșa și rezultatul ei; linșaj. – V. linșa.

DOOM

linșáre s. f., g.-d. art. linșắrii; pl. linșắri

lințolii
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.

DOOM

lințóliu [liu pron. liu] s. n., art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)

lințoliile
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.

DOOM

lințóliu [liu pron. liu] s. n., art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)

lințoliilor
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.

DOOM

lințóliu [liu pron. liu] s. n., art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)

lințoliu
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.

DOOM

lințóliu [liu pron. liu] s. n., art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)

lințoliul
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.

DOOM

lințóliu [liu pron. liu] s. n., art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)

lințoliului
LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. – Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.

DOOM

lințóliu [liu pron. liu] s. n., art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)

lio
LIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) dispersie”, „dizolvare”. [Pron. li-o-. / < fr. lyo-, it. lio-, cf. gr. lyein – a dizolva].

lioapă
LIOÁPĂ, lioape, s. f. (Reg., depreciativ) Gură; gură-spartă. – Postverbal a lui leopăi.

lioarbă
LEOÁRBĂ s. f. (În expr.) Tacă-ți leoarba = taci din gură. (Atestat în forma lioarbă) Mai tacă-vă lioarba ! răcni Vătașa. DUNĂREANU, CH. 46. Tacă-ți lioarba, dac-ai venit aici. CREANGĂ, A. 155. – Scris și: lioarbă.

liochiu
liochíu (-íe), adj. – Roșu-aprins. Tc. lök „șerlac” (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

liofil
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofila
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofile
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofilei
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofilele
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofilelor
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofili
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofilie
LIOFILÍE s. f. (Chim.) Însușirea și starea substanțelor liofile. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilie.

liofilii
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofililor
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofiliza
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizai
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizam
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizare
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizare
LIOFILIZÁRE, liofilizări, s. f. Acțiunea de a liofiliza și rezultatul ei. [Pr.: li-o-] – V. liofiliza.

DOOM

liofilizáre (li-o-) s. f., g.-d. art. liofilizắrii; pl. liofilizắri

liofilizarea
LIOFILIZÁRE, liofilizări, s. f. Acțiunea de a liofiliza și rezultatul ei. [Pr.: li-o-] – V. liofiliza.

DOOM

liofilizáre (li-o-) s. f., g.-d. art. liofilizắrii; pl. liofilizắri

liofilizară
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizarăm
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizarăți
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizase
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizasem
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizaseră
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizaserăm
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizaserăți
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizaseși
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizaseți
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizat
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizat
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

liofilizatoare
LIOFILIZATÓR, liofilizatoare, s. n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilisateur.

liofilizatoarele
LIOFILIZATÓR, liofilizatoare, s. n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilisateur.

liofilizatoarelor
LIOFILIZATÓR, liofilizatoare, s. n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilisateur.

liofilizator
LIOFILIZATÓR, liofilizatoare, s. n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilisateur.

liofilizatorul
LIOFILIZATÓR, liofilizatoare, s. n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilisateur.

liofilizatorului
LIOFILIZATÓR, liofilizatoare, s. n. (Tehn.) Aparat folosit pentru liofilizare. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophilisateur.

liofilizau
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizași
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizați
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizează
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizez
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizeze
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizezi
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizând
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizînd
LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.

DOOM

liofilizá (a ~) (li-o-) vb., ind. prez. 3 liofilizeáză

liofilizări
LIOFILIZÁRE, liofilizări, s. f. Acțiunea de a liofiliza și rezultatul ei. [Pr.: li-o-] – V. liofiliza.

DOOM

liofilizáre (li-o-) s. f., g.-d. art. liofilizắrii; pl. liofilizắri

liofilizării
LIOFILIZÁRE, liofilizări, s. f. Acțiunea de a liofiliza și rezultatul ei. [Pr.: li-o-] – V. liofiliza.

DOOM

liofilizáre (li-o-) s. f., g.-d. art. liofilizắrii; pl. liofilizắri

liofilizările
LIOFILIZÁRE, liofilizări, s. f. Acțiunea de a liofiliza și rezultatul ei. [Pr.: li-o-] – V. liofiliza.

DOOM

liofilizáre (li-o-) s. f., g.-d. art. liofilizắrii; pl. liofilizắri

liofilizărilor
LIOFILIZÁRE, liofilizări, s. f. Acțiunea de a liofiliza și rezultatul ei. [Pr.: li-o-] – V. liofiliza.

DOOM

liofilizáre (li-o-) s. f., g.-d. art. liofilizắrii; pl. liofilizắri

liofilul
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofilului
LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.

DOOM

liofíl (li-o-) adj. m., pl. liofíli; f. liofílă, pl. liofíle

liofob
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofoba
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobe
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobei
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobele
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobelor
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobi
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobia
LIOFOBÍE s.f. Proprietatea substanțelor liofobe. [Pron. li-o-. / < fr. lyophobie].

liofobie
LIOFOBÍE s.f. Proprietatea substanțelor liofobe. [Pron. li-o-. / < fr. lyophobie].

liofobiei
LIOFOBÍE s.f. Proprietatea substanțelor liofobe. [Pron. li-o-. / < fr. lyophobie].

liofobii
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobii
LIOFOBÍE s.f. Proprietatea substanțelor liofobe. [Pron. li-o-. / < fr. lyophobie].

liofobiile
LIOFOBÍE s.f. Proprietatea substanțelor liofobe. [Pron. li-o-. / < fr. lyophobie].

liofobiilor
LIOFOBÍE s.f. Proprietatea substanțelor liofobe. [Pron. li-o-. / < fr. lyophobie].

liofobilor
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobul
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liofobului
LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.

DOOM

liofób (li-o-) adj. m., pl. liofóbi; f. liofóbă, pl. liofóbe

liogel
LIOGÉL s.n. Gel obținut prin răcirea unui coloid liofil. [Pron. li-o-. / < germ. Lyogel].

DOOM

liogél (li-o-) s. n., pl. liogéluri

liogelul
LIOGÉL s.n. Gel obținut prin răcirea unui coloid liofil. [Pron. li-o-. / < germ. Lyogel].

DOOM

liogél (li-o-) s. n., pl. liogéluri

liogelului
LIOGÉL s.n. Gel obținut prin răcirea unui coloid liofil. [Pron. li-o-. / < germ. Lyogel].

DOOM

liogél (li-o-) s. n., pl. liogéluri

liogeluri
LIOGÉL s.n. Gel obținut prin răcirea unui coloid liofil. [Pron. li-o-. / < germ. Lyogel].

DOOM

liogél (li-o-) s. n., pl. liogéluri

liogelurile
LIOGÉL s.n. Gel obținut prin răcirea unui coloid liofil. [Pron. li-o-. / < germ. Lyogel].

DOOM

liogél (li-o-) s. n., pl. liogéluri

liogelurilor
LIOGÉL s.n. Gel obținut prin răcirea unui coloid liofil. [Pron. li-o-. / < germ. Lyogel].

DOOM

liogél (li-o-) s. n., pl. liogéluri

liomer
LIOMÉR s.n. (Liv.) 1. Poezie umoristică din sec. XV-XVI, scrisă în dialectul napolitan, cu teme diferite și destinată să fie recitată. 2. Intrigă, încurcătură. [Pron. lio-, scris și gliommero. / < it. gliommero].

liomere
LIOMÉR s.n. (Liv.) 1. Poezie umoristică din sec. XV-XVI, scrisă în dialectul napolitan, cu teme diferite și destinată să fie recitată. 2. Intrigă, încurcătură. [Pron. lio-, scris și gliommero. / < it. gliommero].

liomerele
LIOMÉR s.n. (Liv.) 1. Poezie umoristică din sec. XV-XVI, scrisă în dialectul napolitan, cu teme diferite și destinată să fie recitată. 2. Intrigă, încurcătură. [Pron. lio-, scris și gliommero. / < it. gliommero].

liomerelor
LIOMÉR s.n. (Liv.) 1. Poezie umoristică din sec. XV-XVI, scrisă în dialectul napolitan, cu teme diferite și destinată să fie recitată. 2. Intrigă, încurcătură. [Pron. lio-, scris și gliommero. / < it. gliommero].

liomerul
LIOMÉR s.n. (Liv.) 1. Poezie umoristică din sec. XV-XVI, scrisă în dialectul napolitan, cu teme diferite și destinată să fie recitată. 2. Intrigă, încurcătură. [Pron. lio-, scris și gliommero. / < it. gliommero].

liomerului
LIOMÉR s.n. (Liv.) 1. Poezie umoristică din sec. XV-XVI, scrisă în dialectul napolitan, cu teme diferite și destinată să fie recitată. 2. Intrigă, încurcătură. [Pron. lio-, scris și gliommero. / < it. gliommero].

liop
LIOP interj. Cuvânt care imită sunetul produs de un lucru ud care se lipește de ceva sau de un corp care cade pe un loc ud ori alunecos. – Onomatopee.

liopciofleandură
LIOPCIOFLEÁNDURĂ, liopciofleandure, s. f. (Rar; depr.) Lacheu. – Et. nec.

liorc
liórc interj. – Exprimă zgomotul bălăcelii. Creație expresivă, rară. – Der. leoarcă (var. lioarcă), s. f. (femeie stricată; broască; gură, cioc, plisc; poșircă), se folosește mai ales în expresia ud leoarcă „foarte ud” (după Cihac, II, 174, din pol. liura, lura „poșircă”, după Diculescu, Elementele, 492, dintr-un lat. *libricus care ar proveni din gr. λιβρòς „umed”), cf. și leoarbă, lioarbă; bleoarcă (var. fleoarcă), s. f. (gură, plisc), cf. bleancă, fleancă, fleoarță; leorcăi (var. liorcăi, liorciori, liocei), vb. (a fi ud leoarcă; a stoarce; a asuda; a se bălăci; a hălpăi, a înghiți), cf. liorpăi, licăi; leorcăială, s. f. (bălăceală); liopotaie (var. liopardac), s. m. (Trans. de E, venetic, străin care nu cunoaște limba); lefetiță, s. f. (Trans., gură, plisc), poate prin încrucișare cu leafă „satîr”; lefîrdău, s. m. (Trans., flecar, limbut; intrigant); lefîrdaie, s. f. (femeie flecară), pe care Bogrea, Dacor., IV, 826, îl lega de lab. ljapërdhi „ciugulire” și DAR de mag. lehordó „persoană care înjură”. Toate aceste cuvinte se întîlnesc cu rezultatele expresive ale lui lup și licui.

liota
LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota.

DOOM

líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote

liote
LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota.

DOOM

líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote

liotei
LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota.

DOOM

líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote

liotele
LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota.

DOOM

líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote

liotelor
LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota.

DOOM

líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote

lip
LIPO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „gras”, „grăsime”, „țesut adipos”. [Var. lip-. / < fr., it. lipo-, cf. gr. lipos].

lip
LIP¹ s. n. (Reg.) Strat (gros) de murdărie care se formează pe piele sau pe îmbrăcăminte; jeg. – Din ucr. lep.

DOOM

lip (reg.) s. n.

lip
LÍPA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. [Var.: lip interj.] – Onomatopee.

DOOM

lípa/lípa-lípa interj.

lipa
LÍPA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. [Var.: lip interj.] – Onomatopee.

DOOM

lípa/lípa-lípa interj.

lipan
LIPÁN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

DOOM

lipán s. m., pl. lipáni

lipani
LIPÁN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

DOOM

lipán s. m., pl. lipáni

lipanii
LIPÁN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

DOOM

lipán s. m., pl. lipáni

lipanilor
LIPÁN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

DOOM

lipán s. m., pl. lipáni

lipanul
LIPÁN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

DOOM

lipán s. m., pl. lipáni

lipanului
LIPÁN¹, lipani, s. m. Pește asemănător cu păstrăvul, cu corpul argintiu și alungit, cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. sb. lipan, lipen.

DOOM

lipán s. m., pl. lipáni

liparis
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

liparit
LIPARÍT s.n. (Geol.) Rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat, oligoclaz și biotit; riolit. [< fr. liparite].

DOOM

liparít s. n., pl. liparíte

liparite
LIPARÍT s.n. (Geol.) Rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat, oligoclaz și biotit; riolit. [< fr. liparite].

DOOM

liparít s. n., pl. liparíte

liparitele
LIPARÍT s.n. (Geol.) Rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat, oligoclaz și biotit; riolit. [< fr. liparite].

DOOM

liparít s. n., pl. liparíte

liparitelor
LIPARÍT s.n. (Geol.) Rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat, oligoclaz și biotit; riolit. [< fr. liparite].

DOOM

liparít s. n., pl. liparíte

liparitul
LIPARÍT s.n. (Geol.) Rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat, oligoclaz și biotit; riolit. [< fr. liparite].

DOOM

liparít s. n., pl. liparíte

liparitului
LIPARÍT s.n. (Geol.) Rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat, oligoclaz și biotit; riolit. [< fr. liparite].

DOOM

liparít s. n., pl. liparíte

lipaza
LIPÁZĂ, lipaze, s. f. (Biol.) Enzimă din sucurile digestive care hidratează grăsimile, descompunându-le în glicerină și în acizi grași. – Din fr. lipase.

DOOM

lipáză s. f., g.-d. art. lipázei; pl. lipáze

lipaze
LIPÁZĂ, lipaze, s. f. (Biol.) Enzimă din sucurile digestive care hidratează grăsimile, descompunându-le în glicerină și în acizi grași. – Din fr. lipase.

DOOM

lipáză s. f., g.-d. art. lipázei; pl. lipáze

lipazei
LIPÁZĂ, lipaze, s. f. (Biol.) Enzimă din sucurile digestive care hidratează grăsimile, descompunându-le în glicerină și în acizi grași. – Din fr. lipase.

DOOM

lipáză s. f., g.-d. art. lipázei; pl. lipáze

lipazele
LIPÁZĂ, lipaze, s. f. (Biol.) Enzimă din sucurile digestive care hidratează grăsimile, descompunându-le în glicerină și în acizi grași. – Din fr. lipase.

DOOM

lipáză s. f., g.-d. art. lipázei; pl. lipáze

lipazelor
LIPÁZĂ, lipaze, s. f. (Biol.) Enzimă din sucurile digestive care hidratează grăsimile, descompunându-le în glicerină și în acizi grași. – Din fr. lipase.

DOOM

lipáză s. f., g.-d. art. lipázei; pl. lipáze

lipcan
LIPCÁN, lipcani, s. m. (Înv.) Curier oficial (turc sau tătar) care făcea legătura între Țările Române și Constantinopol sau în interiorul țării; curier, ștafetă (călare) în timp de război. – Din tc. lipkan.

DOOM

lipcán (înv.) s. m., pl. lipcáni

lipcani
LIPCÁN, lipcani, s. m. (Înv.) Curier oficial (turc sau tătar) care făcea legătura între Țările Române și Constantinopol sau în interiorul țării; curier, ștafetă (călare) în timp de război. – Din tc. lipkan.

DOOM

lipcán (înv.) s. m., pl. lipcáni

lipcanii
LIPCÁN, lipcani, s. m. (Înv.) Curier oficial (turc sau tătar) care făcea legătura între Țările Române și Constantinopol sau în interiorul țării; curier, ștafetă (călare) în timp de război. – Din tc. lipkan.

DOOM

lipcán (înv.) s. m., pl. lipcáni

lipcanilor
LIPCÁN, lipcani, s. m. (Înv.) Curier oficial (turc sau tătar) care făcea legătura între Țările Române și Constantinopol sau în interiorul țării; curier, ștafetă (călare) în timp de război. – Din tc. lipkan.

DOOM

lipcán (înv.) s. m., pl. lipcáni

lipcanul
LIPCÁN, lipcani, s. m. (Înv.) Curier oficial (turc sau tătar) care făcea legătura între Țările Române și Constantinopol sau în interiorul țării; curier, ștafetă (călare) în timp de război. – Din tc. lipkan.

DOOM

lipcán (înv.) s. m., pl. lipcáni

lipcanului
LIPCÁN, lipcani, s. m. (Înv.) Curier oficial (turc sau tătar) care făcea legătura între Țările Române și Constantinopol sau în interiorul țării; curier, ștafetă (călare) în timp de război. – Din tc. lipkan.

DOOM

lipcán (înv.) s. m., pl. lipcáni

lipcă
LÍPCĂ adv. (Reg.; în expr.) A sta (sau a ședea etc.) lipcă (undeva) = a sta undeva neclintit, a nu se mișca (dintr-un loc), stingherind pe cineva. A sta lipcă pe capul cuiva = a insista mult pe lângă cineva. A se ține lipcă de cineva = a însoți pe cineva peste tot (stingherindu-l cu prezența sa). A umbla lipcă după ceva = a căuta să obțină ceva cu orice preț; a dori ceva foarte mult. – Din ucr. lypkyj „lipicios”.

DOOM

lípcă (reg.) adv.

lipea
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipeai
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipeală
lipeală, lipeli s. f. 1. încercare a cuiva de a se apropia sufletește de cineva, încercare de a seduce pe cineva; apropiere între două persoane. 2. înțelegere între două persoane încheiată printr-un mijlocitor.

lipeam
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipească
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipeau
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipeați
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipemia
LIPEMÍE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

DOOM

!lipemíe (li-/lip-) s. f., art. lipemía, g.-d. lipemíi, art. lipemíei

lipemie
LIPEMÍE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

DOOM

!lipemíe (li-/lip-) s. f., art. lipemía, g.-d. lipemíi, art. lipemíei

lipemiei
LIPEMÍE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

DOOM

!lipemíe (li-/lip-) s. f., art. lipemía, g.-d. lipemíi, art. lipemíei

lipemii
LIPEMÍE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

DOOM

!lipemíe (li-/lip-) s. f., art. lipemía, g.-d. lipemíi, art. lipemíei

lipemiile
LIPEMÍE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

DOOM

!lipemíe (li-/lip-) s. f., art. lipemía, g.-d. lipemíi, art. lipemíei

lipemiilor
LIPEMÍE s. f. 1. (Biol.) Prezență a lipidelor în sânge; cantitate de lipide prezentă în sânge. 2. (Med.) Creștere anormală a numărului lipidelor din sânge. – Din fr. lipémie.

DOOM

!lipemíe (li-/lip-) s. f., art. lipemía, g.-d. lipemíi, art. lipemíei

lipesc
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipește
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipești
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipi
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipia
LIPÍE, lipii, s. f. Pâine rotundă și plată, puțin crescută, cu coajă multă și miez puțin. – Cf. sb. lepinja.

DOOM

lipíe s. f., art. lipía, g.-d. art. lipíei; pl. lipíi, art. lipíile

lipici
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în înfățișarea sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

DOOM

lipíci² (substanță, boală, farmec) s. n., pl. lipíciuri

lipici
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în făptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

lipicii
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în înfățișarea sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

DOOM

lipíci² (substanță, boală, farmec) s. n., pl. lipíciuri

lipicilor
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în înfățișarea sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

DOOM

lipíci² (substanță, boală, farmec) s. n., pl. lipíciuri

lipicioasa
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioase
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioasei
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioasele
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioaselor
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicios
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipiciosul
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipiciosului
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioși
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioșii
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipicioșilor
LIPICIÓS, -OÁSĂ, lipicioși, -oase, adj. 1. Care se lipește, care se prinde ușor de ceva sau de cineva; cleios, năclăit. 2. (Pop.; despre boli) Molipsitor, contagios. 3. (Despre oameni sau despre chipul, înfățișarea lor) Atrăgător, seducător. – Lipi + suf. -icios.

DOOM

lipicioásă (plantă) s. f., g.-d. art. lipicioásei

lipiciul
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în înfățișarea sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

DOOM

lipíci² (substanță, boală, farmec) s. n., pl. lipíciuri

lipiciul
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în făptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

lipiciului
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în înfățișarea sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

DOOM

lipíci² (substanță, boală, farmec) s. n., pl. lipíciuri

lipiciului
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în făptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

lipiciuri
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în făptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

lipiciurile
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în făptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

lipiciurilor
LIPÍCI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanță care servește la lipit (hârtia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secretă o substanță lipicioasă. 3. S. n. Fig. (Pop. și fam.) Ceea ce atrage, încântă sau seduce în făptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încântător, atrăgător, fermecător, seducător. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin înfățișare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

lipida
LIPÍDĂ, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanță organică grasă, insolubilă în apă, componentă a materiei vii. – Din fr. lipide.

DOOM

lipídă (li-/lip-) s. f., g.-d. art. lipídei; pl. lipíde

lipide
LIPÍDĂ, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanță organică grasă, insolubilă în apă, componentă a materiei vii. – Din fr. lipide.

DOOM

lipídă (li-/lip-) s. f., g.-d. art. lipídei; pl. lipíde

lipidei
LIPÍDĂ, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanță organică grasă, insolubilă în apă, componentă a materiei vii. – Din fr. lipide.

DOOM

lipídă (li-/lip-) s. f., g.-d. art. lipídei; pl. lipíde

lipidele
LIPÍDĂ, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanță organică grasă, insolubilă în apă, componentă a materiei vii. – Din fr. lipide.

DOOM

lipídă (li-/lip-) s. f., g.-d. art. lipídei; pl. lipíde

lipidelor
LIPÍDĂ, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanță organică grasă, insolubilă în apă, componentă a materiei vii. – Din fr. lipide.

DOOM

lipídă (li-/lip-) s. f., g.-d. art. lipídei; pl. lipíde

lipie
LIPÍE, lipii, s. f. Pâine rotundă și plată, puțin crescută, cu coajă multă și miez puțin. – Cf. sb. lepinja.

DOOM

lipíe s. f., art. lipía, g.-d. art. lipíei; pl. lipíi, art. lipíile

lipiei
LIPÍE, lipii, s. f. Pâine rotundă și plată, puțin crescută, cu coajă multă și miez puțin. – Cf. sb. lepinja.

DOOM

lipíe s. f., art. lipía, g.-d. art. lipíei; pl. lipíi, art. lipíile

lipii
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipii
LIPÍE, lipii, s. f. Pâine rotundă și plată, puțin crescută, cu coajă multă și miez puțin. – Cf. sb. lepinja.

DOOM

lipíe s. f., art. lipía, g.-d. art. lipíei; pl. lipíi, art. lipíile

lipiile
LIPÍE, lipii, s. f. Pâine rotundă și plată, puțin crescută, cu coajă multă și miez puțin. – Cf. sb. lepinja.

DOOM

lipíe s. f., art. lipía, g.-d. art. lipíei; pl. lipíi, art. lipíile

lipiilor
LIPÍE, lipii, s. f. Pâine rotundă și plată, puțin crescută, cu coajă multă și miez puțin. – Cf. sb. lepinja.

DOOM

lipíe s. f., art. lipía, g.-d. art. lipíei; pl. lipíi, art. lipíile

lipim
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipind
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipire
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipire
LIPÍRE, lipiri, s. f. Faptul de a (se) lipi; lipit¹. – V. lipi.

DOOM

lipíre s. f., g.-d. art. lipírii; pl. lipíri

lipirea
LIPÍRE, lipiri, s. f. Faptul de a (se) lipi; lipit¹. – V. lipi.

DOOM

lipíre s. f., g.-d. art. lipírii; pl. lipíri

lipiri
LIPÍRE, lipiri, s. f. Faptul de a (se) lipi; lipit¹. – V. lipi.

DOOM

lipíre s. f., g.-d. art. lipírii; pl. lipíri

lipirii
LIPÍRE, lipiri, s. f. Faptul de a (se) lipi; lipit¹. – V. lipi.

DOOM

lipíre s. f., g.-d. art. lipírii; pl. lipíri

lipirile
LIPÍRE, lipiri, s. f. Faptul de a (se) lipi; lipit¹. – V. lipi.

DOOM

lipíre s. f., g.-d. art. lipírii; pl. lipíri

lipirilor
LIPÍRE, lipiri, s. f. Faptul de a (se) lipi; lipit¹. – V. lipi.

DOOM

lipíre s. f., g.-d. art. lipírii; pl. lipíri

lipiră
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipirăm
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipirăți
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipise
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipisem
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipiseră
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipiserăm
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipiserăți
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipiseși
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipiseți
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipit
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipit
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipit
LIPÍT¹ s. n. Lipire. – V. lipi.

DOOM

lipít s. n.

lipita
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipite
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipitei
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipitele
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipitelor
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipitoare
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, subst. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitoáre² (vierme, pasăre) s. f., g.-d. art. lipitórii; pl. lipitóri

lipitoare
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitoarea
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, subst. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitoáre² (vierme, pasăre) s. f., g.-d. art. lipitórii; pl. lipitóri

lipitoarea
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitoarei
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitoarele
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitoarelor
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitor
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitori
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, subst. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitoáre² (vierme, pasăre) s. f., g.-d. art. lipitórii; pl. lipitóri

lipitori
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitorii
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, subst. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitoáre² (vierme, pasăre) s. f., g.-d. art. lipitórii; pl. lipitóri

lipitorii
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitorile
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, subst. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitoáre² (vierme, pasăre) s. f., g.-d. art. lipitórii; pl. lipitóri

lipitorilor
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, subst. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitoáre² (vierme, pasăre) s. f., g.-d. art. lipitórii; pl. lipitóri

lipitorilor
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitorul
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitorului
LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

DOOM

lipitór s. m., pl. lipitóri

lipitul
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipitului
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipitura
LIPITÚRĂ, lipituri, s. f. 1. Unire, îmbinare, asamblare a două lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a făcut o lipire. 2. Pământ, lut frământat cu apă care servește la lipitul podelei, pereților etc. caselor. – Lipi + suf. -tură.

DOOM

lipitúră s. f., g.-d. art. lipitúrii; pl. lipitúri

lipituri
LIPITÚRĂ, lipituri, s. f. 1. Unire, îmbinare, asamblare a două lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a făcut o lipire. 2. Pământ, lut frământat cu apă care servește la lipitul podelei, pereților etc. caselor. – Lipi + suf. -tură.

DOOM

lipitúră s. f., g.-d. art. lipitúrii; pl. lipitúri

lipiturii
LIPITÚRĂ, lipituri, s. f. 1. Unire, îmbinare, asamblare a două lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a făcut o lipire. 2. Pământ, lut frământat cu apă care servește la lipitul podelei, pereților etc. caselor. – Lipi + suf. -tură.

DOOM

lipitúră s. f., g.-d. art. lipitúrii; pl. lipitúri

lipiturile
LIPITÚRĂ, lipituri, s. f. 1. Unire, îmbinare, asamblare a două lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a făcut o lipire. 2. Pământ, lut frământat cu apă care servește la lipitul podelei, pereților etc. caselor. – Lipi + suf. -tură.

DOOM

lipitúră s. f., g.-d. art. lipitúrii; pl. lipitúri

lipiturilor
LIPITÚRĂ, lipituri, s. f. 1. Unire, îmbinare, asamblare a două lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a făcut o lipire. 2. Pământ, lut frământat cu apă care servește la lipitul podelei, pereților etc. caselor. – Lipi + suf. -tură.

DOOM

lipitúră s. f., g.-d. art. lipitúrii; pl. lipitúri

lipiși
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipițan
LIPIȚÁN, lipițani, s. m. Rasă de cai de talie înaltă, folosită îndeosebi la călărie, la tracțiune ușoară și la dresaj. – Din germ. Lipitzaner.

DOOM

lipițán s. m., pl. lipițáni

lipițani
LIPIȚÁN, lipițani, s. m. Rasă de cai de talie înaltă, folosită îndeosebi la călărie, la tracțiune ușoară și la dresaj. – Din germ. Lipitzaner.

DOOM

lipițán s. m., pl. lipițáni

lipițanii
LIPIȚÁN, lipițani, s. m. Rasă de cai de talie înaltă, folosită îndeosebi la călărie, la tracțiune ușoară și la dresaj. – Din germ. Lipitzaner.

DOOM

lipițán s. m., pl. lipițáni

lipițanilor
LIPIȚÁN, lipițani, s. m. Rasă de cai de talie înaltă, folosită îndeosebi la călărie, la tracțiune ușoară și la dresaj. – Din germ. Lipitzaner.

DOOM

lipițán s. m., pl. lipițáni

lipițanul
LIPIȚÁN, lipițani, s. m. Rasă de cai de talie înaltă, folosită îndeosebi la călărie, la tracțiune ușoară și la dresaj. – Din germ. Lipitzaner.

DOOM

lipițán s. m., pl. lipițáni

lipițanului
LIPIȚÁN, lipițani, s. m. Rasă de cai de talie înaltă, folosită îndeosebi la călărie, la tracțiune ușoară și la dresaj. – Din germ. Lipitzaner.

DOOM

lipițán s. m., pl. lipițáni

lipiți
LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

DOOM

lipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipésc, imperf. 3 sg. lipeá; conj. prez. 3 să lipeáscă

lipiți
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipiții
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipiților
LIPÍT², -Ă, lipiți, -te, adj. 1. Prins, unit, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secreții patologice; fig. care se închide fără voie din cauza somnului. 2. (Și adv.) Foarte apropiat, alăturat strâns de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămând. Sărac (sau calic) lipit(-pământului) = foarte sărac. – V. lipi.

lipo
LIPO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „gras”, „grăsime”, „țesut adipos”. [Var. lip-. / < fr., it. lipo-, cf. gr. lipos].

lipoblast
LIPOBLÁST, lipoblaste, s. n. (Biol.) Celulă adipoasă. – Din engl. lipoblast.

lipoblaste
LIPOBLÁST, lipoblaste, s. n. (Biol.) Celulă adipoasă. – Din engl. lipoblast.

lipoblastele
LIPOBLÁST, lipoblaste, s. n. (Biol.) Celulă adipoasă. – Din engl. lipoblast.

lipoblastelor
LIPOBLÁST, lipoblaste, s. n. (Biol.) Celulă adipoasă. – Din engl. lipoblast.

lipoblastul
LIPOBLÁST, lipoblaste, s. n. (Biol.) Celulă adipoasă. – Din engl. lipoblast.

lipoblastului
LIPOBLÁST, lipoblaste, s. n. (Biol.) Celulă adipoasă. – Din engl. lipoblast.

lipocel
LIPOCÉL s.n. (Med.) Hernie formată de grăsime. [< fr. lipocèle, cf. gr. lipos – grăsime, kele – hernie].

lipocelul
LIPOCÉL s.n. (Med.) Hernie formată de grăsime. [< fr. lipocèle, cf. gr. lipos – grăsime, kele – hernie].

lipocelului
LIPOCÉL s.n. (Med.) Hernie formată de grăsime. [< fr. lipocèle, cf. gr. lipos – grăsime, kele – hernie].

lipocrom
LIPOCRÓM, lipocromi, s. m. (Biol.) Pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos. – Din fr. lipochrome.

lipocromi
LIPOCRÓM, lipocromi, s. m. (Biol.) Pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos. – Din fr. lipochrome.

lipocromii
LIPOCRÓM, lipocromi, s. m. (Biol.) Pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos. – Din fr. lipochrome.

lipocromilor
LIPOCRÓM, lipocromi, s. m. (Biol.) Pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos. – Din fr. lipochrome.

lipocromul
LIPOCRÓM, lipocromi, s. m. (Biol.) Pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos. – Din fr. lipochrome.

lipocromului
LIPOCRÓM, lipocromi, s. m. (Biol.) Pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos. – Din fr. lipochrome.

lipodistrofia
LIPODISTROFÍE, lipodistrofii, s. f. (Med.) Distrofie a țesutului adipos. – Din fr. lipodystrophie.

lipodistrofie
LIPODISTROFÍE, lipodistrofii, s. f. (Med.) Distrofie a țesutului adipos. – Din fr. lipodystrophie.

lipodistrofiei
LIPODISTROFÍE, lipodistrofii, s. f. (Med.) Distrofie a țesutului adipos. – Din fr. lipodystrophie.

lipodistrofii
LIPODISTROFÍE, lipodistrofii, s. f. (Med.) Distrofie a țesutului adipos. – Din fr. lipodystrophie.

lipodistrofiile
LIPODISTROFÍE, lipodistrofii, s. f. (Med.) Distrofie a țesutului adipos. – Din fr. lipodystrophie.

lipodistrofiilor
LIPODISTROFÍE, lipodistrofii, s. f. (Med.) Distrofie a țesutului adipos. – Din fr. lipodystrophie.

lipofibrom
LIPOFIBRÓM, lipofibroame, s. n. (Med.) Tumoare mixtă, formată din țesut adipos și țesut fibros. – Din fr. lipofibrome.

lipoid
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoida
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoida
LIPOÍDĂ, lipoide, s. f. Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, având proprietăți diferite de ale lipidelor simple. – Din fr. lipoïde.

DOOM

lipoídă (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoídei; pl. lipoíde

lipoide
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoide
LIPOÍDĂ, lipoide, s. f. Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, având proprietăți diferite de ale lipidelor simple. – Din fr. lipoïde.

DOOM

lipoídă (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoídei; pl. lipoíde

lipoidei
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoidei
LIPOÍDĂ, lipoide, s. f. Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, având proprietăți diferite de ale lipidelor simple. – Din fr. lipoïde.

DOOM

lipoídă (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoídei; pl. lipoíde

lipoidele
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoidele
LIPOÍDĂ, lipoide, s. f. Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, având proprietăți diferite de ale lipidelor simple. – Din fr. lipoïde.

DOOM

lipoídă (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoídei; pl. lipoíde

lipoidelor
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoidelor
LIPOÍDĂ, lipoide, s. f. Lipidă complexă, insolubilă în acetonă, având proprietăți diferite de ale lipidelor simple. – Din fr. lipoïde.

DOOM

lipoídă (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoídei; pl. lipoíde

lipoidoza
LIPOIDÓZĂ s.f. Incluziune gălbuie-roșcată din piele. [Pron. -po-i-. / < fr. lipoïdose].

DOOM

lipoidóză (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoidózei; pl. lipoidóze

lipoidoze
LIPOIDÓZĂ s.f. Incluziune gălbuie-roșcată din piele. [Pron. -po-i-. / < fr. lipoïdose].

DOOM

lipoidóză (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoidózei; pl. lipoidóze

lipoidozei
LIPOIDÓZĂ s.f. Incluziune gălbuie-roșcată din piele. [Pron. -po-i-. / < fr. lipoïdose].

DOOM

lipoidóză (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoidózei; pl. lipoidóze

lipoidozele
LIPOIDÓZĂ s.f. Incluziune gălbuie-roșcată din piele. [Pron. -po-i-. / < fr. lipoïdose].

DOOM

lipoidóză (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoidózei; pl. lipoidóze

lipoidozelor
LIPOIDÓZĂ s.f. Incluziune gălbuie-roșcată din piele. [Pron. -po-i-. / < fr. lipoïdose].

DOOM

lipoidóză (-po-i-) s. f., g.-d. art. lipoidózei; pl. lipoidóze

lipoidul
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoidului
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoizi
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoizii
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoizilor
LIPOÍD, -Ă adj. Cu aspect de grăsime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile în acetonă, cărora substanțele organice pe care le conțin le conferă proprietăți diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoïde(s)].

lipoliza
LIPOLÍZĂ, lipolize, s. f. (Biol.) Descompunere a grăsimilor în acizi grași și glicerină în procesul digestiei. – Din fr. lipolyse.

DOOM

lipolíză s. f., g.-d. art. lipolízei; pl. lipolíze

lipolize
LIPOLÍZĂ, lipolize, s. f. (Biol.) Descompunere a grăsimilor în acizi grași și glicerină în procesul digestiei. – Din fr. lipolyse.

DOOM

lipolíză s. f., g.-d. art. lipolízei; pl. lipolíze

lipolizei
LIPOLÍZĂ, lipolize, s. f. (Biol.) Descompunere a grăsimilor în acizi grași și glicerină în procesul digestiei. – Din fr. lipolyse.

DOOM

lipolíză s. f., g.-d. art. lipolízei; pl. lipolíze

lipolizele
LIPOLÍZĂ, lipolize, s. f. (Biol.) Descompunere a grăsimilor în acizi grași și glicerină în procesul digestiei. – Din fr. lipolyse.

DOOM

lipolíză s. f., g.-d. art. lipolízei; pl. lipolíze

lipolizelor
LIPOLÍZĂ, lipolize, s. f. (Biol.) Descompunere a grăsimilor în acizi grași și glicerină în procesul digestiei. – Din fr. lipolyse.

DOOM

lipolíză s. f., g.-d. art. lipolízei; pl. lipolíze

lipom
LIPÓM s.n. Tumoare benignă de țesut adipos; steatom. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. lipome, cf. gr. lipos – grăsime].

DOOM

!lipóm s. n., pl. lipoáme

lipom
LIPÓM, lipoame, s. n. Tumoare benignă formată din țesut adipos. [Pl. și: lipomuri] – Din fr. lipome.

lipomatoza
LIPOMATÓZĂ, lipomatoze, s. f. Depunere anormală de grăsime în diferite regiuni ale corpului. – Din fr. lipomatose.

DOOM

lipomatóză s. f., g.-d. art. lipomatózei; pl. lipomatóze

lipomatoze
LIPOMATÓZĂ, lipomatoze, s. f. Depunere anormală de grăsime în diferite regiuni ale corpului. – Din fr. lipomatose.

DOOM

lipomatóză s. f., g.-d. art. lipomatózei; pl. lipomatóze

lipomatozei
LIPOMATÓZĂ, lipomatoze, s. f. Depunere anormală de grăsime în diferite regiuni ale corpului. – Din fr. lipomatose.

DOOM

lipomatóză s. f., g.-d. art. lipomatózei; pl. lipomatóze

lipomatozele
LIPOMATÓZĂ, lipomatoze, s. f. Depunere anormală de grăsime în diferite regiuni ale corpului. – Din fr. lipomatose.

DOOM

lipomatóză s. f., g.-d. art. lipomatózei; pl. lipomatóze

lipomatozelor
LIPOMATÓZĂ, lipomatoze, s. f. Depunere anormală de grăsime în diferite regiuni ale corpului. – Din fr. lipomatose.

DOOM

lipomatóză s. f., g.-d. art. lipomatózei; pl. lipomatóze

lipomixoame
LIPOMIXÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă formată din țesut adipos și țesut mucos. [Pl. -oame. / < fr. lipomyxome].

lipomixoamele
LIPOMIXÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă formată din țesut adipos și țesut mucos. [Pl. -oame. / < fr. lipomyxome].

lipomixoamelor
LIPOMIXÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă formată din țesut adipos și țesut mucos. [Pl. -oame. / < fr. lipomyxome].

lipomixom
LIPOMIXÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă formată din țesut adipos și țesut mucos. [Pl. -oame. / < fr. lipomyxome].

lipomixomul
LIPOMIXÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă formată din țesut adipos și țesut mucos. [Pl. -oame. / < fr. lipomyxome].

lipomixomului
LIPOMIXÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă formată din țesut adipos și țesut mucos. [Pl. -oame. / < fr. lipomyxome].

lipomul
LIPÓM, lipoame, s. n. Tumoare benignă formată din țesut adipos. [Pl. și: lipomuri] – Din fr. lipome.

lipomului
LIPÓM, lipoame, s. n. Tumoare benignă formată din țesut adipos. [Pl. și: lipomuri] – Din fr. lipome.

lipomuri
LIPÓM, lipoame, s. n. Tumoare benignă formată din țesut adipos. [Pl. și: lipomuri] – Din fr. lipome.

lipomurile
LIPÓM, lipoame, s. n. Tumoare benignă formată din țesut adipos. [Pl. și: lipomuri] – Din fr. lipome.

lipomurilor
LIPÓM, lipoame, s. n. Tumoare benignă formată din țesut adipos. [Pl. și: lipomuri] – Din fr. lipome.

lipopexie
LIPOPEXÍE s.f. (Med.) Acumulare de grăsimi în țesut. [Cf. gr. lipos – grăsime, pexis – fixare].

liposarcoame
LIPOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului gras. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. liposarcome, cf. gr. lipos – grăsime, sarx – carne].

DOOM

liposarcóm s. n., pl. liposarcoáme

liposarcoamele
LIPOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului gras. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. liposarcome, cf. gr. lipos – grăsime, sarx – carne].

DOOM

liposarcóm s. n., pl. liposarcoáme

liposarcoamelor
LIPOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului gras. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. liposarcome, cf. gr. lipos – grăsime, sarx – carne].

DOOM

liposarcóm s. n., pl. liposarcoáme

liposarcom
LIPOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului gras. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. liposarcome, cf. gr. lipos – grăsime, sarx – carne].

DOOM

liposarcóm s. n., pl. liposarcoáme

liposarcom
LIPOSARCÓM, liposarcoame, s. n. Tumoare malignă formată în țesuturile grase. [Pl. și: liposarcomuri] – Din fr. liposarcome.

liposarcomul
LIPOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului gras. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. liposarcome, cf. gr. lipos – grăsime, sarx – carne].

DOOM

liposarcóm s. n., pl. liposarcoáme

liposarcomului
LIPOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului gras. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. liposarcome, cf. gr. lipos – grăsime, sarx – carne].

DOOM

liposarcóm s. n., pl. liposarcoáme

liposcleroza
LIPOSCLERÓZĂ, liposcleroze, s. f. (Med.) Scleroză a unui țesut adipos. – Din fr. liposclérose.

liposcleroze
LIPOSCLERÓZĂ, liposcleroze, s. f. (Med.) Scleroză a unui țesut adipos. – Din fr. liposclérose.

liposclerozei
LIPOSCLERÓZĂ, liposcleroze, s. f. (Med.) Scleroză a unui țesut adipos. – Din fr. liposclérose.

liposclerozele
LIPOSCLERÓZĂ, liposcleroze, s. f. (Med.) Scleroză a unui țesut adipos. – Din fr. liposclérose.

liposclerozelor
LIPOSCLERÓZĂ, liposcleroze, s. f. (Med.) Scleroză a unui țesut adipos. – Din fr. liposclérose.

liposolubil
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubila
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubile
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubilei
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubilele
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubilelor
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubili
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubilii
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubililor
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubilul
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

liposolubilului
LIPOSOLÚBIL, -Ă, liposolubili, -e, adj. (Despre substanțe) Care este solubil în grăsimi sau în uleiuri. – Din fr. liposoluble.

DOOM

liposolúbil adj. m., pl. liposolúbili; f. liposolúbilă, pl. liposolúbile

lipotimia
LIPOTIMÍE, lipotimii, s. f. (Med.) Leșin. – Din fr. lipothymie.

DOOM

lipotimíe s. f., art. lipotimía, g.-d. art. lipotimíei; pl. lipotimíi, art. lipotimíile

lipotimie
LIPOTIMÍE, lipotimii, s. f. (Med.) Leșin. – Din fr. lipothymie.

DOOM

lipotimíe s. f., art. lipotimía, g.-d. art. lipotimíei; pl. lipotimíi, art. lipotimíile

lipotimiei
LIPOTIMÍE, lipotimii, s. f. (Med.) Leșin. – Din fr. lipothymie.

DOOM

lipotimíe s. f., art. lipotimía, g.-d. art. lipotimíei; pl. lipotimíi, art. lipotimíile

lipotimii
LIPOTIMÍE, lipotimii, s. f. (Med.) Leșin. – Din fr. lipothymie.

DOOM

lipotimíe s. f., art. lipotimía, g.-d. art. lipotimíei; pl. lipotimíi, art. lipotimíile

lipotimiile
LIPOTIMÍE, lipotimii, s. f. (Med.) Leșin. – Din fr. lipothymie.

DOOM

lipotimíe s. f., art. lipotimía, g.-d. art. lipotimíei; pl. lipotimíi, art. lipotimíile

lipotimiilor
LIPOTIMÍE, lipotimii, s. f. (Med.) Leșin. – Din fr. lipothymie.

DOOM

lipotimíe s. f., art. lipotimía, g.-d. art. lipotimíei; pl. lipotimíi, art. lipotimíile

lipotrop
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropa
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotrope
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropei
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropele
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropelor
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropi
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropie
LIPOTROPÍE s.f. Însușire a substanțelor lipotrope. [Gen. -iei. / < fr. lipotropie].

lipotropii
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropilor
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropul
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipotropului
LIPOTRÓP, -Ă, lipotropi, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care se fixează pe grăsimi și facilitează metabolismul; care previne acumularea de grăsimi. – Din fr. lipotrope.

lipovean
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipoveana
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipoveanca
LIPOVEÁNCĂ, lipovence, s. f. Femeie care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării. – Lipovean + suf. -că.

DOOM

lipoveáncă s. f., g.-d. art. lipovéncei; pl. lipovénce

lipoveanco
LIPOVEÁNCĂ, lipovence, s. f. Femeie care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării. – Lipovean + suf. -că.

DOOM

lipoveáncă s. f., g.-d. art. lipovéncei; pl. lipovénce

lipoveano
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipoveanul
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipoveanule
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipoveanului
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovence
LIPOVEÁNCĂ, lipovence, s. f. Femeie care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării. – Lipovean + suf. -că.

DOOM

lipoveáncă s. f., g.-d. art. lipovéncei; pl. lipovénce

lipovencei
LIPOVEÁNCĂ, lipovence, s. f. Femeie care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării. – Lipovean + suf. -că.

DOOM

lipoveáncă s. f., g.-d. art. lipovéncei; pl. lipovénce

lipovencele
LIPOVEÁNCĂ, lipovence, s. f. Femeie care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării. – Lipovean + suf. -că.

DOOM

lipoveáncă s. f., g.-d. art. lipovéncei; pl. lipovénce

lipovencelor
LIPOVEÁNCĂ, lipovence, s. f. Femeie care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării. – Lipovean + suf. -că.

DOOM

lipoveáncă s. f., g.-d. art. lipovéncei; pl. lipovénce

lipovene
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovene
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipoveneasca
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipovenei
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovenele
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovenelor
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovenesc
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipovenescul
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipovenescului
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipovenește
LIPOVENÉȘTE adv. În felul lipovenilor. – Lipovean + suf. -ește.

DOOM

lipovenéște adv.

lipovenești
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipoveneștii
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipoveneștile
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipoveneștilor
LIPOVENÉSC, -EÁSCĂ, lipovenești, adj. Care aparține lipovenilor, privitor la lipoveni. – Lipovean + suf. -esc.

DOOM

lipovenésc adj. m., f. lipoveneáscă; pl. m. și f. lipovenéști

lipoveni
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovenii
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovenilor
LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. Upovan).

DOOM

lipoveán s. m., pl. lipovéni

lipovenime
LIPOVENÍME s. f. (Rar) Mulțime de lipoveni; totalitatea lipovenilor. – Lipovean + suf. -ime.

DOOM

lipoveníme (rar) s. f., g.-d. art. lipovenímii

lipovenimea
LIPOVENÍME s. f. (Rar) Mulțime de lipoveni; totalitatea lipovenilor. – Lipovean + suf. -ime.

DOOM

lipoveníme (rar) s. f., g.-d. art. lipovenímii

lipovenimi
LIPOVENÍME s. f. (Rar) Mulțime de lipoveni; totalitatea lipovenilor. – Lipovean + suf. -ime.

DOOM

lipoveníme (rar) s. f., g.-d. art. lipovenímii

lipovenimii
LIPOVENÍME s. f. (Rar) Mulțime de lipoveni; totalitatea lipovenilor. – Lipovean + suf. -ime.

DOOM

lipoveníme (rar) s. f., g.-d. art. lipovenímii

lipsa
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din cauză că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

DOOM

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

lipscan
LIPSCÁN, lipscani, s. m. (Înv.) Negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca. – Lipsca (n. pr. = Leipzig) + suf. -an.

DOOM

lipscán (înv.) s. m., pl. lipscáni

lipscani
LIPSCÁN, lipscani, s. m. (Înv.) Negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca. – Lipsca (n. pr. = Leipzig) + suf. -an.

DOOM

lipscán (înv.) s. m., pl. lipscáni

lipscanii
LIPSCÁN, lipscani, s. m. (Înv.) Negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca. – Lipsca (n. pr. = Leipzig) + suf. -an.

DOOM

lipscán (înv.) s. m., pl. lipscáni

lipscanilor
LIPSCÁN, lipscani, s. m. (Înv.) Negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca. – Lipsca (n. pr. = Leipzig) + suf. -an.

DOOM

lipscán (înv.) s. m., pl. lipscáni

lipscanul
LIPSCÁN, lipscani, s. m. (Înv.) Negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca. – Lipsca (n. pr. = Leipzig) + suf. -an.

DOOM

lipscán (înv.) s. m., pl. lipscáni

lipscanului
LIPSCÁN, lipscani, s. m. (Înv.) Negustor care vindea pe piețele românești mărfuri aduse de la Lipsca. – Lipsca (n. pr. = Leipzig) + suf. -an.

DOOM

lipscán (înv.) s. m., pl. lipscáni

lipscănia
LIPSCĂNÍE, lipscănii, s. f. (Înv.) 1. Prăvălie de lipscan. 2. Marfă vândută de lipscani. – Lipscan + suf. -ie.

DOOM

lipscăníe (înv.) s. f., art. lipscănía, g.-d. art. lipscăníei; pl. lipscăníi, art. lipscăníile

lipscănie
LIPSCĂNÍE, lipscănii, s. f. (Înv.) 1. Prăvălie de lipscan. 2. Marfă vândută de lipscani. – Lipscan + suf. -ie.

DOOM

lipscăníe (înv.) s. f., art. lipscănía, g.-d. art. lipscăníei; pl. lipscăníi, art. lipscăníile

lipscăniei
LIPSCĂNÍE, lipscănii, s. f. (Înv.) 1. Prăvălie de lipscan. 2. Marfă vândută de lipscani. – Lipscan + suf. -ie.

DOOM

lipscăníe (înv.) s. f., art. lipscănía, g.-d. art. lipscăníei; pl. lipscăníi, art. lipscăníile

lipscănii
LIPSCĂNÍE, lipscănii, s. f. (Înv.) 1. Prăvălie de lipscan. 2. Marfă vândută de lipscani. – Lipscan + suf. -ie.

DOOM

lipscăníe (înv.) s. f., art. lipscănía, g.-d. art. lipscăníei; pl. lipscăníi, art. lipscăníile

lipscăniile
LIPSCĂNÍE, lipscănii, s. f. (Înv.) 1. Prăvălie de lipscan. 2. Marfă vândută de lipscani. – Lipscan + suf. -ie.

DOOM

lipscăníe (înv.) s. f., art. lipscănía, g.-d. art. lipscăníei; pl. lipscăníi, art. lipscăníile

lipscăniilor
LIPSCĂNÍE, lipscănii, s. f. (Înv.) 1. Prăvălie de lipscan. 2. Marfă vândută de lipscani. – Lipscan + suf. -ie.

DOOM

lipscăníe (înv.) s. f., art. lipscănía, g.-d. art. lipscăníei; pl. lipscăníi, art. lipscăníile

lipse
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din cauză că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

DOOM

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

lipsea
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipseai
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipseam
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsească
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipseau
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipseați
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsei
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din cauză că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

DOOM

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

lipsesc
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsește
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsești
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsi
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsii
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsim
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsind
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsire
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsire
LIPSÍRE, lipsiri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) lipsi. – V. lipsi.

DOOM

lipsíre (înv.) s. f., g.-d. art. lipsírii; pl. lipsíri

lipsirea
LIPSÍRE, lipsiri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) lipsi. – V. lipsi.

DOOM

lipsíre (înv.) s. f., g.-d. art. lipsírii; pl. lipsíri

lipsiri
LIPSÍRE, lipsiri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) lipsi. – V. lipsi.

DOOM

lipsíre (înv.) s. f., g.-d. art. lipsírii; pl. lipsíri

lipsirii
LIPSÍRE, lipsiri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) lipsi. – V. lipsi.

DOOM

lipsíre (înv.) s. f., g.-d. art. lipsírii; pl. lipsíri

lipsirile
LIPSÍRE, lipsiri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) lipsi. – V. lipsi.

DOOM

lipsíre (înv.) s. f., g.-d. art. lipsírii; pl. lipsíri

lipsirilor
LIPSÍRE, lipsiri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) lipsi. – V. lipsi.

DOOM

lipsíre (înv.) s. f., g.-d. art. lipsírii; pl. lipsíri

lipsiră
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsirăm
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsirăți
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsise
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsisem
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiseră
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiserăm
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiserăți
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiseși
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiseți
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsit
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsit
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsita
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsite
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsitei
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsitele
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsitelor
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsitul
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsitului
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsiși
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiți
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

DOOM

lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște

lipsiți
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsiții
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsiților
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.

lipsuri
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din cauză că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

DOOM

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

lipsurile
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din cauză că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

DOOM

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

lipsurilor
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din cauză că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

DOOM

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

lipuria
LIPURÍE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipurie
LIPURÍE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipuriei
LIPURÍE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipurii
LIPURÍE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipuriile
LIPURÍE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipuriilor
LIPURÍE, lipurii, s. f. (Med.) Eliminare de lipide prin urină întâlnită în boli ale ficatului, pancreasului și rinichilor; cantitate de lipide prezentă în urină. – Din fr. lipurie.

lipă
LÍPĂ, lipe, s. f. (Reg.) Lovitură cu palma. – Din lipa.

lipăi
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăia
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiai
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiam
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiau
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiați
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăie
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăii
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăim
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăind
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăire
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăire
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

lipăirea
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

lipăiri
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

lipăirii
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

lipăirile
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

lipăirilor
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

lipăiră
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăirăm
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăirăți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăise
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăisem
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiseră
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiserăm
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiserăți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiseși
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiseți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăit
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăit
LIPĂÍT s. n. Faptul de a lipăi. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci ori de o lovitură dată cu palma; cepăit. ♦ Zgomot caracteristic pe care îl fac (cu limba) unele animale când beau sau când mănâncă ceva. – V. lipăi.

DOOM

lipăít s. n.

lipăiși
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăiți
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

DOOM

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

liqueur
LIQUÉUR s.n. v. lichior.

liquoare
LICOÁRE, licori, s. f. 1. Băutură fină, savuroasă. În rîsetele celorlalți, le turnă cîte un pahar de apă plin cu licoarea gălbuie de prună. DUMITRIU, N. 181. Oamenii o folosesc [plosca] să poarte de la unul la altul, la prilejurile de veselie, licorile acestor locuri, cu livezi și vii generoase. BOGZA, C. O. 366. ♦ Lichid (de obicei medicamentos). 2. (Chim.) Lichid folosit ca reactiv în anumite reacții chimice. – Scris și: liquoare (ALECSANDRI, T. 1709).

lira
LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

DOOM

Líra (constelație) s. propriu f., g.-d. Lírei

lira
LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lira
LÍRĂ², lire, s. f. Unitate monetară în Cipru, Egipt, Liban, Malta, San Marino, Siria, Turcia. ◊ Liră sterlină = unitate monetară în Marea Britanie. – Din it. lira.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirat
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

lirata
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

lirate
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

liratei
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

liratele
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

liratelor
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

liratul
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

liratului
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

lirați
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

lirații
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

liraților
LIRÁT, -Ă adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici în comparație cu lobul terminal. [< fr. lyré, lat. lyratus].

lire
LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lire
LÍRĂ², lire, s. f. Unitate monetară în Cipru, Egipt, Liban, Malta, San Marino, Siria, Turcia. ◊ Liră sterlină = unitate monetară în Marea Britanie. – Din it. lira.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirei
LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirei
LÍRĂ², lire, s. f. Unitate monetară în Cipru, Egipt, Liban, Malta, San Marino, Siria, Turcia. ◊ Liră sterlină = unitate monetară în Marea Britanie. – Din it. lira.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirele
LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirele
LÍRĂ², lire, s. f. Unitate monetară în Cipru, Egipt, Liban, Malta, San Marino, Siria, Turcia. ◊ Liră sterlină = unitate monetară în Marea Britanie. – Din it. lira.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirelor
LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

lirelor
LÍRĂ², lire, s. f. Unitate monetară în Cipru, Egipt, Liban, Malta, San Marino, Siria, Turcia. ◊ Liră sterlină = unitate monetară în Marea Britanie. – Din it. lira.

DOOM

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

liric
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

lirica
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

lirica
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

lírică s. f., g.-d. art. líricii

lirice
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

liricei
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

liricele
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

liricelor
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

lirici
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

lirici
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

lírică s. f., g.-d. art. líricii

liricii
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

liricii
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

lírică s. f., g.-d. art. líricii

liricile
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

lírică s. f., g.-d. art. líricii

liricilor
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

liricilor
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

lírică s. f., g.-d. art. líricii

liriciza
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizai
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizam
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizare
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizare
LIRICIZÁRE, liricizări, s. f. (Rar) Faptul de a liriciza. – V. liriciza.

liricizarea
LIRICIZÁRE, liricizări, s. f. (Rar) Faptul de a liriciza. – V. liriciza.

liricizară
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizarăm
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizarăți
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizase
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizasem
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizaseră
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizaserăm
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizaserăți
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizaseși
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizaseți
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizat
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizat
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizata
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizate
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizatei
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizatele
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizatelor
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizatul
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizatului
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizau
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizași
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizați
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizați
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizații
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizaților
LIRICIZÁT, -Ă, liricizați, -te, adj. (Rar) Care este plin de lirism. – V. liriciza.

liricizează
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizez
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizeze
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizezi
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizând
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizînd
LIRICIZÁ, liricizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reflecta în mod excesiv liric un obiect, un fapt, un sentiment. – Din liric.

liricizări
LIRICIZÁRE, liricizări, s. f. (Rar) Faptul de a liriciza. – V. liriciza.

liricizării
LIRICIZÁRE, liricizări, s. f. (Rar) Faptul de a liriciza. – V. liriciza.

liricizările
LIRICIZÁRE, liricizări, s. f. (Rar) Faptul de a liriciza. – V. liriciza.

liricizărilor
LIRICIZÁRE, liricizări, s. f. (Rar) Faptul de a liriciza. – V. liriciza.

liricul
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

liricului
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

DOOM

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice

lirism
LIRÍSM s. n. Conținutul liric (1) al unei opere; inspirație, atitudine lirică; mod exaltat de a simți sau de a exprima sentimentele. – Din fr. lyrisme.

DOOM

lirísm s. n.

lirismul
LIRÍSM s. n. Conținutul liric (1) al unei opere; inspirație, atitudine lirică; mod exaltat de a simți sau de a exprima sentimentele. – Din fr. lyrisme.

DOOM

lirísm s. n.

lirismului
LIRÍSM s. n. Conținutul liric (1) al unei opere; inspirație, atitudine lirică; mod exaltat de a simți sau de a exprima sentimentele. – Din fr. lyrisme.

DOOM

lirísm s. n.

liroghitara
LIROGHITÁRĂ s.f. Instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. [< fr. lyro-guitare].

liroghitare
LIROGHITÁRĂ s.f. Instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. [< fr. lyro-guitare].

liroghitarei
LIROGHITÁRĂ s.f. Instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. [< fr. lyro-guitare].

liroghitarele
LIROGHITÁRĂ s.f. Instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. [< fr. lyro-guitare].

liroghitarelor
LIROGHITÁRĂ s.f. Instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitară. [< fr. lyro-guitare].

lirulirucrocodilu
a lua (pe cineva) cu liru-liru (crocodilul) expr. a încerca seducerea sau îmblânzirea cuiva prin lingușeli

lis
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lisa
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lisa
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisa
LÍSĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion, cu rol de fixare și de susținere a învelișului acestuia. – Din fr. lisse.

DOOM

lísă s. f., g.-d. art. lísei; pl. líse

lisai
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisam
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisare
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisare
LISÁRE, lisări, s. f. Acțiunea de a lisa. – V. lisa.

DOOM

lisáre s. f., g.-d. art. lisắrii; pl. lisắri

lisarea
LISÁRE, lisări, s. f. Acțiunea de a lisa. – V. lisa.

DOOM

lisáre s. f., g.-d. art. lisắrii; pl. lisắri

lisară
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisarăm
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisarăți
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisase
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisasem
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisaseră
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisaserăm
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisaserăți
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisaseși
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisaseți
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisat
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisat
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

lisau
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisași
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisați
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lise
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lise
LÍSĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion, cu rol de fixare și de susținere a învelișului acestuia. – Din fr. lisse.

DOOM

lísă s. f., g.-d. art. lísei; pl. líse

lisează
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisei
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lisei
LÍSĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion, cu rol de fixare și de susținere a învelișului acestuia. – Din fr. lisse.

DOOM

lísă s. f., g.-d. art. lísei; pl. líse

lisele
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lisele
LÍSĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion, cu rol de fixare și de susținere a învelișului acestuia. – Din fr. lisse.

DOOM

lísă s. f., g.-d. art. lísei; pl. líse

liselor
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

liselor
LÍSĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion, cu rol de fixare și de susținere a învelișului acestuia. – Din fr. lisse.

DOOM

lísă s. f., g.-d. art. lísei; pl. líse

lisez
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

liseza
LISÉZĂ, liseze, s. f. Mașină pentru spălat și netezit lâna după laminare. – Din fr. lisseuse.

DOOM

liséză s. f., g.-d. art. lisézei; pl. liséze

liseze
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

liseze
LISÉZĂ, liseze, s. f. Mașină pentru spălat și netezit lâna după laminare. – Din fr. lisseuse.

DOOM

liséză s. f., g.-d. art. lisézei; pl. liséze

lisezei
LISÉZĂ, liseze, s. f. Mașină pentru spălat și netezit lâna după laminare. – Din fr. lisseuse.

DOOM

liséză s. f., g.-d. art. lisézei; pl. liséze

lisezele
LISÉZĂ, liseze, s. f. Mașină pentru spălat și netezit lâna după laminare. – Din fr. lisseuse.

DOOM

liséză s. f., g.-d. art. lisézei; pl. liséze

lisezelor
LISÉZĂ, liseze, s. f. Mașină pentru spălat și netezit lâna după laminare. – Din fr. lisseuse.

DOOM

liséză s. f., g.-d. art. lisézei; pl. liséze

lisezi
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisi
LIZI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „dizolvare”, „disociere”. [< fr. lysis].

lisofobia
LISOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de turbare. [Gen. -iei. / < fr. lyssophobie, cf. gr. lyssa – turbare, phobos – teamă].

lisofobie
LISOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de turbare. [Gen. -iei. / < fr. lyssophobie, cf. gr. lyssa – turbare, phobos – teamă].

lisofobiei
LISOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de turbare. [Gen. -iei. / < fr. lyssophobie, cf. gr. lyssa – turbare, phobos – teamă].

lisofobii
LISOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de turbare. [Gen. -iei. / < fr. lyssophobie, cf. gr. lyssa – turbare, phobos – teamă].

lisofobiile
LISOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de turbare. [Gen. -iei. / < fr. lyssophobie, cf. gr. lyssa – turbare, phobos – teamă].

lisofobiilor
LISOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de turbare. [Gen. -iei. / < fr. lyssophobie, cf. gr. lyssa – turbare, phobos – teamă].

lisozimă
LISOZÍMĂ s.f. v. lizozimă.

lista
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

lista
LÍSTĂ, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mână sau tipărit) care conține o enumerare de persoane, ființe, obiecte, date etc.; înșirare, într-o anumită ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ◊ Listă de bucate sau (rar) de mâncare = foaie pe care sunt înscrise mâncărurile și băuturile care se servesc într-un local de consum. ♦ Listă civilă = sumă pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhică sau șeful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orală. – Din fr. liste.

DOOM

lístă s. f., g.-d. art. lístei; pl. líste

listai
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listam
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listare
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listare
LISTÁRE, listări, s. f. Acțiunea de a lista și rezultatul ei. – V. lista.

DOOM

*listáre s. f., g.-d. art. listắrii; pl. listắri

listarea
LISTÁRE, listări, s. f. Acțiunea de a lista și rezultatul ei. – V. lista.

DOOM

*listáre s. f., g.-d. art. listắrii; pl. listắri

listară
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listarăm
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listarăți
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listase
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listasem
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listaseră
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listaserăm
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listaserăți
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listaseși
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listaseți
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listat
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listau
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listași
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listați
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

liste
LÍSTĂ, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mână sau tipărit) care conține o enumerare de persoane, ființe, obiecte, date etc.; înșirare, într-o anumită ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ◊ Listă de bucate sau (rar) de mâncare = foaie pe care sunt înscrise mâncărurile și băuturile care se servesc într-un local de consum. ♦ Listă civilă = sumă pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhică sau șeful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orală. – Din fr. liste.

DOOM

lístă s. f., g.-d. art. lístei; pl. líste

listează
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listei
LÍSTĂ, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mână sau tipărit) care conține o enumerare de persoane, ființe, obiecte, date etc.; înșirare, într-o anumită ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ◊ Listă de bucate sau (rar) de mâncare = foaie pe care sunt înscrise mâncărurile și băuturile care se servesc într-un local de consum. ♦ Listă civilă = sumă pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhică sau șeful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orală. – Din fr. liste.

DOOM

lístă s. f., g.-d. art. lístei; pl. líste

listel
LISTÉL s.n. 1. (Arhit.) Mulură care încadrează o altă mulură (mai mare). ♦ Suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferința monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

DOOM

!listél s. n., pl. listéluri

listele
LÍSTĂ, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mână sau tipărit) care conține o enumerare de persoane, ființe, obiecte, date etc.; înșirare, într-o anumită ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ◊ Listă de bucate sau (rar) de mâncare = foaie pe care sunt înscrise mâncărurile și băuturile care se servesc într-un local de consum. ♦ Listă civilă = sumă pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhică sau șeful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orală. – Din fr. liste.

DOOM

lístă s. f., g.-d. art. lístei; pl. líste

listelor
LÍSTĂ, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mână sau tipărit) care conține o enumerare de persoane, ființe, obiecte, date etc.; înșirare, într-o anumită ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ◊ Listă de bucate sau (rar) de mâncare = foaie pe care sunt înscrise mâncărurile și băuturile care se servesc într-un local de consum. ♦ Listă civilă = sumă pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhică sau șeful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orală. – Din fr. liste.

DOOM

lístă s. f., g.-d. art. lístei; pl. líste

listelul
LISTÉL s.n. 1. (Arhit.) Mulură care încadrează o altă mulură (mai mare). ♦ Suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferința monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

DOOM

!listél s. n., pl. listéluri

listelului
LISTÉL s.n. 1. (Arhit.) Mulură care încadrează o altă mulură (mai mare). ♦ Suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferința monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

DOOM

!listél s. n., pl. listéluri

listeluri
LISTÉL s.n. 1. (Arhit.) Mulură care încadrează o altă mulură (mai mare). ♦ Suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferința monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

DOOM

!listél s. n., pl. listéluri

listelurile
LISTÉL s.n. 1. (Arhit.) Mulură care încadrează o altă mulură (mai mare). ♦ Suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferința monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

DOOM

!listél s. n., pl. listéluri

listelurilor
LISTÉL s.n. 1. (Arhit.) Mulură care încadrează o altă mulură (mai mare). ♦ Suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferința monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

DOOM

!listél s. n., pl. listéluri

listera
BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

listez
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listeze
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listezi
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listând
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listînd
LISTÁ, listez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-o listă. 2. (Inform.) A întocmi o listă. ♦ A printa. – Din fr. lister.

DOOM

listá (a ~) vb., ind. prez. 3 listeáză

listări
LISTÁRE, listări, s. f. Acțiunea de a lista și rezultatul ei. – V. lista.

DOOM

*listáre s. f., g.-d. art. listắrii; pl. listắri

listării
LISTÁRE, listări, s. f. Acțiunea de a lista și rezultatul ei. – V. lista.

DOOM

*listáre s. f., g.-d. art. listắrii; pl. listắri

listările
LISTÁRE, listări, s. f. Acțiunea de a lista și rezultatul ei. – V. lista.

DOOM

*listáre s. f., g.-d. art. listắrii; pl. listắri

listărilor
LISTÁRE, listări, s. f. Acțiunea de a lista și rezultatul ei. – V. lista.

DOOM

*listáre s. f., g.-d. art. listắrii; pl. listắri

lisul
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lisului
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lisând
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisînd
LISÁ, lisez, vb. I. Tranz. A spăla și a netezi lâna pieptănată. – Din fr. lisser.

DOOM

lisá (a ~) vb., ind. prez. 3 liseáză

lisări
LISÁRE, lisări, s. f. Acțiunea de a lisa. – V. lisa.

DOOM

lisáre s. f., g.-d. art. lisắrii; pl. lisắri

lisării
LISÁRE, lisări, s. f. Acțiunea de a lisa. – V. lisa.

DOOM

lisáre s. f., g.-d. art. lisắrii; pl. lisắri

lisările
LISÁRE, lisări, s. f. Acțiunea de a lisa. – V. lisa.

DOOM

lisáre s. f., g.-d. art. lisắrii; pl. lisắri

lisărilor
LISÁRE, lisări, s. f. Acțiunea de a lisa. – V. lisa.

DOOM

lisáre s. f., g.-d. art. lisắrii; pl. lisắri

lit
LIT¹- v. lito-.

lit
-LÍT² Element secund de compunere savantă, cu semnificația „piatră”. [< fr. -lithe, it. -lito, cf. gr. lithos].

lit
-LÍT³ Element secund de compunere savantă, cu semnificația „care se află în soluție, solubil (în anumite condiții)”. [< fr. -lyte, it. -lito, cf. gr. lytos – solubil].

litagog
LITAGÓG, -Ă adj. (Med.) Care ușurează expulzarea calculilor. [< fr. lithagogue, cf. gr. lithos – piatră, agogos – care antrenează].

litania
LITÁNIE, litanii, s. f. 1. Rugăciune dialogată (vorbită sau cântată alternativ de preot și de credincioși), constând în scurte invocații. 2. Fig. Expunere, înșirare lungă, monotonă, plictisitoare. – Din sl. litanija.

DOOM

litánie (-ni-e) s. f., art. litánia (-ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (-ni-i-)

litanie
LITÁNIE, litanii, s. f. 1. Rugăciune dialogată (vorbită sau cântată alternativ de preot și de credincioși), constând în scurte invocații. 2. Fig. Expunere, înșirare lungă, monotonă, plictisitoare. – Din sl. litanija.

DOOM

litánie (-ni-e) s. f., art. litánia (-ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (-ni-i-)

litaniei
LITÁNIE, litanii, s. f. 1. Rugăciune dialogată (vorbită sau cântată alternativ de preot și de credincioși), constând în scurte invocații. 2. Fig. Expunere, înșirare lungă, monotonă, plictisitoare. – Din sl. litanija.

DOOM

litánie (-ni-e) s. f., art. litánia (-ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (-ni-i-)

litanii
LITÁNIE, litanii, s. f. 1. Rugăciune dialogată (vorbită sau cântată alternativ de preot și de credincioși), constând în scurte invocații. 2. Fig. Expunere, înșirare lungă, monotonă, plictisitoare. – Din sl. litanija.

DOOM

litánie (-ni-e) s. f., art. litánia (-ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (-ni-i-)

litaniile
LITÁNIE, litanii, s. f. 1. Rugăciune dialogată (vorbită sau cântată alternativ de preot și de credincioși), constând în scurte invocații. 2. Fig. Expunere, înșirare lungă, monotonă, plictisitoare. – Din sl. litanija.

DOOM

litánie (-ni-e) s. f., art. litánia (-ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (-ni-i-)

litaniilor
LITÁNIE, litanii, s. f. 1. Rugăciune dialogată (vorbită sau cântată alternativ de preot și de credincioși), constând în scurte invocații. 2. Fig. Expunere, înșirare lungă, monotonă, plictisitoare. – Din sl. litanija.

DOOM

litánie (-ni-e) s. f., art. litánia (-ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (-ni-i-)

litarga
LITÁRGĂ s. f. Oxid de plumb cristalizat, obținut prin trecerea unui curent de aer peste plumb topit, folosit în vopsitorie, industria petrolului etc. – Din fr. litharge.

DOOM

!litárgă (li-tar-/lit-ar-) s. f., g.-d. art. litárgei

litarge
LITÁRGĂ s. f. Oxid de plumb cristalizat, obținut prin trecerea unui curent de aer peste plumb topit, folosit în vopsitorie, industria petrolului etc. – Din fr. litharge.

DOOM

!litárgă (li-tar-/lit-ar-) s. f., g.-d. art. litárgei

litargei
LITÁRGĂ s. f. Oxid de plumb cristalizat, obținut prin trecerea unui curent de aer peste plumb topit, folosit în vopsitorie, industria petrolului etc. – Din fr. litharge.

DOOM

!litárgă (li-tar-/lit-ar-) s. f., g.-d. art. litárgei

litavră
litávră (litávre), s. f. – Tobă. Pol. litawry, rus. litavra (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

litectomia
LITECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unui calcul. [Gen. -iei. / < fr. lithectomie].

litectomie
LITECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unui calcul. [Gen. -iei. / < fr. lithectomie].

litectomiei
LITECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unui calcul. [Gen. -iei. / < fr. lithectomie].

litectomii
LITECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unui calcul. [Gen. -iei. / < fr. lithectomie].

litectomiile
LITECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unui calcul. [Gen. -iei. / < fr. lithectomie].

litectomiilor
LITECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unui calcul. [Gen. -iei. / < fr. lithectomie].

litera
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

litera
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. 4 Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.

DOOM

líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere

literai
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literal
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literala
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literale
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalei
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalele
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalelor
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literali
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalii
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalilor
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalmente
LITERALMÉNTE adv. în adevăratul înțeles al cuvântului, în sens strict, exact; de tot, cu totul. – Din fr. littéralement.

DOOM

literalménte adv.

literalul
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literalului
LITERÁL, -Ă, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; textual, exact. 2. (Mat.) Care conține mărimi notate cu litere. – Din fr. littéral, lat. litteralis.

DOOM

literál (textual, notat cu litere) adj. m., pl. literáli; f. literálă, pl. literále

literam
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literar
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literara
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literare
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literare
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literare
LITERÁRE, literări, s. f. Acțiunea de a litera. – V. litera.

literarei
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literarele
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literarelor
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literari
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literarii
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literarilor
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literariza
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizai
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizam
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizare
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizare
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literarizáre s. f., g.-d. art. literarizắrii; pl. literarizắri

literarizarea
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literarizáre s. f., g.-d. art. literarizắrii; pl. literarizắri

literarizară
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizarăm
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizarăți
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizase
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizasem
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizaseră
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizaserăm
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizaserăți
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizaseși
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizaseți
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizat
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizat
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizata
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizate
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizatei
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizatele
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizatelor
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizatul
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizatului
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizau
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizași
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizați
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizați
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizații
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizaților
LITERARIZÁT, -Ă, literarizați, -te, adj. (Despre cuvinte, construcții, texte etc.) Căruia i s-a dat o înfățișare literară. – V. literariza.

literarizează
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizez
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizeze
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizezi
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizând
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizînd
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literarizeáză

literarizări
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literarizáre s. f., g.-d. art. literarizắrii; pl. literarizắri

literarizării
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literarizáre s. f., g.-d. art. literarizắrii; pl. literarizắri

literarizările
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literarizáre s. f., g.-d. art. literarizắrii; pl. literarizắri

literarizărilor
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literarizáre s. f., g.-d. art. literarizắrii; pl. literarizắri

literarul
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literarului
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.

DOOM

*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále

literară
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literarăm
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literarăți
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literase
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literasem
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literaseră
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literaserăm
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literaserăți
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literaseși
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literaseți
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literat
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literat
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literata
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literate
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literatei
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literatele
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literatelor
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literatoare
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatoarea
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatoarei
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatoarele
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatoarelor
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literator
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatori
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatorii
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatorilor
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatorul
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatorului
LITERATÓR, -OÁRE, literatori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Literat. – Din fr. littérateur, lat. litterator, -oris.

DOOM

literatór (înv.) s. m., pl. literatóri

literatul
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literatului
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literatura
LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

DOOM

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

literaturi
LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

DOOM

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

literaturii
LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

DOOM

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

literaturile
LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

DOOM

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

literaturilor
LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

DOOM

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

literaturiza
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizai
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizam
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizare
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizare
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literaturizáre s. f., g.-d. art. literaturizắrii; pl. literaturizắri

literaturizarea
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literaturizáre s. f., g.-d. art. literaturizắrii; pl. literaturizắri

literaturizară
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizarăm
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizarăți
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizase
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizasem
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizaseră
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizaserăm
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizaserăți
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizaseși
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizaseți
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizat
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizat
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

literaturizau
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizași
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizați
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizează
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizez
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizeze
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizezi
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizând
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizînd
LITERATURIZÁ, literaturizez, vb. I. Tranz. A literariza. – Literatură + suf. -iza.

DOOM

literaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 literaturizeáză

literaturizări
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literaturizáre s. f., g.-d. art. literaturizắrii; pl. literaturizắri

literaturizării
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literaturizáre s. f., g.-d. art. literaturizắrii; pl. literaturizắri

literaturizările
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literaturizáre s. f., g.-d. art. literaturizắrii; pl. literaturizắri

literaturizărilor
LITERATURIZÁRE, literaturizări, s. f. Literarizare. – V. literaturiza.

DOOM

literaturizáre s. f., g.-d. art. literaturizắrii; pl. literaturizắri

literau
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literași
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literați
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literați
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literații
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

literaților
LITERÁT, -Ă, literați, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.

DOOM

literátă s. f., g.-d. art. literátei; pl. literáte

litere
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. 4 Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.

DOOM

líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere

literează
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literei
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. 4 Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.

DOOM

líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere

literele
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. 4 Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.

DOOM

líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere

literelor
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. 4 Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.

DOOM

líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere

literez
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

litereze
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literezi
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literând
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

literînd
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

lithospermum
MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

litia
LÍTIE, litii, s. f. 1. Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2. Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1). – Din sl. litija.

DOOM

lítie (-ti-e) s. f., art. lítia (-ti-a), g.-d. art. lítiei; pl. lítii, art. lítiile (-ti-i-)

litiaza
LITIÁZĂ, litiaze, s. f. Afecțiune caracterizată prin formarea patologică de nisip sau de calculi în anumite organe sau în canalele excretoare; calculoză. Litiază biliară. Litiază renală. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiase.

DOOM

litiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. litiázei; pl. litiáze

litiaze
LITIÁZĂ, litiaze, s. f. Afecțiune caracterizată prin formarea patologică de nisip sau de calculi în anumite organe sau în canalele excretoare; calculoză. Litiază biliară. Litiază renală. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiase.

DOOM

litiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. litiázei; pl. litiáze

litiazei
LITIÁZĂ, litiaze, s. f. Afecțiune caracterizată prin formarea patologică de nisip sau de calculi în anumite organe sau în canalele excretoare; calculoză. Litiază biliară. Litiază renală. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiase.

DOOM

litiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. litiázei; pl. litiáze

litiazele
LITIÁZĂ, litiaze, s. f. Afecțiune caracterizată prin formarea patologică de nisip sau de calculi în anumite organe sau în canalele excretoare; calculoză. Litiază biliară. Litiază renală. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiase.

DOOM

litiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. litiázei; pl. litiáze

litiazelor
LITIÁZĂ, litiaze, s. f. Afecțiune caracterizată prin formarea patologică de nisip sau de calculi în anumite organe sau în canalele excretoare; calculoză. Litiază biliară. Litiază renală. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiase.

DOOM

litiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. litiázei; pl. litiáze

litiazic
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazica
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazice
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicei
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicele
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicelor
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazici
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicii
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicilor
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicul
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litiazicului
LITIÁZIC, -Ă, litiazici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de litiază. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. lithiasique.

DOOM

*litiázic adj. m., s. m., pl. litiázici; adj. f., s. f. litiázică, pl. litiázice

litic
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

litic
-LÍTIC Element secund de compunere savantă, cu semnificația „de piatră”, „pietros”. [< fr. -lithique, it. -litico, cf. gr. lithos].

litica
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

litice
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticei
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticele
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticelor
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

litici
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticii
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticilor
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticul
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

liticului
LÍTIC, -Ă adj. 1. Referitor la liză. 2. (Rar) Referitor la piatră; de natura pietrei. [< fr. lithique, cf. gr. lithos – piatră].

litie
LÍTIE, litii, s. f. 1. Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2. Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1). – Din sl. litija.

DOOM

lítie (-ti-e) s. f., art. lítia (-ti-a), g.-d. art. lítiei; pl. lítii, art. lítiile (-ti-i-)

litiei
LÍTIE, litii, s. f. 1. Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2. Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1). – Din sl. litija.

DOOM

lítie (-ti-e) s. f., art. lítia (-ti-a), g.-d. art. lítiei; pl. lítii, art. lítiile (-ti-i-)

litiera
LITIÉRĂ, litiere, s. f. Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.

DOOM

litiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. litiérei; pl. litiére

litiere
LITIÉRĂ, litiere, s. f. Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.

DOOM

litiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. litiérei; pl. litiére

litierei
LITIÉRĂ, litiere, s. f. Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.

DOOM

litiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. litiérei; pl. litiére

litierele
LITIÉRĂ, litiere, s. f. Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.

DOOM

litiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. litiérei; pl. litiére

litierelor
LITIÉRĂ, litiere, s. f. Lectică. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. litière.

DOOM

litiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. litiérei; pl. litiére

litierse
Litierse = Lityerses.

litigant
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litiganta
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigante
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigantei
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigantele
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigantelor
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigantul
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigantului
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigantă
LITIGÁNTĂ, litigante, adj. (În sintagma) Parte litigantă = fiecare dintre părțile care se află în litigiu, în fața unui organ de jurisdicție. – Din fr. litigant.

DOOM

litigántă adj. f., pl. litigánte

litiganți
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litiganții
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litiganților
LITIGÁNT, -Ă, litiganți, -te, adj. (Jur.; numai în expr.) Parte litigantă = fiecare din părțile care se află în litigiu în fața unui organ de jurisdicție.

litigii
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiile
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiilor
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigioasa
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioase
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioasei
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioasele
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioaselor
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigios
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigiosul
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigiosului
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioși
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioșii
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigioșilor
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.

DOOM

litigiós (-gi-os) adj. m., pl. litigióși; f. litigioásă, pl. litigioáse

litigiu
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiul
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiului
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiuri
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiurile
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litigiurilor
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.

DOOM

litígiu [giu pron. giu] s. n., art. litígiul, pl. litígii; art. litígiile (-gi-i-)

litii
LÍTIE, litii, s. f. 1. Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2. Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1). – Din sl. litija.

DOOM

lítie (-ti-e) s. f., art. lítia (-ti-a), g.-d. art. lítiei; pl. lítii, art. lítiile (-ti-i-)

litiile
LÍTIE, litii, s. f. 1. Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2. Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1). – Din sl. litija.

DOOM

lítie (-ti-e) s. f., art. lítia (-ti-a), g.-d. art. lítiei; pl. lítii, art. lítiile (-ti-i-)

litiilor
LÍTIE, litii, s. f. 1. Slujbă religioasă ortodoxă pentru obținerea unor roade bogate și pentru binecuvântarea celor aduse ca jertfă de credincioși. 2. Pâine care se sfințește cu prilejul litiei (1). – Din sl. litija.

DOOM

lítie (-ti-e) s. f., art. lítia (-ti-a), g.-d. art. lítiei; pl. lítii, art. lítiile (-ti-i-)

litina
LITÍNĂ s.f. Oxid sau hidroxid de litiu. [< fr. lithine].

DOOM

litínă s. f., g.-d. art. litínei

litine
LITÍNĂ s.f. Oxid sau hidroxid de litiu. [< fr. lithine].

DOOM

litínă s. f., g.-d. art. litínei

litinei
LITÍNĂ s.f. Oxid sau hidroxid de litiu. [< fr. lithine].

DOOM

litínă s. f., g.-d. art. litínei

litispendența
LITISPENDÉNȚĂ s. f. (Jur.) Situație în care același litigiu a fost supus spre soluționare în fața a două organe de jurisdicție de același grad. – Din fr. litispendance.

DOOM

litispendénță s. f., g.-d. art. litispendénței

litispendențe
LITISPENDÉNȚĂ s. f. (Jur.) Situație în care același litigiu a fost supus spre soluționare în fața a două organe de jurisdicție de același grad. – Din fr. litispendance.

DOOM

litispendénță s. f., g.-d. art. litispendénței

litispendenței
LITISPENDÉNȚĂ s. f. (Jur.) Situație în care același litigiu a fost supus spre soluționare în fața a două organe de jurisdicție de același grad. – Din fr. litispendance.

DOOM

litispendénță s. f., g.-d. art. litispendénței

litispendențele
LITISPENDÉNȚĂ s. f. (Jur.) Situație în care același litigiu a fost supus spre soluționare în fața a două organe de jurisdicție de același grad. – Din fr. litispendance.

DOOM

litispendénță s. f., g.-d. art. litispendénței

litispendențelor
LITISPENDÉNȚĂ s. f. (Jur.) Situație în care același litigiu a fost supus spre soluționare în fața a două organe de jurisdicție de același grad. – Din fr. litispendance.

DOOM

litispendénță s. f., g.-d. art. litispendénței

litiu
LÍTIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline, de culoare argintie, moale și foarte ușor, existent în natură numai sub formă de săruri și utilizat în medicină, fotografie, electrotehnică etc. – Din fr. lithium.

DOOM

lítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. lítiul; simb. Li

litiul
LÍTIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline, de culoare argintie, moale și foarte ușor, existent în natură numai sub formă de săruri și utilizat în medicină, fotografie, electrotehnică etc. – Din fr. lithium.

DOOM

lítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. lítiul; simb. Li

litiului
LÍTIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcaline, de culoare argintie, moale și foarte ușor, existent în natură numai sub formă de săruri și utilizat în medicină, fotografie, electrotehnică etc. – Din fr. lithium.

DOOM

lítiu [tiu pron. tiu] s. n., art. lítiul; simb. Li

lito
LITO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „piatră”, „pietros”. Var. lit-. / < fr. litho-, cf. gr. lithos].

litobol
LITOBÓL s.m. (Ant.) Aruncător cu pietre. [< gr. lithobolos].

litoboli
LITOBÓL s.m. (Ant.) Aruncător cu pietre. [< gr. lithobolos].

litobolii
LITOBÓL s.m. (Ant.) Aruncător cu pietre. [< gr. lithobolos].

litobolilor
LITOBÓL s.m. (Ant.) Aruncător cu pietre. [< gr. lithobolos].

litobolul
LITOBÓL s.m. (Ant.) Aruncător cu pietre. [< gr. lithobolos].

litobolului
LITOBÓL s.m. (Ant.) Aruncător cu pietre. [< gr. lithobolos].

litocarp
LITOCÁRP s.n. (Bot.) Fruct fosil. [Cf. fr. lithocarpe < gr. lithos – piatră, karpos – fruct].

litocarpul
LITOCÁRP s.n. (Bot.) Fruct fosil. [Cf. fr. lithocarpe < gr. lithos – piatră, karpos – fruct].

litocarpului
LITOCÁRP s.n. (Bot.) Fruct fosil. [Cf. fr. lithocarpe < gr. lithos – piatră, karpos – fruct].

litoceras
LITOCÉRAS s. n. (Zool.) Gen de amoniți fosili caracterizat prin cochilie larg răsucită și cu deschidere circulară. – Din fr. lithocéras.

litocerasul
LITOCÉRAS s. n. (Zool.) Gen de amoniți fosili caracterizat prin cochilie larg răsucită și cu deschidere circulară. – Din fr. lithocéras.

litocerasului
LITOCÉRAS s. n. (Zool.) Gen de amoniți fosili caracterizat prin cochilie larg răsucită și cu deschidere circulară. – Din fr. lithocéras.

litocerași
LITOCÉRAS s. n. (Zool.) Gen de amoniți fosili caracterizat prin cochilie larg răsucită și cu deschidere circulară. – Din fr. lithocéras.

litocerașii
LITOCÉRAS s. n. (Zool.) Gen de amoniți fosili caracterizat prin cochilie larg răsucită și cu deschidere circulară. – Din fr. lithocéras.

litocerașilor
LITOCÉRAS s. n. (Zool.) Gen de amoniți fosili caracterizat prin cochilie larg răsucită și cu deschidere circulară. – Din fr. lithocéras.

litocromia
LITOCROMÍE s. f. Procedeu tipografic de reproducere a picturii în culori. – Din fr. lithochromie.

DOOM

litocromíe (-cro-) s. f., art. litocromía, g.-d. litocromíi, art. litocromíei

litocromie
LITOCROMÍE s. f. Procedeu tipografic de reproducere a picturii în culori. – Din fr. lithochromie.

DOOM

litocromíe (-cro-) s. f., art. litocromía, g.-d. litocromíi, art. litocromíei

litocromiei
LITOCROMÍE s. f. Procedeu tipografic de reproducere a picturii în culori. – Din fr. lithochromie.

DOOM

litocromíe (-cro-) s. f., art. litocromía, g.-d. litocromíi, art. litocromíei

litocromii
LITOCROMÍE s. f. Procedeu tipografic de reproducere a picturii în culori. – Din fr. lithochromie.

DOOM

litocromíe (-cro-) s. f., art. litocromía, g.-d. litocromíi, art. litocromíei

litocromiile
LITOCROMÍE s. f. Procedeu tipografic de reproducere a picturii în culori. – Din fr. lithochromie.

DOOM

litocromíe (-cro-) s. f., art. litocromía, g.-d. litocromíi, art. litocromíei

litocromiilor
LITOCROMÍE s. f. Procedeu tipografic de reproducere a picturii în culori. – Din fr. lithochromie.

DOOM

litocromíe (-cro-) s. f., art. litocromía, g.-d. litocromíi, art. litocromíei

litofag
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofaga
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofage
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagei
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagele
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagelor
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagi
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagii
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagilor
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagul
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofagului
LITOFÁG, -Ă, litofagi, -ge, adj. (Zool.; despre unele animale) Care se hrănesc cu nisip sau pietriș. – Din fr. lithophage.

litofit
LITOFÍT, -Ă, litofiți, -te, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci, roci sau bolovănișuri. – Din fr. lithophyte.

litogeneza
LITOGENÉZĂ s. f. Ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare. – Din fr. lithogenèse.

DOOM

litogenéză s. f., g.-d. art. litogenézei

litogeneze
LITOGENÉZĂ s. f. Ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare. – Din fr. lithogenèse.

DOOM

litogenéză s. f., g.-d. art. litogenézei

litogenezei
LITOGENÉZĂ s. f. Ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare. – Din fr. lithogenèse.

DOOM

litogenéză s. f., g.-d. art. litogenézei

litogenezele
LITOGENÉZĂ s. f. Ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare. – Din fr. lithogenèse.

DOOM

litogenéză s. f., g.-d. art. litogenézei

litogenezelor
LITOGENÉZĂ s. f. Ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare. – Din fr. lithogenèse.

DOOM

litogenéză s. f., g.-d. art. litogenézei

litograf
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografa
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografe
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografei
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografele
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografelor
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografi
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografia
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografia
LITOGRAFÍE, (2, 3) litografii, s. f. 1. Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. 2. Atelier, secție sau întreprindere unde se multiplică prin litografie (1). 3. Desen sau tablou multiplicat prin litografie (1). – Din fr. lithographie.

DOOM

litografíe (-to-gra-) s. f., g.-d. art. litografíei; (secții, desene) pl. litografíi

litografiai
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiam
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiară
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiarăm
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiarăți
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiase
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiasem
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiaseră
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiaserăm
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiaserăți
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiaseși
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiaseți
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiat
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiat
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiata
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiate
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiatei
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiatele
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiatelor
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiatul
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiatului
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiau
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiază
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiași
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiați
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiați
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiații
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografiaților
LITOGRAFIÁT, -Ă, litografiați, -te, adj. Imprimat, multiplicat prin litografie. [Pr.: -fi-at] – V. litografia.

litografic
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litografica
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litografice
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficei
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficele
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficelor
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litografici
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficii
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficilor
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficul
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litograficului
LITOGRÁFIC, -Ă, litografici, -ce, adj. Care se folosește în litografie, care ține de litografie, privitor la litografie. – Din fr. lithographique.

DOOM

litográfic (-to-gra-) adj. m., pl. litográfici; f. litográfică, pl. litográfice

litografie
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografie
LITOGRAFÍE, (2, 3) litografii, s. f. 1. Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. 2. Atelier, secție sau întreprindere unde se multiplică prin litografie (1). 3. Desen sau tablou multiplicat prin litografie (1). – Din fr. lithographie.

DOOM

litografíe (-to-gra-) s. f., g.-d. art. litografíei; (secții, desene) pl. litografíi

litografiei
LITOGRAFÍE, (2, 3) litografii, s. f. 1. Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. 2. Atelier, secție sau întreprindere unde se multiplică prin litografie (1). 3. Desen sau tablou multiplicat prin litografie (1). – Din fr. lithographie.

DOOM

litografíe (-to-gra-) s. f., g.-d. art. litografíei; (secții, desene) pl. litografíi

litografiem
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiere
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiere
LITOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a litografia. [Pr.: -fi-e-] – V. litografia.

DOOM

litografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. litografiérii

litografierea
LITOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a litografia. [Pr.: -fi-e-] – V. litografia.

DOOM

litografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. litografiérii

litografieri
LITOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a litografia. [Pr.: -fi-e-] – V. litografia.

DOOM

litografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. litografiérii

litografierii
LITOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a litografia. [Pr.: -fi-e-] – V. litografia.

DOOM

litografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. litografiérii

litografierile
LITOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a litografia. [Pr.: -fi-e-] – V. litografia.

DOOM

litografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. litografiérii

litografierilor
LITOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a litografia. [Pr.: -fi-e-] – V. litografia.

DOOM

litografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. litografiérii

litografiez
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografieze
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografiezi
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografii
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografii
LITOGRAFÍE, (2, 3) litografii, s. f. 1. Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. 2. Atelier, secție sau întreprindere unde se multiplică prin litografie (1). 3. Desen sau tablou multiplicat prin litografie (1). – Din fr. lithographie.

DOOM

litografíe (-to-gra-) s. f., g.-d. art. litografíei; (secții, desene) pl. litografíi

litografiile
LITOGRAFÍE, (2, 3) litografii, s. f. 1. Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. 2. Atelier, secție sau întreprindere unde se multiplică prin litografie (1). 3. Desen sau tablou multiplicat prin litografie (1). – Din fr. lithographie.

DOOM

litografíe (-to-gra-) s. f., g.-d. art. litografíei; (secții, desene) pl. litografíi

litografiilor
LITOGRAFÍE, (2, 3) litografii, s. f. 1. Metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. 2. Atelier, secție sau întreprindere unde se multiplică prin litografie (1). 3. Desen sau tablou multiplicat prin litografie (1). – Din fr. lithographie.

DOOM

litografíe (-to-gra-) s. f., g.-d. art. litografíei; (secții, desene) pl. litografíi

litografiind
LITOGRAFIÁ, litografiez, vb. I. Tranz. A multiplica prin litografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lithographier.

DOOM

litografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 litografiáză, 1 pl. litografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să litografiéze; ger. litografíind (-fi-ind)

litografilor
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litograful
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litografului
LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe.

DOOM

litográfă (-to-graf) s. f., g.-d. art. litográfei; pl. litográfe

litologic
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologica
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologice
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicei
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicele
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicelor
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologici
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicii
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicilor
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicul
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologicului
LITOLÓGIC, -Ă, litologici, -ce, adj. Referitor la litologie. – Din fr. lithologique.

litologie
LITOLOGÍE s. f. 1. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare. 2. Compoziția unei roci sedimentare. – Din fr. lithologie.

DOOM

litologíe s. f., art. litología, g.-d. litologíi, art. litologíei

litometeor
LITOMETEÓR, litometeori, s. m. (Met.) Particulă de rocă în suspensie sau transportată de vânt, aflată în compoziția atmosferei. [Pr.: -te-or] – Din engl. littometeor.

litometeori
LITOMETEÓR, litometeori, s. m. (Met.) Particulă de rocă în suspensie sau transportată de vânt, aflată în compoziția atmosferei. [Pr.: -te-or] – Din engl. littometeor.

litometeorii
LITOMETEÓR, litometeori, s. m. (Met.) Particulă de rocă în suspensie sau transportată de vânt, aflată în compoziția atmosferei. [Pr.: -te-or] – Din engl. littometeor.

litometeorilor
LITOMETEÓR, litometeori, s. m. (Met.) Particulă de rocă în suspensie sau transportată de vânt, aflată în compoziția atmosferei. [Pr.: -te-or] – Din engl. littometeor.

litometeorul
LITOMETEÓR, litometeori, s. m. (Met.) Particulă de rocă în suspensie sau transportată de vânt, aflată în compoziția atmosferei. [Pr.: -te-or] – Din engl. littometeor.

litometeorului
LITOMETEÓR, litometeori, s. m. (Met.) Particulă de rocă în suspensie sau transportată de vânt, aflată în compoziția atmosferei. [Pr.: -te-or] – Din engl. littometeor.

litopisăț
LITOPISẮȚ s. n. v. letopiseț.

litopon
LITOPÓN s. n. Pigment alb mineral, compus din sulfat de bariu și sulfură de zinc, folosit în pictură, în cosmetică etc. – Din fr. lithopone.

DOOM

litopón s. n.

litoponul
LITOPÓN s. n. Pigment alb mineral, compus din sulfat de bariu și sulfură de zinc, folosit în pictură, în cosmetică etc. – Din fr. lithopone.

DOOM

litopón s. n.

litoponului
LITOPÓN s. n. Pigment alb mineral, compus din sulfat de bariu și sulfură de zinc, folosit în pictură, în cosmetică etc. – Din fr. lithopone.

DOOM

litopón s. n.

litoral
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoral
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litorala
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litorale
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralei
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralele
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralelor
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litorali
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralii
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralilor
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralul
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralul
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litoralului
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

DOOM

litorál² s. n., pl. litoráluri

litoralului
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litoraluri
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litoralurile
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litoralurilor
LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

litoretă
LITORÉTĂ s.f. Autocar deschis, folosit pe litoralul Mării Negre. [< litor(al) + -etă].

litosfera
LITOSFÉRĂ s. f. Învelișul exterior solid al globului pământesc. – Din fr. lithosphère.

DOOM

!litosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. litosférei

litosfere
LITOSFÉRĂ s. f. Învelișul exterior solid al globului pământesc. – Din fr. lithosphère.

DOOM

!litosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. litosférei

litosferei
LITOSFÉRĂ s. f. Învelișul exterior solid al globului pământesc. – Din fr. lithosphère.

DOOM

!litosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. litosférei

litostrot
LITOSTRÓT s.n. Pavaj în mozaic. [< fr., gr. lithostrotes, cf. gr. lithos – piatră, strotos – întindere].

litostrotul
LITOSTRÓT s.n. Pavaj în mozaic. [< fr., gr. lithostrotes, cf. gr. lithos – piatră, strotos – întindere].

litostrotului
LITOSTRÓT s.n. Pavaj în mozaic. [< fr., gr. lithostrotes, cf. gr. lithos – piatră, strotos – întindere].

litostroturi
LITOSTRÓT s.n. Pavaj în mozaic. [< fr., gr. lithostrotes, cf. gr. lithos – piatră, strotos – întindere].

litostroturile
LITOSTRÓT s.n. Pavaj în mozaic. [< fr., gr. lithostrotes, cf. gr. lithos – piatră, strotos – întindere].

litostroturilor
LITOSTRÓT s.n. Pavaj în mozaic. [< fr., gr. lithostrotes, cf. gr. lithos – piatră, strotos – întindere].

litota
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

DOOM

litótă s. f., g.-d. art. litótei; pl. litóte

litote
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

DOOM

litótă s. f., g.-d. art. litótei; pl. litóte

litotei
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

DOOM

litótă s. f., g.-d. art. litótei; pl. litóte

litotele
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

DOOM

litótă s. f., g.-d. art. litótei; pl. litóte

litotelor
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

DOOM

litótă s. f., g.-d. art. litótei; pl. litóte

litotipografia
LITOTIPOGRAFÍE s. f. Reproducere litografică a unei planșe imprimate cu caractere tipografice obișnuite. – Din fr. lithotypographie.

DOOM

litotipografíe (-po-gra-) s. f., art. litotipografía, g.-d. litotipografíi, art. litotipografíei

litotipografie
LITOTIPOGRAFÍE s. f. Reproducere litografică a unei planșe imprimate cu caractere tipografice obișnuite. – Din fr. lithotypographie.

DOOM

litotipografíe (-po-gra-) s. f., art. litotipografía, g.-d. litotipografíi, art. litotipografíei

litotipografiei
LITOTIPOGRAFÍE s. f. Reproducere litografică a unei planșe imprimate cu caractere tipografice obișnuite. – Din fr. lithotypographie.

DOOM

litotipografíe (-po-gra-) s. f., art. litotipografía, g.-d. litotipografíi, art. litotipografíei

litotipografii
LITOTIPOGRAFÍE s. f. Reproducere litografică a unei planșe imprimate cu caractere tipografice obișnuite. – Din fr. lithotypographie.

DOOM

litotipografíe (-po-gra-) s. f., art. litotipografía, g.-d. litotipografíi, art. litotipografíei

litotipografiile
LITOTIPOGRAFÍE s. f. Reproducere litografică a unei planșe imprimate cu caractere tipografice obișnuite. – Din fr. lithotypographie.

DOOM

litotipografíe (-po-gra-) s. f., art. litotipografía, g.-d. litotipografíi, art. litotipografíei

litotipografiilor
LITOTIPOGRAFÍE s. f. Reproducere litografică a unei planșe imprimate cu caractere tipografice obișnuite. – Din fr. lithotypographie.

DOOM

litotipografíe (-po-gra-) s. f., art. litotipografía, g.-d. litotipografíi, art. litotipografíei

litotoame
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotoamele
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotoamelor
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotom
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotomia
LITOTOMÍE, litotomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală pentru extragerea calculilor din organul care îi conține. – Din fr. lithotomie, engl. lithotomy.

DOOM

litotomíe s. f., art. litotomía, g.-d. art. litotomíei; pl. litotomíi, art. litotomíile

litotomie
LITOTOMÍE, litotomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală pentru extragerea calculilor din organul care îi conține. – Din fr. lithotomie, engl. lithotomy.

DOOM

litotomíe s. f., art. litotomía, g.-d. art. litotomíei; pl. litotomíi, art. litotomíile

litotomiei
LITOTOMÍE, litotomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală pentru extragerea calculilor din organul care îi conține. – Din fr. lithotomie, engl. lithotomy.

DOOM

litotomíe s. f., art. litotomía, g.-d. art. litotomíei; pl. litotomíi, art. litotomíile

litotomii
LITOTOMÍE, litotomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală pentru extragerea calculilor din organul care îi conține. – Din fr. lithotomie, engl. lithotomy.

DOOM

litotomíe s. f., art. litotomía, g.-d. art. litotomíei; pl. litotomíi, art. litotomíile

litotomiile
LITOTOMÍE, litotomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală pentru extragerea calculilor din organul care îi conține. – Din fr. lithotomie, engl. lithotomy.

DOOM

litotomíe s. f., art. litotomía, g.-d. art. litotomíei; pl. litotomíi, art. litotomíile

litotomiilor
LITOTOMÍE, litotomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală pentru extragerea calculilor din organul care îi conține. – Din fr. lithotomie, engl. lithotomy.

DOOM

litotomíe s. f., art. litotomía, g.-d. art. litotomíei; pl. litotomíi, art. litotomíile

litotomul
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotomului
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotomuri
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotomurile
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotomurilor
LITOTÓM s.n. Instrument folosit în litotomie. [< fr. lithotome, cf. gr. lithos – piatră, tome – tăiere].

DOOM

litotóm s. n., pl. litotómuri

litotritia
LITOTRITÍE, litotritii, s. f. (Med.) Operație de spargere și extragere a calculilor vezicali, pe cale endoscopică. [Acc. și: litotrítie] – Din fr. lithotritie.

DOOM

!litotritíe (-to-tri-) s. f., art. litotritía, g.-d. art. litotritíei; pl. litotritíi

litotritie
LITOTRITÍE, litotritii, s. f. (Med.) Operație de spargere și extragere a calculilor vezicali, pe cale endoscopică. [Acc. și: litotrítie] – Din fr. lithotritie.

DOOM

!litotritíe (-to-tri-) s. f., art. litotritía, g.-d. art. litotritíei; pl. litotritíi

litotritiei
LITOTRITÍE, litotritii, s. f. (Med.) Operație de spargere și extragere a calculilor vezicali, pe cale endoscopică. [Acc. și: litotrítie] – Din fr. lithotritie.

DOOM

!litotritíe (-to-tri-) s. f., art. litotritía, g.-d. art. litotritíei; pl. litotritíi

litotritii
LITOTRITÍE, litotritii, s. f. (Med.) Operație de spargere și extragere a calculilor vezicali, pe cale endoscopică. [Acc. și: litotrítie] – Din fr. lithotritie.

DOOM

!litotritíe (-to-tri-) s. f., art. litotritía, g.-d. art. litotritíei; pl. litotritíi

litotritiile
LITOTRITÍE, litotritii, s. f. (Med.) Operație de spargere și extragere a calculilor vezicali, pe cale endoscopică. [Acc. și: litotrítie] – Din fr. lithotritie.

DOOM

!litotritíe (-to-tri-) s. f., art. litotritía, g.-d. art. litotritíei; pl. litotritíi

litotritiilor
LITOTRITÍE, litotritii, s. f. (Med.) Operație de spargere și extragere a calculilor vezicali, pe cale endoscopică. [Acc. și: litotrítie] – Din fr. lithotritie.

DOOM

!litotritíe (-to-tri-) s. f., art. litotritía, g.-d. art. litotritíei; pl. litotritíi

litotritoare
LITOTRITÓR, litotritoare, s. n. (Med.) Instrument care servește la efectuarea litotritiei. – Din fr. lithotriteur.

litotritoarele
LITOTRITÓR, litotritoare, s. n. (Med.) Instrument care servește la efectuarea litotritiei. – Din fr. lithotriteur.

litotritoarelor
LITOTRITÓR, litotritoare, s. n. (Med.) Instrument care servește la efectuarea litotritiei. – Din fr. lithotriteur.

litotritor
LITOTRITÓR, litotritoare, s. n. (Med.) Instrument care servește la efectuarea litotritiei. – Din fr. lithotriteur.

litotritorul
LITOTRITÓR, litotritoare, s. n. (Med.) Instrument care servește la efectuarea litotritiei. – Din fr. lithotriteur.

litotritorului
LITOTRITÓR, litotritoare, s. n. (Med.) Instrument care servește la efectuarea litotritiei. – Din fr. lithotriteur.

litou
LITÓU s.n. Desen sau tablou litografiat. [< germ. Litho].

litoul
LITÓU s.n. Desen sau tablou litografiat. [< germ. Litho].

litoului
LITÓU s.n. Desen sau tablou litografiat. [< germ. Litho].

litouri
LITÓU s.n. Desen sau tablou litografiat. [< germ. Litho].

litourile
LITÓU s.n. Desen sau tablou litografiat. [< germ. Litho].

litourilor
LITÓU s.n. Desen sau tablou litografiat. [< germ. Litho].

litra
LÍTRĂ, litre, s. f. 1. (Pop.) Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas care are această capacitate; conținutul acestui vas. 2. Măsură de capacitate sau de greutate folosită în trecut, egală cu circa o treime de litru sau de kilogram. ♦ Vas care avea această capacitate; conținutul acestui vas. – Din ngr. lítra.

DOOM

lítră (pop.) (li-tră) s. f., g.-d. art. lítrei; pl. lítre

litraj
LITRÁJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

litraje
LITRÁJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

litrajele
LITRÁJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

litrajelor
LITRÁJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

litrajul
LITRÁJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

litrajului
LITRÁJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

litre
LÍTRĂ, litre, s. f. 1. (Pop.) Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas care are această capacitate; conținutul acestui vas. 2. Măsură de capacitate sau de greutate folosită în trecut, egală cu circa o treime de litru sau de kilogram. ♦ Vas care avea această capacitate; conținutul acestui vas. – Din ngr. lítra.

DOOM

lítră (pop.) (li-tră) s. f., g.-d. art. lítrei; pl. lítre

litrei
LÍTRĂ, litre, s. f. 1. (Pop.) Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas care are această capacitate; conținutul acestui vas. 2. Măsură de capacitate sau de greutate folosită în trecut, egală cu circa o treime de litru sau de kilogram. ♦ Vas care avea această capacitate; conținutul acestui vas. – Din ngr. lítra.

DOOM

lítră (pop.) (li-tră) s. f., g.-d. art. lítrei; pl. lítre

litrele
LÍTRĂ, litre, s. f. 1. (Pop.) Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas care are această capacitate; conținutul acestui vas. 2. Măsură de capacitate sau de greutate folosită în trecut, egală cu circa o treime de litru sau de kilogram. ♦ Vas care avea această capacitate; conținutul acestui vas. – Din ngr. lítra.

DOOM

lítră (pop.) (li-tră) s. f., g.-d. art. lítrei; pl. lítre

litrelor
LÍTRĂ, litre, s. f. 1. (Pop.) Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas care are această capacitate; conținutul acestui vas. 2. Măsură de capacitate sau de greutate folosită în trecut, egală cu circa o treime de litru sau de kilogram. ♦ Vas care avea această capacitate; conținutul acestui vas. – Din ngr. lítra.

DOOM

lítră (pop.) (li-tră) s. f., g.-d. art. lítrei; pl. lítre

litri
LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

DOOM

lítru (li-tru) s. m., art. lítrul; pl. lítri, art. lítrii; simb. l

litrii
LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

DOOM

lítru (li-tru) s. m., art. lítrul; pl. lítri, art. lítrii; simb. l

litrilor
LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

DOOM

lítru (li-tru) s. m., art. lítrul; pl. lítri, art. lítrii; simb. l

litrosi
litrosí (-sésc, -ít), vb. – 1. A pune în libertate. – 2. A face să dispară. – 3. A separa, a despărți, a scutura pămîntul de pe o rădăcină. Ngr. λυτρώνω, aoristul λύτρωσα (Cihac, II, 670; Gáldi 206), cf. v. sb. litrositi (Vasmer, Gr., 90).

litrosire
litrosí (-sésc, -ít), vb. – 1. A pune în libertate. – 2. A face să dispară. – 3. A separa, a despărți, a scutura pămîntul de pe o rădăcină. Ngr. λυτρώνω, aoristul λύτρωσα (Cihac, II, 670; Gáldi 206), cf. v. sb. litrositi (Vasmer, Gr., 90).

litrosit
litrosí (-sésc, -ít), vb. – 1. A pune în libertate. – 2. A face să dispară. – 3. A separa, a despărți, a scutura pămîntul de pe o rădăcină. Ngr. λυτρώνω, aoristul λύτρωσα (Cihac, II, 670; Gáldi 206), cf. v. sb. litrositi (Vasmer, Gr., 90).

litru
LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

DOOM

lítru (li-tru) s. m., art. lítrul; pl. lítri, art. lítrii; simb. l

litrul
LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

DOOM

lítru (li-tru) s. m., art. lítrul; pl. lítri, art. lítrii; simb. l

litrului
LÍTRU, litri, s. m. 1. Unitate de măsură pentru capacități, egală cu volumul ocupat de un kilogram de apă pură la temperatura de plus patru grade Celsius și la presiunea de o atmosferă. 2. Vas care are această capacitate. 3. Cantitate de lichid egală cu un litru (1). – Din fr. litre.

DOOM

lítru (li-tru) s. m., art. lítrul; pl. lítri, art. lítrii; simb. l

litteram
AD LÍTTERAM loc. adj., loc. adv. Cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; întocmai, literal, textual. – Loc. lat.

DOOM

ad lítteram (lat.) loc. adj., loc. adv.; abr. ad. litt.

lituanian
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanian
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniana
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniana
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniano
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniano
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanianul
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanianul
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanianule
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanianule
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanianului
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanianului
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniene
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniene
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituaniene
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienei
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienei
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienele
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienele
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienelor
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienelor
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanieni
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanieni
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienii
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienii
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienilor
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanienilor
LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

DOOM

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

liturghia
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.

DOOM

liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile

liturghie
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.

DOOM

liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile

liturghiei
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.

DOOM

liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile

liturghier
LITURGHIÉR, liturghiere, s. n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.

DOOM

liturghiér (-ghi-er) s. n., pl. liturghiére

liturghiere
LITURGHIÉR, liturghiere, s. n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.

DOOM

liturghiér (-ghi-er) s. n., pl. liturghiére

liturghierele
LITURGHIÉR, liturghiere, s. n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.

DOOM

liturghiér (-ghi-er) s. n., pl. liturghiére

liturghierelor
LITURGHIÉR, liturghiere, s. n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.

DOOM

liturghiér (-ghi-er) s. n., pl. liturghiére

liturghierul
LITURGHIÉR, liturghiere, s. n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.

DOOM

liturghiér (-ghi-er) s. n., pl. liturghiére

liturghierului
LITURGHIÉR, liturghiere, s. n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.

DOOM

liturghiér (-ghi-er) s. n., pl. liturghiére

liturghii
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.

DOOM

liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile

liturghiile
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.

DOOM

liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile

liturghiilor
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija.

DOOM

liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile

liturgic
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgica
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgica
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgică s. f., g.-d. art. litúrgicii

liturgice
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgicei
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgicele
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgicelor
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgici
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgici
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgică s. f., g.-d. art. litúrgicii

liturgicii
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgicii
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgică s. f., g.-d. art. litúrgicii

liturgicilor
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgicul
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

liturgicului
LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Care aparține liturghiei, privitor la liturghie. 2. S. f. Ramură a teologiei care studiază istoria, formele și interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.

DOOM

litúrgic adj. m., pl. litúrgici; f. litúrgică, pl. litúrgice

lituus
LÍTUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

lituusul
LÍTUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

lituusului
LÍTUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

lituusuri
LÍTUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

lituusurile
LÍTUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

lituusurilor
LÍTUUS s.n. Baston încovoiat pe care îl purtau augurii. [Pron. -tu-us. / < lat. lituus].

lityerses
Lityerses, fiul lui Midas, regele Phrygiei. Lityerses era neîntrecut la secerat. El avea obiceiul să-i cheme la întrecere sau să-i pună să secere pentru el pe toți cei care-i încălcau domeniile. După aceea îi omora. A murit ucis, la rîndul său, de Heracles.

liude
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

DOOM

liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

liude
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

liudele
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

DOOM

liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

liudele
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

liudelor
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

liudelui
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

DOOM

liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

liudelui
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

liudă
liúdă (-de), s. f. – 1. Contribuabil, birnic. – 2. Soldat înrolat în cavalerie care lupta ca pedestru, deoarece nu mai avea cal. – Var. ludă. Sl. ljudŭ „lume”, ljudije „oameni” (Cihac, II, 174; Tiktin), cf. sb., cr., slov. ljudi, pol. lud (› ludă), germ. Leute, de unde sp. leude. Astăzi rar.

liulea
LIULEÁ s. f. v. lulea.

DOOM

luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele

liuliu
liúliu interj. – (Mold., Trans.) Interjecție alintătoare în cîntecele de leagăn. Creație spontană, cf. rut. ljuli-ljuli (Berneker 759; Scriban). – Der. liuliuț, s. n. (Maram., leagăn); lului, vb. (a adormi cu cîntece de leagăn), pare o creație inventată de N. Crainic.

liur
LIÚR s. n. (Reg.) Vin slab (amestecat cu apă); poșircă. – Din ucr. ljura.

DOOM

liur (reg.) s. n.

liurul
LIÚR s. n. (Reg.) Vin slab (amestecat cu apă); poșircă. – Din ucr. ljura.

DOOM

liur (reg.) s. n.

liurului
LIÚR s. n. (Reg.) Vin slab (amestecat cu apă); poșircă. – Din ucr. ljura.

DOOM

liur (reg.) s. n.

liuzi
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

DOOM

liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

liuzii
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

DOOM

liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

liuzilor
LIÚDE, (1) liuzi, s. m., (2) liude, s. n. (în Evul Mediu) 1. S. m. Om de rând (adesea străin) în raport cu fiscul, fie că era impozabil, fie că era scutit de impozite. 2. S. n. (Mai ales în Țara Românească) Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând două sau patru familii. [Pl. și: (1) liude. – Var.: lúde s. m., s. n.] – Din sl. lude.

DOOM

liúde²/lúde² (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde

livada
LIVÉDE s. f. v. livadă.

DOOM

livádă s. f., g.-d. art. livézii; pl. livézi

livan
LIVÁN, (1) livani, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu fructe drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia (Boswellia serrata, carteri etc.). 2. S. n. Tămâie. – Din sl. livan.

DOOM

liván² (tămâie) s. n.

livani
LIVÁN, (1) livani, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu fructe drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia (Boswellia serrata, carteri etc.). 2. S. n. Tămâie. – Din sl. livan.

DOOM

liván² (tămâie) s. n.

livanii
LIVÁN, (1) livani, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu fructe drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia (Boswellia serrata, carteri etc.). 2. S. n. Tămâie. – Din sl. livan.

DOOM

liván² (tămâie) s. n.

livanilor
LIVÁN, (1) livani, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu fructe drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia (Boswellia serrata, carteri etc.). 2. S. n. Tămâie. – Din sl. livan.

DOOM

liván² (tămâie) s. n.

livanul
LIVÁN, (1) livani, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu fructe drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia (Boswellia serrata, carteri etc.). 2. S. n. Tămâie. – Din sl. livan.

DOOM

liván² (tămâie) s. n.

livanului
LIVÁN, (1) livani, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu fructe drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia (Boswellia serrata, carteri etc.). 2. S. n. Tămâie. – Din sl. livan.

DOOM

liván² (tămâie) s. n.

live
LAIV adj. invar., adj. v. live.

DOOM

live (angl.) [pron. laĩv] adj. invar., adv.

livede
LIVÉDE s. f. v. livadă.

DOOM

livádă s. f., g.-d. art. livézii; pl. livézi

livej
livéj (livéjuri), s. n. – (Trans., Munt.) Poșircă. – Var. aleveș. Mag. leves „suc, zeamă” (Tiktin; Drăganu, Dacor., IV, 245).

livezi
LIVÉDE s. f. v. livadă.

DOOM

livádă s. f., g.-d. art. livézii; pl. livézi

livezii
LIVÉDE s. f. v. livadă.

DOOM

livádă s. f., g.-d. art. livézii; pl. livézi

livezile
LIVÉDE s. f. v. livadă.

DOOM

livádă s. f., g.-d. art. livézii; pl. livézi

livezilor
LIVÉDE s. f. v. livadă.

DOOM

livádă s. f., g.-d. art. livézii; pl. livézi

livid
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livida
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livide
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

lividei
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

lividele
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

lividelor
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

lividitate
LIVIDITÁTE s. f. Culoare vânătă a feței; paloare extremă. – Din fr. lividité.

DOOM

lividitáte s. f., g.-d. art. lividitắții

lividul
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

lividului
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livingrum
LIVINGRÚM s.n. (Anglicism) Cameră de zi (într-un apartament). [< engl. livingroom].

livizi
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livizii
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livizilor
LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

DOOM

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livra
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livra
LÍVRĂ, livre, s. f. 1. Unitate de măsură pentru greutăți de aproximativ 0,500 kg, folosită în special în țările anglo-saxone. 2. Veche monedă franceză. – Din fr. livre.

DOOM

lívră (li-vră) s. f., g.-d. art. lívrei; pl. lívre

livrabil
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabila
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabile
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabilei
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabilele
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabilelor
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabili
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabilii
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabililor
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabilul
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrabilului
LIVRÁBIL, -Ă, livrabili, -e, adj. Care se poate livra, furniza. – Din fr. livrable.

DOOM

livrábil (li-vra-) adj. m., pl. livrábili; f. livrábilă, pl. livrábile

livrai
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livram
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrare
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrare
LIVRÁRE, livrări, s. f. Acțiunea de a livra și rezultatul ei; predare, furnizare. – V. livra.

DOOM

livráre (li-vra-) s. f., g.-d. art. livrắrii; pl. livrắri

livrarea
LIVRÁRE, livrări, s. f. Acțiunea de a livra și rezultatul ei; predare, furnizare. – V. livra.

DOOM

livráre (li-vra-) s. f., g.-d. art. livrắrii; pl. livrắri

livrară
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrarăm
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrarăți
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrase
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrasem
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livraseră
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livraserăm
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livraserăți
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livraseși
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livraseți
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrat
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrat
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

livrau
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrași
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrați
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livre
LÍVRĂ, livre, s. f. 1. Unitate de măsură pentru greutăți de aproximativ 0,500 kg, folosită în special în țările anglo-saxone. 2. Veche monedă franceză. – Din fr. livre.

DOOM

lívră (li-vră) s. f., g.-d. art. lívrei; pl. lívre

livrea
LIVREÁ, livrele, s. f. Uniformă (împodobită cu galoane și fireturi) purtată de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livrée.

DOOM

livreá (li-vrea) s. f., art. livreáua, g.-d. art. livrélei; pl. livréle, art. livrélele

livreaua
LIVREÁ, livrele, s. f. Uniformă (împodobită cu galoane și fireturi) purtată de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livrée.

DOOM

livreá (li-vrea) s. f., art. livreáua, g.-d. art. livrélei; pl. livréle, art. livrélele

livrează
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrei
LÍVRĂ, livre, s. f. 1. Unitate de măsură pentru greutăți de aproximativ 0,500 kg, folosită în special în țările anglo-saxone. 2. Veche monedă franceză. – Din fr. livre.

DOOM

lívră (li-vră) s. f., g.-d. art. lívrei; pl. lívre

livrele
LÍVRĂ, livre, s. f. 1. Unitate de măsură pentru greutăți de aproximativ 0,500 kg, folosită în special în țările anglo-saxone. 2. Veche monedă franceză. – Din fr. livre.

DOOM

lívră (li-vră) s. f., g.-d. art. lívrei; pl. lívre

livrele
LIVREÁ, livrele, s. f. Uniformă (împodobită cu galoane și fireturi) purtată de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livrée.

DOOM

livreá (li-vrea) s. f., art. livreáua, g.-d. art. livrélei; pl. livréle, art. livrélele

livrelei
LIVREÁ, livrele, s. f. Uniformă (împodobită cu galoane și fireturi) purtată de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livrée.

DOOM

livreá (li-vrea) s. f., art. livreáua, g.-d. art. livrélei; pl. livréle, art. livrélele

livrelele
LIVREÁ, livrele, s. f. Uniformă (împodobită cu galoane și fireturi) purtată de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livrée.

DOOM

livreá (li-vrea) s. f., art. livreáua, g.-d. art. livrélei; pl. livréle, art. livrélele

livrelelor
LIVREÁ, livrele, s. f. Uniformă (împodobită cu galoane și fireturi) purtată de personalul de serviciu din marile hoteluri, din restaurante sau din unele case particulare. – Din fr. livrée.

DOOM

livreá (li-vrea) s. f., art. livreáua, g.-d. art. livrélei; pl. livréle, art. livrélele

livrelor
LÍVRĂ, livre, s. f. 1. Unitate de măsură pentru greutăți de aproximativ 0,500 kg, folosită în special în țările anglo-saxone. 2. Veche monedă franceză. – Din fr. livre.

DOOM

lívră (li-vră) s. f., g.-d. art. lívrei; pl. lívre

livresc
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livresca
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livrescul
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livrescului
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livret
LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

DOOM

livrét (document) (li-vret) s. n., pl. livréte

livrete
LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

DOOM

livrét (document) (li-vret) s. n., pl. livréte

livretele
LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

DOOM

livrét (document) (li-vret) s. n., pl. livréte

livretelor
LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

DOOM

livrét (document) (li-vret) s. n., pl. livréte

livretul
LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

DOOM

livrét (document) (li-vret) s. n., pl. livréte

livretului
LIVRÉT, livrete, s. n. 1. (În sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfăcut serviciul militar, cuprinzând situația militară și alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; în sintagma) Livret al utilajului = document de evidență care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricației, producătorul, caracteristici tehnice, reparații etc.). – Din fr. livret.

DOOM

livrét (document) (li-vret) s. n., pl. livréte

livrez
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livreze
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrezi
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrești
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livreștii
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livreștile
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livreștilor
LIVRÉSC, -Ă, livrești, adj. Întemeiat numai pe informația din cărți. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai în cărți și în limbajul oamenilor culți. – Din fr. livresque.

DOOM

livrésc (li-vresc) adj. m., f. livréscă; pl. m. și f. livréști

livrând
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrînd
LIVRÁ, livrez, vb. I. Tranz. A furniza, a preda mărfuri, a presta servicii etc. – Din fr. livrer.

DOOM

livrá (a ~) (li-vra) vb., ind. prez. 3 livreáză

livrări
LIVRÁRE, livrări, s. f. Acțiunea de a livra și rezultatul ei; predare, furnizare. – V. livra.

DOOM

livráre (li-vra-) s. f., g.-d. art. livrắrii; pl. livrắri

livrării
LIVRÁRE, livrări, s. f. Acțiunea de a livra și rezultatul ei; predare, furnizare. – V. livra.

DOOM

livráre (li-vra-) s. f., g.-d. art. livrắrii; pl. livrắri

livrările
LIVRÁRE, livrări, s. f. Acțiunea de a livra și rezultatul ei; predare, furnizare. – V. livra.

DOOM

livráre (li-vra-) s. f., g.-d. art. livrắrii; pl. livrắri

livrărilor
LIVRÁRE, livrări, s. f. Acțiunea de a livra și rezultatul ei; predare, furnizare. – V. livra.

DOOM

livráre (li-vra-) s. f., g.-d. art. livrắrii; pl. livrắri

livănțică
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică.

DOOM

levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii

liza
LÍZĂ², lize, s. f. Cărucior cu două roți, folosit în fabricile de hârtie și în întreprinderile poligrafice pentru transportul topurilor, baloturilor și sulurilor de hârtie. – Et. nec.

DOOM

líză s. f., g.-d. art. lízei; pl. líze

lize
LÍZĂ², lize, s. f. Cărucior cu două roți, folosit în fabricile de hârtie și în întreprinderile poligrafice pentru transportul topurilor, baloturilor și sulurilor de hârtie. – Et. nec.

DOOM

líză s. f., g.-d. art. lízei; pl. líze

lizei
LÍZĂ², lize, s. f. Cărucior cu două roți, folosit în fabricile de hârtie și în întreprinderile poligrafice pentru transportul topurilor, baloturilor și sulurilor de hârtie. – Et. nec.

DOOM

líză s. f., g.-d. art. lízei; pl. líze

lizele
LÍZĂ², lize, s. f. Cărucior cu două roți, folosit în fabricile de hârtie și în întreprinderile poligrafice pentru transportul topurilor, baloturilor și sulurilor de hârtie. – Et. nec.

DOOM

líză s. f., g.-d. art. lízei; pl. líze

lizelor
LÍZĂ², lize, s. f. Cărucior cu două roți, folosit în fabricile de hârtie și în întreprinderile poligrafice pentru transportul topurilor, baloturilor și sulurilor de hârtie. – Et. nec.

DOOM

líză s. f., g.-d. art. lízei; pl. líze

lizeree
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereele
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereelor
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereu
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereul
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereului
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereuri
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereurile
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizereurilor
LIZERÉU s.n. (Anat.) Linie de demarcație între două aspecte tisulare. [Pron. -reu. / < fr. liseré].

lizeuza
LIZEÚZĂ, lizeuze, s. f. Bolerou purtat de femei peste cămașa de noapte. [Pr.: -zö-] – Din fr. liseuse.

lizeuze
LIZEÚZĂ, lizeuze, s. f. Bolerou purtat de femei peste cămașa de noapte. [Pr.: -zö-] – Din fr. liseuse.

lizeuzei
LIZEÚZĂ, lizeuze, s. f. Bolerou purtat de femei peste cămașa de noapte. [Pr.: -zö-] – Din fr. liseuse.

lizeuzele
LIZEÚZĂ, lizeuze, s. f. Bolerou purtat de femei peste cămașa de noapte. [Pr.: -zö-] – Din fr. liseuse.

lizeuzelor
LIZEÚZĂ, lizeuze, s. f. Bolerou purtat de femei peste cămașa de noapte. [Pr.: -zö-] – Din fr. liseuse.

lizi
LIZI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „dizolvare”, „disociere”. [< fr. lysis].

lizibil
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibila
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibile
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibilei
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibilele
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibilelor
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibili
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibilii
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibililor
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibilitate
LIZIBILITÁTE, lizibilități, s. f. Calitate a ceea ce este lizibil. – Din fr. lisibilité.

lizibilitatea
LIZIBILITÁTE, lizibilități, s. f. Calitate a ceea ce este lizibil. – Din fr. lisibilité.

lizibilități
LIZIBILITÁTE, lizibilități, s. f. Calitate a ceea ce este lizibil. – Din fr. lisibilité.

lizibilității
LIZIBILITÁTE, lizibilități, s. f. Calitate a ceea ce este lizibil. – Din fr. lisibilité.

lizibilitățile
LIZIBILITÁTE, lizibilități, s. f. Calitate a ceea ce este lizibil. – Din fr. lisibilité.

lizibilităților
LIZIBILITÁTE, lizibilități, s. f. Calitate a ceea ce este lizibil. – Din fr. lisibilité.

lizibilul
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

lizibilului
LIZÍBIL, -Ă, lizibili, -e, adj. Care poate fi citit (cu ușurință); citeț. – Din fr. lisible.

DOOM

lizíbil adj. m., pl. lizíbili; f. lizíbilă, pl. lizíbile

liziera
LIZIÉRĂ, liziere, s. f. 1. Zonă de interferență la marginea pădurii cu terenul neîmpădurit. 2. Fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la cusăturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbrăcăminte. 3. Margine longitudinală a unei bucăți de țesătură, pe care se imprimă marca fabricii și calitatea țesăturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.

DOOM

liziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. liziérei; pl. liziére

liziere
LIZIÉRĂ, liziere, s. f. 1. Zonă de interferență la marginea pădurii cu terenul neîmpădurit. 2. Fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la cusăturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbrăcăminte. 3. Margine longitudinală a unei bucăți de țesătură, pe care se imprimă marca fabricii și calitatea țesăturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.

DOOM

liziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. liziérei; pl. liziére

lizierei
LIZIÉRĂ, liziere, s. f. 1. Zonă de interferență la marginea pădurii cu terenul neîmpădurit. 2. Fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la cusăturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbrăcăminte. 3. Margine longitudinală a unei bucăți de țesătură, pe care se imprimă marca fabricii și calitatea țesăturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.

DOOM

liziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. liziérei; pl. liziére

lizierele
LIZIÉRĂ, liziere, s. f. 1. Zonă de interferență la marginea pădurii cu terenul neîmpădurit. 2. Fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la cusăturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbrăcăminte. 3. Margine longitudinală a unei bucăți de țesătură, pe care se imprimă marca fabricii și calitatea țesăturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.

DOOM

liziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. liziérei; pl. liziére

lizierelor
LIZIÉRĂ, liziere, s. f. 1. Zonă de interferență la marginea pădurii cu terenul neîmpădurit. 2. Fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la cusăturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbrăcăminte. 3. Margine longitudinală a unei bucăți de țesătură, pe care se imprimă marca fabricii și calitatea țesăturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.

DOOM

liziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. liziérei; pl. liziére

lizigen
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigena
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigene
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenei
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenele
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenelor
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigeni
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenii
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenilor
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenul
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizigenului
LIZIGÉN, -Ă, lizigeni, -e, adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. – Din fr. lysigène.

DOOM

lizigén adj. m., pl. lizigéni; f. lizigénă, pl. lizigéne

lizimetre
LIZIMÉTRU, lizimetre, s. n. Instalație specială cu ajutorul căreia se colectează și se măsoară cantitatea de apă infiltrată într-un anumit volum de sol în vederea studierii capacității de înmagazinare a apei pe diferite tipuri de sol. – Din fr. lysimètre.

DOOM

lizimétru (-me-tru) s. n., art. lizimétrul; pl. lizimétre

lizimetrele
LIZIMÉTRU, lizimetre, s. n. Instalație specială cu ajutorul căreia se colectează și se măsoară cantitatea de apă infiltrată într-un anumit volum de sol în vederea studierii capacității de înmagazinare a apei pe diferite tipuri de sol. – Din fr. lysimètre.

DOOM

lizimétru (-me-tru) s. n., art. lizimétrul; pl. lizimétre

lizimetrelor
LIZIMÉTRU, lizimetre, s. n. Instalație specială cu ajutorul căreia se colectează și se măsoară cantitatea de apă infiltrată într-un anumit volum de sol în vederea studierii capacității de înmagazinare a apei pe diferite tipuri de sol. – Din fr. lysimètre.

DOOM

lizimétru (-me-tru) s. n., art. lizimétrul; pl. lizimétre

lizimetru
LIZIMÉTRU, lizimetre, s. n. Instalație specială cu ajutorul căreia se colectează și se măsoară cantitatea de apă infiltrată într-un anumit volum de sol în vederea studierii capacității de înmagazinare a apei pe diferite tipuri de sol. – Din fr. lysimètre.

DOOM

lizimétru (-me-tru) s. n., art. lizimétrul; pl. lizimétre

lizimetrul
LIZIMÉTRU, lizimetre, s. n. Instalație specială cu ajutorul căreia se colectează și se măsoară cantitatea de apă infiltrată într-un anumit volum de sol în vederea studierii capacității de înmagazinare a apei pe diferite tipuri de sol. – Din fr. lysimètre.

DOOM

lizimétru (-me-tru) s. n., art. lizimétrul; pl. lizimétre

lizimetrului
LIZIMÉTRU, lizimetre, s. n. Instalație specială cu ajutorul căreia se colectează și se măsoară cantitatea de apă infiltrată într-un anumit volum de sol în vederea studierii capacității de înmagazinare a apei pe diferite tipuri de sol. – Din fr. lysimètre.

DOOM

lizimétru (-me-tru) s. n., art. lizimétrul; pl. lizimétre

lizina
LIZÍNĂ, lizine, s. f. Aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale. – Din fr. lysine.

DOOM

lizínă s. f., g.-d. art. lizínei; pl. lizíne

lizine
LIZÍNĂ, lizine, s. f. Aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale. – Din fr. lysine.

DOOM

lizínă s. f., g.-d. art. lizínei; pl. lizíne

lizinei
LIZÍNĂ, lizine, s. f. Aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale. – Din fr. lysine.

DOOM

lizínă s. f., g.-d. art. lizínei; pl. lizíne

lizinele
LIZÍNĂ, lizine, s. f. Aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale. – Din fr. lysine.

DOOM

lizínă s. f., g.-d. art. lizínei; pl. lizíne

lizinelor
LIZÍNĂ, lizine, s. f. Aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale. – Din fr. lysine.

DOOM

lizínă s. f., g.-d. art. lizínei; pl. lizíne

lizol
LIZÓL s. n. Dezinfectant extern, preparat din săpun și crezoli. – Din germ. Lisol.

DOOM

lizól s. n.

lizolul
LIZÓL s. n. Dezinfectant extern, preparat din săpun și crezoli. – Din germ. Lisol.

DOOM

lizól s. n.

lizolului
LIZÓL s. n. Dezinfectant extern, preparat din săpun și crezoli. – Din germ. Lisol.

DOOM

lizól s. n.

lizozim
LIZOZÍM s.n. v. lizozimă.

lizozima
LIZOZÍMĂ, lizozime, s. f. Proteină cristalizabilă prezentă în salivă, în lacrimi și în albușul de ou, cu puternică activitate enzimatică asupra unor germeni patogeni. – Din fr. lysozyme.

DOOM

lizozímă s. f., g.-d. art. lizozímei; pl. lizozíme

lizozime
LIZOZÍMĂ, lizozime, s. f. Proteină cristalizabilă prezentă în salivă, în lacrimi și în albușul de ou, cu puternică activitate enzimatică asupra unor germeni patogeni. – Din fr. lysozyme.

DOOM

lizozímă s. f., g.-d. art. lizozímei; pl. lizozíme

lizozimei
LIZOZÍMĂ, lizozime, s. f. Proteină cristalizabilă prezentă în salivă, în lacrimi și în albușul de ou, cu puternică activitate enzimatică asupra unor germeni patogeni. – Din fr. lysozyme.

DOOM

lizozímă s. f., g.-d. art. lizozímei; pl. lizozíme

lizozimele
LIZOZÍMĂ, lizozime, s. f. Proteină cristalizabilă prezentă în salivă, în lacrimi și în albușul de ou, cu puternică activitate enzimatică asupra unor germeni patogeni. – Din fr. lysozyme.

DOOM

lizozímă s. f., g.-d. art. lizozímei; pl. lizozíme

lizozimelor
LIZOZÍMĂ, lizozime, s. f. Proteină cristalizabilă prezentă în salivă, în lacrimi și în albușul de ou, cu puternică activitate enzimatică asupra unor germeni patogeni. – Din fr. lysozyme.

DOOM

lizozímă s. f., g.-d. art. lizozímei; pl. lizozíme

liză
LÍZĂ s.f. 1. Fenomenul de dezintegrare a elementelor organice (țesuturi, celule, microbi) sub acțiunea agenților fizici, chimici sau biologici. 2. Diminuarea treptată a intensității simptomelor unei boli. // -liză – element secund de compunere savantă, cu semnificația „soluție”, „descompunere”, „separare”, „distrugere”. [< fr. lyse, it. lisi, cf. gr. lysis – dizolvare].

lișeță
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

DOOM

líșiță s. f., g.-d. art. líșiței; pl. líșițe

liși
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lișii
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lișilor
LIS, -Ă adj. (Rar) Neted. [< fr. lisse].

lișița
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

DOOM

líșiță s. f., g.-d. art. líșiței; pl. líșițe

lișițe
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

DOOM

líșiță s. f., g.-d. art. líșiței; pl. líșițe

lișiței
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

DOOM

líșiță s. f., g.-d. art. líșiței; pl. líșițe

lișițele
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

DOOM

líșiță s. f., g.-d. art. líșiței; pl. líșițe

lișițelor
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre călătoare acvatică, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

DOOM

líșiță s. f., g.-d. art. líșiței; pl. líșițe

liștai
LÍȘTAI adv. (Reg.) Întocmai, aidoma, exact. – Et. nec.

DOOM

líștai (reg.) adv.

lișteav
LÍȘTEAV, -Ă, liștevi, -e, adj. (Popular) 1. (Despre ape) Murdar, tulbure, mocirlos, mlăștinos, nămolos. Dinspre munți pogoară o funie de apă lișteavă, nămăloasă, printre maluri mărunte. STANCU, D. 205. 2. Brut, primitiv. Materia textilă ce conține coaja teiului se vinde în comerț sub două forme: crud, zis și tei lișteav (netopit), și... ca tei topit. ȘEZ. XVIII 158.

lița
LÍȚĂ² s. f. v. leliță.

DOOM

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lița
LÍȚĂ¹, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

DOOM

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

lițcaie
LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut niciun ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s. f.] – Din ucr. ljackyj.

DOOM

lețcáie v. lăscáie

lițe
LÍȚĂ² s. f. v. leliță.

DOOM

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lițe
LÍȚĂ¹, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

DOOM

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

liței
LÍȚĂ² s. f. v. leliță.

DOOM

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

liței
LÍȚĂ¹, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

DOOM

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

lițele
LÍȚĂ² s. f. v. leliță.

DOOM

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lițele
LÍȚĂ¹, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

DOOM

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

lițelor
LÍȚĂ² s. f. v. leliță.

DOOM

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lițelor
LÍȚĂ¹, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

DOOM

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe

lițo
LÍȚĂ² s. f. v. leliță.

DOOM

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lițo
LÍȚĂ¹, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.

DOOM

líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțe