lea
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
leac
LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. DOOM
leac s. n., pl. leácuri
leacul
LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. DOOM
leac s. n., pl. leácuri
leacului
LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. DOOM
leac s. n., pl. leácuri
leacuri
LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. DOOM
leac s. n., pl. leácuri
leacurile
LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. DOOM
leac s. n., pl. leácuri
leacurilor
LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. DOOM
leac s. n., pl. leácuri
leacă
OLEÁCĂ adv. (Pop.) Puțin, nițel. ◊ Loc. adv. Nici oleacă = niciun pic, deloc. Oleacă de... = puțin, într-o măsură oarecare, întrucâtva. [Var.: (înv. și reg.) leácă adv.] – Din ngr. oligháki. DOOM
oleácă (pop.) adv.
leader
LÍDER, lideri, s. m. Nume dat adesea fruntașilor din partidele politice burgheze. – Scris și: (după englezește) leader.
leafa
LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură”.
leafa
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.
leafă
LEÁFĂ2, lefi, s. f. (Regional) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. Cu leafa îmi dă să mănînc și cu coada îmi scoate ochii, se spune despre cineva care îți amintește mereu de un serviciu pe care ți l-a făcut. 2. Partea tăioasă a unui topor, a unei sape, barde, tesle etc. N-am să mai mă duc la sapă... Că prea are leafa lată. PAMFILE, A. R. 6. DOOM
leáfă2 (găvan) (reg.) s. f., g.-d. art. léfii; pl. lefi
leagă
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
leagăn
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv). DOOM
leágăn s. n., pl. leágăne
leagăn
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
leagăne
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv). DOOM
leágăn s. n., pl. leágăne
leagănele
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv). DOOM
leágăn s. n., pl. leágăne
leagănelor
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv). DOOM
leágăn s. n., pl. leágăne
leagănul
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv). DOOM
leágăn s. n., pl. leágăne
leagănului
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv). DOOM
leágăn s. n., pl. leágăne
leagănă
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
leah
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leah
leáh (leáhuri), s. n. – Dependințe, accesorii. – Var. leau. Sl. lecha „scîndură, arie”.
leahul
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leahule
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leahului
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leahă
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leal
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
leala
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
leale
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealei
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealele
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealelor
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
leali
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealii
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealilor
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealitate
LEALITÁTE s. f. Însușirea de a fi leal; corectitudine, cinste; sinceritate, franchețe. [Pr.: le-a-] – Leal + suf. -itate. Cf. it. lealtà. DOOM
lealitáte (le-a-) s. f., g.-d. art. lealitắții
lealul
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
lealului
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc3. [Pr.: le-ai] – Din it. leale. DOOM
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále
leamă
leámă (léme), s. f. – Bățul de la năvodul de pescuit. Rut. ljama (DAR).
leancă
LEÁNCĂ, lenci, s. f. (Regional) Haină sărăcăcioasă, veche, zdrențuită. O femeie ca de treizeci de ani, îmbrăcată într-o leancă sărăcăcioasă. CAMILAR, TEM. 15.
leander
Leander, tînăr originar din Abydos, îndrăgostit de Hero. Și-a aflat moartea în valurile mării, într-o noapte furtunoasă, în timp ce traversa înot Hellespontul ca să se ducă să-și vadă iubita (v. și Hero).
leandri
LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro. DOOM
leándru (le-an-) s. m., art. leándrul; pl. leándri, art. leándrii
leandrii
LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro. DOOM
leándru (le-an-) s. m., art. leándrul; pl. leándri, art. leándrii
leandrilor
LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro. DOOM
leándru (le-an-) s. m., art. leándrul; pl. leándri, art. leándrii
leandru
LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro. DOOM
leándru (le-an-) s. m., art. leándrul; pl. leándri, art. leándrii
leandru
Leandru = Leander.
leandrul
LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro. DOOM
leándru (le-an-) s. m., art. leándrul; pl. leándri, art. leándrii
leandrului
LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro. DOOM
leándru (le-an-) s. m., art. leándrul; pl. leándri, art. leándrii
leapa
TREAPA-LEÁPA interj. Onomatopee care redă zgomotul făcut de obiecte de lemn care se lovesc ritmic între ele sau de pașii tîrîți ai unui om greoi la mers. În pădure cioca-boca, În tîrg hi-ho-ho Și acasă treapa-leapa (Calul). GOROVEI, C. 37. Merge în pădure, face cioc-boc, Vine acasă, face treapa-leapa (Melița, melițoiul). id. ib. 226.
leapăd
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
leapădă
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
leapșa
LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică. DOOM
leápșă s. f., art. leápșa, g.-d. art. lépșei; pl. lépșe
learchus
Learchus, fiul lui Athamas și al lui Ino. A fost ucis de către tatăl său într-un acces de nebunie (v. și Athamas).
learh
Learh = Learchus.
leasa
LEÁSĂ1, lese, s. f. Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coș etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, sb. ljesa. DOOM
leásă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
leasing
LEASING s. n. Operațiune în care un locator (1) se obligă ca, la solicitarea unui utilizator, să cumpere sau să preia de la un furnizor un bun mobil ori imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia, contra unei plăți, numite redevență, în scopul exploatării ori, după caz, al achiziționării bunului. [Pr.: lizing] – Cuv. engl. DOOM
leasing (angl.) [pron. lízing] (lea-) s. n., art. leasingul
leasingul
LEASING s. n. Operațiune în care un locator (1) se obligă ca, la solicitarea unui utilizator, să cumpere sau să preia de la un furnizor un bun mobil ori imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia, contra unei plăți, numite redevență, în scopul exploatării ori, după caz, al achiziționării bunului. [Pr.: lizing] – Cuv. engl. DOOM
leasing (angl.) [pron. lízing] (lea-) s. n., art. leasingul
leasingului
LEASING s. n. Operațiune în care un locator (1) se obligă ca, la solicitarea unui utilizator, să cumpere sau să preia de la un furnizor un bun mobil ori imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia, contra unei plăți, numite redevență, în scopul exploatării ori, după caz, al achiziționării bunului. [Pr.: lizing] – Cuv. engl. DOOM
leasing (angl.) [pron. lízing] (lea-) s. n., art. leasingul
leat
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
leat
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto. DOOM
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leatul
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
leatul
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto. DOOM
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leatului
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
leatului
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto. DOOM
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leaturi
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
leaturile
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
leaturilor
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.
leaț
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc. DOOM
leaț s. n., pl. leáțuri
leațul
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc. DOOM
leaț s. n., pl. leáțuri
leațului
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc. DOOM
leaț s. n., pl. leáțuri
leațuri
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc. DOOM
leaț s. n., pl. leáțuri
leațurile
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc. DOOM
leaț s. n., pl. leáțuri
leațurilor
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc. DOOM
leaț s. n., pl. leáțuri
lebadea
LEBADEÁ s. f. v. libadea. DOOM
libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele
lebede
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebedei
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebedele
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebedelor
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebediță
LEBEDÍȚĂ, lebedițe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui lebădă. Ieșeam seara pe uliță Albă ca o lebediță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177.
lebejoară
LEBEJOÁRĂ, lebejoare, s. f. Diminutiv al lui lebădă. Vine-o dalbă lebejoară... Ea prin ceruri mi-a zburat Și-ntre pietre s-a lăsat. TEODORESCU, P. P. 89.
lebes
LÉBES s.n. (Ant.) Vas larg de metal, de forma unui lighean, cu toarte pe margine. [< lat., gr. lebes].
lebesul
LÉBES s.n. (Ant.) Vas larg de metal, de forma unui lighean, cu toarte pe margine. [< lat., gr. lebes].
lebesului
LÉBES s.n. (Ant.) Vas larg de metal, de forma unui lighean, cu toarte pe margine. [< lat., gr. lebes].
lebesuri
LÉBES s.n. (Ant.) Vas larg de metal, de forma unui lighean, cu toarte pe margine. [< lat., gr. lebes].
lebesurile
LÉBES s.n. (Ant.) Vas larg de metal, de forma unui lighean, cu toarte pe margine. [< lat., gr. lebes].
lebesurilor
LÉBES s.n. (Ant.) Vas larg de metal, de forma unui lighean, cu toarte pe margine. [< lat., gr. lebes].
lebezi
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebezii
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebezile
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebezilor
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebăda
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĭ. DOOM
lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede
lebădar
lebădar, lebădari s. m. țigan.
lebădoi
LEBĂDÓI, lebădoi, s. m. (Rar) Masculul lebedei. – Lebădă + suf. -oi. DOOM
lebădói (rar) s. m., pl. lebădói, art. lebădóii
lebădoii
LEBĂDÓI, lebădoi, s. m. (Rar) Masculul lebedei. – Lebădă + suf. -oi. DOOM
lebădói (rar) s. m., pl. lebădói, art. lebădóii
lebădoilor
LEBĂDÓI, lebădoi, s. m. (Rar) Masculul lebedei. – Lebădă + suf. -oi. DOOM
lebădói (rar) s. m., pl. lebădói, art. lebădóii
lebădoiul
LEBĂDÓI, lebădoi, s. m. (Rar) Masculul lebedei. – Lebădă + suf. -oi. DOOM
lebădói (rar) s. m., pl. lebădói, art. lebădóii
lebădoiului
LEBĂDÓI, lebădoi, s. m. (Rar) Masculul lebedei. – Lebădă + suf. -oi. DOOM
lebădói (rar) s. m., pl. lebădói, art. lebădóii
lebăr
LEBĂRVÚRȘT s. n. v. lebărvurst. DOOM
lébăr / lébărvurst s. n.
lebărvurst
LEBĂRVÚRȘT s. n. v. lebărvurst. DOOM
lébăr / lébărvurst s. n.
lechitos
LECHÍTOS s.n. (Ant.) Urcior pentru untdelemn, folosit și ca vas funerar. [Var. lecit s.n., în DEX lecită s.f.. / < gr. lekythos, cf. fr. lecythe].
lecit
LECÍTĂ, lecite, s. f. Vas grecesc de ceramică, de formă cilindrică alungită, cu gâtul strâmt, cu gura în formă de pâlnie și cu o singură toartă, folosit pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor. [Var.: lecít s. n.] – Din fr. lécythe.
lecitina
LECITÍNĂ, lecitine, s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine. DOOM
!lecitínă s. f., g.-d. art. lecitínei; pl. lecitíne
lecitine
LECITÍNĂ, lecitine, s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine. DOOM
!lecitínă s. f., g.-d. art. lecitínei; pl. lecitíne
lecitinei
LECITÍNĂ, lecitine, s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine. DOOM
!lecitínă s. f., g.-d. art. lecitínei; pl. lecitíne
lecitinele
LECITÍNĂ, lecitine, s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine. DOOM
!lecitínă s. f., g.-d. art. lecitínei; pl. lecitíne
lecitinelor
LECITÍNĂ, lecitine, s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine. DOOM
!lecitínă s. f., g.-d. art. lecitínei; pl. lecitíne
lecită
LECÍTĂ, lecite, s. f. Vas grecesc de ceramică, de formă cilindrică alungită, cu gâtul strâmt, cu gura în formă de pâlnie și cu o singură toartă, folosit pentru păstrarea parfumurilor și a uleiurilor. [Var.: lecít s. n.] – Din fr. lécythe.
leciu
léciu s. m. – (Sens adverbial) Șiroind, ud leoarcă. Mag. locs „mlaștină” (Cihac, II, 511); după Drăganu, Dacor., IV, 1553 și DAR, din mag. lecs „zeamă lungă”. – Der. leciui (var. leciuri, liciuri), vb. (a plescăi; a sorbi zgomotos).
lectica
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lectice
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lecticei
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lecticele
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lecticelor
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lectici
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lecticii
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lecticile
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lecticilor
LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica. DOOM
!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
lector
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectora
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorat
LECTORÁT, lectorate, s. n. 1. Funcția de lector1 (1) într-o instituție de învățământ superior. 2. Catedră în învățământul superior în care se predă limba (și cultura) unui popor străin, adesea cu profesori din țara respectivă. – Din germ. Lektorat. DOOM
lectorát s. n., pl. lectoráte
lectorate
LECTORÁT, lectorate, s. n. 1. Funcția de lector1 (1) într-o instituție de învățământ superior. 2. Catedră în învățământul superior în care se predă limba (și cultura) unui popor străin, adesea cu profesori din țara respectivă. – Din germ. Lektorat. DOOM
lectorát s. n., pl. lectoráte
lectoratele
LECTORÁT, lectorate, s. n. 1. Funcția de lector1 (1) într-o instituție de învățământ superior. 2. Catedră în învățământul superior în care se predă limba (și cultura) unui popor străin, adesea cu profesori din țara respectivă. – Din germ. Lektorat. DOOM
lectorát s. n., pl. lectoráte
lectoratelor
LECTORÁT, lectorate, s. n. 1. Funcția de lector1 (1) într-o instituție de învățământ superior. 2. Catedră în învățământul superior în care se predă limba (și cultura) unui popor străin, adesea cu profesori din țara respectivă. – Din germ. Lektorat. DOOM
lectorát s. n., pl. lectoráte
lectoratul
LECTORÁT, lectorate, s. n. 1. Funcția de lector1 (1) într-o instituție de învățământ superior. 2. Catedră în învățământul superior în care se predă limba (și cultura) unui popor străin, adesea cu profesori din țara respectivă. – Din germ. Lektorat. DOOM
lectorát s. n., pl. lectoráte
lectoratului
LECTORÁT, lectorate, s. n. 1. Funcția de lector1 (1) într-o instituție de învățământ superior. 2. Catedră în învățământul superior în care se predă limba (și cultura) unui popor străin, adesea cu profesori din țara respectivă. – Din germ. Lektorat. DOOM
lectorát s. n., pl. lectoráte
lectore
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorei
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorele
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorelor
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectori
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorii
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorilor
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorul
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectorului
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris. DOOM
léctoră (rar) s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
lectura
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lectura
LECTÚRĂ, lecturi, s. f. Faptul de a citi; citit1, citire. ◊ Sală de lectură = încăpere amenajată pe lângă o bibliotecă, în care publicul poate citi cărți, reviste etc. Lectură particulară = cărțile citite de un elev în afara manualelor. ♦ (Inform.) Culegere a informațiilor înregistrate în memoria calculatoarelor electronice. – Din fr. lecture, lat. lectura. DOOM
lectúră s. f., g.-d. art. lectúrii; pl. lectúri
lecturai
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturam
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturare
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturare
LECTURÁRE s.f. Acțiunea de a lectura; lectură. [< lectura].
lecturarea
LECTURÁRE s.f. Acțiunea de a lectura; lectură. [< lectura].
lecturară
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturarăm
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturarăți
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturase
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturasem
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturaseră
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturaserăm
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturaserăți
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturaseși
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturaseți
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturat
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturat
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturata
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturate
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturatei
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturatele
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturatelor
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturatul
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturatului
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturau
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturași
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturați
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturați
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturații
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturaților
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură.
lecturează
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturez
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lectureze
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturezi
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturi
LECTÚRĂ, lecturi, s. f. Faptul de a citi; citit1, citire. ◊ Sală de lectură = încăpere amenajată pe lângă o bibliotecă, în care publicul poate citi cărți, reviste etc. Lectură particulară = cărțile citite de un elev în afara manualelor. ♦ (Inform.) Culegere a informațiilor înregistrate în memoria calculatoarelor electronice. – Din fr. lecture, lat. lectura. DOOM
lectúră s. f., g.-d. art. lectúrii; pl. lectúri
lecturii
LECTÚRĂ, lecturi, s. f. Faptul de a citi; citit1, citire. ◊ Sală de lectură = încăpere amenajată pe lângă o bibliotecă, în care publicul poate citi cărți, reviste etc. Lectură particulară = cărțile citite de un elev în afara manualelor. ♦ (Inform.) Culegere a informațiilor înregistrate în memoria calculatoarelor electronice. – Din fr. lecture, lat. lectura. DOOM
lectúră s. f., g.-d. art. lectúrii; pl. lectúri
lecturile
LECTÚRĂ, lecturi, s. f. Faptul de a citi; citit1, citire. ◊ Sală de lectură = încăpere amenajată pe lângă o bibliotecă, în care publicul poate citi cărți, reviste etc. Lectură particulară = cărțile citite de un elev în afara manualelor. ♦ (Inform.) Culegere a informațiilor înregistrate în memoria calculatoarelor electronice. – Din fr. lecture, lat. lectura. DOOM
lectúră s. f., g.-d. art. lectúrii; pl. lectúri
lecturilor
LECTÚRĂ, lecturi, s. f. Faptul de a citi; citit1, citire. ◊ Sală de lectură = încăpere amenajată pe lângă o bibliotecă, în care publicul poate citi cărți, reviste etc. Lectură particulară = cărțile citite de un elev în afara manualelor. ♦ (Inform.) Culegere a informațiilor înregistrate în memoria calculatoarelor electronice. – Din fr. lecture, lat. lectura. DOOM
lectúră s. f., g.-d. art. lectúrii; pl. lectúri
lecturând
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturînd
LECTURÁ, lecturez, vb. I. Tranz. (Rar) A citi. – Din lectură. DOOM
lecturá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 lectureáză
lecturări
LECTURÁRE s.f. Acțiunea de a lectura; lectură. [< lectura].
lecturării
LECTURÁRE s.f. Acțiunea de a lectura; lectură. [< lectura].
lecturările
LECTURÁRE s.f. Acțiunea de a lectura; lectură. [< lectura].
lecturărilor
LECTURÁRE s.f. Acțiunea de a lectura; lectură. [< lectura].
lecui
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuia
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiai
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiam
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiască
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiau
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiați
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiesc
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiește
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiești
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuii
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuim
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuind
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuire
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuire
LECUÍRE, lecuiri, s. f. Acțiunea de a (se) lecui și rezultatul ei; vindecare, tămăduire, însănătoșire. – V. lecui. DOOM
lecuíre s. f., g.-d. art. lecuírii; pl. lecuíri
lecuirea
LECUÍRE, lecuiri, s. f. Acțiunea de a (se) lecui și rezultatul ei; vindecare, tămăduire, însănătoșire. – V. lecui. DOOM
lecuíre s. f., g.-d. art. lecuírii; pl. lecuíri
lecuiri
LECUÍRE, lecuiri, s. f. Acțiunea de a (se) lecui și rezultatul ei; vindecare, tămăduire, însănătoșire. – V. lecui. DOOM
lecuíre s. f., g.-d. art. lecuírii; pl. lecuíri
lecuirii
LECUÍRE, lecuiri, s. f. Acțiunea de a (se) lecui și rezultatul ei; vindecare, tămăduire, însănătoșire. – V. lecui. DOOM
lecuíre s. f., g.-d. art. lecuírii; pl. lecuíri
lecuirile
LECUÍRE, lecuiri, s. f. Acțiunea de a (se) lecui și rezultatul ei; vindecare, tămăduire, însănătoșire. – V. lecui. DOOM
lecuíre s. f., g.-d. art. lecuírii; pl. lecuíri
lecuirilor
LECUÍRE, lecuiri, s. f. Acțiunea de a (se) lecui și rezultatul ei; vindecare, tămăduire, însănătoșire. – V. lecui. DOOM
lecuíre s. f., g.-d. art. lecuírii; pl. lecuíri
lecuiră
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuirăm
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuirăți
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuise
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuisem
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiseră
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiserăm
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiserăți
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiseși
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiseți
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuit
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuit
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuita
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuite
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuitei
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuitele
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuitelor
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuitoare
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitoarea
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitoarei
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitoarele
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitoarelor
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitor
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitori
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitorii
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitorilor
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitorul
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitorului
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor. DOOM
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre
lecuitul
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuitului
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuiși
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiți
LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui. DOOM
lecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 să lecuiáscă
lecuiți
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuiții
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuiților
LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
lecuț
LECÚȚ s. n. (Popular) Diminutiv al lui leac. Și te du pe cel pîrău Pînă-i da de făgădău, C-acolo-i lecuțul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456.
lecția
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecție
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecției
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecții
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiile
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiilor
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiune
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiunea
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiuni
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiunii
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiunile
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lecțiunilor
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis. DOOM
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
led
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă emițătoare de lumină. – Din engl. led. DOOM
*led s. n., pl. léduri
leda
Leda (sau Lede), fiica lui Thestius și soția lui Tyndareus, regele Lacedaemonului. A fost iubită de Zeus care, pentru a se uni cu ea, a luat înfățișarea unei lebede. Din ouăle născute de Leda au ieșit două perechi de gemeni, atribuiți atît părintelui zeilor cît și soțului ei: Helena și Pollux erau considerați drept copiii lui Zeus, iar Castor și Clytaemnestra copiii lui Tyndareus (v. și Dioscuri).
lede
Leda (sau Lede), fiica lui Thestius și soția lui Tyndareus, regele Lacedaemonului. A fost iubită de Zeus care, pentru a se uni cu ea, a luat înfățișarea unei lebede. Din ouăle născute de Leda au ieșit două perechi de gemeni, atribuiți atît părintelui zeilor cît și soțului ei: Helena și Pollux erau considerați drept copiii lui Zeus, iar Castor și Clytaemnestra copiii lui Tyndareus (v. și Dioscuri).
ledeburită
LEDEBURÍTĂ s.f. Constituent structural caracteristic fontelor albe. [< germ. Ledeburit]. DOOM
ledeburítă s. f., g.-d. art. ledeburítei
ledian
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
lediana
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledianul
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledianului
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
lediene
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledienei
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledienele
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledienelor
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledieni
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledienii
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledienilor
LEDIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -di-an. / < fr. lédian]. DOOM
ledián2 (-di-an) s. n.
ledul
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă emițătoare de lumină. – Din engl. led. DOOM
*led s. n., pl. léduri
ledului
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă emițătoare de lumină. – Din engl. led. DOOM
*led s. n., pl. léduri
leduncă
ledúncă (-ci), s. f. – Cartușieră. – Var. (înv.) lăduncă. Rus. ladunka, din germ. Ladung, cf. tc. ladinǵa (Cihac, II, 163; DAR). Sec. VII.
leduri
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă emițătoare de lumină. – Din engl. led. DOOM
*led s. n., pl. léduri
ledurile
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă emițătoare de lumină. – Din engl. led. DOOM
*led s. n., pl. léduri
ledurilor
LED, leduri, s. n. (Electron.) Diodă emițătoare de lumină. – Din engl. led. DOOM
*led s. n., pl. léduri
lefegii
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci. DOOM
lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)
lefegiii
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci. DOOM
lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)
lefegiilor
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci. DOOM
lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)
lefegiu
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci. DOOM
lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)
lefegiul
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci. DOOM
lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)
lefegiului
LEFEGÍU, lefegii, s. m. 1. Nume dat mercenarilor din țările române în evul mediu. 2. (Pop. și fam.) Salariat; funcționar. – Din tc. ulûfeci. DOOM
lefegíu s. m., art. lefegíul; pl. lefegíi, art. lefegíii (-gi-ii)
lefi
LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură”.
lefi
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.
leficiu
LEFICÍU s. m. v. lefegiu.
lefii
LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură”.
lefii
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.
lefile
LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură”.
lefilor
LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură”.
left
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”. DOOM
left2 (podoabă) (înv.) s. n., pl. léfturi
left
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
lefter
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
leftera
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
leftere
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefterea
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
leftereai
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteream
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterească
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
leftereau
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
leftereați
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterei
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefterele
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefterelor
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefteresc
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterește
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterești
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteri
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefteri
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteria
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Rar) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”. DOOM
lefteríe (rar) s. f., art. leftería, g.-d. art. lefteríei; pl. lefteríi, art. lefteríile
lefterie
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Rar) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”. DOOM
lefteríe (rar) s. f., art. leftería, g.-d. art. lefteríei; pl. lefteríi, art. lefteríile
lefteriei
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Rar) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”. DOOM
lefteríe (rar) s. f., art. leftería, g.-d. art. lefteríei; pl. lefteríi, art. lefteríile
lefterii
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefterii
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterii
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Rar) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”. DOOM
lefteríe (rar) s. f., art. leftería, g.-d. art. lefteríei; pl. lefteríi, art. lefteríile
lefteriile
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Rar) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”. DOOM
lefteríe (rar) s. f., art. leftería, g.-d. art. lefteríei; pl. lefteríi, art. lefteríile
lefteriilor
LEFTERÍE, lefterii, s. f. (Rar) Credit; încredere. ◊ Expr. A-și mânca (sau a-și pierde) lefteria = a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. – Din ngr. (e)leftería „libertate”. DOOM
lefteríe (rar) s. f., art. leftería, g.-d. art. lefteríei; pl. lefteríi, art. lefteríile
lefterilor
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefterim
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterind
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterire
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterire
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără nici un ban. – Din lefter.
lefteriră
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterirăm
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterirăți
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterise
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterisem
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteriseră
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteriserăm
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteriserăți
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteriseși
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteriseți
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterit
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterit
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără nici un ban. – Din lefter.
lefteriu
lefteriu, lefterii s. m. persoană aflată în criză de bani.
lefteriși
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefteriți
LEFTERÍ, lefteresc, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde toți banii, a lăsa sau a rămâne fără niciun ban. – Din lefter. DOOM
lefterí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lefterésc, imperf. 3 sg. leftereá; conj. prez. 3 să leftereáscă
lefterul
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
lefterului
LÉFTER, -Ă, lefteri, -e, adj. (Fam.) Care nu are niciun ban, care este fărălăscaie (în pungă). Expr. A rămâne (sau a lăsa pe cineva) lefter = a rămâne (sau a lăsa pe cineva) fără niciun ban. – Din ngr. (e)lefteros „liber”. DOOM
léfter (fam.) adj. m., pl. léfteri; f. léfteră, pl. léftere
leftul
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”. DOOM
left2 (podoabă) (înv.) s. n., pl. léfturi
leftul
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
leftului
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”. DOOM
left2 (podoabă) (înv.) s. n., pl. léfturi
leftului
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
lefturi
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
lefturile
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
lefturilor
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”.
lefuri
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.
lefurile
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.
lefurilor
LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.
lefușoară
LEFUȘOÁRĂ, lefușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui leafă2. [Var.: lefșoáră s. f.] – Leafă2 + suf. -ușoară. DOOM
lefușoáră/lefșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lefușoárei/lefșoárei; pl. lefușoáre/lefșoáre
lefșoară
LEFUȘOÁRĂ, lefușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui leafă2. [Var.: lefșoáră s. f.] – Leafă2 + suf. -ușoară. DOOM
lefușoáră/lefșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lefușoárei/lefșoárei; pl. lefușoáre/lefșoáre
lefți
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”. DOOM
left2 (podoabă) (înv.) s. n., pl. léfturi
lefții
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”. DOOM
left2 (podoabă) (înv.) s. n., pl. léfturi
lefților
LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Înv.) 1. S. m. Monedă de aur sau argint (în valoare de cinci ducați), din care se făceau salbe. 2. S. n. Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) „monedă mică”. DOOM
left2 (podoabă) (înv.) s. n., pl. léfturi
leg
LEG s. n. (Învechit) Bun lăsat de cineva prin testament. (Fig.) În această societate... săracă de mijloace, dar înavuțită de inime... încolțea legul politic a lui Ștefan. RUSSO, S. 112.
leg
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
lega
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
lega
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legai
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legai
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legal
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legal
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legala
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legala
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legale
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legale
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalei
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalei
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalele
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalele
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalelor
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalelor
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legali
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legali
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalii
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalii
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalilor
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalilor
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalitate
LEGALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité. DOOM
legalitáte s. f., g.-d. art. legalitắții
legalitatea
LEGALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité. DOOM
legalitáte s. f., g.-d. art. legalitắții
legalități
LEGALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité. DOOM
legalitáte s. f., g.-d. art. legalitắții
legalității
LEGALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité. DOOM
legalitáte s. f., g.-d. art. legalitắții
legalitățile
LEGALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité. DOOM
legalitáte s. f., g.-d. art. legalitắții
legalităților
LEGALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu general de drept potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice și cetățenii sunt obligați să respecte legea. ◊ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea și cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe bază de legi; ansamblul legilor unei țări. – Din fr. légalité. DOOM
legalitáte s. f., g.-d. art. legalitắții
legaliza
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizai
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizam
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizare
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizare
LEGALIZÁRE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza. DOOM
legalizáre s. f., g.-d. art. legalizắrii; pl. legalizắri
legalizarea
LEGALIZÁRE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza. DOOM
legalizáre s. f., g.-d. art. legalizắrii; pl. legalizắri
legalizară
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizarăm
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizarăți
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizase
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizasem
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizaseră
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizaserăm
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizaserăți
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizaseși
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizaseți
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizat
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizat
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizata
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizate
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizatei
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizatele
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizatelor
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizatul
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizatului
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizau
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizași
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizați
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizați
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizații
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizaților
LEGALIZÁT, -Ă, legalizați, -te, adj. Devenit legal, întărit prin autentificare; autentificat. – V. legaliza.
legalizează
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizez
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizeze
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizezi
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizând
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizînd
LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da formă legală unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situații, a face să fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser. DOOM
legalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 legalizeáză
legalizări
LEGALIZÁRE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza. DOOM
legalizáre s. f., g.-d. art. legalizắrii; pl. legalizắri
legalizării
LEGALIZÁRE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza. DOOM
legalizáre s. f., g.-d. art. legalizắrii; pl. legalizắri
legalizările
LEGALIZÁRE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza. DOOM
legalizáre s. f., g.-d. art. legalizắrii; pl. legalizắri
legalizărilor
LEGALIZÁRE, legalizări, s. f. Acțiunea de a legaliza și rezultatul ei. ♦ Atestare de către un notar public a autenticității semnăturii unui înscris sau a conformității unei copii, a unei traduceri etc. cu originalul. – V. legaliza. DOOM
legalizáre s. f., g.-d. art. legalizắrii; pl. legalizắri
legalmente
LEGALMÉNTE adv. (Rar) în mod legal, din punct de vedere legal. – Din fr. légalement. DOOM
legalménte (rar) adv.
legalul
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalul
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legalului
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
legál adj. m., pl. legáli; f. legálă, pl. legále
legalului
MÉDICO-LEGÁL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinei judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal. DOOM
médico-legál adj. m., pl. médico-legáli; f. médico-legálă, pl. médico-legále
legam
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legam
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legare
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legare
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legare
LEGÁRE, legări, s. f. Acțiunea de a (se) lega1 și rezultatul ei. – V. lega1. DOOM
legáre s. f., g.-d. art. legắrii; pl. legắri
legarea
LEGÁRE, legări, s. f. Acțiunea de a (se) lega1 și rezultatul ei. – V. lega1. DOOM
legáre s. f., g.-d. art. legắrii; pl. legắri
legară
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legară
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legarăm
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legarăm
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legarăți
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legarăți
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legase
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legase
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legasem
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legasem
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legaseră
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legaseră
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legaserăm
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legaserăm
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legaserăți
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legaserăți
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legaseși
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legaseși
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legaseți
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legaseți
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legat
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legat
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legat
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legat
LEGÁT2, legate, s. n. Dispoziție testamentară prin care se lasă cuiva o moștenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziție testamentară. – Din lat. legatum. DOOM
legát3 (dispoziție testamentară) s. n., pl. legáte
legat
LEGÁT1 s. n. Faptul de a (se) lega1. 1. Strângere cu ajutorul unei legături a unor lucruri pentru a le împiedica să se desfacă. 2. Broșare, cartonare a unei cărți. 3. Rodire. – V. lega1. DOOM
legát2 (acțiune) s. n.
legat
LEGÁT3, legați, s. m. 1. Trimis al senatului, al împăratului etc. într-o provincie a Imperiului Roman. ♦ Comandant al unei legiuni. 2. Reprezentant diplomatic al Sfântului Scaun. – Din fr. légat, lat. legatus. DOOM
legát1 (persoană) s. m., pl. legáți
legata
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legatar
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatara
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatare
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarei
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarele
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarelor
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatari
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarii
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarilor
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarul
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legatarului
LEGATÁR, -Ă, legatari, -e, s. m. și f. Persoană în favoarea căreia se face un legat2. – Din fr. legataire, lat. legatarius. DOOM
legatáră s. f., g.-d. art. legatárei; pl. legatáre
legate
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legatei
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legatele
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legatelor
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legato
LEGÁTO adv. (Indică modul de executare a unui grup de note muzicale) Fără nicio întrerupere între sunete, în mod continuu. – Cuv. it. DOOM
legáto (it.) adv.
legatorie
LEGATÓRIE s.f. Provincie romană condusă de un legat. [Gen. -iei. / < lat. legatoria (provincia)].
legatul
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legatului
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legau
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legau
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legași
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legași
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legați
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legați
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legați
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legația
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
legație
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
legației
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
legații
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legații
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
legațiile
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
legațiilor
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
legaților
LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.
legațiune
LEGÁȚIE, legații, s. f. Misiune diplomatică pe lângă un stat străin, inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei misiuni. [Var.: legațiúne s. f.] – Din fr. légation, lat. legatio. DOOM
legáție (-ți-e) s. f., art. legáția (-ți-a), g.-d. art. legáției; pl. legáții, art. legáțiile (-ți-i-)
lege
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
lege
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
legea
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
legenda
LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. ♦ Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda. DOOM
legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde
legendar
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendara
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendare
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarei
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarele
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarelor
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendari
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarii
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarilor
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarul
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legendarului
LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legendă, de domeniul legendei, care constituie o legendă. ♦ Care a intrat în legendă datorită faptelor sale excepționale. – Din fr. légendaire. DOOM
legendár adj. m., pl. legendári; f. legendáră, pl. legendáre
legende
LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. ♦ Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda. DOOM
legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde
legendei
LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. ♦ Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda. DOOM
legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde
legendele
LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. ♦ Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda. DOOM
legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde
legendelor
LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. ♦ Compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, care are ca subiect o legendă. 2. (Rar) Inscripție pe o monedă sau pe o medalie. 3. Text, inscripție prin care se explică semnele convenționale de pe o hartă, de pe un plan, o imagine fotografiată sau desenată ♦ Completare sub formă de memoriu anexată la o schemă, la o hartă etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda. DOOM
legéndă s. f., g.-d. art. legéndei; pl. legénde
legene
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legeni
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
leghe
LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. DOOM
léghe s. f., g.-d. art. léghei; pl. léghe
leghea
LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. DOOM
léghe s. f., g.-d. art. léghei; pl. léghe
leghează
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
leghei
LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. DOOM
léghe s. f., g.-d. art. léghei; pl. léghe
leghele
LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. DOOM
léghe s. f., g.-d. art. léghei; pl. léghe
leghelor
LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. DOOM
léghe s. f., g.-d. art. léghei; pl. léghe
leghez
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legheze
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
leghezi
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
leghin
léghin (léghini), s. m. – Băiat, tînăr. – Var. leghen. Mag. legény (Tiktin; DAR). În Trans. – Der. leghenește, adv. (ca tinerii).
leghioane
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate mare militară și administrativă romană; p. ext. denumire a diferite formații militare din diferite epoci. [Goții] au pătruns în Dacia, în urma retragerii legiunilor lui Aurelian. IST. R.P.R. 51. Răzvan-vodă, avînd cu sine moldovenii săi, și cu legiunile săcuilor, se așezase despre răsărit. BĂLCESCU, O. II 113. ◊ Legiunea străină = (în Franța și Spania) formație militară compusă în cea mai mare parte, din mercenari străini, cu garnizoana în colonii. 2. Fig. Număr mare de persoane urmărind același scop; mulțime, gloată, ceată. Din tejghea făcînd tribună, legiune de coțcari, Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să aștearnă pe ziduri... toate acele... epopei vînătorești. ODOBESCU, S. III 79. – Pl. și: (învechit) legioane (ALECSANDRI, P. II 139, RUSSO, S. 94, ALEXANDRESCU, M. 14). – Variantă: leghioáne (VLAHUȚĂ, P. 83) s. f. pl.
leghion
LEGHIÓN s.n. v. legiune.
leghiune
LEGHIÚNE s.f. v. legiune.
leghorn
LEGHORN n. pr. n. Rasă de găini cu penajul variat colorat, bune producătoare de ouă. [Pr.: legorn] – Cuv. engl. DOOM
Leghórn (rasă de găini) (engl.) [pron. legórn] s. propriu n.
leghornul
LEGHORN n. pr. n. Rasă de găini cu penajul variat colorat, bune producătoare de ouă. [Pr.: legorn] – Cuv. engl. DOOM
Leghórn (rasă de găini) (engl.) [pron. legórn] s. propriu n.
leghornului
LEGHORN n. pr. n. Rasă de găini cu penajul variat colorat, bune producătoare de ouă. [Pr.: legorn] – Cuv. engl. DOOM
Leghórn (rasă de găini) (engl.) [pron. legórn] s. propriu n.
legi
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legi
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
legic
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legica
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legice
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicei
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicele
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicelor
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legici
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicii
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicilor
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicul
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legicului
LÉGIC, -Ă, legici, -ce, adj. Care are caracter de lege obiectivă. – Lege + suf. -ic (după rus. zakonomernîi). DOOM
légic adj. m., pl. légici; f. légică, pl. légice
legifera
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferai
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferam
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferare
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferare
LEGIFERÁRE, legiferări, s. f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. – V. legifera. DOOM
legiferáre s. f., g.-d. art. legiferắrii; pl. legiferắri
legiferarea
LEGIFERÁRE, legiferări, s. f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. – V. legifera. DOOM
legiferáre s. f., g.-d. art. legiferắrii; pl. legiferắri
legiferară
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferarăm
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferarăți
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferase
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferasem
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferaseră
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferaserăm
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferaserăți
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferaseși
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferaseți
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferat
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferat
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferata
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferate
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferatei
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferatele
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferatelor
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferatul
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferatului
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferau
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferași
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferați
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferați
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferații
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferaților
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer.
legiferează
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferez
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legifereze
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferezi
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferând
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferînd
LEGIFERÁ, legiferez, vb. I. Tranz. A elabora și a adopta o lege; a stabili ceva prin lege. – Din fr. légiférer. DOOM
legiferá (a ~) vb., ind. prez. 3 legifereáză
legiferări
LEGIFERÁRE, legiferări, s. f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. – V. legifera. DOOM
legiferáre s. f., g.-d. art. legiferắrii; pl. legiferắri
legiferării
LEGIFERÁRE, legiferări, s. f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. – V. legifera. DOOM
legiferáre s. f., g.-d. art. legiferắrii; pl. legiferắri
legiferările
LEGIFERÁRE, legiferări, s. f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. – V. legifera. DOOM
legiferáre s. f., g.-d. art. legiferắrii; pl. legiferắri
legiferărilor
LEGIFERÁRE, legiferări, s. f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. – V. legifera. DOOM
legiferáre s. f., g.-d. art. legiferắrii; pl. legiferắri
legii
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
legile
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
legilor
LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis. DOOM
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
legioană
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legionar
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionar
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionara
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionara
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionare
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionare
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarei
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarei
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarele
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarele
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarelor
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarelor
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionari
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionari
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarii
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarii
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarilor
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarilor
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarism
LEGIONARÍSM s.n. Doctrina și practicile legionarilor2 [în DN]. [Pron. -gi-o-. / < legionar2 [în DN] + -ism].
legionarismul
LEGIONARÍSM s.n. Doctrina și practicile legionarilor2 [în DN]. [Pron. -gi-o-. / < legionar2 [în DN] + -ism].
legionarismului
LEGIONARÍSM s.n. Doctrina și practicile legionarilor2 [în DN]. [Pron. -gi-o-. / < legionar2 [în DN] + -ism].
legionarul
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarul
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarului
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legionarului
LEGIONÁR, -Ă, legionari, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S. m. și f. Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist. 3. S. m. Soldat în Legiunea străină. 4. Adj. Referitor la legionari (2), de legionar. Mișcarea legionară. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius. DOOM
legionár (-gi-o-) adj. m., s. m., pl. legionári; adj. f., s. f. legionáră, pl. legionáre
legisla
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislai
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislam
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislare
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislare
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. A face legi. – Din legislație (derivat regresiv).
legislară
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislarăm
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislarăți
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislase
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislasem
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislaseră
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislaserăm
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislaserăți
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislaseși
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislaseți
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislat
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislat
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. A face legi. – Din legislație (derivat regresiv).
legislativ
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativa
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislative
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativei
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativele
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativelor
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativi
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativii
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativilor
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativul
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislativului
LEGISLATÍV, -Ă, legislativi, -e, adj. Referitor la legi, la legiferarea legilor, la elaborarea și la adoptarea lor. ◊ Organ legislativ (și substantivat, n.) = organ care are împuternicirea de a elabora și a adopta legile. Putere legislativă = parte a puterii de stat, care, prin parlament, realizează conducerea țării. Consiliu legislativ = consiliu care cercetează proiectele de lege și contribuie la îmbunătățirea și definitivarea lor. – Din fr. législatif. DOOM
*legislatív2 s. n.
legislator
LEGISLATÓR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoană care stabilește regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. législateur, lat. legislator. DOOM
legislatór s. m., pl. legislatóri
legislatori
LEGISLATÓR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoană care stabilește regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. législateur, lat. legislator. DOOM
legislatór s. m., pl. legislatóri
legislatorii
LEGISLATÓR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoană care stabilește regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. législateur, lat. legislator. DOOM
legislatór s. m., pl. legislatóri
legislatorilor
LEGISLATÓR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoană care stabilește regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. législateur, lat. legislator. DOOM
legislatór s. m., pl. legislatóri
legislatorul
LEGISLATÓR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoană care stabilește regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. législateur, lat. legislator. DOOM
legislatór s. m., pl. legislatóri
legislatorului
LEGISLATÓR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoană care stabilește regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. législateur, lat. legislator. DOOM
legislatór s. m., pl. legislatóri
legislatura
LEGISLATÚRĂ, legislaturi, s. f. Perioadă de timp pentru care este ales sau în care funcționează un organ legislativ. – Din fr. législature. DOOM
legislatúră s. f., g.-d. art. legislatúrii; pl. legislatúri
legislaturi
LEGISLATÚRĂ, legislaturi, s. f. Perioadă de timp pentru care este ales sau în care funcționează un organ legislativ. – Din fr. législature. DOOM
legislatúră s. f., g.-d. art. legislatúrii; pl. legislatúri
legislaturii
LEGISLATÚRĂ, legislaturi, s. f. Perioadă de timp pentru care este ales sau în care funcționează un organ legislativ. – Din fr. législature. DOOM
legislatúră s. f., g.-d. art. legislatúrii; pl. legislatúri
legislaturile
LEGISLATÚRĂ, legislaturi, s. f. Perioadă de timp pentru care este ales sau în care funcționează un organ legislativ. – Din fr. législature. DOOM
legislatúră s. f., g.-d. art. legislatúrii; pl. legislatúri
legislaturilor
LEGISLATÚRĂ, legislaturi, s. f. Perioadă de timp pentru care este ales sau în care funcționează un organ legislativ. – Din fr. législature. DOOM
legislatúră s. f., g.-d. art. legislatúrii; pl. legislatúri
legislau
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislași
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislați
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislația
LEGISLÁȚIE, legislații, s. f. Totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu juridic. – Din fr. législation, lat. legislatio. DOOM
legisláție s. f., art. legisláția (-ți-a), g.-d. art. legisláției; pl. legisláții, art. legisláțiile (-ți-i-)
legislație
LEGISLÁȚIE, legislații, s. f. Totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu juridic. – Din fr. législation, lat. legislatio. DOOM
legisláție s. f., art. legisláția (-ți-a), g.-d. art. legisláției; pl. legisláții, art. legisláțiile (-ți-i-)
legislației
LEGISLÁȚIE, legislații, s. f. Totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu juridic. – Din fr. législation, lat. legislatio. DOOM
legisláție s. f., art. legisláția (-ți-a), g.-d. art. legisláției; pl. legisláții, art. legisláțiile (-ți-i-)
legislații
LEGISLÁȚIE, legislații, s. f. Totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu juridic. – Din fr. législation, lat. legislatio. DOOM
legisláție s. f., art. legisláția (-ți-a), g.-d. art. legisláției; pl. legisláții, art. legisláțiile (-ți-i-)
legislațiile
LEGISLÁȚIE, legislații, s. f. Totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu juridic. – Din fr. législation, lat. legislatio. DOOM
legisláție s. f., art. legisláția (-ți-a), g.-d. art. legisláției; pl. legisláții, art. legisláțiile (-ți-i-)
legislațiilor
LEGISLÁȚIE, legislații, s. f. Totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu juridic. – Din fr. législation, lat. legislatio. DOOM
legisláție s. f., art. legisláția (-ți-a), g.-d. art. legisláției; pl. legisláții, art. legisláțiile (-ți-i-)
legislațiune
LEGISLAȚIÚNE s.f. v. legislație.
legislează
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislez
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legisleze
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislezi
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislând
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legislînd
LEGISLÁ, legislez, vb. I. Tranz. (Rar) A face legi. – Din legislație (derivat regresiv). DOOM
legislá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 legisleáză
legist
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legist
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legista
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legista
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiste
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiste
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistei
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistei
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistele
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistele
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistelor
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistelor
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistul
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistul
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistului
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legistului
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legitate
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). DOOM
legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți
legitatea
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). DOOM
legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți
legitim
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitim
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
legitima
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitima
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimai
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimam
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimare
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimare
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima. DOOM
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legitimarea
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima. DOOM
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legitimară
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimarăm
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimarăți
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimase
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimasem
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimaseră
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimaserăm
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimaserăți
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimaseși
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimaseți
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimat
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimat
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimata
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimate
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimatei
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimatele
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimatelor
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimatul
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimatului
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimau
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimași
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimați
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimați
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimația
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation. DOOM
legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)
legitimație
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation. DOOM
legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)
legitimației
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation. DOOM
legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)
legitimații
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimații
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation. DOOM
legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)
legitimațiile
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation. DOOM
legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)
legitimațiilor
LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation. DOOM
legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)
legitimaților
LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.
legitimațiune
LEGITIMAȚIÚNE s.f. v. legitimație.
legitime
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimează
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimei
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimele
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimelor
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimez
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimeze
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimezi
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimi
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimii
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimilor
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimism
LEGITIMÍSM s. n. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime. – Din germ. Legitimismus. DOOM
legitimísm s. n.
legitimismul
LEGITIMÍSM s. n. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime. – Din germ. Legitimismus. DOOM
legitimísm s. n.
legitimismului
LEGITIMÍSM s. n. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime. – Din germ. Legitimismus. DOOM
legitimísm s. n.
legitimist
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimist
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimista
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimista
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiste
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiste
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistei
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistei
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistele
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistele
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistelor
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistelor
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistul
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistul
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistului
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimistului
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimitate
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. DOOM
legitimitáte s. f., g.-d. art. legitimitắții
legitimitatea
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. DOOM
legitimitáte s. f., g.-d. art. legitimitắții
legitimități
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. DOOM
legitimitáte s. f., g.-d. art. legitimitắții
legitimității
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. DOOM
legitimitáte s. f., g.-d. art. legitimitắții
legitimitățile
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. DOOM
legitimitáte s. f., g.-d. art. legitimitắții
legitimităților
LEGITIMITÁTE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. DOOM
legitimitáte s. f., g.-d. art. legitimitắții
legitimiști
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiști
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiștii
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiștii
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiștilor
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimiștilor
LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste. DOOM
legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste
legitimul
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimului
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus. DOOM
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimând
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimînd
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer. DOOM
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimări
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima. DOOM
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legitimării
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima. DOOM
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legitimările
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima. DOOM
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legitimărilor
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima. DOOM
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legități
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). DOOM
legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți
legității
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). DOOM
legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți
legitățile
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). DOOM
legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți
legităților
LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). DOOM
legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți
legiui
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuia
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiai
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiam
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiască
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiau
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiați
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiesc
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiește
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiești
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuii
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuim
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuind
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuire
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuire
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui. DOOM
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri
legiuirea
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui. DOOM
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri
legiuiri
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui. DOOM
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri
legiuirii
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui. DOOM
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri
legiuirile
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui. DOOM
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri
legiuirilor
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui. DOOM
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri
legiuiră
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuirăm
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuirăți
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuise
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuisem
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiseră
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiserăm
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiserăți
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiseși
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiseți
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuit
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuit
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuita
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuite
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuitei
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuitele
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuitelor
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuitoare
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoare
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarea
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarea
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarei
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarei
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarele
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarele
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarelor
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitoarelor
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitor
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitor
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitori
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitori
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorii
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorii
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorilor
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorilor
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorul
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorul
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorului
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitorului
LEGIUITÓR, -OÁRE, legiuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care elaborează legi. [Pr.: -giu-i-] – Legiui + suf. -tor. DOOM
legiuitór (-giu-) adj. m., s. m., pl. legiuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. legiuitoáre
legiuitul
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuitului
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuiși
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiți
LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui. DOOM
legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă
legiuiți
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuiții
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiuiților
LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.
legiune
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legiunea
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legiuni
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legiunii
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legiunile
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legiunilor
LEGIÚNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis. DOOM
legiúne (gi-u-) s. f., g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni
legiști
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiști
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiștii
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiștii
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiștilor
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legiștilor
LEGÍST, legiști, adj. (în sintagma) Medic legist (și substantivat, m.) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste. DOOM
legíst adj. m., s. m., pl. legíști
legomena
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon]. DOOM
!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon
legomenon
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon]. DOOM
!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon
leguan
LEGUÁN, leguani, s. m. Șopârlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. [Pr.: -gu-an] – Din engl. leguan.
leguani
LEGUÁN, leguani, s. m. Șopârlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. [Pr.: -gu-an] – Din engl. leguan.
leguanii
LEGUÁN, leguani, s. m. Șopârlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. [Pr.: -gu-an] – Din engl. leguan.
leguanilor
LEGUÁN, leguani, s. m. Șopârlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. [Pr.: -gu-an] – Din engl. leguan.
leguanul
LEGUÁN, leguani, s. m. Șopârlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. [Pr.: -gu-an] – Din engl. leguan.
leguanului
LEGUÁN, leguani, s. m. Șopârlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. [Pr.: -gu-an] – Din engl. leguan.
leguma
LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen. DOOM
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
legume
LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen. DOOM
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
legumea
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumeai
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumeala
LEGUMEÁLĂ, legumeli, s. f. (Reg.) Faptul de a legumi. – Legumi + suf. -eală. DOOM
legumeálă (reg.) s. f., g.-d. art. legumélii; pl. leguméli
legumeam
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumească
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumeau
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumeați
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumei
LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen. DOOM
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
legumele
LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen. DOOM
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
legumeli
LEGUMEÁLĂ, legumeli, s. f. (Reg.) Faptul de a legumi. – Legumi + suf. -eală. DOOM
legumeálă (reg.) s. f., g.-d. art. legumélii; pl. leguméli
legumelii
LEGUMEÁLĂ, legumeli, s. f. (Reg.) Faptul de a legumi. – Legumi + suf. -eală. DOOM
legumeálă (reg.) s. f., g.-d. art. legumélii; pl. leguméli
legumelile
LEGUMEÁLĂ, legumeli, s. f. (Reg.) Faptul de a legumi. – Legumi + suf. -eală. DOOM
legumeálă (reg.) s. f., g.-d. art. legumélii; pl. leguméli
legumelilor
LEGUMEÁLĂ, legumeli, s. f. (Reg.) Faptul de a legumi. – Legumi + suf. -eală. DOOM
legumeálă (reg.) s. f., g.-d. art. legumélii; pl. leguméli
legumelor
LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen. DOOM
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
legumen
LEGÚMEN s.n. (Bot.) Tip de fruct uscat, unicarpelar, cu mai multe semințe, care se deschide la maturitate în două valve pe linia suturii mediane; legumă (1). [< lat. legumen – păstaie].
legumene
LEGÚMEN s.n. (Bot.) Tip de fruct uscat, unicarpelar, cu mai multe semințe, care se deschide la maturitate în două valve pe linia suturii mediane; legumă (1). [< lat. legumen – păstaie].
legumenele
LEGÚMEN s.n. (Bot.) Tip de fruct uscat, unicarpelar, cu mai multe semințe, care se deschide la maturitate în două valve pe linia suturii mediane; legumă (1). [< lat. legumen – păstaie].
legumenelor
LEGÚMEN s.n. (Bot.) Tip de fruct uscat, unicarpelar, cu mai multe semințe, care se deschide la maturitate în două valve pe linia suturii mediane; legumă (1). [< lat. legumen – păstaie].
legumenul
LEGÚMEN s.n. (Bot.) Tip de fruct uscat, unicarpelar, cu mai multe semințe, care se deschide la maturitate în două valve pe linia suturii mediane; legumă (1). [< lat. legumen – păstaie].
legumenului
LEGÚMEN s.n. (Bot.) Tip de fruct uscat, unicarpelar, cu mai multe semințe, care se deschide la maturitate în două valve pe linia suturii mediane; legumă (1). [< lat. legumen – păstaie].
legumesc
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumește
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumești
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumi
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumicol
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicola
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicole
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolei
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolele
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolelor
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicoli
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolii
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolilor
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolul
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicolului
LEGUMÍCOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care aparține culturilor de legume sau legumiculturii, privitor la culturile de legume sau la legumicultură. – Legumă + suf. -icol (după pomicol, vinicol etc.). DOOM
legumícol adj. m., pl. legumícoli; f. legumícolă, pl. legumícole
legumicultoare
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultoarea
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultoarei
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultoarele
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultoarelor
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultor
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultori
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultorii
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultorilor
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultorul
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultorului
LEGUMICULTÓR, -OÁRE, legumicultori, -oare, s. m. și f. Cultivator de legume. – Din legumicultură (după pomicultor-pomicultură). DOOM
legumicultór s. m., pl. legumicultóri
legumicultura
LEGUMICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu teoria și practica cultivării legumelor; cultivarea legumelor. – Legumă + cultură (după pomicultură etc.). DOOM
legumicultúră s. f., g.-d. art. legumicultúrii
legumiculturi
LEGUMICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu teoria și practica cultivării legumelor; cultivarea legumelor. – Legumă + cultură (după pomicultură etc.). DOOM
legumicultúră s. f., g.-d. art. legumicultúrii
legumiculturii
LEGUMICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu teoria și practica cultivării legumelor; cultivarea legumelor. – Legumă + cultură (după pomicultură etc.). DOOM
legumicultúră s. f., g.-d. art. legumicultúrii
legumiculturile
LEGUMICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu teoria și practica cultivării legumelor; cultivarea legumelor. – Legumă + cultură (după pomicultură etc.). DOOM
legumicultúră s. f., g.-d. art. legumicultúrii
legumiculturilor
LEGUMICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu teoria și practica cultivării legumelor; cultivarea legumelor. – Legumă + cultură (după pomicultură etc.). DOOM
legumicultúră s. f., g.-d. art. legumicultúrii
legumiera
LEGUMIÉRĂ s.f. Vas adânc din porțelan prevăzut cu capac, în care se servesc legumele. [Pron. -mi-e-. / < fr. légumier].
legumiere
LEGUMIÉRĂ s.f. Vas adânc din porțelan prevăzut cu capac, în care se servesc legumele. [Pron. -mi-e-. / < fr. légumier].
legumierei
LEGUMIÉRĂ s.f. Vas adânc din porțelan prevăzut cu capac, în care se servesc legumele. [Pron. -mi-e-. / < fr. légumier].
legumierele
LEGUMIÉRĂ s.f. Vas adânc din porțelan prevăzut cu capac, în care se servesc legumele. [Pron. -mi-e-. / < fr. légumier].
legumierelor
LEGUMIÉRĂ s.f. Vas adânc din porțelan prevăzut cu capac, în care se servesc legumele. [Pron. -mi-e-. / < fr. légumier].
legumii
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumim
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumina
LEGUMÍNĂ s. f. Globulină care se găsește în semințele leguminoaselor. – Din fr. légumine. DOOM
legumínă s. f., g.-d. art. legumínei
legumind
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumine
LEGUMÍNĂ s. f. Globulină care se găsește în semințele leguminoaselor. – Din fr. légumine. DOOM
legumínă s. f., g.-d. art. legumínei
leguminei
LEGUMÍNĂ s. f. Globulină care se găsește în semințele leguminoaselor. – Din fr. légumine. DOOM
legumínă s. f., g.-d. art. legumínei
leguminoasa
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoasa
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoase
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoase
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoasei
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoasei
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoasele
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoasele
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoaselor
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoaselor
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminos
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminosul
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminosului
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoși
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoșii
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
leguminoșilor
LEGUMINÓS, -OÁSĂ, leguminoși, -oase, adj. (Despre plante) Al cărui fruct este o păstaie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Familie de plante dicotiledonate al căror fruct este o păstaie; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. légumineux. DOOM
leguminoásă s. f., g.-d. art. leguminoásei; pl. leguminoáse
legumire
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumire
LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi. DOOM
legumíre (reg.) s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
legumirea
LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi. DOOM
legumíre (reg.) s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
legumiri
LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi. DOOM
legumíre (reg.) s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
legumirii
LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi. DOOM
legumíre (reg.) s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
legumirile
LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi. DOOM
legumíre (reg.) s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
legumirilor
LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi. DOOM
legumíre (reg.) s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
legumiră
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumirăm
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumirăți
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumise
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumisem
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumiseră
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumiserăm
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumiserăți
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumiseși
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumiseți
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumit
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumit
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin, de ici și de colo; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă.
legumiși
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumiți
LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă. DOOM
legumí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 să legumeáscă
legumă
LEGÚMĂ, legume, s. f. (Mai ales la pl.) Denumire generală dată unor vegetale cultivate pentru hrana omului (fasolea, cartofii, ceapa, varza etc.); zarzavat. Femeile, cu fețele ascunse în broboade colorate, veneau grăbite la piață cu legume, lapte și păsări adunate din satele răspîndite în Deltă. BART, E. 289. ◊ (Rar la sg., cu sens colectiv) Bătrînul îi puse o masă curată și pe masă niște pîine albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare. ISPIRESCU, L. 101. ♦ (Rar; mai ales la sg.) Mîncare; hrană. Vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280. – Pl. și: legumuri (SADOVEANU, N. F. 72, SBIERA, P. 180).
legumăreț
LEGUMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, legumăreți, -ețe, adj. (Rar) Căruia îi plac mâncărurile bune; gurmand. – Din legumi + suf. -ăr-eț.
legând
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legând
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legînd
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare. DOOM
legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză
legînd
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune coperți; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (în superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășură sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile, VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
legăminte
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legămintele
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legămintelor
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legământ
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legământul
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legământului
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legămînt
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legămîntul
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legămîntului
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum. DOOM
legămấnt s. n., pl. legămínte
legăn
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legăna
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănai
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănam
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănare
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănare
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna. DOOM
legănáre s. f., g.-d. art. legănắrii; pl. legănắri
legănarea
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna. DOOM
legănáre s. f., g.-d. art. legănắrii; pl. legănắri
legănară
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănarăm
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănarăți
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănase
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănasem
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănaseră
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănaserăm
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănaserăți
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănaseși
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănaseți
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănat
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănat
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănat
LEGĂNÁT1 s. n. Faptul de a (se) legăna. – V. legăna. DOOM
legănát s. n.
legănata
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănate
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănatei
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănatele
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănatelor
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănatul
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănatului
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănau
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănaș
LEGĂNÁȘ, legănașe, s. n. (Pop.) Legănel. – Leagăn + suf. -aș. DOOM
legănáș (pop.) s. n., pl. legănáșe
legănașe
LEGĂNÁȘ, legănașe, s. n. (Pop.) Legănel. – Leagăn + suf. -aș. DOOM
legănáș (pop.) s. n., pl. legănáșe
legănașele
LEGĂNÁȘ, legănașe, s. n. (Pop.) Legănel. – Leagăn + suf. -aș. DOOM
legănáș (pop.) s. n., pl. legănáșe
legănașelor
LEGĂNÁȘ, legănașe, s. n. (Pop.) Legănel. – Leagăn + suf. -aș. DOOM
legănáș (pop.) s. n., pl. legănáșe
legănași
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănașul
LEGĂNÁȘ, legănașe, s. n. (Pop.) Legănel. – Leagăn + suf. -aș. DOOM
legănáș (pop.) s. n., pl. legănáșe
legănașului
LEGĂNÁȘ, legănașe, s. n. (Pop.) Legănel. – Leagăn + suf. -aș. DOOM
legănáș (pop.) s. n., pl. legănáșe
legănați
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănați
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănații
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănaților
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
legănel
LEGĂNÉL, legănele, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui leagăn; legănaș, legănuș, legănuț. – Leagăn + suf. -el. DOOM
legănél (fam.) s. n., pl. legănéle
legănele
LEGĂNÉL, legănele, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui leagăn; legănaș, legănuș, legănuț. – Leagăn + suf. -el. DOOM
legănél (fam.) s. n., pl. legănéle
legănelele
LEGĂNÉL, legănele, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui leagăn; legănaș, legănuș, legănuț. – Leagăn + suf. -el. DOOM
legănél (fam.) s. n., pl. legănéle
legănelelor
LEGĂNÉL, legănele, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui leagăn; legănaș, legănuș, legănuț. – Leagăn + suf. -el. DOOM
legănél (fam.) s. n., pl. legănéle
legănelul
LEGĂNÉL, legănele, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui leagăn; legănaș, legănuș, legănuț. – Leagăn + suf. -el. DOOM
legănél (fam.) s. n., pl. legănéle
legănelului
LEGĂNÉL, legănele, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui leagăn; legănaș, legănuș, legănuț. – Leagăn + suf. -el. DOOM
legănél (fam.) s. n., pl. legănéle
legănuș
LEGĂNÚȘ, legănușe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -uș. DOOM
legănúș (fam.) s. n., pl. legănúșe
legănușe
LEGĂNÚȘ, legănușe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -uș. DOOM
legănúș (fam.) s. n., pl. legănúșe
legănușele
LEGĂNÚȘ, legănușe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -uș. DOOM
legănúș (fam.) s. n., pl. legănúșe
legănușelor
LEGĂNÚȘ, legănușe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -uș. DOOM
legănúș (fam.) s. n., pl. legănúșe
legănușul
LEGĂNÚȘ, legănușe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -uș. DOOM
legănúș (fam.) s. n., pl. legănúșe
legănușului
LEGĂNÚȘ, legănușe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -uș. DOOM
legănúș (fam.) s. n., pl. legănúșe
legănuț
LEGĂNÚȚ, legănuțe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -nuț. DOOM
legănúț (fam.) s. n., pl. legănúțe
legănuțe
LEGĂNÚȚ, legănuțe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -nuț. DOOM
legănúț (fam.) s. n., pl. legănúțe
legănuțele
LEGĂNÚȚ, legănuțe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -nuț. DOOM
legănúț (fam.) s. n., pl. legănúțe
legănuțelor
LEGĂNÚȚ, legănuțe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -nuț. DOOM
legănúț (fam.) s. n., pl. legănúțe
legănuțul
LEGĂNÚȚ, legănuțe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -nuț. DOOM
legănúț (fam.) s. n., pl. legănúțe
legănuțului
LEGĂNÚȚ, legănuțe, s. n. (Fam.) Legănel. – Leagăn + suf. -nuț. DOOM
legănúț (fam.) s. n., pl. legănúțe
legănând
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănînd
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”). DOOM
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănări
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna. DOOM
legănáre s. f., g.-d. art. legănắrii; pl. legănắri
legănării
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna. DOOM
legănáre s. f., g.-d. art. legănắrii; pl. legănắri
legănările
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna. DOOM
legănáre s. f., g.-d. art. legănắrii; pl. legănắri
legănărilor
LEGĂNÁRE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna și rezultatul ei; clătinare, balansare, legănătură. – V. legăna. DOOM
legănáre s. f., g.-d. art. legănắrii; pl. legănắri
legănătoare
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătoarea
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătoarei
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătoarele
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătoarelor
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănător
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănători
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătorii
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătorilor
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătorul
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătorului
LEGĂNĂTÓR, -OARE, legănători, -oare, adj. Care (se) leagănă. – Legăna + suf. -ător. DOOM
legănătór adj. m., pl. legănătóri; f. sg. și pl. legănătoáre
legănătura
LEGĂNĂTÚRĂ, legănaturi, s. f. Legănare. – Legăna + suf. -ătură. DOOM
legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri
legănături
LEGĂNĂTÚRĂ, legănaturi, s. f. Legănare. – Legăna + suf. -ătură. DOOM
legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri
legănăturii
LEGĂNĂTÚRĂ, legănaturi, s. f. Legănare. – Legăna + suf. -ătură. DOOM
legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri
legănăturile
LEGĂNĂTÚRĂ, legănaturi, s. f. Legănare. – Legăna + suf. -ătură. DOOM
legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri
legănăturilor
LEGĂNĂTÚRĂ, legănaturi, s. f. Legănare. – Legăna + suf. -ătură. DOOM
legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri
legări
LEGÁRE, legări, s. f. Acțiunea de a (se) lega1 și rezultatul ei. – V. lega1. DOOM
legáre s. f., g.-d. art. legắrii; pl. legắri
legării
LEGÁRE, legări, s. f. Acțiunea de a (se) lega1 și rezultatul ei. – V. lega1. DOOM
legáre s. f., g.-d. art. legắrii; pl. legắri
legările
LEGÁRE, legări, s. f. Acțiunea de a (se) lega1 și rezultatul ei. – V. lega1. DOOM
legáre s. f., g.-d. art. legắrii; pl. legắri
legărilor
LEGÁRE, legări, s. f. Acțiunea de a (se) lega1 și rezultatul ei. – V. lega1. DOOM
legáre s. f., g.-d. art. legắrii; pl. legắri
legătoare
LEGĂTOÁRE, legători, s. f. 1. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. Mai faceți pentru snopi legători. BENIUC, V. 75. Snopii sînt dezlegați din legători. PAMFILE, A. R. 203. 2. (Popular) Basma cu care se leagă femeile la cap. 3. (Învechit și popular) Cravată. Își ștergea de pe frunte broboanele de sudoare cît mărgăritarul acului înfipt în legătoarea de la gît. C. PETRESCU, A. R. 26. Sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. Alții au cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. ♦ Fular. DOOM
legătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. legătórii; pl. legătóri
legătoare
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătoarea
LEGĂTOÁRE, legători, s. f. 1. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. Mai faceți pentru snopi legători. BENIUC, V. 75. Snopii sînt dezlegați din legători. PAMFILE, A. R. 203. 2. (Popular) Basma cu care se leagă femeile la cap. 3. (Învechit și popular) Cravată. Își ștergea de pe frunte broboanele de sudoare cît mărgăritarul acului înfipt în legătoarea de la gît. C. PETRESCU, A. R. 26. Sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. Alții au cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. ♦ Fular. DOOM
legătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. legătórii; pl. legătóri
legătoarea
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătoarei
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătoarele
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătoarelor
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legător
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătoreasa
LEGĂTOREÁSĂ, legătorese, s. f. Femeie specializată în legatul cărților. – Legător + suf. -easă. DOOM
legătoreásă s. f., g.-d. art. legătorései; pl. legătorése
legătorese
LEGĂTOREÁSĂ, legătorese, s. f. Femeie specializată în legatul cărților. – Legător + suf. -easă. DOOM
legătoreásă s. f., g.-d. art. legătorései; pl. legătorése
legătoresei
LEGĂTOREÁSĂ, legătorese, s. f. Femeie specializată în legatul cărților. – Legător + suf. -easă. DOOM
legătoreásă s. f., g.-d. art. legătorései; pl. legătorése
legătoresele
LEGĂTOREÁSĂ, legătorese, s. f. Femeie specializată în legatul cărților. – Legător + suf. -easă. DOOM
legătoreásă s. f., g.-d. art. legătorései; pl. legătorése
legătoreselor
LEGĂTOREÁSĂ, legătorese, s. f. Femeie specializată în legatul cărților. – Legător + suf. -easă. DOOM
legătoreásă s. f., g.-d. art. legătorései; pl. legătorése
legători
LEGĂTOÁRE, legători, s. f. 1. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. Mai faceți pentru snopi legători. BENIUC, V. 75. Snopii sînt dezlegați din legători. PAMFILE, A. R. 203. 2. (Popular) Basma cu care se leagă femeile la cap. 3. (Învechit și popular) Cravată. Își ștergea de pe frunte broboanele de sudoare cît mărgăritarul acului înfipt în legătoarea de la gît. C. PETRESCU, A. R. 26. Sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. Alții au cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. ♦ Fular. DOOM
legătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. legătórii; pl. legătóri
legători
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătoria
LEGĂTORÍE, (1) legătorii, s. f. 1. Atelier sau secție dintr-o întreprindere în care se cartonează sau se broșează cărți, reviste etc. 2. Meseria legatarului de cărți.Ramură a industriei poligrafice care se ocupă cu legarea materialului tipărit. – Legător + suf. -ie. DOOM
legătoríe s. f., art. legătoría, g.-d. art. legătoríei; (ateliere) pl. legătoríi, art. legătoríile
legătorie
LEGĂTORÍE, (1) legătorii, s. f. 1. Atelier sau secție dintr-o întreprindere în care se cartonează sau se broșează cărți, reviste etc. 2. Meseria legatarului de cărți.Ramură a industriei poligrafice care se ocupă cu legarea materialului tipărit. – Legător + suf. -ie. DOOM
legătoríe s. f., art. legătoría, g.-d. art. legătoríei; (ateliere) pl. legătoríi, art. legătoríile
legătoriei
LEGĂTORÍE, (1) legătorii, s. f. 1. Atelier sau secție dintr-o întreprindere în care se cartonează sau se broșează cărți, reviste etc. 2. Meseria legatarului de cărți.Ramură a industriei poligrafice care se ocupă cu legarea materialului tipărit. – Legător + suf. -ie. DOOM
legătoríe s. f., art. legătoría, g.-d. art. legătoríei; (ateliere) pl. legătoríi, art. legătoríile
legătorii
LEGĂTOÁRE, legători, s. f. 1. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. Mai faceți pentru snopi legători. BENIUC, V. 75. Snopii sînt dezlegați din legători. PAMFILE, A. R. 203. 2. (Popular) Basma cu care se leagă femeile la cap. 3. (Învechit și popular) Cravată. Își ștergea de pe frunte broboanele de sudoare cît mărgăritarul acului înfipt în legătoarea de la gît. C. PETRESCU, A. R. 26. Sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. Alții au cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. ♦ Fular. DOOM
legătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. legătórii; pl. legătóri
legătorii
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătorii
LEGĂTORÍE, (1) legătorii, s. f. 1. Atelier sau secție dintr-o întreprindere în care se cartonează sau se broșează cărți, reviste etc. 2. Meseria legatarului de cărți.Ramură a industriei poligrafice care se ocupă cu legarea materialului tipărit. – Legător + suf. -ie. DOOM
legătoríe s. f., art. legătoría, g.-d. art. legătoríei; (ateliere) pl. legătoríi, art. legătoríile
legătoriile
LEGĂTORÍE, (1) legătorii, s. f. 1. Atelier sau secție dintr-o întreprindere în care se cartonează sau se broșează cărți, reviste etc. 2. Meseria legatarului de cărți.Ramură a industriei poligrafice care se ocupă cu legarea materialului tipărit. – Legător + suf. -ie. DOOM
legătoríe s. f., art. legătoría, g.-d. art. legătoríei; (ateliere) pl. legătoríi, art. legătoríile
legătoriilor
LEGĂTORÍE, (1) legătorii, s. f. 1. Atelier sau secție dintr-o întreprindere în care se cartonează sau se broșează cărți, reviste etc. 2. Meseria legatarului de cărți.Ramură a industriei poligrafice care se ocupă cu legarea materialului tipărit. – Legător + suf. -ie. DOOM
legătoríe s. f., art. legătoría, g.-d. art. legătoríei; (ateliere) pl. legătoríi, art. legătoríile
legătorile
LEGĂTOÁRE, legători, s. f. 1. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. Mai faceți pentru snopi legători. BENIUC, V. 75. Snopii sînt dezlegați din legători. PAMFILE, A. R. 203. 2. (Popular) Basma cu care se leagă femeile la cap. 3. (Învechit și popular) Cravată. Își ștergea de pe frunte broboanele de sudoare cît mărgăritarul acului înfipt în legătoarea de la gît. C. PETRESCU, A. R. 26. Sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. Alții au cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. ♦ Fular. DOOM
legătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. legătórii; pl. legătóri
legătorilor
LEGĂTOÁRE, legători, s. f. 1. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. Mai faceți pentru snopi legători. BENIUC, V. 75. Snopii sînt dezlegați din legători. PAMFILE, A. R. 203. 2. (Popular) Basma cu care se leagă femeile la cap. 3. (Învechit și popular) Cravată. Își ștergea de pe frunte broboanele de sudoare cît mărgăritarul acului înfipt în legătoarea de la gît. C. PETRESCU, A. R. 26. Sub bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite, țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. Alții au cămașă scrobită, guler călcat și legătoare de mătase la gît. SLAVICI, O. I 332. ♦ Fular. DOOM
legătoáre2 (obiect) s. f., g.-d. art. legătórii; pl. legătóri
legătorilor
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătorul
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătorului
LEGĂTÓR, -OÁRE, (I) legători, -oare, s. m. și f., (II) legători, s. f. I. S. m. și f.Persoană specializată în legatul cărților. 2. Persoană care leagă snopii. II. S. f. Obiect cu care sau în care se leagă ceva. ♦ Spec. Mănunchi de paie sau de spice cu care se leagă snopii. ♦ Spec. Basma. ♦ Spec. (Înv.) Cravată. ♦ Spec. (Înv.) Fular. – Lega + suf. -ător. DOOM
legătór s. m., pl. legătóri
legătura
LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura. DOOM
legătúră s. f., g.-d. art. legătúrii; pl. legătúri
legături
LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura. DOOM
legătúră s. f., g.-d. art. legătúrii; pl. legătúri
legăturică
LEGĂTURÍCĂ, legăturici, s. f. Diminutiv al lui legătură. [Pl. și: legăturele] – Legătură + suf. -ică. DOOM
!legăturícă s. f., g.-d. art. legăturícii/legăturélei; pl. legăturíci/legăturéle, art. legăturícile/legăturélele
legăturică
LEGĂTURÍCĂ, legăturici, s. f. Diminutiv al lui legătură. [Pl. și: legăturele] – Legătură + suf. -ică.
legăturii
LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura. DOOM
legătúră s. f., g.-d. art. legătúrii; pl. legătúri
legăturile
LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura. DOOM
legătúră s. f., g.-d. art. legătúrii; pl. legătúri
legăturilor
LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura. DOOM
legătúră s. f., g.-d. art. legătúrii; pl. legătúri
lehamete
LEHÁMITE s. f. (Fam.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. DOOM
lehámite (fam.) s. f.
lehamite
LEHÁMITE s. f. (Fam.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. DOOM
lehámite (fam.) s. f.
lehamitea
LEHÁMITE s. f. (Fam.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. DOOM
lehámite (fam.) s. f.
lehamitei
LEHÁMITE s. f. (Fam.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. DOOM
lehámite (fam.) s. f.
lehime
LEHÍME s. f. (Înv.) Totalitatea leșilor; mulțime de leși. – Leah + suf. -ime. DOOM
lehíme (înv.) s. f., g.-d. art. lehímii
lehimea
LEHÍME s. f. (Înv.) Totalitatea leșilor; mulțime de leși. – Leah + suf. -ime. DOOM
lehíme (înv.) s. f., g.-d. art. lehímii
lehimi
LEHÍME s. f. (Înv.) Totalitatea leșilor; mulțime de leși. – Leah + suf. -ime. DOOM
lehíme (înv.) s. f., g.-d. art. lehímii
lehimii
LEHÍME s. f. (Înv.) Totalitatea leșilor; mulțime de leși. – Leah + suf. -ime. DOOM
lehíme (înv.) s. f., g.-d. art. lehímii
lehimile
LEHÍME s. f. (Înv.) Totalitatea leșilor; mulțime de leși. – Leah + suf. -ime. DOOM
lehíme (înv.) s. f., g.-d. art. lehímii
lehimilor
LEHÍME s. f. (Înv.) Totalitatea leșilor; mulțime de leși. – Leah + suf. -ime. DOOM
lehíme (înv.) s. f., g.-d. art. lehímii
lehm
LEHM s.n. (Geol.) Rocă sedimentară detritică neconsolidată; argilă nisipoasă. [Pron. lem. / < fr. lehm, germ. Lehm]. DOOM
lehm (germ.) [pron. lem] s. n., art. léhmul (leh-mul)
lehmul
LEHM s.n. (Geol.) Rocă sedimentară detritică neconsolidată; argilă nisipoasă. [Pron. lem. / < fr. lehm, germ. Lehm]. DOOM
lehm (germ.) [pron. lem] s. n., art. léhmul (leh-mul)
lehmului
LEHM s.n. (Geol.) Rocă sedimentară detritică neconsolidată; argilă nisipoasă. [Pron. lem. / < fr. lehm, germ. Lehm]. DOOM
lehm (germ.) [pron. lem] s. n., art. léhmul (leh-mul)
lehuzi
LĂUZÍ, lăuzesc, vb. IV. Intranz. A se afla în perioada lăuziei. [Pr.: lă-u-. – Var.: lehuzí vb. IV] – Din lăuză. DOOM
lăuzí (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăuzésc, imperf. 3 sg. lăuzeá; conj. prez. 3 să lăuzeáscă
lehuzie
LĂHUZÍE s. f. v. lăuzie. DOOM
lăuzíe (lă-u-) s. f., art. lăuzía, g.-d. lăuzíi, art. lăuzíei
lehuzire
LEHUZÍ vb. IV v. lăuzi.
lehuză
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză. DOOM
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lehăi
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi. DOOM
lehăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiésc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 să lehăiáscă
lehăi
LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău. DOOM
lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii
lehăii
LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău. DOOM
lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii
lehăilor
LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău. DOOM
lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii
lehăire
LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăí vb. IV] – Et. nec.
lehăit
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăita
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăite
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăitei
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăitele
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăitelor
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăitul
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăitului
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăiți
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăiții
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehăiților
LEHĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a lehăi. – V. lehăi. DOOM
lehăít (reg.) s. n.
lehămetea
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămeteai
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămeteam
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetească
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămeteau
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămeteați
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetesc
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetește
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetești
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămeti
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetii
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetim
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetind
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetire
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetire
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete.
lehămetiră
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetirăm
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetirăți
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetise
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetisea
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetiseai
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetiseam
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisească
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetiseau
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetiseați
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisem
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetiseră
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetiserăm
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetiserăți
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetisesc
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetiseși
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetisește
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisești
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetiseți
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetisi
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisii
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisim
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisind
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisire
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisire
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi.
lehămetisiră
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisirăm
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisirăți
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisise
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisisem
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiseră
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiserăm
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiserăți
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiseși
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiseți
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisit
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiși
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetisiți
LEHĂMETISÍ, lehămetisesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -isi. DOOM
lehămetisí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetiséște, imperf. 3 sg. se lehămetiseá; conj. prez. 3 să se lehămetiseáscă
lehămetit
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetit
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetita
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetite
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetitei
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetitele
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetitelor
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetitul
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetitului
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetiși
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetiți
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete. DOOM
!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă
lehămetiți
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetiții
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetiților
LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
lehămetui
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuia
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiai
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiam
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiască
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiau
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiați
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiesc
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiește
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiești
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuii
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuim
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuind
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuire
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuire
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui.
lehămetuiră
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuirăm
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuirăți
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuise
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuisem
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiseră
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiserăm
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiserăți
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiseși
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiseți
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuit
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuit
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuita
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuite
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuitei
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuitele
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuitelor
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuitul
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuitului
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuiși
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiți
LEHĂMETUÍ, lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui. DOOM
!lehămetuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetuiți
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuiții
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămetuiților
LEHĂMETUÍT, -Ă, lehămetuiți, -te, adj. (Reg.) Lehămetit. – V. lehămetui.
lehămețire
LEHĂMEȚÍ vb. IV v. lehămeti.
lehău
LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău. DOOM
lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii
lehăul
LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău. DOOM
lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii
lehăului
LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău. DOOM
lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii
lei
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
lei
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leica
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leichii
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leici
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leicii
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leicile
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leicilor
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leiculița
LEICULÍȚĂ, leiculițe, s. f. (Pop.) Leicuță1. – Leică1 + suf. -uliță. DOOM
leiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. leiculíței; pl. leiculíțe
leiculițe
LEICULÍȚĂ, leiculițe, s. f. (Pop.) Leicuță1. – Leică1 + suf. -uliță. DOOM
leiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. leiculíței; pl. leiculíțe
leiculiței
LEICULÍȚĂ, leiculițe, s. f. (Pop.) Leicuță1. – Leică1 + suf. -uliță. DOOM
leiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. leiculíței; pl. leiculíțe
leiculițele
LEICULÍȚĂ, leiculițe, s. f. (Pop.) Leicuță1. – Leică1 + suf. -uliță. DOOM
leiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. leiculíței; pl. leiculíțe
leiculițelor
LEICULÍȚĂ, leiculițe, s. f. (Pop.) Leicuță1. – Leică1 + suf. -uliță. DOOM
leiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. leiculíței; pl. leiculíțe
leicușoara
LEICUȘOÁRĂ, leicușoare, s. f. (Pop.) Leicuță2. – Leică1 + suf. -ușoară. DOOM
leicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. leicușoárei; pl. leicușoáre
leicușoare
LEICUȘOÁRĂ, leicușoare, s. f. (Pop.) Leicuță2. – Leică1 + suf. -ușoară. DOOM
leicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. leicușoárei; pl. leicușoáre
leicușoarei
LEICUȘOÁRĂ, leicușoare, s. f. (Pop.) Leicuță2. – Leică1 + suf. -ușoară. DOOM
leicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. leicușoárei; pl. leicușoáre
leicușoarele
LEICUȘOÁRĂ, leicușoare, s. f. (Pop.) Leicuță2. – Leică1 + suf. -ușoară. DOOM
leicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. leicușoárei; pl. leicușoáre
leicușoarelor
LEICUȘOÁRĂ, leicușoare, s. f. (Pop.) Leicuță2. – Leică1 + suf. -ușoară. DOOM
leicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. leicușoárei; pl. leicușoáre
leicuța
LEICÚȚĂ1, leicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică1; leiculiță, leicușoară. – Leică1 + suf. -uță. DOOM
leicúță (leiculiță, pâlnioară) s. f., g.-d. art. leicúței; pl. leicúțe
leicuțe
LEICÚȚĂ1, leicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică1; leiculiță, leicușoară. – Leică1 + suf. -uță. DOOM
leicúță (leiculiță, pâlnioară) s. f., g.-d. art. leicúței; pl. leicúțe
leicuței
LEICÚȚĂ1, leicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică1; leiculiță, leicușoară. – Leică1 + suf. -uță. DOOM
leicúță (leiculiță, pâlnioară) s. f., g.-d. art. leicúței; pl. leicúțe
leicuțele
LEICÚȚĂ1, leicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică1; leiculiță, leicușoară. – Leică1 + suf. -uță. DOOM
leicúță (leiculiță, pâlnioară) s. f., g.-d. art. leicúței; pl. leicúțe
leicuțelor
LEICÚȚĂ1, leicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui leică1; leiculiță, leicușoară. – Leică1 + suf. -uță. DOOM
leicúță (leiculiță, pâlnioară) s. f., g.-d. art. leicúței; pl. leicúțe
leicăi
LÉICĂ1 s. f. (Pop.; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele (1). – Cf. bg. lĕlka „cumnată”. DOOM
léică2 (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici
leie
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
leii
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leii
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leilor
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leilor
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leishmania
LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. leș-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
leishmanie
LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. leș-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
leishmaniei
LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. leș-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
leishmanii
LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. leș-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
leishmaniile
LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. leș-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
leishmaniilor
LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. leș-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
leishmanioză
LEISHMANIÓZĂ s.f. Boală specifică țărilor calde, provocată de leishmanie. [Pron. leș-ma-ni-o-. / < fr. leishmaniose]. DOOM
leishmanióză [leish pron. leș] (leish-ma-ni-o-) s. f., g.-d. art. leishmaniózei
leit
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leita
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leite
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leitei
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leitele
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leitelor
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leitmotiv
LAITMOTÍV, laitmotive, s. n. Frază melodică (sau armonică) dintr-o compoziție muzicală care caracterizează un personaj, o situație, o stare sufletească etc., fiind reluată ori de cîte ori apare în scenă personajul sau situația dată; motiv conducător; p. ext. orice fragment sau motiv muzical repetat. Laitmotivul apare distinct în muzica de operă a lui Wagner. ♦ Fig. Idee principală călăuzitoare a unei lucrări științifice, literare etc., repetată și subliniată în mai multe rînduri. – Pronunțat: lait-, - Scris și: leit-motiv.
leitmotiv
LEITMOTÍV s.n. v. laitmotiv.
leitul
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leitului
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leița
LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță. DOOM
leíță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe
leițe
LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță. DOOM
leíță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe
leiței
LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță. DOOM
leíță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe
leițele
LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță. DOOM
leíță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe
leițelor
LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță. DOOM
leíță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe
leiți
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leiții
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
leiților
LEÍT, -Ă, leiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semăna etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. – Din sl. lejon, lejati. DOOM
leít (pop.) adj. m., pl. leíți; f. leítă, pl. leíte
lejer
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejera
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejere
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejerei
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejerele
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejerelor
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejeri
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejerii
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejerilor
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejeritate
LEJERITÁTE s. f. Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légereté). DOOM
*lejeritáte s. f., g.-d. art. lejeritắții
lejeritatea
LEJERITÁTE s. f. Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légereté). DOOM
*lejeritáte s. f., g.-d. art. lejeritắții
lejerități
LEJERITÁTE s. f. Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légereté). DOOM
*lejeritáte s. f., g.-d. art. lejeritắții
lejerității
LEJERITÁTE s. f. Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légereté). DOOM
*lejeritáte s. f., g.-d. art. lejeritắții
lejeritățile
LEJERITÁTE s. f. Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légereté). DOOM
*lejeritáte s. f., g.-d. art. lejeritắții
lejerităților
LEJERITÁTE s. f. Ușurință. ♦ Comoditate. – Lejer + suf. -itate (după fr. légereté). DOOM
*lejeritáte s. f., g.-d. art. lejeritắții
lejerul
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lejerului
LEJÉR, -Ă, lejeri, -e, adj. (Mai ales despre îmbrăcăminte) Care este ușor, comod de purtat. – Din fr. léger. DOOM
lejér adj. m., pl. lejéri; f. lejéră, pl. lejére
lela
LÉLA adv. (Pop.; în expr.) A umbla lela = a hoinări, a vagabonda, a bate drumurile. – Cf. lele. DOOM
léla (pop.) (în expr. a umbla ~) adv.
lele
LÉLE s. f. (Pop.) 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică1. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. Ar Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja. DOOM
léle (pop.) s. f., g.-d. art. lélei
lelea
LÉLE s. f. (Pop.) 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică1. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. Ar Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja. DOOM
léle (pop.) s. f., g.-d. art. lélei
lelei
LÉLE s. f. (Pop.) 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică1. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. Ar Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja. DOOM
léle (pop.) s. f., g.-d. art. lélei
leleu
LELÉU, lelei, s. m. (Reg.) Prostănac.
lelex
Lelex, primul rege al Laconiei și întemeietorul neamului lelegilor.
lelica
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelichii
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelici
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelicii
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelicile
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelicilor
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelicuța
LELICÚȚĂ, lelicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lelică. – Lelică + suf. -uță. DOOM
lelicúță (pop.) s. f., g.-d. art. lelicúței; pl. lelicúțe
lelicuțe
LELICÚȚĂ, lelicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lelică. – Lelică + suf. -uță. DOOM
lelicúță (pop.) s. f., g.-d. art. lelicúței; pl. lelicúțe
lelicuței
LELICÚȚĂ, lelicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lelică. – Lelică + suf. -uță. DOOM
lelicúță (pop.) s. f., g.-d. art. lelicúței; pl. lelicúțe
lelicuțele
LELICÚȚĂ, lelicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lelică. – Lelică + suf. -uță. DOOM
lelicúță (pop.) s. f., g.-d. art. lelicúței; pl. lelicúțe
lelicuțelor
LELICÚȚĂ, lelicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui lelică. – Lelică + suf. -uță. DOOM
lelicúță (pop.) s. f., g.-d. art. lelicúței; pl. lelicúțe
lelicăi
LELÍCĂ s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ică. DOOM
lelícă (pop.) s. f., g.-d. art. lelícăi/lelíchii
lelii
LÉLE s. f. (Pop.) 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică1. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. Ar Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja. DOOM
léle (pop.) s. f., g.-d. art. lélei
lelișoara
LELIȘOÁRĂ, lelișoare, s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ișoară. DOOM
lelișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. lelișoárei; pl. lelișoáre
lelișoare
LELIȘOÁRĂ, lelișoare, s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ișoară. DOOM
lelișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. lelișoárei; pl. lelișoáre
lelișoarei
LELIȘOÁRĂ, lelișoare, s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ișoară. DOOM
lelișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. lelișoárei; pl. lelișoáre
lelișoarele
LELIȘOÁRĂ, lelișoare, s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ișoară. DOOM
lelișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. lelișoárei; pl. lelișoáre
lelișoarelor
LELIȘOÁRĂ, lelișoare, s. f. (Pop.) Leliță. – Lele + suf. -ișoară. DOOM
lelișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. lelișoárei; pl. lelișoáre
lelița
LÍȚĂ2 s. f. v. leliță. DOOM
lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe
lelițcană
LELIȚCÁNĂ, lelițcane, s. f. (Pop.) Lele. – Din leliță + suf. -ic-ană.
lelițe
LÍȚĂ2 s. f. v. leliță. DOOM
lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe
leliței
LÍȚĂ2 s. f. v. leliță. DOOM
lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe
lelițele
LÍȚĂ2 s. f. v. leliță. DOOM
lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe
lelițelor
LÍȚĂ2 s. f. v. leliță. DOOM
lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe
lelițo
LÍȚĂ2 s. f. v. leliță. DOOM
lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe
lema
LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme. DOOM
lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme
leme
LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme. DOOM
lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme
lemei
LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme. DOOM
lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme
lemele
LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme. DOOM
lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme
lemelor
LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme. DOOM
lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme
lemeteală
lemeteală, lemeteli s. f. lehamite, silă, dezgust.
lemeti
lemeti, lemetesc v. r. (fig.) a se sătura, a se scârbi, a-i fi silă.
lemetire
lemeti, lemetesc v. r. (fig.) a se sătura, a se scârbi, a-i fi silă.
lemetit
lemetit, -ă, lemetiți, -te (adj.) dezgustat, scârbit, lehămetit.
leming
LÉMING, lemingi, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice (Lemmus); animal care aparține unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming. DOOM
léming s. m., pl. lémingi
lemingi
LÉMING, lemingi, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice (Lemmus); animal care aparține unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming. DOOM
léming s. m., pl. lémingi
lemingii
LÉMING, lemingi, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice (Lemmus); animal care aparține unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming. DOOM
léming s. m., pl. lémingi
lemingilor
LÉMING, lemingi, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice (Lemmus); animal care aparține unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming. DOOM
léming s. m., pl. lémingi
lemingul
LÉMING, lemingi, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice (Lemmus); animal care aparține unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming. DOOM
léming s. m., pl. lémingi
lemingului
LÉMING, lemingi, s. m. Nume dat mai multor genuri de mamifere rozătoare asemănătoare cu hârciogul, cu coada scurtă și cu blana deasă, brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice (Lemmus); animal care aparține unuia dintre aceste genuri. – Din fr. lemming. DOOM
léming s. m., pl. lémingi
lemn
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. DOOM
!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.
lemna
LÍNTIȚĂ, (rar) lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță.
lemnacee
LEMNACÉE, lemnacee, s. f. (La pl.) Familie de plante monocotiledonate de tipul lintiței; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. lemnacée.
lemnaceea
LEMNACÉE, lemnacee, s. f. (La pl.) Familie de plante monocotiledonate de tipul lintiței; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. lemnacée.
lemnaceei
LEMNACÉE, lemnacee, s. f. (La pl.) Familie de plante monocotiledonate de tipul lintiței; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. lemnacée.
lemnaceele
LEMNACÉE, lemnacee, s. f. (La pl.) Familie de plante monocotiledonate de tipul lintiței; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. lemnacée.
lemnaceelor
LEMNACÉE, lemnacee, s. f. (La pl.) Familie de plante monocotiledonate de tipul lintiței; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. lemnacée.
lemnar
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar. DOOM
lemnár2 (butuc, daltă) s. n., pl. lemnáre
lemnar
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.
lemnare
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar. DOOM
lemnár2 (butuc, daltă) s. n., pl. lemnáre
lemnarele
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar. DOOM
lemnár2 (butuc, daltă) s. n., pl. lemnáre
lemnarelor
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar. DOOM
lemnár2 (butuc, daltă) s. n., pl. lemnáre
lemnari
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.
lemnarii
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.
lemnarilor
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.
lemnarul
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar. DOOM
lemnár2 (butuc, daltă) s. n., pl. lemnáre
lemnarul
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.
lemnarului
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar. DOOM
lemnár2 (butuc, daltă) s. n., pl. lemnáre
lemnarului
LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.
lemne
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. DOOM
!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.
lemnele
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. DOOM
!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.
lemnelor
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. DOOM
!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.
lemnia
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemnie
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniei
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemnii
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniii
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniile
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniilor
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniscata
LEMNISCÁTĂ s.f. (Mat.) Curbă loc geometric al punctelor pentru care produsul distanțelor lor la două puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglică]. DOOM
lemniscátă s. f., g.-d. art. lemniscátei; pl. lemniscáte
lemniscate
LEMNISCÁTĂ s.f. (Mat.) Curbă loc geometric al punctelor pentru care produsul distanțelor lor la două puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglică]. DOOM
lemniscátă s. f., g.-d. art. lemniscátei; pl. lemniscáte
lemniscatei
LEMNISCÁTĂ s.f. (Mat.) Curbă loc geometric al punctelor pentru care produsul distanțelor lor la două puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglică]. DOOM
lemniscátă s. f., g.-d. art. lemniscátei; pl. lemniscáte
lemniscatele
LEMNISCÁTĂ s.f. (Mat.) Curbă loc geometric al punctelor pentru care produsul distanțelor lor la două puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglică]. DOOM
lemniscátă s. f., g.-d. art. lemniscátei; pl. lemniscáte
lemniscatelor
LEMNISCÁTĂ s.f. (Mat.) Curbă loc geometric al punctelor pentru care produsul distanțelor lor la două puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglică]. DOOM
lemniscátă s. f., g.-d. art. lemniscátei; pl. lemniscáte
lemniu
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniul
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemniului
LEMNÍU, -ÍE, lemnii, adj. (Rar) De culoarea lemnului.
lemnișoare
LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. DOOM
lemnișór s. n., pl. lemnișoáre
lemnișoarele
LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. DOOM
lemnișór s. n., pl. lemnișoáre
lemnișoarelor
LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. DOOM
lemnișór s. n., pl. lemnișoáre
lemnișor
LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. DOOM
lemnișór s. n., pl. lemnișoáre
lemnișorul
LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. DOOM
lemnișór s. n., pl. lemnișoáre
lemnișorului
LEMNIȘÓR, lemnișoare, s. n. Diminutiv al lui lemn. – Lemn + suf. -ișor. DOOM
lemnișór s. n., pl. lemnișoáre
lemniță
lemníță (-țe), s. f. – Răcitor. – Var. legniță. Bg. lednica „ghețărie” (Scriban). În Munt.
lemnoasa
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoase
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoasei
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoasele
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoaselor
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnos
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnosul
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnosului
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoși
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoșii
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnoșilor
LEMNÓS, -OÁSĂ, lemnoși, -oase, adj. (Despre țesuturile vegetale) De natura lemnului. ♦ Format din lemn; care are aspectul și structura lemnului. – Lemn + suf. -os. DOOM
lemnós adj. m., pl. lemnóși; f. lemnoásă, pl. lemnoáse
lemnul
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. DOOM
!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.
lemnuleț
LEMNULÉȚ, lemnulețe, s. n. (Popular) Lemnișor.
lemnului
LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. DOOM
!lémnul-Dómnului (plantă) s. n. art.
lemnuș
LEMNÚȘ, lemnușe, s. n. (Reg.) 1. Chibrit. 2. (Bot.) Lemnul-Domnului. [Pl. și: lemnușuri] – Lemn + suf. -uș. DOOM
lemnúș (reg.) s. n., pl. lemnúșe/lemnúșuri
lemnuș
LEMNÚȘ, lemnușuri, s. n. (Reg.) 1. Chibrit. 2. (Bot.) Lemnul-domnului. – Lemn + suf. -uș.
lemnăria
LEMNĂRÍE2, (2) lemnării, s. f. 1. Meseria lemnarului (1); lemnărit. 2. Atelierul lemnarului (1); tâmplărie. – Lemnar + suf. -ie. DOOM
lemnăríe s. f., art. lemnăría, g.-d. art. lemnăríei; (ateliere) pl. lemnăríi, art. lemnăríile
lemnărie
LEMNĂRÍE2, (2) lemnării, s. f. 1. Meseria lemnarului (1); lemnărit. 2. Atelierul lemnarului (1); tâmplărie. – Lemnar + suf. -ie. DOOM
lemnăríe s. f., art. lemnăría, g.-d. art. lemnăríei; (ateliere) pl. lemnăríi, art. lemnăríile
lemnăriei
LEMNĂRÍE2, (2) lemnării, s. f. 1. Meseria lemnarului (1); lemnărit. 2. Atelierul lemnarului (1); tâmplărie. – Lemnar + suf. -ie. DOOM
lemnăríe s. f., art. lemnăría, g.-d. art. lemnăríei; (ateliere) pl. lemnăríi, art. lemnăríile
lemnării
LEMNĂRÍE2, (2) lemnării, s. f. 1. Meseria lemnarului (1); lemnărit. 2. Atelierul lemnarului (1); tâmplărie. – Lemnar + suf. -ie. DOOM
lemnăríe s. f., art. lemnăría, g.-d. art. lemnăríei; (ateliere) pl. lemnăríi, art. lemnăríile
lemnăriile
LEMNĂRÍE2, (2) lemnării, s. f. 1. Meseria lemnarului (1); lemnărit. 2. Atelierul lemnarului (1); tâmplărie. – Lemnar + suf. -ie. DOOM
lemnăríe s. f., art. lemnăría, g.-d. art. lemnăríei; (ateliere) pl. lemnăríi, art. lemnăríile
lemnăriilor
LEMNĂRÍE2, (2) lemnării, s. f. 1. Meseria lemnarului (1); lemnărit. 2. Atelierul lemnarului (1); tâmplărie. – Lemnar + suf. -ie. DOOM
lemnăríe s. f., art. lemnăría, g.-d. art. lemnăríei; (ateliere) pl. lemnăríi, art. lemnăríile
lemnărit
LEMNĂRÍT s. n. Meseria lemnarului (1); lemnărie2. – Lemnar + suf. -it. DOOM
lemnărít s. n.
lemnăritul
LEMNĂRÍT s. n. Meseria lemnarului (1); lemnărie2. – Lemnar + suf. -it. DOOM
lemnărít s. n.
lemnăritului
LEMNĂRÍT s. n. Meseria lemnarului (1); lemnărie2. – Lemnar + suf. -it. DOOM
lemnărít s. n.
lempira
LEMPÍRA s.f. Unitatea monetară în Honduras. [< fr. lempira].
lempiră
LEMPÍRĂ, lempire, s. f. Unitate monetară principală în Honduras. – Din fr. lempira.
lempăi
LEMPĂÍ, lempăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca pe alese, a lua câte puțin, alegând de ici și de colo.
lemures
Lemures v. Larvae.
lemuri
LEMÚRI s. m. pl. (în mitologia romană) Suflete ale morților care bântuiau noaptea sub formă de stafii, căutându-și fostele cămine. – Din lat. lemures, fr. lémures. DOOM
lemúri s. m. pl.
lemurian
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurian
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemuriana
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurianul
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurianul
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurianului
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurianului
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemuriene
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurienei
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurienele
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurienelor
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurieni
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurieni
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurieni
LEMURIÉNI s.m.pl. Subordin de mamifere primate având caractere foarte apropiate de cele ale maimuțelor; prosimieni; (la sg.) animal din acest ordin. [Pron. -ri-eni, sg. lemurian. / < fr. lémuriens].
lemurienii
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurienii
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurienilor
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lemurienilor
LEMURIÁN, lemurieni, s. m. (La pl.) Subordin de mamifere primate, asemănătoare la înfățișare cu maimuțele; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. ◊ (Adjectival) Mamifer lemurian. [Pr.: -ri-an] – Din fr. lémurien. DOOM
lemurián (-ri-an) s. m., pl. lemuriéni (-ri-eni)
lenaeus
Lenaeus, denumire purtată de zeul Dionysus, care ocrotea și teascurile de struguri.
lenaj
LENÁJ s.n. Țesătură subțire de lână. [Pl. -juri, -je. / < fr. lainage].
lenaj
LENÁJ, lenajuri, s. n. Țesătură subțire de lână. – Din fr. lainage. DOOM
lenáj s. n., pl. lenájuri
lenaje
LENÁJ s.n. Țesătură subțire de lână. [Pl. -juri, -je. / < fr. lainage].
lenajele
LENÁJ s.n. Țesătură subțire de lână. [Pl. -juri, -je. / < fr. lainage].
lenajelor
LENÁJ s.n. Țesătură subțire de lână. [Pl. -juri, -je. / < fr. lainage].
lenajul
LENÁJ s.n. Țesătură subțire de lână. [Pl. -juri, -je. / < fr. lainage].
lenajul
LENÁJ, lenajuri, s. n. Țesătură subțire de lână. – Din fr. lainage. DOOM
lenáj s. n., pl. lenájuri
lenajului
LENÁJ s.n. Țesătură subțire de lână. [Pl. -juri, -je. / < fr. lainage].
lenajului
LENÁJ, lenajuri, s. n. Țesătură subțire de lână. – Din fr. lainage. DOOM
lenáj s. n., pl. lenájuri
lenajuri
LENÁJ, lenajuri, s. n. Țesătură subțire de lână. – Din fr. lainage. DOOM
lenáj s. n., pl. lenájuri
lenajurile
LENÁJ, lenajuri, s. n. Țesătură subțire de lână. – Din fr. lainage. DOOM
lenáj s. n., pl. lenájuri
lenajurilor
LENÁJ, lenajuri, s. n. Țesătură subțire de lână. – Din fr. lainage. DOOM
lenáj s. n., pl. lenájuri
lenchi
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
lenchiul
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
lenchiului
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
lenchiuri
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
lenchiurile
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
lenchiurilor
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
lene
LÉNE s. f. Faptul de a se complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ. DOOM
léne s. f., g.-d. art. lénei
lenea
LÉNE s. f. Faptul de a se complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ. DOOM
léne s. f., g.-d. art. lénei
lenea
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leneai
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leneam
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenească
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leneau
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leneați
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenei
LÉNE s. f. Faptul de a se complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ. DOOM
léne s. f., g.-d. art. lénei
leneos
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. Și cum stau pe trunchiul de fag răzimat Lenos, avînd capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi. COȘBUC, P. II 204. Poziția ei cea lenoasă... ar fi înflăcărat pe Xenocrat. NEGRUZZI, S. I 17. O făcea lenoasă și îi imputa, Căci nu găsea seara gala de cinat. PANN, P. V. II 64. ◊ Fig. Tonul lenos al manelelor orientale. ODOBESCU, S. II 521. – Variantă: (regional) leneós, -oásă. (RETEGANUL, P. I 51) adj.
lenesc
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leneu
Leneu = Lenaeus.
lenevea
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneveai
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneveam
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevească
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneveau
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneveați
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevesc
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevește
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevești
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevi
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevie
LENEVÍE s. f. Starea omului leneș; p. ext. lene, trândăvie. – Lenevi + suf. -ie. DOOM
lenevíe s. f., art. lenevía, g.-d. lenevíi, art. lenevíei
lenevii
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevim
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevind
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevioara
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
lenevioare
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
lenevioarei
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
lenevioarele
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
lenevioarelor
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
lenevior
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
leneviori
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
leneviorii
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
leneviorilor
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
leneviorul
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
leneviorului
LENEVIÓR, -OÁRĂ, leneviori, -oare, adj. (Cam) leneș. – Leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.) + suf. -ior. DOOM
leneviór (-vior) adj. m., pl. lenevióri; f. lenevioáră (-vioa-), pl. lenevioáre
lenevire
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevire
LENEVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) lenevi și rezultatul ei. – V. lenevi. DOOM
lenevíre s. f., g.-d. art. lenevírii
lenevirea
LENEVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) lenevi și rezultatul ei. – V. lenevi. DOOM
lenevíre s. f., g.-d. art. lenevírii
leneviri
LENEVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) lenevi și rezultatul ei. – V. lenevi. DOOM
lenevíre s. f., g.-d. art. lenevírii
lenevirii
LENEVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) lenevi și rezultatul ei. – V. lenevi. DOOM
lenevíre s. f., g.-d. art. lenevírii
lenevirile
LENEVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) lenevi și rezultatul ei. – V. lenevi. DOOM
lenevíre s. f., g.-d. art. lenevírii
lenevirilor
LENEVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) lenevi și rezultatul ei. – V. lenevi. DOOM
lenevíre s. f., g.-d. art. lenevírii
leneviră
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevirăm
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevirăți
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevise
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevisem
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneviseră
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneviserăm
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneviserăți
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneviseși
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneviseți
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevit
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevit
LENEVÍT s. n. Faptul de a lenevi. – V. lenevi. DOOM
lenevít s. n.
lenevitul
LENEVÍT s. n. Faptul de a lenevi. – V. lenevi. DOOM
lenevít s. n.
lenevitului
LENEVÍT s. n. Faptul de a lenevi. – V. lenevi. DOOM
lenevít s. n.
lenevită
lenevită s. f. sg. (șc., iron.) boală imaginară, inventată ca scuză pentru absențe.
leneviși
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
leneviți
LENEVÍ, lenevesc, vb. IV. Intranz. și refl. A se afla, a rămâne sau a-i plăcea să rămână în inactivitate, a se lăsa cuprins de lene; a trândăvi. – Din leniv sau leaniv (înv. „leneș” < sl.). DOOM
leneví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lenevésc, imperf. 3 sg. leneveá; conj. prez. 3 să leneveáscă
lenevoasa
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoase
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoasei
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoasele
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoaselor
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevos
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevosul
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevosului
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoși
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoșii
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
lenevoșilor
LENEVÓS, -OÁSĂ, lenevoși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Leneș. – Lenevi + suf. -os. DOOM
lenevós (înv., pop.) adj. m., pl. lenevóși; f. lenevoásă, pl. lenevoáse
leneș
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneș
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșa
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșa
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșe
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșe
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșei
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșei
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșele
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșele
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșelor
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșelor
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneși
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneși
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșii
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșii
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșilor
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșilor
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
lenește
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenești
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leneșul
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșul
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșului
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
leneșului
LÉNEȘ, -Ă, leneși, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) căruia îi lipsește dorința, plăcerea de a munci, de a fi activ, căruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care trădează, exprimă lene. Gesturi leneșe. ♦ Care este domol, încet. Mersul leneș al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă încet și stau zile întregi agățate pe aceeași creangă (Bradypodidae); (și la sg.) animal din această familie. – Lene + suf. -eș. (2) Calc după fr. paresseux, germ. Faultier. DOOM
léneș adj. m., s. m., pl. léneși; adj. f., s. f. léneșă, art. léneșa, pl. léneșe
lenghi
LENCHI, lenchiuri, s. n. Situație favorabilă în jocul cu arșice. [Var.: lenghi s. n.] – Cf. tc. lenk „șchiop, schilod”. DOOM
lenchi s. n., pl. lénchiuri
leni
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenii
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenim
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenind
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leninism
LENINÍSM s. n. Doctrina lui Lenin bazată pe marxism. – Din rus. leninizm, fr. léninisme. DOOM
leninísm s. n.
leninism
MARXÍSM-LENINÍSM s. n. Învățătura lui K. Marx și F. Engels, dezvoltată de V. I. Lenin în noile condiții istorice de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. – Din rus. marksizm-leninizm. DOOM
marxísm-leninísm s. n.
leninismul
LENINÍSM s. n. Doctrina lui Lenin bazată pe marxism. – Din rus. leninizm, fr. léninisme. DOOM
leninísm s. n.
leninismul
MARXÍSM-LENINÍSM s. n. Învățătura lui K. Marx și F. Engels, dezvoltată de V. I. Lenin în noile condiții istorice de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. – Din rus. marksizm-leninizm. DOOM
marxísm-leninísm s. n.
leninismului
LENINÍSM s. n. Doctrina lui Lenin bazată pe marxism. – Din rus. leninizm, fr. léninisme. DOOM
leninísm s. n.
leninismului
MARXÍSM-LENINÍSM s. n. Învățătura lui K. Marx și F. Engels, dezvoltată de V. I. Lenin în noile condiții istorice de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. – Din rus. marksizm-leninizm. DOOM
marxísm-leninísm s. n.
leninist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninist
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninista
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniste
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistei
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistele
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistelor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistul
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistule
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistule
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leninistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leninistului
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniști
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniștii
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
leniníst adj. m., s. m., pl. leniníști; adj. f., s. f. leninístă, pl. leniníste
leniniștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
leniniștilor
MARXÍST-LENINÍST, -Ă, marxist-leniniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al marxism-leninismului. 2. Adj. Care aparține marxism-leninismului, privitor la marxism-leninism. – Din rus. marksistko-leninskii. DOOM
marxíst-leniníst adj. m., s. m., pl. marxíst-leniníști; adj. f., s. f. marxíst-leninístă, pl. marxíst-leniníste
lenire
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenire
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se lenevi. – Slav (v. sl. lĕniti).
leniră
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenirăm
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenirăți
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenise
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenisem
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leniseră
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leniserăm
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leniserăți
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leniseși
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leniseți
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenit
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenitiv
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitiva
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitive
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivei
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivele
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivelor
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivi
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivii
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivilor
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivul
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
lenitivului
LENITÍV, -Ă, lenitivi, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care calmează, care alină durerile. – Din fr. lénitif, lat. lenitivus. DOOM
lenitív2 s. n., pl. lenitíve
leniși
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
leniți
LENÍ, lenesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se lenevi. Azi peștele s-a lenit mai devreme. SADOVEANU, N. F. 68. Nu mă lenesc a șterge, de scriu puțin sau mult. NEGRUZZI, S. II 270.
lenj
LENJÚRI s. n. pl. Rufărie de corp; lenjerie. – Din fr. linge. DOOM
lénjuri s. n. pl.
lenjereasa
LENJEREÁSĂ, lenjerese, s. f. Persoană care confecționează articole de lenjerie. – Lenjer[ie] + suf. -easă. DOOM
lenjereásă s. f., g.-d. art. lenjerései; pl. lenjerése
lenjerese
LENJEREÁSĂ, lenjerese, s. f. Persoană care confecționează articole de lenjerie. – Lenjer[ie] + suf. -easă. DOOM
lenjereásă s. f., g.-d. art. lenjerései; pl. lenjerése
lenjeresei
LENJEREÁSĂ, lenjerese, s. f. Persoană care confecționează articole de lenjerie. – Lenjer[ie] + suf. -easă. DOOM
lenjereásă s. f., g.-d. art. lenjerései; pl. lenjerése
lenjeresele
LENJEREÁSĂ, lenjerese, s. f. Persoană care confecționează articole de lenjerie. – Lenjer[ie] + suf. -easă. DOOM
lenjereásă s. f., g.-d. art. lenjerései; pl. lenjerése
lenjereselor
LENJEREÁSĂ, lenjerese, s. f. Persoană care confecționează articole de lenjerie. – Lenjer[ie] + suf. -easă. DOOM
lenjereásă s. f., g.-d. art. lenjerései; pl. lenjerése
lenjeria
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie. DOOM
lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei
lenjerie
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie. DOOM
lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei
lenjeriei
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie. DOOM
lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei
lenjerii
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie. DOOM
lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei
lenjeriile
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie. DOOM
lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei
lenjeriilor
LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie. DOOM
lenjeríe s. f., art. lenjería, g.-d. art. lenjeríei
lenjul
LENJÚRI s. n. pl. Rufărie de corp; lenjerie. – Din fr. linge. DOOM
lénjuri s. n. pl.
lenjului
LENJÚRI s. n. pl. Rufărie de corp; lenjerie. – Din fr. linge. DOOM
lénjuri s. n. pl.
lenjuri
LENJÚRI s. n. pl. Rufărie de corp; lenjerie. – Din fr. linge. DOOM
lénjuri s. n. pl.
lenjurile
LENJÚRI s. n. pl. Rufărie de corp; lenjerie. – Din fr. linge. DOOM
lénjuri s. n. pl.
lenjurilor
LENJÚRI s. n. pl. Rufărie de corp; lenjerie. – Din fr. linge. DOOM
lénjuri s. n. pl.
lenoasa
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoase
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoasei
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoasele
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoaselor
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenos
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenosul
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenosului
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoși
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoșii
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lenoșilor
LENÓS, -OÁSĂ, lenoși, -oase, adj. (Rar) Leneș. – Lene + suf. -os. DOOM
lenós (rar) adj. m., pl. lenóși; f. lenoásă, pl. lenoáse
lens
LÍNTE, (1, 2) s. f., (3) linți, s. m. pl. 1. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albăstrui și fructul o păstaie cu semințe plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul și sămânța acestei plante. ◊ Expr. Până la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de trădare), chiar și pentru un profit material neînsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoză. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.
lent
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lenta
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lenta
LÉNTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta. DOOM
léntă s. f., g.-d. art. léntei; pl. lénte
lentando
LENTÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Încetinind. [< it. lentando].
lente
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lente
LÉNTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta. DOOM
léntă s. f., g.-d. art. léntei; pl. lénte
lentei
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lentei
LÉNTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta. DOOM
léntă s. f., g.-d. art. léntei; pl. lénte
lentele
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lentele
LÉNTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta. DOOM
léntă s. f., g.-d. art. léntei; pl. lénte
lentelor
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lentelor
LÉNTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta. DOOM
léntă s. f., g.-d. art. léntei; pl. lénte
lenticela
LENTICÉLĂ, lenticele, s. f. Fiecare dintre porii care străbat scoarța arborilor, permițând respirația țesuturilor interne. – Din fr. lenticelle. DOOM
lenticélă s. f., g.-d. art. lenticélei; pl. lenticéle
lenticele
LENTICÉLĂ, lenticele, s. f. Fiecare dintre porii care străbat scoarța arborilor, permițând respirația țesuturilor interne. – Din fr. lenticelle. DOOM
lenticélă s. f., g.-d. art. lenticélei; pl. lenticéle
lenticelei
LENTICÉLĂ, lenticele, s. f. Fiecare dintre porii care străbat scoarța arborilor, permițând respirația țesuturilor interne. – Din fr. lenticelle. DOOM
lenticélă s. f., g.-d. art. lenticélei; pl. lenticéle
lenticelele
LENTICÉLĂ, lenticele, s. f. Fiecare dintre porii care străbat scoarța arborilor, permițând respirația țesuturilor interne. – Din fr. lenticelle. DOOM
lenticélă s. f., g.-d. art. lenticélei; pl. lenticéle
lenticelelor
LENTICÉLĂ, lenticele, s. f. Fiecare dintre porii care străbat scoarța arborilor, permițând respirația țesuturilor interne. – Din fr. lenticelle. DOOM
lenticélă s. f., g.-d. art. lenticélei; pl. lenticéle
lenticular
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticulara
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticulare
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularei
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularele
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularelor
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticulari
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularii
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularilor
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularul
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lenticularului
LENTICULÁR, -Ă, lenticulari, -e, adj. Care are forma unei lentile. – Din fr. lenticulaire, lat. lenticularis. DOOM
lenticulár adj. m., pl. lenticulári; f. lenticuláră, pl. lenticuláre
lentigo
LENTÍGO s. n. (Med.) Pată pigmentară a pielii cu aspect de nev. ♦ Pistrui. – Din fr., lat. lentigo.
lentigoul
LENTÍGO s. n. (Med.) Pată pigmentară a pielii cu aspect de nev. ♦ Pistrui. – Din fr., lat. lentigo.
lentigoului
LENTÍGO s. n. (Med.) Pată pigmentară a pielii cu aspect de nev. ♦ Pistrui. – Din fr., lat. lentigo.
lentila
LENTILĂ, lentile, s. f. 1. Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și de una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect. ◊ Lentilă de contact = lentilă fină aplicată direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigură legătura între două țevi de metal sau între o țeavă și un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupă. 4. (În sintagma) Lentilă electronică = dispozitiv format din sisteme de electrozi sau din combinații de magneți, care servește la focalizarea fasciculelor de electroni și se utilizează în construcția microscopului electronic. – Din fr. lentille. DOOM
lentílă s. f., g.-d. art. lentílei; pl. lentíle
lentile
LENTILĂ, lentile, s. f. 1. Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și de una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect. ◊ Lentilă de contact = lentilă fină aplicată direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigură legătura între două țevi de metal sau între o țeavă și un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupă. 4. (În sintagma) Lentilă electronică = dispozitiv format din sisteme de electrozi sau din combinații de magneți, care servește la focalizarea fasciculelor de electroni și se utilizează în construcția microscopului electronic. – Din fr. lentille. DOOM
lentílă s. f., g.-d. art. lentílei; pl. lentíle
lentilei
LENTILĂ, lentile, s. f. 1. Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și de una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect. ◊ Lentilă de contact = lentilă fină aplicată direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigură legătura între două țevi de metal sau între o țeavă și un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupă. 4. (În sintagma) Lentilă electronică = dispozitiv format din sisteme de electrozi sau din combinații de magneți, care servește la focalizarea fasciculelor de electroni și se utilizează în construcția microscopului electronic. – Din fr. lentille. DOOM
lentílă s. f., g.-d. art. lentílei; pl. lentíle
lentilele
LENTILĂ, lentile, s. f. 1. Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și de una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect. ◊ Lentilă de contact = lentilă fină aplicată direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigură legătura între două țevi de metal sau între o țeavă și un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupă. 4. (În sintagma) Lentilă electronică = dispozitiv format din sisteme de electrozi sau din combinații de magneți, care servește la focalizarea fasciculelor de electroni și se utilizează în construcția microscopului electronic. – Din fr. lentille. DOOM
lentílă s. f., g.-d. art. lentílei; pl. lentíle
lentilelor
LENTILĂ, lentile, s. f. 1. Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și de una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect. ◊ Lentilă de contact = lentilă fină aplicată direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigură legătura între două țevi de metal sau între o țeavă și un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupă. 4. (În sintagma) Lentilă electronică = dispozitiv format din sisteme de electrozi sau din combinații de magneți, care servește la focalizarea fasciculelor de electroni și se utilizează în construcția microscopului electronic. – Din fr. lentille. DOOM
lentílă s. f., g.-d. art. lentílei; pl. lentíle
lentitudine
LENTITÚDINE s.f. Moliciune, încetineală, lipsă de energie; apatie. V. lentoare. [Cf. fr. lentitude, lat. lentitudo].
lentitudinea
LENTITÚDINE s.f. Moliciune, încetineală, lipsă de energie; apatie. V. lentoare. [Cf. fr. lentitude, lat. lentitudo].
lentitudini
LENTITÚDINE s.f. Moliciune, încetineală, lipsă de energie; apatie. V. lentoare. [Cf. fr. lentitude, lat. lentitudo].
lentitudinii
LENTITÚDINE s.f. Moliciune, încetineală, lipsă de energie; apatie. V. lentoare. [Cf. fr. lentitude, lat. lentitudo].
lento
LÉNTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Încet, lin, lent. ♦ (Substantivat) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală executată în acest fel. – Cuv. it. DOOM
lénto (it.) adv.
lentoare
LENTOÁRE s. f. încetineală. – Din fr. lenteur. DOOM
*lentoáre s. f., g.-d. art. lentórii
lentoul
LÉNTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Încet, lin, lent. ♦ (Substantivat) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală executată în acest fel. – Cuv. it. DOOM
lénto (it.) adv.
lentoului
LÉNTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Încet, lin, lent. ♦ (Substantivat) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală executată în acest fel. – Cuv. it. DOOM
lénto (it.) adv.
lentul
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lentului
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lenți
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lenții
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
lenților
LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. – Din fr. lent, lat. lentus. DOOM
lent adj. m., pl. lenți; f. léntă, pl. lénte
leo
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia meridională (Panthera leo) ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelații. – Et. nec. Cf. lat. leo.
leoaica
LEOÁICĂ, leoaice, s. f. Femela leului1. [Pr.: le-oai-] – Leu1 + suf. -oaică. DOOM
leoáică s. f., g.-d. art. leoáicei; pl. leoáice
leoaice
LEOÁICĂ, leoaice, s. f. Femela leului1. [Pr.: le-oai-] – Leu1 + suf. -oaică. DOOM
leoáică s. f., g.-d. art. leoáicei; pl. leoáice
leoaicei
LEOÁICĂ, leoaice, s. f. Femela leului1. [Pr.: le-oai-] – Leu1 + suf. -oaică. DOOM
leoáică s. f., g.-d. art. leoáicei; pl. leoáice
leoaicele
LEOÁICĂ, leoaice, s. f. Femela leului1. [Pr.: le-oai-] – Leu1 + suf. -oaică. DOOM
leoáică s. f., g.-d. art. leoáicei; pl. leoáice
leoaicelor
LEOÁICĂ, leoaice, s. f. Femela leului1. [Pr.: le-oai-] – Leu1 + suf. -oaică. DOOM
leoáică s. f., g.-d. art. leoáicei; pl. leoáice
leoapă
LEOÁPĂ, leoape, s. f. (Regional, depreciativ) Gură; gură-spartă. Și-a rupt leoapa și dinții. ȘEZ. V 16. – Pronunțat: leoa-.
leoarba
LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică. DOOM
leoárbă (reg.) (leoar-) s. f., g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe
leoarbe
LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică. DOOM
leoárbă (reg.) (leoar-) s. f., g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe
leoarbei
LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică. DOOM
leoárbă (reg.) (leoar-) s. f., g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe
leoarbele
LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică. DOOM
leoárbă (reg.) (leoar-) s. f., g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe
leoarbelor
LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică. DOOM
leoárbă (reg.) (leoar-) s. f., g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbe
leoarca
LEOÁRCĂ adj. invar., adv. (Fam.) Foarte ud, plin de apă; bleașcă. [Pr.: leoarcă] – Liur + suf. -că. DOOM
leoárcă2 (fam.) (leoar-) adj. invar., adv.
leoarce
LEOÁRCĂ adj. invar., adv. (Fam.) Foarte ud, plin de apă; bleașcă. [Pr.: leoarcă] – Liur + suf. -că. DOOM
leoárcă2 (fam.) (leoar-) adj. invar., adv.
leoarcei
LEOÁRCĂ adj. invar., adv. (Fam.) Foarte ud, plin de apă; bleașcă. [Pr.: leoarcă] – Liur + suf. -că. DOOM
leoárcă2 (fam.) (leoar-) adj. invar., adv.
leoarfă
leoárfă (-fe), s. f. – (Trans., Banat) Mască. – Var. liorfă. Germ. Larve (BF, II, 188; DAR), probabil încrucișat cu der. expresive de la rădăcina lap.
leochiu
leochíu (leochíe), adj. – Roșu aprins. Tc. lök „lac” (Șeineanu, II, 238), cf. bg. ljoki. Sec. XVIII, înv.
leocothoe
Leucothea (sau Leocothoë), denumire purtată de Ino – fiica lui Cadmus și soția lui Athamas – după ce a fost transformată în divinitate marină (v. și Athamas).
leone
LEONE s.m. Unitatea monetară în Sierra Leone. [cf. (Sierra) Leone – stat în Africa occidentală].
leonele
LEONE s.m. Unitatea monetară în Sierra Leone. [cf. (Sierra) Leone – stat în Africa occidentală].
leonelui
LEONE s.m. Unitatea monetară în Sierra Leone. [cf. (Sierra) Leone – stat în Africa occidentală].
leoni
LEONE s.m. Unitatea monetară în Sierra Leone. [cf. (Sierra) Leone – stat în Africa occidentală].
leonii
LEONE s.m. Unitatea monetară în Sierra Leone. [cf. (Sierra) Leone – stat în Africa occidentală].
leonilor
LEONE s.m. Unitatea monetară în Sierra Leone. [cf. (Sierra) Leone – stat în Africa occidentală].
leonin
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leonina
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leonine
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninei
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninele
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninelor
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leonini
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninii
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninilor
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninul
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leoninului
LEONÍN1, -Ă, leonini, -e, adj. Care aparține leului1, privitor la leu1; ca al leului1. ◊ Contract leonin = contract prin care una dintre părți își rezervă beneficiul cel mai mare sau contract prin care una dintre părți este scutită de a participa la pierdere. [Pr.: le-o-] – Din lat. leoninus, fr. léonin. DOOM
leonín (le-o-) adj. m., pl. leoníni; f. leonínă, pl. leoníne
leontiazis
LEONTIÁZIS s.n. (Med.) Aspect al feței caracterizat prin prezența de infiltrate masive întretăiate de șanțuri naturale; facies leonin. [Pron. le-on-ti-a-. / < fr. léontiasis].
leontiazisul
LEONTIÁZIS s.n. (Med.) Aspect al feței caracterizat prin prezența de infiltrate masive întretăiate de șanțuri naturale; facies leonin. [Pron. le-on-ti-a-. / < fr. léontiasis].
leontiazisului
LEONTIÁZIS s.n. (Med.) Aspect al feței caracterizat prin prezența de infiltrate masive întretăiate de șanțuri naturale; facies leonin. [Pron. le-on-ti-a-. / < fr. léontiasis].
leonurus
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.
leop
LEOP interj. Cuvânt care imită sunetul produs de un corp moale când cade pe o suprafață netedă. – Onomatopee. DOOM
leop interj.
leopard
LEOPÁRD, leoparzi, s. m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare gălbuie cu pete roșcate sau negre, care trăiește în Asia și în Africa; panteră (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ◊ Leopardul zăpezilor = irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus. DOOM
leopárd (le-o-) s. m., pl. leopárzi
leopardul
LEOPÁRD, leoparzi, s. m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare gălbuie cu pete roșcate sau negre, care trăiește în Asia și în Africa; panteră (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ◊ Leopardul zăpezilor = irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus. DOOM
leopárd (le-o-) s. m., pl. leopárzi
leopardului
LEOPÁRD, leoparzi, s. m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare gălbuie cu pete roșcate sau negre, care trăiește în Asia și în Africa; panteră (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ◊ Leopardul zăpezilor = irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus. DOOM
leopárd (le-o-) s. m., pl. leopárzi
leoparzi
LEOPÁRD, leoparzi, s. m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare gălbuie cu pete roșcate sau negre, care trăiește în Asia și în Africa; panteră (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ◊ Leopardul zăpezilor = irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus. DOOM
leopárd (le-o-) s. m., pl. leopárzi
leoparzii
LEOPÁRD, leoparzi, s. m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare gălbuie cu pete roșcate sau negre, care trăiește în Asia și în Africa; panteră (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ◊ Leopardul zăpezilor = irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus. DOOM
leopárd (le-o-) s. m., pl. leopárzi
leoparzilor
LEOPÁRD, leoparzi, s. m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare gălbuie cu pete roșcate sau negre, care trăiește în Asia și în Africa; panteră (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ◊ Leopardul zăpezilor = irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus. DOOM
leopárd (le-o-) s. m., pl. leopárzi
leopăi
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
leopăire
LEOPĂÍ vb. IV. v. lipăí.
leopăit
LEOPĂÍ vb. IV. v. lipăí.
leorbă
leórbă (leórbe), s. f. – 1. Dafin, Laurus nobilis. – 2. Usturoiță, Alliaria officinalis. – Var. lurbăr, lurbăn. Germ. Lorbeer, prin intermediul săs. lurber (Borcea 197). În Trans.
leorbăi
LEORBĂÍ, leórbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A flecari, a trăncăni, a sporovăi. [Prez. ind. și: leorbăiesc] – Leoarbă + suf. -ăi. DOOM
!leorbăí (a ~) (reg.) (leor-) vb., ind. prez. 3. sg. leórbăie/leorbăiéste, imperf. 3 sg. leorbăiá; conj. prez. 3 să leórbăie/să leorbăiáscă
leorbăi
LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău. DOOM
leorbắu (reg.) (leor-) s. m., art. leorbắul; pl. leorbắi, art. leorbắii
leorbăiala
LEORBĂIÁLĂ, leorbăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a leorbăi; flecăreală, trăncăneală, sporovăială. [Pr.: -bă-ia-] – Leorbăi + suf. -eală. DOOM
leorbăiálă (reg.) (leor-) s. f., g.-d. art. leorbăiélii; pl. leorbăiéli
leorbăieli
LEORBĂIÁLĂ, leorbăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a leorbăi; flecăreală, trăncăneală, sporovăială. [Pr.: -bă-ia-] – Leorbăi + suf. -eală. DOOM
leorbăiálă (reg.) (leor-) s. f., g.-d. art. leorbăiélii; pl. leorbăiéli
leorbăielii
LEORBĂIÁLĂ, leorbăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a leorbăi; flecăreală, trăncăneală, sporovăială. [Pr.: -bă-ia-] – Leorbăi + suf. -eală. DOOM
leorbăiálă (reg.) (leor-) s. f., g.-d. art. leorbăiélii; pl. leorbăiéli
leorbăielile
LEORBĂIÁLĂ, leorbăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a leorbăi; flecăreală, trăncăneală, sporovăială. [Pr.: -bă-ia-] – Leorbăi + suf. -eală. DOOM
leorbăiálă (reg.) (leor-) s. f., g.-d. art. leorbăiélii; pl. leorbăiéli
leorbăielilor
LEORBĂIÁLĂ, leorbăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a leorbăi; flecăreală, trăncăneală, sporovăială. [Pr.: -bă-ia-] – Leorbăi + suf. -eală. DOOM
leorbăiálă (reg.) (leor-) s. f., g.-d. art. leorbăiélii; pl. leorbăiéli
leorbăii
LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău. DOOM
leorbắu (reg.) (leor-) s. m., art. leorbắul; pl. leorbắi, art. leorbắii
leorbăilor
LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău. DOOM
leorbắu (reg.) (leor-) s. m., art. leorbắul; pl. leorbắi, art. leorbắii
leorbăire
LEORBĂÍ, leórbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A flecari, a trăncăni, a sporovăi. [Prez. ind. și: leorbăiesc] – Leoarbă + suf. -ăi. DOOM
!leorbăí (a ~) (reg.) (leor-) vb., ind. prez. 3. sg. leórbăie/leorbăiéste, imperf. 3 sg. leorbăiá; conj. prez. 3 să leórbăie/să leorbăiáscă
leorbău
LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău. DOOM
leorbắu (reg.) (leor-) s. m., art. leorbắul; pl. leorbắi, art. leorbắii
leorbăul
LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău. DOOM
leorbắu (reg.) (leor-) s. m., art. leorbắul; pl. leorbắi, art. leorbắii
leorbăului
LEORBẮU, leorbăi, s. m. (Reg.) Om flecar. – Leoarbă + suf. -ău. DOOM
leorbắu (reg.) (leor-) s. m., art. leorbắul; pl. leorbắi, art. leorbắii
leorcăi
LEORCĂÍ, leorcăi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face leoarcă, a (se) uda (tare) cu apă. [Prez. ind. și: leorcăiesc] – Leoarcă + suf. -ăi. DOOM
!leorcăí (a ~) (pop.) (leor-) vb., ind. prez. 3 sg. leórcăie/leorcăiéște, imperf. 3 sg. leorcăiá; conj. prez. 3 să leórcăie/să leorcăiáscă
leorcăire
LEORCĂÍ, leorcăi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face leoarcă, a (se) uda (tare) cu apă. [Prez. ind. și: leorcăiesc] – Leoarcă + suf. -ăi. DOOM
!leorcăí (a ~) (pop.) (leor-) vb., ind. prez. 3 sg. leórcăie/leorcăiéște, imperf. 3 sg. leorcăiá; conj. prez. 3 să leórcăie/să leorcăiáscă
leorcăit
LEORCĂÍ, leorcăi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face leoarcă, a (se) uda (tare) cu apă. [Prez. ind. și: leorcăiesc] – Leoarcă + suf. -ăi. DOOM
!leorcăí (a ~) (pop.) (leor-) vb., ind. prez. 3 sg. leórcăie/leorcăiéște, imperf. 3 sg. leorcăiá; conj. prez. 3 să leórcăie/să leorcăiáscă
leordă
LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda. DOOM
!leúrdă (le-ur-) s. f., g.-d. art. leúrdei; pl. leúrde
leorpăi
LEORPĂÍ, leórpăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca sau a bea ceva sorbind cu zgomot. [Prez. ind. și: leorpăiesc] – Formație onomatopeică. DOOM
!leorpăí (a ~) (reg.) (leor-) vb., ind. prez. 3 sg. leórpăie/leorpăiéște, imperf. 3 sg. leorpăiá; conj. prez. să leórpăie/să leorpăiáscă
leorpăire
LEORPĂÍ, leórpăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca sau a bea ceva sorbind cu zgomot. [Prez. ind. și: leorpăiesc] – Formație onomatopeică. DOOM
!leorpăí (a ~) (reg.) (leor-) vb., ind. prez. 3 sg. leórpăie/leorpăiéște, imperf. 3 sg. leorpăiá; conj. prez. să leórpăie/să leorpăiáscă
leorpăit
LEORPĂÍT, leorpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi. DOOM
leorpăít (reg.) (leor-) s. n., pl. leorpăíturi
leorpăitul
LEORPĂÍT, leorpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi. DOOM
leorpăít (reg.) (leor-) s. n., pl. leorpăíturi
leorpăitului
LEORPĂÍT, leorpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi. DOOM
leorpăít (reg.) (leor-) s. n., pl. leorpăíturi
leorpăituri
LEORPĂÍT, leorpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi. DOOM
leorpăít (reg.) (leor-) s. n., pl. leorpăíturi
leorpăiturile
LEORPĂÍT, leorpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi. DOOM
leorpăít (reg.) (leor-) s. n., pl. leorpăíturi
leorpăiturilor
LEORPĂÍT, leorpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi. DOOM
leorpăít (reg.) (leor-) s. n., pl. leorpăíturi
lepede
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepedeie
LEPEDÉU, lepedeie, s. n. (Reg.) Cearșaf. – Din magh. lepedö. DOOM
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie
lepedeiele
LEPEDÉU, lepedeie, s. n. (Reg.) Cearșaf. – Din magh. lepedö. DOOM
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie
lepedeielor
LEPEDÉU, lepedeie, s. n. (Reg.) Cearșaf. – Din magh. lepedö. DOOM
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie
lepedeu
LEPEDÉU, lepedeie, s. n. (Reg.) Cearșaf. – Din magh. lepedö. DOOM
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie
lepedeu
lepedéu (lepedéuri), s. n. – Cearșaf. Mag. lepedő (Cihac, II, 512; Tiktin; Gáldi, Dict., 141). În Trans.
lepedeul
LEPEDÉU, lepedeie, s. n. (Reg.) Cearșaf. – Din magh. lepedö. DOOM
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie
lepedeului
LEPEDÉU, lepedeie, s. n. (Reg.) Cearșaf. – Din magh. lepedö. DOOM
lepedéu (reg.) s. n., art. lepedéul; pl. lepedéie
lepezi
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepida
PÂINIȘOÁRĂ, pâinișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui pâine (1); pâinică, pâiniță. 2. Ciupercă comestibilă, de culoare roșie-violacee, care crește prin pădurile de stejar și de fag (Russula lepida). ♦ Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile și necomestibile. – Pâine + suf. -ișoară.
lepidium
CRESÓN s. n. Plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei întrebuințate ca salată sau condiment; hreniță (Lepidium sativum). – Din fr. cresson.
lepido
LEPIDO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(cu aspect de) solz”, „solzos”. [< fr. lepido-, cf. gr. lepis, lepidos].
lepidodendron
LEPIDODÉNDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron. DOOM
lepidodéndron s. m., pl. lepidodéndroni
lepidodendroni
LEPIDODÉNDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron. DOOM
lepidodéndron s. m., pl. lepidodéndroni
lepidodendronii
LEPIDODÉNDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron. DOOM
lepidodéndron s. m., pl. lepidodéndroni
lepidodendronilor
LEPIDODÉNDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron. DOOM
lepidodéndron s. m., pl. lepidodéndroni
lepidodendronul
LEPIDODÉNDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron. DOOM
lepidodéndron s. m., pl. lepidodéndroni
lepidodendronului
LEPIDODÉNDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron. DOOM
lepidodéndron s. m., pl. lepidodéndroni
lepidolit
LEPIDOLÍT, lepidoliți, s. m. Specie de mică bogată în litiu și fluor, de culoare albă sau roz. – Din fr. lepidolithe. DOOM
lepidolít s. m., pl. lepidolíți
lepidolitul
LEPIDOLÍT, lepidoliți, s. m. Specie de mică bogată în litiu și fluor, de culoare albă sau roz. – Din fr. lepidolithe. DOOM
lepidolít s. m., pl. lepidolíți
lepidolitului
LEPIDOLÍT, lepidoliți, s. m. Specie de mică bogată în litiu și fluor, de culoare albă sau roz. – Din fr. lepidolithe. DOOM
lepidolít s. m., pl. lepidolíți
lepidoliți
LEPIDOLÍT, lepidoliți, s. m. Specie de mică bogată în litiu și fluor, de culoare albă sau roz. – Din fr. lepidolithe. DOOM
lepidolít s. m., pl. lepidolíți
lepidoliții
LEPIDOLÍT, lepidoliți, s. m. Specie de mică bogată în litiu și fluor, de culoare albă sau roz. – Din fr. lepidolithe. DOOM
lepidolít s. m., pl. lepidolíți
lepidoliților
LEPIDOLÍT, lepidoliți, s. m. Specie de mică bogată în litiu și fluor, de culoare albă sau roz. – Din fr. lepidolithe. DOOM
lepidolít s. m., pl. lepidolíți
lepidopter
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidoptere
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidopterele
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidopterelor
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidopterolog
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologa
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologe
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologei
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologele
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologelor
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologi
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologia
LEPIDOPTEROLOGÍE s.f. Disciplină zoologică al cărei obiect este studiul fluturilor. [Gen. -iei. / < fr. lépidoptérologie].
lepidopterologie
LEPIDOPTEROLOGÍE s.f. Disciplină zoologică al cărei obiect este studiul fluturilor. [Gen. -iei. / < fr. lépidoptérologie].
lepidopterologiei
LEPIDOPTEROLOGÍE s.f. Disciplină zoologică al cărei obiect este studiul fluturilor. [Gen. -iei. / < fr. lépidoptérologie].
lepidopterologii
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologii
LEPIDOPTEROLOGÍE s.f. Disciplină zoologică al cărei obiect este studiul fluturilor. [Gen. -iei. / < fr. lépidoptérologie].
lepidopterologilor
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologul
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterologului
LEPIDOPTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în lepidopterologie. [< germ. Lepidopterolog].
lepidopterul
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidopterului
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidopteră
LEPIDOPTÉR, lepidoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte care cuprinde fluturii; (și la sg.) fluture. ◊ (Adjectival) Insectă lepidopteră. [Var.: lepidoptéră s. f.] – Din fr. lépidoptère. DOOM
!lepidoptér (-dop-ter/-do-pter) s. n., pl. lepidoptére
lepidosiren
LEPIDOSIRÉN s.m. Pește specific fluviului Amazon, care respiră prin branhii și prin plămâni. [< fr. lépidosirène].
lepidosireni
LEPIDOSIRÉN s.m. Pește specific fluviului Amazon, care respiră prin branhii și prin plămâni. [< fr. lépidosirène].
lepidosirenii
LEPIDOSIRÉN s.m. Pește specific fluviului Amazon, care respiră prin branhii și prin plămâni. [< fr. lépidosirène].
lepidosirenilor
LEPIDOSIRÉN s.m. Pește specific fluviului Amazon, care respiră prin branhii și prin plămâni. [< fr. lépidosirène].
lepidosirenul
LEPIDOSIRÉN s.m. Pește specific fluviului Amazon, care respiră prin branhii și prin plămâni. [< fr. lépidosirène].
lepidosirenului
LEPIDOSIRÉN s.m. Pește specific fluviului Amazon, care respiră prin branhii și prin plămâni. [< fr. lépidosirène].
leping
LÉPING s.n. (Tehn.) Mașină pentru fasonat suprafața unor piese lucrate. [< engl., fr. lapping].
leporid
LEPORÍDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, având ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].
leporide
LEPORÍDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, având ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].
leporidele
LEPORÍDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, având ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].
leporidelor
LEPORÍDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, având ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].
leporidul
LEPORÍDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, având ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].
leporidului
LEPORÍDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, având ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].
lepra
LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. DOOM
lépră (le-pră) s. f., g.-d. art. léprei; (racile, persoane) pl. lépre
lepre
LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. DOOM
lépră (le-pră) s. f., g.-d. art. léprei; (racile, persoane) pl. lépre
leprei
LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. DOOM
lépră (le-pră) s. f., g.-d. art. léprei; (racile, persoane) pl. lépre
leprele
LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. DOOM
lépră (le-pră) s. f., g.-d. art. léprei; (racile, persoane) pl. lépre
leprelor
LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. DOOM
lépră (le-pră) s. f., g.-d. art. léprei; (racile, persoane) pl. lépre
leproasa
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproasa
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproase
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproase
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproasei
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproasei
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproasele
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproasele
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproaselor
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproaselor
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
lepros
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
lepros
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leprosul
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leprosul
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leprosului
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leprosului
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leprozeria
LEPROZERÍE, leprozerii, s. f. Colonie sau spital special în care sunt izolați și îngrijiți leproșii. – Din fr. léproserie. DOOM
leprozeríe (le-pro-) s. f., art. leprozería, g.-d. art. leprozeríei; pl. leprozeríi, art. leprozeríile
leprozerie
LEPROZERÍE, leprozerii, s. f. Colonie sau spital special în care sunt izolați și îngrijiți leproșii. – Din fr. léproserie. DOOM
leprozeríe (le-pro-) s. f., art. leprozería, g.-d. art. leprozeríei; pl. leprozeríi, art. leprozeríile
leprozeriei
LEPROZERÍE, leprozerii, s. f. Colonie sau spital special în care sunt izolați și îngrijiți leproșii. – Din fr. léproserie. DOOM
leprozeríe (le-pro-) s. f., art. leprozería, g.-d. art. leprozeríei; pl. leprozeríi, art. leprozeríile
leprozerii
LEPROZERÍE, leprozerii, s. f. Colonie sau spital special în care sunt izolați și îngrijiți leproșii. – Din fr. léproserie. DOOM
leprozeríe (le-pro-) s. f., art. leprozería, g.-d. art. leprozeríei; pl. leprozeríi, art. leprozeríile
leprozeriile
LEPROZERÍE, leprozerii, s. f. Colonie sau spital special în care sunt izolați și îngrijiți leproșii. – Din fr. léproserie. DOOM
leprozeríe (le-pro-) s. f., art. leprozería, g.-d. art. leprozeríei; pl. leprozeríi, art. leprozeríile
leprozeriilor
LEPROZERÍE, leprozerii, s. f. Colonie sau spital special în care sunt izolați și îngrijiți leproșii. – Din fr. léproserie. DOOM
leprozeríe (le-pro-) s. f., art. leprozería, g.-d. art. leprozeríei; pl. leprozeríi, art. leprozeríile
leproși
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproși
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproșii
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproșii
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproșilor
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leproșilor
LEPRÓS, -OÁSĂ, leproși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de lepră. – Din fr. lépreux. DOOM
leprós (le-pros) adj. m., s. m., pl. lepróși; adj. f., s. f. leproásă, pl. leproáse
leptic
-LÉPTIC Element secund de compunere savantă, cu semnificația „mic”, „subțire”. [< fr. -leptique, cf. gr. leptos].
lepto
LEPTO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „mic”, „subțire”, „moale”. [< fr. lepto-, cf. gr. leptos].
leptomeninge
LEPTOMENÍNGE, leptomeninge, s. n. (Med.) Denumire pentru arahnoidă și pia mater considerate împreună. – Din fr. leptoméninge.
leptomeningita
LEPTOMENINGÍTĂ, leptomeningite, s. f. (Med.) Meningită în care se inflamează mai ales pia materul. – Din fr. leptoméningite.
leptomeningite
LEPTOMENINGÍTĂ, leptomeningite, s. f. (Med.) Meningită în care se inflamează mai ales pia materul. – Din fr. leptoméningite.
leptomeningitei
LEPTOMENINGÍTĂ, leptomeningite, s. f. (Med.) Meningită în care se inflamează mai ales pia materul. – Din fr. leptoméningite.
leptomeningitele
LEPTOMENINGÍTĂ, leptomeningite, s. f. (Med.) Meningită în care se inflamează mai ales pia materul. – Din fr. leptoméningite.
leptomeningitelor
LEPTOMENINGÍTĂ, leptomeningite, s. f. (Med.) Meningită în care se inflamează mai ales pia materul. – Din fr. leptoméningite.
lepton
LEPTÓN, leptoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară cu masa de repaus mai mică decât cea a unui nucleon. – Din fr. lepton. DOOM
leptón s. m., pl. leptóni
leptoni
LEPTÓN, leptoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară cu masa de repaus mai mică decât cea a unui nucleon. – Din fr. lepton. DOOM
leptón s. m., pl. leptóni
leptonii
LEPTÓN, leptoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară cu masa de repaus mai mică decât cea a unui nucleon. – Din fr. lepton. DOOM
leptón s. m., pl. leptóni
leptonilor
LEPTÓN, leptoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară cu masa de repaus mai mică decât cea a unui nucleon. – Din fr. lepton. DOOM
leptón s. m., pl. leptóni
leptonul
LEPTÓN, leptoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară cu masa de repaus mai mică decât cea a unui nucleon. – Din fr. lepton. DOOM
leptón s. m., pl. leptóni
leptonului
LEPTÓN, leptoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară cu masa de repaus mai mică decât cea a unui nucleon. – Din fr. lepton. DOOM
leptón s. m., pl. leptóni
leptospira
LEPTOSPÍRĂ, leptospire, s. f. Gen de bacterii în formă de filament spiralat, terminat la ambele capete cu câte un cârlig, foarte răspândit în natură. – Din fr. leptospire. DOOM
!leptospíră (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospírei; pl. leptospírei
leptospire
LEPTOSPÍRĂ, leptospire, s. f. Gen de bacterii în formă de filament spiralat, terminat la ambele capete cu câte un cârlig, foarte răspândit în natură. – Din fr. leptospire. DOOM
!leptospíră (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospírei; pl. leptospírei
leptospirei
LEPTOSPÍRĂ, leptospire, s. f. Gen de bacterii în formă de filament spiralat, terminat la ambele capete cu câte un cârlig, foarte răspândit în natură. – Din fr. leptospire. DOOM
!leptospíră (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospírei; pl. leptospírei
leptospirele
LEPTOSPÍRĂ, leptospire, s. f. Gen de bacterii în formă de filament spiralat, terminat la ambele capete cu câte un cârlig, foarte răspândit în natură. – Din fr. leptospire. DOOM
!leptospíră (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospírei; pl. leptospírei
leptospirelor
LEPTOSPÍRĂ, leptospire, s. f. Gen de bacterii în formă de filament spiralat, terminat la ambele capete cu câte un cârlig, foarte răspândit în natură. – Din fr. leptospire. DOOM
!leptospíră (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospírei; pl. leptospírei
leptospiroza
LEPTOSPIRÓZĂ, leptospiroze, s. f. Boală infecțioasă, comună animalelor și omului, provocată de leptospiră și care se manifestă prin febră, icter etc. – Din fr. leptospirose. DOOM
!leptospiróză (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospirózei; pl. leptospiróze
leptospiroze
LEPTOSPIRÓZĂ, leptospiroze, s. f. Boală infecțioasă, comună animalelor și omului, provocată de leptospiră și care se manifestă prin febră, icter etc. – Din fr. leptospirose. DOOM
!leptospiróză (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospirózei; pl. leptospiróze
leptospirozei
LEPTOSPIRÓZĂ, leptospiroze, s. f. Boală infecțioasă, comună animalelor și omului, provocată de leptospiră și care se manifestă prin febră, icter etc. – Din fr. leptospirose. DOOM
!leptospiróză (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospirózei; pl. leptospiróze
leptospirozele
LEPTOSPIRÓZĂ, leptospiroze, s. f. Boală infecțioasă, comună animalelor și omului, provocată de leptospiră și care se manifestă prin febră, icter etc. – Din fr. leptospirose. DOOM
!leptospiróză (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospirózei; pl. leptospiróze
leptospirozelor
LEPTOSPIRÓZĂ, leptospiroze, s. f. Boală infecțioasă, comună animalelor și omului, provocată de leptospiră și care se manifestă prin febră, icter etc. – Din fr. leptospirose. DOOM
!leptospiróză (-tos-pi-/-to-spi-) s. f., g.-d. art. leptospirózei; pl. leptospiróze
lepui
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuia
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiai
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiam
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiască
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiau
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiați
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiesc
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiește
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiești
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuii
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuim
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuind
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuire
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuire
LEPUÍRE, lepuiri, s. f. Acțiunea de a lepui și rezultatul ei. – V. lepui. DOOM
lepuíre s. f., g.-d. art. lepuírii; pl. lepuíri
lepuirea
LEPUÍRE, lepuiri, s. f. Acțiunea de a lepui și rezultatul ei. – V. lepui. DOOM
lepuíre s. f., g.-d. art. lepuírii; pl. lepuíri
lepuiri
LEPUÍRE, lepuiri, s. f. Acțiunea de a lepui și rezultatul ei. – V. lepui. DOOM
lepuíre s. f., g.-d. art. lepuírii; pl. lepuíri
lepuirii
LEPUÍRE, lepuiri, s. f. Acțiunea de a lepui și rezultatul ei. – V. lepui. DOOM
lepuíre s. f., g.-d. art. lepuírii; pl. lepuíri
lepuirile
LEPUÍRE, lepuiri, s. f. Acțiunea de a lepui și rezultatul ei. – V. lepui. DOOM
lepuíre s. f., g.-d. art. lepuírii; pl. lepuíri
lepuirilor
LEPUÍRE, lepuiri, s. f. Acțiunea de a lepui și rezultatul ei. – V. lepui. DOOM
lepuíre s. f., g.-d. art. lepuírii; pl. lepuíri
lepuiră
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuirăm
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuirăți
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuise
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuisem
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiseră
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiserăm
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiserăți
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiseși
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiseți
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuit
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuit
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuit
LEPUÍT1, lepuituri, s. n. Faptul de a lepui. – V. lepui. DOOM
lepuít s. n., pl. lepuíturi
lepuita
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuite
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuitei
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuitele
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuitelor
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuitul
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuitul
LEPUÍT1, lepuituri, s. n. Faptul de a lepui. – V. lepui. DOOM
lepuít s. n., pl. lepuíturi
lepuitului
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuitului
LEPUÍT1, lepuituri, s. n. Faptul de a lepui. – V. lepui. DOOM
lepuít s. n., pl. lepuíturi
lepuituri
LEPUÍT1, lepuituri, s. n. Faptul de a lepui. – V. lepui. DOOM
lepuít s. n., pl. lepuíturi
lepuiturile
LEPUÍT1, lepuituri, s. n. Faptul de a lepui. – V. lepui. DOOM
lepuít s. n., pl. lepuíturi
lepuiturilor
LEPUÍT1, lepuituri, s. n. Faptul de a lepui. – V. lepui. DOOM
lepuít s. n., pl. lepuíturi
lepuiși
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiți
LEPUÍ, lepuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi extrem de fin suprafața unei piese metalice cu ajutorul unei substanțe abrazive speciale. – Et. nec. DOOM
lepuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepuiésc, imperf. 3 sg. lepuiá; conj. prez. 3 lepuiáscă
lepuiți
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuiții
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepuiților
LEPUÍT2, -Ă, lepuiți, -te, adj. (Despre piese metalice) Care a fost supus operației de lepuire. – V. lepui.
lepus
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.
lepăd
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepăda
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădai
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădam
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădare
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădare
LEPĂDÁRE, lepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) lepăda și rezultatul ei; părăsire; renegare. ◊ Lepădare de sine = renunțare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obștesc). ♦ (Bis.) Dezicere de diavol și de faptele sale în ritualul creștin al botezului – V. lepăda. DOOM
lepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. lepădắrii; pl. lepădắri
lepădarea
LEPĂDÁRE, lepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) lepăda și rezultatul ei; părăsire; renegare. ◊ Lepădare de sine = renunțare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obștesc). ♦ (Bis.) Dezicere de diavol și de faptele sale în ritualul creștin al botezului – V. lepăda. DOOM
lepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. lepădắrii; pl. lepădắri
lepădară
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădarăm
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădarăți
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădase
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădasem
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădaseră
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădaserăm
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădaserăți
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădaseși
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădaseți
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădat
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădat
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădat
LEPĂDÁT1 s. n. (Pop.) Faptul de a lepăda; spec. avort. – V. lepăda. DOOM
lepădát (pop.) s. n.
lepădata
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădate
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădatei
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădatele
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădatelor
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădatul
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădatului
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădau
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădași
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădați
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădați
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădații
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădaților
LEPĂDÁT2, -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.
lepădând
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădînd
LEPĂDÁ, lépăd, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lăsa ceva din mână; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fără valoare, renunțând la el. ◊ Expr. A nu fi de lepădat = a fi vrednic de luat în seamă; a avea preț, valoare. 2. Tranz. A dărui, a da cuiva ceva de mică valoare. 3. Tranz. A-și dezbrăca un veșmânt, a-și scoate haina, încălțămintea etc. ◊ Expr. A(-și) lepăda masca = a înceta de a se mai preface, a se arăta sub adevărata înfățișare morală. A-și lepăda potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-și schimba părul, pielea, penele; a năpârli. 4. Intranz. (Despre femei și despre femelele animalelor) A naște înainte de termen un făt mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pești) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lăsa ceva sau pe cineva undeva; a îndepărta, a alunga. 2. Tranz. A părăsi ceva (pentru totdeauna și de bunăvoie), a renunța la... ♦ Refl. A se lăsa de... 3. Refl. A rupe orice legătură cu cineva. ♦ A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [Prez. ind. și: leápăd. – Var.: (reg.) lăpădá vb. I] – Probabil lat. lapidare „a arunca cu pietre”. DOOM
lepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. lépăd, 2 sg. lépezi, 3 leápădă; conj. prez. 3 să lépede
lepădări
LEPĂDÁRE, lepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) lepăda și rezultatul ei; părăsire; renegare. ◊ Lepădare de sine = renunțare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obștesc). ♦ (Bis.) Dezicere de diavol și de faptele sale în ritualul creștin al botezului – V. lepăda. DOOM
lepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. lepădắrii; pl. lepădắri
lepădării
LEPĂDÁRE, lepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) lepăda și rezultatul ei; părăsire; renegare. ◊ Lepădare de sine = renunțare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obștesc). ♦ (Bis.) Dezicere de diavol și de faptele sale în ritualul creștin al botezului – V. lepăda. DOOM
lepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. lepădắrii; pl. lepădắri
lepădările
LEPĂDÁRE, lepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) lepăda și rezultatul ei; părăsire; renegare. ◊ Lepădare de sine = renunțare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obștesc). ♦ (Bis.) Dezicere de diavol și de faptele sale în ritualul creștin al botezului – V. lepăda. DOOM
lepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. lepădắrii; pl. lepădắri
lepădărilor
LEPĂDÁRE, lepădări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) lepăda și rezultatul ei; părăsire; renegare. ◊ Lepădare de sine = renunțare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obștesc). ♦ (Bis.) Dezicere de diavol și de faptele sale în ritualul creștin al botezului – V. lepăda. DOOM
lepădáre (pop.) s. f., g.-d. art. lepădắrii; pl. lepădắri
lepădătura
LEPĂDĂTÚRĂ, lepădături, s. f. (Pop. și fam.) 1. Copil născut înainte de termen (și adesea cu mari deficiențe fizice sau psihice); stârpitură. 2. Fig. Om lipsit de caracter; persoană depravată, coruptă, decăzută. – Lepăda + suf. -ătură. DOOM
lepădătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lepădătúrii; pl. lepădătúri
lepădături
LEPĂDĂTÚRĂ, lepădături, s. f. (Pop. și fam.) 1. Copil născut înainte de termen (și adesea cu mari deficiențe fizice sau psihice); stârpitură. 2. Fig. Om lipsit de caracter; persoană depravată, coruptă, decăzută. – Lepăda + suf. -ătură. DOOM
lepădătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lepădătúrii; pl. lepădătúri
lepădăturii
LEPĂDĂTÚRĂ, lepădături, s. f. (Pop. și fam.) 1. Copil născut înainte de termen (și adesea cu mari deficiențe fizice sau psihice); stârpitură. 2. Fig. Om lipsit de caracter; persoană depravată, coruptă, decăzută. – Lepăda + suf. -ătură. DOOM
lepădătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lepădătúrii; pl. lepădătúri
lepădăturile
LEPĂDĂTÚRĂ, lepădături, s. f. (Pop. și fam.) 1. Copil născut înainte de termen (și adesea cu mari deficiențe fizice sau psihice); stârpitură. 2. Fig. Om lipsit de caracter; persoană depravată, coruptă, decăzută. – Lepăda + suf. -ătură. DOOM
lepădătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lepădătúrii; pl. lepădătúri
lepădăturilor
LEPĂDĂTÚRĂ, lepădături, s. f. (Pop. și fam.) 1. Copil născut înainte de termen (și adesea cu mari deficiențe fizice sau psihice); stârpitură. 2. Fig. Om lipsit de caracter; persoană depravată, coruptă, decăzută. – Lepăda + suf. -ătură. DOOM
lepădătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lepădătúrii; pl. lepădătúri
lepăi
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam. DOOM
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lepăire
LEPĂÍ vb. IV. v. lipăí.
lepăit
LEPĂÍ vb. IV. v. lipăí.
lepșe
LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică. DOOM
leápșă s. f., art. leápșa, g.-d. art. lépșei; pl. lépșe
lepșea
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșeai
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșeam
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșească
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșeau
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșeați
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșei
LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică. DOOM
leápșă s. f., art. leápșa, g.-d. art. lépșei; pl. lépșe
lepșele
LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică. DOOM
leápșă s. f., art. leápșa, g.-d. art. lépșei; pl. lépșe
lepșelor
LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică. DOOM
leápșă s. f., art. leápșa, g.-d. art. lépșei; pl. lépșe
lepșesc
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșește
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșești
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepși
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșii
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșim
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșind
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșire
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșire
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă.
lepșiră
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșirăm
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșirăți
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșise
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșisem
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiseră
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiserăm
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiserăți
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiseși
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiseți
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșit
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșit
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșita
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșite
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșitei
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșitele
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșitelor
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșitul
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșitului
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșiși
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiți
LEPȘÍ, lepșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a pălmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapșă. DOOM
lepșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lepșésc, imperf. 3 sg. lepșeá; conj. prez. 3 să lepșeáscă
lepșiți
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșiții
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
lepșiților
LEPȘÍT, -Ă, lepșiți, -te, adj. (Reg.; despre lucruri) Turtit (printr-o lovitură), pleoștit; fig. (despre oameni; adesea substantivat) smintit, țicnit. – V. lepși.
ler
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. DOOM
lérului v. ler
lerna
Hidra din Lerna = Hydra Lernaea.
lernaea
Hydra Lernaea, monstru înspăimîntător care otrăvea apele lacului Lerna din Peloponnesus. Avea o sută de capete, care regenerau pe măsură ce erau retezate. A fost ucisă, în cele din urmă, de către Heracles (v. și Heracles).
leroi
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. DOOM
lérului v. ler
leroloi
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. DOOM
lérului v. ler
lerpenea
LERPENEÁ s. f. (Reg.) Efort, trudă pe care o depune cineva pentru a face ceva. – Et. nec. DOOM
lerpeneá (reg.) s. f., art. lerpeneáua, g.-d. art. lerpenélei
lerpeneaua
LERPENEÁ s. f. (Reg.) Efort, trudă pe care o depune cineva pentru a face ceva. – Et. nec. DOOM
lerpeneá (reg.) s. f., art. lerpeneáua, g.-d. art. lerpenélei
lerpenele
LERPENEÁ s. f. (Reg.) Efort, trudă pe care o depune cineva pentru a face ceva. – Et. nec. DOOM
lerpeneá (reg.) s. f., art. lerpeneáua, g.-d. art. lerpenélei
lerpenelei
LERPENEÁ s. f. (Reg.) Efort, trudă pe care o depune cineva pentru a face ceva. – Et. nec. DOOM
lerpeneá (reg.) s. f., art. lerpeneáua, g.-d. art. lerpenélei
lerui
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. DOOM
lérului v. ler
lerul
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. DOOM
lérului v. ler
lerului
LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. DOOM
lérului v. ler
lesa
LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse. DOOM
lésă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lesbi
lesbi I s. f. invar. lesbiană, femeie cu înclinații homoerotice. II adj. invar. (d. femei) care este lesbiană.
lesbian
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbian
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbiana
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbiana
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbianism
LESBIANÍSM s. n. Atracție sexuală între persoanele de sex feminin; safism, tribadism. [Pr.: -bi-a-] – Lesbian + suf. -ism. DOOM
lesbianísm (-bi-a-) s. n.
lesbianismul
LESBIANÍSM s. n. Atracție sexuală între persoanele de sex feminin; safism, tribadism. [Pr.: -bi-a-] – Lesbian + suf. -ism. DOOM
lesbianísm (-bi-a-) s. n.
lesbianismului
LESBIANÍSM s. n. Atracție sexuală între persoanele de sex feminin; safism, tribadism. [Pr.: -bi-a-] – Lesbian + suf. -ism. DOOM
lesbianísm (-bi-a-) s. n.
lesbianul
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbianul
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbianului
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbianului
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbic
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbica
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbice
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicei
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicele
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicelor
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbici
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicii
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicilor
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicul
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbicului
LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
lesbiene
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbiene
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienei
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienei
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienele
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienele
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienelor
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienelor
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbieni
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbieni
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienii
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienii
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienilor
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lesbienilor
LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Lesbos. 2. Adj. Care aparține Lesbosului sau lesbienilor (1), privitor la Lesbos ori la lesbieni. 3. S. f., adj. (Femeie) care practică lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien. DOOM
*lesbián2 (referitor la lesbianism) (-bi-a-) adj. m.; adj. f., s. f. lesbiánă, pl. lesbiéne (-bi-e-)
lescaie
LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut niciun ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s. f.] – Din ucr. ljackyj. DOOM
lețcáie v. lăscáie
lese
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
lese
LEÁSĂ1, lese, s. f. Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coș etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, sb. ljesa. DOOM
leásă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lese
LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse. DOOM
lésă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lesei
LEÁSĂ1, lese, s. f. Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coș etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, sb. ljesa. DOOM
leásă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lesei
LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse. DOOM
lésă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lesele
LEÁSĂ1, lese, s. f. Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coș etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, sb. ljesa. DOOM
leásă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lesele
LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse. DOOM
lésă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
leselor
LEÁSĂ1, lese, s. f. Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coș etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, sb. ljesa. DOOM
leásă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
leselor
LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse. DOOM
lésă s. f., g.-d. art. lései; pl. lése
lesivaj
LESIVÁJ s.n. Lesivare. [< fr. lessivage].
lesivaje
LESIVÁJ s.n. Lesivare. [< fr. lessivage].
lesivajele
LESIVÁJ s.n. Lesivare. [< fr. lessivage].
lesivajelor
LESIVÁJ s.n. Lesivare. [< fr. lessivage].
lesivajul
LESIVÁJ s.n. Lesivare. [< fr. lessivage].
lesivajului
LESIVÁJ s.n. Lesivare. [< fr. lessivage].
lesivare
LESIVÁRE, lesivări, s. f. (Geol.) Dizolvare și spălare a sărurilor solubile din sol de către apa din precipitații. – După fr. lessivage.
lesivarea
LESIVÁRE, lesivări, s. f. (Geol.) Dizolvare și spălare a sărurilor solubile din sol de către apa din precipitații. – După fr. lessivage.
lesivări
LESIVÁRE, lesivări, s. f. (Geol.) Dizolvare și spălare a sărurilor solubile din sol de către apa din precipitații. – După fr. lessivage.
lesivării
LESIVÁRE, lesivări, s. f. (Geol.) Dizolvare și spălare a sărurilor solubile din sol de către apa din precipitații. – După fr. lessivage.
lesivările
LESIVÁRE, lesivări, s. f. (Geol.) Dizolvare și spălare a sărurilor solubile din sol de către apa din precipitații. – După fr. lessivage.
lesivărilor
LESIVÁRE, lesivări, s. f. (Geol.) Dizolvare și spălare a sărurilor solubile din sol de către apa din precipitații. – După fr. lessivage.
lesne
LÉSNE adv. (Înv. și pop.) Ușor, cu ușurință; comod. ♦ Loc. adj. Lesne-crezător = credul. – Din bg. lesno. DOOM
lésne (înv., pop.) adv.
lesnicioasa
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioase
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioasei
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioasele
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioaselor
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicios
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesniciosul
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesniciosului
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioși
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioșii
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesnicioșilor
LESNICIÓS, -OÁSĂ, lesnicioși, -oase, adj. (Rar) Care este ușor de făcut sau de urmat; care înlesnește efectuarea unei munci, a unei acțiuni etc. – Lesne + suf. -icios. DOOM
lesniciós (rar) adj. m., pl. lesnicióși; f. lesnicioásă, pl. lesnicioáse
lesniciune
LESNICIÚNE, lesniciuni, s. f. (Rar) Ușurință, facilitate de a face ceva. – Lesne + suf. -iciune. DOOM
lesniciúne (rar) s. f., g.-d. art. lesniciúnii; pl. lesniciúni
lesniciunea
LESNICIÚNE, lesniciuni, s. f. (Rar) Ușurință, facilitate de a face ceva. – Lesne + suf. -iciune. DOOM
lesniciúne (rar) s. f., g.-d. art. lesniciúnii; pl. lesniciúni
lesniciuni
LESNICIÚNE, lesniciuni, s. f. (Rar) Ușurință, facilitate de a face ceva. – Lesne + suf. -iciune. DOOM
lesniciúne (rar) s. f., g.-d. art. lesniciúnii; pl. lesniciúni
lesniciunii
LESNICIÚNE, lesniciuni, s. f. (Rar) Ușurință, facilitate de a face ceva. – Lesne + suf. -iciune. DOOM
lesniciúne (rar) s. f., g.-d. art. lesniciúnii; pl. lesniciúni
lesniciunile
LESNICIÚNE, lesniciuni, s. f. (Rar) Ușurință, facilitate de a face ceva. – Lesne + suf. -iciune. DOOM
lesniciúne (rar) s. f., g.-d. art. lesniciúnii; pl. lesniciúni
lesniciunilor
LESNICIÚNE, lesniciuni, s. f. (Rar) Ușurință, facilitate de a face ceva. – Lesne + suf. -iciune. DOOM
lesniciúne (rar) s. f., g.-d. art. lesniciúnii; pl. lesniciúni
lesnire
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. 1. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; ușurare, p. ext. ușurință de a face un lucru. Înlesniri de plată. ▭ Radu își învăța lecțiile... Aceasta n-a făcut-o cu obișnuita lui înlesnire. VLAHUȚĂ, O. A. 105. Dotat cu înlesnire și aplicațiune la studii, inteligent, ardent și entuziast, predilecțiunea lui era cu deosebire pentru studiile istorice. GHICA, S. A. 141. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = cu ușurință, lesne, ușor. Formele vamale se făceau cu mare înlesnire. BART, S. M. 97. Ce oare-atunci să facem spre-a trece cu-nlesnire ? MACEDONSKI, O. I 165. Cocostîrcu... poate pătrunde cu înlesnire și în scurtă vreme în locurile cele mai primejdioase. POPESCU, B. I 19. 2. Ajutorare, ajutor. Omul de azi, mai luminat, avînd toate drepturile și toate înlesnirile de la statul nou, cată să înțeleagă și datoriile care cad în sarcina lui. SADOVEANU, E. 26. Nevastă-ta e oleacă de cimotie cu preuteasa popii, i-a face ea vro înlesnire. MIRONESCU, S. A. 127. Civilizația noastră se mărginește în cunoștința superficială a uneia sau două limbi străine, care ne dau înlesnire de a înțelege romanele doamnei Sand și vodevilurile domnului Scribe. KOGĂLNICEANU, S. A. 100. – Variantă: (învechit) lesníre (GHICA, S. 46, I. IONESCU, D. 285, DRĂGHICI, R. 157) s. f.
lesoi
LESÓI, lesoaie, s. n. Augmentativ al lui leasă; grătar de nuiele pe care se bat știuleții de porumb spre a se desface boabele.
lesothian
LESOTHIÁN, -Ă, lesothieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația regatului Lesotho sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține regatului Lesotho sau lesothienilor (1), referitor la Lesotho sau la lesothieni. – Din engl. Lesothian. DOOM
lesothián (referitor la Lesotho) [th pron. t] (-thi-an) adj. m., s. m., pl. lesothiéni (-thi-eni); adj. f., s. f. lesothiánă, pl. lesothiéne
lesothian
LESOTHIÁN, -Ă, lesothieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația regatului Lesotho sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține regatului Lesotho sau lesothienilor (1), referitor la Lesotho sau la lesothieni. – Din engl. Lesothian. DOOM
lesothián (referitor la Lesotho) [th pron. t] (-thi-an) adj. m., s. m., pl. lesothiéni (-thi-eni); adj. f., s. f. lesothiánă, pl. lesothiéne
lesothiană
LESOTHIÁN, -Ă, lesothieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația regatului Lesotho sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține regatului Lesotho sau lesothienilor (1), referitor la Lesotho sau la lesothieni. – Din engl. Lesothian. DOOM
lesothián (referitor la Lesotho) [th pron. t] (-thi-an) adj. m., s. m., pl. lesothiéni (-thi-eni); adj. f., s. f. lesothiánă, pl. lesothiéne
lespede
LÉSPEDE, lespezi, s. f. Placă poligonală de piatră naturală (prelucrată), de dimensiuni mari, cu care se acoperă mormintele, se pavează interiorul unor edificii, aleile etc. – Et. nec. DOOM
léspede s. f., g.-d. art. léspezii; pl. léspezi
lespedea
LÉSPEDE, lespezi, s. f. Placă poligonală de piatră naturală (prelucrată), de dimensiuni mari, cu care se acoperă mormintele, se pavează interiorul unor edificii, aleile etc. – Et. nec. DOOM
léspede s. f., g.-d. art. léspezii; pl. léspezi
lespegioară
LESPEJOÁRĂ, lespejoare, s. f. (Fam.) Diminutiv ai lui lespede. [Var.: lespegioáră s. f.] – Lespede + suf. -ioară. DOOM
lespejoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lespejoárei; pl. lespejoáre
lespejoara
LESPEJOÁRĂ, lespejoare, s. f. (Fam.) Diminutiv ai lui lespede. [Var.: lespegioáră s. f.] – Lespede + suf. -ioară. DOOM
lespejoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lespejoárei; pl. lespejoáre
lespejoare
LESPEJOÁRĂ, lespejoare, s. f. (Fam.) Diminutiv ai lui lespede. [Var.: lespegioáră s. f.] – Lespede + suf. -ioară. DOOM
lespejoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lespejoárei; pl. lespejoáre
lespejoarei
LESPEJOÁRĂ, lespejoare, s. f. (Fam.) Diminutiv ai lui lespede. [Var.: lespegioáră s. f.] – Lespede + suf. -ioară. DOOM
lespejoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lespejoárei; pl. lespejoáre
lespejoarele
LESPEJOÁRĂ, lespejoare, s. f. (Fam.) Diminutiv ai lui lespede. [Var.: lespegioáră s. f.] – Lespede + suf. -ioară. DOOM
lespejoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lespejoárei; pl. lespejoáre
lespejoarelor
LESPEJOÁRĂ, lespejoare, s. f. (Fam.) Diminutiv ai lui lespede. [Var.: lespegioáră s. f.] – Lespede + suf. -ioară. DOOM
lespejoáră (fam.) s. f., g.-d. art. lespejoárei; pl. lespejoáre
lespezi
LÉSPEDE, lespezi, s. f. Placă poligonală de piatră naturală (prelucrată), de dimensiuni mari, cu care se acoperă mormintele, se pavează interiorul unor edificii, aleile etc. – Et. nec. DOOM
léspede s. f., g.-d. art. léspezii; pl. léspezi
lespezii
LÉSPEDE, lespezi, s. f. Placă poligonală de piatră naturală (prelucrată), de dimensiuni mari, cu care se acoperă mormintele, se pavează interiorul unor edificii, aleile etc. – Et. nec. DOOM
léspede s. f., g.-d. art. léspezii; pl. léspezi
lespezile
LÉSPEDE, lespezi, s. f. Placă poligonală de piatră naturală (prelucrată), de dimensiuni mari, cu care se acoperă mormintele, se pavează interiorul unor edificii, aleile etc. – Et. nec. DOOM
léspede s. f., g.-d. art. léspezii; pl. léspezi
lespezilor
LÉSPEDE, lespezi, s. f. Placă poligonală de piatră naturală (prelucrată), de dimensiuni mari, cu care se acoperă mormintele, se pavează interiorul unor edificii, aleile etc. – Et. nec. DOOM
léspede s. f., g.-d. art. léspezii; pl. léspezi
lest
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest. DOOM
lest s. n., pl. lésturi
lesta
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestai
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestam
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestare
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestare
LESTÁRE, lestări, s. f. Acțiunea de a lesta și rezultatul ei. – V. lesta. DOOM
lestáre s. f., g.-d. art. lestắrii; pl. lestắri
lestarea
LESTÁRE, lestări, s. f. Acțiunea de a lesta și rezultatul ei. – V. lesta. DOOM
lestáre s. f., g.-d. art. lestắrii; pl. lestắri
lestară
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestarăm
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestarăți
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestase
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestasem
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestaseră
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestaserăm
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestaserăți
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestaseși
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestaseți
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestat
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestat
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester.
lestau
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestași
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestați
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestează
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestez
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lesteze
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestezi
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestrigoni
Lestrigoni = Laestrygones.
lestul
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest. DOOM
lest s. n., pl. lésturi
lestului
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest. DOOM
lest s. n., pl. lésturi
lesturi
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest. DOOM
lest s. n., pl. lésturi
lesturile
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest. DOOM
lest s. n., pl. lésturi
lesturilor
LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest. DOOM
lest s. n., pl. lésturi
lestând
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestînd
LESTÁ, lestez, vb. I. Tranz. A încărca cu lest o navă sau o aeronavă pentru a le asigura stabilitatea. – Din fr. lester. DOOM
lestá (a ~) vb., ind. prez. 3 lesteáză
lestări
LESTÁRE, lestări, s. f. Acțiunea de a lesta și rezultatul ei. – V. lesta. DOOM
lestáre s. f., g.-d. art. lestắrii; pl. lestắri
lestării
LESTÁRE, lestări, s. f. Acțiunea de a lesta și rezultatul ei. – V. lesta. DOOM
lestáre s. f., g.-d. art. lestắrii; pl. lestắri
lestările
LESTÁRE, lestări, s. f. Acțiunea de a lesta și rezultatul ei. – V. lesta. DOOM
lestáre s. f., g.-d. art. lestắrii; pl. lestắri
lestărilor
LESTÁRE, lestări, s. f. Acțiunea de a lesta și rezultatul ei. – V. lesta. DOOM
lestáre s. f., g.-d. art. lestắrii; pl. lestắri
letal
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letala
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letale
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalei
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalele
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalelor
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letali
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalii
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalilor
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalitate
LETALITÁTE s. f. (Med.) Mortalitate. – Din fr. létalité.
letalitatea
LETALITÁTE s. f. (Med.) Mortalitate. – Din fr. létalité.
letalități
LETALITÁTE s. f. (Med.) Mortalitate. – Din fr. létalité.
letalității
LETALITÁTE s. f. (Med.) Mortalitate. – Din fr. létalité.
letalul
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letalului
LETÁL, -Ă, letali, -e, adj. (Med.) Care provoacă moartea; mortal, de moarte. – Din fr. létal, lat. letalis. DOOM
letál adj. m., pl. letáli; f. letálă, pl. letále
letargia
LETARGÍE s. f. Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. ♦ Fig. Apatie, amorțeală, inactivitate totală. – Din fr. léthargie. DOOM
letargíe s. f., art. letargía, g.-d. letargíi, art. letargíei
letargic
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargica
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargice
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicei
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicele
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicelor
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargici
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicii
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicilor
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicul
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargicului
LETÁRGIC, -Ă, letargici, -ce, adj. Care ține de letargie, privitor la letargie. ◊ Encefalită letargică = boală infecțioasă a encefalului, caracterizată prin febră, somnolență și paralizie. – Din fr. léthargique. DOOM
letárgic adj. m., pl. letárgici; f. letárgică, pl. letárgice
letargie
LETARGÍE s. f. Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. ♦ Fig. Apatie, amorțeală, inactivitate totală. – Din fr. léthargie. DOOM
letargíe s. f., art. letargía, g.-d. letargíi, art. letargíei
letargiei
LETARGÍE s. f. Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. ♦ Fig. Apatie, amorțeală, inactivitate totală. – Din fr. léthargie. DOOM
letargíe s. f., art. letargía, g.-d. letargíi, art. letargíei
letargii
LETARGÍE s. f. Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. ♦ Fig. Apatie, amorțeală, inactivitate totală. – Din fr. léthargie. DOOM
letargíe s. f., art. letargía, g.-d. letargíi, art. letargíei
letargiile
LETARGÍE s. f. Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. ♦ Fig. Apatie, amorțeală, inactivitate totală. – Din fr. léthargie. DOOM
letargíe s. f., art. letargía, g.-d. letargíi, art. letargíei
letargiilor
LETARGÍE s. f. Stare patologică caracterizată printr-un somn adânc, de lungă durată, însoțit de diminuarea funcțiilor vitale. ♦ Fig. Apatie, amorțeală, inactivitate totală. – Din fr. léthargie. DOOM
letargíe s. f., art. letargía, g.-d. letargíi, art. letargíei
letca
LÉTCĂ, letci, s. f. (Reg.) Unealtă manuală care servește la depănatul firelor pe mosoare. – Din bg. letka. DOOM
létcă (reg.) s. f., g.-d. art. létcii; pl. letci
letci
LÉTCĂ, letci, s. f. (Reg.) Unealtă manuală care servește la depănatul firelor pe mosoare. – Din bg. letka. DOOM
létcă (reg.) s. f., g.-d. art. létcii; pl. letci
letcii
LÉTCĂ, letci, s. f. (Reg.) Unealtă manuală care servește la depănatul firelor pe mosoare. – Din bg. letka. DOOM
létcă (reg.) s. f., g.-d. art. létcii; pl. letci
letcile
LÉTCĂ, letci, s. f. (Reg.) Unealtă manuală care servește la depănatul firelor pe mosoare. – Din bg. letka. DOOM
létcă (reg.) s. f., g.-d. art. létcii; pl. letci
letcilor
LÉTCĂ, letci, s. f. (Reg.) Unealtă manuală care servește la depănatul firelor pe mosoare. – Din bg. letka. DOOM
létcă (reg.) s. f., g.-d. art. létcii; pl. letci
letcon
LÉTCON, letcoane, s. n. Unealtă în formă de ciocan pentru încălzirea pieselor metalice în vederea lipirii lor cu cositor, cu plumb etc.; ciocan de lipit. – Din germ. Lötkolben. DOOM
létcon s. n., pl. létcoane
lete
Lete = Lethe.
lethe
Lethe, zeița și personificarea Uitării. De la ea își trăgea numele una dintre apele Infernului, care avea darul să-i facă pe cei morți să uite viața pămîntească.
letin
LÉTIN, -Ă adj. v. latin.
letinește
LETINÉȘTE adv. v. latinește.
leto
Leto, fiica titanului Coeus și a titanidei Phoebe. A fost iubită de Zeus, care s-a unit cu ea. Căzînd victimă răzbunării nutrite de gelozia Herei, Leto a rătăcit mult timp prin lume purtînd în pîntece rodul divin al dragostei ei cu părintele zeilor. Singurul pămînt ospitalier care s primit-o a fost insula Delos. Acolo însă Leto s-a chinuit nouă zile și nouă nopți ca să aducă copiii pe lume, căci Hera, ca să-i întîrzie nașterea, o oprise pe fiica sa, Hithyia, care alina durerile facerii, s-o ajute. În sfîrșit cu ajutorul lui Iris, Leto i-a născut pe Artemis și pe Apollo. Mai tîrziu, dragostea copiilor ei a răsplătit-o din plin pentru suferințele îndurate. Ca să se răzbune, de pildă, o jignire care i-a fost adusă, ei au ucis copiii Niobei și tot pentru mama lor ei l-au omorît pe Tityus, care voia s-o necinstească. Uciderea Pythonului, pus de Hera s-o chinuiască pe Leto, este o altă mărturie a dragostei lui Apollo față de mama sa. În mitologia romană Leto purta numele de Latona.
leton
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
leton
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letona
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letona
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letone
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letone
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letone
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonei
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonei
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonele
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonele
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonelor
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonelor
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letoni
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letoni
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonii
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonii
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonilor
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonilor
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letono
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letono
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonul
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonul
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonule
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonule
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonului
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letonului
LETÓN, -Ă, letoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Letoniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Letoniei sau letonienilor (1), privitor la Letonia ori la letonieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba letonă. – Din fr. letton. DOOM
letón adj. m., s. m., pl. letóni; adj. f., s. f. letónă, pl. letóne
letopiseț
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere cu conținut istoric a vechilor cronicari, în care înregistrarea evenimentelor este făcută în ordine cronologică; cronică. Un letopiseț rusesc ne dă știrea că Petru Rareș a reluat legăturile cu Moscova și în a doua domnie. IST. R.P.R. 150. O singură ființă mai păstra, ca un vechi letopiseț, legendele și întîmplările casei. ANGHEL-IOSIF, C. L. 14. Patruzeci de ani, alături cu alții... Letopisețul moșiei scrisu-l-am cu-al nostru sînge. DAVILA, V. V. 157. ♦ (Învechit) Cronicar. Un Ureche, un Costin, un Neculcea, un Greceanu, uricari, letopiseți și cronicari, istoriografi, care înregistrau zi cu zi, oră cu oră cele ce se petreceau. GHICA, S. 86. – Accentuat și: letopíseț (EMINESCU, O. I 149). – Variantă: (regional) litopisắț (KOGĂLNICEANU, S. 100) s. m.
letopiseț
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ. DOOM
letopiséț s. n., pl. letopiséțe
letopisețe
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ. DOOM
letopiséț s. n., pl. letopiséțe
letopisețele
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ. DOOM
letopiséț s. n., pl. letopiséțe
letopisețelor
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ. DOOM
letopiséț s. n., pl. letopiséțe
letopisețul
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ. DOOM
letopiséț s. n., pl. letopiséțe
letopisețului
LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ. DOOM
letopiséț s. n., pl. letopiséțe
letraset
LETRASÉT, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.
letrasetul
LETRASÉT, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.
letrasetului
LETRASÉT, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.
letraseturi
LETRASÉT, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.
letraseturile
LETRASÉT, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.
letraseturilor
LETRASÉT, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.
letrină
LETRÍNĂ, letrine, s. f. (Tipogr.) Literă majusculă (de obicei ornată) folosită la început de capitol în ediții bibliofile. – Din fr. lettrine.
letrism
LETRÍSM s. n. Teorie literară și artistică formalistă, care consideră că esența poeziei constă în simpla sonoritate a sunetelor, dispuse mai mult sau mai puțin arbitrar. – Din fr. lettrisme. DOOM
letrísm (le-trism) s. n.
letrismul
LETRÍSM s. n. Teorie literară și artistică formalistă, care consideră că esența poeziei constă în simpla sonoritate a sunetelor, dispuse mai mult sau mai puțin arbitrar. – Din fr. lettrisme. DOOM
letrísm (le-trism) s. n.
letrismului
LETRÍSM s. n. Teorie literară și artistică formalistă, care consideră că esența poeziei constă în simpla sonoritate a sunetelor, dispuse mai mult sau mai puțin arbitrar. – Din fr. lettrisme. DOOM
letrísm (le-trism) s. n.
leturghie
LITURGHÍE, liturghii, s. f. Serviciu divin creștin (ortodox) în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine duminica și la sărbătorile religioase, iar în mănăstiri zilnic. ◊ Expr. A da (o) liturghie = a aduce preotului o ofrandă pentru a pomeni numele persoanelor (în viață sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s. f.] – Din sl. liturgija. DOOM
liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile
leu
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leu
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leu
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo.
leuc
LEUCO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „alb”; „(referitor la) leucocite”. [Pron. le-u-, var. leuc-. / < fr. leuco-, cf. gr. leukos – alb].
leuca
LÉUCĂ, leuci, s. f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie și cu celălalt prins de loitră, pentru a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka. DOOM
léucă (leu-) s. f., g.-d. art. léucii; pl. leuci
leucanthemum
MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.
leucemic
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemica
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemice
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicei
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicele
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicelor
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemici
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicii
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicilor
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicul
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemicului
LEUCÉMIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de leucemie. [Pron. le-u-. / < fr. leucémique].
leucemie
LEUCEMÍE s. f. Boală de sânge caracterizată prin creșterea patologică a numărului de leucocite din organism și prin apariția unor leucocite imature; leucoză, mieloză. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucémie. DOOM
!leucemíe (le-u-ce-) s. f., art. leucemía, g.-d. leucemíi, art. leucemíei
leuci
LÉUCĂ, leuci, s. f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie și cu celălalt prins de loitră, pentru a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka. DOOM
léucă (leu-) s. f., g.-d. art. léucii; pl. leuci
leuci
LEUCÍ, leucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate pe cineva. – Din leucă.
leucii
LÉUCĂ, leuci, s. f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie și cu celălalt prins de loitră, pentru a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka. DOOM
léucă (leu-) s. f., g.-d. art. léucii; pl. leuci
leucile
LÉUCĂ, leuci, s. f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie și cu celălalt prins de loitră, pentru a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka. DOOM
léucă (leu-) s. f., g.-d. art. léucii; pl. leuci
leucilor
LÉUCĂ, leuci, s. f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie și cu celălalt prins de loitră, pentru a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka. DOOM
léucă (leu-) s. f., g.-d. art. léucii; pl. leuci
leucina
LEUCÍNĂ s.f. Aminoacid care se găsește în splină, în pancreas etc., indispensabil în nutriție. [< fr. leucine]. DOOM
!leucínă (le-u-) s. f., g.-d. art. leucínei; pl. leucíne
leucine
LEUCÍNĂ s.f. Aminoacid care se găsește în splină, în pancreas etc., indispensabil în nutriție. [< fr. leucine]. DOOM
!leucínă (le-u-) s. f., g.-d. art. leucínei; pl. leucíne
leucinei
LEUCÍNĂ s.f. Aminoacid care se găsește în splină, în pancreas etc., indispensabil în nutriție. [< fr. leucine]. DOOM
!leucínă (le-u-) s. f., g.-d. art. leucínei; pl. leucíne
leucinele
LEUCÍNĂ s.f. Aminoacid care se găsește în splină, în pancreas etc., indispensabil în nutriție. [< fr. leucine]. DOOM
!leucínă (le-u-) s. f., g.-d. art. leucínei; pl. leucíne
leucinelor
LEUCÍNĂ s.f. Aminoacid care se găsește în splină, în pancreas etc., indispensabil în nutriție. [< fr. leucine]. DOOM
!leucínă (le-u-) s. f., g.-d. art. leucínei; pl. leucíne
leucip
Leucip = Leucippus.
leucipa
Leucipa = Leucippe.
leucipide
Leucipide = Leucippides.
leucippe
Leucippe 1. Fiica lui Minyas și soră cu Alcithoë. A fost transformată de zeul Dionysus în liliac, drept pedeapsă pentru că le-a interzis sclavelor ei să participe la serbările date în cinstea zeului. 2. Soția lui Laomedon și mama lui Priamus.
leucippides
Leucippides, denumire purtată de Hilaira și Phoebe, ca fiice ale lui Leucippus (v. și Idas).
leucippus
Leucippus 1. Fiul lui Perieres și tatăl lui Hilaira, Phoebe și Arsinoë. 2. Fiul lui Oenomaus. Era îndrăgostit de Daphne și, pentru a-i cîștiga încrederea și dragostea, s-a travestit în haine femeiești. A fost descoperit însă de însoțitoarele ei și ucis.
leucit
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucita
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucite
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucitei
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucitele
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucitelor
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucitul
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leucitului
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leuciți
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leuciții
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leuciților
LEUCÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite. DOOM
leucít (le-u-) s. n.
leuco
LEUCO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „alb”; „(referitor la) leucocite”. [Pron. le-u-, var. leuc-. / < fr. leuco-, cf. gr. leukos – alb].
leucoame
LEUCÓM, leucoame, s. n. Boală de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee și care poate duce la orbire; albeață. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome. DOOM
leucóm (le-u-) s. n., pl. leucoáme
leucoamele
LEUCÓM, leucoame, s. n. Boală de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee și care poate duce la orbire; albeață. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome. DOOM
leucóm (le-u-) s. n., pl. leucoáme
leucoamelor
LEUCÓM, leucoame, s. n. Boală de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee și care poate duce la orbire; albeață. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome. DOOM
leucóm (le-u-) s. n., pl. leucoáme
leucobaza
LEUCOBÁZĂ, leucobaze, s. f. (Chim.) Leucoderivat. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukobase, fr. leucobase. DOOM
!leucobáză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucobázei; pl. leucobáze
leucobaze
LEUCOBÁZĂ, leucobaze, s. f. (Chim.) Leucoderivat. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukobase, fr. leucobase. DOOM
!leucobáză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucobázei; pl. leucobáze
leucobazei
LEUCOBÁZĂ, leucobaze, s. f. (Chim.) Leucoderivat. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukobase, fr. leucobase. DOOM
!leucobáză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucobázei; pl. leucobáze
leucobazele
LEUCOBÁZĂ, leucobaze, s. f. (Chim.) Leucoderivat. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukobase, fr. leucobase. DOOM
!leucobáză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucobázei; pl. leucobáze
leucobazelor
LEUCOBÁZĂ, leucobaze, s. f. (Chim.) Leucoderivat. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukobase, fr. leucobase. DOOM
!leucobáză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucobázei; pl. leucobáze
leucoblast
LEUCOBLÁST s.n. (Biol.) Plastidă incoloră tânără. / < germ. Leukoblast, cf. gr. leukos – alb, blastos – mugure].
leucoblastul
LEUCOBLÁST s.n. (Biol.) Plastidă incoloră tânără. / < germ. Leukoblast, cf. gr. leukos – alb, blastos – mugure].
leucoblastului
LEUCOBLÁST s.n. (Biol.) Plastidă incoloră tânără. / < germ. Leukoblast, cf. gr. leukos – alb, blastos – mugure].
leucocheratoza
LEUCOCHERATÓZĂ s.f. (Med.) Leucoplazie. [< fr. leucokératose].
leucocheratoze
LEUCOCHERATÓZĂ s.f. (Med.) Leucoplazie. [< fr. leucokératose].
leucocheratozei
LEUCOCHERATÓZĂ s.f. (Med.) Leucoplazie. [< fr. leucokératose].
leucocit
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit. DOOM
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocita
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit. DOOM
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocitar
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitara
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitare
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarei
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarele
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarelor
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitari
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarii
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarilor
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarul
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocitarului
LEUCOCITÁR, -Ă, leucocitari, -e, adj. Care ține de leucocite, privitor la leucocite. ◊ Formulă leucocitară = repartizarea diferitelor categorii de leucocite în sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytaire. DOOM
leucocitár (le-u-) adj. m., pl. leucocitári; f. leucocitáră, pl. leucocitáre
leucocite
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit. DOOM
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocitei
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit. DOOM
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocitele
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit. DOOM
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocitelor
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit. DOOM
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocitemia
LEUCOCITEMÍE s.f. (Med.) Leucemie. [Gen. -iei. / < fr. leucocithémie].
leucocitemie
LEUCOCITEMÍE s.f. (Med.) Leucemie. [Gen. -iei. / < fr. leucocithémie].
leucocitemiei
LEUCOCITEMÍE s.f. (Med.) Leucemie. [Gen. -iei. / < fr. leucocithémie].
leucocitemii
LEUCOCITEMÍE s.f. (Med.) Leucemie. [Gen. -iei. / < fr. leucocithémie].
leucocitogeneza
LEUCOCITOGENÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare a leucocitelor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytogenèse.
leucocitogeneze
LEUCOCITOGENÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare a leucocitelor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytogenèse.
leucocitogenezei
LEUCOCITOGENÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare a leucocitelor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytogenèse.
leucocitogenezele
LEUCOCITOGENÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare a leucocitelor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytogenèse.
leucocitogenezelor
LEUCOCITOGENÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare a leucocitelor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytogenèse.
leucocitoliza
LEUCOCITOLÍZĂ, leucocitolize, s. f. (Med.) Distrugere a leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytolyse.
leucocitolize
LEUCOCITOLÍZĂ, leucocitolize, s. f. (Med.) Distrugere a leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytolyse.
leucocitolizei
LEUCOCITOLÍZĂ, leucocitolize, s. f. (Med.) Distrugere a leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytolyse.
leucocitolizele
LEUCOCITOLÍZĂ, leucocitolize, s. f. (Med.) Distrugere a leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytolyse.
leucocitolizelor
LEUCOCITOLÍZĂ, leucocitolize, s. f. (Med.) Distrugere a leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytolyse.
leucocitoza
LEUCOCITÓZĂ, leucocitoze, s. f. Creștere patologică a numărului de globule albe din sânge (în procesul de apărare a organismului împotriva bolilor infecțioase). [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytose. DOOM
leucocitóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucocitózei; pl. leucocitóze
leucocitoze
LEUCOCITÓZĂ, leucocitoze, s. f. Creștere patologică a numărului de globule albe din sânge (în procesul de apărare a organismului împotriva bolilor infecțioase). [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytose. DOOM
leucocitóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucocitózei; pl. leucocitóze
leucocitozei
LEUCOCITÓZĂ, leucocitoze, s. f. Creștere patologică a numărului de globule albe din sânge (în procesul de apărare a organismului împotriva bolilor infecțioase). [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytose. DOOM
leucocitóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucocitózei; pl. leucocitóze
leucocitozele
LEUCOCITÓZĂ, leucocitoze, s. f. Creștere patologică a numărului de globule albe din sânge (în procesul de apărare a organismului împotriva bolilor infecțioase). [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytose. DOOM
leucocitóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucocitózei; pl. leucocitóze
leucocitozelor
LEUCOCITÓZĂ, leucocitoze, s. f. Creștere patologică a numărului de globule albe din sânge (în procesul de apărare a organismului împotriva bolilor infecțioase). [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytose. DOOM
leucocitóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucocitózei; pl. leucocitóze
leucocituria
LEUCOCITURÍE, leucociturii, s. f. Prezență a leucocitelor în urină; cantitate de leucocite prezente în urină. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocyturie.
leucociturie
LEUCOCITURÍE, leucociturii, s. f. Prezență a leucocitelor în urină; cantitate de leucocite prezente în urină. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocyturie.
leucocituriei
LEUCOCITURÍE, leucociturii, s. f. Prezență a leucocitelor în urină; cantitate de leucocite prezente în urină. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocyturie.
leucociturii
LEUCOCITURÍE, leucociturii, s. f. Prezență a leucocitelor în urină; cantitate de leucocite prezente în urină. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocyturie.
leucocituriile
LEUCOCITURÍE, leucociturii, s. f. Prezență a leucocitelor în urină; cantitate de leucocite prezente în urină. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocyturie.
leucocituriilor
LEUCOCITURÍE, leucociturii, s. f. Prezență a leucocitelor în urină; cantitate de leucocite prezente în urină. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocyturie.
leucoderivat
LEUCODERIVÁT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé. DOOM
leucoderivát (le-u-) s. m., pl. leucoderiváți
leucoderivatul
LEUCODERIVÁT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé. DOOM
leucoderivát (le-u-) s. m., pl. leucoderiváți
leucoderivatului
LEUCODERIVÁT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé. DOOM
leucoderivát (le-u-) s. m., pl. leucoderiváți
leucoderivați
LEUCODERIVÁT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé. DOOM
leucoderivát (le-u-) s. m., pl. leucoderiváți
leucoderivații
LEUCODERIVÁT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé. DOOM
leucoderivát (le-u-) s. m., pl. leucoderiváți
leucoderivaților
LEUCODERIVÁT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé. DOOM
leucoderivát (le-u-) s. m., pl. leucoderiváți
leucodermia
LEUCODERMÍE, leucodermii, s. f. Decolorare a pielii cauzată de absența sau de dispariția locală a unor pigmenți. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucodermie. DOOM
!leucodermíe (le-u-) s. f., art. leucodermía, g.-d. art. leucodermíei; pl. leucodermíi
leucodermie
LEUCODERMÍE, leucodermii, s. f. Decolorare a pielii cauzată de absența sau de dispariția locală a unor pigmenți. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucodermie. DOOM
!leucodermíe (le-u-) s. f., art. leucodermía, g.-d. art. leucodermíei; pl. leucodermíi
leucodermiei
LEUCODERMÍE, leucodermii, s. f. Decolorare a pielii cauzată de absența sau de dispariția locală a unor pigmenți. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucodermie. DOOM
!leucodermíe (le-u-) s. f., art. leucodermía, g.-d. art. leucodermíei; pl. leucodermíi
leucodermii
LEUCODERMÍE, leucodermii, s. f. Decolorare a pielii cauzată de absența sau de dispariția locală a unor pigmenți. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucodermie. DOOM
!leucodermíe (le-u-) s. f., art. leucodermía, g.-d. art. leucodermíei; pl. leucodermíi
leucodermiile
LEUCODERMÍE, leucodermii, s. f. Decolorare a pielii cauzată de absența sau de dispariția locală a unor pigmenți. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucodermie. DOOM
!leucodermíe (le-u-) s. f., art. leucodermía, g.-d. art. leucodermíei; pl. leucodermíi
leucodermiilor
LEUCODERMÍE, leucodermii, s. f. Decolorare a pielii cauzată de absența sau de dispariția locală a unor pigmenți. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucodermie. DOOM
!leucodermíe (le-u-) s. f., art. leucodermía, g.-d. art. leucodermíei; pl. leucodermíi
leucograma
LEUCOGRÁMĂ, leucograme, s. f. Examen de laborator prin care se determină numărul leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucogramme. DOOM
leucográmă (le-u-, -gra-) s. f., g.-d. art. leucográmei; pl. leucográme
leucograme
LEUCOGRÁMĂ, leucograme, s. f. Examen de laborator prin care se determină numărul leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucogramme. DOOM
leucográmă (le-u-, -gra-) s. f., g.-d. art. leucográmei; pl. leucográme
leucogramei
LEUCOGRÁMĂ, leucograme, s. f. Examen de laborator prin care se determină numărul leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucogramme. DOOM
leucográmă (le-u-, -gra-) s. f., g.-d. art. leucográmei; pl. leucográme
leucogramele
LEUCOGRÁMĂ, leucograme, s. f. Examen de laborator prin care se determină numărul leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucogramme. DOOM
leucográmă (le-u-, -gra-) s. f., g.-d. art. leucográmei; pl. leucográme
leucogramelor
LEUCOGRÁMĂ, leucograme, s. f. Examen de laborator prin care se determină numărul leucocitelor din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucogramme. DOOM
leucográmă (le-u-, -gra-) s. f., g.-d. art. leucográmei; pl. leucográme
leucom
LEUCÓM, leucoame, s. n. Boală de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee și care poate duce la orbire; albeață. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome. DOOM
leucóm (le-u-) s. n., pl. leucoáme
leucometre
LEUCOMÉTRU s.n. Fotometru pentru determinarea gradului de alb al unei hârtii. [< germ. Leukometer, cf. gr. leukos – alb, metron – măsură]. DOOM
leucométru (le-u-, -me-tru) s. n., art. leucométrul; pl. leucométre
leucometrele
LEUCOMÉTRU s.n. Fotometru pentru determinarea gradului de alb al unei hârtii. [< germ. Leukometer, cf. gr. leukos – alb, metron – măsură]. DOOM
leucométru (le-u-, -me-tru) s. n., art. leucométrul; pl. leucométre
leucometrelor
LEUCOMÉTRU s.n. Fotometru pentru determinarea gradului de alb al unei hârtii. [< germ. Leukometer, cf. gr. leukos – alb, metron – măsură]. DOOM
leucométru (le-u-, -me-tru) s. n., art. leucométrul; pl. leucométre
leucometru
LEUCOMÉTRU s.n. Fotometru pentru determinarea gradului de alb al unei hârtii. [< germ. Leukometer, cf. gr. leukos – alb, metron – măsură]. DOOM
leucométru (le-u-, -me-tru) s. n., art. leucométrul; pl. leucométre
leucometrul
LEUCOMÉTRU s.n. Fotometru pentru determinarea gradului de alb al unei hârtii. [< germ. Leukometer, cf. gr. leukos – alb, metron – măsură]. DOOM
leucométru (le-u-, -me-tru) s. n., art. leucométrul; pl. leucométre
leucometrului
LEUCOMÉTRU s.n. Fotometru pentru determinarea gradului de alb al unei hârtii. [< germ. Leukometer, cf. gr. leukos – alb, metron – măsură]. DOOM
leucométru (le-u-, -me-tru) s. n., art. leucométrul; pl. leucométre
leucomielita
LEUCOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a substanței albe a măduvei spinării. [< fr. leucomyélite, cf. gr. leukos – alb, myelos – măduvă].
leucomielite
LEUCOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a substanței albe a măduvei spinării. [< fr. leucomyélite, cf. gr. leukos – alb, myelos – măduvă].
leucomielitei
LEUCOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a substanței albe a măduvei spinării. [< fr. leucomyélite, cf. gr. leukos – alb, myelos – măduvă].
leucomul
LEUCÓM, leucoame, s. n. Boală de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee și care poate duce la orbire; albeață. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome. DOOM
leucóm (le-u-) s. n., pl. leucoáme
leucomului
LEUCÓM, leucoame, s. n. Boală de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee și care poate duce la orbire; albeață. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome. DOOM
leucóm (le-u-) s. n., pl. leucoáme
leuconichia
LEUCONICHÍE s.f. Colorare în alb a unghiilor. [Gen. -iei. / < fr. leuconychie, cf. gr. leukos – alb, onyx – unghie].
leuconichie
LEUCONICHÍE s.f. Colorare în alb a unghiilor. [Gen. -iei. / < fr. leuconychie, cf. gr. leukos – alb, onyx – unghie].
leuconichiei
LEUCONICHÍE s.f. Colorare în alb a unghiilor. [Gen. -iei. / < fr. leuconychie, cf. gr. leukos – alb, onyx – unghie].
leuconichii
LEUCONICHÍE s.f. Colorare în alb a unghiilor. [Gen. -iei. / < fr. leuconychie, cf. gr. leukos – alb, onyx – unghie].
leucopatia
LEUCOPATÍE s.f. (Med.) Vitiligo. [Gen. -iei. / < fr. leucopathie, cf. gr. leukos – alb, pathos – boală].
leucopatie
LEUCOPATÍE s.f. (Med.) Vitiligo. [Gen. -iei. / < fr. leucopathie, cf. gr. leukos – alb, pathos – boală].
leucopatiei
LEUCOPATÍE s.f. (Med.) Vitiligo. [Gen. -iei. / < fr. leucopathie, cf. gr. leukos – alb, pathos – boală].
leucopatii
LEUCOPATÍE s.f. (Med.) Vitiligo. [Gen. -iei. / < fr. leucopathie, cf. gr. leukos – alb, pathos – boală].
leucopedeza
LEUCOPEDÉZĂ s.f. (Med.) Procesul de migrare a leucocitelor. [< fr. leucopédèse].
leucopedeze
LEUCOPEDÉZĂ s.f. (Med.) Procesul de migrare a leucocitelor. [< fr. leucopédèse].
leucopedezei
LEUCOPEDÉZĂ s.f. (Med.) Procesul de migrare a leucocitelor. [< fr. leucopédèse].
leucopenia
LEUCOPENÍE, leucopenii, s. f. Scădere patologică a numărului globulelor albe din sânge cauzată de virusuri, malnutriție etc. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie. DOOM
!leucopeníe (le-u-) s. f., art. leucopenía, g.-d. art. leucopeníei; pl. leucopeníi
leucopenie
LEUCOPENÍE, leucopenii, s. f. Scădere patologică a numărului globulelor albe din sânge cauzată de virusuri, malnutriție etc. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie. DOOM
!leucopeníe (le-u-) s. f., art. leucopenía, g.-d. art. leucopeníei; pl. leucopeníi
leucopeniei
LEUCOPENÍE, leucopenii, s. f. Scădere patologică a numărului globulelor albe din sânge cauzată de virusuri, malnutriție etc. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie. DOOM
!leucopeníe (le-u-) s. f., art. leucopenía, g.-d. art. leucopeníei; pl. leucopeníi
leucopenii
LEUCOPENÍE, leucopenii, s. f. Scădere patologică a numărului globulelor albe din sânge cauzată de virusuri, malnutriție etc. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie. DOOM
!leucopeníe (le-u-) s. f., art. leucopenía, g.-d. art. leucopeníei; pl. leucopeníi
leucopeniile
LEUCOPENÍE, leucopenii, s. f. Scădere patologică a numărului globulelor albe din sânge cauzată de virusuri, malnutriție etc. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie. DOOM
!leucopeníe (le-u-) s. f., art. leucopenía, g.-d. art. leucopeníei; pl. leucopeníi
leucopeniilor
LEUCOPENÍE, leucopenii, s. f. Scădere patologică a numărului globulelor albe din sânge cauzată de virusuri, malnutriție etc. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie. DOOM
!leucopeníe (le-u-) s. f., art. leucopenía, g.-d. art. leucopeníei; pl. leucopeníi
leucoplachie
LEUCOPLACHÍE s.f. (Biol.) Leucoplazie. [Pron. le-u-, gen -iei. / < germ. Leukoplakie, cf. gr. leukos – alb, plax – suprafață plată].
leucoplast
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de pânză acoperită cu o substanță adezivă, folosită la fixarea pe piele a pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste. DOOM
leucoplást (bandă adezivă) (le-u-co-plast) s. n., pl. leucopláste
leucoplast
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de țesătură impregnată cu cauciuc, lipicioasă pe o parte, folosită la fixarea pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste.
leucoplaste
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de pânză acoperită cu o substanță adezivă, folosită la fixarea pe piele a pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste. DOOM
leucoplást (bandă adezivă) (le-u-co-plast) s. n., pl. leucopláste
leucoplaste
LEUCOPLÁSTE s.n.pl. Plastide albe sau incolore care formează și acumulează amidon. [< fr. leucoplastes, cf. gr. leukos – alb, plastes – creator]. DOOM
leucopláste (plastide) (le-u-co-plas-) s. n. pl.
leucoplastele
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de pânză acoperită cu o substanță adezivă, folosită la fixarea pe piele a pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste. DOOM
leucoplást (bandă adezivă) (le-u-co-plast) s. n., pl. leucopláste
leucoplastele
LEUCOPLÁSTE s.n.pl. Plastide albe sau incolore care formează și acumulează amidon. [< fr. leucoplastes, cf. gr. leukos – alb, plastes – creator]. DOOM
leucopláste (plastide) (le-u-co-plas-) s. n. pl.
leucoplastelor
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de pânză acoperită cu o substanță adezivă, folosită la fixarea pe piele a pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste. DOOM
leucoplást (bandă adezivă) (le-u-co-plast) s. n., pl. leucopláste
leucoplastelor
LEUCOPLÁSTE s.n.pl. Plastide albe sau incolore care formează și acumulează amidon. [< fr. leucoplastes, cf. gr. leukos – alb, plastes – creator]. DOOM
leucopláste (plastide) (le-u-co-plas-) s. n. pl.
leucoplastul
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de pânză acoperită cu o substanță adezivă, folosită la fixarea pe piele a pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste. DOOM
leucoplást (bandă adezivă) (le-u-co-plast) s. n., pl. leucopláste
leucoplastului
LEUCOPLÁST, leucoplaste, s. n. Fâșie de pânză acoperită cu o substanță adezivă, folosită la fixarea pe piele a pansamentelor. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leucoplasturi] – Din germ. Leukoplast, fr. leucoplaste. DOOM
leucoplást (bandă adezivă) (le-u-co-plast) s. n., pl. leucopláste
leucoplazia
LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. DOOM
!leucoplazíe (le-u-co-pla-) s. f., art. leucoplazía, g.-d. art. leucoplazíei; pl. leucoplazíi
leucoplazie
LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. DOOM
!leucoplazíe (le-u-co-pla-) s. f., art. leucoplazía, g.-d. art. leucoplazíei; pl. leucoplazíi
leucoplaziei
LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. DOOM
!leucoplazíe (le-u-co-pla-) s. f., art. leucoplazía, g.-d. art. leucoplazíei; pl. leucoplazíi
leucoplazii
LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. DOOM
!leucoplazíe (le-u-co-pla-) s. f., art. leucoplazía, g.-d. art. leucoplazíei; pl. leucoplazíi
leucoplaziile
LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. DOOM
!leucoplazíe (le-u-co-pla-) s. f., art. leucoplazía, g.-d. art. leucoplazíei; pl. leucoplazíi
leucoplaziilor
LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. DOOM
!leucoplazíe (le-u-co-pla-) s. f., art. leucoplazía, g.-d. art. leucoplazíei; pl. leucoplazíi
leucopoeză
LEUCOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și de maturație a leucocitelor din măduva osoasă, splină și ganglionii limfatici. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoïèse. DOOM
leucopoiéză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucopoiézei
leucopoieza
LEUCOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și de maturație a leucocitelor din măduva osoasă, splină și ganglionii limfatici. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoïèse. DOOM
leucopoiéză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucopoiézei
leucopoieze
LEUCOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și de maturație a leucocitelor din măduva osoasă, splină și ganglionii limfatici. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoïèse. DOOM
leucopoiéză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucopoiézei
leucopoiezei
LEUCOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și de maturație a leucocitelor din măduva osoasă, splină și ganglionii limfatici. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoïèse. DOOM
leucopoiéză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucopoiézei
leucopoiezele
LEUCOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și de maturație a leucocitelor din măduva osoasă, splină și ganglionii limfatici. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoïèse. DOOM
leucopoiéză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucopoiézei
leucopoiezelor
LEUCOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și de maturație a leucocitelor din măduva osoasă, splină și ganglionii limfatici. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoïèse. DOOM
leucopoiéză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucopoiézei
leucoree
LEUCORÉE, leucoree, s. f. Scurgere vaginală de lichid albicios, mucos, uneori purulent; poală-albă. [Pr.: le-u-co-re-e] – Din fr. leucorrhée. DOOM
!leucorée (le-u-) s. f., art. leucoréea, g.-d. art. leucoréei; pl. leucorée
leucoreea
LEUCORÉE, leucoree, s. f. Scurgere vaginală de lichid albicios, mucos, uneori purulent; poală-albă. [Pr.: le-u-co-re-e] – Din fr. leucorrhée. DOOM
!leucorée (le-u-) s. f., art. leucoréea, g.-d. art. leucoréei; pl. leucorée
leucoreei
LEUCORÉE, leucoree, s. f. Scurgere vaginală de lichid albicios, mucos, uneori purulent; poală-albă. [Pr.: le-u-co-re-e] – Din fr. leucorrhée. DOOM
!leucorée (le-u-) s. f., art. leucoréea, g.-d. art. leucoréei; pl. leucorée
leucoreele
LEUCORÉE, leucoree, s. f. Scurgere vaginală de lichid albicios, mucos, uneori purulent; poală-albă. [Pr.: le-u-co-re-e] – Din fr. leucorrhée. DOOM
!leucorée (le-u-) s. f., art. leucoréea, g.-d. art. leucoréei; pl. leucorée
leucoreelor
LEUCORÉE, leucoree, s. f. Scurgere vaginală de lichid albicios, mucos, uneori purulent; poală-albă. [Pr.: le-u-co-re-e] – Din fr. leucorrhée. DOOM
!leucorée (le-u-) s. f., art. leucoréea, g.-d. art. leucoréei; pl. leucorée
leucoreic
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreica
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreice
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicei
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicele
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicelor
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreici
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicii
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicilor
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicul
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucoreicului
LEUCORÉIC, -Ă, leucoreici, -ce, adj., s. f. (Med.) (Bolnavă) de leucoree. [Pr.: le-u-co-re-ic] – Leucoree + suf. -ic.
leucotaxină
LEUCOTAXÍNĂ s.f. (Med.) Substanță produsă de țesuturile inflamate care mărește permeabilitatea capilară, ușurând migrarea leucocitelor spre focarul inflamator. [Pron. le-u-. / < fr. leucotaxine]. DOOM
leucotaxínă (le-u-) s. f., g.-d. art. leucotaxínei
leucoterapia
LEUCOTERAPÍE s.f. Metodă de tratament constând în a provoca leucocitoza prin acțiunea unei substanțe chimice. [Pron. le-u-, gen. -iei. / < fr. leucothérapie, cf. gr. leukos – alb, therapeia – tratament].
leucoterapie
LEUCOTERAPÍE s.f. Metodă de tratament constând în a provoca leucocitoza prin acțiunea unei substanțe chimice. [Pron. le-u-, gen. -iei. / < fr. leucothérapie, cf. gr. leukos – alb, therapeia – tratament].
leucoterapiei
LEUCOTERAPÍE s.f. Metodă de tratament constând în a provoca leucocitoza prin acțiunea unei substanțe chimice. [Pron. le-u-, gen. -iei. / < fr. leucothérapie, cf. gr. leukos – alb, therapeia – tratament].
leucoterapii
LEUCOTERAPÍE s.f. Metodă de tratament constând în a provoca leucocitoza prin acțiunea unei substanțe chimice. [Pron. le-u-, gen. -iei. / < fr. leucothérapie, cf. gr. leukos – alb, therapeia – tratament].
leucothea
(Mater) Matuta, în mitologia romană, denumire purtată de Ino, soția lui Athamas, după ce a murit și a fost transformată într-o divinitate marină. Denumirea grecească a Matutei era Leucothea.
leucotoxic
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxica
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxice
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicei
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicele
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicelor
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxici
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicii
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicilor
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicul
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucotoxicului
LEUCOTÓXIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care distruge leucocitele. [< fr. leucotoxique].
leucoza
LEUCÓZĂ, leucoze, s. f. (Med.) Leucemie. ◊ Leucoza găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucose. DOOM
!leucóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucózei; pl. leucóze
leucoze
LEUCÓZĂ, leucoze, s. f. (Med.) Leucemie. ◊ Leucoza găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucose. DOOM
!leucóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucózei; pl. leucóze
leucozei
LEUCÓZĂ, leucoze, s. f. (Med.) Leucemie. ◊ Leucoza găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucose. DOOM
!leucóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucózei; pl. leucóze
leucozele
LEUCÓZĂ, leucoze, s. f. (Med.) Leucemie. ◊ Leucoza găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucose. DOOM
!leucóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucózei; pl. leucóze
leucozelor
LEUCÓZĂ, leucoze, s. f. (Med.) Leucemie. ◊ Leucoza găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucose. DOOM
!leucóză (le-u-) s. f., g.-d. art. leucózei; pl. leucóze
leul
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leul
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leule
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leule
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leului
LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly). DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leului
LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo. DOOM
leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii
leurdă
LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda. DOOM
!leúrdă (le-ur-) s. f., g.-d. art. leúrdei; pl. leúrde
leușcan
LEUȘCÁN, leușcani, s. m. Leușor. Iau și eu vreo cincizeci de leușcani. DUNĂREANU, CH. 46. Să-mi dai cinci leușcani, maică. SANDU-ALDEA, D. N. 191. – Pronunțat: le-u-.
leușor
LEUȘÓR1, leușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui leu1; leuț1. [Pr.: le-u-. – Pl. și: leișori] – Leu1 + suf. -ușor. DOOM
!leușór (pop.) (le-u-) s. m., pl. leușóri
leuștean
LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt folosite drept condiment (Levisticum officinale). [Pr.: le-uș-] – Et. nec. DOOM
leușteán (le-uș-) s. m.
leușteanul
LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt folosite drept condiment (Levisticum officinale). [Pr.: le-uș-] – Et. nec. DOOM
leușteán (le-uș-) s. m.
leușteanului
LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt folosite drept condiment (Levisticum officinale). [Pr.: le-uș-] – Et. nec. DOOM
leușteán (le-uș-) s. m.
leuț
LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț. DOOM
leúț (fam.) s. m., pl. leúți
leuți
LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț. DOOM
leúț (fam.) s. m., pl. leúți
leuții
LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț. DOOM
leúț (fam.) s. m., pl. leúți
leuților
LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț. DOOM
leúț (fam.) s. m., pl. leúți
leuțul
LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț. DOOM
leúț (fam.) s. m., pl. leúți
leuțului
LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț. DOOM
leúț (fam.) s. m., pl. leúți
leva
LEVĂ s. f. v. leva. DOOM
lévă v. leva
levantin
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantin
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantina
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantina
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantine
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantine
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinei
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinei
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinele
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinele
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinelor
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinelor
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantini
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantini
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinii
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinii
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinilor
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinilor
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinul
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinul
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinului
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantinului
LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Levant; p. restr. negustor originar din Levant. 2. Adj. Care aparține Levantului sau levantinilor, privitor la Levant ori la levantini. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin. DOOM
!levantín3/levantínă (țesătură) (înv.) s. n./s. f.
levantă
levántă (levánte), s. f. – Levănțică, Lavandula vera. – Var. levant, livant, levănțică, livănțică. – Mr. (livandă). Ngr. λεβάντα, λαβάντα, din lat. med. lavandula (Cihac, II, 174; Tiktin; Candrea), cf. tc. lavanda, alb. ljevandë, bg. levanta. – Mr. pare să provină din it.
levata
LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. DOOM
levátă s. f., g.-d. art. levátei; pl. leváte
levate
LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. DOOM
levátă s. f., g.-d. art. levátei; pl. leváte
levatei
LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. DOOM
levátă s. f., g.-d. art. levátei; pl. leváte
levatele
LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. DOOM
levátă s. f., g.-d. art. levátei; pl. leváte
levatelor
LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. DOOM
levátă s. f., g.-d. art. levátei; pl. leváte
leve
LEVĂ s. f. v. leva. DOOM
lévă v. leva
levei
LEVĂ s. f. v. leva. DOOM
lévă v. leva
levele
LEVĂ s. f. v. leva. DOOM
lévă v. leva
levelleri
LÉVELLERI s.m.pl. Membri ai unei grupări democratice care au jucat un important rol politic în timpul revoluției engleze din 1648-1650. [Pron. levleri. / cf. engl. leveller].
levellerii
LÉVELLERI s.m.pl. Membri ai unei grupări democratice care au jucat un important rol politic în timpul revoluției engleze din 1648-1650. [Pron. levleri. / cf. engl. leveller].
levellerilor
LÉVELLERI s.m.pl. Membri ai unei grupări democratice care au jucat un important rol politic în timpul revoluției engleze din 1648-1650. [Pron. levleri. / cf. engl. leveller].
levelor
LEVĂ s. f. v. leva. DOOM
lévă v. leva
levent
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levent
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventa
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levente
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventei
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventele
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventelor
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventul
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventul
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventului
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leventului
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levenți
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levenți
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levențică
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică. DOOM
levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii
levenții
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levenții
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levenților
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levenților
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
leviatan
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan. DOOM
!Leviatán (monstru) (-vi-a-) s. propriu m.
leviatane
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan. DOOM
!Leviatán (monstru) (-vi-a-) s. propriu m.
leviatanele
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan. DOOM
!Leviatán (monstru) (-vi-a-) s. propriu m.
leviatanelor
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan. DOOM
!Leviatán (monstru) (-vi-a-) s. propriu m.
leviatanul
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan. DOOM
!Leviatán (monstru) (-vi-a-) s. propriu m.
leviatanului
LEVIATÁN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan. DOOM
!Leviatán (monstru) (-vi-a-) s. propriu m.
levier
LEVIÉR, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier. DOOM
leviér (-vi-er) s. n., pl. leviére
leviere
LEVIÉR, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier. DOOM
leviér (-vi-er) s. n., pl. leviére
levierele
LEVIÉR, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier. DOOM
leviér (-vi-er) s. n., pl. leviére
levierelor
LEVIÉR, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier. DOOM
leviér (-vi-er) s. n., pl. leviére
levierul
LEVIÉR, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier. DOOM
leviér (-vi-er) s. n., pl. leviére
levierului
LEVIÉR, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier. DOOM
leviér (-vi-er) s. n., pl. leviére
leviga
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigabil
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabila
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabile
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabilei
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabilele
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabilelor
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabili
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabilii
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabililor
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabilul
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigabilului
LEVIGÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale pulverulente) Care poate fi antrenat sub formă de suspensie într-un lichid prin levigare. [< leviga + -bil]. DOOM
levigábil adj. m., pl. levigábili; f. levigábilă, pl. levigábile
levigai
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigam
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigare
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigare
LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga. DOOM
levigáre s. f., g.-d. art. levigắrii; pl. levigắri
levigarea
LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga. DOOM
levigáre s. f., g.-d. art. levigắrii; pl. levigắri
levigară
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigarăm
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigarăți
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigase
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigasem
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigaseră
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigaserăm
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigaserăți
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigaseși
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigaseți
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigat
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigat
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigata
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigate
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigatei
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigatele
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigatelor
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigatul
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigatului
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigau
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigași
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigați
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigați
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigația
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation. DOOM
levigáție (-ți-e) s. f., art. levigáția (-ți-a), g.-d. art. levigáției; pl. levigáții, art. levigáțiile (-ți-i-)
levigație
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation. DOOM
levigáție (-ți-e) s. f., art. levigáția (-ți-a), g.-d. art. levigáției; pl. levigáții, art. levigáțiile (-ți-i-)
levigației
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation. DOOM
levigáție (-ți-e) s. f., art. levigáția (-ți-a), g.-d. art. levigáției; pl. levigáții, art. levigáțiile (-ți-i-)
levigații
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levigații
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation. DOOM
levigáție (-ți-e) s. f., art. levigáția (-ți-a), g.-d. art. levigáției; pl. levigáții, art. levigáțiile (-ți-i-)
levigațiile
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation. DOOM
levigáție (-ți-e) s. f., art. levigáția (-ți-a), g.-d. art. levigáției; pl. levigáții, art. levigáțiile (-ți-i-)
levigațiilor
LEVIGÁȚIE, levigații, s. f. Levigare. – După fr. lévigation. DOOM
levigáție (-ți-e) s. f., art. levigáția (-ți-a), g.-d. art. levigáției; pl. levigáții, art. levigáțiile (-ți-i-)
levigaților
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger.
levighează
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levighez
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigheze
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levighezi
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigând
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigînd
LEVIGÁ, levighez, vb. I. Tranz. A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului. – Din fr. léviger. DOOM
levigá (a ~) vb., ind. prez. 3 levigheáză
levigări
LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga. DOOM
levigáre s. f., g.-d. art. levigắrii; pl. levigắri
levigării
LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga. DOOM
levigáre s. f., g.-d. art. levigắrii; pl. levigắri
levigările
LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga. DOOM
levigáre s. f., g.-d. art. levigắrii; pl. levigắri
levigărilor
LEVIGÁRE, levigări, s. f. Acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigație. – V. leviga. DOOM
levigáre s. f., g.-d. art. levigắrii; pl. levigắri
levincior
LEVINCIÓR, levinciori, adj. Levințel. Levinciori de minți, străini de părinți, Aste spete late... N-au cu cin’se bate. TEODORESCU, P. P. 498.
levint
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levint
LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent. DOOM
levínt v. levént2
levințel
LEVINȚÉL, levinței, adj. m. Diminutiv al lui levent2. Poteca duce Tocmai la Răscruce, Unde-mi sălășește Și mi te pîndește Ianoș Ungurul... Tot cu voinicei, Voinicei levinței. TEODORESCU, P. P. 497.
levisticum
LEUȘTEÁN s. m. Plantă erbacee aromată, cu miros pătrunzător, din familia umbeliferelor, ale cărei frunze sunt întrebuințate drept condiment (Levisticum officinale). [Pr.: le-uș-] – Et. nec.
levit
LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”]. DOOM
levít (nume etnic biblic) s. m., pl. levíți
levita
LEVÍTĂ s.f. 1. Redingotă lungă de la sfârșitul sec. XVIII. 2. Model vechi de rochie largă și foarte lungă. [< fr. lévite].
levitație
LEVITÁȚIE s. f. Ridicare corporală în aer sau ridicarea diverselor corpuri prin voință, fără mijloace mecanice, atribuită mai ales unor ființe mitice, sfinți, asceți, iluzioniști. [Var.: levitațiúne s. f.] – Din fr. lévitation. DOOM
*levitáție s. f., g.-d. levitáții, art. levitáției
levitațiune
LEVITÁȚIE s. f. Ridicare corporală în aer sau ridicarea diverselor corpuri prin voință, fără mijloace mecanice, atribuită mai ales unor ființe mitice, sfinți, asceți, iluzioniști. [Var.: levitațiúne s. f.] – Din fr. lévitation. DOOM
*levitáție s. f., g.-d. levitáții, art. levitáției
levite
LEVÍTĂ s.f. 1. Redingotă lungă de la sfârșitul sec. XVIII. 2. Model vechi de rochie largă și foarte lungă. [< fr. lévite].
levitei
LEVÍTĂ s.f. 1. Redingotă lungă de la sfârșitul sec. XVIII. 2. Model vechi de rochie largă și foarte lungă. [< fr. lévite].
levitele
LEVÍTĂ s.f. 1. Redingotă lungă de la sfârșitul sec. XVIII. 2. Model vechi de rochie largă și foarte lungă. [< fr. lévite].
levitelor
LEVÍTĂ s.f. 1. Redingotă lungă de la sfârșitul sec. XVIII. 2. Model vechi de rochie largă și foarte lungă. [< fr. lévite].
levitul
LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”]. DOOM
levít (nume etnic biblic) s. m., pl. levíți
levitului
LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”]. DOOM
levít (nume etnic biblic) s. m., pl. levíți
levizita
LEVIZÍTĂ s. f. Substanță toxică cu acțiune vezicantă folosită ca gaz de luptă. – Din fr., engl. lewisite.
levizite
LEVIZÍTĂ s. f. Substanță toxică cu acțiune vezicantă folosită ca gaz de luptă. – Din fr., engl. lewisite.
levizitei
LEVIZÍTĂ s. f. Substanță toxică cu acțiune vezicantă folosită ca gaz de luptă. – Din fr., engl. lewisite.
leviți
LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”]. DOOM
levít (nume etnic biblic) s. m., pl. levíți
leviții
LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”]. DOOM
levít (nume etnic biblic) s. m., pl. levíți
leviților
LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând „acela care unește”]. DOOM
levít (nume etnic biblic) s. m., pl. levíți
levocardia
LEVOCARDÍE s.f. Sinistrocardie. [Gen. -iei. / < fr. lévocardie].
levocardie
LEVOCARDÍE s.f. Sinistrocardie. [Gen. -iei. / < fr. lévocardie].
levocardiei
LEVOCARDÍE s.f. Sinistrocardie. [Gen. -iei. / < fr. lévocardie].
levocardii
LEVOCARDÍE s.f. Sinistrocardie. [Gen. -iei. / < fr. lévocardie].
levogir
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogira
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogire
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirei
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirele
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirelor
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogiri
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirii
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirilor
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirul
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levogirului
LEVOGÍR, -Ă, levogiri, -e, adj. (Despre unele substanțe optice) Care deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față). – Din fr. lévogyre. DOOM
levogír adj. m., pl. levogíri; f. levogíră, pl. levogíre
levrier
LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.
levrieri
LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.
levrierii
LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.
levrierilor
LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.
levrierul
LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.
levrierului
LEVRIÉR, levrieri, s. m. Câine de vânătoare cu pântecele supt și cu picioarele înalte și puternice, foarte rapid, specializat în vânarea iepurelui. [Pr.: -vri-er] – Din fr. lévrier.
levuloza
LEVULÓZĂ s. f. (Biol.) Fructoză. – Din fr. lévulose. DOOM
!levulóză s. f., g.-d. art. levulózei
levuloze
LEVULÓZĂ s. f. (Biol.) Fructoză. – Din fr. lévulose. DOOM
!levulóză s. f., g.-d. art. levulózei
levulozei
LEVULÓZĂ s. f. (Biol.) Fructoză. – Din fr. lévulose. DOOM
!levulóză s. f., g.-d. art. levulózei
levulozele
LEVULÓZĂ s. f. (Biol.) Fructoză. – Din fr. lévulose. DOOM
!levulóză s. f., g.-d. art. levulózei
levulozelor
LEVULÓZĂ s. f. (Biol.) Fructoză. – Din fr. lévulose. DOOM
!levulóză s. f., g.-d. art. levulózei
levura
LEVÚRĂ s.f. (Zool.) Ciupercă unicelulară care produce fermentația alcoolului. [< fr. levure]. DOOM
levúră s. f., g.-d. art. levúrii; pl. levúri
levuri
LEVÚRĂ s.f. (Zool.) Ciupercă unicelulară care produce fermentația alcoolului. [< fr. levure]. DOOM
levúră s. f., g.-d. art. levúrii; pl. levúri
levurii
LEVÚRĂ s.f. (Zool.) Ciupercă unicelulară care produce fermentația alcoolului. [< fr. levure]. DOOM
levúră s. f., g.-d. art. levúrii; pl. levúri
levurile
LEVÚRĂ s.f. (Zool.) Ciupercă unicelulară care produce fermentația alcoolului. [< fr. levure]. DOOM
levúră s. f., g.-d. art. levúrii; pl. levúri
levurilor
LEVÚRĂ s.f. (Zool.) Ciupercă unicelulară care produce fermentația alcoolului. [< fr. levure]. DOOM
levúră s. f., g.-d. art. levúrii; pl. levúri
levănțica
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică. DOOM
levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii
levănțici
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică. DOOM
levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii
levănțicii
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică. DOOM
levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii
levănțicile
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică. DOOM
levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii
levănțicilor
LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică. DOOM
levănțícă s. f., g.-d. art. levănțícii
lexem
LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème. DOOM
lexém s. n., pl. lexéme
lexematic
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematica
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematice
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicei
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicele
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicelor
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematici
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicii
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicilor
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicul
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexematicului
LEXEMÁTIC, -Ă, lexematici, -ce, adj. (Lingv.) Referitor la lexem. – Din fr. lexématique.
lexeme
LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème. DOOM
lexém s. n., pl. lexéme
lexemele
LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème. DOOM
lexém s. n., pl. lexéme
lexemelor
LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème. DOOM
lexém s. n., pl. lexéme
lexemul
LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème. DOOM
lexém s. n., pl. lexéme
lexemului
LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème. DOOM
lexém s. n., pl. lexéme
lexia
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
lexic
LÉXIC s. n. Totalitatea cuvintelor dintr-o limbă; vocabular. ♦ P. restr. Totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, unei regiuni, unui scriitor etc. – Din fr. lexique. DOOM
léxic s. n.
lexical
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicala
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicale
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalei
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalele
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalelor
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicali
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalii
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalilor
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalul
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexicalului
LEXICÁL, -Ă, lexicali, -e, adj. Care aparține lexicului, privitor la lexic, de lexic. – Din fr. lexical. DOOM
lexicál adj. m., pl. lexicáli; f. lexicálă, pl. lexicále
lexico
LEXICO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cuvinte”, „de cuvinte”, „lexic”, „lexical”, „dicționar”. [< fr. lexico-, cf. gr. lexikon].
lexicoane
LEXICÓN, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon. DOOM
lexicón s. n., pl. lexicoáne
lexicoanele
LEXICÓN, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon. DOOM
lexicón s. n., pl. lexicoáne
lexicoanelor
LEXICÓN, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon. DOOM
lexicón s. n., pl. lexicoáne
lexicograf
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografa
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografe
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografei
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografele
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografelor
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografi
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografia
LEXICOGRAFÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care stabilește principiile și metodele practice de întocmire a dicționarelor. ♦ Totalitatea dicționarelor (dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie. DOOM
lexicografíe (-co-gra-) s. f., art. lexicografía, g.-d. lexicografíi, art. lexicografíei
lexicografic
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicografica
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicografice
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficei
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficele
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficelor
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicografici
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficii
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficilor
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficul
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicograficului
LEXICOGRÁFIC, -Ă, lexicografici, -ce, adj. Care aparține lexicografiei, privitor la lexicografie, de lexicografie. – Din fr. lexicographique. DOOM
lexicográfic (-co-gra-) adj. m., pl. lexicográfici; f. lexicográfică, pl. lexicográfice
lexicografie
LEXICOGRAFÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care stabilește principiile și metodele practice de întocmire a dicționarelor. ♦ Totalitatea dicționarelor (dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie. DOOM
lexicografíe (-co-gra-) s. f., art. lexicografía, g.-d. lexicografíi, art. lexicografíei
lexicografiei
LEXICOGRAFÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care stabilește principiile și metodele practice de întocmire a dicționarelor. ♦ Totalitatea dicționarelor (dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie. DOOM
lexicografíe (-co-gra-) s. f., art. lexicografía, g.-d. lexicografíi, art. lexicografíei
lexicografii
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografii
LEXICOGRAFÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care stabilește principiile și metodele practice de întocmire a dicționarelor. ♦ Totalitatea dicționarelor (dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie. DOOM
lexicografíe (-co-gra-) s. f., art. lexicografía, g.-d. lexicografíi, art. lexicografíei
lexicografiile
LEXICOGRAFÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care stabilește principiile și metodele practice de întocmire a dicționarelor. ♦ Totalitatea dicționarelor (dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie. DOOM
lexicografíe (-co-gra-) s. f., art. lexicografía, g.-d. lexicografíi, art. lexicografíei
lexicografiilor
LEXICOGRAFÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care stabilește principiile și metodele practice de întocmire a dicționarelor. ♦ Totalitatea dicționarelor (dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie. DOOM
lexicografíe (-co-gra-) s. f., art. lexicografía, g.-d. lexicografíi, art. lexicografíei
lexicografilor
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicograful
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicografului
LEXICOGRÁF, -Ă, lexicografi, -e, s. m. și f. Specialist în lexicografie. – Din fr. lexicographe. DOOM
lexicográfă (-co-gra-) s. f., g.-d. art. lexicográfei; pl. lexicográfe
lexicolog
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologa
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologe
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologei
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologele
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologelor
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologi
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologic
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologica
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologice
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicei
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicele
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicelor
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologici
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicii
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicilor
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicul
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologicului
LEXICOLÓGIC, -Ă, lexicologici, -ce, adj. Care aparține lexicologiei, privitor la lexicologie, de lexicologie. – Din fr. lexicologique. DOOM
lexicológic adj. m., pl. lexicológici; f. lexicológică, pl. lexicológice
lexicologie
LEXICOLOGÍE s. f. Disciplină a lingvisticii care se ocupă cu studiul lexicului. – Din fr. lexicologie. DOOM
lexicologíe s. f., art. lexicología, g.-d. lexicologíi, art. lexicologíei
lexicologii
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologilor
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologul
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicologului
LEXICOLÓG, -Ă, lexicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în lexicologie. – Din fr. lexicologue. DOOM
lexicológă (rar) s. f., g.-d. art. lexicológei; pl. lexicológe
lexicon
LEXICÓN, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon. DOOM
lexicón s. n., pl. lexicoáne
lexiconul
LEXICÓN, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon. DOOM
lexicón s. n., pl. lexicoáne
lexiconului
LEXICÓN, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon. DOOM
lexicón s. n., pl. lexicoáne
lexicoteca
LEXICOTÉCĂ, lexicoteci, s. f. (Rar) Colecție de dicționare. – Din germ. Lexikotek.
lexicoteci
LEXICOTÉCĂ, lexicoteci, s. f. (Rar) Colecție de dicționare. – Din germ. Lexikotek.
lexicotecii
LEXICOTÉCĂ, lexicoteci, s. f. (Rar) Colecție de dicționare. – Din germ. Lexikotek.
lexicotecile
LEXICOTÉCĂ, lexicoteci, s. f. (Rar) Colecție de dicționare. – Din germ. Lexikotek.
lexicotecilor
LEXICOTÉCĂ, lexicoteci, s. f. (Rar) Colecție de dicționare. – Din germ. Lexikotek.
lexie
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
lexie
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
lexiei
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
lexii
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
lexiile
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
lexiilor
LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic].
leza
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezai
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezam
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezard
LEZÁRD s. n. (Rar) Piele de șopârlă tăbăcită. [Pr.: lezar] – Din fr. lézard.
lezarda
LEZÁRDĂ, lezarde, s. f. Panglică folosită în tapițerie, pentru acoperirea locului de prindere al tapiseriei (2). – Din fr. lézarde.
lezarde
LEZÁRDĂ, lezarde, s. f. Panglică folosită în tapițerie, pentru acoperirea locului de prindere al tapiseriei (2). – Din fr. lézarde.
lezardei
LEZÁRDĂ, lezarde, s. f. Panglică folosită în tapițerie, pentru acoperirea locului de prindere al tapiseriei (2). – Din fr. lézarde.
lezardele
LEZÁRDĂ, lezarde, s. f. Panglică folosită în tapițerie, pentru acoperirea locului de prindere al tapiseriei (2). – Din fr. lézarde.
lezardelor
LEZÁRDĂ, lezarde, s. f. Panglică folosită în tapițerie, pentru acoperirea locului de prindere al tapiseriei (2). – Din fr. lézarde.
lezardul
LEZÁRD s. n. (Rar) Piele de șopârlă tăbăcită. [Pr.: lezar] – Din fr. lézard.
lezardului
LEZÁRD s. n. (Rar) Piele de șopârlă tăbăcită. [Pr.: lezar] – Din fr. lézard.
lezare
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezare
LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza. DOOM
lezáre s. f., g.-d. art. lezắrii; pl. lezắri
lezarea
LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza. DOOM
lezáre s. f., g.-d. art. lezắrii; pl. lezắri
lezară
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezarăm
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezarăți
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezase
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezasem
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezaseră
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezaserăm
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezaserăți
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezaseși
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezaseți
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezat
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezau
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezași
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezați
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezează
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezena
LEZÉNĂ s.f. Element aplicat pe marginile panourilor, ramelor etc., cu rol de susținere, acoperire sau decorare. ♦ Pilastru plat și îngust pe fața unui zid și care nu are bază sau capitel. [< fr. lésène].
lezene
LEZÉNĂ s.f. Element aplicat pe marginile panourilor, ramelor etc., cu rol de susținere, acoperire sau decorare. ♦ Pilastru plat și îngust pe fața unui zid și care nu are bază sau capitel. [< fr. lésène].
lezenei
LEZÉNĂ s.f. Element aplicat pe marginile panourilor, ramelor etc., cu rol de susținere, acoperire sau decorare. ♦ Pilastru plat și îngust pe fața unui zid și care nu are bază sau capitel. [< fr. lésène].
lezenele
LEZÉNĂ s.f. Element aplicat pe marginile panourilor, ramelor etc., cu rol de susținere, acoperire sau decorare. ♦ Pilastru plat și îngust pe fața unui zid și care nu are bază sau capitel. [< fr. lésène].
lezenelor
LEZÉNĂ s.f. Element aplicat pe marginile panourilor, ramelor etc., cu rol de susținere, acoperire sau decorare. ♦ Pilastru plat și îngust pe fața unui zid și care nu are bază sau capitel. [< fr. lésène].
lezez
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezeze
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezezi
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
leziona
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionai
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezional
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionala
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionale
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalei
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalele
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalelor
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionali
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalii
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalilor
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalul
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionalului
LEZIONÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la leziune. ◊ Maladie lezională = boală provocată de o leziune. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. lésionnel].
lezionam
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionare
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionare
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionară
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionarăm
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionarăți
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionase
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionasem
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionaseră
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionaserăm
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionaserăți
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionaseși
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionaseți
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionat
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionat
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionau
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionași
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionați
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionează
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionez
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezioneze
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionezi
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionând
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
lezionînd
LEZIONÁ vb. I. tr. (Liv.) A face instabil, periculos, provocând leziuni, prejudicii; a leza. [Pron. -zi-o-. / < it. lesionare].
leziune
LEZIÚNE, leziuni, s. f. 1. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). 2. (Jur.) Prejudiciu material al unei părți dintr-un contract. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis. DOOM
leziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. leziúnii; pl. leziúni
leziunea
LEZIÚNE, leziuni, s. f. 1. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). 2. (Jur.) Prejudiciu material al unei părți dintr-un contract. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis. DOOM
leziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. leziúnii; pl. leziúni
leziuni
LEZIÚNE, leziuni, s. f. 1. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). 2. (Jur.) Prejudiciu material al unei părți dintr-un contract. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis. DOOM
leziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. leziúnii; pl. leziúni
leziunii
LEZIÚNE, leziuni, s. f. 1. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). 2. (Jur.) Prejudiciu material al unei părți dintr-un contract. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis. DOOM
leziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. leziúnii; pl. leziúni
leziunile
LEZIÚNE, leziuni, s. f. 1. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). 2. (Jur.) Prejudiciu material al unei părți dintr-un contract. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis. DOOM
leziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. leziúnii; pl. leziúni
leziunilor
LEZIÚNE, leziuni, s. f. 1. Rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli). 2. (Jur.) Prejudiciu material al unei părți dintr-un contract. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. lésion, lat. laesio, -onis. DOOM
leziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. leziúnii; pl. leziúni
lezmaiestate
LEZMAJESTÁTE s. f. v. lezmaiestate. DOOM
lezmaiestáte/lezmajestáte s. f.
lezmaiestatea
LEZMAJESTÁTE s. f. v. lezmaiestate. DOOM
lezmaiestáte/lezmajestáte s. f.
lezmaiestăți
LEZMAJESTÁTE s. f. v. lezmaiestate. DOOM
lezmaiestáte/lezmajestáte s. f.
lezmaiestății
LEZMAJESTÁTE s. f. v. lezmaiestate. DOOM
lezmaiestáte/lezmajestáte s. f.
lezmajestate
LEZMAJESTÁTE s. f. v. lezmaiestate. DOOM
lezmaiestáte/lezmajestáte s. f.
lezând
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezînd
LEZÁ, lezez, vb. I. Tranz. 1. A vătăma, a răni. ♦ Fig. A ofensa. 2. A aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva). – Din fr. léser. DOOM
lezá (a ~) vb., ind. prez. 3 lezeáză
lezări
LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza. DOOM
lezáre s. f., g.-d. art. lezắrii; pl. lezắri
lezării
LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza. DOOM
lezáre s. f., g.-d. art. lezắrii; pl. lezắri
lezările
LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza. DOOM
lezáre s. f., g.-d. art. lezắrii; pl. lezắri
lezărilor
LEZÁRE, lezări, s. f. Acțiunea de a leza și rezultatul ei; vătămare, rănire; ofensă; prejudiciu. – V. leza. DOOM
lezáre s. f., g.-d. art. lezắrii; pl. lezắri
leș
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.
leș
LEȘ2 s. m. v. leah. DOOM
leș s. n., pl. léșuri
leșeasca
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșesc
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșescul
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșescului
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșește
LEȘÉȘTE adv. (Înv.) Ca polonezii, ca leșii2, în felul polonezilor. – Leș2 + suf. -ește. DOOM
leșéște (înv.) adv.
leșești
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșeștii
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșeștile
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leșeștilor
LEȘÉSC, -EÁSCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș2 + suf. -esc. DOOM
leșésc (înv.) adj. m., f. leșeáscă; pl. m. și f. leșéști
leși
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, odată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare. DOOM
lăsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. lași, 3 lásă; conj. prez. 3 să láse
leși
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leșia
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșia
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva. DOOM
leșíe s. f., art. leșía, g.-d. leșíi, art. leșíei
leșiai
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiala
LEȘIÁLĂ, leșieli, s. f. (Pop.) Stare de slăbiciune, de sfârșeală; leșuială. [Pr.: -și-a-] – Leșie (înv. „sfârșeală”) + suf. -eală. DOOM
leșiálă (pop.) (-și-a-) s. f., g.-d. art. leșiélii (-și-e-); pl. leșiéli
leșiam
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiară
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiarăm
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiarăți
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiase
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiasem
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiaseră
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiaserăm
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiaserăți
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiaseși
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiaseți
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiat
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiat
LEȘIÁT, -Ă, leșiați, -te, adj. (Regional) Leșuit. (Adverbial, fig.) Zîmbea leșiat și vag. POPA, V. 218.
leșiatic
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșiau
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiază
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiași
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiați
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșie
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșie
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva. DOOM
leșíe s. f., art. leșía, g.-d. leșíi, art. leșíei
leșiei
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva. DOOM
leșíe s. f., art. leșía, g.-d. leșíi, art. leșíei
leșieli
LEȘIÁLĂ, leșieli, s. f. (Pop.) Stare de slăbiciune, de sfârșeală; leșuială. [Pr.: -și-a-] – Leșie (înv. „sfârșeală”) + suf. -eală. DOOM
leșiálă (pop.) (-și-a-) s. f., g.-d. art. leșiélii (-și-e-); pl. leșiéli
leșielii
LEȘIÁLĂ, leșieli, s. f. (Pop.) Stare de slăbiciune, de sfârșeală; leșuială. [Pr.: -și-a-] – Leșie (înv. „sfârșeală”) + suf. -eală. DOOM
leșiálă (pop.) (-și-a-) s. f., g.-d. art. leșiélii (-și-e-); pl. leșiéli
leșielile
LEȘIÁLĂ, leșieli, s. f. (Pop.) Stare de slăbiciune, de sfârșeală; leșuială. [Pr.: -și-a-] – Leșie (înv. „sfârșeală”) + suf. -eală. DOOM
leșiálă (pop.) (-și-a-) s. f., g.-d. art. leșiélii (-și-e-); pl. leșiéli
leșielilor
LEȘIÁLĂ, leșieli, s. f. (Pop.) Stare de slăbiciune, de sfârșeală; leșuială. [Pr.: -și-a-] – Leșie (înv. „sfârșeală”) + suf. -eală. DOOM
leșiálă (pop.) (-și-a-) s. f., g.-d. art. leșiélii (-și-e-); pl. leșiéli
leșiem
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșier
LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.
leșiere
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiere
LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.
leșierele
LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.
leșierelor
LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.
leșierul
LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.
leșierului
LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.
leșietic
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșietica
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșietice
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticei
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticele
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticelor
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșietici
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticii
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticilor
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticul
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșieticului
LEȘIÉTIC, -Ă, leșietici, -ce, adj. Cu gust sau cu miros (neplăcut) de leșie, ca leșia; leșios. ♦ Fig. Cenușiu, întunecat, mohorât. Cer leșietic. [Pr.: -și-e-. – Var.: leșiátic, -ă, adj.] – Leșie + suf. -etic. DOOM
leșiétic (-și-e-) adj. m., pl. leșiétici; f. leșiétică, pl. leșiétice
leșiez
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșieze
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșiezi
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșii
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leșii
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva. DOOM
leșíe s. f., art. leșía, g.-d. leșíi, art. leșíei
leșiile
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva. DOOM
leșíe s. f., art. leșía, g.-d. leșíi, art. leșíei
leșiilor
LEȘÍE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva. DOOM
leșíe s. f., art. leșía, g.-d. leșíi, art. leșíei
leșiind
LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DOOM
leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)
leșilor
LEAH, -Ă, leși, s. m. și f. (Înv.) Polonez. [Var.: leș s. m.] – Din ucr. ljach. DOOM
leáhă (înv.) s. f.
leșin
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv). DOOM
leșín s. n., pl. leșínuri
leșin
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și léșin] – Din leșina (derivat regresiv).
leșin
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșina
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinai
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinam
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinare
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinare
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec.
leșinară
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinarăm
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinarăți
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinase
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinasem
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinaseră
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinaserăm
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinaserăți
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinaseși
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinaseți
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinat
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinat
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinata
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinate
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinatei
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinatele
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinatelor
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinatul
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinatului
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinau
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinași
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinați
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinați
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinații
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșinaților
LEȘINÁT, -Ă, leșinați, -te, adj. 1. Care se află în stare de leșin (1), în nesimțire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleșit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârșit2. – V. leșina.
leșine
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșini
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinul
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv). DOOM
leșín s. n., pl. leșínuri
leșinului
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv). DOOM
leșín s. n., pl. leșínuri
leșinuri
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv). DOOM
leșín s. n., pl. leșínuri
leșinurile
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv). DOOM
leșín s. n., pl. leșínuri
leșinurilor
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv). DOOM
leșín s. n., pl. leșínuri
leșinând
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinînd
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec. DOOM
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșinătura
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură. DOOM
leșinătúră (fam.) s. f., g.-d. art. leșinătúrii; pl. leșinătúri
leșinături
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură. DOOM
leșinătúră (fam.) s. f., g.-d. art. leșinătúrii; pl. leșinătúri
leșinăturii
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură. DOOM
leșinătúră (fam.) s. f., g.-d. art. leșinătúrii; pl. leșinătúri
leșinăturile
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură. DOOM
leșinătúră (fam.) s. f., g.-d. art. leșinătúrii; pl. leșinătúri
leșinăturilor
LEȘINĂTÚRĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură. DOOM
leșinătúră (fam.) s. f., g.-d. art. leșinătúrii; pl. leșinătúri
leșioară
LEȘIOÁRĂ, leșioare, s. f. Diminutiv al lui leșie1.
leșioasa
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioase
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioasei
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioasele
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioaselor
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșios
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșiosul
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșiosului
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioși
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioșii
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșioșilor
LEȘIÓS, -OÁSĂ, leșioși, -oase, adj. Leșietic. [Pr.: -și-os] – Leșie + suf. -os. DOOM
leșiós (-și-os) adj. m., pl. leșióși; f. leșioásă, pl. leșioáse
leșiță
LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. Pasăre de baltă avînd pene negre și o pată albă între ochi (Fulica atra). O lișiță se arătă, cu puii după dînsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. SADOVEANU, O. III 656. Lișițele-ncep să strige Ca de mama focului. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Văzînd niște lișițe pe apă, zvîrrr ! cu toporul într-însele. CREANGĂ, P. 46. – Variante: líșeță (ALEXANDRESCU, M. 403), léșiță (ODOBESCU, S. I. 142) s. f.
leșnic
LÉȘNIC, leșnice, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit. [Var.: leșniec s. n.] – Din bg. leštnik „alun”. DOOM
léșnic (reg.) s. n., pl. léșnice
leșnică
léșnică (-ce), s. f. – 1. Ambuscadă, cursă. – 2. Plasă, năvod. – Var. leșnic. Mag. les „cursă” (Tiktin; Scriban), cf. aleș.
leșniec
LÉȘNIC, leșnice, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit. [Var.: leșniec s. n.] – Din bg. leštnik „alun”. DOOM
léșnic (reg.) s. n., pl. léșnice
leșui
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuia
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiai
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiala
LEȘUIÁLĂ, leșuieli, s. f. (Reg.) Leșială. – Leșui + suf. -eală. DOOM
leșuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. leșuiélii; pl. leșuiéli
leșuiam
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiască
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiau
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiați
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuieli
LEȘUIÁLĂ, leșuieli, s. f. (Reg.) Leșială. – Leșui + suf. -eală. DOOM
leșuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. leșuiélii; pl. leșuiéli
leșuielii
LEȘUIÁLĂ, leșuieli, s. f. (Reg.) Leșială. – Leșui + suf. -eală. DOOM
leșuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. leșuiélii; pl. leșuiéli
leșuielile
LEȘUIÁLĂ, leșuieli, s. f. (Reg.) Leșială. – Leșui + suf. -eală. DOOM
leșuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. leșuiélii; pl. leșuiéli
leșuielilor
LEȘUIÁLĂ, leșuieli, s. f. (Reg.) Leșială. – Leșui + suf. -eală. DOOM
leșuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. leșuiélii; pl. leșuiéli
leșuiesc
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiește
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiești
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuii
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuim
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuind
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuire
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuire
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.
leșuiră
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuirăm
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuirăți
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuise
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuisem
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiseră
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiserăm
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiserăți
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiseși
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiseți
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuit
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuit
LEȘUÍT, -Ă, leșuiți, -te, adj. (Reg.) Sfârșit2, slăbit (de foame). – V. leșui.
leșuiși
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuiți
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin. DOOM
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșul
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.
leșului
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.
leșuri
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.
leșurile
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.
leșurilor
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.
lețcaie
LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut niciun ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s. f.] – Din ucr. ljackyj. DOOM
lețcáie v. lăscáie
leți
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto. DOOM
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leții
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto. DOOM
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi
leților
LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto. DOOM
leat2 (an, contingent) s. n., pl. leáturi